Consideraţii generale

Transcription

1 CAPITOLUL I MIJLOACELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN PROCESUL DIDACTIC Consideraţii generale Trăim într-o lume care se află în plin proces de schimbare. Generaţia actuală se află în faţa unor probleme majore la care trebuie găsite răspunsuri care prin punerea lor în practică să atenueze conflictele de interese, pe de o parte, şi să creeze posibilitatea evoluţiei ulterioare, pe de altă parte. Trăim şi muncim în cadrul unui sistem social. Simple sau complexe, principiile care guvernează comportarea sistemelor nu sunt încă pe deplin înţelese. De-a lungul istoriei omul s-a adaptat sistemelor care la început a fost cel al naturii, urmate de cel familial, tribal şi cel social. A apărut societatea industrială cu ciclurile de progres şi de regres şi care actualmente este atât de complexă ca structură încât uneori avem senzatia că tot ce se întâmplă este rezultatul unor cauze aleatoare şi nu de puţine ori iraţionale. Ştiinţa s-a străduit să explice şi să exprime principiile sistemelor. Dificultatea nu era absenţa conceptelor general valabile, ci mai ales identificarea acelor elemente care să exprime succesele şi eşecurile sistemelor în cauză. Psihologia, matematica, sociologia, medicina, fizica, biologia, economia politică, pedagogia şi alte ştiinţe au acumulat o masă enormă de cunoştinţe specifice domeniilor lor de activitate. Suntem copleşiţi de multitudinea acestor fragmente de cunoştinţe. Ceea ce a lipsit şi continuă încă să lipsească este metoda structurării acestor cunoştinţe. Revenind la conceptul de sistem să arătăm că, la modul cel mai general un sistem este un ansamblu de elemente componente care acţionează şi interacţionează împreună în vederea atingerii unui obiectiv comun. Un sistem luat în întregul său are mărimi de intrare (flux de intrare), comportă un proces de prelucrare a acestora şi generează mărimi de ieşire (flux de ieşire). Aşa se prezintă şi sistemul de învăţământ care va fi abordat într-unul din subcapitolele următoare. S-au elaborat modele mai mult sau mai puţin complicate, s-a pus accentul ori s-au neglijat unele mărimi de intrare, s-au simplificat ori s-au complicat factorii de interacţiune şi s-a căutat analitic răspunsul sistemului respectiv la mărimi de intrare standard. S-au putut observa atât succese, cât şi insuccese. Pe baza succeselor s-a putut înainta pe tărâmul realizărilor practice; datorită insucceselor s-au putut realiza noi modele, mai performante, care au dus cercetarea la noi dimensiuni, nebănuite de înaintaşii noştri. O analiză mai profundă ne duce la concluzia că sistemele sunt omniprezente. Pentru a pune în evidenţă un sistem este necesar să culegem informaţii, să le corelăm şi apoi să le structurăm. Fără - 7 -

2 structurare, masa de informaţie rămâne un noian de fragmente disparate la care se potriveşte versul eminescian "Ce mai mult o incifrează cel ce vrea a descifra". Informaţiile culese prin impresii, senzaţii şi percepţii şi apoi trecute prin intelect trebuie asamblate într-o structură, care, corelând faptele, observaţiile şi realizările trecutului să ne ofere baza cunoştinţelor care să ne pregătească pentru viitor. De-a lungul întregii sale evoluţii omul a învăţat. La început el a învăţat din experienţa trecutului ca mai apoi să se treacă, încetul cu încetul, la un învăţământ desfăşurat într-un cadru organizat. În etapa actuală a dezvoltării societăţii omeneşti, acest cadru organizat este ceea ce numim sistemul de învăţământ. Deci învăţământul poate fi privit şi ca sistem. În fig.i.1, învăţământul are date de intrare (flux de intrare), un proces şi date de ieşire (flux de ieşire). Fluxul de intrare în sistem îl constituie resursele şi mijloacele: resurse umane personal didactic, personal administrativ, colaboratori, elevi 1, şi resurse materiale spaţii şcolare, utilităţi şi înzestrări tehnice. Procesul este cel care angajează resursele menţionate mai sus în vederea atingerii obiectivelor: acesta este în cazul nostru procesul de învăţământ. Fluxul de ieşire este reprezentat de către persoanele instruite care îşi însuşesc deprinderi şi cunoştinţe conform obiectivelor stabilite iniţial ori conform cererii pieţei în materie de educaţie. FLUX DE INTRARE PROCES FLUX DE IEŞIRE RESURSE ŞI MIJLOACE PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT PERSOANE INSTRUITE Fig.I.1. Învăţământul ca sistem M.Ionescu, I.Radu, Didactica Modernă, 1995, pag.1 (adaptat) Subliniem faptul că fluxul de ieşire este constituit din persoane instruite deoarece în ultima vreme se vehiculează din ce în ce mai mult termenul de învăţământ continuu. Se apreciază că omul va trebui să înveţe pe tot parcursul vieţii datorită faptului că cererea socială de educaţie este tot mai diversificată şi tot mai complexă antrenând atât conversii profesionale cât şi specializări repetate. Datorită acestui fapt nu numai tinerii (care sunt totuşi majoritatea) sunt aceia care sunt formaţi în cadrul procesului de învăţământ, ci şi alte persoane, de cele mai diferite vârste. Dacă tratăm învăţământul ca sistem, putem pune şi problema structurării procesului de instruire. Structurarea trebuie să coreleze faptele şi observaţiile astfel încât să nu fim nevoiţi să învăţam numai din experienţă: utilizarea trecutului în vederea pregătirii pentru viitor este greoaie. Structura în procesul de instruire este bine argumentată de către Bruner (1960) de la Universitatea Harvard, care afirmă: "Părtunzând structura unui subiect, înseamnă al înţelege într- 1 În contextul prezentei lucrări termenul de elev este utilizat atât pentru tinerii care frecventează o şcoală, indiferent de nivelui ei, cât şi orice altă persoană (de regulă un adult) care participă la un proces instructiv-educativ

