STUDIU PRIVIND CONSUMUL DE ALCOOL ÎNTR-O UNITATE DIN BRAŞOV. Alcohol consumption in a Brasov in A brasov unit
|
|
- Ashlee Nash
- 10 months ago
- Views:
Transcription
1 STUDIU PRIVIND CONSUMUL DE ALCOOL ÎNTR-O UNITATE DIN BRAŞOV Alcohol consumption in a Brasov in A brasov unit Conf. univ. dr. Ion Moleavin, C. Dobrescu Facultatea de Medicină, Universitatea Transilvania Braşov Abstract: Alcohol consumption is a risk factor that can cause various diseases with organic and psychosocial complications, it has repercussions in business, society and family. The study is an analysis of alcoholism in a military institution in Brasov by age, sex and military functions. Key-words: Alcohol, age, function Introducere Alcoolismul este considerat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a treia problemă de sănătate publică. Cercetările asupra alcoolismului se orientează tot mai mult către studiul conduitei faţă de alcool, al factorilor predispozanţi, a dinamicii alcoolului, a reacţiei organismului faţă de intoxicaţia alcoolică, necesitând de cele mai multe ori echipe multidisciplinare. Urmările consumului de alcool sunt impresionante atât din punct de vedere al celui implicat direct cât şi a consecinţelor nefaste suportate de rudele apropiate ale alcoolicilor, care îşi exprimă adesea, faţă de medic, nedumerirea şi neînţelegerea în privinţa nepăsării cu care băutorii au abuzat ani de-a rândul de alcool. Afecţiunile somatice pe care le implică această patologie, frecvenţa formelor grave cu care pacienţii ajung sa se adreseze instituţiilor sanitare, implică instituirea unor tratamente complexe, o perioadă lungă de refacere, absenteism de la locul de muncă, toate acestea constituind, în fond, pierderi bugetare importante. Alcoolismul reprezintă o situaţie complexă atât din punct de vedere psihologic, social, cât şi biologic al alterărilor somatice şi psihice care rezultă din această intoxicare. Medicalizarea problemei alcoolismului a debutat în 1849 cu Magnus Huss [8, 11, 12, 13]. Factorii care fac ca un subiect să devină alcoolo-dependent sunt: terenul psihologic, cantitatea de băuturi alcoolice care se află la dispoziţia consumatorilor, varietatea mare, presiunea socială (în civilizaţiile noastre nu există evenimente care să nu fie trăite în jurul băuturilor alcoolice sărbătorile, reuniunile familiale), predispoziţia genetică. Indiferent care ar fi rapiditatea evoluţiei, subiectul dependent va prezenta tulburări imediat după sistarea consumului de alcool, tulburări care se atenuează dacă consumul este reluat, creându-se astfel un cerc vicios al dependenţei [10]. Acest stadiu nu este încă stadiul adevăratelor complicaţii patologice, ci stadiul alcoolismului dependent care va determina perturbări în viaţa familială, profesională şi socială, în general [5]. Complicaţiile alcoolismului sunt: neurologice, viscerale complicaţiile hepatice sunt cele mai frecvente, riscul apărând la un consum de 80g alcool pur/zi, iar dacă acest consum creşte şi depăşeşte 160 g de alcool pur/zi, ciroza va apărea în 15 ani; la acestea se adaugă gastritele, duodenitele, pancreatitele, miocarditele etilice şi perturbări metabolice; alcoolismul la mamă afectează produsul de concepţie (risc mare de nanism, debilitate mintală, microcefalie, anomalii); alcoolismul este un factor de risc pentru cinci localizări ale cancerului: cavitatea bucală, faringe, laringe, esofag şi ficat [1, 2, 3, 7] asocierea cu fumatul crescând riscul; consecinţele medico-sociale 55
2 (reducerea productivităţii prin absenteism, accidente, performanţe de muncă reduse şi creşterea costurilor pentru sănătate, a stării de bine sociale şi a costurilor sistemelor justiţiei criminale, deteriorarea stării de sănătate, creşterea ratei de mortalitate, în special prin creşterea frecvenţei deceselor premature (8-10% din totalul deceselor înregistrate la vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani sunt imputabile alcoolismului), împovărarea serviciilor de sănătate (6-20% din cazurile internate în spital); problemele de sănătate sunt: HTA, boli cerebrovasculare, cancere [4,6,9], ciroză, afecţiuni psihice, dependenţă; este factor major de risc pentru accidente, indiferent de tipul de accident; alcoolismul este implicat în multe probleme de ordine publică (crime, violenţă) şi este cauza majoră a disensiunilor familiale, violenţei casnice şi a abuzurilor asupra copiilor. În România, conform datelor anchetei din 1994, consumul de alcool a fost recunoscut de 56,2% din le de 15 ani şi peste intervievate. Frecvenţa consumului de alcool este mai mare la sexul masculin (74,2%) faţă de sexul feminin (39,7%). Ca şi în cazul fumatului, grupa de vârstă modală este de ani 66,3% (84,1% la bărbaţi şi 49,4% la femei), urmată de grupa de ani şi vârstnici (65 de ani şi peste). În ceea ce priveşte tipul de consum, consumul zilnic a fost declarat de 3,7% din intervievaţi, consumul ocazional de 36,9% şi o dată sau de 2-3 ori/săptămână, de 15,6%. În prezent, românii sunt printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa, cu peste 18,5 litri pe an, faţă de aproape 15 litri în Uniunea Europeană, iar la nivel naţional sunt aproximativ două milioane de care consumă alcool în exces, arată Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor. pentru caracteristici cantitative, tabele