LEGISLATIE EMAS si DE MEDIU

Similar documents
Directive şi Regulamente cu standarde europene armonizate

Acte normative interne care transpun reglementări comunitare Ianuarie 2004 Decembrie 2004

Pagina 1 din 5 Revizia: 0/ Ediţia 2

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992

ministrul mediului şi dezvoltării durabile emite următorul ordin:

SCHEMA ECO-COMUNITARĂ DE MANAGEMENT DE MEDIU ŞI AUDIT (EMAS) INSTRUMENT ÎN EVALUAREA PERFORMANŢELOR DE MEDIU ALE ORGANIZAŢIILOR NAŢIONALE

ART. 1 Prezenta metodologie stabileşte modul de calcul al contribuţiilor, taxelor,

8. COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ ÎN DOMENIUL MEDIULUI, ENERGETICII ŞI TRANSPORTURILOR

IMPLEMENTAREA DIRECTIVEI CADRU A APEI 2000/ 60/ EC IN BAZINUL HIDROGRAFIC MUREŞ

STUDIU PRIVIND LEGISLAŢIA SUPLIMENTELOR NUTRITIVE ŞI A PRODUSELOR DOPANTE ÎN ROMÂNIA

ART. 2 Prezenta metodologie se aplică de către contribuabilii/plătitorii, persoane fizice şi

Raport de mediu STRATEGIA NAŢIONALĂ ŞI PLANUL NAŢIONAL DE ACŢIUNE PENTRU GESTIONAREA SITURILOR CONTAMINATE DIN ROMÂNIA

LEGE nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor - REPUBLICARE *)

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

ENVIRONMENTAL MANAGEMENT SYSTEMS AND ENVIRONMENTAL PERFORMANCE ASSESSMENT SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU

FISA DE EVIDENTA Nr 1/

Capitolul I art.1, art.2, art.3, art.4, art.5 si art.6 si Capitolul V art.21, art.22, art.26, art.27 si art.28

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Curriculum vitae Europass

Sorin Adrian Popa. Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii - ICECON S.A., Bucureşti, România,

MANAGEMENTUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ

DOCUMENT JUSTIFICATIV

DOCUMENTE DE INTERES PUBLIC PRODUSE ŞI/SAU GESTIONATE ÎN CADRUL MINISTERULUI CULTURII

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1

FISA DE EVIDENTA Nr 2/

I. INTRODUCERE STRUCTURA PE CAPITOLE

Hotărârea Guvernului nr. 870 din 6 noiembrie 2013 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor

GUVERNUL ROMÂNIEI. Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE. Universitatea Naţională de Apărare Carol I. PLANUL OPERAŢIONAL

The Business Case. Romania Green Building Council. Romania Green Building Council

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE GESTIONARE A DEŞEURILOR MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

PARLAMENTUL EUROPEAN

PROIECTUL: iei publice. Cod SMIS: 26932

RISC, HAZARD ŞI VULNERABILITATE NOŢIUNI GENERALE

D I S P O Z I ŢI A NR. 416 din

FINANŢAREA PROIECTELOR DE UTILIZARE A ENERGIEI DURABILE Sesiunea de informare şi instruire Timişoara 30 Septembrie 2011

Curriculum vitae Europass

Ordinul 1503/2017 M.Of din 28-dec-2017

Proiectului CONURBANT O abordare inclusivă, de la egal la egal a conurbaţiilor şi aglomerărilor urbane largi, pentru participarea la Pactul Primarilor

Metodologia de calcul al contribuţiilor, taxelor, penalităţilor şi altor sume datorate la Fondul pentru mediu din

EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013 Data intrarii in vigoare : 1 ianuarie 2014

PLAN OPERAŢIONAL PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA FENOMENULUI VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR An şcolar

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

FIŞA CU DATE DE SECURITATE Conform Regulamentului (UE) nr.1907/2006, amendat prin Regulamentul (UE) nr. 453/2010 şi Regulamentului (UE) nr.

Programul naţional de siguranţă în aviaţia civilă din

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Adresă Titular Strategie: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice PENTRU

Plan de management de mediu şi social

Art. 3 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****- Ministrul culturii, Ion Caramitru

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

LEGE privind energia electrică şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

R O M Â N I A MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE PLANUL STRATEGIC AL MINISTERULUI MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE PENTRU PERIOADA

508/ /2003, (CE) 861/2006, (CE)

Producție. industrială durabilă. Programe masterat: Managementul Mediului Ingineria Procedeelor Nepoluante. Profesor Maria Gavrilescu

Estimarea şi managementul riscului

Anexa 8 FIŞA POST 1.POSTUL : MANAGER PROIECT, COD COR CERINŢE : 2.1 Studii : Studii superioare finalizate 2.2 Vechime : Minim 3 ani pe un

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

Programul naţional de siguranţă în aviaţia civilă din

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI SIBIU. AUTORIZAŢIE INTEGRATĂ DE MEDIU Nr. SB 43 din Revizuită în data de xx.xx.

Dată act: 17-iul Emitent: Guvernul

GHID DE BUNE PRACTICI PENTRU PLANIFICAREA ŞI IMPLEMENTAREA INVESTIŢIILOR DIN SECTORUL INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

Securitatea şi Sănătatea. în utilizarea Produselor Chimice la locul de muncă

2.4. Auditul de mediu (AM) eco- auditul

Hotarirea 739/2016 M.Of. 831 bis din 20-oct-2016

\ SECRETARUL JUDEŢULUI, dr. Ivan VastfCTVANOFF \ 1 CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA

H.G. nr. 646 din 7 septembrie 2017 privind recunoaşterea Asociaţiei Ţara Secaşelor Alba-Sibiu ca fiind de utilitate publică

FIŞA CU DATE DE SECURITATE

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ

FIŞĂ CU DATE DE SECURITATE Conform Regulamentului (UE) nr.1907/2006, amendat prin Regulamentul (UE) nr. 453/2010 şi Regulamentului (UE) nr.

