EVIDENŢA ÎN ÎNTREPRINDERILE FARMACEUTICE

Partea IV. MANAGEMENTUL EVIDENȚEI ȘI GESTIUNII ÎN ÎNTREPRINDERILE FARMACEUTICE Capitolul 22. EVIDENŢA ÎN ÎNTREPRINDERILE FARMACEUTICE 22.1. Noţiuni generale de evidenţă 22.2. Scopul, sarcinile şi cerinţele faţă de evidenţă 22.3. Tipuri şi etaloane de evidenţă 22.4. Principii fundamentale şi cerinţe faţă de evidenţa contabilă şi prezentarea rapoartelor financiare 22.5. Elaborarea politicii de contabilitate 22.6. Documente de evidenţă

22.1. Noţiuni generale de evidenţă. Oamenii întotdeauna au avut necesitatea de a cunoaşte particularităţile procesului de producţie, de ce mijloace de producţie dispun, care este cantitatea de producţie fabricată, cum ea se consumă, ce rezerve au, etc. Astfel, evidenţa a apărut din necesitatea firească a omului, pe parcursul întregii istorii de existenţă a sa, de cunoaştere. Medicamentul, fiind un produs cu destinaţie medicală, totodată este şi marfă cu o anumită valoare de cost, care se află în circulaţie continuă de la producător până la consumator. Acest aspect condiţionează necesitatea aplicării evidenţei şi gestiunii în întreprinderile farmaceutice, obiectul principal al activităţii căror este medicamentul. Prin evidenţă se înţelege consemnarea, pe baza anumitor principii stabilite, a unor fenomene social-economice ce se desfăşoară într-un anumit loc şi într-o anumită perioadă de timp. Evidenţa a apărut în scopul oglindirii, urmăririi şi controlului sistematic şi permanent al momentelor procesului de producţie, al mijloacelor cu ajutorul cărora se desfăşoară acest proces, precum şi al rezultatelor obţinute. Evidenţa a existat în toate formaţiunile social-economice, însă obiectul, metodele şi formele ei au fost diferite în funcţie de particularităţile dezvoltării economice a orânduirii social-economice corespunzătoare. În antichitate însemnările de evidenţă au avut la început un caracter sporadic şi se făceau cu mijloace rudimentare. Cu timpul ele au căpătat un caracter mai organizat. Mijloacele de producţie fiind proprietate comună, evidenţa era folosită pentru a cunoaşte numărul uneltelor de muncă şi cantitatea produselor obţinute de colectivitate şi a rezervelor acestora. Dezvoltarea forţelor de producţie în orânduirea sclavagistă a determinat apariţia proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie şi a schimbului care au impus dezvoltarea de mai departe a evidenţei. În orânduirea feudală evidenţa este cunoscută de acum sub denumirea de contabilitate, denumire care s-a păstrat şi azi pentru un compartiment al evidenţei. Dezvoltarea forţelor de producţie a determinat şi dezvoltarea evidenţei. În mod deosebit au contribuit la dezvoltarea evidenţei avântul comerţului şi al operaţiunilor bancare. Evidenţa economică în orânduirea capitalistă a cunoscut o puternică dezvoltare datorită creşterii nivelului forţelor de producţie. Pentru soluţionarea noilor probleme şi sarcini care au apărut în faţa contabilităţii se simte necesitatea perfecţionării tehnicii contabile, a folosirii unor noi metode şi teorii contabile care au contribuit la creşterea rolului activ al contabilităţii în viaţa economică a societăţii. În cadrul orânduirii capitaliste se fundamentează caracterul ştiinţific al contabili- 548

tăţii care începe să posede toate trăsăturile unei ştiinţe autonome. La început, odată cu apariţia primelor lucrări de contabilitate, ea era considerată ca o ramură a ştiinţei administraţiei ca urmare a legăturilor pe care le are cu aceasta. Datorită diversificării şi adâncirii diviziunii muncii s-au creat condiţii pentru specializarea intensă, în sensul separării pe ramuri a acestei ştiinţe şi anume: contabilitate agricolă, industrială, comercială, bancară etc. În condiţiile actuale ale dezvoltării Republicii Moldova, evidenţa activităţii unităţilor economice capătă o importanţă deosebită. Ea este condiţionată de tranziţia la noi metode economice de dirijare, de dezvoltare a economiei de piaţă, de procesul privatizării. În aceste condiţii evidenţa (în literatura de specialitate deseori evidenţa este numită contabilitate) trebuie să asigure cu informaţie obiectivă şi veridică proprietarii şi angajaţii întreprinderilor, investitorii şi creditorii, acţionarii, bursele de