BULETIN. EUDENIC ŞI BI0P0L1TIC VOL. XVI Nf.tf-12 EDITAT DE SECŢIA BIOPOLITICĂ A ASTREI" INSTITUTUL DE IGIENĂ ŞI BIOPOLITICĂ, CLUJ ŞI DE

Save this PDF as:
 WORD  PNG  TXT  JPG

Size: px
Start display at page:

Download "BULETIN. EUDENIC ŞI BI0P0L1TIC VOL. XVI Nf.tf-12 EDITAT DE SECŢIA BIOPOLITICĂ A ASTREI" INSTITUTUL DE IGIENĂ ŞI BIOPOLITICĂ, CLUJ ŞI DE"

Transcription

1 BULETIN EUDENIC ŞI BI0P0L1TIC VOL. XVI Nf.tf-12 EDITAT DE SECŢIA BIOPOLITICĂ A ASTREI" ŞI DE INSTITUTUL DE IGIENĂ ŞI BIOPOLITICĂ, CLUJ

2 Evoluţia şi perspectivele igienei aplicate în România*) de Prof. Dr. I. STOICHIŢIA Tradiţia universitară consacrată dfc» dreptul profesorului care îşi inaugurează cursurile ca pentru prima sa lecţie să-şi aleagă subiectul cel mai preferat şi pe care-l socoteşte mai potrivit pentru a scoate în evidenţă rostul şi importanţa /disciplinei pe 'care este chemat să o cultive delà catedră. Credincios acestei tradiţii, mă voiu ocupa în lecţia mea de astăzi, de evoluţia şi perspectivele igienei aplicate în România, socotiinidl că o ştiinţă pozitivă cum este igiena, îşi va putea înldieplini rosturile ei fireşti nlumai în măsura în care achiziţiile ei devin aplicabile şi se chiar aplică efectiv, devenind astfel un bun comun şi folositor colectivităţii în serviciul căruia ne găsim. Urmărind din acest punct de vedere, pe plan universal, trecutul şi evoluţia igienei, vom putea constata că în cadrul acestei discipline s'au desemnat întotdeauna două tendinţe deosebite: una privind igiena ca pe o disciplină pur ştiinţifică având menirea de a supune unei cercetări ştiinţifice minuţioase tot ceeace poate avea o influenţă favorabilă sau dăunătoare asupra sănătăţii umane, şi alta, privind igiena ca pe o ştiinţă aplicată, având rostul şi menirea de a indica şi aplica cele mai potrivite mijloace pentru păstrarea sănătăţii şi prevenirea boalelor. Igiena ca disciplină ştiinţifică autonomă are o vechime de abea 70 de ani, igiena aplicată însă, prin măsurile care s'au luat *) Lecţie inaugurală ţinută Ia 9 Februarie, în Amfiteatrul Clinicilor Universitare Cluj-Sibiu.