SintAct Wolters Kluwer - Ordinul 192/2014, M.Of. 129 din 21-feb-2014

PREŞEDINTELE AUTORITĂŢII NAŢIONALE SANITARE VETERINARE ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR Dr. Dumitru BĂICULESCU

STANDARDELE DE CONTROL INTERN/MANAGERIAL EXISTENTE ÎN CADRUL CASEI DE ASIGURARI DE SANATATE NEAMT

1 funcţie publică parlamentară de execuţie de consultant parlamentar, pe perioadă nedeterminată; TEMATICĂ CONCURS

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO)

Ordonanţa nr. 39/2000 pentru stabilirea şi sancţionarea unor fapte contravenţionale în operaţiunile de transport feroviar şi cu metroul

Str. Gh.Tuculeanu, nr. 1A, Chiajna, Ilfov Telefon(oane) Fax(uri)

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Art. 3. (1) În cadrul Agenției se înființează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire

iulie 2006 EuropeAid/119820/D/SV/RO

Curriculum vitae Europass

Standardele pentru Sistemul de management

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi

Direcţii strategice ale dezvoltării durabile în România

C A L E N D A R U L mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar

România şi Strategia Europa Reforme naţionale pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii la orizontul anului 2020

O administraţie dinamică pentru o agricultură durabilă şi un spaţiu rural prosper

Fondurile structurale europene Ce sunt şi cum se pot obţine? Dr. Radu MUNTEANU Consultant, Cadru didactic asociat ASE

Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei sociale Deputat, Parlamentul Romaniei

Denumirea proiectului:

Revista Asociaţiei de Standardizare din România

Pag. 1 din 7 Act sintetic la data 10-Jun-2016 pentru Hotarirea 28/2008

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL DECIZIE

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 331 din 16 aprilie 2018

CHESTIONAR PENTRU FIRME CE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL RECICLARII DEŞEURILOR DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ŞI ELECTRONICE DIN ROMÂNIA

PLANUL DE IMPLEMENTARE DE LA JOHANNESBURG-2002 ŞI PRIORITĂŢILE SALE ÎN DOMENIUL APEI.

- NORTHWESTGORJ Managementul Conservativ al Habitatelor 4070* si 9260, in ROSCI 0129 Nordul Gorjului de Vest, judetul Gorj

Curriculum vitae Europass

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE DEPARTAMENTUL DE RELAŢII INTERNAŢIONALE

Transcription:

LEGISLATIE EMAS si DE MEDIU REGLEMENTARI UE - EMAS Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntara a organizatiilor la un sistem comunitar de management de mediu si audit (EMAS) si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 si a Deciziilor 2001/681/CE si 2006/193/CE ale Comisiei, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L342, 22.12.2009 Regulamentul Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 761/2001 care permite participarea voluntara a organizatiilor la schema Comunitara de eco-management si audit (EMAS) - Regulamentul EMAS Decizia Comisiei nr. 681/2001/CE privind orientarile pentru punerea in aplicare a Regulamentului EMAS Decizia Comisiei 2011/832/UE privind un ghid pentru înregistrarea colectivă la nivelul UE, înregistrarea organizaţiilor din ţări terţe şi înregistrarea globală în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) Decizia Comisiei din 4 martie 2013 de instituire a ghidului utilizatorului care stabilește etapele necesare participării la EMAS, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS) LEGISLAŢIE NATIONALA EMAS HOTĂRÂRE Nr. 57 din 26 ianuarie 2011privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) ORDIN Nr. 1541 din 6 iunie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comitetului EMAS şi al Biroului EMAS ORDIN Nr. 2086 din 17 august 2011 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare în sistemul comunitar de management de mediu şi audit - EMAS LEGISLAŢIE NATIONALA MEDIU Ordinul 1450/2010 din 01.10.2010 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare HG 1037/ 2010 (MO nr. 728/2.11.2010) privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, HG 247/14.04.2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernullui nr.621/2001 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje Ordin nr. 2689/2011 - pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.450/2010 Ordonanta de Urgenta 195/2005, privind protectia mediului, actualizata la 1 ianuarie 2012 Ordin Nr. 794 din 06.02.2012 emis de Ministerul Mediului si Padurilor privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje

Ordinul nr.799/06.02.2012 emis de Ministerul Mediului si Padurilor privind aprobarea Normativului de conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor Ordin nr. 1341/3 mai 2012 privind aprobarea Procedurii de emitere a certificatelor de origine pentru biomasa provenita din silvicultura si industriile conexe Ordinul 873/21.02.2012 pentru aprobarea procedurii de notificare din punctul de vedere al gospodaririi apelor Ordin nr. 1422/16 mai 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice, poluari accidentale pe cursurile de apa si poluari marine în zona costiera Ordin nr. 2366/15 iunie 2012 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului mediului si padurilor si al ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri nr. 2.743/3.189/2011 privind aprobarea Procedurii si criteriilor de evaluare si autorizare a organizatiilor colective si de evaluare si aprobare a planului de operare pentru producatorii care isi indeplinesc in mod individual obligatiile privind gestionarea deseurilor de baterii si acumulatori, precum si componenta si atributiile comisiei de evaluare si autorizare Hotarare nr. 668/4 iulie 2012 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.570/2007 privind infiintarea Sistemului national pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de sera rezultate din surse sau din retinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon, reglementate prin Protocolul de la Kyoto Hotarare nr. 680/5 iulie 2012 privind aprobarea Listei cuprinzand doua obiective de investitii prioritare din infrastructura de gospodarire a apelor si de mediu, precum si a caracteristicilor principale si a indicatorilor tehnico-economici aferenti acestora Ordin nr. 2606/16 iulie 2012 privind stabilirea unor masuri aplicabile managementului produselor biocide in conditii de siguranta pentru mediu Ordin nr. 2595/12 iulie 2012 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 Ordin nr. 2628/20 iulie 2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Comitetului national pentru Programul Hidrologic International si a componentei acestuia Ordin nr. 2492/29 iunie 2012 privind aprobarea membrilor Comisiei nationale pentru produse biocide si a regulamentului de organizare si functionare a acesteia Ordinul 2691/27 iulie 2012 pentru modificarea Ghidului de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, aprobat prin Ordinul ministrului mediului si padurilor nr. 981/2012 Ordin nr. 3240/14 august 2012 pentru completarea Ordinului ministrului mediului si padurilor si al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice nr. 2.266/335/2012 privind aprobarea modelelor de documentatii standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie de lucrari publice pentru proiectele de "proiectare si executie de statie de tratare a apei/statie de epurare de ape reziduale", "executie de retele de canalizare si retele de alimentare cu apa", "proiectare si executie de statie de sortare, compostare si tratare mecano-biologica a deseurilor", "executie de depozit conform de deseuri" Hotarare nr. 829/07 august 2012 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 332/2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe masini mobile nerutiere si a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfa si stabilirea masurilor de limitare a emisiilor de gaze si de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protectiei atmosferei Ordonanta nr. 20/23 august 2012 privind instalatiile portuare de preluare a deseurilor generate de nave si a reziduurilor marfii Ordin nr. 324/14 august 2012 privind numirea reprezentantilor partii romane in cadrul organismelor create in temeiul tratatelor bilaterale privind gospodarirea apelor de frontieră

Ordin nr. 3309/29 august 2012 privind stabilirea unor masuri aplicabile managementului produselor de protectie a plantelor in conditii de siguranta pentru mediu Ordin nr. 3298/28 august 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea activitatii de atestare a institutiilor publice sau private specializate in elaborarea documentatiilor pentru fundamentarea solicitarii avizului de gospodarire a apelor si a autorizatiei de gospodarire a apelor Ordin nr. 3299/28 august 2012 pentru aprobarea metodologiei de realizare si raportare a inventarelor privind emisiile de poluanti in atmosfera Ordin nr. 3404/10 septembrie 2012 pentru aprobarea Procedurii de emitere a permisului de traversare a lucrarilor de gospodarire a apelor cu rol de aparare impotriva inundatiilor si a Indrumarului tehnic pentru proiectarea si realizarea lucrarilor de traversare a lucrarilor de gospodarire a apelor cu rol de aparare impotriva inundatiilor Hotarare nr. 928/12 septembrie 2012 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata a benzinei si motorinei si de introducere a unui mecanism de monitorizare si reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera Ordin nr. 3420/12 septembrie 2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizatiei privind emisiile de gaze cu efect de sera pentru perioada 2013-2020 Ordin nr. 3427/13 septembrie 2012 privind stabilirea unui formular unic in vederea depunerii cererilor pentru proiectele finantate din fonduri UE Ordin nr. 37 /4 octombrie 2012 pentru modificarea si completarea Regulamentului de acreditare a producatorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 42/2011 Hotarare nr. 985/ 10 octombrie 2012 pentru modificarea Normelor metodologice de punere in aplicare a prevederilor anexei VI "Reguli privind prevenirea poluarii atmosferei de catre nave" la Conventia internationala din 1973 pentru prevenirea poluarii de catre nave, asa cum a fost modificata prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78), aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.105/2007 OUG 58/16 octombrie 2012 privind modificarea unor acte normative din domeniul protectiei mediului si padurilor Hotarare nr. 998/17 octombrie 2012 privind completarea Hotararii Guvernului nr. 1.680/ 2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltarii economice durabile si a Hotararii Guvernului nr. 753/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regionala prin stimularea investitiilor Hotarare nr. 1001/ 17 octombrie 2012 pentru modificarea anexelor nr. II/3 si II/4 la Hotararea Guvernului nr. 903/2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investitii prioritare din infrastructura de mediu si dezvoltare durabila, precum si a anexei nr. II/16 la Hotararea Guvernului nr. 1.418/2009 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investitii prioritare din infrastructura de mediu si dezvoltare durabila Hotarare nr. 1005 /17 octombrie 2012 privind organizarea si functionarea Garzii Nationale de Mediu Ordin nr. 3701 / 23 octombrie 2012 pentru modificarea Ghidului de finantare a Programului vizand protectia resurselor de apa, sisteme integrate de alimentare cu apa, statii de tratare, canalizare si statii de epurare, aprobat prin Ordinul ministrului mediului si padurilor nr. 1.450/2010 Ordin nr. 3754 /31 octombrie 2012 privind modificarea si completarea Procedurii nationale de omologare a produselor de protectie a plantelor care contin substante active notificate si pentru care nu s-a luat inca o decizie de includere in lista cu substante active autorizate in Uniunea Europeana, aprobata prin Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, al ministrului sanatatii si al ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 134/197/412/2006 Ordin nr. 3838/ 9 noiembrie 2012 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare si procedurilor preliminare de acceptare a deseurilor la depozitare si lista nationala de deseuri acceptate in fiecare clasa de depozit de deseuri

