Dezvoltarea durabilă şi marketingul produselor organice în UE

Size: px
Start display at page:

Download "Dezvoltarea durabilă şi marketingul produselor organice în UE"

Transcription

1 Dezvoltarea durabilă şi marketingul produselor organice în UE Drd. Dumea Andrei - Cosmin Drd. Nistor George Cristian Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Şcoala Doctorală de Economie Strategiile de dezvoltare durabilă adoptate la nivel internaţional prin reglementările internaţionale, precum şi cele adoptate la nivel regional (reglementările şi normativele UE) influenţează fără îndoială marketingul companiilor din cadrul Uniunii Europene. Noul regulament privind etichetarea şi utilizarea obligatorie a siglei UE în agricultura organică, stabileşte cadrul legal pentru toate nivelurile de producţie, distribuţie, control şi etichetare a produselor ecologice care se pot comercializa în UE. Pentru o dezvoltare durabilă a produselor agricole alimentare companiile trebuie să utilizeze un mix de marketing specific. Abordarea de marketing trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile: respectul consumatorul şi respectul planetei. Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, agricultura organică, marketing mix Uniunea Europeană - actor cheie în promovarea dezvoltării durabile Conceptul de dezvoltare durabilă, conturat pentru prima oară în timpul Summitului de la Rio din 1972, a avut drept punct de plecare modalităţile în care activitatea umană influenţează mediul, ceea ce pune în pericol însuşi viitorul omenirii. În 1983, îşi începe activitatea Comisia Mondială pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), condusă de Gro Bruntland, după o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, iar raportul acesteia, aşa-numitul Raport Brundtland dă şi cea mai citată definiţie a dezvoltării durabile ( sustainable development ): Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor. Totodata, Raportul admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitete ecologice oferite de mediul înconjurător şi de resursele planetei. Comisia Uniuii Europeane a elaborat propria Stategie Europeană de Dezvoltare Durabilă la Gothenburg în 2001, revizuită în 2004 şi reînnoită în 2006 în previzionarea procesului de lărgire al UE. Această strategie subliniază ideea unei solidarităţi globale şi recunoaşte importanţa întăririi colaborării cu ţările din afara UE, incluzând ţările cu o dezvoltare rapidă. Strategiile de dezvoltare durabilă adoptate la nivel internaţional prin reglementările internaţionale, precum şi cele adoptate la nivel regional (reglementările şi normativele UE) influenţează fără îndoială marketingul companiilor din cadrul Uniunii Europene. În cele ce urmează o să analizăm agricultura organică sau ecologică deoarece, în opinia nostră, este sectorul care reflectă cel mai fidel conceptul de dezvoltare durabilă. Uniunea Europeană este un actor cheie în promovarea dezvoltării durabile mai ales prin măsurile luate în domeniul alimentaţiei şi agriculturii ecologice. 1

2 Noul regulament privind etichetarea şi utilizarea obligatorie a siglei UE în agricultura organică, stabileşte cadrul legal pentru toate nivelurile de producţie, distribuţie, control şi etichetare a produselor ecologice care se pot comercializa în UE. Planul de Acţiune European pentru Alimentaţie şi Agricultură Ecologică, elaborat de Comisia Europeană, stabileşte 21 de iniţiative pentru a realiza obiectivele dezvoltării pieţei de produse ecologice şi îmbunătăţirea standardelor, prin creşterea eficacităţii, transparenţei şi a încrederii consumatorului Planul are ca scop implementarea unor măsuri, ca de exemplu o mai bună informare despre agricultura ecologică, îmbunătăţirea sprijinului public prin dezvoltare rurală, îmbunătăţirea standardelor de producţie şi întărirea cercetării. Planul ţine cont de creşterea rapidă a numărului de fermieri care au trecut la agricultura ecologică şi de cererea foarte mare de produse ecologice în ultimii câţiva ani. Agricultura şi procesarea în sistem ecologic furnizează, de asemenea, noi oportunităţi şi câmpuri de lucru pentru sectorul de cercetare - dezvoltare, cum ar fi crearea alternativelor la pesticidele sintetice sau noi sisteme de evaluare a potenţialului diferitelor rotaţii ale culturilor pentru a furniza nutrienţii specifici. În acelaşi timp, deschide noi oportunităţi de marketing şi noi căi de comunicare cu consumatorii pentru operatorii din sectorul comercial. De asemenea, în vederea promovării produselor ecologice, Comisia Europeană acordă sprijin de până la 50% programelor de informare şi promovare propuse de organizaţiile profesionale şi interprofesionale din sector, care participă cu minim 20 % din costul real al acţiunilor, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe şi cu Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008. În agricultura ecologică mulţi fermieri joacă un rol activ în marketingul - şi câteodată în procesarea, distribuţia şi vânzarea - produselor lor. Mixul de marketing al produselor organice Piaţa produselor ecologice, este o piaţă cu produse diferenţiate, de calitate, şi necesită cu precădere politicile pe termen lung, strategii şi instrumente pentru a stabili condiţiile efective de piaţă. Un set de instrumente de marketing pe care o companie le-ar putea folosi pentru a urmări obiectivele sale de marketing, pe o piaţă ţintă, este mixul de marketing. Aceste instrumente sunt clasificate în patru grupe majore, cunoscut sub numele de cei 4 P: produs, pret, promovare şi distribuţie (plasare). Caracteristicile produsului: produsul este primul si cel mai important element al mixului de marketing. Este foarte important să alegi produsul corect pentru a satisface nevoile targetului propus. Deciziile privind produsul ar putea fi: 1. selectia produsului sau a unei linii de produse 2. bradingul (sponsorul, calitatea, logo, numele de marca) 3. ambalarea (mărime, forma, material, culoare, text, marca) 4. etichetarea (descriere, identificare) Podusele ecologice ar trebui dezvoltate în funcţie de condiţiile specifice care garantează caracteristicile lor calitative, cum ar fi "sănătos", "hrănitor", "gustos", "de calitate inaltă" şi "aromă unică". Ambalarea trebuie să fie ecologică, modernă şi atractivă. Eticheta trebuie să includă toate informaţiile necesare şi garanţiile asociate cu originea ecologică şi certificarea produselor, bazate pe o analiză de încredere din partea organismelor abilitate. Clienţii nu trebuie sa fie derutaţi cu termenii tehnici introdusi pe eticheta, dimpotrivă, deoarece informaţiile de pe 2

