Cheia reuşitei noastre o reprezintă o strategie şi o abordare unică a fiecărui client.

Size: px
Start display at page:

Download "Cheia reuşitei noastre o reprezintă o strategie şi o abordare unică a fiecărui client."

Transcription

1 Cabinete de avocat

2 Profesionalismul, experienţa şi flexibilitatea echipei noastre conduc la posibilitatea elaborării unei game largi de soluţii ce pot fi aplicate în vederea rezolvării problemelor clientului, indiferent de complexitatea acestora. Interesele clienţilor au fost, sunt şi vor ramâne mereu pe primul loc în cadrul cabinetului nostru de avocatură, respectând confidenţialitatea datelor şi informaţiilor primite. Acordăm consultanţă şi reprezentare în cele mai diverse domenii de drept, având colaboratori pe întreg teritoriul României, cât şi în străinătate. Cheia reuşitei noastre o reprezintă o strategie şi o abordare unică a fiecărui client.

3 Suntem o echipă de avocaţi caracterizată prin experienţă, eficienţă, confidenţialitate şi pasiune pentru ceea ce facem. Investim continuu în formarea şi perfecţionarea echipei pentru a oferi servicii de înaltă calitate şi competenţă profesională, indispensabile în relaţia cu clienţii. Obiectivul nostru este satisfacţia clienţilor faţă de serviciile pe care le solicită, dar în acelaşi timp, şi satisfacţia noastră pentru aceleaşi rezultate. Acordăm consultanţă şi reprezentare în cele mai diverse domenii de drept, având colaboratori pe întreg teritoriul României, cât şi în străinătate.

4 Partener al Ţarălungă & Ţarălungă Membru al Baroului Bucuresti Absolventa a Facultatii de Drept, Universitatea Babes-Bolyai Master in Mecanismele juridice ale economiei de piata in statul de drept Master in Dreptul afacerilor Alina Ţarălungă a participat pentru clientii români şi străini în proiecte de consultanţă comercială, în negocierea contractelor civile şi comerciale, precum şi consiliere în proprietate intelectuală. Este un foarte bun avocat pledant, participând la reprezentarea clienţilor societăţii în litigii de drept administrativ, civil, comercial, de dreptul familiei, contencios administrativ şi fiscal.

5 Partener al Ţarălungă & Ţarălungă Membru al Baroului Bucuresti Absolvent al Facultatatii de Drept, Universitatea N. Titulescu Master in Stiinte Penale Andrei Ţarălungă are o vastă experienţă ca avocat pledant ce include reprezentarea în cauze având ca obiect litigii pentru restituirea proprietăţilor imobiliare, de carte funciară, acţiuni în răspundere civilă, pretentii comerciale, conflicte corporatiste şi de muncă, brevete de invenţii şi mărci A participat la reprezentarea clienţilor români şi străini în procedura falimentului, dizolvare, lichidare, proceduri fiscale şi achiziţii publice. Asistă clienţi în cauze penale, în faza de urmărire penală (DNA, DIICOT) şi la instanţele de judecată.

6 Partener al Ţarălungă & Ţarălungă Membru al Baroului Bucuresti Absolvent al Facultatatii de Drept, Universitatea Bucuresti Master in Cariera Judiciara Andreea Ţarălungă participă la asistarea clienţilor români şi străini în proceduri privind constituirea şi operarea societăţilor comerciale, clienţilor în proiecte de consultanţă imobiliare, comerciale şi colaborează la redactarea documentelor juridice. Experienţa sa ca avocat pledant include reprezentarea societăţilor comerciale în litigii de muncă, în operaţiuni de carte funciară, în litigii privind recunoaşterea şi valorificarea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, legalitatea actelor administrative emise de autorităţi publice

7 Partener al Ţarălungă & Ţarălungă Membru al Baroului Bucuresti Absolvent al Facultatatii de Drept, Universitatea Bucuresti Master in Cariera Judiciara Răzvan Ţarălungă participă la asistarea clienţilor români şi străini în proceduri privind constituirea şi operarea societăţilor comerciale, clienţilor în proiecte de consultanţă imobiliare, comerciale şi colaborează la redactarea documentelor juridice. Acorda consultanta juridica in drept comercial, drept financiar, drept penal si dreptul muncii.

8 Emil Goia Absolvent al Facultatii de Drept, Universitatea Babes-Bolyai Membru al Baroului Alba de 36 de ani Are o vasta experienta ca avocat pledant activand in toate domeniile dreptului roman. Suntem mereu pregătiţi să oferim servicii de un înalt standard profesional, de la consultaţii şi cereri cu caracter juridic la asistare şi reprezentare juridică, de la mediere şi conciliere la reprezentare în faţa instanţelor de orice grad. Venim în ajutorul clienţilor noştri şi am stabilit parteneriate cu notari publici, executori judecătoreşti, cu birouri de experţi din diverse domenii de activitate şi cu alţi profesionişti independenţi.

