DOCTORAND Alba Iulia Catrinel POPESCU REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE Carol I Neclasificat Exemplarul nr. DOCTORAND Alba Iulia Catrinel POPESCU REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT TEMA: CARACTERUL PIVOTAL AL AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-ATLANTICE ŞI NAŢIONALE CONDUCĂTOR DE DOCTORAT Contra-amiral (r.) prof.univ.dr. Marius HANGANU Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de DOCTOR în INFORMAŢII şi SECURITATE NAŢIONALĂ -BUCUREŞTI, 2015-1 din 33

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT INTRODUCERE CAPITOLUL 1: AFRICA SUBSAHARIANĂ, O ZONĂ GEOPOLITICĂ UNITARĂ 1.1. Împărţire politico-administrativă 1.2. Particularităţi comune de dezvoltare umană 1.3. Particularităţi economice comune spaţiului subsaharian 1.4. Aspecte demografice 1.5. Aspecte lingvistice 1.6. Principalele religii şi curente religioase 1.7. Aspecte de ordin socio-istoric 1.8. Dinamica graniţelor postcoloniale CAPITOLUL 2: CARACTERUL DE ZONĂ PIVOT SUDICĂ AL AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPACTUL ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-ATLANTICE 2.1. Caracteristici geografice specifice zonei pivot 2.2. Bogăţia resurselor minerale si energetice 2.3. Valoarea geostrategică a Africii Subsahariene şi impactul asupra securităţii globale 2.3.1. Impactul strategic al localizării geografice 2.3.2. Impactul strategic al resurselor de hidrocarburi. Studiul de caz nr.1: Republica Sudan 2.3.3. Miza resurselor de uraniu 2.3.4. Impactul strategic al resurselor de minereuri strategice 2.3.5. Miza diamantelor CAPITOLUL 3: SECURIZAREA PIVOTULUI GEOPOLITIC SUBSAHARIAN 3.1.Securizarea pivotului geopolitic subsaharian în perioada Războiului Rece 3.1.1. Cadrul general al mediului de securitate din perioada Războiului Rece 3.1.2. Decolonizarea Africii Subsahariene şi schimbarea jucătorilor geostrategici activi 3.1.3. Negritudinea şi Panafricanismul 3.1.4. Mişcarea de Nealiniere. Grupul celor 77 3.1.5. Africa Subsahariană - Teatrul confruntărilor dintre cele două sisteme antagonice. Studiul de caz nr. 2: Republica Democrată Congo 3.2. Securizarea pivotului geopolitic subsaharian după încheierea Războiului Rece 3.2.1. Mediul de securitate după încheierea Războiului Rece 3.2.2. Noii jucători geostrategici activi şi noua cursă pentru Africa 2 din 33

3.2.3. Islamismul subsaharian CAPITOLUL 4: MAREA CENTURĂ DE RUINE - CRIZA GEOPOLITICĂ A ZONEI PIVOT SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTEIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-ATLANTICE 4.1. Criza pivotului geostrategic subsaharian 4.1.1. Criza politică 4.1.1.1. Conflictele din spaţiul subsaharian. Studiu de caz nr. 3: Republica Angola 4.1.1.2. Statele slabe şi statele eşuate din spaţiul subsaharian 4.1.2. Criza economică 4.1.3. Criza resurselor de hrană şi apă 4.1.4. Criza ecologică. Studiu de caz nr. 4: Republica Federală Nigeria 4.1.5. Criza demografică şi umanitară 4.1.6. Criza socială. Studiu de caz nr.5: Republica Africa de Sud 4.2. Exportul de insecuritate şi impactul asupra securităţii euro-atlantice 4.2.1.Migraţia ilegală transfrontalieră 4.2.1.1. Migraţia ilegală transfrontalieră în relaţie cu reţelele de criminalitate organizată 4.2.1.2. Migraţia ilegală transfrontalieră şi terorismul 4.2.1.3. Creşterea bazinului electoral al partidelor şi mişcărilor eurosceptice, extremiste, xenofobe europene 4.2.2. Pirateria maritimă şi jaful armat pe mare şi impactul asupra securităţii globale. Studiul de caz nr.6: Republica Somalia CAPITOLUL 5: IMPACTUL ÎNTĂRIRII DEZIRABILE A RELAŢIILOR ROMÂNO-AFRICANE ASUPRA SECURITĂŢII ŢĂRII NOASTRE 5.1. Evoluţia relaţiilor politico-diplomatice româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii naţionale 5.1.1. Perioada Războiului Rece 5.1.2. După încheierea Războiului Rece 5.2. Evoluţia relaţiilor economice româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii nationale 5.2.1. Perioada Războiului Rece 5.2.2. După încheierea Războiului Rece 5.3. Evoluţia relaţiilor militare româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii naţionale 5.3.1. Perioada Războiului Rece 5.3.2. După încheierea Războiului Rece 5.4. Impactul potenţial al întăririi relaţiilor bilaterale româno-africane asupra securităţii naţionale a României 3 din 33

CONCLUZII BIBLIOGRAFIE LISTĂ DE HĂRŢI, TABELE, GRAFICE TABEL DE ABREVIERI ŞI ACRONIME ANEXE Cuvinte cheie: Africa Subsahariană, Oceanul Indian, China, S.U.A., România, zona pivot sudică, valoare geostrategică, caracter pivotal, pivot geopolitic, marea centură de ruine, criza politică, criza socială, criza economică, criza umanitară, criza resurselor de apă, foamete, criza demografică, criza socială, piraterie maritimă, migraţie transfrontalieră ilegală, islamism subsahararian, terorism, criminalitate organizată, extremism, jucător geostrategic, neopatriarhat. 4 din 33

