BULETINUL POMPIERILOR

Transcription

1 MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ BULETINUL POMPIERILOR Nr. 1 (19) 2009 Editura Ministerului Administraţiei şi internelor

2 Publicaţie editată de: INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Bucureşti, ROMÂNIA Fondat în anul 1955, Apare semestrial ISSN Nr. 1(19) 2009 COLEGIUL DE REDACŢIE: Preşedinte: General-locotenent Vladimir SECARĂ Editor coordonator: General de brigadă dr. Constantin ZAMFIR Redactor şef: Colonel Valentin UBAN Secretar responsabil de redacţie: Locotenent-colonel drd. ing. Cristian DAMIAN Traduceri: Ec. Valentin Th. MARINESCU Copyright: I.G.S.U. Drepturile asupra materialelor publicate aparţin autorilor Materialele pentru publicare în numerele viitoare pot fi trimise la adresele de mail din pag. web: Redactare: Carmen TUDORACHE, Carmen PREDA Tehnoredactare: Dumitru VĂNUŢĂ 2

3 CUPRINS SECŢIUNEA 1 Lucrări cu caracter profesional 1. Reglementarea juridică a procesului de prevenire a incendiilor în România autor: colonel drd. Stelian-Ioan RECHIŢEAN, inspector-şef, Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă Ţara Bârsei al judeţului Braşov Protecţia infrastructurilor critice prin prevenirea accidentelor tehnologice autor: locotenent-colonel ing. Ion VINTILĂ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta al judeţului Mehedinţi Necesitatea realizării strategiilor de securitate pentru dezvoltarea socială durabilă autor: maior drd. ing. Orlando ŞCHIOPU, Centrul operaţional, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealu Spirii al Municipiului Bucureşti Prevenirea situaţiilor de urgenţă la monumente istorice autor: locotenent-colonel drd. ing. Dan-Aurel SIMIONESCU, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Securitatea la incendiu a parcajelor subterane şi automatizate pentru autoturisme autor: locotenent-colonel ing. Daniel RADU, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Informarea preventivă în domeniul apărării împotriva incendiilor în unităţi de învăţământ autori: locotenent-colonel drd. ing. Constanţa ENE, locotenent drd. ing. Victor-Mugur GRAURE, Daniela-Adalgiza ANDRONESCU, chim. Dan-Valerian ANDRONESCU Instalaţiile de semnalizarea incendiilor la hale de producţie complexe autor: maior ing. Virgil FĂLCUŢESCU, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I al judeţului Dâmboviţa Modelarea şi simularea incendiilor de pădure autor: locotenent-colonel drd. ing. Constanţa ENE, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Rolul şi importanţa comandantului din perspectiva comunicării în situaţii de criză autor: colonel drd. Adrian FULEA, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale SECŢIUNEA 2 Lucrări cu caracter ştiinţific 10. Particularităţi ale combustiilor rapide în aparate autor: conf. univ. dr. ing. Mihai Dianu, Academia de Poliţie Al.I. Cuza, Facultatea de Pompieri

4 11. Modelarea descompunerii termice şi a aprinderii materialelor solide autori: locotenentcolonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE; locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU, Academia de Poliţie Al.I. Cuza, Facultatea de Pompieri; conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de instalaţii Evaluarea energiei electrostatice pentru dispersii de produse inflamabile. Riscul de incendiu/explozie autori: locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE; locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU, Academia de Poliţie Al.I. Cuza, Facultatea de Pompieri; conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de instalaţii Modelarea sistemelor de acţionare termo-hidraulică a clapetelor de evacuare a fumului cu ajutorul funcţiilor de transfer autori: locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE; locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU, Academia de Poliţie Al.I. Cuza, Facultatea de Pompieri; conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de instalaţii Oxidul de carbon. Intoxicare, efecte, măsuri şi mod de protecţie autor: colonel Sighismund REMETEY, adjunctul inspectorului-şef, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş al judeţului Satu-Mare Aplicaţiile reţelelor de senzori inteligenţi wireless în diverse domenii de activitate autor: locotenent-colonel drd. ing. Cristian DAMIAN, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă SECŢIUNEA 3 Varia 16. Consideraţii şi interpretări asupra comportamentului piroman autor: maior ing. Dan MANCIULEA, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neron Lupaşcu al judeţului Buzău Rezolvarea subiectelor la disciplina FIZICĂ date la concursul de admitere la Facultatea de Pompieri, sesiunea iulie 2008 autori: locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE; locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU, Academia de Poliţie Al.I. Cuza, Facultatea de Pompieri În direct cu NASA. Lumea stranie a mecanicii cuantice autor: prof. Alexandru MIRONOV, secretar general al Comitetului Naţional Român pentru U.N.E.S.C.O

5 REGLEMENTAREA JURIDICĂ A PROCESULUI DE PREVENIRE A INCENDIILOR ÎN ROMÂNIA Colonel drd. Stelian Ioan RECHIŢEAN, inspector-şef Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ţara Bârsei al judeţului Braşov Abstract The paper presents and comments a series of legal regulations concerning fire prevention process. 1. INTRODUCERE Pe timpul utilizării construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice, concepţia privind siguranţa la foc se întregeşte cu sistemul de norme, reguli, instrucţiuni, scheme şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor specifice exploatării construcţiilor şi instalaţiilor respective, vizând îndeosebi eliminarea sau diminuarea riscurilor şi cauzelor potenţiale de incendiu, evacuarea utilizatorilor în condiţii de siguranţă, limitarea dezvoltării şi propagării incendiilor, menţinerea capacităţii de acţiune a serviciului de pompieri pentru stingerea operativă şi eficientă a eventualelor incendii şi limitarea pagubelor. Reglementarea juridică a procesului de prevenire a incendiilor trebuie privită ca un concept global şi flexibil, format dintr-o serie continuă de secvenţe adaptate permanent la situaţia concretă a obiectivului şi care trebuie să aibă în vedere, printre altele, o serie de posibilităţi referitoare la: prevenirea incendiului; detecţia timpurie a focului (care să permită o intervenţie eficientă); încetinirea dezvoltării iniţiale; stingerea automată sau manuală; confinarea spaţială a incendiului (prin compartimentare sau alte măsuri de protecţie pasivă); mutarea oamenilor în zone sigure. Activitatea de prevenire a incendiilor trebuie să fie continuă şi periodică, să se racordeze la noua situaţie din teren. Prevenirea incendiilor este percepută astăzi ca o serie de şanse şi posibilităţi care se oferă permanent celui care organizează aceste activităţi, structurate într-o tactică flexibilă, cu abordare continuă pe toată durata de viaţă a unei clădiri, respectiv: proiectarea, execuţia, exploatarea, în special, de-a lungul întregii perioade de timp în care un incendiu are loc. Prezenta lucrare vrea să structureze şi un concept al managementului prevenirii incendiilor, privit nu numai din perspectiva specialistului, ci mai ales din interferenţa reglementărilor juridice raportate la necesităţile obiective ale momentului. 5

6 6 2. SCURT ISTORIC Despre primele organizări în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor există date şi informaţii încă din Antichitate. La Roma şi în alte oraşe ale imperiului funcţionau aşa-numitele cohorte de vigiles însărcinate cu supravegherea modului în care era folosit focul, dar şi cu intervenţia în caz de incendiu. Evul Mediu, cu cetăţile şi oraşele sale aglomerate, nesistematizate, cu majoritatea clădirilor construite din lemn, a consacrat formula echipelor de intervenţie puse la dispoziţie de bresle, care acţionau la chemarea mai-marilor oraşelor, cu mijloace de stingere specifice profesiei: găleţi şi butoaie (sacale) pentru apă, pompe manuale, topoare şi alte mijloace de dezvelit şi demolat, scări etc. Epoca modernă inaugurată de prima revoluţie industrială, care a făcut posibilă trecerea de la producţia manufacturieră la cea de masă, industrială, generată de apariţia maşinilor şi mecanismelor acţionate de abur, a permis dezvoltarea comunităţilor umane, creşterea în dimensiune a oraşelor, apariţia unor noi pericole de incendiu. Acestea sunt argumentele care au condus la apariţia serviciilor de apărare împotriva incendiilor, alcătuite din oameni plătiţi şi pregătiţi permanent să facă faţă pericolelor. Asemenea organizări aflate sub autoritatea organelor administrative ale marilor oraşe din Muntenia şi Moldova, în principal, la Iaşi şi la Bucureşti, dar şi din Transilvania, au apărut încă din secolele XVII XVIII. Însă eficienţa respectivelor servicii era mult diminuată fie datorită slabei organizări şi motivaţii pentru pregătire şi intervenţie, fie datorită slabei dotări şi inexistenţei unor reglementări clare în domeniul prevenirii incendiilor (mai ales în Muntenia şi Moldova, întrucât în Transilvania erau valabile reglementările impuse de Cancelaria de la Viena). Un motiv dintre cele mai serioase pentru organizarea temeinică a apărării împotriva incendiilor l-a constituit declanşarea, din neglijenţă ori provocate de trupele de ocupaţie pe timpul deselor războaie ruso-austro-turce, a unor mari incendii care au distrus aproape în întregime multe din oraşele ţării, dezastre în faţa cărora comunităţile umane asistau neputincioase. Pacea de la Adrianopole din anul 1829, încheiată în urma războiului ruso-turc, consfinţea, prin prevederile sale, obţinerea unei relative autonomii a Ţărilor Române faţă de Imperiul Otoman şi intrarea lor sub protectorat rusesc. Consecvent politicii sale în atitudinea faţă de români, Imperiul Ţarist nutrea speranţa înglobării treptate a acestora (începutul îl făcuse cu Basarabia, la 1812), înglobare pe care evenimentele istorice ulterioare nu au mai permis-o. Paradoxal însă, măsurile luate de administraţia rusă în cele două Principate Muntenia şi Moldova vor pregăti terenul pentru emanciparea acestora, chiar dacă nu s-a dorit acest lucru decât, în parte, şi în raport cu turcii. Printre înnoirile impuse în Regulamentul Organic, înfiinţarea primelor nuclee ale armatei naţionale s-a remarcat ca una dintre cele mai importante. Această realizare a constituit suportul cel mai temeinic pentru apariţia armei pompierilor. Eşecul organizărilor anterioare ale activităţii de stingere a incendiilor în special de la nivelul celor două capitale, Bucureşti şi Iaşi, au determinat căutări pentru găsirea unei structuri eficace, de tip militar. În acest mod se rezolvau problemele disciplinei, pregătirii specifice, dotării, intervenţiei rapide (încă din primele faze ale dezvoltării incendiilor, altminteri nu se mai putea face nimic, dat fiind că majoritatea clădirilor

7 din acele oraşe erau din lemn), motivaţiei reduse a civililor pentru participarea la intervenţii, precum şi multe alte greutăţi cu care se confruntaseră organizările anterioare. Autorul ideii de organizare militară a pompierilor a fost un general rus, aflat în Muntenia, pe nume Starov. Iniţiat la 1833, proiectul de organizare Formiruirea comandei de foc supt numirea de roată de pompieri pentru oraşul Bucureşti, va fi aplicat de mai ambiţiosul domn al Moldovei, Mihail Grigore Sturza, la Iaşi, în anul Practic după o perioadă de numai patru luni şi jumătate, la 15 mai acelaşi an roata de pojarnici de la Iaşi îşi intra în atribuţii. Caracterul militar al respectivei formaţiuni provenea din însăşi denumirea ei, roata corespunzând structurii şi organizării companiei, ca subunitate militară valabilă şi astăzi. De asemenea, existenţa unei cazărmi în care funcţionau reguli militare, personalul care provenea de la celelalte unităţi militare constituite şi care îşi menţinea gradele, uniforma (în bună măsură), obligaţiile şi drepturile aferente, similare cu ale personalului militar, instrucţia cu specific militar dar şi profesional pompieristic, dotarea cu armament de infanterie, toate aceste argumente confirmă ideea structurii şi organizării de tip militar a primei unităţi de pompieri de la Iaşi. La Bucureşti o asemenea structură apărea 10 ani mai târziu, în 1845, efectivele sale fiind considerabil mai mari decât ale companiei din Iaşi, după cum şi Capitala de atunci a Munteniei era mai întinsă şi mai populată decât cea a Moldovei. Decalajul de 10 ani între apariţiile celor două unităţi de pompieri militari poate fi explicat, în bună măsură, prin preocuparea autorităţilor de la Bucureşti pentru o mai temeinică pregătire de specialitate a celor care urmau să încadreze compania de pompieri, lucru care s-a văzut pe timpul incendiului de la 23 martie 1847 supranumit Focul cel mare sinistru care prin dimensiuni este unic în analele Bucureştilor. Prezenţi la datorie, pompierii militari luptând cu bărbăţie şi râvnă,...ajutaţi de infanteriştii Regimentului 2, de ostaşi din cavalerie, au fost nevoiţi doar să se mărginească la protejarea cartierelor oraşului situate în afara cercului de foc. Chiar şi aşa printre victimele prăpădului s-a aflat şi un ostaş pompier. Era primul, din lungul şir al pompierilor militari, care şi-a dat viaţa pentru a o salva pe cea semenilor. Anul revoluţionar 1848 consacra pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine de această dată pentru idealurile democraţiei şi independenţei ale pompierilor militari. Nici nu se vindecaseră rănile sinistrului din martie 1847 când, la 13 septembrie 1848, sângele ostaşilor pompieri din Bucureşti şi al infanteriştilor a înroşit cazarma din Dealul Spirii şi împrejurimile sale. Toate sursele istorice, martorii oculari, contemporanii bătăliei, apreciază în unanimitate că majoritatea jertfelor (din cei peste 100 de morţi şi tot atâţia răniţi) au fost date de pompieri, ei aflându-se în vâltoarea încleştării. Un şir de evenimente istorice ulterioare a consacrat actul eroic al pompierilor. Veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoraţie militară românească Pro virtute militari, înfiinţată de marele domn al Unirii de la 1859, Alexandru Ioan Cuza. Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Tării, Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat încă din 1861) primind primul drapel de luptă din chiar mâna domnitorului. 7

8 Recunoaşterea faptului că 13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă, indiferent de epocile istorice pe care şi regimurile politice prin care a trecut ţara. Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită ca ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA însă a fost legal oficializată după război, şi mai apoi prevăzută prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Niciodată capitolul din Istoria Naţională dedicat anului revoluţionar 1848 n-a făcut abstracţie, indiferent de vremuri, de sângeroasa şi inegala confruntare dintre ostaşii companiei de pompieri din Bucureşti şi coloana armatei otomane. Atunci au căzut la datorie aproape jumătate din efectivele pompierilor, Dealul Spirii devenind, prin această tragică faptă de arme, un simbol al jertfei şi iubirii de ţară. Pe timpul domniei lui Cuza pompierii au beneficiat de atenţia sa deosebită, capul oştii inspectându-i des şi fiind mulţumit, de fiecare dată, de modul cum se prezentau cazărmile şi oamenii. Tradiţiile consemnează, în acei ani, şi trimiterea în străinătate (la Paris) pentru perfecţionarea pregătirii, a primului ofiţer de pompieri. Caracterul militar şi structura organizatorică specifică aveau să fie întărite şi statornicite prin înaltul Decret Regal 702 din 1874, act normativ care modifica Legea pentru organizarea armatei. Pompierii vor intra în subordinea Ministerului de Răsboi, constituindu-se ca unităţi şi subunităţi în compunerea artileriei teritoriale. Batalionul de pompieri Bucureşti devine divizion, iar companiile din Galaţi, Iaşi şi Craiova baterii de artilerie; celelalte companii şi secţii de pompieri vor încadra semi-baterii şi secţiuni. Jumătate din tunurile cu care au fost înzestraţi pompierii-artilerişti erau de asalt, calibru 152,4 mm. Instrucţia se va împărţi în două - artileristică şi de pompieri. Eficienţa acestui tip de organizare şi pregătire a pompierilor se va materializa pe timpul Războiului pentru Independenţa României din anii Participanţi în compunerea bateriilor de coastă şi a bateriilor active, dar şi a coloanelor de transport muniţii, ei şi-au adus contribuţia la asediul Vidinului, Rahovei şi Plevnei, jurnalele de operaţii menţionându-i ca ostaşi destoinici, plini de curaj şi profesionalism. Eroismul unora dintre pompieri, cum a fost căpitanul Gheorghe Lupaşcu, a fost răsplătit cu cele mai înalte decoraţii de război, româneşti şi ruseşti Steaua României şi Crucea Sfântul Gheorghe. După Războiul de Independenţă cele 14 baterii de pompieri-artilerişti au trecut direct în subordinea regimentelor de artilerie, situaţie care a durat până în 1912 când, prin Înaltul Decret Regal 2222, s-a înfiinţat Inspectoratul Pompierilor Militari. Procesul de reformă a instituţiei pompierilor stagnează pe timpul Primului Război Mondial şi va fi reluat odată cu numirea locotenent-colonelului (apoi colonel) Gheorghe Pohrib ca inspector general al pompierilor. De numele acestui ofiţer (artilerist ca origine, dar activând la pompieri încă din 1907) sunt legate, de departe, cele mai însemnate realizări din istoria armei. Prin pasiunea sa pentru muncă şi înalta competenţă a reuşit ca, în scurt timp, să îmbunătăţească dotarea companiilor de pompieri din oraşele mari ale ţării cu cele mai performante maşini de stins incendii (de regulă germane). La insistenţele sale, pe întreg teritoriul românesc cu predilecţie în Transilvania, Basarabia, Bucovina şi Cadrilater au luat fiinţă peste 50 8

9 de noi subunităţi de pompieri subordonate grupurilor teritoriale, înfiinţate prin respectarea, de regulă, a principiilor administrativ-teritoriale şi economice. Printr-o amplă documentare, inclusiv în străinătate, colonelul Gheorghe Pohrib şi-a adus contribuţia la fundamentarea şi legiferarea concepţiei privind apărarea pasivă (actuala protecţie civilă) a teritoriului. Legea nr. 1245/1933 şi Regulamentul 10, de aplicare a acesteia, stabileau pompierilor atribuţiile de bază în organizarea, conducerea şi desfăşurarea apărării pasive a teritoriului. Începând cu acel an în dotarea pompierilor militari se vor regăsi autospeciale, materiale şi accesorii necesare salvării persoanelor de sub dărâmături, degazării, ridicării şi distrugerii bombelor neexplodate, înştiinţării populaţiei, primul-ajutor medical etc. Pregătirea efectivelor proprii şi a populaţiei ia proporţii, la exerciţiile de apărare pasivă participând, cu diverse ocazii, cele mai înalte autorităţi ale statului (inclusiv regele Carol II). Colonelului Gheorghe Pohrib, comandant al pompierilor din 1920 până în 1937, i se datorează apariţia primei reviste de specialitate a pompierilor Buletinul Pompierilor Români, precum şi transformarea Inspectoratului Pompierilor Militari în comandament de armă, la 2 august Cei peste 17 ani de activitate în fruntea pompierilor au legat definitiv numele colonelului Gheorghe Pohrib de destinul acestei arme, fostul artilerist reuşind s-o slujească aşa cum nimeni n-a mai făcut-o până la el. Eforturile care s-au depus după pensionarea sa au determinat ca, pe durata marii conflagraţii care a fost cel de-al Doilea Război Mondial, pompierii militari să-şi îndeplinească în cele mai bune condiţii misiunile. Pe timpul bombardamentelor sovietice de la începutul războiului şi apoi al atacurilor aviaţiei anglo-americane, sub ploaia de bombe şi foc, pompierii din Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Craiova, Braşov, laşi, Constanţa şi din alte oraşe ale ţării au stârnit admiraţia şi recunoştinţa populaţiei şi autorităţilor vremii. Memorabile rămân intervenţiile din 1-3 august 1943 de la Ploieşti, din 4 aprilie 1944 de la Bucureşti, precum şi din perioada martie-august 1944 din marile oraşe ale tării, prilejuri cu care au fost salvate nenumărate vieţi şi inestimabile bunuri materiale. Datorită unităţilor de pompieri apărare pasivă din Ploieşti şi din marile oraşe apropiate (în special a celor din Bucureşti, dar şi din Buzău, Câmpina, Sinaia, Braşov etc.), în cooperare cu cele germane, principalele rafinării ale României atacate de aviaţia anglo-americană au fost eficient protejate, fiind în măsură să-şi reia rapid producţia. Totodată, au fost salvate de la distrugere Universitatea din Bucureşti, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Ateneul Român, Palatul Regal, Palatul Telefoanelor, C.E.C.-ul central, alte şi alte edificii şi întreprinderi industriale. La jertfa de sânge a fiilor ţării pe câmpurile de luptă din est ori din vest (cifrate după unii autori la peste şapte sute de mii de vieţi) s-a adăugat şi cea ale pompierilor, numai pe timpul atacului aviaţiei germane din 24 august 1944 pierind la datorie cinci ostaşi. Sacrificiile şi lipsurile îndurate de populaţie în timpul războiului au fost resimţite, în egală măsură, şi de pompierii militari. Un ordin circular al vremii stipula că la masa trupei se va da de trei ori pe săptămână mămăligă în loc de pâine, se va renunţa la felul doi pentru masa de prânz, iar în zilele de luni, miercuri şi vineri, la masa de seară se va posti. După 1940 în dotarea pompierilor nu s-a mai introdus nicio maşină de stins incendii, toate eforturile fiind îndreptate către dotarea armatei. 9

10 Sfârşitul războiului găseşte unităţile de pompieri din Basarabia, Bucovina şi Moldova evacuate (care au mai apucat), în curs de evacuare, distruse sau desfiinţate (batalioanele din Odessa, Chişinău şi Cernăuţi), iar pe cele din Muntenia la limita supravieţuirii. Chiar şi aşa, puţinele mijloace care le mai rămăseseră (în special maşinile de transport şi caii) au fost rechiziţionate de armata sovietică. În perioada care a urmat până la sfârşitul anului 1948 situaţia a devenit disperată în cazul unora dintre subunităţile de pompieri din Moldova mai ales. Amintim aici cazul secţiei din oraşul Huşi, care nu mai dispunea de niciun fel de utilaj de stingere, fiind nevoită ca, la incendiul din 10 martie 1945, să organizeze un releu de găleţi pentru stingerea acestuia, operaţiune care a durat şase ore şi jumătate. În domeniul organizatoric, sfârşitul războiului debutează cu modificări importante: în Ordinul Marelui Stat-major nr din 5 mai 1945 se stipula că: Pompierii militari vor trece cu organizarea actuală la Ministerul Afacerilor Interne, figurând numai în organizarea şi situaţiile armatei Ministerul de Interne va prelua asupra sa dotarea, întrebuinţarea şi instrucţia acestui personal. Ca urmare a acestui ordin, Comandamentul Corpului Pompierilor Militari redevine Inspectoratul General al Pompierilor, batalioanele din Bucureşti şi Ploieşti devin Grupuri de pompieri (Batalionul de pompieri apărare pasivă Bucureşti fusese desfiinţat încă din aprilie 1945). Decretul-lege nr din august 1945, care stabilea cadrul de trecere a armatei române la condiţii de pace arată că: Pompierii militari nu mai fac parte din cadrele armatei, urmând a fi organizaţi ca instituţie civilă de către Ministerul Afacerilor Interne. În acelaşi an 1945, în luna septembrie, începe încadrarea cu efective a subunităţilor din Ardealul de Nord, revenit în graniţele naţionale în martie La prevederile Decretului nr se revine după un an, prin Decretul-lege nr. 1909, care stabilea că pompierii militari nu fac parte din cadrele armatei, însă ei se vor încadra cu personal de către Ministerul de Război şi Marele Stat-major. Această prevedere lasă deschisă încadrarea cu personal militar şi nu se mai punea problema ca instituţia să devină civilă. Cu respectivul prilej, tinerii încep a fi încorporaţi direct la pompieri (nu mai provin de la Ministerul de Război, după ce se instruiseră în prealabil, timp de un an, în unităţi aparţinătoare acestuia). Aşa se face că din seria a treia a contingentului 1946 pompierii primeau spre completare de recruţi. Faptul că instituţia pompierilor era în completă subordonare a Ministerului de Interne este demonstrat şi de primele decizii ministeriale comune, ale acestui minister, cu acelea ale industriei, agriculturii, finanţelor, minelor, comerţului, petrolului etc., care reglementau organizarea prevenirii şi stingerii incendiilor în cadrul respectivelor domenii. În sfârşit, după semnarea Păcii de la Paris (care nu recunoştea României nici măcar calitatea de cobeligerant şi îi impunea condiţii grele, ca ţară învinsă ) în cadrul măsurilor pentru stabilirea forţelor armate, instituţia se reorganizează pe 11 grupuri de pompieri (12 la sfârşitul anului), 29 de companii şi 80 de secţii. Inspectoratul General al Pompierilor, împreună cu Inspectoratul Jandarmeriei şi Comandamentul Trupelor de Grăniceri, se vor regăsi în cadrul unui secretariat general pentru trupe din Ministerul Afacerilor Interne (cu stat-major, logistică, direcţie superioară pentru trupe etc.). Cu anul 1948 începe un prim ciclu organizatoric de după război, din viaţa instituţiei pompierilor militari. Cu acest prilej se va pune problema existenţei unei 10

11 companii de pompieri în fiecare reşedinţă de judeţ (lucru ce nu s-a realizat decât peste 20 de ani, în 1968), vor fi organizate două centre de instrucţie la Grozăveşti şi Târgu- Mureş, iar cu prilejul centenarului Revoluţiei de la 1848 s-a discutat, pentru prima oară, de necesitatea organizării unui muzeu permanent al pompierilor, realizat în Tot în 1948 reapare Buletinul Pompierilor Români care îşi încetase apariţia în ianuarie 1944 sub denumirea de Paza contra incendiilor (astăzi revista Pompierii Români). Anul 1949 este important pentru revenirea la denumirea de Comandament al Pompierilor, efectivele din subordinea celor cinci grupuri administrative de pază contra incendiilor fiind de: 225 ofiţeri, 349 subofiţeri, 22 maiştri militari şi militari în termen. După apariţia Legii nr. 5/1950 privind organizarea administrativteritorială a ţării, grupurile de pompieri capătă denumirea de servicii regionale de pază contra incendiilor care vor deveni grupuri regionale în anul 1952, efectivele pompierilor militari de la nivelul acestui an fiind considerabil mai mari decât în 1949 (1.312 ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari, 360 angajaţi civili şi militari în termen) Comandamentul Pompierilor transformându-se în Direcţia Pompierilor din Ministerul Afacerilor Interne. În septembrie 1953 se înfiinţează inspecţiile regionale de prevenirea incendiilor (care aveau în subordine inspecţii regionale şi orăşeneşti). Pentru Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară se înfiinţează Serviciul Regional de Pompieri Târgu-Mureş, al cărui nivel de autonomie însă nu era similar cu al formaţiunii teritoriale deservite. În sfârşit, anul 1955 definitoriu pentru reducerile de efective ale Ministerului de Interne afectează şi trupele de pompieri. Sunt desfiinţate 17 secţii de pompieri, companiile Bârlad şi Stei devin grupuri regionale (este evidentă legătura între locurile de baştină ale lui Gheorghiu-Dej şi Petru Groza şi aceste schimbări, însă cele două grupuri n-au funcţionat decât până în 1957), iar numărul efectivelor se reduce drastic: de la de subofiţeri la 1.797, iar al trupei de la la 5.405, reduceri mai mici operându-se şi la categoria ofiţeri (de la la 1.098). Perioada este caracterizată prin stabilitate organizatorică, acum funcţionând 17 grupuri regionale, cu 108 companii de pompieri, 2 companii-şcoală şi una de gospodărie. Legea nr. 57/1968 pentru organizarea administrativ-teritorială a ţării, în baza căreia se înfiinţau 39 de judeţe, marchează apariţia grupurilor judeţene de pompieri şi a Grupului de pompieri al municipiului Bucureşti, ca mare unitate de pompieri. După 1968 modificări de substanţă în organizarea pompierilor nu s-au mai produs, decât poate prin apariţia unor companii amplasate pe unele platforme industriale (în urma sinistrului de la Piteşti din 1974), a Poligonului de încercări şi experimentări de la Boldeşti (tot în 1974), a Şcolii de ofiţeri pompieri (astăzi Facultatea de Pompieri) din Bucureşti (în 1976), precum şi a Şcolii de subofiţeri pompieri de la Boldeşti, în Este de menţionat că ofiţerii pompieri s-au pregătit, încă din 1948, succesiv, la Bucureşti, Oradea şi Sibiu, iar subofiţerii la Bucureşti (încă din 1931) şi Câmpina. În esenţă, anul 1989 a încheiat cel de-al doilea ciclu organizatoric de după război, instituţia pompierilor apărând ca o structură de sine stătătoare, distinctă, în cadrul Ministerului de Interne, cu activitatea pusă pe temeinice baze legale, recunoscută ca atare pe plan naţional şi internaţional. 11

12 Momentul decembrie 1989 a constituit un nou început şi pentru pompierii militari, mai ales privind fundamentarea cadrului legal de organizare şi funcţionare. Cele mai importante acte normative privind organizarea pompierilor, dar şi a propriei activităţi, au fost Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari şi Ordonanţa Guvernului nr. 60/1997, aprobată cu Legea nr. 212 din acelaşi an. Trebuie menţionat că anterior acestor acte normative, dar şi ulterior au fost elaborate şi emise o multitudine de alte normative cu impact deosebit asupra reglementării activităţii de apărare împotriva incendiilor şi a dezastrelor. În acelaşi timp, au fost înfiinţate peste 100 de subunităţi de pompieri, iar ca urmare a diversificării misiunilor acestora au apărut staţii de intervenţie pentru asistenţă medicală şi descarcerare-smurd, pionieratul în domeniu debutând la Târgu-Mureş, renumit acum prin echipa doctorului Raed Arafat (decorat de Preşedintele României în 31 decembrie 2005). În prezent echipaje de descarcerare există în toate judeţele ţării; de menţionat că noile subunităţi au fost înfiinţate, în principal, pentru micşorarea timpului de răspuns la incendiu şi în alte situaţii de urgenţă, iar dotarea şi efectivele acestora au fost asigurate, de regulă, prin redistribuire. Un capitol important din evoluţia armei pompierilor l-a constituit şi îl constituie asigurarea dotării subunităţilor cu tehnică şi utilaje de intervenţie. Până la sfârşitul Primului Război Mondial, dar şi pe toată perioada interbelică, pompele şi utilajele de stins incendii proveneau din afară. În acest sens Muzeul Naţional al Pompierilor deţine o bogată şi interesantă colecţie, care reflectă evoluţia asigurării stingerii incendiilor în raport de progresul tehnico-economic, de-a lungul timpului. În perioada interbelică industria românească producea o gamă largă de accesorii pentru pompieri şi, la sfârşitul deceniului patru, I.M.A.S.A. Arad a fabricat prima autopompă cisternă cu rezervor de litri de apă. Industria română pentru aparate de stins incendiu" producea, printre altele, stingătoare manuale Pompier cu praf şi spumă, având capacităţi cuprinse între 50 şi 200 de litri, precum şi pompa manuală de acelaşi tip, cu un debit de 150 litri/min. şi distanţa de refulare de 27 de metri. Războiul a încetinit şi apoi a întrerupt producţia autohtonă, provocând o pauză de zece ani situaţie deloc benefică pompierilor. La sfârşitul războiului, în 1945, dezorganizarea unităţilor de pompieri era dublată de o situaţie mai mult decât deficitară în privinţa dotării. Nemaivorbind de maşinile de transport, rechiziţionate de ocupantul sovietic (considerate captură de război ) în dotarea pompierilor militari se mai aflau doar 149 de autospeciale şi motopompe, vechi şi cu multiple defecţiuni, marea lor majoritate descompletate, cu improvizaţii şi defecţiuni la principalele sisteme şi instalaţii. Posibilităţile de reparare erau extrem de reduse, lipseau piesele de schimb, dificultate accentuată şi de existenţa a peste 18 tipuri de maşini. Subunităţile din Bucureşti deţineau 33 din totalul maşinilor, la Iaşi, Timişoara, Craiova, Alba Iulia şi Tecuci se aflau câte 4, iar în celelalte subunităţi maxim 1 2 autospeciale (cazul secţiei din Huşi, amintit deja, era singular). Din cele 33 de maşini şi utilaje de stingere aflate în dotarea Batalionului din Bucureşti, 18 erau autopompe-cisternă (Mercedes-Benz şi Magirus), 6 erau autoscări mecanice (3 Magirus, din care 2 de 45 m). Capitala mai deţinea 6 motopompe şi 3 autopompe. Până la 1948 această dotare precară nu a suferit nicio 12

13 modificare. Marele deficit a fost acoperit, în bună măsură, la finele anului următor, cu 100 autopompe cisternă PRAGA, fabricate la Arad după licenţă cehoslovacă. Acest model de autospecială, cu cazanul de litri, deservită de 8 servanţi şi 2 subofiţeri, care se deplasa cu o viteză maximă de 60 km/oră, s-a aflat în serviciu timp de 15 ani. În anii , la Uzinele Vulcan din Bucureşti au fost asimilate şi s- au fabricat 50 de autopompe-cisternă Skoda 706, cu motor Diesel. Anul 1950 este marcat de începutul specializării Întreprinderii Metalurgice Bănăţeana din Timişoara în producerea de maşini, utilaje şi accesorii pentru stingerea incendiilor. Până în 1954, de pe banda de montaj a acestei uzine au ieşit 400 de autopompecisternă Praga R.N, iar din 1953 şi până în 1960 peste de motopompe IMB-53. Din 1956 începe producţia unor autospeciale de concepţie românească, tip S.R. (101, 104, 132, 114), fabricându-se peste de autopompe-cisternă şi mai bine de 700 alte tipuri: auto-tunuri pentru lucrul cu spumă, pentru praf şi pulberi stingătoare, pentru evacuarea fumului şi gazelor etc. Premiera absolută pe plan naţional (în lume mai existau doar şase state care mai aveau în dotare asemenea autospecială) a constituit-o construcţia pe şasiu S.R.114, în 1971, a autospecialei cu jet de gaze (produse de un motor de avion cu reacţie) destinată stingerii incendiilor de sonde. Ulterior s-au mai construit şi alte exemplare pe şasiu Roman, iar comportarea lor a fost recunoscută şi elogiată şi în exteriorul ţării. O a doua etapă în dotarea pompierilor români începe după incendiul de pe platforma petrochimică de la Piteşti, din 1974, care a produs imense pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Perioada este importantă prin faptul că s-a renunţat, aproape în totalitate, la folosirea maşinilor cu motoare pe benzină. A fost redus la maxim importul şi s-au produs autospeciale de capacităţi mari şi cu posibilităţi de lucru multiple (cu patru substanţe de stingere, în final). Până în anii 90 industria românească a produs pentru nevoi interne (şi pentru export) cca de autospeciale. Tot în această perioadă au fost fabricate 12 nave maritime şi fluviale de stins incendii, precum şi 20 de trenuri de prevenire şi stingere a incendiilor, cu dotare complexă şi performanţe de lucru dintre cele mai înalte. Practic, la nivelul anilor '80 tehnica de intervenţie a pompierilor militari era complet înnoită. Am amintit deja câteva repere ale evoluţiei instituţiei pompierilor în plan legislativ. Abordarea problemei din acest punct de vedere trebuie să facă trimitere, în mod necesar, la două importante momente: 3 aprilie 1936, când prin înaltul Decret Regal 815 a fost promulgată Legea privind organizarea pompierilor, şi 16 octombrie 1996 când, sub numărul 121, apare Legea privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari. În cei 60 de ani ce despart cele două momente, sunt de menţionat o serie de reglementări, iar dintre care cele mai importante au fost Decretele nr. 167/1974, 232/1974, republicat în 1978, 277/1979, precum şi multe Hotarâri ale Consiliului de Miniştri (190/1951, 169/ /1974 etc.). Importante au fost şi unele decizii ale factorului politic, prin care s-a sporit numărul efectivelor şi s-au înfiinţat noi subunităţi de pompieri, în urma unor dezastre cum au fost acelea de la Piteşti, Teleajen etc. * * * 13

14 Procesul de modernizare a prevenirii şi intervenţiei pentru limitarea efectelor incendiilor şi altor tipuri de dezastre, calamităţi, catastrofe, explozii, accidente de orice natură, denumite în mod generic situaţii de urgenţă, nu ar fi fost complet şi eficient dacă nu ar fi reunit din punct de vedere organizatoric şi al reglementărilor specifice două instituţii care, de altfel, au mai funcţionat împreună în anii Este vorba de instituţia pompierilor militari şi protecţia civilă, reprezentate la nivel central de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari şi Comandamentul Protecţiei Civile, iar în plan teritorial de către grupurile şi brigăzile de pompieri militari şi inspectoratele judeţene de protecţie civilă. În mod concret, fuziunea celor două instituţii a fost prevăzută prin Ordonanţa Guvernului nr. 291/2000, care nu a putut fi aplicată în cursul anului 2001 din cauza multelor imperfecţiuni, apoi de către Ordonanţa nr. 88/2001, act normativ completat şi modificat în repetate rânduri, ultima completare mai importantă fiind Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/2004 aprobată şi modificată prin Legea nr. 329/2004, care a suferit, la rândul ei, modificări prin Ordonanţa Guvernului nr. 191/2005. Aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001, cu suita de modificări şi completări menţionate, n-ar fi fost posibilă fără stabilirea concepţiei şi a cadrului general, dar specific, de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, lucru realizat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, modificată şi aprobată de Legea nr. 15/2005, precum şi de o serie de hotărâri ale Guvernului României din 2004, cele mai importante fiind nominalizate în lucrare la capitolul destinat principalelor reglementări privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a serviciilor de urgenţă profesioniste şi voluntare, precum şi privind atribuţiile legale care revin acestora şi altor autorităţi centrale şi locale în managementul situaţiilor de urgenţă. Toate acestea, precum şi asimilarea standardelor europene în domeniile apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, fac din instituţia serviciilor profesioniste de urgenţă una compatibilă cerinţelor de integrare în Uniunea Europeana, condiţii pe care le-a îndeplinit încă de anul trecut în urma evaluării efectuate, la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, de către un grup de experţi ai acesteia. 3. ACTIVITATEA DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR ÎN CONFORMITATE CU LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ 3.1. Principii generale de organizare la nivelul agenţilor economici, atribuţii şi responsabilităţi Apărarea împotriva incendiilor a vieţii oamenilor şi a bunurilor constituie o problemă de interes public la care trebuie să participe, în condiţiile legii, autorităţile administraţiei publice, persoanele juridice şi fizice române, precum şi celelalte persoane juridice sau fizice care desfăşoară activităţi ori se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României. 14

15 Persoanele juridice şi cele fizice răspund, potrivit legii, de toate efectele nocive ale incendiilor care decurg din existenţa sau utilizarea construcţiilor, echipamentelor, mijloacelor, utilajelor şi instalaţiilor economice pe care le deţin sau administrează, de activitatea desfăşurată sau în legătură cu aceasta, de produsele pe care le folosesc, le prelucrează, le furnizează, le transportă, le stochează sau le comercializează. Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască prin deciziile lor viaţa, bunurile şi mediul. Organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii de prevenire a incendiilor se realizează pe baza următoarelor principii: respectării reglementărilor în vigoare; priorităţii; dimensionării optime; colaborării şi conlucrării cu factorii interesaţi. Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor se referă la proiectarea şi executarea construcţiilor şi instalaţiilor, indiferent de forma de proprietate, potrivit concepţiei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi urmăresc, într-un ansamblu integrat de măsuri, satisfacerea exigenţelor utilizatorilor cerinţei de calitate siguranţa la foc. Pentru îndeplinirea exigenţelor de siguranţă la foc este necesar ca, la proiectarea şi executarea construcţiilor şi instalaţiilor factorii implicaţi în acest domeniu, să adopte astfel de soluţii încât, în cazul producerii unui incendiu, să se asigure următoarele: protecţia şi evacuarea utilizatorilor; limitarea pierderilor de bunuri existente în construcţie ori instalaţie; preîntâmpinarea propagării incendiilor; protecţia pompierilor şi a altor forţe care intervin pentru evacuarea şi salvarea persoanelor; protejarea bunurilor periclitate; stingerea incendiilor şi înlăturarea unor efecte negative ale acestora. Totodată, factorii responsabili cu proiectarea şi utilizarea construcţiilor şi instalaţiilor (proiectanţi, verificatori de proiecte, fabricanţi şi furnizori de produse pentru construcţii şi instalaţii, executanţi, responsabili tehnici şi experţi tehnici) trebuie să aibă în vedere, în activitatea pe care o desfăşoară, şi potenţialele efecte negative ale agenţilor termici, chimici, electromagnetici şi biologici care pot acţiona în caz de incendiu asupra construcţiilor, instalaţiilor şi a utilizatorilor, inclusiv a pompierilor şi a altor forţe care intervin în cazul producerii de incendii. Proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii tehnologice sunt obligaţi să cuprindă în documentaţiile pe care le întocmesc măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice naturii riscurilor pe care le conţin obiectele proiectate. Executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii sunt obligaţi să realizeze integral şi la timp măsurile de apărare împotriva incendiilor 15

16 cuprinse în proiecte şi să pună în stare de funcţionare instalaţiile de prevenire şi stingere a incendiilor. Pe întreaga lor durată de existenţă construcţiile de orice tip, dispozitivele, echipamentele şi instalaţiile tehnologice se supun, prin grija proprietarului, unei examinări sistematice şi calificate pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu. Pentru asigurarea unor construcţii de calitate sunt obligatorii realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unei construcţii a următoarelor cerinţe: a) rezistenţă şi stabilitate; b) siguranţă în exploatare; c) siguranţa la foc; d) igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului; e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie; f) protecţie împotriva zgomotului. Proprietarii de construcţii au obligaţia de a efectua lucrările de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de către persoanele fizice sau juridice autorizate şi verificate potrivit legii. Se interzice aplicarea proiectelor pentru construcţiile care adăpostesc aglomerări de persoane sau pentru construcţiile industriale în care se desfăşoară procese tehnologice sau se depozitează substanţe ce pot pune în pericol siguranţa şi sănătatea personalului propriu sau a colectivităţilor învecinate, neverificate privind cerinţa de calitate siguranţa la foc C. La încheierea contractelor de societate, de concesionare, de închiriere, de antrepriză şi de asociere părţile sunt obligate să consemneze în actele respective răspunderile ce le revin privind asigurarea apărării împotriva incendiilor. Autospecialele, echipamentele, substanţele, accesoriile şi celelalte mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, utilizate pe teritoriul României, trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice de calitate şi de performanţă prevăzute de reglementările în vigoare. Cheltuielile autorităţilor publice ocazionate de stingerea incendiilor la bunurile persoanelor juridice private se suportă de către acestea. În acest scop se pot încheia contracte sau convenţii de colaborare cu persoanele juridice care au mijloacele tehnice de intervenţie la nivelul de performanţă prevăzut de reglementările specifice. Prestarea lucrărilor de termoprotecţie, ignifugare, verificare, întreţinere şi reparare a autospecialelor şi a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor se efectuează de persoane juridice atestate. Ordinea interioară, din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, reprezintă ansamblul dispoziţiilor care trebuie stabilite, aplicate şi respectate. Prin dispoziţiile generale de prevenire şi stingere a incendiilor privind ordinea interioară se reglementează: a) lucrările cu foc deschis; b) fumatul; c) asigurarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie; d) colectarea deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor combustibile, precum şi distrugerea acestora. 16

17 3.2. Reglementarea activităţii de prevenire a incendiilor în societăţile comerciale. Obligaţii şi răspunderi Îndeplinirea acestor obligaţii presupune organizarea şi executarea unui complex de activităţi de către persoanele cu atribuţii de conducere (patron) care angajează salariaţi cu contract de muncă sau convenţie civilă în numele persoanei juridice pe care o reprezintă, printre care enumerăm: să stabilească prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare privind apărarea împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări şi să le aducă la cunoştinţa salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane interesate; să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi să justifice autorităţilor competente faptul că măsurile de apărare împotriva incendiilor sunt corelate cu natura şi nivelul riscurilor; să obţină avizele şi autorizaţiile de prevenire şi stingere a incendiilor prevăzute de lege; avizul-autorizaţia PSI reprezintă documenul care condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţiei privind prevenirea şi stingerea incendiilor; neeliberarea avizului-autorizaţiei PSI atrage, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 76/2001 şi a HGR nr. 625/2001, neeliberarea certificatului de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţii comerciale de Camera de Comerţ şi Industrie; să întocmească şi să actualizeze permanent lista cu substanţele periculoase, clasificate astfel potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu menţiuni privind: proprietăţile fizico-fizice; coduri de identificare; riscurile pe care le prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie recomandate, metode de prim ajutor, substanţe pentru stingere, neutralizare sau decontaminare; să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească sarcinile ce revin salariaţilor, pentru fiecare loc de muncă; să verifice ca, atât salariaţii, cât şi persoanele din exterior care au acces în unitatea sa, primesc, cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor; să stabilească un număr de persoane cu atribuţii privind punerea în aplicare, controlul şi supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor; să asigure mijloacele tehnice corespunzătoare şi personalul necesar intervenţiei în caz de incendiu, precum şi condiţiile de pregătire a acestora, corelat cu natura riscurilor de incendiu, profilul activităţii şi mărimea unităţii; să asigure întocmirea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru ca acestea să fie operaţionale în orice moment; să asigure contactele, înţelegerile, angajamentele, convenţiile şi planurile necesare corelării în caz de incendiu, a acţiunii forţelor şi mijloacelor proprii cu cele ale unităţilor de pompieri militari şi cu ale serviciilor de urgenţă ce pot fi solicitate în ajutor, să permită accesul acestora în unitatea 17

18 sa în scop de recunoaştere, de instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de intervenţie organizate; să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţia forţelor chemate în ajutor, mijloacele tehnice, echipamentele de protecţie individuală, substanţele chimice de stingere care sunt specifice riscurilor ce decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi medicamentele şi antidotul necesare acordării primului ajutor; să prevadă fondurile necesare realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi să asigure, la cerere, plata cheltuielilor efectuate de alte persoane fizice sau juridice care au intervenit pentru stingerea incendiilor în unitatea sa; să stabilească şi să transmită, către utilizatorii produselor rezultate din activitatea unităţii sale, precum şi către terţi interesaţi, regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor specifice acestora, corelate cu riscurile previzibile la utilizarea, manipularea, transportul, depozitarea şi conservarea produselor respective. Persoanele juridice care organizează servicii de pompieri civili au obligaţia să asigure personalul acestora la o societate de asigurări pentru caz de boala profesională, accident sau deces, produs în timpul sau din cauza îndeplinirii atribuţiilor ce le revin pe timpul intervenţiei. Pe timpul intervenţiei pompierilor civili şi a celorlalţi participanţi la acţiuni în condiţii de risc li se asigură antidot adecvat naturii mediului de lucru. Pompierilor civili li se asigură, gratuit, echipamentul de protecţie adecvat misiunilor pe care le îndeplinesc. Pompierii voluntari încadraţi în serviciile de pompieri civili au dreptul la compensaţii în bani pentru timpul efectiv de lucru la intervenţii şi la celelalte activităţi prevăzute în programul de pregătire Reglementări privind siguranţa la foc a construcţiilor Realizarea şi menţinerea pe întreaga durată a construcţiilor şi instalaţiilor a cerinţei de calitate siguranţă la foc se asigură prin îndeplinirea unor criterii de performanţă cum sunt: riscul de incendiu; rezistenţa la foc şi comportarea la foc a elementelor de construcţie şi a construcţiei în ansamblu, precum şi asigurarea stabilităţii la foc a acesteia; preîntâmpinarea propagării incendiilor; căile de acces, de evacuare şi de intervenţie. Aceste criterii de performanţă sunt determinate (condiţionate) de anumiţi factori, iar cuantificarea parametrilor se face prin niveluri de performanţă, care se stabilesc prin reglementări tehnice. Principalii factori care determină criteriile de performanţă sunt: clasele de combustibilitate sau periculozitate ale materialelor şi substanţelor existente, vitezele şi duratele arderii acestora; 18

19 densitatea sarcinii termice şi contribuţia la foc; sursele de aprindere (natura, frecvenţa, energia de aprindere); condiţiile (împrejurările) determinate care pot favoriza aprinderea materialelor şi substanţelor, în acelaşi timp şi spaţiu; alcătuirea şi geometria construcţiilor, în ansamblu şi a elementelor componente; fluxul (debitul) de evacuare a utilizatorilor; distanţele de siguranţă la foc; instalaţiile aferente construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice; echiparea cu sisteme, instalaţii, dispozitive, aparate şi alte mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor, fiabilitatea acestora şi durata normală de funcţionare; capacitatea de intervenţie a serviciului de pompieri; timpii de siguranţă la foc şi timpii operativi de intervenţie; condiţiile atmosferice. Un alt aspect de care se ţine cont în proiectarea şi executarea construcţiilor este factorul timp, element determinant în elaborarea scenariilor de siguranţă la foc şi la întocmirea planurilor de intervenţie, precum şi în evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor. Determinarea nivelurilor de performanţă pentru criteriile şi timpii privind siguranţa la foc se face prin încercări, testări, calcule şi raţionamente, iar timpii operativi prin procedee şi reguli de estimare sau empirice directe, pe timpul intervenţiilor. Evaluarea, armonizarea şi reflectarea interdependenţei dintre nivelurile de performanţă privind siguranţa la foc şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, stabilite şi necesare, se vor realiza prin scenarii de siguranţă la foc. Scenariile de siguranţă la foc se întocmesc obligatoriu pentru construcţiile, instalaţiile şi amenajările ce se supun, potrivit legii, avizării şi autorizării privind prevenirea şi stingerea incendiilor. Se pot întocmi şi pentru construcţii existente. Pe timpul utilizării construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice, concepţia privind siguranţa la foc se întregeşte cu sistemul de norme, reguli, instrucţiuni, scheme şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, specifice exploatării construcţiilor şi instalaţiilor respective, vizând îndeosebi eliminarea sau diminuarea riscurilor şi cauzelor potenţiale de incendiu, evacuarea utilizatorilor în condiţii de siguranţă, limitarea dezvoltării şi propagării incendiilor, menţinerea capacităţii de acţiune a serviciului de pompieri pentru stingerea operativă şi eficientă a eventualelor incendii şi limitarea pagubelor Reglementări privind scenariile de siguranţă la foc Nivelurile de performanţă privind siguranţa la foc şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, stabilite pentru construcţii, instalaţii şi alte amenajări, trebuie prevăzute în documentaţiile tehnice de organizare, sistematizare şi amenajare a 19

