Loredana G. Marcu, PhD

Size: px
Start display at page:

Download "Loredana G. Marcu, PhD"

Transcription

1 Loredana G. Marcu, PhD Departamentul de Fizică, Facultatea de Științe Universitatea din Oradea, str Universității nr.1, , Oradea STUDII: Diploma de Doctor în Ştiinţe, Universitatea din Adelaide, Australia, ianuarie martie 2005 Diploma de Studii Aprofundate, Universitatea de Vest, Timișoara, octombrie iulie 1995 Diploma de licenţă în Fizică (5 ani), Universitatea de Vest, Timișoara, septembrie iulie 1994 Diploma de bacalaureat, Liceul Emanuil Gojdu, Oradea, septembrie 1985 iulie 1989 EXPERIENŢA PROFESIONALĂ: Conferenţiar universitar, Universitatea din Oradea, 2012 prezent și o predare cursuri în fizica medicală, cercetare fizică medicală / radiobiologie Fizician Medical Senior; Coordonator program acreditare in Fizica Medicala, Spitalul Royal Adelaide, Australia, o brahiterapie QA, planuri tratament, cercetare; coordonare program de educatie si acreditare in fizica medicala; predare cursuri CPD în radioterapie, radiobiologie, radioprotectie Lector universitar, Universitatea din Oradea, o predare cursuri în fizica medicală, cercetare fizică medicală / radiobiologie Lector universitar afiliat, Universitatea din Adelaide, Australia, o predare cursuri radiobiologie, radioterapie la diferite specializări (fizică medicală, radioterapie, medicină); conducere lucrări doctorat şi universitare Fizician Medical Senior, Spitalul Royal Adelaide, Australia, o comisionarea şi verificarea QA a aparaturii de radioterapie; tratamente specializate; realizarea planurilor de tratament; radioprotecţie; implementarea a noi metode de tratament cu radioizotopi Fizician Medical; doctorand part-time, Spitalul Royal Adelaide, o comisionarea si verificarea QA a aparaturii de radioterapie; tratamente specializate; realizarea planurilor de tratament Doctorand, full-time, Universitatea din Adelaide, o doctorand în fizică medicală/radiobiologie Asistent universitar, Universitatea din Oradea, o organizare seminarii, laboratoare contributie la scrierea cursurilor Preparator universitar, Universitatea din Oradea, o organizare seminarii, laboratoare 1

2 SUMAR AL PUBLICAȚIILOR: 32 lucrări ştiinţifice ISI (publicate în reviste indexate Thomson Reuters cu factor de impact) 68,38 factor de impact cumulat 311 citări în reviste ISI, BDI, teze doctorat şi tratate internaţionale 50 prezentări de lucrări ştiinţifice la conferinţe internaţionale 7 cărţi/tratate de specialitate cu ISBN (4 lb română, 3 lb engleză) 4 articole invitate în reviste de specialitate internaţionale 3 capitole de carte/editare număr special la reviste ISI 1 curs on-line în lb engleză (Universitatea din Adelaide) 4 îndrumătoare de curs/laborator (3 lb română, 1 lb engleză) LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE REPREZENTATIVE DIN ULTIMII 2 ANI: 1. L. Marcu, A. Santos, E. Bezak, Risk of second primary cancer after breast cancer treatment, European Journal of Cancer Care 23(1):51-64, L. Marcu, J. Lawson, Technical and dosimetric aspects of I-125 seed reimplantation in suboptimal prostate implants, British Journal of Radiology 86: , L. Marcu, Improving therapeutic ratio in head and neck cancer with adjuvant and cisplatin-based treatments, Biomed Research International 2013: , L. Marcu, R. Gowda, Comparison of three different post implant dosimetry methods following permanent I-125 prostate seed implants, Medical Dosimetry 38: , B. Allen, E. Bezak, L. Marcu, Quo vadis radiotherapy? - Technological advances and the rising problems in cancer management, Biomed Research International 2013: , L. Marcu, J. Lawson, T. Rutten, R. Gowda, Quality indicators and technique for permanent I-125 prostate seed implants: 7 years post implant dosimetry evaluation, Medical Physics 39(7) 4123, L. Marcu, W. Harriss-Phillips, In silico modelling of treatment-induced tumour cell kill: developments and advances, Computational and Mathematical Methods in Medicine 2012:960256, L. Marcu, E. Bezak, The influence of stem cell cycle time on accelerated repopulation during radiotherapy in head and neck cancer, Cell Proliferation 45(5): , L. Marcu, E. Bezak, Neoadjuvant cisplatin for head and neck cancer: simulation of a novel schedule for improved therapeutic ratio, Journal of Theoretical Biology 297:41-47, L. Marcu, E. Bezak, S. Filip, The role of PET imaging in overcoming radiobiological challenges in the treatment of advanced head and neck cancer, Cancer Treatment Reviews 38: , MEMBRU AL ASOCIAŢIILOR PROFESIONALE: Membru al Societăţii de Cercetare în domeniul Radiației (Radiation Research Society) 2012 prezent Membru al Comitetului de Conducere IUPESM Women in Medical Physics and Biomedical Engineering Task Group 2012 prezent Vice-presedinte al Colegiului Fizicienilor Medicali din România 2007-prezent Membru deplin al Societăţii Europene de Oncologie şi Radiologie Terapeutică (ESTRO) Membru deplin al Colegiului Fizicienilor şi Inginerilor în Medicină din Austral-Asia (ACPSEM) Membru afiliat al Colegiului Fizicienilor şi Inginerilor în Medicină din Austral-Asia 2

3 LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE: Engleza - fluent Maghiara nativ Franceza - mediu ACTIVITĂŢI PROFESIONALE INTERNAȚIONALE: Membru al International Advisory Committee of World Congress in Medical Physics and Biomedical Engineering 2015, Toronto, Canada Evaluator Grant pentru Departamentul de Sănătate al Australiei de Vest (The Government of Western Australia, Department of Health) (2011) Conducător de doctorat la University of Adelaide, Australia Examinator teză masterat University of Adelaide, Australia (2011) Referent ştiintific al revistelor ISI: Physics in Medicine and Biology (IOP), Medical Hypotheses (Elsevier) Australasian Physical and Engineering Sciences in Medicine (Springer), Journal of Theoretical Biology (Elsevier), The British Journal of Radiology, Journal of Cell Science. Editor invitat, număr special al revistei ISI Computational and Mathematical Methods in Medicine 2012 Editor asociat al revistei Austral-Asian Journal of Cancer (aprilie 2009-prezent) Membru al bordului ştiinţific al Austral-Asian Journal of Cancer (2004-prezent) Membru al comitetului de organizare a Sesiunii de comunicări ştiinţifice "Modelling of tumours (MOT)", Adelaide, Australia, august 2012 Presedintele comitetului ştiinţific de organizare a conferinţei EPSM (Engineering and Physical Sciences in Medicine), Darwin, Australia, august 2011 Membru al Comitetului Ştiinţific de Organizare a Şcolii de vara: Summer School on Functional Imaging, Darwin, Australia, august 2011 Membru al comitetului ştiinţific de organizare a conferinţei EPSM (Engineering and Physical Sciences in Medicine), Adelaide, Australia, octombrie 2005 Membru al comitetului de organizare a Sesiunii de comunicări ştiinţifice "Modelling of tumours (MOT)", Adelaide, Australia, mai 2004 ACTIVITĂŢI PROFESIONALE NAȚIONALE: Evaluator expert UEFISCDI Conducator de doctorat atestat Redactor șef al Revistei de Fizică Medicală (2013 prezent) Organizatorul evenimentului Ziua Internationala a Fizicii Medicale, 7 noiembrie 2013, Univ. Oradea. Organizator principal al Cursului de Educaţie Profesională Continuă în Fizica Radiologiei de Diagnostic şi Intervenţională, septembrie 2013, Baile Felix. COMPETENŢE CLINICE ÎN FIZICA MEDICALĂ: Brahiterapie HDR (high dose rate) Asigurarea calitativă regulată a aparaturii şi sursei de radiaţie Realizarea planului de tratament pentru cazurile de tumori intracavitare (ginecologice, esofag, trahee, cavitate orală) 3

