OŞTIREA ŞI FORŢELE CEREŞTI ALE DOMNULUI (STRĂJERII)

Size: px
Start display at page:

Download "OŞTIREA ŞI FORŢELE CEREŞTI ALE DOMNULUI (STRĂJERII)"

Transcription

1 Misiunile Tony Alamo Buletin Informativ Mondial NOUL IERUSALIM Pastorul Tony Alamo Biserici din întreaga lume Naţiunea Creştină Alamo OŞTIREA ŞI FORŢELE CEREŞTI ALE DOMNULUI (STRĂJERII) de Tony Alamo Slujitorul profetului Elisei, trezindu-se devreme, a observat că armata siriană înconjurase oraşul unde se aflau el şi stăpânul său. Înfricoşat, îl întreabă pe Elisei: «Ah! domnul meu, cum vom face?» [Cu alte cuvinte, cum putem ieşi din această situaţie în viaţă? Apoi Elisei i-a spus slujitorului său] «Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.» Elisei s-a rugat [lui DUMNE- ZEU] şi a zis: «DOAMNE, deschide-i ochii să vadă.» Şi DOMNUL a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei (2 Împăraţi 6:15-17). Oştirea pe care Elisei L-a rugat pe DUMNEZEU să o arate slujitorului său este exact aceeaşi armată a lui DUM- NEZEU care a dărămat zidurile Ierihonului (Iosua 6:20). Iosua s-a întâlnit cu CĂPETENIA oştirii DOMNULUI la Ierihon: Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă, în mână. Iosua s-a dus spre EL şi i-a zis: «Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?» EL a răspuns: «NU, CI EU SUNT Pastorii Tony şi Susan Alamo în timpul programului lor TV internaţional poză făcută în Volumul CĂPETENIA OŞTIRII DOMNULUI [pre-încarnarea lui IISUS], ŞI ACUM AM VENIT.» Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: «Ce spune DOMNUL meu robului SĂU?» Şi CĂPETENIA oştirii DOMNULUI a zis lui Iosua: «Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.» Şi Iosua a făcut aşa. Ierihonul era acum închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el. [era închis deoarece ei ştiau că DUMNEZEU era de partea Israelului, şi mai ştiau că DUMNEZEU urma să-i distrugă]. DOMNUL a zis lui Iosua: «Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi. Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile [ca să-i sperie pe păcătoşii din Ierihon înainte de a-i distruge complet]. Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trâmbiţe. Când vor suna lung din cornul de berbec şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi [prin puterea mâinii invizibile a oştirii DOMNULUI], şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.» Iosua, fiul lui Nun, a chemat pe preoţi şi le-a zis: «Luaţi chivotul legământului, şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului DOMNULUI.» Şi a zis poporului: «Porniţi, înconjuraţi cetatea, şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului DOMNULUI.» După ce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi [evrei] care purtau înaintea DOMNU- LUI cele şapte trâmbiţe de corn de berbec au pornit şi au sunat din trâmbiţe. (Continuare la pagina 2)

2 OŞTIREA ŞI FORŢELE CEREŞTI ALE DOMNULUI (STRĂJERII) (Continuare de la pagina 1) Chivotul legământului DOMNULUI mergea în urma lor. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor care sunau din trâmbiţe, iar coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. Iosua dăduse porunca aceasta poporului: «Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: Strigaţi! Atunci să strigaţi.» Chivotul DOMNULUI a înconjurat cetatea şi i-a dat ocol o dată; apoi au intrat în tabără şi au rămas în tabără peste noapte. Iosua s-a sculat cu noaptea în cap, şi preoţii au luat chivotul DOMNULUI. Cei şapte preoţi, care purtau cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului DOMNU- LUI, au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul DOMNULUI; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. Au înconjurat cetatea o dată, a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut acelaşi lucru timp de şase zile. În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori. A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: «Strigaţi, căci DOMNUL v-a dat cetatea în mână! Cetatea să fie dată DOMNULUI spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe solii pe care-i trimiseserăm noi. Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci dacă veţi lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci. Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fier să fie închinate DOMNULUI şi să intre în vistieria DOMNULUI.» Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit [acest lucru a fost posibil prin puterea DOMNULUI şi a CĂPETENIEI oştirii DOMNULUI]; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate (Iosua 5:13-6:20). În cartea lui Enoh, marele profet prooroceşte venirea străjerilor. Aceşti străjeri erau îngerii trimişi de DUM- NEZEU, reprezentând oştirea cerească a DOMNULUI. Sunt câteodată numiţi îngerii păzitori ai poporului sfânt al lui DUMNEZEU de aici, de pe pământ. Există îngeri malefici şi îngeri virtuoşi. În cap. 12, vers. 4 din Apocalipsa se arată că o treime din aceşti îngeri - cei malefici - fuseseră izgoniţi din Rai împreună cu liderul lor, Satana însuşi (Luca 10:18). Dar nu uita, două treimi din îngeri - cei buni - L-au slujit pe DUMNEZEU în continuare. Îngerii răi, acea treime, nu sunt doar răi, ci extrem de haini. În Apocalipsa, cap. 12, vers. 3 ni se spune: În Cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu [diavolul] cu şapte capete... Cele şapte capete sunt şapte munţi [din Roma, Italia] pe care şade femeia (Apocalipsa 17:9). Această femeie este profetul fals, biserica falsă, cultul, capul bestiei denumită Vatican, această biserică romano-catolică homosexuală şi molestatoare de copii. Cap. 12, vers. 3 din Apocalipsa continuă şi ne explică faptul că aceste şapte capete au zece coarne. Aceste zece coarne simbolizează cele zece naţiuni europene care împuternicesc Vaticanul (ONU, Noua Ordine Mondială) pentru o scurtă perioadă de timp (ultima fiind Grecia), şi care s-au unit cu Noua Ordine Mondială a Satanei, guvernul mondial unic.... Şi şapte cununi împărăteşti pe capete [aceste şapte cununi reprezintă Noua Ordine Mondială a diavolului care împărăţeşte temporar peste cele şapte continente sau, altfel spus, peste toată lumea]. 1 Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele Cerului [stelele reprezintă îngerii malefici. 2 Apocalipsa, cap. 1, vers. 20 ne arată că stelele sunt simbolul îngerilor], şi [balaurul, Satana] le arunca [treimea de îngeri păcătoşi şi haini] pe pământ: şi balaurul [diavolul] a stat înaintea femeii [cu doisprezece stele în cunună. Această femeie este Mireasa lui HRISTOS, Noul Ierusalim, care este literalmente TRUPUL lui HRISTOS pe pământ, adevăratul Israel, creştinii adevăraţi, niciodată catolici, care se trag din poporul ales al lui DUMNEZEU, evreii. Acum DUM- NEZEU a început să mântuiască oameni din toate naţiile, oameni care îl acceptă pe HRISTOS ca mântuitor] (Apocalipsa 12:4). Versul 4, cap. 12 din Apocalipsa afirmă că această femeie (TRUPUL lui HRISTOS) era gata să nască, acest prunc fiind HRISTOS. Aceasta era o reamintire a momentului în care Satana, prin Regele Irod şi armata sa, stătea în faţa Israelului, dorind să-l distrugă pe HRISTOS la naştere şi/sau la doi ani după 3, deoarece HRISTOS era şi încă mai este REGELE regilor şi DUMNEZEUL dumnezeilor, MÂN- TUITORUL întregii lumi, CEL care va distruge munca Satanei prin mântuirea sufletelor tuturor celor care ÎL vor accepta ca MÂNTUITOR și AU- TORITATE. 4 În Coloseni, cap. 2, vers. 15 este scris că HRISTOS a dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor. Trăim ultimele zile ale existenţei noastre. 5 Pământul s-a umplut cu oştirea lui DUMNEZEU, iar aerul zumzăie din pricina forţelor cereşti ale lui DUMNEZEU. Acestea sunt OZN-urile pe care milioane de oameni le-au văzut în toată lumea. Deoarece oamenii nu cunosc CU- VÂNTUL lui DUMNEZEU, ei cred că aceste OZN-uri sunt extratereştri de pe alte planete. Atunci când cu- 1 Dan. 2:40, 7:19-25, Apoc. 13:2-8, 14:8, cap. 17, 18: Is. 14:12-17, Mat. 25:41, Luca 10:18, 2 Pe. 2:4, Iuda 6, Apoc. 12:3-4, Mat. 2: Dan. 7:13-14, 1 Tim. 6:14-16, Evr. 2:14-15, 1 Ioan 3:8, 4:14-15, Apoc. 17:14, 19:16 5 Mat. cap. 24 2