Ordinul 3839/9.11.2012 pentru modificarea si completarea procedurii de emitere a autorizatiei de mediu, aprobata prin Ordinul ministrului mediului si dezvoltarii durabile( M.O 795/2012) HG nr. 48 din 19 februarie 2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice si pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului si schimbarilor climatice Lege nr. 70 din 28 martie 2013 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 114/2007 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului Hotarare nr. 566 din 30 iulie 2013 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice si pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului si schimbarilor climatice si a Hotararii Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea si functionarea Departamentului pentru ape, paduri si piscicultura, precum si pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice si pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului si schimbarilor climatice Hotarare nr. 564 din 30 iulie 2013 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea si functionarea Garzii Nationale de Mediu Decizie nr. 2340 din 13 august 2013 privind numirea Comisiei de examinare a verificatorilor de proiecte si a expertilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor natural Ordonanta nr. 31 din 27 august 2013 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu Hotarare nr. 707 din 18 septembrie 2013 pentru modificarea Programului de masuri impotriva poluarii cu substante chimice, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 351/2005 Ordin nr. 2631 din 8 noiembrie 2013 pentru modificarea si completarea Ghidului de finantare a Programului privind cresterea productiei de energie din surse regenerabile, aprobat prin Ordinul ministrului mediului si padurilor nr. 714/2010 Ordin nr. 2881 din 3 decembrie 2013 pentru aprobarea Instructiunilor tehnice privind aplicarea si urmarirea masurilor stabilite in planul de refacere a mediului, in planul de gestionare a deseurilor extractive si in proiectul tehnic de refacere a mediului, precum si modul de operare cu garantia financiara pentru refacerea mediului afectat de activitatile miniere Ordin nr. 2881 din 3 decembrie 2013 pentru aprobarea Instructiunilor tehnice privind aplicarea si urmarirea masurilor stabilite in planul de refacere a mediului, in planul de gestionare a deseurilor extractive si in proiectul tehnic de refacere a mediului, precum si modul de operare cu garantia financiara pentru refacerea mediului afectat de activitatile miniere Ordin nr. 35 din 17 ianuarie 2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 549/2006 pentru aprobarea modelului si continutului formularului Declaratie privind obligatiile la Fondul pentru mediu si a instructiunilor de completare si depunere a acestuia Hotarare nr. 65 din 5 februarie 2014 pentru modificarea anexei nr. II/97 la Hotararea Guvernului nr. 446/2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investitii prioritare din infrastructura de mediu Hotarare nr. 68 din 5 februarie 2014 pentru modificarea anexei nr. II/1 la Hotararea Guvernului nr. 1.417/2009 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru 9 obiective de investitii prioritare din infrastructura de mediu si dezvoltare durabila Ordin nr. 256 din 5 martie 2014 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului nr. 464/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea si desfasurarea activitatilor de control si inspectie in domeniul Hotarare nr. 600 din 23 iulie 2014 privind aprobarea Strategiei nationale de securitate si siguranta nucleara 1. SCHIMBĂRI CLIMATICE LEGISLAŢIE NATIONALA în domeniul schimbărilor climatice

Hotarare nr. 529 din 24 iulie 2013 pentru aprobarea Strategiei nationale a Romaniei privind schimbarile climatice, 2013-2020 Ordinul Ministrului MAI/MMP/MECMA nr. 152/1883/2194/2011 (MO nr.535/28.07.2011) privind stabilirea cadrului instituţional pentru aplicarea prevederilor deciziei Comisiei 2011/278/UE de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată şi cu titlu gratuit a certificatelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Ordinul Ministrului nr. 1170 din 29.09.2008 pentru aprobarea Ghidului privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice GASC (publicat în M.O. nr. 711/20.10.2008); Hotărârea Guvernului nr. 1570 din 19.12.2007 privind înfiinţarea Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon, reglementate prin Protocolul de la Kyoto (publicat în M.O. nr. 26/14.01.2008); Hotărârea Guvernului nr. 658/2006 privind reorganizarea Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice (CNSC) (publicat în M.O. nr. 465/30.05.2006); Hotărârea Guvernului nr. 645 din 7.07.2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale a României privind schimbările climatice (SNSC 2005-2007) (publicat în M.O. nr. 670/27.07.2005); Hotărârea Guvernului nr. 1877 din 22.12.2005 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune privind schimbările climatice (PNASC 2005-2007) (publicat în M.O. nr. 110/6.02.2006); Legea nr. 3 din 2.02.2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997 (publicat în M.O. nr. 81/16.02.2001); Legea nr. 24 din 6.05.1994 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 (publicat în M.O. nr. 119/ 12.05.1994); Proceduri privind proiectele Implementare în comun (JI) Ordinul Ministrului nr. 297 din 21.03.2008 privind aprobarea Procedurii naţionale privind utilizarea mecanismului JI pe baza modulului I (publicat în M.O. nr. 308/21.04.2008); Ordinul Ministrului nr. 1122 din 17.10.2006 pentru aprobarea Ghidului privind utilizarea mecanismului "implementare în comun (JI)" pe baza modului II (art. 6 al Protocolului de la Kyoto) (publicat în M.O. nr. 957/28.11.2006); Green Investment Scheme - GIS Hotărâre nr. 432 din 28.04.2010 privind iniţierea şi dezvoltarea schemelor de investiţii verzi Ordonanţă de Urgenţă nr. 29 din 31.03.2010 privind valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto EU-ETS (RO) Legea 19 din 11.01.2012 pentru modificarea art. 3 din Legea gazelor nr. 351/2004 OUG 64 din 29.06.2011, privind stocarea geologica a dioxidului de carbon OG 9 din 26.01.2011, privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon şi de abrogare a Ordonanţei Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon Ordinul 62 din 12.01.2011, pentru aprobarea Procedurii de realizare a controlului produselor si echipamentelor care contin anumite gaze fluorurate cu efect de sera si modalitatile de colaborare dintre autoritatile desemnate potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 939/2010 privind unele masuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de sera