4 Realizarea planului de tratament în cazurile tumorilor interstiţiale folosind multi-channel HDR (cap şi gât, prostată, sarcoame) Tratamentul pacienţilor şi asigurarea calitativă înainte şi după tratament, precum şi protecţia împotriva radiaţiilor de la sursa de iridiu Ir-192 Brahiterapie LDR (low dose rate) Participarea în implementarea clinică a tratamentelor de prostată cu implant radioactiv bazat pe izotopul radioactiv al iodului I-125 Calibrarea izotopului I-125 Asigurarea calitativă pre-operatorie Pregătirea pre-operatorie a acelor şi surselor radioactive Realizarea planului de tratament precum şi verificarea post-operatorie a tratamentului pacienţilor implantaţi cu izotopi radioactivi I-125 Tratamentul pacienţilor şi asigurarea calitativă înainte şi după tratament, precum şi protecţia împotriva radiaţiilor de la sursa I-125 Radiochirurgie stereotactică Poziţionarea pacientului pentru CT Realizarea planului de tratament Asigurarea calitativă pre-operatorie Poziţionarea şi verificarea poziţiei pacientului cu ajutorul sistemului de placi fiduciale Acceptarea şi comisionarea aparaturii de radioterapie Participarea la comisionarea acceleratorului liniar clinic Varian 600CD (6 MV upgrade) Scrierea specificaţiilor pentru achiziţionarea unui aparat de măsurare/citire a dozei de radiaţie de la dozimetrele termoluminescente Comisionarea şi asigurarea calitativă a "Harshaw TLD reader" pentru măsurarea dozei de radiaţie a dozimetrelor termoluminescente Asigurarea calitativă a echipamentului radioterapeutic Asigurarea calitativă de rutină zilnică a dozimetriei acceleratoarelor liniare clinice Asigurarea calitativă săptămânală (output, energie, verificări mecanice şi optice, verificarea simetriei fasciculului de radiaţie, a MLC-urilor, EPID) Asigurarea calitativă anuală generală Dozimetrie absolută (calibrarea acceleratorului în tanc de apă) a fasciculelor de fotoni şi electroni folosind protocolul IAEA TRS 398 Calibrarea aparatului de kilovoltaj pentru tratamente superficiale Calibrarea cutout-urilor pentru tratamentele cu electroni Ajustarea output-ului acceleratorului liniar Verificarea electrometrelor folosind sursa de curent Keithley Experienţa tehnică Operarea acceleratoarelor liniare clinice Varian si Siemens Experienţă în măsurători cu camere de ionizare (Farmer, Markus) Experienţă cu scanerul Wellhofer şi profilatorul Sun Nuclear pentru stabilirea profilului fasciculului de radiaţie Setup şi colectare parametrii fizici cu tancul de apă Wellhofer 4

5 DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ. SPECIALIZĂRI ŞI CALIFICĂRI: Al 3-lea Congres Internațional de Medicină Personalizată (UPCP), Praga, iunie (2014) A 33-a Conferință ESTRO, Viena, Austria, 4-8 aprilie (2014) A 5-a Conferință Internațională a Facultății de Științe, Băile Felix, 8-9 noiembrie (2013) A 3-a Conferință Națională a Colegiului Fizicienilor Medicali din România, Sibiu, sept (2012) Al 4-lea Meeting MOT (Modelling of Tumours), Adelaide, 2-4 august (2012) Congresul Mondial de Fizică Medicală, Beijing, China, mai (2012) Conferința EPSM-ABEC, Darwin, Australia, august (2011) A 20-a Conferință a Grupului Austral-asiatic de Brahiterapie (ABG), Perth, aprilie (2011) A 3-a Conferință Internațională a Facultății de Științe, Oradea, România, nov (2009) Primul Simpozion Internațional de Imagistică în Oncologie PET/CT, Băile Felix, oct (2009) A 3-a Conferință Internațională de Biomateriale -BiomMedD'2008, București, nov (2008) A 9-a Conferință ESTRO de Fizică, Barcelona, Spania, septembrie (2007) A 2-a Conferință Internațională a Facultății de Științe, Băile Felix, Romania, nov (2007) A 15-a Conferință a Grupului Austral-asiatic de Brahiterapie (ABG), Adelaide, aprilie (2006) A 3-a Conferință Internatională de Cercetare Translațională (ICTR), Lugano, Elveția, martie (2006) Curs de specializare în Brahiterapie HDR, Melbourne, Australia, februarie (2006) Specializare clinică în tratamentul tumorilor de prostată cu ajutorul implantului permanent cu izotopi de I 125, Launceston, Tasmania, decembrie (2005) Conferința EPSM (Engineering and Physical Sciences in Medicine), Adelaide, octombrie (2005) Primul Meeting Internațional MOT (Modelling of tumours), Adelaide, mai (2004) Congresul mondial de Fizică Medicală, Sydney, august (2003) A 2-a Conferință Internatională de Cercetare Translațională (ICTR), Lugano, Elveția, martie (2003) Conferința EPSM (Engineering & Physical Sciences in Medicine), Rotorua, New Zealand, (2002) Conferința AIP (Australian Institute of Physics), Adelaide, decembrie (2000) EXPERIENŢA ACUMULATĂ ÎN ALTE PROGRAME NAŢIONALE/INTERNAŢIONALE: UEFISCDI PNII-IDEI, cod proiect PN-II-ID-PCE Modelarea in silico a proceselor biologice din tumorile hipoxice in vederea individualizarii protocolului de tratament, Director de proiect, CPD grant, Australian College of Physical Scientists and Engineers in Medicine, Responsabil ştiinţific, CPD Grant pentru dezvoltarea profesională în domeniul fizicii medicale, 2006 Contract de colaborare " Efectul radiaţiei asupra creşterii accelerate a celulelor stem", Responsabil ştiinţific din partea Royal Adelaide Hospital; contract de colaborare cu The Hanson Institute for Cancer Research, Adelaide, Australia, Research abroad scholarship, acordat de University of Adelaide, Responsabil ştiinţific din partea Royal Adelaide Hospital, 2002 Branch travel grant, acordată de ACPSEM (Colegiul fizicienilor şi inginerilor în medicină al Austral- Asiei), Responsabil ştiinţific,