20 teritoriului, precum şi în documentaţiile tehnice de proiectare şi de executare a construcţiilor şi instalaţiilor. Evaluarea, armonizarea şi reflectarea interdependenţei dintre nivelurile de performanţă privind siguranţa la foc şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, stabilite şi necesare se realizează prin scenarii de siguranţă la foc. De nivelurile de performanţă prevăzute în documentaţiile tehnice, de normele specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi de concluziile şi măsurile tehnico-organizatorice din scenariile de siguranţă la foc se ţine seama la elaborarea instrucţiunilor şi schemelor de exploatare privind prevenirea şi stingerea incendiilor, la întocmirea planurilor de protecţie împotriva incendiilor, la eliberarea permiselor şi autorizaţiilor de lucru cu foc, precum şi la emiterea avizelor şi autorizaţiilor de prevenire şi stingere a incendiilor. Scenariul de siguranţă la foc estimează, în principal, condiţiile tehnice asigurate conform reglementărilor şi acţiunile ce trebuie întreprinse în caz de incendiu, fiind structurat potrivit normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor. Prin scenariile de siguranţă la foc se stabilesc condiţiile şi măsurile necesar a fi luate potrivit reglementărilor tehnice (în funcţie de situaţia analizată), se apreciază modul de încadrare a construcţiei, instalaţiei tehnologice sau amenajării în nivelurile de performanţă prevăzute de reglementările tehnice şi, după caz, se propune îmbunătăţirea parametrilor şi nivelurilor de performanţă pentru siguranţă la foc şi se evidenţiază unele condiţii sau recomandări ce trebuie avute în vedere la întocmirea documentelor de organizare a apărării împotriva incendiilor aferente construcţiei sau instalaţiei tehnologice respective. Scenariile de siguranţă la foc se includ în documentaţiile tehnice şi se păstrează de către utilizatori (investitori, proprietari, beneficiari, administratori etc.) pe toată durata de existenţă a construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi altor amenajări, actualizându-se periodic în funcţie de modificările intervenite. Scenariile de siguranţă la foc îşi pierd valabilitatea atunci când nu mai corespund situaţiei pentru care au fost întocmite Reglementări privind identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu În toate fazele de cercetare, proiectare, execuţie şi pe întreaga lor durată de existenţă, construcţiile de orice tip, dispozitivele, echipamentele şi instalaţiile tehnologice se supun unei examinări sistematice şi calificate pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu. Obligaţia executării acestor activităţi revine persoanelor care concură la proiectarea, realizarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, postutilizarea şi dezafectarea construcţiilor, echipamentelor şi instalaţiilor tehnologice, potrivit obligaţiilor şi răspunderilor prevăzute de lege. Riscul de incendiu este criteriul de performanţă care reprezintă probabilitatea globală de izbucnire a incendiilor, determinată de interacţiunea proprietăţilor 20

21 specifice materialelor şi substanţelor combustibile cu sursele potenţiale de aprindere, în anumite împrejurări, în acelaşi timp şi spaţiu. Identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu se fac conform legii şi potrivit reglementărilor specifice. Riscul de incendiu se stabileşte şi se precizează, obligatoriu, pe zone, spaţii, încăperi, compartimente de incendiu, clădiri sau instalaţii tehnologice, asigurându-se încadrarea în nivelurile de risc sau în categoriile de pericol de incendiu, corespunzător reglementărilor specifice. Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu se aplică la: a) stabilirea, de către ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, a metodelor şi procedurilor pentru identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu, specifice domeniilor de competenţă; b) asigurarea, de către patroni, a identificării şi evaluării riscurilor de incendiu din unităţile proprii, precum şi pentru stabilirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în corelare cu natura şi nivelul riscurilor; c) stabilirea măsurilor compensatorii de apărare împotriva incendiilor, în cazul intervenţiilor efectuate la construcţii existente, când în mod justificat nu pot fi îndeplinite unele prevederi ale reglementărilor în vigoare privind cerinţă de calitate siguranţă la foc ; d) validarea scenariilor de siguranţă la foc. Controlul riscurilor de incendiu reprezintă ansamblul măsurilor tehnice şi organizatorice destinate menţinerii (reducerii) riscurilor în limitele de acceptabilitate stabilite. În ordinea adoptării lor, acestea sunt: stabilirea priorităţilor de acţiune, implementarea măsurilor de control, gestionarea şi monitorizarea riscurilor. Stabilirea priorităţilor de acţiune reprezintă procesul de adoptare a deciziilor referitoare la categoriile de risc asupra cărora este prioritar să se acţioneze. La stabilirea priorităţilor de acţiune se vor avea în vedere criteriile utilizate la evaluarea riscurilor de incendiu, respectiv probabilitatea de apariţie şi gravitatea consecinţelor incendiilor. Implementarea măsurilor de control al riscurilor de incendiu se realizează, după caz, prin: a) asigurarea unei examinări sistematice şi calificate a factorilor determinanţi de risc; b) stabilirea şi elaborarea responsabilităţilor, sarcinilor, regulilor, instrucţiunilor şi măsurilor privind apărarea împotriva incendiilor şi aducerea acestora la cunoştinţa salariaţilor, utilizatorilor şi persoanelor interesate; c) stabilirea persoanelor cu atribuţii privind punerea în aplicare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor; d) asigurarea mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, a personalului necesar intervenţiei şi a condiţiilor pentru pregătirea acestuia; e) reluarea etapelor de identificare şi evaluare a riscului de incendiu la schimbarea condiţiilor preliminate. Gestionarea riscurilor de incendiu reprezintă ansamblul activităţilor de fundamentare, elaborare şi implementare a unei strategii coerente de prevenire, 21

22 limitare şi combatere a riscurilor de incendiu, incluzând şi procesul de luare a deciziilor în situaţiile de producere a unui astfel de eveniment. Monitorizarea gestionării riscurilor de incendiu reprezintă procesul de supraveghere a modului de desfăşurare a etapelor referitoare la identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor, de analizare a eficienţei măsurilor întreprinse în raport cu rezultatele obţinute şi de luare a deciziilor care se impun. Riscul de incendiu reprezintă probabilitatea globală de izbucnire, dezvoltare, propagare determinată de interacţiunea proprietăţilor materiale şi substanţelor combustibile cu sursele potenţiale de aprindere, în anumite împrejurări, în acelaşi timp şi spaţiu. Identificarea riscului de incendiu reprezintă procesul de stabilire şi determinare a factorilor de risc care pot genera, contribui şi/sau favoriza producerea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu, respectiv a categoriilor şi nivelurilor de risc de incendiu. Riscul de incendiu se apreciază prin niveluri de risc (pentru clădiri civile) şi categorii de pericol de incendiu (pentru construcţii de producţie şi depozitare). La construcţii de producţie şi/sau depozitare, riscul de incendiu are în vedere natura activităţilor desfăşurate, caracteristicile de ardere ale materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate şi densitatea sarcinii termice. La acestea, riscul de incendiu este definit prin categorii de pericol de incendiu, clasificate în Normativul P118-99, astfel: categoriile A şi B (BE3a, b): posibilităţi de incendiu şi explozie volumetrică (risc foarte mare de incendiu); categoria C (BE2): posibilităţi de incendiu/ardere (risc mare de incendiu); categoria D (BE1a): existenţa focului deschis sub orice formă, în absenţa substanţelor combustibile (risc mediu de incendiu); categoria E (BE1b): existenţa unor materiale sau substanţe incombustibile în stare rece sau a substanţelor combustibile în stare de umiditate înaintată, peste 80% (risc mic de incendiu). Zonele din încăperi, încăperile, compartimentele şi construcţiile de producţie şi/sau depozitare vor avea definit riscul de incendiu (fiecare în parte) prin una din cele cinci categorii de pericol de incendiu, în funcţie de pericolul de incendiu determinat de proprietăţile fizico-chimice ale materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate inclusiv utilajele, rafturile, paletele, ambalajele etc. Principalii factori de risc utilizaţi în procesul de identificare a riscului de incendiu sunt: a) sarcina termică; b) clasele de combustibilitate şi periculozitate ale materialelor, substanţelor şi elementelor de construcţii utilizate; c) sursele potenţiale de aprindere existente; d) condiţiile (împrejurările) preliminate care pot determina sau favoriza aprinderea; e) timpul de aprindere şi de dezvoltare liberă a incendiului (după caz). 22

23 La stabilirea factorilor de determinare a riscului se pot avea în vedere şi alte elemente: a) factorul uman (număr de persoane, vârsta şi starea fizică a acestora, nivel de instruire); b) nivelurile criteriilor de performanţă ale construcţiilor privind cerinţa de calitate siguranţă la foc (comportare, rezistenţă şi stabilitate la foc, preîntâmpinarea propagării incendiilor, căi de acces, evacuare şi intervenţie); c) fiabilitatea instalaţiilor şi echipamentelor tehnologice; d) nivelul de dotare cu mijloace tehnice destinate prevenirii şi stingerii incendiilor, starea de funcţionare şi performanţele acestora; e) alţi factori care pot influenţa producerea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu. Măsurile de apărare împotriva incendiilor avute în vedere la identificarea riscului de incendiu sunt cele destinate reducerii, neutralizării şi/sau eliminării factorilor de risc, respectiv pentru limitarea, localizarea şi/sau lichidarea unui incendiu, în cazul când acesta s-a produs. Nivelurile de risc de incendiu sau categoriile de pericol de incendiu se stabilesc pe zone, spaţii, încăperi, compartimente de incendiu, clădiri şi instalaţii tehnologice şi se precizează obligatoriu în documentaţiile tehnice şi în planurile de intervenţie. În funcţie de riscul de incendiu stabilit, fie prin metode matematice fie prin metode analitice, se stabilesc măsurile de control al riscurilor de incendiu, ca un ansamblu de măsuri tehnice şi organizatorice destinate menţinerii riscurilor în limitele de acceptabilitate stabilite: evitarea (prevenirea riscurilor) prin măsuri de reducere sau eliminare a factorilor determinanţi de risc; implementarea măsurilor de control prin: monitorizarea calificată a factorilor de risc; stabilirea responsabilităţilor, sarcinilor şi regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor; stabilirea persoanelor cu responsabilităţi specifice; asigurarea mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, a personalului necesar intervenţiei şi a măsurilor de pregătire a acestuia; reluarea etapelor de identificare şi evaluare a riscurilor de incendiu la schimbarea condiţiilor preliminate; transferarea riscurilor societăţilor de asigurare şi reasigurare. 4. CERINŢE GENERALE ALE MANAGEMENTULUI PREVENIRII INCENDIILOR 4.1. Obiective globale Obiectivele globale ale programului de management al prevenirii incendiilor sunt: 1. elaborarea strategie de prevenire a incendiilor; 2. implementare completă şi totală a acestei strategii prin obiective clar definite şi proceduri; 23

24 3. desemnarea echipei manageriale pentru prevenirea incendiilor; 4. elaborarea unui program operaţional de definire şi coordonare a tuturor eforturilor pentru prevenirea apariţiei incendiului şi pentru asigurarea că dacă focul totuşi apare există alocate şi disponibile mijloace adecvate pentru a-i reduce consecinţele; 5. aplicarea tutror cerinţelor aplicabile şi relevante, incluzând normative, standarde, coduri şi alte prevederi legale; 6. desemnarea unor persoane calificate şi dedicate pentru responsabilitatea de a superviza şi implementa programul de management al prevenirii incendiilor Principii de apărare în adâncime Protecţia împotriva incendiului se bazează pe marile principii generale ale prevenirii incendiilor şi anume: Evitarea apariţiei incendiului evaluarea probabilităţii apariţiei unui foc rezultă din exploatarea statisticilor şi popularizarea experienţelor avute care constituie unelte preţioase de lucru, capabile să indice punctele slabe ale activităţii de prevenire; Protecţia personalului siguranţa personalului se bazează, în mod esenţial, pe existenţa căilor de evacuare (suficiente ca număr şi deschidere), repartizate judicious, mereu disponibile şi care să debuşeze într-un loc sigur; Limitarea propagării în spaţiu a incendiului pentru a combate propagarea, trebuie controlată energia termică produsă de incendiu, prin evacuarea în exterior a căldurii şi fumului, precum şi prin confinarea focarului de incendiu; Evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi pentru extragerea din spaţiile incendiate a fumului şi gazelor fierbinţi, precum şi pentru limitarea deplasării acestora, se iau măsuri de dirijare a aerului în interiorul clădirii şi de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi prin sisteme (dispozitive) de desfumare (evacuare). Evacuarea fumului (desfumarea) şi gazelor fierbinţi se poate asigura prin tiraj natural-organizat sau mecanic; Confinarea focarului este necesară fie izolarea acestuia întrun compartiment etanş ale cărui pereţi au valori corespunzătoare de rezistenţă la foc, fie izolarea lui prin spaţii libere suficient dimensionate. Barierelor destinate stopării propagării unui incendiu li se impun calităţi variabile, în funcţie de tipul şi densitatea sarcinii termice a spaţiului respectiv. Stabilitatea la foc a structurilor portante trebuie să se afle în concordanţă cu gradul dorit de rezistenţă la foc. În practică, se ştie că nu există o soluţie ideală de compartimentare. În realitate, anvelopa compartimentului de incendiu prezintă numeroase puncte slabe, 24

25 datorită pe de o parte necesităţilor de accesibilitate şi de exploatare şi pe de altă parte datorită ghenelor, a trecerilor de cabluri şi conducte etc Punerea rapidă în funcţiune a mijloacelor de primă intervenţie în ciuda precauţiunilor luate pentru evitarea naşterii unui incendiu şi a propagării sale, este imperios necesar să se prevadă sistematic mijloace de primă intervenţie, adaptate mărimii focarului. Mijloacele de ajutor trebuie să cuprindă toate dispozitivele capabile să realizeze: descoperirea incendiului (detecţie umană sau automată); alarmarea; stingerea (stingătoare, RIA, coloane uscate, stingere automată) Intervenţia eficace a personalului aceasta este ultima fază a prevenirii, care trebuie pregatită minutios în scopul de a fi eficace. Eficacitatea intervenţiei rezultă din rapiditatea cu care sunt puse în operă mijloacele corespunzătoare de stingere. Ea este condiţionată de: alarmarea promptă; accesibilitatea spaţiilor şi a clădirilor; mijloace care facilitează acţiunea (dotări cu agenţi de stingere, coloane uscate, desfumarea, legături, planuri, cunoaşterea spaţiilor, a riscurilor şi a dificultăţilor). În ultima perioadă, în domeniul managementului general al siguranţei la foc se utilizează un concept împrumutat din domeniul nuclear, respectiv apărarea în adâncime. Sintetic, acest concept înseamnă o organizare a manangementului siguranţei la foc pe trei linii succesive de apărare, respectiv: 1. a face totul ca incendiul să nu apară, respectiv Prevenirea; 2. dacă totuşi incendiul a apărut, acesta trebuie controlat şi împiedicat să se extindă, respectiv Detecţia şi Stingerea; 3. dacă totuşi incendiul nu a putut fi controlat, trebuie reduse la minimum efectele negative ale acestuia, respectiv Salvarea. Simplificând, conceptul de apărare în adâncime se poate rezuma prin afirmaţia următoare: Deşi măsurile luate pentru prevenirea accidentelor sunt, în principiu, de natură a evita apariţia unui incendiu, se consideră că totuşi ele se produc şi atunci, se studiază şi se aplică măsuri menite a le face faţă, în scopul reducerii consecinţelor acestora la nivele considerate acceptabile. Aceasta nu ne scuteşte, însă, de a lua în calcul situaţii şi mai grave şi de a fi pregătiţi să le înfruntăm în cele mai bune condiţii posibile Structura managementului prevenirii incendiilor Procedurile joacă un rol vital în prevenirea şi controlul incendiilor; în evacuarea ocupanţilor şi în menţinerea sistemelor de siguranţă la foc. În multe 25

26 incendii dezastruoase, elementul comun este uitarea sau neaplicarea principiilor fundamentale care permit luarea atitudinii corecte în cazul descoperirii unui incendiu sau pornirii unei alarme de incendiu; iar aceasta se întâmplă atât la membrii conducerii, cât şi la cei din public. În cazul existenţei unui management al prevenirii incendiilor (MPI) efectiv, probabilitatea unui început de incendiu este redusă şi o evacuare eficientă poate fi dusă la capăt. Trebuie luată în considerare şi posibilitatea unor greşeli în managementul procedurilor sau în sistemul de protecţie la foc. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât, deseori, este greu să fi sigur că procedurile MPI vor fi valabile şi se vor menţine pe toată durata de viaţă a clădirilor. Cu toate acestea, în unele tipuri de clădiri (în special, în acela în care există un mare număr de personal sau au loc procese tehnologice speciale) este crucială existenţa unei proceduri eficiente pentru o evacuare rapidă şi ordonată. În asemenea clădiri, pentru siguranţa continuităţii implementării unor proceduri de MPI eficiente, coerente şi bazate pe aceleaşi principii, este de dorit să se facă audit-uri periodice, de către o firmă independentă specializată. Auditul independent. În cazul efectuării unor audit-uri regulate şi independente de protecţie la incendiu şi de management al procedurilor aferente (de exemplu, la cel puţin la 6 luni) este corect să se considere că sistemele de protecţie la foc şi procedurile de evacuare sunt mult mai eficiente decât în cazul în care aceste audit-uri independente nu ar avea loc. De aceea, în clădirile care nu sunt supuse auditărilor independente periodice, rezultatele studiilor şi analizelor de ingineria incendiilor arată că, pentru atingerea unui nivel acceptabil de siguranţă la foc, sunt necesare măsuri suplimentare de protecţie Avantajele metodei analizei riscului de incendiu Serviciile în domeniul protecţiei la incendiu reprezentau, până nu demult, un sector ultraspecializat cu ofertă redusă din cauza cerinţelor de înaltă de calitate şi siguranţă care se impun aici şi din cauza dificultăţii de încadrare în nişte reguli fixe a unui fenomen atât de complex cum este INCENDIUL. Din această cauză, evoluţia teoretică a fost destul de lentă, iar metodele utilizate din cauza unui extrem de complicat aparat matematic greoaie şi aflate numai la îndemâna unui grup restrâns de specialişti. Se impunea, astfel, găsirea unei metode flexibile şi cât mai exacte posibil care să poată evalua gradul de siguranţă la foc al unui obiectiv şi care, în acelaşi timp cu identificarea punctelor problemă, să poată face şi evaluarea eficienţei în ansamblu a remediilor propuse. De asemenea, metoda trebuia să fie abordabilă şi de către marea masă a specialiştilor în acest domeniu, cei care ştiau utiliza un calculator fără a fi însă şi specialişti în complicatele ecuaţii matematice care modelează fenomenul de INCENDIU. Această metodă este ANALIZA DE RISC DE INCENDIU (ARI) a cărui efectuare a devenit obligatorie şi în ţara noastră prin adoptarea (în 1994) a noilor Norme generale de protecţie împotriva incendiilor şi, apoi, prin apariţia Ordinului nr. 163 din 28/02/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, a Ordinului nr. 132 din 29/01/2007 pentru aprobarea

27 Metodologiei de elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Structurii-cadru a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Ordinului nr. 130 din 25/01/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a scenariilor de securitate la incendiu. ARI nu este folosită încă pe scară largă la noi în ţară, întrucât cadrul ei nu apelează numai la ştiinţele clasice (cum ar fi: fizica, chimia, biochimia sau ingineria) pe care se bazează cercetarea tradiţională în siguranţă la incendii, ci şi la statistică, respectiv la cercetări economice sau operaţionale. Scopul ei este identificarea unei liste a secvenţelor accidentale dominante care sunt declanşate de incendii şi evaluarea ulterioară a frecvenţei de apariţie a fiecăreia dintre ele. Toate aceste determinări au la bază o serie de scenarii de apariţie, dezvoltare şi propagare a focului, scenarii care nu fac decât să simuleze din punct de vedere ştiinţific complexul proces care este INCENDIUL. În domeniul protecţiei obiectivelor la acţiunea focului, există în lume două tipuri de abordări ale problemei: prima se referă la etapa de concepţie a obiectivului (clădire, instalaţie, navă etc.) când, pe baza unei analize probabilistice de risc de incendiu a proiectului viitorului obiectiv, se stabilesc concepţia şi măsurile concrete (active şi/sau pasive) de protecţie la acţiunea focului. Acesta este, în general, domeniul specialiştilor în proiectarea protecţiilor la acţiunea focului; a doua se referă la etapa de exploatare a obiectivului, când se stabileşte eficienţa practică a măsurilor de protecţie la acţiunea focului prevăzute prin proiect. Această etapă cuprinde expertizarea concepţiei şi a măsurilor existente de protecţie la acţiunea focului, necesară diverselor scopuri, ca de exemplu: stabilirea primelor de asigurare la incendii ale obiectivului, în funcţie de definirea gradului de siguranţă a acestuia la incendiu şi de estimarea pagubelor maxime posibile. Aceste elemente se pot determina riguros numai pe baza unui program special de calcul care să fie capabil să simuleze incendiul maxim posibil în obiectiv, cu toate consecinţele acestuia; mărirea siguranţei la incendiu a obiectivului, prin optimizarea concepţiei şi îmbunătăţirea măsurilor concrete. Acelaşi program de calcul poate sesiza punctele slabe ale concepţiei protecţiei la foc, putând determina, în acelaşi timp şi eficienţa noilor măsuri corective. Este de reţinut că obiectivele etapelor diferă. Astfel, dacă pentru prima etapă aceste obiective sunt: în primul rând, respectarea legislaţiei în vigoare de către proiectant (în vederea evitării sancţiunilor din partea organelor de control) şi de-abia apoi crearea unei concepţii eficiente de protecţie la incendii pentru obiectivul respectiv, pentru cea de-a doua etapă obiectivul principal este eficienţa concepţiei şi a măsurilor concrete aplicate, indiferent că este vorba despre beneficiarul obiectivului, societatea de asigurări, echipele de control ale Inspectoratului General sau experţi în domeniu. Este evident că, atâta vreme cât în România societăţile de asigurări nu îşi vor îndeplini rolul lor firesc, acela de interfaţă şi moderator între client (cererea pieţei) şi firmele specializate în domeniul protecţiei bunurilor şi persoanelor (oferta pieţei), 27

28 nu va exista o adevărată piaţă profesională în domeniul protecţiei la incendiu. Cu toate acestea, preocupări şi unele realizări notabile în domeniul ARI au existat şi în ţara noastră, începând cu În prezent, în România există două direcţii de acţiune: una teoretică (de asigurare a suportului de teorie fundamentală) şi altă practică ( de efectuare concretă, a unor segmente cu finalizare practică, din cadrul unei ARI). Specialiştii români acţionează în ambele direcţii, fiind capabili să acopere problemele protecţiei la acţiunea focului atât în etapa de concepţie a obiectivului, pe baza unei analize probabilistice ARI, pentru stabilirea concepţiei şi a măsurilor concrete (active şi/sau pasive) de protecţie la acţiunea focului cât şi în etapa de exploatare a obiectivului, pentru stabilirea eficienţei practice şi expertizării măsurilor de protecţie la acţiunea focului prevăzute prin proiect. Considerăm că, la ora actuală, Analiza Riscului de Incendiu a devenit, şi în România, un instrument abordabil şi suficient de flexibil care poate face o analiză cât mai exactă şi focalizată direct pe aspectele practice solicitate de client, putând oferi o bază de date suficientă pentru luarea deciziilor corecte în domeniul protecţiei la acţiunea focului Asigurarea calităţii Instrucţiuni generale Prevederile actelor normative specifice fiecărui obiectiv trebuie transformate în proceduri, iar acestea se vor constitui în Programe de Asigurare a Calităţii (AQ) pe diferite tematici importante din domeniul MSF (direcţii de acţiune/axe). Acestea vor face parte din sistemul global de Asigurare a Calităţii. Programele de Asigurarea Calităţii trebuie implementate pentru protecţia la incendiu a obiectivelor, începând cu concepţia şi proiectarea acestora, trecând prin faza de construcţie şi pe toată durata lor de exploatare. Aceste programe trebuie să asigure următoarele aspecte: proiectul respectă toate cerinţele de siguranţă la foc; toate materialele şi echipamentele de protecţie la incendiu respectă specificaţiile de procurare care la rândul lor s-au bazat pe cerinţele de protecţie la foc şi pe proiectele de execuţie ale obiectivelor. În particular, echipamentele de detecţie şi de stingere trebuie să răspundă cerinţelor previzionate de exploatare şi să fie, preferabil, de tipuri deja încercate în exploatare. Noile tipuri de echipamente şi agenţi de stingere trebuie să parcurgă testele de calificare, impuse de legislaţia în vigoare; echipamentele şi materialele de detecţie şi stingere a obiectivului sunt fabricate şi instalate conform cerinţelor din proiecte şi s-au parcurs programele complete de testare (înaintea şi în cadrul punerilor acestora în funcţiune) cu rezultate satisfăcătoare; în cazul unui incendiu în etapa de construcţie sau de exploatare a obiectivului, trebuie făcută o evaluare a consecinţelor acestui incendiu pentru a avea siguranţa ca întregul program al MPI este operaţional la parametri de concepţie; s-au implementat procedurile de prevenire a incendiului, iar echipamentele şi sistemele de detecţie şi stingere s-au testat şi sunt operaţionale şi în concordanţă cu

29 cerinţele de exploatare ale obiectivului, iar întregul personal a fost instruit corect pentru activităţile de exploatare curentă şi de utilizare a acestor sisteme şi echipamente Controalele administrative Principalele cerinţe pentru controalele administrative sunt: înaintea reînceperii activităţii (după fiecare fază de reparaţie sau remont) trebuie efectuat un control atent al fiecărui compartiment/zonă de incendiu. Deşeurile sau orice alte materiale combustibile neesenţiale trebuie să fie evacuate din zonă; trebuie controlate toate operaţiunile de exploatare care pot afecta integritatea sistemelor de stingere a incendiului sau a compartimentelor de incendiu; toate operaţiunile de exploatare care prezintă un risc potenţial de producere a unui incendiu trebuie să se desfăşoare în condiţii controlate, cu echipamente de stingere adecvate pregătite şi cu personal în aşteptare din cadrul echipelor de intervenţie; trebuie verificată îndeplinirea corectă şi conform programelor MPI a tuturor inspecţiilor şi controalelor prevăzute, precum şi a testelor efectuate asupra echipamentelor şi sistemelor de detecţie şi stingere Procedurile Procedurile sunt necesare pentru implementarea unui program solid şi viabil de siguranţă la foc care trebuie să fie eficient în situaţiile de: exploatare curentă a unităţii; mentenanţa corectivă şi preventivă; testări şi inspecţii; controalele administrative asupra reacţiilor în caz de alarmă sau urgenţă. Aceste proceduri trebuie să acopere întregul program de siguranţă la foc şi toate sistemele de protecţie la incendiu. Forma procedurilor trebuie să fie orientată către tipul de utilizatori, clare şi uşor de înţeles chiar în condiţii de incendiu. Procedurile sunt grupate pe mai multe direcţii: proceduri administrative; proceduri operaţionale; proceduri de mentenanţă şi testare; proceduri în caz de urgenţă şi de reacţie în caz de alarmă la incendiu Strategie şi organizare Scopul prevenirii incendiilor Una din sarcinile principale ale conducerii este pregătirea, organizarea şi acţiunea permanentă pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în toate împrejurările impuse de activitatea cotidiană. Pentru reducerea la minimum posibil a surselor de apariţie a incendiilor sunt necesare măsuri conjugate, cu caracter permanent atât pentru instruirea întregului 29

30 personal şi în special al celor din echipa de coordonare şi a membrilor serviciului de pompieri civili, cât şi pentru prevenirea şi combaterea incendiilor. În acest sens, scopul activităţii de prevenire a incendiilor trebuie să fie: a) fundamental prevenirea incendiilor care se realizează printr-un complex de acţiuni şi măsuri organizatorice, tehnice, de informare, instruire şi educare, precum şi de asigurare materială destinate să preîntâmpine izbucnirea şi propagarea incendiilor, să creeze condiţii pentru salvarea operativă a oamenilor şi bunurilor, semnalizarea, anunţarea şi stingerea eficientă a incendiilor. b) prioritar prevenirea şi înlăturarea stărilor de pericol şi a cauzelor potenţiale de incendiu, acţionând asupra următoarelor elemente: sursele de aprindere; mijloacele care produc surse de aprindere; substanţele şi materialele combustibile care se pot aprinde; împrejurările determinante şi favorizante; condiţiile generatoare de explozii, avarii, accidente şi alte elemente care pot fi urmate de incendii. c) tranzitoriu reducerea pericolului de incendiu prin: diminuarea surselor potenţiale de aprindere; reducerea cantităţilor de substanţe şi materiale combustibile, îndeosebi a celor cu combustibilitate şi periculozitate ridicate; eliminarea unor împrejurări care concură la izbucnirea incendiilor; îmbunătăţirea condiţiilor de evacuare în caz de incendiu a persoanelor şi bunurilor; restrângerea posibilităţilor de propagare şi dezvoltare a incendiilor; suplimentarea cantitativă a mijloacelor de prevenire şi stingere a incendiilor sau sporirea eficienţei acestora; intensificarea informării şi instruirii specifice a personalului; întărirea controlului şi autocontrolului Obiectivele strategice ale activităţii de prevenire a incendiilor Incendiile afectează activitatea întreprinderilor şi instituţiilor, produc pierderi materiale şi, nu de puţine ori, se soldează cu victime. Abordarea strategică a conceptului de prevenire a incendiilor presupune asigurarea cadrului necesar pentru realizarea unui complex de măsuri tehnico-organizatorice şi instructiveducative destinate să preîntâmpine izbucnirea şi propagarea incendiilor, să asigure condiţii pentru salvarea persoanelor şi bunurilor, precum şi pentru semnalizarea şi stingerea eficientă a incendiilor. În acest scop, prin valorificarea eficientă a potenţialului uman, tehnic şi material se stabilesc măsurile şi acţiunile de apărare împotriva incendiilor care vor trebui să asigure realizarea următoarelor obiective strategice: a) preîntâmpinarea apariţiei situaţiilor negative care ar putea diminua securitatea împotriva incendiilor, a vieţii, a proprietăţii şi a bunurilor; b) sesizarea şi înlăturarea operativă a stărilor de pericol şi a cauzelor potenţiale de incendiu, explozii sau avarii care pot genera incendii; 30

31 c) stingerea promptă a începuturilor de incendiu şi a incendiilor, limitarea la maximum a consecinţelor negative pe care le pot crea asupra securităţii oamenilor şi bunurilor, precum şi pentru desfăşurarea normală a activităţii specifice; d) înlăturarea operativă a urmărilor incendiilor, exploziilor, calamităţilor naturale şi a altor asemenea evenimente negative; e) reluarea în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă a activităţii perturbată de incendii, explozii, avarii sau calamităţi naturale. Aplicarea cu maximă eficienţă a principiului apărării şi realizarea obiectivelor strategice în activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor implică asigurarea îndeplinirii următoarelor cerinţe principale: a) conştientizarea angajaţilor asupra necesităţii asigurării apărării împotriva incendiilor, cunoaşterea de către aceştia a pericolelor şi cauzelor ce pot genera incendii şi explozii, a măsurilor de prevenire şi a modului practic de acţiune în cazul producerii acestora, a avariilor şi a altor asemenea evenimente; b) proiectarea, realizarea şi exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor în conformitate cu prevederile legale şi cu respectarea prescripţiilor tehnice, astfel încât să se prevină apariţia şi propagarea incendiilor, ori producerea de explozii şi avarii; c) dotarea obiectivelor, conform normelor, cu maşini, utilaje, instalaţii şi aparatură de prevenire şi stingere a incendiilor, echipament de protecţie şi substanţe chimice de stingere, menţinerea permanentă a acestora în stare perfectă de utilizare; d) pregătirea temeinică a acţiunilor de intervenţie pentru stingerea operativă a incendiilor şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale; e) îmbinarea şi soluţionarea conjugată a cerinţelor de producţie cu cele de apărare împotriva incendiilor, astfel încât în măsura posibilităţilor, unele construcţii şi amenajări să poată fi utilizate şi în scopuri de apărare împotriva incendiilor (sisteme de înmagazinare a apei, instalaţii de apă tehnologică, de gaze inerte); f) conducerea continuă şi într-o concepţie unitară a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor, cunoaşterea permanentă a capacităţii de apărare şi stabilirea de acţiuni concrete în raport de nevoi. Realizarea obiectivelor şi îndeplinirea principalelor cerinţe ale apărării împotriva incendiilor presupune luarea de către conducerea obiectivului a unui întreg ansamblu de măsuri tehnico-organizatorice între care, pe primul plan se situează activitatea instruirii personalului şi desfăşurarea unei intense acţiuni de popularizare a normelor în rândul angajaţilor, dezvoltarea conţinutului programului anual de îmbunătăţire a capacităţii de apărare împotriva incendiilor, diversificarea formelor şi mijloacelor de desfăşurare a muncii de prevenire, creşterea competenţei serviciilor de pompieri civili în executarea misiunilor şi îndatoririlor ce le revin. Reglementarea modului de organizare şi desfăşurare a activităţii de apărare împotriva incendiilor trebuie făcută în baza prevederilor legale în vigoare, stabilinduse cadrul general de aplicare unitară a prevederilor legale privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor. 31

32 Conţinutul organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor este reglementată de Ordinul Nr din 15 noiembrie 1999 privind aprobarea Dispoziţiilor generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor DG P.S.I. 001, precum şi de ORDINUL Nr. 138 din 5 septembrie 2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor D.G.P.S.I. 005 Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor presupune: a) stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; b) întocmirea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate (decizii, dispoziţii, hotărâri etc.) prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor; c) întocmirea, aprobarea şi difuzarea documentelor specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor (liste, situaţii, instrucţiuni, grafice, planuri, documentaţii tehnice, regulamente de organizare şi funcţionare etc.); d) asigurarea formularelor tipizate (permise de lucru cu focul, autorizaţii de lucru, fişe de instruire) şi a actelor normative de reglementare specifice; e) îndeplinirea criteriilor şi a cerinţelor de pregătire, avizare, autorizare, atestare, certificare, agrementare, prevăzute de lege şi de reglementările în vigoare; f) implementarea sistemului de depistare şi cunoaştere a oricăror situaţii sau aspecte care pot favoriza producerea sau dezvoltarea incendiilor (cauze de incendii, stări de pericol, alte încălcări, scoateri din funcţiune); g) reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relaţiile generate de contracte, convenţii şi alte asemenea situaţii; h) realizarea sistemului operativ de observare şi anunţare a incendiului, precum şi de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment; i) asigurarea funcţionării mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor; j) organizarea intervenţiei, în caz de incendiu, de către salariaţi, populaţie şi forţele specializate; k) analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor şi stabilirea de măsuri conforme cu realitatea, precum şi a împrejurărilor şi factorilor determinanţi Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor În cadrul agenţilor economici şi instituţiilor, în funcţie de nivelul riscului de incendiu şi de specificul activităţii, se constituie una dintre următoarele structuri cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor: a) compartiment, serviciu, secţie sau birou, de regulă la agenţi economici cu risc mare şi foarte mare de incendiu, clădiri înalte şi foarte înalte, clădiri civile cu săli aglomerate, cu peste 600 de persoane şi scenă amenajată; b) cadre tehnice cu atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor, numite exclusiv pentru această activitate, la societăţi şi regii naţionale, agenţi economici şi instituţii cu risc mediu de incendiu, clădiri civile cu săli aglomerate care nu se încadrează în prevederile lit. a), precum şi la autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate; c) cadre tehnice cu atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor sau persoane care îndeplinesc prin cumul atribuţii privind punerea în aplicare, controlul şi 32

33 supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în alte-situaţii decât cele menţionate la lit. a) şi b). Atribuţiile pentru structurile menţionate se stabilesc şi se detaliază astfel încât să permită îndeplinirea obligaţiilor legale care revin patronului şi autorităţilor administraţiei publice. Pentru celelalte categorii de salariaţi atribuţiile din domeniul apărării împotriva incendiilor se stabilesc în fişele posturilor, ţinându-se seama de calitatea funcţiei pe care o au. Structurile prevăzute se integrează, după caz, în structura serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, organizate potrivit legii: Ordinul nr. 160 din 23/02/2007 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, desfăşurare şi finalizare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenta prestate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; Hotărârea nr. 160 din 14/02/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind portul, descrierea, condiţiile de acordare şi folosire a uniformei, echipamentului de protecţie şi însemnelor distinctive ale personalului serviciilor pentru situaţii de urgenţă voluntare/private; Ordinul nr. 158 din 22/02/2007 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor private pentru situaţii de urgenţă Denumirea servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă rezultă din caracterul activităţii pe care o desfăşoară şi din atribuţiile legale pe care le pot îndeplini pompierii civili. Serviciul voluntar şi/sau privat pentru situaţii de urgenţă nu se asimilează ca o structură de personal în sensul, celor prevăzute în organizarea muncii. Actele de autoritate emise de patron (decizie, dispoziţie etc.) privind apărarea împotriva incendiilor se referă la: a) stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor privind apărarea împotriva incendiilor; b) constituirea serviciului voluntar şi/sau privat pentru situaţii de urgenţă; c) modul de executare a lucrărilor cu foc deschis; d) reglementarea fumatului; e) modul de gestionare a deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor specifice activităţii; f) măsuri speciale din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, care să contracareze efectele perioadelor caniculare sau secetoase; g) sistemul de măsuri tehnice şi organizatorice referitoare la instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor; h) răspunderile ce revin părţilor în ceea ce priveşte asigurarea apărării împotriva incendiilor pentru cazurile de concesionare, închiriere şi antrepriză; i) aplicarea în cadrul agentului economic sau al instituţiei a prevederilor unor reglementări din alte sectoare de activitate pentru cazurile sau situaţiile în care reglementările de nivel general nu detaliază toate aspectele, iar cele specifice sunt insuficiente; 33

34 j) contractul, înţelegerea, angajamentul sau convenţia privind asigurarea intervenţiei, în caz de urgenţă, a forţelor specializate, precum şi de pregătire a acesteia; k) reglementarea modului de întreţinere, verificare şi reparare a instalaţiilor speciale de semnalizare şi stingere a incendiilor, din dotare; i) stabilirea punctelor vitale vulnerabile la incendiu din cadrul agentului economic sau instituţiei. Documentele specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor cuprind, de regulă, informaţii privind: a) substanţele periculoase, clasificate astfel potrivit legii, utilizate în activitatea agentului economic sau a instituţiei; b) datele de identitate ale personalului din cadrul serviciilor de pompieri civili, inclusiv referitoare la pregătire, calificare şi atestare; c) agenţii economici care au contracte de închiriere, locaţie şi altele asemenea, cu specificarea clădirilor utilizate a profilului de activitate; d) alimentarea cu apă pentru stingerea incendiilor la construcţii (cantităţi de rezervă, pompe, hidranţi exteriori şi interiori); e) instalaţiile speciale de stingere (tip, locuri deservite, număr de capete de debitare, agent stingător, rezerve); f) instalaţiile speciale de semnalizare a incendiilor (tip, locuri deservite, număr de linii şi componente de declanşare sau acţionare, rezerve); g) exerciţiile şi aplicaţiile de intervenţie efectuate, având anexate concluzii rezultate din efectuarea acestora; h) sistemele, instalaţiile şi dispozitivele de limitare a propagării incendiilor pe locuri de amplasare: pereţi, planşee, sisteme de ventilaţie, climatizare etc.; i) zonele cu pericol de explozie, dacă este cazul; j) utilajele şi autospecialele de intervenţie din dotarea serviciului de pompieri şi stocurile de agenţi stingători sau neutralizatori; k) echipamentul de protecţie a personalului de intervenţie, în funcţie de riscurile şi efectele negative ale agenţilor termici, chimici, electromagnetici ori biologici, care pot interveni în caz de incendiu; l) instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor pentru punctele vitale vulnerabile la incendii, locurile de muncă, instalaţiile utilitare, efectuarea lucrărilor cu risc ridicat de incendiu (foc deschis, vopsire etc.); m) procedurile de instruire pe categorii de instructaje conform Dispoziţiilor generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor D.G.P.S.I./002, aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr /2000 şi publicate în Monitorul Oficial al României nr. 157, Partea I. din 14 aprilie 2000, şi fişele de instruire aferente; n) graficele de întreţinere şi verificare pentru diferite categorii de utilaje, instalaţii şi sisteme care pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu; o) planurile de evacuare în caz de incendiu (de nivel şi încăperi), de depozitare a materialelor periculoase şi de intervenţie: p) avizele şi autorizaţiile P.S.I., inclusiv documentaţiile avizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acestora, cuprinse în opis; 34

35 q) atestatele, agrementele tehnice, certificatele de conformitate şi proceseleverbale de verificare a elementelor de construcţie, a mijloacelor tehnice P.S.I. sau a instalaţiilor; r) programele, planurile sau alte documente similare cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru îmbunătăţirea capacităţii de apărare împotriva incendiilor; s) registrele pentru evidenţa permiselor de lucru cu foc, a instalaţiilor speciale de semnalizare şi stingere a incendiilor, a exerciţiilor şi aplicaţiilor executate şi a evenimente-lor produse sau la care s-a participat pentru stingere cu personalul propriu; t) alte documente specifice (scenarii de siguranţă la loc, identificarea şi evaluarea riscului de incendiu, analiza capacităţii de apărare împotriva incendiilor, extrase din publicaţii privind incendiile în sectoare de activitate asemănătoare etc.). Documentele specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor se reactualizează de cei care le-au întocmit şi aprobat, dacă: a) s-au produs modificări ale actelor normative şi ale reglementărilor tehnice care au stat la baza emiterii acestora; b) s-au produs modificări de personal; c) s-au produs schimbări referitoare la construcţii, instalaţii sau la specificul activităţii; d) au expirat termenele de valabilitate sau de garanţie specificate. Preîntâmpinarea situaţiilor generatoare de incendii în cadrul agenţilor economici şi instituţiilor se realizează prin: a) organizarea controlului de prevenire; b) efectuarea, conform reglementarilor tehnice de exploatare, a lucrărilor de întreţinere şi verificare la instalaţiile utilitare şi la mijloacele tehnice de producţie; c) organizarea apărării împotriva incendiilor pe locurile de muncă; d) executarea la termenele scadente a încercărilor şi testelor prevăzute de reglementările în vigoare. Controlul respectării normelor, dispoziţiilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor se efectuează de: a) structurile cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor constituite (desemnate) în cadrul agentului economic sau instituţiei pe baza unui grafic (anual, trimestrial, lunar, zilnic); b) şefii locurilor de muncă respective, zilnic sau pe schimb, după caz; c) serviciile de pompieri; d) patroni (manageri). Controlul efectuat se finalizează prin documente scrise, în care se consemnează: a) construcţiile şi instalaţiile care au fost cuprinse în control; b) constatările rezultate din teren şi documente; c) propunerile de măsuri şi acţiuni de înlăturare a deficienţelor şi de îmbunătăţire a activităţii. Periodic se efectuează un control de verificare privind respectarea obligaţiilor contractuale din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi al normelor specifice 35

36 de prevenire şi stingere a incendiilor la persoanele juridice care desfăşoară activităţi în construcţiile şi instalaţiile din patrimoniul agentului economic sau al instituţiei. Confuziile rezultate se analizează şi se au în vedere la încheierea unor contracte viitoare. Controlul trebuie sa aibă în vedere: a) existenţa, integritatea şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice P.S.I. din dotare; b) respectarea cantităţilor şi naturii materialelor combustibile folosite; c) asigurarea intervenţiei în caz de incendiu; d) înlăturarea surselor posibile de iniţiere a focului. Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă (noaptea, în zilele nelucrătoare, sărbători legale sau alte situaţii) organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor se face în funcţie de posibilităţile concrete, urmărindu-se asigurarea: a) verificării periodice a construcţiilor, instalaţiilor sau a amenajărilor aflate în patrimoniu; b) supravegherii centralelor automate de semnalizare a incendiilor; c) posibilităţilor de anunţare a incendiului la forţele specializate de intervenţie; d) realizării primei intervenţii şi, după caz, punerii în funcţiune a instalaţiilor sau a sistemelor care nu intră automate în funcţiune datorită unor defecţiuni; e) accesului forţelor de intervenţie în situaţii de urgenţă Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locurile de muncă Prin loc de muncă se înţelege: a) secţie, sector, atelier de producţie; b) depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile; c) atelier de întreţinere, reparaţii, prestări de servicii şi proiectare; d) instalaţie tehnologică sau de condiţionare, utilaj tehnologic; e) laborator; f) magazin, raion sau stand de vânzare; g) unitate de învăţământ în clădiri separate; h) sala de spectacole, conferinţe, recepţii, sport, pentru vizitatori şi altele asemenea; i) unitate de alimentaţie publică; j) secţie medicală, farmacie; k) construcţie pentru cazare; l) secţie compartiment, sector, departament administrativ funcţional; m) cămin de bătrâni sau de copii; n) ferma zootehnică sau agricolă; o) punct de recoltare de cereale păioase sau exploatare forestieră. Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă are ca obiectiv principal asigurarea pentru colectivul de salariaţi a condiţiilor care să permită acestora ca pe baza cunoştinţelor de care dispun sau cu mijloacele tehnice pe 36

37 care le au la dispoziţie să acţioneze pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale, precum şi înlăturarea efectelor distructive provocate în caz de incendii, explozii, avarii sau accidente tehnice. Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în: a) prevenirea incendiilor, prin evidenţierea materialelor şi dotărilor tehnologice care prezintă pericol de incendiu, surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor tehnice ce le pot genera, precum şi a măsurilor generale şi specifice de prevenire a incendiilor; b) salvarea utilizatorilor şi evacuarea bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor specifice şi menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite; c) instruirea salariaţilor prin elaborarea documentelor specifice instructajului P.S.I.. pe locul de muncă, desfăşurarea propriu-zisă a instructajului şi asigurarea certificării efectuării acestuia, precum şi afişarea schemelor de intervenţie sau a instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor; d) marcarea pericolului de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate şi de orientare sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare; e) organizarea stingerii incendiilor. Organizarea stingerii incendiilor pe locul de muncă cuprinde măsuri şi informaţii privind: a) precizarea corectă a mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare a personalului de la locul de muncă, pompierilor civili, dispeceratului pompierilor militari, înştiinţarea conducătorului locului de munca, patronului, anumitor categorii de specialişti şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor; b) prezentarea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de stingere a incendiilor, stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, mijloace de salvare şi protecţie a personalului, precizându-se cantităţile care trebuie să existe la fiecare loc de muncă; c) stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asiste salvarea şi evacuarea persoanelor şi a bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului; d) organizarea efectivă a intervenţiei prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau să pună în funcţiune acele mijloace tehnice din dotare, de stingere şi de limitare a propagării arderii, ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz la echipamente şi utilaje tehnologice. Datele privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă se înscriu într-un formular tipărit pe un material rezistent, de regulă carton, şi se afişează într-un loc vizibil şi mai puţin afectat în caz de incendiu. Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor. La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere: a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere; b) gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile, susceptibile a se aprinde; c) dotarea cu mijloacele tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor; 37

38 d) verificarea spaţiilor la sfârşitul programului de lucru; e) parametrii care se au în vedere pe timpul exploatării diferitelor instalaţii, echipamente şi utilaje tehnologice. Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente diferenţiate în funcţie de tipul şi destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care se pot afla simultan în aceasta şi se întocmesc astfel: a) pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane; b) pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane; c) pentru încăperile de cazare şi dormitoarele comune, indiferent de numărul de locuri. Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile vizibile, astfel încât să poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe partea interioară a uşilor. Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe care se marchează cu o culoare roşie traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări sau scări exterioare, după caz. Pe planurile de evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor (stingătoare, hidranţi interiori, butoane şi alte sisteme de anunţare a incendiilor) şi posibilităţile de refugiu (încăperi speciale, terase etc.), precum şi interdicţia de folosire a lifturilor în asemenea situaţii. Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind periculoase se întocmesc pentru fiecare încăpere unde se află asemenea materiale. La amplasarea materialelor periculoase în spaţiile de depozitare trebuie să se ţină seama de comportarea lor specifică în caz de incendiu atât ca posibilităţi de reacţie reciprocă, cât şi de compatibilitatea faţă de agenţii de stingere. Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc pe baza schiţelor încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale periculoase şi se menţionează clasele acestora conform legii, cantităţile şi codurile de identificare ori de pericol. Traseele de evacuare a materialelor şi ordinea priorităţilor se marchează cu o culoare roşie. Planuri de depozitare se întocmesc şi pentru materialele şi bunurile combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită. Planurile de depozitare şi de evacuare se amplasează în locuri care pot fi cel mai puţin afectate de incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, astfel încât să poată fi utile forţelor de intervenţie. Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se întocmesc pentru locurile de muncă în care sunt instalaţii tehnologice cu risc ridicat (foarte mare) de incendiu şi pentru punctele vitale vulnerabile la incendiu, stabilite patron. Prin punct vital vulnerabil la incendiu se înţelege acel loc de muncă, instalaţie, echipament etc. indispensabil asigurării funcţionalităţii principale a construcţiilor şi agenţilor economici şi care prezintă cel puţin risc mediu de incendiu. Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează pe baza documentelor avute la dispoziţie, cum sunt normele, normativele, regulamentele şi instrucţiunile de exploatare şi funcţionare, regulamentele de ordine interioară şi alte documentaţii de specialitate. 38

