TURISM RURAL, AGROTURISM, TURISM ECOLOGIC RURAL TOURISM, AGROTOURISM, ECOLOGICAL TOURISM

Transcription

1 UNIVERSITY OF CRAIOVA UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Series: Geography Seria: Geografie Vol. 7 (new series) 2004 Vol. 7 (serie nouă) 2004 TURISM RURAL, AGROTURISM, TURISM ECOLOGIC RURAL TOURISM, AGROTOURISM, ECOLOGICAL TOURISM Melinda CÂNDEA 1 Abstract: The rural areas became more and more frequent destinations when it comes for passing the leisure time in the open. The economic activities are dominated by traditional forestry and agriculture and aim at the preservation and conservation of natural resources in the framework of the natural universe and ancient lifestyle. It represents a viable alternative to the common ways of passing free time and it points out the advantages agrotouring reveals to the tourists. Key-words: agro-touring, rural tourism, destination, weekend touring Cuvinte cheie: agroturism, turism rual, destinaţie turistică, turism de sfârşit de săptămână Societatea modernă a ajuns, în prezent, să se confrunte cu o serie de probleme rezultate în urma propriei sale afirmări: poluarea mediului, urbanizarea, industrializarea, robotizarea. În aceste condiţii mulţi citadini aspiră la vacanţe sau weekend-uri în zone rurale, aproape de natură; încearcă să scape de turismul de masă, de mediile puternic artificializate ale staţiunilor litorale sau montane. Prin urmare, preocuparea pentru găsirea unor noi formule de vacanţă, a unor noi destinaţii mai puţin monotone şi mai originale s-a bucurat şi se bucură de atenţia cuvenită din partea organizatorilor de turism. Alături de vacanţele la mare, la munte sau pentru tratament s-au impus, în ultimul timp, ca noi formule de concediu: sejurul în mediul rural, la ferme, sejurul în satele de vacanţă, dar mai ales în satele turistice atât ca necesitate, cât şi ca modă turistică. Turismul în mediul rural nu mai este doar un paleativ pentru cei săraci şi nici o curiozitate, ci o alternativă, o posibilitate de recreere departe de oraşele poluate şi puternic artificializate şi de aglomeraţia marilor hoteluri. Interesul pentru petrecerea timpului liber la ţară, în unele zone rurale dominate de activităţi economice de natură agrară şi forestieră tradiţionale, care reprezintă un cadrul de conservare al unui univers natural şi a unei vieţi arhaice - a apărut, deci, ca o reacţie la stresul oraşelor industriale în expansiune şi ca una din puţinele soluţii care transferă citadinul din mediul său cotidian într-un alt mediu, asigurându-i posibilităţi reale de relaxare, confort fizic şi intelectual. 1 Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, B-dul. Nicolae Bălcescu, Nr. 1 88

2 Chiar dacă turismul în mediul rural nu atrage decât 10-15% din turişti, iar creşterea ponderii acestui tip de turism este dificil de apreciat în cifre, se vorbeşte tot mai mult despre el ca despre un sector în creştere (reprezentat prin agroturism şi turism rural), un sector care include o mare varietate de servicii turistice, acţiuni, evenimente, festivităţi toate dezvoltate într-o zonă rurală. Încă în anul 1996 Organizaţia Mondială a Turismului aprecia că turismul rural este salvarea ţărilor europene, acoperând activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia rurală şi bazată pe potenţialul natural, antropic şi uman propriu. Turismul rural şi agroturismul sunt considerate noţiuni diferite de unii, desemnând acelaşi lucru pentru alţii. De cele mai multe ori se apelează însă la termenul de turism rural pentru a desemna doar activităţi şi structuri turistice specifice agroturismului. Iată de ce atât în programele Leader (I,II şi III), iniţiate de Comisia Europeană, cât şi în raportul Turismul Rural în cele 12 state ale CE (1987), se subliniază şi se accentueză şi asupra necesităţii unei definiri mai exacte a turismului practicat la ţară, o definiţie cu care să fie de acord toate statele