PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ. Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

Transcription

1 PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

2

3 CUPRINS 1. INTRODUCERE: 2. INIŢIEREA UNEI AFACERI 3. PRINCIPALELE CERINŢE PENTRU ACCESUL PE PIAŢA UNICĂ 3.1 Marcajul CE 3.2 Standardele 3.3 Calitatea 3.4 Drepturile de proprietate intelectuală 3.5 Comerţul 4. CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII IMM 4.1 IMM şi inovarea 4.2 Principalele politici şi rezultate în sectorul de cercetare-dezvoltare 4.3 Dezvoltarea de întreprinderi bazate pe tehnologie 4.4 Dezvoltarea concentrărilor de firme 4.5 Participare la reţelele IMM pan-europene; 4.6 Promovarea sistemelor de certificare a calităţii 5. CONCLUZII 3

4 1. INTRODUCERE: Scopul acestei broşuri este acela de a prezenta unele măsuri şi instrumente de care întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din România au nevoie pentru a pătrunde, a concura şi a-şi consolida poziţia, mai întâi pe piaţa românească şi apoi pe Piaţa Internă, după aderarea la Uniunea Europeana (UE). Pentru a fi cât mai practică şi utilă pentru întreprinzătorii români, broşura începe prin a puncta importanţa antreprenoriatului şi continuă cu măsuri şi instrumente de care întreprinzătorii români, individuali sau firme, vor avea nevoie pentru a face faţă cerinţelor pieţei unice lărgite. 2. INIŢIEREA UNEI AFACERI Iniţierea unei afaceri se bazează pe câteva elemente cheie, bine definite, din a căror îmbinare trebuie să rezulte un mecanism funcţional: alegerea domeniului potrivit; definirea unei strategii; conceperea modului de funcţionare; organizarea firmei; angajarea personalului corespunzător. Orice afacere este o combinaţie între: tehnologia unui produs sau a unui serviciu;

5 tehnologia folosită pentru a executa produsul sau pentru a furniza serviciul; caracteristicile produsului sau ale serviciului; şi satisfacerea nevoilor clienţilor de către produsul sau serviciul respectiv, care creează o relaţie economică potenţială sau efectivă între un cumpărător şi un vânzător. Această relaţie se bazează pe antreprenoriat. o Antreprenoriatul este în primul rând o stare de spirit. Acesta presupune motivare şi capacitatea unei persoane - fie că este vorba de o persoană independentă sau de o organizaţie - de a identifica o oportunitate şi de a o folosi adăugând valoare sau obţinând un beneficiu. Antreprenoriatul constă în starea de spirit şi procesul de creare şi dezvoltare a unei activităţi economice îmbinând asumarea riscurilor, creativitatea şi/sau inovarea, cu un management solid, în cadrul unei firme noi sau al uneia existente. o Antreprenoriatul reprezintă oamenii, alegerile şi acţiunile acestora în iniţierea, preluarea sau desfăşurarea unei afaceri sau implicarea acestora într-un proces strategic de luare a deciziilor în cadrul unei firme. Întreprinzătorii sunt un grup eterogen aparţinând tuturor categoriilor sociale, care au în comun câteva caracteristici ale comportamentului antreprenorial cum ar fi disponibilitatea pentru asumarea riscurilor, spiritul independent şi dorinţa de realizare personală. 5

6 Antreprenoriatul se poate manifesta în orice sector şi în orice tip de afacere. Este deopotrivă atributul persoanelor care lucrează pe cont propriu, al firmelor de orice mărime, în orice stadiu al ciclului de viaţă al afacerii, de la faza premergătoare la cea de dezvoltare, transfer, închidere sau relansare. Antreprenoriatul este aplicabil firmelor din toate sectoarele, de vârf sau tradiţionale, firmelor mici şi mari şi diferitelor structuri de proprietate, de la afacerile de familie la firmele cotate la bursă, întreprinderile din domeniul social şi organizaţii non-profit care au adesea activităţi economice. Iniţiativele întreprinzătorilor, fie deschiderea unei firme noi, fie reorientarea unei firme existente (de ex.: după transferarea unei afaceri unui nou proprietar), pot creşte productivitatea. Acestea sporesc presiunea concurenţială forţând alte firme să reacţioneze prin îmbunătăţirea eficienţei lor sau prin introducerea inovaţiilor. Eficienţa sporită şi inovaţiile din cadrul firmei, fie că este vorba de organizare, procese, produse, servicii sau pieţe sporesc puterea competitivă a economiei în ansamblu. Acest proces oferă beneficii consumatorilor prin îmbogăţirea gamei de produse şi practicarea unor preţuri mai mici. Antreprenoriatul poate contribui de asemenea la încurajarea coeziunii sociale şi economice în regiunile a căror dezvoltare a rămas în urmă, pentru a stimula activitatea economică 6

7 şi crearea de locuri de muncă sau integrarea în procesul muncii a şomerilor sau a persoanelor defavorizate. Întreprinzătorii sunt adevăraţi conducători ai economiei de piaţă, iar reuşitele lor aduc societăţii bunăstare, locuri de muncă şi o diversitate de oferte pentru consumatori. Ca răspuns la aşteptările mereu crescânde ale populaţiei în ceea ce priveşte impactul activităţilor comerciale asupra societăţii şi a mediului, multe firme mari au adoptat strategii privind Responsabilitatea socială a firmelor. Aceasta include integrarea voluntară a preocupărilor sociale şi a celor privind mediul în operaţiunile lor comerciale şi în interacţiunile lor cu toate părţile implicate, recunoscând faptul că numai un comportament responsabil în domeniul afacerilor poate conduce la succesul afacerii. Un asemenea comportament poate include, de exemplu, angajamentul de a produce respectând cerinţele legate de protecţia mediului ( eco - eficienţă ) şi de a face afaceri respectând cerinţele consumatorului. Prin IMM-uri antreprenoriatul responsabil se manifestă într-o manieră mai puţin formală, dar ele reprezintă structura şi punctul focal al multor comunităţi. O astfel de abordare poate completa resursele publice şi poate extinde gama de servicii oferite consumatorului. 7

