ALERGOLOGIE, IMUNOLOGIE

ALERGOLOGIE, IMUNOLOGIE DELIMITAREA CARACTERELOR REGIONALE ALE MALADIILOR ALERGICE PREZENTE ÎN POPULAŢIA REPUBLICII MOLDOVA Lucia Andrieş 1, Elena Berezovscaia 1, Tatiana Gorelco 1, Doina Barba 2, Tatiana Culeşin 1 Laboratorul Alergologie şi Imunologie Clinică 1, Clinica Medicină Internă nr. 6 2, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie «Nicolae Testemiţanu» Summary The delimitation of regional character of the allergic diseases in the population of Republic of Moldova It has been studied the prevalence of allergic diseases and morbidity in children and adults in the Republic of Moldova with appreciation of structural features, clinical and immunological course. Comparative testing of immune status in apparently healthy persons showed features of immune disturbances influenced by complicated environmental situation, a favorable background for the emergence and the improve of a specific and nonspecific pathology, including allergic diseases. The higher priority in the genesis of allergic diseases are according the food makers and polisensibilization to several groups of al razite association showes higher indexes, but it is necessary for requires of further studies on lergens. Alergopa the frequency and structure. Rezumat Studiul a analizat prevalenţa şi morbiditatea prin maladii alergice a populaţiei de copii şi adulţi din Republica Moldova, apreciind particularităţile structurale, clinico-evolutive şi imunologice ale acestor patologii. Testarea statusului imun la persoanele aparent sănătoase a demonstrat particularităţi ale perturbărilor imune influenţate de situaţia ecologică tensionată ca fondal favorabil pentru apariţia şi dezvoltarea patologiei specifice şi nespecifice, inclusiv a maladiilor alergice. Rolul prioritar în geneza maladiilor alergice ar reveni factorilor alimentari şi fenomenului de polisensibilizare la câteva grupe de alergene. Asociaţiile alergoparazitare s-au atestat la indici majori, dar pentru a emite concluzii se impun studii ulterioare asupra frecvenţei şi structurii acestora. Actualitatea Dezvoltarea economiei naţionale fără a opera măsurile adecvate de protecţie a naturii a condus la modificări esenţiale ale mediului ambiant, care au generat o mare varietate de factori cu efect nociv asupra sănătăţii umane. Astfel emisiile întreprinderilor industriale şi energetice, gazele de eşapament de la trafic, utilizarea necontrolată a remediilor chimice şi biologice de protecţie a plantelor în agricultură, adoptarea pentru scopuri menajere a substanţelor chimice noi şi materialelor de polimeri au adus la contaminarea tuturor componentelor de viaţa a omului. În Moldova, ţară care a excelat în aplicarea intensivă şi pe arii agricole întinse a pesticidelor şi erbicidelor, în implementarea tehnologiilor ecologice nesigure în industrie şi transport, s-a creat o situaţie ecologică nefavorabilă prezentată de mai multe particularităţi regionale, definite şi prin flora bogată şi variată, prin cultivarea masivă a tutunului şi viţei de vie, prin unele caractere alimentare, prin modificarea compoziţiei apei, solului şi aerului. Toate acestea au configurat o situaţie ecologică complexă şi dificilă (atât după număr, cât şi după intensitatea acţiunii factorilor nocivi), care nu are analogii în alte regiuni ale globului [4, 5, 6]. Cercetările de screening realizate în populaţia Moldovei în perioada 1990-1992 au demonstrat, că maladiile alergice oscilează în cadru larg de la 84,4 ± 2,2 până la 202,4 ± 9,7, în funcţie de diferite zone ecologice ale ţării [6]. Şi asta pentru că la cumulul de nocivităţi 253

moştenite din trecutul apropiat s-au suplimentat adversităţi care au rezultat din restructurarea economiei naţionale în ultimele două decenii, din modificarea condiţiilor socio-economice de viaţă a populaţiei, din alimentarea disbalansată, consumul de produse genetic modificate, de alimente ce abundă în conservanţi, coloranţi etc. Doar astfel se poate explica majorarea alarmantă a cotei de maladii cronice şi a şarjei alergenice asupra organismul uman [7, 8]. Deşi ne confruntăm cu o situaţie ieşită din comun, sunt încă insuficient elucidaţi atât factorii cu contribuţie prioritară în geneza alergozelor, cât şi particularităţile epidemiologice şi clinico-evolutive ale acestor afecţiuni în populaţia Moldovei, care s-au examinat doar în cadrul unor studii pe loturi mici sau grupe selective de pacienţi. Sunt evident necesare studii care în temeiul unor cercetări de screening cu elucidarea factorilor etiologici, epidemiologici, a particularităţilor clinico-evolutive ar tinde elaborarea unor recomandări ştiinţific argumentate de asistare şi prevenire a maladiilor alergice la populaţia Moldovei. Obiectivele studiului prezent Elucidarea particularităţilor etiologice, epidemiologice şi clinico-imunologice ale maladiilor alergice (MA) prezente în populaţia Moldovei pe fundalul dezechilibrelor ecologice actuale. Materiale şi metode Pentru a evalua starea de sănătate a pacienţilor cu MA au fost elaborate chestionare, care să completeze examenul medical aprofundat al copiilor şi adulţilor ce au solicitat asistenţă medicală în instituţiile specializate. Astfel s-a apelat la un complex de metode: anamneza, controlul fizical, cercetările instrumentale şi de laborator asupra substratelor biologice prelevate de la pacienţi, procesarea statistico-matematică pentru identificarea diferitor dependenţe şi corelaţii între evidenţele relevate. Am coroborat de asemenea probele noastre cu datele statistice acumulate de Centrul Naţional de Management în Sănătate (CNMS) referitor la incidenţa şi morbiditatea prin astm bronşic (AB), rinita alergică (RA), dermatita atopică (DA) şi invaziile parazitare în intervalul 2001-2009. Rezultate Analiza comparativă a indicilor de prevalenţă a celor mai răspândite 3 forme de afecţiuni alergice - AB, RA, DA, etalate în populaţia Moldovei în perioada 2001-2009, conform datelor CNMS, denotă creşterea certă şi în dinamic ascensiv a acestor parametri (fig. 1). 40,0 35,0 30,0 25,0 20,0 19,2 15,0 19,9 20,5 20,9 16,3 18,4 21,0 21,1 20,4 10,0 8,3 5,0 6,7 6,5 11,0 11,3 10,3 3,3 3,3 0,0 3,5 6,9 3,3 7,0 2,9 6,7 3,4 2001 2002 2,8 3,8 2003 2004 3,6 2005 2006 2007 2008 2009 rinita alergică dermatita atopică astm bronşic Fig. 1. Dinamica indicilor de prevalenţă a astmului bronşic, rinită alergică şi dermatită atopică la populaţia Moldovei în perioada 2001-2009 (la 10 mii de populaţie) 254

