Despre înţelept şi fermitatea lui ANA-MARIA DUMBRAVĂ LPS Nicolae Rotaru, Constanţa, (îndrumător: prof. Cătălin SPĂTARU) Abstract The wised does not suffer injustices or insults and even if these things hit him these things won`t break him apart. The wise can loose all his fortune, children, love ones and his country can be devastate, but he will never loose his real fortune which he keeps them in his heart and mind. The attacks on a wise person are powerless and the ones who are attacked but they don`t suffer for that are the ones superiors to everybody, are the ones that we call wised. They are aware of their true value and their true fortune. Therefore, if the wised can not loose his real fortune, which are his virtues, than he can not suffer any injustice. Key-words: wise, firmness, insult, suffering, virtue Subiectul acestui eseu este problema fermităţii înţeleptului şi faptul ca el nu suferă nedreptăţi şi insulte, conform unui fragment de text filosofic al lui Seneca: oricât vor creşte aceste ofense, fie în număr, fie ca gravitate, vor avea aceeaşi natură: dacă cele mici nu-l ating, nici cele mari nu o vor face. Dacă nu-l ating cele puţine la număr, nici cele numeroase nu o vor face. Pornind de la slăbiciunea voastră, o puteţi presupune pe aceea a unui suflet mare, şi când vă gândiţi cât puteţi răbda voi, puneţi limita răbdării înţeleptului puţin mai departe. Însă pe acela virtutea sa l-a aşezat în altă regiune a universului, el nu are nimic în comun cu voi 1. Voi argumenta faptul că fermitatea înţeleptului nu se pierde, apoi voi vorbi despre nedreptăţile şi insultele care îl lovesc şi de ce nu îl dărâmă, după aceea voi expune problema virtuţilor, voi descrie diferenţa dintre înţelepţi şi restul oamenilor, voi vorbi despre lucrurile la care se gândeşte înţeleptul, iar în final îmi voi spune părerea despre imunitatea înţeleptului la nedreptǎţi sau insulte şi despre fermitatea lui. 1 Seneca De constantia Sapientis 15.2.
Fermitatea înţeleptului este una dintre virtuţile sale. El crede cu tărie că adevărata avere a unui om nu sunt bunurile materiale, pe care le numeşte externe, ci virtuţile sale, care nu pot fii luate, dar care pot fi date. Bunurile interne, cum mai sunt numite virtuţile, sunt cele mai de preţ lucruri pe care le poate avea o persoană. Înţelepţii pot fii stăpâni sau sclavi, pot avea familii sau pot fii singuri pe lume, nu sunt nebuni dar pot deveni nebuni. Oricum ar fi ei, fermitatea înţeleptului nu se pierde fiindcă virtuţile înţeleptului nu pot fi luate, ele fiind adevărata avere a sa. Înţeleptul îşi va păstra cu orice preţ înţelepciunea, fiind cea mai importantă virtute a sa. Ei au caracter ferm pe care nu îl schimbă indiferent ce se va întâmpla. Nedreptăţile şi insultele care i se aduc unui înţelept, oricât de groaznice ar fi ele, nu îl afectează şi nu îl dărâmă. Fragmentele 1,3, 2,1, 2,2, 2,3 din acelaşi text filosofic îl înfăţişează pe Marcus Cato, care a fost neînţeles de generaţia sa şi i-a fost luat tronul. A fost îmbrâncit, bruscat, scuipat, acuzat pe nedrept şi asemănat cu Vatinius deşi el era deasupra Pompeilor şi Cezarilor 2. Marcus Cato nu a fost însă afectat fiindcă nu i s-au luat virtuţile, aşadar nu a fost neîndreptăţit. Orice tragedie îl va atinge pe înţelept, el nu va suferi prea tare, orice insulte i s-ar aduce el nu va fi afectat. Chiar dacă îşi va pierde toţi banii, chiar dacă îşi va pierde locuinţa, chiar dacă îşi va pierde familia, chiar dacă ţara sa va fi cucerită, chiar dacă îşi va pierde un membru sau dacă se va îmbolnăvi, el nu va fi dărâmat ca un om oarecare, fiindcă el are nevoie doar de virtuţile sale care nu i se pot lua. Virtuţile, aşa cum am spus şi mai sus, sunt cele care constituie adevărata avere a unui înţelept. Virtuţile nu se pot lua. Un adevărat înţelept nu va renunţa niciodată la virtuţile sale, virtuţi care sunt de fapt bunuri interne, bunuri ce nu pot fi luate. Deşi bunurile externe precum banii, casele, familia, pot fii luate şi ar distruge un om normal, pentru un înţelept aceste bunuri sunt prea puţin importante, ba chiar se poate descotorosi de ele pentru a-şi păstra bunurile interne virtuţile. Virtuţile au bineînţeles şi opus. Opusul virtuţilor sunt viciile. Orice om normal are un viciu cât de mic fie că este vorba despre jocurile de noroc, fie că este vorba de băutură, fie că este vorba despre un mic lucru repetat în fiecare zi dar care duce la dependenţă sau obsesie. Înţelepţii nu au vicii 3. Diferenţa dintre un înţelept şi un om normal este că un înţelept are drept avere 2 Seneca De constantia Sapientis 1.3. 3 Ibid., 2.1; 2.2; 2.3.