6 Bursă de doctorat, Universitatea din Adelaide, Australia, Doctorand în Fizică Medicală la "School of Chemistry and Physics", PREMII: Octombrie 2013: Diplomă de merit, Universitatea din Oradea Septembrie 2006: Premiul de excelenţă "Boyce Worthley Young Achiever Award" acordat de Colegiul Fizicienilor şi Inginerilor în Medicină al Austral-Asiei Septembrie 2004: Premiul Eminent scientist of the year 2004 acordat de International Research Promotion Council Octombrie 2003: Sesiunea de comunicări a studenţilor doctoranzi Premiul I pentru cea mai bună prezentare, Adelaide, Australia Octombrie 2002: Sesiunea de comunicări a studenţilor doctoranzi Premiul II pentru cea mai bună prezentare, Adelaide, Australia Septembrie 2001: Sesiunea de comunicări a studenţilor doctoranzi Premiul I pentru cea mai bună prezentare, Adelaide, Australia Ianuarie 2000: Bursa de doctorat acordată de Universitatea din Adelaide, Australia PREZENTAREA ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE ANTERIOARE: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe, Departamentul de Fizică (2008 prezent) Predarea cursului de Dozimetrie şi protecţie împotriva radiaţiilor (Master) Predarea cursului de Fizica radiaţiilor (Master) Predarea cursului de Radiobiologie (Master) Predarea cursului de Principii şi sisteme de măsurare a mărimilor fiziologice (Master) Predarea cursului de Radioactivitatea mediului şi poluarea radioactivă (Geografia mediului III) Organizarea laboratoarelor de fizică generală pentru secţiile de ingineri, an I Dezvoltarea a noi seminarii (radiobiologie, dozimetrie) Conducerea lucrărilor de disertaţie. Universitatea din Adelaide, Australia ( ) Predarea cursului de "Radiobiologie şi protecţie împotriva radiaţiei" studenţilor de Master şi PhD Predarea cursului de "Radiobiologie clinică" studenţilor Facultăţii de Medicină Predarea cursului de "Bazele fizicii" studenţilor Facultăţii de Stomatologie Conducerea seminariilor de fizică generală studenţilor Facultăţilor de Ştiinţe şi Inginerie. Dezvoltarea a noi seminarii şi cursuri în domeniile radiobiologiei, protecţiei împotriva radiaţiei şi depozitarea deşeurilor radioactive Conceperea programei analitice şi scrierea cursului on-line de Radiobiologie şi protecţie împotriva radiaţiei Coordonarea programului de Master în Fizica Medicală ( ) Conducerea de proiecte şi mastere în domeniul radiobiologiei (nivel universitar an terminal şi postuniversitar): Conducător ştiinţific al studentei la doctorat W. Tuckwell, Facultatea de Chimie şi Fizică, Universitatea din Adelaide şi Departmentul de Fizică Medicală, Spitalul Royal Adelaide, Proiectul: Tumour growth and hypoxia modelling ( ) 6

7 Conducător ştiinţific al studentului la doctorat R. Takam, Facultatea de Chimie şi Fizică, Universitatea din Adelaide şi Departmentul de Fizică Medicală, Spitalul Royal Adelaide, Proiectul: Risk of secondary cancers following prostate radiotherapy (comparison of modalities) ( ) Conducător ştiinţific al studentei la doctorat L. Moghaddasi, Facultatea de Chimie şi Fizică, Universitatea din Adelaide şi Departmentul de Fizică Medicală, Spitalul Royal Adelaide, Proiectul: A microscopic tumour spread integrating motion effects and treatment planning (2011 ) Consultant ştiinţific al studentului de fizică anul III, R. Cernea, Facultatea de Chimie şi Fizică, Universitatea din Adelaide, Proiectul: Spatial modelling of tumour growth (2004) Universitatea South Australia ( ) Conceperea programei analitice şi scrierea de cursuri specializate în domeniile fizicii medicale, radioterapie si radiobiologie studenţilor Facultăţii de Radioterapie Predarea cursurilor de Radioterapie şi Radiobiologie studenţilor de la specializarea "Radioterapie" Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe, Catedra de Fizică ( ) Organizarea şi conducerea seminariilor şi lucrărilor de laborator în domeniile mecanicii fizice, electricităţii, termodinamicii, studenţilor de la profile de inginerie şi ştiinţe Dezvoltarea a noi lucrări de laborator şi subiecte de seminar în mecanica fizică Scrierea şi publicarea cursului de mecanică fizică precum şi a ghidurilor practice pentru laboratoarele de mecanică şi fizică generală pentru uzul studenţilor Scrierea şi publicarea cursurilor cu ISBN de "Mecanică fizică" şi "Metodica predării fizicii" Participarea şi prezentarea la sesiunile de comunicări ştiinţifice din cadrul organizaţiei. Declar pe propria răspundere că datele prezentate sunt în conformitate cu realitatea. Data completării: 30/06/2014 Semnătura 7

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Foia Liliana Georgeta Str. Toma-Cozma Nr. 12, RO- 700555, Iasi, Romania Telefon(oane) +40 232301808 (office) Mobil: +40 744704452

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume TANASESCU IOANA EUGENIA Adresă(e) Str. G. Enescu Nr. 10, 400305 CLUJ_NAPOCA Telefon(oane) 0264.420531, 0745820731 Fax(uri) E-mail(uri) ioanatanasescu@usamvcluj.ro,

More information

Boancă (Patrașcu) Nicoleta Camelia. Adresa de contact Panait Cerna Nr.7, Bl. M44, Sc. 2, Et.5, Ap 49, Sector 3 București Telefon +40 (744)

Boancă (Patrașcu) Nicoleta Camelia. Adresa de contact Panait Cerna Nr.7, Bl. M44, Sc. 2, Et.5, Ap 49, Sector 3 București Telefon +40 (744) Curriculum Vitae Date personale Nume Boancă (Patrașcu) Nicoleta Camelia Adresa de contact Panait Cerna Nr.7, Bl. M44, Sc. 2, Et.5, Ap 49, Sector 3 București Telefon +40 (744) 682 670 Email Nationalitate

More information

Perioda Iunie 2012 Noiembrie 2015 Profesor/Şeful Comisiei didactice Managementul Crizelor şioperaţii Multinaţionale,