Profilul de zonă pivot sudică al Africii Subsahariene a fost schiţat în anul 1919 de către autorul teoriei dominaţiei globale, Sir Halford John Mackinder, din perspectivă strict geografică, fără a mai dezvolta impactul geostrategic al acestui statut în ecuaţia globală de securitate. Procesele geopolitice care au marcat Eurasia pe toată perioada secolului al XX-lea au canalizat atenţia globală asupra zonei pivot nordice şi asupra strategiei de îndiguire a ţărmurilor Eurasiei, astfel că, Africa Subsahariană a fost trecută într-un con de umbră şi de marginalitate. Eroarea strategică a unei astfel de abordări începe astăzi să îşi facă simţite efectele în plan global, prin repoziţionarea Chinei în calitate de aspirant la rolul de hegemon global afro-eurasiatic, în conjuncţie cu Federaţia Rusă. Dacă obiectivele Chinei vor fi atinse şi aceasta va deveni hegemon în Africa Subsahariană şi în Oceanul Indian atunci, cele două zone pivot ale masei continentale afro-eurasiatice vor fi controlate de două dintre puterile cele mai incisive, mai autoritariste şi mai contestatare ale ordinii mondiale actuale. Într-un astfel de context, Europa ar putea fi prinsă între două fronturi globale, viitorul său democratic devenind incert. Prin urmare, teza fundamentală a lucrării, centrată pe demonstrarea statutului de zonă pivot sudică a Africii Subsahariene, a urmărit evidenţierea caracterului imperativ al elaborării şi implementării unei strategii comune euro-atlantice în regiune, strategie în care România poate juca un rol important, în virtutea istoricului pozitiv al relaţiilor bilaterale româno-africane şi al capitalului local de simpatie câştigat în perioada bipolarităţii. Elementele de noutate ale prezentei lucrări sunt reprezentate de: 1. demonstrarea calităţii de zona pivot sudică (Heartland sudic) a Africii Subsahariene cu toate consecinţele în planul securităţii globale şi euro-atlantice precum şi al stabilităţii ordinii mondiale, care decurg dintr-un astfel de statut; 2. demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene utilizând instrumentele de analiză oferite de teorii geostrategice proprii curentelor de gândire afro-optimist, afro-neutru şi afro-pesimist, pentru a întări argumentaţia şi a oferi o imagine cât mai lipsită de echivoc asupra importanţei geostrategice a zonei studiate; 3. demonstrarea caracterului de zonă pivot sudică a Africii Subsahariene în raport cu o necesară regândire a relaţiilor bilaterale româno-africane şi descrierea impactului reconsolidării prezenţei româneşti în Africa Subsahariană asupra securităţii naţionale a României; 5 din 33

4. demonstrarea faptului că teoria ţărmurilor, care a dirijat politica externă americană în ultimii 75 de ani şi implicit, prin consecinţe, politica globală, nu este opozabilă teoriei zonei pivot ci este complementară acesteia, readucând în prim plan valabilitatea şi aplicabilitatea strategică a teoriei zonei pivot. Întrucât analiza a presupus abordarea subcontinentului în calitate de actant global, conceptul general al tezei a fost centrat pe ideea unităţii evolutive a spaţiului analizat. Variabilele geopolitice analizate au fost de ordin geografic, istoric, politicodiplomatic, cultural-ideologic, economic, demografic, social şi militar, metoda analitică a fost cea descriptivă integrală şi ambispectivă iar, modelul de organizare şi de realizare al studiului, a fost unul liniar, care a parcurs o succesiune de etape de la definirea obiectivelor, la încadrarea conceptuală, colectarea datelor, analiza şi sinteza datelor şi, în final, formularea concluziilor. Prima etapă s-a bazat pe cercetarea ştiinţifică din perspectivă geografică, istorică, politică, economică, antropologică, socială, culturală, militară a spaţiului subsaharian. În urma acestui parcurs ştiinţific au fost stabilite principalele obiective ştiinţifice ale prezentei lucrări, respectiv: 1. demonstrarea caracterului unitar al zonei geopolitice subsahariene; 2. demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din triplă perspectivă: afro-optimistă: demonstrarea valorii geostrategice a zonei pivot sudice şi a impactului acesteia asupra ecuaţiei de putere globale, afro-neutră: demonstrarea importanţei securizării pivotului în ecuaţia de putere globală, afro-pesimistă: identificarea tipurilor şi cauzelor stării de criză prelungită din spaţiul subsaharian; 3. identificarea impactului transformărilor geopolitice subsahariene asupra securităţii euro-atlantice; 4. descrierea evoluţiei relaţiilor politice, economice şi militare ale României cu statele subsahariene, înainte şi după evenimentele din 1989; 6 din 33

5. identificarea impactului pe care o reorientare a politicii externe româneşti spre statele subsahariene l-ar putea avea asupra securităţii naţionale actuale şi viitoare a României. Etapa a doua a parcursului ştiinţific a urmărit stabilirea cadrului conceptual de analiză. Instrumentele de operare analitică utilizate în prezenta lucrare au fost oferite de paradigmele şi teoriile din domeniul studiilor de securitate precum şi de teorii geopolitice. Rezultatele acestei documentări sunt incluse în Anexele prezentei lucrări. În etapa a treia a analizei a fost aplicată metoda cantitativă, bazată pe indicatori de raportări curente aferenţi spaţiului analizat în abordare longitudinală pe perioada anilor 1960 prezent, cu focusare pe anii 2010-2014 dar şi transversală pe diferiţi ani (2010, 2011, 2012, 2013, 2014). În această etapă am colectat date din diverse surse: generale (legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, lucrări scrise de autori români şi străini, tratate, convenţii, protocoale şi acorduri internaţionale, rapoarte, documente şi declaraţii oficiale, documente oficiale cu caracter istoric, dicţionare, statistici, cotidiene, reviste, agenţii de presă, bloguri) sau personale, din discuţii cu factori politici şi economici din Africa de Vest, sau observaţii personale de la faţa locului. În cadrul etapei a patra a studiului, datele obţinute au fost analizate în raport cu scopul şi cu obiectivele iniţiale. Lucrarea de doctorat este structurată în cinci capitole. Capitolul 1, intitulat: AFRICA SUBSAHARIANĂ, O ZONĂ GEOPOLITICĂ UNITARĂ, a urmărit să răspundă primului obiectiv ştiinţific al prezentei lucrări reprezentat de demonstrarea caracterului unitar al zonei geopolitice subsahariene. Caracterul unitar şi distinct al zonei geopolitice subsahariene a fost argumentat prin existenţa elementelor de convergenţă reprezentate de: delimitare spaţială netă la sud de deşertul Sahara; dominanţa rasială a populaţiei negroide; trecutul colonial comun (cu excepţia Etiopiei şi a Liberiei); prezenţa şi astăzi a frontierelor de tip colonial, administrative, care, pe de o parte, au partajat populaţii răspândite în mai multe state iar, pe de altă parte, au adus 7 din 33

