lindab we simplify construction Lindab Topline Ţiglă Metalică Roca Întoarcerea la natură

Save this PDF as:
 WORD  PNG  TXT  JPG

Size: px
Start display at page:

Download "lindab we simplify construction Lindab Topline Ţiglă Metalică Roca Întoarcerea la natură"

Transcription

1 Lindab Topline Ţiglă Metalică Roca Întoarcerea la natură

2 Tradiţia ne inspiră Lindab Roca este un sistem complet de învelitori, dezvoltat de-a lungul a multor ani de cercetări, prin perfecţionarea continuă a formei ţiglelor şi a tehnologiilor de acoperire pentru a obţine învelitori cu comportare impecabilă la acţiunea factorilor de mediu (vânt, ploi sau zăpezi), păstrând în acelaşi timp aspectul învelitorilor tradiţionale. Lindab Roca îmbină rezistenţa mecanică superioară, elasticitatea şi supleţea oţelului cu durata sporită de viaţă dată de acoperirea cu Aluzinc; de 4 ori mai rezistent decât acoperirea galvanică şi aspectul natural asigurat prin stratul final de granule minerale. Ai libertate deplină de alegere pentru că Lindab îți pune la dispoziţie cinci profile diferite: Roca Toscana, Roca Madera, Roca Prestige, Roca Serena şi Roca Rustica în 10 culori standard şi 10 combinaţii pastelate. Oricare ar fi alegerea ta, noul acoperiş Lindab Roca va fi rezistent, atractiv şi îţi va proteja casa pentru mult timp de acum înainte. Avantajele ţiglelor Lindab Roca: elegante şi rezistente pentru construcţii noi şi renovări uşor de montat şi întreţinut greutate redusă culori naturale garanţie extinsă calitate superioară 3

3 Roca Toscana 4 5

4 Roca Madera 6 7

5 Roca Prestige 8 9

6 Roca Rustica 10 11

7 Roca Serena 12 13

8 14 15

9 16 17

10 18 19

11 20 21

12 O gamă completă Culori Roca Toscana terra cotta sand stone desert rose Roca Madera Nimic la voia întâmplării! Roca Toscana Roca Madera Lindab îţi pune la dispoziţie un este alegerea ideală pentru case cu inspirată de acoperişurile din sistem complet, ce include pe lângă ţiglele de câmp o întreagă gamă de arhitectură mediteraneană, forma profilului reproducând modelul şindrilă, caracteristice cabanelor de munte, este alegerea perfectă birch chestnut ebony maple golden oak elemente de tinichigerie cu acoperire granulată, tinichigerie olanelor caracteristice acoperişurilor Italiei dar nu numai. pentru un acoperiş rezistent, în culori sobre. Roca Prestige specială protejată cu PE, accesorii de fixare şi folie anticondens Lindab Tyvek. Pentru siguranţa ta! coral cremada Roca Rustica & Roca Serena antracite teak cappucino tile red garnet Roca Prestige combină într-un mod fericit rezistenţa unui acoperiş nou cu şarmul ţiglelor vechi, înnobilate de vreme. Roca Rustica vine să completeze gama de profile cu imaginea caracteristică a ţiglelor solzi, fiind alegerea potrivită pentru case cu aspect tradiţional. Roca Serena reproduce într-o formă inedită modelul ţiglelor profilate, fiind modelul potrivit pentru construcţii cu arhitectură modernă. ardesia primavera green forest green emerald graphite Notă! Culorile tipografice diferă de nuanţele reale. Cereţi mostre de culoare de la distribuitorii Lindab 22 23

13 Lindab Profile este o divizie a Grupului indab care dezvoltă, produce şi promovează soluţii şi sisteme eficiente, economice şi estetice din oţel pentru industria construcţiilor. Lindab Profile este prezentă prin unităţi de producţie şi distribuţie în 31 de ţări din Europa. Sediul central al Grupului Lindab este Förslöv, în sudul Suediei. Filiala Lindab România a fost înfiinţată în În toţi aceşti ani de activitate pe piaţa românească, ne-alm impus ca furnizori de produse şi servicii de calitate superioară şi parteneri de încredere atât pentru antreprize de construcţii şi investitori instituţionali, cât şi pentru clienţi particulari. Produsele şi sistemele constructive Lindab sunt disponibile prin reţeaua naţională de distribuţie. decembrie 2011 Lindab Srl Ş os. de Centură nr. 8, Ş tefăneştii de Jos - Ilfov Tel , Fax

lindab we simplify construction LindabTopline Țiglă metalică Roca Întoarcerea la natură

lindab we simplify construction LindabTopline Țiglă metalică Roca Întoarcerea la natură LindabTopline Țiglă metalică Roca Întoarcerea la natură Tradiţia ne inspiră Lindab Roca este un sistem complet de învelitori, dezvoltat de-a lungul a multor ani de cercetări, prin perfecţionarea continuă

More information

Țigla metalică Lindab Roca. Întoarcerea la natură. lindab we simplify construction

Țigla metalică Lindab Roca. Întoarcerea la natură. lindab we simplify construction Țigla metalică Lindab Roca Întoarcerea la natură lindab we simplify construction Despre Lindab Tradiţia ne inspiră Lindab România este parte a concernului internațional Lindab Group, care dezvoltă, produce

More information

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO)

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO) Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO) Open to all born between 1 January 1990 and 31 December 2000 Surname Nationality Date of birth Forename Instrument