şi ilustraţii grafice. Poliţiştii reprezintă un grup populaţional care prezintă interes datorită: activităţii desfăşurate cu caracteristici speciale; vârsta la care apar bolile după angajare; frecvenţa cu care apar bolile; modelul de morbiditate pe cauze de îmbolnăviri; distribuţia factorilor de risc fiind recunoscuţi ca fiind asociaţi mai multor boli. Un reper important al activităţii CMJ sunt controalele medicale complexe şi periodice. Metodologia de lucru este cea stabilită de Direcţia Medicală a Ministerului Administraţiei şi internelor: anual pentru întreg efectivul; de două ori pe an la cei peste 50 de ani; trimestrial la cadrele de conducere. Cu această ocazie se culeg informaţii privind o serie de factori de risc cum ar fi: măsurarea greutăţii, obiceiul fumatului, consumul de alcool, expunerea la stres, determinarea colesterolemiei, condiţii de locuit, antecedente heredo-colaterale etc. Rezultate Consumul de alcool a fost recunoscut de 78,8% dintre le examinate (figura1). Material şi metodă: Grupul populational supus studiului sunt cadrele de la IPJ Brasov în anul Prelucrarea datelor s-a efectuat din carnetele şi fişele medicale ale personalului, folosind metodologia statisticii descriptive 56 Fig. 1. Structura grupului populaţional studiat în funcţie de caracteristica consum de alcool În funcţie de tipul de consum, 91,1% au declarat consumul ocazional şi 5,2% consumul
3 zilnic, varianta rar deţinând o pondere de 3,7% (tabel nr. 1, figura 2). Tip consum alcool Număr % consumatori Ocazional Zilnic Rar Tabel nr. 1. Tipul de consum de alcool Fig. 2. Tipul de consum de alcool (% consumatoare de alcool) 22,9% din numărul total de consumatori; urmează grupele de ani 19,2% şi de ani 16.9%. Prin urmare, 59,0% din totalul consumatorilor au vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani (tabel nr.3, figura 3). Grupa de Consumatori Neconsumatori vârstǎ Nr. % Nr. % Tabel nr.3. Distribuţia consumului de alcool pe grupe de vârstǎ La 82,6% din totalul lor de sex masculin examinate s-a consemnat consumul de alcool. La sexul feminin, frecvenţa a fost de 45,2% cu menţiunea că tipurile de consum declarate au fost: ocazional şi rar (tabel nr.2). Sexul Consum alcool Da Nu Masculin 82.6 % 17.4 % 94.2 % 73.8 % Feminin 45.2 % 54.8 % 5.8 % 26.2 % (78.8 %) (21.2 %) 614 Tabel nr. 2. Distribuţia consumului de alcool pe sexe Grupa de vârstă la care s-a înregistrat cei mai mulţi consumatori a fost de ani 57 Fig. 3. Distribuţia consumului de alcool pe grupe de vârstă (ani) 62,8% din totalul lor care au declarat consumul de alcool sunt agenţi de poliţie, agenţi principali şi agenţi şefi de poliţie (15,7%, 39,5%, 7,6%) (tabel nr.4, figura 4).
4 Funcţia Consum alcool ocupată DA NU Agenţi de poliţie 17.4% Agenţi principali de % poliţie Agenţi şefi de poliţie Subinspectori Inspectori Inspectori principali Subcomisari Comisari Comisari şefi Personal civil % % % % % % % % Tabel nr.4. Distribuţia consumului de alcool în funcţie de caracteristica funcţia ocupată Fig. 4. Distribuţia consumului de alcool în funcţie de caracteristica funcţie ocupată Cu excepţia funcţiei de subinspector la care 70,0% din efectivul total al acestei funcţii sunt non-consumatori de alcool, la toate celelalte ponderea consumatorilor de alcool din totalul lor cu funcţia respectivă este mult mai mare comparativ cu cea a lor care nu consumă alcool. De exemplu, 91,9% din totalul subcomisarilor, 85,0% din totalul inspectorilor, 84,1% din totalul agenţilor principali, respectiv din totalul agenţilor şefi. (tabel nr.4). Concluzii: consumul de alcool a fost recunoscut de 78,8% dintre le examinate; 91,1% au declarat consumul ocazional, respectiv 5,2% zilnic şi 3,7% rar; 82,6% din le examinate sunt bărbaţi; frecvenţa la femei este de 45,2% (ocazional şi rar); grupa de vârstă cu cei mai mulţi consumatori este cea de ani, urmează grupele de ani şi de ani; 62,8% din consumatori sunt agenţi, agenţi principali şi agenţi şefi (15,7%, 39,5%, 7,6%); 70% din subinspectori sunt nonconsumatori; la celelalte funcţii ponderea consumatorilor este mai mare faţă de cea a nonconsumatorilor. 58
5 Bibliografie: [1] Aronson K., Alcohol: a recently identified risk factor for breast cancer. CMAJ. 2003, 168 (9): [2] Brennan P, Lewis S, Hashibe M, Bell D.A, Boffetta P, Bouchardy C, Caporaso N, Chen C, Coutelle C, Diehl S.R, Hayes R.B, Olshan A.F, Schwartz S.M, Sturgis E.M, Wei Q, Zavras A.I, Benhamou S. Pooled analysis of alcohol dehydrogenase genotypes and head and neck cancer: a HuGE review. Am J Epidemiol. 2004; 159(1): [3] Burger M, Mensink G, Bronstrup A, Thierfelder W, Pietrzik K. Alcohol consumption and its relation to cardiovascular risk factors in Germany. Eur J Clin Nutr. 2004; 58(4): [4] Castellsague X, Quintana M.J, Martinez M.C, Nieto A, Sanchez M.J, Juan A, Monner A, Carrera M, Agudo A, Quer M, Munoz N, Herrero R, Franceschi S, Bosch F.X. The role of type of tobacco and type of alcoholic beverage in oral carcinogenesis. Int J Cancer. 2004;108(5): [5] Centers for Disease Control and Prevention (CDC). Alcohol use among adolescents and adults-new Hampshire, MMWR Morb Mortal Wkly Rep. 2004; 53(8): [6] Chung W. Type of alcoholic beverage and high-risk drinking: how risky is beer drinking in Korea? Krousel-Wood MA, Muntner P, He J, Whelton PK. Primary prevention of essential hypertension. Med Clin North Am. 2004; 88(1): [7] Etique N, Chardard D, Chesnel A, Merlin JL, Flament S, Grillier-Vuissoz I. Ethanol stimulates proliferation, ERalpha and aromatase expression in MCF-7 human breast cancer cells. Int J Mol Med. 2004; 13(1): [8] Fitzpatrick M. Risk factors. Lancet. 