laolaltă grupuri etnice eterogene din punct de vedere religios şi lingvistic, deseori rivale. Capitalele, cele mai multe de tip colonial, situate excentric, în porturi sau pe traseul rutelor comerciale, nu au avut rol centripet; existenţa tensiunilor interne cu efect centrifug, de ordin etnic, lingvistic şi confesional care au generat state cu coeziune socio-internă slabă; omogenitate şi rezistenţă culturală în faţa influenţelor externe, apariţia fenomenelor de inculturaţie a religiilor de import (creştinism sau Islam) şi a societăţii neopatriarhale, descrisă de profesorul Hisham Sharabi, ca fiind nici modernă, nici tradiţională, subdezvoltată, măcinată de tensiuni şi de conflicte interne, dominată de patriarhat şi de dependenţă 1 ; fărămiţarea lingvistică; conflictualitate de natură confesională, etnică, economică, politică; sărăcie endemică şi subdezvoltare la nivelul întregului subcontinent; caracterul uniform pancontinental al precarităţii condiţiilor de dezvoltare umană, cu precădere în privinţa accesului la educaţie al femeilor, al participării acestora la viaţa publică şi la cea politică; performanţă economică scăzută, agricultura reprezintă sectorul economic care asigură o pondere medie de 14% din P.I.B. 2, şi un grad de ocupare al forţei de muncă active de până la 90% 3. Agricultura are caracter de subzistenţă, bazată pe proprietăţi individuale şi puţin productivă; profilul demografic specific statelor sărace şi subdezvoltate caracterizat prin combinaţia P.I.B. per capita scăzut, speranţă de viaţă la naştere scăzută, mortalitate infantilă şi maternă crescute, mortalitate crescută prin boli infecto-contagioase, natalitate crescută cu preponderenţa populaţiei sub vârsta nodală de 15 ani, acces la educaţie şi cultură scăzut, acces la sanitaţie şi asistenţă medicală scăzut. Capitolul 2 intitulat CARACTERUL DE ZONĂ PIVOT SUDICĂ AL AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPACTUL ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII EUROATLANTICE a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din perspectiva afro-optimistă oferită de cadrul conceptual al teoriei 1 Hisham Sharabi, Neopatriarchy: A Theory of Distorted Change in Arab Society, Oxford University Press, 1988, p. 3-8 2 World Development Indicators, World DataBank, http://databank.worldbank.org/data/reports.aspx?source=2&country= SSA&series=&period, accesat la data de 12.07.2015 3 J. Peter Pham, Strategic Interests: Climate Change and Security în Africa, 03.Nov. 2009, World Defense Review, http://worlddefensereview.com/pham110309.shtml, accesat la data de 12.07.2015. 8 din 33

dominaţiei globale 4, punându-se accent pe valoarea geostrategică a zonei pivot sudice şi pe impactul acesteia asupra ecuaţiei de putere globale. Argumentaţia în favoarea caracterului de zonă pivot sudică al Africii Subsahariene a respectat şi dezvoltat criteriile definitorii ale unui astfel de spaţiu formulate de teoria dominaţiei globale şi reprezentate de: dimensiunile uriaşe ale teritoriului. Africa Subsahariană ocupă o arie desfăşurată de 24,2 milioane km², reprezentând cinci şesimi din suprafaţa totală a Africii. Este mai mare decât Europa, India, China, Argentina, Noua Zeelandă şi S.U.A. la un loc şi reprezintă cea mai mare regiune de dezvoltare O.N.U. din lume; poziţia centrală, situată la intersecţia căilor de transport şi de circulaţie maritime globale dintre Oceanul Atlantic de Nord, Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Mediterană pe de o parte şi Oceanul Indian şi Oceanul Pacific de cealaltă parte; precum şi dintre Oceanul Atlantic de Sud şi Oceanul Indian, ţărmurile sale având un rol fundamental în asigurarea permeabilităţii acestor căi maritime şi continuităţii fluxurilor comerciale şi militare; bogăţia uriaşă a resurselor energetice şi minerale; capacitatea de a ataca şi de a fi atacată din toate direcţiile. În plus faţă de profilul descris sumar şi centrat pe particularităţile geografice ale zonei pivot sudice din cadrul teoriei dominaţiei globale, lucrarea de faţă a completat argumentaţia prin descrierea şi demonstrarea valorii geostrategice a zonei pivot sudice şi a impactului acesteia asupra ecuaţiei de putere globale şi euroatlantice. Argumentaţia a fost structurată pe două categorii de informaţii, prima referitoare la impactul strategic al localizării geografice, iar a doua, axată pe impactul strategic al resurselor subsahariene. Impactul strategic al localizării geografice a fost demonstrat prin următoarele elemente: teritoriul Africii Subsahariene poate fi atacat sau se pot iniţia atacuri de la nivelul sau din toate direcţiile de pe mare şi în direcţia nordică de pe uscat, putând fi 4 Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction, National Defense University Press, Washington D.C., copyright 1942, Constable Publishers, London., p.58, (traducere proprie din documentul original în limba engleză) 9 din 33

asimilată, precum remarca Mackinder, unui promontoriu al masei continentale afroeurasiatice 5 ; securizarea militară a ţărmurilor Africii, conferă control asupra bazinelor Atlanticului de Sud, Mării Roşii, Golfului Aden şi Canalului Suez precum şi asupra Oceanului Indian, ultimul fiind parte integrantă a spaţiului de securitate al masei continentale afro-eurasiatice; securizarea militară a Cornului Africii facilitează controlul ţărmurilor Orientului Mijlociu şi Asiei de Sud (în conjuncţie cu bazele militare situate pe insulele şi atolii din Oceanul Indian) cu impact asupra fluxurilor militare şi comerciale din regiune. Valoarea geostrategică a Africii Subsahariene a fost susţinută de analiza recentelor procese geopolitice aflate în desfăşurare în Oceanul Indian, declanşate de publicarea de către guvernul chinez, în data de 28 martie 2015, a strategiei de transformare hegemonică globală a Chinei intitulată Viziunea şi Acţiunile privind Construcţia în Comun a Centurii Economice Drumul Mătăsii şi a Drumului Maritim al Mătăsii în Secolul 21 6. Principalele elemente definitorii ale acestei strategii sunt: aria de interes strategic extinsă la nivelul spaţiului maritim indo-pacific şi la nivelul spaţiului terestru alcătuit din zona costalieră sudică a Eurasiei şi din Africa Subsahariană; conceptul strategic de tip smart power; planul strategic dezvoltat pe două paliere de expansiune ale sferei de influenţă şi de control chineze: terestru (noul pod terestru eurasiatic) şi maritim. Aceste date trebuie coroborate cu informaţiile publicate în mass media internaţională în noiembrie 2014 referitoare la un plan militar chinez de dominaţie a spaţiului maritim indo-pacific şi atlantic, dezminţit de guvernul de la Beijing, dar 5 Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction, National Defense University Press, Washington D.C., copyright 1942, Constable Publishers, London., pp. 38-39 (traducere proprie din documentul original publicat în limba engleză). 6 VISION AND ACTIONS ON JOINTLY BUILDING SILK ROAD ECONOMIC BELT AND 21ST-CENTURY MARITIME SILK ROAD, Issued by the National Development and Reform Commission, Ministry of Foreign Affairs, and Ministry of Commerce of the People's Republic of China, with State Council authorization, March 2015, Xinhuanet, http://news.xinhuanet.com/english/china/2015-03/28/c_134105858.htm, accesat ladata de 20.10.2015. 10 din 33