HG 1300 din 15.12.2010, pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera Hotărâre nr. 133 din 23.02.2010 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera Ordinul Ministrului nr. 254 din 12.03.2009 pentru aprobarea Metodologiei privind alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din Rezerva pentru instalaţiile nou-intrate pentru perioada 2008-2012 (publicat în M.O. nr. 186/25.03.2009); H.G. nr. 60/2008 din 16.01.2008 pentru aprobarea Planului naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012, M.Of. nr. 126/2008 din 18.02.2008 ( Anexe ); Decizia Comisiei nr. 2007/589/CE de stabilire a ghidurilor privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului; O.M. nr. 1474/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea şi operarea registrului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră (publicat în M.O. nr. 680/2007); O.M. nr. 1897/2007 pentru pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012, (publicat în M.O. nr. 842/2007); O.M. nr. 85/2007 pentru aprobarea Metodologiei privind elaborarea Planului Naţional de Alocare, (publicat în M.O. nr. 101/9.02.2007); O.M. nr. 1008/2006 pentru stabilirea competentelor şi procedurii de emitere şi revizuire a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, (publicat în M.O. nr. 845/2006); H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, (publicat în M.O. nr. 554/27.06.2006) tranpune Directiva Consiliului nr. 2003/87/CE din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (Text cu relevanţă pentru SEE); Decizia 2004/280/CE din 11.02.2004 privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto; EU-ETS (EN) Commission Regulation no 916/2007 of 31 July 2007 amending Regulation (EC) No 2216/2004 for a standardised and secured system of registries pursuant to Directive 2003/87/EC of the European Parliament and of the Council and Decision No 280/2004/EC of the European Parliament and of the Council; Commission Decision no 2007/589/EC establishing guidelines for the monitoring and reporting of greenhouse gas emissions pursuant to Directive 2003/87/EC of the European Parliament and of the Council (versiune româna); Commission Decision no 2006/780/EC on avoiding double counting of greenhouse gas emission reductions under the Community emissions trading scheme for project activities under the Kyoto Protocol pursuant to Directive 2003/87/EC of the European Parliament and of the Council [Official Journal L 316 of 16 November 2006]; Commission Decision no 2006/803/EC amending Decision 2005/381/EC establishing a questionnaire for reporting on the application of Directive 2003/87/EC of the European Parliament and of the Council establishing a scheme for greenhouse gas emission allowance trading within the Community and amending Council Directive 96/61/EC. Commission Regulation no 2216/2004 of 21 December 2004 for a standardised and secured system of registries pursuant to Directive 2003/87/EC of the European Parliament and of the Council and Decision No 280/2004/EC of the European Parliament and of the Council [Official Journal L 386 of 29.12.2004]; Directive 2004/101/EC of the European Parliament and of the Council amending Directive 2003/87/EC establishing a scheme for greenhouse gas emission allowance trading within the Community, in respect of the Kyoto Protocol s project mechanisms ( versiune româna );

Directive 2003/87/EC of the European Parliament and of the Council establishing a scheme for greenhouse gas emission allowance trading within the Community and amending Council Directive 96/61/EC (IPPC Directive) ( versiune româna ); 2. LEGISLAŢIE ORIZONTALĂ ŞI REGLEMENTĂRI Hotarare nr. 1088 din 11 decembrie 2013 privind modificarea anexei nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 834/2007 pentru aprobarea constituirii Comitetului de monitorizare al Programului operational sectorial de mediu 2007-2013 si a Regulamentului-cadru de organizare si functionare a acestuia Lege nr. 384 din 24 decembrie 2013 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu Ordin nr. 2881 din 3 decembrie 2013 pentru aprobarea Instructiunilor tehnice privind aplicarea si urmarirea masurilor stabilite in planul de refacere a mediului, in planul de gestionare a deseurilor extractive si in proiectul tehnic de refacere a mediului, precum si modul de operare cu garantia financiara pentru refacerea mediului afectat de activitatile miniere Ordin nr. 2533 din 1 noiembrie 2013 pentru aprobarea Ghidului de finantare a Programului vizand educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului Ordin nr. 1601 din 27 iunie 2013 pentru aprobarea listei cu aplicatii care beneficiaza de derogare de la restrictia prevazuta la art. 4 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 322/2013 privind restrictiile de utilizare a anumitor substante periculoase in echipamentele electrice si electronice Ordin nr. 1596 din 26 iunie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 Lege nr. 251 din 19 iulie 2013 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2013 pentru reglementarea unor masuri financiare in domeniul programelor multianuale prioritare de mediu si gospodarire a apelor Lege nr. 226 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 164/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului Hotarare de Guvern nr. 322 din 29 mai 2013 privind restrictiile de utilizare a anumitor substante periculoase in echipamentele electrice si electronice Lege nr. 70 din 28 martie 2013 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 114/2007 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului Ordin nr. 437 din 19 martie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 HG nr. 48 din 19 februarie 2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice si pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului si schimbarilor climatice HG nr. 17/2012 de modificare si completare a HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, modificată şi completată (MO nr. 48/20.01.2012) Ordinul nr. 405 din 26.03.2010 privind constituirea şi funcţionarea Comisiei de analiză tehnică la nivel central HG nr. 445/2009 (MO nr. 481/13.07.2009) privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului Ordinul nr. 1798 din 19.11.2007 al Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu

Evaluare strategică de mediu (SEA) pentru Planuri şi Programe - Aviz de mediu Ordin nr. 995 din 21.09.2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe Ordin nr. 117 din 2.02.2006 pentru aprobarea Manualului privind aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe Manual pentru aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe Ordin nr. 480 din 16.05.2006 privind constituirea şi funcţionarea Comitetului special la nivel central pentru realizarea etapei de încadrare a procedurii de evaluare de mediu Hotărâre nr. 1076 din 8.07.2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluarii de mediu pentru planuri şi programe Manual privind SEA pentru politica de coeziune 2007-2013 Evaluare impact asupra mediului (EIM) a proiectelor - Acord de mediu Ordinul nr. 135 din 10.02.2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului supra mediului pentru proiecte publice si private Hotărârea Guvernului nr. 445 din 13.07. 2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului Ordin nr. 863 din 26.09.2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului Ordin nr. 864 din 26.09.2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontieră şi de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontieră. Informaţia privind mediul HG nr. 878 din 28.07.2005 - accesul publicului la informaţia privind mediul Convenţia Espoo Legea nr. 349 din 18.11.2009 pentru ratificarea Protocolului privind evaluarea strategică de mediu la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier Protocolul privind evaluarea strategică de mediu la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier, adoptată la Espoo la 25.02.1991 Amendament la Convenţia Espoo Convenţia Aarhus Legea nr. 86 din 10.05.2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 Răspunderea de mediu OUG nr. 68 din 2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului 3. CONTROLUL POLUĂRII LEGE nr.1 din 6.01.2012 pentru acceptarea amendamentelor la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la poluanţii organici persistenţi, adoptat la Aarhus la 24 iunie 1998, adoptate prin deciziile 2009/1, 2009/2 şi 2009/3, cu ocazia celei de-a douăzeci şi şaptea reuniuni a Organismului executiv, la Geneva la 14-18 decembrie 2009 ORDIN nr. 2387 din 29.09.2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltãrii durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturalã protejatã a siturilor de importanţã comunitarã, ca parte integrantã a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România

DIRECTIVA 2010/75/UE din 24 noiembrie 2010 a Parlamentului European si a Consiliului privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) Protocolul de la Kiev - 2008 (Protocol on Polluant Release and Transfer Registres) privind registrul poluanţilor emişi şi transferaţi în mediu (Aarhus) Lege pentru ratificarea Protocolului privind Registrul poluanţilor emişi şi transferaţi, adoptat la Kiev la 21 mai 2003, la Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 HOTARÂRE nr. 140 din 6.02.2008 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) al Parlamentului European şi al Consiliului nr. 166/2006 privind înfiinţarea Registrului European al Poluanţilor Emişi şi Transferaţi şi modificarea directivelor Consiliului 91/689/CEE si 96/61/CE REGULAMENTUL (CE) nr. 166 din 18 Ianuarie 2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind înfiinţarea Registrului European al Poluanţilor Emişi şi Transferaţi şi modificarea Directivelor Consiliului 91/689/CEE si 96/61/CE IPPC Ordinul 46 din 5 martie 2012 al Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale privind aprobarea Procedurii de emitere a certificatului de origine pentru biomasa provenita din agricultura si industriile conexe, utilizata drept combustibil sau materie prima pentru productia de energie electrica Directiva 2010/75/UE a Parlamentului european şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) Decizia 2010/728/UE de stabilire a chestionarului care trebuie utilizat pentru raportarea cu privire la aplicarea Directivei 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și controlul integrat al poluării OUG nr. 40/2010 pentru modificarea OUG 152/2005 - M.Of. 283/30.04.2010 Legea 205/2010 pentru aprobarea OUG nr. 40/2010 - M.Of. 765/16.11.2010 Deciziile de raportare a stadiului implementării Directivelor IPPC (2008/1/CE) şi COV (99/13/CE şi 2004/42/CE) Decizia 2010/728/UE de stabilire a chestionarului care trebuie utilizat pentru raportarea cu privire la aplicarea Directivei 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și controlul integrat al poluării Directiva 2008/1/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării Legea nr. 84/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării - Publicată în Monitorul Oficial nr. 327/11 aprilie 2006 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării - Publicată în Monitorul Oficial nr. 1078/30 noiembrie 2005 Ordinul MMGA nr. 1158/2005 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 818/2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu - Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1091 din data de 5 decembrie 2005 Ordinul MAPAM nr. 1301/27.12.2005 pentru infiinţarea Comisiei pentru analiza contestaţiilor în cadrul procedurii de autorizare integrată Ordinul MMGA nr. 249/2005 pentru înfiinţarea Centrului naţional de coordonare, informare, reactualizare a ghidurilor privind cele mai bune tehnici disponibile şi de comunicare cu Biroul European pentru Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării şi cu Forumul European de Informare - Publicat în Monitorul Oficial nr. 296/8 aprilie 2005 Ordinul MAPAM nr. 36/07.01.2004 privind aprobarea Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu - publicat în Monitorul Oficial nr. 43/19.01.2004 Ordinul MAPAM nr. 169/02.03.2004 pentru aprobarea, prin metoda confirmării directe, a Documentelor de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile (BREF), aprobate de Uniunea Europeană - publicat în Monitorul Oficial nr. 206/09.03.2004

