CUPRINS Introducere... 3 Capitolul 1 Activitatea de turism în economia contemporană... 5 1.1. Conceptul de turism în evoluţia sa istorică... 5 1.2. Formele, dimensiunea şi factorii determinanţi ai activităţii de turism... 11 1.3. Conexiunile turismului cu agregatele macroeconomice... 27 1.4. Sistemul instituţional al activităţii de turism... 35 1.4.1.Organizaţiile internaţionale de turism şi funcţionarea acestora... 37 1.4.2. Organizaţiile naţionale de turism... 41 Capitolul 2 Dezvoltarea durabilă şi evoluţia turismului... 43 2.1. Problemele generale ale dezvoltării durabile... 43 2.2. Turismul în contextul dezvoltării durabile... 51 2.3. Impactul economico-social şi ecologic al activităţii de turism... 56 Capitolul 3 Posibilităţi şi direcţii de integrare europeană a turismului românesc... 63 3.1. Aspectele esenţiale privind integrarea europeană a României... 63 3.2. Situaţia actuală în domeniul turismului european... 71 3.3. Direcţii ale integrării europene a turismului românesc... 76 3.4. Evoluţia circulaţiei turistice europene în context cu cea pe plan mondial... 83 Capitolul 4 Problemele managementului evoluţiei activităţii de turism... 91 4.1. Particularităţile managementului în activitatea de turism... 91 4.2. Strategii manageriale privind dezvoltarea zonală a turismului... 97 4.2.1.Aspecte generale privind managementul dezvoltării teritoriale/ zonale... 97 4.2.2 Strategiile în procesul dezvoltării zonale a turismului... 101 4.2.3. Obiectivele, principiile şi factorii amenajării turistice ca modalitate principală a dezvoltării zonale a turismului... 106 4.3. Posibilităţi de utilizare a unui multiplicator în activitatea de turism la nivel regional... 110 Capitolul 5 Resursele turistice şi sistemul activităţii de turism... 119 5.1 Consideraţii privind resursele turistice şi categoriile acestora... 119 5.2. Modalităţi de diagnosticare a resurselor turistice... 130 Capitolul 6 Studierea şi cunoaşterea pieţei turistice premise ale elaborării strategiilor în activitatea de turism... 147 6.1. Cererea şi oferta turistică laturi fundamentale ale evoluţiei turismului... 147 6.2. Modalităţi de abordare şi analiză a componentelor pieţei turistice... 161 Capitolul 7 Strategia, previziunea şi planificarea în activitatea de turism şi valorificarea resurselor acestuia... 171 7.1. Previziunea şi planificarea în domeniul turismului... 171 7.2. Strategii şi categoriile acestora în valorificarea resurselor turistice, precum şi în dezvoltarea activităţii turistice... 185 7.3. Sistemul programelor şi planurilor privind evoluţia turismului şi valorificarea resurselor acestuia... 188
Capitolul 8 Problematica valorificării resurselor turistice în spaţiul Regiunii de Dezvoltare Vest... 195 8.1. Repere geografice, administrative şi economico-sociale ale Regiunii de Dezvoltare Vest... 195 8.2. Resursele turistice ale Regiunii de Dezvoltare Vest tipul şi poziţia lor în teritoriu... 208 8.3. Circulaţia turistică în Regiunea de Dezvoltare Vest şi particularităţile manifestării ei... 211 8.4. Oportunităţi, limite şi direcţii în valorificarea resurselor turistice în Regiunea de Dezvoltare Vest... 229 8.5. Tipurile de turism practicabile în viitor şi principalele orientări strategice pentru dezvoltarea turismului în Regiunea de Dezvoltare Vest... 240 Anexe... 245 Bibliografie... 269
INTRODUCERE Omul modern, după participarea la activităţi cu caracter lucrativ simte nevoia de a -şi petrece timpul liber cât mai plăcut, pentru a şi satisface nevoia de recreere, odihnă, îngrijirea sănătăţii, practicarea unui sport ş.a. Tocmai datorită acestui fapt a apărut turismul ca mijloc de atingere a acestor scopuri. Sunt multe aspecte care dau importanţă şi rol deosebit turismului în ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul societăţii, în general, şi economiei, în special. Întrucât România posedă bogate şi variate resurse turistice, atât naturale, cât şi antropice are şanse mari în ceea ce priveşte existenţa şi dezvoltarea turismului. Ţinând seama de cele de mai sus, obiectivul şi conţinutul lucrării va urmării prezentarea problematicii strategiilor şi planificării în activitatea de turism şi valorificarea resurselor acesteia. Toate aceste aspecte încadrate în problemele managementului turistic în contextul dezvoltării durabile regionale. Turismul este condiţionat de o serie de factori cum ar fi, în ordinea importanţei lor: veniturile potenţialilor turişti, timpul liber al acestora, motivaţia turiştilor, vremea (caracteristicile meteorologice), calitatea serviciilor şi produselor turistice furnizate de unităţile organizatoare. Prin faptul că, acţionează în direcţia introducerii în circuitul economic a condiţiilor naturale, a patrimoniului cultural-istoric de mare atracţie şi a unora din realizările contemporane în domeniile construcţiilor şi artei, care stimulează dezvoltarea activităţilor altor ramuri şi creează locuri de muncă pentru forţa de muncă eliberată sau slab utilizată în unele domenii de activitate, turismul contribuie direct şi indirect la ridicarea economică a anumitor localităţi, zone şi regiuni şi, implicit, la creşterea veniturilor populaţiei din perimetrele respective. Necesitatea acestei ramuri pentru economia naţională se manifestă şi pentru efectele pozitive pe care le presupune, cum ar fi creşteri de venituri, crearea de noi activităţi şi revigorarea celor existente, efecte sociale (calitatea vieţii, modificarea organizării sociale), efecte asupra mediului natural, social, cultural şi economic (pot fi pozitive şi negative), efecte asupra balanţei de plăţi (cele mai palpabile şi mai uşor de înregistrat). Această activitate se bazează pe existenţa resurselor turistice naturale şi antropice dintr-o zonă. În funcţie de felul, numărul şi volumul resurselor se conturează tipurile şi formele de turism care se vor practica. 3
