ASPECTELE CLINICE ALE BOLII PARODONTALE LA PACIENºII CU DIABET ZAHARAT

Similar documents
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE CRAIOVA TEZĂ DE DOCTORAT

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard

ANALIZA COMPARATIVĂ A UNOR PARAMETRI DIN SEDIMENTUL URINAR LA SUBIECŢI DE SEX FEMININ ŞI MASCULIN

Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Facultatea de Medicină Generală TEZĂ DE DOCTORAT

Sindromul metabolic în obezitatea copilului

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ

PURPURA TROMBOCITOPENICĂ IDIOPATICĂ LA COPIL

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii

Raionul Şoldăneşti la 10 mii locuitori 5,2 4,6 4,4 4,8 4,8 4,6 4,6 Personal medical mediu - abs,

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1

Split Screen Specifications

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO)

STUDIUL FACTORILOR DE RISC CARDIOVASCULAR LA POPULAŢIA SUPRAPONDERALĂ

Complicaţii generale apărute în cabinetul stomatologic în timpul tratamentelor odontale uzuale analiză statistică

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992

STUDIU PROSPECTIV AL HIPERTENSIUNII ARTERIALE LA COPII ŞI ADOLESCENŢI DIN IAŞI

CONSIDERAŢII ASUPRA UTILITǍŢII EXAMENULUI HOLTER ECG ÎN EVALUAREA DISFUNCŢIEI VEGETATIVE ŞI A ANOMALIILOR ELECTROCARDIOGRAFICE DIN CIROZA HEPATICǍ

LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE)

TEZĂ DE DOCTORAT. Impactul bolii cronice asupra vieţii familiale: o perspectivă sistemică REZUMAT CUPRINS

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ:

GREUTATE INALTIME IMC TAS TAD GLICEMIE

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ I FARMACIE DIN CRAIOVA REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

LESSON FOURTEEN

Anexa nr.1. contul 184 Active financiare depreciate la recunoașterea inițială. 1/81

Rolul factorilor de risc cardiovascular în apariţia procesului de ateroscleroză subclinică la pacienţii hipertensivi

STOMATOLOGIA. modernă. Igiena orală şi afecţiunile oro-dentare. pag. 20. Anul 3 Nr. 31 Noiembrie - Decembrie 2012 DIN SUMAR

Ghid de instalare pentru program NPD RO

Evaluarea somnului nocturn la pacienţii cu Boală Parkinson

4 Caracteristici numerice ale variabilelor aleatoare: media şi dispersia

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat.

FACTORI DE RISC ALIMENTARI LA PACIENŢII CU CARCINOM COLORECTAL

TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT

TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună

10 Estimarea parametrilor: intervale de încredere

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE CRAIOVA ŞCOALA DOCTORALĂ TEZĂ DE DOCTORAT. Rezumat

6. MPEG2. Prezentare. Cerinţe principale:

STUDIU CLINICO-STATISTIC PRELIMINAR PRIVIND SENSIBILITATEA POSTOPERATORIE ÎN TRATAMENTUL CARIEI SIMPLE

Consideraţii statistice Software statistic

Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, la 30 septembrie 2010

COSTUL DE OPORTUNITATE AL UNUI STUDENT ROMÂN OPPORTUNITY COST OF A ROMANIAN STUDENT. Felix-Constantin BURCEA. Felix-Constantin BURCEA

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1

Reprezentări grafice

ZOOLOGY AND IDIOMATIC EXPRESSIONS

22METS. 2. In the pattern below, which number belongs in the box? 0,5,4,9,8,13,12,17,16, A 15 B 19 C 20 D 21

Split Screen Specifications

Aparţinând grupei metalelor grele, plumbul este un element cunoscut şi folosit încă de la începuturile civilizaţiei umane. În zilele noastre continuă