2004; 363(9407): 500. [9] Maekawa S.J, Aoyama N, Shirasaka D, Kuroda K, Tamura T, Kuroda Y, Kasuga M. Excessive alcohol intake enhances the development of synchronous cancerous lesion in colorectal cancer patients. Int J Colorectal Dis. 2004; 19(2): [10] Nagy K, Barabas K, Nyari T. Attitudes of Hungarian healthcare professional students to tobacco and alcohol. Eur J Dent Educ. 2004; Suppl 4: [11] Okoro C.A, Brewer R.D, Naimi T.S, Moriarty D.G, Giles W.H, Mokdad A.H. Binge drinking and health-related quality of life; Do popular perceptions match reality? Am J Prev Med. 2004; 26(3): [12] Rehm J, Room R, Graham K, Monteiro M, Gmel G, Sempos C.T. The relationship of average volume of alcohol consumption and patterns of drinking to burden of disease: an overview. Addiction. 2003; 98(9): [13] Stein CJ, Colditz GA. Modifiable risk factors for cancer. Br J Cancer. 2004; 90(2):
GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat
GRAFURI NEORIENTATE 1. Notiunea de graf neorientat Se numeşte graf neorientat o pereche ordonată de multimi notată G=(V, M) unde: V : este o multime finită şi nevidă, ale cărei elemente se numesc noduri
Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1
Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Clasele de asigurare Secţiunea A. Asigurări generale 1. accidente, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale: a) despăgubiri financiare fixe b) despăgubiri financiare
Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1
Page1 Monitorizare presa Programul de responsabilitate sociala Lumea ta? Curata! TIMISOARA 03.06.2010 Page2 ZIUA DE VEST 03.06.2010 Page3 BURSA.RO 02.06.2010 Page4 NEWSTIMISOARA.RO 02.06.2010 Cu ocazia
Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii
Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Un arbore binar este un arbore în care fiecare nod are gradul cel mult 2, adică fiecare nod are cel mult 2 fii. Arborii binari au şi o definiţie recursivă : -
Curriculum vitae Europass
Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume TANASESCU IOANA EUGENIA Adresă(e) Str. G. Enescu Nr. 10, 400305 CLUJ_NAPOCA Telefon(oane) 0264.420531, 0745820731 Fax(uri) E-mail(uri) ioanatanasescu@usamvcluj.ro,
STUDIU PROSPECTIV AL HIPERTENSIUNII ARTERIALE LA COPII ŞI ADOLESCENŢI DIN IAŞI
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE «GR.T. POPA» IAŞI STUDIU PROSPECTIV AL HIPERTENSIUNII ARTERIALE LA COPII ŞI ADOLESCENŢI DIN IAŞI TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT Conducător ştiinţific: Prof. Univ. Dr. Silvia
LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE)
LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE) I. Scopul Laboratorului: Îşi propune să participe la analiza teoretică şi investigarea practică
Ghid de instalare pentru program NPD RO
Ghid de instalare pentru program NPD4758-00 RO Instalarea programului Notă pentru conexiunea USB: Nu conectaţi cablul USB până nu vi se indică să procedaţi astfel. Dacă se afişează acest ecran, faceţi
Maria plays basketball. We live in Australia.
RECAPITULARE GRAMATICA INCEPATORI I. VERBUL 1. Verb to be (= a fi): I am, you are, he/she/it is, we are, you are, they are Questions and negatives (Intrebari si raspunsuri negative) What s her first name?
DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992
DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 Birds Directive Habitats Directive Natura 2000 = SPAs + SACs Special Protection Areas Special Areas of Conservation Arii de Protecţie
Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii
CIF Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii Organizaţia Mondială a Sănătăţii Geneva WHO Library Cataloguing-in-Publication data Clasificarea internaţională a funcţionării,
LESSON FOURTEEN
LESSON FOURTEEN lesson (lesn) = lecţie fourteen ( fǥ: ti:n) = patrusprezece fourteenth ( fǥ: ti:nθ) = a patrasprezecea, al patrusprezecilea morning (mǥ:niŋ) = dimineaţă evening (i:vniŋ) = seară Morning
PREZENTARE INTERFAŢĂ MICROSOFT EXCEL 2007
PREZENTARE INTERFAŢĂ MICROSOFT EXCEL 2007 AGENDĂ Prezentarea aplicaţiei Microsoft Excel Registre şi foi de calcul Funcţia Ajutor (Help) Introducerea, modificarea şi gestionarea datelor în Excel Gestionarea
FACTORI DE RISC ALIMENTARI LA PACIENŢII CU CARCINOM COLORECTAL
Patologie digestivă FACTORI DE RISC ALIMENTARI LA PACIENŢII CU CARCINOM COLORECTAL Horaţiu Zăpîrţan 1, Emilia Creţeanu 1, Mariana Vlad 1, Aurelian Şinca 1, Călin Ionescu 2 1 Institutul Naţional de Sănătate
REZUMAT DEPRINDERI NEGATIVE LA ADOLESCENŢI:
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI ŞCOALA DOCTORALĂ: PSIHODIAGNOSTIC ŞI INTERVENŢII PSIHOLOGICE VALIDATE ŞTIINŢIFIC REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT DEPRINDERI NEGATIVE
STUDIUL FACTORILOR DE RISC CARDIOVASCULAR LA POPULAŢIA SUPRAPONDERALĂ
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR. T. POPA" IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT STUDIUL FACTORILOR DE RISC CARDIOVASCULAR LA POPULAŢIA SUPRAPONDERALĂ Conducător ştiinţific Prof.
Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi Prin egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă se înţelege accesul nediscriminatoriu la: - alegerea ori
Ina Curic Lorena Văetişi. Inegalitatea de gen: violenţa invizibilă
Ina Curic Lorena Văetişi Inegalitatea de gen: violenţa invizibilă Editarea acestei publicaţii s-a realizat în cadrul unui proiect desfăşurat de: Institutul Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare
Manual despre. alcoolism. adresat preoţilor şi. medicilor
Floyd Frantz, Programul Sf. Dimitrie Cluj, România stdimitrie@yahoo.com Manual despre alcoolism adresat preoţilor şi medicilor 1 Cuprins: I. DESPRE ACEST MANUAL II. INTRODUCERE III. ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
10 Estimarea parametrilor: intervale de încredere
10 Estimarea parametrilor: intervale de încredere Intervalele de încredere pentru un parametru necunoscut al unei distribuţii (spre exemplu pentru media unei populaţii) sunt intervale ( 1 ) ce conţin parametrul,
RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII
RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII Ionela-Carmen, Pirnea 1 Raluca-Andreea, Popa 2 Rezumat: În contextual crizei actuale şi a evoluţiei economice din ultimii ani
Violenta împotriva femeilor la locul de munca sa vorbim despre ea!
Violenta împotriva femeilor la locul de munca sa vorbim despre ea! Impactul violenţei şi hărţuirii femeilor la locul de muncă asupra sănătăţii mintale UNDER THE MINISTRY OF HEALTH OF THE REPUBLIC OF LITHUANIA
PURPURA TROMBOCITOPENICĂ IDIOPATICĂ LA COPIL
UNIVERSITATEA DE MEDICINǍ ŞI FARMACIE GR.T.POPA -IASI FACULTATEA DE MEDICINǍ GENERALǍ PURPURA TROMBOCITOPENICĂ IDIOPATICĂ LA COPIL Conducǎtor ştiinţific Prof.Dr. IOAN TANSANU Doctorand Dr. LILIANA MARICELA
I NTRODUCERE SĂNĂTATEA 2020 SĂNĂTATE ŞI DEZVOLTARE ÎN EUROPA DE AZI INTERVIU. Zsuzsanna JAKAB 1 şi Agis D. TSOUROS 2
SĂNĂTATEA 2020 SĂNĂTATE ŞI DEZVOLTARE ÎN EUROPA DE AZI Zsuzsanna JAKAB 1 şi Agis D. TSOUROS 2 1 Director regional OMS pentru Europa, 2 Director, Divizia de politici şi gestionare pentru sănătate şi bunăstare,
ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL ŞI SISTEME DE OPERARE. LUCRĂRILE DE LABORATOR Nr. 12, 13 şi 14
ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL ŞI SISTEME DE OPERARE LUCRĂRILE DE LABORATOR Nr. 12, 13 şi 14 ELEMENTE DE LOGICĂ NUMERICĂ. REDUCEREA EXPRESIILOR LOGICE. I. SCOPUL LUCRĂRILOR Lucrările prezintă câteva
ANEXA NR. 1. Caracteristicile tehnice ale interfeţelor echipamentelor. Exemplu schema de interconectare TRONSON XX: A A1 A2 A3 - B STM-4 A2 A3 STM-1
SERVIIUL DE TELEOUNIAŢII SPEIALE SEŢIUNEA II AIET DE SARINI ONTRAT DE FURNIZARE EHIPAENTE DE OUNIAŢII PENTRU IPLEENTAREA PROIETULUI REŞTEREA APAITĂŢII DE INTERONETARE A SISTEELOR INFORATIE ŞI BAZELOR DE
Importanţa productivităţii în sectorul public
Importanţa productivităţii în sectorul public prep. univ. drd. Oana ABĂLUŢĂ A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea Management, specializarea Administraţie Publică Centrală. În
O VARIANTĂ DISCRETĂ A TEOREMEI VALORII INTERMEDIARE
O VARIANTĂ DISCRETĂ A TEOREMEI VALORII INTERMEDIARE de Andrei ECKSTEIN, Timişoara Numeroase noţiuni din analiza matematică au un analog discret. De exemplu, analogul discret al derivatei este diferenţa
INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI. Studiu documentar pentru elaborarea strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret
INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI Studiu documentar pentru elaborarea strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret Bucureşti Decembrie 2011 Cuprins Introducere... 6 I. Istoric (Carta Albă 2001,
Cu ce se confruntă cancerul de stomac? Să citim despre chirurgia minim invazivă da Vinci
Cu ce se confruntă cancerul de stomac? Să citim despre chirurgia minim invazivă da Vinci Opţiunile chirurgicale Cancerul de stomac, numit şi cancer gastric, apare atunci când celulele normale ies de sub
PROBLEME DE TEORIA NUMERELOR LA CONCURSURI ŞI OLIMPIADE
PROBLEME DE TEORIA NUMERELOR LA CONCURSURI ŞI OLIMPIADE Corneliu Mănescu-Avram Nicuşor Zlota Lucrarea prezentata la Conferinta Anuala a SSMR din Romania, Ploiesti, 19-21 octombrie 2012 Abstract. This paper
Stil sănătos de viaţă profesională al angajaţilor, femei şi bărbaţi
UNIUNEA EUROPEANĂ Proiect finanţat prin Phare Stil sănătos de viaţă profesională al angajaţilor, femei şi bărbaţi Despre programe de sănătate ocupaţională Bogdana Bursuc CPE 2006 1 Cuprins Îmbunătăţirea
DEZVOLTAREA LEADERSHIP-ULUI ÎN ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE LEADERSHIP DEVELOPMENT IN KNOWLEDGE BASED ECONOMY
DEZVOLTAREA LEADERSHIP-ULUI ÎN ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE LEADERSHIP DEVELOPMENT IN KNOWLEDGE BASED ECONOMY Conf. univ. dr. Marian NĂSTASE Academia de Studii Economice, Facultatea de Management, Bucureşti
Simptome psihopatologice ale dependenţei de telefonul mobil
Revista Română de Interacţiune Om-Calculator 6 (2) 2013, 127-140 MatrixRom Simptome psihopatologice ale dependenţei de telefonul mobil Camelia Popa 1, Adela Ciobanu 2 1 Institutul de Filosofie şi Psihologie
SORIN CERIN STAREA DE CONCEPŢIUNE ÎN COAXIOLOGIA FENOMENOLOGICĂ
SORIN CERIN STAREA DE CONCEPŢIUNE ÎN COAXIOLOGIA FENOMENOLOGICĂ EDITURA PACO Bucureşti,2007 All right reserved.the distribution of this book without the written permission of SORIN CERIN, is strictly prohibited.