Variaţii oscilante în unii ani a demonstrat doar dermatită atopică. Cel mai înalt nivel de morbiditate s-a stabilit pentru AB (16.3-21.1 la 10 mii de populaţie). Un salt de vârf al DA s-a înregistrat în perioada 2004-2006 (11,0-10,3 la 10 mii populaţie), urmată de o reducere ulterioară a indicilor acesteia (6,9-6,7 la 10 mii populaţie). Indicatorii morbidităţii prin RA în această perioadă au avut o tendinţă stabilă de creştere de la 3,0 la 3,6 la 10 mii de populaţie. Analiza prevalenţei prin aceste trei forme nozologice la copii şi adulţi a demonstrat indici mai majori ai AB la adulţi - de 1,7 ori, comparativ cu copiii (21,6±0,45 şi, respectiv, 12,93±0,74 la 10 000 de populaţie; p<0.01). Concomitent, la copii au fost stabilite nivele mai elevate ale prevalenţei RA şi DA (devansare în raport cu adulţii de 1,8 şi, respectiv, 4,7 ori; p<0,01). De consemnat, incidenţa în creştere a AB la copii - de la 1.76 (la 10 000 copii) în 2003 până la 2,75 - în 2008. La adulţi MA au fost înregistrate de 2,4 ori mai frecvent în rândul femeilor., de vreme ce la copii acestea au prevalat (de 1,4 ori) la sexul masculin. Această legitate s-a prezentat caracteristică atât pentru locuitorii din zonele rurale, cât pentru cei din oraşe. Observând distribuţia pe vârste a pacienţilor cu MA, am dedus frecvenţa prioritară de înregistrare a lor la populaţia aptă de muncă (21-40 şi 41-60 de ani). La copii s-a observat creşterea incidenţei în ritm cu înaintarea în vârstă. În structura morbidităţii populaţiei Moldovei prin maladii alergice, conform statisticilor oficiale, prevalează DA (60,0%), urmată de RA (21,2%) şi apoi AB (18,8%). Analiza materialelor de examinare complexă a copiilor şi adulţilor a relevat o serie de particularităţi distincte în structura MA. Astfel, la copii AB a constituit 40% din cei care au solicitat asistenţă medicală în perioada de exacerbare a procesului de formă evolutivă medie şi severă. Pacienţii cu AB de formă lejeră, de regulă, sunt trataţi în condiţii de ambulator la Centrele Medicilor de Familie şi numai în caz de progresiune a boli şi ineficienţă a tratamentului administrat aceştia sunt îndreptaţi la alergolog. Astfel se explică cota majoră a pacienţilor cu forme evolutive medii şi severe. Ponderea urticariei şi a DA a constituit 26,4 şi, respectiv, 15,0%, acestea prezentând caractere evolutive similare. La adulţi, cea mai înaltă rată s-a atestat pentru urticaria cronică - 30,4%, incidenţă secundată de AB (21,2%) şi apoi RA (12,9%). Acţiunea complexă a diferiţilor factori nocivi din mediul ambiant a rezultat cu modificarea reactivităţii imunologice inclusiv la copiii şi adulţii aparent sănătoşi, la care probele de rutină atestă prezenţa unor dezechilibre cantitative şi funcţionale ale imunităţii celulare şi umorale (limfopenie, minorizarea numărului de limfocite CD3, CD4, hiperimunoglobulinemie E). A fost stabilită o corelaţie directă şi de grad înalt (r = 0,9) între concentraţia IgE din serul sanguin şi nivelul de poluare a mediului ambiant, evidenţă ce reflectă o sensibilizare clinic inaparentă a populaţiei. Pe de altă parte, reactivitatea imunologică modificată la persoanele aparent sănătoase este un fondal favorabil pentru dezvoltarea patologiei nespecifice, specifice şi, în primul rând, a MA. Evaluarea comparativă a statusului imun la pacienţii cu MA şi subiecţii aparent sănătoşi atestă, că bolnavii cu această patologie comportă destabilizarea funcţională a sistemului imun, care se manifestă prin devieri diverse ale indicilor imunităţii celulare şi umorale, din care ulterior va rezulta limfopenie după CD3, CD4, CD8, hiperactivitatea CD20 şi hiperimunoglobulinemie, în special prin IgE. Testarea alergologică a pacienţilor a identificat implicarea diferitor alergene în geneza patologiei. Ca o particularitate specifică a patologiei pentru populaţia Moldovei se poate considera sensibilizarea excesivă la unele produse alimentare şi polisensibilizarea prin câteva grupe de alergeni. Analiza parametrilor de răspândire a MA şi a invaziilor parazitare a demonstrat minorizarea alergopatologiei odată cu creşterea indicilor de invazii parazitare (fig. 2). Studiul pilot a demonstrat, că 20,6% din pacienţi prezintă patologie asociată, mai frecvent observată la femei. În structura patologiei asociate predominau - cu aceeaşi frecvenţă - mono- şi biinvazia. Mai des, MA erau asociate cu Toxocara canis şi Lamblia intestinalis. 255

140,00 120,00 100,00 80,00 60,00 40,00 20,00 0,00 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 invaziile parazitare maladiile alergice Fig. 2. Dinamica indicilor de prevalenţă a maladiilor alergice şi a invaziilor parazitare la populaţia Moldovei în perioada 2001-2009. Concluzii 1. Studiul epidemiologic ghidat a relevat prevalenţa majoră a MA atât la populaţia infantilă, cât şi la cea adultă a republicii, valorile fiind comparabile cu indicii unui şir de ţări industrial dezvoltate. 2. În structura MA predomină alergodermatozele şi alergiile respiratorii, cărora le revin 39,5 şi, respectiv, 36,6%. 3. Printre particularităţile specifice MA din Moldova se remarcă sensibilizarea la produsele alimentare şi formarea polisensibilizării preferenţiale la câteva grupe de alergene cu o evoluţie de gravitate medie şi severă a afectului. 4. La pacienţii cu MA cele mai frecvente modificări ale indicilor statusului imun sunt limfopenia CD4, majorarea concentraţiei de IgE totale în serul sanguin şi atestarea IgE alergenspecifice de valoare diagnostică majoră. 5. Pentru populaţia Moldovei s-a apreciat specifică asocierea frecventă (20,6% cazuri) a MA cu invaziile parazitare, prioritar cu Toxocara canis şi Lamblia intestinalis. Bibliografie 1. Global Strategy for Astma Management and Prevention. Ghidul GINA, 2008, 116 p. 2. Cenuşa F., Gorelco T., Culeşin T., Martolog P. Dermatită atopică la copii. Indicaţii metodice. Chişinău, CEP «Medicina», 2010, 27 с. 3. Национальная программа «Бронхиальная астма у детей. Стратегия лечения и профилактика»., 3-e изд., испр. и доп. Москва: Издательский дом «Атмосфера», 2008, 108 с. 4. Selevestru R. Fenotipul astmului bronşic la copii de vârstă şcolară. Curierul medical, 2009, 5 (311):36-39. 5. Botnaru V. Astmul bronşic. Chişinău, 2000, 94 с. 6. Андриеш Л.П. Эпидемиологическая и иммунологическая характеристика аллергических заболеваний в различных экологических зонах Молдовы и критерии мониторинга за состоянием здоровья населения. Москва, 1994, 28с. 7. Хаитов Р.М., Ильина Н.И. Аллергология и иммунология: Национальное руководство. Москва, 2009, 656 с. 8. Федоскова Т.Г., Ильина Н.И. Роль аллергических заболеваний в общеклинической практике // Русский Медицинский Журнал.2004, 14: 876-85. 256