Perioda Iunie 2012 Noiembrie 2015 Profesor/Şeful Comisiei didactice Managementul Crizelor şioperaţii Multinaţionale, C U R R I C U L U M V I T A E EUROPASS INFORMAŢII PERSONALE Nume/ prenume CRĂCIUN IOAN Adresa(e) Str. Panduri, Nr.60, Bl. B, Sc.1, Et.2, Ap.211, Sect. 5, BUCUREŞTI Telefon(oane) +40(0) 745095187 E-mail

More information

Perioada Funcţia sau postul ocupat Conferenţiar Disciplina Medicină de Urgenţă (Şef Disciplină) Activităţi şi responsabilităţi principale

Perioada Funcţia sau postul ocupat Conferenţiar Disciplina Medicină de Urgenţă (Şef Disciplină) Activităţi şi responsabilităţi principale Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume CIMPOESU CARMEN DIANA Adresă(e) Iasi, str. Spancioc nr.21 Telefon(oane) Fix: 0232276190 Mobil: 0722 387670 Fax(uri) E-mail(uri) dcimpoiesu@yahoo.com

More information

C U R R I C U L U M V I T A E

C U R R I C U L U M V I T A E C U R R I C U L U M V I T A E INFORMAŢII PERSONALE Nume Adresă Telefon Fax E-mail Naţionalitate Data naşterii ISTRATE OLIMPIUS EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ Perioada angajatoare Sector de activitate Ocupaţia

More information

Gheorghe I. RADU. 4 martie prezent Ministerul Apărării Naţionale / Academia Forţelor Aeriene Henri

Gheorghe I. RADU. 4 martie prezent Ministerul Apărării Naţionale / Academia Forţelor Aeriene Henri Gheorghe I. RADU INFORMAŢII PERSONALE Nume Gheorghe I. Radu Adresă Telefon e-mail gh.radu@gmail.com, gh_radu@hotmail.com Naţionalitate română Data naşterii 24 iunie 1951 EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ Perioada

More information

UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI DIN IAŞI DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC PLANUL OPERAŢIONAL PE 2010 CUPRINS 1. MISIUNEA 2. CURSANŢI 3. RESURSE UMANE 4. OBIECTIVE OPERAŢIONALE

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă Telefon Fax(uri) Naţionalitate(-tăţi) Nicuşor Marian Buică Bucuresti, Romania Română Data naşterii 16.02.1975 Experienţa profesională

More information

BUTNAR, Lucian- Adrian

BUTNAR, Lucian- Adrian Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) BUTNAR, Lucian- Adrian strada Alexandru Odobescu, cod poştal 430083, Baia Mare, România Telefon(oane) +4-0262-426413 Mobil: - E-mail(uri)

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume VĂTAVU Sorin Adresă(e) Petroşani, str. Avram Iancu, Bl. 5A, Ap. 22, Sc. 2, cod 332025 Telefon(oane) - Mobil: 0721783848 Fax(uri) - E-mail(uri)

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume/Prenume E-mail Telefon Cetăţenia Georgescu, Cecilia cecilia.georgescu@ulbsibiu.ro 0742079676 Română Data naşterii 8 Aprilie 1968 Experienţa profesională

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass urriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Ilare BORDESU dresa(e) 3 urel popovici, p.6, 300050 Timisoara, România Telefon(oane) +40 35640953 Mobil: 07365048 Fax(uri) +40 5640353, +40

More information

RUXANDRA RALUCA ARDELEANU. Experienţa profesională (domeniu ocupaţional : proprietate industriala)

RUXANDRA RALUCA ARDELEANU. Experienţa profesională (domeniu ocupaţional : proprietate industriala) Curriculum Vitae RUXANDRA RALUCA ARDELEANU Adresa: Str. Ion Tuculescu 37, ap. 29, sector 3, 031612 Bucuresti ROMANIA Telefon: +40314316508; Mobil +40723601875 E-mail: r.ardeleanu@yahoo.com Naţionalitate:

More information

CURRICULUM VITAE. Starting Teaching for Postdocs 1 & 2, 26 March & 15 June 2010, Imperial College London, UK, Tutor Dr Martyn Kingsbury

CURRICULUM VITAE. Starting Teaching for Postdocs 1 & 2, 26 March & 15 June 2010, Imperial College London, UK, Tutor Dr Martyn Kingsbury CURRICULUM VITAE CATINCA SECUIANU Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor Departamentul de Chimie Anorganică, Chimie Fizică şi Electrochimie Str. Gh.

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume GHIŢULICĂ, Daniela Cristina Fax 021 305 59 96 E-mail Data naşterii 01.07.1971 cristina.ghitulica@pmu.ro, cghitulica@yahoo.com Rolul / poziţia

More information

Europass Curriculum Vitae

Europass Curriculum Vitae EUROPEA LEVELS - SELF ASSESSMET GRD Europass Curriculum Vitae nformaţii personale ume / Prenume http://foto.rompres.ro/index.php?i=1680338&q=nstitutul%20romano- Catolic%20'Sfanta%20Tereza'&d=-1 Brusanowski

More information

Curriculum vitae Europass. Informaţii personale

Curriculum vitae Europass. Informaţii personale Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume OȚĂT Alexandra Diana Adresă(e) Str.Vasile Conta, nr.2, et.2 ap.7, Craiova, Dolj Telefon(oane) +40723136131 E-mail(uri) dianaotat@yahoo.com

More information

Activitate didactică în învăţământul superior Activitate de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare

Activitate didactică în învăţământul superior Activitate de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume ANDEA PETRU Telefon(oane) 021/ 405.57.95 E-mail(uri) andea.petru@edu.gov.ro Naţionalitate română Data naşterii 28 noiembrie 1949, loc. Chelmac, jud.

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Telefon(oane) Fax(uri) Viorel Bucureşti, România E-mail(uri) Robert.ancuceanu@umf.ro Naţionalitate(-tăţi) Română Data naşterii 1973

More information

Europass. Curriculum Vitae. Maria GAVRILESCU

Europass. Curriculum Vitae. Maria GAVRILESCU Europass Curriculum Vitae INFORMAŢII PERSONALE Numele şi prenumele Maria GAVRILESCU Adresa Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, România, Str. Prof.Dr.Doc. Dimitrie Mangeron nr. 73, 700050, IAȘI,

More information

Prorector Tehnic, Administraţie şi Patrimoniu

Prorector Tehnic, Administraţie şi Patrimoniu INFORMAŢII PERSONALE Hortensiu-Liviu CUCU Str. Memorandumului nr. 28, sala 115; 400114 Cluj-Napoca (jud. Cluj), România +4 0264 202.206 liviu.cucu@staff.utcluj.ro http://www.lilstructuraldesign.ro/cv.php

More information

Perioada Diplomă în Practica şi Teoria Psihoterapiei Familiale Sistemice nivel avansat.