More information

TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună

TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună Lighting TTX260 investiţie cu cost redus, performanţă bună TTX260 TTX260 este o soluţie de iluminat liniară, economică şi flexibilă, care poate fi folosită cu sau fără reflectoare (cu cost redus), pentru

More information

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I 4.19 Cum se transformă o faţă în piatră? Pasul 1. Deschideţi imaginea pe care doriţi să o modificaţi. Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I Pasul 3. Deschideţi şi

More information

Ghid de instalare pentru program NPD RO

Ghid de instalare pentru program NPD RO Ghid de instalare pentru program NPD4758-00 RO Instalarea programului Notă pentru conexiunea USB: Nu conectaţi cablul USB până nu vi se indică să procedaţi astfel. Dacă se afişează acest ecran, faceţi

More information

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat GRAFURI NEORIENTATE 1. Notiunea de graf neorientat Se numeşte graf neorientat o pereche ordonată de multimi notată G=(V, M) unde: V : este o multime finită şi nevidă, ale cărei elemente se numesc noduri

More information

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat.

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat. 1. Sus în stânga, click pe Audio, apoi pe Audio Connection. 2. Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat. 3. 4. Alegeți opțiunea favorită:

More information

LESSON FOURTEEN

LESSON FOURTEEN LESSON FOURTEEN lesson (lesn) = lecţie fourteen ( fǥ: ti:n) = patrusprezece fourteenth ( fǥ: ti:nθ) = a patrasprezecea, al patrusprezecilea morning (mǥ:niŋ) = dimineaţă evening (i:vniŋ) = seară Morning

More information

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1 Page1 Monitorizare presa Programul de responsabilitate sociala Lumea ta? Curata! TIMISOARA 03.06.2010 Page2 ZIUA DE VEST 03.06.2010 Page3 BURSA.RO 02.06.2010 Page4 NEWSTIMISOARA.RO 02.06.2010 Cu ocazia

More information

Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume

Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume Kompass Romania Kompass - motorul de cautare B2B numarul 1 in lume Misiunea Kompass: sa punem in legatura CUMPARATORII cu VANZATORII GASESTE CLIENTI NOI GASESTE FURNIZORI NOI DEZVOLTA-TI AFACEREA EXTINDE-TI

More information

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE Fie tabele: create table emitenti(; simbol char(10),; denumire char(32) not null,; cf char(8) not null,; data_l date,; activ logical,; piata char(12),; cap_soc number(10),;

More information

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ:

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ: Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ: Proiectorul BenQ acceptă redarea conţinutului tridimensional (3D) transferat prin D-Sub, Compus, HDMI, Video şi S-Video. Cu

More information

Page 1 of 6 Motor - 1.8 l Duratorq-TDCi (74kW/100CP) - Lynx/1.8 l Duratorq-TDCi (92kW/125CP) - Lynx - Curea distribuţie S-MAX/Galaxy 2006.5 (02/2006-) Tipăriţi Demontarea şi montarea Unelte speciale /

More information

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Autori: - Ionuț LUCA - Mircea MIHALEA - Răzvan ARDELEAN Coordonator științific: Prof. TITU MASTAN ARGUMENT 1. Profilul colegiului nostru este

More information

Split Screen Specifications

Split Screen Specifications Reference for picture-in-picture split-screen Split Screen-ul trebuie sa fie full background. The split-screen has to be full background The file must be exported as HD, following Adstream Romania technical

More information

22METS. 2. In the pattern below, which number belongs in the box? 0,5,4,9,8,13,12,17,16, A 15 B 19 C 20 D 21

22METS. 2. In the pattern below, which number belongs in the box? 0,5,4,9,8,13,12,17,16, A 15 B 19 C 20 D 21 22METS CLASA a IV-a 1. Four people can sit at a square table. For the school party the students put together 7 square tables in order to make one long rectangular table. How many people can sit at this

More information

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Proiect nr. 154/323 cod SMIS 4428 cofinanțat de prin Fondul European de Dezvoltare Regională Investiții pentru viitorul

More information

THE ART OF WRITING, READING AND LIVING BETWEEN TRADITION AND MODERNITY

THE ART OF WRITING, READING AND LIVING BETWEEN TRADITION AND MODERNITY THE ART OF WRITING, READING AND LIVING BETWEEN TRADITION AND MODERNITY Eva-Nicoleta BURDUŞEL, Associate Professor Ph.D., Lucian Blaga University of Sibiu Abstract: The aim of the present study is to investigate

More information

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 Birds Directive Habitats Directive Natura 2000 = SPAs + SACs Special Protection Areas Special Areas of Conservation Arii de Protecţie

More information

în perioada 1 7 decembrie 2017, urmatoarele filme :

în perioada 1 7 decembrie 2017, urmatoarele filme : 71/ 27.XI.2017 ROMANIAFILM PREZINTA : în perioada 1 7 decembrie 2017, urmatoarele filme : 1 Cinematograful EUROPA din BUCURESTI = tel.0374.053.498 MARITA Distribuitor : Microfilm 1-7 dec: 13.00, 15.00,

More information

Raionul Şoldăneşti la 10 mii locuitori 5,2 4,6 4,4 4,8 4,8 4,6 4,6 Personal medical mediu - abs,

