COP 10 Decizia X/2. X/2. Plan Strategic pentru Biodiversitate

Transcription

1 COP 10 Decizia X/2 X/2. Plan Strategic pentru Biodiversitate PLAN STRATEGIC PENTRU BIODIVERSITATE ŞI ŢINTELE AICHI PENTRU BIODIVERSITATE "Trăind în armonie cu natura" 1. Scopul Planului Strategic pentru Biodiversitate este acela de a promova implementarea eficientă a Convenţiei printr-o abordare strategică, cuprinzând o viziune împărtăşită, o misiune, şi scopuri şi ţinte strategice ("ţintele Aichi pentru Biodiversitate"), ceea ce va inspira acţiune pe scară largă din partea tuturor Părţilor şi a factorilor interesaţi (stakeholders). Planul Strategic va furniza de asemenea, un cadru flexibil pentru stabilirea ţintelor naţionale şi regionale şi pentru a îmbunătăţi coerenţa în implementarea prevederilor Convenţiei şi a deciziilor Conferinţei Părţilor, incluzând programul de lucru şi Strategia Globală pentru Conservarea Plantelor, precum şi Protocolul Nagoya privind Accesul la Resursele Genetice şi Distribuirea Corectă şi Echitabilă a Beneficiilor ce Rezultă din Utilizarea lor. Va servi de asemenea ca bază pentru dezvoltarea uneltelor de comunicare capabile să atragă atenţia şi să angajeze factorii interesaţi (stakeholders), prin aceasta facilitând integrarea biodiversităţii pe agendele mai largi naţionale şi globale. Un Plan Strategic separat a fost adoptat pentru Protocolul privind Biosiguranţa care va fi complementar celui prezent pentru Convenţie. 2. Textul Convenţiei, şi în particular cele trei obiective ale sale, oferă bazele fundamentale pentru Planul Strategic. I. RAŢIUNEA PENTRU PLAN 3. Diversitatea Biologică stă la baza funcţionării ecosistemului şi a asigurării serviciilor ecosistemului esenţiale pentru bunăstarea umană. Ea oferă pentru securitatea hranei, şi sănătatea umană, asigurarea de aer curat şi apă curată; contribuie la existenţa locală, şi dezvoltarea economică, şi este esenţială pentru atingerea Scopurilor de Dezvoltare ale Mileniului, inclusiv reducerea sărăciei. 4. Convenţia privind Diversitatea Biologică are trei obiective: conservarea diversităţii biologice; utilizarea durabilă a componentelor sale; şi distribuirea corectă şi echitabilă a beneficiilor ce rezultă din utilizarea resurselor genetice. În primul Plan Strategic al Convenţiei, adoptat în anul 2002, Părţile s-au angajat "la o mai eficientă şi coerentă implementare a celor trei obiective ale Convenţiei, să atingă până în anul 2010 o reducere semnificativă a ratei curente a pierderii biodiversităţii la nivel global, regional şi naţional, ca o contribuţie la reducerea sărăciei şi pentru beneficiul întregii vieţi pe Pământ." Cea de-a treia ediţie a Global Biodiversity Outlook (GBO-3), concepută după rapoartele naţionale, indicatori şi studii de cercetare, evaluează progresul către ţinta 2010, şi oferă scenarii pentru viitorul biodiversităţii. 5. Ţinta 2010 pentru biodiversitate a inspirat la acţiune la multe nivele. Totuşi, astfel de acţiuni nu au fost la o scară suficientă pentru a se face referire la presiunile asupra biodiversităţii. Mai mult, s-a remarcat o insuficientă integrare a problematicilor privind biodiversitatea în politici, strategii, programe şi acţiuni la scară largă, şi prin urmare conducătorii spre pierderea biodiversităţii evidenţiaţi nu au fost în mod semnificativ reduşi. În timp ce acum se constată o oarecare înţelegere a legăturilor