3 etichetă par a afecta decizia de cumpărare a consumatorilor, informaţiile care figurează pe eticheta sau ambalajul produsului alimentar trebuie să fie clare. Formarea pretului: o politică de preţ ar putea fi dezvoltată, în funcţie de tipul de produs. O atenţie deosebită trebuie acordată, de asemenea, ori de câte ori analizam preţul şi facem comparaţii cu produse convenţionale. Studiile anterioare au arătat că, pentru a crea o piaţă eficientă, preţul produselor ecologice nu poate fi mai mare cu patruzeci de procente decât produsele convenţionale, pentru a crea o piaţă eficientă. Preţurile produselor organice ar putea fi mai mari cu 10-20%, în medie, faţă de produsele convenţionale, ajungând până la 40% în anumite cazuri. Distributia: deciziile privind canalul de distributie sunt printre cele mai importante. O serie de sondaje legate de percepţiile consumatorului faţă de produsele organice au arătat că un produs organic este cumpărat în cazului în care este disponibil oriunde şi oricând. Supermarketurile amenajează raioane speciale, unde se regăsesc produse organice şi astfel sunt diferenţiate de cele convenţionale. De asemenea un produs organic ar trebui să fie situat în astfel de locuri pentru a fi achiziţionat cu uşurinţă. Agricultura ecologică contribuie, de asemenea, la o implicare mai mare a comunităţilor rurale în lanţul de distribuţie alimentar. Aceasta se realizează datorită: 1. folosirii unor canale de piaţă variate - de exemplu, vânzarea la poarta fermei, prin magazinele specializate şi pieţele fermierilor, precum şi magazinele online; 2. oportunităţi noi şi variate de piaţă; 3. preferinţa pentru distanţe mai mici de transport până la piaţă. De fapt, membrii lanţului de producţie şi distribuţie a produselor ecologice sunt adesea implicaţi activ în mai mult decât o singură verigă a acestuia. Fermierii manifestă un interes emoţional pentru produsele lor ecologice participând, adesea, la activităţile de procesare şi marketing. Promovarea: se referă la orice metodă care face ca produsul să fie familiar consumatorilor. Acest element din mixul de marketing trebuie să convingă consumatorii, prin construirea loialităţii lor privind avantajele produselor ecologice, printre care sunt: calitatea, aroma, ecologia, plăcerea şi securitatea. Consumatorii de produse tradiţionale şi de produse dietetice sunt primii care pot adopta produsele organice, astfel, o bună comunicare este esenţială. Un mod foarte eficient de a se apropie de consumator este prin publicitate şi promovarea vânzării. Într-adevăr, pentru a face progrese în ceea ce priveşte imaginea comercială a acestor produse, publicitatea joacă un un rol semnificativ în conturarea percepţiilor consumatorilor. Ziarele, revistele, afisele, televiziunea, radioul şi internetul sunt instrumentele cele mai utilizate în publicitate. Internetul poate oferi beneficii semnificative atât pentru comerţul B2C şi B2B, cum ar fi costul de tranzacţie mai mic şi o penetrare mai facilă pe pieţele internaţionale de produse alimentare. Problema cheie este de a atrage atenţia consumatorului potenţial, care va difuza informaţiile către alţi consumatori. Repetarea informaţiilor este o condiţiile necesară pentru a transmite atributele produselor ecologice. Repetarea unor mesaje este o politică utilă pentru a genera identificarea corectă a atributelor alimentelor ecologice în mintea consumatorilor. Desigur, o cercetare mai detaliată este necesară pentru a putea sugera o implemetare cu şanse de suucces a planului de marketing al produselor organice. Faptul că există segmente, cum ar fi, produse "tradiţionale", produse "dietetice", şi produse "naturale", care nu au fost încă pe deplin exploatate, conduce la concluzia că există şanse mari pentru extinderea pe piaţă a acestor produse specifice, organice. 3

4 Direcţii viitoare pe piaţa produselor organice Toate studiile recente au ajuns la concluzia că piaţa de produse ecologice este în creştere, în special în ţările industrializate. Cu toate acestea, ponderea produselor ecologice, chiar şi în supermarketurile mari, rareori depăşeşte 1-2% din totalul pieţei. Aceasta presupune eliminarea anumitor constrângeri pentru a facilita dezvoltarea mai accentuată a pieţei de produse ecologice. Limitările cu care pieţele specifice se confruntă sunt următoarele: 1. consumatorii nu sunt conştienti de atribute specifice care diferentiază produsele ecologice de cele convenţionale, precum şi standardele de certificare. 2. producătorii evită să se implice în agricultura organică în principiu din 2 motive: fie din cauza lipsei informaţiilor legate de procesul de producţie, procesare, şi promovare sau fie din cauza lipsei de suport financiar din timpul primelor stadii de transformare a fermelor convenţionale în ferme organice. 3. problemele de marketing legate de furnizarea, distribuţia şi promovarea produselor organice există. Clienţii trebuie să contacteze producătorii ecologici direct sau să obţină produsul de la retaileri şi de la un număr limitat de supermarketuri. 4. preţurile sunt mai mari decât cele ale produselor convenţionale. Judecând după cele de mai sus, trebuie remarcat faptul că informaţiile adecvate despre importanţa produselor ecologice sunt absolut necesare. Pregătirea oficială condusă de organisme abilitate, ce ar include un sistem organizat de servicii specializate în educarea agricultorilor organici şi a celor ce doresc să abordeze aceste domeniu şi seminarii legate de agricultura organică, s-ar putea dovedi foarte eficiente. Trebuie, de asemenea, luate măsuri pentru a creşte încrederea consumatorilor. Sistemele certe de monitorizare şi verificare care să ateste natura organică a produselor, ar putea, de asemenea, să contribuie la îndreptarea spre această direcţie Al doilea pas ar consta în susţinerea unor iniţiative şi standarde politice care să încurajeze fermierii să adopte agricultura organică. Introducerea standardelor naţionale şi definirea clară a agriculturii organice sunt, de asemenea, importante. Acestea pot fi puse în practica printr-un mediu politic favorabil ce ar include şi subvenţiile financiare. Exemplul Uniunii Europene care oferă subvenţii agricultorilor pentru a-i ajuta să-şi sporească beneficiile obţinute din agricultură, este demn de menţionat. În cele din urmă, identificarea pieţelor potenţiale precum şi a celor de succes, sunt semnificative pentru creşterea vânzărilor în acest domeniu. O reţea suficientă de distribuţie pentru un acces mai bun la produsele ecologice este necesară. Există, de asemenea, nevoie de o mai bună promovare a caracteristicilor de calitate, precum şi un process eficient de producţie şi de certificare a produselor ecologice. În concluzie, industria produselor organice oferă numeroase oportunităţi în ciuda semnificantelor obstacole pe care le întâlneşte. Principala provocare actuală este stabilirea autenticităţii şi provenienţei produselor organice. Totusi, înainte ca oricare dintre măsurile de mai sus să fie implementate, specialiştii ar trebui să analizeze mai detaliat comportamentul consumatorilor, pentru a afla care sunt constrângerile care-l impiedică să achizitioneze produse organice. Este, prin urmare, imperativ ca o parte din studiile din acest domeniu să fie efectuate în sfera produselor organice pentru a putea trasa câteva planuri strategice care să contribuie cu succes la expansiunea pieţei de produse organice. 4