Dezvoltarea turismului înseamnă, în prezent, valorificarea resurselor turistice în mod durabil, respectând principiile durabilităţii şi atingerea unui echilibru între dezvoltare şi conservare. Integrarea turismului românesc în cadrul fluxurilor turismului internaţional reprezintă un proces gradual-secvenţial, prin care modul de organizare şi relaţiile de funcţionare interioare şi exterioare sistemului turism devine similar cu cel existent în practica celorlalte state ale lumii. În ţările europene, dar şi în diferite alte ţări ale lumii, problemele referitoare la organizarea ştiinţifică a spaţiului turistic, valorificarea tuturor resurselor în profil teritorial, se pun diferit, cu unele particularităţi ce reflectă condiţiile specifice şi nivelul de dezvoltare, dar în esenţă, ele se situează în ansamblul unor preocupări comune. Dezvoltarea şi perfecţionarea activităţilor de turism este strâns legată şi de amenajarea teritoriului. Pentru aceasta sunt necesare identificarea resurselor turistice şi punerea lor în valoare cu ajutorul unor politici şi strategii adecvate, precum şi a unor programe, respectiv planuri, bine fundamentate şi oportune. Pornind de la aceste idei şi aspecte esenţiale, ce se constituie în premise de abordare, în lucrarea de faţă se urmăreşte tratarea problemelor esenţiale ale conceptelor privind activitatea de turism ca forme, dimensiune şi factori determinanţi în context cu procesul dezvoltării durabile, precum şi posibilităţi de integrare în domeniul turismului european. Totodată se are în vedere prezentarea procesului valorificării resurselor turistice în cadrul dezvoltării economice generale şi, în special, a dezvoltării turismului, cu evidenţierea elementelor caracteristice acestui proces. Întrucât se consideră că activitatea de turism reprezintă o activitate ce trebuie condusă şi care se desfăşoară pe baza unor strategii, programe şi planuri de acţiune se vor aborda problemele managementului evoluţiei acestei activităţi şi sistemului strategiilor, previziunii şi planificării specifice unei asemenea activităţi. Pe baza interpretărilor cu caracter ştiinţific şi al posibilelor acţiuni practice, se va exemplifica pe temeiul unui studiu situaţia existentă în cazul Regiunii de Dezvoltare Vest. Ca urmare va fi evidenţiată identificarea şi inventarierea resurselor turistice, precum şi posibilitatea de valorificare a lor în perimetrul regiunii respective, o regiune cu un ridicat potenţial turistic. 4
CAPITOLUL 1 ACTIVITATEA DE TURISM ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ De-a lungul timpului, turismul a devenit un domeniu de activitate clar cu implicaţii în economiile naţionale, care merită tratat cu responsabilitate. 1.1. Conceptul de turism în evoluţia sa istorică Turismul se prezintă ca o activitate economică situată la interferenţa altor ramuri şi de aceea determină dificultăţi în definirea lui. Din punct de vedere etimologic, cuvântul TURISM provine din termenul englezesc TO TOUR (a călătorii, a colinda) şi are semnificaţia de excursie. Acesta a fost folosit în Anglia în secolul al XVIII-lea, în verbul tranzitiv to make a tour 1 şi a desemnat acţiunea de a voiaja în Europa. Galicismul acesta, la rândul său derivă din cuvântul francez TOUR (călătorie, mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie în circuit) şi a fost adoptat treptat în majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima unele forme de călătorie cu scop de agrement, recreere. Termenul francez provine din grecescul TOURNOS şi din cuvântul latin TURNUS, păstrând semnificaţia de circuit. Un expert belgian, Arthur Haulot susţine şi ipoteza originii ebraice a cuvântului, deoarece în ebraica antică TUR însemna călătorie, descoperire, recunoaştere, explorare. 2 Aşadar, noţiunea de turism exprimă acţiunea de a vizita variate zone, obiective atractive, pentru propria plăcere. Călătoria cuprinde deplasarea şi şederea temporară (sejurul) în locurile alese ca destinaţie în vederea petrecerii timpului liber. Oamenii au încercat dintotdeauna să vadă, să ştie mai mult, astfel, s-au născut călătoriile. Herodot din Halicarnas (485-425 î.e.n.) a călătorit în Orientul Apropiat, Egipt, Libia, Italia, lăsând mărturie nouă cărţi. Opera sa Istorii cuprinde date istorice şi geografice, descrieri ale obiceiurilor localnicilor. Numeroşi eleni se deplasau din întreaga Eladă cu ocazia Jocurilor Olimpice şi în pelerinaje spre Dodona şi Delfi. Tot ei, au găsit o modalitate de a cunoaşte diverse zone prin vizitele reciproce, între familii. Acestea erau asigurate prin intermediul unui obiect rupt în două numit simbolon, care se 1 Fuster, L. F., Teoria y tehnica del turismo, vol.i, Madrid, 1967, pag.12 2 * ** Revue de l Academie Internaţionale du Tourisme, nr.iv, 1961, pag.17 5
moştenea din generaţie în generaţie. În Imperiul Roman, patricienii tineri îşi completau studiile în şcoli din Grecia, Egipt, Asia Mică şi vizitau importantele oraşe ale vremii. Transportul era bine organizat, existând bilete de călătorie nominale fie simple-diplomat, fie tractoria. Cele din urmă includeau transport, cazare şi masă. Alţi locuitori ai Imperiului apreciau apele termale din Italia, Galia, Dacia Felix şi se deplasau deseori în scopuri curative. 3 Din secolul al VII-lea încep marile călătorii religioase ale musulmanilor spre Mecca. Toate aceste călătorii se pot considera ca fiind activităţi cu caracter turistic. Evul mediu, caracterizat prin invazii, migraţii ale popoarelor, constituirea unor noi state nu a fost prielnic călătoriilor. Odată cu revoluţia tehnico-ştiinţifică (industrializarea, descoperirea forţei aburilor, realizarea locomotivei, construirea primelor căi ferate şi mai apoi inventarea automobilului, a căilor de comunicaţie) ia amploare şi turismul. Urmare a instituţionalizării turismului şi organizării sale pe plan internaţional, acesta devine o activitate distinctă cu caracter economico-social. O istorie a fenomenului turistic evidenţiază trei etape evolutive diferite şi anume: 4 - etapa turismului incipient; - etapa pseudo-turistică; - etapa turismului modern şi contemporan. Prima etapă se situează în antichitatea timpurie, când diversele fenomene şi elemente naturale atrag locuitorii din proxima vecinătate. Cea de-a doua etapă coincide perioadei Evului Mediu timpuriu şi mijlociu când călătoriile se reduc datorită deselor războaie, circumstanţelor politice şi fanatismului religios. Etapa a treia debutează în Evul Mediu târziu şi cuprinde următoarele perioade: - cuprinsă între secolele al XV - XVII-lea; - de la începutul secolului al XVIII până în anul1950; - după anul 1950, a turismului de masă. 3 Ionescu, I., Turismul fenomen social-economic şi cultural, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2000, pag.22 4 Cocean, P., Geografia turismului, Ed. Focul Viu Cluj-Napoca, 1999,pag.29 6