MECANISME PATOGENETICE ÎN ASOCIAȚIILE ALERGOPARAZITARE (revista literaturii) Elena Berezovscaia 1, Doina Barba 2, Lucia Caldari 1, Iraida Guzgan 1 Laboratorul Alergologie şi Imunologie Clinică 1, Clinica Medicină Internă nr. 6 2, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie «Nicolae Testemiţanu» Summary Pathogenetic mechanisms in alergoparazitare associations The article contains the analysis and the interpretation of the imunopathogenetic mechanisms in the association of parasitic infestation and allergic disease. A key role in their implementation lies in immune factors, which actions are elucidated in detail. Rezumat Lucrarea conţine analiza şi interpretatrea mecanismelor imunopatogenetice în asociaţiile maladiilor alergice şi infestaţiilor parazitare. Un rol esenţial în realizarea lor le revine factorilor imuni, acţiunea cărora detaliat este elucidată. Realizarea patogenezei maladiilor alergice, de regulă, include asocierea diferitor tipuri de reacţii de hipersensibilitate ce conduce la apariţia unor mecanisme complexe în evoluţia maladiilor alergice şi diversitate clinică majoră. Un aspect mai puţin studiat şi cunoscut prezintă stările de hipersensibilizare prin asociaţiile alergoparazitare. Invazia parazitară induce o acţiune complexă asupra organismului uman (mecanică, toxică, inflamatorie, sensibilizantă etc). Helminţii posedă variabilitate antigenică şi heterogenitatea proteinelor expuse, dezvoltă efectul de lansare a structurilor proteice superficiale, şi au capacitatea de producţie a proteazelor, care dereglează funcţia diferitor componente ale sistemului imun. Fenomenul mimicriei antigenice moleculare a parazitului prin reproducerea proteinelor imunoregulatoare ale gazdei este substratul prin care se evită acţiunea factorilor de răspuns imun [6, 8, 10]. La mecanismele eficiente de răspuns imun orientate împotriva helminţilor se referă anticorpi specifici, celulele T, bazofilele tisulare, macrofagele, celulele T activate-helper, celulele killer. În organismele infestate cu helminţi se atestă inflamaţie IgE-mediată, activarea fagocitozei, proliferarea eozinofilelor, efectul citotoxic, activitatea unei cascade de reactii care vizează distrugerea şi eliminarea parazitului [10, 12]. În stadiile incipiente ale invaziei helmintice au loc reacţii alergice de tip anafilactic. La această etapă, are loc sensibilizarea. După contactul cu antigenii helmintici (polizaharide, glicopeptide) în organismul uman are loc interacţiunea macrofagelor cu limfocitele-t prezentatoare. Ultimele eliberează citokine care activează la rândul său celulele B, ulterior se transform îndu-se în celule plasmatice cu secreţie a anticorpilor IgE. Activarea mastocitelor este mediată de legarea încrucişată a receptorului Fcε, care poate fi realizatã de legarea antigenului cu IgE fixati pe receptorii pentru Fcε, de anticorpii bivalenţi care recunosc determinanţii izotipici ai regiunii Fc a IgE de la suprafaţa mastocitelor. Asocierea a două sau mai multor molecule de IgE de catre antigenul helmintic pe membrana mastocitelor declanşează procesul de degranulare şi de eliberare a mediatorilor de inflamaţie alergică: histamina, serotonina, bradikinina, enzime proteolitice, factorii chemotactici ai eozinofilelor şi neutrofilelor, leucotriene (B4, C4 и D4), factorul de activare a trombocitelor, citokine (IL3, IL4, IL5), prostaglandine [12]. Histamina eliberată din depouri în organismul uman acţionează prin intermediul receptorilor H1, H2 şi H3. Receptorii-H1 predomină în piele şi muşchii netezi. Stimularea lor induce contracţia musculaturii netede a tractului gastro-intestinal şi respirator, creşterea permeabilităţii vasculare şi secreţiei la nivelul mucoasei nazale, pareza precapilarelor pielei, iritarea terminaţiilor nervoase şi prurit. Stimularea receptorilor-h2 conduce la creşterea secreţiei de suc gastric şi acidităţii acestuia, contracţia musculaturii netede a esofagului, creşterea permeabilităţii vasculare, creşterea secreţiei de mucus în caile respiratorii. La stimularea 257

receptorilor-h3 are loc suprimarea sintezei histaminei în sistemul nervos central[12]. Unele specimene chiar pot utiliza citokinele organismului gazdă ca factor de creştere. Criteriul comun al tuturor paraziţilor este sensibilizarea organismului şi supresia răspunsului imun. Produsele metabolice ale helminţilor, fragmentelor lor sunt alergene, care induc procese inflamatorii, au acţiune imunosupresivă şi întotdeauna iniţiază producţia intensivă de anticorpi IgE [13, 15]. Toate acestea contribuie la apariţia şi evoluţia maladiilor alergice (urticarie, dermatita atopică, astm bronşic etc). În cursul dezvoltării parazitului are loc un schimb succesiv de antigene helmintice, creşte capacitatea lor de penetrare, care conduce la majorarea imunogenităţii. Aceasta, la rândul său, conduce la sinteza altor clase de imunoglobuline (M, G), care se acumulează în sânge, în legătură cu care fapt este posibilă asocierea reacţiilor alergice de tip anafilactic cu cele de tip citostatic sau de tip imunocomplex. Acest proces poate avea loc pe 2 căi[12]: spre macrofagii la suprafaţa cărora se află complexul IgE - antigen helmintic, are loc un afluxul de anticorpi (IgM şi IgG). Acest proces activează sistemul complement, care participă la lizarea anticorpilor, induce sinteza histaminei şi atrage eozinofilele, neutrofilele, limfocitele, macrofagele efectori ai fazei tardive a inflamaţiei alergice în helmintoze; anticorpii claselor IgM şi IgG izolate dar, şi sub formă de complexe imune (antigene helmintice - anticorpi) se pot fixa la suprafaţa parazitului sau la suprafaţa ouălelor, activând sistemul complement şi formând un infiltrat format din eozinofile; ultimele elibereaza mediatori care lizează celulele epiteliale, provoacă edemul mucoasei bronhiilor şi spasm bronşic. La invazia parazitară organismul gazdă mobilizează un complex major de factori de apărare activarea fagocitozei, proliferarea eozinofilelor, acţiunea citotoxică a celulelorefectoare, inflamaţia IgE dependentă etc. [5, 10]. Actualmente este bine studiat mecanismul antiparazitar de resort al eozinofilelor. Ca răspuns la invazia parazitară are loc eliminarea eozinofilelor în torentul sanguin, care ulterior, după migraţiune, se fixează în ţesuturi şi secretă enzime cu activitate proteolitică atât în raport cu parazitul, cât şi cu ţesuturile normale [1]. Majorarea nivelului de IgE-totală poate fi observată atât în maladiile alergice de tip anafilactic, cât şi la invaziile parazitare. Astfel, IgE joacă un rol esenţial în realizarea cascadei reacţiilor imunopatologice alergice şi participă la apărarea organismului de invazia parazitară. În afecţiunea parazitară se observă două tipuri de răspuns imun IgE-dependent: secreţia anticorpilor antiparazitari specifici şi sinteza de anticorpi policlonali, posibil provocată de parazit pentru supravieţuirea lui. Anticorpii policlonali IgE pot inhibă răspunsul alergic prin minorizarea sintezei de anticorpi specifici ce se manifestă prin dependenţa invers proporţională dintre nivelul IgE-totale şi celei specifice. Pe de altă parte, surplusul de IgE-totală blochează receptorii mastocitelor, ceea ce va conduce ulterior la intensificarea reacţiilor alergice. Bell R. G. (1996) presupune, că maladiile alergice sunt consecinţele dereglărilor patologice ale mecanismelor de apărare direcţionată a organismului în cazul invaziilor parazitare la pacienţii cu maladie alergice care au perturbări imunopatologice şi inflamaţie alergică. Concomitent, helminţii şi alţi paraziţi pot fi adjuvanţi ai proliferării celulelor Th2- reglatoare, ai sintezei de anticorpi IgE. Hipereozinofilia, hiperproducţia IgE, eliminarea mediatorilor de către mastocite, hipersecreţia de mucus, secreţia interleukinelor caracteristice pentru alergie sunt manifestările de mobilizare a organismului contra parazitului. Sistemul imun întotdeauna reacţionează la acţiunea antigenelor paraziţilor, iar evoluţia cronică de lungă durată a invaziei parazitare induce epuizarea lui. Scăderea numărului de limfocite T la pacient conduce la formarea stărilor imunodeficitare pe fondalul cărora apar complicaţii de origine bacteriană, virală, alergică. Antigenele parazitare conţin epitopi care induc sinteza IgE, IgG4, proliferarea şi diferenţierea eozinofilelor, producţia celulelor CD8+, IL-4, IL-5, IL-13, TNF-α, care stimulează populaţia limfocitelor Th2. Concomitent, antigenele parazitare induc producţia IFN-γ, adică activează şi populaţia limfocitelor Th1 [13, 14]. Produsele degranulării eozinofilelor (proteina principală, neurotoxina eozinofilă, proteina cationică eozinofilică, un spectru major de citokine, hemokine şi factori de creştere) au acţiune 258