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE IULIU HAŢIEGANU CLUJ-NAPOCA TEZA DE DOCTORAT

Circuite Basculante Bistabile

RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII

ASISTENŢA MEDICALĂ AMBULATORIE DE SPECIALITATE PENTRU SPECIALITĂŢILE PARACLINICE

Curriculum vitae Europass

Utilizarea eficientă a factorilor de producţie

COMPORTAREA UNOR SOIURI DE GRÂU DE TOAMNĂ LA S.C.D.A. PITEŞTI

prevalenţa şi impactul biologic în populaţia virală B sau C Cercetare clinică Catedra de Imunologie, UMF Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca

LUCRAREA NR. 2 STUDIUL AMPLIFICATORULUI DIFERENŢIAL

Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, ediţia a IV-a, Graph Magics. Dumitru Ciubatîi Universitatea din Bucureşti,

CAREER GUIDANCE IN HIGHER EDUCATION: NEEDS AND PRACTICES. Oana GHEORGHE, Mirela ALEXANDRU

PROCEDURA DE LUCRU A TRATAMENTULUI FIBRINOLITIC CU STREPTOKINAZA

OPTIMIZAREA GRADULUI DE ÎNCĂRCARE AL UTILAJELOR DE FABRICAŢIE OPTIMIZING THE MANUFACTURING EQUIPMENTS LOAD FACTOR

Teoreme de Analiză Matematică - II (teorema Borel - Lebesgue) 1

Influenţa compoziţiei corporale şi a greutăţii asupra masei osoase. Obezitatea şi densitatea minerală osoasă

riptografie şi Securitate

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU FACULTATEA DE MEDICINĂ TEZĂ DE DOCTORAT

TRATAT ROMÂN DE BOLI METABOLICE

Alexandrina-Corina Andrei. Everyday English. Elementary. comunicare.ro

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE MEDICINĂ

PENTRU STUDIUL DURERII

Deşi durata de viaţă a omului a

Strategii preventive adaptate grupelor de risc pentru afecţiunile orale. Ghid de Profilaxie

ENDOCRINOLOGIE. PARTICULARITĂŢI ALE TRATAMENTULUI CONSERVATIV LA PACIENŢII CU GUŞĂ TOXICĂ Gheorghe Caradja Catedra Endocrinologie, USMF N.

Boancă (Patrașcu) Nicoleta Camelia. Adresa de contact Panait Cerna Nr.7, Bl. M44, Sc. 2, Et.5, Ap 49, Sector 3 București Telefon +40 (744)

Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii

STUDY REGARDING THE IMPORTANCE OF EXERCISE IN PRIMARY SCHOOL CHILDREN

Calcule de regresie privind convergenţa economică şi evidenţierea contribuţiei factorului instituţional

Biostatistică Medicină Generală. Lucrarea de laborator Nr Intervale de încredere. Scop: la sfârşitul laboratorului veţi şti:

EPI INFO. - Cross-tabulation şi testul 2 -

DEZVOLTAREA LEADERSHIP-ULUI ÎN ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE LEADERSHIP DEVELOPMENT IN KNOWLEDGE BASED ECONOMY

Fall Spring. PPVT EVT SSRS - Parents. SSRS - Teachers. Acest studiu a fost realizat de Național Institute on Out-of- School Time (NIOST)

5. NEFROPATIA DIABETICĂ

Raluca Grozăvescu SNPCAR vol nr. 4. medic primar psihiatrie pediatrică, asistent universitar

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES DO ASSERTIONS, QUESTIONS OR WISHES MAKE A THICK TRANSLATION?

23. Urmărirea pacientului

RELAºIA DINTRE ASUMAREA IDENTITźII PSIHOSEXUALE ŞI TULBURÅRILE LEGATE DE ALIMENTAºIE ŞI ALCOOL LA FEMEI

METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN EVALUARE

ENVIRONMENTAL MANAGEMENT SYSTEMS AND ENVIRONMENTAL PERFORMANCE ASSESSMENT SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook

Optimizarea profitului în condiţii de criză

EFICIENŢA TRATAMENTULUI SCHIZOFRENIEI

TEZ{ DE DOCTORAT -rezumat-

Maria plays basketball. We live in Australia.