39 Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind: a) prevederile specifice de P.S.I. din reglementările în vigoare; b) obligaţiile generale ale salariaţilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor; c) regulile şi măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor pentru exploatarea instalaţiilor potrivit condiţiilor tehnice, tehnologice şi organizatorice locale, precum şi pentru reparaţii, revizii, întreţinere, oprire şi punere în funcţiune; d) evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie; e) prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu cum sunt intoxicările, arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum şi a regulilor şi măsurilor de prevenire a acestora. Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează, după caz, de şeful sectorului de activitate (instalaţiei, secţiei, atelierului etc.) şi se aprobă de patron. Premergător aprobării de către patron instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor. În funcţie de volumul lor şi de condiţiile la locul de munca respectiv instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se afişează sau se păstrează la persoana competentă care efectuează instructajul periodic de prevenire şi stingere a incendiilor. Un exemplar al tuturor instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor se păstrează la cadrul tehnic sau la persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor. Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se completează în toate cazurile cu informaţiile din schemele de intervenţie, acolo unde acestea sunt întocmite. Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se revizuiesc cel puţin o dată la 3 ani şi se reactualizează la modernizări, dezvoltări, reprofilări şi la apariţia unor noi reglementări. Fiecare instrucţiune de apărare împotriva incendiilor va avea înscrisă data întocmirii şi aprobării. Documentele specifice instructajului P.S.I. pe locul de muncă se întocmesc în conformitate cu prevederile Dispoziţiilor generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor D.G.P.S.I/002, aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr /2000, şi trebuie să se refere la: a) listele cuprinzând procedurile stabilite pentru instructajul specific locului de muncă şi pentru instructajul periodic; b) procedurile de instruire întocmite în detaliu; c) documentele care să ateste efectuarea instructajelor specifice locului de muncă; d) testele sau chestionarele privind verificarea cunoştinţelor însuşite pe perioada instruirilor; e) rezultatele obţinute din verificarea cunoştinţelor din ultimul an de activitate la locul de muncă; f) concluziile rezultate din activitatea de instruire, întocmite la sfârşitul fiecărui an, în care se menţionează numărul total de salariaţi şi al celor nou-veniţi, rezultatele obţinute şi măsurile luate, precum şi procedurile reactualizate. 39

40 Documentele de instruire de pe locul de muncă se păstrează în locuri cât mai sigure, ferite de efectele unor factori care le pot afecta calitatea şi integritatea, astfel încât ele să poată fi analizate în orice situaţie. Indicatoarele de securitate (de interzicere, avertizare şi informare) şi cele auxiliare se execută, se iluminează, se amplasează şi se montează conform standardelor în vigoare; În anumite situaţii indicatoarele pot fi însoţite de înscrisuri explicative şi în limbi de circulaţie internaţională; Obligaţia de a amplasa, de a monta şi de a păstra integritatea indicatoarelor revine conducătorului (şefului) locului de muncă. Organizarea efectivă a intervenţiei pe locul de muncă presupune: a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, anunţarea altor persoane care trebuie să desfăşoare activităţile prevăzute la lit. c), precum şi a dispeceratului acolo unde acesta este constituit; b) asigurarea şi urmărirea realizării salvării rapide şi în siguranţă a personalului conform concepţiei stabilite; c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje; d) acţionarea asupra focarului cu mijloacele tehnice P.S.I. din dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor manuală; e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi deteriorate în timpul intervenţiei; f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului (temperatură, fum, gaze toxice etc.); g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea focare, acţionându-se pentru stingerea acestora. Pentru efectuarea operaţiunilor nominalizarea se face pentru fiecare schimb de activitate, în afara programului de lucru şi în zilele de repaus şi sărbători legale. Verificarea prezenţei personalului nominalizat se face la începerea programului de lucru, de către conducătorul locului de muncă, şeful de schimb sau de persoana care conduce activităţile. La întocmirea listei cuprinzând substanţele periculoase se consultă prevederile legale în vigoare care reglementează transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase, respectiv Legea nr. 31/1994 şi Acordul european pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase A.D.R. De asemenea, pot fi avute în vedere şi prevederile Directivei europene SEVESO. Lista cuprinzând substanţele periculoase se completează şi se reactualizează ori de câte ori apar modificări în gestionarea substanţelor respective, iar extrase din această listă se păstrează în fiecare loc de munca unde acestea se depozitează sau se utilizează permanent. Lista va cuprinde toate substanţele periculoase utilizate, încadrate în cele 9 clase, specificându-se în mod obligatoriu pentru fiecare substanţă: 40

41 a) numărul de identificare O.N.U; b) denumirea; c) numărul de pericol; d) cantitatea existentă; e) locul de depozitare şi utilizare; f) agenţii (substanţele) adecvaţi (adecvate) pentru stingere, neutralizare sau decontaminare; g) caracteristicile fizico chimice esenţiale ce determină pericolul de incendiu sau de explozie. Obligaţiile referitoare la substanţele periculoase se soluţionează prin numirea de către patron a unui consilier de siguranţă, special instruit şi atestat conform reglementărilor în vigoare, care trebuie să aibă în vedere limitările cantitative, comunicarea la autorităţi şi alte notificări impuse. 5. OBIECTIVELE GENERALE ALE MANAGEMENTULUI PREVENIRII INCENDIILOR 5.1. Organizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor. instruirea şi formarea personalului Dispoziţii de organizare şi proceduri Pentru implementarea sistemului de siguranţă la foc directorul general, conducătorii filialelor şi subunităţilor vor constitui, prin dispoziţii scrise, structuri cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor şi responsabilităţi pentru toţi salariaţii, astfel: A) Comisia de apărare împotriva incendiilor care să coordoneze şi realizeze activităţile: identificare şi evaluare a riscului de incendiu; să propună măsuri de apărare împotriva incendiilor corelate cu natura şi nivelul riscurilor de incendiu; să elaboreze, împreună cu conducătorii locurilor de muncă instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor; să stabilească punctele vitale vulnerabile la incendiu şi locurile de munca şi instalaţiile cu risc major de incendiu; să stabilească sarcinile ce revin salariaţilor pentru fiecare loc de muncă; să organizeze verificarea respectării de către salariaţi şi persoanele din exterior care au acces în societate, a regulilor şi măsurilor de PSI, inclusiv pe timp de noapte şi în sărbătorile legale; să urmărească realizarea, recepţionarea, darea în folosinţă sau punerea în funcţiune a clădirilor sau instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor cu respectarea strictă a prevederilor de PSI din documentaţia de execuţie; 41

42 42 să organizeze dotarea, conform prevederilor legale, a tuturor locurilor de muncă cu instalaţii şi mijloace tehnice PSI, precum şi să asigure menţinerea, permanentă a acestor dotări în stare de funcţionare sau de utilizare; să îndrume, să controleze şi să realizeze în situaţiile prevăzute în proceduri, instructajul PSI, inclusiv cu acele categorii de personal care execută lucrări cu pericol de incendiu; să facă propuneri pentru a se prevedea fondurile necesare dotării cu maşini, utilaje, instalaţii, echipamente de protecţie şi substanţe stingătoare, precum şi pentru realizarea lucrărilor şi măsurilor pentru reducerea riscului de incendiu, să urmărească, ca fondurile alocate şi lucrările sau măsurile stabilite să fie realizate în termen. B) Serviciul de Pompieri Voluntar şi/sau Privat, căruia îi revin în principal următoarele obligaţii: să întocmească planurile de intervenţie pentru clădirile cu risc ridicat de incendiu şi schemele de intervenţie pentru instalaţiile tehnologice de categoria A, B pericol de incendiu; să instruiască echipele de primă intervenţie de pe locurile de muncă; să asigure verificarea şi să organizeze întreţinerea stingătoarelor de incendiu şi a reţelelor de hidranţi interiori şi exteriori de incendiu; să verifice şi să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor cu foc deschis; să controleze prin serviciul de rond modul cum se respectă măsurile generale PSI pe locurile de muncă; să execute intervenţia pentru stingerea incendiilor; să acorde ajutor persoanelor a căror viaţă este pusă în pericol în caz de explozie, inundaţii, dezastre etc.; să acţioneze pentru limitarea răspândirii unor produse poluante, colectarea şi îndepărtarea acestora pe baza planurilor stabilite. NOTĂ: Conform P 118/1999, art , de regulă, construcţiile sau grupurile de construcţii de producţie şi/sau depozitare vor avea constituite servicii de pompieri atunci când aria desfăşurată totală este mai mare de 5.000m 2 şi categoriile A, B şi C (BE3a,b şi BE2) de pericol de incendiu reprezintă peste 50%. Beneficiarii pot stabili constituirea serviciului de pompieri şi la arii desfăşurate mai mici. C) Stabilirea atribuţiilor şi răspunderilor concrete pentru categoriile de personal cu funcţii de conducere şi menţionarea acestora în fişele posturilor, avându-se în vedere următoarele probleme: respectarea prevederilor normativelor standardelor şi prescripţiilor tehnice de PSI la avizarea documentaţiilor de investiţii; stabilirea condiţiilor de siguranţă la foc ce trebuie îndeplinite de executanţii lucrărilor de investiţii, reparaţii şi prestări servicii; stabilirea şi transmiterea către utilizatorii produselor ce rezultă din activitatea sa, a regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora;

43 întocmirea documentaţiilor şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor PSI prevăzute de lege; asigurarea contractelor, convenţiilor şi aranjamentelor cu alte persoane juridice care urmează să execute activităţi de apărare împotriva incendiilor în societate; prevederea fondurilor necesare realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor; includerea în sarcinile de serviciu ale conducătorilor compartimentelor de muncă (departamente, ateliere, depozite, laboratoare etc.) a următoarelor obligaţii PSI: o organizează activităţii să se efectueze în condiţii de siguranţă cu respectarea reglementărilor PSI în vigoare; o orice modificare a proceselor de producţie sau a stării construcţiilor se va face numai după luarea măsurilor PSI şi a aprobărilor necesare; o asigură păstrarea în bună stare de funcţionare a mijloacelor tehnice PSI din dotarea locurilor de muncă; o efectuează instructajul PSI pe locul de muncă şi periodic conform procedurii specifice; o emit permisul de lucru cu foc deschis şi asigură condiţiile de desfăşurare în siguranţă a acestor lucrări; o întocmesc împreună cu personalul specializat documentele de organizare a activităţii pe locurile de muncă şi asigură condiţiile pentru realizarea acestora. Pentru îndeplinirea acestor obligaţii şefii de departamente pot numi un responsabil (animator) PSI de regulă din membrii grupei de lucru, previne riscul, căruia i se vor stabili responsabilităţi concrete. D) Personalului salariat, indiferent de natura angajării, i se vor stabili obligaţii privind apărarea incendiilor ca: să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor care i-au fost aduse la cunoştinţă; să utilizeze conform instrucţiunilor instalaţiile, utilajele, maşinile şi materialele de la locul de muncă; să nu efectueze manevre şi modificări nepermise ale mijloacelor tehnice de PSI; să comunice imediat şefilor ierarhici sau pompierilor orice situaţie periculoasă sau orice defecţiune sesizată la sistemele de intervenţie pentru stingerea incendiilor; să acţioneze conform pregătirii şi sarcinilor sale, pentru a acorda ajutor salariaţilor aflaţi în pericol. E) Modul de efectuare a acelor activităţi cu impact deosebit asupra siguranţei la foc trebuie procedurat. Aceste activităţi sunt: instruirea personalului; 43

44 44 executarea lucrărilor cu foc deschis; fumatul; gestionarea substanţelor periculoase, cu accent pe lichidele inflamabile; depozitarea deşeurilor, reziduurilor şi ambalajelor; întreţinerea, repararea şi revizia instalaţiilor de categoria A,B, pericol de incendiu; mentenanţa mijloacelor tehnice PSI; executarea lucrărilor în antrepriză şi de contractanţi din exteriorul societăţii; modul de întreţinere, reparare şi revizie autospecialelor PSI; intervenţia de salvare şi prim-ajutor; intervenţia de poluare; serviciul de rond; controlul activităţii de apărare împotriva incendiilor; constatarea şi sancţionarea încălcărilor instrucţiunilor şi normelor PSI; analiza şi raportarea evenimentelor (incendiu, explozii, avarii etc.). Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în filiale şi subunităţi presupune realizarea următoarelor măsuri: a) stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; b) întocmirea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate (decizii, dispoziţii, hotărâri etc.) prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor; c) întocmirea, aprobarea şi difuzarea documentelor specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor (liste, situaţii, instrucţiuni, grafice, planuri, documentaţii tehnice, regulamente de organizare şi funcţionare etc.); d) asigurarea formularelor tipizate (permise de lucru cu foc, autorizaţii de lucru, fişe de instruire) şi a actelor normative de reglementare specifice; e) realizarea sistemului operativ de observare şi anunţare a incendiului, precum şi de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment; f) asigurarea funcţionării mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor; g) organizarea intervenţiei, în caz de incendiu, de către salariaţi şi Serviciul de Pompieri Civili; h) implementarea măsurilor necesare pentru îndeplinirea criteriilor şi a cerinţelor de pregătire, avizare, autorizare, atestare, certificare, agrementare, prevăzute de lege şi de reglementările în vigoare; i) implementarea sistemului de depistare şi cunoaştere a oricăror situaţii sau aspecte care pot favoriza producerea sau dezvoltarea incendiilor (cauze de incendiu, stări de pericol, alte încălcări, scoateri din funcţiune); j) reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relaţiile generate de contracte, convenţii şi alte asemenea situaţii Instruirea şi formarea personalului Dacă se analizează cauzele unui incendiu într-o manieră suficient de precisă, omul intervine întotdeauna, la un nivel sau altul. Aspectele tehnice şi umane sunt

45 împletite. Este suficient, de exemplu să ne gândim la consecinţele neglijenţelor în activitatea de întreţinere sau la lipsa de precauţie într-o muncă de rutină. În realitate, cauzele umane ale sinistrului se ascund în spatele cauzelor tehnice. Eroarea umană a unui salariat se poate defini ca diferenţa dintre comportamentul tip (prevăzut de proiectant sau şeful locului de munca) şi comportamentul real al salariatului în situaţia dată. Având în vedere că omul îşi adaptează comportamentul în funcţie de ceea ce el ştie, deci de imaginea pe care el şi-o face asupra situaţiei, managerul va fi interesat ca personalul să-şi facă o imagine concretă şi realistă asupra riscurilor din procesul de producţie. Confruntat cu o situaţie nouă un om va avea în primul moment un comportament nepotrivit datorita necunoaşterii, astfel că este foarte important ca salariatul să aibă stabilite reguli atât pentru stările normale, cât şi pentru stările anormale care pot apărea la locul lui de muncă. În practică, aceasta înseamnă că specialistul în prevenirea incendiilor trebuie să stabilească reguli de securitate şi să prevadă un program de instruire în funcţie de trăsăturile personalului implicat. Acest program trebuie să fie adoptat în funcţie de evoluţia situaţiilor de risc şi de nivelul de pregătire al personalului, astfel încât în permanenţă să se menţină o corespondenţă cât mai precisă între situaţia de risc şi imaginea pe care personalul şi-o face asupra acesteia. Programul de instruire va cuprinde: a) Instructajul introductiv general, care urmăreşte ca salariatul să cunoască modul de organizare a activităţii PSI din societate, formele şi metodele specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, utilizarea mijloacelor tehnice PSI şi modul de acţiune în cazul observării şi anunţării unui incendiu; b) Instructajul specific locului de muncă ce va asigura însuşirea de către personal a: pericolelor şi măsurilor de prevenire de la locul de muncă; modului de funcţionare în siguranţă a maşinilor şi instalaţiilor tehnologice; instrucţiunilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor; modului de acţionare a mijloacelor tehnice PSI; sarcinilor specifice care-i revin pentru prevenirea incendiilor, evacuare persoanelor şi a bunurilor şi pentru anunţarea şi stingerea incendiilor; c) Instructajul periodic, care are drept scop reîmprospătarea, completarea şi detalierea cunoştinţelor dobândite la primele două categorii de instructaje, precum şi perfecţionarea deprinderilor practice pentru executarea sarcinilor ce-i revin; d) Instructajul pe schimb, ce se va executa la locurile de muncă cu risc mare sau foarte mare de incendiu, nominalizate de patron; e) Instructajul special pentru lucrări periculoase ca: sudare, utilizarea focului deschis, curăţirea interioară a unor rezervoare, tubulaturi etc. Pentru organizarea şi desfăşurarea instructajului psi se va elabora o procedură prin care se va stabili: tipurile de instructaj, durata şi perioada pentru fiecare categorie de personal; 45

46 tematica anuală de instruire şi responsabilii pentru realizarea materialelor necesare; persoanele care sunt competente pentru executarea fiecărei categorii de instructaj, inclusiv pentru exerciţiile practice ale echipei de prima intervenţie; modul de consemnare şi verificare a însuşirii cunoştinţelor, avându-se în vedere prevederea legală de a nu se admite la lucru salariaţii care nu cunosc şi nu respectă regulile şi instrucţiunile PSI; modul de instruire al personalului din exteriorul societăţii. Atunci când instruirea este necesară pentru un număr foarte mare de salariaţi, materialele de instruire trebuie publicate în revistă sau buletinul informativ al societăţii, sau extrase din acestea vor fi afişate. Este foarte important a combate rutina prin sloganuri, afişe, postere, fotografii sau alte materiale care sa atragă atenţia. Membrii personalului de conducere care au şi responsabilităţi pe linia siguranţei la foc trebuie instruiţi suplimentar, adecvat rolului şi sarcinilor acestora. Persoanele de execuţie care au atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor trebuie să fie competente, respectiv trebuie să obţină un certificat de competenţă sau un document care să le ateste calificarea de către autoritatea publică de specialitate. Acestea sunt: persoanele care efectuează instructajele de prevenire şi stingere a incendiilor; responsabilii P.S.I. din departamente; specialiştii P.S.I. din compartimentul de prevenire a incendiilor; personalul tehnic care are atribuţii de control şi constatare a încălcării regulilor şi măsurilor P.S.I.; pompierii angajaţi sau voluntari. Certificatul de competenţă se eliberează de autorităţile abilitate, în urma parcurgerii programelor de formare profesională şi după evaluarea candidaţilor pe baza unităţilor de competenţă cuprinse în Standardul ocupaţional elaborat de COSA. Programele de formare profesională se întocmesc pentru următoarele unităţi de competenţă: planificarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor; organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor; controlul modului de respectare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor; acordarea asistenţei tehnice de specialitate în situaţii critice; monitorizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor; instruirea salariaţilor în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor; investigarea contextului producerii incendiilor; elaborarea documentaţiilor specifice a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor. După absolvirea acestor programe de formare, persoanele respective vor avea cunoştinţe solide despre riscul de incendiu, densitatea sarcinii termice, categoriile de pericol de incendiu, comportare şi stabilitatea construcţiilor la foc, preîntâmpinarea 46

47 propagării incendiilor, căile de acces şi intervenţie, sursele de aprindere, mijloacele tehnice P.S.I. cu care se echipează construcţiile şi modul lor de utilizare, depistarea şi sancţionarea încălcărilor regulilor şi instrucţiunilor psi etc. şi vor fi în măsură să aplice Programul anual de îmbunătăţire a capacităţii de apărare împotriva incendiilor. Pentru pompierii civili trebuie să se întocmească teste de verificare a performanţelor şi să se menţină numai acel personal care îndeplineşte atât parametri fizici, cât şi cei profesionali. Pentru formarea pompierilor voluntari se vor stabili criteriile de selecţionare, se va întocmi programa de pregătire şi se va realiza calificarea acestora conform Standardului ocupaţional pentru meseria de pompier civil. Potrivit art. 19 lit. f din Ordonanţa Guvernului României nr. 60/ , persoana fizică care angajează salariaţi cu contract de muncă sau convenţie civilă, în numele persoanei juridice pe care o reprezintă are obligaţia să verifice că atât salariaţii, cât şi persoanele din exterior care au acces în unitate primesc, cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor. Scopurile principale ale activităţii instructiv educative sunt: asigurarea cunoaşterii şi însuşirii temeinice a prevederilor legislaţiei în vigoare, a normelor şi instrucţiunilor, precum şi a cunoştinţelor de prevenire şi stingere a incendiilor necesare desfăşurării activităţii în condiţii de securitate a personalului şi mijloacelor din dotare; cunoaşterea cauzelor şi împrejurărilor care pot genera incendii, explozii şi alte evenimente, precum şi a măsurilor de prevenire a acestora. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor instructiv-educative pentru prevenirea şi stingerea incendiilor intră în sarcina conducerii şi se realizează prin serviciile de pompieri civili, conducătorii de compartimente şi cadrul tehnic care îndrumă activitatea serviciului de pompieri civili. Elaborarea materialelor instructive se face pe baza conţinutului prevederilor legale referitoare la activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor. Ele trebuie să fie adaptate categoriilor de persoane cărora li se adresează, concretizate la situaţia reală, să fie concise şi clare. Instruirea personalului angajat, în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, este obligatorie şi trebuie să aibă un caracter permanent şi susţinut pe parcursul desfăşurării activităţilor. Instruirea se organizează pe grupe, în funcţie de profilul activităţii profesionale, de compartimentul în care personalul respectiv este încadrat, de nivelul de pregătire al acestuia şi de vechimea şi experienţa în muncă Măsuri organizatorice de prevenire a incendiilor A. Măsuri de prevenire a incendiilor pe locul de muncă Pentru a preveni producerea de incendii explozii, avarii etc. fiecare salariat la locul lui de muncă trebuie să efectueze numai acele activităţi, operaţii şi manevre care i-au fost stabilite. Pe lângă instrucţiunile de operare, regulamentul de ordine interioară etc. el trebuie să respecte şi măsurile de apărare împotriva incendiilor care sunt incluse în,,organizarea apărării împotriva incendiilor pe locul de muncă sau instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor pentru locurile de muncă cu risc ridicat de incendiu şi pentru punctele vitale-vulnerabile la incendiu. 47

48 Organizarea apărării împotriva incendiilor pe locul de muncă se întocmeşte pentru birouri şi clădiri administrative laboratoare, depozite şi magazii, ateliere de întreţinere, reparaţii şi ateliere şi sectoare de producţie cu risc redus de incendiu şi include o primă parte de prevenire a incendiilor prin care se stabilesc măsuri generale şi specifice. Măsurile generale fac referire la procedurile de reglementare a activităţilor cu pericol de incendiu care se aplică la locul de muncă respectiv, iar măsurile specifice vor avea în vedere: prevenirea apariţiei surselor de aprindere; gestionarea materialelor combustibile; dotarea cu mijloace tehnice P.S.I.; verificarea spaţiilor la sfârşitul programului de lucru; parametri care trebuie urmăriţi pe timpul exploatării utilajelor. La organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă se va avea în vedere marcarea pericolelor de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate şi de orientare sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare. Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează de şeful sectorului de activitate împreună cu compartimentul P.S.I. şi se aprobă de patron. Ele vor cuprinde: prevederile specifice de P.S.I. din reglementările în vigoare; obligaţiile generale ale salariaţilor privind P.S.I.; regulile şi măsurile specifice de PSI la exploatarea instalaţiilor şi utilajelor, precum şi pentru punerea în funcţiune, oprire, reparaţii, revizii, întreţinere etc.; evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie; prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, precum şi a măsurilor şi regulilor de prevenire a acestora. Dintre locurile de munca cu risc ridicat de incendiu la care se vor întocmi instrucţiuni de apărare împotriva acestora enumerăm: vopsitorii, tratamente termice, turnătorii, forje, acoperiri de suprafaţă etc. Dintre punctele vitale la care trebuie întocmite instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor menţionăm: centrale termice, staţii şi posturi de transformare electrice, staţii de producere acetilenă, calculatoare de proces, dispecerate, depozitele centrale de materiale, staţii de compresoare de aer şi alte locuri de muncă indispensabile funcţionării, dacă prezintă cel puţin risc mediu de incendiu, lista completă a punctelor vitale vulnerabile la incendiu va fi aprobată de patron. Întrucât în depozite se concentrează valori însemnate, trebuie respectate anumite măsuri de PSI care sunt stabilite prin Planurile de depozitare şi evacuare a materialelor periculoase care vor cuprinde schiţa încăperilor respective, marcarea zonelor cu materiale periculoase, menţionarea claselor şi codurilor de pericol şi identificare precum şi cantităţile maxim depozitate. Traseele de evacuare a materialelor se marchează cu culoare roşie. Planurile de depozitare şi evacuare se amplasează în locuri vizibile pe căile de acces pentru a fi utile forţelor de intervenţie. 48

49 Planurile de evacuare a persoanelor se întocmesc pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane şi pe nivel, dacă pe acestă se află simultan mai mult de 30 de persoane. Planul de evacuare a persoanelor cuprinde schiţa încăperii sau nivelului, pe care se marchează cu culoare roşie traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări. Pe planul de evacuare a persoanelor se indică locul de amplasare a mijloacelor tehnice PSI, posibilităţile de refugiu (încăperi speciale, terase), precum şi interdicţia de a folosi lifturile în caz de incendiu. Planul de evacuare a persoanelor se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces, în locuri vizibile, iar în încăperi pe partea interioară a uşilor. B. Măsuri P.S.I. pentru antreprenori, contractanţi şi utilizatori Prezenţa unui număr mare de antreprenori care lucrează în multe locuri de muncă, uneori concomitent cu desfăşurarea procesului de producţie creează un real pericol de incendiu. Contractanţii cu experienţă şi responsabilii care sunt conştienţi de gradul de periculozitate al lucrărilor pe care le realizează ţin ei sub control aceste activităţi. Pentru ca siguranţa clădirilor şi instalaţiilor societăţii să nu fie la latitudinea acestor categorii de persoane trebuie stabilite proceduri de lucru specifice anumitor categorii de activităţi şi personal de execuţie, astfel: antreprenorii care îşi desfăşoară activitatea în incinte fără prezenţa beneficiarului; contractanţii care execută lucrări în hale, concomitent cu desfăşurarea proceselor de producţie; prestatorii de servicii, de verificări, reparaţii, revizii etc.; delegaţii pentru derularea contractelor, elevi practicanţi, vizitatori etc.; Pentru primele trei categorii de activităţi se încheie convenţii, anexe la contracte, prin care trebuie să se stabilească cu precizie locul şi condiţiile desfăşurării activităţii, utilajele, echipamentele, locurile lor de depozitare şi sursele de energie necesare, modul de executare a lucrărilor cu foc deschis şi regulile generale de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate. Se vor stabili şi responsabilităţile părţilor în caz de incendiu, explozie, avarie etc. C. Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele de timp în care activitatea normală de producţie este întreruptă (noaptea, în zilele nelucrătoare, sărbatori legale sau alte situaţii) La construcţiile la care riscul este redus sau există un minimum de activitate, un control pe schimb este suficient, verificându-se starea echipamentului de protecţie împotriva incendiilor (instalaţiile de semnalizare şi stingere şi mijloacele de primă intervenţie etc.); La incintele şi construcţiile la care riscul de incendiu este ridicat controalele trebuie să fie mai dese, în aceste condiţii rolul pompierilor şi al paznicilor este foarte mare. La stabilirea posturilor de pază şi a itinerariului de rond al pompierilor se va avea în vedere următoarele: gradul de rezistenţă la foc al clădirilor, acordând prioritate celor de gradul IV V; 49

50 conţinutul mărfurilor şi echipamentelor, gradul de încărcare a clădirii, atenţie maximă se va acorda depozitelor, clădirilor în care se găsesc materiale inflamabile sau uşor aprinzibile, precum şi acelor ce conţin piese ce pot fi sustrase şi valorificate; gradului de echipare cu instalaţii speciale de semnalizare şi stingere a incendiilor; acolo unde acestea există, este suficient a se verifica centralele de semnalizare şi staţiile de control şi semnalizare, iar construcţiile în care nu sunt astfel de dotări trebuie verificate de personalul de rond. Paza va asigura: controlul accesului persoanelor care au sarcini de serviciu (echipe de asistenţă tehnică, reparaţii, dispeceri etc.), interzicând accesul persoanelor străine; accesul se va efectua numai pe la punctele de intrare; verificarea gardurilor, uşilor şi ferestrelor, a sigiliilor şi a dispozitivelor de închidere; controlul locurilor amenajate pentru depozitarea deşeurilor industriale, a rampelor depozitelor şi a parcurilor de maşini; paznicii vor fi instruiţi special asupra modului de anunţare şi intervenţie în caz de incendiu. Patrulările prin incinta societăţii şi în halele de producţie trebuie acoperite cu serviciul de rond al pompierilor care vor verifica: să nu existe focuri nepermise; uşile şi ferestrele să fie sigilate şi închise; sursele de iluminare, încălzire şi ventilaţie să fie oprite; sursele de energie electrică şi gaz de la intrarea în clădiri să fie oprite şi marcate în acest sens; orice echipament sau secţie care a fost lăsată în funcţiune în mod intenţionat să aibe supravegherea necesară; deşeurile să fie îndepărtate şi depozitate în locuri corespunzătoare; punctele de lucu cu lichide inflamabile să fie închise şi asigurate conform instrucţiunilor; buteliile de gaze şi alte materiale periculoase să fie închise în depozitele speciale; scurgerile de ulei, vopsele, gaze etc. vor fi raportate imediat; să nu se realizeze lucrări neautorizate (sudură, topire bitum, întreruperi sau reparaţii pe reţele de apă incendiu etc.; să fie libere şi în bună stare de funcţionare: uşile şi căile de acces pentru pompieri; punctele de declanşare a alarmei; reţelele de hidranţi interiori şi exteriori; centralele automate de semnalizare; instalaţiile de stingere automată a incendiilor. 50

51 5.2. Lupta contra incendiilor Conform prevederilor legale la organizarea unei activităţi este obligatorie prevederea mijloacelor tehnice corespunzătoare şi a personalului, necesar intervenţiei în caz de incendiu, precum şi asigurarea condiţiilor de pregătire a acestora, corelat cu natura riscurilor de incendiu, profilul activităţii şi mărimea unităţii. Pentru realizarea protecţiei eficiente a construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice cu risc ridicat de incendiu se prevăd, de regulă, instalaţii automate de stingere a incendiilor, tipul şi caracteristicile acestora rezultă din concluziile desprinse din scenariile de siguranţă la foc şi din evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor, trebuind să se asigure corelarea timpilor operativi de intervenţie cu cei corespunzători de siguranţă la foc. De asemenea, se va urmări realizarea unui raport optim între dotarea cu instalaţii automate de stingere a incendiilor care necesită investiţii importante şi dispozitivele şi mijloacele cu acţionare manuală care pot fi utilizate de personalul muncitor de pe locul de muncă. Este foarte important ca asupra oricărui incendiu să se acţioneze încă din faza incipientă, astfel ca intervenţia va fi organizată în trei etape, după cum urmează: prima intervenţie asigurată de personalul de pe locul de muncă, care va folosi mijloacele tehnice din dotare (stingătoare, hidranţi interiori de incendiu, utilaje, sisteme şi unelte specifice); intervenţia forţelor specializate ale societăţii, respectiv a serviciului de pompieri civili; intervenţia serviciilor profesioniste de pompieri din subordinea autorităţilor publice. Organizarea primei intervenţii pe locul de muncă constă în selecţionarea anumitor persoane (cel puţin 10%) dintr-un colectiv de salariaţi care să acţioneze în caz de incendiu, avarie sau accident tehnic pentru stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea persoanelor şi a bunurilor materiale. Membrii echipei de primă intervenţie trebuie să fie persoane responsabile, cu aptitudini fizice pentru această activitate şi care urmează un program adecvat de pregătire specifică. Ei trebuie să se identifice prin însemne specifice pompierilor (insigne, banderole etc.) pentru a fi uşor de recunoscut în cazurile de urgenţă şi să dispună de un minim de echipament de protecţie (costume de protecţie, căşti, măşti contra fumului etc.). Pregătirea lor se va efectua lunar de serviciul de pompieri civili pe baza unor programe specifice locurilor de muncă, cel puţin jumătate din timpul de pregătire afectându-se desfăşurării de exerciţii practice. Componenţa echipei de primă intervenţie pe schimburi şi sarcinile efective pentru fiecare membru al ei vor fi stabilite pe formulare tipizate denumite Organizarea apărării împotriva incendiilor, de către responsabilul P.S.I. şi aprobate de şeful Serviciului de Pompieri Civili sau specialistul din compartimentul P.S.I. Operaţiile care se execută pentru intervenţia pe locul de muncă sunt: alarmarea utilizatorilor prin mijloace specifice (sonerii polarizante, sirene cu abur etc.); anunţarea incendiului la forţele specializate; salvarea rapidă şi în siguranţă a persoanelor conform concepţiei stabilite; 51

52 întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze, fluide combustibile şi după caz oprirea utilajelor; acţionarea asupra focarului incendiului prin punerea în funcţiune a instalaţiilor de stingere când acestea există sau acţionarea cu stingătoarele şi hidranţii interiori din dotare; evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi deteriorate în timpul intervenţiei; protecţia membrilor echipei de primă intervenţie împotriva fumului, gazelor toxice şi temperaturilor ridicate produse de incendiu; împiedicarea propagării incendiului la vecinătăţi, prin acţionarea dispozitivelor specifice (uşi antifoc, clapete, trape, perdele de apă etc.). Verificarea prezenţei personalului nominalizat pentru prima intervenţie se face la începerea programului de lucru de către conducătorul locului de muncă. Schemele de intervenţie se întocmesc pentru clădirile sau instalaţiile tehnologice cu risc ridicat de incendiu (vopsitorii, tratamente termice etc.), stabilite de patron şi cuprind instrucţiuni referitoare la: descrierea succintă a procesului tehnologic cu menţionarea principalilor parametri; cantitatea de produse combustibile din instalaţie şi agenţii de stingere; precizarea operaţiunilor ce se efectuează în caz de incendiu, explozie, avarie etc.; precizarea măsurilor de protecţie a vecinătăţilor; desemnarea personalului muncitor care participă la acţiunile de intervenţie, altul decât cel inclus în echipele de primă intervenţie; enumerarea mijloacelor tehnice, P.S.I. existente, indicarea poziţiei acestora pe releveul clădirii sau instalaţiei şi marcarea locurilor unde sunt amplasate sistemele de punere în funcţiune. Pentru verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere a incendiilor sau acţionarea instalaţiilor care se păstrează pe poziţia manual vor fi nominalizate zilnic persoanele responsabile, pentru fiecare manevră, de către conducătorul locului de muncă. Pe releveul clădirii sau instalaţiei se marchează şi locul unde se vor amplasa autospecialele P.S.I. Schemele de intervenţie se elaborează de şefii de instalaţii sau ateliere în două exemplare, se aprobă de patron, iar un exemplar se predă Serviciului de Pompieri Voluntari sau cel Privat. Dacă din scenariul de siguranţă la foc rezultă că echiparea cu instalaţii automate de stins incendiul, precum şi organizarea echipelor de primă intervenţie, nu asigură încadrarea în timpi operativi de intervenţie şi timpii de siguranţă la foc, atunci se impune organizarea unui serviciu de pompieri civili sau încheierea de contracte ori convenţii cu alte persoane juridice care să asigure punerea în aplicare a planurilor de intervenţie. De regulă, agenţii economici care deţin construcţii sau grupuri de construcţii de producţie şi depozitare, care au aria de desfăşurare mai mare de mp, iar 52

53 procesele tehnologice de categoriile A, B, C pericol de incendiu reprezintă peste 50% din suprafaţa totală vor constitui servicii civile de pompieri dotate cu autospeciale PSI, conform variantei celei mai defavorabile din planurile de intervenţie. În serviciile de pompieri civili se pot include şi ateliere de verificare şi întreţinere a stingătoarelor de incendiu şi a instalaţiilor de stingere a incendiilor din dotarea locurilor de muncă, în acest scop asigurându-se mijloacele materiale necesare. Formaţia de intervenţie, salvare şi prim-ajutor va fi constituită din personal angajat şi calificat în meseria de pompier, cel puţin pentru funcţiile de şef formaţie, conducător auto şi servant, pentru fiecare autospecială PSI în intervenţie, celelalte funcţii putând fi asigurate de pompierii din grupa de prevenire sau de pompierii voluntari pregătiţi în mod special pe locurile de muncă periculoase. Pentru pompierii din grupa de prevenire şi pentru pompierii voluntari care sunt nominalizaţi în Registrul de organizare zilnică a intervenţiei, trebuie să se asigure mijloacele de comunicare necesare pentru a fi alertaţi în orice moment astfel ca, la stingerea incendiilor să se realizeze timpii operativi de intervenţie prevăzuţi în scenariile de siguranţă la foc pentru clădirile din incinta societăţii. Intervenţia de sprijin a serviciilor profesioniste de pompieri, precum şi altor forţe din afara societăţii se va face pe baza de contract sau convenţie în condiţiile legii. Fiecărui serviciu de pompieri i se stabileşte un sector de competenţă, de autoritatea publică de specialitate în care aceasta are atribuţii de apărare a vieţii oamenilor şi bunurilor private împotriva incendiilor, precum şi pentru acordarea ajutorului persoanelor aflate în pericol, în caz de accident sau dezastru. Organizarea şi funcţionarea serviciului de pompieri se stabileşte printr-un regulament aprobat de conducerea agentului economic, dar acestea trebuie să îndeplinească anumite criterii minime de performanţă stabilite de autoritatea publică de specialitate. Pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de operativitate şi eficienţă operaţiunilor de intervenţie în caz de incendiu se întocmesc potrivit legii planuri de intervenţii. Acestea vor cuprinde printre altele particularităţile tactice de intervenţie şi dispozitivul de intervenţie pentru fiecare situaţie. Pe lângă misiunea principală de intervenţie, la stingerea incendiilor, serviciul de pompieri civili va fi pregătit să efectueze operaţiuni de salvare şi prim-ajutor pentru persoanele a căror viaţă este pusă în pericol de explozii, inundaţii, dezastre etc., prin realizarea accesului, degajarea şi evacuarea victimelor, fără a le agrava leziunile şi când situaţia o impune, acordarea asistenţei medicale de urgenţă pentru menţinerea funcţiilor vitale în stare corespunzătoare, precum şi de colectare şi limitare a răspândirii produselor poluante în caz de avarii, accidente etc Monitorizarea siguranţei la foc Monitorizarea are două aspecte: să controleze performanţele sistemului de apărare împotriva incendiilor şi să adapteze tehnicile de management noilor condiţii rezultate din situaţia în care se găseşte societatea. 53

54 Principiile de bază ale managementului indică faptul că orice activitate desfăşurată în cadrul unei organizaţii trebuie controlată în aşa fel încât să se asigure funcţionarea corectă a acesteia. Controlul implică stabilirea unor standarde de performanţă, respectiv nivelul normelor, normativelor şi instrucţiunilor de prevenire şi stingere a incendiilor, verificarea situaţiei din teren cu aceste standarde şi, după caz, stabilirea de măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor. Este foarte important ca acest control să fie permanent, ceea ce se poate realiza numai cu personalul propriu. În anumite situaţii (incendii, explozii, avarii etc.) în care controlul nu are rolul de a implementa sistemul de apărare împotriva incendiilor, ci de a furniza o imagine cât mai reală şi obiectivă asupra acestei activităţi (evenimente) este indicat ca verificările să fie efectuate de o entitate din afara societăţii. Obiectivele controlului propriu sunt: depistarea şi înlăturarea stărilor de pericol a cauzelor de incendiu a încălcărilor normelor, instrucţiunilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor; verificarea stării de funcţionare a instalaţiilor şi mijloacelor de primă intervenţie; testarea inopinată a modului cum se execută intervenţia pe locul de muncă şi instruirea personalului privind prevenirea şi stingerea incendiilor. Controlul se execută de şeful S.P.C. şi de specialiştii din compartimentul P.S.I. pe baza unei planificări anuale sau inopinant. Controalele se fac de regulă în timpul orelor de lucru, dar este important ca unele aspecte să fie verificate noaptea sau pe timpul când activitatea normală de producţie este întreruptă. În toate situaţiile va fi anunţat şi se va obţine aprobarea şefului ierarhic al compartimentului verificat. Înainte de începerea controlului se va întocmi o tematică de control notânduse principalele probleme ce trebuie urmărite, precum şi măsurile PSI specifice compartimentului ce urmează a fi verificat. Se recomandă să existe în dotare un aparat de fotografiat cu blitz pentru prezentarea problemelor deosebite conducerii. Efectuarea fotografiilor se va face cu aprobare explicită a conducerii societăţii, iar fotografiile vor fi folosite pentru uzul intern al societăţii. De regulă, controlul se face după anunţarea conducătorului locului de muncă, care va delega o persoana pentru însoţire. Dacă imobilul are o construcţie mai complexă se va face verificarea pe porţiuni, se va începe prin a se face un tur în jurul curţii, prin exteriorul clădirii, apoi prin interior, pe baza unui plan al acesteia, intrându-se prin toate încăperile de la etaj până la subsol. Se vor nota toate aspectele avute în vedere la întocmirea tematicii. Dacă se descoperă că siguranţa ocupanţilor sau integritatea instalaţiilor este serios ameninţată, se va solicita ferm o rezolvarea a situaţiei înainte de a părăsi incinta. Oricum, o discuţie cu şeful sectorului de activitate va avea loc pentru a se discuta constatările şi a se încheia un document de control, care în funcţie de tematica stabilită poate fi: proces-verbal; notă de control; 54

55 raport de constatare pentru toate evenimentele din domeniu. Se pot folosi tipizate pentru fiecare tip de control, dar procesul-verbal va trebui să conţină cel puţin următoarele: date de identificare a compartimentului verificat; perioada controlului; persoana din partea compartimentului controlat care a participat la control; prezentarea succintă a tematicei de control; constatări concrete, arătându-se norma, instrucţiunea sau regula PSI care a fost încălcată; pericolele de incendiu vor fi explicate detaliat; se va menţiona echipamentul de stingere care a fost verificat precum şi modul de acţiune al salariaţilor la exerciţiul de intervenţie executat; se vor stabili măsuri pentru înlăturarea stărilor de lucru negative cu termene puse de acord cu şeful locului de muncă controlat. Concluziile controlului trebuie să ajungă în maxim 15 zile la factorii care au responsabilităţi concrete în soluţionarea stărilor de pericol şi cauzelor de incendiu. Atunci când situaţia impune, stările de pericol vor fi aduse imediat la cunoştinţa conducerii. Deficienţele în activitatea de apărare împotriva incendiilor pot fi semnalate de întregul personal muncitor, ierarhic; de la nivelul de şef formaţie de lucru, sesizarea se va face în scris în trei exemplare, al treilea exemplar fiind depus la compartimentul P.S.I. Lunar, compartimentul P.S.I. informează persoana din conducerea căruia i se subordonează asupra activităţilor desfăşurate, a neregulilor constatate, a sesizărilor primite şi a sarcinilor scadente din programul anual, indicând şi priorităţile pentru luna următoare. Trimestrial se analizează întreaga capacitate de apărare împotriva incendiilor la nivelul societăţii (inclusiv activitatea S.P.C.) stabilindu-se măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii la nivelul departamentului, completându-se corespunzător Programul anual de îmbunătăţire a capacităţii de apărare împotriva incendiilor. Anual, sau după producerea unui incendiu ori cu prilejul finalizării inspecţiilor autorităţilor publice se analizează activitatea tuturor factorilor care au răspunderi în apărarea împotriva incendiilor. Analiza desfăşurată în faţa managerului general, pe baza de raport, se va referi la următoarele probleme: respectarea prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor; nivelul atins în implementarea strategiei aprobate; stadiul măsurilor din programul anual; deficienţele care se manifestă în domeniul apărării împotriva incendiilor; concluzii din activitatea de instruire şi pregătire a personalului pentru intervenţie; asigurarea dotării şi funcţionarea mijloacelor tehnice de P.S.I.; propuneri şi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii. 55

56 La analiză vor participa şefii structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, şefii sectoarelor de activităţi cu risc de incendiu şi după caz, utilizatorii şi colaboratorii în activităţile cu specific P.S.I. Aspectele discutate se consemnează într-un proces-verbal, iar deciziile care se iau se aprobă printr-o hotărâre a managerului general şi se difuzează persoanelor interesate Măsuri propuse pentru implementarea programului MPI şi încadrarea în nivelul de risc acceptat Protecţia contra incendiilor semnifică, în sensul sau cel mai larg, protejarea oamenilor şi a bunurilor împotriva acţiunii focului. Protecţia constructivă împotriva incendiilor are ca obiect comportarea la acţiunea focului a materialelor, elementelor şi structurilor din construcţii, care pot opune rezistenţa acţiunii focului un timp determinat. Durata rezistenţei la acţiunea focului a unui element de construcţie este determinată de toate materialele de construcţie utilizate, în interacţiunea lor, cărora li se impun două cerinţe: ele trebuie să prezinte un punct ridicat de topire şi să nu degaje sub acţiunea căldurii, gaze toxice la concentraţii periculoase. Siguranţa la incendiu a unei clădiri depinde de întreaga ei alcătuire. În interesul propriei sale siguranţe, proprietarul ar trebui să investească, din principiu, ceva în plus pentru materialele cele mai bune de protecţie împotriva acţiunii focului, în loc să opteze pentru detalii neglijabile de construcţie, care privesc, de cele mai multe ori, simple capricii de confort. În România, riscul de incendiu este în mod frecvent subevaluat. Faptele o confirmă cu prisosinţă: incendiile răpesc anual zeci de vieţi omeneşti şi distrug valori însumând sute de miliarde, sute de persoane suferă arsuri, traumatisme sau intoxicaţii. Cauzele pot fi uneori banale foc deschis, fumatul în locuri cu pericol, instalaţii electrice sau coşuri de fum defecte dar urmările sunt adesea dezastruoase. Conceptele de protecţie împotriva incendiilor trebuie să joace un rol central în cadrul proiectării şi echipării unei clădiri. Nu există, teoretic, contraziceri între proprietarii clădirilor, proiectanţii, executanţii şi beneficiarii lor. Dar protecţia împotriva acţiunii focului ajunge adesea victimă a raţiunilor economice. Aceste economii aparente pot costa mult: dacă se produce un incendiu, pagubele probabile prin distrugerea bunurilor, prin întreruperile de exploatare şi activitate şi consecinţele în viaţa socială sau economică sunt incalculabile. Măsuri eficiente de protecţie constructivă preventivă se pot realiza cu cheltuieli suplimentare relativ reduse prin alegerea unor materiale incombustibile, în primul rând materiale termo şi fonoizolante incombustibile, utilizate în toate secţiunile unei clădiri. Şi din punct de vedere al structurii constructive se poate face mult, cu costuri suportabile, secţiuni de clădire expuse incendiilor putând fi separate încă din proiectare, prin prevederea unor compartimente de protecţie contra incendiului, instalarea dispozitivelor suplimentare de alarmă şi stingere a incendiului sau măsuri organizatorice. 56

57 Comparativ cu riscul ridicat pe care îl reprezintă un incendiu devastator, aceste cheltuieli devin rentabile din punct de vedere economic. În concluzie, cu cât posibilitatea extinderii unui incendiu este mai limitată, cu atât riscul amplificării pagubelor este mai redus. 6. REGLEMENTĂRI DIN REPUBLICA MOLDOVA 6.1. Legea Republicii Moldova privind apărarea împotriva incendiilor 267-XIII din Legea stabileşte bazele juridice, economice şi sociale ale asigurării împotriva incendiilor şi protecţiei contra incendiilor în republică şi reglementează relaţiile în domeniul luptei împotriva incendiilor Sistemul de apărare împotriva incendiilor Apărarea împotriva incendiilor în Republica Moldova se realizează printr-un ansamblu de măsuri juridice, organizatorice, economice, sociale şi tehnico-ştiinţifice, prin forţe şi mijloace destinate prevenirii şi stingerii incendiilor, prin acţiuni prioritare de intervenţie, de blocare şi salvare în caz de incendii şi avarii. Cadrul juridic al activităţii de asigurare a apărării împotriva incendiilor şi a protecţiei contra incendiilor este constituit din Constituţie, legea specifică şi alte acte normative. Administrarea publică în domeniul asigurării apărării împotriva incendiilor îi revine Guvernului, Direcţiei pompieri şi salvatori din componenţa Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, autorităţilor administraţiei publice locale. Supravegherea şi controlul în domeniul apărării împotriva incendiilor în localităţi şi la obiective este exercitată de organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor. Controlul departamental asupra situaţiei din domeniul apărării împotriva incendiilor este exercitat de ministere şi departamente, de întreprinderi, instituţii şi organizaţii indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare. Activităţile de prevenire şi stingere a incendiilor sunt realizate de următoarele tipuri de servicii de pompieri: a) serviciul paramilitar de pompieri şi salvatori; b) serviciul de pompieri şi salvatori militari; c) serviciul departamental de pompieri. d) serviciul teritorial (municipal, de sector) de pompieri şi salvatori. La unităţile economice, care au 15 lucrători şi mai mulţi, se organizează Formaţiuni benevole de pompieri conform unui regulament, aprobat de Guvern Obligaţiile autorităţilor publice, ale factorilor de decizie şi ale cetăţenilor în domeniul asigurării apărării împotriva incendiilor 57

58 Apărarea împotriva incendiilor este asigurată prin crearea de condiţii în localităţi şi la obiective care ar exclude riscurile de incendiu şi ar asigura protecţia oamenilor, valorilor spirituale şi materiale şi a mediului natural împotriva focului şi factorilor lui nocivi. Obligaţia de a asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor revine conducătorilor, altor factori de decizie şi colaboratori de la ministere, departamente şi unităţi economice, precum şi cetăţenilor. Această obligaţie trebuie să fie stabilită în regulile de apărare împotriva incendiilor, în instrucţiunile şi acordurile (contractele) de serviciu respective. 58 Guvernul are următoarele obligaţii: a) elaborează măsurile de asigurare a apărării împotriva incendiilor, de dezvoltare şi perfecţionare a bazei tehnico-materiale a serviciului de pompieri şi salvatori; b) determină obligaţiile administraţiei publice centrale de specialitate în domeniul asigurării apărării împotriva incendiilor; c) stabileşte modul de constituire a organelor şi subunităţilor serviciului de pompieri şi salvatori, precum şi efectivul lui; d) prezintă Parlamentului propuneri pentru elaborarea de acte legislative privind asigurarea apărării împotriva incendiilor; e) coordonează cercetările ştiinţifice în domeniul asigurării apărării împotriva incendiilor; f) stabileşte sarcinile şi direcţiile prioritare, principiile de activitate ale organelor şi subunităţilor serviciului de pompieri şi salvatori, asigură elaborarea formelor şi metodelor de exercitare a supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor; g) sprijină crearea de unităţi economice specializate în lucrări şi servicii pentru apărarea împotriva incendiilor, în fabricarea tehnicii de intervenţie la incendiu şi a utilajului tehnic pentru stingerea incendiilor, acordându-le condiţii de favorizare. h) aprobă lista serviciilor cu plată, prestate de serviciul de pompieri şi salvatori; i) stabileşte modul de constituire a fondurilor de apărare împotriva incendiilor. Ministerele şi departamentele: a) elaborează măsuri organizatorice, profilactice şi tehnico-ştiinţifice de asigurare a apărării împotriva incendiilor; b) antrenează organizaţiile de cercetări ştiinţifice şi de proiectare la soluţionarea problemelor ce ţin de protecţia obiectivelor contra incendiilor; c) asigură cercetarea proprietăţilor de inflamare şi explozie ale substanţelor, materialelor, dispozitivelor şi instalaţiilor fabricate şi folosite în producţie, conform standardelor unice; d) asigură includerea reglementărilor de apărare împotriva incendiilor în standarde, condiţii tehnice, norme, reguli şi instrucţiuni, controlează modul în care acestea sunt respectate la proiectarea, construcţia, reconstrucţia şi exploatarea obiectivelor;

59 e) asigură pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor în domeniul apărării împotriva incendiilor. Autorităţile administraţiei publice locale: a) asigură îndeplinirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul din subordine, stabileşte fondul de retribuire a muncii şi alte fonduri pentru întreţinerea serviciului teritorial (municipal, de sector) de pompieri şi salvatori, contribuie la crearea bazei tehnico-materiale a acestui serviciu, precum şi a condiţiilor sociale pentru lucrătorii acestuia, prezintă pentru confirmare directorului general al Departamentului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale propuneri privind structura şi statele de personal, numirea şi destituirea din funcţie a şefului serviciului teritorial (municipal, de sector) de pompieri şi salvatori; b) verifică gradul de siguranţă la incendiu, capacitatea localităţilor şi obiectivelor de prevenire şi stingere a incendiilor, antrenează unităţile economice la îndeplinirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor; c) mobilizează cetăţenii la prevenirea şi stingerea incendiilor, contribuie la crearea formaţiunilor benevole de pompieri, la instruirea şi asigurarea lor tehnico-materială. Şefii şi alţi factori de decizie din unităţile economice: a) asigură apărarea împotriva incendiilor şi regimul de protecţie contra incendiilor la obiective; b) elaborează măsuri organizatorice, tehnice şi inginereşti de apărare împotriva incendiilor la obiective şi asigură realizarea lor; c) asigură realizarea oportună a măsurilor de apărare împotriva incendiilor conform dispoziţiilor, avizelor şi avertismentelor organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor; d) implementează realizările tehnico-ştiinţifice în sistemul de protecţie contra incendiilor a obiectivelor, susţin activitatea de inventator şi raţionalizator în domeniul asigurării securităţii oamenilor împotriva pericolelor de incendiu şi minimalizării riscurilor de incendiu la procesele tehnologice din producţie; e) asigură executarea şi respectarea reglementărilor de protecţie contra incendiilor din standarde şi condiţii tehnice, a normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor la proiectarea, construcţia, reconstrucţia, reutilarea tehnică şi repararea obiectivelor, precum şi la fabricarea, transportarea şi utilizarea producţiei; f) alocă mijloace pentru întreţinerea şi dezvoltarea serviciului de pompieri şi salvatori, conform normativelor aprobate; g) creează formaţiuni benevole de pompieri şi asigură activitatea lor; h) menţin în stare normală de funcţionare sistemele automate de prevenire a incendiilor, tehnica de intervenţie la incendiu, utilajul tehnic pentru stingerea incendiilor şi nu permit utilizarea lor în alte scopuri decât cele destinate; 59

60 60 i) iau măsurile necesare ca lucrătorii să-şi însuşească regulile de apărare împotriva incendiilor şi îi atrag să participe la prevenirea şi stingerea incendiilor, nu permit accesul la locul de muncă al persoanelor care nu au făcut instructajul în prevenirea şi stingerea incendiilor; j) prezintă la cererea organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor informaţii despre gradul de siguranţă la incendiu a obiectivelor şi a producţiei fabricate, acte privind incendiile şi efectele lor; k) iau măsuri faţă de cei care încalcă normele şi regulile de apărare împotriva incendiilor, sancţionează, în modul stabilit de legislaţie, cu reparaţia pagubelor materiale, persoanele vinovate de izbucnirea incendiilor; l) pun la dispoziţie lucrătorilor din serviciul de pompieri şi salvatori tehnică, combustibil şi lubrifianţi, produse alimentare şi încăperi pentru odihnă în timpul stingerii incendiilor, lichidării urmării avariilor şi catastrofelor Serviciul de pompieri şi salvatori Serviciul de pompieri şi salvatori este un organ de stat ale cărui funcţii constau în stingerea incendiilor, executarea acţiunilor de intervenţie, deblocare şi salvare în caz de incendii, exercitarea supravegherii de stat asupra asigurării apărării împotriva incendiilor şi în alte acţiuni de prevenire şi stingere a incendiilor. Serviciul de pompieri şi salvatori face parte din Departamentul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi se constituie din Direcţie, detaşamente, unităţi şi posturi paramilitare şi militare de pompieri din subordinea ei (denumite în cele ce urmează subunităţi) şi din subunităţi specializate. Direcţia pompieri şi salvatori şi subunităţile ei se subordonează Guvernului şi autorităţilor administraţiei publice locale Subunităţile paramilitare şi militare de pompieri şi salvatori Subunităţile paramilitare şi militare de pompieri şi salvatori au personal, tehnică specială de intervenire la incendiu, de deblocare şi salvare, utilaj tehnic pentru stingerea incendiilor şi executarea lucrărilor prioritare de salvare şi deblocare. Funcţiile de bază ale subunităţilor serviciului de pompieri şi salvatori sunt: a) prevenirea şi stingerea incendiilor; b) salvarea oamenilor; c) acordarea de prim ajutor victimelor Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor Supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor este exercitată de organele serviciului de pompieri şi salvatori. Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor se constituie din organ republican şi organe locale. Organul republican al supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor este Direcţia pompieri şi salvatori, iar organe locale sunt secţiile şi inspectoratele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, subunităţile serviciului de pompieri şi salvatori din localităţi, precum şi de la obiective, subordonate Direcţiei pompieri şi salvatori.