Practic, abia după revoluţia industrială, aşa cum s- a arătat, se poate vorbi despre turism ca o activitate socio-economică. Încă din anul 1880, în Europa, turismul începe a fi considerat ca fenomen social şi economic. Prima definiţie în acest sens aparţine lui E. Guyer-Freuler, care în 1905 afirma că turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi pe schimbarea mediului ambient, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii. Au urmat multe definiri ale turismului în încercarea de a surprinde complexitatea elementelor care îl caracterizează. Economistul austriac Jean von Schullern zu Schattenhoffen în 1910, în lucrarea sa Jahrbuch für Nationalökon descria turismul ca fenomenul care desemnează toate legăturile, în special economice, şi care intră în acţiune pentru rezidenţii temporari şi străini dispersaţi înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat, unui stat determinat. În acelaşi an, profesorul belgian, Edmond Picard, într-un articol intitulat Industria călătoriilor consideră turismul ansamblul organelor şi funcţiile lor, nu numai din punctul de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar, în principal, din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celui care, în ţările în care soseşte cu portofelul doldora, profită direct şi indirect de cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface nevoile de cunoştinţe sau de plăcere 5. O definiţie mai elocventă este cea formulată de Levaille-Nizerolle în 1938 şi conform căreia turismul este ansamblul activităţilor nonlucrative ale omului, în afara ariei de reşedinţă 6. Noţiunea de turism a continuat să prezinte interes de-a lungul timpului, astfel au urmat şi alte definiţii. Unele definiţii urmăresc să scoată în evidenţă aspectul pozitiv al acestei activităţi pe plan economic şi social, altele sunt negativiste şi fac trimitere la influenţele nefaste asupra mediului înconjurător şi social. Una dintre acestea din urmă aparţine psihologului Claire Lucques, în care turismul e socotit o cheltuială inutilă, o risipă şi distrugere a bogăţiilor materiale. General acceptată la nivel mondial este cea a profesorului elveţian dr. W. 5 Baretje, R., Defert, P., Aspects economiques du tourisme, Editions Berger-Levrault, Paris(VI), 1972, pag.15 6 Snak, O. Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag.19 7
Hunziker şi anume: Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi activitate lucrativă oarecare. Unii autori au considerat această formulare ca fiind prea generală, alţii însă, prea limitată iscându-se astfel controverse. Cei din a doua categorie reproşează neincluderea diverselor manifestări cu caracter turistic, des întâlnite, în ultimul timp, cum sunt congresele, reuniunile, călătoriile de afaceri. Mai putem aminti, printre specialiştii care au avut contribuţii meritorii la definirea turismului pe R. Baretje 7 şi Krippendorf 8. Ei au subliniat ideea de călătorie pentru propria plăcere şi necesitatea includerii în conceptul de turism a industriei care participă şi ajută la satisfacerea nevoilor turismului. Din cele prezentate anterior se pot reţine următoarele elemente caracteristice pentru definirea turismului: - deplasarea persoanelor de la reşedinţa permanentă; - petrecerea unui sejur într-o localitate aleasă, alta decât cea a domiciliului; - durata limitată a sejurului; - pe perioada sejurului să nu desfăşoare activităţi remunerate. Primul element este unul dinamic, al doilea static, următorul trecător şi ultimul neaducător de venit pentru persoana în cauză. Legată de noţiunea de turism este şi cea de turist. În acest sens, economistul englez F.W. Ogilvie considera turist, persoana care era departe de propria casă, pentru o perioadă de maxim un an şi care cheltuia bani fără să-i câştige în acele locuri. Un alt englez A.C. Norval afirma că turistul intră într-o altă ţară pentru diferite motive, şi unde cheltuie banii câştigaţi altundeva. 9 La recomandarea Comitetului de statisticieni experţi ai Ligii Naţiunilor, în anul 1937 s-a acceptat o definiţie a turistului străin, ca orice persoană care se deplasează pentru o durată de cel puţin 24 de ore într-o altă ţară, diferită de cea în care se află domiciliul său stabil 10. Ţinând seama de această definiţie, turişti erau persoanele: 7 Baretje, R., Defert, P., op. Cit., pag.5 8 Krippendorf, J., Marketing et tourisme, Etudes Bernoises de Tourisme, Edition Herbert Lang et Cie S.A., Berna, 1971, pag.10 9 Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001 10 Ionescu, I., op. Cit., pag.33 8
- care efectuează o călătorie de plăcere sau alte motive; - cele ce călătoresc pentru a participa la conferinţe, reuniuni, diverse misiuni; - în călătorii de afaceri; - aflate în croaziere maritime, chiar dacă durata sejurului lor într-o ţară este mai mică de 24 ore. Nu au fost consideraţi turişti persoanele: - care sosesc într-o ţară pentru a desfăşura o activitate profesională; - ce vin să-şi stabilească definitiv reşedinţa într-o ţară; - studenţii şi elevii care locuiesc temporar în străinătate; - care circulă provizoriu în zonele de frontieră şi cele ce lucrează pe teritoriul altei ţări şi domiciliază permanent în altă ţară; - tranzitează o ţară, chiar dacă aceasta durează peste 24 ore. Uniunea Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.), (organizaţie transformată în 1975 în Organizaţia Mondială a Turismului), în anul 1950 a preluat şi această definiţie, cu o singură modificare, de includere în categoria turiştilor a studenţilor şi elevilor care locuiesc temporar în străinătate. Conform acestei definiţii nu sunt consideraţi turişti excursioniştii şi călătorii în tranzit. În opinia U.I.O.O.T., excursionistul internaţional este persoana care, pentru mai puţin de o zi (24 ore) călătoreşte pentru propria plăcere într-o altă ţară şi nu exercită nici o ocupaţie lucrativă. Călătorul în tranzit este cel ce traversează o ţară, chiar dacă depăşeşte 24 ore, dar opririle sale să fie scurte, şi motivele altele decât turistice. După circa zece ani, un grup de experţi O.N.U., care aveau ca sarcină pregătirea şi întocmirea programului Conferinţei pentru turism şi călătorii internaţionale (Roma, august septembrie, 1963) au trecut pe ordinea de zi a lucrărilor, definirea termenului de turist. Cu această ocazie s-a recomandat adoptarea definiţiei pentru vizitatorul temporar şi anume persoana care se află într-o ţară mai puţin de 24 ore, inclusiv călătorii din croaziere. Comisia de Statistică a O.N.U. în 1967 şi 1968 acceptă definiţia termenului de vizitator, dar făcând distincţie între vizitatorii care rămân într-o ţară cel puţin o noapte (turişti) şi cei care-şi petrec timpul liber în respectiva ţară fără a înnopta. Vizitatorii din această a doua categorie pot fi clasificaţi în vizitatori pentru o zi sau excursionişti. În accepţiunea generală, în prezent, vizitatorul este persoana care călătoreşte într-un alt loc decât acela al mediului său obişnuit, pentru o durată mai mică de 12 luni şi nu are ca scop exercitarea unei activităţi remunerate, la 9