5 Bibliogafie: 1. Lampkin, N şi S. Padel, The Economics of organic Farming: An International Perspective, CAB International,Wallingford, Lehmann,B., Rural Development at a Regional Level. The Contribution Of Prganic Farming, Proceedings of the 13 th International IFOAM Scientific Conference, Convention Center Basel, August, 28-31, Loader,R şi J. E. Hobbs, Strategic Responses to Food Safety Legislation, Food Policy, Vol. 24, pp , Mulhem, F. J., Retail Marketing: From Distribution to Integration, International Journal of Research in Marketing, Vol. 14, pp , Nucifora, A. M. D. şi I. Peri, The Demand for Organic Fruit and Vegetable Products in EU Countries: A Survey of the Expectation and Marketing, Medit, No 3, pp , Rudder, A., Ainsworth, P şi D. Holgate, New Food Product Development: Strategies for Succes?, British Food journal, Vol. 103, No 9, pp , Santucci, F. M., Marino, D., Schifani, G şi R. Yanoli, The Marketing of Organic Food in Italy, Medit, No 4, pp. 8-14, Van der Smissen, N., Organic Farming in Greece, Organic Europe. Country reports: Greece,

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE Fie tabele: create table emitenti(; simbol char(10),; denumire char(32) not null,; cf char(8) not null,; data_l date,; activ logical,; piata char(12),; cap_soc number(10),;

More information

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat GRAFURI NEORIENTATE 1. Notiunea de graf neorientat Se numeşte graf neorientat o pereche ordonată de multimi notată G=(V, M) unde: V : este o multime finită şi nevidă, ale cărei elemente se numesc noduri

More information

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1 Page1 Monitorizare presa Programul de responsabilitate sociala Lumea ta? Curata! TIMISOARA 03.06.2010 Page2 ZIUA DE VEST 03.06.2010 Page3 BURSA.RO 02.06.2010 Page4 NEWSTIMISOARA.RO 02.06.2010 Cu ocazia

More information

Marketing politic. CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III

Marketing politic. CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III Marketing CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III Lect.dr. Corina Barbaros (corina.barbaros@uaic.ro) Obiectivele cursului: 1. Familiarizarea studenţilor cu modelele clasice

More information

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I 4.19 Cum se transformă o faţă în piatră? Pasul 1. Deschideţi imaginea pe care doriţi să o modificaţi. Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I Pasul 3. Deschideţi şi

More information

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 Birds Directive Habitats Directive Natura 2000 = SPAs + SACs Special Protection Areas Special Areas of Conservation Arii de Protecţie

More information

ENVIRONMENTAL MANAGEMENT SYSTEMS AND ENVIRONMENTAL PERFORMANCE ASSESSMENT SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU

ENVIRONMENTAL MANAGEMENT SYSTEMS AND ENVIRONMENTAL PERFORMANCE ASSESSMENT SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU Drd. Alexandru TOMA, ASEM, (Bucureşti) Acest articol vine cu o completare asupra noţiunii de sistem de management al mediului, în

More information

ABORDAREA STRATEGICĂ A MARKETINGULUI INTEGRAT. Strategic Opportunities Afforded by Integrated Marketing

ABORDAREA STRATEGICĂ A MARKETINGULUI INTEGRAT. Strategic Opportunities Afforded by Integrated Marketing ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAŞI Tomul LII/LIII Ştiinţe Economice 2005/2006 ABORDAREA STRATEGICĂ A MARKETINGULUI INTEGRAT CONSTANTIN SASU* Strategic Opportunities Afforded

More information

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru Proiect nr. 154/323 cod SMIS 4428 cofinanțat de prin Fondul European de Dezvoltare Regională Investiții pentru viitorul dumneavoastră. Programul Operațional

More information

TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună

TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună Lighting TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună TTX260 TTX260 este o soluţie de iluminat liniară, economică şi flexibilă, care poate fi folosită cu sau fără reflectoare (cu cost redus), pentru

More information

Split Screen Specifications

Split Screen Specifications Reference for picture-in-picture split-screen Split Screen-ul trebuie sa fie full background. The split-screen has to be full background The file must be exported as HD, following Adstream Romania technical

More information

FERMELE FAMILIALE. Crearea lanțurilor scurte de aprovizionare și integrarea în filierele agroalimentare. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

FERMELE FAMILIALE. Crearea lanțurilor scurte de aprovizionare și integrarea în filierele agroalimentare. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale FERMELE FAMILIALE Publicaţia Tematică Nr. 18, AN II Crearea lanțurilor scurte de aprovizionare și integrarea în filierele agroalimentare Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Textul acestei publicaţii

More information

riptografie şi Securitate

riptografie şi Securitate riptografie şi Securitate - Prelegerea 16 - Criptografia asimetrică Adela Georgescu, Ruxandra F. Olimid Facultatea de Matematică şi Informatică Universitatea din Bucureşti Cuprins 1. Limitările criptografiei

More information

Introducere în marketing 1

Introducere în marketing 1 Introducere în marketing 1 Obiectivul principal al cursului Disciplina Introducere în marketing explorează principalele concepte şi instrumente cu care operează marketingul contemporan, urmărind fundamentarea

More information

LOGISTICA - SURSĂ DE COMPETITIVITATE

LOGISTICA - SURSĂ DE COMPETITIVITATE LOGISTICA - SURSĂ DE COMPETITIVITATE Prof. univ. dr. Liviu Ilieş Universitatea Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca Abstract. The paper presents the role and the importance of logistics for products and services