3 un mod care permite ca multe alte lucruri să fie semnificativ corelate cu el. A înţelege structura înseamnă, pe scurt, a înţelege cum sunt corelate lucrurile; o bună predare, care pune un accent special pe structura unui subiect, e probabil mult mai preţioasă pentru cel mai puţin capabil student decât pentru cel mai dotat, pentru că primul, mai mult decât celălalt este cel care rămâne cel mai rapid de căruţă". În lumina acestor afirmaţii apar cel puţin patru cerinţe pentru învăţarea structurilor fundamentale ale unui subiect (J.W.Forester, 1979): înţelegerea principiilor de bază face un subiect mai inteligibil; dacă nici un detaliu nu apare într-un model standard, acesta este rapid uitat; pentru a înţelege ceva ca un exemplu particular al unui caz mai general ceea ce înseamnă înţelegerea principiului sau a structurii esenţiale înseamnă a cunoaşte nu numai un anume lucru ci şi un model de înţelegere a altor lucruri asemănătoare lui; materialul trebuie examinat continuu fiind astfel posibilă micşorarea distanţei dintre cunoştinţele "avansate" şi cele "elementare". Locul mijloacelor de învăţământ în procesul de didactic Învăţământul este obiect de studiu al mai multor ştiinţe, el înscriindu-se ca subsistem în ansamblul social unde acesta funcţionează. După multe secole de pedagogie empirică, acum, în pragul celui de-al treilea mileniu, apare necesitatea de a face din activitatea de predare-învăţare o ştiinţă aplicată. Pentru a avea un învăţământ care să răspundă cerinţelor pieţei în materie de educaţie s-au întreprins şi se întreprind în continuare cercetări pedagogice, cercetări care au ca obiect de studiu procesul de învăţământ ca atare. Datorită specificului acestei lucrări, procesul de învăţământ ilustrat în fig.i.2 (I.Radu, 1995) este abordat aici mai cu seamă prin prisma uneia din componentele sale - Mijloace, tehnici - şi mai puţin prin prisma procesualităţii interne. OBIECTIVE Agenţii acţiunii profesori elevi părinţi alte persoane Conţinuturi Mijloace, tehnici Forme de organizare lecţii excursii vizite cercuri studiu individual Câmp relaţional profesor-elev elevi-elevi grup-clasă profesor-alte persoane elev-alte persoane REZULTATE Conexiune inversă Timpul Fig.I.2. Componentele principale ale procesului de învăţământ M.Ionescu, I.Radu, Didactica Modernă, 1995, pag.3 (adaptat) - 9 -

4 În fig.i.2 distingem: Obiectivele procesului de învăţământ: reprezintă cerinţele în materie de educaţie ale societăţii în momentul prezent şi viitor. Acestea se află pe primul loc şi sunt elaborate în strânsă concordanţă cu opţiunile şi priorităţile sociale majore. Obiectivele sunt trasate la începutul acţiunii şi primesc valenţe palpabile la încheiere, atingerea lor fiind pusă în lumină de rezultatele procesului. Datorită faptului că sistemul de învăţământ se ghidează după principii cu caracter sistemic, dinamic şi deschis, obiectivele se trasează de regulă numai pe termen scurt. Agenţii acţiunii: sunt resursele umane implicate în procesul de învăţământ. La bază, această a doua componentă include profesorii şi elevii, părinţii şi alte persoane fiind "cooptaţi" în susţinerea aceluiaşi efort comun. În rândul acestor resurse umane, pe primul loc se află profesorii, cei care prin specialitatea lor şi utilizând cele mai potrivite mijloace formează inteligenţa, modelează deprinderile, atitudinile şi judecăţile elevilor. Tot profesorii sunt aceia care, conştienţi fiind de faptul că noua bogăţie a societăţii, resursa ei strategică este informaţia, trebuie să faciliteze elevilor accesul spre cultură şi spre sistemul socio-economic. Conţinuturile materiilor parcurse: conţinutul învăţământului se poate defini ca un subsistem al sistemului de învăţământ şi stă la baza întregului proces educaţional. Acesta este format prin selectarea valorilor cultural-ştiinţifice pe baza unor criterii, ca apoi să fie structurate şi integrate în cadrul disciplinelor şcolare. Conţinutul învăţământului are un caracter dinamic, deschis datorită faptului că este supus unor înnoiri permanente, acest proces fiind în strânsă cooncordanţă cu dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii. Conţinutul învăţământului mai derivă şi din permanenta transformare şi adaptare a vieţii sociale şi din continua transformare care se petrece pe plan metodologic. Mijloace şi tehnici: acestea au introdus şi vor introduce schimbări notabile în derularea procesului educaţional fiind destinate înlesnirii predării cunoştinţelor şi deprinderilor. Actualmente putem vorbi de o tehnologie didactică fără a o confunda însă cu aparatura sau cu instrumentarul pe care profesorii şi elevii le utilizează pentru obţinerea unor rezultate concrete. Integrarea lor în practica procesului instructiv-educativ nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar un mijloc de îmbunătăţire a calităţii predării şi învăţării. Decizia de a utiliza un anume mijloc tehnic de instruire trebuie să fie rezultatul anticipării mentale şi apoi al experimentului didactic. În acelaşi timp nu putem vorbi de mijloace tehnice de instruire fără a avea un personal capabil să le mânuiască şi să le stăpânească. Formele de organizare: cea mai răspândită modalitate de efectuare a procesului de instruire a devenit în timp organizarea sa pe clase şi lecţii. Unul dintre cei mai cunoscuţi educatori, I.A. Comenius a fundamentat acest sistem de organizare luând în considerare necesitatea distribuirii elevilor după vârstă şi pregătire la care a adăugat legăturile care se stabilesc între structura, conţinutul şi planificarea activităţii şcolare. În etapa actuală sistemul de învăţământ este organizat pe clase şi lecţii cu toate că se înregistrează şi o tendinţă de diversificare. Activitatea de predare-învăţare se desfăşoară în şcoli şi este prestată în condiţii determinate