Ordinul MAPAM nr. 37/02.04.2003 pentru aprobarea Documentului de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru industria celulozei şi hârtiei - publicat în Monitorul Oficial nr. 247/10.04.2003 Ordinul MAPAM nr. 566/01.09.2003 pentru aprobarea Documentului de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru industria producătoare de ciment şi var - publicat în Monitorul Oficial nr. 689/01.10.2003 Ordinul MAPAM nr. 818/17.10.2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu - publicat în Monitorul Oficial nr. 800/13.11.2003 PLAFOANELE NAŢIONALE DE EMISII pentru dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), amoniac (NH3) şi compusi organici volatili (COV) Hotarare nr. 1012 din 19 decembrie 2013 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 1.497/2008 privind aprobarea Planului national de implementare a prevederilor Conventiei privind poluantii organici persistenti, adoptata la Stockholm la 22 mai 2001, aferent perioadei 2008-2029; Hotarare nr. 1047 din 11 decembrie 2013 pentru modificarea art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerintelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compusi organici volatili rezultati din depozitarea, incarcarea, descarcarea si distributia benzinei la terminale si la statiile de benzina Ordin nr. 728 din 5 aprilie 2013 privind modificarea Ordinului ministrului industriei si resurselor nr. 337/2001 pentru aprobarea Normelor privind inspectia tehnica a instalatiilor, echipamentelor si dispozitivelor utilizate in scopul limitarii emisiilor de compusi organici volatili rezultati din depozitarea, incarcarea, descarcarea si distributia benzinei la terminale si la statiile de benzina Legea nr. 271/2003 de ratificare a protocoalelor Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 si la Gothenburg la 1 decembrie 1999, ce are ca obiectiv de a controla şi a reduce emisiile dioxid de sulf, oxizi de azot, amoniac şi compuşi organici volatili, care pot produce efecte dăunatoare asupra sănătăţii umane şi asupra ecosistemelor naturale (terestre şi acvatice), materialelor şi culturilor agricole datorită efectului de acidifiere şi eutrofizare sau formării ozonului troposferic si să asigure, pe termen lung ca depunerile şi concentraţiile în aer a poluanţilor cu efect de acidifiere, eutrofizare şi de precursori ai ozonului troposferic nu depăşesc încărcările şi nivelurile critice stabilite pentru elementele sensibile de mediu. Protocolul de la Gothenburg se completează şi cu prevederile Directivei nr. 2001/81/CE privind plafoanele naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi atmosferici. Directiva nr. 2001/81/CE privind plafoanele naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi atmosferici (Directiva NEC). Pentru România, plafoanele naţionale de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac, stabilite pentru anul 2010, sunt cele prevazute în Protocolul Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, ratificat prin Legea nr. 271/2003. LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ privind transpunerea şi implementarea Directivei nr. 2001/81/CE HG nr.1879/2006 pentru aprobarea Programului naţional de reducere progresivă a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac, MOf. nr. 27/16.01.2007 HG nr. 1856/2005 privind plafoanele naţionale pentru anumiţi poluanţi atmosferici, MOf. nr. 3/11.01.2006 Studiu privind determinarea depunerilor şi concentraţiilor la nivel naţional de poluanţi atmosferici cu efect de acidifiere şi eutrofizare şi de precursori ai ozonului, şi reprezentarea lor pe hartă, conform manualului elaborat în cadrul Programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului pe distanţe lungi a poluanţilor atmosferici în Europa (EMEP) "Manual privind metodologiile şi criteriile pentru modelarea şi realizarea hărţilor privind încărcările şi nivelurile critice"

Instalaţii mari de ardere (IMA) HG nr. 440 din 28.04.2010 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi de la instalaţiile mari de ardere Ordinul 833/2005 pentru aprobarea Programului naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din IMA Anexe la Ordinul 833/2005 Programul Naţional de Reducere a Emisiilor Ordinul 347/2004. Model notificare derogare Ordinul 712/2004 Ghid elaborare Programe de reducere progresiva a emisiilor Ordinul MMGA nr.347/17.08.2004 privind modelul de notificare a autorităţilor publice de protecţie a mediului privind limitarea funcţionării instalaţiilor mari de ardere, în vederea derogării de la respectarea valorilor limită de emisie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.541/2003 - publicat în Monitorul Oficial nr. 786/26.08.2004 Ordinul comun MAPAM, MEC, MAI, nr. 712/ 24.09.2003 pentru aprobarea Ghidului privind elaborarea propunerilor de programe de reducere progresivă a emisiilor anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere - publicat în Monitorul Oficial nr. 145/18.02.2004 Ordinul MAPAM nr. 1052/15.12.2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului tehnic pentru controlul activităţilor instalaţiilor mari de ardere - publicat în Monitorul Oficial nr. 32/15.01.2004 HG 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din IMA Directiva 2001/80/CE - privind limitarea emisiilor de poluanţi în aer proveniţi de la instalaţiile mari de ardere Ghid pentru monitorizarea şi automonitorizarea emisiilor Programul Naţional de Reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere Accidente majore cu substanţe periculoase - Seveso Hotărârea de Guvern nr. 804 din 2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase ORDIN nr. 520 din 29.05.2006 privind aprobarea Procedurii de investigare a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase ORDIN nr. 647 din 16.05.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind elaborarea planurilor de urgenţă în caz de accidente în care sunt implicate substanţe periculoase ORDIN nr. 251 din 26.03.2005 pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase ORDIN nr. 142 din 25.02.2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate privind activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase ORDIN nr. 1084 din 22.12.2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activităţilor care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi, respectiv, a accidentelor majore produse de substanţe periculoase Strategia de implementare a obligaţiilor Directivei 96/82/EC, transpusă prin HG nr. 95/2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase -Seveso II, pentru perioada 2005-2006 Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/105/CE din 16.12.2003 de modificare a Directivei Consiliului 96/82/CE privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase Directiva Consiliului 96/82/CE din 9.12.1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase Compuşi Organici Volatili (COV) din Solvenţii organici