3 noaştem scrierile Bibliei, înţelegem cât de amăgiţi sunt oamenii, deoarece aceste farfurii zburătoare, denumite de obicei OZN-uri, nu vin de pe alte planete. Acestea sunt străjerii, îngerii lui DUMNEZEU, care survolează pământul înainte de reîntoarcerea lui HRISTOS pe pământ. Străjerii se pregătesc pentru Ziua Judecăţii. Apocalipsa, cap. 16, vers. 1 spune: Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: «Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui DUMNE- ZEU!» În cap. 4, vers. 13 din Cartea lui Daniel se spune că: Un străjer [un înger] sfânt s-a coborât din Ceruri pentru a aduce judecata lui DUMNE- ZEU asupra arogantului Rege Nebucadneţar, care spusese în Cartea lui Daniel, cap. 4, vers. 30: Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele [nu prin puterea lui DUMNEZEU] şi spre slava măreţiei mele [nu spre slava măreţiei lui DUMNEZEU]? Urmează judecata lui DUMNE- ZEU trimisă prin străjer pentru a fi aplicată Regelui Nebucadneţar: Nu se sfârşise [încă] vorba aceasta a [arogantului] împărat, că un glas s-a coborât din cer şi a zis: «Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni [străjerii] din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului, îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că CEL PREAÎNALT stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea EL!» Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile, ca ghearele păsărilor (Daniel 4:31-33). În cartea profetului Ieremia, cap. 4, vers. 16, DUMNEZEU îi spune acestuia: Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi-l cunoscut Ierusalimului: «Vin străjeri dintr-o ţară depărtată şi strigă împotriva cetăţilor Iudeei.» Cetăţile Iudeei au provocat multă furie, din cauză că acestea încă nu ÎL acceptau pe IISUS ca MESIA şi nici până în zilele noastre nu L-au acceptat. Sunt de părere că aproape toată lumea a auzit despre milioanele de cazuri în care aşa-numitele OZN-uri (obiecte zburătoare neidentificate) s-au arătat pe cer, doar că acestea nu sunt OZNuri. Sunt străjerii sau îngerii lui DUM- NEZEU, care survolează pământul în aceste ultime zile de dinaintea Judecăţii lui DUMNEZEU, a sfârşitului lumii şi al timpului. În milostenia lui DUM- NEZEU, EL permite tuturor să vadă sute de profeţii apocaliptice, semne şi minuni cum este şi apariţia străjerilor, Din discuţiile de pe linia noastră telefonică de informaţii şi rugăciuni, deschisă non-stop Predicatoarea Wilimena Thomas (din Lauderdale Lake, Florida, SUA) şi-a primit pachetul. Toate doamnele din grupul lor de studiu al Bibliei s-au aşezat şi au citit Oştirea şi forţele aeriene ale lui Dumnezeu. A spus că au învăţat mai multe din acea scriere decât de la toţi predicatorii pe care obişnuiau să-i asculte de ani întregi (au încetat să-i mai asculte de destul de multă vreme). Tuturor le-au plăcut scrierile, şi ascultă şi CD-urile. Au spus că nimeni nu explică lucrurile mai bine decât Tony. Ne mai roagă să continuăm să-i trimitem CD-uri și broșuri. Vor să ştim că se adună şi organizează întâlniri de rugăciune, rugându-se pentru Tony şi pentru biserică. Ne-a mai rugat încă o dată să nu uităm să-i trimitem broșuri şi CD-uri. I-a mai rugat pe membrii bisericii să se roage pentru cei trei strănepoţi neascultători ai ei, pe care încearcă să-i aducă de ani întregi pe calea Domnului. 3 îngerii DOMNULUI, care survolează pământul în aşa-numitele lor farfurii zburătoare, chiar înainte de distrugerea sa (a Pământului). Ioel face această profeţie în cartea sa, 6 cum o face şi apostolul Petru în Faptele apostolilor: În zilele de pe urmă, zice DUMNE- ZEU, voi turna din DUHUL MEU peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise: Da, chiar şi peste robii MEI şi peste roabele MELE voi turna, în zilele acelea, din DUHUL MEU şi vor prooroci: Voi face să se arate minuni sus în cer şi semne jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum: soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua DOMNULUI, ziua aceea mare şi strălucită: Atunci oricine va chema Numele DOMNULUI va fi mântuit (Faptele apostolilor 2:17-21). Străjerii, mai exact îngerii trimişi din Rai, şi noi cei care suntem creştini (nu catolici), suntem înrudiţi în sensul că DUMNEZEU ne-a creat şi pe unii, şi pe ceilalţi. DUMNEZEU a făcut îngerii, şi DUMNEZEU ne-a făcut şi pe noi. Există oameni buni, şi există oameni răi, deoarece doar puţini dintre noi respectăm poruncile lui DUM- NEZEU. 7 1 Ioan 2:3-4: Şi prin aceasta ştim că ÎL cunoaştem, dacă păzim poruncile LUI. Cine zice: «ÎL cunosc», şi nu păzeşte poruncile LUI, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Unii oameni se laudă că ÎL iubesc pe DOMNUL. Cu toate astea, în viaţa lor de zi cu zi, nu răspund chemării lui DUMNEZEU, ci ÎI ignoră vocea. Unii spun că ÎL iubesc pe DOMNUL doar atunci când sunt emoţionaţi. De exemplu, atunci când vor să vadă un film, o emisiune TV, un eveniment sportiv sau muzical, o voce interioară le interzice să se ducă, dar ei o fac oricum. Ei ştiu că nu ar trebui să facă păcate mari, dar nu îşi fac probleme pentru activităţile pe care ei le consideră mărunte, neimportante. Atunci când se roagă în timpul slujbelor, pot chiar să jure că (Continuare la pagina 4) 6 Ioel 2: Mat. 7:13-14, 21-23, Luca 13: Mat. 7:21-23, cap. 25

4 OŞTIREA ŞI FORŢELE CEREŞTI ALE DOMNULUI (STRĂJERII) (Continuare de la pagina 3) sunt atinşi de DUHUL DOMNULUI. Mulţi creştini declaraţi sunt aşa. În realitate, decât să-l iubeşti aşa pe DOM- NUL, mai bine nu o mai faci deloc. 8 O soră poate fi atât de zeloasă cu privire la DOMNUL, încât nici zece fraţi laolaltă nu ar putea-o întrece. Când vorbeşte despre dragostea sa pentru DOMNUL, cei care o ascultă sunt mişcaţi până la lacrimi. Totuşi, cel mai incredibil e momentul în care această soră se enervează; atunci nimeni nu mai poate s-o oprească. Viaţa pe care o trăim este ireală (viaţa care nu ÎI aparţine lui DUMNEZEU). Într-o zi, toate aspectele vieţii normale vor fi sfărâmate în bucăţi. Trebuie să fim cu adevărat cuprinşi de spiritul DOMNULUI pentru a putea vedea că entuziasmul nostru, zelul nostru fals sau forţat, dragostea noastră prefăcută pentru DOMNUL, şi slujbele false pe care le facem pentru DUMNEZEU sunt toate lumeşti, ireale. Indiferent de câte straturi de oţel şi pereţi de alamă purtăm ca scut şi indiferent dacă e vorba de poarta exterioară, cea mediană sau de cea interioară din sufletele noastre, ele trebuie deschise toate, una câte una, către DOMNUL, ţinând seama Kenya de DUHUL dinlăuntru. Apoi, ne vom da seama că prin exprimarea entuziasmului şi a zelului, suntem orbi în faţa DOMNULUI ÎNSUŞI. Doar atunci când suntem mişcaţi, emoţionaţi de DOMNUL până la nivelul la care EL este sincer eliberat dinlăuntrul nostru, atunci şi doar atunci vom aduce rod, după cum se menţionează în cartea lui Ioan, cap. 15, vers. 2. Fructul copacului vine de la VIAŢA dinlăuntru. Fiinţele umane diabolice sunt oamenii înrudiţi cu îngerii malefici. Dar ţineţi minte, există mai mulţi îngeri DUMNEZEIEŞTI decât îngeri diabolici. Elisei i-a arătat slujitorului său acest lucru în momentul în care au fost înconjuraţi de armata siriană. Elisei L-a rugat pe DOMNUL să deschidă ochii slujitorului său, ca acesta să poată vedea că sunt mai multe forţe de partea lui şi a lui Elisei, decât de partea sirienilor. Atunci când a făcut-o, muntele era plin de cai şi de care de foc [oştirea DOMNULUI] împrejurul lui Elisei [şi a servitorului său], la fel cum şi oştirea regatului lui DUMNEZEU este astăzi printre noi prin străjerii care ne înconjoară şi ne protejează, observând tot ce se Dragă pastore Tony Alamo, Îţi trimit salutări în numele Celui mai important şi puternic, în numele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mă bucur să îţi pot spune că suntem pe cale să cucerim oraşul cu ajutorul broşurilor Alamo pe care ni le trimiţi. Încercăm să îi ajutăm pe toţi oamenii, indiferent dacă sunt izbăviţi sau nu, iar în ultima lună am fost martori la 15 mântuiri, iar aceştia vin acum la biserică. În plus, am primit pachetul pe care ni l-ai trimis pe 21 decembrie. Dorim să-ţi mulţumim, rugându-te să ne trimiţi mai multe broșuri şi Biblii, deoarece sunt foarte căutate. Dumnezeu să vă binecuvânteze; continuăm să ne rugăm ca Dumnezeu să intervină pentru pastorul nostru, pentru că sunt sigur că prin rugăciune orice este posibil. Slujitor întru Hristos, Pastor Dalmas Munoko Bungoma, Kenya 4 spune şi face aici pe pământ (2 Împăraţi 6:17). Toate acestea au loc cu ajutorul străjerilor lui DUMNEZEU de pretutindeni, prin farfuriile zburătoare şi cu ajutorul străjerilor de pe pământ - armata şi forţele cereşti ale lui DUMNEZEU. 9 A venit timpul ca noi toţi, oameni din toată lumea, să ne căim pentru păcatele noastre şi să-l căutăm pe DUMNEZEU cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea, aceasta fiind prima şi cea mai importantă poruncă. 10 În curând, cerul de la răsărit se va umple cu semnul FIULUI OMULUI. Există mai multe scripturi care definesc acest eveniment. Pe una o putem găsi în cel de-al douăzeci şi patrulea capitol din Evanghelia după Matei. Alta este din al doilea capitol din cartea lui Isaia. Şi mai găsim încă una în cel de-al şaselea capitol din Apocalipsa lui Ioan. Vers , cap. 24 din Evanghelia după Matei spun aşa: Atunci se va arăta în Cer semnul FIULUI OMULUI, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe FIUL OMULUI venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare 9 2 Cron. 16:9, Zah. 1:7-11, 4:10, 6:1-7, Apoc. 7: Deut. 4:29, 6:5, 10:12-13, 11:13-14, 13:3-4, 16, 20, 26:16, 30:6, Ios. 22:5, Mat. 22:37-40, Mar. 12:29-31, Luca 10:27 Peru (traducere din limba spaniolă) Domnul să te binecuvânteze, Frate, şi pe Misiunile Creştine Tony Alamo! Te informez că întru gloria Domnului, avem o biserică nouă. Se află la trei ore depărtare de Sullana, aproape de Piura, într-un loc numit Sechura, unde avem 23 fraţi adulţi şi 33 copii. Am împărţit personal broşurile din casă în casă şi mulţi au dorit să afle mai multe. Ieri am organizat o adunare, la care au participat mulţi fraţi. L-au acceptat pe Domnul şi urmează să ne reunim de trei ori pe săptămână. Glorie Domnului! Iisus soseşte în curând. Andres Chiroque Silva Misiunile Creştine Tony Alamo Sullana, Peru Misiunile Creştine Alamo online