3 în decursul timpurilor pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii individuale şi colective, este foarte veche şi îi găsim urmele în cele mai îndepărtate timpuri de care face pomenire istoria omenifei. Astfel, în epoca indiană, cu 3000 de ani înainte ide era creştină găsim în codicele lui Mânu preţioase prescripţiuni de ordin igienic în formă de percepte religioase (1). Se dau, între altele, indicaţiuni privitoare la îngrijirea şi alimentarea copilului nou născut; prescripţii folositoare cu privire la construirea şi orientarea caselor de locuit, la prevenirea epidemiilor şi chiar prescripţii de eugenie. In perioada egipteană, regele Tosortrus din a doua dinastie egipteană ar fi scris chiar tratate de medicină, iar după Diodor, Egiptenii cunoşteau canalizarea, aveau prescripţii igienice privitoare la înhumarea cadavrelor, controlul alimentelor şi igiena noului născut şi dispuneau şi de un serviciu sanitar cu medici plătiţi din tezaurul public (2). Urme de cultură igienică au. rămas şi după Asiro-Babilonieni, care încă au cunoscut canalizarea (3), iar la Evrei găsim codificat un întreg sistem sanitar condus de preoţi, prin care se reglementează izolarea în afară de castre a bolnavilor infecţioşi şi se impunea a 7-a zi din săptămână ca zi de repaus. Deasemenea găsim prescripţii restrictive de ordin igienic în domeniul alimentaţiei; obligaţia băilor rituale; măsuri de igienă a menstmaţiei; măsuri de protecţie materno-infantilă şi chiar măsuri de igienă a rasei. Găsim aşadar la Evrei, prin legile lui Moise, prescripţii de igienă individuală, igienă socială, salubritate publică şi eugenie (4). Civilizaţia elenă deasemenea a lăsat numeroase urme de existenţa unei culturi igienice, prin promovarea pe o scară întinsă a exerciţiilor fizice, care au culminat în organizarea olimpiadelor; prin reglementarea prostituţiei făcută de legislatorul Solon şi prin legile lui Licurg la Spartani, care constituie începutul măsurilor aplicate de eugenie. Tot în perioada Elenă apare Hipocrate (460 a. Ch.) numit cu drept cuvânt părintele medicinei, piunând temelie unei adevărate ştiinţe medicale şi întocmind primul tratat de igienă publică despre aer, apă şi sol (5). In perioada România, se introduce prin decretele lui Anto-

4 nius instituţia medicilor publici salariaţi de Stat şi apar lucrări medicale scrise de Celsus: De re medica" cuprinzânfdi norme de igienă personală şi Galienus a cărui lucrări reoglindesc întreaga gândire medicală a epocei. In Roma antică se găseau instalaţii de igienă şi salubritate publică de mare valoare ca: apeducte, canalizări, desecări de mlaştini şi bălţi şi diferite alte realizări de inginerie sanitară. Găsim deasemenea introdus un întreg sistem de control al alimentelor, control al prostituţiei, pedepsirea avorturilor etc., toaté semnalând o vieaţă sanitară şi igienică foarte desvoltată. Trebuie să remarcăm în mod deosebit sistemul ingenios»de canalizare, cloaca maxima, care în bună parte este utilizată şi astăzi şi bogăţia de apă potabilă care era adusă la Roma prin apeducte şi peste viaducte sistematice delà distanţe mari de peste 80 k4r In epoca arabă, găsim preţioase măsuri de igienă aplicată cuprinse în prescripţiile din Coran, iar Aaron care a trăit pe la mijlocul sec. al VII-lea, a scris un număr de peste 30 de tratate de igienă şi medicină, şi un alt medic arab, Razes, din Bagdad, a scris un important tratat despre variolă şi rugeolă. In evul mediu, igiena şi medicina în general au trăit o fază de stagnare sau chiar de decadenţă şi reîntoarcere la faza primitivă de altă dată. Sub influenţa Meilor religioase exagerate oare vedeau în corpul uman un duşman al sufletului, a început să se elimine tot ceeace ar fi putut servi la cultul corpului omenesc şi deci măsurile de igienă personală, ajunse la o desvoltare atât de mare în epoca romană, au fost considerate ca păcat împotriva Dumnezeirii şi ca atare erau condamnate. Prescripţiile de igienă bine stabilite şi de Evrei, privitor la combaterea epidemiilor, au fost pe încetul uitate şi în locul lor se încerca combaterea acestor flagele prin rugăciuni, posturi şi pelerinaje. In urma războaielor necontenite oraşele au fost fortificate prin ziduri împrejmuitoare, izolându-se astfel de restul lumii. Clădirile noui s'au construit împotriva tuturor regulelor de igienă pe un spaţiu restrâns înghesuite una în alta, iar străzile au fost concepute foarte strâmte şi întortoohiate, şi din această cauză igiena şi salubritatea publică a oraşelor a ajuns într'o stare din cele mai rele. Conductele care aduceau la oraşe delà distanţe mari apă potabilă, din motive militare, au fost tăiate şi s'au construit în interiorul oraşelor fântâni primitive