More information

DOCUMENT JUSTIFICATIV

DOCUMENT JUSTIFICATIV DOCUMENT JUSTIFICATIV Document justificativ in conformitate cu Art. 29, Alineatul 1 al Reg. (CE) nr.834/2007 DOCUMENTARY EVIDENCE Documentary evidence according to Article 29(1) of Reg. (EC) no.834/2007

More information

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO)

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO) Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO) Open to all born between 1 January 1990 and 31 December 2000 Surname Nationality Date of birth Forename Instrument

More information

Managementul portofoliului de clienti si dezvoltare de noi produse

Managementul portofoliului de clienti si dezvoltare de noi produse Servicii pentru sprijinirea dezvoltării afacerilor Proiect al Uniunii Europene Managementul portofoliului de clienti si dezvoltare de noi produse de Gerry O Connor şi Emilia Cernăianu Seminar cu trei componente

More information

Denumirea proiectului:

Denumirea proiectului: Denumirea proiectului: IDENTIFICAREA OPORTUNITĂŢILOR PENTRU PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA AGRICULTURII ORGANICE ÎN REGIUNEA VALONĂ SI REGIUNEA DE NORD-VEST A ROMANIEI, IN VEDEREA DEZVOLTARII DURABILE A SPATIULUI

More information

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Proiect nr. 154/323 cod SMIS 4428 cofinanțat de prin Fondul European de Dezvoltare Regională Investiții pentru viitorul

More information

Standardele pentru Sistemul de management

Standardele pentru Sistemul de management Standardele pentru Sistemul de management Chişinău, 2016 Ce este Sistemul de management al calităţii? Calitate: obţinerea rezultatelor dorite prin Management: stabilirea politicilor şi obiectivelor şi

More information

Daniel FISTUNG Rodica MIROIU Teodor POPESCU Centrul de Economie a Industriei şi Serviciilor Daniela ANTONESCU Institutul de Prognoză Economică

Daniel FISTUNG Rodica MIROIU Teodor POPESCU Centrul de Economie a Industriei şi Serviciilor Daniela ANTONESCU Institutul de Prognoză Economică DEZVOLTARE REGIONALĂ Dezvoltarea regională durabilă, un nou concept sau o necesitate? Daniel FISTUNG Rodica MIROIU Teodor POPESCU Centrul de Economie a Industriei şi Serviciilor Daniela ANTONESCU Institutul

More information

RESPONSABILITATEA SOCIALĂ ŞI COMPETITIVITATEA DURABILĂ. Social Responsibility And Sustainable Competitivness

RESPONSABILITATEA SOCIALĂ ŞI COMPETITIVITATEA DURABILĂ. Social Responsibility And Sustainable Competitivness ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAŞI Tomul LII/LIII Ştiinţe Economice 2005/2006 RESPONSABILITATEA SOCIALĂ ŞI COMPETITIVITATEA DURABILĂ ANDREI MAXIM * Social Responsibility

More information

Traditional Physical Product vs. Digital Product

Traditional Physical Product vs. Digital Product Revista Informatica Economică nr.2(34)/2005 119 Traditional Physical Product vs. Digital Product Mihaela TUTUNEA Univ. Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice In the Internet era, the

More information

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat.

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat. 1. Sus în stânga, click pe Audio, apoi pe Audio Connection. 2. Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat. 3. 4. Alegeți opțiunea favorită:

More information

Anexa 2.49 PROCEDURA ANALIZA EFECTUATĂ DE MANAGEMENT

Anexa 2.49 PROCEDURA ANALIZA EFECTUATĂ DE MANAGEMENT Anexa 2.49 PROCEDURA UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE COD: PROCEDURĂ OPERAŢIONALǍ Aprobat: RECTOR, Prof. univ. dr. ION CUCUI Responsabilităţi. Nume, prenume Funcţia Semnătura Elaborat Conf. univ. dr.

More information

Ghid de instalare pentru program NPD RO

Ghid de instalare pentru program NPD RO Ghid de instalare pentru program NPD4758-00 RO Instalarea programului Notă pentru conexiunea USB: Nu conectaţi cablul USB până nu vi se indică să procedaţi astfel. Dacă se afişează acest ecran, faceţi

More information

Site-ul web: Între modalitate de comunicare şi instrument strategic de marketing

Site-ul web: Între modalitate de comunicare şi instrument strategic de marketing Site-ul web: Între modalitate de comunicare şi instrument strategic de marketing The Website: Between Communication Channel and Strategic Marketing Tool Autor: Manoela Popescu Rezumat: În economia cunoaşterii

More information

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1 008 SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1 1. Dacă expresiile de sub radical sunt pozitive să se găsească soluţia corectă a expresiei x x x 3 a) x

More information

RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII

RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII Ionela-Carmen, Pirnea 1 Raluca-Andreea, Popa 2 Rezumat: În contextual crizei actuale şi a evoluţiei economice din ultimii ani

More information

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Un arbore binar este un arbore în care fiecare nod are gradul cel mult 2, adică fiecare nod are cel mult 2 fii. Arborii binari au şi o definiţie recursivă : -

More information

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Autori: - Ionuț LUCA - Mircea MIHALEA - Răzvan ARDELEAN Coordonator științific: Prof. TITU MASTAN ARGUMENT 1. Profilul colegiului nostru este

More information

MANAGEMENTUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ

MANAGEMENTUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ MANAGEMENTUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ Gabriela CAZAN ENVIRONMENTAL MANAGEMENT AND SUSTAINABLE DEVELOPMENT International Standardization Organization (ISO) supports organizations to meet the challenges

More information

Referinţe în era digitală: marketing şi servicii în lumi virtuale

Referinţe în era digitală: marketing şi servicii în lumi virtuale Referinţe în era digitală: marketing şi servicii în lumi virtuale Dr. Octavia-Luciana Porumbeanu Catedra de Ştiinţele Informării şi Documentării, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti E-mail:

More information

2. COMERŢUL ELECTRONIC DEFINIRE ŞI TIPOLOGIE

2. COMERŢUL ELECTRONIC DEFINIRE ŞI TIPOLOGIE 2. COMERŢUL ELECTRONIC DEFINIRE ŞI TIPOLOGIE De-a lungul istoriei omenirii, schimbul a cunoscut mai multe forme. Dacă la început, în condiţiile economiei naturale, schimbul lua forma trocului prin care