9 Drept de proprietate şi alte drepturi reale Acţiuni care au drept temei Legea 10/2001 Ieşiri din indiviziune Evacuări Succesiuni Executare silită Redactare şi încheiere de contracte civile: contracte de vânzarecumpărare, de împrumut, închiriere, comodat, mandat etc) Alte activităţi specifice dreptului civil

10 Redactare contracte comerciale: contracte de vânzarecumpărare, închiriere, împrumut, comodat, prestări-servicii, colaborare, leasing etc. Activităţi privind Registrul Comerţului (înfiinţări societăţi comerciale, acte adiţionale, sedii secundare, cesiuni acţiuni/părţi sociale, înfiinţări-radieri puncte secundare de lucru) Stabilirea temporară a sediului social al societăţilor comerciale Recuperări creanţe - negociere şi conciliere Fuziuni şi achiziţii Procedura insolvenţei

11 Elaborare contracte de editare Elaborare contracte de licenţă Elaborare contracte de publicitate Elaborare contracte de cesiune marcă Elaborare contracte de reproducere a unei opere Elaborare contracte de reprezentare teatrală sau execuţie muzicală Reprezentare în relaţiile cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi Office of Harmonization for the Internal Market (OHIM) -informaţii, înregistrare marcă Litigii Alte activităţi specifice dreptului de proprietate intelectuală.

12 Asigurăm consultanţă juridică şi reprezentare, în faţa instanţelor de orice grad, în materie de: Conflicte de muncă Negocierea contractelor individuale şi colective de muncă Redactarea Regulamentului de Ordine Interioară Redactarea fişelor de post şi a altor acte Litigii Alte activităţi specifice dreptului muncii.

13 Consultanţă financiar-bancară Finanţări Proiecte de investiţii Litigii Consultanţă fiscală generală: TVA, accize, impozitare. Alte activităţi specifice dreptului financiar şi dreptului administrativ-fiscal.

14 Verificarea situaţiei imobilelor Elaborarea de opinii legale privind legalitatea promisiunilor de vânzare-cumpărare Relaţiile cu autorităţile publice în materie (Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară) Verificarea regimului fiscal al imobilului la Directia de Impozite si Taxe Locale Consultanţă şi reprezentare în negocierea şi încheierea contractelor Litigii Alte activităţi specifice dreptului imobiliar.

15 Redactare cereri Partaj Adopţii Litigii Incredinţarea minorului Stabilirea pensiei alimentare Asistenţă şi reprezentare în procedura de divorţ Stabilirea/tăgada paternităţii Stabilirea programului de vizitare Alte activităţi specifice dreptului familiei.

16 Verificarea legalităţii proceselor-verbale de contravenţie Redactare şi susţinere contestaţii împotriva proceselor-verbale de contravenţie Asistenţă în faţa organelor judiciare Reprezentare in litigii contraventionale Alte activităţi specifice dreptului contravenţional.

17 Redactare de acţiuni şi plângeri penale Constituire ca parte vătămată/civilă Criminalitate economică Litigii Asistare în faza de urmărire penală şi în faţa instanţelor de judecată Asistare în faţa organelor de cercetare penala (D.N.A., D.I.I.C.O.T.) Alte activităţi specifice dreptului penal.

18

Soluţii complete. Găsim soluţia potrivită pentru afacerea ta. contabilitate, consultanţă, evaluări. Sibiu, Cluj Napoca, Rm. Vâlcea

Soluţii complete. Găsim soluţia potrivită pentru afacerea ta. contabilitate, consultanţă, evaluări. Sibiu, Cluj Napoca, Rm. Vâlcea contabiliţăţi complete, evaluări Găsim soluţia potrivită pentru afacerea ta. Soluţii complete contabilitate, consultanţă, evaluări Sibiu, Cluj Napoca, Rm. Vâlcea http://www.financiargrup.ro contact@financiargrup.ro

More information

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Clasele de asigurare Secţiunea A. Asigurări generale 1. accidente, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale: a) despăgubiri financiare fixe b) despăgubiri financiare

More information

FISA DE EVIDENTA Nr 2/

FISA DE EVIDENTA Nr 2/ Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare -COMOTI Bdul Iuliu Maniu Nr. 220D, 061126 Bucuresti Sector 6, BUCURESTI Tel: 0214340198 Fax: 0214340240 FISA DE EVIDENTA Nr 2/565-237 a rezultatelor

More information

Protocolul este valabil începând cu absolvenţii promoţiei*

Protocolul este valabil începând cu absolvenţii promoţiei* Evidenţa programelor de masterat pentru care au fost încheiate cu CECCAR protocoale de înscriere directă la stagiu în vederea obţinerii calităţii de expert contabil Nr. crt. Facultatea Programul de masterat

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume TANASESCU IOANA EUGENIA Adresă(e) Str. G. Enescu Nr. 10, 400305 CLUJ_NAPOCA Telefon(oane) 0264.420531, 0745820731 Fax(uri) E-mail(uri) ioanatanasescu@usamvcluj.ro,

More information

FISA DE EVIDENTA Nr 1/

FISA DE EVIDENTA Nr 1/ Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare -COMOTI Bdul Iuliu Maniu Nr. 220D, 061126 Bucuresti Sector 6, BUCURESTI Tel: 0214340198 Fax: 0214340240 FISA DE EVIDENTA Nr 1/565-236 a rezultatelor