a) Solventi HG 1339/2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii Decizia Comisiei din 20 iulie 2006 privind un chestionar pentru rapoartele statelor membre privind punerea în aplicare a Directivei 1999/13/CE în perioada 2005-2007 OM 859/2005 - Anexe HG 1902/2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii HG 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuţi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii Directiva 1999/13/CE a Consiliului privind reducerea emisiilor de compuţi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii b) Vopsele, lacuri şi produse de refinisare a suprafeţelor vehiculelor Decizia Comisiei 205/2007 de stabilire a unui model comun pentru primul raport al statelor membre privind punerea în aplicare a Directivei 2004/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili HG 735/2006 privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite vopsele, lacuri şi în produsele de refinisare a suprafeţelor vehiculelor Directiva 2004/42/CE privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili cauzate de utilizarea de solvenţi organici în anumite vopsele şi lacuri şi în produsele de refinisare a vehiculelor şi de modificare a Directivei 1999/13/CE c) Poluanţii Organici Persistenţi (POPs) Ordinul nr.1179/2010 pentru aprobarea Ghidului privind gestionarea ecologică raţională a bifenililor policloruraţi HG 561/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului nr. 850/2004/CE privind poluanţii organici persistenţi şi pentru modificarea Directivei nr. 79/117/CEE şi HG nr. 1497/2008 pentru aprobarea Planului Naţional de Implementare a prevederilor Convenţiei de la Stockholm, aferent perioadei 2008-2029. Regulamentul (CE) nr. 172/2007 al Consiliului din 16 februarie 2007 de modificare a anexei V la Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind poluanții organici persistenți Regulamentul (CE) nr.. 323/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de modificare a anexei V la Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind poluanții organici persistenți și de modificare a Directivei 79/117/CEE Decizia Comisiei din 2.10.2007 de stabilire a unui format comun pentru comunicarea datelor și a informațiilor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la poluanții organici persistenți Regulamentul (CE) nr. 1195/2006 al Consiliului din 18 iulie 2006 de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind poluanții organici persistenți NIP România April 2006 Legea 261din 16 iunie 2004 pentru ratificarea Conventiei privind poluantii organici persistenti, adoptata la Stockholm la 22 mai 2001 Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind poluanții organici persistenți și de modificare a Directivei 79/117/CEE Legea nr. 271/2003 de ratificare a protocoalelor Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 si la Gothenburg la 1 decembrie 1999

Stockholm Convention - Convenţia de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi, semnată în 2001 şi eficientă din mai 2004, care are ca scop să elimine sau să restrângă producţia şi utilizarea de poluanţi organici persistenţi (POP). POPs Protocol Protocolul privind poluantii organici persistenti semnat la 24.06.1998 la Aarhus (Danemarca) Legea 8/1991 pentru ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979 Convention on Long-Range Transboundary Air Pollution 1979 d) Evaluare strategică de mediu (SEA) pentru Planuri şi Programe - Aviz de mediu Hotărâre nr. 1502 din 25.10.2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere Ordinul MAPAM 444/2006 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 50 din 14 ianuarie 2004 privind Stabilirea procedurii de organizare şi coordonare a schemelor de management de mediu şi audit (EMAS) în vederea participării voluntare a organizaţiilor la aceste scheme Legea nr. 84/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (M.Of. nr. 327/11 aprilie 2006) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (M.Of. nr. 1078/30 noiembrie 2005) Ordinul MMGA nr. 1158/2005 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, padurilor, apelor şi mediului nr. 818/2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu (M.Of. nr. 1091/5 decembrie 2005) Ordinul MAPAM 1301/27.12.2005 pentru infiinţarea Comisiei pentru analiza contestaţiilor în cadrul procedurii de autorizare integrată Ordinul MMGA nr. 251/2005 pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase (M.Of. nr. 298/11 aprilie 2005) Ordinul MMGA nr. 249/2005 pentru înfiinţarea Centrului naţional de coordonare, informare, reactualizare a ghidurilor privind cele mai bune tehnici disponibile şi de comunicare cu Biroul European pentru Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării şi cu Forumul European de Informare (M.Of. nr. 296/8 aprilie 2005) Ordinul MMGA/2005 privind Regulamentul de organizare şi functionare a Comitetului Consultativ EMAS şi a Biroului EMAS Ordinul MMGA nr. 347/17.08.2004 privind modelul de notificare a autorităţilor publice de protecţie a mediului privind limitarea functionării instalaţiilor mari de ardere, în vederea derogării de la respectarea valorilor limita de emisie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 541/2003 (M.Of. nr. 786/26.08.2004) Ordinul MAPAM nr. 169/02.03.2004 pentru aprobarea, prin metoda confirmării directe, a Documentelor de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile (BREF), aprobate de Uniunea Europeană (M.Of. nr. 206/09.03.2004) Ordinul MAPAM 142/25.02.2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate privind activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase (M.Of. nr. 191/04.03.2004) Ordinul MMGA 50/14.01.2004 privind Stabilirea procedurii de organizare şi coordonare a schemelor de management de mediu şi audit (EMAS) în vederea participării voluntare a organizaţiilor la aceste scheme Ordinul MAPAM nr. 36/07.01.2004 privind aprobarea Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu (M.Of. nr. 43/19.01.2004) Ordinul MAPAM nr. 1084/22.12.2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activităţilor care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi, respectiv, a accidentelor majore produse (M.Of. nr. 118/10.02.2004) Ordinul MAPAM nr. 1052/15.12.2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului tehnic pentru controlul activităţilor instalaţiilor mari de ardere (M.Of. nr. 32/15.01.2004)