5 slavă. EL va trimite pe îngerii SĂI [oştirea DOMNULUI, străjerii] cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii LUI din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape: Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că este aproape, este chiar la ușă. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar CUVINTELE MELE nu vor trece... Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea FI- ULUI OMULUI. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea FIULUI OMULUI... Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni DOMNUL vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci FIUL OMULUI va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpânul meu zăboveşte să vină!»; dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. DOMNUL ne oferă multe semne, astfel încât să nu fim prinşi pe nepregătite dacă suntem atenţi la ele. Urmează altă viziune la care ar trebui să te gândeşti bine, deoarece se va transforma în realitate mai repede decât ai putea crede: Apoi am văzut Cerul deschis [aceasta este o altă viziune apocaliptică trimisă de DUMNEZEU], şi iată că s-a arătat un cal alb! CEL ce stătea pe el se cheamă «CEL CREDINCIOS şi CEL ADEVĂRAT», şi EL judecă şi SE luptă cu dreptate. Ochii LUI erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai EL SINGUR. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele LUI este: «CUVÂNTUL lui DUMNEZEU.» IAR OŞTILE DIN CER ÎL URMAU CĂLARE PE CAI ALBI [DOMNUL şi oştirea SA, străjerii], îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura LUI ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier [CUVÂNTUL lui DUM- NEZEU]: şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a ATOTPU- TERNICULUI DUMNEZEU. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: «ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAŢILOR ŞI DOMNUL DOMNILOR [acesta este IISUS, DOMNUL nostru]» (Apocalipsa 19:11-16). Trăim ultimele minute ale sfârşitului lumii. Toate semnele sunt aici. Guvernul mondial al Antihristului este în funcţiune. Divizia cerească a lui DUMNEZEU operează de ani întregi şi sute de milioane de oameni au văzut-o (farfuriile zburătoare, străjerii, îngerii, forţa cerească regală a lui DUMNEZEU). Papa de la Roma se laudă despre cât de minunată (Continuare la pagina 8) Mărturia lui Steven Wedel Numele meu este Steven Wedel. Am împlinit 59 de ani în 2012, la sfârşitul lunii octombrie. L-am acceptat pe Hristos ca Mântuitor pe 4 noiembrie Tocmai împlinisem 18 ani cu o săptămână înainte. Dacă Hristos nu intra în viaţa mea în acel moment, probabil că aţi fi citit de mult un anunţ mortuar despre mine, în loc de mărturia scrisă a puterii şi abilităţii lui Dumnezeu de a schimba viaţa unei persoane, pe care o citiţi acum. Când am terminat liceul, în primăvara anului 1971, nu aveam nicio dorinţă să îmi continui studiile la facultate. Eram un pseudo-hipiot. Am plecat spre San Francisco, California, la început într-o maşină, cu nişte prieteni, iar apoi cu degetul ridicat, făcând autostopul de la San Francisco spre Boulder, Colorado, şi înapoi către California, de data asta către Los Angeles. Mama prietenului cu care călătoream avea o casă foarte mare şi frumoasă în Beverly Hills. Ne-a invitat să stăm la ea pentru o vreme, până ne găseam o slujbă şi un apartament în care să ne mutăm. Casa avea o piscină exterioară superbă, şi o menajeră care făcea toate cumpărăturile şi gătea pentru noi. Ar fi trebuit să fie o atmosferă ideală, de vacanţă, de care să ne bucurăm, dar a fost cea mai nefericită perioadă din viaţa mea. Mă simţeam ca şi cum eram pierdut iremediabil, fără niciun pic de speranţă în viaţă. Nu puteam face nimic ca să scap de confuzia constantă din mintea şi sufletul meu privind înţelesul şi scopul vieţii. Mă simţeam încătuşat pe dinăuntru. Îmi doream o viaţă care să 5 Fratele Steven Wedel însemne ceva, una prin care îi puteam ajuta pe ceilalţi. Eram consternat de starea în care se afla lumea din jurul meu, de corupţie, de apatie, de ticăloşii şi de vărsarea de sânge. Doream să trăiesc într-o lume a păcii şi credeam că mişcarea hipiotă din California ar fi putut să-mi ofere o alternativă la sistemul în (Continuare la pagina 6)

6 Mărturia lui Steven Wedel 6 (Continuare de la pagina 5) care trăiam, caracterizat printr-o concurență continuă și acerbă. Credeam că dacă fumez iarbă şi haşiş, dacă iau LSD şi alte droguri halucinogene, voi căpăta înţelepciunea pe care mi-o doream aşa de mult şi că voi găsi o explicaţie pentru viaţa pe care o trăiam. Nu îmi doream o slujbă de birou, o casă, un câine, nişte pisici şi un viitor care nu duce nicăieri. Voiam să aflu cărui scop serveşte de fapt viaţa. Tot ce au făcut drogurile a fost să îmi ia şi ultima fărâmă de echilibru mintal pe care o mai aveam, lăsându-mă fără aproape nicio capacitate de a raţiona. Credeam că înnebunesc şi fără dubii, aşa şi era. Dar nu am fost crescut deloc în felul acesta. Mi-am petrecut anii copilăriei în străinătate. Tatăl meu lucra în Tokyo, Japonia, pentru International YMCA, şi mergeam cu sfinţenie la biserică în fiecare duminică, la o biserică non-denominaţională. Mi se tot repeta că suntem creştini şi mi s-a spus întotdeauna să fiu milostiv şi să îi ajut pe ceilalţi. Ştiam despre Crăciun şi Paşte că sunt evenimente speciale, că nu aveau nicio legătură cu Moş Crăciun sau cu iepuraşul de Paşte. Credeam în sinea mea, aşa cum o fac mai toţi copiii, că există un Creator, un Dumnezeu care a făcut tot ce există, inclusiv pe mine însumi. Am fost învăţat să cred în Iisus Hristos ca Mântuitor al lumii, şi cu toate acestea nu ştiam nimic despre cine este El. Nu aveam niciun control asupra vieţii mele, nicio putere să nu păcătuiesc şi, sincer, acum că mă gândesc, niciuna dintre bisericile la care mersesem nu mă învăţase măcar ce este cu adevărat păcatul. Nu auzisem niciodată termenul născut din nou întru Duh şi nu fusesem niciodată martor la o chemare la altarul unde sufletele sunt mântuite în niciuna dintre acele biserici. Erau la fel de moarte din punct de vedere spiritual precum eram şi eu. Tocmai treceam clasa a zecea în momentul în care familia mea s-a reîntors în Statele Unite. Nu mai voiam să mai fiu mort sufleteşte. În jurul meu, oamenii se transformau cu toţii în hipioţi. Am început cu adevărat să caut răspunsuri la întrebările mele interioare despre viaţă, moarte, eternitate, finalitate. Am citit cărţi despre religiile Orientului Îndepărtat, despre religii mistice, nativ americane, despre filozofii şi cărţi despre ideile şi idealurile oamenilor, despre comunism, socialism, capitalism - despre toate subiectele care îmi treceau prin cap. Am citit Biblia, dar atunci nu eram pătruns de Duhul lui Dumnezeu, şi nu am fost în stare s-o înţeleg. Am spus mantre, am practicat yoga, m-am plimbat prin păduri, m-am asigurat că nu calc pe flori, pentru a mă apropia de Dumnezeu. Eram în continuare gol pe dinăuntru. Nimic nu funcţiona. Atunci nu ştiam, dar acum ştiu: aceasta era lucrarea Domnului care mă aducea într-un punct în care EL să-mi îngenuncheze mândria cea prostească, iar eu să-l accept ca Domn şi Mântuitor. EL a permis să epuizez orice altă opţiune. Poate în cazul vostru EL nu a fost nevoit să lucreze aşa, dar într-al meu ştia că aceasta este singura cale de a mă face să-mi revin în cele din urmă. M-a lăsat să vin în California pentru a putea să ajung la această finalitate. Lucra asupra mea, dar eu nu ştiam încă acest lucru. În Hollywood, California, nu puteai să faci 50 metri pe Hollywood Blvd. fără să dai de martori de la Fundaţia Creştină Tony şi Susan Alamo. Erau peste tot. De fiecare dată când ajungeam la Hollywood, fie pentru muncă sau doar ca să pierd timpul, îi vedeam peste tot, împărţind broşuri evanghelice şi invitând oamenii să vină la slujbele organizate de biserica lor. Erau plini de zelul Domnului. Mi-au fost povestite mărturii despre Domnul de mai multe ori şi am fost invitat la biserică ca şi mulţi al- Fraţii şi surorile Misiunii Creştine Alamo predicând pentru locuitorii în vârstă de la azil