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Foia Liliana Georgeta Str. Toma-Cozma Nr. 12, RO- 700555, Iasi, Romania Telefon(oane) +40 232301808 (office) Mobil: +40 744704452

More information

Protocolul este valabil începând cu absolvenţii promoţiei* Nr. crt. Programul de masterat

Protocolul este valabil începând cu absolvenţii promoţiei* Nr. crt. Programul de masterat Evidenţa programelor de masterat pentru care au fost încheiate cu CECCAR protocoale de înscriere directă la stagiu în vederea obţinerii calităţii de expert contabil Nr. crt. Facultatea Programul de masterat

More information

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat GRAFURI NEORIENTATE 1. Notiunea de graf neorientat Se numeşte graf neorientat o pereche ordonată de multimi notată G=(V, M) unde: V : este o multime finită şi nevidă, ale cărei elemente se numesc noduri

More information

Succesul nu cunoaşte limite PREZENTAREA COMPANIEI

Succesul nu cunoaşte limite PREZENTAREA COMPANIEI Succesul nu cunoaşte limite PREZENTAREA COMPANIEI Creştem împreună Multe companii străine aleg să investească în România şi, astfel, beneficiază de o gamă largă de oportunităţi de afaceri, precum factori

More information

RUXANDRA RALUCA ARDELEANU. Experienţa profesională (domeniu ocupaţional : proprietate industriala)

RUXANDRA RALUCA ARDELEANU. Experienţa profesională (domeniu ocupaţional : proprietate industriala) Curriculum Vitae RUXANDRA RALUCA ARDELEANU Adresa: Str. Ion Tuculescu 37, ap. 29, sector 3, 031612 Bucuresti ROMANIA Telefon: +40314316508; Mobil +40723601875 E-mail: r.ardeleanu@yahoo.com Naţionalitate:

More information

Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie

Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie - Studii de caz - Eugenia Dumitru Dan Petcu Serviciul Marci Cap Aurora August 2012 Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie Cap Aurora, august 2012

More information

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1 Page1 Monitorizare presa Programul de responsabilitate sociala Lumea ta? Curata! TIMISOARA 03.06.2010 Page2 ZIUA DE VEST 03.06.2010 Page3 BURSA.RO 02.06.2010 Page4 NEWSTIMISOARA.RO 02.06.2010 Cu ocazia

More information

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Infrastructura Națională pentru Informații Spațiale

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Infrastructura Națională pentru Informații Spațiale Strategia Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară 2013 2017 1. Abrevieri Abreviere ANCPI OCPI CNC DCIA DSIG DMP DJRU DPI DI DCG DE SAI SRP E-Terra GNSS INIS INSPIRE SGG RELUAT REMIS ROMPOS

More information

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE Fie tabele: create table emitenti(; simbol char(10),; denumire char(32) not null,; cf char(8) not null,; data_l date,; activ logical,; piata char(12),; cap_soc number(10),;

More information

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 Birds Directive Habitats Directive Natura 2000 = SPAs + SACs Special Protection Areas Special Areas of Conservation Arii de Protecţie

More information

Anexa 8 FIŞA POST 1.POSTUL : MANAGER PROIECT, COD COR CERINŢE : 2.1 Studii : Studii superioare finalizate 2.2 Vechime : Minim 3 ani pe un

Anexa 8 FIŞA POST 1.POSTUL : MANAGER PROIECT, COD COR CERINŢE : 2.1 Studii : Studii superioare finalizate 2.2 Vechime : Minim 3 ani pe un Anexa 8 FIŞA POST 1.POSTUL : MANAGER PROIECT, COD COR 242101 2.CERINŢE : 2.1 Studii : Studii superioare finalizate 2.2 Vechime : Minim 3 ani pe un post similar 2.3 Alte cerinţe : Perfecţionări (specializări):

More information

Lista Servicii - Tarife Termene

Lista Servicii - Tarife Termene Lista Servicii - Tarife Termene REGLEMENTARE: Ordin nr. 39/2009 emis de Ministrul Administraţiei şi internelor - privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru

More information

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru Proiect nr. 154/323 cod SMIS 4428 cofinanțat de prin Fondul European de Dezvoltare Regională Investiții pentru viitorul dumneavoastră. Programul Operațional

More information

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO)

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO) Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO) Open to all born between 1 January 1990 and 31 December 2000 Surname Nationality Date of birth Forename Instrument

More information

FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ MANAGEMENT FINANCIAR

FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ MANAGEMENT FINANCIAR UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI FACULTATEA: ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI DEPARTAMENTUL: ŞTIINŢE ECONOMICE FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ

More information

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat.