2 dintre biodiversitate, serviciile ecosistemului şi bunăstarea umană, valoarea biodiversităţii tot nu este reflectată în politicile mai largi şi în structura stimulentelor. 6. Cea mai mare parte a Părţilor identifică o lipsă a resurselor financiare, umane şi tehnice ca limitare a implementării din partea lor a Convenţiei. Transferul de tehnologie în cadrul Convenţiei a fost foarte limitat. Informaţia ştiinţifică insuficientă pentru factorii politici şi decizionali este în continuare un obstacol pentru implementarea Convenţiei. Totuşi, incertitudinea ştiinţifică nu trebuie utilizată ca o scuză pentru inacţiune. 7. Ţinta 2010 pentru biodiversitate nu a fost atinsă, cel puţin nu la nivel global. Diversitatea genelor, a speciilor şi a ecosistemelor e încontinuare în declin, după cum presiunile asupra biodiversităţii rămân constante sau cresc în intensitate în principal, ca rezultat al acţiunii umane. 8. Consensul ştiinţific proiectează o pierdere continuă a habitatelor şi rate ridicate ale extincţiei pe parcursul acestui secol dacă tendinţele actuale persistă, cu riscul unor consecinţe drastice la adresa societăţii umane după cum multe praguri sau puncte de basculare sunt trecute. Doar dacă nu sunt intreprinse acţiuni urgente de reversare a tendinţelor actuale, o gamă largă de servicii derivate din ecosisteme, susţinute de biodiversitate, ar putea fi cu rapiditate pierdute. În timp ce cel mai dur impact va cădea asupra celor săraci, prin subminarea eforturilor de a atinge Scopurile de Dezvoltare ale Mileniului, nimeni nu va fi imun la impactul pierderii biodiversităţii. 9. Pe de altă parte, analiza scenariilor relevă o gamă largă de opţiuni pentru a ne adresa crizei. Acţiunile determinate pentru valorificarea şi protejarea biodiversităţii vor fi în beneficiul oamenilor în multe moduri, incluzând o sănătate mai bună, o mai mare securitate a hranei şi mai puţină sărăcie. Va ajuta de asemenea la încetinirea schimbărilor climatice prin permiterea ecosistemelor să stocheze şi să absoarbă mai mult carbon; şi va ajuta oamenii să se adapteze la schimbările climatice prin adăugarea de elasticitate ecosistemelor şi făcându-le mai puţin vulnerabile. Mai buna protecţie a biodiversităţii este prin urmare o investiţie prudentă şi cost-eficientă în reducerea riscului pentru comunitatea globală. 10. Atingerea acestui rezultat pozitiv necesită acţiuni la multiple puncte de intrare, care sunt reflectate în scopurile acestui Plan Strategic. Acestea includ: (a) Iniţierea de acţiuni care să se adreseze cauzelor menţionate ale pierderii biodiversităţii, incluzând modele de producţie şi consum, prin asigurarea că interesul faţă de biodiversitate este integrat în întreaga guvernare şi societate, prin comunicare, educaţie şi conştientizare, măsuri de stimulente adecvate, şi schimbări instituţionale; (b) Acţionarea acum pentru a reduce presiunile directe asupra biodiversităţii. Angajarea sectoarelor agricol, forestier, piscicol, turistic, energetic şi altele va fi esenţială pentru asigurarea succesului. Acolo unde există compromisuri între protecţia biodiversităţii şi alte obiective sociale, acestea pot fi adesea minimizate prin utilizarea de abordări precum planificarea spaţială şi măsuri de eficientizare. Acolo unde multiple presiuni ameninţă ecosisteme vitale şi serviciile lor, sunt urgente acţiunile de reducere a acelor presiuni cele mai maleabile pe termen scurt, precum supraexploatarea sau poluarea, astfel ca să se prevină presiunile mai dificile, în particular schimbările climatice, de la împingerea sistemului peste margini către un statut de degradare; (c) Continuarea acţiunilor directe de salvare şi, unde este necesar, refacerea biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemului. În timp ce acţiunile pe termen lung de reducere a cauzelor menţionate pentru biodiversitate îşi fac efectul, acţiunile imediate pot ajuta la conservarea biodiversităţii, inclusiv a ecosistemelor critice, prin intermediul ariilor protejate, a refacerii habitatelor, a programelor de refacere a speciilor şi a altor intervenţii orientate spre