5 şi rău întreţinute, care serveau o apă, de ceie mai multe ori infectată prin numeroasele infiltraţiuni de pe sol In asemenea condiţiuni, nu poate fi mirare că starea igienică a locuitorilor şi salubritatea publică a oraşelor a decăzut considerabil faţă de situaţia din epoca romană şi ca o consecinţă s'a ridicat enorm cifra mortalităţii generale şi mai ales cifria. mortalităţii prin boli infecţioase. In locul medicinei adevărate a câştigat teren mirajul pietrei filozofale, a horoscopului şi a elixirului de vieaţă, considerate ca remedii universale pentru orice boală şi ca mijloace de prelungire infinită a vieţii. In schimb însă, sub influenţa bisericii pătrunsă de sentimentul milei, în această epocă a luat naştere asistenţa socială şi sau înfiinţat primele spitale, necunoscute del Romani. Tot în această epocă, au luat fiinţă şi primele Instituţii de asistenţă socială: azile de bătrâni şi infirmi şi azile pentru copiii părăsiţi. Abia mai târziu, în sec. al XVI-lea şi XVII-lea, sub influenţa marilor descoperiri din domeniul fizicei şi a chimiei, dar mai ales a fiziologiei făcute (de Galileu (1564), Sanctorius (1571), Van Helmont (1577), Harvey (1578), Bochoav (1668), Sydenham (1624), Keppler, Newton (1687), Leewenhock (1624), Cavendisch (1731), Pristley (1733), Lavoisier (1743), Gay-Lussac (1778), Berzdius (1779), etc., igiena publică a luat un nou avânt prin formarea unui sistem întreg de poliţie sanitară şi prin înfiinţarea de numeroase instalaţii igienice puse în serviciul sănătăţii publice. Amintim aici numai câteva din lucrările care au avut răsunet mai deosebit în epoca în care au fost scfise, influenţând desvoltarea vieţii sanitare a acelor epoci. Cartea italianului Bernadino Ramazzini ( ) asupra bolilor lucrătorilor şi meseriaşilor; lucrările englezului Ienner ( ), descoperi tonii vaccinaţiunii antivariolice şi lucrarea germanului Johann Peter Frank ( ) despre Sistemul complet al poliţiei sanitare" în care se preconizează îndatoririle de ordin igienic şi sanitar ale Statului faţă de colectivitate. Tot la acest Ioc trebue menţionată lucrarea lui Franz Anton May (1802) asupra,,poliţiei medicinale universale"; lucrarea lui Rahettî întitulată Tratatul prosperităţii fizice a naţiunilor" şi lucrările lui Betham, Smith şi Maltus asupra corelaţiilor care există între

6 condiţiile de existenţă ale populaţiei şi mişcarea demografica. Cele mai multe achiziţii din domeniul igienei aplicate, până la mijlocul veacului al XlX-lea nu au fost izvorîte din cercetări ştiinţifice experimentale, ci au fost rezultatul observaţiei şi al experienţei, deci al empirismului, făcându-se prin aceasta încă odată dovada, că practica şi experienţa premerg adeseori cercetării ştiinţifice. Baza ştiinţifică necesară a cunoştinţelor şi aplicaţiunilor practice din domeniul igienei, s'a creat abia după ce ştiinţele naturale: botanica, fizica, chimia, fiziologia şi biologia, au ajuns la o desvoltare mai mare, putându-se cunoaşte şi defini mai bine funcţiunile diferitelor organisme şi organe. Revine lui Max von Pettenkoffer, profesor la Facultatea de medicină idin Miinehen, meritul de a fi ridicat igiena la rangul de* disciplină ştiinţifică autonomă, j^a tratatul său cjasic de igienă apărut în 1882, el supune unui studiu amănunţit şi unej^ cercetări ştiinţifice migăloase factorii mediului fizic extern care influenţează sănătatea şi cărora igiena le atribuia un rol covârşitor- în legătură cu păstrarea sănătăţii individuale şi colective (6). După Pettenkoffer care este considerat ca întemeietorul igienei ştiinţifice şi experimentale, un rol covârşitor revine în evoluţia acestei discipline marilor descoperitori Louis Pasteur şi Robert Koch, ei punând bazele bacteriologici moderne şi descoperind mijloace ştiinţifice noui şi eficiente pentru prevenirea şi combaterea bolilor infecţioase. Datorită lor, igiena a trecut dela stadiul preocupărilor aproape exclusive faţă de factorii de mediu fizic extern, deci dela materia moartă, la studiul materiei vii care este constituţia umană şi lumea micro-organismelor, cu o influenţă atât de hotărîtoare asupra sănătăţii. Prin aceasta s'a imprimat igienei o gândire biologică şi s'a deschis acestei discipline perspective largi pentru desvoltarea şi evoluţia ei ulterioară. In această epocă au luat fiinţă şi cele mai multe Institute de igienă idin Europa şi s'au înfiinţat primele catedre de igienă ca discipline autonome. Având însă în vedere că omul nu trăieşte izolat şi că vieţuirea lui în cadrul colectivităţii influenţiază sănătatea prin diferiţi factori de ordin social, igiena şi-a desvoltat câmpul de