8 Antreprenoriatul poate juca de asemenea, un rol pozitiv în domeniul serviciilor de sănătate, educaţionale şi sociale. Întreprinderile de economie socială încurajează participarea tuturor părţilor implicate în administrarea şi furnizarea acestor servicii, stimulând inovarea şi orientarea spre clienţi. o Provocarea aflată în faţa României este aceea de a identifica factorii cheie în vederea constituirii unui mediu în care iniţiativa antreprenorială şi activităţile comerciale să se poată dezvolta. Va fi nevoie de măsuri politice pentru a stimula antreprenoriatul atât la nivelul pieţei unice cât şi al pieţei autohtone, printr-o abordare corespunzătoare în vederea creşterii numărului de întreprinzători şi a dezvoltării unui număr cât mai mare de firme. O abordare largă a promovării antreprenoriatului trebuie să se realizeze la trei niveluri: individual, firmă şi societate. Pentru a motiva cetăţenii români să devină întreprinzători, aceştia trebuie să conştientizeze conceptul de antreprenoriat, iar acesta trebuie să reprezinte o opţiune suficient de atractivă. Românii trebuie să deţină abilităţile necesare pentru a-şi transforma ambiţiile în proiecte de succes. Pentru ca proiectele antreprenoriale din România să se transforme în firme de succes este nevoie de un cadru de 8

9 lucru de susţinere a lor. Acesta trebuie să permită firmelor din România să se dezvolte şi să evolueze, să încheie contracte şi să iasă din acestea, în mod liber. Activitatea antreprenorială din România va depinde foarte mult de aprecierea pozitivă a întreprinzătorilor respectabili, în primul rând de către societatea română. Succesul antreprenorial va trebui să fie apreciat, iar stigmatul eşecului va trebui să fie redus. În România, riscurile asociate antreprenoriatului nu sunt echilibrate în mod corespunzător de perspectiva unei recompense, ceea ce impune o reevaluare a balanţei riscurilor şi beneficiilor asociate antreprenoriatului. Întreprinzătorii trebuie să fie sprijiniţi în dezvoltarea abilităţilor necesare adaptării permanente a afacerile mediului economic dinamic. Împărtăşirea experienţei şi lucrul în asociaţii şi reţele poate ajuta întreprinzătorii să găsească idei şi îndrumare, să aibă acces la tehnologie şi la informaţii şi să identifice parteneri. Încurajarea creării reţelelor poate fi, de asemenea, deosebit de eficientă în sprijinirea anumitor sectoare sau grupuri de întreprinzători, precum minorităţile etnice, concentrările industriale şi altele. o În plus, doar prin creativitate şi inovaţie va fi posibilă pătrunderea şi concurarea pe piaţă şi 9

10 schimbarea sau chiar crearea de noi pieţe. Pentru a transforma o idee de afacere într-un succes şi pentru a adapta o afacere, în vederea dezvoltării acesteia pe parcursul tuturor etapelor ciclului său de viaţă, este necesară abilitatea de a combina creativitatea şi inovarea cu un management solid. Acesta trece dincolo de managementul zilnic, deoarece vizează strategia şi ambiţiile comerciale. 3. PRINCIPALELE CERINŢE PENTRU ACCESUL PE PIAŢA UNICĂ 3.1 Marcajul CE sănătatea sau siguranţa publică Marcajul CE este o menţiune emisă de producător care certifică faptul că produsul satisface cerinţele europene (minime) esenţiale cu privire la sănătatea sau siguranţa publică şi protecţia mediului. Această menţiune este aplicată în mod vizibil pe produs prin simbolul CE. În funcţie de riscuri, se stabileşte pe grupe de produse dacă menţiunea emisă trebuie sau nu să fie certificată prin testare de către o terţă parte independentă sau de un organism acreditat. În cazul în care respectivul produs este conform cu toate criteriile aplicabile, stipulate în standardul european privind produsul în cauză, atunci există o prezumţie legală de conformitate cu cerinţele ce derivă din directiva aplicabilă acelui produs. O terţă parte independentă efectuează verificarea pe baza standardelor europene care atestă şi confirmă prezumţia de conformitate a produsului respectiv. 10

11 În cazul în care produsul / dispozitivul este şi subiectul altor directive, acoperind alte aspecte care prevăd şi ele marcajul CE, acesta din urmă va indica faptul că produsul / dispozitivul este considerat a fi conform şi cu acele directive. Atunci când una sau mai multe din aceste directive permit producătorului, în perioada de tranziţie, să aleagă variantele pe care le va aplica, marcajul CE va indica conformitatea cu directivele aplicate de producător. În acest caz, particularităţile directivelor aplicate trebuie să fie prezentate în documentele, notificările sau instrucţiunile impuse de directive şi care însoţesc acest produs /dispozitiv. Adoptarea şi implementarea standardelor UE în România reprezintă una din condiţiile accesului pe Piaţa Unică, deoarece România, după aderare, nu va deveni doar un membru cu drepturi depline al Pieţei Unice ci şi un membru complet integrat în aceasta. Este în consecinţă important pentru întreprinderile din România să conştientizeze rolul standardizării europene şi folosirea eficientă a standardelor. Înainte de lansarea pe piaţă, produsele care sunt acoperite de directivele de standardizare ale Noii abordări trebuie să fie supuse unei proceduri de evaluare a conformităţii. Evaluarea priveşte: - etapa de proiectare a produsului; - etapa de producţie; 11

12 - sau ambele etape. Această procedură trebuie să fie respectată pentru a permite aplicarea marcajului CE Fiecare directivă a Noii abordări descrie gama şi conţinutul posibilelor proceduri de evaluare a conformităţii şi acestea au fost împărţite într-un set de opt module de bază separate. Şapte dintre acestea se bazează pe intervenţia unei terţe părţi independente, iar unul pe cea a producătorului. Mai multe directive acordă flexibilitate în ceea ce priveşte evaluarea conformităţii prin folosirea operaţiunilor sau a modulelor alternative, pentru a permite adaptarea conform nevoilor fiecărui producător. În funcţie de directive, producătorul poate selecta una dintre procedurile disponibile. 3.2 Standardele Standardizarea este un proces voluntar bazat pe consensul tuturor părţilor interesate (operatori economici, consumatori, lucrători, autorităţi publice etc.). Aceasta este realizată de organisme de standardizare independente, acţionând la nivel naţional, european (CEN, CENELEC, ETSI) şi internaţional. Concepută iniţial ca un instrument al şi pentru operatorii economici, standardizarea a devenit din ce în ce mai folosită de autorităţi. Începând cu mijlocul anilor optzeci, Uniunea Europeană a folosit standardele din ce în ce mai mult în politicile sale; mai întâi în domeniile armonizării tehnice, al tehnologiei informaţiei şi al achiziţiilor publice, iar mai 12

