CURS 7 PREVIZIUNEA TREZORERIEI Obiective: însuşirea conceptului de trezorerie; aprofundarea noţiunilor de active şi pasive de trezorerie; elaborarea bugetului trezoreriei; aprofundarea conceptului de gestiune a trezoreriei; determinarea încasărilor şi plăţilor de trezorerie; stabilirea soldului optim de trezorerie; stabilirea modalităţilor de acţiune în cazul deficitului sau excedentului de trezorerie. Conţinut: 7.1 Conceptul de trezorerie 7. Bugetul trezoreriei şi elaborarea acestuia 7. Previziunea încasărilor şi plăţilor 7.4 Modele de gestiune a soldurilor de trezorerie 7.1 Conceptul de trezorerie Trezoreria înglobează rezultatele modului de realizare a activităţilor întreprinderii şi de respectare a cerinţelor echilibrului financiar. O întreprindere dacă încheie exerciţiul financiar cu profit nu înseamnă că are o trezorerie pozitivă (valoarea încasărilor este mai mare decât valoarea plăţilor). Gestiunea trezoreriei presupune decizii curente, care sunt subordonate deciziilor strategice (pe termen lung). Ea are drept scop stabilirea şi urmărirea nevoilor de mijloace băneşti pentru realizarea sarcinilor de exploatare, constituirea şi utilizarea fondului de
rulment, stabilirea nevoilor de credite pe termen scurt şi a costului capitalului utilizat pentru exploatare. Gestiunea trezoreriei presupune o previziune judicioasă a: a) activelor circulante, aici fiind incluse: b) surselor de finanţare a activelor circulante: c) plasamente pe termen scurt: Trezoreria netă reprezintă diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, adică excedentul sau deficitul de trezorerie. TN = FR NFR TREZORERIA = Active de trezorerie Pasive de trezorerie Activele de trezorerie includ: lichidităţi în cash (disponibilităţi în casă şi în bănci); active financiare de trezorerie: valori mobiliare de plasament (titluri monetare şi financiare pe termen scurt) şi efecte comerciale de încasat (cambii, bilete la ordin, cecuri). Pasivele de trezorerie cuprind: soldul creditor al contului curent; credite de trezorerie; credite de scont (efecte comerciale de plătit). O trezorerie pozitivă arată faptul că întreprinderea dispune de lichidităţi suficiente care îi permite să ramburseze datoriile pe termen lung şi scurt, iar excedentul poate fi plasat pentru a aduce profit. O trezorerie negativă semnifică că întreprinderea nu are lichidităţi suficiente pentru plata datoriilor, fiind nevoită fie să crească sursele permanente, care sunt mai scumpe, fie să apeleze la credite pe termen scurt, care teoretic sunt mai ieftine. 7. Bugetul trezoreriei şi elaborarea acestuia Bugetul trezoreriei se întocmeşte ţinând cont de previziunea încasărilor şi plăţilor pe o perioadă de un an, pornind de la planificarea cheltuielilor din care sunt excluse cele neplătibile (amortizări şi provizioane) şi de la planificarea veniturilor din care sunt excluse cele neîncasabile (producţia stocată, vânzările pe credit). Încasările vor include: încasări din vânzările anului curent şi din cele rămase neîncasate din perioadele anterioare;
încasări din cesiunea de active financiare (titluri, participaţii) şi din cesiunea de active fixe; încasări din chirii, dividende, dobânzi, penalităţi. Plăţile vor cuprinde: plăţi pentru aprovizionările anului curent şi pentru cele rămase neplătite din perioadele anterioare; plăţi pentru salarii şi cheltuieli sociale; plăţi pentru impozite şi taxe; plata dobânzilor şi a ratelor scadente; plata dividendelor; achiziţii de imobilizări. Elaborarea bugetului de trezorerie necesită existenţa a documente: bilanţul de deschidere; contul previzional de profit şi pierdere şi planul de investiţii de finanţare; bilanţul previzional (final). Bugetul de trezorerie se elaborează în faze: A) previziunea încasărilor şi plăţilor care presupune operaţiuni: a) încasări = venituri planificate - Δ Creanţe clienţi; b) plăţi = cheltuieli planificate - Δ Datorii; B) determinarea şi acoperirea soldurilor de trezorerie, rezultat din compararea încasărilor şi plăţilor; această fază are operaţii: a) determinarea excedentului sau deficitului de trezorerie; b) plasarea eficientă a excedentului sau după caz, acoperirea la cel mai mic cost a deficitului de trezorerie; c) elaborarea bugetului final de trezorerie. Perioada de previziune a trezoreriei este influenţată de scadenţele încasărilor şi plăţilor. Astfel, dacă încasările şi plăţile sunt trimestriale, întreprinderea urmăreşte soldul anual al trezoreriei, periodicitatea bugetului poate fi de 1 an. Dacă scadenţa încasărilor şi plăţilor este lunară întreprinderea va urmări o previziune pe câteva luni. 7. Previziunea încasărilor şi plăţilor Previziunea încasărilor este operaţia fundamentală pentru bugetul firmei şi pentru elaborarea bugetului de trezorerie. Această previziune se poate face prin extrapolarea tendinţelor înregistrate în anii anteriori în ceea ce priveşte vânzările şi încasările. Se va ţine cont şi de soldurile creanţelor de la începutul perioadei. Previziunea plăţilor se face în mod similar cu previziunea încasărilor, pornind de la previziunea cheltuielilor şi de eşalonarea plăţilor privind aprovizionările cu materiale,