valori, autorităţile fiscale şi alte autorităţi de stat, structurile de prognozare a dezvoltării economiei şi alte categorii de utilizatori ai informaţiei prezentate în rapoartele financiare ale întreprinderilor. Concurenţa la nivel statal şi internaţional solicită conducătorilor întreprinderilor luarea unor decizii economice şi de gestiune eficiente, care anterior nu erau necesare. Din aceste considerente rapoartele trebuie să conţină informaţia privind profitul net (pierderile) pe genuri de activitate. Rentabilitatea capătă o însemnătate decisivă la estimarea activităţii întreprinderilor şi a situaţiilor financiare. Comparând venitul şi profitul contabil cu cheltuielile şi potenţialul de producţie, întreprinderea trebuie să concluzioneze asupra raţionalităţii continuării sau încetării activităţii sale. Trecerea sistemului de contabilitate la standardele internaţionale oferă posibilitate conducătorilor de întreprinderi să dispună de informaţii privind situaţia reală financiară şi patrimonială, permite să ia, în mod independent, măsuri întemeiate şi oportune în vederea prevenirii fenomenelor economice negative. Reforma contabilităţii este necesară, în special, pentru atragerea de investiţii şi resurse de credit, dezvoltarea exportului şi importului de mărfuri. Creditorii, furnizorii şi cumpărătorii, inclusiv cei străini, au nevoie de o informaţie accesibilă şi clară. În condiţiile economiei de piaţă sistemul de contabilitate încetează să exercite funcţiile de simplă evidenţă contabilă şi statistică şi se transformă într-un mijloc important de colectare, prelucrare şi transmitere a datelor privind agenţii economici. Acesta trebuie să reflecte toate aspectele activităţii întreprinderii, utilizatorii fiind în stare să aprecieze situaţia şi să ia decizii fundamentale privind: a) raţionalitatea procurării, păstrării sau vânzării hârtiilor de valoare; b) asigurarea calităţii conducerii de către administraţia întreprinderii; 549

c) capacitatea întreprinderii de a retribui munca angajaţilor şi de a le acorda diverse înlesniri; d) garantarea creditelor şi împrumuturilor; e) mărimea veniturilor ce urmează a fi repartizate, inclusiv a celor sub formă de dividende; f) politica fiscală. Prin urmare, exercitarea cu succes a noilor funcţii de către contabilitate este posibilă numai pe calea realizării reformelor în conformitate cu cerinţele standardelor internaţionale. Necesitatea reformei contabilităţii în Republica Moldova a fost determinată, de asemenea, de integrarea economică a diferitelor ţări şi de imperativul armonizării diverselor sisteme contabile la baza cărora se află standardele internaţionale de contabilitate. 22.2. Scopul, sarcinile şi cerinţele faţă de evidenţă. Scopul evidenţei este oglindirea, urmărirea, înregistrarea şi controlul neîntrerupt şi sistematic al proceselor ce au loc în cadrul întreprinderilor, organizaţiilor şi altor unităţi economice pe ramuri şi pe întreaga economie naţională. Pentru realizarea acestui scop, evidenţa îndeplineşte următoarele sarcini: controlul sistematic a îndeplinirii indicilor de activitate, pentru a înlătura şi omite erorile comise la determinarea acestor indici şi obţinerea datelor iniţiale, necesare, pentru prognozarea curentă şi de perspectivă; controlul integrităţii valorilor materiale şi financiare şi utilizarea lor raţională; controlul asupra măsurii muncii şi consumului care înlesneşte reglarea remunerării muncii, disciplinei de muncă şi creşterii productivităţii ei; stabilizarea autogestiunii financiare şi recuperării cheltuielilor, evidenţierea rezervelor de micşorare a cheltuielilor de circulaţie şi producere; sporirea rentabilităţii unităţilor economice. Către evidenţă se înaintează următoarele cerinţe: Comparabilitatea indicilor de evidenţă şi cei de activitate şi din planurile de afaceri, identitatea lor; Oportunitate prezentarea datelor de evidenţă şi rapoartelor financiare în anumite termene prestabilite; Exactitate evidenţa trebuie să fie precisă, să indice cu precizie toate operaţiile economice; Obiectivitate ca obiect al evidenţei vor servi numai acele operaţii economice şi de gospodărire care au avut loc; Plenitudine informaţia folosită în evidenţă trebuie să fie deplină şi să caracterizeze integru obiectul de evidenţă; 550