conservare; (d) Eforturile de asigurare a furnizării continue a serviciilor ecosistemelor şi de asigurare a accesului la aceste servicii, în special celor săraci care depind direct de ele cel mai mult. Menţinerea şi refacerea ecosistemelor în general oferă modalităţi cost-eficienţă de adresare schimbărilor climatice. Prin urmare, deşi schimbările climatice sunt o ameninţare majoră suplimentară pentru biodiversitate, adresându-ne acestei ameninţări deschide un număr de oportunităţi pentru conservarea biodiversităţii şi utilizarea durabilă; (e) Mecanisme de sprijin îmbunătăţite pentru: construcţia capacităţii; generarea, utilizarea şi distribuirea cunoştinţelor; şi acces la resursele financiare necesare şi alte resurse. Procesele de planificare naţionale trebuie să devină mai eficiente în integrarea biodiversităţii şi în evidenţierea

3 relevanţei ei pentru agendele sociale şi economice. Organismele Convenţiei trebuie să devină mai eficiente în revizuirea implementării şi în asigurarea sprijinului şi îndrumării către Părţi. II. VIZIUNEA 11. Viziunea acestui Plan Strategic este o lume a "Traiului în armonie cu natura" unde "Până în anul 2050, biodiversitatea este valorificată, conservată, refăcută şi înţelept utilizată, menţinând serviciile ecosistemelor, susţinând o planetă sănătoasă şi livrând beneficii esenţiale pentru toţi oamenii." III. MISIUNEA PLANULUI STRATEGIC 12. Misiunea Planului Strategic este de a "intreprinde acţiuni efective şi urgente de stopare a pierderii biodiversităţii pentru a asigura că până în anul 2020 ecosistemele sunt elastice şi continuă să furnizeze servicii esenţiale, prin securizarea varietăţii vieţii planetei, şi contribuind la bunăstarea umană, şi reducerea sărăciei. Pentru a asigura aceasta, presiunile asupra biodiversităţii sunt reduse, ecosistemele sunt refăcute, resursele biologice sunt utilizate durabil şi beneficiile ce rezultă din utilizarea resurselor genetice sunt distribuite într-o manieră corectă şi echitabilă; resursele financiare adecvate sunt furnizate, capacităţile sunt îmbunătăţite, problematicile şi valorile privind biodiversitatea sunt integrate, politicile adecvate sunt eficient implementate, şi sistemul decizional se bazează pe ştiinţă şi abordarea precauţionară." IV. SCOPURILE STRATEGICE ŞI ŢINTELE AICHI PENTRU BIODIVERSITATE 13. Planul Strategic include 20 de ţinte principale pentru 2015 sau 2020 ("Ţintele Aichi privind Biodiversitatea"), organizate în cadrul a cinci scopuri strategice. Scopurile şi ţintele cuprind atât: (i) aspiraţiile pentru realizarea la nivel global; cât şi (ii) un cadru flexibil pentru stabilirea ţintelor naţionale sau regionale. Părţile sunt invitate să-şi stabilească propriile ţinte în contextul acestui cadru flexibil, luând în considerare nevoile şi priorităţile naţionale, dar în acelaşi timp păstrând în minte contribuţiile naţionale la atingerea ţintelor globale. Nu neapărat toate ţările trebuie să dezvolte o ţintă naţională pentru fiecare ţintă globală. Pentru unele ţări, tendinţele globale prin anumite ţinte se poate ca deja să fi fost atinse. Alte ţinte pot să nu fie relevante în contextul ţării respective. Scopul strategic A. Adresarea cauzelor identificate ale pierderii biodiversităţii prin întegrarea biodiversităţii în guvernare şi societate Ţinta 1: Până în anul 2020, cel mai târziu, oamenii sunt conştienţi de valorile biodiversităţii şi de paşii pe care pot să-i urmeze pentru conservarea şi utilizarea ei durabilă. Ţinta 2: Până în anul 2020, cel mai târziu, valorile biodiversităţii au fost integrate în dezvoltarea naţională şi locală şi strategiile de reducerea sărăciei şi procesele de planificare au fost incorporate în contabilitatea naţională, după cum este adecvat, şi în sistemele de