plăţile cu servicii şi terţi, salariile, impozite şi taxe, cumpărări de imobilizări, plata dobânzilor şi a împrumuturilor. Aprovizionările cu materiale se planifică în funcţie de stocurile existente şi de previziunea privind activitatea de producţie (creşterea sau reducerea producţiei) sau comercializare. Cheltuielile cu personalul se vor planifica ţinând cont de politica salarială a întreprinderii (angajări, concedieri, pensionări, recalificări), iar scadenţa poate fi chenzinală (de ori pe lună) sau lunară. Impozitele şi taxele se determină în funcţie de mărimea veniturilor şi cheltuielilor (TVA şi impozitul pe profit), valoarea imobilizărilor (impozite pe imobilizări) şi au scadenţe lunare sau anuale. Soldul trezoreriei rezultat ca urmare a încasărilor cu plăţile poate fi deficitar sau excedentar. Deficitul previzional al trezoreriei va fi acoperit din credite noi de trezorerie sau de scont, ţinând cont de costul real al acestora (dobânda anuală efectivă, DAE, în cazul creditelor bancare). Excedentul de trezorerie va fi plasat pentru a aduce venituri firmei. Plasamentele pot fi sub formă de: titluri monetare: certificate de trezorerie, depozite bancare la termen; titluri financiare: acţiuni, obligaţiuni. 7.4 Modele de gestiune a soldului de trezorerie Există modalităţi de tratare a gestiunii eficiente a soldului de trezorerie: a excedentului de trezorerie, respectiv a deficitului de trezorerie. Optimul se obţine la echilibrul între utilitatea dispunerii de cash pentru plăţile scadente şi costul procurării acestui cash. Întreprinderea are cheltuieli atât cu procurarea de lichidităţi (costuri de administraţie şi de brokeraj = Cab) dar şi cheltuieli de păstrare în stoc a lichidităţilor (costul de oportunitate egal cu rata dobânzii a certificatelor de trezorerie = ). Există mai multe modele de abordare a acestui optim: modelul Baumol şi modelul Miller-Orr. Modelul BAUMOL consideră că procurarea (alimentarea) soldului de cash optim necesar şi păstrarea (depozitarea) acestuia generează costuri de procurare (Cab) şi costuri de păstrare, conform relaţiei: S optim = x plati anuale x Cab unde:
S optim sold optim a trezoreriei (cash); Cab costuri de brokeraj şi administrative pe unitatea de valori mobiliare vândute (VM); costul de oportunitate, respectiv rata dobânzii fără risc la bonurile de tezaur. Soldul optim de trezorerie se află în relaţie invers proporţională cu costul de oportunitate, întrucât vom avea un sold de cash mai mic atunci când va creşte costul de oportunitate. Soldul mediu va fi dat de relaţia: S optim + 0 Smediu = Durata medie (Dmed) între reconstituiri este dat de relaţia: S optim x60 Dmed = Plati anuale Modelul Miller-Orr presupune o ipoteză foarte restrictivă: aprovizionarea o singură dată cu soldul optim de cash şi consumarea lui constantă, zi de zi, până la epuizare, după care reconstiuirea soldului optim, consumarea, etc. Modelul Miller-Orr îşi propune găsirea limitei superioare a variaţiei soldului de cash şi care va declanşa o cumpărare de valori mobiliare pentru fructificarea excedentului de lichidităţi. În determinarea acestei limite superioare se pleacă de la o limită inferioară, prestabilită a fi zero sau puţin peste zero şi de la depărtarea (ecartul) normală până la limita superioară. Acest ecart optim ţine tot de cheltuielile de brokeraj şi administrare (Cab) şi de costul de oportunitate (rata dobânzii la bonurile de tezaur), conform relaţiei: Ecart = 4 xσ x Cab σ dispersia variaţiilor zilnice de trezorerie Dispersia soldurilor de trezorerie are indicatori: media soldului de trezorerie (S TM ) şi dispersia soldului de trezorerie (σ). Relaţiile de calcul sunt: S TM = T t = 1 sold trezorerie T t σ = T 1 x (sold trezoreriet STM ) (T - 1) 1 t =
unde T reprezintă numărul de luni (zile). Deoarece cheltuielile Cab (de admistrare şi brokeraj) cresc proporţional cu numărul de reconstituiri ale soldului de cash, iar cheltuielile de păstrare () descresc în acelaşi timp, optimul se obţine la acel număr de reconstituiri pentru care costul total (C T ) este minim: C T = Cab + = minim. În determinarea acestei limite superioare se porneşte de la o limită inferioară, prestabilită a fi zero sau puţin mai sus de zero, şi de la depărtarea (ecartul) până la limita superioară. Nivelul soldului optim va fi egal cu: Soptim = limita inferioară + ( / 4 ) x σ x Cab = limita inf erioara 1 Ecart Limita superioară (Lsup) a fluctuaţiilor soldului de trezorerie care declanşează cumpărarea de valori mobiliare de plasament, se stabileşte conform relaţiei: Lsup = limita inferioară + x ( / 4 ) x σ x Cab = limita inf erioara + Ecart Cuvinte şi expresii cheie Trezorerie Active de trezorerie Pasive de trezorerie Bugetul trezoreriei Încasări şi plăţi Excedent de trezorerie Deficit de trezorerie Soldul optim de trezorerie Modelul Baumol Modelul Miller-Orr