Simplitate şi claritate evidenţa trebuie să fie accesibilă iar procedeele de evidenţă simple şi clare de înţeles pentru orice specialist din diferite niveluri de coordonare şi alţi utilizatori de informaţie; Ieftinitate această reiese şi este în concordanţă cu cerinţele de bază ale autogestiunii financiare. 22.3. Tipuri şi etaloane de evidenţă. În scopul creării unor condiţii favorabile pentru dezvoltarea pieţelor de capital şi de hârtii de valoare, majorării volumului de investiţii, integrării economiei ţării în economia mondială, precum şi pentru optimizarea corelaţiei dintre interesele agenţilor economici, statului şi altor utilizatori externi de informaţie, Guvernul Republicii Moldova a aprobat concepţia reformei contabilităţii în corespundere cu normele internaţionale. În baza acestei concepţii Ministerul Finanţelor a elaborat Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC). Sistemul unic de evidenţă al economiei naţionale constă din trei tipuri de evidenţă: statistică, tehnico-operativă şi contabilă. Evidenţa statistică prezintă o evidenţă cantitativă a fenomenelor cu o manifestare în masă (de mare volum): a proceselor social-economice, schimbărilor cantitative în economia naţională. În sistemul farmaceutic evidenţa statistică se foloseşte pentru evidenţa importului şi a consumului de medicamente pe cap de locuitor, volumului de realizare a mărfurilor, numărului şi componenţei statelor de personal, schimbării fondului de salarizare, etc. Evidenţa tehnico-operativă se foloseşte pentru reflectarea operaţiilor curente de gospodărire nemijlocit în timpul efectuării lor. Ca pildă de evidenţă tehnicooperativă poate servi evidenţa reţetelor în registrul de receptură care se îndeplineşte operativ pe măsura primirii reţetelor, înregistrarea intrărilor de mărfuri, rulajului şi altor tipuri de ieşiri a produselor farmaceutice. Acest tip de evidenţă se mai numeşte evidenţă primară. Conform concepţiei reformei contabilităţii evidenţa tehnico-operativă este numită contabilitate de gestiune. Ea reprezintă un sistem de colectare şi prelucrare a datelor aferente cheltuielilor, costului producţiei (lucrărilor, serviciilor) şi rentabilităţii întreprinderilor. Aceste date sunt utilizate numai pentru necesităţile interne ale întreprinderii în scopul luării unor decizii concrete ce ţin de gestiune. Contabilitatea de gestiune nu se reglementează în mod centralizat, ci se organizează în temeiul metodelor şi procedeelor elaborate de întreprindere în vederea obţinerii unei informaţii necesare pentru conducere. Datele contabilităţii de gestiune nu e neapărat de a fi date publicităţii, deoarece în multe cazuri ele constituie secret comercial. 551

Evidenţa contabilă constă într-o supraveghere continuă şi neîntreruptă, precum şi o înregistrare documentară a tuturor operaţiilor, care au loc în economia naţională, aceasta din urmă efectuând-o în valoare bănească. Conform concepţiei reformei contabilităţii evidenţa contabilă este numită contabilitate financiară. Ea prevede generalizarea datelor contabile sub formă de rapoarte financiare, destinate atât utilizatorilor interni, cât şi celor externi ai informaţiei. Contabilitatea financiară se ţine în conformitate cu principiile generale acceptate şi este reglementată de actele normative, aprobate de autorităţile de stat. Indicatorii contabilităţii financiare se publică periodic pentru utilizatorii externi de informaţie. Toate cele trei tipuri de evidenţă prevăd folosirea etaloanelor de evidenţă: valorici (băneşti), naturali şi de muncă. Etalonul natural caracterizează obiectele de evidenţă în unităţi de măsură cantitativă: litri, kilograme, bucăţi, unităţi etc. Evidenţa cu folosire de etalon natural se mai numeşte evidenţă cantitativă. Etalonul de muncă se întrebuinţează pentru evidenţa consumului timpului de muncă (zile de muncă, ore de muncă). Etalonul valoric (bănesc) este un etalon universal şi se foloseşte în toate tipurile de evidenţă, dar în special în evidenţa contabilă. 