STILUL DE VIAŢĂ ŞI SPORTUL LA TÂNĂRA GENERAŢIE

Transcription

1 UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT STILUL DE VIAŢĂ ŞI SPORTUL LA TÂNĂRA GENERAŢIE CONDUCĂTOR DE DOCTORAT: Prof. dr. Petru Iluţ DOCTORAND: Ioan Niculaie Negru 2012

2 Cuprinsul tezei INTRODUCERE CAP. I. STILUL DE VIAŢĂ ŞI SPORTUL: RELAŢIA CU CALITATEA VIEŢII, VALORILE ŞI DEZVOLTAREA PERSONALĂ 1.1. Stilul de viaţă Scurt istoric al conceptului Definiţii şi teorii Tipuri şi modele de analiză 1.2. Calitatea vieţii domeniu de referinţă în evaluarea stilului de viaţă Definiţii Indicatori şi domenii ale calităţii vieţii Dimensiunea subiectivă a calităţii vieţii: stare de bine, satisfacţie, fericire 1.3. Stilul de viaţă: valori, atitudini şi dezvoltare personală Stilul de viaţă sportiv din perspectivă socio-psihologică Importanţa valorilor sociale în stilul de viaţă Dezvoltarea personală şi stilul de viaţă Efectele practicării sportului ca stil de viaţă asupra calităţii vieţii Stil de viaţă sportiv la tineri 1.4. Consideraţii critice privind abordările stilului de viaţă şi calităţii vieţii CAP. II. DETERMINAREA CONCEPTULUI DE SPORT/ACTIVITĂŢI SPORTIVE 2.1. Originea şi dezvoltarea sportului 2.2. Definirea conceptului de sport/activitate sportivă 2.3. Sportul fenomen cultural CAP. III. SOCIOLOGIA SPORTULUI 3.1. Apariţia şi dezvoltarea sociologiei sportului 3.2. Teorii ale sociologiei aplicate în domeniul sportului 3.3. Sportul, genul şi incluziunea/integrarea socială 3.4. Participarea tinerilor la activităţile sportive Conceptul de tânără generaţie Angrenarea tinerilor în activităţile sportive 2

3 CAP. IV. CADRUL TEORETIC, STATISTIC ŞI METODOLOGIC AL CERCETĂRII 4.1. Fundal teoretic şi date statistice privind generaţia tânără şi stilul de viaţă: cadrul sociologic al demersului empiric 4.2. Metodologia cercetării: cantitativ şi calitativ Metoda anchetei sociologice Interviul Avantaje şi dezavantaje: interviu versus anchetă prin chestionar 4.3. Designul cercetării proprii: combinarea metodelor 4.4. Limitele cercetării CAP. V. CERCETAREA CANTITATIVĂ: STILUL DE VIAŢĂ AL TINERILOR, MOTIV DE SPERANŢĂ SAU FACTOR DE RISC ÎN CALITATEA VIEŢII 5.1. Obiective, variabile, eşantion 5.2. Expunerea şi interpretarea rezultatelor Timpul liber. Activităţi specifice timpului liber şi satisfacţie/bucurie Semnificaţia timpului liber şi relaţia cu şcoala, socializarea şi alte aspecte ale vieţii Activităţile sportive şi jocurile, funcţiile subiective ale sportului şi jocurilor Determinanţii sociali şi consecinţele psihosociale ale timpului liber 5.3. Concluziile cercetării: activităţile fizice/sportive în economia timpului liber CAP. VI. CERCETAREA CALITATIVĂ: SPORTUL ŞI STILUL DE VIAŢĂ ÎN VIZIUNEA TINERILOR ŞI EXPERŢILOR 6.1. Focus grup: ce spun studenţii 6.2. Interviuri: opinii ale persoanelor semnificative în ştiinţele sportului 6.3. Concluziile investigaţiei calitative CONCLUZII GENERALE Bibliografie ANEXE: Anexa 1 - Chestionarul aplicat tinerilor Anexa 2 Elemente adiţionale de analiză statistică Anexa 3 - Ghid focus grup Anexa 4 - Ghid de interviu Lista de tabele Lista de figuri 3

4 Structura rezumatului 1. Argument introductiv...p Cadrul conceptual-teoretic al lucrării...p Cadrul de analiză: tendinţe privind practicarea mişcării fizice ca stil de viaţă...p Demersul empiric...p Concluziile generale ale tezei..p. 31 Bibliografia tezei...p. 33 CUVINTE CHEIE: stil de viaţă; generaţie tânără; timp liber; valori, atitudini şi dezvoltare personală; dezvoltare socială; bunăstare subiectivă, bunăstare obiectivă; calitatea vieţii; sport de masă; cultura sportului; corporalitate şi aparenţă fizică; postmodernism şi globalizare. 4

5 1. Argument introductiv Deoarece în literatura din diverse arii de interes există o largă consensualitate cu privire la valoarea psiho-socială a sportului atât pentru individ cât şi pentru societate, subiectul angrenării sportului în stilul de viaţă se impune ca unul de mare relevanţă în societatea contemporană, în particular în cea românească. Prin demersul doctoral am încercat să îmbin problemele specifice ale lumii sportului (tendinţe, fenomene, factori potenţatori) şi cele de ordin macro- şi mezo-social legate de prezenţa mişcării fizice în stilul de viaţă al tinerilor, în particular al tinerilor români (date statistice şi studii de specialitate), un mixaj destul de complex, fiind vorba de două domenii aparent neînrudite. Însă bogata intersecţie disciplinară sociologia sportului s-a dovedit adecvată nevoilor de cunoaştere şi de căutare de soluţii cu care am iniţiat demersul doctoral. În acest sens, am apelat la o diversă literatură de specialitate (sociologie, psihologie, ştiinţele sportului, fiziologie), arătând cât de strânse sunt interdependenţele dintre sport şi societate, şi seria de efecte reciproce şi circulare care au loc în cadrul şi între fenomenele legate de cele două arii. Pe parcursul elaborării tezei, atât în părţile teoretice şi statistice, cât şi în interpretările capitolelor de cercetare, am pus accent pe perspectiva sociologică. Lucrarea de faţă s-a născut dintr-o dublă nevoie: pe de o parte a fost implicat interesul meu particular faţă de aria sportului (ca profesionist şi cadru didactic), pe de altă parte preocuparea tradusă prin îngrijorare firească, cu privire la rata totuşi redusă de participare a tinerilor la activităţile sportive, începând cu perioada copilăriei mici, şi până la cea a liceului, facultăţii şi angajării în muncă şi viaţa de familie. Se ştie că habitusurile se formează de timpuriu, împreună cu valorile, atitudinile şi comportamentele întâlnite în mediul proxim (familie, şcoală, grup de prieteni). Deşi, formal, şcoala acoperă această nevoie, se pare că formalizarea, instituţionalizarea sportului prin curriculă nu trezeşte suficient entuziasm şi aderenţă în rândul tinerilor. Îngrijorarea menţionată nu este una normativ-idealistă (ar trebui să, ar fi bine să...), ci se raportează realist la spaţiul social şi la toate evidenţele şi tendinţele medicale şi psihologice, socio-economice şi demografice (unele dintre acestea destul de pesimiste ca prognoză pe termen mediu şi lung) ceea ce am încercat să reflect şi în teza de doctorat. Textul este structurat pe şase capitole, dintre care trei teoretice şi trei de cercetare. Acestea reflectă tensiunea permanentă între spaţiul valorico-simbolic şi mentalitar legat de sport, sportificare, corporalitate, respectiv cel societal, structural (economic, demografic, al politicilor sociale şi educaţionale). 5