virtuţile bunurile interne, iar un om normal are drept avere bunuri externe precum case, bani, bijuterii, tronuri. O altă diferenţă dintre un înţelept şi un om normal este că un înţelept nu este dărâmat de pierderea acestor bunuri externe pe care un om normal pune mare preţ si suferă la pierderea lor. De asemenea, un înţelept nu simte nevoia să se răzbune ca un om oarecare atunci când este insultat sau când este nedreptăţit. Cum am spus şi mai sus, viciile oamenilor normali contra virtuţilor înţelepţilor constituie o altă diferenţă 4. Părerea mea despre imunitatea înţeleptului la nedreptăţi şi insulte este aceea că înţeleptul este un om inteligent care îşi foloseşte virtuţile drept scut pentru tragediile si lucrurile rele care se pot întâmpla unui om şi care de obicei se întâmplă tuturor. Deoarece tragediile pot îngenunchea şi distruge un om, înţelepţii se consolează cu faptul că mai au virtuţile şi că o pot lua de la capăt sau că se pot obişnui cu condiţia în care se află. Când sunt insultaţi, ei nu simt nevoia să facă rău altor oameni, nici măcar acelor oameni care merită sau acelor oameni care au insultat un înţelept. Nu exista nimic atât de sacru în lume încât să nu fie blamat pentru ceva anume sau să nu fie nedreptăţit pentru că mereu va fi cineva care încearcă să ajungă undeva sau să fie deasupra tuturor, iar în drumul lui inevitabil cineva va fi nedreptăţit sau insultat chiar dacă acea persoană care doreşte să ajungă deasupra altora, nu a intenţionat să facă rău altcuiva. Virtutea care nu poate fi distrusă este mai puternică decât cea asupra căreia nu se poate încerca distrugerea. Un înţelept asupra căruia s-au întâmplat nedreptăţi dar nu a fost doborât de ele este mult mai puternic şi mult mai bun decât acel om căruia nu i se face nici o nedreptate 5. Aşadar, un înţelept nu este acela care scapă de nedreptate, un înţelept este acel om care ştie cum să treacă peste ele şi cum să nu se lase îngenuncheat sau afectat. De asemenea, un înţelept nu este acela care nu este insultat, ci un înţelept este acela care nu se lasă doborât nici de insulte. Înţeleptul este mult mai sus decât un om normal fiindcă nimic din ce îl atinge nu lasă o cicatrice prea mare în locul în care îl atinge, cum lumina naturală nu poate fi stinsă fiindcă nu se poate ajunge la sursa ei. Gândiţi-vă cum ar fi fără soare. Nu ar mai fi lumină, nu ar mai fi căldură, nu ar mai creşte nimic, totul ar fi un mare haos. 4 Ibid., 14.2; 14.3; 14.4. 5 Ibid., 18.5.