confirmat parţial de acţiunile Chinei din bazinul Oceanului Indian. Planul presupune construcţia a 18 baze militare în porturi situate de-a lungul ţărmurilor Eurasiei şi Africii Subsahariene, dispuse pe trei linii strategice 7. La ora actuală, China a lansat ofensiva diplomatică şi economică în Pakistan, Maldive, Seychelles, Djibouti, Namibia, Sri Lanka în vederea obţinerii controlului asupra porturilor incluse în planul militar amintit. Namibia şi Djibouti au confirmat intenţia Chinei de a construi baze militare pe teritoriul lor naţional. Ofensiva chineză în Asia şi în spaţiul maritim indo-pacific a declanşat mecanisme de balansare regionale din partea jucătorilor geostrategici activi S.U.A. şi India. India a publicat, în mai 2015, noua strategie politică în regiune intitulată Act East Policy 8 - Legea Politicii Orientale care urmăreşte clădirea unui bloc politic al statelor din spaţiul indo-pacific, vizate de expansionismul chinez: Vietnam, Thailanda, Malaezia, Singapore, Indonezia, Australia, Coreea de Sud, Japonia, având ca partener strategic S.U.A. S.U.A. au instituit două programe militare şi militaro-civile care vor întări prezenţa militară deja existentă în regiune, aflată sub comanda USAFRICOM: Parteneriatul African de Răspuns Rapid pentru Menţinerea Păcii şi Iniţiativa de Securitate a Guvernării 9. Miza controlului zonei pivot sudice coroborată cu aceste trei planuri strategice (chinez, american şi indian) privind Africa Subsahariană şi Oceanul Indian, anunţă accelerarea competiţiei geopolitice şi potenţiale confruntări viitoare în regiune. Impactul strategic al resurselor subsahariene a fost demonstrat prin următoarele elemente: - Valoarea strategică a minereurilor strategice: grup de 14 minereuri vitale pentru dezvoltarea tehnologică viitoare şi menţinerea competitivităţii economice europene alcătuit din grupul metalelor 7 Adam Hartman, Chinese naval base for Walvis Bay, The Namibian, 19.11.2014, http://www.namibian.com.na/ index.php?id=130693&page=archive-read, accesat la data de 20.10.2015. 8 India s Act East Policy balancing China in the region: Thinktank, India has begun to implement the 'Act East Policy' to bolster its ties with the region, 24.07.2015, http://indianexpress.com/article/india/india-others/indias-act-east-policybalancing-china-in-the-region-thinktank/, accesat la data de 20.10.2015 9 Dane Erickson, Alice Friend, The U.S.-Africa Leaders Summit: Security Initiatives Are Critical to Cementing Africa s Gains, BROOKINGS, 14.08.2014, http://www.brookings.edu/blogs/africa-in-focus/posts/2014/08/14-security-initiativesafrica-erickson-friend, accesat la data de 29.10.2015. 11 din 33

platinice, antimoniu, beriliu, cobalt, galiu, germaniu, indiu, magneziu, niobiu, pământurile rare R.E.M., tantal, wolfram, fluorspar şi grafit nemetalic 10 ; caracterul strategic al acestor minereuri rezidă din aplicaţiile lor industriale în domeniul înaltelor tehnologii militare şi civile şi din controlul pe care puteri competitoare, emergente, îl au asupra extracţiei şi prelucrării acestor minereuri; Miza resurselor strategice aflată la baza conflictului civil din R. D. Congo a determinat includerea acestora pe lista minereurilor de război, supuse reglementărilor internaţionale 11. - Valoarea strategică a resurselor de hidrocarburi este susţinută de următoarele argumente: controlul zăcămintelor de hidrocarburi asigură necesarul energetic în contextul dinamicii economice globale şi a competiţiei tehnologice şi militare actuale. În aceste condiţii, competiţia pentru hidrocarburi devine acerbă, cel puţin până la implementarea soluţiilor alternative, care să înlocuiască hidrocarburile ca principală resursă energetică. În clasamentul statelor africane bogate în petrol, Nigeria ocupă locul al 2-lea după Libia, urmată de Angola, Sudanul de Sud, Sudan şi Somalia. Miza petrolului are legături cu instabilitatea din perimetrul lacului Ciad 12, cu colapsarea Somaliei, cu procesul secesionist sudanez care a făcut obiectul studiului de caz nr.1 fiind, totodată, catalizatorul conflictelor din R.D. Congo şi Angola. - Valoarea strategică a resurselor de uraniu este susţinută de următoarele argumente: Aplicaţiile industriale militare şi civile ale uraniului; 10 Critical Raw Materials for EU, Report of the Ad-hoc Working Group on defining critical raw materials, https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/eip-raw-materials/en/community/document/critical-raw-materials-eu-report-adhoc-working-group-defining-critical-raw, accesat la data de 20.10.2015 11 REGULAMENTUL (CE) NR. 2368/2002 AL CONSILIULUI din 20 decembrie 2002 de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute, http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/regulamente/reg%202368_2002/regulament%202368_2002%20versiune%20ac tualizata.pdf, accesat la data de 20.09.2015. 12 Assessment of Undiscovered Oil and Gas Resources of the Chad Basin Province, North-Central Africa, World Petroleum Resources Project, USGS, http://pubs.usgs.gov/fs/2010/3096/pdf/fs10-3096.pdf, accesat la data de 26.05.2015. 12 din 33

Există un nivel încă redus al exploatărilor industriale coroborat cu intensa activitate de prospectare geologică a zăcămintelor, aspecte care anunţă o accelerare a competiţiei geopolitice; Marea majoritate a companiilor care operează zăcămintele subsahariene sunt australiene şi franceze, dominaţia acestora respectând geografia fostelor imperii coloniale britanic şi francez. Australia, un jucător discret politic dar foarte important în piaţa de uraniu subsahariană, poate deveni, în timp un jucător geostrategic activ pe fondul expansiunii chineze din Oceanul Indian 13. Întrucât 75% din necesarul de energie electrică al Franţei este asigurat de centralele nucleare 14, securizarea minelor de uraniu reprezintă un obiectiv major de securitate naţională al acestei ţări. - Miza diamantelor este susţinută de următoarele argumente: Valoarea mare de comercializare a acestor minereuri pe piaţa liberă care poate servi la finanţarea violenţei la nivel global, motiv pentru care, în anul 2002, O.N.U. a adoptat Sistemul de Certificare pentru Procesul Kimberley 15 menit să prevină pătrunderea pe piaţa liberă a diamantelor de război sau a diamantelor însângerate ; Minele de diamante din R.D.Congo, Botswana şi Africa de Sud conţin aproximativ 50% din rezervele de diamante industriale ale lumii. Capitolul nr. 3, intitulat SECURIZAREA PIVOTULUI GEOPOLITIC SUBSAHARIAN, a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din perspectiva neutră, oferită de cadrul de analiză al teoriei pivotului geopolitic, punânduse accent pe procesele geopolitice care au marcat ultimii 75 de ani din istoria subcontinentului subsaharian şi pe imperativul strategic al securizării acestuia de către jucătorii geostrategici. Geostrategul american Zbigniew K. Brzezinski a introdus în definiţia pivotului geopolitic factorul reprezentat de interesul crucial al jucătorilor geostrategici activi în 13 Uranium in Africa, Updated February 2015, WORLD NUCLEAR ASSOCIATION, http://www.worldnuclear.org/info/country-profiles/others/uranium-in-africa/, accesat la data de 20.10.2015 14 Mining business group worldwide, http://www.areva.com/en/maps-59/areva-worldwide-presence.html, accesat la data de 24.05.2015 15 REGULAMENTUL (CE) NR. 2368/2002 AL CONSILIULUI din 20 decembrie 2002 de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute, http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/regulamente/reg%202368_2002/regulament%202368_2002%20versiune%20ac tualizata.pdf, accesat la data de 20.09.2015. 13 din 33