Utilizarea eficientă a factorilor de producţie
Utilizarea eficientă a factorilor de producţie Prof. univ. dr. Alina Costina BĂRBULESCU TUDORACHE Ec. Mădălin BĂRBULESCU TUDORACHE Abstract Economic efficiency expresses the quality of human life concretized
Microsoft Excel partea 1
Microsoft Excel partea 1 În această parte veţi utiliza următoarele funcţionalităţi ale pachetului software: Realizarea şi formatarea unei foi de calcul Adrese absolute şi relative Funcţii: matematice,
Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat naţional 2014 Proba C de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal Proba scrisă la Limba engleză
Ce pot face sindicatele
Ce pot face sindicatele pentru un sistem corect de salarizare a angajaţilor, femei şi bărbaţi? Minighid despre politici de salarizare pentru liderii de sindicat Centrul Parteneriat pentru Egalitate 2007
Biraportul în geometria triunghiului 1
Educaţia Matematică Vol. 2, Nr. 1-2 (2006), 3-10 Biraportul în geometria triunghiului 1 Vasile Berghea Abstract In this paper we present an interesting theorem of triangle geometry which has applications
Deşi durata de viaţă a omului a
EDITORIAL Stilul de viaţă ca factor patogen Lifestyle as pathogen factor Prof. As. Dr. Adrian Res an Deşi durata de viaţă a omului a crescut foarte mult în ultimul secol, deşi unele boli, aşa cum ar fi
Sistemul de operare Windows (95, 98) Componenta My Computer
Laborator 9 Sistemul de operare Windows (95, 98) Componenta My Computer My Computer este o componentă ce permite crearea şi organizarea fişierelor şi directoarelor şi gestionarea discurilor. My Computer
Consideraţii statistice Software statistic
Consideraţii statistice Software statistic 2014 Tipuri de date medicale Scala de raţii: se măsoară în funcţie de un punct zero absolut Scale de interval: intervalul (sau distanţa) dintre două puncte pe
The Effect of Social Support on Quality of Life for Tinnitus Sufferers
ORIGINAL ARTICLE DOI: 10.5935/0946-5448.20120031 International Tinnitus Journal. 2012;17(2):173-9. The Effect of Social Support on Quality of Life for Tinnitus Sufferers Colleen Eliza Murphy 1 Abstract
Aspecte de medicina muncii în domeniul serviciilor publice din România. Prof. Dr. Păuncu Elena-Ana Medic primar medicina muncii S.C. AQUATIM S.A.