22.4. Principii fundamentale şi cerinţe faţă de evidenţa contabilă şi prezentarea rapoartelor financiare. Sistemul contabil existent în Republica Moldova se bazează pe normele şi principiile standardelor internaţionale de contabilitate principalele dintre care sunt: Specializarea exerciţiilor (metoda calculării). Veniturile şi cheltuielile se constată şi se reflectă în contabilitate şi în rapoartele financiare ale perioadei în care au avut loc, indiferent de încasările sau plăţile efective ale mijloacelor băneşti. Rapoartele financiare întocmite conform metodei specializării exerciţiilor asigură utilizatorii cu informaţii privind nu numai operaţiile precedente aferente plăţilor sau încasărilor mijloacelor băneşti, dar şi datoriile aferente plăţilor mijloacelor băneşti în viitor. Continuitatea activităţi. La pregătirea rapoartelor financiare conducerea estimează posibilităţile întreprinderii de aşi continua activitatea în viitorul apropiat. Prin urmare, dacă conducerea nu intenţionează şi nu este obligată să lichideze întreprinderea sau să reducă esenţial volumul de producţie, se vor aplica metodele tradiţionale de evaluare a activelor, datoriilor, precum şi de calculare a rezultatelor financiare. 552

În cazul în care întreprinderea intenţionează sau este obligată să procedeze anume astfel, rapoartele financiare vor fi întocmite în baza altor principii. Rapoartele financiare prezentate de întreprindere trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: Prezentarea veridică şi autentică a informaţiei. Contabilitatea financiara reflectă autentic starea şi modificarea situaţiei financiare a întreprinderii, rezultatele activităţii acesteia. Pentru ca utilizatorii de informaţie financiară să fie în stare sa ia decizii economice corecte, este necesară utilitatea acestei informaţii. Informaţia este utilă, dacă este oportună, obiectivă, importantă, autentică şi poate fi folosită pentru comparare. Comparabilitate. Datele privind rezultatele activităţii întreprinderii trebuie să fie comparabile cu datele perioadelor precedente şi cu indicatorii altor întreprinderi atât la nivel republican, cât şi la nivel european, internaţional. Comparabilitatea datelor poate fi obţinută prin aplicarea consecventă a metodelor de contabilitate la o întreprindere concretă şi prin utilizarea principiilor preconizate în standardele internaţionale de contabilitate. Neutralitate. Întru realizarea siguranţei informaţiei conţinute în rapoartele financiare, este necesar să fie asigurată neutralitatea ei. Rapoartele financiare nu sînt neutre, dacă informaţia care face obiectul acestora, este destinată numai unei categorii speciale de utilizatori sau contribuie la obţinerea unor rezultate prestabilite, care pot influenţa negativ luarea de decizii corecte de către utilizatori. Prudenţă. Prudenţa înseamnă respectarea măsurilor de precauţie în procesul adoptării deciziilor în condiţii de incertitudine, când activele sau veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile - subevaluate. Totodată, întreprinderea, pe baza profitului, creează, în caz de necesitate, rezerve respective. Prudenţa, însă, nu justifică crearea rezervelor latente. 22.5. Elaborarea politicii de contabilitate. În conformitate cu legislaţia în vigoare fiecare întreprindere farmaceutică îşi elaborează politica de contabilitate care reprezintă o totalitate a principiilor, convenţiilor, regulilor şi procedeelor, adoptate de către conducerea întreprinderii pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare; Elaborarea politicii de contabilitate se bazează pe următoarele convenţii fundamentale ale contabilităţii: a) Continuitatea activităţii. Întreprinderea este analizată ca o unitate în activitate continuă, ceea ce înseamnă că aceasta îşi va continua activitatea într-un viitor previzibil. În acest caz se presupune că întreprinderea nu are nici intenţia şi nici necesitatea de aşi reduce considerabil sau de a-şi sista activitatea. 553