61 Factorii de decizie din Serviciul de pompieri şi salvatori care exercită supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor sunt independenţi în exercitarea funcţiei şi se conduc de legi, precum şi de standardele, normele şi regulile de apărare împotriva incendiilor. Şeful Direcţiei pompieri şi salvatori este din oficiu Inspector principal de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor, iar adjuncţii lui sunt adjuncţi ai Inspectorului principal de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor. Şefii de servicii şi secţii din Direcţia pompieri şi salvatori, adjuncţii lor sunt din oficiu inspectori superiori de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor. Alţi lucrători din organul republican şi organele locale ale supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor sunt inspectori de stat (ai oraşului, sectorului, raionului) pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor. Inspectorii de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor sunt reprezentanţii puterii. Dispoziţiile, avizele, avertismentele, hotărârile şi procesele-verbale emise de organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor sunt obligatorii ministerelor, departamentelor, unităţilor economice, precum şi cetăţenilor. Ele pot fi modificate sau anulate numai de factorul de decizie ierarhic superior al supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor sau de instanţa de judecată. Contestarea dispoziţiilor, avertismentelor, hotărârilor şi proceselor-verbale nu sistează acţiunea lor. Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor conlucrează cu alte organe ale supravegherii de stat Obligaţiile organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor sunt obligate: a) să supravegheze modul în care ministerele, departamentele, unităţile economice, actorii de decizie, alte categorii de lucrători, precum şi cetăţenii, respectă prezenta lege, standardele, normele şi regulile de apărare împotriva incendiilor; b) să contribuie la elaborarea normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor şi să le aprobe, să facă avize asupra proiectelor de standarde, condiţii tehnice, norme şi reguli ce conţin reglementări de apărare împotriva incendiilor; c) să exercite un control selectiv asupra modului în care organizaţiile de proiectări şi construcţii, unităţile economice şi cetăţenii respectă reglementările de apărare împotriva incendiilor la proiectarea, construcţia, reconstrucţia şi reutilarea tehnică a obiectivelor; d) să informeze populaţia despre siguranţa la incendiu a obiectivelor; e) să acorde ajutor formaţiunilor benevole de pompieri în organizarea lucrărilor de profilaxie şi a pregătirii de luptă; f) să participe la activitatea comisiilor de stat şi de lucru care primesc în exploatare obiectivele noi; 61

62 g) să acorde ajutor ministerelor, departamentelor, unităţilor economice în organizarea însuşirii de către lucrători a normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor Administrarea publică a sistemului de apărare împotriva incendiilor Evidenţa de stat a incendiilor şi a consecinţelor acestora este dusă de către Departamentul Statisticii. Ministerele, departamentele şi unităţile economice, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să prezinte organelor teritoriale ale Departamentului Statisticii informaţii, de o formă anumită, despre incendiile care au izbucnit la obiective şi pe teritoriul din subordinea lor. Modul de asigurare împotriva incendiilor este stabilit de legislaţia în vigoare şi prevede înlesniri sub formă de reducere a primei de asigurare, dacă asiguratul garantează nivelul normativ de apărare împotriva incendiilor, a bunurilor pe care le asigură, precum şi reducerea despăgubirii de asigurare sau refuzul de a o plăti, dacă izbucnirea incendiului şi consecinţele lui au fost cauzate de încălcarea standardelor, normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor sau de neexecutarea dispoziţiilor date de organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor. Hotărârea privind cuantumul înlesnirilor la primele de asigurare şi forma lor de acordare, reducerea despăgubirii de asigurare sau refuzul de a o plăti este luată de asigurator în modul stabilit de Guvern şi în baza avizelor organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor. Asiguratorii împotriva incendiilor sunt obligaţi să efectueze defalcări din beneficiul obţinut din primele de asigurare pentru activităţi de prevenire a incendiilor şi pentru dezvoltarea serviciului de pompieri şi salvatori în mărimile stabilite de Guvern. Reglementările de apărare împotriva incendiilor sunt stabilite în standarde, norme, reguli, în alte documente şi constituie un sistem de norme şi standarde în domeniul apărării împotriva incendiilor. Executarea reglementărilor din sistemul de norme şi standarde în domeniul apărării împotriva incendiilor este obligatorie. Standardele, normele şi regulile care vizează reglementările de apărare împotriva incendiilor urmează să fie coordonate, în modul stabilit, cu organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor Garanţiile protecţiei juridice şi sociale a lucrătorilor din serviciul de pompieri şi salvatori Protecţia juridică şi socială a lucrătorilor din serviciul de pompieri şi salvatori se efectuează în conformitate cu Legea nr. 267-XIII privind apărarea împotriva incendiilor din din Republicii Moldova şi cu Legea cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară. Lucrătorul din serviciul de pompieri şi salvatori este persoana inviolabilă şi se află sub protecţia statului. Persoana, onoarea şi demnitatea lui sunt ocrotite de lege. 62

63 Pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, lucrătorii din serviciul de pompieri şi salvatori au dreptul de a se adresa în instanţa de judecată, de a întemeia şi de a se afilia la sindicate. Insultarea lucrătorului din serviciul de pompieri şi salvatori, opunerea de rezistenţă, ameninţarea, violentarea sau atentarea la viaţa lui, precum şi alte acţiuni care îl împiedica să-şi exercite funcţiile sau datoria de serviciu, se pedepsesc în conformitate cu legislaţia în vigoare. Lucrătorul din serviciul de pompieri şi salvatori se supune, în exerciţiul funcţiunii, doar şefului său direct şi nemijlocit. Nimeni altul nu are dreptul de imixtiune în activitatea lui. În cazul în care lucrătorul din serviciul de pompieri şi salvatori primeşte de la şefi şi de la alţi factori de decizie ordine şi indicaţii ce contravin legii, el este obligat să se conducă numai de lege Concluzii Afirmarea tot mai activă a Republicii Moldova atât în plan intern, cât şi în relaţiile cu alte state ale lumii şi organismele internaţionale, au presupus numaidecât şi o nouă viziune asupra administraţiei publice. În cadrul reformei administraţiei publice care a demarat în 1991, odată cu adoptarea Legii cu privire la bazele autoadministrării locale şi continuă cu adoptarea altor acte normative, urmează să se perfecteze relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice de diferite nivele. Este necesar de a schimba specificul relaţiilor dintre administraţia centrală şi locală, precum şi în interiorul acestor administrări, formând relaţii noi cu elementele proprii autorităţilor administraţiei publice şi anume cu: autorităţile publice care execută puterea legislativă; autorităţile publice care execută puterea judecătorească; organizaţiile neguvernamentale; cetăţenii republicii. Şi aici se cer menţionate câteva momente: administraţia publică centrală şi locală trebuie să joace rolul său bine determinat. În acest caz guvernul nu va fi indiferent faţă de tot ce avea loc în localităţi, chiar dacă ele se vor administra autonom; administraţia trebuie să constituie o reţea de instituţii care fără a domina, oferă serviciile de care are nevoie zilnic populaţia: educaţie, asistenţă medicală, asistenţa socială, servicii comunale etc. Contribuie la schimbarea mentalităţii şi participarea cetăţenilor la administrarea locală; un alt principiu de bază al relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi cea locală rămâne descentralizarea teritorială. Ea are menirea principală să permită colectivităţilor umane sau serviciilor publice să se autoadministreze, dar sub controlul organelor centrale de specializare. Descentralizarea înseamnă transmiterea unor funcţii ale organelor centrale către autorităţile conducerii locale; una din problemele cu care se confruntă în prezent autonomia locală este dependenţa substanţională a administraţiei publice locale de autorităţile administraţiei de stat, îndeosebi când este vorba de stabilirea resurselor financiare ale bugetelor 63

64 locale. Aceasta se întâmplă din cauza multiplelor diferende între localităţile noastre rurale şi urbane sub aspectul posibilelor surse de venituri ale bugetelor locale. Se consideră că atât problemele autonomiei locale, în general, cât şi ale bugetului local, în particular, ar câştiga, dacă ar fi supus unei reglementări legate aparte, în care nu numai ar fi reflectată voinţa autorităţilor locale de a aprofunda procesul de descentralizare, ci şi ar atribui un nou conţinut autonomiei locale; în prezent prin aprobarea Legii contenciosului administrativ s-a amplificat cadrul legislativ al autonomiei locale. Se cere în acest context şi adoptarea Legii autonomiei locale; se impune urgentarea elaborării Programului Naţional de pregătire şi perfecţionare a cadrelor din administraţia publică; reforma instituţiilor statului care ar duce la evoluţia relaţiilor dintre organele administraţiei publice este de lungă durată, dificilă din punct de vedere politic. Dacă acum dispunem de o imagine mai bună a dimensiunilor reformei conştientizăm mai profund preţul de care va trebui să-l plătim ulterior, dacă vor lăsa lucrurile intacte. Unele reforme pot fi realizate prompt, de regulă prin decrete, de câte un grup restrâns de tehnocraţi competenţi. Este suficientă doar decizia politică pentru a realiza schimbarea. Dar alte reforme ale statului referitoare la reglementări, servicii sociale, finanţe, infrastructură şi activităţi publice, schimbarea formelor de relaţii în administrarea publică nu pot fi întreprinse la fel de repede deoarece ele presupun modificarea structurilor instituţionale care în alte scopuri şi corelate cu alte reguli. Acest tip de reformă instituţională presupune schimbări revalatorii în modul de concepere şi funcţionare a instituţiilor guvernamentale, a unor formaţii corupte mafiotice, bine organizate. Dar o astfel de schimbare este absolut evidentă când statul tinde spre perfecţionare continuă. Republica Moldova are nevoie de o reformă multilaterală, dar care necesită mult timp şi eforturi susţinute. Autonomia locală presupune o intervenţie promptă în situaţii oportune. Concomitent, împuternicirile de aprobare centrală cu dirijări forţate ale organelor centrale de putere a autonomiilor locale trebuie anulate. Dar cele mai importante mecanisme de influenţă centrală asupra organelor locale sunt de ordin bugetar şi economic. Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din sate şi oraşe şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean trebuie să se bazeze pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi soluţionării în rezolvarea problemelor întregului judeţ. În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi condiţiile judeţene, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu vor exista raporturi de subordonare. Autorităţile administraţiei publice centrale trebuie să consulte, înainte de a adopta orice decizie, autorităţile administraţiei publice locale, în toate problemele care le privesc în mod direct. Conform legislaţiei actualmente în vigoare, din partea administraţiei centrale este prevăzut un control al oportunităţii sub forma unor măsuri împotriva oricărei acţiuni a autorităţilor locale care este contra intereselor generale ale cetăţenilor. Raporturile şi relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice de diferite niveluri stau la baza dezvoltării ţării. De aceea conducerea de vârf trebuie să aplice pârghiile eficiente pentru dezvoltarea normală a acestor relaţii. 64

65 BIBLIOGRAFIE 1. HOTĂRÂRE nr din 9 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă 2. HOTĂRÂRE nr din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă 3. HOTĂRÂRE nr din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentuluicadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă 4. HOTĂRÂRE nr din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste 5. HOTĂRÂRE nr. 259 din 31 martie 2005 privind înfiinţarea şi stabilirea atribuţiilor Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă 6. HOTĂRÂRE nr. 547 din 09/06/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de protecţie civilă 7. HOTĂRÂRE nr din 29/11/2005 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr /2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă 8. HGR nr din 30 august privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr /2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă 9. ORDONANŢA nr. 88 din 30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă 10. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă 11. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 25 din 21 aprilie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă 12. LEGE nr. 363 din 7 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă 13. LEGE nr. 329 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă 14. LEGE nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă 15. LEGE nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor 16. ORDIN nr. 360 din 14 septembrie 2004 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă 17. ORDIN nr. 370 din 28 septembrie 2004 pentru aprobarea structurii-cadru a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea inspectoratelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă 18. REGULAMENT din 12/05/2005 privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale 65

66 19. ORDIN nr din 13/01/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind planificarea, pregătirea, organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie ale serviciilor de urgenţă profesioniste 20. ORDIN nr din 6 februarie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă 21. ORDIN nr. 164 din 01/03/2007 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a brevetului de pompier specialist personalului serviciilor de urgenţă profesioniste căruia i-au încetat raporturile de serviciu 22. ORDIN nr. 160 din 23/02/2007 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, desfăşurare şi finalizare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă prestate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă 23. ORDIN nr. 163 din 28/02/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor 24. HOTĂRÂRE nr. 160 din 14/02/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind portul, descrierea, condiţiile de acordare şi folosire a uniformei,echipamentului de protecţie şi însemnelor distinctive ale personalului serviciilor pentru situaţii de urgenţă voluntare/private 25. ORDIN nr. 158 din 22/02/2007 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor private pentru situaţii de urgenţă 26. ORDIN nr. 132 din 29/01/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Structurii-cadru a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor 27. ORDIN nr. 130 din 25/01/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a scenariilor de securitate la incendiu 28. ORDIN nr. 106 din 09/01/2007 pentru aprobarea Criteriilor de stabilire a consiliilor locale şi operatorilor economici care au obligaţia de a angaja cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor 29. H.G.R. nr din 06/12/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu 30. HOTARÂRE nr din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Statutului personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare 31. ORDIN nr din 12/10/2006 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă 32. ORDIN nr din 18/09/2006 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de avizare a normelor şi reglementărilor tehnice de apărare împotriva incendiilor, emise de ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale 33. ORDIN nr din 15/09/2006 privind aprobarea tarifelor pentru eliberarea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă 34. ORDIN nr din 15 noiembrie 1999 privind aprobarea Dispoziţiilor generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor - DG P.S.I ORDIN nr. 712 din 23/06/2005, modificat şi completat de ORDIN 786 din 02/09/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă - abrogă - D.G.P.S.I ORDIN nr. 88 din 14 iunie 2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a platformelor amenajate cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor - D.G.P.S.I ORDIN nr. 108 din 1 august 2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind reducerea riscurilor de incendiu generate de încărcări electrostatice - D.G.P.S.I

67 38. ORDIN nr. 138 din 5 septembrie 2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor D.G.P.S.I ORDIN nr. 373 din 12 august 2002 pentru aprobarea Statutului-cadru al organismului naţional de standardizare 40. ORDIN nr. 542 din 8 aprilie 2003 pentru aprobarea Metodologiei privind iniţierea, programarea, achiziţia, elaborarea, avizarea, aprobarea şi valorificarea reglementărilor tehnice şi a rezultatelor activităţilor specifice în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi habitat 41. ORDIN nr. 47/1203/509 din 21 iulie 2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcţiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale 42. ORDIN nr. 440 din 14 iulie 2004 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la echipamente sub presiune 43. ORDIN nr. 463 din 21/07/2004 privind modificarea Prescripţiei tehnice PT C 4/2-2003, ediţia 1, Ghid pentru proiectarea, construirea, montarea şi repararea recipientelor metalice stabile sub presiune, aprobată prin Ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 334/ ORDIN nr din 10 august 2004 privind completarea art. 2 din Metodologia privind iniţierea, programarea, achiziţia, elaborarea, avizarea, aprobarea şi valorificarea reglementărilor tehnice şi a rezultatelor activităţilor specifice în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi habitat, aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 542/ ORDIN nr. 476 din 14 septembrie 2004 privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă standarde europene armonizate referitoare la echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive 46. ORDIN nr. 477 din 14 septembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive 47. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice 48. ORDIN nr. 1822/2004 din 07/10/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc 49. Anexa Ordin 1822/2004 Regulament din 07/10/2004 privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performantelor de comportare la foc 50. ORDIN nr. 713 din 21 octombrie 2004 privind modificarea unor prevederi din anexa nr. 1 "Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale" la Ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 58/2004 pentru aprobarea normelor tehnice privind proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale 51. ORDIN nr. 720 din 26 octombrie 2004 pentru aprobarea Listei organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformităţii echipamentelor sub presiune 52. ORDIN nr din 17 noiembrie 2004 pentru aprobarea Listei standardelor române care transpun standarde europene armonizate şi a specificaţiilor tehnice recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii 67

68 53. ORDIN nr. 2134/460 din 17 noiembrie 2004 privind aprobarea Procedurii de desemnare a organismelor pentru atestarea conformităţii produselor pentru construcţii 54. ORDIN nr. 806 din 24 noiembrie 2004 pentru modificarea ordinelor: 1.507/1996, 113/2001, 371/2002, 40/2003, 322/2003, 58/2004 şi 115/ ORDONANŢA nr. 19 din 27 ianuarie 2005 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor 56. ORDIN nr. 254/2005 din 21/02/2005 pentru aprobarea Listei cuprinzând organismele recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii 57. Anexa Ordin nr 254/2005 LISTA organismelor recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii 58. ORDIN nr. 270/2005 din 22/02/2005 privind aprobarea Procedurii de evaluare şi desemnare a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene pentru produse pentru construcţii 59. ORDIN nr. 718 din 30 iunie 2005 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă 60. PROCEDURA din 22/02/2005 de evaluare şi desemnare a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene pentru produse pentru construcţii 61. ORDIN nr. 271/2005 din 22/02/2005 privind aprobarea Procedurii de recunoaştere a specificaţiilor tehnice naţionale în domeniul produselor pentru construcţii 62. PROCEDURA din 22/02/2005 de recunoaştere a specificaţiilor tehnice naţionale în domeniul produselor pentru construcţii 63. ORDIN nr. 607 din 19 aprilie 2005 pentru aprobarea Metodologiei de control privind supravegherea pieţei produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu 64. ORDIN nr din 13/01/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind planificarea, pregătirea, organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie ale serviciilor de urgenţă profesioniste 65. NORMATIV din 27/06/1997 Normativ experimental pentru proiectarea şi executarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale cu conducte din polietilenă Indicativ I.6. PE NORMATIV din 08/07/2004 privind elaborarea planurilor de apărare în cazul producerii unui dezastru provocat de seisme şi/sau alunecări de teren 67. NORMATIV din 05/06/2006 pentru asigurarea îndeplinirii cerinţelor privind siguranţa în exploatare şi securitatea la incendiu pentru instalaţiile care produc sau utilizează acetilena 68. REGULAMENT din 22/03/2004 pentru acordarea licenţei provizorii în sectorul gazelor naturale 69. REGULAMENT din 22/10/2004 pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice care desfaşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în sectorul gazelor naturale 70. REGULAMENT privind atestarea conformităţii produselor pentru construcţii 71. REGLEMENTĂRI tehnice privind proiectarea şi executarea clădirilor de locuit şi social-culturale 72. REGLEMENTĂRI tehnice privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de apă şi canalizare 73. REGLEMENTĂRI tehnice privind proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice 68

69 74. REGLEMENTĂRI tehnice privind proiectarea şi executarea instalaţiilor termice, condiţionarea aerului, gaze 75. REGLEMENTĂRI tehnice privind verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii 76. LEGEA Republicii Moldova privind apărarea împotriva incendiilor nr.267-xiii din Fire Protection Handbook, Ed. 17, Arthur Boyt, Albert J. Gatfield, Fire Safety în Offices, The Fire Protection Association,

70 PROTECŢIA INFRASTRUCTURILOR CRITICE PRIN PREVENIREA ACCIDENTELOR TEHNOLOGICE Locotenent-colonel Ion VINTILĂ Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta al judeţului Mehedinţi Abstract The paper presents the main aspects of preventing technological accidents as an important factor in the protection of critical infrastructure. 1. DEFINIŢIE ŞI CONCEPT Ce este infrastructura critică? Infrastructura critică reprezintă ansamblul elementelor care au o importanţă deosebită în buna funcţionare a societăţii, prin asigurarea unui nivel optim de trai, de sănătate şi siguranţă. Distrugerea sau scoaterea din funcţiune a unor infrastructuri critice pot afecta siguranţa naţională a unui stat sau securitatea regională prin generarea de conflicte militare, epidemii, foamete etc. În prezent sunt considerate ca infrastructuri critice, elementele şi sistemele de infrastructură care asigură domeniile: producerea de energie electrică, transport şi distribuţie; extracţia de gaze naturale, transport şi distribuţie; extracţia de petrol şi produse petroliere de producţie, transport şi distribuţie; telecomunicaţiile; aprovizionarea cu apă; utilităţi urbane de încălzire, evacuare a apelor uzate, menajere şi gunoi; agricultură, producţia de alimente şi de distribuţie; sănătatea publică (spitale, ambulanţe); sisteme de transport (autostrăzi, drumuri naţionale şi expres, reţeaua de cale ferată, aeroporturi, porturi); servicii financiar-bancare; serviciile de asigurare a liniştii, ordinii publice şi de urgenţă; protecţia infrastructurilor critice necesită concepte şi analize de risc privind comportamentul acestor sisteme şi a impactului lor asupra altora. În sistemul social şi economic o infrastructură depinde, în mod direct, de alta sau una asigură resursele necesare funcţionării altei infrastructuri critice.

71 Interdependenţa infrastructurilor critice este redată în schema de mai jos: Industria de apărare Telecomunicaţii şi informatică Sistemul financiar şi bancar Sănătatea publică Utilităţile urbane Transport de mărfuri şi călători Aprovizionarea cu apă PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE Ce este accidentul tehnologic? Accidentul tehnologic reprezintă un eveniment produs asupra unui sistem sau subsistem, având ca efect avarierea, distrugerea sau scoaterea din funcţiune a acestuia sau atragerea unei reacţii în lanţ ce duce şi la avarierea, distrugerea sau scoaterea din funcţiune a subsistemelor şi sistemelor cu care se află în interdependenţă. Spre exemplu, distrugerea unor linii de transport energie pentru alimentarea unei localităţi ar atrage scoaterea din funcţiune a infrastructurii de asigurare a utilităţilor publice de alimentare cu apă, încălzire urbană şi evacuare a apelor uzate şi gunoiului menajer. Nu mai vorbim că aproape toate instituţiile şi operatorii economici din localitatea respectivă ar trebui să-şi întrerupă activitatea. Aşa cum arătam la începutul articolului, protecţia infrastructurilor critice este un factor determinant în asigurarea siguranţei naţionale şi regionale şi de aceea ea trebuie privită sub toate aspectele. Recentele reuniuni care au avut loc la nivel european au stabilit ca fiecare stat membru să identifice infrastructurile critice şi să asigure măsurile de protecţie a acestora. Pe scurt, protecţia infrastructurilor critice îmbracă mai multe aspecte: protecţia juridică, prin elaborarea unei legislaţii armonizate cu cea europeană care să impună identificarea şi clasificarea obiectivelor care fac parte din infrastructura critică; protecţia fizică, prin asigurarea pazei infrastructurilor respective şi dezvoltarea sistemelor de culegere a informaţiilor privind acţiuni ostile ce ar viza aceste infrastructuri; 71

72 protecţia socială, prin asigurarea unui nivel decent de salarizare angajaţilor care deservesc aceste infrastructuri; protecţia informaţiilor care sporesc riscul de vulnerabilitate a infrastructurilor critice. 72 Prevenirea accidentelor tehnologice în infrastructurile critice Cele mai multe din infrastructurile critice sunt caracterizate şi printr-un grad mare de vulnerabilitate. Vulnerabilitatea derivă din faptul că cele mai multe nu pot fi protejate în totalitate, indiferent de măsurile luate prin proiectare, realizare şi exploatare a infrastructurilor respective. Spre exemplu, dacă o staţie electrică poate fi apărată perimetral de acţiuni ostile, nu putem spune acelaşi lucru despre infrastructura de transport a energiei electrice. Acţiunile teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, de la Madrid din 2004, Londra 2005 şi încercarea Tigrilor Tamili de a ataca un satelit scot în evidenţă faptul că atacurile vizează tot mai frecvent infrastructuri critice ale statelor, unele cu efecte transfrontaliere. Dar nu numai acţiunile ostile sunt cele care pot afecta infrastructurile critice, ci trebuie avute în vedere şi situaţiile de urgenţă generate de: incendii şi explozii; accidente tehnologice produse ca urmare a exploatării defectuoase sau defecţiuni în lanţ; avarii şi defecţiuni apărute în urma manifestării unor cutremure, alunecări de teren sau fenomene meteorologice periculoase: furtuni însoţite de descărcări electrice, căderi de grindină, îngheţuri. În prezentul articol ne propunem să tratăm doar protecţia infrastructurilor critice prin prevenirea accidentelor tehnologice, aspect care vizează măsurile ce trebuiesc luate de operatorii economici şi autorităţile care deţin sau exploatează asemenea infrastructuri. Principalele măsuri sunt: Organizatorice: înfiinţarea, organizarea şi încadrarea structurilor de securitate din obiectivele respective; elaborarea actelor de autoritate internă şi a documentelor specifice în domeniul prevenirii accidentelor tehnologice; instruirea salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă; încadrarea şi instruirea consilierilor de siguranţă în operatorii economici care produc, deţin sau utilizează substanţe chimice periculoase care pot provoca accidente majore;

73 respectarea măsurilor de securitate la proiectarea, realizarea şi exploatarea instalaţiilor tehnologice şi construcţiilor; testarea planurilor de urgenţă internă şi a planurilor de urgenţă externă a operatorilor economici în care se pot produce accidente majore cu efecte în afara amplasamentului, în care sunt implicate substanţe periculoase; utilizarea echipamentelor individuale de protecţie adecvate mediului de lucru. Tehnice: dotarea construcţiilor şi instalaţiilor cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, aparate de măsură şi control, detectoare de substanţe periculoase şi determinare a concentraţiilor nocive; efectuarea la termenele legale a reviziilor, reparaţiilor şi lucrărilor de întreţinere a tuturor construcţiilor şi instalaţiilor componente a infrastructurilor critice; efectuarea manevrelor tehnologice numai de către personalul pregătit şi instruit în domeniul respectiv; respectarea reţetelor şi încadrarea proceselor tehnologice în parametrii normali de funcţionare; asigurarea surselor alternative de alimentare cu energie electrică, abur tehnologic sau reactivi, a căror lipsă ar putea genera creşteri sau scăderi periculoase de presiuni şi temperaturi; asigurarea golirii rapide a unor instalaţii tehnologice; protejarea instalaţiilor tehnologice, a reţelelor de transport energie şi conductelor de transport petrol şi gaze naturale împotriva efectelor calamităţilor naturale şi dezastrelor; dotarea operatorilor economici, a instalaţiilor tehnologice şi zonelor de planificare la urgenţă cu mijloace de detecţie, înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei în vederea evitării surprinderii şi luării măsurilor de cazare a oamenilor şi adăpostire a animalelor; restricţionarea vitezei sau sistarea transporturilor pe căile de transport pe timpul manifestării unor tipuri de risc care ar putea genera accidente; sistarea programului de încărcare, transport şi livrare a combustibililor lichizi şi gazoşi pe timpul perioadelor caniculare sau furtuni însoţite de oraj. 73

74 NECESITATEA REALIZĂRII STRATEGIILOR DE SECURITATE PENTRU DEZVOLTAREA SOCIALĂ DURABILĂ Maior drd. Orlando ŞCHIOPU, adjunct şef Centru Operaţional Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealu Spirii al Municipiului Bucureşti Abstract The paper points out the necessity of elaborating security strategies for a social development. În strategiile de securitate, din păcate, problematica situaţiilor sociale critice, limită, de urgenţă, este cuprinsă în mod tangenţial, fără a se oferi soluţii de identificare, monitorizare, prevenire şi gestionare strategică a acestor situaţii, atenţia centrală fiind pe interesele şi nevoile de securitate ale centrelor de putere care elaborează strategiile. În majoritatea cazurilor, în strategiile de securitate sunt enumerate, sau eventual sunt făcute trimiteri, la o serie de riscuri şi ameninţări pe care decidentul le consideră în raport cu propriile interese, fără a se identifica şi materializa soluţii de gestionare strategică a surselor de insecuritate ce pot activa situaţii sociale de urgenţă. De asemenea sunt vizate interesele de zonă, fără a se prevedea şi diagnostica eventualele consecinţe pe care situaţiile sociale de urgenţă activate pe plan local le pot provoca la scară regională sau globală. Semnificative pentru acest caz sunt situaţiile sociale de urgenţă de natură ecologică poluări marine, calitatea aerului, a apei, a stratului de ozon, dar deloc de neglijat sunt şi cele de natură economică, financiară sau diplomatică. În general, în strategiile de securitate sunt evidenţiate interesele de securitate, obiectivele politicii de securitate, factorii de risc, ameninţările, vulnerabilităţile, direcţiile de acţiune, resursele politicii de securitate, toate aceste elemente fiind intrinseci intereselor centrelor de putere care le elaborează. În funcţie de natura strategiei, autorul ei urmăreşte, de regulă, maximizarea unor rezultate, satisfacerea obiectivelor considerate importante pentru decident şi domeniul pe care-l gestionează, ignorând cu desăvârşire faptul că într-o lume în curs de globalizare, unele acţiuni în detrimentul altora nu mai au doar consecinţe locale, ci afectează situaţia omenirii. O scurtă analiză istorică a problematicii scoate în evidenţă strategii de securitate expansioniste, agresive care urmăresc controlul explicit al unor teritorii pentru folosirea resurselor lor sau ca zone de sprijin în eventuale confruntări militare, sau defensive când urmăresc să evite includerea propriilor state şi economii în sfere de ocupaţie (influenţă) străine. Se pierde din vedere faptul că strategiile de securitate trebuie să ofere soluţii viabile pentru gestionarea naţiunii în starea de securitate, pentru satisfacerea necesităţilor sociale productive şi integratoare, descurajarea comportamentelor indezirabile din punct de vedere social, pentru socializarea oamenilor prin organizaţii 74

75 şi instituţii de gestionare publică şi asigurarea securităţii individuale şi colective pentru oameni şi omenire. Strategiile sunt pertinente dacă generează, cel puţin implicit, şi procese ce sporesc posibilităţile de gestionare publică a omenirii în favoarea reproducerii ei 1. Strategiile de securitate benefice pentru naţiuni şi omenire în acelaşi timp, trebuie să adopte un mod de gândire nereducţionist care să-i ofere avantaje de procesare a evenimentelor şi consecinţelor pe care acestea le dezvoltă. Acest lucru este deosebit de important deoarece în spatele deciziilor stau teoriile, diferenţele între capacităţi de procesare a informaţiilor care plasează statele pe poziţii incompatibile atunci când adoptă politici în cadrul procesului de globalizare. În contextul unei globalizări inerente, conexiunile între oameni şi naţiuni sunt mult mai dense, fapt pentru care fiecare decident trebuie să nu întreprindă nimic care ar putea să afecteze situaţia omenirii, în special în faţa noilor ameninţări apărute după Acestea au cuprins un spectru larg de tensiuni şi riscuri, interacţiuni şi procese dezorganizante cu efecte contradictorii în social, concretizate în situaţii sociale de urgenţă, care trebuiesc gestionate prin strategii de securitate viabile, elaborate în spiritul dezvoltării sociale durabile şi a globalizării funcţionale. Putem enumera: tensiunile etnice; traficul de droguri, substanţe radioactive şi fiinţe umane; criminalitatea organizată transfrontalieră; instabilitatea politică a unor zone; reîmpărţirea unor zone de influenţă; proliferarea entităţilor statale slabe, aşa-numitele state eşuate ( failed states ), caracterizate prin administraţii ineficiente şi corupte, incapabile de a oferi propriilor cetăţeni beneficiile asociate gestionării în comun a treburilor publice. O nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice, netradiţionale, ce pot consta în acţiuni armate şi non-armate deliberate, având ca obiectiv afectarea securităţii naţiunilor prin provocarea de consecinţe directe ori indirecte asupra vieţii economicosociale. Între riscurile de acest tip se pot enumera: terorismul politic transnaţional şi internaţional, inclusiv sub formele sale biologice şi informatice; acţiuni ce pot atenta la siguranţa sistemelor de transport intern şi internaţional; acţiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice; acţiuni destinate afectării imaginii unei ţări în plan internaţional; agresiunea economico-financiară; agresiunea valorilor culturale; provocarea deliberată de catastrofe ecologice. 1 Lucian Culda În ce conditii strategiile de securitate pot favoriza procesele globalizante? pag

76 Un risc de tip nou, a cărui recrudescenţă a fost reiterată la începutul anului 2004, se referă la modificările drastice de climă pe care oamenii de ştiinţă le prevăd pentru următoarele decenii. Acestea pot determina mişcări sociale sau pot intensifica migraţiile, în unele scenarii ele putând conduce chiar la conflicte de tip militar. În secolele anterioare distrugerea echilibrelor ecologice se producea în ritmuri care făceau posibile reconstrucţii naturale înainte ca alte dezechilibre să se producă; distrugerile generate de invazii şi confruntări armate afectau doar organizările sociale aflate în confruntare şi în modalităţi care făceau posibile refaceri demografice şi sociale după încheierea ostilităţilor. În secolul XX situaţia se modifica radical întrucât consecinţele strategiilor expansioniste, agresive se agravează pe măsură ce presupun acţiuni mai cuprinzătoare şi sunt concepute cu posibilităţi mai mari de folosire a unor arme proiectate folosind teorii tot mai performante. Un factor important de risc îl reprezentă şi dependenţa energetică. Starea de securitate a unei naţiuni în condiţiile globalizării depinde în foarte mare măsură de un anume tip de reproducere la nivel zonal sau global. Este vorba de dezvoltarea durabilă care presupune că orice acţiune nu trebuie să afecteze mediul, nu trebuie să consume resursele şi are responsabilitatea să conserve starea de sănătate a populaţiei. Pentru o dezvoltare socială durabilă şi o globalizare funcţională în stare de securitate, orice naţiune trebuie să posede capacitatea de a proiecta soluţii prin identificarea surselor de insecuritate, formularea de intervenţii corecte şi implementarea lor în social în scopul eliminării consecinţelor perverse, fără ca acţiunile concepute să fie în detrimentul oamenilor sau omenirii. Aceste elemente trebuie implementate în social prin strategiile de securitate, Acestea nu trebuie să fie concepute în favoarea centrelor de putere care le elaborează, trebuie să conţină elemente de identificare a surselor de insecuritate a naţiunii, de monitorizare, prevenire şi gestionare a situaţiilor sociale de urgenţă, astfel încât să se obţină evoluţii sociale favorabile şi benefice atât pentru propria organizare socială, cât şi pentru întreaga omenire. Strategiile de securitate trebuie să ţină cont de consecinţe atât pentru zona în care strategia urmează a fi implementată, cât şi pentru omenire. Strategiile de securitate presupun implementarea în social a unei concepţii de gestionare capabilă să prevină şi să evite interacţiunile sau procesele dezorganizante ce induc evoluţii sociale contradictorii, situaţiile critice generatoare de situaţiilimită, să interpreteze corect nu doar situaţii disparate, ci caracteristicile funcţionării şi reproducerii naţiunii în contextul evoluţiilor regionale şi globale. Statele prospere au înlocuit doctrinele, ca modalităţi de concepere a administrării publice, cu strategiile sociale; ultimele devin posibile când centrele de decizie ajung în stadiul în care sunt capabile să utilizeze echipe de specialişti care să analizeze sistemic soluţiile sociale şi să conceapă decizii macro-sociale pe termen mediu şi lung folosind proceduri ştiinţifice avansate 2. 2 Lucian Culda Posibilităţi de scientizare a concepţiilor de securitate, în Noua Revistă Română, serie nouă (an II), nr. 1-2, ian. febr

77 În acest sens strategiile de securitate, trebuie să ofere soluţii şi să fie structurate astfel încât: să identifice, în timp oportun, sursele unor eventuale evoluţii spre situaţii sociale critice, potenţial generatoare de situaţii sociale de urgenţă; să monitorizeze şi să evalueze corect şi în timp oportun procesele sociale şi să discearnă între cele dezirabile (favorabile naţiunii) şi cele care pot să afecteze reproducerea naţiunii. să gestioneze situaţiile sociale de urgenţă, în cazul producerii acestora, în spiritul dezvoltării sociale durabile, luându-se în considerare consecinţele atât pentru propria naţiune, cât şi pentru omenire, astfel încât evoluţiile sociale obţinute să nu fie în detrimentul naţiunii, al indivizilor sau al altor naţiuni. să evalueze în timp real modalităţile de refacere a capacităţii de reproducere a naţiunii; să implementeze obiectivele strategice în permanent acord cu necesităţile naţiunii şi să evalueze în timp real consecinţele sociale ale aplicării acestora; să introducă corecţiile necesare şi să elaboreze noi strategii operaţionale atunci când în procesul implementării strategiilor generale apar disfuncţionalităţi care produc procese sociale dezorganizante. Aspectele invocate sunt suficiente pentru a se sesiza că strategiile de securitate se cer reconsiderate radical, astfel încât să se oprească degradarea condiţiei umane şi a mediului social al omului. Intervenţiile în social pentru ameliorarea condiţiei umane, începând cu zestrea genetică a omenirii, pot fi considerate obiective centrale în strategii care se vor a fi realmente strategii de securitate. În strategiile de securitate oamenii nu trebuie să fie doar obiecte ale căror posibilităţi funcţionale se ameliorează; ei trebuie să devină subiecţi ai acţiunilor salvatoare. De aceea, involuţiile care periclitează existenţa socială a oamenilor trebuie să fie cunoscute de oameni; ei trebuie să beneficieze de informaţii suficiente pentru a fi sensibilizaţi deoarece, fără o minimă cultură socială, oamenii nu includ calitatea propriei existenţe, viitorul omenirii şi al vieţii pe planetă printre preocupările lor. O astfel de motivaţie, specifică oamenilor care au reuşit să depăşească interesele individualiste, caracteristice oamenilor care vieţuiesc spontan, presupune procese socializante dirijate de educatori ce înţeleg conexiunile dintre viaţa oamenilor, posibilităţile funcţionale ale organizărilor sociale şi starea planetei. Formarea unor astfel de educatori şi organizarea proceselor socializante pot deveni obiective importante ale strategiilor pentru care pledăm. Pentru ca o astfel de reconsiderare să fie posibilă, este necesar ca cercetarea ştiinţifică să se implice în investigarea problematicii şi să facă publice rezultatele pentru ca oamenii să se sensibilizeze asupra pericolelor reale. Este necesar să se ia în considerare că multe din situaţiile care acum constituie surse de insecuritate decurg din erori de decizie ale căror consecinţe dezorganizante se dezvoltă din deceniile anterioare şi vor continua şi în deceniile următoare. Numai dacă se acceptă noul orizont de interpretare, cel care rezultă din centrarea pe situaţia omenirii a existenţei sociale a oamenilor, devine evident că 77

78 deciziile care ignoră megaexistenţele nu pot să fie pertinente şi pot fi surse ale unor evoluţii realmente insecurizante şi pentru oameni şi pentru omenire. Genurile de situaţii care se cer acum soluţionate sunt de altă natură decât cele specifice strategiilor de securitate care decurg din centrarea pe interese proprii şi din neglijarea intereselor celorlalţi şi a apartenenţei tuturor la aceeaşi existenţă socială, a cărei situaţie condiţionează situaţia fiecăruia. Aşadar, când se adoptă acest orizont de interpretare devine lesne de sesizat că strategiile de securitate concepute până acum în modalităţi expansioniste au constituit, de fapt, surse de insecuritate. Un orizont teoretic performant ne va conduce către o mai bună înţelegere a existenţei sociale, iar pe cale de consecinţă, la construirea unui model mai eficient în domeniul strategiei de securitate. Realizarea obiectivului strategiei de securitate a naţiunii impune elaborarea unei metodologii, cu caracter predominant normativ, fundamentată pe acţiuni sociale. Aceasta presupune o capacitate de analiză a metodelor şi a tehnicilor aplicate pentru gestionarea naţiunii în stare de securitate. Metodologia cerută de orice strategie de securitate a naţiunii este expresia conştiinţei critice, autoreflexive şi constructive a oamenilor responsabili de soarta cetăţii. Ea se poate baza şi pe reflecţia asupra experienţelor trecute, dar trebuie să ţină seama de cerinţele procesual-organice şi operaţionale privind investigarea situaţiei naţiunii, să indice atât eventualele disfuncţii şi vulnerabilităţi, cât şi căile de acţiune şi de obţinere a rezultatelor conforme cu realitatea socială. Metodologia are rolul de a explica anunţurile teoretice fundamentale, admise şi asumate, şi de a le converti în principii metodologice, de a indica metodele, procedeele şi tehnicile de culegere şi prelucrare a informaţiilor, precum şi de a ordona, sistematiza şi corela informaţiile pentru fundamentarea deciziilor strategice. În general, construcţiile mecanice sunt capabile să elaboreze strategii, beneficiind de rezultatele cercetării ştiinţifice prin intermediu statului savant. Din acestea se nasc agresiunile, întrucât generează procese sociale dezorganizante, distrug conexiunile dintre naţiuni, le împiedică să producă resurse, să le utilizeze şi să le repartizeze în funcţie de nevoi. De aceea, strategia de securitate a naţiunii este răspunsul necesar la presiunile care decurg din strategiile expansioniste ale construcţiilor mecanice. Ea este viabilă dacă reuşeşte să prevină situaţiile sociale critice, întrucât se individualizează ca modalitate concretă, normată, de gestionare a reproducerii naţiunii. Strategia de securitate a naţiunii este documentul social ce fundamentează şi defineşte mijloacele şi modalităţile sociale de comunicare între oameni şi organizaţii în interiorul naţiunii, precum şi între naţiuni, în spiritul dezvoltării sociale durabile şi a globalizării funcţionale. Analizele atestă conexiuni numeroase între starea de securitate, ca stare socială posibilă, şi intrarea omenirii în stadii care se realizează sistematic dezvoltarea socială durabilă. Lipsind dezvoltarea socială durabilă se menţin surse ale proceselor insecurizante. 78

79 Şi starea de securitate şi dezvoltarea socială durabilă presupun ca oamenii să fi depăşit socializările care întreţin duplicitatea, reprezentările care favorizează atitudinile agresive sau subversive. Organizaţiile nu pot fi favorabile stării de securitate globală atât timp cât există oameni care promovează, lipsa de consideraţie şi respect pentru semeni, iar atitudinile lor sunt considerate normale sau inerente relaţiilor dintre oameni. Reprezentările eronate ale oamenilor sunt cele care întreţin şi regimuri politice agresive şi organizaţiile militare şi strategiile subversive adoptate de state şi de organizaţii transnaţionale. Dacă se iau în considerare cele două evoluţii - spre dezvoltare durabilă şi spre starea de securitate - şi faptul că ele sunt numai prin acţiuni sistematice, promovarea lor presupune ca statele să elaboreze şi să implementeze sistematic atât strategii întru susţinerea securităţii globale, cât şi strategii de dezvoltare durabilă, care pot să orienteze procesele sociale spre globalizarea funcţională. Securitatea globală este posibilă. Dar implementarea acestui proiect depinde de socializarea oamenilor astfel încât ei să adopte roluri sociale constructive, să acţioneze întru promovarea dezvoltării sociale durabile. La starea de securitate se poate ajunge numai dacă acţiunea este cuprinzătoare; numai omenirea, în ansamblul ei, poate să ajungă în starea de securitate. Obţinerea stării de securitate devine posibilă numai dacă procesarea socială a informaţiilor devine satisfăcătoare şi dacă, în acest orizont de interpretare, se acţionează sistematic întru obţinerea globalizării funcţionale. La globalizarea funcţională se poate ajunge numai dacă se renunţă la orientarea opţiunilor în funcţie de obiectivele conjuncturale şi se promovează consecvent dezvoltarea socială durabilă. Rezultatele menţionate sunt realizabile numai dacă naţiunile acţionează în aceste direcţii; o astfel de orientare presupune ca oamenii să dispună de interpretarea satisfăcătoare a naţiunilor şi să nu mai fie sub influenţe unilaterale ale ideologiilor. 79

80 PREVENIREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ LA MONUMENTE ISTORICE Locotenent-colonel drd. ing. Dan Aurel SIMIONESCU Inspecţia de Prevenire Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Abstract Historical monuments represent, by theirselves or by the mobile patrimony objects they shelter, inestimable values of Romanian culture and spirituality and all of us, members of central and local authorities, owners and citizens, should make intense and permanent efforts for the preservation thereof, so as our successors and the successors thereof can enjoy the privilege admiring said monuments. We express the hope that the lines below shall represent a contribution to the society awareness of the necessity of paying higher respect to the historical monuments protection. În conformitate cu prevederile Legii nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în 2006, monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală. Potrivit aceluiaşi act normativ, monumentele istorice pot fi clasate în grupa A - monumente istorice de valoare naţională şi universală şi grupa B - monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local. România are, fără îndoială, privilegiul de a deţine, alături de ţări precum Egiptul (piramidele lui Guizeh din Dahchour), China (Marele zid), Franţa (Palatul Versailles sau Catedrala Notre-Dame), India (Taj Mahal), Republica Cehă (Centrul istoric al oraşului Praga) ori Rusia (Palatul Kremlin sau Piaţa Roşie din Moscova), obiective culturale şi naturale de patrimoniu de o importanţă universală, care, prin caracteristici şi unicitate, au beneficiat de înscrierea, de către Comitetul patrimoniului mondial de pe lângă UNESCO, în Lista patrimoniului mondial. Acestea sunt următoarele: Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania (Câlnic jud. Alba, Prejmer şi Viscri jud. Braşov, Dârjiu jud. Harghita, Saschiz jud. Mureş, Biertan şi Valea Viilor jud. Sibiu); Mănăstirea Hurezu jud. Vâlcea; Biserici din Moldova (toate biserici din judeţul Suceava: Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul din Arbore, Adormirea Maicii Domnului şi Sf. Gheorghe a Mănăstirii Humor din Mănăstirea Humorului, Buna Vestire a Mănăstirii Moldoviţa din Vatra Moldoviţei, Sf. Crucea din Pătrăuţi, Sf. Nicolae a Mănăstirii Probota, Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan din municipiul Suceava) şi Sf. Gheorghe a Mănăstirii Voroneţ din Gura Humorului;

81 Centrul istoric Sighişoara; Ansamblul de biserici de lemn din Maramureş (toate biserici din judeţul Maramureş: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Bârsana, Sf. Nicolae din Budeşti, Sf. Paraschiva din Deseşti, Naşterea Maicii Domnului din Ieud Deal, Sf. Arhangheli din Şişeşti satul Plopiş, Sf. Paraschiva din Botiza satul Poienile Izei, Sf. Arhangheli din Târgu Lăpuş satul Rogoz şi Sf. Arhangheli din Şurdeşti); Cetăţile dacice din munţii Orăştiei (din judeţul Alba: Căpâlna şi din judeţul Hunedoara: Sarmizegetusa Regia Grădiştea de Munte, Costeşti Cetăţuia din Orţişoara de Sus satul Costeşti Deal, Costeşti Blidaru din Orţişoara de Sus satul Costeşti Deal, Luncani Piatra Roşie din Boşorod satul Luncani şi Băniţa din satul Băniţa); Delta Dunării. Dificultatea asigurării condiţiilor pentru protejarea patrimoniului cultural naţional imobil rezidă în faptul că acele construcţii care sunt clasate ca monumente istorice şi pe care le întâlnim la tot pasul, adesea fără să le cunoaştem valoarea, pot avea o multitudine de funcţiuni, astfel că pot fi clădiri de cult, de cultură, pot fi bănci sau sedii ale autorităţilor administraţiei publice centrale ori locale, pot fi clădiri de sănătate, învăţământ, industriale, comerciale, de alimentaţie publică, structuri de primire turistice, alte instituţii, staţii de cale ferată ori chiar locuinţe. În plus, din acest motiv, în acestea are acces o largă categorie de utilizatori. Ceea ce, evident, nu poate asigura o corelare între tipul construcţiei şi activitatea desfăşurată, care să poată conferi o protecţie adecvată a clădirilor, mai cu seamă în contextul în care, Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor (Indicativ P ) menţionează explicit, la punctul , faptul că pentru construcţiile monumente istorice sau de arhitectură, prevederile au caracter de recomandare, urmând a fi luate, de la caz la caz, numai măsuri de îmbunătăţire a siguranţei la foc posibil de realizat, fără afectarea caracterului monumentului. În ceea ce priveşte multiplele cauze care pot constitui factori distructivi la adresa patrimoniului cultural naţional, mobil şi imobil ori a obiectivelor înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO, se pot aminti, sintetic, conflictele (armate, interetnice ori interconfesionale), cutremurele, incendiile, inundaţiile, alunecările de teren, praful, poluarea, umiditatea, insectele, mucegaiul, vandalismul, furtul, ignoranţa, neinstruirea personalului, intervenţia neprofesionistă a omului, demolările, ş.a.m.d.. Dintre toate acestea însă, incendiul reprezintă, cu siguranţă, cel mai mare pericol, o agresiune extremă, deoarece distruge rapid, complet şi fără şanse de recuperare tot ceea ce atacă, transformându-ne pe toţi, adesea, din păcate, în spectatori neputincioşi şi tot mai săraci spiritual. Obiectele de patrimoniu mobil furate mai pot fi recuperate, cele avariate de cutremure, alunecări de teren, inundaţii, vandali sau insecte pot fi restaurate, dar pagubele provocate de incendiu sunt, de cele mai multe ori, de prea mari dimensiuni şi ireparabile, putând implica întreg conţinutul construcţiilor şi chiar pe ele însele. 81

82 Este evident că, pentru a identifica modalităţi eficiente de protecţie a monumentelor istorice, mai cu seamă în contextul în care la un monument istoric se pot desfăşura, după cum s-a precizat, o multitudine de activităţi, este necesar să fie avută în vedere, în primul rând, cazuistica de producere a situaţiilor de urgenţă la asemenea obiective; acest lucru este relativ dificil de realizat, întrucât este necesară, practic, suprapunerea a două baze distincte de date diferite ca organizare şi concepţie. Este vorba de baza de date privind situaţiile de urgenţă, constituită la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (potrivit art. 11, lit. w din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin H.G. nr din 2004) şi de Lista monumentelor istorice (întocmită de către specialiştii Direcţiei ştiinţifice din cadrul Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi, după caz, al Comisiei Naţionale de Arheologie şi aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, potrivit art. 6 din ordinul ministrului culturii şi cultelor nr din 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu modificări şi completări). Elementele din cele două baze de date care coincid, corespund, prin urmare, unor incendii produse la monumente istorice. Pentru exemplificare, în tabelul 1 se prezintă incendiile produse la monumente istorice în anul 2008, înregistrate în baza de date a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Tabelul 1 N r. c r 1. Bacău 2. Bistriţa- Năsăud 3. Brăila Ju de ţul 4. Dâmboviţa 5. Galaţi O b i e c Biserica ortodoxă cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, din satul Brad, comuna Negri Nr. crt. LMI BC19, cod LMI BC-I-m-A Biserica Evanghelică din municipiul Bistriţa, Piaţa Centrală Nr. crt. LMI BN393, cod LMI BN-II-m-A Casă din municipiul Brăila din str. Mihai Eminescu nr. 34 (în cadrul Ansamblului Str. Mihai Eminescu ) Nr. crt. LMI BR77, cod LMI BR-II-a-B Ansamblul Arsenalul Armatei din municipiul Târgovişte, str. Arsenalului nr. 14 Nr. crt. LMI DB478, cod LMI DB-II-m-B Ansamblul urban Str. Domnească din municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 24 Nr. crt. LMI GL111, cod LMI GL-II-a-B C a u z a Exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni Jocul copiilor cu focul Aparate ori consumatori electrici exploatate cu defecţiuni Sudarea fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor Fumatul fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor 82

83 6. Giurgiu 7. Gorj 8. Mureş 9. Mureş 10. Mureş 11. Vaslui 12. Bucureşti Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din satul Velea, comuna Bulbucata Nr. crt. LMI GR332, cod LMI GR-II-m-B Biserica de lemn Sfinţii Voievozi din satul Pleşa, oraş Bumbeşti-Jiu Nr. crt. LMI GJ326, cod LMI GJ-II-m-B Casa Cocoşul de Aur din municipiul Târgu Mureş, str. Sinaia nr. 1 Nr. crt. LMI MS355, cod LMI MS-II-m-B Casă din municipiul Târgu Mureş, str. Bolyai nr. 10 Nr. crt. LMI MS281, cod LMI MS-II-m-B Casă din municipiul Reghin, str. Petru Maior nr. 31 (în cadrul Ansamblului urban Str. Petru Maior ) Nr. crt. LMI MS649, cod. LMI MS-II-a-A Biserica de lemn Sfântu Gheorghe din satul Portari, comuna Zăpodeni Nr. crt. LMI VS381, cod LMI VS-II-m-B Moara lui Assan din str. Silozului nr. 25, sector 2 Nr. crt. LMI B2016, cod LMI B-II-m-A Exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni Foc deschis nesupravegheat în spaţii închise (lumânare) Fumatul fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor Mijloc de încălzire locală supraîncălzit Fumatul fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor Exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni Foc deschis în spaţii deschise Din păcate, evoluţia afectării monumentelor istorice de incendii continuă, astfel că numai în primele două luni ale anului 2009 s-au înregistrat trei asemenea evenimente, exemplificate în tabelul 2. Tabelul 2 Nr. crt. Judeţul 1. Sibiu 2. Sibiu 3. Bucureşti Obiectivul, adresa, codul în Lista Monumentelor Istorice Casa Michael Brukenthal, azi locuinţe şi spaţiu comercial Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 12 Nr. crt. LMI SB214, cod LMI SB-II-m-A Casa Altenberger Pempflinger (Primăria Veche), azi Muzeul de Istorie Sibiu, str. Mitropoliei nr. 2 Nr. crt. LMI SB304, cod LMI SB-II-m-A Casă din Bucureşti, sector 1, Bulevardul Aviatorilor nr. 8 Nr. crt. LMI B314, cod LMI B-II-m-B Cauza Mijloc de încălzire locală supraîncălzit Exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni Mijloc de încălzire locală improvizat Din analiza urmărilor situaţiilor de urgenţă produse în România ultimilor ani la construcţii clasate ca monumente istorice s-a constatat că incendiile au determinat cele mai mari pierderi, prin urmare se poate considera că focul este principalul factor distructiv al acestui patrimoniu. 83

84 Trist este însă faptul că în zilele noastre au apărut agresiuni noi, adesea extreme, la adresa patrimoniului construit şi a monumentelor istorice, concretizate, pe de o parte, prin abandonarea construcţiilor (este cazul majorităţii aşezărilor săseşti din Transilvania) sau şi mai grav, prin distrugerea fondului construit, valoros, prin incendiere şi/sau demolare, adesea sub pretextul ridicol al pericolului de prăbuşire. Astfel, construcţii de patrimoniu sunt afectate sau chiar dispar, încet, încet, sub privirile adesea neputincioase ale autorităţilor, prin asemenea tehnici, pentru a reda terenul valoros pe care acestea îl ocupă, în general în zone centrale ale oraşelor, dezvoltatorilor imobiliari (cazul obiectivelor Moara lui Assan şi Casa din Bulevardul Aviatorilor nr. 8 din Bucureşti ori Arsenalul Armatei din Târgovişte, deloc singulare). Analizând, pe cauze generatoare, incendiile produse la monumente istorice în perioada ianuarie 2008 februarie 2009, se precizează că acestea s-au datorat, după cum urmează: exploatării instalaţiilor electrice cu improvizaţii sau defecţiuni au fost generate 5 incendii; utilizării mijloacelor de încălzire locală supraîncălzite, cu improvizaţii ori amplasate în apropierea materialelor combustibile au fost generate 3 incendii; fumatului fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor au fost generate 3 incendii; utilizării focului deschis (în spaţii închise sau deschise) fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor au fost generate 2 incendii; jocului copiilor cu focul a fost generat un incendiu; sudării fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor a fost generat un incendiu. Din punct de vedere al destinaţiei construcţiei afectate de incendiu, se menţionează că, din totalul celor 15 obiective, cinci au fost biserici, opt au fost case, iar două construcţii de patrimoniu industrial. Este interesant de remarcat faptul că, din cele cinci biserici monument istoric afectate de incendii, în trei situaţii cauza de producere a fost exploatarea instalaţiilor electrice cu improvizaţii şi defecţiuni. În contextul multiplelor tipuri de ameninţări care fac, din păcate, patrimoniul cultural naţional imobil tot mai vulnerabil şi în virtutea faptului că păstrarea acestui patrimoniu a devenit o dimensiune de securitate naţională, specialiştii Inspecţiei de Prevenire din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au identificat noi mijloace de contracarare a acestor cauze potenţiale de distrugere, concretizate, în principal, prin întreprinderea, în afara controalelor propriu-zise de prevenire, efectuate cu regularitate, a următoarelor demersuri ori iniţiative şi prin manifestarea următoarelor preocupări: informarea, anuală sau ori de câte ori situaţia a impus-o (în general, două informări pe an), a autorităţii administraţiei publice centrale competente pe segmentul protejării monumentelor istorice (Ministerul Culturii, Cultelor şi 84

85 Patrimoniului Naţional), asupra deficienţelor constatate la obiective de cultură şi cult, situaţiilor de urgenţă produse şi măsurilor ce se impun pentru eliminarea acestora; informarea, periodică, a Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, asupra situaţiilor de urgenţă produse la monumente istorice şi asupra propunerilor de îmbunătăţire a activităţii de protejare; informarea Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, siturile istorice şi naturale din România, asupra principalelor probleme identificate pe segmentul protecţiei unor entităţi componente ale patrimoniului construit, siturilor istorice şi naturale din România în raport de agresiuni de tipul situaţiilor de urgenţă, precum şi privind propunerea unor măsuri concrete în consecinţă; participarea, cel puţin o dată pe an, în perioada , la solicitarea organizatorilor, în calitate de lectori, a specialiştilor Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, la cursurile desfăşurate împreună cu personalul cu atribuţii pe segmentul protejării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural eclezial, mobil şi imobil (cursuri desfăşurate, cel mai frecvent, în judeţele Bihor, Braşov, Constanţa şi Neamţ); susţinerea unor prelegeri de specialitate la întâlnirea desfăşurată în anul 2008, la sediul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu directorii serviciilor publice deconcentrate ale acestei autorităţi a administraţiei publice centrale de specialitate; elaborarea şi transmiterea, în perioada , a patru ordine către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, pentru detalierea modalităţilor practice, concrete pentru adoptarea unor măsuri eficiente de protejare a monumentelor istorice înscrise şi a obiectivelor înscrise în Lista patrimoniului mondial, pentru diseminarea principalelor acte normative incidente domeniului protejării patrimoniului cultural naţional şi a unor instrumente juridice internaţionale şi detalierea listei de atribuţii pentru ofiţerii desemnaţi cu gestionarea problematicii protecţiei monumentelor istorice, pentru adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a securităţii la incendiu la obiective supuse unor lucrări de restaurare, consolidare, reabilitare sau aflate în fază de conservare, precum şi pentru informarea asupra situaţiei operative privind incendiile produse la monumente istorice şi adoptarea de măsuri în consecinţă; demararea, în cursul anului 2008, a efectuării unor acţiuni ample de analiză, în comun cu specialişti din Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă la unele obiective de interes naţional (Muzeul Naţional Bran din Bran şi Muzeul Naţional Peleş din Sinaia), acţiuni care vor continua şi în perspectivă; monitorizarea activităţilor de prevenire desfăşurate cu prilejul programului Sibiu, capitală culturală europeană 2007 şi îndrumarea inspectorilor de prevenire pe această linie; 85

86 formularea punctului de vedere asupra proiectului documentului Strategia pentru limitarea şi contracararea acţiunilor care generează efecte negative asupra protejării şi conservării patrimoniului cultural naţional, în scopul definitivării documentului; elaborarea proiectului de act normativ Dispoziţii generale de apărare împotriva incendiilor la obiective de cult, reglementare care urmează a fi adoptată prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului culturii, cultelor şi patrimoniului naţional şi care vizează, prin aplicarea sa riguroasă, diminuarea numărului de incendii la asemenea obiective care constituie, cel mai frecvent, entităţi înscrise în Lista monumentelor istorice. În acelaşi scop, al eficientizării dialogului interinstituţional dintre toţi factorii cu atribuţii în domeniul protejării monumentelor istorice, s-a desemnat, la nivelul fiecărui inspectorat pentru situaţii de urgenţă judeţean şi al municipiului Bucureşti, câte un ofiţer responsabil cu gestionarea problematicii protecţiei monumentelor istorice, s-a definit lista concretă a atribuţiilor care trebuie exercitate şi s-a asigurat formarea acestor cadre prin parcurgerea unei sesiuni de pregătire în judeţul Sibiu, cuprinzând activităţi complexe, teoretice şi practice. Pentru perspectivă se impun următoarele acţiuni principale în plan central şi teritorial: 1. Eficientizarea dialogului interinstituţional dintre toţi factorii responsabili pe segmentul protejării monumentelor istorice, în baza cerinţei exprimate la art. 3, alin. (1), lit. c) din Hotărârea Guvernului nr din 2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, în scopul identificării problemelor de interes şi soluţionării întregii problematici în acest sens. Se va avea în vedere, cu prioritate, dialogul cu instituţiile şi organismele de specialitate cu atribuţii în protejarea monumentelor istorice, proprietarii de monumente istorice indiferent de funcţiune şi autorităţile administraţiei publice locale; 2. Monitorizarea, prin acţiuni comune cu specialişti din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a nivelului de soluţionare, de către factorii competenţi, potrivit legii, a următoarelor probleme principale: a) marcarea şi inscripţionarea monumentelor istorice; b) respectarea prevederilor legale la desfăşurarea unor activităţi în zona de protecţie a monumentului, definită conform legii; c) îndeplinirea obligaţiilor proprietarilor, a titularilor drepturilor de administrare, a concesionarilor şi locatarilor monumentelor istorice, conform Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr din 2003, de asigurare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor; 86

87 d) respectarea prevederilor actelor normative în vigoare la executarea lucrărilor de reabilitare, restaurare, renovare, conservare, punere în valoare ş.a.m.d. (care presupun, evident, organizări de şantier) şi la conservarea monumente istorice. 3. Propunerea organizării unor controale colective, cu specialişti din serviciul prevenirea incendiilor, serviciul protecţie civilă şi din cadrul direcţiilor judeţene de cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional, precum şi de la alte autorităţi competente, la obiective clasate în categoria monumentelor istorice, pentru monitorizarea nivelului de protecţie a acestor entităţi în raport de categoriile de riscuri aflate în zonele de competenţă, stabilirea măsurilor adecvate de protecţie şi participarea la elaborarea documentelor de control colectiv; 4. Participarea la activităţi de informare în domeniul protejării monumentelor istorice (analize, instruiri, mese rotunde, ateliere, simpozioane, workshopuri, burse etc.) a personalului cu asemenea atribuţii; 5. Deplasarea la faţa locului, în cazul constatării unor probleme deosebite la monumente istorice în teritoriu (cu prioritate, la cele înscrise în Lista patrimoniului mondial sau la cele clasate în grupa A monumente istorice de valoare naţională şi universală), a specialiştilor din Inspecţia de Prevenire a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru constatarea, în mod direct, la faţa locului, a nivelului de protecţie/punere în valoare şi stabilirea, împreună cu specialiştii din domeniu, a măsurilor de protecţie ce se impun; 6. Publicarea în mass-media (centrală, locală, proprie instituţiei sau de profil) a unor articole de specialitate pe segmentul protejării monumentelor istorice, preluarea unor imagini ilustrând situaţii de urgenţă produse la monumente istorice sau nereguli pe segmentul prevenirii situaţiilor de urgenţă la monumente istorice şi transmiterea acestora, operativ, la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Direcţia Pompieri, spre informare, documentare, valorificare şi asigurare de măsuri în consecinţă; 7. Raportarea periodică, la Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în conformitate cu cerinţele exprimate prin ordinele în vigoare, a stadiului implementării efective a măsurilor dispuse pentru protecţia patrimoniului cultural naţional şi a obiectivelor înscrise în Lista patrimoniului mondial; 8. Extinderea colaborării, la nivel central, cu alţi factori de specialitate importanţi implicaţi în activitatea de protejare a patrimoniului cultural naţional, precum Patriarhia Română şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. 87

88 În perspectivă se va acţiona, în continuare, pentru îmbunătăţirea nivelului de protecţie al acestor importante categorii de obiective, urmărind eficientizarea dialogului interinstituţional, între toţi factorii care au, potrivit legii, atribuţii în acest sens (în principal, potrivit Legii nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în 2006 şi Legii nr. 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în 2008), precum şi autorităţi ale administraţiei publice centrale competente, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte instituţii de profil, şi proprietari de monumente istorice. 88

89 SECURITATEA LA INCENDIU A PARCAJELOR SUBTERANE ŞI AUTOMATIZATE PENTRU AUTOTURISME Locotenent-colonel ing. Daniel RADU Inspecţia de prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Abstract The work defines the fire safety measures intended to prevent the fire risks in underground covered and fully automated mechansied carparks. It concerns products and installations assembled to prevent fires. 1. INTRODUCERE Necesităţile actuale, datorate dezvoltării urbane atât prin realizarea unor construcţii comerciale de tip mall, hypermarket, atrium, clădiri administrative şi de locuit înalte şi foarte înalte, ansambluri de locuinţe colective, dar şi datorită creşterii numărului de autoturisme în oraşe, au cerut ca din proiecte să rezulte dezvoltarea unor construcţii de mare capacitate pentru parcarea autoturismelor, în subteran sau în suprateran, pe suprafeţe mari, între mp pe nivel. Datorită lipsei terenului disponibil în suprateran, pentru unele investiţii s-a impus abordarea, în documentaţii, de realizare a unor parcaje cu un număr mare de niveluri subterane, ajungându-se la şapte niveluri. Pentru unele investiţii, în proiectele elaborate s-au cuprins soluţii abordate de unele state membre ale Uniunii Europene, conform reglementărilor tehnice aplicabile în ţările respective, cu caracter de noutate pentru cadrul normativ naţional şi care exced acestuia. În România, reglementarea aplicabilă acestor tipuri de construcţii este Normativul pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea parcajelor etajate pentru autoturisme, indicativ NP 24 97, dar care datorită datei de elaborare, emitere şi aprobare de către autorităţile competente în domeniu, nu cuprinde şi ultimele soluţii tehnice de protecţie la foc a acestor destinaţii, prevăzute de reglementările din statele membre ale U.E. 2. SECURITATEA LA INCENDIU Securitatea la Incendiu pentru aceste tipuri de construcţii impune asigurarea interactivă a măsurilor de protecţie constructive şi de echipare şi dotare cu mijloacele de stingere necesare, precum şi a celor de organizare a apărării împotriva incendiilor. Astfel, reglementările tehnice specifice naţionale, precum şi cele de pe plan european statuează principalele condiţii tehnice şi niveluri de performanţă pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale securitatea la incendiu, care se referă la: riscul de incendiu, stabilitatea la incendiu, amplasare, accesul si circulaţia autoturismelor, căi de evacuare a

90 utilizatorilor, compartimentări, separări, finisaje, evacuarea fumului în caz de incendiu, instalaţii de semnalizare şi stingere a incendiilor, intervenţie şi marcaje. În contextul precizat s-a impus analizarea reglementărilor europene existente în domeniu şi elaborarea propunerilor de armonizare a celor de pe plan naţional cu acestea. Astfel, principalele elemente de noutate vor fi prezentate în cele ce urmează. În funcţie de numărul de autoturisme posibil de parcat, parcajele subterane se clasifică în următoarele tipuri: P1: de la 11 la 100 de autoturisme; P2: intre 101 şi 300 de autoturisme; P3: intre 301 şi de autoturisme; P4: peste autoturisme. 2.1 Terminologie Un aspect cu caracter nou îl constituie introducerea noţiunii de parcaj puternic ventilat şi definirea acesteia. Acest concept nu exista în normativul naţional, astfel că investitorii se loveau de imposibilitatea aplicării sale cu privire la cerinţele de evacuare a fumului, precum şi la modul de adoptare a instalaţiilor de protecţie la foc pentru acest tip parcaj. Parcare subterană puternic ventilată este o parcare subterană cu unul sau mai multe niveluri libere (deschise spre exterior) şi care îndeplineşte simultan următoarele condiţii: a) pe fiecare nivel de parcare, suprafeţele libere din pereţii laterali deschişi spre exterior sunt amplasate pe cel puţin două faţade opuse şi fiecare reprezintă minimum 50% din suprafaţa totală a faţadei deschise (înălţimea luată în considerare fiind distanţa liberă dintre pardoseala finită şi plafon); b) distanţa dintre faţadele libere opuse, deschise spre exterior, este de cel mult 75,00 m; c) suprafeţele libere perimetrale, deschise spre exterior, la fiecare nivel de parcare reprezintă cel puţin 5% din aria planşeului nivelului respectiv; d) spaţiul exterior deschis are aria orizontală cel puţin egală cu suma suprafeţelor libere perimetrale adiacente. La această categorie de parcaj, reglementările europene (britanice, franceze, belgiene) menţionate în bibliografie consideră că evacuarea fumului se asigură naturalorganizat prin deschiderile din pereţi şi nu sunt necesare dispozitive suplimentare. De asemenea, echiparea cu instalaţii de sprinklere nu este obligatorie. 90

91 Fig Riscuri de incendiu Spaţiile şi încăperile subterane destinate parcării autoturismelor sunt considerate cu risc mare de incendiu. Celelalte încăperi aferente parcajului subteran vor avea riscuri de incendiu determinate şi precizate în funcţie de destinaţie şi densitatea sarcinii termice, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice în vigoare. 2.3 Stabilitate la incendiu Parcajele subterane pentru mai mult de 10 autoturisme trebuie să îndeplinească cel puţin condiţiile normate pentru nivelul II de stabilitate la incendiu. Principalele elemente de construcţie a parcajului subteran cu nivelul II de stabilitate la incendiu, minimum: elemente portante cu rol de separare a focului: pereţi REI 120 minute; planşee REI 60 minute; elemente portante fără rol de separare a focului: (stâlpi, coloane inclusiv contravântuiri) R 180 minute; închideri perimetrale (pereţi exteriori neportanţi) EI 15 minute; elemente neportante (pereţi despărţitori) EI 45 minute. Atunci când parcajele subterane pentru autoturisme sunt dispuse în subsolurile clădirilor înalte şi foarte înalte, săli aglomerate sau sunt parcaje de tip P4 (mai mult de 1000 de autoturisme), trebuie să îndeplinească condiţiile de încadrare în nivelul I de stabilitate la incendiu. Principalele elemente de construcţie a parcajului subteran cu nivelul I de stabilitate la incendiu, trebuie să aibă minimum: elemente portante cu rol de separare a focului: pereţi REI 180 minute; planşee REI 90 minute; elemente portante fără rol de separare a focului: (stâlpi, coloane inclusiv contravântuiri) R 240 minute; închideri perimetrale (pereţi exteriori neportanţi) EI 30 minute; elemente neportante (pereţi despărţitori) EI 60 minute. 91

92 2.4 Amplasare Parcajele subterane pentru autoturisme pot fi amplasate: a) independent, la distanţe de siguranţă normate faţă de construcţii subterane sau supraterane învecinate, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice aplicabile; b) alipite de alte construcţii, fată de care se compartimentează cu pereţi rezistenţi la foc (EI) 240 de minute; c) înglobate în construcţii supraterane cu altă destinaţie, faţă de care se compartimentează cu pereţi (EI) 240 de minute şi planşee (REI) 180 de minute atunci când sunt clădiri înalte, foarte înalte sau săli aglomerate şi pereţi (EI) minimum 120 de minute şi planşee REI 120 atunci când clădirile respective nu se încadrează în categoria celor menţionate. Comunicarea funcţională între parcaj şi clădirile sau porţiunile de clădiri subterane de care se alipesc sau în care se înglobează, se asigură prin goluri protejate cu încăperi-tampon ventilate în suprapresiune şi prevăzute cu uşi rezistente la foc (EI) 90-C de minute, echipate cu dispozitive de autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu. Fig Căi de evacuare a utilizatorilor La fiecare nivel, parcajele subterane trebuie prevăzute cu căi de evacuare a utilizatorilor astfel dispuse şi realizate încât, în caz de incendiu, utilizatorii să poată părăsi construcţia în cel mai scurt timp posibil. Numărul căilor de evacuare a utilizatorilor se determină în funcţie de timpii (lungimile căilor) de evacuare ce se asigură, respectiv: a) 100 secunde (40,00 m), atunci când evacuarea se poate efectua în două direcţii; b) 63 secunde (25,00 m), atunci când evacuarea se asigură într-o direcţie (coridor înfundat).

93 Un coridor înfundat cu lungimea mai mică de 25,00 m (măsurată de la o cale de evacuare cu acces la două scări sau ieşiri în exterior amplasate în direcţii opuse), este considerat cale de evacuare admisă dacă distanţa totală până la o scară sau ieşire nu depăşeşte 40,00 m. Accesele utilizatorilor din nivelurile parcajelor subterane înglobate în subsolurile clădirilor înalte, foarte înalte sau cu săli aglomerate la casele de scări de evacuare închise, se protejează cu încăperi tampon cu aria de cel puţin 3,00 mp. Încăperile-tampon de acces la scările de evacuare a parcajelor subterane înglobate în subsolurile clădirilor înalte, foarte înalte sau cu săli aglomerate, vor avea asigurată evacuarea mecanică a fumului în caz de incendiu, prin introduceri de aer şi evacuări de fum prin tiraj mecanic şi vor fi prevăzute cu uşi rezistente la foc EI 90-C. Încăperile-tampon de acces la scările de evacuare a parcajelor subterane înglobate în subsolurile clădirilor care nu sunt înalte, foarte înalte sau cu săli aglomerate, vor fi rezistente la foc EI 60-C şi vor avea asigurată o suprapresiune care să nu depăşească 80 Pa pe uşi. Casele de scări închise ale parcajelor subterane vor avea asigurată evacuarea fumului în caz de incendiu prin tiraj natural-organizat sau tiraj mecanic (admisia aerului la partea inferioară şi evacuarea fumului la partea superioară ori punerea în suprapresiune faţă de încăperile adiacente cu care comunică - introducere mecanică a aerului în scară, introducerea mecanică a aerului în încăperea-tampon şi evacuarea mecanică a fumului din încăperea-tampon). 93

94 (2) Atunci când parcajele subterane se prevăd cu scări exterioare de evacuare deschise, accesul la scară se asigură prin uşă rezistentă la foc EI 60-C. 25 m 40 m 40 m 25 m, Fig Compartimentări, separări şi finisaje Parcajele subterane se compartimentează, faţă de alte construcţii sau destinaţii dispuse în subsoluri, prin pereţi rezistenţi la foc minimum (REI) 240 de minute, iar faţă de clădiri sau porţiuni de clădiri supraterane înalte, foarte înalte sau săli aglomerate prin planşee rezistente la foc minimum (REI) 180 de minute, respectiv 120 de minute faţă de clădiri supraterane obişnuite. Planşeu REI 180 Fig. 4 R + Parcajele subterane pentru autoturisme care nu sunt echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor tip se separă în arii de maximum 3000,00 mp, cu pereţi despărţitori rezistenţi la foc (REI) minimum 60 de minute. 94

95 Max 300mp elemente de închidere rezistente la foc (EI) 60 de minute, cu închidere automată în caz de incendiu şi acţionări manuale. Fig. 5 PereţiEI 60 Parcajele subterane pentru autoturisme care sunt echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor tip sprinkler se separă în arii de maximum 6000,00 mp, cu pereţi despărţitori rezistenţi la foc minimum (REI) 60 de minute. Max 6000mp 2.7 EVACUAREA FUMULUI IN CAZ DE INCENDIU fig.6 EVACUAREA FUMULUI IN CAZ DE INCENDIU Fig Evacuarea fumului în caz de incendiu La parcajele subterane pentru autoturisme este obligatorie asigurarea evacuării fumului în caz de incendiu prin sistemele: a) tiraj natural-organizat; b) tiraj mecanic; c) alte sisteme de evacuare a fumului din parcajele subterane pot fi utilizate numai dacă sunt incluse în reglementări tehnice de specialitate sau sunt agrementate tehnic; d) suplimentar, pentru dirijarea fumului spre gurile de evacuare pot fi utilizate sisteme de tip jet/impuls fan. În funcţie de amplasarea şi conformarea fiecărui parcaj subteran se pot utiliza şi combinaţii ale sistemelor menţionate de evacuare a fumului în caz de incendiu, cu respectarea prevederilor reglementărilor tehnice aplicabile. Evacuarea fumului prin tiraj natural-organizat este admisă pentru parcările subterane cu maximum două niveluri, dacă pentru fiecare nivel de parcare deschiderile de admisie a aerului şi cele de evacuare a fumului asigură suprafaţa minimă de 12 dm² pentru fiecare autoturism. Distanţa dintre gurile de admisie a aerului şi cele de evacuare a fumului poate fi de maximum 75,00 m. 95

96 Gurile de evacuare a fumului în sistem natural-organizat sau tiraj mecanic se dispun alternat, în aşa fel încât să asigure acoperirea satisfăcătoare a spaţiului ce se desfumează şi debitele necesare stabilite în normativ. Gurile de admisie a aerului se montează la partea inferioară a spaţiului care se desfumează (cu partea lor superioară la maximum 1,00 m de pardoseală), racordânduse direct sau prin tubulaturi la deschideri în exterior sau ventilatoare. Uşile orientate direct spre exterior sunt considerate admisii de aer. Gurile de evacuare a fumului se montează la partea superioară a spaţiului care se desfumează (in treimea superioara a pereţilor sau in planşeu), racordându-se direct sau prin tubulaturi la ventilatoare rezistente la foc. În rampele interioare de circulaţie auto ale parcajelor se interzice montarea gurilor de evacuare a fumului. Admisia de aer şi evacuarea fumului prin tiraj natural-organizat se realizează prin goluri dispuse alternat, care comunică direct sau prin tubulaturi cu exteriorul, prin: a) canale verticale distincte la fiecare nivel de parcare, cu aria egală cu a gurilor aferente, separate cu pereţi rezistenţi la foc EI 120 la trecerea prin alte niveluri ale parcării subterane sau prin alte destinaţii; b) canale verticale colectoare, cu aria dimensionată să preia necesarul de evacuare şi respectiv de admisie a celor două niveluri de parcare, canale separate cu pereţi EI 180 la trecerea prin celălalt nivel de parcare sau prin alte destinaţii, având gurile de evacuare a fumului protejate cu voleţi rezistenţi la foc EI 60 şi respectiv etanşi la foc E 60 la gurile de admisie a aerului. Toţi voleţii vor avea acţionare automată în caz de incendiu. Evacuarea fumului în caz de incendiu prin tiraj mecanic se asigură pentru parcaje si compartimente ale acestora, prin guri de evacuare a fumului şi guri de admisie a aerului, amplasate alternat, asigurându-se un debit de extracţie a fumului de minimum 600 m³/oră/autoturism. Pentru parcajele şi compartimentele care nu sunt echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiului, debitul de extracţie a fumului va fi de minimum 900 m³/oră/autoturism. Fig. 7 96

97 Intrarea în funcţiune a sistemului de evacuare a fumului în caz de incendiu cu tiraj mecanic dintr-un compartiment de incendiu al parcajului, va întrerupe automat ventilarea mecanică normală a parcajului. Admisia aerului în caz de incendiu poate fi naturală sau mecanică. Debitul admisiei mecanice a aerului va fi 0,75 din debitul de fum evacuat, cu o toleranţă de plus sau minus 10%. Gurile de evacuare a fumului şi de admisie a aerului aferente sistemului de tiraj mecanic se racordează, prin tubulaturi separate, la canale colectoare verticale, realizate cu pereţi rezistenţi la foc (EI) minimum 180 de minute atunci când străbat alte niveluri de parcare sau alte destinaţii. Tubulaturile de admisie a aerului şi de evacuare a fumului din interiorul compartimentului de parcare la care se asigură evacuarea fumului în caz de incendiu se realizează din materiale din clasa de reacţie la foc A2-s2, d0 şi etanşe la foc (E)-oi, v e sau h o 30 minute. La trecerea tubulaturilor prin alte compartimente ale parcajului sau alte destinaţii, vor fi rezistente la foc (EI) 60 v e sau h o de minute. extract fans EXHAUST FANS DUCT supply air SLIDE 28 La intrarea tubulaturilor din fiecare nivel de parcare în canalele verticale de evacuare a fumului sau de admisie a aerului, se prevăd voleţi rezistenţi la foc (EI) minimum 60 de minute la cele de evacuare şi voleţi etanşi la foc (E) minimum 60 de minute la cele de admisie a aerului. Toţi voleţii vor fi cu acţionare automată în caz de incendiu. Fig. 8 Instalaţiile de evacuare a fumului prin tiraj mecanic se prevăd cu acţionare automată în caz de incendiu şi comenzi manuale dispuse lângă intrări şi în dispeceratele de securitate sau atunci când nu sunt obligatorii dispeceratele, la serviciul permanent de supraveghere a parcajului. 97

98 Gurile de evacuare a fumului prin tiraj natural-organizat sau prin tiraj mecanic se dispun alternat, în aşa fel încât să asigure acoperirea satisfăcătoare a spaţiului ce se desfumează şi debitele necesare stabilite în normativ. Gurile de admisie a aerului se montează la partea inferioară a spaţiului care se desfumează, cu partea lor superioară la maximum 1,00 m de pardoseală, racordânduse direct sau prin tubulaturi la deschideri în exterior sau ventilatoare. Uşile directe spre exterior sunt considerate admisii de aer. Gurile de evacuare a fumului se montează la partea superioară a spaţiului care se desfumează, in treimea superioară a pereţilor sau in planşeu, racordându-se direct sau prin tubulaturi la ventilatoare rezistente la foc. În rampele interioare de circulaţie auto ale parcajelor se interzice montarea gurilor de evacuare a fumului. Tubulaturile sistemului de evacuare natural-organizată a fumului în caz de incendiu trebuie să respecte următoarele principii: a) secţiunea lor va fi egală cu cea a gurilor la care sunt racordate; b) raportul dintre laturile secţiunii tubulaturilor nu va fi mai mare de 2; c) conductele verticale de evacuare nu vor avea mai mult de două deviaţii, iar unghiul acestora faţă de verticală nu va depăşi 20º; d) lungimea racordurilor orizontale ale tubulaturii de evacuare a fumului nu va depăşi doi metri; e) în interiorul spaţiului care se desfumează, tubulaturile trebuie să fie etanşe la foc E 30-o-i, ve sau ho. Tubulaturile sistemului de evacuare a fumului prin tiraj mecanic trebuie să respecte următoarele reguli: a) secţiunea lor va fi egală cu cea a gurilor la care sunt racordate; b) raportul dintre laturile secţiunii tubulaturilor nu va fi mai mare de 2; c) în interiorul spaţiului care se desfumează, tubulaturile trebuie să fie etanşe la foc E 30-o-i, ve sau ho. Deschiderile de admisie naturală a aerului, atunci când se adoptă, vor avea suprafaţa minimă de 6 dm² pentru fiecare autoturism, în condiţiile în care debitul necesar de evacuare a fumului prin tiraj mecanic este de 600 m³/h şi de 9 dm² pentru fiecare autoturism în condiţiile în care debitul necesar de evacuare a fumului prin tiraj mecanic este de 900 m³/h. Trecerea tubulaturilor de admisie a aerului şi de evacuare a fumului prin alte spaţii sau compartimente ale parcajului este admisă în condiţiile protejării tubulaturilor cu materiale rezistente la foc EI 60. Tubulaturile aferente sistemelor de evacuare a fumului prin tiraj naturalorganizat (admisii si evacuări), trebuie să fie independente şi separate atât pe fiecare nivel de parcare, cât şi pe fiecare compartiment. Tubulaturile sistemelor de evacuare a fumului prin tiraj mecanic se pot racorda la canale colectoare verticale, cu condiţia ca înălţimea dintre racordurile la canalul colector să fie de cel puţin un nivel al parcajului. Canalele verticale de evacuare a fumului, în caz de incendiu prin tiraj naturalorganizat sau tiraj mecanic, vor avea capetele prin care se evacuează fumul în exterior amplasate la partea superioară a clădirilor supraterane şi dispuse în afara 98

99 zonelor care pot fi incendiate. Fac excepţie capetele tubulaturilor de evacuare a fumului din parcajele subterane tip P1 şi P2 care se pot dispune la nivelul terenului, la distanţă de minimum 8,00 m faţă de orice construcţie supraterană. Între prizele de aer proaspăt şi capetele canalelor de evacuare a fumului în exterior, trebuie asigurată distanţa minimă de 8,00 m. Capetele de evacuare a fumului se recomandă să fie amplasate astfel încât vântul dominant să nu conducă fumul evacuat spre admisiile de aer. Instalaţiile de ventilare normală a parcajului pot fi utilizate şi pentru evacuarea fumului în caz de incendiu, dacă îndeplinesc condiţiile specifice ambelor funcţiuni. Ventilatoarele de evacuare a fumului în caz de incendiu vor fi rezistente la foc la 400ºC timp de 120 de minute, clasa F , respectiv F în cazul prevederii sprinklerelor, conform SR EN Sisteme pentru controlul fumului şi căldurii (gazelor fierbinţi) Partea 3: Specificaţii pentru ventilatoare mecanice de evacuare a fumului şi căldurii (gazelor fierbinţi). Ventilatoarele de introducere a aerului şi de evacuare a fumului în caz de incendiu se alimentează din sursa de bază şi sursa de rezervă, potrivit prevederilor reglementărilor specifice. Pentru a nu fi afectată în caz de incendiu funcţionarea ventilatoarelor de evacuare a fumului amplasate în interiorul parcajului, acestea se amplasează la mai mult de 3.00 m faţă de orice autoturism staţionat. În cazul în care această condiţie nu poate fi respectată, ventilatorul se ecranează cu elemente constructive rezistente la foc EI 60. VENTILATOARE DE EVACUARE A FUMULUI Pentru a nu fi afectata functionarea ventilatoarelor de evacuare a fumului amplasate in interiorul parcajului, acestea se amplaseaza la mai mult de 3.00 m fata de orice autoturism stationat. In cazul in care aceasta conditie nu poate fi respectata, ventilatorul se ecraneaza cu un element constructiv rezistent la foc REI minimum 60 de minute. Spaţiu liber 3 m.. La parcajele subterane de tip P3 şi P4, în apropierea rampelor de acces se prevede la nivelul de referinţă, un dispozitiv semnalizat lizibil astfel încât să fie uşor de reperat atât ziua cât şi noaptea, echipat cu comenzi manuale prioritare, selective pe compartimentele parcajului, care să permită oprirea şi repornirea ventilatoarelor de evacuare a fumului. 99

100 EXTRACTEURS PV A GV R.D.C. A PV GV 1 er S\Sol PV 2 ème S\Sol A GV În cazul în care parcajul este prevăzut cu două sau mai multe astfel de dispozitive, utilizarea unuia dintre dispozitive trebuie să anuleze funcţionarea celorlalte. Pentru parcajele tip P1 şi P2, dispozitivul echipat cu comenzi manuale se amplasează în camera de supraveghere a parcajului. În ultima perioadă, pe plan european, a apărut soluţia de evacuare mecanică de tip impuls utilizând ventilatoare de tip jet fan, pentru a asigura controlul fumului în vederea facilitării accesului pentru intervenţie al pompierilor. Principiul utilizat este controlul propagării fumului în tuneluri. De asemenea acest principiu a stat la baza criteriului viteze în sistemele de presurizare utilizate în clădirile înalte şi foarte înalte, precum şi la cele alcătuite din mai multe compartimente de incendiu. În tuneluri, ventilatoarele de tip jetfan sunt utilizate pentru a realiza o viteză a aerului egală cu viteza fumului, pe o singură direcţie de-a lungul tunelului, astfel încât să se prevină propagarea fumului în această direcţie. smoke clearance - Jet Thrust System extract fans 10 air changes 100% is extracting smoke at high level - i.e. 10 ac/h Jet Thrust Fan supply air 100 SLIDE 40

101 smoke control - road tunnels SMOKE VELOCITY (Vs) energy from fire moves smoke Jet Thrust Fan >18ms -1 velocity Vs = 2.8ms ms -1 JETFAN entrained air flow CAR FIRE 3MW critical velocity of 1.5ms -1 SLIDE 41 Figură controlul fumului în tunelurile rutiere Heselden a fost primul care a calculat viteza de propagare a fumului de la incendiile la autovehicule produse în tuneluri. Fluxul de căldură prin convecţie la deschiderea încăperii 3 Megawatt incendiu de autoturism, intr-un tunel de 10 m lăţime şi 5 m înălţime, care produce o viteză de propagare de 1.3 m/sec. Sistemul constă în ventilatoare de dirijare a fumului şi ventilatoare de evacuare a fumului, precum şi introduceri de aer. După detectarea incendiului de instalaţia de semnalizare sunt activate ventilatoarele de evacuare a fumului, iar pornirea ventilatoarelor de dirijare este activată după o perioadă de întârziere, proiectată astfel încât să fie mai mare decât timpul de evacuare, pentru ca evacuarea utilizatorilor să nu fie afectată de funcţionarea acestora, prin dirijarea fumului şi gazelor fierbinţi în zonele din care se evacuează ocupanţii. Numărul ventilatoarelor de dirijare activate trebuie ales astfel încât volumul de aer dirijat să nu fie mai mare decât volumul extras de către ventilatoarele de evacuare. Pentru controlul fumului şi căldurii, parcajele se împart în zone de maximum 2.000mp, echipate cu sisteme de detecţie adresabile. Sistemul este activat la detectarea fumului, la viteză mare de creştere a temperaturii sau detecţie multiparametru. Proiectarea bazată pe crearea unor zone de control al fumului şi căldurii, în interiorul unor volume mari trebuie să demonstreze fie prin utilizarea unor modele fluido-dinamice computerizate (care utilizează ecuaţii de conservare a masei, a impulsului, a energiei pentru modelarea termo hidrodinamică a incendiului) sau pe baza unor metode de testare a menţinerii fumului în zonele proiectate, fără a fi posibilă propagarea sa în alte zone şi este dirijat către ventilatoarele de evacuare. 101

102 Fig

103 Fig. 10 Evenimentul 1 scenariu de incendiu (iniţierea incendiului, fumul este detectat, ventilatorul de evacuare este activat, ventilatoarele de dirijare a fumului sunt menţinute în poziţia normal închis). Schimburi de aer/debite de evacuare prevăzute în reglementările tehnice specifice ale unor diferite state. 103

104 Ţară Evacuare noxe Evacuare fum UK 6ac/h 10ac/h Germania 300m3/h/loc de parcare 600m3/h/ loc de parcare India 6-10ac/h 10-30ac/h Italia 3ac/h - Polonia 6ac/h 10ac/h Hong Kong 6ac/h 9ac/h În sistemele de ventilare convenţională, tot aerul este transportat prin intermediul ventilatoarelor şi canalelor. Acest aspect vizează atât aerul proaspăt introdus cât şi aerul viciat ce trebuie evacuat. Pentru a preveni pierderile de presiune, viteza trebuie menţinută pe cât posibil scăzută, fapt ce conduce la diametre ale conductelor relativ mari, aspect ce presupune ocuparea unor spaţii mari în volumul compartimentului de incendiu. Sistemul jet-fun abordează această problemă în mod diferit, astfel o cantitate mică de aer este aspirată de ventilator şi apoi este evacuată la viteză mare. Când acest aer interacţionează cu aerul din faţa ventilatorului, el îl împinge înainte mişcând în acelaşi timp şi aerul înconjurător din apropierea direcţiei principale de deplasare (direcţie unde viteza aerului are valoarea maximă). Tot aerul înconjurător din apropierea direcţiei principale de deplasare este pus în mişcare şi transportat la distanţe mai mari de metri fără ajutorul conductelor, intrarea în parcaj fiind singura conductă. Principiul sistemului de ventilare jet-fun este acelaşi cu cel utilizat la propulsarea rachetelor, unde o cantitate mică de gaze rezultate în urma arderii combustibilului este ejectată la viteze mari, determinând astfel deplasarea rachetei. La o dimensionare corectă, care să nu genereze vibraţii ale ventilatoarelor, trebuie ca toată energia rezultată în urma împingerii aerului pe principiul ejecţiei să fie transferată aerului înconjurător din apropierea direcţiei principale de deplasare sub formă de energie cinetică, ventilatorul rămânând fix în timp ce aerul este împins în faţă. Ca principiu, cantitatea de aer în mişcare va fi întotdeauna mai mare decât cantitatea de aer ce trece prin ventilator. Cantitatea de aer în mişcare este aceeaşi în diferite secţiuni transversale ale jetului şi depinde de dimensionarea sistemului, o viteză medie ajungând spre exemplu la 1 m/s. Numărul necesar de ventilatoare cu jet depinde de mărimea suprafeţei parcării şi în primul rând de felul cum este conceput sistemul de ventilare, în sensul că acesta realizează atât evacuarea monoxidului de carbon din parcaj cât şi a fumului în caz de incendiu. Figura 11 Secţiune longitudinală printr-un parcaj echipat cu sistem de ventilare jet-fun 104