6 2. Cadrul conceptual-teoretic al lucrării Primul capitol, Stilul de viaţă şi sportul: relaţia cu calitatea vieţii, valorile şi dezvoltarea personală, cel mai voluminos dintre capitolele teoretice, tratează problematica complexă a raporturilor dintre temele enunţate prin prisma ştiinţelor sportului, sociologiei, psihologiei şi psihologiei sociale. Astfel, am arătat că abordarea stilurilor de viaţă este o arie cu implicaţii în toate aceste domenii disciplinare. Am utilizat aici o vastă bibliografie de specialitate, descriind şi câteva metode de analiză a stilurilor de viaţă, tendinţe statistice şi paradigme consacrate. Capitolul atinge următoarele puncte de interes relevante: În subcapitolul 1.1. Stilul de viaţă (scurt istoric al conceptului, definiţii şi teorii, tipuri şi modele de analiză) am pornit de la conceptul de stil de viaţă, apărut în aceeaşi perioadă şi având un nucleu explicativ comun, şi anume procesul de socializare începutul secolului XX în ştiinţele umane moderne, ca un concept sociologic (Max Weber stilul de viaţă este văzut ca un indicator al statutului, având funcţia de integrare a individului) şi psihologic (Alfred Adler care defineşte stilul de viaţă ca efortul de adaptare a individului la mediul înconjurător, ca o reacţie adaptativă), realizând o descriere a evoluţiei conceptului, până în prezent, înregistrânduse o creştere a interesului pentru problematica stilului de viaţă, cuprinzând noi dimensiuni analitice faţă de perioada clasică a domeniului, pe fondul unor factori şi tendinţe psiho-sociale: abordările culturaliste câştigă tot mai mult teren, dimensiunea culturală fiind din ce în ce mai prezentă în teoretizările diferitelor fenomene culturale; cultura de masă devine o sursă de identitate şi stil de viaţă ( cultura de consum ); stilul de viaţă devine un concept de intersecţie: dintre public şi privat, între social şi personal, între cultură globală şi cultură locală, între cultură de masă şi cultură de elită (Johansson, 1994, p. 267, apud Chiribucă, 2004). Ca acţiune individuală, maniera de a trăi viaţa este influenţată în principal de structura societală, apoi de structura socială şi abia apoi de individ, apărând astfel distincţia dintre trei tipuri de patternuri de acţiune: forme de viaţă (forms of life), moduri de viaţă (ways of life) şi stiluri de viaţă (lifestyles), care sunt relaţionate după modelul cuibului: de pildă, stilurile de viaţă pot fi abordate ca relaţii între determinanţi individuali (valori, interese, preferinţe etc.) şi cei structurali (societali şi sociali) (Rosengren, 1994, apud Chiribucă, 2004). Există şi alte categorizări relevante, cum ar fi taxonomia propusă de Grunert et al. (1993, p. 9), care abordează stilul de viaţă după trei mari componente: constrângeri exterioare (de mediu, structurale), stilul cognitiv (constructele mentale, procesele mentale legate de percepţie, scopuri, valori, intenţii) şi stilul de răspuns (comportamentul actual). Cele mai importante şi frecvente perspective teoretice şi aplicative diferite în domeniu sunt: comportamentul consumatorului, psihologia cognitivă, structuralismul 6

7 şi post-structuralismul. Ca metode consacrate în cercetarea problematicii stilurilor de viaţă sunt (Cathelat, 1990; Chiribucă, 2004; Comşa şi Chiribucă, 1999; Ferréol, 1998): AIO (Atitudini, Interese, Opinii), creată de Institutul CREDOC, bazată pe o abordare mecanicistă: stilul de viaţă ca şi condiţii de existenţă şi manieră de a fi; SOCIO-STYLES SYSTEME, creată de CCA (Centrul de Comunicări Avansate) din Franţa, condus de B. Cathelat, bazată pe o abordare socioeconomică şi unde fiecare rubrică se descompune în socio-stiluri (Cathelat, 1985, apud Ferréol, 1998, p. 206); VS şi VALS (Value Survey a lui M. Rokeach, respectiv Values and Life Styles), corespunzând abordării culturaliste, sunt puncte de referinţă în analiza comparativă (de pildă, protocoalele European Surveys, ale căror rezultate sunt baze de referinţă în realizarea hărţilor mentalitare). O altă tipologie sintetică, ce inventariază studiile cu privire la stilurile de viaţă, le încadrează în funcţie de tipul raţionamentului în construirea tipologiilor (inductiv sau deductiv) şi în raport cu modalitatea de culegere a datelor (chestionar modalitate cognitivă, respectiv chestionar, dar şi observaţie modalitate manifestă) (Grunert et al., 1993). Aici, am descris şi unele demersuri de cercetare realizate în spaţiul naţional, privind diverse aspecte ale stilurilor de viaţă, de către sociologi români, cum ar fi: C. Zamfir (1989), D. Sandu (1999), B. Voicu şi M. Voicu (1999, 2007), D. Chiribucă (2004), M. Comşa (2006), I. Hosu (2002) etc. Subcapitolul 1.2. Calitatea vieţii domeniu de referinţă în evaluarea stilului de viaţă (definiţii, indicatori şi domenii ale calităţii vieţii, dimensiunea subiectivă a calităţii vieţii: stare de bine, satisfacţie, fericire) îndosariază sintetic tipologia definiţiilor, cadrul conceptual, teoretic şi metodologico-aplicativ (prin expunerea unor indici şi indicatori de evaluare a calităţii vieţii, pe domenii) al ariei calităţii vieţii, una de larg interes atât pentru ştiinţele sociale, economice, psihologice, cât şi pentru domeniul politicilor sociale şi ale celui legislativ. Sunt tratate relaţiile dintre calitatea vieţii şi satisfacţia vieţii, starea de bine (bunăstarea) obiectivă şi subiectivă (percepţia calităţii vieţii), tratând aici şi fericirea. Am descris aici şi câteva demersuri empirice realizate în ţara noastră pentru evaluarea calităţii vieţii (cele mai relevante sub egida Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii), menţionând cercetările realizate de câţiva cunoscuţi, deşi puţini, specialişti români: C. Zamfir, I. Mărginean, S. Bălţătescu Stilul de viaţă: valori, atitudini şi dezvoltare personală (stilul de viaţă sportiv din perspectivă socio-psihologică, importanţa valorilor sociale în stilul de viaţă, dezvoltarea personală şi stilul de viaţă, efectele practicării sportului ca stil de viaţă asupra calităţii vieţii, stil de viaţă sportiv la tineri) se bazează pe o dublă raportare a stilului de viaţă la sport: psihologică şi socială. Se extind astfel subiecte privind cultura consumului şi economia timpului liber, relaţia dintre elite şi inovaţie, caracteristicile stilului de viaţă sportiv. În continuare, am expus o serie de elemente constitutive şi taxonomice ale valorilor, reţinând o distincţie clasică între valorile factuale (trăite de indivizi şi reflectate în atitudini sau preferinţe) şi cele normative 7