b) Permanenţa metodelor. Politica de contabilitate acceptată de întreprindere este aplicată de aceasta în mod consecvent de la o perioadă gestionară la alta. c) Specializarea exerciţiilor (metoda calculării). (vezi mai sus). Politica de contabilitate trebuie să asigure respectarea următoarelor principii: Prudenţă. Conţinutul este expus mai sus. Prioritatea conţinutului asupra formei. Operaţiile economice şi alte fenomene trebuie să fie contabilizate şi prezentate în rapoartele financiare, în primul rând, în conformitate cu conţinutul şi realitatea financiară a acestora, dar nu numai potrivit formei lor juridice. Importanţă relativă (esenţialitate). În rapoartele financiare trebuie să fie dezvăluite toate posturile importante pentru evaluări şi luarea deciziilor de către utilizatori. În cazul în care postul (sau gradul de exactitate al acestuia) nu are o mare importanţă pentru utilizatorii rapoartelor financiare, acesta este considerat ca neesenţial. Asupra opţiunii şi justificării politicii de contabilitate a unei întreprinderi concrete, cu excepţia convenţiilor fundamentale şi principiilor prevăzute de standardele respective, influenţează, de asemenea, următorii factori: forma de proprietate şi statutul de organizare juridică a întreprinderii (societate pe acţiuni, întreprindere de stat, întreprindere individuală, societate cu răspundere limitată, întreprindere mixtă etc.); tipul de activitate şi sectorul economic (industrie, agricultură, construcţii, transporturi, comerţ, ştiinţă etc.); proporţiile întreprinderii (volumul de producţie, volumul de vânzări, numărul de lucrători etc.); strategia de dezvoltare economico-financiară (obiectivele şi sarcinile dezvoltării economice a întreprinderii, perspectivele de lungă durată, direcţiile previzibile de investiţii, tactica realizării sarcinilor de perspectivă); nivelul de dotare tehnică a întreprinderii, inclusiv computerizarea; personalul gradul de calificare (experienţă, deprinderi, conceperea obiectivelor şi problemelor, posibilitatea soluţionării acestora); situaţia economică existenţa infrastructurii de piaţă, situaţia financiară, condiţiile pentru investiţii etc. Politica de contabilitate a întreprinderii urmează a fi perfectată printr-un document corespunzător (ordin, dispoziţie etc.) de organizare şi de dispoziţie. Aceasta se aplică tuturor subdiviziunilor unităţii (inclusiv celor cu bilanţ autonom) cu începere de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost adoptat documentul respectiv de organizare şi de dispoziţie. În caseta 22.1. se prezentă un model al Politicii de contabilitate pentru o întreprindere farmaceutică. 554

555 Caseta 22.1. MODELUL ORDINULUI de aprobare a Politicii de contabilitate pentru întreprindere Aprobat conducătorul întreprinderii farmaceutice Numele, Prenumele 20 Ordin nr. mun. Chişinău cu privire la politica de contabilitate a pe anul 20 denumirea întreprinderii farmaceutice I. Dispoziţii generale 1.1., număr de înregistrare din, cu modificări şi completări din, înregistrată de Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova, pe adresa: mun. Chişinău, str., MD - 20. 1.1.1. Principalele tipuri de activităţi desfăşurate de sunt: a) achiziţionarea produselor farmaceutice, inclusiv importul, depozitarea şi păstrarea lor; b) prepararea formelor medicamentoase extemporale şi sub formă de elaborări; c) livrarea către populaţie şi IMS în baza prescripţiilor şi cerinţelor a medicamentelor extemporale şi industriale; d) realizarea către populaţie şi IMS a medicamentelor admise spre livrare fără reţetă, alte produse parafarmaceutice şi de uz medical; e) efectuarea controlului farmaceutic intern; f) informarea personalului medical şi a vizitatorilor despre toate aspectele de utilizare a produselor farmaceutice; g) acordă ajutorul premedical în cazuri de urgenţă. h) colectarea, prelucrarea, controlul calităţii, păstrarea şi livrarea plantelor medicinale către populaţie sau alte întreprinderi farmaceutice; i) alte activităţi ce ţin de activitatea farmaceutică şi nu contravin actelor legislative şi normative legale. 1.2. Contabilitatea la se ţine conform: - Legii contabilităţii nr. 426-XIII din 4 aprilie 1995; - Standardelor naţionale de contabilitate, aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25 decembrie 1997; - Planului de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor Republicii Moldova nr. 174 din 25 decembrie 1997; - altor acte legislative şi normative, ţinându-se cont de modificările şi completările ulterioare. 1.3. Contabilitatea patrimoniului, datoriilor şi operaţiunilor economice se ţine în formă naturală şi în expresie bănească prin reflectarea completă continuă, documentară şi interdependentă a acestora.