13 târziu şi în zone precum mediu, transport, energie, competitivitate, protecţia consumatorului etc. Conceptul Noii abordări şi al standardizării europene au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea Pieţei Unice. Succesul sistemului de standardizare europeană în eliminarea barierelor din calea comerţului a jucat un rol esenţial în asigurarea liberei circulaţii a produselor între Statele Membre. Instituţii europene precum CEN (Comitetul European pentru Standardizare), CENELEC (Comitetul European pentru Standardizare în domeniul Electrotehnic) şi ETSI (Institutul European pentru Standarde de Telcomunicaţii) au sarcina specifică de a oferi acces la informaţiile privind standardele şi la procesul de standardizare. Acest lucru este realizat printr-o prezentare armonizată şi prin tehnologie, şi anume: oferă un punct comun de intrare pentru organizaţiile de standarde europene (OSE); explică conceptele de bază ale Noii abordări privind standardizarea; prezintă directivele în baza cărora sunt dezvoltate standardele; îndrumă utilizatorul cu privire la detaliile standardelor; oferă o interfaţă solidă pentru fiecare dintre cele trei organizaţii de standardizare europene; promovează standardele europene; acţionează ca un instrument de marketing pentru standardele europene în întreaga lume. 13

14 3.3 Calitatea Seria ISO 9000:2000 reprezintă versiunea revizuită a standardelor de management al calităţii care cuprind cerinţele minime privind sistemele de management al calităţii. Implementarea sistemului de management al calităţii este o cale prin care o întreprindere îşi poate demonstra capacitatea de a oferi produse / servicii care să satisfacă cerinţele de calitate ale clienţilor şi care să fie de asemenea conforme cu regulamentele curente. Pe de altă parte, este o cale de a obţine, de a menţine şi de a îmbunătăţi performanţa generală. Există opt principii de management al calităţii pe care se bazează seria revizuită ISO 9000:2000. Aceste principii reprezintă instrumente de lucru excelente care permit managementului să orienteze organizaţia spre o performanţă superioară: Principiul 1 Concentrarea atenţiei asupra clientului: Principiul 2 Conducerea Principiul 3 Implicarea angajaţilor Principiul 4 Abordarea procesuală Principiul 5 Abordarea procesuală a managementului Principiul 6 Perfecţionarea continuă Principiul 7 Luarea deciziilor pe baza datelor concrete Principiul 8 Relaţii cu furnizorii profitabile ambelor părţi Există diferite moduri de aplicare a acestor principii de management al calităţii. Natura organizaţiei şi cerinţelor specifice cu care acesta se confruntă vor determina modul de implementare a principiilor. Multe persoane independente şi organizaţii vor descoperi că 14

15 implementarea de sisteme de management al calităţii pe baza acestor principii este benefică. Familia ISO vizează în primul rând "managementul mediului". Acesta se referă la ce face organizaţia pentru: o a minimiza efectele dăunătoare asupra mediului, cauzate de activităţile sale, şi pentru o a obţine îmbunătăţirea continuă a performanţei sale în relaţia cu mediul. Marea majoritate a standardelor ISO este specifică în mare măsură unui produs, material sau proces specific. Totuşi, familiile de standarde ISO 9000 şi ISO şiau câştigat o reputaţie la nivel internaţional ca standarde generice ale sistemului de management. "Generic" înseamnă că aceleaşi standarde pot fi aplicate oricărui domeniu. "Sistemul de management" reprezintă structura modului de administrare a proceselor sau activităţilor organizaţiei, care transformă resursele într-un produs sau într-un serviciu, conform obiectivelor stabilite ale acesteia, cum ar fi satisfacerea cerinţelor de calitate ale clientului, respectarea reglementărilor sau a cerinţelor de mediu. 3.4 Dreptul de Proprietate Intelectuală Drepturile de Proprietate Intelectuală (DPI) au fost create pentru a facilita inovaţia, a promova folosirea noilor cunoştinţe şi diseminarea acestora. Firmele româneşti vor trebui să se integreze în sistemul european DPI pentru a putea să-şi asigure accesul nestânjenit pe Piaţa Internă 15

16 extinsă. Ţările terţe vor beneficia de niveluri superioare de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) în ţările candidate datorită adoptării de către acestea a directivelor UE în acest domeniu, din momentul aderării. Acordurile Europene conţin deja obligaţia ţărilor candidate de a respecta convenţiile internaţionale în acest domeniu şi de a aduce regimul DPI la un nivel similar celui pe care şi-l permit ţările din cadrul UE. 3.5 Comerţul Zece noi ţări au aderat la UE la 1 mai 2004: Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia. Din ziua aderării lor, aceste noi State Membre aplică în totalitate Politica Comercială Comună a UE, inclusiv Tariful Extern Comun, acordurile comerciale preferenţiale UE, angajamentele WTO şi măsurile de protecţie a comerţului UE. De asemenea, acestea au adoptat deja regulile Pieţei Interne şi vor beneficia de cele patru libertăţi conform celor stipulate în Tratatul de aderare. O piaţă mult mai mare Cu o populaţie de aproape 455 milioane şi un PIB de aproximativ 9231 milioane, UE lărgită acoperă 19% din comerţul internaţional, este sursa a 46% din investiţiile străine directe şi gazda a 24% din investiţiile străine directe. Uniunea Europeană actuală a devenit astfel cea mai mare piaţă unică din lume, iar în prezent nu mai există 16

17 frontiere interne între Statele Membre. Armonizarea reglementărilor şi a standardelor asigură astfel o circulaţie şi mai liberă a produselor şi a serviciilor decât este posibil chiar în unele ţări individuale. Ţările terţe vor beneficia de o piaţă unică extinsă, inclusiv de un acces simplificat şi chiar îmbunătăţit la aceste pieţe ale ţărilor care au aderat recent. Un set unic de reguli în afaceri Extinderea a dus la implementarea regimului politicii comerciale a UE şi în ţările candidate, iar sistemul care a combinat regimul comercial unic pentru UE cu un regim diferit pentru fiecare ţară aderentă a dispărut în prezent. Un set unic de reguli, un tarif unic şi un set unic de proceduri administrative se aplică în prezent în cadrul Uniunii extinse cuprinzând douăzeci şi cinci de state. Acest lucru a simplificat în mod semnificativ activităţile comerciale pe care operatorii din ţările terţe le au în Europa. Dincolo de simplificarea procedurilor, extinderea a adus ţărilor terţe şi o gamă de beneficii economice imediate şi tangibile. Acestea au fost generate de adoptarea de către ţările candidate a aceluiaşi nivel de deschidere către ţările terţe pe care îl aplică şi vechii membri UE. O economie foarte deschisă cu un standard ridicat de reguli La aderare, noile state membre au trebuit să adopte Tariful Vamal Comun al Comunităţii (TVCC) în ceea ce priveşte comercializarea produselor. Tarifele medii în domeniul industrial al ţărilor candidate sunt în general 17