8 (valorizate de grupurile sociale). Secvenţa teoretică apelează la autorii consacraţi în studiul valorilor şi a relaţiei acestora cu stilul de viaţă, dezvoltarea personală, satisfacţia şi fericirea (G. Hofstede, 1980, 2001; R. Inglehart, 1990, 1995; M. Rokeach, 1979; R. Ryan şi E. Deci, 2001; S. Schwartz, 1992; Veenhoven, 1993, 1994, 2004), dar şi la autori români (P. Andrei, S. Bălţătescu, 2003, 2007; M. Comşa, 2006; P. Iluţ, 2004, 2009; Voicu, 2007). O importantă secţiune este aici cea care abordează practicarea sportului de către tineri, realizând o conexiune între activitatea fizică în general în societate şi cea a tinerilor, bazată pe studii şi tendinţe înregistrate privind acest fenomen. O concluzie aici ar fi că în ultimele trei decenii sportul de masă a cunoscut o amploare deosebită, atât datorită creşterii duratei de timp liber, precum şi informării publice cu privire la statisticile care certifică legătura dintre mişcarea fizică regulată şi gradul de sănătate al indivizilor. Această creştere este însă mai vizibilă în statele occidentale, în comparaţie cu cele în curs de dezvoltare (cum ar fi Europa Centrală şi de Est), şi cu atât mai mare apare discrepanţa în raport cu cele slab dezvoltate. Principala cauză a acestei situaţii este nivelul de trai, deci bunăstarea materială, de unde şi o mai mică disponibilitate de loisir prin sport, iar aceasta nu apare doar datorită unui nivel de trai scăzut propriu-zis, ci şi datorită stresului cotidian al asigurării nevoilor concrete, de bază. Nu este însă de neglijat nici componenta mentalitară (valori, atitudini, opinii) în apelul la mişcare fizică pentru sănătate, relaxare, de-stresare etc. Tot în această secvenţă am inclus un preambul al analizei teoretice (vezi secţiunea 3 a prezentului rezumat - Cadrul de analiză: tendinţe privind practicarea mişcării fizice ca stil de viaţă) de la care va pleca şi cercetarea noastră empirică Consideraţii critice privind abordările stilului de viaţă şi calităţii vieţii trece în revistă principalele critici, generate mai ales de vastitatea şi vaguitatea celor două concepte, reprezentând descrieri ale unor aspecte particulare ale vieţii. Neavând un aparat teoreticometodologic propriu, acestea riscă să nu ofere o imagine constantă şi validă asupra unei realităţi globale, iar înregistrările cu privire la calitatea vieţii comportă diferenţe de la o evaluare la alta, fiind greu de operat corelaţii între evaluările subiective şi cele obiective (Ferries, 2004; Wallace şi Abbot, 2007). O altă problemă este cea a evaluărilor subiective prelevate prin sondaje (apar probleme cu privire la standardele concrete la care se raportează opiniile celor care răspund întrebărilor specifice gen: cât de satisfăcut sunteţi? etc.) sau chestiunea dezirabilităţii sociale (pentru mulţi respondenţi, a declara că au o stare emoţională proastă sau o stimă de sine scăzută este dificil, chiar dacă resimt aceste stări, ceea ce distorsionează rezultatele - Iluţ, 2004). În funcţie de coordonatele timp şi spaţiu apar de asemenea probleme de validitate a rezultatelor. O altă critică vine pe linia combinaţiei dintre indicatori, teorii şi interpretări economice, sociologice şi psihologice care este necesară, dar produce şi dileme (abordarea calităţii vieţii este prin esenţa sa una de rang individual (psihologică), pe când studiile sociologice insistă pe 8

9 dimensiunea culturalistă, societală în interpretările aduse, de multe ori acestea fiind opuse celor psihologice). Apoi, generalizările teoretice nu reuşesc să acopere larga plajă de condiţionări cauzale dintre stări, evenimente, situaţii şi declaraţiile efective. Şi metodologic apar lacune, deoarece studiile despre calitatea vieţii şi stilul de viaţă se bazează pe indicatori singulari, impunându-se deci analize factoriale ale datelor colectate prin chestionarele validate empiric (Walace şi Abbott, 2007; Ferries, 2004). La nivel practic-acţional, se mai pune problema raportului dintre costurile implementării programelor de optimizare a calităţii vieţii şi rezultatele efective. Cu toate aceste impedimente, se înregistrează o evoluţie ascendentă şi interesului pentru teoriile şi metodele de înegistrare, în paralel cu o conectare integrată a acestor studii în politicile guvernamentale şi mondiale. Al doilea capitol, Determinarea conceptului de sport/activităţi sportive este un capitol liant, care face legătura între cele două mari domenii angajate în lucrare, demonstrând strânsele interdependenţe dintre acestea, şi cuprinzând subcapitole despre originea şi dezvoltarea sportului, definirea conceptului de sport/activitate sportivă şi sportul ca fenomen cultural. Din antichitate până în prezent, sportul a cunoscut o serie de schimbări, însă esenţa acestei activităţi umane s-a păstrat intactă. După cum se arată în White paper on sport (2007), sportul este un domeniu al activităţii umane ce reprezintă un interes major pentru cetăţenii UE, având un potenţial enorm în aducerea lor împreună, indiferent de vârstă sau origine sau nivel de pregătire. Pe lângă faptul că sportul îmbunăţăţeşte sănătatea cetăţenilor Europei, are o latură educaţională, îndeplinind mai multe roluri la nivel social, cultural şi recreaţional. Noile valenţe ale sportului ca fenomen social major în societăţile contemporane sunt tratate mai ales pe linie culturală. Chintesenţa acestui fenomen sunt Jocurile Olimpice, un spectacol mondial care ilustrează importanţa artei în relaţie cu sportul, performanţa, valorile sportive universale, deci globalizarea acestuia. Al treilea capitol, Sociologia sportului, tratează apariţia şi dezvoltarea sportului, teorii ale sociologiei în domeniu, sportul, genul, incluziunea socială şi participarea tinerilor la activităţile sportive. Discutând despre evoluţia sociologiei sportului, ale cărei prime dezvoltări au avut loc în Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, am arătat că sociologia sportului se conturează ca subdisciplină distinctă începând cu anii 60, perioadă considerată ca fiind una dintre cele mai prolifice în furnizarea de metode, teorii şi subiecte de studiu, care s-au produs de atunci până în prezent. Am marcat apoi contribuţiile fondatorilor sociologiei (Emile Durkheim, Max Weber şi Karl Marx), unde se amplasează paradigma durkheimiană, cea weberiană, teoriile marxiste, urmate de abordările bazate pe studiile culturale, paradigma interacţionismului simbolic şi perspectiva fenomenologică (G.H. Mead, W.I. Thomas, C.H. Cooley şi H. Blumer), teoriile constructiviste 9