7 ţii, dar i-am tot refuzat. Eram încă prea legat de obiceiurile mele pentru a-i asculta pe ceilalţi povestindu-mi despre Iisus. Totuşi, de multe ori, în ceasurile târzii ale nopţii, când agitaţia zilei se sfârşea şi mă aflam singur, Domnul începea să-mi amintească vorbele pe care aceşti creştini mi le spuseseră, scripturile despre sfârşitul lumii pe care mi le arătaseră în Biblie, despre semne pe care le puteai observa uşor peste tot, scripturi despre viaţa eternă şi despre iad, care chiar m-au făcut să încep să îmi pun întrebări. La exterior, Satana încă mai avea influenţă asupra mea, dar pe interior, Dumnezeu mă reconstruia. În timpul unei după-amiezi, Dumnezeu a terminat ce începuse prin această serie de evenimente. Am simţit că ceva se întâmpla în viaţa mea, dar nu ştiam ce. Am ajuns din nou pe Hollywood Blvd în acea zi; nu-i căutam pe fraţii şi surorile de la biserică, ba chiar încercam să-i evit. În schimb, am dat peste una dintre surori la un colţ de stradă. Mi-a dat o broşură şi m-a invitat să vin la biserică în acea seară, nimic mai mult. M-am scuzat stângace, spunându-i că o să mă mai gândesc. Mi-a răspuns repede, spunând: Chiar ar trebui să te mai gândeşti, deoarece poate fi ultima oară când Dumnezeu va vrea să mai aibă de-a face cu tine! Nimic din ce ar fi putut spune nu m-ar fi afectat mai mult decât aceste cuvinte. Simplul gând că Însuşi Domnul ar putea să nu mai vrea să mai aibă de-a face cu mine m-a lovit mai tare ca o tonă de cărămizi. M-a paralizat. Eram nebun, dar nu destul de nebun încât să nu ştiu că ultimul lucru pe care-l doream era să fiu părăsit de Dumnezeu. Gândul acesta mă îngrozea. Şi aşa mă simţeam jalnic, asta îmi mai trebuia. Am străbătut în mers tot bulevardul Hollywood până am ajuns pe o stradă lăturalnică cu multe case mari, cu grădini spaţioase. M-am aşezat într-o grădină şi am aşteptat până aproape de momentul plecării autobuzului care-i ducea pe oameni la biserică, iar apoi am mers către el, m-am urcat şi m-am aşezat pe un scaun. Drumul către biserica din Saugus a fost destul de lung, dar mă simţeam ca acasă. Unul dintre fraţii creştini îşi scosese chitara, convingând tot autobuzul să fredoneze cântece evanghelice tot drumul până la biserică. Mă simţeam foarte împăcat, deşi totul era foarte ciudat pentru mine în acel moment. Când am ajuns la biserică, toţi vizitatorii care veniseră cu autobuzul au fost invitaţi să intre şi să se aşeze pentru începerea slujbei. Nu mai intrasem niciodată într-o asemenea biserică, una care să pară vie. Nu îmi dădea sentimentul de lipsit de viaţă pe care mi-l dădeau bisericile în care intrasem înainte. Aceşti fraţi şi surori cântau cântece evanghelice în timpul slujbei, din toţi plămânii. Îşi ridicau mâinile, lăudându-l pe Domnul. Părea că, în acea noapte, toată lumea din biserică a avut o mărturie de făcut despre cum Dumnezeu le-a schimbat vieţile. Unii consumaseră droguri, ca şi mine, alţii nu. Unii fuseseră la închisoare; unii erau oameni ai străzii, iar alţii proveneau din familii foarte înstărite. Aceştia erau oameni care se simţiseră exact cum încă mă simţeam eu - nefericiţi şi pierduţi. Acum cu toţii Îl proclamau pe Iisus ca fiind Mântuitorul lor. Nu mai erau pierduţi, ci regăsiţi. În sufletul meu, îmi doream şi eu ce îmi arătaseră prin slujba din seara aceea. Îmi doream viaţa aceea, dar încă nu eram sigur de multe lucruri. Satana îmi întuneca mintea cu milioane de îndoieli într-o ultimă încercare josnică de a-mi împiedica mântuirea. Biblia spune: Credeţi în Domnul Iisus Hristos şi veţi fi mântuiţi. Când am fost chemat la altar în acea noapte, Satana şi-a pierdut puterea asupra mea. În noaptea aceea, am crezut în Domnul Iisus Hristos; am căzut în genunchi în faţa celor adunaţi şi am fost mântuit! Lăudat fie Domnul! Glorie eternă Domnului pentru răbdarea Sa şi pentru mila pe care mi-a arătat-o! Am fost renăscut! În acea noapte L-am simţit pe Domnul cum îmi pătrunde în inimă şi nu voi renunţa niciodată la asta. Când am intrat în camera de rugăciuni, ştiind cu siguranţă că există cu adevărat un Dumnezeu în Ceruri căruia îi păsa de 7 mine şi care îmi răspunde la rugăciuni, m-am simţit plin de curaj şi de încredere. Hristos a plătit preţul pentru aceasta cu propriul Său sânge. El a murit pentru ca noi să putem trăi. În acea noapte, El m-a adus într-un loc pe care nu-l voi putea uita niciodată. După aproximativ două săptămâni, mi-a oferit botezul Duhului Sfânt. După aceste experienţe, nimic nu mă mai putea convinge că Dumnezeu nu este real. Este viu şi este veşnic. M-a mântuit şi te poate mântui şi pe tine. De atunci am văzut mii de oameni aduşi pe calea lui Hristos prin munca acestei misiuni creştine. Am fost martor la vindecarea, prin puterea lui Dumnezeu, a mulţi, foarte mulţi oameni bolnavi şi neputincioşi. Am văzut cum vieţi sfărâmate (cum era şi a mea) s-au transformat în unele productive. Nu aş da această viaţă de creştin pentru nimic din ce-mi poate oferi lumea. Tony şi Susan Alamo au fost oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit ca să aducă mii de oameni, de toate felurile, pe calea noii vieţi întru Hristos. Ambii au făcut această muncă cu altruism. Nu au cerut nimănui nimic în schimb, doar să ne slujim Domnul. Susan s-a dus la Domnul în 1982, iar Tony a continuat munca evanghelică în fiecare zi ce s-a scurs de atunci. Încă mai continuă. Eu, şi mulţi alţii, le sunt recunoscător nu numai pentru că au stăruința lui Dumnezeu în ei pentru a-i trimite pe martori pe străzi în fiecare zi ca să-i ajute pe cei nevoiaşi, dar şi pentru că pun la dispoziţie locuri în care oameni ca şi mine pot trăi o viaţă consacrată Domnului şi să nu fie prinşi în interesele acestei lumi rele. Domnul fie lăudat! Dacă citeşti această mărturie şi nu eşti încă mântuit, nu mai aştepta. Iisus Hristos este cu adevărat Mântuitorul lumii şi îţi poate oferi tot ceea ce-ţi doreşti. El m-a mântuit, mi-a dat ceva cu care să mă mândresc, ceva pentru care să merite să trăiesc şi să mor. Poate face acelaşi lucru şi pentru tine. Nu aştepta. Cheamă-L în inima ta chiar azi! Domnul fie lăudat! Steven Wedel

8 OŞTIREA ŞI FORŢELE CEREŞTI ALE DOMNULUI (STRĂJERII) (Continuare de la pagina 5) este Noua Ordine Mondială. Apar tsunami-uri, valuri uriaşe, cutremure, năpaste de toate felurile, boli, amestecări de naţii, persecuţii, şi sute de blesteme de toate felurile. Fie eşti de partea binelui, fie de cea a răului. 11 Ori ÎL accepţi pe HRISTOS ca pe MÂNTUITORUL tău, ori ÎL respingi. Alege-L acum, înainte să fie prea târziu. Eşti doar la o suflare, la o bătaie de inimă distanţă de eternitate. 12 Spune rugăciunea aceasta pentru liniştea sufletului tău. Apoi botează-te, complet scufundat sub apă, în numele TATĂLUI, al FIULUI, şi al SFÂNTULUI DUH. 13 Studiază Biblia (versiunea Regelui Iacob) şi respectă poruncile. 14 Păşeşte întru DUHUL lui DUMNEZEU. 15 DOMNUL meu și DUMNEZEUL meu, ai milă de sufletul meu, un păcătos. 16 Eu cred că IISUS HRISTOS este FIUL DUMNEZEULUI celui viu. 17 Eu cred că EL a murit pe cruce și a vărsat sângele SĂU prețios pentru iertarea tuturor păcatelor mele din trecut. 18 Eu cred că DUMNEZEU a înviat pe IISUS din morți, prin puterea DUHULUI SFÂNT, 19 și că EL stă de-a dreapta lui DUMNEZEU în acest moment și aude confesiunea mea de păcate și această rugăciune. 20 Deschid ușa inimii mele și te invit în inima mea, DOAMNE IISUS. 21 Spală toate păcatele mele murdare în sângele prețios pe care l-ai vărsat în locul meu pe cruce la Golgota. 22 Nu îmi vei întoarce spatele, IISUS, vei ierta păcatele mele și îmi vei mântui sufletul. Știu pentru că CUVÂNTUL TĂU, Biblia, ne spune așa. 23 CUVÂNTUL TĂU spune că nu vei întoarce spatele nimănui, inclusiv mie. 24 Prin urmare, eu știu că TU m-ai auzit și știu că TU mi-ai răspuns și știu că eu sunt mântuit. 25 Și îți mulțumesc, DOAMNE IISUS, pentru mântuirea sufletului meu, iar eu voi arăta recunoștința mea prin a face voia ta și prin a nu păcătui. 26 Acum că ești mântuit, slujește-l pe DUMNEZEU cu toată inima, sufletul, cugetul și puterea (Marcu 12:30). Dacă doriți să salvați lumea, cum poruncește IISUS, atunci nu îl jefuiți pe DUMNEZEU de zeciuiala și darurile LUI. DUMNEZEU a spus: Îl va prăda un om pe DUMNEZEU? Cu toate acestea, voi m-ați jefuit. Dar voi întrebaţi: Cu ce Te-am jefuit? Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să MĂ prădați, tot poporul în întregime! [și întreaga lume]. Aduceţi însă toate dările [o dare este 10% din venitul brut] ca să fie carne [hrană spirituală] la casa vistieriei [suflete mântuite], puneţi-mă astfel la încercare, zice DOMNUL OȘTIRILOR, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare, prea mare ca s-o primiţi. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce devorează şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice DOMNUL OȘTIRILOR. Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice DOMNUL OȘTIRILOR (Maleahi 3:8-12) 11 Mat. 7:15-20, Iac. 3:11-12, Apoc. 20:11-15, 21:7-8, 24-27, 22:11-12, Ecl. 3:19, Is. 2:22 13 Mat. 28: Tim. 2:15, 3: Ez. 36:27, Rom. 8:1-14, Gal. 5: Psa. 51:5, Rom. 3:10-12, Mat. 26:63-64, 27:54, Luca 1:30-33, Ioan 9:35-37, Rom. 1: Fapte 4:12, 20:28, Rom. 3:25, 1 Ioan 1:7, Apoc. 5:9 19 Psa. 16:9-10, Mat. 28:5-7, Mar. 16:9, 12, 14, Ioan 2:19, 21, 10:17-18, 11:25, Fapte 2:24, 3:15, Rom. 8:11, 1 Cor. 15: Luca 22:69, Fapte 2:25-36, Evr. 10: Cor. 3:16, Apoc. 3:20 22 Ef. 2:13-22, Evr. 9:22, 13:12, 20-21, 1 Ioan 1:7, Apoc. 1:5, 7:14 23 Mat. 26:28, Fapte 2:21, 4:12, Ef. 1:7, Col. 1:14 24 Mat. 21:22, Ioan 6:35, 37-40, Rom. 10:13 25 Evr. 11:6 26 Ioan 5:14, 8:11, Rom. 6:4, 1 Cor. 15:10, Apoc. 7:14, 22:14 Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații sau pentru cărți pe alte subiecte care poate vă interesează. Tony Alamo, World Pastor, Tony Alamo Christian Ministries Worldwide P.O. Box 2948, Hollywood, CA USA Linie disponibilă nonstop pentru rugăciuni și informații: (661) Fax (661) info@alamoministries.com Tony Alamo Christian Ministries Worldwide asigură cazare, cu tot ce este necesar pentru viaţa zilnică, tuturor celor din SUA care doresc să-şi dedice viaţa slujirii lui DUMNEZEU cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea. Slujbele au loc în fiecare seară la ora 20 (duminica şi la ora 15) la biserica regiunii Los Angeles. Adresa: Sierra Hwy., Santa Clarita, CA 91390, (661) Se oferă transport gratuit (dus-întors) zilnic la ora 18:30, iar duminica şi la 13:30; punct de plecare: intersecţia Hollywood Boulevard şi Highland Avenue, Hollywood, California. În New York City, slujbele au loc marţea la ora 20, iar în alte oraşe în fiecare seară. Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii, vă rugăm să apelaţi următorul număr de telefon: (908) DUPĂ FIECARE SLUJBĂ SE IA GRATIS MASA Cereți cartea Pastorului Alamo, Mesia, care îl prezintă pe HRISTOS din Vechiul Testament descoperit în peste 333 de profeții Deveniți un muncitor în recolta de suflete, devenind distribuitor de cărți scrise de Pastorul Alamo. Toate cărțile și mesajele audio sunt gratuite, inclusiv transportul maritim. Dacă cineva încearcă să vă taxeze pentru asta, vă rugăm să sunați la numărul (661) cu taxă inversă. ACESTE CĂRȚI ARATĂ ADEVĂRATUL PLAN AL MÂNTUIRII (Fapte 4:12). NU LE ARUNCAȚI, ÎMPRUMUTAȚI-LE ȘI ALTORA. Pentru cei care sunt din alte țări, vă recomandăm să traduceți aceste cărți, în limba voastră maternă. Dacă doriți să le retipăriți, vă rugăm să includeți aceste drepturi de autor și de înregistrare: Drepturi de autor februarie 2013, 2015 Toate drepturile rezervate World Pastor Tony Alamo Înregistrat februarie 2013, 2015 ROMANIAN VOLUME THE ARMY AND AIR FORCE OF GOD (THE WATCHERS) 8