Raionul Şoldăneşti la 10 mii locuitori 5,2 4,6 4,4 4,8 4,8 4,6 4,6 Personal medical mediu - abs, Indicatorii de bază privind sănătatea populaţiei raionului şi rezultatele de activitate a instituţiilor medico - sanitare publice Reţeaua instituţiilor medicale: -spitale republicane 17 - - - - - - -spitale

More information

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook Instrucțiunea privind configurarea clienților e-mail pentru Mail Moldtelecom. Cuprins POP3... 2 Outlook Express... 2 Microsoft Outlook 2010... 7 Google Android Email... 11 Thunderbird 17.0.2... 12 iphone

More information

ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE PREZENTARE GENERALĂ A PRODUSELOR

ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE PREZENTARE GENERALĂ A PRODUSELOR ECHIVALENTE PENTRU TOATĂ GAMA DE ECHIPAMENTE ORIGINALE Indiferent unde aţi merge pe glob, aveţi toate şansele ca, atunci când aruncaţi o privire sub capotă, să daţi peste produse Gates. Gates este unul

More information

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Un arbore binar este un arbore în care fiecare nod are gradul cel mult 2, adică fiecare nod are cel mult 2 fii. Arborii binari au şi o definiţie recursivă : -

More information

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru Proiect nr. 154/323 cod SMIS 4428 cofinanțat de prin Fondul European de Dezvoltare Regională Investiții pentru viitorul dumneavoastră. Programul Operațional

More information

Produse laminate plate Flat products

Produse laminate plate Flat products Produse laminate plate Flat products 1 Benzi din oţel calitate premium Premium quality steel strip Benzile de oţel de înaltă calitate reprezintă pentru Wuppermann sursa unei imense diversităţi de produse

More information

2016 Digital Terrestrial Television transition in Romania

2016 Digital Terrestrial Television transition in Romania 2016 Digital Terrestrial Television transition in Romania Laurentiu TANASE Expert, Broadcasting Unit, Radio Spectrum and Numbering Management Executive Division, ANCOM Bucharest, 21 March 2016, ITU Regional

More information

Soluții pentru destinații comerciale și industriale

Soluții pentru destinații comerciale și industriale lindab we simplify construction Soluții pentru destinații comerciale și industriale lindab we simplify construction Cuprins We simplify construction Cuprins... 10 motive pentru care merită sa lucrezi cu

More information

Oţel inovator cu acoperire organică pentru soluţii durabile în construcţii, Nspired by Nature

Oţel inovator cu acoperire organică pentru soluţii durabile în construcţii, Nspired by Nature Oţel inovator cu acoperire organică pentru soluţii durabile în construcţii, Nspired by Nature 3 Introducere 4 O alegere responsabilă 6 Pentru construcţii sigure şi durabile 9 Descoperiţi cum evaluează

More information

thermo stollar Rolete interioare DAY & NIGHT

thermo stollar Rolete interioare DAY & NIGHT thermo stollar 2013 Rolete interioare DAY & NIGHT CUPRINS Informaţii generale Tipuri de rolete de pânză ECO DAY&NIGHT - Componenţa de bază - Adaos suplimentar - Informaţii tehnice 2 2 3 3 4 BASIC DAY&NIGHT

More information

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1 008 SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1 1. Dacă expresiile de sub radical sunt pozitive să se găsească soluţia corectă a expresiei x x x 3 a) x

More information

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Clasele de asigurare Secţiunea A. Asigurări generale 1. accidente, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale: a) despăgubiri financiare fixe b) despăgubiri financiare

More information

FISA DE EVIDENTA Nr 2/

FISA DE EVIDENTA Nr 2/ Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare -COMOTI Bdul Iuliu Maniu Nr. 220D, 061126 Bucuresti Sector 6, BUCURESTI Tel: 0214340198 Fax: 0214340240 FISA DE EVIDENTA Nr 2/565-237 a rezultatelor

More information

Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, la 30 septembrie 2010

Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, la 30 septembrie 2010 Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, la 30 2010 La 30 2010 numărul total de persoane cu handicap comunicat Direcţiei Generale Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului

More information

In Search of Cultural Universals: Translation Universals. Case Studies

In Search of Cultural Universals: Translation Universals. Case Studies In Search of Cultural Universals: Translation Universals. Case Studies Gabriela DIMA Abstract Knowledge of the world is disclosed under various shapes, among which language is the best representative.

More information

FISA DE EVIDENTA Nr 1/

FISA DE EVIDENTA Nr 1/ Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare -COMOTI Bdul Iuliu Maniu Nr. 220D, 061126 Bucuresti Sector 6, BUCURESTI Tel: 0214340198 Fax: 0214340240 FISA DE EVIDENTA Nr 1/565-236 a rezultatelor

More information

Sisteme de ferestre Schüco AWS Schüco AWS window systems. Sisteme din aluminiu Aluminium systems

Sisteme de ferestre Schüco AWS Schüco AWS window systems. Sisteme din aluminiu Aluminium systems Sisteme de ferestre Schüco AWS Schüco AWS window systems Sisteme din aluminiu Aluminium systems 2 Schüco Sisteme de ferestre din aluminiu AWS Cuprins Content Sisteme de ferestre din aluminiu AWS Schüco

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume TANASESCU IOANA EUGENIA Adresă(e) Str. G. Enescu Nr. 10, 400305 CLUJ_NAPOCA Telefon(oane) 0264.420531, 0745820731 Fax(uri) E-mail(uri) ioanatanasescu@usamvcluj.ro,