105 Figura 12 Vedere de sus redusă la două rânduri de ventilatoare printr-un parcaj echipat cu sistem de ventilare jet-fun În figura 12. se prezintă o schiţă a unei secţiuni longitudinale printr-un parcaj echipat cu sistem de ventilare jet-fun, unde se poate vedea distribuţia câmpului de viteze şi distribuţia liniilor de curent, urmare a interacţiunii dintre aerul suflat în forţă de ventilatoare şi cel aflat în zona aferentă acestora. În figura 12 se prezintă o vedere de sus redusă la două rânduri de ventilatoare printr-un parcaj echipat cu sistem de ventilare jet-fun, iar ca fenomen fizic se poate observa că avem de fapt o repetare a celor prezentate în figura 7. În figura 13 se prezintă o variantă eficientă de amplasare a ventilatoarelor ce compun sistemul jet-fun. Astfel, partea prin care se face aspiraţia aerului în ventilator trebuie să fie la o distanţă de minim 0,5 m, iar partea prin care se face refulare să fie la o distanţă de minimum 2 m de cea mai apropiată grindă. După cum se poate vedea şi în figură se constată că înălţimea grinzii este un obstacol în realizarea eficientă a ventilării parcajului, de aceea grinzile nu vor avea înălţimea mai mare de 0.4 m. Figura 13. Amplasare eficientă a ventilatoarelor în parcaj De regulă, acest sistem de ventilare se utilizează la parcajele închise. Pe lângă ventilatoarele cu jet sistemul mai este echipat în mod obligatoriu cu un ventilator de evacuare amplasat într-un canal de evacuare şi un atenuator de zgomot, dacă este cazul. În ceea ce priveşte funcţionarea sistemului, precizez că detectoarele de fum comandă pornirea mai întâi a ventilatorului de evacuare şi apoi a ventilatoarelor cu jet (figura 14). 105

106 Figura 14. Funcţionarea sistemului de ventilare jet-fun într-un parcaj închis În parcajele deschise unde a fost prevăzută numai ventilare naturală şi unde există zone neventilate ( dead areas ) se pot folosi ventilatoare cu jet pentru eliminarea acestui incovenient. Avantajul utilizării acestui tip de ventilatoare constă în faptul că ele pot fi reversibile în procent de 100 %, realizând transportul aerului în direcţii diametral opuse, în funcţie de direcţia curenţilor de aer şi de sistemul de automatizare cu care acestea sunt echipate. Funcţionarea sistemului în caz de incendiu Dacă sistemul este setat să funcţioneze şi în timpul incendiului, realizând astfel şi evacuarea fumului din parcaj, atunci se va ţine cont de viteza de reacţie a serviciilor voluntare ori private în domeniul situaţiilor de urgenţă, dar mai ales de timpul de răspuns al structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Acest lucru este important la stabilirea nivelului de performanţă la foc pentru exhaustoare şi mai ales pentru ventilatoarele cu jet. Spre exemplu, în cazul în care parcajele au un număr mare de niveluri şi întinderi considerabile, debitul unui exhaustor poate ajunge la valori de cca m³/oră. O altă abordare faţă de codurile prescriptive este cea privind proiectarea inginerească a securităţii la incendiu, inclusiv a sistemelor de evacuare a fumului în caz de incendiu bazată pe performanţe, utilizând metode de calcul, în particular în cazul clădirilor în care normativele naţionale nu pot fi aplicate, datorită soluţiilor constructive care exced cadrului normativ naţional. O astfel de exemplificare este clădirea Parlamentului European din Bruxelles, care este prevăzută şi cu un parcaj subteran de autoturisme. Parcajul subteran are următoarele caracteristici: este amplasat la nivelurile subterane 5, 4, 3, clădirea având 5 niveluri subterane; în medie, pe fiecare nivel dimensiunile sunt: lungimea 274 m, lăţimea 77m şi înălţimea de 2,4 m; numărul de locuri de parcare pe fiecare nivel este de

107 Conform CEN/TR Sisteme de control a fumului şi gazelor fierbinţi Partea 5: Ghid de recomandări funcţionale şi metode de calcul pentru sisteme de ventilare, de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi s-au considerat următoarele valori prescrise pentru modele de incendii, specifice parcajelor: perimetrul incendiului (P) 12m; fluxul de căldură prin convecţie la deschiderea încăperii(q f ) 2,5 Mw; înălţimea stratului de aer curat deasupra căilor de evacuare Y = 1,85 m. Debitul masic al gazelor din fum/viteza aerului antrenat în pana de fum care se ridică deasupra incendiului (M f ), exprimată în kilograme pe secundă (kg.s -1 ) poate fi obţinut folosind ecuaţia: M 3 / 2 f = C e PY = 5,68 kg / s C e (Coeficient de antrenare pentru o pană/con de incendiu mare) kg/s m2- este egal cu 0,19 pentru încăperi mari precum săli de spectacole, stadioane, spaţii mari deschise pentru birouri, etaje de atrium etc. M M P Y M = C e PY 3/2 Introducere aer prin rampă 107

108 P s Ventilatoare de evacuare Perimetrul incendiului Temperatura medie a gazelor din stratul de fum Θ = Q f /M f = 440 o C, conform Anexei F Rezervorul de fum şi ventilatoare din SR CEN/TR , pct. F1 unde Q f= 2,5 Mw=2500 kw Debitul volumic de evacuare a fumului Debitulvolumicdeevacuarea fumului Debitulmasicalgazelor din fum(kg/s)x tempera turaabsolută (m³/s) = V l = (M l T l )/(ρ amb T amb ) Capacitatea totală de evacuare a ventilatoarelor mecanice de evacuare a fumului F.4, conform Anexei F, pct F.4 Rezervorul de fum şi ventilatoare din SR CEN/TR V l = Mf.Tc/(1,22. To) = 11,9 m³/s 1.22kg/m³ x tempe raturaabsolută a mediuluiambientto(k) a stratuluidefumtc(k) ρ amb = 1.22 kg/ m³ Densitatea aerului la 20 C Unde To = = 288 K Tc = = 728 K Θ = 440 şi temperatura mediului ambient = 15 C Debitul de evacuare a fumului este acelaşi pentru toate cele trei niveluri de parcare subterană. 108

109 2.8 Instalaţii de stingere a incendiilor La parcajele subterane tip P1, P2, P3 şi P4, este obligatorie echiparea cu următoarele instalaţii de stingere a incendiilor: a) hidranţi interiori; b) sprinklere; c) perdele de drencere (sprinklere deschise) pentru protecţia golurilor rampelor de circulaţie a autoturismelor între nivelurile parcajului subteran şi a golurilor de acces la puţurile platformelor elevatoare, precum şi drencere (sprinklere deschise) în tamburii deschişi (atunci când se prevăd); d) coloane uscate, dispuse în casele de scări, la parcajele cu mai mult de două niveluri subterane; e) hidranţi exteriori. Fac excepţie de la obligativitatea prevederii instalaţiilor automate de stingere a incendiilor tip sprinkler: a) parcajele subterane tip P1 şi P2 cu maximum două niveluri de parcare, aferente clădirilor de locuit care nu sunt clădiri înalte şi foarte înalte sau cu săli aglomerate, prevăzute cu instalaţie de detectare şi semnalizare a incendiilor şi instalaţie de evacuare a fumului prin tiraj mecanic cu debit de 900 m³/oră autoturism; b) parcajele subterane puternic ventilate natural. La parcajele subterane cu patru niveluri şi mai mult, indiferent de numărul locurilor de parcare, se asigură, suplimentar, următoarele: a) debitele jeturilor pentru hidranţii de incendiu interiori se calculează pentru valorile maxime, prevăzute în standardele SR EN 671-1: Sisteme fixe de luptă împotriva incendiilor. Sisteme echipate cu furtun. Partea 1: Hidranţi interiori echipaţi cu furtunuri semirigide şi SR EN 671 2: Sisteme fixe de luptă împotriva incendiilor. Sisteme echipate cu furtun. Partea 2: Hidranţi interiori echipaţi cu furtunuri plate, fără a fi mai mici de 2,5 l/s; b) timpul de funcţionare a hidranţilor interiori: 60 minute; 109

110 c) minimum două jeturi în funcţiune simultană care să atingă fiecare punct din suprafaţa de parcare, indiferent de echiparea cu instalaţie automată de stingere tip sprinkler, stabilită conform art. 153 alin (1). La parcajele subterane din categoriile P1, P2, P3 şi P4 care nu fac obiectul aliniatului 1), se asigură minimum două jeturi în funcţiune simultană şi timpul de funcţionare a hidranţilor interiori de minimum 10 minute; La parcajele subterane din categoria P1 şi P2 neechipate cu instalaţie de stingere automată tip sprinkler (conform art. 153 alin. 2), hidranţii interiori trebuie să asigure minimum două jeturi în funcţiune simultană şi timpul de funcţionare de minimum 30 minute. Debitul de calcul pentru hidranţii exteriori se asigură funcţie de nivelul de stabilitate la incendiu şi volumul parcajului, astfel: 110 Nivel de Volumul parcajului (m 3 ) stabilitate la incendiu Până la la la la Peste Debitul de apă al hidranţilor exteriori pentru stingerea incendiului (l/s) I, II La stabilirea debitului de calcul în cazul înglobării parcajelor subterane în clădiri supraterane se ia în calcul debitul cel mai mare normat, respectiv pentru clădirea supraterană sau pentru parcajul subteran. În toate cazurile, timpul teoretic de funcţionare a hidranţilor exteriori este de 180 de minute. Parcajele subterane pentru autoturisme se dotează pe fiecare nivel, cu cel puţin următoarele mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu: a) stingătoare portative de 6 kg sau 6 litri, corespunzătoare riscurilor de incendiu şi astfel dispuse încât să revină câte un stingător la maximum 10 autoturisme; b) stingătoare transportabile de 50 kg, amplasate astfel încât unui stingător săi revină maximum 500,00 m² de parcaj; c) cutii de 100 litri cu nisip şi lopată pentru fiecare nivel, dispuse în apropierea fiecărei rampe auto. d) La dispeceratul de securitate la incendiu sau anexă a acestuia se asigură o rezervă de 10 bucăţi stingătoare portative. Pentru stingătoarele portative, documentele de referinţă sunt Hotărârea Guvernului nr. 584/ 2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune Directiva 97/23/EEC şi SR EN 3 (cu părţile sale). Pentru stingătoarele mobile cu încărcătura nominală de 50 kg/l documentul de referinţă este SR EN : Stingătoare mobile de incendiu. Partea 1: Caracteristici, performanţe şi metode de încercare. Stingătoarele trebuie să fie certificate conform legii. Parcajele subterane trebuie să aibă asigurată o rezervă de minimum 2% din numărul de capetele sprinkler cu care este echipat nivelul subteran cu cel mai mare număr de autoturisme, dar minimum 25 de bucăţi.

111 2.9. Instalaţii de alarmare, detectare si semnalizare a incendiilor Sisteme de alarmare Parcajele subterane de tip P1, P2, P3 şi P4, precum şi cele cu mai mult de patru niveluri subterane indiferent de numărul locurilor de parcare, se prevăd cu sistem de alarmare a utilizatorilor în caz de incendiu şi cu mijloace de alertare, după caz, a operatorului parcajului, serviciilor de securitate la incendiu, prevăzute la art. 13 şi art. 14 şi pentru serviciile pentru situaţii de urgenţă. Alarmarea trebuie să fie audibilă şi vizibilă din orice punct al parcajului şi al căilor de evacuare. Parcajele tip P3 şi P4, precum şi cele cu mai mult de patru niveluri subterane indiferent de numărul locurilor de parcare, se prevăd obligatoriu cu mijloace de alertare automată în caz de incendiu a serviciilor de securitate la incendiu. Legătura telefonică pentru alertarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă la parcajele P3 şi P4, precum şi cele cu mai mult de patru niveluri subterane se prevede în dispeceratul de securitate, iar la parcajele de tip P2, în spaţiul de supraveghere a parcajului. Legătura telefonică pentru alertarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă la parcajele P1, se prevede conform dispoziţiilor stabilite de operatorul parcajului. Declanşarea alarmei în parcaj trebuie să acţioneze automat: a) deschiderea ieşirilor încuiate din toată parcarea; b) afişarea interzicerii accesului autoturismelor în parcaj; c) difuzarea unui mesaj preînregistrat, atunci când parcarea este prevăzută cu echipament de sonorizare, fără să afecteze alte spaţii. Instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor Parcajele subterane de tip P1, P2, P3 şi P4, indiferent de numărul locurilor de parcare, se echipează cu instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor, proiectate şi realizate conform prevederilor reglementărilor tehnice de specialitate. Echiparea cu instalaţii de stingere tip sprinkler a parcajelor subterane pentru autoturisme nu exclude prevederea instalaţiilor de detectare şi semnalizare a incendiilor, stabilită conform celor menţionate anterior Instalaţiile de detectare şi semnalizare a incendiilor se prevăd şi cu butoane de semnalizare manuală. Butoanele de semnalizare manuală se dispun la fiecare nivel de parcare, pe circulaţiile pietonale, în apropierea fiecărei scări şi lângă ieşirile în exterior. Butoanele de semnalizare manuală se montează la înălţimea de maximum 1,40 m faţă de pardoseală şi se amplasează în aşa fel încât să nu fie blocate prin deschiderea uşilor. Butoanele pot depăşi suprafaţa peretelui cu maximum 0,10 m. Centralele de semnalizare aferente instalaţiilor de detectare semnalizare trebuie amplasate în dispeceratele de securitate ale parcajelor, iar în situaţia în care dispeceratul nu este obligatoriu, centrala se amplasează într-o încăpere în care este asigurată permanent supravegherea. Dispeceratul de securitate se prevede cu instalaţie independentă de ventilare. 111

112 Detectoarele aferente instalaţiei de detectare semnalizare a incendiilor se repartizează în parcaj, în spaţiile tehnice şi activităţile conexe, conform proiectului de specialitate şi indicaţiilor producătorului. Detectarea izbucnirii incendiilor trebuie să acţioneze automat: a) declanşarea alarmei în dispeceratul de securitate; b) acţionarea dispozitivelor de securitate la incendiu în compartimentul sau spaţiul în care a izbucnit incendiul; c) punerea în funcţiune a sistemului de evacuare a fumului în compartimentul sau spaţiul respectiv; d) declanşarea automată a alarmei în tot parcajul; e) deschiderea uşilor încuiate şi a barierelor parcajului. Se admite o temporizare a acţionărilor de maximum 5 minute numai dacă parcarea dispune, în timpul prezenţei publicului, de personal pregătit pentru gestionarea directă a alarmei restrânse la nivelul compartimentului în care a izbucnit incendiul Alimentatarea electrică a consumatorilor vitali La parcajele subterane pentru autoturisme este obligatorie alimentarea din două surse de alimentare electrice sau cu motor termic ori combinate, de bază şi de rezervă, a următorilor consumatori vitali: a) instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor; b) instalaţii de stingere a incendiilor cu apă; c) instalaţii de evacuare a fumului prin tiraj mecanic; d) mijloace destinate alertării utilizatorilor; e) ascensoare pentru persoane handicapate locomotor; f) ascensoare de pompieri (intervenţie în caz de incendiu), atunci când sunt obligatorii; g) platforme elevatoare şi ascensoare pentru autoturisme; h) cortine rezistente la foc. Alimentarea electrică a consumatorilor vitali se realizează prin două căi distincte de alimentare, protejate împotriva efectelor incendiului. Cablurile şi conductoarele electrice de alimentare montate în interiorul parcajului se protejează cu elemente rezistente la foc EI

113 Tabloul electric general al parcajului subteran se amplasează în încăpere distinctă, alcătuită conform prevederilor reglementărilor tehnice de specialitate şi compartimentată cu elemente rezistente la foc EI 90. Golul de circulaţie funcţională se protejează cu uşă rezistentă la foc EI 90-C, cu deschidere spre exteriorul încăperii. Parcajele subterane tip P1, P2, P3 si P4 se prevăd cu iluminat de siguranţă, alcătuit şi realizat potrivit prevederilor reglementărilor tehnice de specialitate aplicabile şi prezentului normativ. Iluminatul de siguranţă al căilor de evacuare a utilizatorilor va fi constituit din puncte luminoase dispuse la partea superioară şi inferioară a căilor de evacuare, cu funcţionare timp de minimum 60 de minute. Punctele luminoase dispuse la partea superioară se montează la maximum 15,00 m distanţă între ele. Fiecare punct luminos trebuie să aibă un flux luminos de minimum 45 lumeni pe o perioadă de 60 de minute. Punctele luminoase dispuse la partea inferioară pot fi încastrate în pardoseală, cu condiţia respectării rezistenţei mecanice necesare sau amplasate în apropierea pardoselii. Punctele luminoase dispuse la partea inferioară care nu se încastrează în pardoseală se dispun la cel mult 0,50 m deasupra pardoselii. Numărul echipamentelor şi bornelor de reîncărcare a acumulatoarelor autoturismelor electrice este limitat la trei pentru fiecare parcaj. Numărul de prize electrice pentru încărcarea autoturismelor echipate cu baterii şi încărcător intern, fără degajare de hidrogen, nu este limitat Intervenţie. Ascensoare de pompieri Accesul pentru intervenţie în caz de incendiu trebuie asigurat pe cel puţin un drum carosabil care să permită circulaţia autospecialelor de intervenţie. La parcajele subterane cu mai mult de patru subsoluri este obligatorie prevederea cel puţin a unui ascensor de pompieri în caz de incendiu, uşor accesibil de la nivelul de referinţă şi prevăzut cu apel prioritar pentru pompieri. Atunci când parcajul subteran este înglobat într-o clădire înaltă sau foarte înaltă, ascensoarele de pompieri aferente parcajului vor fi separate de ascensoarele de intervenţie ale nivelurilor supraterane. Ascensorul de pompieri se prevede cu puţ propriu, separat de restul clădirii cu pereţi rezistenţi la foc (REI) 180 de minute şi va asigura accesul la toate nivelurile subterane. Accesele din parcaj la ascensorul de pompieri se protejează cu încăperitampon ventilate în suprapresiune, având uşi rezistente la foc (EI)-C 90 de minute. Uşile rezistente la foc se prevăd cu dispozitive de autoînchidere. 113

114 2.12. Întreţinere; verificări Instalaţiile electrice, instalaţiile de ventilare, sistemele de evacuare a fumului în caz de incendiu, ascensoarele, platformele elevatoare, dispozitivele şi instalaţiile de protecţie la incendiu, precum şi elementele şi dispozitivele constructive de securitate la incendiu (compartimentări, separări, treceri prin elemente rezistente la foc, protecţii ale golurilor de circulaţie funcţională etc.), se verifică, se testează şi se întreţin periodic de către persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul asigurării menţinerii lor în funcţiune la parametrii proiectaţi. Datele relevante se consemnează în registrul de control al instalaţiilor respective, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice. La parcajele tip P2, P3 şi P4 se realizează teste de funcţionare cel puţin semestrial, iar la parcajele tip P1 cel puţin o dată pe an. Ventilatoarele de evacuare a fumului în caz de incendiu, de regulă, se testează semestrial iar celelalte elemente (clapete, voleţi), se testează anual. 3. SECURITATEA LA INCENDIU A PARCAJELOR COMPLET AUTOMATIZATE Parcajele complet automatizate încorporează un nou concept de parcare şi de recuperare a autoturismelor, prin mijloace mecanice, fără a fi necesară intrarea conducătorului auto în spaţiul de parcare. Principalele diferenţe între parcajele complet automatizate şi parcajele convenţionale sunt: parcarea/stivuirea apropiată a autoturismelor unul după altul; nu sunt necesare măsuri de separare pentru a preveni şi limita propagarea incendiului; nu sunt necesare căi de intervenţie în interiorul construcţiilor respective pentru personalul forţelor de intervenţie în caz de incendiu; sunt posibile regimuri de înălţime ridicate în subteran şi suprateran cu nivel ridicat de sarcină termică a materialelor combustibile. Parcajele complet automatizate se pot clasifica în următoarele tipuri: Categoria 1 a Parcaje mici supraterane, cu următoarele dimensiuni: Suprafaţa maximă a nivelului: 200 m² Volum: 1400 m³ Înălţime maximă: 10 m. Suprafeţe libere minime din pereţii laterali minimum 50% din perimetrul pereţilor Categoria 1b Parcaje mici supraterane cu platforme perforate 114

115 Suprafaţa maximă a nivelului: 200 m² Volum: 1400 m³ Înălţime maximă: 14 m (înălţime maximă de 10 m de parcare deasupra solului). Suprafeţe libere minime din pereţii laterali minimum 50% din perimetrul pereţilor. Categoria 2 Parcaje supraterane Orice tip de parcaj care nu se încadrează în categoria 1 Categoria 3 Parcaje subterane Orice tip de parcaj care nu se încadrează în categoria Cerinţe privind SECURITATEA LA INCENDIU Categoria 1 Parcaje mici supraterane 115

116 a) arii maxime admise ale compartimentelor de incendiu; Compartiment Suprafaţă maximă a nivelului Volum maxim Compartiment între nivelul mediu suprateran şi înălţimea de 10 m 200 m² m³ b) stabilitatea la incendiu - Parcajele mici supraterane trebuie să fie realizate din elemente de construcţie metalice; c) platformele se realizează din plăci din materiale incombustibile (de oţel) fără goluri pentru a evitarea propagării incendiului pe verticală, precum şi curgerea eventualelor scăpări de combustibil de la nivelurile superioare; d) căi de acces pentru intervenţie în caz de incendiu - se asigură căi de acces şi intervenţie pentru autospecialele de intervenţie în caz de incendiu; e) ventilare naturală fiecare platformă de parcare trebuie prevăzută cu suprafeţe libere de ventilare de minimum 50% din suprafaţa pereţilor laterali, uniform distribuite Categoria 2 Parcaje supraterane a) arii maxime ale compartimentelor de incendiu; Înălţime maximă a Parcajului Suprafaţă maximă a nivelului Volum maxim 24 m m² m³ Notă: Se admite depăşirea ariilor maxime dacă se prevăd instalaţii de tip sprinkler b) stabilitatea la incendiu; Dimensiuni maxime Condiţii minime privind rezistenţa la foc(ore) a elementelor structurii de rezistenţă Înălţime maximă a Suprafaţă maximă a Volum maxim(m³) Niveluri supraterane Parcajului (m) nivelului(m²) Nelimitat ½ 15 Nelimitat 1, Nelimitat 7, Nelimitat 21,000 4 Peste 28 1,000 Nelimitat 4 c) elemente de construcţii de limitare a propagării incendiului pe verticală Platformele nivelurilor de parcare trebuie să fie realizate din materiale care să asigure rezistenţa la foc de minimum 1 oră. În cazul în care construcţia este echipată cu instalaţie de stingere tip sprinkler, platformele pot fi realizate din materiale incombustibile şi fără goluri. 116

117 d) căi de intervenţie în caz de incendiu Este necesară prevederea scărilor de acces pentru intervenţie sau a unor goluri de acces, care să îndeplinească următoarele condiţii: (1) scările de intervenţie vor îndeplini cerinţele reglementărilor specifice. Uşile de comunicare a scărilor de intervenţie cu nivelurile de parcare trebuie să asigure rezistenţa la foc de minimum 1 oră, lăţimea de min 0.85 m, înălţimea de min 1.00 m, prevăzute cu panouri vitrate din sticlă, inscripţionate pe partea exterioară a uşii cu sintagma Nu intraţi. Numai pentru vizualizarea fumului. Numărul scărilor de intervenţie depinde de numărul coloanelor uscate. Fiecare racord pentru furtun al coloanei uscate care deserveşte fiecare nivel de parcare trebuie să fie la o distanţă de maximum 8 m măsurată de la uşa scării de intervenţie până la cea mai îndepărtat autoturism. Racordul de alimentare al coloanelor uscate trebuie să fie amplasat la o distanţă de maximum 18 m de calea de acces a autospecialelor de intervenţie. Coloanele uscate se prevăd pentru parcaje cu înălţimea mai mare de 10 m şi până la 60 m., iar construcţiile de peste 60 m se vor echipa cu hidranţi interiori. Este obligatorie prevederea ascensoarelor de intervenţie pentru parcajele care depăşesc înălţimea de 24m. În aceste cazuri este obligatorie prevederea sistemelor de comunicare între dispeceratul de securitate la incendiu, încăperilortampon de acces la ascensoarele de intervenţie în caz de incendiu şi încăperile pompelor de incendiu. (2) cerinţe privind accesele pentru intervenţie: se admit la parcaje cu înălţimea de maximum 40m; gabaritele minimum admise sunt: lăţimea de min 0.85 m, înălţimea de min 1.00 m; se prevede cel puţin un acces de intervenţie pentru 100 m 2 de suprafaţă a nivelului de parcare, amplasate astfel încât să se asigure cel puţin două accese pe fiecare parte a parcajului. e) instalaţii de sprinklere şi hidranţi exteriori (se prevăd în conformitate cu cerinţele reglementărilor specifice); f) evacuarea fumului în caz de incendiu se asigură prin guri de evacuare a fumului, dispuse la partea superioară a fiecărui nivel şi guri de admisie a aerului la partea inferioară, care trebuie să reprezinte cel puţin 2,5% din aria planşeului nivelului de parcare cel mai mare. Dispozitivele de evacuare a fumului trebuie acţionate de sisteme de detectare a incendiului, cu excepţia cazurilor când se prevăd goluri de ventilare naturală permanent deschise Categoria 3 Parcaje subterane a) arii maxime ale compartimentelor de incendiu Înălţime maximă în subteran a Suprafaţă maximă a nivelului Volum maxim Parcajului 28 m m² m³ 117

118 b) stabilitatea la incendiu Înălţime maximă a Parcajului (m) Dimensiuni maxime Condiţii minime privind rezistenţa la foc a elementelor structurii de rezistenţă Niveluri subterane Suprafaţă maximă a Volum maxim(m³) nivelului(m²) 7,5 150 Nelimitat 1 15 Nelimitat Nelimitat c) elemente de construcţii de limitare a propagării incendiului pe verticală Platformele nivelurilor de parcare trebuie să fie realizate din materiale care să asigure rezistenţa la foc de minimum 1 oră. d) căi de intervenţie în caz de incendiu sunt necesare prevederea scărilor de acces pentru intervenţie sau a unor goluri de acces, care să îndeplinească următoarele condiţii: scările de intervenţie vor îndeplini cerinţele reglementărilor specifice. uşile de comunicare a scărilor de intervenţie cu nivelurile de parcare trebuie să asigure rezistenţa la foc de minimum 1 oră, lăţimea de min 085 m, înălţimea de min 1.00 m, prevăzute cu panou vitrate din sticlă, inscripţionate pe parte exterioară a uşii cu fraza Nu intraţi. Numai pentru vizualizarea fumului. numărul scărilor de intervenţie depinde de numărul coloanelor uscate. Este obligatorie prevederea coloanelor uscat pentru toate nivelurile subterane. Fiecare racord pentru furtun al coloanei uscate care deserveşte fiecare nivel de parcare trebuie să fie la o distanţă de maximum 8 m de la uşa scării de intervenţie până la cea mai îndepărtat autoturism. Este obligatorie prevederea ascensoarelor de intervenţie pentru parcajele care depăşesc înălţimea de 9 m. În aceste cazuri este obligatorie prevederea sistemelor de comunicare voce pe două căi între dispeceratul de securitate la incendiu, încăperiletampon de acces la ascensoarele de intervenţie, nivelurile subterane în caz de incendiu şi staţiile pompelor de incendiu. e) se prevăd căi de acces pentru autospecialele de intervenţie pentru a se asigura accesul la scările de intervenţie; f) instalaţii de sprinklere şi hidranţi exteriori se prevăd în conformitate cu cerinţele reglementărilor specifice; g) pentru parcajele subterane cu suprafeţe de maximum 1000 m 2 şi înălţimi de maximum 5 m evacuarea fumului în caz de incendiu se asigură prin guri de evacuare a fumului, dispuse la partea superioară a fiecărui nivel şi guri de admisie a aerului la partea inferioară, care trebuie să reprezinte cel puţin 2,5% din aria construită. În celelalte cazuri se prevăd sisteme mecanice de evacuare a fumului; h) este obligatorie prevederea sistemelor de stingere cu spumă, în cazurile în care se prevăd ascensoare de intervenţie. 118

119 BIBLIOGRAFIE 1. Decretul ministrului de interne şi amenajării teritoriului din privind securitatea la incendiu a parcajelor (Arrêté du 9 mai 2006 portant approbation de dispositions complétant et modifiant le règlement de sécurité contre les risques d incendie et de panique dans les établissements recevant du public (parcs de stationnement couverts) Franţa 2. Documentul B- SECURITATEA LA INCENDIU, publicat în 2006 (Volumul 1 clădiri de locuit, Volumul 2 Clădiri altele decât locuinţele) şi aprobat de ministrul delegat pentru construcţii (Building Regulations, Amendments 2002 to Approved Document B Fire Safety 2000 Marea Britanie 3. Decret al ministrului mediului, Departamentul locuinţelor şi clădirilor din pentru aprobarea părţii E 2 Securitatea la Incendiu a parcajelor Finlanda 4. BS :2006 Code of practice on functional recommendations and calculation methods for smoke and heat control systems for covered car parks-marea Britanie 5. SR EN Sisteme pentru controlul fumului şi căldurii (gazelor fierbinţi) Partea 3: Specificaţii pentru ventilatoare mecanice de evacuare a fumului şi căldurii (gazelor fierbinţi) 6. Normativ pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea parcajelor etajate pentru autoturisme, indicativ NP *** Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. 8. Protection incendie dans les bâtiments Conception des systèmes d évacuation des fumes et de la chaleur (EFC) des parkings intérieurs - NBN S Belgia 9. CEN/TR Sisteme de control al fumului şi gazelor fierbinţi Partea 5: Ghid de recomandări funcţionale şi metode de calcul pentru sisteme de ventilare, de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi 10. National Fire Protection Association NFPA 92B: Standard pentru sisteme de control al fumului în malluri, atriumuri şi construcţii cu suprafeţe mari 11. Guide to Computational Fluid Dynamics in Car Parks from the Federation of Environmental Trade Association; 12. VDI 2053: Sisteme de tratare a aerului în parcaje; 13. Fire safety & Shelter Department Singapore Civil Defence Force Handbook on Fire Precaution in Building, Anexele A, B Cerinţe de securitate la incendiu pentru parcajele complet automatizate 119

120 INFORMAREA PREVENTIVĂ ÎN DOMENIUL APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR ÎN UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT Locotenent-colonel drd. ing. Constanţa ENE Locotenent drd. ing. Victor-Mugur GRAURE Daniela-Adalgiza ANDRONESCU Chim. Dan-Valerian ANDRONESCU Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Motto: Dacă ai impresia că educaţia este scumpă, atunci încearcă să vezi cum este ignoranţa. (Andy McIntyre) Abstract People education regarding fire prevention and protection has a great importance from the point of view of building occupants' safety and fire security of buildings. This important activity must be initiated from childhood and has a pemanently character. This paper presents some disorders which were recorded during fire prevention inspections. Also, this paper presents the main concern of General Inspectorate for Emergency Situations and its subordinated structures, regarding educational programs in the area of fire prevention. Întreaga lume este îngrijorată de creşterea numărului de incendii declanşate de copii atât în unităţi de învăţământ, cât şi acasă, în apartamente de bloc sau gospodării individuale. Nu de puţine ori copiii generează adevărate dezastre ecologice jucânduse cu focul sau aruncând resturi de la fumat (deşi la aceste vârste fragede nu ar trebui să aibă acest obicei nociv) la întâmplare în gospodării individuale, în vegetaţia uscată, în zone împădurite situate uneori chiar în vecinătatea localităţilor. Cine sau ce este de vină că aceşti copii nu conştientizează consecinţele negative ale unor acţiuni de genul celor enumerate mai sus? Răspunsul este clar pentru noi: lipsa de instruire în general şi în domeniul apărării împotriva incendiilor în special, prin neimplicarea celor responsabili cu această activitate de o importanţă deosebită pentru viitorul unui popor. Cine este responsabil de instruirea, de pregătirea tinerei generaţii pentru viaţă? În primul rând familia în cadrul căreia copilul trebuie să capete primele cunoştinţe despre viaţă, despre modul în care să se comporte în societate pentru a nu încălca regulile scrise şi nescrise de convieţuire civilizată, despre pericolele la care este expus dacă nu ascultă sfaturile celor ce se ocupă de educarea şi formarea sa. El trebuie să ştie că focul, care se comportă prietenos şi ajută la prepararea hranei, îi asigură căldură la vreme de iarnă, îi usucă hăinuţele când le udă în frenezia jocului cu zăpada, poate deveni un duşman nemilos când este scăpat de sub control, un balaur care curmă vieţi şi înghite tot ce-i stă în cale. 120

121 Din păcate, în prezent, părinţii, preocupaţi să asigure un trai decent familiei, sunt prinşi în goana după un loc de muncă bine plătit şi păstrarea acestuia prin orice mijloace, inclusiv prin sacrificarea timpului pe care ar trebui să-l aloce pentru educarea şi instruirea propriilor odrasle. Mulţi părinţi, atraşi de mirajul unui câştig mai consistent sau împinşi de lipsa locurilor de muncă în propria ţară, îşi lasă copiii în grija unor bătrâni, care adesea de abia se pot îngriji de ei, a unor rude indiferente de soarta acestora, a unor fraţi nu mult mai maturi decât ei, şi-şi caută norocul pe meleaguri străine. Astfel, nu are cine le spune acestor copii fără părinţi că nu este bine să se joace cu chibrituri, brichete, lumânări aprinse, să scoată jarul din sobe ori să se joace la aragaz şi să testeze cum ard diverse materiale, că nu trebuie să facă focul în curţi în apropierea locurilor de depozitare a furajelor sau lemnelor de foc pentru gospodărie, pe câmp, lângă loturi de semănături, la marginea pădurilor sau în interiorul acestora, să nu se joace cu artificii, să nu aprindă artificiile şi lumânările din brad şi alte asemenea activităţi pe care le include sintagma jocul copiilor cu focul. Din păcate, din rândul acestor copii care nu au fost educaţi pentru a nu se juca cu focul, explicându-li-se şi pericolele la care se expun, se recrutează cei care devin victime ale flăcărilor şi/sau fumului, elemente inseparabile ale incendiului, sau părinţi iresponsabili ce-şi încuie copiii în casă, cu chibrituri, brichete şi materiale inflamabile la îndemână, cu mâncarea pe aragazul în funcţiune, cu focul aprins în sobe şi îi uită Dumnezeu la cârciumă sau la bârfă cu cumetrele. Aceşti copii cresc, la fel ca şi înaintaşii lor, în spiritul păguboasei mentalităţi n-o să mi se întâmple tocmai mie. Revista care are amabilitatea de a găzdui materialul de faţă a publicat de-a lungul timpului o serie nedorit de lungă de exemple de incendii în urma cărora copiii şi-au pierdut cel mai de preţ dar oferit de Dumnezeu, VIAŢA, ori au rămas cu traume fizice şi psihice pentru tot restul vieţii. Martori ai suferinţelor acestor micuţi ce nu au altă vină decât faptul că s-au născut în familii iresponsabile, că nu au beneficiat la grădiniţă sau la şcoală de o minimă instruire pentru a nu se juca cu acest balaur nemilos care este incendiul, sunt medicii care, cu mult devotament şi dăruire, fac de multe ori imposibilul pentru a salva vieţi nevinovate sau a le alina durerile, de multe ori insuportabile. Alături de părinţi sau în lipsa acestora, un rol important în formarea tinerei generaţii, sub aspectul apărării împotriva incendiilor, revine educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor. Aceştia au datoria de a lumina copiii şi tineretul asupra pericolelor pe care le prezintă focul scăpat de sub control, asupra modului cum să procedeze pentru a evita declanşarea unui incendiu sau dacă acesta s-a produs, cum să acţioneze conştient încât să nu pună în pericol propria viaţă sau a celor din jur. Ca formatori, au datoria de a studia şi a transpune în practica de zi cu zi reglementările specifice prevenirii şi stingerii incendiilor în unităţi de învăţământ, de a le prezenta publicului-ţintă şi de a verifica însuşirea cunoştinţelor predate prin teste şi exerciţii practice, prin concursuri gen Cine ştie câştigă. În România, cadrele didactice, de la nivel de învăţământ preşcolar până la instituţii de învăţământ superior, dispun de suficiente mijloace de pregătire pe linia apărării împotriva incendiilor. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007, Normele de prevenire şi stingere 121

122 a incendiilor specifice unităţilor cu profil de învăţământ şi educaţie, aprobate cu Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 3946/ , Dispoziţiile generale privind instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, aprobate cu Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 712/2005, modificate şi completate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 786/2005, Protocolul privind pregătirea în domeniul protecţiei civile a copiilor, elevilor şi studenţilor din învăţământul naţional preuniversitar şi superior nr. 250/ / / între Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării constituie baza conştientizării tinerei generaţii în scopul prevenirii producerii de incendii şi acţionării în mod responsabil în cazul declanşării de astfel de evenimente negative. Pe această fundaţie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile sale din teritoriu adaugă permanent materiale de informare şi instruire specifice unităţilor de învăţământ, transmise Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi inspectoratelor şcolare la nivel de judeţ, difuzate direct în cadrul temelor de pregătire desfăşurate în unităţi de învăţământ sau postate pe site-urile proprii, cărămizi menite să contribuie la construcţia edificiului pe care îl constituie o populaţie instruită, conştientă şi responsabilă. Constituie un avantaj extraordinar pentru educatori, învăţători şi profesori faptul că pot solicita oricând sprijin şi asistenţă tehnică de la specialiştii în prevenirea şi stingerea incendiilor de la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al structurilor sale teritoriale. Aceştia se preocupă permanent şi de organizarea şi pregătirea cercurilor de elevi Prietenii Pompierilor, insuflându-le acestora dragoste şi respect pentru profesia de pompier. Toţi oamenii trebuie să fie conştienţi că este mai uşor să previi un incendiu decât să intri într-o luptă, de multe ori inegală, cu el care adesea conduce la pierderi de vieţi, la mutilări, la pagube materiale de cele mai multe ori ireparabile (muzee, galerii de artă, construcţii şi lăcaşuri de cult din patrimoniul cultural naţional şi mondial), la efecte dezastruoase pe termen mediu şi lung asupra mediului. Educaţia permanentă este un proces de perfecţionare a dezvoltării personale, sociale şi profesionale pe durata întregii vieţi a indivizilor, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii, atât a indivizilor, cât şi a colectivităţii lor. Aceasta este o idee comprehensivă şi unificatoare care include învăţarea formală, nonformală şi informală, pentru dobândirea şi îmbogăţirea unui orizont de cunoaştere care să permită atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare posibil în diferite stadii şi domenii ale vieţii. Din această perspectivă, actualul sistem de învăţământ apare ca inflexibil, prea formal şi disfuncţional, în contextul necesităţilor comunităţii sau al noilor evoluţii, izolând şcoala de familie şi comunitate. O etapă iniţială a oricărei strategii, proiectată să împlinească aspiraţiile educaţiei permanente este construirea unui pod de legătură între o varietate de elemente intereducaţionale (structuri, curriculum, pregătirea profesorilor) şi un număr considerabil de elemente extraeducaţionale (configuraţii personale, sociale, istorice, culturale ale indivizilor şi societăţilor în medii locale, naţionale şi globale). Conflictul cel mai mare se produce ca urmare a cerinţei directoare, obiective a civilizaţiei de avansare a persoanei spre mai multă libertate şi fericire şi 122

123 de înaintare a societăţilor spre mai multă înţelegere şi justiţie, în timp ce un număr crescând de copii provin fie din familii destrămate, fie din medii analfabete, în care comunicarea între părinţi şi copii nu se face întotdeauna foarte bine (părinţi născuţi într-o lume aproape imobilă încă au copii care sunt născuţi într-o lume bulversată). Având în vedere această realitate cruntă, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, cel general şi cele judeţene, împreună cu educatorii şi profesorii, au misiunea importantă de a-i pregăti, într-un mod organizat, planificat şi în baza unor reglementări clare, pe micuţi pentru a se descurca în cazul unor evenimente rezultate în urma unor situaţii de urgenţă. Persoanele abilitate cu instruirea utilizatorilor construcţiilor cu profil de educaţie şi învăţământ trebuie să aibă permanent în vedere faptul că acestea presupun concentrări mari de materiale combustibile, existenţa de ateliere şi laboratoare didactice cu profiluri diverse, afluenţa permanentă de persoane, eterogene sub aspectul vârstei, nivelului de pregătire, percepţiei pericolului de incendiu şi posibilităţilor de evacuare. Ca atare, tematica de instruire în domeniul apărării împotriva incendiilor trebuie adaptată în funcţie de grupele de vârstă a publiculuiţintă. Nu ne propunem aici să învăţăm cadrele didactice cum să transmită cunoştinţele referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor întrucât, prin formaţia profesională pe care o au, ştiu mai bine decât noi cum să se apropie de puterea de înţelegere a fiecărei grupe de vârstă a celor pe care îi instruiesc. Se impune a face menţiunea că respectarea prevederilor legale în domeniul apărării împotriva incendiilor este obligatorie şi încălcarea acestora nu rămâne nesancţionată. În acest sens, Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 detaliază faptele care constituie contravenţii la normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi stabileşte cuantumurile amenzilor contravenţionale aplicabile celor care îşi permit să nesocotească legea. Iată o serie de date statistice rezultate din controalele efectuate de inspectorii de prevenire din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, la unităţi de învăţământ, în perioada (tabelul nr. 1). Tabelul 1 Anul Nr. Nr. Nr. Pagube Nr. sancţiuni aplicate Cercuri obiective controlate nereguli constatate incendii materiale (lei) Avertismente Amenzi Cuantum (lei) Prietenii pompierilor > > > Analiza datelor prezentate în tabelul 1 ar trebui să dea de gândit celor abilitaţi să se ocupe cu educarea şi instruirea tinerei generaţii. Astfel, se observă că raportul nereguli/obiectiv se menţine relativ constant în perioada analizată. Ponderea tipurilor de nereguli este reprezentată în figura 1. Inspectorii de prevenire din structurile noastre teritoriale semnalează că mai există încă unităţi de educaţie şi învăţământ care funcţionează fără autorizaţie de 123

124 securitate la incendiu, încălcându-se astfel prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu. Pentru a putea desfăşura activitatea în condiţii de legalitate, trebuie să se îndeplinească obligaţiile ce revin privind obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pe baza prevederilor art. 15, alin. (3) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr /2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă, modificat şi completat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 535/2008. De asemenea, având în vedere că unităţile de învăţământ au ca menire principală educarea tinerei generaţii, apreciem că nu există nici o scuză pentru neorganizarea, conform legii, a activităţii de apărare împotriva incendiilor (neactualizarea şi neafişarea planurilor de protecţie împotriva incendiilor, neefectuarea instruirii personalului, copiilor/elevilor/studenţilor asupra normelor, regulilor şi măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, neidentificarea şi neevaluarea riscului de incendiu, neelaborarea scenariului de securitate la incendiu) constatată pe timpul controalelor de prevenire la acest tip de obiective, cu atât mai mult cu cât aceasta nu presupune eforturi financiare. Cu toate atenţionările transmise la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, consiliilor judeţene, consiliilor locale, inspectoratelor şcolare judeţene continuă să existe riscuri generate de amplasarea necorespunzătoare a centralelor termice faţă de săli de curs şi căi de evacuare şi de exploatarea acestora fără deţinerea autorizaţiilor necesare precum şi pentru asigurarea menţinerii permanente, la gabaritele proiectate, a căilor de evacuare din interiorul construcţiilor. 30% Figura 1 Principalele deficienţe constatate situaţia comparativă % % 15% 10% 5% 0% Legendă: 1 Neorganizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice; 2 Nesolicitarea/neobţinerea avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu; 3 Nerealizarea măsurilor de limitare a propagării incendiului în interiorul construcţiilor; 4 Blocarea, nemarcarea şi insuficienţa căilor de acces, evacuare şi intervenţie; 5 Nerealizarea sau neîntreţinerea instalaţiei electrice pentru iluminatul de siguranţă; 6 Neîntreţinerea corespunzătoare sau exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii; 7 Exploatarea mijloacelor de încălzire locală cu defecţiuni; 8 Nerealizarea, neîntreţinerea sau neverificarea periodică a instalaţiei de protecţie împotriva trăsnetului; 9 Diminuarea capacităţii de intervenţie pentru stingerea incendiilor cu forţele şi mijloacele proprii obiectivului. 124

125 Pe fondul nerespectării legislaţiei în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, în unităţi de educaţie şi învăţământ s-au produs, în perioada , incendii soldate cu importante pagube materiale, dar din fericire fără răniri de persoane şi pierderi de vieţi omeneşti (tabelul 1). Toate acestea au la bază lipsa de instruire pe linia apărării împotriva incendiilor a celor abilitaţi cu educarea şi formarea tinerei generaţii şi dezinteresul manifestat de aceştia pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege şi pentru care sunt plătiţi. Numărul de incendii la 100 de obiective controlate s-a păstrat relativ constant în anii 2006 şi 2007, însă s-a dublat în 2008 faţă de Ponderea tipurilor de împrejurări care au produs declanşarea acestor evenimente nedorite este ilustrată grafic în figura 2. Pagubele materiale ca urmare a incendiilor în unităţile de învăţământ au cunoscut o nedorită creştere alarmantă de la an la an. Faptul că aproape 40% din incendiile produse, în perioada analizată, în unităţi de învăţământ sunt cauzate de jocul copiilor cu focul şi fumat arată că profesorii, fie nu efectuează cu elevii orele de pregătire în domeniul prevenirii incendiilor, fie acestea au un caracter formal. Statistica incendiilor este cu atât mai surprinzătoare cu cât fumatul în astfel de obiective este interzis prin Normele de prevenire şi stingere a incendiilor specifice unităţilor cu profil de învăţământ şi educaţie, aprobate de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării cu Ordinul nr. 3946/ % 35% % 25% 20% 15% 10% 5% 0% Fumatul Cauze de natura electrică Foc deschis Jocul copiilor cu focul Mijloace de încălzire Altele Figura 2 Principalele cauze de incendiu - situaţia comparativă Pe fondul încălcării repetate a regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor, inspectorii de prevenire şi-au sporit exigenţa, trecând de la o rată de 23 sancţiuni contravenţionale/100 nereguli constatate în perioada , la 25 sancţiuni contravenţionale/100 nereguli constatate în Încă o dovadă în sprijinul afirmaţiei că exigenţa inspectorilor este în ascendenţă o constituie faptul că deşi în

126 numărul amenzilor contravenţionale nu a crescut spectaculos în raport cu perioada , în schimb cuantumul acestora s-a mărit de peste 4 ori. Cu toate că reprezentanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti acordă permanent asistenţă tehnică de specialitate, sprijin şi îndrumare unităţilor de învăţământ de toate gradele, numărul încălcărilor prevederilor legale în domeniul apărării împotriva incendiilor continuă să fie mare. Acest fapt denotă lipsa implicării conducerilor unităţilor de învăţământ şi a administraţiei locale pentru înlăturarea neregulilor, invocându-se greutăţi financiare, în condiţiile în care rezolvarea unor nereguli nu necesită decât preocuparea personalului. În continuare se prezintă date statistice referitoare la incendii produse la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti, care, alături de cele expuse mai sus, constituie dovezi dureroase ale lipsei de preocupare a societăţii, în general, şi a structurilor statului abilitate, în special, pentru conştientizarea populaţiei, din fragedă copilărie, asupra aspectelor privind apărarea împotriva incendiilor. Analiza statistică privind activităţile de prevenire şi intervenţiile în situaţii de urgenţă generate de focul scăpat de sub control, realizată pe perioada , arată că anual se produc în medie peste de incendii, din care circa 70% la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti. Dintre acestea, 43% au avut loc în mediul urban şi 57% în mediul rural. În ultimii ani se constată o tendinţă de creştere mai pronunţată a dinamicii incendiilor în mediul urban faţă de mediul rural. De exemplu, în 2006 faţă de 2005, numărul incendiilor la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti a crescut în mediul urban cu 19,7%, iar în mediul rural cu 14,4%. În 2007, faţă de 2006 acesta a crescut în mediul urban cu 13%, iar în mediul rural cu 9%. În perioada , raportat la aceeaşi perioadă a anului 2007, numărul incendiilor izbucnite la gospodăriile cetăţeneşti a scăzut cu 4% în mediul rural, în schimb în mediul urban acesta a crescut cu 7% (figura 3) mediul rural mediul urban Figura 3 Dinamica incendiilor în mediul urban/rural 126

127 Cauzele cele mai frecvente de incendiu în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti sunt (figura 4): instalaţii electrice defecte sau improvizate (19%); focul deschis (17%); fumat (14%); exploatarea sistemelor de încălzire cu defecţiuni (13%); acţiune intenţionată (10%); jocul copiilor cu focul (8%); nesupravegherea unor aparate (electrocasnice, de încălzire etc.) în funcţiune (7%). alte cauze 31% nesupravegherea unor aparate în funcţiune 7% foc deschis 17% jocul copiilor cu focul 8% acţiune intenţionată 10% sisteme de încălzire cu defecţiuni 13% fumat 14% Figura 4 Cele mai frecvente cauze de incendiu în locuinţe şi gospodării În urma incendiilor în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti mor anual, în medie, 200 de persoane şi sunt rănite peste 250. Din totalul deceselor în incendii de locuinţe/gospodării cetăţeneşti, anual, în medie, peste 30 sunt copii (figura 5). 127