membre. O definiţie mai clară a turismului rural ar uşura vânzarea acestui produs, urmând principiul că este mai uşor de vândut ceva care este bine definit pentru consumator şi, de asemenea, ar facilita conturarea strategiilor pentru dezvoltarea acestui sector în întreaga lume, deoarece managerii din turism şi din sectoarele adiacente ar lucra cu aceleaşi concepte faţă de ceea ce se înţelege prin turism rural. Trebuie, de asemenea, să se clarifice raportul dintre turismul rural şi agroturism. În anumite state europene agroturismul este definit în funcţie de profesia acelora care operează în acest domeniu; oricine care posedă o gospodărie rurală şi o pune la dispoziţia turiştilor se presupune că practică agroturism. Dar această conceptualizare îi poate include şi pe proprietarii de gospodării mari, moderne, mecanizate în care caracteristicile rurale (care reprezintă esenţa agroturismului) sunt foarte mult estompate. În mod similar, există ţări în care termenul de agroturism poate fi folosit numai pentru a desemna acele activităţi care asigură din partea turistică a afacerii mai mult de 50% din venitul total al gospodăriei, restul fiind obţinut din producţia agricolă. Toate aceste inconsecvenţe generează o serie de probleme legate de comercializarea acestui tip de produs turistic, de mesajul care îi este transmis turistului ce cumpără produsul. TURISMUL RURAL Programul LEADER defineşte turismul rural ca totalitatea acţiunilor turistice practicate în mediul rural. Pentru ca turismul rural să-şi atingă obiectivele (de prestare a unui serviciu turistic, de aducere de venituri suplimentare pentru gospodăriile ţărăneşti, de revitalizare a comunităţii rurale, de protecţie a mediului înconjurător) trebuie să corespundă unor cerinţe: localizare în arii rurale (prestaţia turistică trebuie localizată într-un han, hotel, motel, sat turistic, campinguri, camere de închiriat, etc., cu condiţia să fie amplasate la sat); să funcţioneze pe principii rurale (case şi amenajări tradiţionale, contact cu natura, societăţi tradiţionale, populaţie ocupată rural, etc. ); 89

3 să se practice la scară rurală, mică (din punct de vedere al construcţiilor şi amenajărilor); să fie, în general, plasat sub controlul autorităţii locale şi să se dezvolte astfel încât să răspundă intereselor pe termen lung ale regiunii; să fie viabil, dezvoltarea sa să ajute la menţinerea caracterului rural particular al regiunii şi să facă uz de resursele locale; turismul rural trebuie considerat ca un instrument potenţial de protejare şi durabilitate şi nu ca un instrument de urbanizare. Astfel, turismul rural este un concept care acoperă activitatea turistică desfăşurată şi condusă de populaţia locală şi bazată pe potenţialul natural şi antropic local. Această definiţie este una care ar putea fi acceptată aproape universal, ea făcând deosebire între turismul rural şi activitatea turistică clasică desfăşurată în staţiuni sau oraşe, unde numărul vizitatorilor şi natura activităţilor elimină contactul direct între turişti şi populaţia locală. În absenţa unei definiţii unanim acceptate a turismului rural, se foloseşte tot mai mult termenul de turism verde, pentru a face o distincţie faţă de turismul alb (turismul sporturilor de iarnă), de turismul albastru (vacanţe la mare) şi turismul luminilor (turismul urban). Turismul verde poate fi înţeles ca o activitate turistică practicată la ţară sau în regiuni slab populate şi poate fi caracterizat prin dorinţa vizitatorilor de a se integra în împrejurimile naturale şi umane şi prin implicarea fermă a populaţiei locale în asigurarea serviciilor pentru turişti. Ca o componentă a planificării regionale, turismul rural ar trebui să stimuleze afacerile locale, să creeze noi locuri de muncă, să fie un factor recunoscut şi înţeles în dezvoltarea regională economică şi socială, să fie clar poziţionat în termenii contribuţiei sale la diferite compartimente ale dezvoltării regionale. Localizarea afacerii în zona rurala Trasaturi rurale: pace, stil de viata, natura, traditie, recreere, aventura Servicii si produse turistice: cazare, agrement, experiente Întreprinzatorii agroturismului: taranii, managerii, comunitati -locale/organizatii Fig. 1 Conceptualizarea turismului rural Sursa: Stephen I. Page, Don Getz, International Perspectives, UK, Oxford, 1997, The business of rural tourism 90