More information

Teoreme de Analiză Matematică - II (teorema Borel - Lebesgue) 1

Teoreme de Analiză Matematică - II (teorema Borel - Lebesgue) 1 Educaţia Matematică Vol. 4, Nr. 1 (2008), 33-38 Teoreme de Analiză Matematică - II (teorema Borel - Lebesgue) 1 Silviu Crăciunaş Abstract In this article we propose a demonstration of Borel - Lebesgue

More information

Sisteme Schüco ADS pentru uşi Schüco Door Systems ADS

Sisteme Schüco ADS pentru uşi Schüco Door Systems ADS Sisteme Schüco ADS pentru uşi Schüco Door Systems ADS Schüco 1 Sisteme din aluminiu Aluminium Systems Tehnologie Verde pentru Planeta Albastră. Energie curată, de la soare. Green Technology for the Blue

More information

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES DO ASSERTIONS, QUESTIONS OR WISHES MAKE A THICK TRANSLATION?

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES DO ASSERTIONS, QUESTIONS OR WISHES MAKE A THICK TRANSLATION? JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no.6/2015 DO ASSERTIONS, QUESTIONS OR WISHES MAKE A THICK TRANSLATION? Anca-Mariana PEGULESCU Romanian Ministry of Education and Scientific Research Abstract:

More information

6. MPEG2. Prezentare. Cerinţe principale:

6. MPEG2. Prezentare. Cerinţe principale: 6. MPEG2 Prezentare Standardul MPEG2 VIDEO (ISO/IEC 13818-2) a fost realizat pentru codarea - în transmisiuni TV prin cablu/satelit. - în televiziunea de înaltă definiţie (HDTV). - în servicii video prin

More information

EtherNet/IP. 2 canale digitale SIL3 sigure ca FDI sau FDO (PP, PM) 4 canale digitale I/O non-safe. 2 mastere IO-Link sloturi V1.1. Figura 1.

EtherNet/IP. 2 canale digitale SIL3 sigure ca FDI sau FDO (PP, PM) 4 canale digitale I/O non-safe. 2 mastere IO-Link sloturi V1.1. Figura 1. EtherNet/IP Comutator Ethernet integrat 10 Mbps / 100 Mbps permise 2 x conectori tată M12, 4-pini, codaţi-d, conectare Ethernet-Fieldbus Carcasă armată cu fibră de sticlă Testat la şoc şi vibraţii Electronica

More information

Review by Mihaela VANCEA

Review by Mihaela VANCEA Bogdan GHIU, Everything must be translated: the new paradigm [Totul trebuie tradus: noua paradigmă], Cartea Românească, București, ISBN print: 978-973- 23-3101-9, 2015, 235 p. Review by Mihaela VANCEA

More information

FORMULAR PENTRU ORGANIZAŢIILE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI DE CONSULTANŢĂ ÎN REGIUNEA CENTRU

FORMULAR PENTRU ORGANIZAŢIILE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI DE CONSULTANŢĂ ÎN REGIUNEA CENTRU Str. Decebal 12, 510093 Alba Iulia Tel.: (+ 40) 258-818616 (+ 40) 258-815622 Fax: (+ 40) 258-818613 Internet: www.adrcentru.ro e-mail: office@adrcentru.ro FORMULAR PENTRU ORGANIZAŢIILE CARE DESFĂŞOARĂ

More information

CITATION MODELS OF INFORMATION SOURCES

CITATION MODELS OF INFORMATION SOURCES CITATION MODELS OF INFORMATION SOURCES librarian Lenuta URSACHI Prof. PhD. Eng. Elena SCUTELNICU Dunarea de Jos University of Galati 47 Domneasca St, 800008-Galati, RO Tel: +40 336 130 134 Fax: +40 236

More information

Maria plays basketball. We live in Australia.

Maria plays basketball. We live in Australia. RECAPITULARE GRAMATICA INCEPATORI I. VERBUL 1. Verb to be (= a fi): I am, you are, he/she/it is, we are, you are, they are Questions and negatives (Intrebari si raspunsuri negative) What s her first name?

More information

DOCUMENT JUSTIFICATIV

DOCUMENT JUSTIFICATIV DOCUMENT JUSTIFICATIV Document justificativ in conformitate cu Art. 29, Alineatul 1 al Reg. (CE) nr.834/2007 DOCUMENTARY EVIDENCE Documentary evidence according to Article 29(1) of Reg. (EC) no.834/2007

More information

NUMBERS [nλmbə r s] = NUMERELE

NUMBERS [nλmbə r s] = NUMERELE JURNALISM, ANUL -2, CURS 8 * USEFUL WORDS: GENERAL VOCABULARY NUMBERS [nλmbə r s] = NUMERELE Cardinal numbers [ka r dinəl nλmbə r s] = Numeralele cardinale = one [wan] = eleven [i levən] 2 = twenty-one

More information

14 Servicii de salubritate SC DRUSAL SA. Utililităţi Nu este cazul 442,07. Abonamente şi convorbiri telefonie mobila. Acord cadru Contract MAI 187,39

14 Servicii de salubritate SC DRUSAL SA. Utililităţi Nu este cazul 442,07. Abonamente şi convorbiri telefonie mobila. Acord cadru Contract MAI 187,39 14 Servicii de salubritate SC DRUSAL SA 15 telefonie mobila Orange România SA 16 Piese de schimb SILMECOM SRL 17 Piese de schimb CONSECO SRL 18 19 20 Furnituri de birou, hârtie copiator, formulare tipizate