More information

CĂTRE O NOUĂ POLITICĂ AGRICOLĂ COMUNĂ. Slow Food Policy Paper on CAP

CĂTRE O NOUĂ POLITICĂ AGRICOLĂ COMUNĂ. Slow Food Policy Paper on CAP CĂTRE O NOUĂ POLITICĂ AGRICOLĂ COMUNĂ Slow Food Policy Paper on CAP RO Către o nouă Politică Agricolă Comună Datorită modului în care a fost concepută şi gestionata până în prezent, Politica Agricolă Comună

More information

χ Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cea dată de către Comisia Brundtland

χ Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cea dată de către Comisia Brundtland χ Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cea dată de către Comisia Brundtland în raportul Viitorul nostru comun : Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezente

More information

CREŞTEREA BOVINELOR PENTRU CARNE ÎN SISTEM ECOLOGIC

CREŞTEREA BOVINELOR PENTRU CARNE ÎN SISTEM ECOLOGIC CREŞTEREA BOVINELOR PENTRU CARNE ÎN SISTEM ECOLOGIC Orice reproducere, chiar şi parţială, a acestei lucrări este interzisă fără acordul autorilor CUPRINS INTRODUCERE Modulul I. MANAGEMENTUL FERMEI ECOLOGICE

More information

PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ. Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ. Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii CUPRINS 1. INTRODUCERE: 2. INIŢIEREA UNEI AFACERI 3. PRINCIPALELE CERINŢE PENTRU

More information

Importanţa productivităţii în sectorul public

Importanţa productivităţii în sectorul public Importanţa productivităţii în sectorul public prep. univ. drd. Oana ABĂLUŢĂ A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea Management, specializarea Administraţie Publică Centrală. În

More information

Liliana DOGOTARI Mihail LUPU Anatolie PESCHIN MARKETING FARMACEUTIC

Liliana DOGOTARI Mihail LUPU Anatolie PESCHIN MARKETING FARMACEUTIC Liliana DOGOTARI Mihail LUPU Anatolie PESCHIN MARKETING FARMACEUTIC Firma editorial-poligrafică Tipografia Centrală Chişinău, 2013 Aprobat la ședința catedrei Farmacie Socială Vasile Procopişin (proces

More information

INTRODUCERE ÎN MARKETINGUL SPORTIV

INTRODUCERE ÎN MARKETINGUL SPORTIV INTRODUCERE ÎN MARKETINGUL SPORTIV - 2016 - SPORTS BUSINESS ACADEMY CUPRINS CAPITOLUL 1. Noţiuni de marketing sportiv... 1 1.1. Competitori... 1 1.2. Stakeholderi în sport... 2 CAPITOLUL 2. Marketing general

More information

Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România

Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România Faza I EXPERIENŢA ECOTURISTICĂ LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL Beneficiar: MINISTERUL TURISMULUI Bucureşti septembrie, 009 COORDONATOR STUDIU

More information

LESSON FOURTEEN

LESSON FOURTEEN LESSON FOURTEEN lesson (lesn) = lecţie fourteen ( fǥ: ti:n) = patrusprezece fourteenth ( fǥ: ti:nθ) = a patrasprezecea, al patrusprezecilea morning (mǥ:niŋ) = dimineaţă evening (i:vniŋ) = seară Morning

More information

ANEXĂ COMISIA EUROPEANĂ,

ANEXĂ COMISIA EUROPEANĂ, REGULAMENTUL (UE) 2017/1505 AL COMISIEI din 28 august 2017 de modificare a anexelor I, II şi III la Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind participarea voluntară

More information

O administraţie dinamică pentru o agricultură durabilă şi un spaţiu rural prosper

O administraţie dinamică pentru o agricultură durabilă şi un spaţiu rural prosper O administraţie dinamică pentru o agricultură durabilă şi un spaţiu rural prosper Aderarea la Uniunea Europeană a adus numeroase beneficii agriculturii şi zonelor rurale din România. În ultima perioadă,

More information

SISTEMUL INFORMAŢIONAL LOGISTIC: COMPONENTE ŞI MACRO PROCESE

SISTEMUL INFORMAŢIONAL LOGISTIC: COMPONENTE ŞI MACRO PROCESE SISTEMUL INFORMAŢIONAL LOGISTIC: COMPONENTE ŞI MACRO PROCESE (LOGISTICS INFORMATION SYSTEM: COMPONETS AND MACRO PROCESSES) Abstract: The logistics information system is part of the information system of

More information

Pro-active environmental strategies, main source of competitive advantage within economic organizations

Pro-active environmental strategies, main source of competitive advantage within economic organizations 271 Pro-active environmental strategies, main source of competitive advantage within economic organizations Strategiile de mediu pro-active, sursă principală de avantaj competitiv la nivelul organizaţiilor

More information

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS 1 P a g e STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS Paragrafele Introducere 1-2 Cadrul general de raportare financiară 3 Cadrul general pentru

More information

Securitatea şi Sănătatea. în utilizarea Produselor Chimice la locul de muncă

Securitatea şi Sănătatea. în utilizarea Produselor Chimice la locul de muncă Securitatea şi Sănătatea în utilizarea Produselor Chimice la locul de muncă Ziua Internaţională a securităţii şi sănătăţii în muncă 28 aprilie 2014 Copyright Organizaţia Internaţională a Muncii 2014 Prima

More information

Producție. industrială durabilă. Programe masterat: Managementul Mediului Ingineria Procedeelor Nepoluante. Profesor Maria Gavrilescu

Producție. industrială durabilă. Programe masterat: Managementul Mediului Ingineria Procedeelor Nepoluante. Profesor Maria Gavrilescu Producție industrială durabilă Programe masterat: Managementul Mediului Ingineria Procedeelor Nepoluante 11 Profesor Maria Gavrilescu Catedra Ingineria și Managementul Mediului Eco-proiectarea şi sinteza

More information

Executive Information Systems

Executive Information Systems 42 Executive Information Systems Prof.dr. Ion LUNGU Catedra de Informatică Economică, ASE Bucureşti This research presents the main aspects of the executive information systems (EIS), a concept about how

More information

SUPORT CURS MANAGEMENTUL CALITATII

SUPORT CURS MANAGEMENTUL CALITATII Investeşte în oameni! Titlul proiectului: Centrul de Excelenţă în Promovarea Femeii pe poziţii calificate şi înalt calificate în Sectorul Comercial Contract nr.: POSDRU/144/6.3/S/126027 Proiect cofinanţat

