Determining Corporal Composition Lecturer Antoanela ILIESCU PhD Artifex University of Bucharest Abstract The fundamental measure of health status and capacity of efort for non-athletes people is by determinating the body composition. The procent of adipose tissue variates depending on age, sex, energy. For non-athletes people is important determinating the body composition in order to corectly apreciate the nutritional status and capacity of effort. Key words: body composition, body fat mass JEL Classification: I10 Corpul uman, conform modelului cu două componente, este compus din: masă grasă si masă non-grasă. Masa grasă este alcatuită din grăsimile esenţiale (din maduva oaselor, inima, plamâni, ficat, splină, rinichi, sistemul nervos central) şi grăsimile de depozit (acumulate în ţesutul adipos, localizat în jurul organelor şi subcutanat). Raportul dintre ele variază pe parcursul întregii vieţi. Masa grasă diferă de masa slabă. Prin masă slabă înţelegem: greutatea muşchilor, organelor interne, oaselor, ligamentelor, tendoanelor, dinţilor. În masa slabă este inclus un procent de grăsimi esenţiale iar componenta care înregistrează cele mai mari variaţii este ţesutul muscular. Cu ajutorul masei musculare se realizează efortul, tesutul adipos în exces putând afecta grav sănătatea şi performanţa sportivă. Totuşi, un porcent de ţesut adipos este necesar pentru menţinerea sănătăţii. Există şi lipide indispensabile pentru buna funcţionare a organismului anume Lipidele esenţiale. Femeile au un procent ceva mai ridicat de lipide decât bărbaţii. Nivelul optim pentru sănătate al grăsimii corporale la adulţii nesportivi este 12-18 % (10-25 %) pentru bărbaţi şi 16-25% (18-30 %) pentru femei. Determinarea compoziţiei corporale şi a greutăţii la copii şi adulţi este utilă pentru aprecierea corectă a stării de nutriţie şi elaborarea unor indicaţii terapeutice optime. Existặ câteva metode cu ajutorul carora se poate face o evaluare a procentului de grặsime şi astfel o analizặ a compoziţiei corporale. Compoziţia corporalặ poate fi determinatặ prin: - metode directe; - metode indirecte. Metode directe. Aceste metode se bazeazặ pe modele anatomice şi biochimice. Modelele anatomice se stabilesc prin disecţia cadavrelor. Ele separặ corpul în diverse ţesuturi: muscular, adipos, osos şi organe. Prin aceste metode s-a reuşit Revista Română de Statistică Supliment Trim II/2013 263
înţelegerea organizặrii spaţiale a componentelor organismului uman şi a conexiunilor acestora. Modelele biochimice se bazeazặ pe separarea componentelor organismului (apặ, lipide, proteine, glucide, minerale) în funţie de proprietặtile lor chimice. Metodele directe sunt utilizate numai pentru cercetare. Metodele indirecte pot fi sistematizate în funcţie de componentele compoziţiei corporale pe care le pot determina în: Metode de determinare a masei non-grase, bazate pe: - masurặtori antropometrice (plici cutanate, înặlţime şi greutate corporalặ) - metode imagistice ( RMN, tomodensimetrie X). Metode de determinare a densitặţii corporale prin: - densiometrie, care utilizeazặ diverse tehnici: volumetrice, hidrostatice, pneumatice, etc.; - mặsuratori antropometrice constând în mặsurarea unor plici cutanate. Metode de determinare a apei totale prin: - mặsurặtori antropometrice; - analiza impedanţei bioelectrice (BIA); - analiza radioizotopicặ. Metode de evaluare complexặ: - DEXA; - Activare neutronicặ. Metodele indirecte de determinare a compoziţiei corporale pot fi împặrţite în doua mari categorii: Metode antropometrice (clinice) efectuate direct de cặtre evaluator cu instrumente simple (adipocentimetru, taliometru, cântar şi bandặ metricặ). Alte metode (paraclinice) acestea reunesc explorặri densiometrice, imagistice şi izotopice, efectuate cu echipamente şi tehnologii noi. Acestea furnizeazặ informaţii multiple şi precise. Metodele antropometrice sunt cel mai usor de utilizat. Acestea rặmân cele mai utilizate în evaluarea compoziţiei corporale, încercându-se perfecţionarea lor prin corelaţii multiple, astfel încât datele obţinute sặ fie cât mai exacte. Acestea nu necesita aparatura complexa ci doar nişte instrumente simple. (taliometru, cântar, banda metricặ). Mặsurặtorile antropometrice (înặlţime, greutate, perimeter, pliuri cutanate), introduce în diverse formule matematice (peste 100 sunt cunoscute), permit calcularea unor indici pe baza cặrora se determinặ fie greutatea idealặ, fie compoziţia corporalặ (adicặ masa grasặ, masặ non-grasặ). Calculul masei grase şi non - grase prin caliperometrie. Metoda caliperului (caliperometria) constặ în evaluarea indirectặ, prin metodematematice, a masei non-grase, pe baza determinặrii directe a masei grase. Ţesutul adipos este determinat prin masurarea a 3 pana la 10 plici cutanate. Existặ o singurặ condiţie: mặsurặtorile sặ cuprindặ diferite zone de depunere a ţesutului adipos. 264 Revista Română de Statistică Supliment Trim II/2013
În varianta utilizặrii a 3 plici, la bặrbaţi se masoarặ: plica pectoralặ, abdominalặ şi a coapsei, iar la femei: plica tricepsului, suprailiacặ şi abdominalặ. Valorile obţinute se introduce într-o serie de fromule şi se obţin parametrii necesari evaluặrii compoziţiei corporale: ţesautul adipos ( masa grasặ), masa nongrasặ (lean body mass) şi greutatea corporalặ optimặ. Prin metoda plicilor cutanate, în funcţie de suprafaţa sau densitatea corporalặ, se calculeazặ ţesutul adipos, exprimat în procente, care, introdus în formule matematice, permite, pe baza greutặţii corporale (G), obţinerea masei grase (MG) şi non-grase (MNG) exprimate în kilograme. % ţesut adipos (%MG) = Σ 5 plici (mm) x 0,15 + 5,8 + suprafaţa corporalặ MG (kg) = G (kg) x (%ţesut adipos/100) MNG(kg) = G(kg)- MG(kg) În formulặ, poate fi utilizatặ valoare suprafeţei corporale ideale (egalặ cu 1,72 m²) sau a suprafeţei corporale reale, calculatặ pe baza raportului talie/greutate, a cặrui valoare se citeşte pe nomograma Dubois Raymond. Calculul masei non-grase pe baza mặsurặrii unor perimeter ale corpului. Masa non-grasặ poate fi calculatặ şi pe baza unor perimeter corporale (P) variabile, în funcţie de vârstặ şi sex. Perimetre ale corpului utilizate pentru calculul masei grase Varstặ Barbaţi Femei 18-26 ani 1. Braţ drept 2. Abdomen 1. Abdomen 2. Coapsặ dreaptặ 27-50 ani 1. Şold 2. Abdomen 1. Abdomen 2. Coapsặ dreaptặ 3. Gamba dreaptặ Formule de calcul: % ţesut adipos = constanta 1+ constanta 2- constanta 3-10,2 MG(kg)= G(kg) x (%ţesut adipos/100) MNG (kg)= G(kg) MG(kg) Constantele 1, 2 şi 3 reprezintặ conversii (conform unor tabele) ale valorilor perimetrelor 1,2 şi 3 mặsurate în cm. Calculul masei non grase pe baza taliei şi a greutặţii corporale. Înặlţimea şi greutatea corporalặ reprezintặ mặsurặtri antropometrice pe baza cặrora, aplicând o serie de formule matematice, poate fi estimatặ masa nongrasặ (MNG). Formula lui James (1981) Pentru bặrbaţi avem: MNG(kg) = (1,10xG) 128(G²/I²) Revista Română de Statistică Supliment Trim II/2013 265
Pentru femei avem: MNG(kg) = (1,07xG) - 148(G²/I²) Existặ condiţii pentru utilizarea acestei formule. Poate fi aplicatặ pe subiecţi cu vârste între 16 şi 80 de ani şi urmặtoarele dimensiuni antropometrice Greutatea (G) = 35-130 kg; Înặlţimea (I) = 140-185 cm. O alta metoda de apreciere a compoziţiei corporale este raportul perimetrului taliei / perimetrul şoldului. Aceasta reprezintặ un indice care diferenţiazặ distribuţia ţesutului adipos în funcţie de sexul subiectului (tip ginoid sau android). Acest indice este abreviat în literature americanặ de specialitatre WHR (waist to hip circumference ratio). Un WHR normal nu trebuie sặ depặşeascặ 0.88 la femei şi 