4 Legat de aceste particularităţi, de aceste elemente definitorii, Bernard Lane se întreabă: Are turismul rural calităţi intriseci speciale sau este simplu turism într-o localitatea rurală?. Răspunsul constă într-o listă de elemente particulare acestui gen de turism: - apropierea de natură, absenţa aglomeraţiei, existenţa liniştii şi a unor dotări nemecanizate; - contactul personal între gazdă şi turist; - antiteza anonimităţii urbane; - spiritul de continuitate şi stabilitate într-o istorie îndepărtată; - posibilitatea de a cunoaşte zona şi populaţia care locuieşte acolo; - dezvoltarea comunităţii locale prin dezvoltarea turismului rural. În literatura de specialitate românească, una din definiţiile turismului rural presupune acel tip de activitate turistică, asociată mediului rural, care gestionată într-un mod adecvat asigură perenitatea spaţiului rural şi convergenţa intereselor economice şi spirituale ale ofertanţilor şi respectiv clientelei, ce relaţionează prin mijlocirea produsului turistic. Într-un mod mai pragmatic, unii specialişti privesc turismului rural ca o ecuaţie: ecuaţia fundamentală a produsului turistic rural este: cazarea la fermă = vacanţa petrecută în sat + petrecerea timpului liber în spaţiul rural. Conform metodologiei adoptate de Ministerul Turismului, Centrul de cercetare pentru promovarea turistică internaţională şi de ANTREC (Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural) turismului rural îmbrăţişează toate activităţile turistice derulate în mediul rural, având drept scop valorificarea potenţialului natural şi uman al satelor. În comparaţie cu agroturismul, turismul rural are o sferă de cuprindere mult mai largă, are caracter permanent şi dispune de o structură de primire eteropană, reprezentată prin hoteluri rurale, hanuri, campinguri, popasuri turistice, sate de vacanţă, bungalouri sau vile grupate în jurul unor spaţii comune pentru masă, agrement, distracţii sportive etc. activitatea de bază a persoanelor implicate este prestarea unor servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent. AGROTURISMUL Putem considera agroturismul ca un concept mai restrâns, integrat în turismul rural şi care se referă la totalitatea serviciilor turistice practicate şi legate în mod direct de gospodăria ţărănească. Termenul de agroturism vizează activitatea de găzduire şi petrecere a timpului în gospodăria ţărănească, împreună cu gazdele; astfel acest concept vizează oferirea serviciilor de cazare, masă şi agrement în cadrul gospodăriei şi în strânsă legătură cu aceştia. Orice altă formă de turism practicat la sat este inclus în domeniul turismului rural. În turismul rural apare necesitatea creării unor spaţii de cazare, în timp ce în agroturism se vor utiliza gospodăriile agricole ca perimetre de desfăşurare a prestaţiei turistice. 91

5 Agroturismul, ca formă paticulară a turismului rural, trebuie să fie practicată de fermieri şi gospodari ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit. Comisia Zonei Montane din România, în cadrul Programului privind organizarea şi dezvoltarea agroturismului în zona montană, defineşte agroturismul ca o formă particulară de turism rural, mai complexă, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă: cazare, pensiune, circulaţie turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază şi suplimentare, cât şi activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiştilor (activităţi productive de obţinere şi de prelucrare a produselor agricole