locul vizitat. Ei pot fi internaţionali (călătoresc în altă ţară alta decât cea de reşedinţă) şi interni (călătoresc în limita graniţelor ţării de domiciliu). 11 Datorită călătoriilor pe teritoriul aceleiaşi ţări, Organizaţia Mondială a Turismului a definit turistul naţional ca fiind orice persoană care vizitează o zonă, loc, localitate diferită de domiciliul său, aflat în interiorul ţării de reşedinţă, cu un alt scop decât acela de a muncii şi a fi plătit, având o durată a şederii de cel puţin o înnoptare. S-a încercat de către unii autori o tipologizare a turiştilor. În acest sens, M. Bassaud 12 distinge turistul sportiv expert, singuratic şi spectator. Primul din aceste tipuri definind turistul în căutare de divertisment, pe când cel de-al doilea amator de opere de artă. Turistul singuratic preferă contactul cu natura, iar spectatorul simte nevoia de a vedea cât mai multe locuri de interes general. O clasificare bazată pe imaginea negativă a turistului este susţinută de J. Krippendorf 13. În opinia sa se disting turistul ridicol (recunoscut după îmbrăcăminte), naiv (pune întrebări stupide), organizat (se rătăceşte fără ghid), îngrozitor (prin comportament faţă de ceilalţi), indiferent, bogat, explorator (profită de sărăcia poporului vizitat), needucat (acţiuni de distrugere), oscilant (vizitează zone necunoscute părăsind grupul). La Sesiunea a XXVII-a a Comisiei de Statistică a Naţiunilor Unite din 1993 s-au adoptat recomandările privind conceptele de bază utilizate în turism de la Conferinţa internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la Otawa (iunie 1991). Astfel, turismul este considerat activitatea unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit pentru o perioadă mai puţin specificată de timp şi al cărui scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi de remunerare la locul de vizitare. Principalele forme de turism sunt considerate a fi: - turismul intern (internal tourism); - turismul internaţional receptor (inbound turism); - turismul internaţional emitent (outbound tourism). - Combinând aceste forme de bază se obţin alte trei forme derivate de turism: 11 Stăncioiu, Aurelia, Felicia, Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag.222 12 Bassaud, M., Sociologic des loisires et de tourism, U.I.O.O.T., 1968, pag.9 13 Krippendorf, J., Die Ferienmenschen. Fur ein nenes Vertandis von Freizeit und Reisen, Zürich und Schwalisch Hall, 1984, pag.24 10
- domestic tourism (cuprinde turismul intern şi internaţional receptor); - national tourism (include turismul intern şi internaţional emitent); - international tourism (ia în considerare turismul intern şi internaţional atât receptor cât şi emitent). Urmărirea fenomenului turistic constituie o preocupare continuă. Evoluţia noţiunii de turism este strâns legată de cea de turist şi activitatea desfăşurată în scopul satisfacerii nevoilor acestora. Ele practic se intercondiţionează, turistul putând fi considerat elementul motrice, iar turismul, rezultatul activităţii turistice. 1.2. Formele, dimensiunea şi factorii determinanţi ai activităţii de turism În economiile naţionale turismul deţine un rol important, iar dezvoltarea sa depinde de o serie de factori. Se pot practica mai multe tipuri de turism, funcţie de resursele existente în perimetru luat în considerare (ţară, zonă, localitate). Acestea pot fi de recreere, îngrijire a sănătăţii, culturale, practicarea de sporturi, etc. De aceea, se pot delimita câteva categorii (tipuri) esenţiale de turism cum sunt cele de recreere, curativ sau de îngrijire, culturale, polivalent. Turismul de recreere are ca principal scop satisfacerea nevoilor recreative ale persoanelor care desfăşoară munci solicitante şi trăiesc în medii stresante. Tipul acesta de turism valorifică, în principal, imaginile peisagistice şi resursele naturale. Trăsăturile sale principale sunt considerate a fi: - antrenează cel mai mare număr de persoane; - în cea mai mare parte, turiştii provin din mediul urban; - poate fi practicat de toate grupele de vârstă; - prezintă sezonalitate accentuată, în special, în zonele cu climă temperată; - distanţa de deplasare şi durata sunt variabile; - înregistrează o eficienţă economică ridicată; - pe lângă infrastructura specifică de bază, prezintă şi una de agrement. Despre turismul curativ sau de îngrijire a sănătăţii se spune că este cel mai vechi tip practicat, iar trăsăturile principale se referă la: - implică populaţia suferindă; - predomină turiştii din mediul urban; - se desfăşoară pe toată perioada anului; 11