Perioada Diplomă în Practica şi Teoria Psihoterapiei Familiale Sistemice nivel avansat. Curriculum vitae Informaţii personale Nume / Prenume MONA VINTILĂ Adresă(e) Take Ionescu, Nr. 19, Ap. 8, 300063, Timişoara, România Telefon(oane) Fix: 0256 436 456 Mobil: 0722 684 236 E-mail Naţionalitate

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume MUSCALAGIU IONEL Adresă(e) Str. Rusca, Nr. 4, Bl. 17G, ap. 28, Hunedoara, Hunedoara cod 331014 Telefon(oane) +40 254207535 Mobil: 0744392639

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Mârşanu, Radu, Nicolae Adresă Şos. Ştefan cel Mare nr. 38, Bloc 30 A, ap. 21, sect. 2, Bucureşti, România Telefon(oane) Fix 040 021 6101759

More information

Anexa Conferinte anuale (nationale şi internationale) organizate de UVT

Anexa Conferinte anuale (nationale şi internationale) organizate de UVT Anexa 1.25 Conferinte anuale (nationale şi internationale) organizate de UVT Manifestări ştiinţifice organizate de Universitatea Valahia din Târgovişte 2005 2008 Centrul de cercetare Îmbunătăţirea calităţii

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume CURTEZA, Antonela Profesor universitar doctor - Conducător de doctorat Adresă(e) Str. Toma Cozma, Nr. 29A, cod poştal 700554, Iaşi, România

More information

CURRICULUM VITAE. Conferenţiar universitar Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Învăţământ la Distanţă

CURRICULUM VITAE. Conferenţiar universitar Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Învăţământ la Distanţă CURRICULUM VITAE LOGOFĂTU ( născută Georgescu) FILOFTEIA MICHAELA Date personale Data şi locul naşterii Starea civilă Naţionalitatea Funcţia Locul de muncă Domiciliul stabil 1 martie 1947, Ploieşti, România

More information

Str. Sfântul Spiridon nr.24 Domneasca,Nr.47, , Galati, ROMANIA Telefon(oane) Fix: Mobil: Fax(uri)

Str. Sfântul Spiridon nr.24 Domneasca,Nr.47, , Galati, ROMANIA Telefon(oane) Fix: Mobil: Fax(uri) Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) acasa servici Dinica Rodica-Mihaela Str. Sfântul Spiridon nr.24 Domneasca,Nr.47, 800 008, Galati, ROMANIA Telefon(oane) Fix: Mobil:

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Nu 4.2 de competenţe Administrarea afacerilor, Management

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Nu 4.2 de competenţe Administrarea afacerilor, Management FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea De Economie şi de Administrare a Afacerilor 1.3 Departamentul Management

More information

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinƫa Materialelor

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinƫa Materialelor Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinƫa Adrian TRIFAN Sef lucrari Facultatea de Chimie Aplicata şi Stiinţa Departamentul de Bioresurse şi Stiinţa Polimerilor Group Bioresurse Conttactt Local Polizu Str.

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume ŢENESCU/ Alina Adresă(e) Craiova, Str. Victor Papillian, nr 19, bl. B7, ap.8, Craiova, cod 200324, Dolj, România Telefon(oane) (0040)351401165

More information

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE. Universitatea Naţională de Apărare Carol I. PLANUL OPERAŢIONAL

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE. Universitatea Naţională de Apărare Carol I. PLANUL OPERAŢIONAL R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Universitatea Naţională de Apărare Carol I Nr din PLANUL OPERAŢIONAL AL UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE Carol I PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2018-2019 Aprobat

More information

Curriculum Vitae Carmen-Cătălina RUSU

Curriculum Vitae Carmen-Cătălina RUSU INFORMAŢII PERSONALE Rusu Carmen-Cătălina Str. Domnească, nr. 111, 800201, +40 336 415775 +40 740 210056 carmen.rusu@ugal.ro http://if.ugal.ro/cd/carmenrusu.htm Sexul Feminin Data naşterii 17/07/1977 Naţionalitatea

More information

Str. Gh.Tuculeanu, nr. 1A, Chiajna, Ilfov Telefon(oane) Fax(uri)

Str. Gh.Tuculeanu, nr. 1A, Chiajna, Ilfov Telefon(oane) Fax(uri) CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Lucian Ion, CIOLAN Str. Gh.Tuculeanu, nr. 1A, Chiajna, Ilfov Telefon(oane) +40 722560667 - Fax(uri) E-mail(uri) lucian.ciolan@fpse.unibuc.ro.com

More information

Europass Curriculum Vitae. Informaţii personale Prenume / Nume Marilena /Gilca-Vasile Data naşterii Experinţa profesională

Europass Curriculum Vitae. Informaţii personale Prenume / Nume Marilena /Gilca-Vasile Data naşterii Experinţa profesională Europass Curriculum Vitae Informaţii personale Prenume / Nume Marilena /Gilca-Vasile Data naşterii 01-01-1969 Experinţa profesională Data Septembrie 2014-prezent Conferentiar Activitate de predare cursuri

More information

CURRICULUM VITAE. Numele şi adresa angajatorului Şcoala Postliceală Sanitară Omenia din Tg-Jiu.

CURRICULUM VITAE. Numele şi adresa angajatorului Şcoala Postliceală Sanitară Omenia din Tg-Jiu. CURRICULUM VITAE INFORMAŢII PERSONALE Nume Mălăescu Gheorghe Dan Adresă Str. Popa Şapcă, bl4, sc 2, ap 5, Târgu-Jiu, Judeţul Gorj Telefon 0744568076 Fax - E-mail danmalaescu@yahoo.com Naţionalitate Română

More information

2011-prezent conf. univ. dr., membru în Consiliul Departamentului de Economie

2011-prezent conf. univ. dr., membru în Consiliul Departamentului de Economie Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume BAN, Olimpia-Iuliana Adresă(e) Telefon(oane) Personal: 0359422506 Serviciu: 0259408410 E-mail(uri) oban@uoradea.ro, olimpiaban2008@gmail.com,

More information

University politehnica of Bucharest studies in international languages

University politehnica of Bucharest studies in international languages University politehnica of Bucharest University politehnica of Bucharest (Polytechnic University of Bucharest) is the oldest and most prestigious engineering school in Romania, with a tradition accumulated

More information

Curriculum vitae Europass. Informaţii personale Nume / Prenume. Naţionalitate(-tăţi) Data naşterii

Curriculum vitae Europass. Informaţii personale Nume / Prenume. Naţionalitate(-tăţi) Data naşterii Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume NIŢĂ NELU Adresă(e) Strada Martir Crişan, Bl.8, Sc. A, Ap3, Bacau, România Telefon(oane) +40 334 407 298 Mobil: +40 741 088 106 Fax(uri) -

More information

MANIFESTARI STIINTIFICE ORGANIZARE IN/SI IN PARTENERIAT CU UTCB-2010

MANIFESTARI STIINTIFICE ORGANIZARE IN/SI IN PARTENERIAT CU UTCB-2010 MANIFESTARI STIINTIFICE ORGANIZARE IN/SI IN PARTENERIAT CU UTCB-2010 1. A XVI-a Conferinţa a Facultăţii de Instalaţii, Conferinţa internaţională CONFORT, EFICIENTA, CONSERVAREA ENERGIEI SI PROTECŢIA MEDIULUI