More information

ANCA-MARIANA PEGULESCU Ministery of National Education

ANCA-MARIANA PEGULESCU Ministery of National Education ANCA-MARIANA PEGULESCU Ministery of National Education CAN SEMANTIC ROLES IMPACT ON SYNTACTIC RELATIONS? Abstract: Linguists and grammarians do not consider languages neat and symmetrical. That is why

More information

BENQ DC E1000 DIGITAL CAMERA PRET E- BOOK

BENQ DC E1000 DIGITAL CAMERA PRET E- BOOK 13 December, 2018 BENQ DC E1000 DIGITAL CAMERA PRET E- BOOK Document Filetype: PDF 135.25 KB 0 BENQ DC E1000 DIGITAL CAMERA PRET E-BOOK Chiar sunt asa slabute camerele Benq si Casio? - Vreau sa-mi cumpar

More information

MAURIZIO MACHELLA Arranger, Interpreter, Publisher

MAURIZIO MACHELLA Arranger, Interpreter, Publisher MAURIZIO MACHELLA Arranger, Interpreter, Publisher Italia About the artist Famous musician and organist, known throughout the world. Italian publisher, researcher and organist. Music collaborator with

More information

COMMON MISTAKES IN SPOKEN ENGLISH MADE BY ROMANIAN SPEAKERS

COMMON MISTAKES IN SPOKEN ENGLISH MADE BY ROMANIAN SPEAKERS COMMON MISTAKES IN SPOKEN ENGLISH MADE BY ROMANIAN SPEAKERS ANDREEA MACIU Abstract. The present paper aims at presenting several frequent mistakes that occur in spoken English on the grounds of either

More information

MAI MULTĂ VALOARE CU UN IMPACT MAI MIC SUSTENABILITATEA SIKA

MAI MULTĂ VALOARE CU UN IMPACT MAI MIC SUSTENABILITATEA SIKA MAI MULTĂ VALOARE CU UN IMPACT MAI MIC SUSTENABILITATEA SIKA ANGAJAMENT 1 milion de clienţi 16.293 de angajaţi peste 100 de ani de inovaţie PREZENŢA GLOBALĂ Peste 160 de UNITăţI DE PRODUCţIE 84 de ţări

More information

231C5. RO Manualul de utilizare 1

231C5.   RO Manualul de utilizare 1 231C5 www.philips.com/welcome RO Manualul de utilizare 1 30 35 Cuprins 1. Important...1...1...2...3...4 2.1 Instalare...4 2.2 Operarea monitorului...5 montarea VESA...7...30 monitoarele plate...30...32...35

More information

ENVIRONMENTAL MANAGEMENT SYSTEMS AND ENVIRONMENTAL PERFORMANCE ASSESSMENT SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU

ENVIRONMENTAL MANAGEMENT SYSTEMS AND ENVIRONMENTAL PERFORMANCE ASSESSMENT SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI ŞI DE EVALUARE A PERFORMANŢEI DE MEDIU Drd. Alexandru TOMA, ASEM, (Bucureşti) Acest articol vine cu o completare asupra noţiunii de sistem de management al mediului, în

More information

THE USE OF MOTHER TONGUE IN FOREIGN LANGUAGE TEACHING. Andreea NĂZNEAN 1. Abstract

THE USE OF MOTHER TONGUE IN FOREIGN LANGUAGE TEACHING. Andreea NĂZNEAN 1. Abstract THE USE OF MOTHER TONGUE IN FOREIGN LANGUAGE TEACHING Andreea NĂZNEAN 1 Abstract In my article I intend to prove that the use of the students mother tongue in teaching a foreign language is essential,

More information

Evaluation in E-Advertisements: Appraisal across Cultures

Evaluation in E-Advertisements: Appraisal across Cultures Buletinul Ştiinţific al Universităţii Politehnica din Timişoara Seria Limbi moderne Scientific Bulletin of the Politehnica University of Timişoara Transactions on Modern Languages Vol. 11, No. 1-2 / 2012

More information

Register your product and get support at www.philips.com/welcome Wireless notebook mouse SPM9800 RO Manual de utilizare a c b d e f g RO 1 Important Câmpurile electronice, magnetice şi electromagnetice

More information

COSTUL DE OPORTUNITATE AL UNUI STUDENT ROMÂN OPPORTUNITY COST OF A ROMANIAN STUDENT. Felix-Constantin BURCEA. Felix-Constantin BURCEA

COSTUL DE OPORTUNITATE AL UNUI STUDENT ROMÂN OPPORTUNITY COST OF A ROMANIAN STUDENT. Felix-Constantin BURCEA. Felix-Constantin BURCEA COSTUL DE OPORTUNITATE AL UNUI STUDENT ROMÂN Felix-Constantin BURCEA Abstract A face compromisuri implică întotdeauna a compara costuri şi beneficii. Ce câştigi reprezintă beneficiul, care de obicei depinde

More information

riptografie şi Securitate

riptografie şi Securitate riptografie şi Securitate - Prelegerea 16 - Criptografia asimetrică Adela Georgescu, Ruxandra F. Olimid Facultatea de Matematică şi Informatică Universitatea din Bucureşti Cuprins 1. Limitările criptografiei

More information

DISCUŢII PRIVIND CONCEPTUL ŞI TIPOLOGIA PATRIMONIULUI CULTURAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA

DISCUŢII PRIVIND CONCEPTUL ŞI TIPOLOGIA PATRIMONIULUI CULTURAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA CONTROVERSIES REGARDING THE CONCEPT AND TIPOLOGY OF THE CULTURAL HERITAGE IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA DISCUŢII PRIVIND CONCEPTUL ŞI TIPOLOGIA PATRIMONIULUI CULTURAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA Gheorghe GUȚU Master

More information

Sisteme de jgheaburi. Evacuarea apei de pe acoperiş - de-a dreptul perfectă. Fă-le cu Marley.