identificarea şi protejarea pivoţilor 16. Pe cale de consecinţă, cheia demonstraţiei caracterului pivotal al Africii Subsahariene din perspectiva teoriei pivotului geopolitic a urmărit evidenţierea competiţiei geopolitice de la nivelul subcontinentului subsaharian din ultimii 75 de ani. Analiza a fost structurată pe două perioade majore de timp: prima, corespunzătoare bipolarităţii postbelice; a doua, corespunzătoare unipolarităţii consecutive imploziei U.R.S.S. din anul 1991. Principalele procese geopolitice subsahariene care confirmă caracterul pivotal al subcontinentului şi importanţa securizării Africii Subsahariene în perioada cuprinsă între anii 1945-1991 au fost: decolonializarea, crearea statelor independente africane şi redeşteptarea mândriei de a fi african prin cele două curente ideologice dominante: panafricanismul şi negritudinea; reîmpărţirea sferelor de influenţă subcontinentale între cele două blocuri antagonice dominate de S.U.A. şi U.R.S.S.; transferarea conflictului ideologic, politic, instituţional, economic şi militar dintre cei doi hegemoni pe teritoriul subsaharian şi transformarea pivotului într-un spaţiu de conflictualitate, precum a fost descris, în studiul de caz nr. 2, conflictul civil din R.D.Congo; apariţia proceselor de fragmentare internă a statelor subsahariene şi de pendulare geopolitică între cele două blocuri de putere şi crearea zonei de compresie subsahariene; transformarea zonei de compresie în centură de ruine shatterbelt prin acutizarea competiţiei geopolitice dintre cele două blocuri de putere; participarea statelor subsahariene la crearea celui de-al treilea pol, al Mişcării de Nealiniere şi al Grupului celor 77, neafiliat nici unui bloc de putere, cu scopul de a le proteja interesele în cadrul O.N.U. şi al altor organisme internaţionale şi a le asigura un cadru de cooperare şi întrajutorare. 16 Zbigniew Brzezinski,. The Grand Chessboard: American Primacy and its Geostrategic Imperatives, BasicBooks, 1997, http://www.takeoverworld.info/grand_chessboard.pdf, accesat la data de 29.07.2015, p. 53 14 din 33

Principalele procese geopolitice subsahariene care confirmă caracterul pivotal al subcontinentului şi importanţa securizării Africii Subsahariene în perioada cuprinsă între anii 1991 şi până în prezent au fost: vidul de putere regional generat de dispariţia unuia dintre jucătorii geostrategici activi (U.R.S.S.) şi afropesimismul celuilalt jucător (S.U.A.) caracteristic anilor 1990; penetrarea economică, politică şi instituţională, în forţă, a Chinei şi apariţia unui nou jucător geostrategic activ subsaharian; interferenţa misionarismului hanbalit în state cu procente importante de etnici musulmani şi apariţia islamismului subsaharian; reconfigurarea sferelor de influenţă şi a alianţelor zonale între jucătorii geostrategici activi la nivelul subcontinentului reprezentaţi de China şi Federaţia Rusă, pe de o parte, şi S.U.A., Franţa, Marea Britanie, India şi Japonia, de cealaltă parte; iniţierea noii curse pentru Africa Subsahariană tradusă prin creşterea instabilităţii, configurarea profilului de centură de ruine shatterbelt şi apariţia crizelor sistemice, multifactoriale, multifocale, cu impact major asupra securităţii euro-atlantice. Al patrulea capitol, intitulat CRIZA GEOPOLITICĂ A ZONEI PIVOT SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTEIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO- ATLANTICE a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din perspectiva afro-pesimistă proprie cadrului conceptual furnizat de teoria spaţiilor globale punându-se accent pe identificarea tipurilor şi cauzelor stării de criză prelungită din spaţiul subsaharian şi pe implicaţiile acesteia asupra securităţii euro-atlantice. Din perspectiva teoriei spaţiilor globale, caracterul pivotal al Africii Subsahariene a fost certificat de elementele definitorii ale statutului de centură de ruine. Acest statut a fost definit de autorul teoriei, Saul Bernard Cohen, prin următoarele caracteristici 17 : instabilitate politică, fragmentare geopolitică, mare importanţă geostrategică, localizare la confluenţa spaţiilor globale, maritim şi continental, 17 Saul Bernard Cohen, Geopolitics: The Geography of International Relations, Third Edition, Rowman&Littlefield Publishing Group Inc., USA, 2015, p.37 15 din 33