Curriculum vitae Europass


TRĂSĂTURI DE PERSONALITATE ALE ADOLESCENŢILOR ASISTAŢI ÎN INSTITUŢII REZIDENŢIALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VLAD SILVIU VALENTIN

2016 Digital Terrestrial Television transition in Romania

Transcription:

EDUAŢIE MEDIALĂ ONTINUĂ 4 ASPETELE LINIE ALE BOLII PARODONTALE LA PAIENºII U DIABET ZAHARAT linical aspects of periodontal disease in pacients with diabetes mellitus Dr. Mådålina Olteanu, Dr. Petra Şurlin, Dr. Lauren iu Mogoantå 1 Facultatea de Medicinå Dentarå, raiova REZUMAT Diabetul zaharat este o afecţiune cronică ce se caracterizează prin prezenţa unui nivel crescut al glucozei sangvine. Boala parodontală, una din complicaţiile diabetului zaharat, este o afecţiune infl amatorie cronică, determinată de prezenţa plăcii bacteriene. În anumite condiţii, se poate ajunge la o distrucţie severă a ţesuturilor parodontale. Scopul acestui studiu este de a evalua relaţia dintre diabetul zaharat şi boala parodontală, concentrându-ne pe efectele diabetului asupra stării de sănătate orală. Am analizat aspectele clinice întâlnite, parametrii parodontali şi examenele de laborator, care s-au dovedit a avea anumite particularităţi la pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat. Leziunile întâlnite la pacienţii studiaţi au prezentat o incidenţă şi o progresie crescute în condiţiile unui control glicemic slab şi a unei stări de igienă orală precară. uvinte cheie: diabet zaharat, boală parodontală, aspecte clinice. ABSTRAT Diabetes mellitus is a metabolic disease characterized by hyperglicemia resulting from defects in insulin secretion, insulin action, or both. Periodontal disease, one of its complications, is a chronic inflammatory disease that begins with an oral infection that leads to a destruction of periodontal tissues. The purpose of this study is to evaluate the relationship between diabetes mellitus and periodontal diseases, focused on the effects of diabetes in periodontal health, through the exacerbation of certain factors presents on this condition. We analysed clinical aspects, periodontal parameters and laboratory exams, with were shown to be particular in diabetics. Oral alterations found in diabetics have increased incidence and progression when an inadequate glycaemic control and a poor oral hygiene are present. Key words: diabetes mellitus, periodontal disease, clinical INTRODUERE Diabetul zaharat poate fi considerat drept factor de risc pentru apariţia şi agravarea bolii parodontale, prin diminuarea mecanismelor de apărare ale gazdei în prezenţa plăcii bacteriene. Literatura de specialitate relatează că boala parodontală este mai frecvent întâlnită la pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat comparativ cu non-diabeticii şi, de asemenea, că infecţia parodontală poate prejudicia controlul glicemic al pacienţilor cu diabet zaharat (9). Obiectivul acestui studiu este aprecierea gradului de evoluţie a bolii parodontale la pacienţii cu diabet zaharat din lotul studiat, cu rolul de a crea o bază de date utilă în detectarea acestei patologii la pacienţii diabetici. MATERIAL ŞI METODĂ Lotul de studiu a cuprins 68 de pacienţi cu diabet zaharat internaţi în linica de Boli de Nutriţie şi Metabolism a Spitalului linic Judeţean de Urgenţă Adresa de corespondenţă: Dr. Mădălina Olteanu, Facultatea de Medicină Dentară, Str. Petru Rareş, Nr. 2-4, raiova REVISTA MEDIALÅ ROMÂNÅ VOLUMUL LVIII, NR. 3, An 2011 179