18 mai mari decât media de 3,6% a UE şi acelaşi lucru este valabil şi în cazul tarifelor pentru produse agricole. Astfel, în majoritatea cazurilor, ţările terţe vor beneficia de tarife mai scăzute în comerţul cu noile state membre. În cazul serviciilor, furnizorii de servicii din ţările terţe se vor bucura de acelaşi tratament în toate ţările UE, inclusiv noii membri. Standardele foarte ridicate în domeniul investiţiilor străine pe care şi-l permit la ora actuală investitorii din UE vor fi aplicabile în toate noile state membre. Aşa cum stipulează Tratatul de la Roma, prevederile naţionale privind investitorii interni au fost extinse asupra noilor state membre. De exemplu, dreptul de constituire şi de liberă circulaţie a capitalului menţionat în Tratat este aplicabil în prezent tuturor firmelor din noile state membre. În ceea ce priveşte reglementările tehnice şi impactul acestora asupra deschiderii economiei, principiul "un standard pentru toate" al pieţei unice a fost extins asupra noilor membri, cu avantaje evidente pentru furnizorii din ţările terţe. Avantaje clare au obţinut acei exportatori din ţările terţe cu care UE a încheiat acorduri de recunoaştere reciprocă în ceea ce priveşte exporturile acestora către noile State Membre. Restricţii cantitative limitate Există câteva sectoare în care Uniunea Europeană menţine anumite restricţii cantitative pentru ţările terţe, mai ales în cazul textilelor şi oţelului. Deşi noile state membre au aplicat şi ele aceste restricţii odată cu 18

19 aderarea lor, efectul asupra ţărilor terţe va fi totuşi limitat. Acordul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) prevede ca toate contingentele la textile şi la articole de îmbrăcăminte să fie eliminate progresiv până la 31 decembrie 2004, iar pentru oţel, cele două acorduri UE care prevăd contingente sunt valabile până la 31 decembrie 2004 şi nu se mai aplică dacă ţările interesate devin membre WTO, înainte de această dată. Nici una din ţările candidate nu este membră a Acordului pentru Achiziţii Guvernamentale (AAG) al WTO dar, la aderare, acestea vor aplica prevederile directivelor UE pentru achiziţii publice, care sunt superioare angajamentelor din AAG. La fel şi în privinţa subvenţiilor: subvenţiile din noile state membre vor fi aliniate regulilor UE, care sunt în acord cu disciplina Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) şi WTO. Odată în plus, de acestea vor beneficia ţările terţe, prin impunerea în noile state membre, de condiţii mai stricte decât regulile aplicate în prezent. Odată cu aderarea, noile state membre îşi pierd statutul de economii de tranziţie şi dreptul de a fi exceptate de la disciplina WTO privind subvenţiile, pe baza articolul 29 din Acordul privind Subvenţiile. UE s-a achitat de toate obligaţiile conform Acordului WTO. Aderarea României şi Bulgariei este deja programată. Odată cu aderarea, ca toate celelalte state membre, România trebuie să implementeze în totalitate obligaţiile internaţionale asumate de UE şi, în consecinţă, angajamentele pe care UE şi le-a asumat în runda curentă de negocieri WTO. 19

20 4. CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII IMM 4.1 IMM şi inovarea IMM-urile reprezintă un motor al activităţilor inovatoare. Micile afaceri sunt puternice din punct de vedere al inovaţiilor, privind aplicarea tehnologiilor de bază, al spaţiilor destinate inovării şi implementării rezultatelor, precum şi în satisfacerea cererii pe segmentele mici de piaţă sau pe pieţe reziduale. Administrarea corespunzătoare a unei afaceri depinde mai degrabă de capacitatea de a valorifica oportunităţile decât de dorinţa intrinsecă de a conduce o firmă. În plus, o anumită combinaţie de ordine, flexibilitate şi creativitate stimulează inovarea; marile firme rămân inovatoare adoptând în această privinţă comportamentul specific al firmelor mici. Micile firme sunt inovatori prolifici din mai multe motive. Un motiv este că inovarea se realizează într-un cadru probabilistic în care o firmă nu ştie niciodată dacă un anumit rezultat va avea sau nu succes pe piaţă. Pentru fiecare nouă soluţie reuşită a unui IMM, multe altele eşuează. Aceste riscuri sunt intolerabile pentru firmele mari, deoarece reprezintă un risc prea mare privind personalul. În acest context, următorii factori antreprenoriali sunt cruciali pentru succesul micilor firme inovatoare, inclusiv cele româneşti: a. Buna orientare a afacerii: clienţii trebuie să fie implicaţi încă din etapa iniţială, lucru care se întâmplă destul de rar în firmele româneşti. b. Existenţa experţilor şi a specialiştilor: angajamentul lor este o cerinţă absolut necesară pentru a avea succes; la aceasta întreprinzătorii 20

21 români, persoane independente sau firme, vor trebui să lucreze în mod constant. c. Nevoia de planificare pe termen lung: obstacolele şi timpul necesar pentru a reuşi nu trebuie să fie subestimate, deşi aceasta nu pare a fi o problemă majoră pentru IMM-urile din România. Totuşi, în graba de a depăşi obstacolele şi de a scurta timpul necesar pentru a reuşi, întreprinzătorii cad adeseori în capcane. d. Planificarea de costuri iniţiale scăzute: dacă o abordare nu reuşeşte, se pierd puţin timp şi bani. Aceasta este încă o problemă semnificativă a întreprinzătorilor români, în special din cauza lipsei expertizei / abilităţilor de management. e. Disponibilitatea pentru abordări multiple: tehnologia tinde să avanseze în mod neaşteptat, iar întreprinzătorii implicaţi trebuie să fie pregătiţi să compenseze decalajele. Aceasta este o cerinţă dificilă pentru întreprinzătorii români care continuă să lupte pentru supravieţuire, din cauza proceselor tehnologice învechite, a lipsei inovării şi a curajului de a-şi asuma riscuri. 4.2 Principalele politici şi rezultate în sectorul de cercetare-dezvoltare Având în vedere că există un decalaj economic semnificativ între România şi majoritatea statelor membre, importanţa sectorului de cercetare-dezvoltare (C&D) şi a politicilor în acest domeniu a crescut în ultimul timp. Priorităţile Guvernului român sunt orientate în principal spre: dezvoltarea de relaţii mai puternice între 21