Aspecte de medicina muncii în domeniul serviciilor publice din România Prof. Dr. Păuncu Elena-Ana Medic primar medicina muncii S.C. AQUATIM S.A. Obiectivele prezentării Medicina muncii. Noua strategie
Informaţii de bază / Evaluarea riscurilor generalităţi Partea I a II-a
Instrument pentru evaluarea riscurilor Informaţii de bază / Evaluarea riscurilor generalităţi Partea I a II-a http://hwi.osha.europa.eu 2 INSTRUMENT PENTRU EVALUAREA RISCURILOR I INFORMAŢII DE BAZĂ / EVALUAREA
ALIANŢA PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII VIEŢII PERSOANELOR CU CONDIŢII DE SPECTRU AUTIST (APCSA) WHITE PAPER 2009 AUTISMUL ŞI ABORDAREA SA
ALIANŢA PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII VIEŢII PERSOANELOR CU CONDIŢII DE SPECTRU AUTIST (APCSA) WHITE PAPER 2009 AUTISMUL ŞI ABORDAREA SA TERAPEUTICĂ ŞI EDUCAŢIONALĂ Notă: Textul se bazează pe documente
Procedura Controlul documentelor
Procedura Controlul documentelor 1 SCOP Scopul prezentei proceduri este de a stabili modul în care este asigurată în ENVICONS CIT ţinerea sub control a documentelor şi datelor, astfel încât să se asigure
CONSIDERAŢII ASUPRA UTILITǍŢII EXAMENULUI HOLTER ECG ÎN EVALUAREA DISFUNCŢIEI VEGETATIVE ŞI A ANOMALIILOR ELECTROCARDIOGRAFICE DIN CIROZA HEPATICǍ
UNIVERSITATEA DE MEDICINǍ ŞI FARMACIE GRIGORE T. POPA IAŞI FACULTATEA DE MEDICINǍ CONSIDERAŢII ASUPRA UTILITǍŢII EXAMENULUI HOLTER ECG ÎN EVALUAREA DISFUNCŢIEI VEGETATIVE ŞI A ANOMALIILOR ELECTROCARDIOGRAFICE
Rigla şi compasul. Gabriel POPA 1
Rigla şi compasul Gabriel POPA 1 Abstract. The two instruments accepted by the ancient Greeks for performing geometric constructions, if separately used, are not equally powerful. The compasses alone can
Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2010
DIAGNOSTICUL FINANCIAR MODALITATE DE OBŢINERE A PERFORMANŢELOR FINANCIARE ALE FIRMEI Prof. Univ. Dr. Constantin CARUNTU Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu - Jiu Lect.univ.dr. Mihaela Loredana
GHID PRIVIND IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT INTERN 2015
GHID PRIVIND IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT INTERN 2015 GHID PRIVIND IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT INTERN 2015 Material elaborat de Grupul de lucru Audit intern,
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ I FARMACIE DIN CRAIOVA REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ I FARMACIE DIN CRAIOVA REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT EFECTUL STATINEI ÎN STABILIZAREA PLĂCII DE ATEROM ÎN ATEROMATOZA CAROTIDIANĂ NESEMNIFICATIVĂ HEMODINAMIC CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
Register your product and get support at www.philips.com/welcome Wireless notebook mouse SPM9800 RO Manual de utilizare a c b d e f g RO 1 Important Câmpurile electronice, magnetice şi electromagnetice
REFERATe GENERALe / GENERAL STUDIES
REFERATe GENERALe / GENERAL STUDIES Copilul dificil o realitate subapreciată şi incorect evaluată The difficult child an underestimated and incorrectly assessed reality Ruxandra Răşcanu 1, Stanca Lidia
Biostatistică Medicină Generală. Lucrarea de laborator Nr Intervale de încredere. Scop: la sfârşitul laboratorului veţi şti:
Biostatistică Medicină Generală Lucrarea de laborator Nr.5 Scop: la sfârşitul laboratorului veţi şti: Să folosiţi foaia de calcul Excel pentru a executa calculele necesare găsirii intervalelor de încredere
Ghid de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenþilor ºi tinerilor
Ghid de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenþilor ºi tinerilor Autori: psih. Daniela GEORGESCU psih. Ana Maria MOLDOVAN dr. Gabriel CICU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale: Autori:
OLIMPIADA DE MATEMATIC ¼A ETAPA JUDEŢEAN ¼A 3 martie 2007
ETAPA JUDEŢEAN ¼A 3 martie 2007 CLASA A IV-A. Folosind de şapte ori cifra 7, o parte din semnele celor patru operaţii operaţii +; ; ; : eventual şi paranteze rotunde, compuneţi şapte exerciţii, astfel
C. Diff Colitis. Clostridium Difficile Update. Epidemiology of C diff. History. Transmission, Prevention, Treatment Maggie Hagan, M.D.
C. Diff Colitis Clostridium Difficile Update Transmission, Prevention, Treatment Maggie Hagan, M.D. History Described in 1935 by Hall and O Toole Named the Difficult Clostridium Found to colonize healthy
Studiu privind îmbunătăţirea abilităţilor manageriale prin coaching, în industrii producătoare de bunuri şi prestatoare de servicii din România
MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE ŞI CERCETÃRII ŞTIINŢIFICE Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Şcoala doctorală: Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor TEZÃ DE DOCTORAT Studiu privind îmbunătăţirea
TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT
Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT Coordonator ştiinţific: Prof. Univ. Dr. Delia Marina PODEA Doctorand: POPOVICI
p. Ministrul administraţiei şi internelor, Gheorghe Emacu, secretar de stat
HOTĂRÂRE Nr. 49 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă
GRAŢIELA SION PSIHOLOGIA VÂRSTELOR
GRAŢIELA SION PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SION, GRAŢIELA Psihologia vârstelor / Graţiela Sion, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003 Bibliogr. 256 p.; 20,5
MANAGEMENTUL DE CAZ ÎN SĂNĂTATEA MINTALĂ
2010 MANAGEMENTUL DE CAZ ÎN SĂNĂTATEA MINTALĂ Ghid practic Managementul de caz reprezintă un proces de coordonare a serviciilor furnizate unui client în sfera socială. În esenţă, reprezintă un set de etape
ORDIN Nr. 1985/1305/5805/2016 din 4 octombrie 2016 ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, ministrul sănătăţii
ORDIN Nr. 1985/1305/5805/2016 din 4 octombrie 2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării
ACTIVITATEA FIZICĂ ŞI STAREA DE SĂNĂTATE
IOAN TRIFA ACTIVITATEA FIZICĂ ŞI STAREA DE SĂNĂTATE Îndrumar pentru studenţii de la facultăţile de neprofil Universitatea din Oradea Facultatea de Geografie, Turism şi Sport CUPRINS Capitolul I. Activitatea
FORMULAR PENTRU ORGANIZAŢIILE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI DE CONSULTANŢĂ ÎN REGIUNEA CENTRU
Str. Decebal 12, 510093 Alba Iulia Tel.: (+ 40) 258-818616 (+ 40) 258-815622 Fax: (+ 40) 258-818613 Internet: www.adrcentru.ro e-mail: office@adrcentru.ro FORMULAR PENTRU ORGANIZAŢIILE CARE DESFĂŞOARĂ
SOCIOLOGIE ORGANIZATIONALA
SOCIOLOGIE ORGANIZATIONALA UNITATEA I... 2 1. ORGANIZATIA: DEFINITII, TEORII SI MODELE... 2 1.1.DEFINIŢIA ORGANIZAŢIEI... 3 1. 2. TEORIA CICLULUI VIEŢII... 12 4.3. STRUCTURA ORGANIZATIONALA... 18 1. Complexitatea....