128 total decedaţi din care copii Figura 5 Număr de persoane decedate în incendii de locuinţe/gospodării cetăţeneşti Din totalul persoanelor rănite în incendii de locuinţe/gospodării cetăţeneşti, anual, în medie, peste 30 sunt copii (figura 6) număr răniţi 150 din care copii Figura 6 Număr persoane rănite în incendii de locuinţe/gospodării cetăţeneşti Cauzele cele mai frecvente ale incendiilor de locuinţe / gospodării cetăţeneşti în care s-au înregistrat victime copii au fost: jocul copiilor cu focul (17%); 128

129 foc deschis (15%); cenuşă, jar şi scântei de la sistemele de încălzire (12%); instalaţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii (10%); mijloace de încălzire nesupravegheate (8%); aparate electrice uitate sub tensiune (8%); coş de fum defect sau necurăţat (6%); mijloace de încălzire cu defecţiuni sau improvizaţii (5%); Factorii agravaţi pe timpul incendiilor de locuinţe/gospodării cetăţeneşti l-au constituit: lăsarea copiilor sub trei ani în casă nesupravegheaţi de către un adult; încuierea copiilor în casă, nelăsându-le acestora nici o şansă de a se putea evacua în caz de incendiu. Exemple de incendii: Constanţa, 17 noiembrie 2007: scurtcircuit la cablul unui aparat electric. Ca urmare a intoxicării cu dioxid de carbon, o fetiţă de 11 luni a murit, iar sora ei de doi ani şi jumătate a necesitat spitalizarea. Copiii erau singuri acasă, lăsaţi nesupravegheaţi, mama plecând cu puţin timp înainte la şcoală, cu cel de-al treilea copil al familiei. Uricani, 17 noiembrie 2007: incendiu de apartament. O fetiţă de 4 ani şi frăţiorul ei mai mic cu un an au ars de vii. Ei nu au putut să se salveze fiind închişi în casă de mamă, care a plecat să cumpere pâine. În joacă, cei doi copii au răsturnat un radiator improvizat care a aprins lucrurile din cameră. Dobărceni, 5 decembrie 2007: incendiu având drept cauză instalaţia electrică defectă a distrus întreaga gospodărie a unei familii. Capul familiei a decedat în incendiu, iar unul dintre cei trei copii, în vârstă de cinci ani, a suferit arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, necesitând spitalizare. Pata Rât, 19 ianuarie 2008: incendiu într-o locuinţă ca urmare a unei sobe improvizate care s-a supraîncălzit. Două fetiţe în vârstă de şapte şi respectiv opt ani au murit în flăcări. Locuinţa a ars aproape în întregime. Vrancea, 18 februarie 2008: un copil de un an şi două luni a murit într-un incendiu având drept cauză o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată. Tatăl copilului a reuşit să salveze din casă doar pe copilul cel mare, în vârstă de trei ani. 129

130 Ocniţa, 20 februarie 2008: Un bărbat de 29 de ani şi o adolescentă de 16 ani au fost grav răniţi într-o explozie produsă într-o casă din comuna dâmboviţeană Ocniţa, ca urmare a acumulărilor de gaze la una din sobe. În explozie au mai fost rănite alte cinci persoane, printre care o fetiţă de şase ani şi un băieţel de trei ani. Slatina, 13 martie 2008: în urma unui incendiu de locuinţă au murit cinci dintre cei şase membri ai unei familii: patru copii cu vârste cuprinse între doi şi 11 ani şi mama acestora, în vârstă de 36 de ani, însărcinată în luna a cincea. Cauza incendiului: scurtcircuit Deleni, 13 august 2008: un incendiu produs ca urmare a jarului tras din sobă, pe covor, de doi copii, de trei şi respectiv cinci ani, lăsaţi în casă singuri. Ca urmare a incendiilor, anual se înregistrează, în medie, peste 550 de victime (în medie, peste 220 de morţi/în medie, peste 330 de răniţi). În figurile 7 şi 8 se prezintă statistica deceselor şi răniţilor în ultimii trei ani, pe nivele de vârstă. Se observă că, în medie, anual, în România se înregistrează peste 30 de copii decedaţi şi peste 35 de copii răniţi peste 70 ani Figura 7 Statistica deceselor peste Figura 8 Statistica răniţilor Victimele în rândul copiilor au rezultat, în principal, ca urmare a incendiilor care au avut drept cauze: instalaţii electrice defecte ori lăsate sub tensiune nesupravegheate, jocul cu focul, focul deschis în spaţii închise, mijloace de încălzire 130

131 improvizate sau nesupravegheate, cenuşă, jar ori scântei de la sistemele de încălzire. Instalaţiile electrice defecte ori lăsate sub tensiune nesupravegheate reprezintă cauza de incendiu cu tendinţă crescătoare. În 2007, faţă de 2006, numărul deceselor ca urmare a incendiilor înregistrate în mediul rural în rândul copiilor a crescut cu 77%, iar în mediul urban a scăzut cu 48%. În acelaşi timp, numărul răniţilor ca urmare a incendiilor înregistrate în mediul rural în rândul copiilor a crescut cu 22%, iar în mediul urban a crescut cu 43%. Creşterea numărului deceselor şi răniţilor în rândul copiilor, în special din mediul rural (figura nr. 9), poate avea diferite cauze: numărul mare de copii care abandonează şcoala; părăsirea copiilor de către părinţii care au plecat în străinătate pentru a lucra o anumită perioadă de timp şi lăsarea acestora în grija unor persoane, adesea în vârstă; gradul mare de sărăcie; accesul redus la informaţie; locuinţe şi anexe gospodăreşti incorect realizate din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor (instalaţii electrice, coşuri de fum, afumătoare, utilizarea frecventă a lumânărilor etc.). Anul 2006 Anul răniţi decese răniţi decedaţi răniţi decese răniţi decedaţi rural 2 urban Figura 9 Ponderea numărului copiilor decedaţi/răniţi în mediul rural/urban Pe baza analizei statistice, s-a ajuns la concluzia necesităţii intensificării acţiunilor de informare preventivă în şcoli, cu accent pe latura practic-aplicativă. Pentru a veni în sprijinul educării tinerei generaţii în spiritul prevenirii şi stingerii incendiilor, specialiştii din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au acordat permanent atenţie acţiunilor de informare preventivă. O situaţie numerică a acestora se prezintă astfel (tabelul 2): Tabelul nr. 2 Anul Instruiri şi exerciţii de Articole în Emisiuni la alarmare-evacuare presă radio TV Datele prezentate indică o creştere numerică spectaculoasă a activităţilor practice executate de cadrele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, pentru a veni în sprijinul copiilor şi tineretului, în sensul de a- 131

132 i pregăti să prevină declanşarea incendiilor şi să acţioneze conştient în cazul producerii acestora în scopul evitării existenţei de victime şi minimizării pierderilor materiale şi impactului asupra mediului. Din păcate, exerciţiile de alarmare-evacuare executate pe timpul controalelor de prevenire au scos în evidenţă faptul că la unele unităţi de educaţie şi învăţământ astfel de activităţi fie nu se organizează, fie au caracter formal. Copiii/elevii/studenţii/personalul nu cunosc semnalele de alarmare, nu ştiu cum să acţioneze în caz de incendiu, realizează timpi de evacuare nepermis de mari. Una din cauzele acestei situaţii o constituie reticenţa cadrelor didactice privind utilitatea unor astfel de exerciţii, dovadă că acestea nu sunt instruite şi nu manifestă interes privind problematica în domeniul apărării împotriva incendiilor. În scopul educării preventive a populaţiei pentru o reacţie conştientă, responsabilă în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile sale în profil teritorial acţionează prin o serie de mecanisme, după cum urmează. A. Campanii naţionale de prevenire Prin Componenta A4 a Proiectului de Atenuare a Riscurilor de Calamităţi Naturale şi Pregătirea pentru Situaţii de Urgenţă, derulat prin Banca Mondială, care a vizat desfăşurarea unei campanii de conştientizare a populaţiei privind diferite tipuri de riscuri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a participat la elaborarea unui set de cărticele pentru copii cu vârste între 7 şi 14 ani, ce cuprind măsuri şi reguli de prevenire pentru categoriile de riscuri: incendiu, cutremur, inundaţie, accident chimic şi atac terorist. Acestea sunt însoţite de un caiet de activităţi practice cu exerciţii pe care copiii le pot rezolva după parcurgerea lecţiilor teoretice. Campania naţională de prevenire a incendiilor O casă sigură o viaţă în plus are public-ţintă copii din învăţământul preşcolar şi şcolar, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, respectiv 7 şi 14 ani. 132

133 Plecând de la consecinţele devastatoare ale focului necontrolat, necesitatea cunoaşterii şi aplicării normelor de prevenire a incendiilor constituie o prioritate a educaţiei cetăţeneşti încă din copilărie. Pornind de la acest considerent, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a elaborat manualul Să învăţăm să prevenim incendiile, publicat în cursul anului Este primul manual cu această tematică apărut după anul 1990 şi se constituie într-un îndrumar pentru tinerii între 7 şi 14 ani, în scopul cunoaşterii binefacerilor focului, dar şi efectelor lui distrugătoare, dacă nu este controlat. Pregătirea copilului pentru a-şi apăra viaţa în situaţii de urgenţă nu poate fi omisă din întreaga activitate de educare a omului, determinată de respectul pentru viaţă, muncă şi pentru cultură realizată prin învăţătură şi cunoaştere. Cultivarea copilului în acest domeniu contribuie la formarea unei personalităţi mai puternice, la luarea deciziilor în mod raţional, la preîntâmpinarea obstacolelor care apar în mod neprevăzut. Toleranţa în pregătire conduce la necunoaştere, la apariţia cauzelor care produc suferinţe, îndeosebi sufleteşti. Educatorii au misiunea de onoare de pregătire a elevilor şi în domeniul apărării împotriva incendiilor sau a calamităţilor naturale. Cunoaşterea indicatoarelor de avertizare şi interdicţie, a noţiunilor despre consecinţele incendiului, a măsurilor de prevenire a incendiilor, atât la domiciliu, cât şi la şcoală, în păduri, în timpul unor manifestări cu aglomerări de persoane (de Paşte şi de Crăciun) sunt doar câteva dintre cele 12 teme pe care le abordează această carte. Acestea sunt urmate de întrebări care verifică modul cum au fost acumulate cunoştinţele predate. În revista Pompierii Români s-a alocat spaţiu special pentru copii, în care s-au publicat teme la fel de serioase ca şi cele pentru adulţi, însă cu un limbaj accesibil micuţilor. Sub titlul generic Inspectorul 112 vă informează au fost publicate, în funcţie de sezon, o serie de tematici specifice asemănătoare lecţiilor de la şcoală, care se încheiau cu întrebări, rebusuri, ghicitori. Joaca este modalitatea cea mai simplă prin care un copil poate să înveţe foarte uşor şi apoi să exerseze cele învăţate. Mai mult, învăţatul prin joacă îi face plăcere, nu-l oboseşte şi îl ajută să socializeze cu alţi 133

134 copii lucrând în echipă. Pornind de la această realitate, s-au elaborat trei jocuri pentru copii, adaptate după unele existente în ţări ale Uniunii Europene, precum Ţara riscurilor, Pompierii în acţiune şi Nu te juca cu focul! Focul ucide. Având în vedere că Internet-ul este din ce în ce mai prezent, în special în viaţa copiilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a publicat o serie de materiale informative pentru copii privind prevenirea incendiilor pe pagina de site pe care o gestionează B. Iniţierea proiectului-pilot Promit că nu mă voi juca cu focul, care s-a desfăşurat în câteva şcoli bucureştene. Grupurile de lucru au cuprins copii cu vârste între 7 şi 14 ani de la şcoli generale, cu predare în limbile română şi germană, sau speciale pentru copii cu deficienţe de auz ori din cămine pentru copii. Acţiunea a presupus predarea unor teme practice privind măsuri de prevenire a incendiilor în mediul cotidian al copiilor (acasă, şcoală, tabără, la biserică etc.), triunghiul focului, cunoaşterea numărului unic de urgenţă, exersarea anunţării unui incendiu la dispeceratul 112, efectuarea unor exerciţii de evacuare în cazul unui incendiu în şcoală, modul de comportare când hainele au luat foc. Prin lecţiile predate, micuţii au descoperit cât de important este focul pentru continuarea vieţii şi dezvoltarea societăţii şi că doar neglijenţa omului, nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor pot conduce la pierderea bunurilor materiale sau la tragedii şi mai mari, precum răniţi şi morţi. Desfăşurarea lecţiilor s-a făcut prin dialog, experimente, efectuarea unor teme, rezolvarea unor jocuri ori prin exerciţii practice, utilizând diferite materiale didactice. Pentru copiii cu diferite dizabilităţi au fost executate teme de prevenire a incendiilor speciale, aceştia fiind angrenaţi în activităţi practice-educative. C. Instruirea în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de elevi Prietenii Pompierilor În prezent, la nivel naţional sunt constituite în şcoli de cercuri de elevi Prietenii Pompierilor, în cadrul cărora activează fete şi băieţi. Funcţionarea cercurilor de elevi are următoarele obiective principale: dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi evaluare a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu prin adaptarea atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare; formarea şi dezvoltarea la elevi a unor trăsături moralvolitive, cum sunt: iniţiativa, spiritul de echipă, curajul, perseverenţa şi disciplina; atragerea unui număr tot mai mare de elevi în cadrul cercurilor Prietenii Pompierilor 134

135 potenţiali recruţi în cadrul serviciilor pentru situaţii de urgenţă, profesioniste ori voluntare. Pe lângă un caracter educativ şi tehnico-aplicativ, cercurile Prietenii Pompierilor au şi un caracter sportiv. Astfel, o dată la doi ani, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă împreună cu inspectoratele şcolare judeţene, organizează concursuri judeţene cu aceste cercuri. Concursurile au la bază un Regulament, adaptat conform Regulamentului internaţional al concursurilor cu tinerii pompieri al Asociaţiei Internaţionale a Serviciilor de Incendiu şi Salvare CTIF şi constituie deja o tradiţie în România. Echipele câştigătoare la fazele judeţene participă la faza naţională, unde concurenţa este mult mai mare, deoarece câştigătorii participă la concursul internaţional al tinerilor pompieri, organizat de CTIF. Anul trecut (2008), în luna iulie, două echipe din România au participat la concursurile internaţionale CTIF ale tinerilor pompieri, desfăşurate în localitatea Revinge (Suedia). D. La începutul anului 2008 a fost iniţiat un nou proiect, în baza unui Protocol de colaborare dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Organizaţia Salvaţi Copiii România şi Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României de pe lângă Guvernul României. Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României este un forum prezidat de primul-ministru şi de baroana Nicholson şi are misiunea de a sprijini demersurile Guvernului în implementarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, în îmbunătăţirea sănătăţii, dezvoltării, educaţiei, protecţiei şi implicarea socială a tuturor copiilor şi tinerilor din România. Principalele aspecte vizate de proiect constau în: grup ţintă: copii cu vârsta între 10 şi 12 ani; copiii vor fi coordonaţi de voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii şi de cadre didactice desemnate de inspectoratele şcolare judeţene; elaborarea, de către grupurile de lucru, sub coordonarea profesorilor şi voluntarilor implicaţi, a unor materiale informative adresate altor copii cu vârste mai mici, care să conţină informaţii relevante privind modul de acţiune în situaţia producerii unor dezastre; elaborarea unei metodologii unitare de lucru, care să poată fi preluată şi folosită la nivel naţional în cadrul curriculumului şcolar; implicarea activă a mass-media în scopul informării facile a populaţiei privind această iniţiativă. În conformitate cu obligaţiile cuprinse în proiectul Protocolului de colaborare, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurilor subordonate le revin următoarele responsabilităţi: pregătirea, în prealabil, a voluntarilor şi profesorilor coordonatori din cele trei zone în care se va implementa proiectul, în concordanţă cu principalele tipuri de risc specifice zonelor geografice respective, după cum urmează: pentru municipiul Bucureşti: incendii şi cutremure; pentru localitatea Chiselet, judeţul Călăraşi: incendii şi inundaţii; pentru localitatea Rast, judeţul Dolj: incendii şi inundaţii. 135

136 îndrumarea, sprijinul şi asistenţa tehnică de specialitate pentru derularea activităţilor specifice în cadrul proiectului; întreprinderea de demersuri pentru implicarea în activităţi a personalului din cadrul serviciilor publice voluntare şi a personalului de specialitate de la nivelul localităţilor. Se intenţionează continuarea colaborării şi extinderea proiectului la nivel naţional. E. Realizarea de filme video cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti şi a trei cântece pentru copii. BIBLIOGRAFIE 1. * Ţara riscurilor. Să învăţăm să prevenim dezastrele, Editura MAI, Bucureşti, Ene, Constanţa, Să învăţăm să prevenim incendiile, Editura Service Pompieri, Bucureşti, Revista POMPIERII ROMÂNI, Bucureşti colecţia 4. web: sanseinplus.ro 5. web: 136

137 INSTALAŢIILE DE SEMNALIZARE A INCENDIILOR LA HALE DE PRODUCŢIE COMPLEXE Maior ing. Virgil FĂLCUŢESCU Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I al judeţului Dâmboviţa Abstract The paper presents a series of components of fire warning installations employed in complex production compartments. Protecţia la incendiu este din ce în ce mai importantă. Distrugerile provocate de incendii sunt cu multe ordine de mărime mai mari decât pierderile provocate de efracţie, de exemplu; în plus, pericolul de pierderi de vieţi omeneşti este foarte mare. De aceea sistemele de avertizare şi/sau stingere de incendii beneficiază de tot mai multă atenţie. Incendiul poate fi definit ca o ardere, constând dintr-o sumare de procese chimice şi fizice complexe, inţiată de o cauză bine determinată, care se dezvoltă necontrolat în timp şi spaţiu şi în urma căreia se înregistrează pierderi materiale şi se creează pericole pentru oameni. Rolul unui sistem automat de detectare şi de alarmare la incendiu constă în supravegherea permanentă a spaţiului protejat, în detectarea incendiului în cel mai scurt timp posibil şi în declanşarea sistemelor de alarmare şi/sau de protecţie, pentru o intervenţie rapidă şi eficientă. Indiferent dacă este vorba de o clădire, instituţie, loc de muncă sau de distracţie sau despre oricare aspect al vieţii de zi cu zi, oriunde există bunuri care trebuie protejate de foc. În primul rând este vorba de vieţile omeneşti şi bunurile materiale. Detectoarele de incendiu sesizează incendiul încă din faza incipientă. Aceste sisteme, prin metodele lor tradiţionale şi moderne, veghează la siguranţa vieţilor omeneşti şi a bunurilor materiale. Scopul lor este obţinerea siguranţei maxime în protejarea vieţilor omeneşti şi a bunurilor. Nu există două incendii identice. Propagarea incendiilor depinde de condiţiile de mediu externe şi de materialele ce pot provoca sau întreţine incendiile din fiecare situaţie. Cu cât incendiul este depistat mai devreme, cu atât mai repede poate fi controlat, iar evacuarea în scopul protejării vieţii omeneşti poate fi efectuată. Sesizarea cât mai timpurie şi cât mai sigură a acestor situaţii este necesară, mai ales în acele locuri unde trebuie protejate vieţi omeneşti, obiecte de mare valoare sau în locurile unde întâlnim condiţii dure de mediu, de exemplu frig, gaze, praf sau umiditate excesivă. 137

138 Toate acestea vor stabili tipul de centrală de sesizare semnalizare, tipul de senzori necesari: de fum, de căldură sau gaz. Fără nicio îndoială detectoarele de incendiu sunt o investiţie profitabilă, care în final işi merită costurile. Problema principală este alegerea tipului de detectori. Dezvoltarea electronicii a condus la schimbări şi în domeniul sistemelor de detectare incendiu: necesitatea instalării sistemelor inteligente este în continuă creştere. Dacă acum 5 ani se instalau doar sisteme cu de senzori, în prezent acestea sunt folosite doar pentru 8 10 senzori. Acest lucru se datorează şi diminuării treptate a preţurilor în cazul sistemelor inteligente, astfel încât chiar şi din punctul de vedere al preţurilor aceste sisteme au devenit competitive în comparaţie cu cele vechi. De altfel caracteristicile şi avantajele noilor sisteme sunt evidente: siguranţa sporită, rată redusă de alarme false, cheltuieli de instalare şi întreţinere reduse. În cazul suprafeţelor foarte mari (hale industriale complexe) folosirea detectoarelor de fum clasice este aproape imposibilă. Unele standarde naţionale limitează înălţimea la care se pot monta detectorii clasici la 10 m pentru protecţia persoanelor şi 15 m în cazul protecţiei proprietarilor. De asemenea aria acoperită de 138

139 un detector clasic, conform standardelor, este un cerc cu raza de 7,5 m. Pentru o acoperire completă a unei suprafeţe, detectorii se montează la o distanţă de cca. 7,5 m. distanţă. Exemplu: pentru a acoperi o suprafaţă de 100 m x l5 m, este nevoie de 16 detectori clasici, cu cablare/întreţinere aferentă. Aceeaşi suprafaţă se poate acoperi cu o singură barieră de fum. În asemenea situaţii barierele de fum sunt soluţia optimă. În unele cazuri, datorită înălţimii tavanului (peste 10 m sau 15 m), nici nu se pot folosi detectori clasici. La o înălţime aşa de mare fumul se împrăştie pe o suprafaţă mare, detectorii punctiformi nefiind capabili să simtă prezenţa fumului. Barierele de fum se pot monta până la o înălţime de 25 m. Principiul lor de funcţionare e relativ simplu: Fig. 2 Fig. 3 Emiţătorul din stânga emite un semnal optic care este recepţionat de modulul receptor din dreapta. în condiţiile în care vizibilitatea este redusă de către prezenţa fumului, se declanşează alarma. Chiar dacă fumul se împrăştie pe o suprafaţă mai mare, probabilitatea de detecţie nu scade semnificativ, deoarece detecţia nu e punctiformă. Aria acoperită are lăţimea de 15 m şi lungimea în funcţie de model, poate fi de 50 sau 100 m. Sunt două modele constructive de bariere: 1. Cu emiţător şi receptor 2. Cu reflector 139

140 Amândouă modele au avantaje şi dezavantaje. Model reflectiv Avantaj: cablarea se face la un singur capăt, la celalalt capăt fiind un reflector. Dezavantaj: eroarea la aliniere este dublă, sensibilitate la mişcare/vibraţii dublă faţă de modelul cu receptor. 140

141 Model emiţător/receptor Avantaj: aliniere mai simplă, imunitate mai mare la vibraţii/mişcare. Dezavantaj: cablarea se face la ambele capete. În timpul funcţionării, barierele optice de fum pot reprezenta surse de perturbaţii electromagnetice care conduc la funcţionarea defectuoasă a unor echipamente electronice cum ar fi receptoarele radio şi de televiziune din apropiere. De aceea, instalarea barierelor trebuie făcută conform recomandărilor fabricantului. Rezistenţă la praf, impurităţi: barierele de fum sunt extrem de utile şi în mediu industrial, fiind mult mai rezistente la impurităţi. În detectorii de fum optici pătrunde şi se acumulează praful, fiind imposibil de curăţat. Întreţinerea barierelor de fum este însă mult mai simplă: se şterge fereastra de praf, şi detectorul este ca nou. În concluzie, barierele de fum pot face o treabă foarte bună acolo unde detectorii clasici nu fac faţă. Pentru a evalua oportunitatea folosirii lor, trebuie luate în calcul şi costurile de montaj şi întreţinere, mai mici decât în cazul detectorilor clasici. 141

142 MODELAREA ŞI SIMULAREA INCENDIILOR DE PĂDURE Locotenent-colonel drd. ing. Constanţa ENE Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Abstract Intervention forces acting to extinguish forest fires need to know the days before fire risk and if possible, the evolution of flame front position in time to make decisions on the means necessary in their field. The rapid development of forest fires and the consequences they entail for the population, the intervention forces, environment and economy were sufficient grounds for defense specialists against forest fires to develop simulation models of forest fire spread. At present, worldwide are recognized and validated several simulation models of the forest fires development. 1. GENERALITĂŢI În fiecare an, la nivel mondial se produc incendii de pădure, afectând sute de mii de hectare. Utilizarea tuturor acţiunilor de prevenire, previziune, de stingere şi chiar de reabilitare necesită înţelegerea mecanismului incendiilor şi cunoaşterea mărimii factorilor care participă la acesta. Iată câteva exemple: o linie electrică mişcată de vânt poate atinge ramurile unui arbore, crea un arc electric şi declanşa un incendiu. Pentru prevenirea incendiilor determinate de un eventual arc electric, se impune degajarea vegetaţiei din jurul liniei electrice pentru eliminarea riscurilor de contact; cantitatea şi dispunerea combustibilului vegetal au influenţă asupra modului de propagare a incendiului. Asigurarea discontinuităţii între vegetaţia joasă şi înaltă permite focului să rămână la suprafaţa pământului şi să nu se propage la coronament. Acţiunile de previziune (curăţare de vegetaţie) vizează limitarea intensităţii şi propagării incendiului în zonele definite pentru a permite intervenţia echipelor de stingere în cele mai bune condiţii de eficacitate şi securitate; vântul intervine în propagarea unui incendiu în două moduri. El măreşte cantitatea de oxigen (comburant) şi creşte transferul de căldură în faţa frontului flăcărilor prin convecţie. Intervenţia asupra frontului unui incendiu în condiţii de vânt puternic este imposibilă, echipele de intervenţie putând acţiona doar pe flancuri. Incendiul de pădure rezultă dintr-o reacţie chimică de combustie, care presupune trei etape: evaporarea apei conţinute în combustibil, emisia de gaz inflamabil prin piroliză şi aprinderea. Declanşarea combustiei este asigurată de o sursă de energie externă. O parte din energia eliberată prin combustie este apoi reabsorbită de combustibil pentru întreţinerea arderii. În cazul unui incendiu de pădure, energia eliberată este reabsorbită de vegetaţia aflată înaintea frontului incendiului, care antrenează propagarea focului.

143 Fig. 1 Combustia masei vegetale Căldura generată de un incendiu poate fi transportată prin trei procese: conducţia permite propagarea din aproape în aproape a energiei cinetice (produsă prin mişcare); radiaţia termică corespunde modului de propagare a energiei sub forma undelor infraroşii. Este modul principal de propagare a incendiilor; convecţia, legată de mişcările de aer cald, creşte o dată cu puterea vântului şi dimensiunea pantei. Acest proces poate contribui la transportul de particule incandescente în faţa frontului incendiului şi la declanşarea focarelor secundare (aşa numitele salturi de incendiu). Cu excepţia incendiilor la sol, un incendiu de vegetaţie se propagă, în principal, prin convecţie şi radiaţie. Salturile de foc pot accelera propagarea acestuia. Se disting diferite tipuri de incendii, în funcţie de straturile de vegetaţie în care se propagă: incendiile de sol consumă materia organică a litierei şi humusului situat sub aceasta şi nu produc flacără aparentă. Ele pot pătrunde în depozitele organice foarte profunde şi ajung la câţiva zeci de centimetri sub suprafaţa pământului. Fig. 2 Incendiu de sol incendiile de suprafaţă ard staturile joase (litieră, covor vegetal, arbuşti). Ele se propagă rapid şi degajă căldură ridicată. Fig. 3 Incendiu de suprafaţă 143

144 incendiile de coronament se propagă rapid. Acestea sunt de două tipuri: independente (se propagă la coronament fără a depinde de incendiul de suprafaţă) ori dependente (nu se menţin la coronament decât ca urmare a căldurii degajate de incendiul de suprafaţă. În România sunt foarte rare incendiile de coronament. Fig. 4 Incendiu de coronament Din momentul în care un incendiu ia amploare, un risc potenţial îl reprezintă saltul de incendiu. Particule inflamabile sunt aruncate în faţa frontului de flăcări pe distanţe mari. Ele pot atunci declanşa un nou incendiu la câteva sute de metri distanţă. Bucăţi de scoarţă, frunze, crengi sau conuri de pin sunt purtate de coloane de convecţie tot atât de uşor şi departe, pe cât este incendiul de puternic. Ramuri mari pot fi transportate de incendiu la distanţe de câţiva kilometri sub efectul unor veritabile tornade de convecţie. În Europa, incendiile de pădure sunt mai puţin puternice şi acest fenomen era puţin cunoscut până ce programul european Saltus coordonat de Cemagref (Franţa) a demonstrat acest fenomen, care trebuie luat în considerare la prevenirea incendiilor şi stingerea incendiilor de pădure. Salturile ating câţiva zeci de metri şi pot depăşi 100 m până la peste 2 km în faţa frontului flăcărilor. Pompierii pot atunci fi prinşi de incendiu şi să-şi rişte viaţa. În general, incendiile sunt localizate uşor dacă condiţiile meteorologice sunt favorabile. Totuşi, este suficient ca vântul să sufle, ca terenul să fie foarte abrupt şi ca incendiul să se fi întins pentru ca situaţia să se modifice. În aceste cazuri dificile, salturile de incendiu înaintea frontului de flăcări sunt frecvente, pot pune în pericol viaţa pompierilor şi pot favoriza propagarea incendiului prin producerea de focare secundare. Fig. 5 Salt de incendiu (Berzasca, 24 iulie 2007) 144

145 O treime din salturile de incendiu sunt mai mari de 100 m. Cele mai lungi observate până în prezent au ajuns la m. Ele se pot produce la orice oră din zi şi din noapte, fiind un pic mai numeroase pe timp de zi. Salturile cele mai lungi, de peste 1 km, s-au produs mai degrabă după-amiaza. Fenomenul salturilor de incendiu trebuie integrat în cotidianul prevenirii şi stingerii incendiilor de pădure. În SUA şi Australia incendiile de pădure degajă o putere de kw/m linear de pădure. În Europa, aceasta este de 10 ori mai mică, căci biomasa pădurilor este mai redusă. 2. FORME CARACTERISTICE DE PROPAGARE ALE INCENDIILOR DE PĂDURE Propagarea incendiilor de pădure depinde de condiţiile meteo, topografie şi distribuţia combustibilului. Fig. 6 Dezvoltarea incendiului în condiţii de lipsă de vânt şi pe teren orizontal şi distribuţie uniformă a combustibilului Fig. 7 Dezvoltarea incendiului în condiţii de vânt variabil sau topografie neregulată şi distribuţie eterogenă a combustibilului 145

146 Fig. 8 Dezvoltarea incendiului în condiţii de vânt sau pantă moderată şi distribuţie uniformă a combustibilului Fig. 9 Dezvoltarea incendiului în condiţii de vânt puternic, uşor variabil Fig. 10 Dezvoltarea incendiului în condiţiile existenţei mai multor versanţi şi direcţiei variabile a vântului Fig. 11 Dezvoltarea incendiului în condiţii de vânt puternic cu apariţia de focare secundare 146

147 3. MODELE DE SIMULARE A PROPAGĂRII INCENDIILOR Pentru a lupta împotriva acestui fenomen devastator, s-au iniţiat numeroase cercetări la nivel internaţional. Activităţile desfăşurate în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi desfăşurate după încetarea acestora au permis înţelegerea şi descrierea mai corectă a incendiilor de pădure. În acest sens, au fost dezvoltate sau sunt în curs de dezvoltare numeroase modele de propagare a incendiilor. Fiecare dintre ele au avantaje şi dezavantaje în aplicare FIRE TACTIC Prezentarea modelului Modelul permite previzionarea riscurilor de producere şi propagare a incendiilor de pădure, evoluţia în timp a poziţiei frontului flăcării, cantitatea de mijloace de stingere necesară a fi utilizată în teren. Avantajul acestui model semiempiric este de a avea un timp de execuţie foarte rapid, permiţând astfel forţelor de intervenţie să aibă un răspuns imediat. Ansamblul parametrilor a fost evaluat ca urmare a releveurilor luate incendiilor reale şi experimentelor Modelul incendiului Conturul incendiului Conturul incendiului este considerat ca un cordon de flăcări a cărui grosime este egală cu propagarea incendiului în 30 sec., durată apropiată celei de ardere a elementelor fine care ard în incendiu. Forma acestui contur este o elipsă pe un sol orinzontal cu o vegetaţie izotropă. Luarea în considerare a reliefului prin programare este integrată în programul informatic cu un pas de 50 m. Excentricitatea elipsei în funcţie de vânt şi formula de calcul este integrată, de asemenea, în programul informatic. Pentru incendii reale există adesea obstacole la extensia laterală a incendiilor, iar urmele obţinute sunt mai largi decât contururile observate. Stingerea incendiilor este una din principalele cauze ale acestei gâtuiri a incendiilor observate. Aceste efecte pot fi obţinute poziţionând corect barierele Energia pusă în joc pentru asigurarea propagării incendiului Schema de mai jos arată cum se repartizează energia produsă de focar şi cea utilizată pentru propagarea sa (secţiune verticală prin axa mare a elipsei). Intensitatea incendiului depinde de microstructura combustibilului. Cu cât un combustibil este mai fin divizat, cu atât mai bun este contactul cu comburantul, iar combustia este facilitată. Astfel: acele căzute recent la sol formează un covor aerat, facilitând contactul între aer şi materialul vegetal; în schimb, un covor din ace format de mai multă vreme, tasat sub efectul îmbătrânirii şi intemperiilor, formează un strat mai compact, care face arderea mai dificilă. 147

148 Un front de incendiu nu constituie o sursă punctuală, ci un perete radiant. Pentru o distanţă până la frontul de incendiu mai mică de de ori înălţimea flăcării, radiaţia primită de un obiect este invers proporţională distanţei respective. În vecinătatea imediată a frontului de incendiu, radiaţia este foarte intensă. La o distanţă de 5 10 ori înălţimea flăcării, radiaţia este mai puţin intensă. Radiaţia la scurtă distanţă este la originea creşterii temperaturii şi uscării combustibilului înaintea frontului flăcării, asigurând astfel propagarea incendiului. Radiaţia termică poate atinge mai mulţi waţi/cm 2. Pentru un front al flăcării mai mare de 5 m şi o lungime de 50 m, în mijlocul frontului, măsurat pe perpendiculară, se pot înregistra următoarele valori: 6,2 W/cm 2 la 0 m; 5,2 W/cm 2 la 1 m; 1,4 W/cm 2 la 10 m; 0,7 W/cm 2 la 20 m; 0,4 W/cm 2 la 30 m; 0,2 W/cm 2 la 50 m. Ca titlu de de comparaţie, nivelul de durere pe piele este de 0,2 W/cm 2, iar nivelul care conduce la deces într-un minut, două este de 0,7W/cm 2. Fig. 12 Propagarea frontului de incendiu Riscul de propagare a incendiilor Se bazează pe noţiunile de incendiu posibil sau incendiu imposibil. Cunoscând conţinutul de apă al vegetaţiei, litierei la sol, ca urmare a previziunilor şi observaţiilor meteorologice, se poate cunoaşte viteza vântului minim (numită vânt prag) în care flacăra este suficient de înclinată pentru propagarea incendiului. Această analiză este bazată pe transferul de energie între flăcări şi vegetaţie. Cu cât flacăra este mai înclinată, cu atât radiaţia dirijată spre sol este mai importantă şi cantitatea de apă ce se poate evapora, mai mare. În consecinţă, pentru un conţinut de apă dat, este necesar un unghi minim de înclinare al flăcării pentru ca să aibă loc uscarea. Acestui unghi îi corespunde o viteză a vântului minim care permite uscarea la o viteză de propagare dată. În pădurea mediteraneană nu se produce un incendiu la un conţinut de apă în litiera la sol mai mare de 10% (masa de apă/masa de materie uscată), în timp ce în Canada această valoare este de 30%, dar pentru litieră mult mai compactă şi deci un mecanism de propagare al incendiului diferit. 148

149 Este posibilă îmbunătăţirea noţiunii de prag asigurându-ne că pentru un conţinut de apă dat al litierei la sol, radiaţia flăcării utile a incendiului pe care o calculăm este suficientă pentru evaporarea apei în litiera vegetală. Fig. 13 Conţinutul de apă al litierei la sol în funcţie de punctul de rouă şi temperatura la sol Evoluţia în timp a frontului flăcării Construit pe un contur eliptic, acest model semiempiric a fost dezvoltat în teza domnului J.C. Drouet şi publicat în Revista Tehnica Incendiului. Modelul poate fi justificat matematic căci conturul obţinut, decalând foarte puţin un cerc, este o elipsă. Aceasta corespunde realităţii care se întâmplă atunci când un incendiu circular pe un teren orizontal este supus unui vânt foarte slab. Viteza frontului flăcării este calculată utilizând parametrii meteorologici furnizaţi zilnic de Meteo France. Ea este dată de următoarea formulă: Vp = VSA x (1 + 2 x (0,843 x tg (V/30 1,25))) VSA = 180 x exp (T x (1+(XSE/1,4)) x 0.035)) x tg((100-res)/150) unde: V viteza vântului T temperatura XSE însorirea Res cantitatea de apă rămasă în sol 149

150 Ea corespunde propagării unui incendiu într-un mediu izotrop (vegetaţie omogenă). Aceasta este corectată în funcţie de relief prin indici de corecţie. Contururile incendiului pot fi cartografiate. În prezent acest model este integrat în Sistemul de informare geografică (SIG) al CODIS 13 (Centrul operaţional departamental de incendiu şi salvare), disponibil în versiunea program informatic mobil. Datele furnizate de Meto France pentru obţinerea conturului de incendiu sunt următoarele: Date fixe pentru perioada cuprinsă între două măsurători meteo (3 ore): viteza vântului; direcţia vântului; temperatura la umbră; rezerva de apă în sol (stabilită pentru ziua respectivă); date topografice. Date pentru fiecare intervenţie: coordonatele punctului de iniţiere a incendiului ori conturul incendiului la un moment dat; condiţii meteo locale; harta vegetaţiei: imagini aeriene integrate în program pot servi ca suport pentru crearea contururilor de vegetaţie ce corespund diferitelor tipuri de vegetaţie; simularea stingerii: atunci când se ştie că un anumit flanc al incendiului a fost stins, este posibilă trasarea unei bariere care împiedică propagarea incendiului în zona în respectivă Validarea modelului de propagare O dată cu dezvoltarea informaticii, modelarea a cunoscut un nou avânt. Calculatoarele portabile sunt din ce în ce mai puternice (mare capacitate de stocare) şi permit astfel utilizarea simulatoarelor pentru prevenirea, previziunea şi stingerea incendiilor. Pentru validare, este necesar a avea date de ordin general sau ştiinţific (meteorologie, biologic şi poziţionarea precisă a frontului flăcării la ore date) despre incendiu. O unitate care adună datele este un atu preţios pentru validarea modelului. În acest scop a fost creată celula ştiinţifică de observare a incendiilor de pădure şi activată în Franţa deseori după BEHAVE PLUS Sistemul de modelare a incendiilor Behave Plus este un program informatic conceput pe baza unei colecţii de modele care descriu comportamentul incendiului, efectele acestuia, inclusiv asupra mediului. El este un sistem flexibil care produce tabele, grafice, diagrame şi care poate fi utilizat pentru o multitudine de aplicaţii de management al focului. Behave Plus este succesorul sistemului de predicţie a comportamentului incendiului şi de modelare a combustibilului vegetal Behave. 150

151 Fig. 14 Programul informatic Behave Plus Fig. 15 Rata de propagare, lungimea flăcării, zona de ardere, perimetrul de ardere pentru 4 categorii de combustibili vegetali Fig. 16 Rata de propagare a incendiului pentru 4 categorii de combustibili vegetali în funcţie de nivelul de umiditate al vegetaţiei vii 151

152 Fig. 17. Diagrama conturului de foc 3.3. FARSITE Farsite este un simulator de comportare a incendiilor de pădure utilizat în sistem de operare Windows (Windows 98, me, NT, 2000 şi XP). Utilizatorii trebuie să deţină un sistem informaţional geografic GIS deoarece Farsite necesită informaţii spaţiale ale regiunii. El include modelele existente pentru incendii de suprafaţă, coronament, combustia post-frontală etc. într-un model în 2D sau 3D. Ca urmare a complexităţii sale, Farsite este destinat utilizării la instruiri şi de către profesioniştii în domeniul incendiilor de pădure, care sunt familiarizaţi cu datele despre combustibili, vreme, situaţia pădurilor etc. Modelul de simulare este utilizat în special de Serviciul Forestier USDA şi Parcurile Naţionale USDI, agenţii federale şi statale privind managementul incendiile de pădure din SUA. Fig. 18 Animaţie în Farsite v4.0x, simulare în 3D 152

153 Fig. 19 Model post-frontal de ardere Farsite v FLAM MAP Flam Map este un program de cartografiere şi analiză care calculează caracteristicile potenţiale de comportament al incendiilor de pădure (rata de propagare, lungimea flăcării, intensitatea incendiului etc.) dintr-o regiune în condiţii constante de vreme şi umiditate a combustibililor. Cu ajutorul modelului de simulare se pot crea hărţi privind caracteristicile potenţiale de comportament al incendiilor de pădure (rata de propagare, lungimea flăcării, incendiul de coronament etc.) şi condiţiilor de mediu (umiditatea litierei, viteza vântului, radiaţia solară) din regiunea analizată. Aceste hărţi pot fi vizualizate în Flam Map sau exportate pentru a fi utilizate într-un GIS. Flam Map nu este un înlocuitor pentru Farsite sau o completare a unui model de simulare a propagării incendiilor. Nu există nicio componentă temporală în Flam Map. Acesta utilizează informaţii spaţiale privind topografia şi combustibilii pentru a calcula caracteristicile de comportament la incendiu de pădure la un moment dat. Modelul de simulare utilizează aceleaşi date spaţiale şi tabelare ca Farsite: un fişier de regiune (.LCP); un fişier de umiditate iniţială a combustibilului (.FMS); un model opţional de combustibili (.FMD); un model opţional pentru vreme (.WTR); un model opţional pentru vânt (.WND). De asemenea, include următoarele modele de comportament ale incendiilor de pădure: modelul pentru incendiu de pădure de suprafaţă Rothermel; modelul pentru iniţierea unui incendiu de pădure de coronament Van Wagner; 153

154 modelul pentru propagarea unui incendiu de coronament Rothermel; modelul pentru umiditatea litierei Nelson. Flam Map lucrează cu sisteme de operare compatibile cu Windows (Windows 95, 98, me, NT, 2000 şi XP) şi este necesar sprijinul unui sistem de informaţii geografice GIS deoarece necesită şi informaţii spaţiale privind regiunea pentru a rula. Flam Map lucrează în structură de arbore pentru meniurile utilizate, structurat în partea stângă a ecranului. Fg. 20 Generalităţi privind zona analizată De asemenea, se pot studia în acelaşi timp mai multe hărţi privind diverse caracteristici ale regiunii: Fig. 21 Hărţi ale regiunii analizate 154

155 BIBLIOGRAFIE 1. ANDERSON, H. E Gen. Tech. Rep. INT-122. Ogden, UT: U.S. Department of Agriculture, Forest Service, Intermountain Forest and Range Experiment Station, Aids to determining fuel models for estimating fire behaviour. 2. ANDREWS P.L., USDA, Forest Service 1986, Gen. Techn. Rep. INT- 195, Intermountain Forest and Range Experiment Station, Ogden, Ut, BEHAVE Fire behaviour prediction and fuel modelling system. Burn subsystem. 3. BURGAN, R., R. ROTHERMEL, 1984, USDA, Utah, BEHAVE: Fire behaviour prediction and fuel modeling system - FUEL subsystem. 4. COLIN P-Y., LAMPIN C., INFO DFCI nr.47-oct.2001, Les sautes de feu en Europe. Résultats du programme européen Saltus 5. DOANDEŞ V., Editura Politehnică Timişoara, 2007, Topografie aplicată 6. *** 155

156 ROLUL ŞI IMPORTANŢA COMANDANTULUI DIN PERSPECTIVA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ Colonel drd. Adrian FULEA Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Abstract The paper points out the main aspects of the role and importance of commander for the view points of communication in crisis situations. În orice tip de organizaţie umană există două niveluri: conducerea şi execuţia. Randamentul, performanţele, succesul activităţii desfăşurate depind în mare măsură şi de raportul dintre conducere şi execuţie, de relaţiile ce se stabilesc între aceste două niveluri. Într-o instituţie sau organizaţie, cel învestit cu atributul conducerii are în subordine oameni pe care trebuie să-i coordoneze, cărora le dă sarcini, la îndeplinirea cărora veghează, pe care trebuie să-i controleze şi de care trebuie să răspundă. Fiecare om îşi va exercita însă aceste atribuţii în funcţie de modul propriu de a gândi, a simţi şi a acţiona, adică va avea propriul stil de conducere. Stilul de conducere însumează toate particularităţile cadrelor de conducere, atitudinile, metodele de lucru adoptate şi trăsăturile specifice relaţiilor cu subalternii şi cu mediul extern. În aprecierea unui stil de conducere, un rol important îi revine sistemului de relaţii interumane. Prin urmare, în sens larg, stilul de conducere poate fi definit ca felul de a lucra cu oamenii. Un stil de conducere eficient are în vedere apropierea realităţii de modelul funcţional ideal. Stilul de conducere reiese întotdeauna din modul în care este perceput conducătorul, liderul sau şeful respectiv de către cei cu care se află în relaţii funcţionale: subalterni, colaboratori şi superiori 3. Toţi aceşti oameni, mai cu seamă subordonaţii, percep stilul de conducere ca fiind acela care le caracterizează activitatea şefilor pe termen lung, indiferent de abaterile întâmplătoare de la conduita obişnuită. Organizaţia militară este puternic ierarhizată, iar regulamentele şi normele în vigoare prescriu exact atribuţiile fiecărei trepte ierarhice, precum şi relaţiile de subordonare, de autoritate, cooperare şi control. Între titularii de posturi, indiferent de subdiviziunea căreia îi aparţin, se stabilesc relaţii organizatorice formale. Raporturile dintre şef şi subordonat se stabilesc atât în plan formal (conform cadrului normativ în vigoare), cât şi informal, spontan, în funcţie de afinităţi şi caracteristici psihologice individuale. Când vorbim de stiluri de conducere prezente în mediul militar, ne referim în primul rând la autoritate, la modul şi la măsura în care se manifestă aceasta (exces de autoritate, echilibru sau insuficienţă), întrucât nu se poate vorbi despre activitate în mediul militar în absenţa autorităţii. Fiecare lider militar îşi manifestă autoritatea cu care a fost învestit fie prin conduite restrictive dominante, iar subordonaţii percep constrângerea şi resimt 3 Maior Cristina Iacobuţ, Rolul liderului organizţiei şi al purtătorului de cuvânt în gestionarea comunicării de criză, Gândirea militară românească, nr. 5, decembrie 2008, p

157 frustrări, fie prin competenţă profesională şi abilităţi sociale, iar oamenii simt respect şi satisfacţii în muncă 4. Se constată uneori că stilul de conducere al celui aflat în vârful ierarhiei (comandantul) se propagă la toate nivelurile ierarhice din subordine. Însă, chiar şi în aceste condiţii, fiecare conducător are un mod propriu de a-şi exercita atribuţiile de conducere şi a ţine cont şi de particularităţile grupului condus (mărime, pregătire profesională, nivel de disciplină). Totodată, el influenţează grupul condus sub aspectul coeziunii acestuia, al climatului psihosocial existent în interiorul grupului, al atitudinilor, motivaţiei şi satisfacţiei în muncă ale fiecărui membru. La nivelul subunităţilor militare se constată uneori că, în situaţii asemănătoare, grupuri similare atât prin componenţă, cât şi prin sarcinile de executat obţin performanţe diferite, iar atmosfera din interiorul acestor grupuri este diferită. Aceste diferenţe se datorează atât capacităţii de organizare şi de acţiune a fiecărui grup sau a fiecărei subunităţi, profesionalismului membrilor acestora, cât şi stilului de conducere al fiecărui lider militar 5. Ca urmare a caracteristicilor sale restrictive, mediul militar nu permite formarea şi dezvoltarea comportamentelor nonconformiste şi avangardiste, ci, dimpotrivă, cultivă spiritul de ordine, disciplină şi responsabilitate. Pe lângă caracteristicile mediului şi ale liderului, relaţiile dintre şef şi subordonat au un rol hotărâtor în modelarea trăsăturilor de caracter ale fiecărei persoane. Stilul de conducere este vizibil şi se reflectă mai ales la nivelul opiniilor şi atitudinilor, iar, în funcţie de acestea, se conturează şi motivaţia pentru activitate, perseverenţă, încredere şi satisfacţie în muncă. În formarea, dezvoltarea şi modificarea atitudinilor subordonaţilor, este foarte importantă atitudinea liderului militar, dar nu este suficient. Nu este singurul factor determinant în acest sens, deoarece, în mediul militar, există oameni cu niveluri educaţionale diferite, proveniţi din medii diferite, cu structuri de personalitate diferite. În aceste condiţii, anumite moduri de acţiune sunt stabilite prin regulamente şi norme specifice, însă formarea unor atitudini pozitive favorabile activităţii depinde în mare măsură de capacitatea empatică, de tactul pedagogic şi de abilităţile manageriale ale comandanţilor şi şefilor de la toate nivelurile ierarhice 6. Din punct de vedere formal, orice comandant este lider. De aceea, este esenţial să posede o cunoaştere generală a organizaţiei pe care o conduce şi să fie conştient de obiectivele ei pe termen lung şi scurt. Un lider trebuie să aibă capacitatea de a lucra în echipă. El nu poate reuşi totul de unul singur şi este eficace atunci când lucrează şi este în contact permanent cu factorii de răspundere din organizaţia pe care o conduce. De asemenea, liderul organizaţiei trebuie să aibă capacitatea de a-şi asuma riscuri şi să fie în măsură să recunoască ideile bune, să le sprijine activ şi să încurajeze acţiunea concretă. Comandanţii conduc şi răspund în mod nemijlocit de planificarea, organizarea, desfăşurarea, conţinutul şi logistica activităţii de relaţii publice la eşaloanele pe care le comandă şi în unităţile subordonate. În acest domeniu, ei sunt consiliaţi de personalul de relaţii publice. Principalele atribuţii ale comandanţilor în 4 Maior Cristina Iacobuţ, op.cit., p Ibidem, p Ibidem, p

158 desfăşurarea activităţii de relaţii publice sunt: să asigure liberul acces la informaţiile de interes public la nivelul eşalonului pe care îl comandă; să selecţioneze pentru a îndeplini funcţii de relaţii publice persoane care cunosc foarte bine misiunile, activitatea şi specificul eşalonului respectiv, au temeinice cunoştinţe militare şi de cultură generală, probitate morală, experienţă, aptitudini şi manifestă interes pentru activitatea de relaţii publice; să asigure participarea personalului de relaţii publice la activităţi de conducere, cum ar fi adunările, şedinţele de lucru cu locţiitorii etc.; să asigure informarea corectă şi oportună a personalului de relaţii publice din subordine despre toate aspectele de interes public ale activităţii eşalonului respectiv, a celor superioare şi subordonate şi să îl sprijine în activitatea de informare a cetăţenilor şi a personalului unităţii; să gestioneze, împreună cu personalul de relaţii publice, situaţiile de criză care ar putea avea un impact deosebit asupra opiniei publice sau a instituţiei şi să respecte prevederile dispoziţiei în vigoare privind informarea publică în situaţia producerii de accidente/incidente grave; să sprijine activitatea mijloacelor militare de informare în masă şi documentarea jurnaliştilor militari şi civili, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate. În situaţii de criză, planul de comunicare trebuie aprobat de comandant împreună cu conducerea acesteia. Odată cu intrarea crizei în faza acută, un elementcheie pentru rezolvarea ei îl constituie formarea centrului de informare publică, în cadrul căruia există echipe de lucru. Comunicarea în situaţii de criză se desfăşoară pe mai multe direcţii, rolul cel mai important avându-l specialistul în relaţii publice, sub directa îndrumare a comandantului organizaţiei. Pentru ca imaginea instituţiei să fie afectată cât mai puţin, trebuie să existe un plan de gestionare a crizei realizat înainte de momentul declanşării ei. Planul trebuie să prevadă strategiile de adoptat, membrii celulei de criză, purtătorul de cuvânt în perioada crizei, categoriile de public afectate, mesajele de emis şi prin ce canale. Planul trebuie să fie aplicat cu stricteţe, după ce este aprobat de comandant. 158

159 PARTICULARITĂŢI ALE COMBUSTIILOR RAPIDE ÎN APARATE Conf. univ. dr. ing. Mihai DIANU Facultatea de Pompieri a Academiei Al.I. Cuza Bucureşti În cazul unor recipiente sau conducte care conţin sau prin care tranzitează amestecuri explozive este de o importanţă capitală să se aprecieze natura combustiei rapide (deflagraţie sau detonaţie) care ar putea avea loc aici. Această informaţie este esenţială în vederea estimării efectelor distructive şi a eficacităţii unor eventuale sisteme de decomprimare sau de inhibare a fenomenului exploziv. De exemplu, acelaşi tip de rezervor poate suporta numai o aruncare a capacului în cazul unei deflagraţii sau poate fi distrus în întregime în cazul în care conţinutul arde printr-o combustie de tip detonant. Detonaţia prezintă particularităţi care o diferenţiază de deflagraţie: presiunea de explozie prezintă un vârf de circa de ori mai mare decât presiunea iniţială (faţă de 3-10 ori în cazul deflagraţiei); distribuţia de presiune este neuniformă în interiorul recipientului; unda de detonaţie se reflectă multiplu de pereţii vasului, fapt ce măreşte solicitarea la rupere a materialului acestora şi explică valorile foarte mari atinse la vârful de presiune; brizanţa detonaţiei este net superioară celei produse prin deflagraţie. Aceste particularităţi ale detonaţiei conduc la concluzia că dotarea recipientelor cu supape de siguranţă sau cu dispozitive de dispersare a presiunii ori de inhibare a fenomenului exploziv este inutilă şi reprezintă o falsă asigurare a unui aparat tehnologic. În situaţii în care nu este posibilă detonaţia, timpul de atingere al presiunii maxime de explozie depinde de parametrii geometrici ai recipientului închis şi de parametrii de stare ai substanţei care arde exploziv, astfel: volumul vasului [Presiunea maximă este atinsă cu atât mai repede, cu cât volumul este mai mic]. Cele 3 curbe de mai jos reprezintă creşterea de presiune (la explozie) până la valoarea maximă pentru 3 vase tehnologice având volumele V 1 <V 2 <V 3 ceea ce implică t 1 <t 2 <t 3. Fig. 1 Influenţa volumului recipientului(v) asupra timpului de atingere a presiunii maxime de explozie(t) 159

160 presiunea iniţială [Presiunea maximă este atinsă cu atât mai repede, cu cât presiunea iniţială din recipient este mai mare]. Cele 3 curbe de mai jos reprezintă creşterea de presiune raportată la timp, în caz de explozie,în interiorul a 3 aparate având acelaşi volum însă presiuni iniţiale diferite P i1 > P i2 > P i3. Aceasta implică t 1 <t 2 <t 3. Fig. 2 Influenţa presiunii iniţiale(p i ) din recipient asupra timpului de atingere a presiunii maxime de explozie(t) temperatura iniţială [Presiunea maximă este atinsă cu atât mai repede, cu cât temperatura iniţială este mai mare]. Cele trei curbe reprezintă creşterea presiunii de explozie, cu timpul în cazul a 3 aparate având volum şi presiune iniţiale egale dar temperaturi iniţiale diferite T i1 >T i2 >T i3. Acest fapt implică imediat t 1 <t 2 <t Fig. 3 Influenţa temperaturii iniţiale din recipient(t i )asupra timpului de atingere a presiunii maxime de explozie(t) Cei trei factori evidenţiaţi anterior la o explozie nedetonantă exprimă suportul teoretic al apariţiei unor sisteme de inhibare a combustiei rapide în recipientele tehnologice. Timpul de acţionare al acestor sisteme de protecţie este de ordinul milisecundelor.