22 învăţământul superior şi lumea afacerilor, în scopul asigurării condiţiilor pentru transferul de tehnologie; dezvoltarea unui sector funcţional al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), capabil să transforme România într-o zonă tehnologică de vârf, jucând rolul de furnizor de tehnologie; dezvoltarea unui sector de tehnologie de vârf în domeniul reţelelor de proiectare a software-ului şi producerii de componente hardware. Ideea de bază este crearea de parcuri de software pentru fiecare oraş universitar din România. In vederea îmbunătăţirii competitivităţii economiei româneşti, Guvernul se preocupă în mod constant de ridicarea nivelul de conştientizare în scopul intensificării unui set complex de activităţi comune la nivelul întreprinderii şi al concentrărilor industriale susţinut instituţional şi prin politica locală şi naţională. O problemă identificată este deteriorarea progresivă a nivelului valoric al activităţilor comerciale tradiţionale care nu sunt înlocuite de activităţi moderne pe bază de tehnologii de vârf. Politica guvernamentală vizează în momentul de faţă substituirea sectoarelor tradiţionale, cu sectoare noi orientate spre tehnologie (de ex.: TIC). Măsurile fundamentale care stimulează cooperarea între cercetare şi industrie sunt programele desfăşurate pe baza Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Inovare pentru , care cuprinde un număr de 14 programe cu rezultate satisfăcătoare privind parteneriatului dintre unităţile şi afacerile C&D. 22

23 Prin actele normative aplicate în perioada , Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România (MEC) a creat un cadru de lucru mai coerent în acest domeniu. Principalele direcţii de dezvoltare au fost: C&D şi proiecte de inovare realizate în cooperare între unităţi economice şi institutele de cercetare; dezvoltarea de centre de excelenţă în domeniile prioritare: domeniul tehnic şi domeniul ştiinţific; dezvoltarea unui parteneriat tehnologic şi ştiinţific internaţional. Guvernul României şi-a propus şi a început să implementeze infrastructuri pentru transferurile de tehnologie şi inovaţii, cum ar fi: centre specializate pentru servicii de asistenţă tehnico- ştiinţifică şi informare; centre pentru transfer de tehnologie; birouri de relaţii cu sectorul industrial; centre de pregătire a auditorilor, a consilierilor autorizaţi în domeniul proprietăţi intelectuale şi agenţi pentru diferite domenii tehnologice; zone şi infrastructuri cu facilităţi speciale pentru constituirea şi funcţionarea unor unităţi economice inovatoare. O prioritate este stabilirea şi dezvoltarea de parcuri tehnologice şi ştiinţifice în fiecare dintre cele opt regiuni ale ţării; crearea şi funcţionarea unor parcuri 23

24 tehnologice cadru de lucru de reglementare necesar pentru a dezvolta tehnologia de vârf, integrată care a fost creată. Un alt set de măsuri a fost menit să încurajeze şi să sprijine investiţiile în firmele inovatoare, prin folosirea instrumentelor de capital de risc financiar şi prin constituirea de firme de investiţii pentru transferul de tehnologie şi dezvoltare. În ceea ce priveşte aderarea la UE, cerinţele legate de acest subiect specific sunt: dezvoltarea cooperării cu statele membre şi creşterea eficienţei participării la programele C&D ale UE. Documentul privind Strategia Naţională pune de asemenea accentul pe anumite acţiuni corective specifice, menite să sporească absorbţia de tehnologii şi de cunoştinţe de specialitate de către firme. Se aşteaptă ca acesta să aibă un impact direct asupra competitivităţii economiei în ansamblu. Acţiunile vizate sunt după cum urmează: stimularea parteneriatului între agenţii economici şi unităţile C&D prin programele Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Inovare; stimularea în continuare a activităţilor C&D ale agenţilor economici, în special ale IMM-urilor, punând accentul pe domeniile tehnologice de vârf. intensificarea eforturilor pentru stimularea creării de noi firme inovatoare, prin 24

25 sprijinirea proiectelor noi şi a firmelor bazate pe noi tehnologii, precum şi a dezvoltării lor ulterioare. creşterea competitivităţii agenţilor economici şi în special a IMM-urilor, prin introducerea de produse, tehnologii sau servicii noi sau modernizate adaptarea activităţii agenţilor economici şi în special a IMM-urilor, la cerinţele şi exigenţele pieţei promovarea unei culturi referitoare la inovare printre agenţii economici români, în special la nivelul IMM-urilor In prezent, în cadrul Planului Naţional de Cercetare- Dezvoltare Inovare se desfăşoară următoarele programe: Relansin Relansare economică prin cercetare şi inovare ( Invent Stimularea aplicării inovaţiilor ( Calist Calitate şi standarde ( Infras Îmbunătăţirea infrastructurilor de standardizare ( Corint Parteneriat şi cooperare S/T internaţională ( Infrateh Program pentru susţinerea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic ( O contribuţie importantă la finanţarea activităţilor o au fondurile UE, în special prin finanţarea proiectelor deschise firmelor din România. Astfel, în cadrul 25

26 Programul Cadru 6 al UE există iniţiativa stimulării IMM-urilor pentru a participa la proiecte. In acest sens s- a constituit un comitet pentru integrarea şi consolidarea cercetării la nivel european, dedicat atragerii IMM-urilor în acest proces. Ministerul Educaţie şi Cercetării a înfiinţat la rândul său un grup de lucru care să sprijine IMM-urile din România să întocmească şi deruleze proiecte în cadrul Programului ( MEC are pagina web Adrese utile pentru mai multe informaţii privind Programul Cadru 6: PC 6 pas cu pas : CORDIS : EUROPA : ERA-NET : Dezvoltarea de întreprinderi bazate pe tehnologie Stimularea inovaţiilor Dezvoltarea resurselor umane în România reprezintă în prezent obiectivul central al Guvernului. Scopul este acela de a îmbunătăţi comunicarea şi de a încuraja legăturile dintre comunităţile de cercetare internaţionale şi cele din România. Principalele măsuri în acest sens sunt creşterea numărului de cercetători, integrarea unităţilor româneşti C&D în reţeaua de programe 26