5 Elevii sunt grupaţi în clase şi parcurg de-a lungul unui an şcolar o anumită programă de învăţământ repartizată pe luni şi zile. Lecţiile se desfăşoară conform unui orar şi fiecare dintre aceste lecţii sunt un tot unitar; lecţiile sunt elaborate şi structurate având un scop bine determinat. Câmpul relaţional care se stabileşte în cadrul procesului: Relaţia profesor-elevi este cea mai importantă relaţie care se stabileşte în cadrul procesului didactic. Această relaţie este acea care, prin exigenţă şi profesionalism duce la bun sfârşit materializarea valenţelor formative, şi de ea depinde atmosfera de muncă şi climatul activităţilor şcolare. Este o relaţie interpersonală şi de calitatea ei depinde dezvoltarea simţului de răspundere al elevilor. Profesorul este acela care trebuie să ştie să se apropie de elevi, să-i cunoască, să-i înţeleagă, să observe succesele şi să determine cauzele insucceselor. Relaţia elevi-elevi este o consecinţă a faptului că procesul instructiv-educativ se desfăşoară preponderent cu clasa, dar şi în cadrul altor forme colective de organizare (cercuri, formaţii sportive, cenacluri, brigăzi cultural educative etc.). Acest tip de relaţie este o relaţie de grup. Clasa, cercul, formaţia sportivă etc. este locul unde se stabilesc multiple raporturi de interacţiune şi anume: de competiţie sau cooperare, de atracţie sau respingere, de dominare sau indiferenţă etc. Elevii se diferenţiază ca poziţie în interiorul grupului-clasă, se expun punctului de vedere a colectivului şi preiau modurile lui de comportament. Raporturile de interacţiune de mai sus interferă cu climatul psiho-social din cadrul clasei, influenţează întreg ansamblul de activităţi ale elevului iar valenţele formative ale colectivului se transferă fiecărui elev în parte modelându-i caracterul. Relaţia elevi-alte persoane este o consecinţă directă a evoluţiei pe plan structural a procesului de predare-învăţare. Învăţământul este în plin proces de transformare şi înnoire iar acest lucru se datorează evoluţiei societăţii în general dar cu precădere datorită dezvoltării reţelelor de cele mai diverse tipuri. Vorbeam de reţele: ce poate fi mai performant decât comunicarea în Internet? Exploatarea facilităţilor Internet-ului presupune căutări în baze de date, schimburi de idei, publicarea rezultatelor unor cercetări, a unor "reţete", a unor soluţii la cele mai diverse probleme şi lista ar putea continua. Aici intervine şi relaţia elevi-alte persoane pentru că în Internet elevul contactează, pe lângă o mare cantitate de informaţie, şi mulţi oameni care "stau" în spatele acestui munte de informaţie. Aceşti oameni au cele mai diverse profesii, masa lor este eterogenă şi pot fi întâlniţi într-un spectru care se întinde de la o simplă persoană mulţumită doar cu accesul la reţea până la cel mai renumit savant, de la individ la o unitate de învăţământ sau de cercetare, de la o firmă de dimensiuni mici la o mare corporaţie etc. Relaţiile care se stabilesc în Internet sunt rezultatul progresului pe linie ştiinţifică şi de cercetare dublate de reuşita tehnologiilor performante care au izbutit în ceea ce până mai ieri era imposibil. Rezultatele procesului de învăţământ: cuantifică ceea ce s-a reuşit să se pună în practică dintre obiective. Fluxul de ieşire din sistemul de învăţământ îl reprezintă persoanele instruite. Ele sunt rezultatul procesului de învăţământ, proces care are la bază fixarea obiectivelor, angrenează resurse umane, înglobează suportul de bază al instruirii prin conţinuturi, se desfăşoară în diverse forme de organizare într-un câmp relaţioanl, toate acestea evoluând în timp conform legităţii sistemelor deschise. Rezultatele procesului de instruire face apel la

6 metode de evaluare, primind astfel expresie cantitativă/calitativă. Trebuie ştiut că verificarea şi cuantificarea rezultatelor atinse de către elevi este parte integrantă a activităţii didactice. Timpul: procesul de învăţământ are loc în timp (ore de curs/seminar/lucrări, zile şi săptămâni de şcoală, semestru, an şcolar). Atât volumul activităţii cât şi întreg conţinutul învăţământului este segmentat în unităţi de timp; însuşirea cunoştinţelor şi dobândirea deprinderilor sunt de asemenea o măsură a aptitudinilor de învăţare şi sunt măsurate în timp. Trebuie precizat de la bun început faptul că, urmare a utilizării mijloacelor de instruire, învăţământul a înregistrat schimbări substanţiale. Acestea sunt reflectate în teoria şi practica şcolară fiind cunoscute sub numele de tehnologie didactică. Termeni precum învăţământul programat, individualizarea instrucţiei, mijloace audio-vizuale şi învăţământ asistat de calculator (IAC) au devenit teme tot mai întâlnite în literatura de specialitate. Unele dintre acestea au devenit chiar direcţii pentru reforme ale învăţământului, atât în străinătate cât şi la noi în ţară. În acest context se cuvine amintită preocuparea informatizării învăţământului românesc, problemă ridicată de către ministerul de resort şi pentru care se fac şi se vor face eforturi financiare considerabile. Tot aici se cuvine precizat că în informatică a apărut, strâns legat de programele multimedia, un nou termen cu o acoperire foarte largă: Computer Based Training (CBT). Raportat la cerinţele şi specificul educaţional acest termen s-ar putea adopta şi adapta la limba română sub forma învăţământ bazat pe computer. Făcând o paralelă cu caracterul dinamic al principiilor didacticii de unde se ştie că unele (principii) se integrează în altele cu valabilitate mai generală, trebuie să admitem că învăţământul bazat pe computer include învăţământul asistat de calculator, care este doar un caz particular. În unele cazuri s-a observat tendinţa de a echivala tehnologia didactică cu mijloacele de învăţământ, mai precis cu mijloacele tehnice de instruire, îndeosebi acelea cu un înalt nivel de tehnicitate precum aparatele audio-video sau computerele. Aceste aparate, oricât de complexe şi performante ar fi ele, minuni ale tehnicii după cum li se mai spune, sunt însă doar instrumente pe care profesorii le utilizează pentru obţinerea rezultatelor fixate prin obiectivele procesului de învăţământ. Aparatura nu poate fi utilizată fără produsele intelectuale asociate - cunoscute sub denumirea de software - şi nici fără stăpânirea deprinderilor specifice. Se constată deci, că tehnologia didactică are o sferă mai largă decât cea acoperită de mijloacele tehnice de instruire. Prin natura sa dinamică, învăţământul se confruntă cu foarte multe probleme la care însă tehnica şi tehnologia oferă soluţii dintre cele mai ingenioase. Nu este de mirare că, în funcţie de modul de abordare, s-au format diverse opinii, unele dintre ele chiar contradictorii. În acest sens exemplele, fie într-o extremă fie în alta, sunt edificatoare: mijloacele tehnice de instruire vor înlocui profesorii şi vor transforma copii în roboţi; mijloacele tehnice de instruire vor scoate educaţia din impas şi vor permite sfârşitul corvezilor la şcoală; niciodată nimic nu va putea înlocui cartea ca instrument fundamental în educaţie