pendulare între spaţiile geostrategice şi prin urmare, având apartenenţă ambiguă, nici maritimă, nici continentală. Aceste trăsături au fost deja demonstrate în cadrul parcursului analitic din capitolele precedente, referitoare la caracterul pivotal al Africii Subsahariene din perspectiva teoriei dominaţiei globale şi a teoriei pivotului geopolitic. Elementele supra-adăugate în contextul acestui ultim cadru de analiză au fost cele ale consecinţelor subsecvente statutului de zonă pivot sudică şi ale competiţiei geopolitice pentru controlul acestui spaţiu, elemente concretizate prin instabilitate, violenţă, conflictualitate şi episoade repetate şi prelungite de criză. Deşi, pe fond, criza exprimă o disfuncţie majoră de sistem, ea poate dobândi caracteristici diferite în funcţie de breşa sectorială la nivelul căreia s-a materializat: politică, economică, demografică, al resurselor de apă şi hrană, ecologică, socială. Criza politică subsahariană reprezintă consecinţa proceselor geopolitice locale din ultimii 75 de ani. Tranziţia politică postcolonială a presupus tensiuni şi crize exprimate prin conflictualitate, puciuri, slăbirea coeziunii interne, secesionism şi apariţia statelor slabe, eşuate şi colapsate. Pe acest fond de coeziune socio-politică internă slabă şi faliment statal, intervenţia jucătorilor geostrategici activi, generată de miza controlului spaţiului pivotal, determină prelungirea crizelor şi transformarea acestora în conflicte armate şi războaie civile, o astfel de situaţie fiind cea din Angola, descrisă în studiul de caz nr. 3. Criza politică subsahariană este indisolubil legată de criza economică, de sărăcia şi subdezvoltarea care definesc acest spaţiu şi se traduce prin instabilitate politică, insubordonare civică, lovituri de stat urmate de instalarea regimurilor represive. Plasarea Africii în afara fluxurilor globalizante a adâncit discrepanţa dintre statele bogate şi cele sărace, a acutizat tensiunile şi a transformat continentul într-o sursă de insecuritate prin fenomenele de migraţie ilegală transfrontalieră, piraterie, terorism, criminalitate organizată. Crizele politice şi economice se răsfrâng asupra capacităţii populaţiei de a-şi asigura hrana zilnică. Crizele alimentare subsahariene reprezintă rezultatul unui cumul de factori climatici, economici, politici, administrativi. Fiind legate în mod direct de capacitatea de supravieţuire a individului uman, crizele alimentare subsahariene se 16 din 33

transformă cu rapiditate în crize umanitare cu potenţial exploziv regional prin fenomenul migraţiei transfrontaliere şi al propagării concentrice a instabilităţii în statele sau regiunile învecinate. Crizele alimentare sunt conjugate cu dezastrele ecologice, determinând acutizarea tensiunilor, apariţia episoadelor de violenţă, de insubordonare civică, terorism şi piraterie maritimă, situaţie descrisă în studiul de caz numărul 4, referitor la criza din Delta fluviului Niger. Din perspectiva schimbărilor climatice, Africa este continentul cel mai expus efectelor şi, totodată, cel mai puţin pregătit pentru gestionarea consecinţelor acestora. Situaţia este explozivă din cel puţin două motive: populaţia africană este predominant rurală şi are ca sursă primordială de venit agricultura, iar previziunile demografice pentru anul 2050, anunţă o criză demografică de creştere a populaţiei subsahariene până la valori de 1,2-1,3 miliarde de locuitori 18. În aceste condiţii, securitatea alimentară subsahariană devine critică pentru menţinerea stabilităţii mediului internaţional de securitate. Pe de altă parte, criza resurselor de apă se anunţă a fi una dintre cele mai explozive şi mai greu de dezamorsat, mai ales în contextul încălzirii globale. Problema devine spinoasă atunci când sursele de apă străbat zone preponderent deşertice, mai ales în condiţiile exploziei demografice preconizate pentru următorii 40 de ani. Hidropolitica 19 subsahariană urmează parcursul celei din Orientul Mijlociu şi din Orientul Apropiat, anunţând viitoare conflicte, mai ales în contextul încălzirii globale. Toate aceste crize au rădăcini în eşecul formării statului modern african, consecinţă a incongruenţei dintre modelul weberian al statului occidental şi neopatriarhatul societăţii africane. Tribalismul, nepotismul şi tendinţa de a prezerva avantajele în sânul propriei comunităţi s-au materializat prin discrepanţe majore în planul dezvoltării durabile, atât la nivel interstatal cât şi la nivel intrastatal, generând crize sociale cu potenţial exploziv, precum cea din Africa de Sud descrisă în studiul de caz numărul 5. 18 World Population Prospects The 2012 Revision Key Findings and Advance Tables, United Nations, New York, 2013, http://esa.un.org/wpp/documentation/pdf/wpp2012_%20key%20findings.pdf, accesat la data de 27.02.2014. 19 Harry Verhoeven, Africa s Next Hegemon: Behind Ethiopia s Power Plays, 12.04.2015, http://ogadentoday.com/?p=6991, accesat la data de 27.10.2015 17 din 33

Identificarea impactului transformărilor geopolitice subsahariene asupra securităţii euro-atlantice Criza sistemică, structurală, a zonei pivot sudice atinge etajele vitale, bazale ale piramidei necesităţilor umane 20, generând insubordonare civică, violenţă, migraţie transfrontalieră ilegală, criminalitate organizată, terorism, tâlhărie maritimă. Discrepanţa demografică dintre U.E. (scădere demografică şi îmbătrânire) şi Africa Subsahariană şi Asia (creştere demografică şi dominanţa grupelor de vârstă tinere) coroborată cu prăpastia dintre nivelul ridicat de dezvoltare al U.E. şi cel foarte scăzut din celelalte două spaţii componente ale triunghiului afro-eurasiatic transformă statele U.E., printre care şi România, în ţinte ale migraţiei ilegale transfrontaliere în relaţie directă cu reţelele de crimă organizată şi terorism. Impactul migraţiei transfrontaliere ilegale asupra statului receptor se resimte pe mai multe planuri: economic: migranţii ilegali devin o povară economică la adresa statului receptor ca urmare a cheltuielilor necesare combaterii reţelelor de trafic de persoane, gestionării cazurilor depistate (adăpost temporar, hrană, asistenţă medicală şi juridică, transport etc.), prin supraîncărcarea mecanismelor de protecţie socială şi a celor de sănătate publică, situaţie care poate deveni explozivă în condiţiile unei migraţii ilegale de amploare pe fondul unui buget naţional restricţionat; social: migranţii ilegali pot deveni surse de scindare socială ca urmare a reacţiilor contradictorii generate de prezenţa acestora (reacţii în favoarea migranţilor versus reacţii împotriva acestora) sau prin inundarea pieţei de forţă de muncă şi, implicit, inducerea fenomenului de şomaj în rândul localnicilor etc. Pot duce la apariţia mişcărilor şi organizaţiilor extremiste; demografic: valurile importante de migraţie ilegală pot determina modificarea structurii etnice şi confesionale la nivelul statului receptor; cultural: diferenţele culturale dintre populaţia statului receptor şi migranţii ilegali se pot solda fie cu fenomene de hibridizare între cele două profile culturale, fie cu tensiuni şi crize cu caracter exploziv; 20 Abraham Maslow, ierarhia nevoilor. Piramida lui Maslow, http://www.stefamedia.com/abraham-maslow-ierarhianevoilor/#lightbox[995]/0/, accesat la data de 10.06.2015. 18 din 33