11. THE DIRECT & INDIRECT OBJECTS

11. THE DIRECT & INDIRECT OBJECTS 11. THE DIRECT & INDIRECT OBJECTS Exercise 11.1. Translate the sentences into English, paying attention to the expression of 1. Am citit un articol. 2. Am citit un articol interesant despre originea limbii

More information

Cateheză pentru copii Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci)

Cateheză pentru copii Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) Cateheză pentru copii 1 Nivel:Preşcolari 27 martie, 2011 4-6 ani Domnul a spus: Dacă crezi în Mine, urmează tot ce te-am învăţat.ceea ce te-am învăţat este să fii bun în loc să fii rău. Nu e uşor. Vei

More information

LESSON FOURTEEN

LESSON FOURTEEN LESSON FOURTEEN lesson (lesn) = lecţie fourteen ( fǥ: ti:n) = patrusprezece fourteenth ( fǥ: ti:nθ) = a patrasprezecea, al patrusprezecilea morning (mǥ:niŋ) = dimineaţă evening (i:vniŋ) = seară Morning

More information

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I

Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I 4.19 Cum se transformă o faţă în piatră? Pasul 1. Deschideţi imaginea pe care doriţi să o modificaţi. Pasul 2. Desaturaţi imaginea. image>adjustments>desaturate sau Ctrl+Shift+I Pasul 3. Deschideţi şi

More information

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard

VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE. Se deschide proiectul Documents->Forms->Form Wizard->One-to-many Form Wizard VISUAL FOX PRO VIDEOFORMATE ŞI RAPOARTE Fie tabele: create table emitenti(; simbol char(10),; denumire char(32) not null,; cf char(8) not null,; data_l date,; activ logical,; piata char(12),; cap_soc number(10),;

More information

Biblia pentru copii. prezentată. Om Bogat, Om Sărac

Biblia pentru copii. prezentată. Om Bogat, Om Sărac Biblia pentru copii prezentată Om Bogat, Om Sărac Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: M. Maillot şi Lazarus Adaptată după: M. Maillot şi SarahS. Tradusă de: Tatiana Simion Produsă de: Bible for Children

More information

Cateheză pentru copii Duminica Înfricosătoarei judecăţi (a Lăsatului sec de carne)

Cateheză pentru copii Duminica Înfricosătoarei judecăţi (a Lăsatului sec de carne) Cateheză pentru copii 1 Nivel:Preşcolari 4-6 ani Iisus a povestit un lucru foarte important. Iisus a spus că la sfârşitul lumii el va sta pe un tron şi va fi Împăratul şi Judecătorul care va decide care

More information

Alexandrina-Corina Andrei. Everyday English. Elementary. comunicare.ro

Alexandrina-Corina Andrei. Everyday English. Elementary. comunicare.ro Alexandrina-Corina Andrei Everyday English Elementary comunicare.ro Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Editurii Comunicare.ro, 2004 SNSPA, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice David

More information

Printul devine Pastor

Printul devine Pastor Biblia pentru copii prezentată Printul devine Pastor Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: M. Maillot şi Lazarus Adaptată după: E. Frischbutter şi Sarah S. Produsă de: Bible for Children www.m1914.org BFC

More information

O NOUĂ ACTUALIZARE IMPORTANTĂ PAPA CEL FUGAR. de Tony Alamo lucrare scrisă în 1990

O NOUĂ ACTUALIZARE IMPORTANTĂ PAPA CEL FUGAR. de Tony Alamo lucrare scrisă în 1990 O NOUĂ ACTUALIZARE IMPORTANTĂ PAPA CEL FUGAR de Tony Alamo lucrare scrisă în 1990 IOAN PAUL AL DOILEA, UN CRIMINAL DE RĂZBOI CATOLICO-NAZIST (În poza de mai sus, împreună cu Yasser Arafat, şeful Organizaţiei

More information

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat GRAFURI NEORIENTATE 1. Notiunea de graf neorientat Se numeşte graf neorientat o pereche ordonată de multimi notată G=(V, M) unde: V : este o multime finită şi nevidă, ale cărei elemente se numesc noduri

More information

Dialog cu Dumnezeu Să deschidem uşa către rugăciunea în ambele sensuri Mark şi Patti Virkler

Dialog cu Dumnezeu Să deschidem uşa către rugăciunea în ambele sensuri Mark şi Patti Virkler Dialog cu Dumnezeu Să deschidem uşa către rugăciunea în ambele sensuri Mark şi Patti Virkler Introducere Aceasta este povestea mea căutând vocea lui Dumnezeu. În primii 10 ani ai vieţii mele creştine am

More information

Cartea Mea Bine Ati Venit! Română

Cartea Mea Bine Ati Venit! Română Cartea Mea Bine Ati Venit! My name is Română Numele meu este My school is Scoala mea este My class is Clasa mea este My teacher s name is Profesorul meu numele este 2014 PrimaryClass.co.uk Cartea Mea Engleză

More information

Biblia pentru copii. prezentată. Iacov cel mincinos

Biblia pentru copii. prezentată. Iacov cel mincinos Biblia pentru copii prezentată Iacov cel mincinos Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: M. Maillot şi Lazarus Adaptată după: M. Kerr şi Sarah S. Tradusă de: Tatiana Simion Produsă de: Bible for Children

More information

CUVINTELE LUI ISUS DIN NAZARET

CUVINTELE LUI ISUS DIN NAZARET CUVINTELE LUI ISUS DIN NAZARET Prefaţă Această carte este materializarea unei conversaţii care a avut loc la mijlocul anilor 1980 în Londra, pe treptele casei unui prieten care-şi manifesta intensele căutări

More information

COMMUNICATING THE WOR(L)D (I) On Difficulties in Bible Translation - case study on the Tower of Babel -

COMMUNICATING THE WOR(L)D (I) On Difficulties in Bible Translation - case study on the Tower of Babel - COMMUNICATING THE WOR(L)D (I) On Difficulties in Bible Translation - case study on the Tower of Babel - Assistant Prof. Dr. Bianca-Oana HAN Petru Maior University of Târgu.-Mureş Abstract The present paper

More information

Biblia pentru copii. prezentată. La Revedere Faraon!

Biblia pentru copii. prezentată. La Revedere Faraon! Biblia pentru copii prezentată La Revedere Faraon! Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: Janie Forest Adaptată după: Lyn Doerksen Tradusă de: Tatiana Simion Produsă de: Bible for Children www.m1914.org

More information

Biblia pentru copii. prezentată. La Revedere Faraon!