- durata sejurul este medie sau lungă; - eficienţă economică ridicată; - cuprinde şi o infrastructură specifică. Turismul cultural s-a născut din nevoia de cunoaştere şi este cunoscut şi ca turism de vizitare, deoarece implică vizitarea unuia sau mai multor obiective turistice. Dintre însuşirile sale se pot enumera: - se practică de anumite categorii ale populaţiei (elevi, studenţi, intelectuali); - turiştii provin atât din mediul rural cât şi din cel urban; - durata scurtă, limitată la trei-şapte zile; - distanţa variază în limite largi; - eficienţa economică este mai redusă; - vizează obiective turistice antropice. Un alt tip mai este denumit şi polivalent deoarece asociază recreerea şi refacerea stării de sănătate sau cu vizitarea şi se caracterizează prin: - număr din ce în ce mai mare de participanţi; - se practică, în special, în perioadele de concediu şi vacanţe; - eficienţa sa economică este ridicată; - cea mai reprezentativă formă a sa este turismul estival; - infrastructura de bază specifică este completată cu cea pentru tratament şi agrement; - include şi turismul profesional la care participă sportivi, oameni de ştiinţă, agenţi economici, etc. Trebuie precizat că, în prezent, nici unul din tipurile de turism nu se practică în mod pur ci se interferează. Formele de turism reflectă structura mediului care le-a generat (structura societăţii, modalităţi de acoperire a motivaţiilor, posibilităţile tehnicoeconomice de procesare a fenomenului turistic). Ele sunt rezultatul segmentării circulaţiei turistice, în funcţie de un anumit criteriu. Astfel, după Minciu Rodica, Baron P., Neacşu N. se delimitează funcţie de criteriile luate în considerare următoarele forme de turism, după: - locul de provenienţă a turiştilor, turism: naţional sau intern; internaţional sau extern. - momentul şi modul de angajare al prestaţiilor turistice, turismul este: organizat sau contractual, care poate fi, la rândul său, în grup sau 12
individual; neorganizat sau necontractual (fără o angajare prealabilă a serviciilor turistice); semioganizat sau mixt. - modul de desfăşurare, se remarcă turismul: continuu, se desfăşoară pe tot parcursul anului; sezonier, care poate fi de vară sau de iarnă; de circumstanţă, ocazionat de vânătoare, pescuit, manifestări cultural-artistice, sportive, ştiinţifice, târguri, expoziţii, reuniuni interne şi internaţionale, hramuri, preferinţe, etc. - gradul de mobilitate a turiştilor, turismul poate fi de: sejur, a cărui durată variază, rezultând turismul de sejur lung, de peste 30 de zile, cel mediu, sub 30 de zile şi cel scurt de maxim o săptămână; circulaţie sau itinerant; tranzit. - mijlocul de transport folosit: drumeţiile; turismul feroviar; turismul rutier, cu formele sale: o cicloturismul şi motociclismul; o automobilismul; o caravaningul; o cu microbuzul; o cu autocarul. turismul naval, cu o variantă a sa turismul nautic; turismul aerian. - motivaţia care generează călătoria, turismul este: de odihnă şi recreere; de agrement; cultural; religios; tehnic; ştiinţific. - caracteristicile social-economice ale cererii se poate vorbi despre un turism: 13
particular; social; de masă. - vârsta participanţilor, turismul este pentru: preşcolari; elevi; tineret; adulţi; vârsta a III-a. - principalele caracteristici ale ofertei se distinge turismul: de litoral; montan; balnear. - perioada când se desfăşoară, există: turismul de week-end; turismul de vacanţă. Se observă că există diverse forme de turism rezultate în funcţie de criteriul considerat. Turismul poate fi privit ca un domeniu multilateral, necesitând o abordare din perspectiva mai multor ştiinţe sociale şi profesii. Prin natura sa se poate defini ca o experienţă umană, un comportament social, fenomen geografic, afacere şi sursă de venit, industrie. Toate acestea datorită călătoriilor pe care le fac oamenii, interacţiunii şi necesităţilor lor pe parcursul călătoriei şi la locul de destinaţie turistică. Pentru cei ce îşi desfăşoară activitatea în acest sector este o sursă de venit. La nivel mondial se consideră că, fiind o metodă de intensificare a fluxurilor monetare interregionale, generează, pe lângă efectele economice şi sociale, şi unele asupra mediului. De asemenea, o activitate umană care, alături de finalitatea sa psihologică (recreere) şi fiziologică (recuperare fizică), are şi o importantă consecinţă de ordin economic. Acesta prezintă trăsăturile unui domeniu de activitate distinct şi se constituie într-o ramură economică 14 de rang, o aşa zisă industrie fără fum 15. 14 Barbu, Gh., (coordonator), Turismul în economia naţională, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981, pag.9-10. 15 Cocean, P., op.cit., pag.7 14
Creşterea volumului şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei considerate industrii, a călătoriilor şi turismului şi au condus la tratarea fenomenului turistic ca o ramură a economiei naţionale aparţinătoare sectorului terţiar. Diversitatea activităţilor care dau conţinut prestaţiei turistice, precum şi prezenţa unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, acordă turismului caracterul unei ramuri de interferenţă. Industria călătoriilor şi turismului rămâne o ramură de consecinţă, a cărei dezvoltare se află permanent într-o strânsă corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naţionale. La rândul său, prin obiectul activităţii sale, ea stimulează dezvoltarea altor ramuri, cum ar fi agricultura, construcţiile, industria, transporturile, comerţul. Relaţiile acestea se manifestă direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. În structura mecanismului economic turismul deţine o poziţie importantă şi are un rol activ în procesul de dezvoltare şi modernizare a economiei. Influenţa sa se manifestă pe o mulţime de planuri, de la stimularea dezvoltării economice la perfecţionarea structurii sociale şi de la valorificarea superioară a resurselor la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Aportul turismului în viaţa economică şi socială, dar şi intensitatea acţiunilor sale diferă de la o regiune la alta, de la o ţară la alta, în funcţie de nivelul său de dezvoltare şi de politica promovată faţă de el. Agenţii economici care activează în acest sector încearcă, paralel cu obţinerea unui beneficiu să satisfacă dorinţele clienţilor. Astfel, scopurile principale ale turismului ar fi maximizarea experienţei psihologice a turiştilor, profiturilor firmelor implicate şi a investiţiilor turistice. Se poate afirma că între toate acestea există o strânsă legătură, atingerea primului scop, favorizându-le pe celelalte două. Nevoia maximizării experienţei psihologice a turiştilor apare datorită existenţei constrângerii de timp liber şi buget. Se poate realiza prin produsele de tip pachet, care cuprind serviciile specifice la o destinaţie preferată ţinând cont de posibilităţile reale. Acest tip de vacanţe sunt de diferite valori şi costuri, ceea ce atrage un număr mai mare de consumatori în consecinţă, organizatorii îşi pot maximiza profiturile. În mod obligatoriu, în activitatea de turism se va ţine seama de sezonalitate, dar gândind afacerea pe termen lung. Se apreciază de către specialişti că turismul are numeroase efecte pozitive 15