7 În cele mai multe cazuri adevărul se află undeva la mijloc şi se poate spune că un învăţământ performant se poate obţine numai apelând la mijloacele tehnice de instruire în armonie cu mijloacele de învăţământ tradiţionale. Dinamica sistemului de învăţământ impune, fie în perimetrul larg al şcolii fie doar într-un segment particular revizuirea unei discipline mai vechi, introducerea unei discipline noi sau introducerea unui nou mijloc de învăţământ. În treacăt fie spus, recunoaştem în acestă formulare câteva dintre orientările reformei învăţământului, demarat la nivel guvernamental şi susţinut atât financiar cât şi prin cooperări inter-instituţionale. Aceste schimbări, pot avea efecte cu totul imprevizibile şi de multe ori rezultatele pozitive atât de mult aşteptate nu sunt atinse datorită unor factori neluaţi în calcul sau al căror efect a fost minimalizat cu bună ştiinţă. Prin schimbarea educaţiei se schimbă şi modul în care profesorii şi părinţii îi învaţă pe copii, ceea ce implică modificarea raporturilor statornicite între adulţi şi tineri (A.M.Huberman, 1978). Acest lucru nu este de dorit atâta timp cât alterează ascendentul adulţilor asupra tinerei generaţii. Cu toate că în mod frecvent se efectuează modificări sau se introduc unele inovaţii în sistemul de învăţământ, se constată arareori o ruptură netă între vechi şi nou în materie de educaţie. Revoluţia tehnico-ştinnţifică a făcut posibilă apariţia pe piaţă a o mulţime de aparate electrice şi electronice performante, lucru care până acum câţiva zeci de ani era doar de domeniul imaginaţiei unor cunoscuţi scriitori de science-fiction. A poseda un aparat foto, un aparat TV, un aparat de redare a informaţiei video sau a unui computer nu mai reprezintă o imposibilitate la nivelul bugetului unei familii. În materie de aparatură, la nivel social, schimbările au survenit în mod accelerat şi continuu în timp ce învăţământul le impune şi le integrează mai uniform şi mai lent. Observarea acestor tendinţe a dus la concluzia că învăţământul trebuie să fie dotat cu mijloace tehnice similare cu cele care se utilizează în afara şcolii (G.Berger, 1973). Dacă se face o inventariere a tehnicilor de care dispune învăţământul, se disting patru generaţii de mijloace de învăţământ care sunt de fapt tot atâtea stadii în inovaţia instrucţiei. Să le trecem în revistă, aşa cum au fost ele văzute de W.Schramm (1977). Prima generaţie a mijloacelor de învăţământ include tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu etc. Fiind anterioare tehnicilor de informare propriu-zise acestea sunt vechi precum învăţământul însuşi şi pot fi utilizate doar direct prin acţiunea comună profesor-elev. A doua generaţie include purtătoarele de informaţie gata elaborate precum manualele şi textele imprimate care oferă elevilor cunoştinţele fără necesitatea prezenţei autorului/profesorului. Este o acţiune mediată prin intermediul unui cod (scrisul) concretizat în textul tipărit. A treia generaţie a mijloacelor de învăţământ a apărut odată cu descoperirea utilităţii maşinilor în procesul de comunicare. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX îşi fac apariţia tehnicile foto (atât procesul negativ cât şi cel pozitiv), tehnicile audio (înregistrări/redări sonore pe diverse suporturi), tehnicile din cinematografie şi tehnicile de transmisie prin unde electromagnetice care au dus la dezvoltarea programelor de radio şi de televiziune

8 A patra generaţie a mijloacelor de învăţământ beneficiază de suportul metodologic al dialogului direct om-maşină, în particular elev-maşină. Este vorba despre acel demers care se desfăşoară îndeosebi în învăţământul programat. Dacă în 1977 W.Schramm distingea doar cele patru generaţii a mijloacelor de instruire enumerate mai sus, actualmente, în pragul celui de-al treilea mileniu, se vorbeşte tot mai mult de a cincea generaţie. Aceasta este constituită din calculatoarele electronice, cunoscute şi sub denumirea de computere sau ordinatoare. Dacă până nu demult unii dintre autori prevedeau doar un învăţământ asistat de calculator, azi putem vorbi fără putinţă de a greşi că învăţământul trebuie să integreze computerul în propriul sistem. Argumentele în favoarea acestei afirmaţii sunt: toate ţările avansate din punct de vedere economic au dotat şcolile cu o puternică infrastructură bazată pe utilizarea computerelor în procesul de învăţământ; reforma învăţământului, în viziunea factorilor responsabili din România, cuprinde o puternică infuzie de capital menită să asigure o dotare corespunzătoare a instituţiilor de învăţământ. Primul loc este ocupat de tehnica de calcul în paralel cu integrarea acesteia în reţele locale, regionale şi naţionale (ex. RoEduNet), tot acest efort fiind conjugat în scopul integrării europene şi compatibilizării performanţelor învăţământului autohton cu cel continental şi mondial; marile reţele de transmisiuni radio, TV, telefonie cablată şi/sau digitală, transporturi, hoteluri ca să cităm doar câteva fac eforturi constante de implementare a proceselor informaţionale, de comunicare şi de decizie pe baza aplicaţiilor (programelor) rulate pe computere (legate ele însele în reţea). Atât diriguitorii cât şi beneficiarii acestor structuri trebuie să aibă o bună pregătire în domeniile respective, deci este de datoria învăţământului să se "alinieze" acestor cerinţe. Dezvoltarea mijloacelor de învăţământ în ansamblul lor, dar mai cu seamă a celor tehnice, constituie o replică la ideea că activitatea didactică s-ar putea restrânge numai la transmiterea verbală a cunoştinţelor. Însă mijloacele tehnice de instruire au răpit limbajului verbal privilegiul de a fi unicul instrument de predare a cunoşinţelor; acestea le conferă deja o valoare pedagogică semnificativă (I.K.Davies, 1975). Valoarea pedagogică a mijloacelor tehnice de instruire a dus însă şi la unele exagerări. Datorită unui entuziasm excesiv, A.G.Oetinger afirmă (1970) că acestea sprijină procesul didactic tot atât de mult cât telescopul sau microscopul au extins vederea umană. Recurgerea la experimentul pedagogic duce însă şi la alte concluzii, afirmaţia fiind discutabilă. Cu toate acestea, experienţa dobândită prin utilizarea sistematică a mijloacelor tehnice de instruire a dus la următoarea concluzie: dacă rezultatele obţinute sunt pozitive sau nesemnificative acestea depind mai mult de utilizator decât de aparatură. În acest context se cuvin câteva consideraţii asupra formaţiei profesorilor cu referire expresă asupra pregătirii lor psihopedagogice şi metodice. În cele mai multe cazuri se constată lacune în privinţa modalităţilor concrete de utilizare a mijloacelor tehnice de instruire. O anchetă derulată