1.4. Elaborarea politicii de contabilitate se bazează pe următoar convenţii şi principii: - continuitatea activităţii; - permanenţa metodelor; - specializarea exerciţiilor; - prudenţa; - prioritatea conţinutului asupra formei; - esenţialitate. 1.5. Responsabilitatea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii o poartă conducătorul întreprinderii farmaceutice, care creează condiţiile necesare pentru organizarea corectă a contabilităţii, pentru întocmirea şi prezentarea oportună a rapoartelor, asigură îndeplinirea riguroasă de către toate subdiviziunile cu profil economic a cerinţelor contabilului-şef privind întocmirea documentelor şi prezentarea informaţiei necesare pentru ţinerea evidenţei şi completarea rapoartelor financiare. 1.6. Contabilul-şef asigură controlul şi reflectarea în conturile contabile a tuturor operaţiunilor economice efectuate, prezentarea informaţiei operative şi întocmirea rapoartelor financiare în termenele stabilite, poartă răspundere pentru respectarea principiilor metodologice de organizare a contabilitătii. II. Variantele şi metodele alese de organizare a contabilităţii 2.1. Active nemateriale Activele nemateriale se reflectă în contabilitatea financiară la valoarea de intrare, care cuprinde: a) valoarea de procurare a activelor nemateriale; b) impozitele şi taxele nerecuperabile în conformitate cu legislaţia în vigoare; c) cheltuielile de aducere a activului nematerial în stare de lucru pentru utilizarea acestuia după destinaţie. Pentru activele nemateriale, la care nu poate fi stabilită cert durata de utilizare, amortizarea se calculează prin metoda liniară în curs de ani. 2.2. Mijloace fixe În cazul intrării, mijloacele fixe sunt reflectate în contabilitate la valoarea de intrare. a) mijloacele fixe create la întreprindere - cu valoarea efectivă, inclusiv impozitele nerecuperabile prevăzute de legislaţia în vigoare; Valoarea uzurabilă a unei unităţi (a obiectului de inventar) de mijloace fixe se determină reieşind din valoarea de intrare a obiectului cu minusul valorii ramase probabile. Valoarea rămasă probabilă a mijloacelor fixe este determinată: pentru clădiri şi construcţii - % din valoarea de intrare a acestora; pentru celelalte mijloace fixe - % din valoarea de intrare a acestora. Uzura mijloacelor fixe se calculează prin metoda liniară, luându-se ca bază durata de funcţionare utilă a acestora, din valoarea uzurabilă la 01.01.20. Durata de funcţionare utilă a clădirilor şi construcţiilor este determin pentru fiecare obiect de inventar, în funcţie de durata de utilizare la 01.01.20. 2.3. Stocuri de mărfuri şi materiale. Stocurile de mărfuri şi materiale, cu excepţia obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, sunt reflectate în rapoartele financiare la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă. În contabilitatea curentă evaluarea acestora se efectuează după metoda costului mediu ponderat. 2.4. Obiecte de mică valoare şi scurtă durată. Obiectele de mică valoare şi scurtă durată cuprind activele a căror valoare nu este mai mare de 3000 lei sau a căror durată de exploatare nu este mai mare de un an, indiferent de valoarea acestora. Valoarea de intrare a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se determină în contabilitatea curentă ca şi pentru mijloace fixe (p. 2.2.). 556

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată sunt reflectate în bilanţ la suma valorii de achiziţie a obiectelor aflate la depozit şi valoarea rămasă a obiectelor aflate în exploatare. Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, a căror valoare unitară nu este mai mare de 1500 lei, se trec la consumuri sau cheltuieli, pe măsura predării acestora în folosinţă, în mărime de 100% din valoarea de intrare a acestora. Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, a căror valoare unitară este mai mare de 1500 lei, se trec la cheltuieli sau consumuri, în mărime de 100% din valoarea de intrare a acestora, cu scăderea valorii rămase probabile. Valoarea rămasă probabilă a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată este determinată în mărime de % din valoarea de intrare a acestora. 2.5. Creanţe. Creanţele pe termen lung şi scurt sunt reflectate în contabilitate la valoarea nominală. Pentru recuperarea pierderilor probabile aferente datoriilor dubioase întreprinderea formează pe seama cheltuielilor comerciale o rezervă specială, în mărime de 2% din volumul total de vânzări nete. 2.6. Cheltuieli anticipate. Cheltuielile anticipate sunt reflectate în bilanţ în posturi distincte şi se trec la consumuri sau cheltuieli în măsura survenirii perioadei aferente. Ele cuprind: a) cheltuieli privind abonarea la literatura de specialitate şi periodică; b) plata de chirie calculată în avans; c) plata poliţei de asigurare. 