şi trebuie încurajată dezvoltarea sa, chiar dacă uneori apar şi efecte negative. Acestea din urmă pot apărea în cadrul turismului internaţional şi se manifestă în domeniul social şi cultural. Se vorbeşte despre neocolonialismul spaţiului exprimat de exploatarea ţărilor industrializate, emiţătoare în interesul lor, a resurselor turistice existente în ţările receptoare slab sau în curs de dezvoltare 16. Datorită investiţiilor care se realizează pentru buna desfăşurare a activităţii turistice, apar modificări ale teritoriului respectiv, care afectează structura economiei locale. Sectoarele economice în care se consemnează efecte indirecte ale activităţii turistice sunt: - cele care asigură investiţiile în baza tehnico-materială a turismului; - care realizează amenajările de infrastructură generală şi specifică, turistică; - cu caracter comercial; - industria uşoară şi industriile conexe ce produc mărfuri solicitate de turişti; - industria alimentară; - prestatoare de servicii cu caracter general şi de care beneficiază şi turiştii; - cultural-artistice şi sportive. Efectele economice, consecinţe ale consumului turistic se cer a fi evaluate şi prin prisma veniturilor realizate de forţa de muncă angrenată fie direct fie indirect în industria turismului şi prin creşterea nivelului de trai. Turismul reprezintă ramura economică care poate stimula investiţiile economice, în principal, în sectorul terţiar. Acest fapt este posibil ca urmare a necesităţii unui capital relativ mic pentru investiţia iniţială. Dezvoltarea într-un ritm rapid a industriei turistice dintr-o zonă are influenţe şi asupra fiscalităţii sale. Impunerea unor serii de taxe asupra turiştilor, fără a exagera şi diminua numărul acestora, constituie o sursă importantă de venit. Pe lângă impacturile pozitive prezentate poate sa apară în zonele turistice o presiune inflaţionistă. Turiştii cheltuiesc de obicei, mai mult decât rezidenţii ceea ce, cu timpul duce la creşterea preţurilor la pământ, alimente, transport, cazare etc. şi afectarea prosperităţii economice a localnicilor. 16 Py, P., Le tourisme. Un phénoméne économique. La Documentation française, Paris, 1986, pag.109 16
Pe temeiul tuturor acestora se poate afirma că turismul este domeniul care are o latură economică şi una socială, deoarece poate fi considerat ca o afacere şi o sursă de venit, un complex de tip industrial, o experienţă umană, o conduită socială şi un fenomen geografic. Pentru a stabilii dimensiunea aportului turismului în ansamblul economiei naţionale, ca şi componentă a acesteia, sunt unii indicatori cu care se poate aprecia mărimea acestuia. Respectivii indicatori care exprimă cantitativ aportul şi locul turismului în economia naţională sunt: - aportul încasărilor turistice în P.I.B. Ait IT 100 PIB unde: IT = suma încasărilor din turism; PIB = produsul intern brut; - aportul turismului în exportul de mărfuri: A t exp It ex Ex mf 100 unde: It ex= încasări de la turişti externi; Ex.mf= export mărfuri; - ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum: Pch.t Ch.t 100 Chc unde: Cht cheltuieli turistice ale populaţiei; Chc cheltuieli de consum ale populaţiei; - ponderea cheltuielilor turistice în importul de mărfuri: 17
Ch. t. e Pch.t Im p. mf 18 100 unde: Ch.t.e= cheltuieli turistice ale populaţiei autohtone în alte ţări; Imp.mf= importul de mărfuri; - ponderea personalului folosit în sectorul turistic faţă de totalul populaţiei active: unde: Pt= personal ocupat în turism; Pa= populaţia activă. P.p.t Pt Pa 100 Stabilirea nivelului acestor indicatori pentru un anumit interval de timp creează premisele urmăririi în dinamică a evoluţiei rolului turismului în cadrul economiei naţionale. Ca şi o activitate cu caracter dinamic turismul este rezultatul influenţei acţiunii şi interdependenţei unor factori. Existând o multitudine de factori, ei pot fi clasificaţi în funcţie de anumite criterii. Astfel, în tabelul 1.1 sunt evidenţiate într-o formă sintetică principalele tipuri de factori. Tabelul 1.1. Factorii dezvoltării turismului Criteriu de Tipul factorilor Conţinut clasificare Nr. crt. 1. Natura socialeconomică Economici Sociali Tehnici - veniturile populaţiei şi modificările lor; - oferta turistică; - preţurile şi tarifele; - urbanizarea; - timpul liber remunerat, săptămânal şi anual; - performanţele mijloacelor de transport; - tehnologiile din construcţii; - parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor;
Nr. crt. Criteriu clasificare de Tipul factorilor Demografici Psihologic, educativi şi de civilizaţie Conţinut - evoluţia numerică a populaţiei; - schimbarea duratei medii a vieţii; - structura populaţiei pe vârste, sexe şi categorii socio-profesionale; - nivelul de instruire; - dorinţa de cunoaştere; - setea de cultură; - temperamentul; - moda. 2 Importanţa lor Politicoorganizatorici Primari Secundari 3 Durata în timp a acţiunii lor De influenţă permanentă Conjuncturali 4 Profilul de marketing Ai cererii turistice Ai turistice ofertei - formalităţi la frontieră; - regimul vizelor; - aranjamente şi facilităţi în turismul organizat; - facilităţi ori priorităţi în turism organizat. - oferta turistică; - veniturile populaţiei; - timpul liber; - mişcarea populaţiei. - cooperarea internaţională; - facilităţi de viză; - măsuri organizatorice; - servicii complementare. - puterea de cumpărare a populaţiei; - mişcarea populaţiei; - creşterea timpului liber; - stabilitatea politică. - crizele economice; - dezechilibrele politice; - convulsiile sociale; - catastrofele naturale; - condiţiile meteorologice. - veniturile populaţiei; - urbanizarea; - timpul liber; - dinamica evoluţiei populaţiei. - diversitatea şi calitatea serviciilor; - costul prestaţiilor; - nivelul de pregătire; - structura forţei de muncă. 19