Sisteme de jgheaburi. Evacuarea apei de pe acoperiş - de-a dreptul perfectă. Fă-le cu Marley. Sisteme de jgheaburi Evacuarea apei de pe acoperiş - de-a dreptul perfectă. Fă-le cu Marley. Jgheaburi Marley şi totul este uscat Marley Sisteme de jgheaburi Evacuarea apei de pe acoperiş cu Perfecţiune.

More information

CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR MATERIALE ÎN INDUSTRIA TIPOGRAFICĂ ŞI PUBLICISTICĂ

CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR MATERIALE ÎN INDUSTRIA TIPOGRAFICĂ ŞI PUBLICISTICĂ CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR MATERIALE ÎN INDUSTRIA TIPOGRAFICĂ ŞI PUBLICISTICĂ Ing. Maria ANDRONIE, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti Absolventă a Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare

More information

Colors. He tries to see everything in black and white although he knows this is impossible.

Colors. He tries to see everything in black and white although he knows this is impossible. Colors 1.black and white = a vedea in alb sau negru - thinking of everything or judging everything as either good or bad He tries to see everything in black and white although he knows this is impossible.

More information

Please note that not all pages are included. This is purposely done in order to protect our property and the work of our esteemed composers.

Please note that not all pages are included. This is purposely done in order to protect our property and the work of our esteemed composers. Please note that not all pages are included. his is purposely done in order to protect our property and the work of our esteemed composers. If you would like to see this work in its entirety, please order

More information

University politehnica of Bucharest studies in international languages

University politehnica of Bucharest studies in international languages University politehnica of Bucharest University politehnica of Bucharest (Polytechnic University of Bucharest) is the oldest and most prestigious engineering school in Romania, with a tradition accumulated

More information

APLĂCI DE ACCES DIN MATERIAL COMPOZIT PENTRU SARCINI MARI PLATFORME DE LUCRU PROTECŢIA SOLULUI CĂI DE ACCES PORTABILE PLĂCI SUPORT PENTRU UTILAJE

APLĂCI DE ACCES DIN MATERIAL COMPOZIT PENTRU SARCINI MARI PLATFORME DE LUCRU PROTECŢIA SOLULUI CĂI DE ACCES PORTABILE PLĂCI SUPORT PENTRU UTILAJE APLĂCI DE ACCES DIN MATERIAL COMPOZIT PENTRU SARCINI MARI PLATFORME DE LUCRU PROTECŢIA SOLULUI CĂI DE ACCES PORTABILE PLĂCI SUPORT PENTRU UTILAJE TELEFON 212-953-9123 FAX 212-953-1117 www.megadeckrigmats.com

More information

SOLUŢII DE AMBALARE INDIVIDUAL CA ŞI PRODUSUL DUMNEAVOASTRĂ. Rossel-Display COMPONENTE AMBUTISATE DISPLAY-URI BLISTERE / SIGILĂRI PRODUSE ACRILICE

SOLUŢII DE AMBALARE INDIVIDUAL CA ŞI PRODUSUL DUMNEAVOASTRĂ. Rossel-Display COMPONENTE AMBUTISATE DISPLAY-URI BLISTERE / SIGILĂRI PRODUSE ACRILICE Română COMPONENTE AMBUTISATE DISPLAY-URI BLISTERE / SIGILĂRI PRODUSE ACRILICE LUCRĂRI DE FREZARE CONFECŢIONARE SCULE RECICLARE SOLUŢII DE AMBALARE INDIVIDUAL CA ŞI PRODUSUL DUMNEAVOASTRĂ Rossel-Display

More information

EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013 Data intrarii in vigoare : 1 ianuarie 2014

EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013 Data intrarii in vigoare : 1 ianuarie 2014 HOTĂRÂRE nr. 1.165 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea

More information

ART OF FILM A WAY OF ARCHITECTURAL COMMUNICATION

ART OF FILM A WAY OF ARCHITECTURAL COMMUNICATION BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LV (LIX), Fasc. 4, 2009 Secţia CONSTRUCŢII. ĂRHITECTURĂ ART OF FILM A WAY OF ARCHITECTURAL COMMUNICATION

More information

OPTIMIZAREA GRADULUI DE ÎNCĂRCARE AL UTILAJELOR DE FABRICAŢIE OPTIMIZING THE MANUFACTURING EQUIPMENTS LOAD FACTOR

OPTIMIZAREA GRADULUI DE ÎNCĂRCARE AL UTILAJELOR DE FABRICAŢIE OPTIMIZING THE MANUFACTURING EQUIPMENTS LOAD FACTOR OPTIMIZING THE MANUFACTURING EQUIPMENTS LOAD FACTOR OPTIMIZAREA GRADULUI DE ÎNCĂRCARE AL UTILAJELOR DE FABRICAŢIE Traian Alexandru BUDA, Magdalena BARBU, Gavrilă CALEFARIU Transilvania University of Brasov,