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat. 1. Sus în stânga, click pe Audio, apoi pe Audio Connection. 2. Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat. 3. 4. Alegeți opțiunea favorită:

More information

Anexa nr.1. contul 184 Active financiare depreciate la recunoașterea inițială. 1/81

Anexa nr.1. contul 184 Active financiare depreciate la recunoașterea inițială. 1/81 Anexa nr.1 Modificări și completări ale Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naționale

More information

Structura formularului Bilanţ (Cod 10) este următoarea: Forma de proprietate Activitatea preponderentă. Număr din registrul comerţului

Structura formularului Bilanţ (Cod 10) este următoarea: Forma de proprietate Activitatea preponderentă. Număr din registrul comerţului Începând cu al doilea exerciţiu financiar, formatele bilanţului, respectiv al bilanţului prescurtat, şi al contului de profit şi pierdere sunt cele prevăzute de Reglementările contabile conforme cu Directiva

More information

Code of Conduct for the Gothaer Group. Codul de Conduită al Grupului Gothaer

Code of Conduct for the Gothaer Group. Codul de Conduită al Grupului Gothaer Code of Conduct for the Gothaer Group Codul de Conduită al Grupului Gothaer 1 Let yourself be guided in everything by the law of the strictest conscientiousness and also avoid appearance of injustice.

More information

FORMULAR PENTRU ORGANIZAŢIILE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI DE CONSULTANŢĂ ÎN REGIUNEA CENTRU

FORMULAR PENTRU ORGANIZAŢIILE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI DE CONSULTANŢĂ ÎN REGIUNEA CENTRU Str. Decebal 12, 510093 Alba Iulia Tel.: (+ 40) 258-818616 (+ 40) 258-815622 Fax: (+ 40) 258-818613 Internet: www.adrcentru.ro e-mail: office@adrcentru.ro FORMULAR PENTRU ORGANIZAŢIILE CARE DESFĂŞOARĂ

More information

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Autori: - Ionuț LUCA - Mircea MIHALEA - Răzvan ARDELEAN Coordonator științific: Prof. TITU MASTAN ARGUMENT 1. Profilul colegiului nostru este

More information

Europass Curriculum Vitae

Europass Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Personal information First name(s) / Surname(s) Address(es) Telephone(s) Fax(es) E-mail ity ŞERBAN CERNAT CLAUDIA Romanian Date of birth Gender Female Desired employment / Occupational

More information

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1 008 SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1 1. Dacă expresiile de sub radical sunt pozitive să se găsească soluţia corectă a expresiei x x x 3 a) x

More information

Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, la 30 septembrie 2010

Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, la 30 septembrie 2010 Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, la 30 2010 La 30 2010 numărul total de persoane cu handicap comunicat Direcţiei Generale Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului

More information

Compania de Factoring IFN SA Antreprenor in Romania

Compania de Factoring IFN SA Antreprenor in Romania Compania de Factoring IFN SA Antreprenor in Romania Primul eveniment dedicat sectorului IMM Howard Johnson 16-17noiembrie 2006 Factoringul O alternativa de finantare a capitalului circulant Cine suntem

More information

LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE)

LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE) LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE) I. Scopul Laboratorului: Îşi propune să participe la analiza teoretică şi investigarea practică

More information

CALCULATOARE NUMERICE

CALCULATOARE NUMERICE Universitatea POLITEHNICA din Bucure?ti Facultatea de Automatic??i Calculatoare Catedra de Calculatoare http://www.csit- sun.pub.ro CALCULATOARE NUMERICE Proiect de semestru anul III Prof. Îndrum?tor:

More information

Joyce Mullen OUR COMMITMENT TO YOU. Joyce Mullen. Preşedinte, Global Channels, Soluţii OEM şi IoT

Joyce Mullen OUR COMMITMENT TO YOU. Joyce Mullen. Preşedinte, Global Channels, Soluţii OEM şi IoT OUR COMMITMENT TO YOU Vom continua să îmbunătăţim Programul de parteneriat Dell EMC pe baza feedbackului pe care ni-l oferiţi, astfel încât să se coreleze şi mai bine cu principiul Simplu. Previzibil.

More information

INFORMATIZAREA SISTEMULUI JURIDIC

INFORMATIZAREA SISTEMULUI JURIDIC INFORMATIZAREA SISTEMULUI JURIDIC Ileana STEFAN ABSTRACT: Realizarea unui act de justiţie transparent, îmbunătăţirea accesului cetăţeanului la justiţie, diminuarea corupţiei reprezintă obiective principale

More information

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi Prin egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă se înţelege accesul nediscriminatoriu la: - alegerea ori

More information

ECHIPAMENTE INFRASTRUCTURA CENTRU DE DATE

ECHIPAMENTE INFRASTRUCTURA CENTRU DE DATE CRITERII CALIFICARE FURNIZORI ECHIPAMENTE INFRASTRUCTURA CENTRU DE DATE In contextul evolutei constante a tehnologiilor, Banca de Export-Import a Romaniei EximBank S.A. este interesata in colaborarea cu

More information

TRATAT DE DREPT AL COMER ULUI INTERNA IONAL

TRATAT DE DREPT AL COMER ULUI INTERNA IONAL Noţiunea de drept al comerţului internaţional 1 IOAN MACOVEI TRATAT DE DREPT AL COMER ULUI INTERNA IONAL Noţiunea de drept al comerţului internaţional 3 IOAN MACOVEI TRATAT DE DREPT AL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

More information

ENVIRONMENTAL MANAGEMENT SYSTEMS AND ENVIRONMENTAL PERFORMANCE ASSESSMENT SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU

ENVIRONMENTAL MANAGEMENT SYSTEMS AND ENVIRONMENTAL PERFORMANCE ASSESSMENT SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU Drd. Alexandru TOMA, ASEM, (Bucureşti) Acest articol vine cu o completare asupra noţiunii de sistem de management al mediului, în