de apărare, contribuind la liza paraziţilor tisulari. Un rol major eozinofilele îl au în destrucţia prioritară a larvelor de paraziţi. Mastocitele şi eozinofilele secretă diverse citokine în dependenţa de faza de invazie şi forma parazitului. În aceste procese are loc formarea şi apariţia reactivităţii alergice. Invazia parazitară se manifestă prin minorizarea conţinutului de proteine în ficat, perturbarea metabolismului lipidelor şi glucidelor, scăderea concentraţiei de vitamine, microelemente, acid folic etc. [7, 9, 15] Sistemul imun nu este capabil să dezvolte un răspuns imun antiparazitar complet şi eficace ceea ce va rezulta cu formarea unui proces cronic. Concomitent, interacţiunea cu antigenul parazitar constituie o încărcătură suplimentară de sensibilizare, care la rându-i său va contribui la exacerbarea procesului patologic de fond. În opinia lui Kay A.B. (2001), maladiile alergice sunt consecinţa insuficienţei răspunsului imun specific când exo- sau endoantigenele sunt tarificate ca antigene parazitare. Astfel, actualmente nu există un concept unic despre intercondiţionarea şi interdependenţa alergozelor şi parazitozelor, probabil şi datorită mecanismelor imune diverse, destul de complicate, aparente în asociaţiile alergoparazitare. În concluzie, menţionăm faptul existenţei multiplelor mecanisme patogenetice în declanşarea şi evoluţia maladiilor alergice ce asigură polimorfismul clinic şi contribuie la dificilităţi în diagnosticului patologiei. Bibliografie 1. Allen J.E., Maizels R.M. Immunology of human helminth infection. Int. Arch. Allergy Immunol. 1996. Vol.109. N 1. P.3-10. 2. Bell R.G. IgE, allergies and helminth parasites: a new perspective on an old conundrum. Immunol. Cell. Biol. 1996. Vol.74. Р.337 345. 3. Cooper P.J. Intestinal worms and human allergy Parasite. Immunology. 2004. Vol.26. N11-12. P. 455-457. 4. Kay A.B. Allergy and allergic diseases. New Engl. J. Med. 2001. Vol. 344. P. 30-37 (part 1), P. 109-113 (part 2). 5. Meeusen E.N., Balic A. Do eosinophils have a role in the killing of helminth parasites? Parasitol Today. 2000. Vol.16 Nr. 3. P. 95-101. 6. Алешина Р.М., Германов В.Т., Лейкина В.В. Клинико иммунологические аспекты аллергии к гельминтам. - Клиническая иммунология и аллергология. - 2009. - 16. - C.188-196. 7. Антонов М.М., Антыкова Л.П., Бабаченко И.В. и др. Тканевые гельминтозы у взрослых и детей (эпидемиология, клиника, диагностика, лечение, профилактика) /Под ред. проф. Т.В. Беляевой и проф. В.Н. Тимченко. Методические рекомендации. - Санкт Петербург. - 2004. 30с. 8. Бодня Е.И., Бодня И.П. Клинико иммунологические аспекты паразитарных болезней. - Клиническая иммунология. Аллергология. Инфектология.-2007. - 8. - C.55-61. 9. Дарченкова Н.Н., Романенко Н.А., Чернышенко А.И. Современная ситуация по распространению аскаридоза в Российской Федерации. - Медицинская паразитология и паразитарные болезни.-2006.- 4. - C.40-43. 10. Зайков С.В. Гельминтозы и аллергические заболевания. - Клиническая иммунология. Аллергология. Инфектология. -2009.- 3.-С.24-27. 11. Зрячкин Н.И. Гельминтозы (патогенез, клиника, диагностика, лечение, диспансеризация и профилактика) Учебно-методическое пособие Издание 2-ое, переработанное и дополненное - Изд-во СГМУ 2006 12. Крамаев С.А., Гельминты и аллергия. Современные подходы к лечению гельминтозов у детей Киев:- Здоровье ребенка- - 4(13) 2008 13. Куропатенко М.В., Бандурина Т.Ю., Безушкина Н.А. Паразитозы, лямблиоз и аллергические заболевания в детском возрасте. - Детская гастроэнтерология и нутрициология РМЖ. 2003.- 3. Tом. 11(175).-С.143-146 259