în gospodărie şi comercializarea acestora către turişti, sau prin reţele comerciale, precum şi modul de petrecere a timpului liber). În cadrul conceptului de dezvoltare durabilă, agroturismul devine factorul ce asigură păstrarea nealterată a structurilor şi modurilor de viaţă rurală, a obiceiurilor şi tradiţiilor, într-un cuvânt a unei culturi tradiţionale pusă la dispoziţia turiştilor. Această formă de turism este o activitate multifuncţională, ea reprezentând mai mult decât un sejur petrecut la o casă ţărănească. Interesul în creştere faţă de alimentaţia naturală şi raţională reprezintă un factor de atracţie ce se manifestă tot mai pregnant pe piaţa internaţională, şi în special în ţările dezvoltate. Viaţa la ţară asigură o odihnă activă, din ce în ce mai rară sau mai scumpă în mediul urban. Datorită dimensiunilor relativ mici ale firmelor implicate (de cele mai multe ori de natură familială), agroturismul este apt să satisfacă mai bine cererea turiştilor pentru calitate, intimitate, originalitate, iar elasticitatea serviciilor cumpărate asigură adaptibilitatea acestora la nevoile individuale. Agroturismul poate să ajute la diversificarea şi, deci, la stabilizarea economiei locale, la crearea unor oportunităţi de afaceri şi prin acestea la apariţia de noi locuri de muncă, promovarea şi dezvoltarea serviciilor,diversificarea modului de utilizare a forţei de muncă, atragerea de noi investiţii. Agroturismul se conturează ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare care există în numeroase gospodării, pregătite şi amenajate pentru a primi oaspeţi pe o perioadă de timp determinată. El generează motivaţia gospodarului de a amenaja interiorul şi exteriorul gospodăriei în scopul obţinerii de venituri suplimentare, îl stimulează să dezvolte activităţi complementare preocupărilor sale de bază, să fie la nivelul standardelor de calitate dorite de turişti. În esenţă, agroturismul presupune o valorificare superioară a valenţelor economice, naturale şi antropice ale unor aşezări rurale prin turism, accentul punându-se pe menţinerea componentelor tradiţionale atractive în paralel cu satisfacerea cerinţelor turismului modern, competitiv; coparticiparea şi coabitareaa reciprocă turist-musafir şi gazdă-receptor fiind elemente definitorii. Radu Rey aprecia că agroturismul nu este doar un factor de echilibru economic, care angrenează o multitudine de factori adiacenţi şi resurse reproductibile, ci devine un ambasador cultural-educaţionaal, un instrument constant şi nu foarte costisitor-de progres social. Prin prestaţia agroturistică intră în contact categorii de oameni (gazde şi turişti) care provin din medii economice şi 92

6 sociale total diferite şi care, prin această interacţiune pot determina evoluţii pozitive atât în rândul turiştilor care intră în contact cu alte mentalităţi, obiceiuri cu un alt mod de organizare a vieţii, cât şi în rândul gazdelor care pot cunoaşte o serie de caracteristici ale mediului şi locurilor din care provin turiştii. Astfel, prin schimbul de informaţii, lumea rurală iese din izolarea, dar îşi protejează dimensiunea culturală, viabilitatea şi stabilitatea prin turism. Activităţile agroturistice trebuie să fie elemente de menţinere şi de dezvoltare a activităţilor agricole şi nu un substituent al acestora, deoarece s-ar pierde esenţa agroturismului. Factorii care au stimulat şi stimulează dezvoltarea agroturismului, influenţând asupra creşterii fluxurilor turistice sunt, în principal: creşterea stresului urban, creşterea interesului pentru menţinerea sănătăţii în paralel cu creşterea nivelului de educaţie, creşterea interesului pentru autentic, tradiţional,pentru anumite specialităţi culinare, pentru linişte şi confort psihic, creşterea cererii de oferte turistice personalizate, afirmarea individualismului pe piaţa turistică. TURISMUL ECOLOGIC (ECOTURISMUL) Ecoturismul se conturează ca o nouă formă de turism, care s-a