raportare. Ţinta 3: Până în anul 2020, cel mai târziu, stimulentele, inclusiv subvenţiile, dăunătoare biodiversităţii, au fost eliminate, reeşalonate sau reformate pentru a minimiza sau evita impactul negativ, şi sunt dezvoltate şi aplicate stimulentele pozitive pentru conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii, consistente şi în armonie cu Convenţia şi alte obligaţii relevante internaţionale, luând în considerare condiţiile naţionale socio- economice. Ţinta 4: Până în anul 2020, cel mai târziu, Guvernele, mediile de afaceri şi factorii interesaţi (stakeholders) la toate nivelele au făcut paşi pentru atingerea sau au implementat planuri pentru producţia şi consumul durabile şi au păstrat impactul utilizării resurselor naturale bine în limitele ecologice sigure. Scopul strategic B. Reducerea presiunilor directe asupra biodiversităţii şi promovarea utilzării durabile

4 Ţinta 5: Până în anul 2020, rata pierderii tuturor habitatelor naturale, inclusiv a pădurilor, este cel puţin înjumătăţită şi unde este fezabil adusă aproape la zero, şi degradarea şi fragmentarea sunt reduse semnificativ. Ţinta 6: Până în anul 2020 toate stocurile de peşte şi nevertebrate şi plantele acvatice sunt administrate şi recoltate durabil, legal şi aplicând abordări bazate pe ecosistem, astfel ca suprapescuitul să fie evitat, planurile şi măsurile de refacere se aplică pentru toate speciile epuizate, pescăriile nu au impact advers semnificativ asupra speciilor ameninţate şi a ecosistemelor vulnerabile şi impactul pescăriei asupra stocurilor, speciilor şi ecosistemelor se află în limite sigure ecologice. Ţinta 7: Până în anul 2020 zonele agricole, pentru acvacultură şi silvice sunt administrate durabil, asigurând conservarea biodiversităţii. Ţinta 8: Până în anul 2020, poluarea de orice fel, inclusiv excesul de nutrienţi, a fost adusă la un nivel care nu este în detrimentul funcţionării ecosistemului şi al biodiversităţii. Ţinta 9: Până în anul 2020, speciile aliene invazive şi căile sunt identificate şi prioritizate, speciile prioritare sunt controlate sau eradicate, şi măsurile funcţionează pentru a administra căile pentru prevenirea introducerii şi a instalării lor. Ţinta 10: Până în anul 2015, multiplele presiuni antropogenice asupra recifelor de coral, şi a altor ecosisteme vulnerabile asupra cărora au impact schimbările climatice sau acidifierea oceanului sunt minimizate, astfel ca să-şi menţină integritatea şi funcţionarea. Scop strategic C. Îmbunătăţirea situaţiei biodiversităţii prin păstrarea diversităţii ecosistemelor, a speciilor şi a diversităţii genetice Ţinta 11: Până în anul 2020, cel puţin 17 procente din zonele terestre şi cu ape interioare, şi 10 procente din zonele costiere şi marine, în special zonele deosebit de importante pentru biodiversitate şi serviciile ecosistemelor, sunt conservate prin sisteme efectiv şi echitabil administrate, reprezentative ecologic şi bine conectate de zone protejate şi alte măsuri de conservare efective bazate pe zonă, şi integrate în peisajele terestre şi marine mai largi. Ţinta 12: Până în anul 2020 extincţia speciilor ameninţate cunoscute a fost prevenită şi situaţia conservării lor, în special a acelora cu cel mai mare declin, a fost îmbunătăţită şi susţinută. Ţinta 13: Până în anul 2020, diversitatea genetică a plantelor cultivate şi a animalelor domesticite şi crescute în ferme şi a rudelor sălbatice, inclusiv alte specii socio-economic precum şi cultural valoroase, este menţinută, şi au fost dezvoltate şi implementate strategii pentru minimizarea eroziunii genetice şi păstrarea diversităţii lor genetice. Scop strategic D: Sporirea beneficiilor pentru toţi din biodiversitate şi serviciile ecosistemelor Ţinta 14: Până în anul 