9 pe această temă a scos în evidenţă faptul că dacă o inovaţie nu este suficient de bine cunoscută de către profesori apar dificultăţi în aplicarea ei. Apare aşa-numitul refuz din ignoranţă (A.Huberman, 1978): "Nu ştiu cum să umblu cu aparatul de proiecţie"; "Nu ştiu ce materiale audiovizuale sunt disponibile". Depistarea dificultăţilor specifice la utilizarea mijloacelor tehnice de instruire contribuie foarte mult la ameliorarea procesului de formare. În acest sens este utilă trecerea în revistă a celor mai frecvente greşeli (M.Ionescu, 1995): erori la punerea în funcţiune / oprirea aparatelor, datorită necunoaşterii operaţiilor şi a succesiunii lor; cauzarea unor defecţiuni la aparate şi a unor timpi de stagnare în activitate; greutatea comutării atenţiei între activitatea cu mijlocul tehnic, conţinutul logic al lecţiei şi activitatea propri-zisă a elevilor; stângăcia în utilizarea comentariului vorbit (descrieri, explicaţii etc.), care însoţeşte imaginile proiectate; suprapunerea neeconomicoasă a expunerii în detaliu cu imaginea vizuală, care şi singură îşi relevă semnificaţia, sau, dimpotrivă, lipsa comentariului vorbit în situaţii care îl impun etc. Pentru evitarea unor astfel de situaţii se impune, aşa cum apare în multe tratate de specialitate, un program de formare a formatorilor. Acesta trebuie să cuprindă: noţiuni despre mijloacele tehnice avute în vedere; procedeele de utilizare a mijloacelor tehnice respective la clasă; iniţiere în tehnica mânuirii aparaturii; derularea de aplicaţii practice în scopul formării deprinderilor; elaborarea de proiecte de activitate didactică în care să se prevadă secvenţe de predare-învăţare cu ajutorul mijloacelor tehnice. În perioada actuală, procesul instructiv-educativ apelează tot mai mult la mijloacele tehnice de instruire. Acestea au introdus şi vor introduce schimbări notabile în derularea procesului educaţional fiind destinate înlesnirii predării cunoştinţelor şi deprinderilor. Actualmente putem vorbi de o tehnologie didactică fără a o confunda însă cu aparatura sau cu instrumentarul pe care profesorii şi elevii le utilizează pentru obţinerea unor rezultate concrete. Introducerea şi utilizarea mijloacelor tehnice de instruire a dat naştere la opinii contradictorii. Oricum însă, integrarea lor în practica procesului instructiv-educativ nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar un mijloc de îmbunătăţire a calităţii predării şi învăţării. Decizia de a utiliza un anume mijloc tehnic de instruire trebuie să fie rezultatul anticipării mentale şi apoi al experimentului didactic. În acelaşi timp nu putem vorbi de mijloace tehnice de instruire fără a avea un personal capabil să le stăpânească şi să le mânuiască

10 Caracterizarea generală a mijloacelor tehnice de instruire şi funcţiile acestora Ca definiţie, mijloacele tehnice de instruire sunt dispozitivele şi tehnicile născute din revoluţia mijloacelor de comunicare (C.H.Blook, 1972). În sens restrâns, literatura pedagogică semnalează că mijloacele tehnice de instruire sunt un ansamblu de procedee - mecanice, optice, electrice şi electronice - de înregistrare, păstrare şi transmitere a informaţiei. Ele pot fi utilizate în scopuri didactice, individual sau în combinaţie, pe lângă profesor, manual sau tablă. Mijloacele tehnice de instruire includ aparatură specializată de proiecţie, de înregistrare/redare audio, instruire programată, computere şi alte elemente care fac distincţia între echipamente şi produsele intelectuale capabile să le pună în valoare. Conform clasificării lui Schramm este vorba despre aparate şi instalaţii cuprinse în a treia şi a patra generaţie. Din cele de mai sus rezultă că definiţia mijloacelor tehnice de instruire nu se poate situa numai la nivelul caracteristicilor tehnice şi/sau tehnologice; ea trebuie să ia în considerare şi trăsăturile specifice atribuite acestora prin prisma ştiinţelor educaţiei. Luând în consideraţie şi acest punct de vedere, mijloacele tehnice de instruire se constituie din ansamblul aparatelor, instalaţiilor, a procedeelor şi cerinţelor pedagogice de utilizare a lor, la care profesorul şi elevii recurg în scopul de a uşura perceperea, înţelegerea, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor, consolidarea abilităţilor practice (M.Ionescu, V.Preda, 1983). Se cuvine deci precizarea locului şi rolului mijloacelor tehnice de instruire în procesul instructiveducativ prin stabilirea valorii lor psihopedagogice. Contribuţia mijloacelor tehnice de instruire la realizarea obiectivelor procesului de învăţământ este condiţionată de aportul pe care acestea le oferă în plus faţă de mijloacele şi metodele tradiţionale. Funcţiile mijloacelor tehnice de instruire Nu putem pomeni despre funcţiile mijloacelor tehnice de instruire fără a remarca următoarele: "Oricând, la orice vârstă, o noţiune dificilă este însuşită mai uşor dacă oferim suporturi concrete, modele obiectuale sau figurate pentru înţelegerea ei" (I.Radu, 1995) "Atât reprezentarea situaţiei de rezolvare a problemei, cât şi realizarea acţiunii devin posibile datorită gândirii sprijinite pe imagini" (H.Rüppel şi colab., 1982) "Absenţa codului în comunicarea audio-vizuală este un avantaj ce face posibilă folosirea variantei pe toate treptele de şcolarizare" (M.Ionescu, V.Chiş, 1995) Funcţiile mijloacelor tehnice de instruire (M.Ionescu, 1995): Funcţia de comunicare - tehnicile audio-vizuale sunt instrumente de comunicare. Ele oferă profesorului importante facilităţi de transmitere a informaţiilor. Densitatea de informaţii creşte şi elevii beneficiază de posibilităţi sporite de percepere şi receptare a informaţiilor complexe. Funcţia demonstrativă - mijloacele tehnice de instruire se adresează percepţiei senzoriale, asigură o bază mai bogată şi mai ilustrativă în comparaţie cu mijloacele tradiţionale. Datele şi faptele reale sunt înlocuite cu materiale didactice mult mai uşor accesibile fiind create premisele de vizualizare a unor fenomene ascunse observaţiei directe

11 Funcţia de motivare a învăţării - mijloacele tehnice de instruire, în special computerul, provoacă interesul, stârnesc curiozitatea şi împing elevul la acţiune. Cu ajutorul mijloacelor tehnice de instruire elevii pot cunoaşte mai bine, mai repede şi cantitatea de informaţii este mult diversificată, este multi şi pluridisciplinară, multisenzorială ceea ce se materializează printr-o curbă a învăţării mult mai ascendentă. Funcţia formativă şi estetică - utilizarea mijloacelor tehnice de instruire necesită o structurare şi o sistematizare crescută a informaţiei iar profesorul este obligat la un plus de rigurozitate, cu efecte benefice asupra elevilor. Vizualizarea imaginilor provoacă o ascuţire a simţului estetic şi permite punerea în evidenţă a unor procese şi fenomene "ascunse" observării pe cale directă. Elevii sunt îndemnaţi să analizeze, să compare şi să surprindă esenţialul. Funcţia de evaluare a randamentului elevilor - mijloacele tehnice de instruire contribuie la perfecţionarea şi optimizarea modului de cuantificare a rezultatelor atinse de către elevi. Astfel se remarcă eliminarea subiectivismului, amplificarea calităţilor diagnostice şi prognostice ale notării. Introducerea dispozitivelor mecanice, electrice sau electronice în scopul determinării performanţelor în procesul de învăţământ nu mai reprezintă o noutate. Spre exemplu, la Johnson & Wales University din SUA, cele mai multe verificări se fac pe bază de chestionare prelucrate pe maşini de evaluare (Test Scoring Machine) Scantron. Funcţia de şcolarizare substitutivă - pune în evidenţă utilizarea mijloacele tehnice de instruire în scopul efectuării învăţământului la distanţă, formă care actualmente are un nivel ridicat al cererii. Acesta este adecvat învăţământului continuu şi se adresează tuturor categoriilor sociale, fiind posibil datorită existenţei reţelelor naţionale şi internaţionale de radio, televiziune, de telefonie şi de computere, coordonarea activităţii lor făcându-se prin sateliţi. Taxonomia mijloacelor tehnice de instruire Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire se poate face după multe criterii, de unde şi dificultatea obţinerii acordului unanim. Dacă luăm în considerare analizatorul solicitat şi caracterul static sau dinamic al celor prezentate, mijloacele tehnice de instruire se pot clasifica în modurile prezentate în fig.i.3 şi fig.i.4 (H.Canac, R.Lefranc, 1966). Analizatorul solicitat Analizatorul vizual Analizatorul auditiv Analizatorul auditiv şi vizual Mijloace tehnice vizuale Mijloace tehnice auditive Mijloace tehnice audio-vizuale Fig.I.3. Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire în funcţie de analizatori