180 REVISTA MEDIALÅ ROMÂNÅ VOLUMUL LVIII, NR. 3, An 2011 raiova, din linica de Parodontologie a Facultăţii de Medicină Dentară din raiova, precum şi din cabinetul personal de medicină dentară. Studiul s-a realizat pe o perioadă de 2 ani, între 1 ianuarie 2006 şi 1 ianuarie 2008. Pacienţii incluşi în lotul studiat au fost împărţiţi în funcţie de tipul diabetului zaharat: cu diabet zaharat tipul I (insulino-dependent) 12 pacienţi cu diabet zaharat tipul II (non-insulino-dependent) 56 pacienţi. ei 68 de pacienţi studiaţi aveau vârste cuprinse între 28 şi 78 de ani. Aceştia au fost repartizaţi în funcţie de sex şi mediul de provenienţă astfel (Tabelul 1). La pacienţii incluşi în studiu au fost testate glicemia şi hemoglobina glicozilată (Tabelul 2). Din datele cuprinse în foile de observaţie şi cele culese din anamneza pacienţilor, am realizat o repartiţie a lotului studiat în funcţie de vechi mea bolii diabetice (Tabelul 3). Au fost excluşi din studiu pacienţii care, la examenul clinic endooral, prezentau hipertrofie gingivală datorată tratamentului cu antagonişti de calciu, antiepileptice, imunosupresoare. Aprecierea statusului parodontal a fost realizată prin examinare clinică generală, locală şi cu ajutorul investigaţiilor para clinice. A. În cadrul examinării clinice am pus ac cent pe: inspecţie, palpare, sondaj parodontal, tes tarea mobilităţii dentare, aprecierea sân gerării gingivale, depistarea factorilor locali iri tativi. B. În cadrul examenelor paraclinice am cal culat indicele de placă O Leary, indicele de sângerare papilară ISP (Papilar bleeding index Saxen şi Muhlemann), indicele gingival, ni velul pierderii de ataşament, adâncimea pun gilor parodontale, mobilitatea dentară. Am testat valoarea glicemiei şi hemoglobinei glicozilate şi am efectuat examen radiologic. REZULTATE A. Aspectele clinice identifi cate Pacienţii prezentau frecvent senzaţie de arsură bucală. Unii pacienţi au prezentat candidoză orală, frecvent pacienţi cu DZ tip II, vechime mare a bolii, decompensaţi, cu vârste înaintate. Prezenţa a numeroase leziuni carioase a fost asociată cu xerostomia sau cu nivelele crescute de glucoză din lichidului gingival crevicular. Pacienţii diabetici cu un bun control metabolic prezentau gingivită localizată sau generalizată ce afecta gingia marginală şi papilele interdentare, de culoare roşie, consistenţă moale, uşor hemoragică în prezenţa unui tartru dentar în cantitate redusă sau chiar în absenţa acestuia. Intensitatea crescută a inflamaţiei gingivale la aceşti pacienţi s-a datorat unei cantităţi mari a plăcii bacteriene şi a tartrului dentar. Formele avansate de boală parodontală au prezentat la examenul clinic hipertrofie gingivală moderată, cu proliferări ale gingiei libere şi marginale, ale papilelor şi cu un indice de sângerare crescut. TABELUL 1. Repartiţia lotului studiat după sex şi mediu de provenienţă SEX MEDIU M F Urban Rural Nr. total Nr. DZ I DZ II Nr. DZ I DZ II Nr. DZ I DZ II Nr. DZ I DZ II 68 44 9 35 24 3 21 47 4 43 21 8 13 TABELUL 2. Valorile glicemiei şi hemoglobinei glicozilate la lotul studiat 70-110 mg/dl 110-200 mg/dl > 200 mg/dl 4-6% 6-10% >10% DZ tip I 0 10 2 0 11 2 DZ tip II 8 44 4 5 37 13 TOTAL 8 54 6 5 48 15 TABELUL 3. Repartiţia lotului după vechimea DZ DZ > 10 ani 35 DZ 3-10 ani 28 DZ < 3 ani 5 DZ I 2 DZ II 33 DZ I 9 DZ II 19 DZ I 1 DZ II 4