2020, ecosistemele care asigură servicii esenţiale, inclusiv servicii legate de apă, şi care contribuie la sănătate, existenţă şi bunăstare, sunt refăcute şi păstrate, luând în considerare nevoile femeilor, ale indigenilor şi ale comunităţilor locale, şi ale altora săraci şi vulnerabili. Ţinta 15: Până în anul 2020, elasticitatea ecosistemelor şi contribuţia biodiversităţii la stocarea carbonului au fost îmbunătăţite, prin conservare şi refacere, inclusiv refacerea a cel puţin 15% din ecosistemele degradate, prin aceasta contribuind la atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice şi combaterea deşertificării. Ţinta 16: Până în anul 2015, Protocolul Nagoya privind Accesul la Resursele Genetice şi Împărţirea Corectă şi Echitabilă a Beneficiilor ce Rezultă din Utilizarea lor se aplică şi este operaţional, în conformitate cu legislaţia naţională. Scop strategic E. Implementare îmbunătăţită prin planificare participativă, managementul cunoştinţelor şi construirea capacităţii Ţinta 17: Până în anul 2015 fiecare Parte a dezvoltat, a adoptat ca un instrument politic, şi a început implementarea unei strategii şi a unui plan de acţiune naţionale efective, participative şi actualizate privind biodiversitatea.

5 Ţinta 18: Până în anul 2020, cunoştinţele tradiţionale, inovaţiile şi practicile indigenilor şi ale comunităţilor locale relevante pentru conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii, şi utilizarea de către ei în mod obişnuit a resurselor biologice, sunt respectate, fac subiectul legislaţiei naţionale şi a obligaţiilor relevante internaţionale, şi sunt pe deplin integrate şi reflectate în implementarea Convenţiei cu participarea deplină şi efectivă a indigenilor şi a comunităţilor locale, la toate nivelele relevante. Ţinta 19: Până în anul 2020, cunoştinţele, baza ştiinţifică şi tehnologiile legate de biodiversitate, valorile sale, funcţionarea, starea şi tendinţele, şi consecinţele pierderii sale, sunt îmbunătăţite, distribuite şi transferate la scară largă, şi aplicate. Ţinta 20: Până în anul 2020, cel mai târziu, mobilizarea resurselor financiare pentru implementarea efectivă a Planului Strategic pentru Biodiversite din toate sursele, şi în conformitate cu procesul consolidat şi agreat în Strategia pentru Mobilizarea Resurselor, trebuie sporită substanţial de la nivelele actuale. Această ţintă va face subiectul schimbărilor posibile pentru nevoile de evaluare a resurselor ce trebuie dezvoltate şi raportate de către Părţi. V.IMPLEMENTARE, MONITORIZARE, REVIZUIRE ŞI EVALUARE 14. Mijloace pentru implementare: Planul Strategic va fi implementat în primul rând prin activităţi la nivel naţional sau subnaţional, cu acţiuni de sprijin la nivel regional şi global. Mijloacele de implementare pentru acest Plan Strategic vor include asigurarea resurselor financiare în conformitate cu respectivele obligaţii din cadrul Convenţiei, luând în considerare Articolul 20 al Convenţiei. Planul Strategic oferă un cadru flexibil pentru stabilirea ţintelor naţionale şi regionale. Strategiile şi planurile de acţiune naţionale pentru biodiversitate sunt instrumente cheie pentru transpunerea Planului Strategic la circumstanţele naţionale, inclusiv prin ţinte naţionale, şi pentru integrarea biodiversităţii în toate sectoarele guvernului şi ale societăţii. Participarea tuturor factorilor interesaţi relevanţi (stakeholders) trebuie promovată şi facilitată la toate nivelele de implementare. Iniţiativele şi activităţile indigenilor şi ale comunităţilor locale, ce contribuie la implementarea Planului Strategic la nivel local, trebuie sprijinite şi încurajate. Mijloacele pentru implementare pot varia de la ţară la ţară, în concordanţă cu nevoile şi circumstanţele