More information

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ: PRELUNGIRE, VALABILITATE ŞI FORŢA JURIDICĂ A NORMELOR CONVENŢIONALE

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ: PRELUNGIRE, VALABILITATE ŞI FORŢA JURIDICĂ A NORMELOR CONVENŢIONALE Contract Revista Universul colectiv de Juridic muncă: prelungire, nr. 5, mai valabilitate 2016, pp. 101-113 101 CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ: PRELUNGIRE, VALABILITATE ŞI FORŢA JURIDICĂ A NORMELOR CONVENŢIONALE

More information

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I 4.19 Cum se transformă o faţă în piatră? Pasul 1. Deschideţi imaginea pe care doriţi să o modificaţi. Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I Pasul 3. Deschideţi şi

More information

1 funcţie publică parlamentară de execuţie de consultant parlamentar, pe perioadă nedeterminată; TEMATICĂ CONCURS

1 funcţie publică parlamentară de execuţie de consultant parlamentar, pe perioadă nedeterminată; TEMATICĂ CONCURS Anexa 5 1. Direcţia legislaţie, legătura cu Parlamentul şi contencios electoral Postul scos la concurs: 1 funcţie publică parlamentară de execuţie de consultant parlamentar, pe perioadă nedeterminată;

More information

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 75 din 1 iunie 1999 *** Republicată privind activitatea de audit financiar

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 75 din 1 iunie 1999 *** Republicată privind activitatea de audit financiar ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 75 din 1 iunie 1999 *** Republicată privind activitatea de audit financiar Text în vigoare începând cu data de 5 noiembrie 2006 Textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999,

More information

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale ORDONANŢĂ nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic În temeiul art. 108 din Constituţia României,

More information

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Proiect nr. 154/323 cod SMIS 4428 cofinanțat de prin Fondul European de Dezvoltare Regională Investiții pentru viitorul

More information

Alexandrina-Corina Andrei. Everyday English. Elementary. comunicare.ro

Alexandrina-Corina Andrei. Everyday English. Elementary. comunicare.ro Alexandrina-Corina Andrei Everyday English Elementary comunicare.ro Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Editurii Comunicare.ro, 2004 SNSPA, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice David

More information

Split Screen Specifications

Split Screen Specifications Reference for picture-in-picture split-screen Split Screen-ul trebuie sa fie full background. The split-screen has to be full background The file must be exported as HD, following Adstream Romania technical

More information

Asociaţia de Standardizare din România Organism naţional de standardizare

Asociaţia de Standardizare din România Organism naţional de standardizare Asociaţia de Standardizare din România Organism naţional de standardizare @ASRO 28 septembrie 2016 1 SR 13547 Model de dezvoltare a afacerii prin inovare Florica-Elena Ionescu Expert standardizare @ASRO

More information

PLAN OPERAŢIONAL PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA FENOMENULUI VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR An şcolar

PLAN OPERAŢIONAL PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA FENOMENULUI VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR An şcolar PLAN OPERAŢIONAL PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA FENOMENULUI VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR An şcolar 2013-2014 OBIECTIV 1. Prevenirea si combaterea agresiunilor fizice, verbale sau de alta natură care se

More information

Service Quality and Customer Experience Management. Case study in Restaurant Industry

Service Quality and Customer Experience Management. Case study in Restaurant Industry SCM 4 ECR Service Quality and Customer Experience Management. Case study in Restaurant Industry Andreea Georgiana Tănasca Virgil Popa Valahia University of Târgoviște SCM 4 ECR Conference 2013 Andreea

More information

Romanian DREPTURILE MUNCITORILOR. Protejarea muncitorilor prin licenţiere. Tel: +44 (0)

Romanian DREPTURILE MUNCITORILOR. Protejarea muncitorilor prin licenţiere. Tel: +44 (0) Romanian DREPTURILE MUNCITORILOR Protejarea muncitorilor prin licenţiere Tel: +44 (0)845 602 5020 www.gla.defra.gov.uk Cum vă putem ajuta GLA este o organizaţie menită să vă protejeze împotriva exploatării.

More information

Marketing politic. CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III

Marketing politic. CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III Marketing CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III Lect.dr. Corina Barbaros (corina.barbaros@uaic.ro) Obiectivele cursului: 1. Familiarizarea studenţilor cu modelele clasice

More information

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE ROMÂNIA INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE - aparat central - aprobat prin OPINS nr. 1636/08.08.2017 completat prin OPINS nr. 93/20.02.2018-2018 - 1 Misiunea Institutului

More information

Circuite Basculante Bistabile

Circuite Basculante Bistabile Circuite Basculante Bistabile Lucrarea are drept obiectiv studiul bistabilelor de tip D, Latch, JK şi T. Circuitele basculante bistabile (CBB) sunt circuite logice secvenţiale cu 2 stări stabile (distincte),

More information

CUPRINS Capitolul 1 Organizarea contabilităţii în instituţiile publice... 11

CUPRINS Capitolul 1 Organizarea contabilităţii în instituţiile publice... 11 CUPRINS Capitolul 1 Organizarea contabilităţii în instituţiile publice... 11 1.1 Locul instituţiilor publice în economia naţională... 11 1.2 Organizarea contabilităţii în instituţiile publice... 15 1.3