14. Орлов Е.В., Васильев Е.А. Атопический дерматит взрослых: экологозависимые и эндогенные факторы патогенеза, дифференцированные программы вмешательства и долгосрочной реабилитации. - Известия Самарского научного центра Российской академии наук. -2009. - Tом.11. - 1(5). - C.1010-1013 15. Токмалаев А.К. Гельминтозы человека: клинико патогенетические особенности, современное состояние диагностики и лечения. - Русский медицинский журнал 2001. - Tом.9-1617. - С.690-693. 16. Фадеева Т.Г., Стеренская Д.А., Сатарова С.А. Особенности течения токсокароза. - Международный журнал прикладных и фундаментальных исследований. 2009-5 - С.132-133. PARTICULARITĂŢI CLINICO-BIOLOGICE ÎN REACŢII ALERGICE MEDICAMENTOASE *Ghenadie Bezu, *Ion Ţîbîrnă, *Andrei Slivciuc ** Adela Russu, **Angela Selivanov, **Lilia Vozneac *Catedra medicină internă nr.3, U.S.M.F. Nicolae Testemiţanu **I.M.S.P. S.C.M. Sfântul Arhanghel Mihail, Chişinău Summary Clinical and biological characteristics of allergic drug reactions Allergic reactions to drugs most frequently are registered in female patients and younger than 35 and 51-65 years. Antibiotics and nonsteroidal anti-inflammatory drug allergies occur most frequently. In most cases allergic reactions prove less prevalent organ-related and generalized allergic reactions. The most common clinical manifestations were predominantly organ-related ones, cutaneous (69%) and pulmonary manifestations (12%). Blood changes were certified as leukocytosis, lymphocytosis, anemia, eosinophilia, thrombocytopenia. Rezumat Reacţiile alergice la medicamente mai frecvent se atestă la pacienţi de gen feminin şi la vârste sub 35 şi 51-65 ani. Antibioticele şi antiinflamatoarele nonsteroidiene produc cel mai frecvent alergie medicamentoasă. În majoritatea cazurilor se atestă reacţii alergice predominante de organ şi mai rar reacţii alergice generalizate. Cele mai frecvente manifestări clinice cu predominanţă de organ au fost manifestările cutanate (69%) şi pulmonare (12%). Modificările hematologice atestate au fost leucocitoza, limfocitoza, anemia, eozinofilia, trombocitopenia. Actualitatea Administrarea medicamentelor reprezintă unul din punctele finale ale procesului terapeutic. Utilizarea intensivă a numeroase generaţii de medicamente, timp de peste jumătate de secol a pus în faţa medicilor, dar şi a pacienţilor noi probleme medicale cum ar fi apariţia efectelor adverse, a dependenţei, polipragmaziei sau a administrării nejustificate. Principala problemă, dintre cele prezentate, rămâne apariţia unor efecte induse de medicamente, altele decât cele pentru care se administrează medicamentul, în cele mai multe cazuri efecte nedorite. Aceste efecte au fost denumite în limbajul medical uzual, dar şi nemedical, efecte sau reacţii adverse, dintre care în ultimul timp o creştere esenţială a morbidităţii în cadrul populaţiei o are reacţia alergică la medicamente [ 3, 5, 6 ]. În ultimele decenii, patologia alergică a devenit o problemă medico-socială globală a contemporaneităţii, determinată de creşterea incidenţei maladiilor alergice (până la 30-40% din populaţia globului), accelerarea sporirii morbidităţii alergice (dublare în fiecare deceniu în ultimii 30 ani), evoluţia gravă, ce conduce la mărirea duratei incapacităţii temporare de muncă, invalidizarea precoce şi diminuarea calităţii vieţii [1, 2, 3]. 260

Dezvoltarea rapidă a industriei farmaceutice şi introducerea în practica curentă a unui număr enorm de medicamente şi substanţe de diagnostic s-a soldat cu creşterea incidenţei reacţiilor alergice la medicamente. Astfel, în Republica Moldova cota parte a reacţiilor alergice de etiologie medicamentoasă din totalul maladiilor alergice în ultimii 3 ani s-a mărit de la 14,6% până la 21%. În pofida faptului că alergiile medicamentoase reprezintă doar 6-10% dintre reacţiile adverse, prin severitatea frecventă şi consecinţele sale nefaste, ele produc dificultăţi în activitatea curativă [1, 4, 8]. Importanţa acestor reacţii este dată atât de frecvenţa şi gravitatea lor, cât şi de problemele medico-legale pe care le generează. Scopul cercetării Aprecierea particularităţilor clinico-biologice la pacienţii cu alergie medicamentoasă. Material şi metode Studiul s-a efectuat la baza clinică a IMSP SCM,,Sf.Arh.Mihail, pe un lot de 36 de pacienţi, care au fost internaţi în secţiile gastrologie şi reanimare cu diagnosticul de reacţie alergică de etiologie medicamentoasă. Vârsta pacienţilor varia de la 18 la 76 ani (vârsta medie - 47,05 ± 5,7 ani). Conform unui protocol standard s-au analizat etiologia, factorii de risc, manifestările clinice şi datele de laborator. Pacienţii selectaţi au fost supuşi unei anamneze minuţioase ce a urmărit etapele chestionarului de lucru, adaptat după chestionarul standardizat al EAACI (European Academy for Allergology and Clinical Immunology). Rezultatele cercetării au fost supuse analizei statistice cu utilizarea criteriului t-stiudent. Rezultate şi discuţii Conform datelor cercetării, reacţiile alergice la medicamente s-au atestat mai frecvent la pacienţii de gen feminin (fig.1.). Astfel, din 36 pacienţi cu alergie medicamentoasă 23 erau femei şi 13 erau bărbaţi cea ce a constituit respectiv 64,0% şi 36,0% (P< 0,001). Aceste rezultate corespund celor din literatura de specialitate. Într-un studiu prospectiv realizat de Bigby şi colab., incidenţa reacţiilor adverse cutanate la femei a fost de 35 de ori mai mare decât la bărbaţi [2]. În alt studiu, urmărindu-se reacţiile la substanţe de contrast iodate la femei numărul acestora a fost de 20 de ori mai mare ca la bărbaţi [7]. De asemenea, reacţiile alergice la antibiotice, sindromul de hipersensibilitate la medicamente multiple apar mult mai frecvent la femei decât la bărbaţi. Din datele anamnestice cu privire la reacţii anterioare la medicamente numai 6 pacienţi (ceea ce constituie 17,0 % din lotul clinic de studiu) au confirmat că în trecut au suportat reacţie alergică de etiologie medicamentoasă. 36% 64% femei bărbaţi Fig.1. Repartizarea pacienţilor cu alergie medicamentoasă conform sexului Incidenţa reacţiilor alergice medicamentoase a fost repartizată neuniform în dependenţă de categoriile de vârstă (tab.1). Astfel, alergia medicamentoasă s-a atestat mai frecvent la vârste sub 35 (33,0%) şi 51-65 ani (39,0%) şi mai rar la categoriile de vârstă 36-50 ani şi peste 65 ani (P< 261

0,001), ceea ce este în concordanţă cu rezultatele altor cercetări. Conform sondajului realizat de compania Mintel pe un eşantion de circa 1.000 de persoane din Marea Britanie, oamenii cu vârsta sub 35 ani şi 51 64 ani au cea mai mare probabilitate de a face reacţii alergice (circa 85 % din totalul pacienţilor cu reacţie alergică la medicamente), comparativ cu 15 % dintre cei din categoria de vârstă 36 50 de ani şi peste 65 de ani. Tabel 1 Repartizarea pacienţilor cu alergie medicamentoasă conform categoriei de vârstă Vârsta (ani) Nr. pacienţi Femei Bărbaţi Total <35 6 6 12 36-50 5 1 6 51-65 10 4 14 >65 2 2 4 Medicamentele care au produs cel mai frecvent alergii medicamentoase au fost antibioticele (15 pacienţi 42,0%) şi antiinflamatoarele nonsteroidiene (8 pacienţi 22%), mai rar preparatele analgezice, diureticele, antihipertensivele, psihostimulantele, anticoagulantele, sedativele, vitaminele din grupa B (tabel.2). Aceste date corespund celor din literatură şi se datorează nu numai potenţialului alergic crescut cel deţin aceste preparate, dar şi faptului că sunt cele mai frecvent utilizate în medicina contemporană. Tabel 2 Repartizarea pacienţilor conform grupei medicamentoase ce a provocat reacţie alergică medicamentoasă Alergenul, conform grupei Pacienţi medicamentoase Nr. (n=36) % Antibioticele 15 42 AINS 8 22 Analgezice 3 9 Diuretice 3 8 Antihipertensive 2 5 Psihostimulante 2 5 Anticuagulante 1 3 Sedative 1 3 Vitamine grupul B 1 3 Conform manifestărilor clinice - 33 pacienţi (ceea ce constituie 92,0% din lotul clinic de studiu) au prezentat reacţii alergice predominante de organ şi doar 3 pacienţi (ceea ce constituie 8,0% din lotul clinic de studiu) au prezentat reacţii alergice generalizate. Din reacţiile alergice predominante de organ cel mai frecvent s-au atestat manifestările cutanate (25 pacienţi) şi pulmonare (4 pacienţi) (tabel.3). La majoritatea pacienţilor incluşi în studiu aceste manifestări au fost combinate. Tabel 3 Manifestări clinice predominante de organ în alergia medicamentoasă Reacţie predominantă de organ Pacienţi Nr. (n=36) % Manifestări cutanate 25 69 Manifestări pulmonare 4 11 Manifestări hematologice 2 6 Manifestări hepatice 1 3 Manifestări renale 1 3 262