More information

UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR DOMENIUL DE DOCTORAT: MARKETING

UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR DOMENIUL DE DOCTORAT: MARKETING UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR DOMENIUL DE DOCTORAT: MARKETING REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT STUDIU PRIVIND STRATEGIILE DE MARKETING UTILIZATE

More information

SCHEMA ECO-COMUNITARĂ DE MANAGEMENT DE MEDIU ŞI AUDIT (EMAS) INSTRUMENT ÎN EVALUAREA PERFORMANŢELOR DE MEDIU ALE ORGANIZAŢIILOR NAŢIONALE

SCHEMA ECO-COMUNITARĂ DE MANAGEMENT DE MEDIU ŞI AUDIT (EMAS) INSTRUMENT ÎN EVALUAREA PERFORMANŢELOR DE MEDIU ALE ORGANIZAŢIILOR NAŢIONALE CERCETARE, EDUCAŢIE, ÎNVĂŢĂMÂNT TEHNIC SCHEMA ECO-COMUNITARĂ DE MANAGEMENT DE MEDIU ŞI AUDIT (EMAS) INSTRUMENT ÎN EVALUAREA PERFORMANŢELOR DE MEDIU ALE ORGANIZAŢIILOR NAŢIONALE Ş. l. dr.ing. Ion DURBACĂ,

More information

FINANŢAREA PROIECTELOR DE UTILIZARE A ENERGIEI DURABILE Sesiunea de informare şi instruire Timişoara 30 Septembrie 2011

FINANŢAREA PROIECTELOR DE UTILIZARE A ENERGIEI DURABILE Sesiunea de informare şi instruire Timişoara 30 Septembrie 2011 An inclusive peer-to-peer approach to involve EU CONURBations and wide areas in participating to the CovenANT of Mayors FINANŢAREA PROIECTELOR DE UTILIZARE A ENERGIEI DURABILE Sesiunea de informare şi

More information

Direcţii strategice ale dezvoltării durabile în România

Direcţii strategice ale dezvoltării durabile în România STUDIUL III INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMÂNIA 2006 Direcţii strategice ale dezvoltării durabile în România Colectiv autori: Constantin Ciupagea coordonator studiu Dan Manoleli Viorel Niţă Mariana Papatulică

More information

AUDIT ȘI CERTIFICAREA CALITĂȚII

AUDIT ȘI CERTIFICAREA CALITĂȚII UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE ECONOMICE CONSTANȚA PROGRAMUL DE MASTER: MOA AUDIT ȘI CERTIFICAREA CALITĂȚII -SINTEZĂ CURS- AN UNIVERSITAR 2016-2017 LECTOR UNIV. DR.

More information

I NTRODUCERE SĂNĂTATEA 2020 SĂNĂTATE ŞI DEZVOLTARE ÎN EUROPA DE AZI INTERVIU. Zsuzsanna JAKAB 1 şi Agis D. TSOUROS 2

I NTRODUCERE SĂNĂTATEA 2020 SĂNĂTATE ŞI DEZVOLTARE ÎN EUROPA DE AZI INTERVIU. Zsuzsanna JAKAB 1 şi Agis D. TSOUROS 2 SĂNĂTATEA 2020 SĂNĂTATE ŞI DEZVOLTARE ÎN EUROPA DE AZI Zsuzsanna JAKAB 1 şi Agis D. TSOUROS 2 1 Director regional OMS pentru Europa, 2 Director, Divizia de politici şi gestionare pentru sănătate şi bunăstare,

More information

" Cuvântul tău în strategia Europa 2020"

 Cuvântul tău în strategia Europa 2020 COMITETUL REGIUNILOR & ORAŞELOR EUROPENE " Cuvântul tău în strategia Europa 2020" (Follow-up to the 2009 CoR Consultation of European Regions and Cities on a New Strategy for Sustainable Growth) Pe 3 martie

More information

4 Bazele Comerţului OBIECTIVE

4 Bazele Comerţului OBIECTIVE 4 Bazele Comerţului OBIECTIVE 1. Prezentarea modului de organizare a schimburilor de mărfuri şi a sistemelor de antrenare a comerţului în procesul circulaţiei bunurilor şi serviciilor. 2. Explicarea conceptului

More information

COP 10 Decizia X/2. X/2. Plan Strategic pentru Biodiversitate

COP 10 Decizia X/2. X/2. Plan Strategic pentru Biodiversitate COP 10 Decizia X/2 X/2. Plan Strategic pentru Biodiversitate 2011-2020 PLAN STRATEGIC PENTRU BIODIVERSITATE 2011-2020 ŞI ŢINTELE AICHI PENTRU BIODIVERSITATE "Trăind în armonie cu natura" 1. Scopul Planului

More information

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ:

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ: Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ: Proiectorul BenQ acceptă redarea conţinutului tridimensional (3D) transferat prin D-Sub, Compus, HDMI, Video şi S-Video. Cu

More information

CALITATEA FORMĂRII ASISTENTULUI SOCIAL, CERINŢĂ A SERVICIILOR SOCIALE SPECIALIZATE

CALITATEA FORMĂRII ASISTENTULUI SOCIAL, CERINŢĂ A SERVICIILOR SOCIALE SPECIALIZATE CALITATEA FORMĂRII ASISTENTULUI SOCIAL, CERINŢĂ A SERVICIILOR SOCIALE SPECIALIZATE ELENA ZAMFIR ezamfir@gmail.com Abstract: In a world of globalization and growing competition, international and regional

More information

MARKETING -SINTEZE DE CURS- Tema 1 Rolul marketingului în funcționarea unei companii. Funcțiile și evoluția marketingului

MARKETING -SINTEZE DE CURS- Tema 1 Rolul marketingului în funcționarea unei companii. Funcțiile și evoluția marketingului MARKETING -SINTEZE DE CURS- Tema 1 Rolul marketingului în funcționarea unei companii. Funcțiile și evoluția marketingului CONCEPTUL DE MARKETING Scopul marketingului este acela de a crea relaţii avantajoase

More information

PROVOCĂRI ACTUALE PENTRU SECURITATEA EUROPEANĂ

PROVOCĂRI ACTUALE PENTRU SECURITATEA EUROPEANĂ UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE Carol I Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DUŢU, PETRE Provocări actuale pentru securitatea europeană