Nr. Criteriu de crt. clasificare 5 Natura provenienţei şi sensul intervenţiei lor 6 Efectul asupra turismului 7 Gradul de atractivitate Tipul factorilor Exogeni Endogeni Cauzali Favorizanţi De relativă De atracţie Relativi restrictivi frânare Conţinut - sporul natural al populaţiei; - creşterea gradului de urbanizare; - mobilitatea populaţiei ca rezultat al motorizării. - lansarea de noi produse turistice; - diversificarea gamei serviciilor oferite; - ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism. - dezvoltarea transportului; - modificarea raportului de la efortul fizic la cel nervos în activitatea profesională; - creşterea gradului de instruire. - timpul liber. - dezvoltarea industriei serviciilor; - diversificarea ofertei turistice; - mobilitatea populaţiei. - calitatea slabă a serviciilor; - regimul vizelor; - tarife prohibite; - dezvoltarea redusă a agrementului. - peisaje inedite; - metode originale de tratament balneo-medical; - ospitalitatea localnicilor; - organizarea de manifestări diverse. - poluarea unor zone; - aglomeraţiile; - costurile carburanţilor; - învechirea bazei tehnico- materiale a turismului. În cadrul acestor clasificări deosebit de importantă şi pertinentă, pentru evoluţia de ansamblu a turismului este delimitarea în factori exogeni şi endogeni. Factorii exogeni stimulează global dezvoltarea turismului, ei fiind de ordin general, exteriori acestei activităţi. Acţionează corelat şi intervin în diferite moduri, în funcţie de zonă, perioadă. Rezultatele influenţei lor asupra evoluţiei turismului pot fi pozitive sau negative. În această categorie, practic sunt incluşi factori ai cererii turistice, de 20
natură economică, demografică, socială, tehnică, psihologică, educativă, de civilizaţie şi politică. Principalii factori exogeni sunt: - creşterea demografică şi mutaţiile în structura populaţiei; - timpul liber; - variaţia veniturilor; - procesul de urbanizare; - factorii politici şi liberalizarea. Creşterea demografică şi mutaţiile în structura pe vârste, medii, sex, profesii etc. a populaţiei îşi pun amprenta asupra activităţii turistice. Populaţia globului este privită ca un rezervor de potenţiali turişti. În urma unor cercetări efectuate în această direcţie, s-a ajuns la concluzia că piaţa turistică potenţială se majorează cu o rată medie anuală de 0,5-1% datorită sporului demografic. 17 Structura pe vârste a populaţiei, ca de altfel şi celelalte componente ale factorului demografic, influenţează dimensiunile circulaţiei turistice şi în special, dinamica diferitelor forme de turism. Datorită timpului liber de care dispune, nevoii de instruire, dorinţei de distracţie, tineretul este segmentul populaţiei cu o mai mare cerere pentru turism. O altă grupă cu rol în creşterea circulaţiei turistice o constituie populaţia de vârsta a treia. Urmare a îmbătrânirii populaţiei din ţările industrializate şi creşterii duratei medii de viaţă această categorie de populaţie este mai numeroasă. Ea dispune de timpul liber nelimitat, are nevoi legate de îngrijirea sănătăţii şi beneficiază de venituri (pensii, economii, etc.) suficiente pentru solicitarea şi folosirea unor servicii cu caracter turistic. Progresele înregistrate în dezvoltarea economică şi socială au condus la schimbări în mărimea timpului liber şi structura destinaţiilor acestuia. Practic, sporirea timpului liber este consecinţa reducerii duratei zilei de muncă la 8 ore, a săptămânii de lucru, instituţionalizării, generalizării şi creşterii duratei concediului anual plătit, a reducerii timpului total de lucru pe durata vieţii. Destinaţiile timpului liber sunt multiple, dar turismul se manifestă, în special, la sfârşitul săptămânii şi în perioada vacanţelor. Veniturile populaţiei reprezintă o condiţie esenţială pentru manifestarea cererii turistice. 17 Snak, O., op. cit. pag. 54 21
Venitul, în viziunea lui Krapf 18 constituie suportul material al fiecărui act de consum şi, în egală măsură, a participării la consumul turistic. Istoria dezvoltării turismului urmează acelaşi traseu cu cel al veniturilor şi nivelului de trai al populaţiei din diferite locuri şi perioade. Partea alocată activităţilor recreative depinde de mărimea veniturilor populaţiei. Sporirea veniturilor individuale influenţează structura consumului şi accesul la turism a diferitelor categorii sociale. Nivelul veniturilor determină forma de turism practicată (de scurtă sau lungă durată), calitatea serviciilor turistice (gradul de confort), distanţa de destinaţie, caracterul organizat sau particular al prestaţiei. În perioadele de prosperitate economică, cota parte din veniturile totale alocate cheltuielilor turistice creşte. Călătoriile sunt efectuate pe distanţe mai lungi, iar pe lângă vacanţa corespunzătoare perioadei de concediu apar şi călătoriile de scurtă durată gen week-end. O diminuare a creşterii economice atrage după sine şi scăderea cheltuielilor pentru turism. Distanţele de destinaţie şi duratele se reduc şi de cele mai multe ori, vacanţele în bloc devin fracţionate şi se limitează la teritoriul propriei ţări de reşedinţă. Ratele de schimb ale devizelor internaţionale folosite în turism (dolarul american şi euro) au o importanţă semnificativă în tranzacţiile turistice internaţionale, în direcţionarea fluxurilor de turişti. Un factor important în evoluţia turismului este progresul tehnic considerat premisă şi efect al dezvoltării economice 19. El se manifestă continuu, ca un proces de creştere a capacităţii oamenilor de a produce bunuri de calitate şi cu o eficienţă sporită. Totodată, acest factor acţionează asupra dezvoltării turismului, în special, în domeniul transporturilor, prin reducerea timpului necesar deplasării spre locul de vacanţă şi creşterea gradului de confort şi securitatea călătoriei. Tehnologia de vârf din domeniul informaticii oferă potenţialilor turişti informaţii multiple despre diversele destinaţii turistice. Procesul de urbanizare determină mutaţii în structura nevoilor populaţiei. Urmare a aglomerărilor urbane, creşterii solicitării nervoase a oamenilor, 18 Krapf, K., Le consumation touristique (une contribution a la theorie de la consumation), Centrul de Studii turistice Aix en Provence, 1964, pag.21 19 Dobrotă, N., (coordonator), Dicţionar de economie, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 375 22