10 (A. Schutz, P. Berger, Th. Luckmann), perspectiva foucaultiană şi curentul postmodernist (în relaţie cu globalizarea) iniţiat de Neugarten (1982) şi dezvoltat generos de o serie de autori contemporani (Giulianotti, 2005; Ritzer, 2007). Sintetizând ideile unor clasici ai domeniului precum Norbert Elias şi Pierre Bourdieu, sau cele ale lui Michel Foucault, am arătat faptul că individul îşi poate găsi acceptarea socială şi prin intermediul sportului, şi că în timp ce sportul modern facilitează unele viziuni privind evoluţia corporală optimă, riscul accidentării şi efortul permanent rămân legate, ca şi cadru general, de modelele clasice ale inegalităţii sociale. Aderenţa la lumea sportului generează puternice legături emoţionale la nivel individual şi colectiv, dar contribuie major la raţionalizarea şi valorificarea spaţială, prin ajustări reciproce ale sensurilor acordate performanţei în termeni de importanţa alocată timpului şi distanţelor, cuantificată în performanţe/recorduri (Giulianotti, 2005), precum şi la raportarea corporală (Gavriluţă, 2010; Grünberg, 2010). Subiectele tratate, în funcţie de ponderea acestora, în lucrările specifice sociologiei sportului, sunt în prezent în primul rând cele care abordează genul, sexualitatea, etnicitatea, rasa, clasa socială, situaţia socioeconomică, cetăţenia, interacţiunea dintre acestea, iar în al doilea rând cele care tratează globalizarea, post-colonialismul, politica sportivă, celebritatea, marketing-ul, şi publicitatea. O altă linie de subiecte urmăreşte fitness-ul, exerciţiul, concepţiile societale despre corporalitate, dizabilitatea, reabilitarea şi sănătatea (Harris, 2006). Am conturat şi relevanţa sportului pentru generaţia tânără, explorând concepte relevante cum ar fi cel de generaţie, socializare, dezvoltare a individului, prin prisma diverselor teorii psihologice şi sociologice, punctând, pentru tema lucrării, că alături de activităţile sportive propriu-zise, există o serie de practici, cunoştinţe despre igienă, nutriţie, antrenament şi refacere ce, împreună, alcătuiesc sintagma cultura fizică, extrem de importantă în educarea tinerei generaţii. Aici, accesul la resurse şi programe poate fi un factor determinant în participarea copiilor, adolescenţilor şi tinerilor la activităţile fizice. O aprofundare a acestor direcţii de studiu, legată de practicarea sportului de către tineri ca şi componentă a stilului de viaţă, este expusă în subcapitolul Angrenarea tinerilor în activităţile sportive. Astfel, am continuat preambulul analitic al părţii aplicate a tezei, demarat în secţiunea Arătând că relaţia dintre tineri, stilurile lor de viaţă şi rolul implicării în sport diferă în funcţie de interpretarea situaţiei tinerilor, în prezent fiind evident că în procesul de dezvoltare a adolescenţilor, dictonul Eu vreau să-mi trăiesc viaţa al lumii moderne este tot mai greu de pus în aplicare. În sprijinul acestei afirmaţii vin datele statistice care arată o tot mai mare incidenţă a problemelor psihosomatice (printre care cele mai cunoscute afecţiuni sunt depresia, anxietatea, fobiile, anorexia şi bulimia), la fel ca şi a ratelor de delicvenţă şi devianţă în rândul celor tineri şi foarte tineri, ceea ce probează că mulţi dintre adolescenţii lumii moderne au 10

11 dificultăţi în a se adapta cerinţelor psiho-sociale, conducând la tensiuni şi discordanţe în dezvoltarea acestora. Adaptarea cu succes a tinerilor la propriile abilităţi de dezvoltare, depinde în mare măsură de două elemente: încrederea în propriile abilităţi şi competenţe în diverse domenii; extinderea şi calitatea resurselor personale şi sociale pentru intervenţii suportive. Astfel, am pus problema dacă participarea activă la sport poate contribui la diminuarea solicitărilor zilnice şi poate susţine dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ( Poate sportul să asigure sprijin în acest sens? ) Răspunsurile posibile se dovedesc dilematice, inclusiv din perspectiva ofertelor venite din partea cluburilor sportive. Oricum, această interogaţie largă a constituit punctul de plecare al obiectivelor propriei cercetări. 3. Cadrul de analiză: tendinţe privind practicarea mişcării fizice ca stil de viaţă Pe parcursul lucrării, am expus principalele tendinţe reieşite din selecţiunile statistice şi din rezultatele studiilor realizate în domeniu. Expun mai jos o sinteză a acestora: Studiile arată la unison că, la tinerii aceleiaşi generaţii, în stilul de viaţă apar aspecte diferenţiatoare precum cele de gen, etnie, nivel socioeconomic. Apoi, nivelul activităţilor fizice se diminuează, progresiv, odată cu trecerea de la liceu la facultate, iar genurile de activitate, la nivelul studenţilor, sunt în general insuficiente pentru a îmbunătăţi sănătatea şi tonusul fizic al tinerilor. Majoritatea cercetărilor indică faptul că aproape toţi înregistrează o descreştere a activităţii fizice imediat după absolvire (Brettschneider, 2004; Kilpatrick et al., 2005). În ultima perioadă, în statele occidentale cu precădere, dar şi în cele în curs de dezvoltare, numărul participanţilor la sportul de masă a crescut semnificativ, indivizii, pe baza studiilor publicate în mass-media, a difuzării informaţiilor în mass-media şi a propriilor experienţe, ajungând la concluzia că efectele stresului cotidian provocat de atmosfera locului de muncă, calitatea relaţiilor cu ceilalţi, poate fi combătut prin mişcare/sport/activitate fizică. Pe de altă parte, aşa cum reiese şi din răspunsurile oferite de specialişti (cercetarea calitativă prezentată în Capitolul 6), participarea la sporturile de performanţă, mai ales la cele clasice, este în scădere în Europa şi în România. Ele nu le mai oferă tinerilor satisfacţiile corespunzătoare noilor valori care operează în societate. Creşterea aderenţei la sportul de masă este mai vizibilă în statele occidentale, în comparaţie cu cele în curs de dezvoltare (cum ar fi Europa Centrală şi de Est), şi cu atât mai mare apare discrepanţa în raport cu cele slab dezvoltate. În lucrare, am pus accent pe acest factor defavorizant, apelând la date statistice naţionale şi 11