More information

FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ MANAGEMENT FINANCIAR

FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ MANAGEMENT FINANCIAR UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI FACULTATEA: ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI DEPARTAMENTUL: ŞTIINŢE ECONOMICE FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ

More information

UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI DIN CLUJ NAPOCA FACULTATEA DE STIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR CATEDRA DE MANAGEMENT

UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI DIN CLUJ NAPOCA FACULTATEA DE STIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR CATEDRA DE MANAGEMENT UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI DIN CLUJ NAPOCA FACULTATEA DE STIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR CATEDRA DE MANAGEMENT TEZA DE DOCTORAT CONTRIBUŢII PRIVIND ÎMBUNǍTǍŢIREA PROCESULUI DE COMERCIALIZARE

More information

Voi face acest lucru în următoarele feluri. Examinând. modul în care muncesc consultanţii. pieţele pe care lucrează

Voi face acest lucru în următoarele feluri. Examinând. modul în care muncesc consultanţii. pieţele pe care lucrează Consultanţă pentru management Inţelegerea şi conducerea activităţii de consultanţă ca o afacere Voi face acest lucru în următoarele feluri Examinând modul în care muncesc consultanţii pieţele pe care lucrează

More information

Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012

Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012 CNATCDU - Panel 4 - Stiinte juridice Criterii pentru validarea tezelor de doctorat începute în anul universitar 2011/2012 1. Între temă, titlu şi conţinutul tezei există concordanţă. 2. Tema tezei este

More information

OPTIMIZAREA GRADULUI DE ÎNCĂRCARE AL UTILAJELOR DE FABRICAŢIE OPTIMIZING THE MANUFACTURING EQUIPMENTS LOAD FACTOR

OPTIMIZAREA GRADULUI DE ÎNCĂRCARE AL UTILAJELOR DE FABRICAŢIE OPTIMIZING THE MANUFACTURING EQUIPMENTS LOAD FACTOR OPTIMIZING THE MANUFACTURING EQUIPMENTS LOAD FACTOR OPTIMIZAREA GRADULUI DE ÎNCĂRCARE AL UTILAJELOR DE FABRICAŢIE Traian Alexandru BUDA, Magdalena BARBU, Gavrilă CALEFARIU Transilvania University of Brasov,

More information

DELIMITĂRI ALE MANAGEMENTULUI LANŢULUI DE APROVIZIONARE-LIVRARE ÎN DOMENIUL MILITAR

DELIMITĂRI ALE MANAGEMENTULUI LANŢULUI DE APROVIZIONARE-LIVRARE ÎN DOMENIUL MILITAR DELIMITĂRI ALE MANAGEMENTULUI LANŢULUI DE APROVIZIONARE-LIVRARE ÎN DOMENIUL MILITAR Lt.col.dr. Gheorghe MINCULETE Lt.col.drd. Anca MINCULETE Lt.col.drd. Gabriel Tiberiu BUCEAG Supply chain management (SCM)

More information

Register your product and get support at www.philips.com/welcome Wireless notebook mouse SPM9800 RO Manual de utilizare a c b d e f g RO 1 Important Câmpurile electronice, magnetice şi electromagnetice

More information

ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE PREZENTARE GENERALĂ A PRODUSELOR

ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE PREZENTARE GENERALĂ A PRODUSELOR ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE Indiferent unde aţi merge pe glob, aveţi toate şansele ca, atunci când aruncaţi o privire sub capotă, să daţi peste produse Gates. Gates este unul

More information

PROIECTE INTERNAŢIONALE DE COLABORARE EDUCAŢIONALĂ

PROIECTE INTERNAŢIONALE DE COLABORARE EDUCAŢIONALĂ PROIECTE INTERNAŢIONALE DE COLABORARE EDUCAŢIONALĂ Prof. Raluca Andreea Luchian Colegiul Tehnic de Comunicaţii Augustin Maior Cluj-Napoca 1. Ce este etwinning? etwinning este o comunitate pentru şcolile

More information

PLANIFICAREA UNUI SISTEM MODERN DE TRANSPORT

PLANIFICAREA UNUI SISTEM MODERN DE TRANSPORT PLANIFICAREA UNUI SISTEM MODERN DE TRANSPORT UN GHID PENTRU ARHITECTURA SISTEMELOR INTELIGENTE DE TRANSPORT De ce este nevoie de o arhitectură şi cum este creată aceasta Versiunea 2 Planificarea unui Sistem

More information

DEZVOLTAREA LEADERSHIP-ULUI ÎN ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE LEADERSHIP DEVELOPMENT IN KNOWLEDGE BASED ECONOMY

DEZVOLTAREA LEADERSHIP-ULUI ÎN ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE LEADERSHIP DEVELOPMENT IN KNOWLEDGE BASED ECONOMY DEZVOLTAREA LEADERSHIP-ULUI ÎN ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE LEADERSHIP DEVELOPMENT IN KNOWLEDGE BASED ECONOMY Conf. univ. dr. Marian NĂSTASE Academia de Studii Economice, Facultatea de Management, Bucureşti

More information

2.4. Auditul de mediu (AM) eco- auditul

2.4. Auditul de mediu (AM) eco- auditul 2.4. Auditul de mediu (AM) eco- auditul Instrument al managementului care constă într-o evaluare sistematică, documentată periodic şi obiectivă a modului în care funcţionează structurile organizatorice,

More information

Marketingul direct pe internet

Marketingul direct pe internet Marketingul direct pe internet Lector univ. drd. Cristina JINGA, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia e-mail : cristina_jinga@yahoo.co.uk Abstract: The Internet has revolutionized the bussiness on

More information

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 315 CUNOAŞTEREA ENTITĂŢII ŞI MEDIULUI SĂU ŞI EVALUAREA RISCURILOR DE DENATURARE SEMNIFICATIVĂ

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 315 CUNOAŞTEREA ENTITĂŢII ŞI MEDIULUI SĂU ŞI EVALUAREA RISCURILOR DE DENATURARE SEMNIFICATIVĂ 1 P a g e STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 315 CUNOAŞTEREA ENTITĂŢII ŞI MEDIULUI SĂU ŞI EVALUAREA RISCURILOR DE DENATURARE SEMNIFICATIVĂ CUPRINS Paragraf Introducere 1-5 Proceduri de evaluare a riscului