2.7. Capital propriu. Capitalul propriu cuprinde capitalul statutar şi suplimentar, rezervele, profitul (pierderea) nerepartizat al perioadelor de gestiune şi al celor precedente şi capitalul secundar. Capitalul statutar este stabilit prin statut şi este egal cu lei. Nu se modifică până la primirea unor noi fondatori şi introducerea schimbărilor respective în statut. 2.8. Datorii. Datoriile pe termen lung şi scurt sunt reflectate în contabilitate la sumele care trebuie să fie plătite. Datoriile aferente creditelor şi împrumuturilor bancare primite sunt reflectate în bilanţ, ţinându-se cont de dobânzile aferente plăţii la finele perioadei de gestiune. 2.9. Conversia valutei străine. Valoarea activelor şi datoriilor în valută străină se converteşte în valută naţională la cursul de schimb existent la finele perioadei de gestiune, cu excepţia valorii mijloacelor circulante materiale, cheltuielilor achitate în prealabil şi a mijloacelor fixe, care se recalculează după cursul valutar la data indicată în documentele primare sau în declaraţia vamală pentru marfă. 2.10. Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate. În scopul includerii uniforme a cheltuielilor şi plăţilor preliminate la consumurile sau cheltuielile anului de gestiune, întreprinderea creează rezerve: a) pentru plata concediilor angajaţilor în mărime de % din salariul calculat; b) pentru reparaţia mijloacelor fixe %; c) pentru reparaţia clădirilor şi construcţiilor %. 2.11. Venituri anticipate. Veniturile obţinute în perioada de gestiune, dar aferente perioadelor viitoare sunt reflectate separat în evidenţă şi rapoartele financiare şi se includ în veniturile curente pe măsura sosirii perioadei de gestiune aferente. Ele cuprind: a) plata de chirie primită în avans; b) sumele lipsurilor care urmează să fie recuperate de persoanele vinovate în următoarele perioade de gestiune. 2.12. Venituri şi cheltuieli. Venitul se constată în baza principiului specializării exerciţiilor în perioada de gestiune în care a fost câştigat, indiferent de momentul încasării mijloacelor băneşti sau a altei forme de compensare. În componenţa venitului nu sunt incluse sumele percepute în numele terţilor (taxa pe valoarea adăugată, accizele etc.). 557

Cheltuielile sunt reflectate în contabilitate în baza metodei specializării exerciţiilor a acelei perioade în care au apărut, indiferent de momentul achitării efective a acestora, şi cuprind cheltuielile activităţii operaţionale, de investiţii, financiare şi pierderile excepţionale. 2.13. Veniturile, cheltuielile şi rezultatele sunt reflectate în raportul privind rezultatele financiare separat, pe tipuri de activităţi ale întreprinderii şi pe evenimente excepţionale. 2.14. Profitul (pierderea) net se repartizează şi se utilizează: a) pentru plata dividendelor; b) conform deciziilor suplimentare ale adunării generale a acţionarilor. 2.15. Impozitul pe venit. Impozitul pe venit se determină şi se plăteşte în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova. În decursul anului 2012 impozitul pe venit se plăteşte trimestrial, sub formă de avansuri, în mărime de 1/4 din suma impozitului pe venit al anului precedent. 22.6. Documente de evidenţă. Atât contabilitatea financiară, cât şi contabilitatea de gestiune se organizează în baza documentaţiei primare unice. Documentul este un obiect material ce conţine o informaţie fixată conform cerinţelor stabilite care are o însemnătate juridică. Funcţia principală a documentelor este transmiterea informaţiei în timp şi spaţiu. Această informaţie trebuie să servească drept bază pentru luarea unor decizii de dirijare, să fie o dovadă a îndeplinirii lui şi o sursă de informare pentru lucrul de căutare informare. Clasificarea documentelor. După destinaţie şi conţinut se deosebesc următoarele grupe principale de documente: 1. Documente de constituire (organizare) prin ele se determină statutul întreprinderii, structura subdiviziunilor, modul de lucru. 2. Documente de ordonare (dispoziţie) ele caracterizează activitatea administrativă a întreprinderii (ordine, decrete). 3. Documente informativ indicatoare documente ce au un caracter de informare (scrisori, certificate, referinţe). 4. Documente de caracter general. 5. Documente de dare de seamă. 6. Documente personale (date despre colaboratori), curriculum vitae. 7. Propuneri şi plângeri ale cetăţenilor. În dependenţă de necesitate documentele mai pot fi clasificate şi după următoarele principii: După provenienţă: documente de serviciu; documente personale; După locul perfectării: documente de intrare; documente de ieşire; documente interne. 558