12 europene (ASR, 2009, 2010; Eurostat, 2009, 2010) care dovedesc că loisirul este mult diminuat cu cât societatea are o situaţie economică mai precară. Dealtfel, trimiterile la date statistice sunt frecvente în mai multe secţiuni ale lucrării, deoarece ele completează explicaţiile teoretice şi studiile mai specifice. Principala cauză a acestei situaţii (frecvenţele mai mici de activism în general - inclusiv fizic - în angrenajul general al stilului de viaţă) se dovedeşte a fi nivelul de trai / bunăstarea materială, de unde şi o mai mică disponibilitate de loisir prin sport, iar aceasta nu apare doar datorită unui nivel de trai scăzut propriu-zis, ci şi datorită stresului de zi cu zi generat de asigurarea nevoilor concrete, de bază. Prima întrebare firească pe care ne-am pus-o în analiză, a fost: Îşi pot permite tinerii români să cheltuiască pentru recreere, cultură şi sănătate? Apelul la statistică este necesar şi util pentru a putea desfăşura unele comentarii pertinente la subiectul nivelului de trai. Conform datelor Eurostat prelevate în 2010, în majoritatea statelor europene, cheltuielile cu locuinţa ocupă cel mai mare procent din cheltuielile unei familii. În România, ponderea banilor pentru alimente depăşeşte capitolul locuinţă. Este adevărat că cei mai mulţi români sunt proprietarii locuinţelor lor, cele mai multe achiziţionate după 1989, ceea ce explică rata mai mică a cheltuielilor la noi la acest capitol (diferenţa apărând cu precădere din rata redusă a chiriaşilor, dar nu şi din cota de plată a utilităţilor). Astfel, în ţara noastră, din totalul cheltuielilor, 29,1% se alocă pe mâncare (faţă de media europeană de 12,9%!). Comparativ cu un stat fost comunist vecin (Ungaria), dar şi cu state mai bogate (Germania sau Luxembourg), precum şi cu media UE, reiese că nivelul de trai, de unde derivă şi stilul de viaţă al românilor, este foarte scăzut, fapt care se reflectă în comportamentele de loisir (inclusiv apelul la hoteluri şi restaurante, precum şi achiziţia de haine şi încălţăminte indicatori direcţi ai nivelului de trai). Cheltuielile destinate culturii şi recreerii (unde intră şi sportul ca loisir): cărţi, spectacole, activităţi recreative sunt cele mai reduse la români, dintre europeni. Din totalul cheltuielilor unei gospodării româneşti, doar 4,9 procente sunt destinate acestui segment, aproape la jumătatea mediei europene, de 8,9 procente. Nu este însă de neglijat nici componenta mentalitară (valori, atitudini, opinii) în practicarea mişcării fizice pentru sănătate, relaxare, reducerea stresului etc. Aşa cum arată Ritzer (2007) şi Giulianotti (2005), se poate vorbi despre o cultură a mişcării fizice, prezentă în mai mare sau mai mică măsură la nivel societal, dar este intens propagată instituţional şi prin massmedia. Ca stil de viaţă, 40% dintre europeni au privitul la televizor ca modalitate de consum a timpului liber, pe când pentru România procentul urcă spre 50% (bărbaţii mai mult decât femeile, care sunt mai mult implicate în socializare). Activităţile legate de computer (în speţă internet) sunt preponderente mai ales la tineri. Statistic, în economia timpului liber, practicarea sporturilor ocupă poziţii minore în comparaţie cu alte activităţi cotidiene în 12

13 timpul liber, atât în Europa, cât şi în România, după cum arată recentul sondaj HETUS (Harmonised European Time Use Survey, 2010). Acelaşi sondaj european arată că în cazul tinerilor de sub 25 de ani, peste 65% folosesc internetul ca modalitatea cea mai frecventă de utilizare a timpului liber, la tinerii români procentul fiind de 62%. Cu privire la raportul stil de viaţă tânăra generaţie în practicarea sportului, am expus o strategie teoretico-analitică pe care am încercat să o dezvolt în diverse subcapitole de legătură şi apoi să o verific prin cercetarea proprie. Aceasta se bazează pe următoarele idei de pornire, bazate pe tendinţe societale: A. Se poate constata în primul rând că sportivii propriu-zişi (de performanţă sau vizând performanţa) par să aibă o situaţie privilegiată: activitatea acestora se bazează pe o tradiţie îndelungată în sistemul sportiv; pot fi siguri şi pot beneficia de imaginea lor publică: pentru spectatori, mass-media şi sponsori, sportivii sunt extrem de atractivi. B. În al doilea rând însă, statisticile ne oferă şi un alt tablou: cu precădere în societăţile prospere, din ce în ce mai puţini tineri optează pentru o carieră propriu-zisă în sport. Apare astfel un paradox: deşi entuziasmul pentru sport este mai mare ca niciodată, şi deşi niciodată nu s-au înregistrat atât de mulţi tineri făcând sport, a devenit destul de problematică aderenţa profesionistă la aceste sporturi a respectivilor practicanţi. În multe state europene, incidenţa participării depline la sporturile de performanţă (prin profesionalizare) a scăzut considerabil, după cum arată cifrele statistice recente (Brettschneider, 2004; Youth in Europe Report - Eurostat, European Comission, 2009). Încercând să aflăm din ce motiv a apărut această tendinţă, şi cum poate fi ea stopată, neam concentrat nu atât pe sportul de performanţă în sine (ca sistem care oferă beneficiile menţionate), cât pe contextul socio-cultural în care trăiesc tinerii în lumea contemporană, a stilului lor de viaţă şi a imaginii acestora despre sport. De aici derivă, în mod logic, şi o mare parte din interesul pentru sporturile de masă, de întreţinere/loisir. În analiză am avut în vedere trei cadre distincte, pe care le-am urmărit şi în interpretările demersului empiric propriu: Am luat în considerare condiţiile în care tinerii europeni cresc şi trăiesc astăzi, iar legat de aceasta, stilul lor de viaţă, care reflectă fenomenele şi schimbările din societăţile moderne (4.1. Fundal teoretic şi date statistice privind generaţia tânără şi stilul de viaţă: cadrul sociologic al demersului empiric ). În timp ce valorile sistemului social tradiţional au descrescut fără a fi înlocuite cu noi alternative suficient de puternice, pentru mulţi corpul a devenit ultimul bastion în care poate fi păstrat sensul propriei identităţi. Nu doar relaţia dintre corp şi identitate devine mai puternică, ci şi legăturile dintre fizic şi stil de viaţă. 13