More information

Alexandrina-Corina Andrei. Everyday English. Elementary. comunicare.ro

Alexandrina-Corina Andrei. Everyday English. Elementary. comunicare.ro Alexandrina-Corina Andrei Everyday English Elementary comunicare.ro Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Editurii Comunicare.ro, 2004 SNSPA, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice David

More information

Capitolul V MODELAREA SISTEMELOR CU VENSIM

Capitolul V MODELAREA SISTEMELOR CU VENSIM 5.1. Introducere Capitolul V MODELAREA SISTEMELOR CU VENSIM VENSIM este un software de modelare vizuală care permite conceptualizarea, implementarea, simularea şi optimizarea modelelor sistemelor dinamice.

More information

ASISTENŢA MEDICALĂ AMBULATORIE DE SPECIALITATE PENTRU SPECIALITĂŢILE PARACLINICE

ASISTENŢA MEDICALĂ AMBULATORIE DE SPECIALITATE PENTRU SPECIALITĂŢILE PARACLINICE ASISTENŢA MEDICALĂ AMBULATORIE DE SPECIALITATE PENTRU SPECIALITĂŢILE PARACLINICE Nr. Crt. Cod PACHET DE BAZA - PENTRU PERSOANELE ASIGURATE - Lista investigaţiilor paraclinice - analize de laborator Denumirea

More information

Split Screen Specifications

Split Screen Specifications Reference for picture-in-picture split-screen Cuvantul PUBLICITATE trebuie sa fie afisat pe toată durata difuzării split screen-ului, cu o dimensiune de 60 de puncte in format HD, scris cu alb, ca in exemplul

More information

The Lisbon Carol A/D. œ œ œ œ. J œ œ œ. the of gi ing cre. an kings, from Star. cient yet the and tion - - œ œ œ œ œ. œ œ œ œ œ œ.

The Lisbon Carol A/D. œ œ œ œ. J œ œ œ. the of gi ing cre. an kings, from Star. cient yet the and tion - - œ œ œ œ œ. œ œ œ œ œ œ. Craig Ksbury, riend colleague Piano? 3 4 5? Soprano Al INTRO/INTERLE With oy (h = ca 56)? 5 ß com born gold Rose praise 3 4 5 VERSES Lo! K Ma Morn o save rank o Shar Tri o gi cre an ks, rom Star a cient

More information

CALCULATOARE NUMERICE

CALCULATOARE NUMERICE Universitatea POLITEHNICA din Bucure?ti Facultatea de Automatic??i Calculatoare Catedra de Calculatoare http://www.csit- sun.pub.ro CALCULATOARE NUMERICE Proiect de semestru anul III Prof. Îndrum?tor:

More information

MARKETING -SINTEZE DE CURS- Tema 1 Rolul marketingului în funcționarea unei companii. Funcțiile și evoluția marketingului

MARKETING -SINTEZE DE CURS- Tema 1 Rolul marketingului în funcționarea unei companii. Funcțiile și evoluția marketingului MARKETING -SINTEZE DE CURS- Tema 1 Rolul marketingului în funcționarea unei companii. Funcțiile și evoluția marketingului CONCEPTUL DE MARKETING Scopul marketingului este acela de a crea relaţii avantajoase

More information

E-Commerce. Ciprian Dobre Universitatea Politehnica Bucuresti - Facultatea de Automatica si Calculatoare

E-Commerce. Ciprian Dobre Universitatea Politehnica Bucuresti - Facultatea de Automatica si Calculatoare E-Commerce Ciprian Dobre ciprian.dobre@cs.pub.ro E-Commerce Curs 1 1 Despre curs http://curs.cs.pub.ro http://learningcenter.ncit.pub.ro Laborator: Microsoft Commerce Server şi tehnologii.net Grupa Ziua

More information

Material de sinteză privind conceptul de intreprindere virtuală şi modul de implementare a mecanismelor care susţin funcţionarea acesteia

Material de sinteză privind conceptul de intreprindere virtuală şi modul de implementare a mecanismelor care susţin funcţionarea acesteia Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară 2 Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii

More information

Banca Transilvania: un bun început de an, investiții în economia românească şi în tehnologii

Banca Transilvania: un bun început de an, investiții în economia românească şi în tehnologii Comunicat de presă, 25 aprilie 2018 Banca Transilvania: un bun început de an, investiții în economia românească şi în tehnologii Banca Transilvania a înregistrat în primele trei luni ale acestui an rezultate

More information

OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ DE MATEMATICĂ FORMULA OF UNITY / THE THIRD MILLENIUM 2014/2015 RUNDA A DOUA

OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ DE MATEMATICĂ FORMULA OF UNITY / THE THIRD MILLENIUM 2014/2015 RUNDA A DOUA OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ DE MATEMATICĂ FORMULA OF UNITY / THE THIRD MILLENIUM 014/015 RUNDA A DOUA Abstract. Comments on some of the problems presented at the new integrated International Mathematical

More information

Importanţa productivităţii în sectorul public

Importanţa productivităţii în sectorul public Importanţa productivităţii în sectorul public prep. univ. drd. Oana ABĂLUŢĂ A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea Management, specializarea Administraţie Publică Centrală. În