REVISTA MEDIALÅ ROMÂNÅ VOLUMUL LVIII, NR. 3, An 2011 181 Suprafaţa ţesutului hiperplaziat avea aspect papulonodular, cu prezenţa polipilor gingivali sesili sau pedunculaţi. Sondajul parodontal a indicat prezenţa pungilor gingivale false asociate unei puternice inflamaţii gingivale sau pierderea inserţiei periodontale cu apariţia pungilor gingivale adevărate în cazul unor sondaje ce depăşesc 6 mm, asociate unei hiperplazii gingivale severe. La nivelul pungilor parodontale s-a constatat prezenţa tatrului sub gingival în cantitate mare, a unui bogat infiltrat inflamator, chiar a secreţiilor mucopurulente. S-au asociat pierderea osoasă rapidă şi multiple abcese paro dontale. Formele severe ale bolii parodontale au fost întâlnite la pacienţii diabetici decompensaţi şi cu o stare precară a igienei orale. O vechime a bolii metabolice de peste 10 ani determină o mai mare distrucţie a structurilor periodontale decât o ve chime a bolii mai mică de 10 ani. Examinarea clinică a evidenţiat şi prezenţa atrofiei gingivale la pacienţi cu DZ tip II, cu vârste înaintate, edentaţi total, cu xerostomie, asociate uneori cu infecţii candidozice. B. Rezultatele examenului paraclinic Indicele de placă după O LEARY a înregistrat o valoare medie de 52,3%, cu o frecvenţă de 47,2% pentru valori ale indicelui cuprinse între 60 şi 73%. Indicele de tartru a înregistrat, de asemenea, valori mari, media acestora situându-se la 49,4%. Indicele de sângerare papilară (Saxen şi Muhlemann) a înregistrat o valoare medie de 1-1,2. Valorile mari ale indicelui au fost înregistrate la pacienţi cu forme agresive de parodontită, cu o inflamaţie gingivală severă, pungi parodontale, hipercreştere gingivală şi mobilităţi dentare patologice. Valorile medii înregistrate pentru indicele de infl amaţie gingivală au fost de 1,78 pentru grupul frontalilor superiori şi de 1,15 pentru grupul frontalilor inferiori. Majoritatea pacienţilor au prezentat o inflamaţie moderată, cantonată în special la nivelul dinţilor frontali. Indicele de hipercreştere gingivală a înregistrat valori între 1,21 şi 1,4, cu o frecvenţă de 57,41%. În majoritatea cazurilor hipercreşterea acoperă mai puţin de jumătate din coroana dentară. La lotul studiat s-a înregistrat o valoare medie a recesiunii gingivale de 3,47 mm cu o frecvenţă de 61,72%. Un procent de 52% dintre pacienţii investigaţi au prezentat pungi parodontale, iar 35% dintre aceştia aveau pungi parodontale profunde. Mobilitatea dentară patologică de gradul I a fost prezentă în 61,7% din cazuri, gradul II în 29,78% din cazuri, iar gradul III în doar în 8,52%. La pacienţii studiaţi pierderea osoasă apreciată radiologic a avut o frecvenţă relativ mare, la pacienţii diabetici cu forme distructive ample de parodontită agresivă, constatând resorbţii osoase mari de-a lungul marginii endostale a spaţiilor medulare. Valoarea medie a glicemiei serice înregistrate a fost de 148,52 mg/dl, cu o frecvenţă de 79,41%. Hemoglobina glicozilată a înregistrat o valoare medie de 8,8%, ceea ce corespunde unui slab control deficitar. Subiecţii cu un control slab al pe termen lung ( >10%) aveau semnificativ mai multă placă bacteriană 68,6%, tartru dentar 47,4% şi sângerare 53,6% faţă de cei cu diabet bine sau moderat controlat ( <10%) la care prevalenţa plăcii a fost de 30,8%, a tartrului de 11,2%, iar a sângerării gingivale de 29,1%. Raportându-ne vechimea bolii diabetice, am descoperit că marea majoritate a pacienţilor care prezentau forme severe de boală parodontală aveau o vechime a diabetului zaharat de peste 8 ani. De remarcat este faptul că pacienţii cu diabet zaharat bine controlat şi o bună igienă orală nu prezintă complicaţii semnificative, statusul lor parodontal fiind similar cu cel al pacienţilor non-diabetici. FIGURA 1. 48 ani, sex masculin, urban, DZ tip II şi cronică FIGURA 3. 54 ani, sex masculin, urban, DZ tip I şi cronică DISUŢII FIGURA 2. 54 ani, sex masculin, rural, DZ tip II şi cronică agresivă FIGURA 4. 37 ani, sex masculin, urban, DZ tip I şi cronică agresivă În general, pacienţii cu diabet zaharat prezintă o prevalenţă mai mare a bolii parodontale decât populaţia sănătoasă, cu o legătură clară între diabetul zaharat şi diferiţi parametri clinici parodontali, aspect frecvent dezbătut în literatura de specialitate (4).