27 internaţionale, dezvoltarea unei infrastructuri informaţionale şi îmbunătăţirea studiilor postuniversitare. Accentul este pus pe învăţământul superior, şi puţine demersuri în această direcţie au fost întreprinse cu privire la ciclul primar şi secundar. O iniţiativă utilă în stimularea climatului inovativ a fost intensificarea activităţii de diseminare a rezultatelor cercetării. Pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, (vezi pag 26), sunt disponibile informaţii privind rezultatele unor proiecte C&D, iar la adresa se înregistrează rezultatele obţinute prin implementarea programelor C&D finanţate din fondurile publice. De asemenea, trebuie menţionată semnarea Acordului de cooperare între Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie şi Organizaţia Mondială pentru Dreptul de Proprietate Intelectuală (WIPO), pentru elaborarea studiului IMM şi proprietatea intelectuală. Crearea unui cadru de lucru favorabil inovaţiilor In ultima perioadă s-a realizat un progres semnificativ cu privire la cadrul de lucru destinat protecţiei proprietăţii intelectuale. A fost elaborată Strategia Naţională privind Proprietatea Intelectuală care s-a aprobat prin Hotărâre de Guvern (1424/2003). Armonizarea completă cu legislaţia europeană privind protecţia proprietăţii intelectuale şi a proprietăţii industriale s-a produs în anul Există două instituţii în România implicate în legislaţia privind drepturile de 27

28 autor: Oficiul Român de Stat privind Invenţii şi Mărci (OSIM) şi Oficiul Român pentru Drepturile de autor (ORDA). Prin măsurile de simplificare a administrării, România a făcut câteva eforturi semnificative şi eficiente. În anul 2001, simplificarea administrativă a avut impact asupra inovării, cu rezultate vizibile în ceea ce priveşte procedurile de constituire a noilor firme. Noile proceduri reduc costul şi timpul necesar pentru deschiderea unei firme noi. S-a avut în vedere totodată şi simplificarea procedurilor administrative pentru investitorii străini. Tendinţele de îmbunătăţire a cadrului legal au avut drept rezultat aprobarea unui număr semnificativ de legi, precum Legea privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică care creează un cadru de lucru unitar pentru reglementarea C&D. Au apărut noi organisme în domeniu, cum ar fi: - Consiliul Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologiei - Centrul Naţional pentru Managementul Programelor - Consiliul Naţional pentru Certificarea Cercetării - Compania de Investiţii pentru Transferul de Tehnologie Din punct de vedere fiscal, au fost luate o serie de măsuri de stimulare a activităţilor C&D: - facilităţi fiscale pentru studenţii care îşi deschid propriile afaceri, HG nr. 166/2003 şi facilităţi pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între ani, elevi de liceu şi studenţi care doresc să lucreze în domeniul cercetării, DG O măsură cu impact pozitiv în demararea de noi proiecte a fost schimbarea impozitării 28

29 microintreprinderilor, cu numai 1,5% din cifra de afaceri, faţă de cota de 25% aplicată celorlalte firme. Legea recent introdusă privind parcurile industriale va fi un punct de referinţă în formularea viitoarei politici de dezvoltare a acestui tip de organizaţii. Intre măsurile privind competiţia, principalele rezultate ale României pot fi văzute în liberalizarea pieţei telecomunicaţiilor la începutul anului 2003 şi încheierea oficială a monopolului Romtelecom. Rezultatele acestei politici se pot vedea în numărul mare de proiecte demarate în acest domeniu. Pe lângă programele deja menţionate destinate stimulării sectorului cercetare-dezvoltare, au mai fost derulate în cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Inovare: - AGRAL şi MENER care vizează creşterea competiţiei între producătorii agricoli, respectiv în domeniul energetic şi cel al resurselor minerale. - AMTRANS care promovează cooperarea în vederea inovării în domeniul logistic şi în infrastructură. Orientarea cercetării spre inovare Orientarea cercetării spre inovare reprezintă unul dintre aspectele cele mai slabe ale economiei româneşti care se confruntă încă cu o serie de dificultăţi, în ceea ce priveşte transformarea rezultatelor cercetării în produse sau servicii efective. Două sunt principalele cauze ale acestei situaţii. Pe de o parte există un interes limitat în sectorul privat în privinţa inovaţiilor, iar pe de altă parte nu există un sistem de transfer de tehnologie ca infrastructură 29

30 intermediară între cercetare şi afaceri. Lipsa asocierilor spontane între întreprinzători şi lipsa interesului public în ceea ce priveşte crearea unor astfel de forme de stimulare pare să reprezinte obstacolul principal cu care se confruntă România în asigurarea dezvoltării economice în perioada următoare. Există câteva tendinţe care trebuie avute în vedere în identificarea principalele probleme de această natură şi a acţiunilor corective posibile. Receptivitatea modestă a operatorilor economici poate fi rezumată conform surselor UE după cum urmează: Majoritatea IMM-urilor sunt orientate spre importul de produse din străinătate, în ciuda faptului că acestea pot găsi aceleaşi produse în ţară, la acelaşi nivel calitativ (uneori chiar la un nivel calitativ superior) şi la preţuri mai scăzute. Majoritatea agenţilor economici acordă foarte puţin timp activităţilor C&D din cauza resurselor financiare şi umane insuficiente pentru finanţarea unei cercetări aprofundate. Pe de altă parte majoritatea unităţilor C&D existente nu dispun de resursele financiare necesare pentru a valorifica cercetarea în produse şi în servicii finite. Agenţii economici sunt interesaţi aproape în exclusivitate în producţia şi vânzarea produselor şi serviciilor existente. Aceasta este o consecinţă a unor scăderi anterioare ale vânzărilor şi a creşterii constrângerilor financiare care contribuie la insuficienţă resurselor ce ar putea fi direcţionate spre producţie prin cercetare şi inovare. 30