7 activitate şi în această direcţie, luândl naştere o nouă disciplină, aceia a igienei sau medicinei sociale (7 şi 8). Mai recent, în conformitate cu concepţiile formulate de igienistul german Grotjahn, se fixează ca scop al igienei generalizarea culturei igienice prin răspândirea şi aplicarea cunoştinţelor şi măsurilor prescrise de ştiinţă în cele mai largi straturi ale populaţiei, fiindcă o sănătate publică optimală nu se poate obţine decât prin participarea activă şi conştientă a tuturor cetăţenilor la acţiunea, care tinde la conservarea şi propăşirea ei. Prin aceasta ajungem la concepţia mai avansată şi mai cuprinzătoare a unei igierte active", faţă de igiena defensivă", înţelegându-se sub cea dintâi igiena care are în centrul preocupărilor sale omul în sine sau constituţia umană cu fondul ereditar de care dispune, iar a doua având ca preocupare principală mediul fizic extern. Ar fi însă o greşală dacă s'ar separa aceste două concepţii neglijându-se total mediul fizic şi urmând ca igiena să se ocupe numai de factorii biologici şi de fondul ereditar al omului. Aceşti doi factori, sau mai bine zis grupuri de factori, de care depinde sănătatea umană, se găsesc într'o relaţie strânsă de interdependenţă şi astfel studiul igienei va trebui să-i considere pe amândoi într'o corelaţie foarte apropiată. Igiena va trebui să se ocupe deci într'o egală măsură atât de factorii de mediu fizici şi biologici, cât şi de studiul eredităţii, cu observaţia însă, ca măsurile care se impun, să aibă în vedere nu numai indivdul izolat, ci şi colectivitatea întreagă şi nu numai generaţiilor prezente, ci şi pe cele viitoare. Individul are importanţă numai ca factor component al naţiunii sau al colectivităţii, iar generaţiile prezente contează numai ca o etapă sau verigă în şirul lung al generaţiilor care se succed neîntrerupt în vieaţa unei naţiuni. Va trebui deci, ca prin educaţie sistematică să se ajungă la o conştiinţă că fiecare individ este diatoor să-şi asigure o> sănătate optimală cu un randament de muncă şi de producţie optimal, atât în interesul său propriu cât şi în interesul colectivităţii din care face parte. In acelaş timp este necesar ca fiecare individ să fie pătruns de sentimentul unei răspunderi biologice faţă de generaţiile viitoare. Astfel privită problema, igiena nutriţiei, spre exemplu, nu mai poate rămâne o problemă simplă de chimie alimentară,