182 REVISTA MEDIALÅ ROMÂNÅ VOLUMUL LVIII, NR. 3, An 2011 Pacienţii cu diabet zaharat tip I au un risc crescut de a dezvolta boala parodontală, mai ales la vârste înaintate, iar severitatea afecţiunilor paro dontale creşte direct proporţional cu durata de evo luţie a diabetului zaharat. În condiţii similare de control al plăcii bacteriene, subiecţii adulţi cu un control deficitar al diabetului zaharat prezintă o pierdere mai mare a ataşamentul conjunctiv şi osul alveolar decât pacienţii cu un control riguros al diabetului zaharat (13). În studiile privind afectările parodontale efectuate pe populaţii de indieni Pima care au o prevalenţă crescută de diabet zaharat tip II, s-a avut în vedere pierderea ataşamentului parodontal şi pierderea de os, indicând că diabetul zaharat este un factor de risc pentru bolile parodontale (12,11). La pacienţii diabetici decompensaţi şi cu un con trol precar al plăcii bacteriene, boala parodontală se instalează mai rapid, iar evoluţia sa este mai severă. hiar în prezenţa unei cantităţi mici de placă bacteriană, există o tendinţă mare de apariţie a gingivitei la pacienţii cu diabet decompensat, com parativ cu pacienţii non-diabetici (1,3). Am observat că, în diabetul zaharat bine controlat, statusul parodontal este similar cu cel al pacienţilor non-diabetici; în schimb, în cel cu control metabolic slab se remarcă creşterea inflamaţiilor gingivale, pierderi mari de ataşament, liză osoasă. Hiperplazia gingivală papulo-nodulară observată la nivelul papilelor gingivale este caracteristică pacien ţilor cu diabet zaharat decompensat (10). u toate acestea, am înregistrat o heterogenitate considerabilă în sta tusul parodontal la populaţia diabetică, tot aşa cum există şi la non-diabetici. Mulţi pacienţi diabetici neechilibraţi prezintă parodontopatii severe sau din contră, leziuni minime parodontale sau mai puţin grave, tot aşa cum diabeticii compensaţi pot pre zenta o excelentă stare de sănătate orală, iar alţii dezvoltă parodontopatii. Impactul şi influenţa decisivă se pare că aparţin gradului de severitate al caracteristicilor diabetului, precum şi stării de igienă dentoparodontală. Pacienţii cu boală parodontală şi diabet zaharat prezintă o pierdere marcată a inserţiei clinice, o adân cime mare a sondajului parodontal, precum şi un număr mare de unităţi dentare absente comparativ cu non-diabeticii, întărind ideea că prezenţa parodontitei la pacienţii diabetici este cauza pierderilor dentare numeroase (8). Diabetul creşte nu numai prevalenţa şi severitatea parodontitei, cât şi progresia pierderii osoase şi a ataşamentului în timp (14). Pacienţii din lotul studiat de noi prezentau