Biblia pentru copii. prezentată. La Revedere Faraon! Biblia pentru copii prezentată La Revedere Faraon! Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: Janie Forest Adaptată după: Lyn Doerksen Tradusă de: Tatiana Simion Produsă de: Bible for Children www.m1914.org

More information

Principiile Evangheliei

Principiile Evangheliei Principiile Evangheliei Ei vor ajunge la cunoaşterea Mântuitorului lor, precum şi a punctelor adevărate ale doctrinei Lui, pentru ca ei să ştie cum să vină la El şi să fie salvaţi. 1 Nefi 15:14 Principiile

More information

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1 Page1 Monitorizare presa Programul de responsabilitate sociala Lumea ta? Curata! TIMISOARA 03.06.2010 Page2 ZIUA DE VEST 03.06.2010 Page3 BURSA.RO 02.06.2010 Page4 NEWSTIMISOARA.RO 02.06.2010 Cu ocazia

More information

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Un arbore binar este un arbore în care fiecare nod are gradul cel mult 2, adică fiecare nod are cel mult 2 fii. Arborii binari au şi o definiţie recursivă : -

More information

APOCRIFE 1 st MACABEI a companiei THE KING JAMES Biblie Macabei. Prima carte a Macabeilor

APOCRIFE 1 st MACABEI a companiei THE KING JAMES Biblie Macabei. Prima carte a Macabeilor APOCRIFE 1 st MACABEI a companiei THE KING JAMES Biblie 1611 www.scriptural-truth.com Prima carte a Macabeilor 1 Macabei {1:1} şi s-a întâmplat, după acel fiu alexandru Filip, Macedonean, care a ieşit

More information

ADEVĂRATA DRAGOSTE PENTRU HRISTOS

ADEVĂRATA DRAGOSTE PENTRU HRISTOS S o c i e t a t e a M i s i o n a r a C o r e s i ADEVĂRATA DRAGOSTE PENTRU HRISTOS T h o m a s V i n c e n t B 1634-1678 A ADEVĂRATA DRAGOSTE PENTRU HRISTOS Thomas Vincent, 1634-1678 Dacă nu iubeşte cineva

More information

Ghid de instalare pentru program NPD RO

Ghid de instalare pentru program NPD RO Ghid de instalare pentru program NPD4758-00 RO Instalarea programului Notă pentru conexiunea USB: Nu conectaţi cablul USB până nu vi se indică să procedaţi astfel. Dacă se afişează acest ecran, faceţi

More information

NOMADOSOPHY Traduzidos por MARGENTO

NOMADOSOPHY Traduzidos por MARGENTO NOMADOSOPHY Traduzidos por MARGENTO 199 NOMADOSOPHY MARGENTO i (pseudônimo de Chris Tanasescu) Professor visitante, University of Ottawa, Canada margento.official@gmail.com Uvertura: Ţigan alfabet, cânt

More information

Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului

Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului Aflarea şi respingerea falsei cunoaşteri sau Contra ereziilor Volumul 2 Teologie pentru azi Bucureşti 2007 Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului Aflarea

More information

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO)

Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO) Application form for the 2015/2016 auditions for THE EUROPEAN UNION YOUTH ORCHESTRA (EUYO) Open to all born between 1 January 1990 and 31 December 2000 Surname Nationality Date of birth Forename Instrument

More information

Maria plays basketball. We live in Australia.

Maria plays basketball. We live in Australia. RECAPITULARE GRAMATICA INCEPATORI I. VERBUL 1. Verb to be (= a fi): I am, you are, he/she/it is, we are, you are, they are Questions and negatives (Intrebari si raspunsuri negative) What s her first name?

More information

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1

SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1 008 SUBIECTE CONCURS ADMITERE TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR FILIERA DIRECTĂ VARIANTA 1 1. Dacă expresiile de sub radical sunt pozitive să se găsească soluţia corectă a expresiei x x x 3 a) x

More information

Traducere după:the PATH TO SALVATION A Manual of Spiritual Transformation by St. Theophan the Recluse ST. HERMAN OF ALASKA BROTHERHOOD 1996

Traducere după:the PATH TO SALVATION A Manual of Spiritual Transformation by St. Theophan the Recluse ST. HERMAN OF ALASKA BROTHERHOOD 1996 Calea spre mantuire SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL CALEA SPRE MÂNTUIRE sau Manualul desăvârşitei prefaceri duhovniceşti Tipărită cu binecuvântarea P. S. JUSTINIAN Episcopul Maramureşului şi Sătmarului Traducere

More information

Creştinismul: un mod de viaţă

Creştinismul: un mod de viaţă Cursul de Studiu al Bibliei Lecţia No. 11 Creştinismul: un mod de viaţă 2000, Biserica Unită a lui Dumnezeu, o Asociaţie Internaţională Toate drepturile rezervate. Tipărită în Statele Unite ale Americii.

More information

Split Screen Specifications

Split Screen Specifications Reference for picture-in-picture split-screen Split Screen-ul trebuie sa fie full background. The split-screen has to be full background The file must be exported as HD, following Adstream Romania technical

More information

Limba Engleză. clasa a XI-a - frecvenţă redusă - prof. Zigoli Dragoş

Limba Engleză. clasa a XI-a - frecvenţă redusă - prof. Zigoli Dragoş Limba Engleză clasa a XI-a - frecvenţă redusă - prof. Zigoli Dragoş I. Seasons In the UK we have four seasons:- Winter Spring Summer Autumn December January February March April May June July August September

More information

ANCA-MARIANA PEGULESCU Ministery of National Education

ANCA-MARIANA PEGULESCU Ministery of National Education ANCA-MARIANA PEGULESCU Ministery of National Education CAN SEMANTIC ROLES IMPACT ON SYNTACTIC RELATIONS? Abstract: Linguists and grammarians do not consider languages neat and symmetrical. That is why

More information

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Proiect nr. 154/323 cod SMIS 4428 cofinanțat de prin Fondul European de Dezvoltare Regională Investiții pentru viitorul

More information

Puterea lui Nu: Pentru că un cuvânt mic poate aduce sănătate, abundenţă şi fericire

Puterea lui Nu: Pentru că un cuvânt mic poate aduce sănătate, abundenţă şi fericire Puterea lui Nu: Pentru că un cuvânt mic poate aduce sănătate, abundenţă şi fericire Elogii pentru JAMES ALTUCHER James Altucher este ȋnfricoşător de inteligent. Stephen Dubner, autorul cărții Freakonomics

More information

Calea spre mantuire SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL

Calea spre mantuire SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL Calea spre mantuire SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL CALEA SPRE MÂNTUIRE sau Manualul desăvârşitei prefaceri duhovniceşti Tipărită cu binecuvântarea P. S. JUSTINIAN Episcopul Maramureşului şi Sătmarului Traducere

More information

Pera Novacovici PUTEREA TA INTERIOARĂ. Vei învăța să scoți ce e mai bun în tine la suprafață și să rămâi motivat pentru a obține ce vrei în viață

Pera Novacovici PUTEREA TA INTERIOARĂ. Vei învăța să scoți ce e mai bun în tine la suprafață și să rămâi motivat pentru a obține ce vrei în viață Pera Novacovici PUTEREA TA INTERIOARĂ Vei învăța să scoți ce e mai bun în tine la suprafață și să rămâi motivat pentru a obține ce vrei în viață INTRODUCERE Eşti în mijlocul unui război. O bătălie între

More information

Lecţia 24 : Discutie cu profesori internationali

Lecţia 24 : Discutie cu profesori internationali Lecţia 24 : Discutie cu profesori internationali Dr. Rajan Sankaran (RS) Bună ziua şi bine aţi revenit! Astăzi avem o întâlnire unică de miercuri. Am cu mine patru prieteni foarte dragi şi excelenţi homeopaţi

More information

Titlu: Îmi place Smiley. Autor: Luiza Vasiliu. Locul publicării: Decât o Revistă. Data publicării:

Titlu: Îmi place Smiley. Autor: Luiza Vasiliu. Locul publicării: Decât o Revistă. Data publicării: Titlu: Îmi place Smiley Autor: Luiza Vasiliu Locul publicării: Decât o Revistă Data publicării: 01.11.2012 Sunt o bestie muzicală. Am văzut Dylan, Stones şi Cohen înainte să vină în România, am stat 12

More information

,,Dacă îţi doreşti cu adevărat să realizezi ceva, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză. Jim Rohn

,,Dacă îţi doreşti cu adevărat să realizezi ceva, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză. Jim Rohn ,,Dacă îţi doreşti cu adevărat să realizezi ceva, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză. Jim Rohn 1 Copertă: Andrei Ureche Tehnoredactare: Dinu Virgil Editor de grăunţe: Adelheid Cucu Mulţumesc, dragă

More information

NOUN: THE CATEGORY OF NUMBER

NOUN: THE CATEGORY OF NUMBER NOUN: THE CATEGORY OF NUMBER I. Choose the phrase(s) that best complete the empty spaces: 1. He introduced me to of the people present at the exhibition. a. many b. each c. a large amount d. some 2. In

More information

Începutul și Sfârșitul

Începutul și Sfârșitul Începutul și Sfârșitul لداية وانلهاية ) باللغة الرومانية ( Dr. Abd Ar-Rahman bin Abd Al-Karim Ash-Sheha د. عبد الرحمن بن عبد الكريم الشيحة Traducere: EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) المركز الا

More information

Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu

Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Preotul face începutul obişnuit : Binecuvântat este Dumnezeul nostru Sfinte Dumnezeule Preasfântă Treime Tatăl nostru Că a Ta este Împărăţia Doamne miluieşte

More information

2013 by Editura POLIROM, pentru traducerea în limba română

2013 by Editura POLIROM, pentru traducerea în limba română Colecţia BIBLIOTECA POLIROM este coordonată de Bogdan Alexandru Stănescu. Parinoush Saniee, Pedar-e aan digari PEDAR-E AAN DIGARI Copyright PARINOUSH SANIEE 2004 All rights reserved 2013 by Editura POLIROM,

More information

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat.

Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat. 1. Sus în stânga, click pe Audio, apoi pe Audio Connection. 2. Click pe More options sub simbolul telefon (în centru spre stânga) dacă sistemul nu a fost deja configurat. 3. 4. Alegeți opțiunea favorită:

More information

Ce este convertirea Creştină?

Ce este convertirea Creştină? Cursul de Studiu al Bibliei Lecţia No. 8 Ce este convertirea Creştină? 2000 Biserica Unită a lui Dumnezeu, o Asociaţie Internaţională Toate drepturile rezervate. Tipărită în Statele Unite ale Americii.

More information

CLĂDITĂ DE ISUS. The Church Jesus Built - Biserica Clădită de Isus.doc - 1 -

CLĂDITĂ DE ISUS. The Church Jesus Built - Biserica Clădită de Isus.doc - 1 - BISERICA CLĂDITĂ DE ISUS 1999 Biserica Unită a lui Dumnezeu, o Asociaţie Internaţională. Toate drepturile rezervate..scripturile în această broşură sunt citate din traducerea românească a lui Dumitru Cornilescu

More information

PUTEREA TA INTERIOARĂ

PUTEREA TA INTERIOARĂ PUTEREA TA INTERIOARĂ PUTEREA TA INTERIOARĂ CUPRINS I. Introducere 2 II. Motivația internă și misiunea ta 6 II.1. Motivația internă 6 II.2. Viziunea ta personală 13 II.3. Mesaje de la cititori 19 III.