8 care interesează pe individ sau bucătăria unei familii, ci ea trebuie să fie considerată ca o problemă importantă care interesează direct existenţa şi desvoltarea poporului, având repercursiuni serioase asupra întregei sale evoluţii. Raţionalizarea alimentaţiei; eliminarea factorilor toxici şi nocivi sănătăţii; distribuirea raţională a produselor alimentare; controlul fabricaţiei şi al comerţului cu alimente şi băuturi, sunt chestiuni care nu interesează numai pe individ sau grupuri izolate, ci nar ţiunea întreagă. Problema locuinţelor nu mai poate rămâne o simplă problemă de igienă şi confort pentru individ sau familie, ci ea devine o problemă de igienă socială de mare însemnătate, în stare să influenţeze în mod hotărâtor capacitatea de muncă şi randamentul de producţie al colectivităţii. ^ O importanţă deosebită trebuie să se acorde şi igienei muncii, deoarece sănătatea celor ce muncesc stă într'o strânsă corelaţie cu capacitatea de muncă şi randamentul dle producţie, Iar acestea interesează în mod direct şi hotărîtor mersul economiei naţionale. Toate metodele de muncă nu mai trebuie să se desvolte în cadrul întrebării: cum poate să producă mai mult întreprinderea sau uzina şi astfel să se facă cele mai bune afaceri din partea patronului, indiferent că este vorba de un particular sau de Stat, ci în cadrul întrebării, cum se poate desfăşura munca până la maximum de randament!, fără ca prin aceasta să se producă o vătămare a sănătăţii mun-' citorilor şi o scădere sau o sleire a capacităţii lor ide muncă şi de producţie. In acest domeniu colaborarea igienistului, a tehnicianului, şi a chimistului sunt indispensabile şi vor da întotdeauna cele mai bune rezultate atât în interesul muncitorilor, cât şi în interesul întreprinderii (43). Am dat aceste câteva exemple pentru a ilustra mai bine necesitatea ca în toate cercetările şi măsurile de ordin igienic, problemele trebuie studiate şi privite nu numai în raport cu individul, ci întotdeauna în raport cu familia şi naţiunea şi adeseori nu numai gândindu-ne la prezent, ci având în vedere şi generaţiile viitoare, In epoca contimporană, cu deosebire în Germania, sub imboldul cercetărilor din domeniul eredobiologiei şi sub influenţa curentelor politice dominante, igiena tinde spre orizonturi noi,

9 intrând în centrul preocupărilor fondul ereditar al omului şi al rasei şi desvoltându-se astfel o ramură nouă de ştiinţă igienică: igiena rasei. In România, gânditorul ardelean Profesorul Dr. luliu Mol~ dovan, aşează în centrul preocupărilor de ordin igienic ca pe o formaţie biologică specifică românească: neamul, şi astfel la noi câştigă consistenţă şi se afirmă tot; mai mult o nouă concepţie şi o nouă ramură a igienei: igiena neamului, şi alături de ea biopolitica, având ca scop asigurarea prosperităţii biologice integrale a capitalului uman, deci prosperitatea fizică, morală şi intelectuală, pentru a căror realizare trebuie să se coordoneze toate activităţile în cadrul colectivităţii naţionale (9 şi 10). In aoelaş timp, în ţările Anglo-Saxone, s'a consolidat concepţia şi s'a adaptat termenul de medicină preventivă, mai ales după tratatul clasic a lui Rosenau, având deasemenea în centrul preocupărilor sale nu numai individul sănătos, ci colectivitatea naţională întreagă şi nu numai generaţiile prezente, ci şi generaţiile viitoare, a căror evoluţie biologică optimală trebue asigurată prin măsuri de ordin igienic şi sanitar (11). Rezumând cele expuse asupra evoluţiei igienei în general, vom constata că igiena aplicată a existat din timpuri străvechi ca o necesitate de a se proteja sănătatea individuală şi colectivă şi că măsurile de protecţie care s'au luat în acele timpuri erau izvorâte din empirism, din o atentă observaţie a fenomenelor vieţii şi din experienţa câştigată în decurs de generaţii. Igiena aplicată a ţinut pas cu evoluţia culturală generală, făcând parte integrantă din ea şi întotdeauna igiena, ca şi întreaga medicină dealtfel, a avut un caracter social, cuprinzând în sfera ei de interese şi de acţiune nu numai individul izolat, ci colectivitatea întreagă. O igienă ştiinţifică ca disciplină autonomă s'a desvoltat deabea în epoca modernă pe la mijlocul sec. al XlX-lea, având la început ca centru de preocupare factorii mediului fizic extern şi abia cu inaugurarea epocei bacteriologice, centrul de gravitate a trecut asupra omului şi a micro-organismelor, principa-