o frecvenţă relativ mare a pungilor parodontale cu adâncime de peste 4 mm, asociate cu acumulările de placă bacteriană supra- şi subgingivală, inflamaţie gingivală şi un indice crescut de sângerare. Indicele de sângerare gingivală înregistrează valori mari în cazul controlului metabolic deteriorat şi se asociază cu valori mari ale indicelui de placă, tartru, pungi parodontale adânci şi pierderea clinică a ataşamentului (7). Diferenţe între resorbţia osoasă a fost evidentă la pacienţii cu vârste cuprinse între 40-49 ani (5). Nu am asociat în mod cert gravitatea bolii parodontale doar cu nivelul de control metabolic, dar am remarcat o legătură directă între gravitatea bolii parodontale, pe de o parte, şi gradul de control al bolii diabetice şi nivelul sănătăţii orale pe de altă parte, întrucât incidenţa mare a afecţiunilor parodontale am întâlnit-o la grupul subiecţilor cu valori mari ale glicemiei, hemoglobinei glicate şi indicelui de placă şi de tartru. Din analiza radiografiilor panoramice reiese că riscul de pierdere osoasă alveolară este mai mare, iar progresia pierderii osoase este mai severă la pacienţii cu diabet zaharat necontrolat, comparativ cu cei controlaţi sau fără diabet, în special în ceea ce priveşte nivelul osului alveolar interproximal (2,6). Examenul radiologic a evidenţiat la pacienţii investigaţi în studiul nostru un grad mare de resorbţie osoasă atât orizontală, cât şi verticală, cu atât mai mare cu cât nivelul de control metabolic era mai redus. Severitatea bolii parodontale s-a evidenţiat clinic prin inflamaţie, recesiune gingivală, pungi parodontale adânci şi o cantitate mare de tartru dentar cu localizare în special subgingivală. Stadii avandate de distrucţie osoasă se caracterizau prin mobilitate dentară de grad II şi III. ONLUZII Din literatura de specialitate reiese clar faptul că diabetul favorizează riscul de inflamaţie şi distrucţie parodontală, cum, în egală măsură, s-a constatat clinic că nu este obligatoriu ca un pacient cu diabet să prezinte parodontopatie sau măcar gingivită, dar mecanismul metabolic al diabetului pare să joace un rol determinant în apariţia bolilor parodontale. u cât gradul de compensare al diabetului este mai redus, cu atât prevalenţa şi severitatea afecţiunilor parodontale se accentuează. Pacienţii cu diabet zaharat bine controlat şi o stare bună a igienei orale nu prezintă complicaţii parodontale severe, statusul parodontal al acestora fiind comparabil cu cel al pacienţilor non-diabetici. Factorii favorizanţi pentru apariţia bolii parodontale la pacienţii cu diabet zaharat sunt prezenţa plăcii bacteriene şi a tartrului dentar. Intensitatea