După complexitate: documente simple; documente complexe. După urgenţă: documente expres; documente urgente; documente fără urgenţe. După publicitate: documente ne secrete; documente pentru utilizare de serviciu; documente secrete (confidenţiale). După formă: documente individuale; documente-model (un formular cu informaţie permanentă la care se adaugă informaţia suplimentară necesară). După termenul de păstrare: documente permanente (carnet de muncă) documente cu termen îndelungat (mai mult de 10 ani) documente temporare (5 ani după revizia fiscală). Baza organizării evidenţei în întreprinderile şi organizaţiile farmaceutice o constituie documentele îndeplinite după un anumit model. Documentul de evidenţă prezintă confirmarea în scris a oricărei operaţii în procesul de gospodărire (intrările de mărfuri, plata salariului, decontarea medicamentelor alterate etc.). Astfel de documente se numesc documente justificative. Documente justificative acte întocmite în scris, care confirmă sau autentifică operaţiunile economice, inclusiv dispoziţiile şi permisiunile conducerii agentului economic, instituţiei bugetare privind realizarea lor. Documentele justificative trebuie să se întocmească la momentul efectuării operaţiunilor economice, cu scopul de a păstra datele necesare, iar dacă aceasta este imposibil nemijlocit după sfârşitul operaţiunii. Agenţii economici, instituţiile bugetare utilizează forme model de documente justificative, aprobate de Departamentul Statisticii. Pentru unele cazuri se aplică forme elaborate de sine stătător. Răspunderea pentru asigurarea controlului asupra operaţiunilor economice efectuate şi înregistrarea lor în documentele justificative o poartă conducătorul agentului economic, instituţiei bugetare. Documentele ce servesc drept bază pentru primirea şi eliberarea valorilor materiale, mijloacelor băneşti, precum şi pentru efectuarea operaţiunilor de decontare, îndeplinirea obligaţiilor creditare şi financiare, contractelor economice, a căror onorare urmează să se facă din contul fondurilor cu destinaţie specială şi altor 559

surse de finanţare, fără semnătura şefului serviciului contabil sunt considerate ne valabile pentru executori. Documentele justificative, inclusiv purtătorii de informaţie pe hârtie sau electronică, trebuie să conţină următoarele elemente obligatorii: denumirea documentului, data întocmirii, conţinutul operaţiunii economice şi scopul acesteia, unităţile de măsură ale operaţiunii economice (în expresie naturală şi bănească), denumirea întreprinderii, funcţia şi numele persoanelor responsabile pentru efectuarea operaţiunii economice şi întocmirea ei corectă, semnăturile personale şi lizibile ale acestora. În funcţie de natura operaţiunii economice şi tehnologiei de prelucrare a informaţiei, în documentele justificative pot fi incluse elemente suplimentare în modul stabilit. În documentele justificative nu sunt admise corectări ne stipulate. Corectarea greşelii trebuie să fie confirmată documentar prin semnătura persoanelor care semnează documentul, cu indicarea datei corectării. Responsabilitatea pentru întocmirea la timp şi calitativă a documentelor justificative, pentru autenticitatea datelor ce se conţin în ele, precum şi pentru transmiterea lor în termenele stabilite în contabilitate pentru înregistrarea contabilă, o poartă persoanele care întocmesc şi semnează aceste documente. Documentele justificative se îndeplinesc cu stilou sau pix şi sunt supuse păstrării obligatorii conform modului stabilit de legislaţie. De calitatea organizării evidenţei primare, depinde determinarea obiectivă a rezultatelor activităţii întreprinderilor farmaceutice şi întregului sistem farmaceutic. Evidenţa primară prevede întocmirea documentelor pe baza indicilor, înregistraţi de către persoanele care poartă responsabilitate materială în anumite liste, tabele, fişe de acumulare, jurnale, registre în care informaţia se acumulează oportun pe măsura realizării operaţiei corespunzătoare. Responsabil de organizarea evidenţei primare în întreprinderile farmaceutice şi prezentarea oportună a rapoartelor de gestiune este farmacistul-diriginte. În întreprinderile farmaceutice sunt supuse evidenţei resursele nemateriale, materiale şi financiare proprii şi arendate, capitalul propriu, datoriile pe termen scurt şi investiţiile financiare, rezultatele activităţii cheltuielile şi veniturile precum şi operaţiile economico-financiare cu aceste obiecte. Particularităţile evidenţei fiecărui din aceste obiecte de evidenţă vor fi expuse în capitolele respective. 560