10 lele cauze a celor mai multe boli care ameninţă sănătatea. In epoca actuală igiena tinde spre o desvoitare tot mai mare şi merge cu paşi hotărîţi spre orizonturi noui, devenind o ştiinţă a sănătăţii care urmăreşte asigurarea evoluţiei optimale cantitative şi calitative a capitalului uman existent şi a generaţiilor viitoare. Urmărind evoluţia măsurilor de igienă aplicată în România, vom putea deosebi 5 perioade sau etape mai însemnate şi anume: perioada veche începând cu cele mai îndepărtate timpuri şi mergând până la etapa Regulamentelor organice din 1830; perioada Regulamentelor organice când se întemeiază primul serviciu sanitar al ţării; perioad& DaviUa-Felix în care s'a desvoltat şi întărit serviciul sanitar public şi s'a întemeiat învăţământul medical românesc; perioada Cantacuzino-Sion, care s'ar putea numi perioada de modernizare a serviciului sanitar şi în fine, perioadă Unirei purtând pecetea înoirilor ideologice şi practice imprimate vieţii sanitare româneşti de Legea Sanitară şi de ocrotire din Deşi nu se poate face o delimitare netă între aceste perioade, vieaţa sanitară a ţării având un curs neîntrerupt, totuşi, fiecare din ele se caracterizează prin anumite realizări, care constitue etape hotărâtoare în evoluţia vieţii sanitare româneşti. Vom urmări deci.pentru fiecare perioadă separat, mersul evolutiv al măsurilor de igienă aplicată, referindu-ne la: prevenirea şi combaterea bolilor infecţioase şi sociale, protecţia materno-infantilă, igiena şcolară şi igiena şi salubritatea publică, principalele capitole care constitue materia disciplinei noastre. Primele urme de prescripţiuni igienice în România le găsim în Pravilele bisericeşti de pe la care impun posturile, cumpătarea, curăţenia casei, igiena gurei, igiena menstruaţiei, condamnarea avortului şi întărirea vieţii familiare, ca măsuri pentru păstrarea şi întărirea sănătăţii individuale şi colective. La sfârşitul sec. al XVIII-lea găsim în Principatele Roma-

11 neşti introdusă declararea obligatorie a boalelor presupuse transmisibile; izolarea bolnavilor infecţioşi; servicii dle curăţire şi desinfecţie în timp de epidemii şi vaccinaţiunea preventivă, deci toate măsurile clasice obişnuite pentru prevenirea şi combaterea bolilor epidemice. Domnitorul Munteniei Grigore Ghica II,a înfiinţat în anul 1735 Spitalul Sft. Pantelimon din Bucureşti şi a zidit în afară de incinta acestui spital, un spital de izolare cu gartil mare şi temeinic de jur împrejur", iar Domnitorul Matei Ghica într'un hrisov din 1753 spune:,,aga va avea grije pentru boarfele ce ar avea bolnavii de ciumă şi de lingoare, cari se aduc din oraş cu căruţe osebite la. spitalul Sîfântul Visarion, să le dea foc să ardă, ca să rămână numai casa curată". Tot în secolul al XVIII-lea a funcţionat şi un alt spital pentru boli infecţioase la Bucureşti în Valea Floreştilor, mutat mai târziu la Spitalul Dudeşti care dispunea de camere separte,,pentru bolnavii molipsiţi, altele pentru cei molipsiţi şi nu bolnavi, altele pentru schimbarea aerisitului şi altele numai pentru cei cu ipopsia de molipseaiă" (12). Găsim deci aici un spital de contagioşi bine conceput având camere pentru bolnavii infecţioşi, altele pentru contacţi şi altele pentru suspecţi. In Ardeal, între anii prelaţii români au dat unele enciclice prin care recomandă vaccinarea, o dovadă că şi aici capii Bisericilor au fost preocupaţi de problemele sanitare ale poporului. Una din boalele cele mai temute din sec. al XVIII-lea a fost variola şi ca măsură de combatere găsim încă la sfârşitul acestui secol introdusă şi aplicată variohzaţiunea, metodă preventivă care în unele ţări occidentale s'a introdus mai târziu ca în Principatele Române (13). Vaccinaţiunea cu limfă animală deasemenea s'a introdus în Ţările Româneşti destul de timpuriu, deoarece găsim că arhiiatrul Domnului Moldovei Alexandru Moruzzi, a executat la Iaşi încă în anul 1803 primele vaccinaţiuni, iar în anul următor doctorul Froelich a fost numit vaccinator peste tot Principatul (14), Contagiozitatea leprei probabil că era cunoscută în Principate la începutul sec. al XlX-lea deoarece doctorul C. Samur-