12 Caracterul static sau dinamic al i i ii Proiecţie fixă Proiecţie dinamică Mijloace statice (de meditaţie) Mijloace dinamice (de fascinaţie) Fig.I.4. Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire în funcţie de caracterul imaginii Deoarece mijloacele tehnice de instruire servesc la realizarea unor funcţii pedagogice, se consideră utilă clasificarea din fig.i.5 care cuprinde şi mijloacele tradiţionale (M.Ionescu, 1982). MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT Mijloace informativdemonstrative Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor Mijloace de raţionalizare a timpului la lecţii Mijloace de evaluare a rezultatelor la învăţătură Jocuri, Truse, Aparate de laborator Hărţi de contur, Şabloane, Ştampile didactice Teste, Aparate, Aparate de testare Mijloace intuitive naturale: colecţii de plante, insectare, minerale etc. Obiecte constituite în scopuri didactice substitute tridimensionale ale realităţii Materiale figurative, substitute bidimensionale ale realităţii Mijloace tehnice audio-vizuale: Aparate de proiecţie statică Aparate de proiecţie dinamică Aparate de redare a sunetului Reprezentări simbolice Fig.I.5. Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire după funcţia pedagogică

13 Dacă supunem atenţiei atât analizatorii solicitaţi cât şi aparatele şi materialele suport ale informaţiilor (M.Ionescu, V.Chiş, 1995), mijloacele tehnice de instruire se clasifică astfel: mijloace tehnice vizuale mijloace tehnice audio mijloace tehnice audio-vizuale Mijloace tehnice vizuale Epiproiectorul (fig.i.6) este un aparat de proiecţie prin reflexie a materialelor didactice care se află "aşternute" pe suport opac; Epidiascopul (fig.i.7) este un aparat de proiecţie prin reflexie sau prin transparenţă a materialelor didactice care se află pe suport opac sau transparent; Fig.I.6. Epiproiectorul Fig.I.7. Epidiascopul Diaproiectorul (fig.i.8) este un aparat pentru proiecţia diapozitivelor. Acţionarea aparatului este manuală; Fig.I.8. Diaproiectorul Aspectomatul (fig.i.9) este un aparat destinat proiecţiei automate sau semiautomate a diapozitivelor aflate într-o magazie. El se prezintă sub mai multe variante constructive, foarte fiabil fiind cel cu magazie circulară; Fig.I.9. Două variante de aspectomate cu magazie circulară

14 Retroproiectorul (fig.i.10) este destinat proiecţiei materialelor didactice care se află pe suport transparent sau, prin combinarea cu un adaptor LCD (Liquid Cristal Display), la proiectarea imaginii care este pe ecranul unui computer. Este unul dintre cele mai utilizate mijloace tehnice de instruire la ora actuală şi se integrează oricărei metode didactice; Fig.I.10. Trei variante de retroproiectoare Proiectorul este destinat proiecţiei peliculei cinematografice de 8 sau 16 mm; Documatorul este un aparat destinat citirii microfilmelor. Mijloace tehnice audio Radioul este un aparat de redare a sunetului transmis pe calea undelor electromagnetice; Magnetofonul este un aparat specializat pe înregistrarea şi redarea sunetului prin utilizarea benzii magnetice. Magnetofonul este utilizat îndeosebi în aplicaţii profesionale; Casetofonul este un aparat specializat pe redarea (eventual şi înregistrarea) sunetului care se află pe bandă magnetică încorporată într-o casetă; Reportofonul este un casetofon de mici dimensiuni, de regulă folosind o casetă specială şi care înregistrează sunetul prin intermediul unui microfon încorporat; CD-player-ul este un aparat specializat pentru redarea sunetelor şi filmelor înregistrate pe un disc compact prin intermediul unei tehnologii digitale. Trebuie specificat că toate computerele actuale sunt prevăzute cu unităţi CD acestea au denumirea de CD-ROM (Compact Disk - Read Only Memory). Aceste unităţi sunt compatibile cu standardele industriale şi pot reda sunetele de pe discurile audio digitale (CD - Digital Audio), pot citi programele software, facilitează vizualizarea de pe discurile compacte foto (Photo CD) şi respectiv vizionarea filmelor de pe discurile compacte video (Video CD). Mijloace tehnice audio-vizuale Camera de luat vederi (camcorder) este un aparat destinat înregistrării imaginilor care se pot vizualiza prin intermediul unui obiectiv. Înregistrarea se efectuează pe casete video în care se află bandă magnetică cu caracteristici asemănătoare celei de magnetofon, casetofon sau reportofon însă la un alt nivel de calitate; Video Recorder-ul este un aparat capabil să înregistreze şi să redea un semnal video care provine de la un alt aparat video, o videocameră, de la un aparat TV sau chiar de la un computer;