LUPTA PENTRU IDENTITATEA OMULUI. MEMORIE ŞI IDENTITATE COLECTIVĂ THE BATTLE FOR THE HUMAN BEING S IDENTITY. MEMORY AND COLLECTIVE IDENTITY
LUPTA PENTRU IDENTITATEA OMULUI. MEMORIE ŞI IDENTITATE COLECTIVĂ THE BATTLE FOR THE HUMAN BEING S IDENTITY. MEMORY AND COLLECTIVE IDENTITY Dr. Simona MITROIU Departamentul de Ştiinţe Umaniste Universitatea
CALITATEA FORMĂRII ASISTENTULUI SOCIAL, CERINŢĂ A SERVICIILOR SOCIALE SPECIALIZATE
CALITATEA FORMĂRII ASISTENTULUI SOCIAL, CERINŢĂ A SERVICIILOR SOCIALE SPECIALIZATE ELENA ZAMFIR ezamfir@gmail.com Abstract: In a world of globalization and growing competition, international and regional
Romanian DREPTURILE MUNCITORILOR. Protejarea muncitorilor prin licenţiere. Tel: +44 (0)
Romanian DREPTURILE MUNCITORILOR Protejarea muncitorilor prin licenţiere Tel: +44 (0)845 602 5020 www.gla.defra.gov.uk Cum vă putem ajuta GLA este o organizaţie menită să vă protejeze împotriva exploatării.
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI Ţinta producătorului de bunuri şi servicii este de a obţine un profit cât mai mare. Acest deziderat este atins numai dacă produce bunul sau serviciul cu cheltuieli mai mici
Gheorghe I. RADU. 4 martie prezent Ministerul Apărării Naţionale / Academia Forţelor Aeriene Henri
Gheorghe I. RADU INFORMAŢII PERSONALE Nume Gheorghe I. Radu Adresă Telefon e-mail gh.radu@gmail.com, gh_radu@hotmail.com Naţionalitate română Data naşterii 24 iunie 1951 EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ Perioada
ACCOUNTING TREATMENT OF REVENUES GENERATED AND EXPENDITURES INCURRED BY THE NON-COMMERCIAL ORGANIZATIONS
TRATAMENTUL CONTABIL AL VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR ORGANIZAŢIILOR NECOMERCIALE Prof. univ., dr. hab. Alexandru NEDERIŢA, ASEM Conf. univ., dr. Angela POPOVICI, ASEM Veniturile şi cheltuielile constituie
Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în perioada crizei financiare *
Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 5(546), pp. 2-24 Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în perioada crizei financiare * Liviu GEAMBAŞU Academia de Studii Economice, Bucureşti
1.1 Managementul riscului
HAZARD SI RISC IN EVALUAREA SI GESTIUNEA RESURSELOR NATURALE 1.1 Managementul riscului 1.1.1 Concepte de bază în studiul interdisciplinar al hazardelor, vulnerabilităţii şi riscului 1.1.1.1 Definiţii şi
ANALIZA COMPARATIVĂ A UNOR PARAMETRI DIN SEDIMENTUL URINAR LA SUBIECŢI DE SEX FEMININ ŞI MASCULIN
Annals of West University of Timişoara, ser. Biology, vol XII, pp 9-16 ANALIZA COMPARATIVĂ A UNOR PARAMETRI DIN SEDIMENTUL URINAR LA SUBIECŢI DE SEX FEMININ ŞI MASCULIN MARIOARA NICOLETA FILIMON 1, ROXANA
STUDIUL NAŢIONAL PRIVIND SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ŞI COMUNICARE A ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
STUDIUL NAŢIONAL PRIVIND SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ŞI COMUNICARE A ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Publicat in cadrul Proiectului O mai bună securitate şi sănătate în
FINANCIAL DIAGNOSIS THE WAY TO GET FINANCIAL PERFORMANCES BY THE COMPANY
DIAGNOSTICUL FINANCIAR MODALITATE DE OBŢINERE A PERFORMANŢELOR FINANCIARE ALE FIRMEI PROF.UNIV.DR. CĂRUNTU CONSTANTIN LECT.UNIV.DR. LĂPĂDUŞI MIHAELA LOREDANA UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUŞI FINANCIAL
Servicii şi programe pentru copiii cu vârste între 0 14 ani: studiu. Autori: Claudia Popescu, Alice Adriana Roman Coordonator: Claudia Popescu
0 Biblioteca Judeţeană George Bariţiu Braşov Centru de excelenţă pentru servicii oferite copiilor cu vârste între 0 14 ani, proiect finanţat de Fundaţia IREX Servicii şi programe pentru copiii cu vârste
GHID DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A GRUPULUI DE SPRIJIN
PARTENERI IN PROGRES VOLUNTARI PENTRU O LUME MAI BUNA GHID DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A GRUPULUI DE SPRIJIN PENTRU PACIENTII ONCOLOGICI Autor: Luminiţa Lupaşcu Constanţa 2011 CUPRINS GHID DE ORGANIZARE
COMENTARII OLIMPIADA DE MATEMATICĂ 2014 ETAPA JUDEŢEANĂ ŞI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
COMENTARII OLIMPIADA DE MATEMATICĂ 214 ETAPA JUDEŢEANĂ ŞI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Abstract. Comments on some of the problems presented at the 214 District Round of the Romanian National Mathematics Olympiad.