12 caş medicul Poliţiei, descoperind la Bucureşti 2 cazuri şi considerându-le,,foarte lipicioase şi fără leac", ordonă ca să fie izolate şi hrăniţi din,,cutia milosteniilor". De timpuriu s'a recunoscut şi faptul că unele boale se pot transmite delà animale la om şi astfel s'a luat măsura încă în anul 1808 ca oile bolnave de Dalac să fie separate de cele sănătoase, iar oamenii ajunşi în contact cu această boală să se cureţe prin toate mijloacele obişnuite. Pentru combaterea turbării a cărei contagiozitate deasemenea era recunoscută, găsim încă din 1810 instituiţi la Bucureşti pe cei dintâi hingheri" însărcinaţi cu uciderea câinilor hoinari, deci primul serviciu de ecarisaj, iar urme de tratamentul celor muşcaţi de animale turbate prin diferite doctorii populare, găsim încă din prima jumătate a veacului ăl XVI-lea (15). Bolile venerice au apărut în Principitele Române deodată cu invazia Armatelor' străine pe pământul ţării pela sfârşitul veacului al XVII-lea, în schimb prostituţia se menţionează deja în pravilele bisericeşti delà 1640, iar în sec. al XVIII-lea ea a. fost considerată ca izvor principal de propagare a bolilor venerice. In legătură cu prostituţia s'au luat şi primele măsuri sarătare de combatere a bolilor venerice prin dispoziţiile domneşti emanate între anii care ordonă ca femeile şi fetele să fie izgonite din cârciumi", unde se ştia că se practică pe o scară întinsă prostituţia, (16). Asupra frecvenţei tuberculozei în România în timpurile mai vechi nu posedăm date sigure, totuşi că tuberculoza pulmonară ca manifestaţie clinică aparte era cunoscută de multă vreme, ne-o dovedesc diferitele remedii recomandate de medicina populară pentru vindecarea acestei boale. Astfel, se recomandă in centra tusei rele" diferite fierturi de varză, leuştean, nalbă, hrean, dafin, salcâm, etc., din cari unele sunt de origină romană, ele fiind recomandate şi de Plinius în contra boalei pernitiosa tussis" (17). Nu găsim în epoca premergătoare regulamentelor organice menţionându-se măsuri de ordin preventiv sau social în contra tuberculozei. Malaria este una dintre cele mai vechi, cele mai răspândite şi cele mai grave boli endemice din România. Dobrogea era recunoscută deja în antichitate ca o regiune endemică de malarie, aici s'a îmbolnăvit doar de paludism poetul latin Ovidiu,