More information

REGULAMENT. de organizare și funcționare a DIRECŢIEI GENERALE ADMINISTRATIVE

REGULAMENT. de organizare și funcționare a DIRECŢIEI GENERALE ADMINISTRATIVE REGULAMENT de organizare și funcționare a DIRECŢIEI GENERALE ADMINISTRATIVE Art.1. Direcţia Generală Administrativă este organizată potrivit organigramei, anexa nr.2, aprobată de Senatul Universităţii

More information

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE. Universitatea Naţională de Apărare Carol I. PLANUL OPERAŢIONAL

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE. Universitatea Naţională de Apărare Carol I. PLANUL OPERAŢIONAL R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Universitatea Naţională de Apărare Carol I Nr din PLANUL OPERAŢIONAL AL UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE Carol I PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2018-2019 Aprobat

More information

2016 Digital Terrestrial Television transition in Romania

2016 Digital Terrestrial Television transition in Romania 2016 Digital Terrestrial Television transition in Romania Laurentiu TANASE Expert, Broadcasting Unit, Radio Spectrum and Numbering Management Executive Division, ANCOM Bucharest, 21 March 2016, ITU Regional

More information

CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ,

CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, COMUNICARE ŞI DEONTOLOGIE Seminar SELECTAREA ŞI VALORIFICAREA SURSELOR INFORMATICE / BIBLIOGRAFICE IN CERCETAREA DOCTORALĂ Alexandru Nichici /2014-2015 1. CARE SUNT PROBLEMELE CU

More information

Strategia FONPC pe perioada MISIUNE

Strategia FONPC pe perioada MISIUNE Bdul. Decebal Nr.4 Bl.S11, Sc.1, Et.3, Ap.9 030965 Bucureşti, sector 3 Tel/Fax: +40-21-320.80.65 Tel: +40-21-326.84.58 E-mail: programe@fonpc.ro www.fonpc.ro Strategia FONPC pe perioada 2011-2015 MISIUNE

More information

Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012

Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012 CNATCDU - Panel 4 - Stiinte juridice Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012 1. Între temă, titlu şi conţinutul tezei există concordanţă. 2. Tema tezei este

More information

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook Instrucțiunea privind configurarea clienților e-mail pentru Mail Moldtelecom. Cuprins POP3... 2 Outlook Express... 2 Microsoft Outlook 2010... 7 Google Android Email... 11 Thunderbird 17.0.2... 12 iphone

More information

Ghid de instalare pentru program NPD RO

Ghid de instalare pentru program NPD RO Ghid de instalare pentru program NPD4758-00 RO Instalarea programului Notă pentru conexiunea USB: Nu conectaţi cablul USB până nu vi se indică să procedaţi astfel. Dacă se afişează acest ecran, faceţi

More information

Banca Transilvania: un bun început de an, investiții în economia românească şi în tehnologii

Banca Transilvania: un bun început de an, investiții în economia românească şi în tehnologii Comunicat de presă, 25 aprilie 2018 Banca Transilvania: un bun început de an, investiții în economia românească şi în tehnologii Banca Transilvania a înregistrat în primele trei luni ale acestui an rezultate

More information

Voi face acest lucru în următoarele feluri. Examinând. modul în care muncesc consultanţii. pieţele pe care lucrează

Voi face acest lucru în următoarele feluri. Examinând. modul în care muncesc consultanţii. pieţele pe care lucrează Consultanţă pentru management Inţelegerea şi conducerea activităţii de consultanţă ca o afacere Voi face acest lucru în următoarele feluri Examinând modul în care muncesc consultanţii pieţele pe care lucrează

More information

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ:

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ: Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ: Proiectorul BenQ acceptă redarea conţinutului tridimensional (3D) transferat prin D-Sub, Compus, HDMI, Video şi S-Video. Cu

More information

Principiile Nestlé de conduită în afaceri

Principiile Nestlé de conduită în afaceri Principii obligatorii Iunie 2010 Principiile Nestlé de conduită în afaceri Harta principiilor şi politicilor Nestlé Cele 10 principii de conduită în afaceri Consumatori 1 Nutriție, Sănătate și Wellness

More information

CODUL DE CONDUITĂ PENTRU PARTENERII DE AFACERI AI MSD. Valorile şi standardele noastre pentru partenerii de afaceri

CODUL DE CONDUITĂ PENTRU PARTENERII DE AFACERI AI MSD. Valorile şi standardele noastre pentru partenerii de afaceri CODUL DE CONDUITĂ PENTRU PARTENERII DE AFACERI AI MSD Valorile şi standardele noastre pentru partenerii de afaceri Codul de conduită pentru partenerii de afaceri ai MSD [ediţia I] Compania MSD promovează

More information

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Un arbore binar este un arbore în care fiecare nod are gradul cel mult 2, adică fiecare nod are cel mult 2 fii. Arborii binari au şi o definiţie recursivă : -

More information

UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI DIN IAŞI DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC PLANUL OPERAŢIONAL PE 2010 CUPRINS 1. MISIUNEA 2. CURSANŢI 3. RESURSE UMANE 4. OBIECTIVE OPERAŢIONALE