dezvoltat foarte repede în ultimul deceniu sub deviza turism al naturii, caracterstica principală fiind orientarea puternică a activităţii spre anumite principii ecologice. Este un turism practicaat de grupuri mici de oameni, sau la un nivel redus (ca afacere); contribuie la conservarea biodiversităţii şi susţine prosperitatea populaţiei săteşti; include acţiuni responsabile atât din partea turiştilor,cât şi din partea industriei turismului. Ecoturismul presupune desfăşurarea întregii activităţi turistice şi economice într-un mediu ambiant nealterat, unde restructurările economice şi ajustările tehnico-edilitare sau remodelarea managementului mediului - întreprinse pentru satisfacerea nevoilor de bunăstare a populaţiei nu trebuie să afecteze, sub nici o formă, moştenirea generaţiilor viitoare. Iată de ce acest tip de turism necesită adoptarea unui nou comportament din partea agenţilor economici şi turistici, din partea turiştilor şi populaţiei în general, din partea organizaţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale, deziderat realizabil prin: implicarea educaţiei ecologice la nivelul tuturor categoriilor de populaţie; promovarea responsabilităţilor morale şi etice, precum şi a atitudinii îndreptate spre conservarea şi protejarea mediului natural şi cultural de către toţi agenţii; culturalizarea turiştilor şi participarea lor la experienţe directe. Ca o formă de turism bazată pe natură ecoturismul a început să fie studiată de către experţii în dezvoltare încă din anii '90, astfel în anul 1991 The International Ecotoruism Society societate non-profit având 1600 de membrii din 110 ţări defineşte ecoturismul ca fiind acele călătorii responsabile, ce conservă mediul şi susţin dezvoltarea populaţiei locale. Această definiţie se apropie mai mult de forma unui principiu, decât de explicitarea elementelor care condiţionează în practică ecoturismul. 93

7 În 1996, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN), apreciază ecoturismul prin excursiile organizate în mod responsabil faţă de mediu şi prin turiştii care se bucură şi apreciază natura, elemente peste care se suprapun măsurile de conservare, limitarea impactului negativ şi furnizarea unor beneficii socio-economice importante pentru populaţia locală. Ca un instrument ce ajută la dezvoltare, ecoturismul poate fi pus în practică prin cele trei principii ale conservării pe baza diversităţii biologice, principii enunţate sub egida UNEP (Consiliul de Administraţie al Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător): să conserve diversitatea biologică şi culturală prin întărirea sistemelor manageriale (publice şi private) şi prin creşterea valorii de ecosistem; să promoveze folosirea biodiversităţii prin generarea de venituri, locuri de muncă şi posibilităţi de afaceri în ecoturism şi în reţelele de afaceri ce ţin de ecoturism; să împartă beneficiile dezvoltării cu comunităţile locale prin atragerea şi participarea acestora la planificarea şi managementul afacerilor de ecoturism. Susţinătorii ecoturismului consideră această formă de turism ca făcând parte din aria turismului susţinut (ca şi turismul rural, sau agroturismul), care are o poziţie aparte pe piaţa turistică (Fig. 2) Fig. 2 Poziţionarea ecoturismului pe piaţa turistică Piaţa turistică Turism rural Turism natural Turism montan si de litoral Turism cultural Turism de afaceri Ecoturism Turism de aventură După Ecoturism, principles, practices & Policies for sustainability, UNEP, 2000 Deşi atât ecoturismul, cât şi turismul de aventură fac parte din turismul natural trebuie făcută o distincţie clară între aceştia. Astfel, ecoturismul are o legătură mai puternică cu turismul rural şi cultural; în ecoturism motivaţia este 94