More information

Godly Business. Chapter by chapter synopsis

Godly Business. Chapter by chapter synopsis Chapter by chapter synopsis Godly Business The book is grouped in 4 major sections. The first section is about the personal level, the second section is about the family business, the third section is

More information

Calea mea către bizuirea pe forţele proprii

Calea mea către bizuirea pe forţele proprii Calea mea către bizuirea pe forţele proprii Dragi fraţi şi surori, Domnul a declarat: Scopul Meu este să am grijă de sfinţii Mei (D&L 104:15). Această revelaţie este o promisiune din partea Domnului conform

More information

Despre înţelept şi fermitatea lui

Despre înţelept şi fermitatea lui Despre înţelept şi fermitatea lui ANA-MARIA DUMBRAVĂ LPS Nicolae Rotaru, Constanţa, (îndrumător: prof. Cătălin SPĂTARU) Abstract The wised does not suffer injustices or insults and even if these things

More information

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES DO ASSERTIONS, QUESTIONS OR WISHES MAKE A THICK TRANSLATION?

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES DO ASSERTIONS, QUESTIONS OR WISHES MAKE A THICK TRANSLATION? JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no.6/2015 DO ASSERTIONS, QUESTIONS OR WISHES MAKE A THICK TRANSLATION? Anca-Mariana PEGULESCU Romanian Ministry of Education and Scientific Research Abstract:

More information

Darurile imperfecţiunii

Darurile imperfecţiunii Darurile imperfecţiunii Renunţă la cel care crezi că trebuie să fii şi acceptă-te aşa cum eşti Dr. Brené Brown Le dedic această carte lui Steve, Ellen şi Charlie. Vă iubesc din toată inima. Darurile imperfecţiunii

More information

Stephen King Christine. Prolog

Stephen King Christine. Prolog Stephen King Christine 1983 Prolog Bănuiesc că aţi putea să consideraţi aceasta ca fiind povestea unui triunghi de îndrăgostiţi Arnie Cunningham, Leigh Cabot şi, bineînţeles, Christine. Dar, doresc să

More information

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook

Mail Moldtelecom. Microsoft Outlook Google Android Thunderbird Microsoft Outlook Instrucțiunea privind configurarea clienților e-mail pentru Mail Moldtelecom. Cuprins POP3... 2 Outlook Express... 2 Microsoft Outlook 2010... 7 Google Android Email... 11 Thunderbird 17.0.2... 12 iphone

More information

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ:

Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ: Modalităţi de redare a conţinutului 3D prin intermediul unui proiector BenQ: Proiectorul BenQ acceptă redarea conţinutului tridimensional (3D) transferat prin D-Sub, Compus, HDMI, Video şi S-Video. Cu

More information

What we believe and Why we believe What we believe? Ce credem și De ce credem Ceea ce credem? The Baptist Faith and Message of SBC

What we believe and Why we believe What we believe? Ce credem și De ce credem Ceea ce credem? The Baptist Faith and Message of SBC What we believe and Why we believe What we believe? Ce credem și De ce credem Ceea ce credem? The Baptist Faith and Message of SBC I. The Scriptures The Holy Bible was written by men divinely inspired

More information

Biserica. pe înţelesul preşcolarilor

Biserica. pe înţelesul preşcolarilor Biserica pe înţelesul preşcolarilor Text original: Adaptat pentru Europa: Shirley Person Rachel Ball OBSERVAŢIE Imaginile pentru această serie de lecţii pot fi cumpărate online de la majoritatea birourilor

More information

Fiecare zi, fiecare oră, fiecare drum 35 Fata cu mâinile mici 57 Când nu-i ce se pregătește 87 Bonifacio, per pedes 107

Fiecare zi, fiecare oră, fiecare drum 35 Fata cu mâinile mici 57 Când nu-i ce se pregătește 87 Bonifacio, per pedes 107 Prefață 9 A venit vacanța, cu ferry spre... Franța? 11 Fiecare zi, fiecare oră, fiecare drum 35 Fata cu mâinile mici 57 Când nu-i ce se pregătește 87 Bonifacio, per pedes 107 "Chez Paul" 131 Ziua cea mai...

More information

Transforma -te! Steve Andreas. Editura EXCALIBUR Bucureşti Traducere: Carmen Ciocoiu

Transforma -te! Steve Andreas. Editura EXCALIBUR Bucureşti Traducere: Carmen Ciocoiu Transforma -te! ) Cum să devii ceea ce îţi doreşti! Steve Andreas Traducere: Carmen Ciocoiu Editura EXCALIBUR Bucureşti 2008 CUPRINS Mulţumiri... Introducere... Elemente de bază 1 Concepţia despre sine,

More information

Raiul Deschis. de Anna Rountree Traducere şi adaptare : George B. Tehnoredactare,grafica și așezare în pagină: Marian Doloris ANDRONACHE

Raiul Deschis. de Anna Rountree Traducere şi adaptare : George B. Tehnoredactare,grafica și așezare în pagină: Marian Doloris ANDRONACHE Raiul Deschis de Anna Rountree Traducere şi adaptare : George B. Tehnoredactare,grafica și așezare în pagină: Marian Doloris ANDRONACHE Lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi lui Dumnezeu Duhul Sfânt, care

More information

CARTE DE RUGĂCIUNI. Text diortosit de ieromonahul Petru Pruteanu. Portugalia, Spre slava minunatului Dumnezeu

CARTE DE RUGĂCIUNI. Text diortosit de ieromonahul Petru Pruteanu. Portugalia, Spre slava minunatului Dumnezeu CARTE DE RUGĂCIUNI Text diortosit de ieromonahul Petru Pruteanu Portugalia, 2014 www.teologie.net Spre slava minunatului Dumnezeu 2 Prefață Rugăciunea este respiraţia şi hrana sufletului fără de care omul,

More information

MEPDEV 2 nd : 2016 Central & Eastern European LUMEN International Conference - Multidimensional Education & Professional Development.

MEPDEV 2 nd : 2016 Central & Eastern European LUMEN International Conference - Multidimensional Education & Professional Development. The European Proceedings of Social & Behavioural Sciences EpSBS Future Academy ISSN: 2357-1330 MEPDEV 2 nd : 2016 Central & Eastern European LUMEN International Conference - Multidimensional Education

More information

EXPERIENŢELE MUNCII ŞI DISCRIMINĂRII ROMILOR

EXPERIENŢELE MUNCII ŞI DISCRIMINĂRII ROMILOR FUNDAŢIA DESIRE pentru Deschidere şi Reflexie Socială Str. Vîntului nr. 35, 400221 Cluj, România Tel/Fax: +40-364/103613, +40-740-137561 e-mail: desire@femrom.ro ENIKŐ VINCZE, HAJNALKA HARBULA, CAMELIA

More information

SORIN CERIN STAREA DE CONCEPŢIUNE ÎN COAXIOLOGIA FENOMENOLOGICĂ

SORIN CERIN STAREA DE CONCEPŢIUNE ÎN COAXIOLOGIA FENOMENOLOGICĂ SORIN CERIN STAREA DE CONCEPŢIUNE ÎN COAXIOLOGIA FENOMENOLOGICĂ EDITURA PACO Bucureşti,2007 All right reserved.the distribution of this book without the written permission of SORIN CERIN, is strictly prohibited.

More information

FORŢELE AVIATICE CAPTUREAZĂ O FARFURIE ZBURĂTOARE" ÎNTR-O FERMĂ DIN REGIUNEA ROSWELL Ofiţerii de contrainformaţii recuperează naveta prăbuşită

FORŢELE AVIATICE CAPTUREAZĂ O FARFURIE ZBURĂTOARE ÎNTR-O FERMĂ DIN REGIUNEA ROSWELL Ofiţerii de contrainformaţii recuperează naveta prăbuşită Stephen King Capcana pentru vise The Dreamcatcher Această carte este pentru Susan Moldow şi Nan Graham ÎNTÂI, ŞTIRILE Din East Oregonian, 25 iunie 1947 OFIŢER DE POMPIERI OBSERVĂ FARFURII ZBURĂTOARE" Kenneth

More information

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Autori: - Ionuț LUCA - Mircea MIHALEA - Răzvan ARDELEAN Coordonator științific: Prof. TITU MASTAN ARGUMENT 1. Profilul colegiului nostru este

More information

22METS. 2. In the pattern below, which number belongs in the box? 0,5,4,9,8,13,12,17,16, A 15 B 19 C 20 D 21

22METS. 2. In the pattern below, which number belongs in the box? 0,5,4,9,8,13,12,17,16, A 15 B 19 C 20 D 21 22METS CLASA a IV-a 1. Four people can sit at a square table. For the school party the students put together 7 square tables in order to make one long rectangular table. How many people can sit at this

More information

Cum să iubeşti pentru a fi iubit

Cum să iubeşti pentru a fi iubit Cum să iubeşti pentru a fi iubit PSIHOLOGIA VIEŢII COTIDIENE Colecţie coordonată de Alexandru Szabo Coperta: Silvia Muntenescu Traducerea realizată după volumul Dr Paul Hauck, HOW TO LOVE AND BE LOVED,

More information

Limba Engleză Clasa a X-a Frecvenţă redusă Semestrul al II - lea

Limba Engleză Clasa a X-a Frecvenţă redusă Semestrul al II - lea Limba Engleză Clasa a X-a Frecvenţă redusă Semestrul al II - lea prof. Zigoli Dragoş COMPARISON OF ADJECTIVES Comparatia cu As/Like We use like: - with nouns/pronouns/-ing form to express similarity: She

More information

Lecţia 15 : Nivelele Experienţei - I

Lecţia 15 : Nivelele Experienţei - I Lecţia 15 : Nivelele Experienţei - I Astăzi vom vorbi despre nivelele experienţei. Nu m-am pregătit prea mult pentru această lecţie. Vă voi vorbi din capul meu. Cred că printre lucrurile pe care le-am

More information

O VESTE BUN A DIN PARTEA LUI DUMNEZEU

O VESTE BUN A DIN PARTEA LUI DUMNEZEU O VESTE BUN A DIN PARTEA LUI DUMNEZEU De ce ı ti este utilaaceast abroşura? Broşura de fat atevaajutas a ınve ti multe lucruri chiar din Cuvantul lui Dumnezeu. Referintele biblice de la sfarşitul fiecarui

More information

Înfruntarea jidovilor de Neofit Cavsocalviţiu 1803

Înfruntarea jidovilor de Neofit Cavsocalviţiu 1803 Înfruntarea jidovilor de Neofit Cavsocalviţiu 1803 Prefaţa traducătorului Din întâmplare mi-a căzut în mână această lucrare scrisă cu slove chirilice la 1803, de călugărul Neofit Cavsocalviţiu, fost popă