More information

C U R R I C U L U M V I T A E

C U R R I C U L U M V I T A E C U R R I C U L U M V I T A E INFORMAŢII PERSONALE Nume Adresă Telefon Fax E-mail Naţionalitate Data naşterii ISTRATE OLIMPIUS EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ Perioada angajatoare Sector de activitate Ocupaţia

More information

PLAN DE DEZVOLTARE INSTITUŢIONALĂ AL INCDMRR ICPMRR BUCUREŞTI PENTRU URMĂTORII PATRU ANI

PLAN DE DEZVOLTARE INSTITUŢIONALĂ AL INCDMRR ICPMRR BUCUREŞTI PENTRU URMĂTORII PATRU ANI PLAN DE DEZVOLTARE INSTITUŢIONALĂ AL INCDMRR ICPMRR BUCUREŞTI PENTRU URMĂTORII PATRU ANI 3.1 Analiza ştiinţifică SWOT Înfiinţat în 1966, actualul institut de cercetare-dezvoltare a desfăşurat activităţi

More information

Structuri asociative ale femeilor din România şi practica internaţională

Structuri asociative ale femeilor din România şi practica internaţională Structuri asociative ale femeilor din România şi practica internaţională Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie - ANIMMC 1 CUPRINS I. CAFA Coaliţia Asociaţiilor Femeilor

More information

Cuprins zone.com sagner.de

Cuprins zone.com sagner.de Cuprins 1. www.books zone.com... 2 2. www.istoria.md... 7 3. www.kubon sagner.de... 12 4. www.valorebooks.com... 17 Search Books http://www.books-zone.com/search.php?action=cauta&titlu=&autor=&e_id=397&ca_id=...

More information

Codul de conduită în afaceri. O singură entitate. honeywell

Codul de conduită în afaceri. O singură entitate. honeywell Codul de conduită în afaceri O singură entitate honeywell Scrisoare din partea Directorului general executiv Stimaţi colegi: Pe măsură ce Honeywell continuă să se dezvolte, trebuie să ne concentrăm în

More information

ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE PREZENTARE GENERALĂ A PRODUSELOR

ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE PREZENTARE GENERALĂ A PRODUSELOR ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE Indiferent unde aţi merge pe glob, aveţi toate şansele ca, atunci când aruncaţi o privire sub capotă, să daţi peste produse Gates. Gates este unul

More information

Art. 3. (1) În cadrul Agenției se înființează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire

Art. 3. (1) În cadrul Agenției se înființează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire 1 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea şi reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea

More information

CITAREA SURSELOR DE INFORMARE : stiluri, metode, instrumente software

CITAREA SURSELOR DE INFORMARE : stiluri, metode, instrumente software CITAREA SURSELOR DE INFORMARE : stiluri, metode, instrumente software Bibl. LENUŢA URSACHI Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi Str. 47 Domnească, 800008-Galaţi, RO Tel: +40 336 130 134 Fax: +40 236

More information

Sorin Adrian Popa. Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii - ICECON S.A., Bucureşti, România,

Sorin Adrian Popa. Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii - ICECON S.A., Bucureşti, România, CERTIFICAREA CALIFICĂRII TEHNICO- PROFESIONALE A OPERATORILOR ECONOMICI CU ACTIVITATE ÎN DOMENIUL CONSTRUCŢIILOR - CERINŢĂ ESENŢIALĂ PENTRU ASIGURAREA CALITĂŢII EXECUŢIEI LUCRĂRILOR Sorin Adrian Popa Institutul

More information

DECIZIA. Nr.119 din 06.VII.2005

DECIZIA. Nr.119 din 06.VII.2005 DECIZIA Nr.119 din 06.VII.2005 Consiliul Concurenţei În baza: 1. Decretului nr.57/17.02.2004 privind numirea membrilor plenului Consiliului Concurenţei; 2. Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul

More information

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS 1 P a g e STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS Paragrafele Introducere 1-2 Cadrul general de raportare financiară 3 Cadrul general pentru

More information

PROIECT DE DIVIZARE PARŢIALĂ A S.C. POLICOLOR S.A.

PROIECT DE DIVIZARE PARŢIALĂ A S.C. POLICOLOR S.A. PROIECT DE DIVIZARE PARŢIALĂ A S.C. POLICOLOR S.A. Aprobat prin Decizia Consiliului de Administraţie a Policolor SA din 18 ianuarie 2012 Page 2 CUPRINS I. ELEMENTE DE IDENTIFICARE ALE SOCIETĂŢII CE SE

More information

pe 29 martie 2012, orele 10 P&C este acum în Constanţa

pe 29 martie 2012, orele 10 P&C este acum în Constanţa MAREA INAUGURARE pe 29 martie 2012, orele 10 P&C este acum în Constanţa p&c SĂRBĂTOREŞTE MAREA INAUGURARE Dragi editori, Sărbătorim marea inaugurare a noului nostru magazin din Maritimo Shopping Center