naţionale. Cu toate acestea, ţările trebuie să înveţe unele de la altele când se determină mijloacele adecvate pentru implementare. Acest lucru este în spiritul că exemple de posibile mijloace pentru implementare sunt oferite în nota Secretarului Executiv privind Planul Strategic pentru Biodiversitate : raţiuni tehnice provizorii, posibili indicatori şi repere sugerate pentru Ţintele Aichi privind Biodiversitatea. Se are în vedere că implementarea va fi în continuare sprijinită de către Protocolul Nagoya privind Accesul la Resursele Genetice şi Împărţirea Corectă şi Echitabilă a Beneficiilor ce rezultă din Utilizarea lor şi a altor componente cu regim internaţional privind accesul şi distribuirea beneficiului care va facilita distribuirea corectă şi echitabilă a beneficiilor ce rezultă din utilizarea resurselor genetice. 15. Programele de lucru: Programele tematice de lucru ale Convenţiei includ: biodiversitatea apelor interioare, biodiversitatea marină şi costieră, biodiversitatea agricolă, biodiversitatea forestieră, biodiversitatea terenurilor uscate şi sub-umide, biodiversitatea montană şi biodiversitatea insulară. Împreună cu variatele problematici transversal ele oferă ghidare în detaliu pentru implementarea Planului Strategic, şi pot de asemenea contribui la dezvoltare şi reducerea sărăciei. Ele sunt unelte cheie care trebuie luate în considerare în actualizarea strategiilor şi planurilor de acţiune naţionale pentru biodiversitate. 16. Extinderea sprijinului politic pentru acest Plan Strategic şi pentru obiectivele Convenţiei este necesară, de exemplu, lucrând la asigurarea că Liderii de Stat şi de Guvern şi parlamentarii tuturor Părţilor înţeleg valoarea biodiversităţii şi serviciile ecosistemelor. Părţile la Convenţie trebuie încurajate să stabilească ţinte naţionale pentru biodiversitate care să sprijine realizarea Planului Strategic şi atingerea Ţintelor Aichi pentru Biodiversitate şi să contureze măsurile şi activităţile care vor duce la realizarea lor, precum dezvoltarea de contabilităţi naţionale comprehensive, după cum este adecvat, care integrează valorile biodiversităţii şi serviciile ecosistemelor în luarea deciziilor la nivel guvernamental cu deplina şi efectiva participare a indigenilor şi a comunităţilor locale şi a altor factori interesaţi (stakeholders). 17. Parteneriatele la toate nivelele sunt cerute pentru implementarea eficace a Planului Strategic, pentru a mânui acţiunile la scara necesară, pentru a strânge proprietatea necesară pentru asigurarea

6 integrării biodiversităţii în toate sectoarele guvernului, societăţii şi economiei şi pentru a găsi sinergiile cu implementarea naţională a acordurilor de mediu multilaterale. Parteneriatele cu programele, fondurile şi agenţiile specializate ale sistemului Naţiunilor Unite, precum şi cu alte convenţii şi agenţii multilaterale şi bilaterale, fundaţii, femei, indigeni şi comunităţi locale, şi organizaţiile neguvernamentale, vor fi esenţiale pentru a sprijini implementarea Planului Strategic la nivel naţional. La nivel internaţional, acest lucru solicită parteneriate între Convenţie şi alte convenţii, organizaţii şi procese internaţionale, societatea civilă şi sectorul privat. În particular, eforturile vor fi necesare pentru: (a) Asigurarea că Convenţia, prin noul său Plan Strategic, contribuie la dezvoltarea durabilă şi la eliminarea sărăciei, şi la celelalte Scopuri de Dezvoltare ale Mileniului; (b) Asigurarea cooperării pentru realizarea implementării Planului în diferite sectoare; (c) Promovarea practicilor prietenoase biodiversităţii de către afaceri; şi (d) Promovarea sinergiei şi coerenţei în implementarea acordurilor multilaterale de mediu. 