14 Oamenii devin din ce în ce mai preocupaţi de managementul şi aparenţa corporală, ambele fiind constituente ale sinelui şi ale simbolului social (Gavriluţă, 2010; Foucault, 1987; Giulianotti, 2005). Dar noua viziune asupra corpului trebuie să ţină seama şi de calitatea şi puterea resurselor disponibile. Deci stilurile de viaţă asociate acestei noi viziuni existenţiale trebuie privite şi dintr-o perspectivă societal-structurală. Această permanentă tensiune între aşteptările cu mare încărcătură hedonistă şi realităţile economico-sociale nefavorabile se pot repercuta asupra echilibrului individual, restrângând numărul de opţiuni potenţiale şi dorite de către tineri, doar la cele accesibile. Este în mare parte cazul tinerilor din România, şi poate deveni o sursă de frustrare, nemulţumire şi chiar nepăsare faţă de propriul echilibru, inclusiv faţă de sănătate, dar şi faţă de ordinea socială, predispunând la anarhism (individual şi/sau colectiv). Am adus argumente statistice în favoarea îngrijorării privind efectele crizei mondiale din ultimii ani care, împreună cu dezechilibrele demografice, vor afecta în primul rând tinerii, care vor trebui să susţină, din plata taxelor şi asigurărilor, o societate îmbătrânită şi marcată de crize mondiale succesive, cu risc de cronicizare (Powell, 2011). Am încercat să realizez o permanentă analiză a culturii sportive, unele tendinţe actuale şi strânsa legătură dintre sport şi stilurile de viaţă ale adolescenţilor / tinerilor ( Angrenarea tinerilor în activităţile sportive ). Reluând rezultate ale studiilor şi teoretizărilor expuse în secvenţe ale capitolelor teoretice, am accentuat că sportul reprezintă mai mult decât suma sporturilor instituţionalizate şi discipline sportive. În special tinerii, dar şi adulţii, pot să se simtă cât de sportivi doresc, în mod subiectiv să fie, prin apelul la diverse forme de mişcare, printre care este notabilă cea rezervată în exclusivitate tinerilor (the youth-onlyzone): sporturi de amuzament, sporturi extreme, cele de aventură şi risc sunt sinonime cu noţiunea generală de sport. Totuşi, nu trebuie pierdut din vedere faptul că disciplinele sportive tradiţionale cum ar fi atletismul continuă să reprezinte imaginea sportului autentic. Şi atâta vreme cât disciplinele sportive tradiţionale în Europa sunt legate de cluburi, trebuie luată în considerare situaţia acestor cluburi sportive şi atractivitatea lor pentru tineri în general: a) Cluburile sportive, a căror decădere din sfera de interes a tinerilor a fost prezisă de mulţi, constituie încă organizaţiile de tineri numărul 1 din multe state europene (Youth in Europe Report - Eurostat, European Comission, 2009); b) În Germania, aproximativ fiecare al doilea adolescent care are vârsta între 12 şi 18 ani este membru al unui club sportiv (Brettschneider, 2004); c) În Europa, nivelul de participare în cluburi şi organizaţii sportive a stagnat în ultimii 20 de ani la un nivel înalt (Youth in Europe Report - Eurostat, European Comission, 2009); d) În interiorul sistemului sportiv s-au realizat schimbări care par să fie mai degrabă jocuri cu sumă negativă - câştigarea unui tip de sport înseamnă pierderea altuia, astfel sporturi tradiţionale cum ar fi atletismul, gimnastica şi handbalul au pierdut 14

15 mult teren, în favoarea unor sporturi noi; e) Ceea ce aşteaptă adolescenţii de la cluburi este evident: experienţa grupului, dar şi experienţa distracţiei individuale - tendinţa poate fi descrisă ca a refuza solidaritatea de grup şi a căuta un club de distracţie ( Not a lot of club, but a lot of fun ); f) Adolescenţii doresc un sport care să nu impună disciplină strictă, care să le lase spaţiu pentru auto-organizare, spontaneitate şi creativitate (Youth Lifestyle, European Comission Survey, 2010). Acesta este motivul pentru care se formează din ce în ce mai multe subculturi, inclusiv în sport. D aşa cum arată analize riguroase privind motivaţiile şi comportamentul, detaliate şi în primul capitol al lucrării noastre, nu se confirmă preconcepţia conform căreia tinerii caută doar distracţie. Pentru generaţia de tineri din prezent, sportul trebuie să fie legat de achiziţionarea de deprinderi, altfel nu e distractiv; g) În acelaşi timp, activităţile care se caută sunt cele care promit gratificaţie rapidă sub forma distracţiei şi un sens al existenţei. Nu sunt la fel de atractive distracţia şi succesul care vin după ani de antrenamente, privaţiuni şi ascetism. Aceasta este prima explicaţie a faptului că disciplinele sportive tradiţionale pierd din susţinere, iar cluburile se pliază pe această schimbare de cerere, prin ofertarea unor tipuri noi de sporturi, care să corespundă aşteptărilor; h) O altă schimbare care a apărut în ultimii ani este că tinerii aşteaptă ca activităţile sportive să fie nu doar amuzante, dar să ofere şi emoţie şi risc, şi să fie neplictisitoare. Căutarea surescitării într-o lume neinteresantă ar fi dictonul acestor preferinţe ale tinerilor; i) Sportul reprezintă un studiu de caz pentru cultul corpului, ca recunoaştere socială şi prestigiu în cadrul agentului de socializare cheie la această vârstă: grupul de prieteni. În concluzie, însumând trăsăturile tinerei generaţii şi aplicându-le stilului de viaţă, putem spune că aceştia se află la intersecţia dintre viziunea hedonistă şi cea a dezvoltării personale. În finalul analizei, pe baza datelor obţinute prin cercetarea proprie, am formulat unele concluzii sintetice privind posibilităţile de recrutare şi integrare a tinerei generaţii în aria sportului, fie el de performanţă sau de masă. Atât datele statistice şi studiile de specialitate, cât şi rezultatele proprii, arată că un rol major în calitatea vieţii şi stilul de viaţă sănătos îl are bunăstarea materială şi societală. Acestea se traduc nu doar în resurse individuale, ci şi în facilităţi publice care încurajează, dezvoltă şi menţin interesul pentru un stil de viaţă activ, inclusiv prin practicarea sportului. Am făcut numeroase referiri şi la sportul de performanţă, el fiind nucleul dur, catalizatorul interesului pentru activitate fizică, eventual dorinţa de performanţă, pentru copii şi tineri. Am abordat sportul într-un spectru larg, analizând ambele lui forme (profesionist, respectiv de masă/loisir), iar itemii incluşi în cercetare se concentrează pe practicarea exerciţiilor fizice de orice tip, în economia timpului liber la tinerii clujeni. 15