More information

Auditul de regularitate privind resursele umane din cadrul instituţiilor publice

Auditul de regularitate privind resursele umane din cadrul instituţiilor publice Auditul de regularitate privind resursele umane din cadrul instituţiilor publice Prep. Univ. drd. Iulian Bogdan Dobra Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia e-mail: diby_ec@yahoo.com Abstract: Information

More information

Pl.x715/ /334/ A M E N D A M E N T E PROPUSE

Pl.x715/ /334/ A M E N D A M E N T E PROPUSE PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comisia pentru industrii si servicii Pl.x715/24.11.2010 23/334/2010 26.11.2010 A M E N D A M E N T E PROPUSE asupra propunerii legislative privind exercitarea profesiei

More information

Managementul documentelor

Managementul documentelor 25 Managementul documentelor Conf. univ. dr Sofia Elena COLESCA Abstract The document is an important communication tool between the organization s departments and in the relations with other companies.

More information

Activitate didactică în învăţământul superior Activitate de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare

Activitate didactică în învăţământul superior Activitate de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume ANDEA PETRU Telefon(oane) 021/ 405.57.95 E-mail(uri) andea.petru@edu.gov.ro Naţionalitate română Data naşterii 28 noiembrie 1949, loc. Chelmac, jud.

More information

GHIDUL SOLICITANTULUI CONDIŢII SPECIFICE CERERE DE PROPUNERI DE PROIECTE

GHIDUL SOLICITANTULUI CONDIŢII SPECIFICE CERERE DE PROPUNERI DE PROIECTE PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-2013 2013 Numărul de referinţă al programului (CCI): 2007RO051PO001 GHIDUL SOLICITANTULUI CONDIŢII SPECIFICE CERERE DE PROPUNERI DE PROIECTE

More information

SYLLABUS- MASTER-BOLOGNA SPECIALIZAREA-ANTRENAMENT ŞI PERFORMANŢĂ SPORTIVĂ MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR ŞI AFACERILOR SPORTIVE

SYLLABUS- MASTER-BOLOGNA SPECIALIZAREA-ANTRENAMENT ŞI PERFORMANŢĂ SPORTIVĂ MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR ŞI AFACERILOR SPORTIVE SYLLABUS- MASTER-BOLOGNA SPECIALIZAREA-ANTRENAMENT ŞI PERFORMANŢĂ SPORTIVĂ MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR ŞI AFACERILOR SPORTIVE Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume GHIŢULICĂ, Daniela Cristina Fax 021 305 59 96 E-mail Data naşterii 01.07.1971 cristina.ghitulica@pmu.ro, cghitulica@yahoo.com Rolul / poziţia

More information

DECIZIA nr.440 din 8 iulie 2014

DECIZIA nr.440 din 8 iulie 2014 DECIZIA nr.440 din 8 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii

More information

EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013 Data intrarii in vigoare : 1 ianuarie 2014

EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013 Data intrarii in vigoare : 1 ianuarie 2014 HOTĂRÂRE nr. 1.165 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea

More information

Publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr /1554 din CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI

Publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr /1554 din CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI Tipar Publicat pe (https://www.bnm.md) Acasă > Regulamentul privind activitatea băncilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, aprobat prin HCA al BNM nr. 172

More information

TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună

TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună Lighting TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună TTX260 TTX260 este o soluţie de iluminat liniară, economică şi flexibilă, care poate fi folosită cu sau fără reflectoare (cu cost redus), pentru

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă Telefon Fax(uri) Naţionalitate(-tăţi) Nicuşor Marian Buică Bucuresti, Romania Română Data naşterii 16.02.1975 Experienţa profesională

More information

C O N S I L I E R E Ş I O R I E N T A R E

C O N S I L I E R E Ş I O R I E N T A R E Anexa nr. 3 la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4437/2014 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE PROGRAMA ŞCOLARĂ C O N S I L I E R E Ş I O R I E N T A R E Curriculum diferenţiat pentru învăţământul

More information

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi Anexa nr. la HCJ Mehedinti nr / 2017 CONSILIUL JUDEŢEAN MEHEDINŢI DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI Drobeta Turnu Severin, Str. Traian, nr. 89, cod 220132, jud. Mehedinţi Tel:

More information

Tu alegi solutia, noi o construim

Tu alegi solutia, noi o construim Tu alegi solutia, noi o construim Prezentarea companiei Cu aproximativ 20.000 mp de ferestre, uşi şi faţade produse şi montate în 2006 şi cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro S.C. Plus Confort

More information

Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume

Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume Kompass Romania Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume Misiunea Kompass: sa punem in legatura CUMPARATORII cu VANZATORII GASESTE CLIENTI NOI GASESTE FURNIZORI NOI DEZVOLTA-TI AFACEREA EXTINDE-TI

More information

LEGEA nr. 334 din 31 mai 2002 privind bibliotecile CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 În înţelesul prezentei legi, se consideră: a) bibliotecă

LEGEA nr. 334 din 31 mai 2002 privind bibliotecile CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 În înţelesul prezentei legi, se consideră: a) bibliotecă LEGEA nr. 334 din 31 mai 2002 privind bibliotecile CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 În înţelesul prezentei legi, se consideră: a) bibliotecă instituţia, compartimentul sau structura specializată

More information