Manifestările cutanate cele mai frecvente au fost pruritul, urticaria şi angioedemul, atestate respectiv la 27, 23 şi 16 pacienţi (tabel 4). Tabelul 4 Manifestări cutanate la pacienţii cu alergie medicamentoasă Manifestare cutanată Nr. de pacienţi Prurit 27 Urticarie 23 Angioedem (edemul Quincke) 16 Dermatita de contact 3 Eritemul fix 2 Reacţiile de fotosensibilitate 1 Manifestările pulmonare au fost prezente la 4 pacienţi - dispnee, tuse, expectoraţii seroase. Manifestările hematologice atestate la 2 pacienţi au fost: eozinofilia, anemia, leucocitoza, limfocitoza, trombocitopenia. Din cei 3 pacienţi ce au prezentat reacţie alergică generalizată 2 pacienţi au avut şoc anafilactic şi 1 pacient a avut febră medicamentoasă. Ambele cazuri de reacţie anafilactică au fost provocate de antibiotice: într-un caz din grupul cefalosporinelor, în altul - din grupul penicilinelor. Concluzii 1. Reacţiile alergice la medicamente mai frecvent se atestă la pacienţi de gen feminin, la vârste sub 35 și 51-65 ani în majoritatea cazurilor; 2. Antibioticele şi antiinflamatoarele nonsteroidiene sunt preparatele medicamentoase care produc cel mai frecvent alergie medicamentoasă, atât prin potenţialul alergic crescut cel deţin, precum și prin utilizarea cea mai largă în medicina contemporană; 3. În majoritatea cazurilor se atestă reacţii alergice predominante de organ și mai rar reacţii alergice generalizate. Cele mai frecvente manifestări clinice cu predominanţă de organ au fost manifestările cutanate (69%), și pulmonare (12%). Reacţiile alergice generalizate au fost șocul anafilactic și febră medicamentoasă. 4. Modificările hematologice atestate la pacienţii cu alergie medicamentoasă sunt leucocitoza, limfocitoza, anemia, eozinofilia, trombocitopenia. Bibliografie 1. ALECU M., Reacţii alergice la medicamente.//, București, Editura medicală, 2002, 3(2), p.124-125. 2. BIGBY M., JIEK S., JIEK H. et al. Drug induced cutaneous reactions: a report from Boston collaborative drug surveillance program on 15438 consecutive inpatients 1975-1982.// JAMA, 1986, 256, p.3358-3363. 3. CHARLIER C.J., PLOMTEUX G.J. Accidents immunoallergiques des médicaments.// J. Pharm.Belg., 1997, 52 (5), p.196-200. 4. Dumbravă T., Onu V.Profilaxia alergiei medicamentoase.// Ch.:CEP Medicina,2004, p.2-3. 5. JICK H., Adverse drug reactions: the magnitude of the problem.// J. Allergy Clin. Immunol,1984, 74, p.555-557. 6. KEMP S.F., LOOKEY R.F., WOLF B.L. et al, A review of 266 cases.// Arch. Intern. Med., 1995, 155, p.1749-1754. 7. LANG D.M., ALPEN M.B., VISINTAINER P.F. et al. Gender risk for anaphylactoid reactions to radiographic contrast media.// J. Allergy Clin. Immunol., 1985, 95, p.813-817. 8. ONU V. Imunitatea și alergia. //Ch.: CEP Medicina, 2007 p. 266-270. 263

EFICACITATEA NOULUI PREPARAT ANTIHISTAMINIC ESLOTIN ÎN TRATAMENTUL RINITEI ALERGICE Vera Onu 1, Marina Casapciuc 2, Iraida Serebrianschi 2, Vladimir Calpac 3 1 Catedra medicină internă nr. 4, USMF Nicolae Testemiţanu 2 IMSP Spitalul Clinic Republican 3 Reprezentantul companiei farmaceutice World Medicine în Moldova Summary Effectiveness of new antihistamine drug Eslotin in treatment of allergic rhinitis There have been studied the efficacy of Eslotin drug as basic treatment in allergic rhinitis. Administration of Eslotin demonstrated antihistaminic qualitative activity, good clinical efficiency which assured the control of allergic inflammation symptoms, compared with other antihistamines, being determined by its pharmacologic particularities. Rezumat A fost studiat efectul preparatului Eslotin în calitate de terapie de bază în rinita alergică. Administrarea Eslotinei a demonstrat o activitate antihistaminică calitativă, eficacitate clinică înaltă ce asigură controlul asupra simptomelor inflamaţiei alergice, comparativ cu alte antihistaminice, aceste proprietăţi fiind determinate de particularităţile sale farmacologice. Actualitatea Rinita alergică (RA) este inflamaţia IgE-dependentă a mucoasei nazale provocată de acţiunea alergenilor din mediul înconjurător şi manifestată prin rinoree, strănut, prurit şi obstrucţie nazală. RA reprezintă o problemă globală a Ocrotirii Sănătăţii. Incidenţa acestei afecţiuni constituie în acest moment 10-25% din populaţie şi este într-o continuă creştere. De RA în Moldova suferă până la 10% din populaţie şi reprezintă 50% din structura afecţiunilor alergice. În ultimii ani s-au constatat următoarele tentinţe de răspândire şi particularităţi de evoluţie clinică a RA: ü creşterea anuală a morbidităţii; ü prevalenţa printre tineri cu vârsta între 18-24 ani; ü cea mai înaltă răspândire a RA se întâlneşte în regiunile ecologice nefavorabile. În a. 2001 un grup de experţi ai OMS au propus clasificarea alternativă a RA, ţinând cont de durata persistenţă a simptomelor şi de gravitatea evoluţiei clinice (OMS, ARIA 2001). Conform acestei clasificări propunem algoritmul de conduită terapeutică a pacientului cu RA (schema 1). Din aceasta schemă se vede că preparatele antihistaminice sunt indicate la toate treptele de tratament a RA. Reeşind din faptul că piaţa farmaceutică din Moldova dispune de o gamă bogată de preparate antihistaminice, această abundenţă face dificilă alegerea preparatelor, de aceea considerăm tema de care ne ocupăm destul de actuală. Pentru acest motiv am evaluat eficienţa comparativă a preparatelor antihistaminice. Scopul Studierea eficacităţii noului preparat antihistaminic de ultimă generaţie a III-a Eslotin (Desloratadin), în comparaţie cu preparatul antihistaminic de generaţia II Loratadin, în tratamentul pacienţilor cu RA. Material şi metode Studiul a fost efectuat la baza secţiei şi a cabinetului de alergologie a policlinicii IMSP Spitalului Clinic Republican. În studiu au fost incluşi 20 pacienţi (I grupă) de ambele sexe, cu vârsta 16-52 ani, având simptome caracteristice RA sezoniere şi perene, durata maladiei fiind de la 2 luni până 6 ani. Tuturor pacienţilor li s-a administrat Eslotin: câte 1 compr. (5 mg) 1 dată în zi timp de 20 zile. 264