16 4. Demersul empiric Începând cu al patrulea capitol, am demarat partea de cercetare empirică a lucrării, considerând aici că este necesar să realizez un subcapitol ca fundal teoretic şi date statistice privind generaţia tânără şi stilul de viaţă (cadru sociologic al demersului de cercetare propriu), urmat de subcapitole care descriu metodologia, designul şi limitele cercetării. Toate aceste secţiuni constituie firul analitico-interpretativ al părţii de cercetare, expusă în Capitolul 5 Cercetarea cantitativă: Stilul de viaţă al tinerilor, motiv de speranţă sau factor de risc în calitatea vieţii şi Capitolul 6 Cercetarea calitativă: sportul şi stilul de viaţă în viziunea tinerilor şi experţilor. Am suplimentat cercetarea cantitativă (anchetă pe bază de chestionar) cu un demers calitativ (un focus grup cu studenţi, respectiv interviuri individuale cu specialişti în ştiinţele sportului, dar şi activând în diverse ramuri sportive). Această strategie metodologică combinatorie a avut ca scop conectarea informaţiilor obţinute prin diferite nivele de aprofundare a subiectului în vederea găsirii unui cadru explicativ, analitico-interpretativ în identificarea unor soluţii posibile de creştere a interesului faţă de activităţile sportive în general în rândul tinerilor, ca viziune, strategie şi proiect necesare în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos, a creşterii calităţii vieţii (bunăstare fizică şi psihică, îmbătrânire activă, creşterea speranţei de viaţă etc.), sursă de prosperitate societală pe termen scurt, mediu şi lung. Principalele rezultate ale cercetării proprii sunt: I. Cercetarea cantitativă: Chestionarul a fost realizat prin combinarea unor instrumente consacrate în analiza stilului de viaţă şi loisirului (ISSP 2007 Leisure Time and Sports Questionnaire şi FRESH 2006 Lifestyle, education, fitness). Prelucrarea şi analiza statistică a datelor s-a realizat prin intermediul programelor SPSS şi Microsoft Excel - analiza de frecvenţe şi analiză factorială / inferenţială. Obiectivul general al cercetării a fost de a decripta tendinţele privind atitudinea şi preferinţele tinerilor faţă de activităţile fizice-sportive, felul în care aceştia îşi petrec timpul liber, (lectură, participarea la evenimente culturale, excursii/drumeţii, urmărirea de programe tv sau desfăşurarea unor activităţi pe calculator, etc.). Obiectivele specifice au constat în determinarea sporturilor practicate şi a celor agreate (preferate), locul unde se desfăşoară activităţile, cât de frecvent, pe ce durată, etc. de asemenea, s-a urmărit dacă există o relaţie pozitivă între abordarea 16

17 unui stil de viaţă activ (prin practicarea în mod frecvent a activităţilor fizice/sportive) şi starea de sănătate a indivizilor, dar şi între practicarea activităţilor fizice şi starea de fericire percepută/declarată. Itemii chestionarului au fost construiţi în scopul atingerii acestor obiective. Am urmărit dacă există diferenţe de opinii în funcţie de variabilele sociodemografice: categorie socioeducaţională, vârstă şi gen. Sondajul s-a realizat pe un lot de 300 de tineri clujeni, validându-se în final 280 de chestionare. Eşantionul de tineri a acoperit structura socioeducaţională largă a categoriei (elevi, studenţi, angajaţi), urmărind o eşantionare teoretică, a cărei reprezentativitate am considerat că acoperă scopurile cercetării. Configuraţia eşantionului este următoarea: Figura 1: Structura eşantionului după categorie socioeducaţională - nivel de educaţie al respondenţilor Figura 2: Structura eşantionului după genul respondenţilor În urma investigaţiei, punctez câteva rezultate, extrăgând unele tendinţe cu grad mai mare de generalitate şi deschidere, raportându-le, în interpretare şi analiză, la situaţia socială mai largă: 17

18 Din datele cercetării noastre a reieşit că 75% dintre respondenţii tineri au declarat că au un stil de viaţă mai degrabă activ (64.6% dintre femei, faţă de 82.0% dintre bărbaţi - o diferenţă semnificativă statistic, pe genuri): Figura 3: Mediile scorurilor privind percepţia asupra propriului stil de viaţă în funcţie de categoria socioeducaţională şi de sex Însă din altă întrebare a rezultat că aproape 20% dintre ei nu întreprind niciun gen de activitate fizică mai specifică, circa un sfert preferă relaxarea şi odihna în timpul liber şi cca o treime dezvoltarea altor aptitudini. De asemenea, atât frecvenţa cât şi durata medie a activităţilor fizice săptămânale se dovedesc reduse din punctul de vedere al necesarului de activităţi pentru o bună stare de sănătate: Tabelul 1: Frecvenţa activităţilor fizice săptămânale Frecvenţa Procent Procent Valid Procent Cumulativ Valid niciodată o data de 2 ori de 3 ori de 4 ori Total Tabelul 2: Timpul alocat activităţii fizice Câte minute alocati fiecarei sedinte de activitate fizica? Frecvenţa Procent Procent Valid Procent Cumulativ Valid deloc <30 minute minute >60 minute Total

19 Figura 4: Mediile scorurilor la itemul privind timpul alocat pentru activitate fizică în funcţie de categoria socioeducaţională şi de gen Femeile par să prefere mai mult alte activităţi fizice de loisir (plimbări, excursii) decât cei de gen masculin, care tind spre cele sportive (fotbal, baschet, ciclism etc.). O concluzie integrativă la aceşti itemi este că, în economia timpului liber, sportul ocupă deci un loc important pentru mai puţin de un sfert dintre tinerii din eşantion. Hobby-urile de mai multe tipuri sunt mai degrabă o manieră masculină de petrecere a timpului liber, ceea ce apare şi pe plan mondial. În eşantionul nostru, femeile optează mai puţin pentru dezvoltarea unor aptitudini, socializare activă, sporturi etc., în comparaţie cu bărbaţii. Ele practică mai puţin decât bărbaţii sporturi organizate sau activităţi de grup care presupun mişcare, preferând sporturi individuale, aerobe sau mixte, sau odihna şi relaxarea etc. Tabelul 3: Distribuţia răspunsurilor cu privire la tipurile de eforturi predominante - total eşantion Frecvenţa Procent Procent Valid Procent Cumulativ Valid aerob anaerob mixt Total Lipsă Total