31 Firmele nu sunt foarte deschise în ceea ce priveşte asumarea riscurilor financiare asociate activităţilor C&D. Acest lucru este valabil în special în cazul IMM-urilor care nu au încă nici un instrument clar de lucru pentru a reduce riscul. Cu alte cuvinte problema de bază constă în existenţa unei infrastructuri insuficient dezvoltate, capabile să transfere tehnologie şi inovaţie. În plus instituţiile financiare nu oferă încă servicii specifice. Îmbunătăţirea cooperării dintre cercetare, universităţi şi firme se desfăşoară în România în baza Planului Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare si Inovare cu rezultate satisfăcătoare. În acest sens Relansin, Calist şi Corint sunt programele cele mai relevante. În ultimii ani acestea au avut rezultate concrete în ceea ce priveşte cooperarea între firme şi universităţi. 4.4 Dezvoltarea concentrărilor de firme - clustere Concentrările (clusterele) sunt aglomerări de firme şi organizaţii localizate în aceeaşi regiune geografică şi legate între ele prin interdependenţă în ceea ce priveşte furnizarea unei anumite grupe de produse şi/sau de servicii. Datorită apropierii dintre acestea atât din punct de vedere geografic cât şi al activităţilor componenţii concentrărilor se bucură de beneficiile economice ale câtorva tipuri de factori externi pozitivi, specifici locaţiilor. Aceşti factori includ, de exemplu, accesul la resurse umane specializate şi la furnizori, existenţa unui flux de cunoştinţe, presiunea competiţiei faţă în faţă şi 31

32 acumularea de cunoştinţe în urma interacţiunii strânse cu clienţii şi furnizorii specializaţi. Clusterele pot fi clasificate în funcţie de tipul produse şi/sau servicii pe care le furnizează. Există grupuri în sectorul automobilistic, în sectorul financiar, în turism, în domeniul produselor ceramice şi în multe alte domenii. În aceste grupuri, după cum au arătat cercetările recente, locaţiile diferite joacă roluri diferite. Clusterele sunt caracterizate în funcţie de specializarea lor într-o anumită fază a lanţului valorii din domeniul respectiv, prin zona geografică specifică sau prin satisfacerea anumitor nevoi ale clienţilor sau anumitor segmente de piaţă. Un bun exemplu este cel a încălţămintei: Italia de Nord este locaţia unei mari concentrări de firme de încălţăminte, cu succes răsunător, care serveşte piaţa mondială şi care pune accentul de design, crearea de mărci şi realizarea unei producţii de mare valoare. Portugalia este gazda unei alte concentrări din acelaşi domeniu, dar aceasta pune accentul pe producţia de încălţăminte şi pe seriile scurte, servind pieţele de modă din Europa. Timişoara, din România, apare ca altă concentrare industrială specifică, funcţionând complementar cu cea italiană şi vizând producţia de valoare mai scăzută şi medie. De asemenea, există concentrări importante în special din Asia, China şi Vietnam, funcţionând pe baza contractelor cu volum mare de produse şi cu valoare scăzută, pentru pieţele din SUA şi respectiv din Europa. Clusterele se dezvoltă în timp şi nu reprezintă doar un fenomen care apare şi dispare peste noapte. Multe concentrări s-au dezvoltat spontan, fără măsuri speciale 32

33 în acest sens. Economia inerentă a proximităţii a stat la baza atragerii unui număr mare de firme şi organizaţii, antrenând un ciclu de auto-consolidare generat adesea de un eveniment întâmplător. Unele concentrări s-au dezvoltat mult mai rapid datorită iniţiativelor locale are au identificat potenţialul din regiunea lor pentru dezvoltarea unui anumit domeniu/sector etc. Clusterele se dezvoltă şi sunt importante deoarece creează beneficii economice. Beneficiile unei concentrări prezintă trei dimensiuni: - În primul rând, firmele pot să-şi desfăşoare activitatea la un nivel mult mai eficient pe baza activelor specializate şi a furnizorilor, cu timpi de reacţie mai reduşi, decât ar face-o fără acestea. - În al doilea rând, firmele şi instituţiile de cercetare pot atinge nivele superioare de inovare deoarece fluxul de cunoştinţe şi interacţiunea strânsă cu clienţi şi cu alte firme generează mai multe idei noi şi creează o presiune intensă în sensul inovării, în timp ce mediul concentrării scade costul experimentării. - În al treilea rând, nivelul formării profesionale tinde să fie superior, având în vedere faptul că noile firme se bazează mai mult pe furnizorii şi partenerii pe care îi găseşte în interiorul concentrării. Concentrările reduc de asemenea costul în caz de nereuşită, având în vedere faptul că întreprinzătorii se pot folosi de oportunităţile locale de angajare, în multe alte firme din acelaşi domeniu. Aceste beneficii sunt importante atât pentru membrii clusterului cât şi pentru interesul public. Din punctul de vedere al firmelor, valoarea adăugată depăşeşte de obicei costurile mai ridicate datorate competiţiei intense pentru 33

34 spaţii, mână de lucru şi clienţii în locaţia respectivă. De aceea, concentrările apar în mod natural ca rezultat al deciziilor de maximizare a profitului. Sub aspectul interesului public, productivitatea superioară şi inovarea în cadrul concentrărilor sunt foarte importante deoarece reprezintă factori care pe termen lung definesc nivelul de prosperitate durabilă dintr-o regiune. Este de remarcat totuşi faptul că interesele celor două părţi nu sunt identice: interesul public nu pune accentul pe distribuirea profiturilor obţinute în concentrări între firme, angajaţi şi acţionarii acestora, în timp ce membrii aceştia din urmă vizează aceste beneficii. Iniţiativele clusterelor se manifestă printr-o gamă largă de activităţi, cu accentul pe domenii precum: cercetare / comunicare, politică, cooperare comercială, educaţie / instruire, inovare / tehnologie şi atragerea investiţiilor. Există patru etape principale în ciclul de viaţă al clusterului: - În primul rând, există o perioadă înainte de lansarea iniţiativei de concentrare, în care se discută problemele de competitivitate. Uneori există chiar o primă încercare de lansare a unei concentrării care eşuează, dar care este importantă ca premiză pentru eforturile ulterioare. - În al doilea rând, există o perioadă în care concentrarea este implementată în mod organizat. Această fază este importantă pentru a defini zonele de acţiune. In acelaşi timp incepe să apară percepţia apartenenţei la concentrarea respectivă care este comunicată comunităţii respective. Pe acestă bază se pot dezvolta planuri de acţiune specifice, de ex.: organizarea de evenimente de comunicare sau asigurarea prezenţei reunite a unei concentrări la un târg comercial. 34