More information

Circuite Basculante Bistabile

Circuite Basculante Bistabile Circuite Basculante Bistabile Lucrarea are drept obiectiv studiul bistabilelor de tip D, Latch, JK şi T. Circuitele basculante bistabile (CBB) sunt circuite logice secvenţiale cu 2 stări stabile (distincte),

More information

2. COMERŢUL ELECTRONIC DEFINIRE ŞI TIPOLOGIE

2. COMERŢUL ELECTRONIC DEFINIRE ŞI TIPOLOGIE 2. COMERŢUL ELECTRONIC DEFINIRE ŞI TIPOLOGIE De-a lungul istoriei omenirii, schimbul a cunoscut mai multe forme. Dacă la început, în condiţiile economiei naturale, schimbul lua forma trocului prin care

More information

PRV euro + TVA. PRV euro + TVA. PRV euro + TVA. PRV euro + TVA. PRV euro + TVA. PRV euro + TVA

PRV euro + TVA. PRV euro + TVA. PRV euro + TVA. PRV euro + TVA. PRV euro + TVA. PRV euro + TVA Sonya Skin Care Collection conţine Aloe Purifying Cleanser, Aloe Refreshing Toner, Aloe Nourishing Serum, Aloe Balancing Cream şi Aloe Deep-Cleansing Exfoliator. Lasă-te răsfăţată de acest ritual de înfrumuseţare

More information

Cu ce se confruntă cancerul de stomac? Să citim despre chirurgia minim invazivă da Vinci

Cu ce se confruntă cancerul de stomac? Să citim despre chirurgia minim invazivă da Vinci Cu ce se confruntă cancerul de stomac? Să citim despre chirurgia minim invazivă da Vinci Opţiunile chirurgicale Cancerul de stomac, numit şi cancer gastric, apare atunci când celulele normale ies de sub

More information

SISTEMUL INFORMAŢIONAL LOGISTIC: COMPONENTE ŞI MACRO PROCESE

SISTEMUL INFORMAŢIONAL LOGISTIC: COMPONENTE ŞI MACRO PROCESE SISTEMUL INFORMAŢIONAL LOGISTIC: COMPONENTE ŞI MACRO PROCESE (LOGISTICS INFORMATION SYSTEM: COMPONETS AND MACRO PROCESSES) Abstract: The logistics information system is part of the information system of

More information

Backdrop Recommendations List for the staging of. The Wizard of Oz. Over a century of service to the entertainment industry. EST.

Backdrop Recommendations List for the staging of. The Wizard of Oz. Over a century of service to the entertainment industry. EST. Backdrop Recommendations List for the staging of Over a century of service to the entertainment industry. EST. 1904 TEL: (614) 444-9550 FAX: (614) 444-9554 841 South Front Street Columbus, Ohio 43206 1-A.

More information

Ioana Claudia Horea Department of International Business, Faculty of Economic Sciences, University of Oradea, Oradea, Romania

Ioana Claudia Horea Department of International Business, Faculty of Economic Sciences, University of Oradea, Oradea, Romania BOOK REVIEW IULIA PARA'S BUSINESS DICTIONARIES Ioana Claudia Horea Department of International Business, Faculty of Economic Sciences, University of Oradea, Oradea, Romania ihorea@uoradea.ro Reviewed works:

More information

Ghid de instalare in limba romana TE100-S16 TE100-S24

Ghid de instalare in limba romana TE100-S16 TE100-S24 Ghid de instalare in limba romana TE100-S16 TE100-S24 Table of of Contents Contents... 1. Inainte de Incepe... 2. Instalare fizicã... 3. Caracteristici tehnice... Rezolvare a problemelor ce ar putea sã

More information

COMMUNICATING THE WOR(L)D (I) On Difficulties in Bible Translation - case study on the Tower of Babel -

COMMUNICATING THE WOR(L)D (I) On Difficulties in Bible Translation - case study on the Tower of Babel - COMMUNICATING THE WOR(L)D (I) On Difficulties in Bible Translation - case study on the Tower of Babel - Assistant Prof. Dr. Bianca-Oana HAN Petru Maior University of Târgu.-Mureş Abstract The present paper

More information

Utilizarea eficientă a factorilor de producţie

Utilizarea eficientă a factorilor de producţie Utilizarea eficientă a factorilor de producţie Prof. univ. dr. Alina Costina BĂRBULESCU TUDORACHE Ec. Mădălin BĂRBULESCU TUDORACHE Abstract Economic efficiency expresses the quality of human life concretized

More information

Soluţii complete. Găsim soluţia potrivită pentru afacerea ta. contabilitate, consultanţă, evaluări. Sibiu, Cluj Napoca, Rm. Vâlcea

Soluţii complete. Găsim soluţia potrivită pentru afacerea ta. contabilitate, consultanţă, evaluări. Sibiu, Cluj Napoca, Rm. Vâlcea contabiliţăţi complete, evaluări Găsim soluţia potrivită pentru afacerea ta. Soluţii complete contabilitate, consultanţă, evaluări Sibiu, Cluj Napoca, Rm. Vâlcea http://www.financiargrup.ro contact@financiargrup.ro

More information

Anexa nr.1. contul 184 Active financiare depreciate la recunoașterea inițială. 1/81

Anexa nr.1. contul 184 Active financiare depreciate la recunoașterea inițială. 1/81 Anexa nr.1 Modificări și completări ale Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naționale

More information