18. Raportarea de către Părţi: Părţile vor informa Conferinţa Părţilor despre ţintele naţionale sau angajamentele şi instrumentele politice pe care le adoptă pentru implementarea Planului Strategic, precum şi despre orice reper către aceste ţinte, şi raportează progresul înregistrat către aceste ţinte şi repere, inclusiv prin rapoartele lor naţionale cinci şi şase. Reperele sugerate, precum şi indicatorii sugeraţi, trebuie să fie dezvoltaţi în concordanţă cu procesele stipulate în paragrafele 3 (b), (e) şi 17 (g) ale deciziei X/2 privind Planul Strategic, precum şi decizia X/7 privind scopurile, ţintele şi indicatorii asociaţi. Parlamentarii, răspunzând nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor în mod regulat, trebuie să joace un rol în revizuirea implementării Convenţiei la nivel naţional şi subnaţional, după cum este adecvat, ca să ajute Guvernele să producă o revizuire mai comprehensivă. 19. Revizuire de către Conferinţa Părţilor: Conferinţa Părţilor, cu sprijinul celorlalte organisme ale Convenţiei, în special al Grupului de Lucru Ad Hoc Început-sfârşit privind Revizuirea Implementării Convenţiei, va păstra sub revizuire implementarea acestui Plan Strategic, şi va sprijini implementarea efectivă de către Părţi, asigurând că noile îndrumări sunt informate cu experienţa Părţilor în implementarea Convenţiei, în concordanţă cu principiul managementului adaptativ prin învăţare activă. Conferinţa Părţilor va revizui progresul către Ţintele Aichi privind Biodiversitatea după cum sunt trasate în Planul Strategic şi va face recomandări pentru depăşirea oricăror obstacole întâmpinate în atingerea acestor ţinte, inclusiv revizuirea raţiunilor tehnice previzionate, posibilii indicatori şi reperele sugerate pentru Ţintele Aichi privind Biodiversitatea şi măsurile conţinute, şi, dacă este adecvat, să întărească mecanismele de sprijinire a implementării, monitoringului şi revizuirii. Pentru a facilita această muncă, Organismul Auxiliar privind Îndrumarea Ştiinţifică, Tehnică şi Tehnologică (the Subsidiary Body on Scientific, Technical and Technological Advice - SBSTTA) trebuie să dezvolte un set comun de metrice ale biodiversităţii spre a fi utilizate pentru evaluarea situaţiei biodiversităţii şi a valorilor sale. VI. MECANISME DE SPRIJIN 20. Construirea capacităţii pentru acţiune naţională eficientă: Multe dintre Părţi, în special ţările în curs de dezvoltare, în particular ţările cel mai puţin dezvoltate, Statele insule mici în curs de dezvoltare şi ţările cele mai vulnerabile din punct de vedere al mediului, precum şi ţările cu economie în tranziţie, pot solicita sprijin pentru dezvoltarea ţintelor naţionale şi integrarea lor în strategiile naţionale şi planurile de acţiune privind biodiversitatea, revizuite şi actualizate în concordanţă cu acest Plan Strategic şi îndrumare din partea Conferinţei Părţilor (decizia IX/8). Programele globale şi regionale de construire a capacităţii ar putea oferi sprijin tehnic şi ar putea facilita schimbul de la egal la egal, completând activităţile naţionale sprijinite de mecanismele financiare în concordanţă cu cadrul de patru ani al priorităţilor programului legate de utilizarea resurselor GEF pentru biodiversitate pentru perioada (decision IX/31). Construirea capacităţii privind integrarea sexelor în conformitate cu planul de acţiune al Convenţiei pentru sexe, şi pentru populaţia indigenă şi comunităţile locale ce priveşte implementarea Planului Strategic la nivel naţional şi subnaţional trebuie sprijinită. 21. Planul Strategic va fi implementat prin programe de lucru ale Convenţiei privind Diversitatea Biologică, prin implementarea strategiilor şi a planurilor de acţiune naţionale privind biodiversitatea, şi prin alte activităţi naţionale, regionale şi internaţionale.