politic: prezenţa importantă, vizibilă şi impropriu gestionată de autorităţi a migranţilor ilegali, pe fondul tensiunilor culturale şi economice se repercutează în plan politic prin creşterea instabilităţii politice şi pierderea puterii de către partidele aflate la guvernare în statul receptor; al sănătăţii publice: migranţii ilegali purtători de boli infecţioase transmisibile pot deveni vectori epidemici în statul receptor. Fenomenul migraţiei ilegale poate deveni extrem de periculos în condiţiile interferenţei reţelelor de terorism, care pot transforma migranţii ilegali în vectori de bioterorism la nivelul statului receptor; al siguranţei publice: fiind, în general, persoane cu profiluri de vârstă, sănătate, educaţie, stare economică de cele mai multe ori scăzute, sunt pasibile de săvârşirea de infracţiuni, prin aşa-numitul fenomen al importului de criminalitate, pentru a-şi asigura supravieţuirea în statul receptor; al securităţii naţionale: fiind un fenomen conectat reţelelor de trafic de persoane care, la rândul lor, pot avea legături cu reţelele de terorism şi de piraterie maritimă, migraţia ilegală reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale a statului receptor. Migraţia ilegală provenită din Africa Subsahariană este favorizată de următorii factori: existenţa unui bazin larg de recrutare a migranţilor ilegali generat de caracteristicile mediului de securitate subsaharian; dezvoltarea reţelelor de criminalitate organizată ca urmare a sărăciei, subdezvoltării şi falimentului statal; instabilitatea din nordul Africii; eşuarea statală a Libiei după căderea regimului Gaddafi, în octombrie 2011, care a transformat porturile acestui stat în noduri de tranzit ale rutelor de migraţie ilegală maritimă către ţărmurile europene. Rutele migraţiei ilegale provenite din Africa Subsahariană sunt preponderent maritime, provenite din porturile nord-africane, principalele porţi de intrare în U.E. fiind ţărmurile mediteraneene ale Maltei, Italiei, Franţei, Spaniei, Greciei. 19 din 33

Rutele migraţiei ilegale spre UE 21 sunt: maritime destinate migranţilor ilegali africani; terestre destinate migranţilor din Asia de Sud, Iran şi Peninsula Arabă, cu rută de tranzit obligatorie prin Turcia; mixte destinate migranţilor ilegali africani din Cornul Africii. Reţelele de migraţie ilegală sunt conduse de reţelele de criminalitate organizată care, prin extinderea fenomenului, au devenit ameninţări asimetrice la adresa securităţii naţionale a statelor europene, fapt menţionat şi de raportul de activitate al S.R.I. pentru anul 2014. Întrucât reţelele nigeriene de traficanţi de persoane şi migranţi controlează migraţia ilegală din vestul şi centrul Africii, acestea au făcut obiectul unei atenţii speciale din partea autorităţilor de profil din U.E. şi din Nigeria 22. Reţelele de crimă organizată nigeriene desfăşoară o activitate infracţională care cuprinde şi alte tipuri de activităţi, de la traficul de droguri la contrabandă, trafic cu medicamente contrafăcute, trafic de arme, piraterie şi tâlhărie maritimă. Pe de altă parte, în nordul Africii, în Cornul Africii şi în Centura Saheliană este tot mai greu de stabilit demarcaţia dintre crimă organizată şi terorism. Există situaţii în care reţelele de crimă organizată reprezintă interfaţa organizaţiilor teroriste, sursele de finanţare ale acestora (aşa numitele reţele de narco-terorism) şi furnizorii de logistică pentru activităţile teroriste. Astfel, fenomenul migraţiei ilegale devine vectorul prin care reţelele de terorism se diseminează în teritoriul ţintă. De altfel, conform datelor furnizate de GlobalSecurity.org 23 porturile libiene sunt controlate de organizaţii islamiste afiliate Al Qaida A.Q. şi Statului Islamic S.I., ceea ce înseamnă că rutele maritime de migraţie ilegală provenite din porturile libiene sunt controlate de organizaţii teroriste. În acest context, valul migraţionist din lunile august-octombrie 2015 care a vizat U.E. a reprezentat o oportunitate pentru reţelele islamiste africane şi arabe de a pătrunde 21 Europe's migration crisis, Thomsonreuters.com, 15.09.2015, http://graphics.thomsonreuters.com/15/migrants/, accesat la data de 24.05.2015 22 EUROPOL SUPPORTS THE FIGHT AGAINST NIGERIAN HUMAN TRAFFICKING NETWORKS, EUROPOL, 05.10.2015, https://www.europol.europa.eu/latest_news/europol-supports-fight-against-nigerian-human-traffickingnetworks, accesat la data de 19.09.2015 23 Libyan Civil War 2014, globalsecurity.org, http://www.globalsecurity.org/military/world/war/libya-civil-war-2.htm, accesat la data de 20.04.2015 20 din 33

nestingherit pe teritoriul U.E., iar rezultatele încep să fie vizibile prin atentatele din Franţa din 13 noiembrie 2015, seria de atentate dejucate şi ameninţările cu bombă din Germania şi Marea Britanie de la sfârşitul lunii noiembrie 2015, precum şi prin seria de atacuri asupra femeilor din noaptea de Anul Nou 2016 din Germania. Fenomenul este cu atât mai grav cu cât acest val migraţionist a permis pătrunderea microcelulelor teroriste pe tot cuprinsul spaţiului central european, efectul destabilizator potenţial fiind unul de proporţii, mai ales în contextul unor atacuri cu bombe murdare, arme chimice sau bacteriologice. De altfel, transformarea migranţilor clandestini în vectori pandemici utilizaţi în scopuri teroriste a suscitat îngrijorări în contextul epidemiei de febră hemoragică Ebola care a izbucnit în vestul Africii 24 (Guineea, Liberia, Sierra Leone) în luna februarie 2014. Migraţia ilegală şi cortegiul de consecinţe în planul economic, al siguranţei şi ordinii publice, al securităţii naţionale, a generat un fenomen de radicalizare a populaţiei europene. Fenomenul este cu atât mai grav cu cât el se suprapune curentului eurosceptic 25, tot mai solid la nivelul societăţii europene, riscând să determine implozia U.E. Această stare de fapt poate deveni cu atât mai îngrijorătoare cu cât multe dintre statele care furnizează jihadiştii şi migranţii ilegali sunt principale receptoare de ajutoare financiare din partea U.E., situaţie care s-ar putea schimba în contextul radicalizării şi al recrudescenţei mişcărilor şi partidelor extremiste. Toate aceste consecinţe sunt cu atât mai grave cu cât extremismul politic are efecte devastatoare atât asupra solidităţii şi perenităţii construcţiei europene, cât şi în privinţa viitorului democratic al Europei, din care face parte şi România. Pe de altă parte, anual, pierderile provocate de pirateria maritimă (în marea liberă) şi de jaful armat pe mare (în apele interne, apele arhipelagice sau în marea teritorială a unui stat) depăşesc 24,8 de miliarde $. La nivel global, U.E. se situează pe primul loc în clasamentul statelor afectate de tâlhărie maritimă, cu pierderi anuale de aproximativ 11 miliarde $, reprezentând 44% din valoarea pagubelor globale. 70% din 24 Bruce Dorminey, Ebola As ISIS Bio-Weapon?, Forbes, 05.10.2014, http://www.forbes.com/sites/brucedorminey/ 2014/10/05/ebola-as-isis-bio-weapon/, accesat la data de 26.09.2015 25 Soeren Kern, European Elections: "No to Europe, Yes to Europe", GATESTONE INSTITUTE: INTERNATIONAL POLICY COUNCIL, 30.05.2014, http://www.gatestoneinstitute.org/4333/european-elections, accesat la data de 20.10.2015 21 din 33