20 În funcţie de categoriile sociodemografice urmărite, rezultatele se grupează astfel: Genul subiectilor Tabelul 4: Tipul predominat de efort, după variabila gen Ce tip predominant de efort efectuati pe parcursul activitatilor fizice? aerob anaerob Mixt Total feminin Count % Genul subiectilor 53.8% 11.0% 35.2% 100.0% % tipul predominant de 76.5% 44.4% 36.4% 52.2% efort % of Total 28.1% 5.8% 18.3% 52.2% masculin Count % Genul subiectilor 18.0% 15.0% 66.9% 100.0% % tipul predominant de 23.5% 55.6% 63.6% 47.8% efort % of Total 8.6% 7.2% 32.0% 47.8% Total Count % Genul subiectilor 36.7% 12.9% 50.4% 100.0% % tipul predominant de 100.0% 100.0% 100.0% 100.0% efort % of Total 36.7% 12.9% 50.4% 100.0% Se conturează şi aici împletirea mai strânsă dintre comportamentul mai intens de socializare prin intermediul activităţilor fizice în cazul bărbaţilor, faţă de femei, variantele mixte desemnând o serie de sporturi de echipă, preferate mai ales de reprezentanţii sexului masculin. Femeile, în schimb, se orientează spre sporturi individuale, care presupun mai degrabă mişcare, de preferinţă în aer liber, în vederea păstrării tonusului sau relaxare pur şi simplu. Figura 5: Mediile răspunsurilor privind preferinţa pentru un anumit tip de efort în funcţie de categoria socioeducaţională şi sex 20

21 Reiese că, deşi diferenţele pe genuri sunt semnalate în întreaga lume, în studiul nostru, precum şi datele statistice naţionale apare un decalaj semnificativ mai mare între genuri cu privire la mişcarea fizică şi practicarea sporturilor. Datele obţinute arată că tinerii manifestă tendinţa de a face nu doar puţină mişcare, dar şi slabă calitativ şi nesusţinută profesionist. Am intepretat situaţia adoptând explicaţiile teoriei învăţării sociale şi cele ale reproducerii generaţionale a valorilor, atitudinilor şi comportamentelor, care se repercutează asupra stilului de viaţă. În plus, mai apare şi problema subculturii tineretului de tip postmodern, unde o parte din valori nu sunt concentrate în primul rând pe sănătate, ci pe a te simţi bine, a te distra, a-ţi trăi viaţa, refuzând controlul, disciplina, efortul susţinut pe care le implică sportul instituţionalizat. S-ar putea ca aceste rezultate să reflecte şi respectivul ambient mentalitar care s-a răspândit şi la tinerii de la noi. Mai jos apar variantele preferate de desfăşurare a mişcării fizice (rezultat care nu este echivalent cu numărul efectiv de practicanţi curenţi): Tabelul 5: Distribuţia răspunsurilor privind locul unde se desfăşoară şedinţele de pregătire Procent Frecvenţa Procent Procent Valid Cumulativ Valid in cadrul unui club/ unei sali acasa in aer liber Total Lipsă Total Apelul la specialişti întruneşte mai puţin de un sfert din opţiunile respondenţilor: Tabelul 6: Distribuţia răspunsurilor privind apelul la cadre specializate în desfăşurarea activităţilor fizice/sportive Valid activitate sportiva organizata activitate sportiva desfasurata dupa programe individuale Frecvenţă Procent Procent valid Procent Cumulativ Total

22 Propriile rezultate susţin datele statistice pe subiectul stilului de viaţă sedentar: dacă e ca românii de vârstă medie, dar şi tinerii, să pună în balanţă relaxarea în faţa televizorului sau internetul cu formele active şi sănătoase de relaxare, majoritatea vor opta pentru prima formulă. Concluzia este că la această situaţie concură o combinaţie de motive, printre care cele mai importante sunt mentalitatea şi lipsa resurselor. Cele mai apreciate scopuri asociate mişcării fizice/sportului (ca scor acordat), în funcţie de categorie socioeducaţională, care este o variabilă relevantă în analiza noastră (categorii de tineri şi implicit de etape de vârstă tânără) sunt prezentate în Figura 6. Ceea ce se poate remarca aici mai specific este faptul că, mai ales angajaţii, pun preţ pe aspecte legate de sănătate (tonus muscular, greutate, capacitate cardiovasculară), pe când elevii de liceu pun cu ceva mai mult accent, pe lângă tonus şi creşterea mobilităţii, pe controlul greutăţii. cresterea tonusului muscular controlul greutatii cresterea mobilitatii cresterea capacitatii cardiovasculare bucuria de a exersa elevi liceu studenti (1=deloc important, 5=foarte important) angajati Figura 6: Semnificaţia activităţii fizice, pe categorii socioeducaţionale În concluzie, între sănătate şi corporalitate (aspect fizic) există o balansare cu cât vârsta este mai mică, înspre ultima. De semenena, bucuria de a exersa este cu ceva mai importantă pentru angajaţi, descrescând în valoare, insidios, cu cât descreşte şi vârsta respondenţilor. Datorită semnificaţiei statistice scăzute, menţionez că aceste date nu au o semnificaţie statistică propriu-zisă, având doar o valoare orientativă în interpretare şi analiză. Nu întâmplător, ca sporturi cel mai frecvent practicate, apar cele necostisitoare, astfel: Tabelul 7: Tip de sport/activitate fizică cel mai frecvent Frecvenţa Procent Procent Valid Procent Cumulativ Valid fotbal nu particip la nici un sport

23 alergare non-competiţională (jogging) baschet aerobic/step aerobic/tae-bo fitness înot ciclism dansuri de societate (latine, hiphop, jazz-dance, balet) culturism handbal rugby arte marţiale/karate tenis de masa haltere role tenis de câmp pescuit atletism biliard gimnastica artistica/sportiva gimnastica ritmica judo paraşutism schi skateboarding sporturi cu motor badmington hockey polo Total Lipsă Total În funcţie de gen, distribuţia opţiunilor este următoarea: Tabelul 8: Sporturi practicate, în funcţie de gen (frecvenţe simple) Gen/sport practicat Nu participă Aerobic etc. Jogging Fitness Gimnastică ritmică Înot Baschet Fotbal Dansuri Total Femei Bărbaţi Total Cuplând preferinţele pentru anumite sporturi cu semnificaţia sporturilor/mişcării fizice dar şi cu impedimentele menţionate în practicarea acestora, am conturat două motive descurajante esenţiale pe care le declară tinerii investigaţi: lipsa facilităţilor suficiente pentru sportul de masă şi lipsa banilor. Ultima impune şi căutarea unei slujbe la cei foarte tineri, chiar dacă sunt încă studenţi sau căutarea unei a doua slujbe part-time pentru angajaţi, ceea ce reduce din timpul liber disponibil. 23