161 În general, se apreciază destul de greu când un fenomen exploziv poate evolua către detonaţie. Este cunoscut faptul că, practic aproape toate amestecurile inflamabile de hidrocarburi gazoase în aer pot detona, mai ales în condiţii de turbulenţă intensă. Un rol important în posibilitatea de trecere de la deflagraţie la detonaţie îl au dimensiunile geometrice ale recipientului sau ale conductei care conţine substanţa inflamabilă. Astfel raportul lungime/diametru (L/D) poate condiţiona, în anumite cazuri, trecerea către combustia de tip detonant. Literatura de specialitate oferă valori minime aproximative pentru raportul de mai sus, care dacă nu sunt depăşite, oferă posibilitatea de a se interveni asupra fenomenului exploziv în vederea inhibării acestuia. Valorile L/D indicate mai jos sunt obţinute în condiţii de non-turbulenţă şi la presiunea atmosferică. Amestec exploziv Raport L/D pt. producerea detonaţiei Hidrocarburi saturate-aer 75 Hidrogen-aer 50 Hidrocarburi-oxigen <10 Dacă presiunea iniţială creşte, valoarea raportului L/D are tendinţa să scadă. Din tabelul de mai sus observăm preponderenţa clară a lungimii faţă de diametru pentru producerea detonaţiei. Astfel de situaţii se întâlnesc, mai ales la conducte (trasee lungi) care transportă amestecuri explozive. Cu toate acestea s-au constatat detonaţii şi la recipiente la care raportul L/D era sub cel indicat în tabel. Astfel de situaţii se întâlnesc atunci când: s-a produs detonaţie/deflagraţie anterioară în timp într-o conductă de intrare într-un recipient care se încadrează în condiţiile arătate pentru o explozie detonantă; se produce o aprindere instantanee a unui volum mare de gaze care conduce la o comprimare adiabată a amestecului exploziv. Cele expuse mai sus evidenţiază unele particularităţi ale fenomenului exploziv, de reţinut în activitatea de prevenire a combustiilor rapide, care pot fi urmate, în plus şi de incendii devastatoare. BIBLIOGRAFIE 1. M. Dianu, Gh. Andrei Particularităţi şi efecte ale combustiilor rapide în instalaţiile tehnologice şi în atmosfera liberă SIGPROT 2001; 2. Florea M. Pericol de explozie în industrie MICh. 161

162 MODELAREA DESCOMPUNERII TERMICE ŞI A APRINDERII MATERIALELOR SOLIDE Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU Academia de Poliţie Al.I. Cuza, Facultatea de Pompieri Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii 162 INTRODUCERE În ultimii ani au apărut mai multe modele ale procesului de ardere. Aceste modele, se pot clasifica plecând de la tehnica adoptată pentru a descrie transformarea combustibilului utilizat în produse volatile şi alte produse ale arderii, astfel: 1. Modele termice simple: modele algebrice şi analitice; modele integrale. 2. Modele avansate incluzând: modele analitice; modele numerice. În cazul modelelor termice, premiza de bază este aceea că arderea va avea loc atunci când temperatura va atinge o valoare egală cu aşa-numita temperatură de ardere. Cu această premiză, problema este mult simplificată, urmând ca numai bilanţul energetic global să fie verificat. Modelele termice algebrice şi analitice ignoră în cea mai mare parte, procesele fizice şi chimice care au loc, tocmai pentru a reduce în final, complexitatea soluţiei obţinute. De exemplu, densitatea fluxului termic este exprimată ca o funcţie a poziţiei frontului de ardere. Aplicabilitatea acestui tip de model este totuşi limitată datorită incapacităţii de a oferi ca ieşire detalii avansate asupra produşilor de reacţie obţinuţi. Modelele termice integrale utilizează tehnica soluţiilor numerice pentru rezolvarea distribuţiei de temperatură şi densitate a fluxului termic. Acestea pot lua în considerare numeroase fenomene fizice care au loc. Cu toate acestea, la fel ca şi modelele termice, modelul integral neglijează cinetica reacţiilor chimice şi este bazat din nou numai pe criteriul temperaturii critice. Prin reducerea sistemului de ecuaţii diferenţiale ce descriu conservarea energiei într-un sistem de ecuaţii diferenţiale ordinare, modelele termice integrale sunt relativ simple şi nu necesită un efort de calcul numeric deosebit. Totuşi, acurateţea rezultatelor obţinute nu este la fel de ridicată ca în cazul rezolvării directe a sistemului de ecuaţii diferenţiale original, care descrie fenomenul în cauză. Moghtaderi & co. [1], Spearpoint şi Quintiere [2], [3] dau câteva exemple de modele termice integrale. Criteriul temperaturii critice de ardere utilizat în modelele termice este echivalent cu ipoteza că procesele chimice sunt mult mai rapide decât procesele de

163 difuzie. Deoarece temperatura de aprindere este considerată a fi egală cu temperatura de ardere, timpul de apariţie a fazei gazoase este ignorat. Pentru materialele solide uzuale, procesul global de ardere este controlat de cinetica chimică la temperaturi scăzute şi de difuzie la temperaturi ridicate. Incendiile de clădiri au loc de regulă întro plajă variată de temperaturi ( º C), astfel încât atât cinetica reacţiilor chimice, cât şi difuzia ar trebui luate în considerare. Acest lucru a condus la impunerea modelelor avansate. În cazul modelelor avansate, procesele chimice sunt descrise, de regulă, pe schema reacţiilor cinetice de ordinul întâi. Pornind de la aceste scheme, modelele pot fi clasificate astfel: 1. model într-un singur pas, global; 2. model bazat pe mai multe reacţii care au loc în fiecare fază a arderii; 3. model global, în două faze de ardere. Denumirea de pas sau fază, se referă la etapele necesare pentru a descompune în produşi de ardere, un combustibil dat. De exemplu, un singur pas, înseamnă că transformarea are loc direct, fără a se obţine produşi de reacţie intermediari. Termenul global se referă la modul cum sunt tratate energiile luate în considerare la procesul de ardere. De exemplu, în cazul modelului bazat pe mai multe reacţii care au loc în fiecare fază a arderii, se calculează energia de activare ca un efect combinat (cumulativ) al tuturor sub-reacţiilor. În cazul modelului global, energia de activare este utilizată pentru toate sub-reacţiile care au loc în una din cele două faze ale arderii. Un exemplu de dezvoltare a unui model avansat este modelul lui Kung [4]. Acesta a inclus proprietăţi variabile cu temperatura, precum şi transferul termic convectiv. Modelul lui Kung a fost dezvoltat ulterior ţinându-se cont de structura poroasă a diferitelor materiale solide DiBlasi [5], de schimbările de structură care pot avea loc Parker [6] sau de efectul conţinutului de umiditate (Atreya [7]; Moghtaderi & co. [1]). Conform studiului bibliografic realizat de Moghtaderi [1], cinetica tipică în cazul arderii globale a celulozei a fost descrisă de numeroşi autori, concluzionându-se că energia de activare poate lua valori între 33.4 kj/mol şi kj/mol, în timp ce factorul exponenţial al modelului variază între 0.1 şi 6.8x10 9 s -1. Un alt exemplu de model avansat este modelul într-un singur pas, global al lui Atreya [7], modelul bazat pe mai multe reacţii care au loc în fiecare fază a arderii, al lui Parker [6] şi modelul global, în două faze de ardere a lui DiBlasi [5]. MODELE TIPICE DE ARDERE Aşa cum s-a menţionat în capitolul 1, modelul termic integral Quintiere s-a aplicat la problema conducţiei termice tranzitorii unidimensionale (Quintiere şi Rhodes [8]; Spearpoint şi Quintiere [9]). În acest caz, poziţiei frontului de ardere i-a fost alocată o temperatură fixă de ardere. Modelul a dat rezultate foarte bune în cazul arderii materialelor termoplastice. Cu câteva modificări, acest model este utilizat şi în cazul arderii lemnului în aşa-numitul calorimetru tip con (Spearpoint şi Quintiere 163

164 [9]). Un anumit grad de concordanţă cu rezultatele experimentale poate fi notat şi în acest caz. Cu toate acestea, aplicarea modelului în cazul situaţiilor descrise de reacţii chimice şi fenomene fizice complicate, conduce la rezultate limitate. Janssens a propus un model de ardere mai avansat cu privire la comportarea structurilor din lemn expuse la acţiunea focului (Janssens [10]; [11]). Modelul se bazează pe transferul de căldură unidimensional în perete şi presupune o valoare nulă a căldurii de reacţie. Conţinutul de umiditate a materialului a fost luat în considerare, dar fără a ţine cont de migrarea acestei umidităţi către suprafaţa rece. Trăsătura importantă a acestui model este aceea că ţine cont de contracţia materialului în timpul arderii. Rata de contracţie a materialului este bazată pe corelaţia lui White (White şi Nordheim [12]) obţinută în condiţiile unor teste standard de aprindere (ASTM E119). Yuen & co. [13] a dezvoltat un model matematic tridimensional pentru studierea arderii materialelor pe bază de lemn, cu un conţinut important de umiditate. Acest model conţine detalii ale procesului de evaporare a conţinutului de umiditate, proprietăţi anizotropice ale materialului şi convecţia gazelor din conţinutul lemnului, convecţie indusă de variaţia presiunii acestor gaze. Tipul de ardere descris de model este dat de o reacţie tip Arrhenius de ordinul întâi. În total, modelul descrie pe baza a şase reacţii, descompunerea termică a materialului solid. Un alt tip de model are ca bază de calcul impunerea în calculul numeric, a unei mase pierdute prin procesul de ardere a materialului studiat Bonnefoy & co. [14]. Valorile obţinute pentru cinetica arderii sunt în acest caz: energia molară E = 125 kj/mol şi exponentul A = 1.25 x 10 8 s -1. Yuen & co. [13] au găsit că masa pierdută de materialul solid, calculată numeric, este inferioară datelor experimentale, cauza fiind în special utilizarea unei singure reacţii cinetice în cadrul modelului. Metoda de determinare a cineticii celor şase reacţii corespunzătoare principalilor constituenţi a fost dezvoltată ulterior. Datorită complexităţii modelului, în condiţii diferite de încălzire a materialului, acest model a fost puţin utilizat. Modelul de ardere unidimensională a lui Atreya se încadrează în categoria modelelor avansate, de tipul global, într-un singur pas. Acest model se bazează pe studiul arderii lemnului care porneşte de la ipoteza împrăştierii orizontale a flăcării. Modelul rezolvă ecuaţia conducţiei termice cu variaţia locală a densităţii şi a proprietăţilor termice. Modelul Atreya cu îmbunătăţirile ulterioare privind produşii de reacţie, conţinutul de umiditate şi alte elemente sunt utilizate curent în cercetările avansate în domeniul arderii, motiv pentru care în capitolul următor este prezentat în detaliu. 164 MODELUL DE ARDERE TIP ATREYA Schematic acest model este prezentat în Figura 1, împreună cu ecuaţiile specifice bilanţului energetic precum şi condiţiile iniţiale şi la limită considerate.

165 Fig. 1 Modelul Atreya Schema bilanţului densităţilor fluxurilor termice este: Ecuaţia de bilanţ a densităţilor fluxurilor termice la nivelul suprafeţei reci T λ = F α s s (1) y Ecuaţia conducţiei termice pe direcţia y: T T ρ c p = λ (2) t y y Ecuaţia de variaţie în timp a densităţii materialului solid: E ρ RT = A ( ρ ρ c ) e (3) t Condiţia iniţială este: la t = 0 ρ = ρ ; T = T (4) Notaţiile din figura 1 sunt următoarele: kw F densitatea fluxului termic la care este expus peretele rece 2 m ; T temperatura curentă a solidului [ K ]; T s - temperatura suprafeţei solidului [ K ]; T - temperatura mediului ambiant [ K ]; t - timpul [ s ]; kw α coeficient de transfer termic prin suprafaţă m K ; 2 e baza logaritmului natural; s ; 1 A factor exponenţial [ ] E energia de activare 4 4 ( T T ) σ ( T T ) kj mol K ; R constanta universală a gazului perfect, = 8, kj mol K 3 ; 165

166 λ coeficientul de conducţie termică kw ; m K c p căldura masică la presiune constantă a solidului ρ densitatea iniţială a solidului kg 3 m ; ρ c densitatea materialului consumat prin ardere kg 3 m ; J kg K ρ densitatea solidului la temperatura mediului ambiant σ constanta de radiaţie a lui Stefan-Boltzmann y direcţia perpendiculară pe suprafaţa solidului [ ] W m K m. 2 ; ; kg 3 m ; Din punct de vedere al fenomenului fizic, problema poate fi descrisă astfel: o placă combustibilă dintr-un material solid (lemn, în metoda propusă de Atreya), iniţial aflată în echilibru cu mediul înconjurător, este supusă în acest moment ( t = 0) la densitatea de flux radiativ constantă F. Se presupune că faza gazoasă este de natură inertă (nu au loc fenomene de oxidare) şi că influenţele date de eventualele despicări, alunecări, reduceri, modificări ale granulaţiei materialului solid, sunt neglijabile. De asemenea, interacţiunea dintre densitatea fluxului termic F şi produsele de natură gazoasă ale arderii sunt neglijabile. Valoarea lui F este determinată ca o valoare medie în timp. Materialul solid, se consideră de asemenea a fi non-diatermic şi opac la acţiunea lui F. FAZELE ARDERII MATERIALULUI SOLID Modelul Atreya presupune patru faze distincte. Faza de încălzire iniţială caracterizată prin încălzirea suprafeţei solidului până la temperatura T ay, care este definită ca fiind valoarea lui T la începutul arderii. În această etapă nu au loc reacţii chimice (Fig. 2a) şi deoarece materialul este considerat uscat, evident nu avem influenţe ale umidităţii. Modificarea densităţii materialului solid este de asemenea neglijabilă, deoarece temperatura materialului solid este apropiată de temperatura de ardere. În faza următoare de încălzire (regimul tranzitoriu Fig. 2b), eliberarea substanţelor volatile la suprafaţa materialului solid coincide cu formarea frontului de ardere. În această etapă are loc o creştere rapidă a masei de substanţe volatile precum şi o pierdere de căldură prin convecţie şi radiaţie importante la nivelul suprafeţei materialului solid. Temperatura suprafeţei solidului şi a substanţelor volatile emise, cresc până când se formează un strat de material solid ars, la interfaţa cu mediul ambiant (Fig. 2c). În acest strat nou format, temperatura are valoarea T c. Etapa finală 166

167 de încălzire este caracterizată prin creşterea grosimii stratului de material solid ars şi scăderea fluxului masic m& (Fig. 2d). Fig. 2 Fazele arderii materialului solid ECUAŢII DE BAZĂ ŞI IPOTEZE SIMPLIFICATOARE Modelul Atreya presupune în principal trei ipoteze simplificatoare. Ca primă ipoteză, interacţiunile termice dintre gazele volatile şi materialul solid de bază, se neglijează. Este cunoscut faptul că generarea gazelor volatile în interiorul materialului solid poate produce presiuni ridicate în funcţie de porozitatea materialului. Transferul de căldură dintre gazele volatile şi stratul de material ars, care se măsoară prin cantitatea c pg ( Ts Tc ) unde c pg este căldura masică la presiune constantă a gazelor volatile, se poate neglija. Efectele de condensare şi regazeificare sunt de asemenea ignorate deoarece gradientul de temperatură descreşte cu cât se înaintează în grosimea materialului solid. O a doua ipoteză este aceea că procesele chimice care au loc în cadrul descompunerii materialului solid uscat, pot fi modelate printr-o singură ecuaţie conţinând trei parametri fixaţi: densitatea materialului ars ρ c, factorul exponenţial A şi energia de activare E. Această ipoteză reprezintă într-adevăr o idealizare a procesului deoarece în realitate, lemnul se descompune într-o manieră mult mai complexă, rezultând foarte multe componente. Cea de a treia ipoteză este aceea referitoare la căldura de reacţie presupune a fi neglijabilă. Acest lucru arată că Δ H ay care se Δ atât în procese exoterme, cât şi H ay 167

168 168 endoterme, are o valoare mult mai mică decât termenul ce descrie difuzia termică în ecuaţia de conservare a energiei. Cu ipotezele de mai sus, ecuaţiile modelului şi condiţiile la limită sunt cele descrise în fig. 1. Densitatea şi conductivitatea termică a lemnului sunt funcţie de temperatura materialului solid. Se presupune de asemenea că există o proporţionalitate între coeficientul de conducţie termică şi densitatea materialului solid = = ρ λ ρ ρ λ k. În aceste condiţii, la ecuaţiile (1), (2) şi (3) se adaugă: Variaţia masei: t y m = ρ (4) Condiţiile la limită şi iniţiale: ( ) ( ) 1, 0 Γ = s T T t y T ρ (5) ( ) ( ) = = T t T y T, 0, (6) ( ) = ρ ρ 0, y (7) în care: m masa solidului [ ] kg ; ( ) ( ) Γ = T s T s F T F T σ α pierderea de căldură convectivă şi radiativă liniarizată. Pentru transpunerea în modelul numeric, este mult mai convenabil de lucrat cu forma adimensională a ecuaţiilor (1) (7). În acest sens se fac următoarele notaţii: = = = = τ ρ ρ ρ t t L y y T T T * * * * ; ( ) = = = ρ ρ δ τ c A A T R E E * * * ; ( ) = = = c p L F kt L ρ λ α α τ ρ / / / 2 (8) Forma adimensională a sistemului iniţial va fi deci: ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )( ) Γ = Γ = = = = = = = 1 1 / / 1 1 0, 1,,0,0 2 * * * * 4 * * * * * * * * * * * * * * * / * * * * * * * * * * * s s s T E T T F T F T T t y T t T y y T t y m e A t y T y t T α α ρ ρ ρ δ ρ ρ ρ ρ (9)

169 În care * s T este temperatura medie de suprafaţă calculată în intervalul de timp * * * considerat. Dacă se defineşte numărul lui Damkohler ca fiind D = A exp( E / T ) atunci avem: * * ρ T * * * * ay = D( ρ δ ) exp ( E / T ) 1 * ay * t T (10) * * ρ Pentru valori ridicate ale lui E, valoarea derivatei * t va fi foarte mică când * T este apropiat de temperatura de ardere. În aceste condiţii, se poate utiliza ρ * = 1 ca soluţie aproximativă a densităţii în faza iniţială a arderii (faza de încălzire statică a suprafeţei). În aceste condiţii, temperatura de încălzire statică a suprafeţei se obţine din prima şi a cincia ecuaţie din (9) : * * * 1 y * 2 * Γy +Γ t * y T = + static 1 erfc e erfc Γ t + Γ * * 2 t 2 t (11) Pentru stagiul următor (arderea iniţială), sistemul de ecuaţii se scrie din nou, introducând T = T * + θ : * static 2 * * θ θ 1 ρ T static θ = + + * *2 * * * * t y ρ y y y * * * ρ = * ( * ) E Tay D ρ δ exp 1 * * * t Tay Tstatic + θ * * θ * ( ) ( 1 ρ ) T static Γθ 0, t = * * * * y ρ y ρ * * ρ ( y,0) = 1 * * θ ( y,0) = θ (, t ) = 0 În mod similar ecuaţiei (12) se procedează şi pentru celelalte faze ale arderii. Folosind forma adimensională pentru câteva valori de intrare impuse: * 11 * * A = 10 ; E = 40; δ = 0,3; Γ = 0, 4 (13) rezultă valorile numerice pentru temperatura, respectiv timpul de aprindere adimensionale: * * T ay = 1,5; tay = 0,27 (14) În mod similar se pot obţine şi celelalte mărimi de calcul din sistemul de ecuaţii diferenţiale (12), având în vedere că acestea se rezolvă cuplat. În concluzie, se poate spune că modelul de ardere tip Atreya, reprezintă precursorul şi stă la baza tuturor modelelor de ardere mai avansate, care de altfel au fost şi implementate în programele de calcul comerciale de referinţă (Exemplu: FDS Fire Dynamic Simulator dezvoltat de NIST, şi nu numai). Prezentarea detaliată a modelului fizic şi a sistemului de ecuaţii aferent a reprezentat un imbold pentru crearea propriului program de calcul numeric la Facultatea de Pompieri. (12) p 169

170 BIBLIOGRAFIE 1. Moghtaderi, B., V. Novozhilov, D. F. Fletcher şi J. H. Kent (1997), An integral model for the transient pyrolysis of solid materials, Fire and Materials, 21(1): Spearpoint, M. J. şi J. G. Quintiere (2000), Predicting the burning of wood using an integral model, Combustion and Flame, 123: Spearpoint, M. J. şi J. G. Quintiere (2001), Predicting the Piloted Ignition of Wood in the Cone Calorimeter Using an Integral Model - Effect of Species, Grain Orientation and Heat Flux, Fire Safety Journal, 36: pp Kung, H. C. (1972), A mathematical model of wood pyrolysis, Combustion and Flames, 18: Blasi, C. D., S. Crescitelli, G. Russo şi A. C. Fernandez-Pello (1993), 2nd Int. Symp. On Fire Safety Science, Hemisphere Pub. Co. 6. Parker, W. J. (1992), Prediction of the heat release rate from basic measurements, Heat Release in Fires. V. Babrauskas and S. J. Grayson. London and New York, Elsevier Applied Science. 2: Atreya, A. (1984), Pyrolysis, Ignition and Fire Spread on Horizontal Surface of Wood, NBS-GCR , National Bureau of Standard. 8. Quintiere, J. G. şi B. Rhodes (1994), "Fire growth models for materials", NIST-GCR , National Institute of Standards and Technology. 9. Spearpoint, M. J. şi J. G. Quintiere (2001), Predicting the Piloted Ignition of Wood in the Cone Calorimeter Using an Integral Model - Effect of Species, Grain Orientation and Heat Flux, Fire Safety Journal, 36: pp Janssens, M. (1994), Thermo-physical properties for wood pyrolysis models, Pacific Timber Engineering Conference, Gold Coast, Australia. 11. Janssens, M. L. (2004), Modeling of the thermal degradation of structural wood members exposed to fires, Fire and Materials, 28: White, R. şi E. Nordheim (1992), Charring rate of wood for ASTM E119 exposure, Fire Technology, 28: Yuen, R., R. Casey, G. d. V. Davis, E. Leonardi, G. H. Yeoh, V. Chandrasekaran şi S. J. Grubits (1997), Three-dimensional mathematical model for the pyrolysis of wet wood, Fire Safety Science - Proc. 5th Interl. Symp., International Association of Fire Safety Science. 14. Bonnefoy, F., P. Gilot şi G. Prado (1993), A three-dimensional model for the determination of kinetic data from the pyrolysis of beech wood, Journal of Analytical and Applied Pyrolysis, 25:

171 EVALUAREA ENERGIEI ELECTROSTATICE PENTRU DISPERSII DE PRODUSE INFLAMABILE. RISCUL DE INCENDIU/EXPLOZIE Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU Academia de Poliţie Al.I. Cuza, Facultatea de Pompieri Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii Abstract The paper aims to present a valuation of electrostatic energy for inflammable product dispersions, as well as a presentation of fire and explosion hazard relating threats. 1. ELEMENTE GENERALE REFERITOARE LA DISPERSIILE DE PRODUSE INFLAMABILE În procesele tehnologice din industrie atunci când lichide, vapori ai lichidelor, gaze inflamabile sub presiune, sunt refulate/dispersate prin orificii cu secţiune redusă, au loc, intense procese de încărcare electrostatică, datorită în principal fenomenelor de frecare cu elementele solide ale instalaţiilor, conductelor etc. şi cu straturile de aer din atmosferă. Aceste fenomene pot fi generate din caza; [2],[3],[4]: jeturilor generate de supraîncărcarea unui rezervor cu produse inflamabile; scăpărilor/pierderilor de gaze depozitate la presiune înaltă care datorită refulării în atmosferă; jeturilor generate la refularea de lichide aflate iniţial sub presiune mai mare decât presiunea atmosferică: ruperii/deteriorării totale sau parţiale a unor elemente tehnice cum sunt de exemplu, racordurile unor conducte etc.; porilor de la diferite operaţii de sudare sau datorită coroziunii; neetanşeităţilor/deteriorărilor uneia/mai multor garnituri. Dispersia în atmosferă a unor substanţe inflamabile, determinate de anumite cauze tehnice, poate genera apariţia norilor sub formă dispersă, care se pot încărca electrostatic. Pentru evaluarea riscului de incendiu/explozie, datorat proceselor de încărcare electrostatică a norilor de produse inflamabile, mărimea determinantă o reprezintă energia electrostatică a acestora. 2. EVALUAREA ENERGIEI ELECTROSTATICE PENTRU DISPERSII DE SUBSTANŢE INFLAMABILE 2.1 Ipoteze simplificatoare Pentru evaluarea energiei electrostatice a dispersiilor în conţinut cu gaze/vapori inflamabili, se adoptă următoarele ipoteze simplificatoare: [4] 171

172 dispersia lichidelor inflamabile/gazelor are loc la valori diferite ale presiunii în zona de refulare, situaţie care generează un proces de încărcare electrostatică, neuniform; dispersia se realizează în atmosferă la presiune atmosferică (p 0,1 MPa ), 3 având densitatea ρ = 1, 28kg m, la temperatură constantă/presiune constantă a mediului ambiant; în atmosferă, la nivelul solului, se consideră că nu există circulaţie a maselor de aer/zone cu turbulenţe care să afecteze geometria dispersiei; încărcarea cu sarcină electrică are loc exclusiv, datorită proceselor intense de frecare, între straturile de substanţe inflamabile/gaze cu suprafeţele de contact şi/sau cu aerul din atmosferă; dispersia se repartizează spaţial, iar forma dispersiei/norului astfel generat, poate fi asimilată unei forme geometrice regulate de tip sferă sau semisferă; dispersia produselor de lichide inflamabile/gaze, se realizează direct în atmosferă. Determinarea energiei electrostatice pentru nor dispers, se realizează utilizând teorema lui Gauss pentru calculul fluxului electric Ψ, scrisă sub forma: Ψ = S r r D ds = q int. = v ρ dv, (1) v în care D este inducţia electrică, ds element de arie de pe suprafaţa de calcul S care mărgineşte volumul v, q int. sarcina electrică aflată în interiorul suprafeţei închise S, dv elementul de volum, iar ρ v = dq int. /dv densitatea de volum a sarcinii electrice. 2.2 Modelul norului de dispersie cu formă sferică/semisferică Se consideră o suprafaţă sferică S ca în figura nr. 1, de rază r, concentrică cu sfera de rază R, care aproximează forma dispersiei. [1],[4] În acest caz, vectorul câmp electric este radial, iar valoarea sa depinde numai de distanţa r, până la centrul sferei: r r 2 Ψ = D ds = D ds = D ds = D S = 4 π r D. (2) S S S În relaţia (2), s-a notat cu S aria suprafeţei sferei de rază r. Intensitatea câmpului electric E, în exteriorul sferei (r R) admite expresia: D q E = =. (3) 2 ε 4 π ε r În relaţia (3), s-a considerat că întreaga sarcină electrică a dispersiei are valoarea q şi este concentrată în centrul sferei care modelează dispersia. Potenţialul V într-un punct aflat la distanţa r de centrul sferei rezultă: r r r r r q dr q V = E dr = E dr = =. (4) 2 4 π ε r 4 π ε r Intensitatea câmpului electric E, în interiorul sferei (r < R), care modelează dispersia, rezultă din relaţia (2). 172

173 Pentru determinarea sarcinii electrice, q int. cuprinsă în interiorul sferei de rază r, se consideră că dispersia este caracterizată de densitatea constantă a sarcinii de volum ρ v : q ρ v = = const., 4 3 π R 3 şi deci r qint. ρv π r = q 3 R3 =. (5) Rezultă, astfel, că: 3 D q r ρv E = = = r. (6) 2 3 ε 4 π ε r R 3 ε Din relaţia (6) se observă faptul că, în interiorul sferei care modelează dispersia, intensitatea câmpului electric, creşte proporţional cu distanţa r de la centrul sferei. dr S r R dθ O r ϕ θ r sinθ M ds dϕ R P Figura 1 - Calculul potenţialului electric pe suprafaţa sferei de rază R. Potenţialul electric într-un punct aflat la distanţa r de centrul sferei rezultă: r r r R r r V = E dr = E dr = E dr E dr. (7) R Dacă în relaţia (7), se introduc expresiile (3) şi (6) ale câmpului electric, în exteriorul şi respective, în interiorul sferei care modelează dispersia, se obţine: R r = = 2 q q r dr 3 q r V dr 1. (8) π ε r 4 R R R π ε π ε 3 R Din relaţia (8), se observă faptul că, în centrul sferei care modelează dispersia (r = 0), potenţialul electric V 0, are expresia: 3 q V0 =, (9) 2 4 π ε R iar din relaţia (6) rezultă că, în centrul sferei de rază R, intensitatea câmpului electric E 0 =

174 Densitatea de energie w a câmpului electric, se poate calcula din relaţia: 2 dw w = = 1 ε E = D E = D. (10) dv ε Pe baza relaţiilor (3) şi (6) rezultă: în exteriorul sferei de rază R energia totală W e în câmpul electric este: q We = w dv = 1 1 ε E 4 π r 2 dr = π ε R V R 2 ; (11) în interiorul sferei de rază R, energia totală W i în câmpul electric este: W i = 2 2 w dv = ε E 4 π r dr = V R q. (12) 4 π ε R Energia totală W acumulată în câmpul electric determinat de dispersia încărcată cu sarcina electrică totală q, admite expresia: [4] π ρv R 3 q W = We + Wi = =. (13) 15 ε 5 4 π ε R Acelaşi rezultat se obţine dacă se calculează energia totală W pe baza relaţiei: 1 W = V dq. (14) 2 Sarcina electrică dq poate fi calculată din relaţia: 2 dq = ρ v dv = ρ v 4 π r dr, (15) în care s-a luat în consideraţie o coajă sferică de rază r (r < R) şi de grosime dr. Având în vedere expresia (8) a potenţialului electric în interiorul sferei de rază R, precum şi expresia (15) a sarcinii electrice dq, energia totală W rezultă din relaţia (14): R q r 2 3 q W = 1 ρ v 4 π r dr =, (16) π ε R R 5 4 R 0 3 π ε expresie identică cu relaţia (13). Pentru stabilirea unei relaţii de forma (4), pentru calculul potenţialului V R pe suprafaţa sferei de rază R, se poate utiliza relaţia [1]: 1 ρv dv VR = 4 π ε, (17) d V în care d este distanţa dintre punctul P şi punctul M de pe suprafaţa sferei încărcată cu sarcină electrică de densitate de volum ρ v ; elementul de volum dv, în coordonate sferice, are expresia: 2 dv = ds dr = r sinθ dr dθ dϕ. (18) În relaţia (4), r este raza unei sfere concentrice cu sfera de rază R (r < R), θ unghiul azimutal, ϕ unghiul ecuatorial, iar aria ds a dreptunghiului curbiliniu pe suprafaţa sferei de rază r are valoarea: ds = r 2 sinθ dθ dϕ. (19) Distanţa d dintre punctul P şi punctul M aflat în centrul elementului de volum dv. rezultă din triunghiul OMP: 2 2 d = r + R 2 R r cosθ. (20) 174

175 175 Potenţialul V P al punctului P aflat pe sfera de rază R, plecând de la relaţia (17) şi relaţiile (18) şi (20), rezultă din expresia: + = R v P r R R r d d dr r V cos 2 sin 4 π π θ ϕ θ θ ε π ρ. (21) Calculul integralei (21) conduce la rezultatele: = π π ϕ d (22) respectiv: R r R R r d 2 cos 2 sin = + π θ θ θ. (23) Pentru rezolvarea integralei (23) a fost utilizată notaţia: cosθ = r R R r x. (24) Prin derivarea relaţiei (24) în raport cu unghiul θ, se obţine: θ dθ r R dx = sin 2, sau r R dx d = 2 sin θ θ. (25) Utilizând notaţia (24) şi expresia (25), integrala (23), devine: R x r R x dx r R r R r R r R r R ) ( ) ( ) ( ) ( = = + +, rezultat care este indicat în relaţia (23). Având în vedere rezultatele (22) şi (23), integrala (21) devine: R dr R r V v R v P = = ε ρ ε π ρ π. (26) Dacă se are în vedere faptul că, sarcina electrică totală q cuprinsă în sfera de rază R admite expresia: v R q ρ π = 3 4 3, (27) relaţia (26), poate fi scrisă şi sub forma: R q V P = ε π 4. (28) Intensitatea câmpului electric E P, pe suprafaţa sferei de rază R, valoare care se ia în calculul riscului/pericolului de apariţie a unei descărcări electrice la marginea norului de dispersie şi care ar putea iniţia aprinderea/inflamarea amestecului, admite expresia: R R q V E v P P = = = ε ρ ε π 3 4 grad 2. (29) Din relaţia (28) se poate calcula capacitatea electrică C a dispersiei: R V q C P = = ε π 4. (30)

176 3. RISCUL DE INIŢIERE A UNUI INCENDIU /UNEI EXPLOZII LA NORII DE PRODUSE INFLAMABILE Riscul de iniţiere a unui incendiu sau a unei explozii, în cazul unor dispersii formate din picături de vapori ai unor lichide inflamabile sau după caz, gaze, depinde de: temperatura de inflamabilitate a lichidului, probabilitatea de apariţie a descărcării electrice între limitele de inflamabilitate ale dispersiei, sarcina electrică totală a norului, energia disipată în canalul de descărcare electrică etc.[2],[3] Analiza statistică a accidentelor înregistrate, a pus în evidenţă faptul că, în procesele industriale, cauzele cele mai frecvente ale pierderilor de lichide/gaze inflamabile, sunt determinate în principal de: deteriorarea, ruperea, cedarea, nefuncţionarea după caz, a garniturilor de etanşare, armăturilor, flanşelor, ventilelor acţionate mecanic sau automatizat, supapelor de siguranţă, conductelor etc. În cazurile reale, energia electrostatică acumulată în norii de dispersie, poate fi calculată din relaţia (13), în care se observă faptul că, energia norului, cu densitate constantă de sarcină volumică ρ v, variază cu puterea a 5-a a razei acestuia. [1] De asemenea, din cercetările realizate în occident, rezultă faptul că, intensitatea câmpului electric la periferia norului nu depăşeşte 200 kv/m, valoare care se află sub cea la care apar fenomene de descărcare electrică..[2],[3] Pentru aer neimpurificat şi uscat, intensitatea câmpului electric la care se iniţiază fenomene de descărcare electrică este de circa 3000 kv/m.[4] Valorile indicate ca rezultat al cercetărilor realizate, pune în evidenţă faptul că, teoretic, iniţierea unor fenomene de descărcare electrică şi deci aprinderea/inflamarea norilor de dispersii, pare improbabilă, deşi energia acumulată în nor este mult mai mare decât energia minimă de aprindere. Dacă însă, sarcina electrică a norului este transferată parţial, unui element metalic al instalaţiei, izolat electric şi aflat în apropiere, în puncte ale acestuia pot să fie generate valori ale câmpului electric la care se pot dezvolta fenomene de descărcare electrică. Apariţia în astfel de cazuri a unui canal de descărcare, pe care se va disipa energia transferată, poate conduce la aprinderea/inflamarea norului dispers. Densitatea de volum a sarcinii electrice într-un nor de dispersie, poate să admită valori de ( ) μc/m 3. [2],[3] CONCLUZII Analiza datelor experimentale determinate de generarea dispersiilor de produse inflamabile, pune în evidenţă următoarele date: încărcarea cu sarcină electrică a picăturilor de hidrocarburi, la refularea printr-un orificiu, este un fenomen rar întâlnit în cazul deversărilor de etilenă, propilenă sau gaze lichefiate din sistemele de depozitare;

177 având în vedere posibilitatea transferului sarcinilor electrice, în mod total sau parţial, către obiectele metalice din apropiere, pentru evaluarea riscului de iniţiere a unui incendiu/ unei explozii, trebuie luată în calcul energia totală acumulată în norul dispers; cazul analizat, al picăturilor cu dimensiuni reduse, corespunde situaţiei în care au loc pierderi dintr-un rezervor la înaltă presiune, valoarea sarcinii spaţiale în acest caz (cu picături fine) fiind în medie cu unul sau două ordine de mărime mai mare decât în cazul picăturilor mari (în unele cazuri extreme, diferenţele sunt chiar de patru ordine de mărime); sarcina electrică a picăturilor mari, în general, are o singură polaritate, pe când în cazul picăturilor fine, pot să apară încărcări cu ambele polarităţi; deşi teoretic, intensitatea maximă a câmpului electric la periferia norului cu produse inflamabile nu depăşeşte 200 kv/m (mult sub valoarea de iniţiere a proceselor de descărcare electrică în aer curat), obiecte metalice puse la pământ şi care se află în interiorul norului pot determina deformarea câmpului electric şi apariţia condiţiilor de iniţiere a unor procese de descărcare electrică; de asemenea, trebuie luată în considerare posibilitatea existenţei unor încărcări neuniforme a norilor şi deci apariţia unor puncte cu valori ridicate ale câmpului electric; se observă astfel că, practic, în toate cazurile în care apar scăpări de amestecuri tipice de hidrocarburi aer, există un risc relativ mare de apariţie a unor situaţii de tipul incendiu/explozie, care în cele mai multe cazuri, generează consecinţe majore prin pierderea de vieţi umane şi bunuri materiale cu valori mari. BIBLIOGRAFIE 1. Mocanu, C. I. Bazele electrotehnicii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, *** Electricitatea statică. Prevenirea inconvenientelor şi riscurilor provocate de electricitatea statică, Ministerul Industriei Chimice, Bucureşti, Napier D.H., Rossel D.A., Aspecte ale riscului privind electrizarea statică la dispersia lichidelor organice. Caiet selectiv, Editura Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice, Bucureşti, Golovanov, N., Popescu, G. ş.a. Evaluarea riscurilor generate de descărcările electroststice, Editura Tehnică, Bucureşti,

178 MODELAREA SISTEMELOR DE ACŢIONARE TERMO-HIDRAULICĂ A CLAPETELOR DE EVACUARE A FUMULUI CU AJUTORUL FUNCŢIILOR DE TRANSFER Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU Academia de Poliţie Al.I. Cuza, Facultatea de Pompieri Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii Abstract The paper presents mathematical modeling of the systems of thermo-hydraulic actuation of smoke discharge valves by using transfer functions. 1. INTRODUCERE În sistemele de acţionare termo-hidraulică a clapetelor de evacuare a fumului se utilizează de regulă cilindri care pot fi reprezentaţi ca model matematic de ecuaţii diferenţiale având ca parametri de intrare/ieşire, de exemplu presiunea, temperatura respectiv deplasarea la organul de acţionare. Având în vedere importanţa funcţionării acestor dispozitive în ansamblul măsurilor de securitate la incendiu, este bine ca acestea să fie privite drept componente caracteristice unor sisteme de automatizare, cu legături funcţionale între ele. Sistemele sunt de regulă reprezentate matematic prin: ecuaţii cu derivate parţiale rezolvate prin liniarizare; ecuaţii diferenţiale rezolvate cu ajutorul funcţiilor de transfer; sisteme de ecuaţii diferenţiale rezolvate cu ajutorul ecuaţiilor de stare. Utilizarea funcţiilor de transfer pentru rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale caracteristice sistemelor de acţionare Generalizând, o ecuaţie diferenţială de ordinul n, se scrie sub forma: n n 1 d y() t d y() t dy( t) + a a a y() t n n n = 1 dt dt dt (1) m 1 d u() t du() t = b b b u() m t m dt dt unde: a j, b j R, i = 0, n 1, j = 0, m 1. cu R mulţimea numerelor reale şi t R, variabila timp. Aplicăm transformata Laplace ambilor termeni ai ecuaţiei (1) în condiţii iniţiale nule şi obţinem: n n 1 m 1 s y() s + a s y() s a sy() s + a y( s) = b s u( s) b su( s) + b u( s) n m (2) sau: n n 1 m 1 ( s + a s a s a ) y( s) ( b s b s b ) = u( s) cu m n n m 178

179 unde: Funcţia de transfer se obţine astfel: m 1 Y () () s bm 1s b1s + b0 H s = = n n 1 U s s + a s a s + a (3) () n Y () s = L{ y() t }, () s L{ u( t) } U = şi s = σ + jω (4) iar L transformata Laplace. În continuare vom particulariza această ecuaţie pentru un sistem de acţionare cu un singur cilindru, caracteristic clapetelor de evacuare a fumului (Figura 1). Fig. 1. Pistonul de acţionare a clapetei de evcuare a fumului Pentru pistonul considerat se definesc următoarele mărimi: x () t deplasarea pistonului (mărime de ieşire); p () t presiunea la intrarea în piston (mărime de intrare); S 0 suprafaţa pistonului; m masa pistonului; k constanta de elasticitate a resortului. Ecuaţia diferenţială ce descrie sistemul de mai sus este: 2 d x() t k S m = p() t S kx() 0 t sau & x& + x 0 p 0 2 dt m m = (5) Aplicând transformata Laplace ecuaţiei (5) rezultă: 2 k S0 s x() s + x() s p() s = 0 (6) m m De aici rezultă, particularizând relaţia (3): S0 x () () s H s = = m (7) p() s 2 k s + m Pentru pistonul utilizat, ca mărime de intrare este rezonabil să se introducă un semnal de intrare tip treaptă, caracteristic sistemelor de deschidere/închidere, cu condiţii iniţiale considerate din nou nule. Ştiind că: S0 x() s = m p() s (8) 2 k s + m 179

180 Şi cu ajutorul transformatei Laplace avem: 1 p() s = L[ p() t ] = L[ 1 () t ] = (9) s În final aplicând transformata Laplace inversă, obţinem mărimea de ieşire solicitată: () [ ( ) ] = 1 S = 0 k x t L x s 1 cos t (10) k m În cazul existenţei mai multor clapete de evacuare a fumului, acţionate cu astfel de cilindri, este necesară constituirea unui sistem de comandă şi reglare automată ce va cuprinde aceste componente. Vor apare deci mai multe operaţiile cu funcţii de transfer, care se manevrează folosind aşa-numita algebră a funcţiei de transfer. Aceasta se bazează pe reguli de calcul simple care permit stabilirea funcţiilor de transfer echivalente pentru principalele moduri de conexiune ale elementelor sistemului. Algebra schemelor bloc constă dintr-un ansamblu de reguli de simplificare a sistemelor cu bucle multiple reprezentate sub forma de scheme bloc. O parte din regulile principale de calcul ale algebrei funcţiilor de transfer, sau a schemelor bloc, folosite în analiza sistemelor automatizate, se prezintă în tabelul 1. Nr. Crt. 1 Tabel 1 Reguli de transformare a schemelor bloc de interconectare a pistoanelor Regulă de Schema iniţială Schema echivalentă calcul Legare în serie 2 Legare în derivaţie 3 Legare în buclă 4 Sumarea unor reacţii multiple 180

181 Schema bloc cuprinde elementele instalaţiei de automatizare cu legăturile dintre ele, astfel încât să oglindească funcţionarea corectă a sistemului (Figura 2). Fig. 2. Schema bloc a sistemului integrat de automatizare a cilindrilor de acţionare clapete evacuare fum În figura 2 s-au folosit notaţiile: y r mărimea de referinţă; y mărimea de ieşire;ε eroarea; u mărimea de comandă; v perturbaţia; SC sistem compensator; P proces Funcţiile de transfer prezentate în figura 2 sunt următoarele: 1. Funcţia de transfer în circuit deschis: y () () s H H () s H () b s = = c s ε () s v=0 2. Funcţia de transfer în circuit închis: y () () s H () s b H 0 s = = y () s 1 + H () s r v= 0 b 3. Funcţia de transfer a erorii: ε () () s 1 H s = = ε y () s 1 + H () s r v= 0 b 4. Funcţia de transfer a perturbaţiei: y () () s H () s v H p s = = v s + H s () yr 1 = 0 b () Plecând de la descrierea funcţionării sistemului pe baza funcţiilor de transfer se pot implementa mecanisme de acţionare oricât de complexe, care în final pot fi reduse aşa cum a fost descris mai sus, la o schemă echivalentă uşor de implementat în programe specializate de simulare (exemplu: Matlab/Simulink). 181