Schema 1. Algoritm de conduita a pacientului cu RA RINITA ALERGICĂ Simptome intermitente Control pentru astm îndeosebi la pacienţii cu rinită persistentă şi/sau moderat-severă Simptome persistente gravitate uşoară gravitate medie gr. uşoară gravita (nu există o ordine anumită) H1-antihistaminice perorale (ESLOTIN) sau H1-antihistaminice intranazale cu/sau decongestiante intranazale (NOZEYLIN) sau cromoni/antileucotriene (in particular la pacienţi cu astm) (nu există o anumită ordine) H1-antihistaminice perorale (ESLOTIN) sau H1-antihistaminice intranazale cu/sau decongestiante intranazale (NOZEYLIN) sau CS intranazali sau cromoni/antileucotriene (in particular la pacienţi cu astm) În rinitele persistentereevaluarea pacientului peste 2-4 săptămâni În caz de eşec treapta anterioară în caz de ameliorare se continuă timp de 1 lună Într-o anu CS intranazali H1 antihistamini (in particular la Reevaluarea pacientu Ameliorare Treapta anterioară şi continuarea tratamentului până la 1 lună Creşterea dozei de CS intranazal Rinoree se adaugă ipratropium Prurit/strănut se adaugă H1-antihistaminice 265

În grupul martor (a II-a grupă) au fost incluşi 10 pacienţi identici după vârstă şi gravitatea evoluţiei RA, dar cărora li s-a administrat Loratadin câte 1 compr. (10 mg) 1 dată în zi timp de 20 zile. Pe durata studiului toţi pacienţii din grupele I şi II cu RA prezentau simptome caracteristice pentru gravitate uşoară, persistentă 4 zile în săptămână sau pe fondalul acutizărilor continuie timp 4 săptămâni pe an. Diagnosticul de RA a fost confirmat în baza anamnezei bolii, testelor cutanate prin scarificare, şi a testelor de provocare nazală cu alergeni, şi/sau cu IgE specifică, rinoscopiei etc. A fost apreciată hipersensibilitatea faţă de alergeni menageri (4 pacienţi), faţă de polenul plantelor ierbacee (15 pacienţi), faţă de ierbacee + plante sălbatice (6 pacienţi), faţă de ierbacee + arbori (5 pacienţi). Dintre cele mai pronunţate simptome toţi pacienţii au numit: strănutul, rinorea, pruritul şi obstrucţia nazală, lacrimaţia şi pruritul pleoapelor. Din numărul total de bolnavi cu RA numai 18 au primit anterior hipospensibilizarea specifică cu alergeni polenici sau menageri. Tratamentul precedent cu cromoglicat de sodiu, corticosteroizi topici şi remedii antihistaminice, care au avut efect pozitiv. În funcţie de necesitate pacienţii administrau decongestive nazale. În studiu nu au fost incluşi pacienţii care au primit glucocorticosteroizi, antihistaminice şi metode alternative de tratament timp de 2 săptămâni până la începutul cercetătorilor. La fel, nu au fost admişi în studiu persoanele cu semne clinice de sinusită, anomalii anatomice nazale, rinită medicamentoasă, infecţii ale căilor respiratorii, de asemenea, cu orice maladie cronică decompensată. Deopotriva atât cercetătorii, cât şi pacienţii apreciau gravitatea anumitor simptome după o scară de 4 puncte (0 absenţa, 1 uşoară, 2 moderată, 3 - gravă). Cercetătorii au evaluat gravitatea simptomelor la început de tratament şi apoi la a 2-a zi, a 6-a, a 12-a şi a 20-a zi. Pacienţii îşi înregistrau simptomele zilnic din prima până în ultima zi de tratament în anchete speciale de autocontrol. Drept criterii de eficacitate clinică au servit dinamica expresiei simptomelor de bază (legate de bolile alergice), acţiunea asupra calităţii vieţii şi activitatea de fiecare zi în comparaţie cu datele iniţiale. Criteriile eficacităţii clinice a preparatelor antihistaminice Eslotin şi Loratadin I. Aprecierea specificităţii subiective a eficacităţii Eslotin şi Loratadin s-a efectuat: ü după anchetă specializată: aprecierea manifestărilor RA până şi după tratament; ü după agenda zilnică completată de pacient (la fel, mai bine, mai rău, evoluţie trenantă a procesului); ü după începutul acţiunii preparatului (rapidă, aceeaşi, lentă) faţa de alte preparate antihistaminice; ü expresia simptomelor RA (rinoreea apoasă, prurit nazal, strănuturi în salve, obstrucţie nazală, prurit faringian şi palatin); ü gradul de involuţie a simptomelor rinitei; ü necesitate în tratament antiinflamator de bază (glucocorticosteroizi); ü reacţii adverse la administrarea preparatelor în studiu (Eslotin, Loratadin). II. Aprecierea obiectiv-specifică a eficacităţii tratamentului s-a efectuat: ü prin determinarea cu ajutorul testelor cutanate şi de provocare nazale a sensibilităţii la alergenii cauzali ; ü nivelului IgE total şi/sau IgE specific în ser; ü cantităţii de eozinofile în sângele periferic; ü rinoscopiei. Rezultate şi discuţii Studiul în cauza ne-a demonstrat că: ü Rezultatele cercetărilor clinice la terapia îndelungată de 20 zile cu preparate antihistaminice la pacienţii cu RA au confirmat o eficacitate înaltă şi o toleranţă bună 266