35 - În al treilea rând, concentrarea implementează planurile de acţiune. În cadrul procesului, iniţiativa trebuie să implice o parte cât mai mare a membrilor pentru a avea impact. - În al patrulea rând, în timp, grupurile de iniţiativă formate pe baza proiectelor se transformă în forme organizaţionale mai stabile. Aceste organizaţii - forme tipice de instituţii de colaborare - pot realiza revizuiri periodice ale planurilor de acţiune ale concentrării şi pot propune noi activităţi. Pe scurt, concentrările contribuie la: - cresterea nivelului de ocupare în zonă; - promovarea inovării; - ridicarea nivelului calificării; - cresterea calităţii produselor; - cresterea productivităţii firmelor membre; - cresterea volumului exporturilor; - folosirea mai eficientă a resurselor, cum ar fi C&D, marketing, acces la finanţare, etc.; - îmbunătăţirea climatului economic general; - dezvoltarea investiţiilor în infrastructură; - încurajarea activităţilor asociative în cadrul comunităţii de afaceri; - stimularea legăturilor dintre universităţi / instituţii de cercetate şi sectorul privat; - finanţarea activităţilor concentrării prin agenţii de dezvoltare locală, agenţii imobiliare, consultanţă, instruire, îndrumare etc.; - încurajarea legăturilor dintre firme, dintre 35

36 industrii şi dintre firme şi instituţii de asistenţă Participare la reţelele IMM pan-europene; Atunci când se încearcă stabilirea de relaţii comerciale, de colaborări industriale sau identificarea potenţialilor investitori străini, este foarte important ca: - partenerul român să se prezinte cât mai bine, adică, cu o prezentare atractivă şi actuală a produselor şi un profil al firmei, etc.; - să formuleze foarte clar informaţiile dorite sau tipul de afaceri vizat, bunurile dorite, serviciile cerute etc. În mod ideal, promovarea şi propagarea reţelelor contribuie la susţinerea serviciilor ieftine pentru afaceri. În toate ţările occidentale există la nivel naţional organisme publice (organizaţii guvernamentale şi mai ales instituţii în subordinea Ministerului Naţional al Economiei), precum şi diverse organizaţii non profit (Camere de Comerţ, asociaţii, grupuri de interese, etc.) care promovează comerţul şi investiţiile. În plus băncile mari emit lunar sau o dată la două săptămâni o circulară în care se publică gratuit informaţii comerciale. Aceste informaţii sunt accesibile prin intermediul asociaţiei / organizaţiei sectoriale de servicii sau prin intermediul Camerei de Comerţ. Abordarea acestor organizaţii de servicii este o chestiune de experienţă şi ar fi bine dacă IMM-urile ar apela 36

37 regulat la aceste instituţii pentru a testa: - comunicarea efectivă; - aproprierea lor de cercurile de afaceri; - promptitudinea serviciilor lor sau feedback-ul către client; Pentru lansarea unei cereri într-o reţea trebuie pregătită o documentaţie completă, de preferat în limba engleză, care să includă; o descriere scurtă dar completă a capacităţii de export, a bunurilor dorite, un model de cooperare etc.; o descriere a bunurilor: cantitate şi calitate, ambalare, capacităţi de producţie, termene de plată etc.; tipul de importator căutat: producător, exportator, importator, reprezentant sau vânzător en gros etc.; toate informaţiile suplimentare de bază cu privire la societate, telefoane şi numere de fax etc.; relaţiile bancare şi, dacă este posibil, referinţele despre activitate de la o societate mai mare cu care a făcut afaceri, (în majoritatea cazurilor, trebuie menţionată organizaţia de susţinere a afacerii). Canalul ales pentru lansarea cererilor de informaţii este foarte important şi este preferabil să se înceapă cu cele mai specializate, de ex. dacă se intenţionează o colaborate în sectorul cauciuc este de dorit să se înceapă 37

38 cu asociaţia industrială din sectorul respectiv. Numai în puţine cazuri asociaţiile industriale vor răspunde; motivul este simplu: asociaţia nu doreşte ca societăţile membre să fie copleşite cu tot felul de cereri de informaţii comerciale. Dacă un IMM are la vânzare o maşină industrială specializată, pentru o anumită piaţă de mărfuri de larg consum, ar fi mai eficient să contacteze asociaţia industrială ai cărei membri pot avea nevoie de acest echipament. Această asociaţie poate identifica cei mai mari importatori ai acestui tip de echipament sau pot fi chiar în poziţia de a numi un agent care să acţioneze ca reprezentant. Asociaţiile pot fi o forţă în reprezentarea comunităţilor profesionale pentru promovarea profesiei, obţinerea unui statut convenabil, a unor condiţii de muncă corespunzătoare, obţinerea de facilităţi precum şi în dezvoltarea de programe de instruire specifice. In afara obiectivului fundamental al asociaţiilor profesionale de a servi şi proteja interesele membrilor, in ultimul timp acestea devin actori importanţi ai vieţii economice şi sociale prin definirea unor valori specifice şi dezvoltarea de programe pentru promovarea acestora. După 1990 numărul asociaţiilor profesionale şi patronale din România a crescut simţitor, dar rolul şi prezenţa acestora în viaţa societăţii este încă redus. Este necesară dezvoltarea şi implicarea mai activă a asociaţiilor profesionale în viaţa publică în vederea: o reprezentării şi îndrumării membrilor în cursul procesului de integrare europeană, 38

39 o promovării profesionalismului şi eticii profesionale, o implicării în parteneriate public-privat pentru dezvolatrea de proiecte, o dezvoltării de programe de instruire. Serviciile de sprijinire a afacerilor pot fi foarte importante pentru IMM-uri în abordarea reţelelor internaţionale. Carta Europeană pentru Micile Întreprinderi din 2000 solicită Suport pentru afaceri de primă clasă şi pe baza analizei bunelor practici identificate, Comisia Europeană, împreună cu experţii statele membre au prezentat caracteristicile serviciilor de sprijin de primă clasă. Crearea serviciilor pentru afaceri de primă clasă este un document care prin concluziile sale punctează un număr considerabil de particularităţi care caracterizează buna practică în acest domeniu. Acestea includ: importanţa fundamentală a orientării către client în asigurarea serviciilor de susţinere; asigurarea coerenţei şi coordonării serviciilor, evitând derutarea clienţilor, de ex. prin furnizarea de servicii disparate; fundamentarea acestei coerenţe printr-o metodologie având ca scop asistarea întreprinderilor în consolidarea capacităţii proprii de management; dezvoltarea capacităţii furnizorilor de servicii în sensul adaptării acestora la necesităţile individuale ale clienţilor; asigurarea competenţei regionale prin 39