poluării mediului apare nevoia de recreere, odihnă, distracţie. Acestea acţionează direct asupra dimensiunilor circulaţiei turistice. Factorii politici contribuie la amplificarea sau restrângerea activităţilor turistice. De obicei, acţiunea lor se manifestă pe perioade scurte de timp. Prin turism se urmăreşte consolidarea unor relaţii între ţări şi regiuni şi extinderea lor. Un mare obstacol în libera circulaţie a persoanelor l-a constituit războiul rece, care a fost promovat de două ideologii politice diametral opuse. La fel, conflictele armate din Orientul Mijlociu, tensiunile din Asia şi America de Sud sunt o piedică în calea turiştilor. Pentru stăvilirea imigraţiei clandestine unele ţări au adoptat măsuri restrictive care îngreunează libera circulaţie şi implicit evoluţia turismului. În prezent, în cât mai multe state se încearcă introducerea de politici pentru eliminarea obstacolelor existente în calea fenomenului turistic. World Travel and Tourism Council (W.T.T.C. Consiliul Mondial al Voiajului şi Turismului ) este o organizaţie care are printre obiectivele sale reducerea fiscalităţii şi controlul reglementar al turismului în scopul intensificării circulaţiei persoanelor. Asupra dezvoltării turismului acţionează şi factori din interiorul său, cunoscuţi ca factori endogeni. Dintre aceştia cei mai importanţi fiind consideraţi: a) lansarea de noi produse turistice; b) diversificarea gamei serviciilor oferite; c) cantitatea şi calitatea resurselor umane. a) Odată cu dezvoltarea turismului, preferinţele şi exigenţele consumatorilor au crescut. Întâi s-a realizat o trecere de la turismul de recreere şi odihnă, pasiv la cel activ, dinamic. Acesta presupune participarea efectivă a turiştilor la diverse manifestări, cum sunt cele sportive. Preferinţele actuale se îndreaptă spre natură şi anume spre ecoturism. De aici, şi necesitatea lansării pe lângă produsele consacrate (tradiţionale) a unora noi, care să satisfacă mai bine nevoile turiştilor şi să păstreze resursele şi mediul nealterate. Prin noile produse turistice se preiau consumatorii, de asemenea, produse cu cerere scăzută. Pentru cunoaşterea modului în care consumatorii de produse turistice pot influenţa manifestarea activităţii de turism este importantă delimitarea tipurilor acestora. În tabelul 1.2 se prezintă o clasificare a consumatorilor funcţie de criterii considerate premise pentru structurarea acţiunilor de turism. 23
Tabelul 1.2. Clasificarea consumatorilor Nr. crt. Criteriul Tipul consumatorului 1 - vârsta - copii; - adulţi; - vârsta a treia. 2 - sex - femei; - bărbaţi. 3 - caracter - dificil; - atotştiutor; - econom; - impulsiv; - entuziast. 4 - temperament - sanguin; - flegmatic; - coleric; - melancolic. 5 - împrejurări specifice în care se realizează cumpărarea - hotărât; - nehotărât; - nemulţumit; - grăbit; - excentric. Sursa: Putz, Ecaterina, Pârjol, Florentina, Economia turismului, Ed. Mirton, Timişoara, 1996, pag.34 b) Produsele turistice sau serviciile turistice prin conţinutul lor trebuie adaptate la specificul diverselor segmente de populaţie şi ca urmare se impune diversificarea lor. Serviciile oferite fac diferenţa dintre produsele similare, putând fi mai multe sau mai puţine ca număr, obişnuite sau speciale, de o mai bună sau mai slabă calitate. Pentru diversificarea gamei de servicii oferite, producătorii au posibilitatea cunoaşterii dorinţelor apelând la rezultatele cercetărilor asupra pieţei turistice sau la bazele de date înmagazinate electronic. Preţurile şi tarifele practicate de producătorii şi comercianţii din turism influenţează circulaţia turistică. Practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la serviciile turistice, iar tarifele scăzute stimulează consumul lor. Un raport corect calitate preţ şi acordarea unor facilităţi atrag potenţialii turişti. 24
c) La realizarea produsului turistic un rol important îl are munca vie. Astfel, personalul din turism constituie un element de bază al acestui sector de activitate. Schimbările care au loc în preferinţele şi exigenţele consumatorilor pot fi satisfăcute doar de un personal pregătit corespunzător din toate punctele de vedere. Un personal bine pregătit şi cu comportament adecvat ridică calitatea produsului turistic şi influenţează circulaţia turistică şi în final, dezvoltarea turismului. Privitor la principalii factori ai dezvoltării în viitor a industriei călătoriilor şi turismului, în viziunea OMT, aceştia pot fi grupaţi, în mod convenţional, în două categorii: - factori exogeni, care influenţează volumul şi structura cererii, formele de manifestare a cererii pentru produsele şi serviciile turistice; - forţele pieţei turistice, ce determină direcţiile în care va evolua cererea, ţinând seama de accesibilitatea ofertelor de produse şi servicii turistice într-un spaţiu bine determinat. Influenţele şi factorii determinanţi din cele două categorii sunt prezentate în figura 1.1. Prima categorie cuprinde factorii de ordin general şi anume: - dezvoltarea economico financiară; - modificările socio demografice; - inovaţiile tehnologice continue; - investiţiile în infrastructura turistică şi echipamentele; - factorii politici, legislativi şi reglementativi; - evoluţia comerţului internaţional cu servicii; - factorii de mediu şi măsurile de protejare a mediului înconjurător; - securitatea şi siguranţa călătorilor. Acţionând permanent, forţele pieţei turistice includ: - creşterea gradului de informare a consumatorilor privind posibilităţile turistice, în condiţiile caracterului oscilant al cererii; - varietatea destinaţiilor turistice şi a gamei de produse, modalităţile de comercializare de către operatorii din sectorul privat; - trendul de mondializare a structurii sectorului operaţional de turism; - comercializarea eficientă pe scară largă; - insuficienţa resurselor umane calificate şi cu experienţă în domeniu. 25
Figura 1.1. Influenţele şi factorii determinanţi Adaptare după: Prevision mondial a l horizon 2000 et au-dela, OMT,1995 Factorii care ridică obstacole în dezvoltarea turismului sunt priviţi ca şi constrângeri. Ei sunt de ordin administrativ, politic, sanitar, economic, natural şi pot frâna sau întrerupe atracţia pentru o destinaţie. Dintre constrângeri fac parte: - cererea; - oferta de resurse atractive; - tehnice şi de mediu; - de timp; - indivizibilităţile; - administrative şi sanitare; - politice şi sociale; - de primire; - auto-impuse; - absenţa cunoştinţelor şi informaţiilor; - limitele resurselor de susţinere. 26