15 Video Player-ul este un aparat capabil doar să redea conţinutul unei casete video; Proiectorul LCD (Liquid Cristal Display) este destinat numai pentru proiecţia prin transparenţă a imaginii care apare pe monitorul computerului. Proiectorul LCD se cuplează direct la computer şi se fixează pe un retroproiector obişnuit; Proiectorul multimedia (fig.i.11) este un aparat asemănător din punct de vedere constructiv cu proiectoarele automate de diapozitive. Ele se fabrică în două versiuni: una este pentru cuplare directă la computer iar cealaltă este independentă şi utilizează informaţiile de pe un mediu de stocare precum discheta floppy. Deoarece utilizează tot o tehnologie bazată pe afişarea cu cristale lichide, foarte multe surse bibliografice (mai ales în mediul Internet) citează acest gen de aparate printre proiectoarele LCD. Alături de computer, acest mijloc tehnic de instruire va constitui cu siguranţă una dintre cele mai frecvente opţiuni de utilizare în scopuri educaţionale. Fig.I.11. Proiectoare multimedia Notă: vizualizarea unei casete video cu unul dintre primele trei aparate de mai sus (camera de luat vederi, video-recorder şi videoplayer) necesită un aparat TV sau un monitor şi un lanţ acustic. În categoria aparatelor audio-vizuale am introdus şi computerul (fig.i.12) deoarece odată cu apariţia, dar mai ales răspândirea tehnicii multimedia, acesta este capabil să înregistreze şi să redea sunetele şi imaginile video digitale. Fig.I.12. Computerul personal Computerul este cel mai complex mijloc tehnic de instruire deoarece: lucrează cu programe (software) special concepute; prelucrează textele; prelucrează imagini provenite de pe discuri compacte foto, de la aparate foto clasice şi digitale, camere de luat vederi, aparatura video şi TV; prelucrează sunetele provenite de pe discurile compacte audio, de la microfon, radio, magnetofon, casetofon, reportofon, aparatura video şi TV; este capabil să redea filme video asemănătoare cu cele TV şi cinematografice. Filmele sunt special concepute în tehnologie digitală; prin cuplare la un proiector LCD sau la un proiector multimedia, el poate înlocui cea mai mare parte a aparaturii de proiecţie amintită la mijloace tehnice vizuale; prin conectare în reţele, poate vehicula orice informaţie de la şi către orice utilizator, exemplul cel mai actual fiind mediul Internet

16 Vom reveni copios asupra computerului în capitolele II, IV şi V unde se vor detalia în amănunţime considerentele pentru care el este pe cale să devină mijlocul tehnic de instruire cu cea mai mare pondere de utilizare. Valenţe psihopedagogice în utilizarea mijloacelor de învăţământ În şcoală, formarea personalităţii elevului este supusă permanent influenţei pe care profesorul o exercită asupra sa. Cunoaşterea modului în care elevul evoluează de-a lungul procesului instructiv-educativ este o condiţie prealabilă care angajează profesorul în orice activitate de natură didactică. Procesul de formare a elevului presupune intervenţia profesorului prin crearea situaţiilor didactice favorabile învăţării şi optarea în funcţie de situaţia şcolară dată pentru unul sau altul din mijloacele de învăţământ. Opţiunea este dependentă în mare măsură de cunoaşterea valenţelor psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ. Acestea sunt (M.Ionescu, 1995): Evaluarea eficienţei mijloacelor de învăţământ. Educatorul care doreşte să fie competent în procesul de formare a elevului trebuie să-şi pună întrebările de mai jos: Care mijloace de învăţământ stimulează capacităţile elevului şi produce dezvoltarea sa completă? Ce facilităţi ale mijloacelor de învăţământ se înscriu în cerinţele psihologiei învăţării la diferite vârste? Cum să integrăm aceste mijloace de învăţământ în ansamblul metodelor pedagogice pentru a asigura eficienţa lor maximă? Pentru determinarea valenţelor psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ se procedează la experimentul pedagogic. Prin această modalitate se cuantifică rezultatele obţinute de către elev în contextul utilizării mijlocului de învăţământ luat în considerare. Deoarece de-a lungul timpului s- au înregistrat numeroase eşecuri ale unor încercări de înnoire a învăţământului, s-au căutat explicaţii pentru succesele din faza experimentală şi pentru insuccesele implementărilor în faza de masă. Astfel, s-a constatat: Clasa experimentală se bucură de condiţii mai bune, un plus de motivaţie şi o angajare mai susţinută; Entuziasmul şi preocuparea profesorului care recurge la experiment este mai mare. El este motivat de interese care ţin de natura propriei personalităţi şi/sau de conjunctura specifică locului său de muncă. Datorită acestor considerente trebuie procedat la următoarele: Experimentul pedagogic să se desfăşoare pe o perioadă mai lungă de timp; Experimentul pedagogic trebuie să se organizeze în şcoli diferite; Grupul experimental şi cel de control trebuie să fie echivalente şi comparabile sub aspectul oportunităţilor şi intereselor cognitive

17 Experimentul pedagogic este relativ dificil de întreprins şi necesită, pe lângă un susţinut suport financiar, multă competenţă, abnegaţie şi răbdare. Nu de puţine ori drumul care duce la finalizarea experimentului este presărat cu dificultăţile amintite mai sus. Cu toate acestea, cercetările din domeniul educaţional dublate de experimentul didactic sunt singurele instrumente în măsură să ne arate clar că alegerea mijlocului de învăţământ pentru o situaţie dată nu este întâmplătoare şi că rezultatele pozitive sunt reproductibile în cazuri similare. Valoarea pedagogică a mijloacelor tehnice de învăţământ Abordarea acestui aspect trebuie precedată de prezentarea, pe scurt, a valorii pedagogice a oricărui mijloc de învăţământ. Aceasta este condiţionată de factori diferiţi, între care: nivelul motivaţiei şcolare şi al cunoştinţelor anterioare necesare asimilării noilor informaţii; capacitatea de învăţare şi inteligenţa generală a elevului; modul de structurare a programelor, caracterul relevant, sistematic şi logic al ideilor care urmează să fie desprinse şi asimilate; caracterul activ şi complementar al predării-învăţării; verificarea activităţii mintale a elevului, asigurarea conexiunii inverse, a repetiţiei şi a exersării. Mijloacele tehnice de învăţământ, prin valenţele lor psihopedagogice, asigură în mod specific contactul, conştientizarea şi înţelegerea cunoştinţelor care trebuiesc asimilate; în acelaşi timp ele motivează învăţarea şi însuşirea deprinderilor. Dacă ne referim doar la mijloacele audio-vizuale se constată că la unele materii precum geografia, botanica, biologia etc. rezultatele obţinute sunt considerabil mai bune la lotul experimental decât la cel de control. Îmbunătăţirea performanţelor a fost constatată atât la elevii buni cât şi la cei mai slabi, cu specificarea faptului că cei din prima categorie, deci elevii buni au avut un beneficiu mai mare. În contrast cu cele de mai sus, s-a constatat că elevii inteligenţi şi cu capacitate mare de învăţare sunt capabili să asimileze materia şi să aibă rezultate foarte bune indiferent de modul în care a fost ea predată. În schimb, la elevii mai puţin dotaţi, deci cu o capacitate mai mică de învăţare, s- a dovedit că cel mai important factor care determină asimilarea materiei este modul de prezentare şi de prelucrare a conţinutului. Mijloacele tehnice de instruire solicită simultan mai multe canale senzoriale fiind caracterizate prin complexitate şi bogăţie informaţională. Ele ameliorează rezultatele procesului de învăţământ şi capacitatea elevului de a percepe, înregistra, prelucra şi interpreta mesajul informaţional. Comunicarea prin intermediul mijloacelor tehnice, mai ales a celor audio-vizuale, măreşte densitatea de informaţii transmise şi receptate în unitatea de timp, mijloceşte obţinerea informaţiilor accesibile pentru o varietate mai largă de tipuri umane, determină ca un număr mai mare de elevi să-şi formeze reprezentări corecte şi ajută substanţial la aflarea informaţiilor de ultimă oră