REVISTA MEDIALÅ ROMÂNÅ VOLUMUL LVIII, NR. 3, An 2011 183 afecţiunilor parodontale au variat în funcţie de valoarea IP şi IT la lotul studiat de noi. ele mai frecvente afecţiuni parodontale au fost cele de cronică şi agresivă. Acestea au fost diagnosticate în special la pacienţii cu o vârstă medie cuprinsă între 40-55 ani, cu o vechime a bolii diabetice de peste 8 ani. ei mai mulţi pacienţi din lotul nostru sufereau de diabet zaharat tip II. Majoritatea prezentau forme decompensate de diabet, atât tip I, cât şi tip II. Evoluţia bolii parodontale este mult mai rapidă la pacienţii cu diabet zaharat slab controlat şi igienă orală deficitară. Sângerarea gingivală, semn clinic ce evaluează importanţa inflamaţiei gingivale, a avut, în general, valori mari. Hipertrofia gingivală a fost, în medie, moderată, cu prezenţa caracteristică a polipilor gingivali sesili sau pediculaţi. Hipertrofia s-a asociat frec vent cu un indice de sângerare papilară crescut. Pierderea de ataşament a fost crescută, cu valori mari ale dimensiunii şi frecvenţei recesiunilor gingivale. Majoritatea pacienţilor studiaţi prezentau pungi parodontale asociate cu o valoare mare a IP şi IT. Mobilitatea dentară este prezentă la pacienţii lotului studiat, majoritatea prezentând gradul I de mobilitate. Valori mari apar în puţine cazuri, în special la pacienţii cu parodontită agresivă. Examenul radiologic ne-a indicat o afectare frecventă a osului alveolar: resorbţii osoase orizontale şi verticale. În număr mare s-a observat pierderea osoasă la nivelul septurilor interdentare, reducerea variabilă a înălţimii crestei osului alve olar, chiar zone de radiotransparenţă în interiorul osului trabecular în forme severe parodontale. Valoarea hemoglobinei glicozilate reprezintă un indicator mult mai fidel al nivelului controlului meta bolic pe termen lung, comparativ cu valoarea glicemiei. Din studiul prezent nu au rezultat corelaţii semnificative între severitatea diabetului zaharat şi răspunsul ţesuturilor parodontale în condiţii normale de igienă orală. Pacienţii diabetici sunt mai predispuşi la boala parodontală, cu o importanţă deosebită acordată relaţiei diabet zaharat boală parodontală şi identificării pacienţilor care sunt mai predispuşi la aceste tipuri de afecţiuni orale. BIBLIOGRAFIE 1. Anagélica Tolentino Madeiro, Fabiana Guedes Bandeira, láudia Roberta Leite Viera de Figueiredo The interrelationship between inflamatory periodontal disease and diabetes. Odontologia. lin.-ientif, Recife, 4(1):07-12, jan/abr., 2005. 2. Farman A.G. Panoramic radiology: seminars on maxillofacial imaging and interpretation. Springer-Verlag, Berlin 2007. 3. Fawad Javed Oral inflammatory conditions and diabetes mellitus. Karolinska Institutet, Stockholm, Sweden, 2008. 4. Fermin A. arranza, Michael G. Newman, Henry Takei arranza s linical Periodontology. 9th edition, Ed. Saunders, 2001. 5. Hugoson A., Norderyd O. Has the prevalence of periodontitis changed during the last 39 years. J of linical Periodontol, vol. 35, issue suppl s8, 2008, 338-345. 6. Javed F., Näsström K., Benchimol D., Altamash M., Klinge B., Engström P.E. omparison of periodontal and socioeconomic status between subjects with type 2 diabetes mellitus and non-diabetic controls. J Periodontol. 2007 Nov;78(11):2112-9. 7. Karjalainen Kaisa Periodontal diseases, dental caries, and saliva in relation to clinical characteristics of type 1 diabetes. Acta Universitatis Ouluensis Medica, Finland, 2000. 8. Maria Rozeli de Souza Quirino et al. Periodontal disease and diabetes mellitus: a two-way road. Rev. iênc. Méd., ampinas, 18 (5/6):235-241, set./dez., 2009. 9. Mealey B.L., Oates T.W. Diabetes Mellitus and Periodontal Disease. J Periodontol, aug 2006, 1289-1303. 10. Mogoantă Laurenţiu, Mihaela Hîncu, Teofil Mehedinţi, Adriana Bold Histologie medicală. Editura Aius, raiova, 2004 11. Saremi A., Nelson R.G. et al. Periodontal disease and mortality in type 2 diabetes. Diabetes are, 2005, Jan;28(1):27-32. 12. Shlossmann M., Knowler W.., Pettitt D.J., Genco R.J. Type 2 diabetes mellitus and periodontal disease. J Am Dent Assoc, vol. 121, no. 4, 1990, 532-536. 13. Şurlin Petra Parodontologie vol. 1. Editura Aius, raiova 2009. 14. Taylor G.W., Burt B.A., Becker M.P. et al. Non-insulin dependent diabetes mellitus and alveolar bone loss progression over 2 years. J Periodontol 1998;69:76-83.