8 aprecierea naturii şi a tot ce este legat de cultura locului, în timp ce turismul de aventură este ca un exerciţiu fizic sau ca o provocare într-un mediu natural. Pe de altă parte, din punct de vedere funcţional, ecoturismul este în mare parte individual şi practicat la scară mică, concentrându-se pe capacităţi turistice reduse (ca număr de locuri). Putem considera că un turism ecologic bine conceput ar trebui să genereze, în toate cazurile, rezultate pozitive, obţinute dintr-o dezvoltare durabilă. DEZVOLTAREA AGROTURISMULUI ŞI TURISMULUI RURAL ÎN ROMÂNIA România oferă mari oportunităţi dezvoltării turismului rural, în general, şi agroturismul, în special, dispunând de un cadru construit rural pitoresc, cu case şi gospodării confortabile, cu oameni ospitalieri ce au o tradiţie culturală şi artistică proprie, cu meşteşugari şi artizani talentaţi, cu o zestre etno-folclorică deosebită. Turismul rural în România se practică din totdeauna, dar se practică spontan, întâmplător şi neorganizat şi se materializează prin cazarea vizitatorilor ocazionali ai unei aşezări rurale la cetăţeni (fenomenul se înregistrează din anii ). Primele începuturi de a trece la un turism rural organizat s-au făcut în 1972 când, la cererea Ministerului Turismului, Centrul de cercetare pentru promovarea turistică internaţională identifică şi selectează 118 sate reprezentative pentru România care ar putea fi introduse în circuitul turistic intern şi internaţional. Un an mai târziu au fost declarate experimental 14 sate turistice: Lereşti şi Rucăr în Argeş; Fundata şi Şirnea în Braşov; Vaideeni în Vâlcea; Sfântu Gheorghe, Murighiol şi Crişan în judeţul Tulcea; Sibiel în Sibiu; Tismana în Gorj; Poiana Sărată Bacău, Racoş Timiă; Bogdan-Vodă-Maramureş; Vatra Moldoviţei - Suceava. Cu toate acestea, satele turistice au rămas nefuncţionale pentru turismul internaţional, deoarece în 1974 s-a interzis, prin decret, cazarea turiştilor străini în locuinţe particulare. Doar câteva sate care au apucat să încheie rapid contracte pe piaţa externă, prin ONT Carpaţi, Bucureşti au derulat astfel de activităţi pe plan internaţional şi doar pentru anul respectiv (Rucăr, Crişan, Murighiol, Sibiel). Interesul pentru turismul rural renaşte din nou după Un factor care a influenţat în mod evident dezvoltarea agroturismului l-a reprezentat înfiinţarea unor asociaţii ale prestatorilor de servicii turistice în mediul rural. Pe măsură ce interesul a crescut s-au înfiinţat o serie de mici firme, au luat naştere asociaţii locale, iar mai apoi cele naţionale. Acestea au avut preocupări legate de evaluarea potenţialului turistic al zonelor, identificarea potenţialului de cazare (gospodării şi pensiuni), concretizarea produselor turistice rurale, realizarea unei oferte turistice proprii. Dintre asociaţiile care au avut un rol deosebit în susţinerea şi dezvoltarea acestui domeniu amintim în mod special: FRDM, ANTREC şi CEFIDEC. 95

9 Federaţia Română pentru Dezvoltarea Montană (FRDM), înfiinţată în anul 1991, şi-a orientat acţiunile cu precădere spre dezvoltarea montană; a fost prima organizaţie care, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, în anul 1994 a realizat un proiect de integrare a tinerilor în mediul rural, prin pregătirea lor pentru prestarea unor servicii agroturistice. De asemenea, a pus bazele unor colaborări cu organisme specializate din UE (ex: CEBEMO Olanda, Cleconfort - Franţa) în domeniul integrării ofertei româneşti în oferta europeană, uniformizării criteriilor de clasificarea a pensiunilor, cursuri de pregătire pentru gazde, etc. În anul 1994 se înfiinţează Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), care va juca un rol hotărâtor în tot ceea ce a însemnat dezvoltarea turismului rural, implicit a agroturismului în România. ANTREC-ul este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (Eurogites), care a luat fiinţă în 1994, având în prezent o reţea de 30 de filiale, în tot atâtea judeţe. Scopul ANTREC este: identificarea şi promovarea potenţialului turistic rural; organizarea cursurilor de pregătire profesională pentru gazde, agenţii de turism rural, prin seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată, schimburi de experienţă între ANTREC şi organizaţii similare din ţară şi străinătate; transmiterea de informaţii legate de turismul rural întregii reţele ANTREC şi instituţiilor implicate în mod direct sau indirect în promovarea şi dezvoltarea turismului rural; organizarea campaniilor de publicitate pentru unităţile clasificate şi omologate, inclusiv în reţea prin mijloace mass-media; participarea la evenimentele importante specifice, atât pe plan intern (regional şi naţional), cât şi extern (târguri şi burse de turism). Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi CEFIDEC Vatra Dornei este o instituţie publică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, înfiinţată în 1994, având ca obiectiv dezvoltarea aşezărilor din mediul rural. Acesta poate fi luat ca un model de instituţie publică care s-a implicat în tot ceea ce înseamnă dezvoltare rurală, consilierea localnicilor pe diferite domenii, inclusiv agroturism, încheierea unor convenţii de colaborare cu diferiţi parteneri din UE, etc. După anul 1990, s-a înregistrat o tendinţă de promovare şi încurajare a turismului rural şi agroturismului, atât din partea autorităţilor locale şi naţionale, cât şi din partea asociaţiilor profesionale din domeniul turistic. Cu toate că ritmul de creştere este destul de lent, totuşi este un fenomen în dezvoltare, cu o multiplicare evidentă a bazei de cazare specifice. Un moment important în dezvoltarea turismului şi agroturismului în România a constituit-o aprobarea Ordonanţei nr. 62/1994, promulgată ulterior prin legea nr.145/1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural în zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre. Conform acestora pensiunile turistice sunt structuri de primire pentru găzduire şi servire a mesei, cu capacitate cuprinsă între 3 şi 20 de camere, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri indepenedente şi pentru servicii de pregătire şi servire a mesei; ferma agroturistică este o structură de primire pentru găzduire şi servire a 96

10 mesei, cu capacitatea cuprinsă între 3 şi 20 de camere, funcţionând în cadrul gospodăriilor ţărăneşti care asigură alimentaţia turiştilor cu produse proaspete din surse proprii sau locale. Tabelul. nr.1 Clasificarea unităţilor de cazare după gradul de confort Anul Tipuri de unităţi Total unităţi 5 stele 4 stele 97 3 stele 2 stele 1 stea Neclasificate 2001 Pensiuni turistice rurale 2001 Ferme agroturistice Sursa: Ministerul Turismului La nivelul anului 2001 majoritatea covârşitoare a pensiunilor din mediul rural era apreciată la 2 stele(tab. nr.1), iar ca poziţia geografică predominau unităţile de cazare prezente în zona montană, cu un potenţial turistic mai variat, cu obiceiuri şi tradiţii bine păstrate, cu un mediu ambiant mult mai relaxant. (Tab.nr.2) Tabelul.nr.2 Repartiţia pensiunilor turistice rurale şi aporturile pe zone turistice Anul/Zona turistică Pensiuni turistice rurale Pensiuni agroturistice 2001 Zona balneară 1 3 Zona litorală 3 - Zona montană Zona Delta Dunării 4 7 Zona urbană - 1 Alte localităţi şi trasee turistice Sursa: Ministerul Turismului BIBLIOGRAFIE BETEILLE, R., (1999), La valorisation touristique de l'espace rural, Univ. Poitiers. CRAIK J., (1991) Gouvernment promotion of tourism the role of the Queensland Tourist and Travel Corporation, The Centre for Australian Public Sector Managemnt, Griffith University, Brisbane. PETREA, R., PETREA, D., (2000), Turism rural, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. BRAN., F., MARIN., D., SIMON, T., (1997), Turismul rural. Modelul european, Ed. Economică, Bucureşti. * * * (1991), Comisia Zonei Montane din România Programul privind organizarea şi dezvoltarea agroturismului în zona montană. *** (2001)- Carpaţii Rromâniei. Dezvoltarea durabilă-calitate-tradiţii-diversitate, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Bucureşti.