Dar gândiţi-vă cum ar fi lumea fără înţelepţi, fără să mai avem de unde să primim sfaturi care să ne ajute să trecem peste greutăţi, fără să mai avem de la cine să învăţăm noi, oamenii simpli. Ei, înţelepţii, fiindcă sunt oameni foarte buni îşi împart cu restul lumii învăţăturile lor, învăţături care sunt de asemenea virtuţi şi ele şi nu pot fi luate, pot fii doar date de înţelepţi 6. Cine poate să fie înţelept? Oricine se naşte înţelept sau oricine învaţă să fie înţelept. Oricine are virtuţi pe care nu le pierde, care nu îi sunt luate, la care nu renunţă de bunăvoie. Oricare nu se lasă doborât de tragedii, de boli, de pierderea unui membru, de dispariţia persoanelor dragi, de pierderea locuinţei, de pierderea banilor, de acuzaţii nefondate care nu numai că îi pătează numele, dar duc şi la alte neplăceri, de faptul că a devenit din stăpân sclav, că a devenit din rege cel care este batjocorit în drum spre călău, sau care a fost toată viaţa rob, care a fost toată viaţa sărac sau toată viaţa singur, dar care nu se lasă îngenunchiat de toate acestea fiindcă toate lucrurile enumerate mai sus sunt bunuri externe ce pot fi pierdute oricând, însă nu îşi pierde niciodată bunurile interne, bunurile cu adevărat importante, adică virtuţile 7. Despre fermitate? Fermitatea este tăria morală şi hotărârea neclintită a înţeleptului de a nu renunţa la virtuţile sale şi de a nu se lăsa doborât de nedreptăţi şi de insulte. Despre nedreptăţi şi insulte? Nedreptăţile şi insultele sunt persecuţii şi ofense care deşi îl ating pe înţelept, poate chiar mai des decât îl ating pe un om normal, nu îl afectează ca pe un om normal şi în nici un caz nu îl doboară pe înţelept fiindcă el este ferm cu privire la înţelepciunea sa şi chiar dacă doar atât are el, înţeleptul este fericit şi împlinit cu înţelepciunea lui. Înţeleptul, când pierde bunurile externe rămâne cu cele interne, cu înţelepciunea şi celelalte virtuţi. Omul normal, dacă a pierdut bunurile externe, a pierdut totul şi inevitabil, se pierde pe el însuşi. Se poate crede că înţeleptul nu are sentimente dacă nu este afectat de pierderea familiei, a averii, a sănătăţii sau a altor lucruri importante dar nu este tocmai adevărat că nu are sentimente. El are sentimente, dar greutăţile şi tragediile îl fac mai puternic, nu îl demoralizează. Dacă suferi şi arăţi acest lucru, nu dovedeşti 6 Ibid., 4.1; 4.2. 7 Ibid., 19.3.
neapărat că eşti un om slab, dar ceilalţi îţi vor vedea slăbiciunile, iar unii oameni care vor să îţi facă rău te pot lovi unde te doare. Înţeleptul nu arată că suferă deci nu poate fi atins, nu poate fi doborât de nedreptăţi şi insulte 8. Înţeleptul se gândeşte la toate lucrurile la care un om obişnuit nu s- ar gândi sau nu s-ar gândi în felul acesta: la natura tuturor lucrurilor, la religie, la credinţă, la viaţă şi la moarte, la tot ceea ce ne înconjoară. Înţeleptul îşi pune întrebări precum : forma este o cauză? ; de ce îţi face plăcere ceva? ; care este cauza?; ce este universal? ; ce dă forma lucrurilor? ; cine este artizanul acestei lumi? ; de ce avem legi şi ordine? ; de ce avem lumină? ; unde voi ajunge? ; cum să trăiesc? ; de ce sunt unii oameni într-un anumit fel? Aceste întrebări ni le punem cu toţi la un moment dat, dar nu aprofundăm, nu ne considerăm filosofi deşi uneori filosofăm, nu ne considerăm înţelepţi deşi uneori suntem înţelepţi. Dar nu suntem înţelepţi pentru că nu considerăm bunurile interne averi ci considerăm bunurile materiale fără de care nu am putea trăi adevărata avere 9. Noi, românii, avem o vorbă care se potriveşte foarte bine şi înţelepţilor : câinii latră, ursul merge. Aşa cum ursul ştie de ce este în stare, ştie de ce are nevoie pentru a supravieţui şi ştie că acei câini nu au nici o şansă în faţa lui, la fel este şi înţeleptul ştie de ce este în stare, ştie de ce are nevoie pentru a supravieţui, el ştie şi că nimic nu îl poate atinge cu adevărat şi nimic nu îl poate doborî. În concluzie, conform celor spuse mai sus, înţelepciunea înţeleptului este fermă, de neclintit, este după părerea mea, cea mai importantă virtute a unui înţelept, iar nedreptăţile şi insultele care îl lovesc nu îl dărâmă, fiindcă el este prea bun şi prea departe de oamenii obişnuiţi. Bibliografie: SENECA 2004. Dialoguri. Ed. îngrijită, note şi indice de Ioana Costa. Tr. din lb latină de Vichi- Eugenia Dumitru şi Ştefania Ferchedău. Studiu introd. de Anne Bănăţeanu. Iaşi: Polirom 2007. Epistole către Lucilius. Tr. din lb latină, studiu introductiv, note şi indice de Ioana Costa. Iaşi:Polirom 8 Ibid., 15.1. 9 Seneca Epistulae ad lucilium VII. 65.