18 Alegerea mijloacelor de învăţământ specifice În scopul atingerii obiectivelor procesului instructiv-educativ, prin alegerea adecvată a mijloacelor de învăţământ, trebuie să se ţină seama de particularităţile clasei de elevi şi de cunoaşterea mecanismelor psihologice a tipului de învăţare care intervine în condiţiile concrete de la clasă. Fiecare mijloc de învăţământ reprezintă o modalitate specifică de organizare şi transmitere a cunoştinţelor, motiv pentru care profesorul este cel care trebuie să găsească răspunsurile la întrebările de mai jos (M.Ionescu, 1982): Ce influenţă au imaginile, simbolurile şi semnele asupra procesului memoriei (fixarea, păstrarea şi actualizarea cunoştinţelor)? Care este relaţia optimă dintre concret şi abstract în procesul înţelegerii? Care este rolul schematizării şi al esenţializării materialului în procesul învăţării? După cum s-a mai amintit, profesorul este acela care "produce" instrumentele pedagogice şi situaţiile didactice. El îndrumă şi organizează activitatea elevului adresându-se percepţiei şi stimulându-i activitatea mintală. Prin urmare, la alegerea mijloacelor de învăţământ, se va ţine cont de contribuţia acestora la: transmiterea de informaţii noi; formarea unor aptitudini şi deprinderi intelectuale care sunt instrumentele asimilării de noi cunoştinţe. Suporturile prezentate cu mijloacele de învăţământ nu sunt simple materiale intuitive: ele devin utile numai dacă sunt utilizate efectiv. Mijloacele de învăţământ îşi îndeplinesc funcţia didactică numai dacă ele contribuie la problematizări, analize, clasificări etc. şi deci asigură procesului de predare-învăţare un caracter complementar. Tot în contextul alegerii mijloacelor de învăţământ specifice mai trebuie semnalat un lucru de loc de neglijat. Creşterea eficienţei procesului instructiv-educativ nu intervine de la sine prin utilizarea unui singur mijloc de învăţământ, oricât de bine conceput sau performant ar fi acesta. Procesul didactic are loc în mediul complex al şcolii şi pentru asigurarea eficienţei scontate, utilizarea mijlocului de învăţământ trebuie luată în considerare într-un ansamblu de metode şi procedee (V.Creţu, M.Ionescu, 1982). Concluzia imediată este necesitatea recurgerii la un sistem al mijloacelor de învăţământ. Lucrarea de faţă încearcă să acrediteze ideea că, pentru a avea un învăţământ performant, alături de mijloacele tradiţionale, în sistem trebuie incluse computerul, tehnicile foto şi audio-video. Este necesară deci, cunoaşterea în detaliu a ceea ce există pe piaţă, a câtorva dintre caracteristicile lor tehnice şi a valenţelor lor psihopedagogice. În altă ordine de idei, toată lumea a auzit de mediul Internet şi răspândirea fără precedent în istorie a acestui mijloc global de comunicare. Se spune că Internet-ul este deopotrivă subesimat şi supraestimat. Însă orice om avizat şi cu preocupări care ţin cont de dinamica proceselor vă poate spune că această invenţie este pe cale să transforme tot ce se leagă de activitatea umană. Ea

19 are capacitatea să schimbe totul, de la elementara nevoie de a ne juca până la întreaga structură organizaţională a marilor companii transnaţionale. Marea parte a activităţilor precum şi managementul superstructurilor nu pot să se bazeze doar pe bunul simţ sau pe învăţământul tradiţional: ele trebuie să constituie preocuparea unui sistem de învăţământ bazat pe Internet. Dezvoltarea tehnică şi tehnologică a făcut deja posibilă apariţia învăţământului bazat pe Web, unul dintre serviciile mediului Internet. În consecinţă nu este de mirare faptul că unele instituţii derulează anchete privind utilizarea tehnologiei didactice. Credem că este utilă prezentarea în detaliu a unuia dintre ele (fig.i.13 şi fig.i.14); traducerea şi adaptarea sunt în tabelul I.1. Fig.I.13. Pagină Web cu anchetă privind tehnologia didactică ( Fig.I.13. Aceeaşi pagină Web cu ancheta privind tehnologia didactică (detaliu cu tehnologia didactică la clasă) Tabelul I.1. Conţinutul original, traducerea şi adaptarea anchetei privind tehnologia didactică

20 Alberta Deaf Literacy Project Survey Technology Used in Literacy Programs CONŢINUTUL ORIGINAL TRADUCERE ŞI ADAPTARE 1. What operating systems do you use in your program? 1. Ce sistem de operare utilizaţi? DOS MAC DOS MAC (Apple Macintosh) 2. What is the processing speed of your computers? 486 Pentium Pentium II MAC 3. What software do you use in the office? Microsoft Word Microsoft Office WordPerfect Microsoft Excel Spread sheets Data Bases Other: 4. What computer programs do your learners use? List: 5. What types of technology do you use in the classroom? Computers Overheads Laptop Computers LCD Overhead projectors Large Print Magnifier (Camera/TV) Television Video Cassette Recorder DVD Video Camera Computer Scanners Digital Camera Camera (35mm) Other: 6. Do you use Computer Assisted Instruction with your learners? Yes No Comments: Thank you for your time! 2. Care este viteza de procesare a computerului Dvs? 486 Pentium Pentium II MAC 3. Ce tip de programe utilizaţi la birou? Microsoft Word Microsoft Office WordPerfect Microsoft Excel Foi electronice de calcul tabelar Baze de date Altele: 4. Ce fel de programe utilizează elevii Dvs? Enumeraţi: 5. Ce fe de tehnologie utilizaţi la clasă? Computere Retroproiector Computere portabile (Laptop) Retroproiector LCD Aparate de mărit (Aparatură foto/tv) Televiziune Recorder video DVD (Digital Versatile Disk) Cameră de luat vederi Scanere pentru computere Aparat foto digital Aparat foto tradiţional (cu film de 35 mm) Altele: 6. Utilizaţi instruirea asistată de computer cu elevii Dvs? Da Nu Comentarii: Vă mulţumim pentru timpul acordat! ( Tot în mediul Internet poate fi întâlnită sintagma tehnologia instruirii Learning Technology. O simplă interogare cu ajutorul unei maşini de căutare foarte apreciate ( a

21 condus la "descoperirea" faptului că acest subiect este prezent în aproximativ de locaţii Web (!) fig.i.14. Există chiar şi un comitet pentru standardele domeniului fig.i.15. Fig.I.14. "Numai" locaţii Web cu "Learning Technology" (!) Fig.I.15. Pagina Web a Comitetului de Standarde în Tehnologia Instruirii (