7 22. Mecanismul de Compensare (Clearing-house) şi transferul de tehnologie: În comun cei implicaţi în implementarea Convenţiei au foarte multă experienţă şi au dezvoltat multe cazuri de bune practici, unelte şi îndrumări utile. Mai există informaţie utilă suplimentară şi dincolo de această comunitate. Va fi dezvoltată o reţea a cunoştinţelor despre biodiversitate, ce va include o bază de date şi o reţea a practiţionerilor pentru a aduce la un loc aceste cunoştinţe şi experienţe şi pentru a le face disponibile prin mecanismul de compensare pentru a facilita şi sprijini implementarea îmbunătăţită a Convenţiei. Noduri naţionale ale mecanismului de compensare cuprinzând reţele ale experţilor cu siteuri web eficiente trebuie dezvoltate şi susţinute astfel ca în fiecare dintre Părţi, toţi să aibă acces la informaţiile, expertiza şi experienţa cerute pentru implementarea Convenţiei. Nodurile naţionale ale mecanismului de compensare trebuie de asemenea legate la mecanismul de compensare central administrat de Secretariatul Convenţiei, şi trebuie facilitat schimbul de informaţii dintre acestea. 23. Resurse financiare: Strategia pentru mobilizarea resurselor, incluzând iniţiativele, ţintele şi indicatorii concreţi propuşi, să fie dezvoltată, şi procesele pentru dezvoltarea mecanismelor inovative, oferă o hartă pentru atingerea implementării eficiente a Articolului 20, paragrafele 2 şi 4, ale Convenţiei, pentru a oferi resurse financiare adecvate, predictibile şi la timp, noi şi suplimentare, în sprijinul implementării acestui Plan Strategic. 24. Parteneriate şi iniţiative pentru îmbunătăţirea cooperării: Cooperarea va fi îmbunătăţită cu programele, fondurile şi agenţiile specializate ale sistemului Naţiunilor Unite, precum şi cu convenţiile şi alte agenţii multilaterale şi bilaterale, cu fundaţii şi organizaţii neguvernamentale şi populaţia indigenă şi comunităţile locale, pentru a sprijini implementarea Planului Strategic la nivel naţional. Cooperarea va fi de asemenea îmbunătăţită cu organismele regionale relevante pentru a promova strategiile regionale privind biodiversitatea şi cu integrarea biodiversităţii în iniţiativele mai largi. Iniţiativele Convenţiei precum cooperarea Sud-Sud, ce promovează angajamentul guvernelor subnaţionale, al oraşelor şi al autorităţilor locale, şi afacerile şi biodiversitatea şi care promovează angajamentul parlamentarilor, inclusiv prin dialoguri inter-parlamentare, vor contribui la implementarea Planului Strategic. 25. Mecanisme de sprijin pentru cercetare, monitoring şi evaluare: Următoarele sunt elemente cheie pentru asigurarea implementării eficiente a Planului Strategic: (a) Monitorizarea globală a biodiversităţii: este nevoie de muncă pentru a monitoriza situaţia şi tendinţele biodiversităţii, pentru a menţine şi distribui date, şi a dezvolta şi utiliza indicatori şi măsuri agreate ale schimbărilor biodiversităţii şi ale ecosistemelor; (b) Evaluarea regulată a stării biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemelor, scenarii viitoare şi eficienţa răspunsurilor: acest lucru poate fi asigurat printr-un rol sporit pentru Organismul Auxiliar privind Îndrumarea Ştiinţifică, Tehnică şi Tehnologică precum şi platforma interguvernamentală propusă privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemelor; (c) Cercetarea în derulare privind biodiversitatea şi funcţionarea şi serviciile ecosistemelor şi relaţiile lor cu bunăstarea umană; (d) Contribuţia de cunoştinţe, inovaţii şi practică a indigenilor şi comunităţilor locale relevante pentru conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii, la toate cele de mai sus; (e) Construirea capacităţii şi resursele financiare şi tehnice la timp, adecvate, predictibile şi durabile. Traducere Cristina Parceog