More information

Agatha Christie Mâna ascunsă

Agatha Christie Mâna ascunsă Agatha Christie Mâna ascunsă Capitolul 1 Când, în cele din urmă, mi-au scos ghipsul şi doctorii m-au întors pe toate părţile după pofta inimii, iar asistentele m-au reînvăţat răbdătoare sămi folosesc membrele

More information

Când Dumnezeu era iepure

Când Dumnezeu era iepure Sarah Winman Când Dumnezeu era iepure Traducere din limba engleză Ioana Avădănei Editura LITERA 1998 When God Was a Rabbit Sarah Winman Copyright 2011 Sarah Winman Ediție publicată pentru prima dată în

More information

Hama Telecomanda Universala l in l

Hama Telecomanda Universala l in l H O M E E N T E R T A I N M E N T Hama Telecomanda Universala l in l 00040081 2 6 5 3 12 1 14 13 4 8 7 9 17 4 10 16 15 Manual de utilizare Funcţia Tastelor 1. TV: Selectati aparatul pe care doriţi să-l

More information

ZOOLOGY AND IDIOMATIC EXPRESSIONS

ZOOLOGY AND IDIOMATIC EXPRESSIONS ZOOLOGY AND IDIOMATIC EXPRESSIONS ZOOLOGIA ŞI EXPRESIILE IDIOMATICE 163 OANA BOLDEA Banat s University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, Timişoara, România Abstract: An expression is an

More information

COMMON MISTAKES IN SPOKEN ENGLISH MADE BY ROMANIAN SPEAKERS

COMMON MISTAKES IN SPOKEN ENGLISH MADE BY ROMANIAN SPEAKERS COMMON MISTAKES IN SPOKEN ENGLISH MADE BY ROMANIAN SPEAKERS ANDREEA MACIU Abstract. The present paper aims at presenting several frequent mistakes that occur in spoken English on the grounds of either

More information

brie 07 oiem r. 3 (21), NN

brie 07 oiem r. 3 (21), NN ortodoxia pentru copii Nr. 3 (21), Noiembrie 07 www.copilortodox.wordpress.com Supliment al Revistei ORTHODOXIA, pentru copii, părinţi şi profesori editat cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Dorimedont,

More information

Moara cu noroc Ioan Slavici

Moara cu noroc Ioan Slavici Moara cu noroc Ioan Slavici PDF generat folosind librăria cu sursă deschisă mwlib. Vedeți http://code.pediapress.com/ pentru mai multe informații. PDF generated at: Mon, 14 Feb 2011 20:11:35 UTC Moara

More information

Adio, frumoasa mea (Farewell, My Lovely, 1944) Raymond Chandler

Adio, frumoasa mea (Farewell, My Lovely, 1944) Raymond Chandler Adio, frumoasa mea (Farewell, My Lovely, 1944) Raymond Chandler Capitolul 1 Era unul dintre acele blocuri mixte de pe Central Avenue, blocuri care nu sunt încă ocupate în întregime de negri. Tocmai ieşisem

More information

Split Screen Specifications

Split Screen Specifications Reference for picture-in-picture split-screen Cuvantul PUBLICITATE trebuie sa fie afisat pe toată durata difuzării split screen-ului, cu o dimensiune de 60 de puncte in format HD, scris cu alb, ca in exemplul

More information

IMNOLOGIA PROFETICĂ A APOCALIPSEI

IMNOLOGIA PROFETICĂ A APOCALIPSEI IMNOLOGIA PROFETICĂ A APOCALIPSEI Prot. dr. Ioan Bude Venirea a doua a Mântuitorului, ca Judecător al lumii, face obiectul special al imnelor Apocalipsei Sfântului Ioan, carte considerată de unii exegeţi

More information

Teoreme de Analiză Matematică - II (teorema Borel - Lebesgue) 1

Teoreme de Analiză Matematică - II (teorema Borel - Lebesgue) 1 Educaţia Matematică Vol. 4, Nr. 1 (2008), 33-38 Teoreme de Analiză Matematică - II (teorema Borel - Lebesgue) 1 Silviu Crăciunaş Abstract In this article we propose a demonstration of Borel - Lebesgue

More information

Benjamin Franklin AUTOBIOGRAFIE

Benjamin Franklin AUTOBIOGRAFIE Benjamin Franklin AUTOBIOGRAFIE Twyjord, la reşedinţa episcopului de Sf. Asaph, 1771 Iubite fiule: Mi-a plăcut din totdeauna să aflu mici istorioare despre strămoşii mei. Iţi aminteşti, poate, de cercetările

More information

Coperta: DONE STAN Redactor: CORNELIA BUCUR

Coperta: DONE STAN Redactor: CORNELIA BUCUR Coperta: DONE STAN Redactor: CORNELIA BUCUR WILLIAM FAULKNER Absalom, Absalom! Copyright 1936 by William Faulkner. Copyright renewed 1964 by Estelle Faulkner and Jill Faulkner Summers. This translation

More information

Aventuri în Himalaya. De unde vine ajutorul meu

Aventuri în Himalaya. De unde vine ajutorul meu Aventuri în Himalaya Penny Reeve Editura Casa Cărţii, Oradea 2010 Himalayan Aaventures fi Copyright 2005 Penny Reeve Published in 2005 by Christian Focus Publications, Geanies House, Feam, Tain, Rossshire,

More information

Oare nu este vremea pentru a deveni tu... MUSULMAN?!

Oare nu este vremea pentru a deveni tu... MUSULMAN?! Oare nu este vremea pentru a deveni tu... MUSULMAN?! ألم يأن لك أن تكون مسلما باللغة الرومانية Dr. Abd Ar-Rahman bin Abd Al-Karim Ash-Sheha Traducere: EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) المركز األوروبي

More information

Veronica Cristina Nedelcu 1 THE ADVERBS AS CONECTORS IN THE DISCOURSIVE FUNCTION

Veronica Cristina Nedelcu 1 THE ADVERBS AS CONECTORS IN THE DISCOURSIVE FUNCTION Veronica Cristina Nedelcu 1 THE ADVERBS AS CONECTORS IN THE DISCOURSIVE FUNCTION Abstract: This article reviews from a declarative and functional perspective the role that the adverbs of time and space

More information

DIETA IUBITOARELOR DE CIOCOLATĂ

DIETA IUBITOARELOR DE CIOCOLATĂ DIETA IUBITOARELOR DE CIOCOLATĂ CAROLE MATTHEWS Înainte de a-şi descoperi vocaţia de scriitoare, Carole Matthews a avut slujbe extrem de diverse, printre care prezentatoare de televiziune şi jurnalistă

More information

THE USE OF MOTHER TONGUE IN FOREIGN LANGUAGE TEACHING. Andreea NĂZNEAN 1. Abstract

THE USE OF MOTHER TONGUE IN FOREIGN LANGUAGE TEACHING. Andreea NĂZNEAN 1. Abstract THE USE OF MOTHER TONGUE IN FOREIGN LANGUAGE TEACHING Andreea NĂZNEAN 1 Abstract In my article I intend to prove that the use of the students mother tongue in teaching a foreign language is essential,

More information

O Biserică a tuturor şi pentru toţi

O Biserică a tuturor şi pentru toţi O Biserică a tuturor şi pentru toţi Introducere Autorul Epistolei către Efeseni a accentuat faptul că Hristos a venit pentru a surpa zidurile (cf. Ef. 2, 14). De câte ori ne gândim la modurile în care

More information

Căsătoria şi Familia: Dimensiunea care Lipseşte

Căsătoria şi Familia: Dimensiunea care Lipseşte Căsătoria şi Familia: Dimensiunea care Lipseşte @ 2005 Biserica Unită a lui Dumnezeu, o Asociaţie Internaţională. Tipărită în SUA. Toate drepturile rezervate..scripturile în această broşură sunt citate

More information

Picnic la marginea drumului

Picnic la marginea drumului Picnic la marginea drumului CUPRINS INTERVIUL...2 CAPITOLUL I...6 CAPITOLUL II...50 CAPITOLUL III...92 CAPITOLUL IV...136 Arkadij Natanovitch Strugatsky si Boris Natanovitch Strugatsky...168 Picnic la

More information

Anexa 2. Instrumente informatice pentru statistică

Anexa 2. Instrumente informatice pentru statistică Anexa 2. Instrumente informatice pentru statistică 2.1. Microsoft EXCEL şi rutina HISTO Deoarece Microsoft EXCEL este relativ bine cunoscut, inclusiv cu unele funcţii pentru prelucrări statistice, în acest

More information

Lecţia 38 : Regnul Animal - 2

Lecţia 38 : Regnul Animal - 2 Lecţia 38 : Regnul Animal - 2 Insecte Bună ziua şi bine aţi revenit! Astăzi vom vorbi despre insecte. Până acum am vorbit despre Moluşte şi Animale şi vom continua discuţia noastră cu Insectele. Insectele

More information

Minte, caracter, personalitate

Minte, caracter, personalitate Ellen G. White Minte, caracter, personalitate Sfaturi pentru sãnãtatea mintalã ºi spiritualã Volumul I Traducere Valentin Rusu Redactor Lucian Jarnea Coperta Dragoş Drumaş Toate drepturile rezervate Casei

More information

POSSIBLE STRUCTURAL AMBIGUITIES IN ENGLISH PROVERBS AND THEIR ROMANIAN CORRESPONDING VERSIONS

POSSIBLE STRUCTURAL AMBIGUITIES IN ENGLISH PROVERBS AND THEIR ROMANIAN CORRESPONDING VERSIONS POSSIBLE STRUCTURAL AMBIGUITIES IN ENGLISH PROVERBS AND THEIR ROMANIAN CORRESPONDING VERSIONS Anca-Mariana PEGULESCU, PhD, Ministry of National Education Abstract: Starting from the concept of proverbiality

More information

ALERTA ROSIE, Aprecieri pentru această carte

ALERTA ROSIE, Aprecieri pentru această carte E D I T U R A S C R I P T U M ALERTA ROSIE, ) Aprecieri pentru această carte Aceasta este o carte importantă! În spatele fiecărei prostituate se află o poveste. Jane Lasonder oferă o analiză unică a contextului

More information