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă E-mail Naţionalitate MARCU Nicu Str.Mărăşeşti Nr.28, Craiova, Dolj. marcu.nicu@yahoo.com Data naşterii 21.11.1968 Sex Locul de muncă

More information

215, Bd. Tomis, , Constanţa, România

215, Bd. Tomis, , Constanţa, România CURRICULUM VITAE INFORMAŢII PERSONALE Nume BĂRARU ION Adresă 215, Bd. Tomis, 900 647, Constanţa, România Telefon 004 0241 657098 004 0745 161818 E-mail ionbararu@yahoo.com ionbararu@gmail.com Naţionalitate

More information

ION M. SORIN. Curriculum vitae

ION M. SORIN. Curriculum vitae 1 ION M. SORIN Informații personale Nume Adresa Nr.19, str.grind, cod 137055, com. Brăneşti, jud. Dâmboviţa Telefon 0245231213/0721862758 E-mail sorinionro@yahoo.com Naționalitate Română Data naşterii

More information

B-dul Lacul Tei, nr.124, sector 2, Bucureşti

B-dul Lacul Tei, nr.124, sector 2, Bucureşti 1 ` Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă E-mail Naţionalitate Sex Iacoboaea Cristina B-dul Lacul Tei, nr.124, sector 2, Bucureşti cristinai@utcb.ro Română Feminin Locul

More information

CURRICULUM VITAE. Date personale: a) Studii şi diplome obţinute

CURRICULUM VITAE. Date personale: a) Studii şi diplome obţinute CURRICULUM VITAE Date personale: Numele şi prenumele: RODICA ALBU (n. SÂRBU) Data şi locul naşterii : 25 iulie 1949, Roman, jud. Neamţ Starea civilă: căsătorită, o fiică. Adresa: serviciu Universitatea

More information

FIŞA DISCIPLINEI. II 2.5 Semestrul Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei

FIŞA DISCIPLINEI. II 2.5 Semestrul Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea / Departamentul Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie 1.3 Catedra Colectivul

More information

Telefon(oane) Fix: (0264) Mobil:

Telefon(oane) Fix: (0264) Mobil: Curriculum vitae Informaţii personale Nume / Prenume Mureşan Alexandra Adresă(e) Str. Nasaud nr.14, bl. y6, ap. 30, Cluj-Napoca, jud. Cluj, cod poştal 400610, România Telefon(oane) Fix: (0264)410801 Mobil:

More information

CITAREA SURSELOR DE INFORMARE : stiluri, metode, instrumente software

CITAREA SURSELOR DE INFORMARE : stiluri, metode, instrumente software CITAREA SURSELOR DE INFORMARE : stiluri, metode, instrumente software Bibl. LENUŢA URSACHI Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi Str. 47 Domnească, 800008-Galaţi, RO Tel: +40 336 130 134 Fax: +40 236

More information

CURRICULUM VITAE. Psih. Dr. Amalia Maria CIUCA. Psiholog clinician și Psihoterapeut

CURRICULUM VITAE. Psih. Dr. Amalia Maria CIUCA. Psiholog clinician și Psihoterapeut CURRICULUM VITAE Psih. Dr. Amalia Maria CIUCA Director Centrul PAX Centrul de psihoterapie pentru probleme de anxietate (https://paxonline.ro) Vicepreşedinte al Asociaţiei de Consiliere şi Psihoterapie

More information

MANU MAGDALENA BEATRICE. Adresa(e) Bdul. Iuliu Maniu nr. 59, bloc 10A, scara 3, et. 5, apt. 116, sector 6, Bucureşti, România Mobil

MANU MAGDALENA BEATRICE. Adresa(e) Bdul. Iuliu Maniu nr. 59, bloc 10A, scara 3, et. 5, apt. 116, sector 6, Bucureşti, România Mobil Curriculum Vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresa(e) Bdul. Iuliu Maniu nr. 59, bloc 10A, scara 3, et. 5, apt. 116, sector 6, Bucureşti, România Mobil E-mail(uri) Mobil: 0723892735 Naţionalitate(-tăţi)

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Str. Florilor nr.312, Comuna Floreşti, jud. Cluj, cod poştal 407280 Telefon(oane) Fax(uri) E-mail(uri) sbilasco@yahoo.com sbilasco@

More information

TECHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA FACULTY OF ELECTRONICS, TELECOMMUNICATION AND INFORMATION TECHNOLOGY SUMMARY PHD THESIS

TECHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA FACULTY OF ELECTRONICS, TELECOMMUNICATION AND INFORMATION TECHNOLOGY SUMMARY PHD THESIS Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea

More information

DOREL SĂNDESC. Curriculum vitae Europass. Informaţii personale

DOREL SĂNDESC. Curriculum vitae Europass. Informaţii personale Curriculum vitae Europass I Informaţii personale Nume / Prenume DOREL SĂNDESC Adresă(e) Salcâmilor Nr. 17, 300756, Timişoara, România Telefon(oane) 0256 488 844 Mobil: 0722 485 742 Fax(uri) 0256 488 844

More information

Marketing politic. CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III

Marketing politic. CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III Marketing CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III Lect.dr. Corina Barbaros (corina.barbaros@uaic.ro) Obiectivele cursului: 1. Familiarizarea studenţilor cu modelele clasice

More information

146, Porii, , Floreşti, România.

146, Porii, , Floreşti, România. Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) POPA DANIELA Telefon(oane) 0744349278 Fax(uri) - E-mail(uri) 146, Porii, 407280, Floreşti, România Popa.Daniela@umfcluj.ro popa_dana@yahoo.com

More information

FIŞA DISCIPLINEI. îndrumar de laborator

FIŞA DISCIPLINEI. îndrumar de laborator FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UniversitateaTransilvania din Braşov 1.2 Facultatea Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor 1.3 Departamentul Automatică

More information

Publications of Mariusz Bajger

Publications of Mariusz Bajger Publications of Mariusz Bajger [1] S. Sajeev, M. Bajger, and G. N. Lee. Structured Micro-pattern based LBP Features for Classification of Masses in Dense Breasts. In IEEE International Conference on Digital

More information

Data şi locul naşterii: Comuna Izvorul-Vedea, judeţul Argeş Cetăţenie: Română Stare civilă: Căsătorit

Data şi locul naşterii: Comuna Izvorul-Vedea, judeţul Argeş Cetăţenie: Română Stare civilă: Căsătorit Curriculum vitae Penescu Aurelian Data şi locul naşterii: 25.04.1954 Comuna Izvorul-Vedea, judeţul Argeş Cetăţenie: Română Stare civilă: Căsătorit Studii 1989-1992 - Universitatea de Ştiinţe Agronomice