More information

Auditul calităţii versus comunicarea corporativă

Auditul calităţii versus comunicarea corporativă Management 79 Auditul calităţii versus comunicarea corporativă Prof. univ. dr. Alexandru TAŞNADI Conf. univ. dr. Diana Andreia HRISTACHE Abstract This material presents the relation between the product

More information

COSTUL DE OPORTUNITATE AL UNUI STUDENT ROMÂN OPPORTUNITY COST OF A ROMANIAN STUDENT. Felix-Constantin BURCEA. Felix-Constantin BURCEA

COSTUL DE OPORTUNITATE AL UNUI STUDENT ROMÂN OPPORTUNITY COST OF A ROMANIAN STUDENT. Felix-Constantin BURCEA. Felix-Constantin BURCEA COSTUL DE OPORTUNITATE AL UNUI STUDENT ROMÂN Felix-Constantin BURCEA Abstract A face compromisuri implică întotdeauna a compara costuri şi beneficii. Ce câştigi reprezintă beneficiul, care de obicei depinde

More information

lindab we simplify construction LindabTopline Țiglă metalică Roca Întoarcerea la natură

lindab we simplify construction LindabTopline Țiglă metalică Roca Întoarcerea la natură LindabTopline Țiglă metalică Roca Întoarcerea la natură Tradiţia ne inspiră Lindab Roca este un sistem complet de învelitori, dezvoltat de-a lungul a multor ani de cercetări, prin perfecţionarea continuă

More information

ADOPTAREA STRATEGIILOR DE PIAŢĂ DE CĂTRE IMM-urile DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

ADOPTAREA STRATEGIILOR DE PIAŢĂ DE CĂTRE IMM-urile DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII ADOPTAREA STRATEGIILOR DE PIAŢĂ DE CĂTRE IMM-urile DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII Dumitraş Cristian, lect. univ. drd. Universitatea de Vest Vasile Goldiş, Arad Abstract: The globalisation of the

More information

CUM SĂ-ŢI DEZVOLŢI PROPRIA AFACERE LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

CUM SĂ-ŢI DEZVOLŢI PROPRIA AFACERE LECŢIE DEMONSTRATIVĂ 1 INTRODUCERE LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Aţi auzit, desigur, poveştile de viaţă ale multor miliardari care şi-au început afacerile fără capital, de la zero... Au fost oameni obişnuiţi care au avut un vis, dar

More information

M ANAGEMENTUL INOVARII

M ANAGEMENTUL INOVARII M ANAGEMENTUL INOVARII 2016 M aria Popescu ISBN 978-606-19-0759-5 Maria POPESCU MANAGEMENTUL INOVĂRII 2016 Cuprins Introducere 1. Noţiuni de bază 1.1- Conceptul de inovare 1.2. Tipologia inovării 1.3.

More information

Organismul naţional de standardizare. Standardizarea competenţelor digitale

Organismul naţional de standardizare. Standardizarea competenţelor digitale Organismul naţional de standardizare Standardizarea competenţelor digitale Legea 163/2015 OSS Oficiul de Stat de Standardizare 1953 IRS Institutul Român de Standardizare 1970 ASRO Asociaţia de Standardizare

More information

lindab we simplify construction Lindab Topline Ţiglă Metalică Roca Întoarcerea la natură

lindab we simplify construction Lindab Topline Ţiglă Metalică Roca Întoarcerea la natură Lindab Topline Ţiglă Metalică Roca Întoarcerea la natură Tradiţia ne inspiră Lindab Roca este un sistem complet de învelitori, dezvoltat de-a lungul a multor ani de cercetări, prin perfecţionarea continuă

More information

Marketingul strategic în bibliotecă

Marketingul strategic în bibliotecă Marketingul strategic în bibliotecă Conf. univ. dr. Ionel ENACHE În ultimii ani marketingul a câştigat o importanţă din ce în ce mai mare în bibliotecile din întreaga lume. Creşterea autonomiei, amplificarea

More information

Comunitate universitară pentru managementul calităţii în învăţământul superior

Comunitate universitară pentru managementul calităţii în învăţământul superior Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară 1 Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere

More information

EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 331 din 16 aprilie 2018

EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 331 din 16 aprilie 2018 HOTĂRÂRE Nr. 191/2018 din 4 aprilie 2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018-2020 EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL

More information

Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume

Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume Kompass Romania Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume Misiunea Kompass: sa punem in legatura CUMPARATORII cu VANZATORII GASESTE CLIENTI NOI GASESTE FURNIZORI NOI DEZVOLTA-TI AFACEREA EXTINDE-TI

More information

Dezvoltarea economică locală

Dezvoltarea economică locală Dezvoltarea economică locală Irina POPESCU Cadru didactic universitar la Catedra de Management din A.S.E. Bucureşti (2001 2003). Din februarie 2003, cadru didactic la Catedra de Administraţie şi Management

More information

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Clasele de asigurare Secţiunea A. Asigurări generale 1. accidente, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale: a) despăgubiri financiare fixe b) despăgubiri financiare

More information

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi Prin egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă se înţelege accesul nediscriminatoriu la: - alegerea ori

More information

TZT882 Supply Chain Management - strategie şi inovare

TZT882 Supply Chain Management - strategie şi inovare TZT882 Supply Chain Management - strategie şi inovare Ghid de studiu Alcătuit de echipa de realizare a cursului Citiţi mai întâi acest material TZT882 Supply Chain Management strategie şi inovare TZT882

More information

PARLAMENTUL EUROPEAN

PARLAMENTUL EUROPEAN PARLAMENTUL EUPEAN 2004 2009 Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară 2008/0165(COD) 23.12.2008 AMENDAMENTELE 26-115 Proiect de raport Johannes Blokland (PE415.331v01-00) Substanţele

More information

Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie

Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie - Studii de caz - Eugenia Dumitru Dan Petcu Serviciul Marci Cap Aurora August 2012 Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie Cap Aurora, august 2012

More information

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook Instrucțiunea privind configurarea clienților e-mail pentru Mail Moldtelecom. Cuprins POP3... 2 Outlook Express... 2 Microsoft Outlook 2010... 7 Google Android Email... 11 Thunderbird 17.0.2... 12 iphone

More information

Planificare strategică

Planificare strategică 2014 Strategia de dezvoltare socio-economică a județului Iași pentru perioada 2014-2020 Planificare strategică GEA Strategy&Consulting SA 0 Strategia de dezvoltare socio-economică a județului Iași pentru

More information