1,00 la bặrbaţi. Peste aceste valori se confirmặ diagnosticul de obezitate centripetặ. Raportul are valoare predictivặ privind riscul de producere a bolilor cardiovasculare şi a diabetului zaharat; raportul creşte în acelaşi timp cu riscul de îmbolnặvire. Când perimetrul taliei are valori egale sau mai mari de 100 cm, doar pe baza acestei mặsurặtori antropometrice se poate aprecia cặ riscul bolilor cardiovasculare creşte semnificativ. Metoda cel mai des folosită pentru determinarea greutăţii corporale a unei persoane este BMI(body mass index). Pentu a determina cantitatea de grăsime corporală nu este suficient calculul BMI. Persoanele care depun efort fizic repetat au o masă musculară foarte bună şi BMI poate fi crescut fără a avea ţesut adipos în exces. în acelaşi timp, există indivizi care, deşi se situează la greutatea normală pentru varsta/sexul lor, au în exces ţesut adipos. Cu timpul s-a demonstrat că, începând de la vârsta adultă, procentul de ţesut muscular scade şi creşte ţesutul adipos. Asta se întâmplă şi la persoanele care au greutatea standard şi şi-o menţin, aceştia pierzând ţesut muscular şi punând ţesut adipos, datorită stilului de viaţă sedentar şi a regimului alimentar neadecvat. Cu ajutorul exerciţiilor fizice şi a dietelor personalizate este posibila refacerea masei musculare şi chiar creşterea ei inclusiv la persoanele vârstnice. Odată cu creşterea ţesutului adipos din organism, creşte si dimensiunea celulelor adipoase. Acesta poate fi din cauza creşterii numărului de adipocite sau a creşterii dimensiunii celulelor adipoase prin acumularea de lipide intracelular. Cercetătorii au demonstrat că, în copilărie creşterea numărului de adipocite poate avea consecinţe grave pe termen lung. Responsabila pentru obezitate este cantitatea de ţesut adipos şi nu greutatea totala a corpului. În prezent, obezitatea ocupa primul loc în riscul pentru bolile cardiace şi diabet. Din acest motiv este foarte importantă menţinerea unei greutăţi corporale înca din copilarie. Pentru monitorizarea corectă a exerciţilor fizice sau a dietei asupra masei active şi a ţesutului adipos este necesară determinarea compoziţiei corporale. 266 Revista Română de Statistică Supliment Trim II/2013
Persoanele care scad în greutate prin diete drastice şi fară exrciţii fizice, pierd la fel de multă masă musculară sau poate chiar mai multă masă activă decât grăsime. Există cazuri în care, deşi asociată dieta cu exerciţii fizice, sa nu apară modificări în primele saptămâni. Acestu lucru se întâmplă din cauza creşterii masei musculare, aceasta înlocuind tesutul adipos pierdut pe parcursul efortului. Beneficiul pe care îl aduce exerrciţiul fizic asociat dietei corespunzătoare pentru scăderea în greutate este menţinerea masei active şi scaderea în timp a ţesutului adipos. Acest lucru este echivalent în timp cu scăderea în greutate a individului. O scădere corectă în greutate este atunci când este asociată cu o dietă corespunzătoare (nu cea prin înfometare) un control periodic al compoziţiei corporale şi a exerciţiului fizic (programe personalizate). Bibliografie selectivă Baroga M şi Baroga L, - Condiţia fizică şi sportul, Ed Sport- Turism, Bucureşti, 1989 Bota C. Fiziologia efortului fizic şi sportului, Ed. ANEFS, Bucureşti, 1993 Bota C., Prodescu B. - "Fiziologia Educatiei Fizice Si Sportului. Ergofiziologie" - Editura Antim Ivireanul, Rm. Valcea, 1997 Cordun M. Postura corporală normală şi patologică, Ed. ANEFS, Bucureşti 1999 Fitness Iniţiere într-un mod de viaţă sănătos, ANS/INCS, Colecţia Biblioteca Antrenorului, nr.1, Bucureşti 2006 Rata B., Rata G. Atragerea adolescenţilor din învăţământul vocaţional de artă spre activitaţile cu caracter sportiv-recreativ, revista ştiinţa sportului Numarul 1 (56) / 2007 Revista Română de Statistică Supliment Trim II/2013 267