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Europass Informaţii personale Nume / Prenume Frunzaru, Valeriu Adresă Str. Povernei, nr. 6-8, sector 1, Bucureşti, Fax +40 21 3180881 E-mail valeriu.frunzaru@comunicare.ro Naţionalitate română Data naşterii

More information

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Universitatea Babeş - Bolyai Facultatea de Business Str. Horea nr. 7 400174, Cluj-Napoca Tel: 0264 599170 Fax: 0264 590110 E-mail: tbs@tbs.ubbcluj.ro

More information

Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012

Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012 CNATCDU - Panel 4 - Stiinte juridice Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012 1. Între temă, titlu şi conţinutul tezei există concordanţă. 2. Tema tezei este

More information

Activitate didactică de predare, seminarizare şi de examinare a studenţilor

Activitate didactică de predare, seminarizare şi de examinare a studenţilor Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) NECŞULESCU ION - Braşov, localitatea Prejmer, Str. Laterală Nr.744, reşedinţa Braşov Str. Ştefan cel Mare nr.6 Bl.12 Sc.B Ap.3 Telefon

More information

INFORMAŢII PERSONALE HEDY M-KISS EXPERIENŢA PROFESIONALĂ CURRICULUM VITAE EUROPEAN. Nume

INFORMAŢII PERSONALE HEDY M-KISS EXPERIENŢA PROFESIONALĂ CURRICULUM VITAE EUROPEAN. Nume CURRICULUM VITAE EUROPEAN INFORMAŢII PERSONALE Nume serviciu Adresă domiciliu Adresă Telefon E-mail Naţionalitate Data naşterii HEDY M-KISS 300651-Timişoara, Str.Ofcea nr.5, ap.2, România 300086-Timişoara,

More information

MORARU Cristina-Elena

MORARU Cristina-Elena Curriculum Vitae INFORMAŢII PERSONALE MORARU Cristina-Elena +40 744 933 133 gimcristinamoraru@yahoo.com EXPERIENŢA PROFESIONALĂ 2013 - prezent Conferenţiar universitar Universitatea Alexandru Ioan Cuza

More information

FIŞA DISCIPLINEI Semestrul Tipul de evaluare. Obligatorie. 2.7 Regimul disciplinei

FIŞA DISCIPLINEI Semestrul Tipul de evaluare. Obligatorie. 2.7 Regimul disciplinei FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Facultatea de Matematică şi Informatică 1.3 Departamentul Departamentul

More information

; https://www.brainmap.ro/profile/lidia-benea

;  https://www.brainmap.ro/profile/lidia-benea Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume BENEA LIDIA Adresă(e) BLOC 10C, AP. 13, STR. ENERGIEI NR 7, 800247, Galati, România Telefon(oane) + 40 236 493662 Mobil: +40 744 216277 Fax(uri)

More information

10 Matematică 30 Chimie şi 10 Chimie 30 Chimie 10 Chimie 180 şi ştiinţe inginerie ale naturii chimică 20 Biochimie 180 tehnologică. 30 Radiochimie 180

10 Matematică 30 Chimie şi 10 Chimie 30 Chimie 10 Chimie 180 şi ştiinţe inginerie ale naturii chimică 20 Biochimie 180 tehnologică. 30 Radiochimie 180 HOTĂRÂRE Nr. 654/2016 din 14 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 376/2016 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii

More information

Europass Curriculum Vitae

Europass Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Personal information First name(s) / Surname(s) Address(es) Telephone(s) Fax(es) E-mail ity ŞERBAN CERNAT CLAUDIA Romanian Date of birth Gender Female Desired employment / Occupational

More information

Experienţa profesională

Experienţa profesională urriculum vitae Asist. Univ. dr. OGDAN DOROFTEI Informaţii personale Nume / Prenume DOROFTEI OGDAN Adresă Al. Gr. Ghica Vodă 5A, Iaşi, România Telefon(oane) 0232-2836 Mobil: 074455297 Fax 0232-27300 E-mail

More information

GHEORGHE VERONICA ADRIANA prezent Consilier județean Comisia Cultură- Educatie CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA

GHEORGHE VERONICA ADRIANA prezent Consilier județean Comisia Cultură- Educatie CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA INFORMAŢII PERSONALE GHEORGHE VERONICA ADRIANA adrgheorghe@yahoo.com Sexul Feminin Data naşterii 16.10.1958 Naţionalitatea Română EXPERIENŢA PROFESIONALĂ 2015-prezent Consilier județean Comisia Cultură-

More information

SCIENTOMETRICS AND RELEVANT BIBLIOGRAPHIC DATABASES IN THE FIELD OF AQUACULTURE

SCIENTOMETRICS AND RELEVANT BIBLIOGRAPHIC DATABASES IN THE FIELD OF AQUACULTURE SCIENTOMETRICS AND RELEVANT BIBLIOGRAPHIC DATABASES IN THE FIELD OF AQUACULTURE I.V. Petrescu-Mag 1,2,3*, I.G. Oroian 1 1 University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, Romania

More information

Anexa 8 FIŞA POST 1.POSTUL : MANAGER PROIECT, COD COR CERINŢE : 2.1 Studii : Studii superioare finalizate 2.2 Vechime : Minim 3 ani pe un

Anexa 8 FIŞA POST 1.POSTUL : MANAGER PROIECT, COD COR CERINŢE : 2.1 Studii : Studii superioare finalizate 2.2 Vechime : Minim 3 ani pe un Anexa 8 FIŞA POST 1.POSTUL : MANAGER PROIECT, COD COR 242101 2.CERINŢE : 2.1 Studii : Studii superioare finalizate 2.2 Vechime : Minim 3 ani pe un post similar 2.3 Alte cerinţe : Perfecţionări (specializări):

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Inseraţi fotografia. (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile) Informaţii personale Nume / Prenume Sex Pǎiuşescu Cristina Anca feminin Locul de muncă vizat / Lector universitar

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume VĂTĂU DORU Adresă 5, Bv. Revoluţiei din 1989, cod poştal 300054, Timişoara, România Telefoane 0040 745 301629 Mobil: 0040 752 216032 Fax 0040

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului 1.3 Departamentul Analiza

More information

AAMD Writing Competition Guidelines for Submission

AAMD Writing Competition Guidelines for Submission AAMD Writing Competition Guidelines for Submission Authors All interested authors will find information on manuscript submission on the AAMD website: http://medicaldosimetry.org/. The committee co chairs

More information

Madeea Larisa Axinciuc

Madeea Larisa Axinciuc INFORMAŢII PERSONALE Madeea Larisa Axinciuc Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Programul de Studii Religioa ase Texte şi Tradiţii, Str. Edgar Quinet, nr. 5-7, sector

More information

Perioada Şef de lucrări la Disciplina de Biologie Celulară şi Moleculară Perioada