totalul pierderilor produse de pirateria maritimă din Golful Aden sunt decontate tot de economiile europene 26. În baza principiilor de drept internaţional care au declarat pirateria maritimă o crimă de drept internaţional au fost iniţiate operaţiuni militare care au vizat deopotrivă reţelele de piraterie maritimă şi pe cele de terorism din Golful Aden, Marea Roşie, Oceanul Indian şi Marea Mediterană. Efectele acestor intervenţii în intervalul 2010-2014, la nivelul Africii Subsahariene, au constat în 27 : descreşterea în intensitate a fenomenului tâlhăriei maritime, cu excepţia R. D. Congo şi a Ghanei; deşi fenomenul este răspândit relativ uniform la scara întregului continent, numărul atacurilor a rămas redus, cu excepţia regiunilor din dreptul Golfului Aden, Mării Roşii şi Golfului Guineea, unde fenomenul a dobândit un caracter endemic, semn că operaţiunile militare au avut efect descurajant. La nivelul Africii Subsahariene, pirateria maritimă, crima organizată şi terorismul sunt separate prin demarcaţii foarte fine. Porturile somaleze, spre exemplu, de unde se execută atacurile piratereşti în Golful Aden, Oceanul Indian şi Marea Roşie sunt controlate de grupări islamiste afiliate Al Shabaab, precum a fost descris în studiul de caz nr. 6 privitor la Somalia. Reţelele de trafic de fiinţe umane originare din estul Africii şi din Peninsula Arabă se află în legătură cu reţelele de piraţi care asigură transportul maritim între Yemen şi Somalia. Din acest motiv, operaţiunile de contraterorism din Golful Aden au avut drept rezultat scăderea masivă a tâlhăriilor maritime în regiune. Ultimul capitol, intitulat IMPACTUL ÎNTĂRIRII DEZIRABILE A RELAŢIILOR ROMÂNO-AFRICANE ASUPRA SECURITĂŢII ŢĂRII NOASTRE a fost destinat descrierii evoluţiei relaţiilor politice, economice şi militare ale României cu statele subsahariene, înainte şi după evenimentele din 1989 şi identificării impactului pe care reorientarea politicii externe româneşti către statele subsahariene l-ar putea avea asupra securităţi naţionale actuale şi viitoare a României. 26 Alfredo Burlando, Anca Cristea, Logan M. Lee, The Trade Consequences of Maritime Insecurity: Evidence from Somali Piracy, University of Oregon, 09.04.2015, http://pages.uoregon.edu/cristea/research_files/piracytrade.pdf, accesat la data de 29.10.2015, p.4 27 ICC IMB Piracy and Armed Robbery Against Ships 2014 Annual Report, Idem.op.cit., REPORT FOR THE PERIOD 1 January 31 December 2014, ICC International Maritime Bureau, January 2015, http://www.hellenicshippingnews.com/wp-content/uploads/2015/01/2014-annual-imb-piracy-report- ABRIDGED.pdf#page=5&zoom=auto,-107,513, accesat la data de 29.10.2015, p.5 22 din 33

Putem structura cronologic relaţiile efective ale României cu spaţiul subsaharian în două mari etape: perioada Războiului Rece, divizată în două subetape: cea premergătoare şi cea ulterioară invaziei sovietice în Cehoslovacia; perioada de la încheierea Războiului Rece şi până în prezent. În tot acest interval de timp, relaţiile bilaterale ale României cu statele subsahariene au comportat trei categorii de aspecte: politico-diplomatice, economice şi militare. Ameninţată de doctrina suveranităţii limitate Brejnev 28 şi căutându-şi propriul drum, independent, în politica internaţională, conducerea politică a României comuniste a înţeles oportunitatea în plan politic şi economic oferită de decolonizare şi a devenit unul dintre cei mai vocali şi mai fervenţi susţinători ai dreptului la autodeterminare al popoarelor. În perioada cuprinsă între 1968, anul înăbuşirii primăverii de la Praga, şi 1989, anul evenimentelor care au dus la dispariţia sistemului comunist, România a deschis relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu 28 de state subsahariene, a şcolarizat mii de tineri africani în sistemul de învăţământ românesc, a întreţinut relaţii economice cu majoritatea statelor africane şi a fost unul dintre furnizorii predilecţi de echipamente şi dispozitive militare, armament şi muniţie în spaţiul subsaharian. Rolul de mare sprijinitor al statelor lumii a treia i-a oferit statului român avantaje economice, militare dar şi politico-diplomatice, România fiind singurul stat al blocului estic acceptat în Grupul celor 77 şi unul dintre puţinele state europene comuniste având statut de observator în cadrul Mişcării de Nealiniere. În etapa imediat ulterioară evenimentelor din decembrie 1989, decidenţii politici au hotărât retragerea României din cărţile africane. Pierderile suferite de România au fost majore, atât din punct de vedere politico-diplomatic, unde s-a pierdut un capital de influenţă important, cât şi la nivel economic şi militar, România pierzând parteneri economici tradiţionali, care au fost rapid preluaţi de alţi parteneri comerciali. Deciziile politice bizare din perioada anilor 1990 au accelerat prăbuşirea industriei de apărare care, a atins nivelul minim al producţiei industriale militare la începutul anilor 2000. Aderarea României la N.A.T.O. în anul 2004 şi la U.E. în anul 2007 au marcat revenirea întrucâtva a interesului politic pentru foştii parteneri subsaharieni dar, din păcate, 28 Tiberiu Tănase, 1968 - Primăvara de la Praga şi intervenţia din Cehoslovacia, Revista ART-EMIS ACADEMY, 19.08.2014, http://www.art-emis.ro/istorie/2422-1968-primavara-de-la-praga-si-interventia-din-cehoslovacia.html, accesat la data de 11.11.2014. 23 din 33