cu remisie clinică la 95% bolnavi din I grupă, trataţi cu Eslotin, şi la 90% bolnavi din a II-a grupă, trataţi cu Loratadin. ü Manifestările RA au diminuat în mai mare măsură (inclusiv în orele diurne, când simptomele sunt mai pronunţate) la I grupă de pacienţi care au administrat Eslotin faţă de pacienţii din grupa II, care au administrat Loratadin. Dinamica indicilor clinici cercetaţi au fost următorii: ü Rinorea a diminuat în I grupă în a 3-a zi, la a II-a grupă în a 5-a zi; pruritul nazal şi strănutul la a 5-a zi în I grupă şi la a 6-a zi în a II-a grupă; obstrucţia nazală s-a ameliorat în a 4-a zi la I-a grupă şi în a 5-a zi la grupa II. ü La baza analizei zilnicelor pacienţilor din I-a şi a II-a grupă s-a stabilit că după 10 zile de tratament cu Eslotin şi Loratadin statistic şi clinic are loc diminuarea şi/sau dispariţia tuturor simptomelor RA la toţi 30 de pacienţi supravegheaţi. ü La finele studiului majoritatea pacienţilor au apreciat tratamentul ca bun şi foarte bun. ü Au fost înregistrate cazuri unice de manifestări nedorite sub formă de cefalee cu slăbiciune generală care au fost apreciate ca o manifestare uşoară după intensitate şi nu a fost necesar de a suspenda tratamentul cu Eslotin şi Loratadin. Rezultatele evaluării datelor obiective-specifice a eficacităţii tratamentului cu Eslotin 5 mg/zi la pacienţii cu RA (I-a grupă) comparativ cu Loratadin 10 mg/zi (a II-a grupa) la pacienţii cu RA timp de 20 zile au demostrat că: ü Analiza testelor cutanate cu alergeni neinfecţioşi a confirmat rezultate asemănătoare la toţi pacienţii, dar n-au atins total rezultate negative. ü Analiza nivelului IgE total în ser a demonstrat scăderea veridică a nivelului la toţi pacienţii, dar nu a atins valori normale. ü Studierea cantităţii eozinofilelor în sânge a constatat o scădere veridică pronunţată la majoritatea pacienţilor. ü Involuţia simptomelor RA a fost confirmată prin îmbunătăţirea datelor rinoscopiei. După datele rinomanometriei, micşorarea hiperplaziei mucoasei nazale s-a constatat din a 10-a zi în ambele grupe şi numai la 5 bolnavi din I grupă s-a normalizat tabloul rinoscopiei. Concluzii 1. Studiul clinic efectuat pe un lot de 20 pacienţi cu RA, având o evoluţie uşoară, trataţi cu Eslotin (I grupă), a demonstrat o eficacitate clinică de 95% în doza de 5 mg/zi timp de 20 zile. La administrarea Loratadinului 10 mg/zi la 10 pacienţi cu RA (a II-a grupă) eficacitatea a constituit 90%. 2. Preparatul antihistaminic din generaţia III, studiat recent Eslotin comparativ cu Loratadin ca preparat antihistaminic din generaţia II, au demonstrat avantajele Eslotinei care constă în reducerea destul de efectivă a simptomelor RA pe intervalul a primelor zile, inclusiv orele diurne, când simptomele sunt cele mai manifeste. 3. Un factor important la alegerea preparatelor antihistaminice este posibilitatea siguranţei. Eslotin are profil de siguranţa şi eficacitate optimală datorită particularităţilor deosebite ale acţiunii farmacologice. 4. Administrarea preparatelor antihistaminice studiate din generaţia III (Eslotin) şi II (Liratadin) în RA uşoară în terapia îndelungată timp de 20 zile asigură o remisie clinică completă. 5. Rinomanometria poate fi folosită ca criteriu de bază în aprecierea eficacităţii tratamentului cu preparate antihistaminice la pacienţii cu RA. 6. Cercetările farmacologice din literatura de specialitate au demonstrat că Eslotin (Desloratadin) este până în prezent nu numai blocator a receptorilor H 1 histaminici, cu efect decongestant constant, dar are şi efecte antialergice adăugătoare şi anume: inhibă cascada reacţiilor citotoxice, eliberarea citokinelor antiinflamatorii, inhibă hemotaxisul şi activează eozinofilele, blochează verigele fazelor precoce şi tardive în dezvoltarea reacţiei alergice. Aşadar, Eslotin este mai mult decât un H 1 -histaminoblocant şi corespunde tuturor cerinţelor 267

iniţiativei practall EAACI (European Academy of Allergology and Clinical Immunology) şi ARIA (Allergic Rhinitis and its Impact on Asthma) 2008 referitor la eficacitatea clinică în tratamentul RA. Bibliografie 1. Anatomical Therapeutic Chemical (ATC) classification index with Defined Daily Doses (DDD s). WHO collaborating Centre for Drug Statistics Methodology, Oslo, Norway. January, 2004. 2. Bachert C. Decongestant efficacy of desloratadine in patients with seasonal allergic rhinitis. Allergy, 2001, 56 (suppl. 65), 14-30. 3. Desager J.P., Horsmans Y. Pharmacokinetic-pharmacodynamic relationships of H1- antihistamines. Clin Pharmacokine 1995; 28:419-32. 4. Du Buske L.M. Clinical compasion of histamine H1-receptor antagonist drugs. J Allergy Clin Immunol 1996; 98(6 Pt 3):S30 7-18. 5. Finn AF Jr, Kaplan AP, Fretwell R, Qu R, Long J. A double-blind, placebo-controlled trial of fexofenadine HCl in the treatment of chronic idiopathic urticaria. J Allergy Clin Immunol. 1999 Nov; 104(5):1071-8. 6. Horak F., Stubner U., Zieglmayer R. et al. Onset and duration of action of desloratadine. XIX Congress of Europ. Academy of Allergology and Clinical Immunology, Lisbon, 2000. 7. Marone G. Milestones in the biology and pharmacology of H1-receptor antagonists. Allergy 1997; 52(34 Suppl):7-13. 8. Nelson H., Reynolds R., Mason J. // Fexofenadine HCl is safe and effective for treatment of chronic idiopathic urticaria. Ann Allergy Asthma Immunol. 2000 May;84(5):517-22. 9. Noman P., Dimmann A., Rabasseda. Desloratadine: a preclinical and clinical overview. Drugs Today, 201, 37(4), 215-227. 10. Ormerod A.D. Urticaria: recognition, causes and treatment. Drugs 1994;48:717-30. 11. Ring J., Hein R., Gauger A. Desloratadine in the treatment of chronic idiopathic urticaria. Allergy, 2001, 56 (suppl. 65), 28-32. 12. Simons F.E., Murray H.E., Simons K.J. Quantitation of H1-receptor anatagonists in skin and serum. J Allergy Clin Immunol 1995; 95:759-64. 13. Simons FE, Simons KJ. Clinical pharacology of new histamine H1-receptor antagonists. Clin Pharmacokinet. 1999 May; 36(5):329-52. 14. Woosley R.L. Cardiac actions of antihistamines. Ann Rev Pharmacol Toxicol 1996;36:233-52. 15. Горячкина Л.А. Современные антигистаминные препараты в лечении аллергических заболеваний// РМЖ. Т.9, 21. 2001. 16. Левин Я.И., Ковров Г.В. Антигистаминные препараты и седация// Аллергология. 2002. - 3. 17. Павлова К.С., Курбачева О.М., Ильина Н.И. Фармакоэкономический анализ применения антигистаминных препаратов первого и последнего поколения для лечения сезонного аллергического риноконъюнктивита. // Аллергология. 2004. - 1. 18. Полосьянц О.Б., Силина Е.Г. Антигистаминные препараты: от димедрола к телфасту. // Лечащий врач. 2001. - 3. С. 1-7. 19. Смоленов И.В., Смирнов Н.А. Современные антигистаминные препараты. // Новые лекарства и новости фармакотерапии. 1999. - 5. 20. Юрьев К.Л. Дезлоратадин антигистаминный препарат нового поколения для лечения аллергических заболеваний. // Укр. мед. журнал. 2003. - 4. 268