ASPECTE ETICE ALE ANALIZEI DATELOR EPIDEMIOLOGICE
Revista Română de Bioetică, Vol. 8, Nr. 1, Ianuarie Martie 2010 ASPECTE ETICE ALE ANALIZEI DATELOR EPIDEMIOLOGICE Alexandru-Ionuţ Petrişor * Rezumat Utilizarea instrumentelor de analiză statistică cere
CRIZE POTENŢIALE CE POT AFECTA SECURITATEA NAŢIONALĂ: PREVENIREA, LIMITAREA ŞI SOLUŢIONAREA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE CAROL I Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate dr. Cristian BĂHNĂREANU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BĂHNĂREANU, CRISTIAN Crize potenţiale
Noi instrumente pentru integrarea competenţelor transversale în didactica modernă
MONICA TILEA OANA-ADRIANA DUTĂ, JÓN FREYR JÓHANNSSON PATRICK MURPHY ( e d i t o r i ) Noi instrumente pentru integrarea competenţelor transversale în didactica modernă GHID DE BUNE PRACTICI Dezvoltarea
Eigenfactor : Does the Principle of Repeated Improvement Result in Better Journal. Impact Estimates than Raw Citation Counts?
Eigenfactor : Does the Principle of Repeated Improvement Result in Better Journal Impact Estimates than Raw Citation Counts? Philip M. Davis Department of Communication 336 Kennedy Hall Cornell University,
ENDOCRINOLOGIE. PARTICULARITĂŢI ALE TRATAMENTULUI CONSERVATIV LA PACIENŢII CU GUŞĂ TOXICĂ Gheorghe Caradja Catedra Endocrinologie, USMF N.
ENDOCRINOLOGIE PARTICULARITĂŢI ALE TRATAMENTULUI CONSERVATIV LA PACIENŢII CU GUŞĂ TOXICĂ Gheorghe Caradja Catedra Endocrinologie, USMF N. Testemiţanu Summary Thyroid antibodies after surgical treatment
VERBUL. Are 3 categorii: A. Auxiliare B. Modale C. Restul. A. Verbele auxiliare (to be si to have)
VERBUL Are 3 categorii: A. Auxiliare B. Modale C. Restul A. Verbele auxiliare (to be si to have) 1. Sunt verbe deosebit de puternice 2. Au forme distincte pt. prezent si trecut 3. Intra in alcatuirea altor
PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ. Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii
PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii CUPRINS 1. INTRODUCERE: 2. INIŢIEREA UNEI AFACERI 3. PRINCIPALELE CERINŢE PENTRU
TERMENI DE REFERINŢĂ
TERMENI DE REFERINŢĂ Concurs de Selectare a unui evaluator pentru evaluarea externă a Proiectului Consolidarea Protecţiei Juridice şi Sporirea Nivelului de Conştientizare cu privire la aplicarea relelor
C A L E N D A R U L mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar
Anexă la ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5615/11.11.2010 C A L E N D A R U L mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012
University politehnica of Bucharest studies in international languages
University politehnica of Bucharest University politehnica of Bucharest (Polytechnic University of Bucharest) is the oldest and most prestigious engineering school in Romania, with a tradition accumulated
TINERII GRUP EXPUS RISCULUI DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ: ANALIZAREA FACTORILOR CARE LE ÎNGREUNEAZĂ SITUAŢIA PE PIAŢA MUNCII ŞI ÎN EDUCAŢIE 1
TINERII GRUP EXPUS RISCULUI DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ: ANALIZAREA FACTORILOR CARE LE ÎNGREUNEAZĂ SITUAŢIA PE PIAŢA MUNCII ŞI ÎN EDUCAŢIE 1 IONELA IONESCU Articolul de faţă se concentrează pe prezentarea/analizarea
MODELUL DEZECHILIBRUL EFORT RECOMPENSĂ ÎN PSIHOLOGIA ORGANIZAŢIONALĂ
MODELUL DEZECHILIBRUL EFORT RECOMPENSĂ ÎN PSIHOLOGIA ORGANIZAŢIONALĂ RALUCA IORDACHE, VIORICA PETREANU Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Alexandru Darabont MIRELA IGNAT
CITATION MODELS OF INFORMATION SOURCES
CITATION MODELS OF INFORMATION SOURCES librarian Lenuta URSACHI Prof. PhD. Eng. Elena SCUTELNICU Dunarea de Jos University of Galati 47 Domneasca St, 800008-Galati, RO Tel: +40 336 130 134 Fax: +40 236
Serviciile Urbane pentru Apă şi Sanitaţie; O abordare IWRM
TEC - DOCUMENTE INFORMATIVE NR. 11 Serviciile Urbane pentru Apă şi Sanitaţie; O abordare IWRM De JUDITH A. REES Parteneriatul Global al Apei Comitetul tehnic (TEC) Parteneriatul Global al Apei (GWP), fondat
ROLUL IMAGINII DE SINE IN CONSTRUIREA PERSONALITATII PRESCOLARULUI
ROLUL IMAGINII DE SINE IN CONSTRUIREA PERSONALITATII PRESCOLARULUI Prof.mrd. Ţîmpău Cristina Grădiniţa cu P.P.nr 271, sector 5, Bucureşti Imaginea de sine rolul ei reglator în sistemul personalităţii.omul
Ministerul EducaŃiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Centrul NaŃional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat 2011 de evaluare a competenńelor lingvistice într-o limbă de circulańie internańională studiată pe parcursul învăńământului liceal Proba de înńelegere a unui text audiat la Limba
Optimizarea profitului în condiţii de criză
Economie teoretică şi aplicată Volumul XX (2013), No. 6(583), pp. 57-73 Optimizarea profitului în condiţii de criză Sorin BRICIU Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia sorinbriciu@gmail.com Sorinel