Perioada Şef de lucrări la Disciplina de Biologie Celulară şi Moleculară Perioada Curriculum Vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresa Telefon E-mail Data şi locul naşterii Domeniu ocupaţional ovidiu.cotoi@umftgm.ro; 28 februarie 1977, orasul Haţeg, județul Hunedoara,

More information

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Autori: - Ionuț LUCA - Mircea MIHALEA - Răzvan ARDELEAN Coordonator științific: Prof. TITU MASTAN ARGUMENT 1. Profilul colegiului nostru este

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihopedagogie

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Ulpia Traiana Street, no. 80/3, 300771,Timişoara, Romania Telefon(oane) +40256 40 40 84, +40256 40 40 34 Mobil: +40722 457217 Fax(uri)

More information

Aleea Peana nr. 7, Cluj-Napoca (România) , int. 208

Aleea Peana nr. 7, Cluj-Napoca (România) , int. 208 Curriculum vitae INFORMAŢII PERSONALE Ionel Papuc Aleea Peana nr. 7, 400530 Cluj-Napoca (România) +40723036217 +40264596384, int. 208 papuc_i@yahoo.com Sexul Masculin Data naşterii 28/04/1962 Naţionalitatea

More information

Prorector pentru învăţământ / Profesor în cadrul Departamentului de Comunicații și Sisteme Electronice Militare;

Prorector pentru învăţământ / Profesor în cadrul Departamentului de Comunicații și Sisteme Electronice Militare; Europass Curriculum Vitae Informaţii personale Nume și prenume Ioan NICOLAESCU Adresa Telefon +4021 3363309 Mobil: Fax +4021335 5763 E-mail ioannic@mta.ro; Nationalitatea română Data nașterii 22.05.1960

More information

Martie Preşedinta Asociaţiei Române de Nutriţie şi Dietetică. ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE NUTRIŢIE ŞI DIETETICĂ, str. Aurel Filimon, nr.

Martie Preşedinta Asociaţiei Române de Nutriţie şi Dietetică. ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE NUTRIŢIE ŞI DIETETICĂ, str. Aurel Filimon, nr. Curriculum vitae Informaţii personale Nume / Prenume RUŢA, Florina Daniela Adresă(e) B-dul Pandurilor nr. 6 ap. 6, cod 540344, Târgu Mureş, jud. Mureş, România Telefon(oane) Mobil: +40752 33 25 93 E-mail(uri)

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Nume, Prenume Adresă(e) 074105835, Str. Traian, 800112, Galaţi, România Telefon(oane) 0236 419013 Mobil: 074105835 Fax(uri) 0336 130 283 E-mail(uri)

More information

S L P S L P IV/2 Beton Precomprimat

S L P S L P IV/2 Beton Precomprimat FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Construcții 1.3 Departamentul Structuri 1.4 Domeniul de studii Inginerie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI. Anul universitar FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar 2015-2016 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babes-Bolyai 1.2. Facultatea Facultatea de Business 1.3. Departamentul Departamentul

More information

GHID PENTRU STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

GHID PENTRU STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE MARKETING ŞI AFACERI ECONOMICE INTERNAŢIONALE GHID PENTRU STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ Anii universitari 2014-2017 Program de studii MARKETING IF EDITURA FUNDAŢIEI

More information

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1 Page1 Monitorizare presa Programul de responsabilitate sociala Lumea ta? Curata! TIMISOARA 03.06.2010 Page2 ZIUA DE VEST 03.06.2010 Page3 BURSA.RO 02.06.2010 Page4 NEWSTIMISOARA.RO 02.06.2010 Cu ocazia

More information

FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ MANAGEMENT FINANCIAR

FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ MANAGEMENT FINANCIAR UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI FACULTATEA: ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI DEPARTAMENTUL: ŞTIINŢE ECONOMICE FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ

More information

Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei MINISTRY OF EDUCATION OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA COORDINATED: 2017 No. of registration of the study programme APPROVED: MSU SENATE from 2017 Minutes no. Facultatea Psihologie

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume E-mail(uri) Cetatenie PAPADATU CARMEN PENELOPI papadatu.carmen@yahoo.com română Data naşterii 31.03.1968 Locul nasterii Educaţie şi formare

More information

Curriculum Vitae BUCUROIU RODICA

Curriculum Vitae BUCUROIU RODICA INFORMAŢII PERSONALE BUCUROIU RODICA PLOIEŞTI; Str. Timotei Cipariu, NR. 4, Bl. 35H, Et. 4, Ap. 14, Jud. Prahova, 100399, ROMÂNIA 0729 222 545 rodica_ bucuroiu@yahoo.com - bucuroiu.rodica Sexul feminin

More information

Conf. Univ. dr. Danisia Haba Domenii de competenta Rezultate: Danisia Haba Danisia Haba, Danisia Haba, Haba D

Conf. Univ. dr. Danisia Haba Domenii de competenta Rezultate: Danisia Haba Danisia Haba, Danisia Haba, Haba D Conf. Univ. dr. Danisia Haba Domenii de competenta Competenta in Computertomografie Competenta in Ecografie Competenta in IRM imagistica traumatismelor dento-maxilare, imagistica chisturilor şi tumorilor

More information

Curriculum Vitae Europass

Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresa(e) B-dul UNIRII nr. 27 Bucureşti (România) Data nașterii 01 August 1950 Sex Bărbătesc Domenii de competenţă Finanţe întreprinderi -

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Alistar Teodor Victor Telefon(oane) 021/317 71 70 Mobil: 0721 093 424 Fax(uri) 021/317 71 72 E-mail(uri) victor.alistar@transparency.org.ro

More information

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII TINERETULUI şi SPORTULUI UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR.T.POPA" IAŞI CUPRINS

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII TINERETULUI şi SPORTULUI UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR.T.POPA IAŞI CUPRINS ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII TINERETULUI şi SPORTULUI UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR.T.POPA" IAŞI CUPRINS A. Date de identificare ale universităţii 7 A.1. Introducere 8 B. Studii

More information

Str. Macului Nr. 8/8, Baia Mare, Jud. Maramureş, România. Telefon Fax

Str. Macului Nr. 8/8, Baia Mare, Jud. Maramureş, România. Telefon Fax CV INFORMAŢII PERSONALE Nume şi prenume BRETAN LAURA-ANCUTA Adresa Str. Macului Nr. 8/8, Baia Mare, Jud. Maramureş, România. Telefon 0740252287 Fax E-mail laura_sya@yahoo.com Naţionalitate Romana Data

More information

ithemba LABS LIBRARY & INFORMATION SERVICES A BASIC ORIENTATION AND USER GUIDE

ithemba LABS LIBRARY & INFORMATION SERVICES A BASIC ORIENTATION AND USER GUIDE ithemba LABS LIBRARY & INFORMATION SERVICES A BASIC ORIENTATION AND USER GUIDE LIBRARY PROFILE Director Dr Faiҫal Azaiez Deputy Director Dr Kobus Lawrie Deputy Director Dr Rudzani Nemutudi Head: ithemba

More information