13 în decursul surghiunului său de 8 ani petrecuţi la Tomis (18). In veacul al XVII-lea se menţionează la Iaşi o gravă epidemie de febră palustră şi credinţa moldovenilor era că dracul frigurilor trăeşte în bălţi". Măsuri de combaterea malariei găsim abia pela sfârşitul veacului al XVIII-lea când s'au realizat lucrări, mai mici de asanări malarice cu deosebire în interiorul şi vecinătatea oraşelor. In domeniul protecţiei materno-infantile, primele măsuri în România le găsim tot în pravilele bisericeşti şi în orânduirile privitoare la deslegarea de a eşi din casă a femeilor lehuze şi scutirea lor de munci grele. In 1828 Doctorul Chiriacopol tipăreşte la Iaşi o lucrare întitulată:,,douăspreze inveţeturi pentru femeile cele îngreunate pentru cazul naşterii şi pentru lehuzie". Ca instituţii pentru protecţia materno-infantilă găsim la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui al XlX-lea câte o orfanotropie" la Bucureşti şi Iaşi. Tot în acest timp ia fiinţă în Muntenia Epitropia obştirilor" iar în Moldova Eforia Casei Doftorilor" din a căror fonlduri se întreţin operele de ocrotire a mamei şi copilului părăsit. In problema igienei şcolare, ţările Româneşti au ţinut în general pas cu evoluţia acestei probleme în ţările occidentale. Primele şcoli româneşti au luat fiinţă pe lângă biserici şi mănăstiri, în Moldova la începutul veacului al XV-lea, iar în Ardeal şi Banat în veacul al XVI-lea. Nu au rămas documente privitoare la igiena şcolară din acele timpuri, primele date sigure sunt din 1644 când Domnitorul Vasile Lupu a construit în cuprinlsul Mănăstire! Trei Erarhi din Iaşi un palat pentru şcoala domnească, numită mai târziu Gimnaziul Vasilian. In Muntenia prima clădire şcolară bună datează dela 1633, iar în Ardeal cele dintâi localuri igienice ide şcoli au fost construite de ordul iezuiţilor, iar mai târziu, în veacul al XVIII-lea, de către Fondurile Confiniilor militare grănicereşti. Norme mai precise de igienă şcolară în România nu găsim decât mai târziu după perioada regulamentelor organice. Primul medic şcolar s'a numit la Bucureşti în 1786 (19). Pe terenul igienei şi al salubrităţii publice realizările au apărut mai târziu decât în idomeniul prevenirei bolilor infecţuoase. Astfel, primele urme le găsim abia pe la mijlocul sec. al XVIII-lea prin grija Domnitorilor Grigore Matei Ghica şi

14 Alexandru Moruzzi care aduc la Iaşi apă bună de beut delà Ciric şi delà Şapte-Oameni, iar sub Domnitorul Alexandru lpsilante ( ) se aduce apă potabilă delà Giuleşti, la Bucureşti şi Craiova. Primul medic sanitar comunal s'a numit în Bucureşti în 1784 în persoana lui Dr. Dimitrie Caracas, iar în 1815 găsim în Bucureşti un serviciu sanitar compus din 5 doctori şi 2 ghenahi ai poliţiei plătiţi din,,cutia Milosteniei" ca să caute săracii şi sa vaccineze copii de vărsat" (20). In anul 1782 se înfiinţează în Muntenia Epitropia Obştirilor" iar în Moldova Eforia Casei Doftorilor", din cari, între altele, trebuiau să se dea fondurile necesare pentru alimentarea cu apă a populaţiei, cum şi pentru lucrările de salubritate publică. * * O înviorare în organizaţia şi activitatea sanitară a ţării se observă după promulgarea Regulamentelor Organice, din 1830 prin.care se pun bazele celei dintâi organizaţii sanitare româneşti. Conducerea centrală a serviciului sanitar este dată în grija Ministerului de Interne, având ca organ consultativ şi de execuţie Comitetul carantinelor" devenit mai târziu Comitetul sănătăţii" iar în urmă Consiliul Sanitar Superior". Atribuţiile Serviciului sanitar se fixează astfel: Paza sănătăţii, hultuirea versatului, cercetarea şi stârpirea pricinilor aducătoare de friguri, lingori şi alte lipicioase boale, care ticăloşesc poporul; privigherea carantinelor, publicarea mijloacelor celor mai nimerite spre înmulţirea şi îmbunătăţirea neamului a tot felul de vite, îngrijirea de a se aduce locuinţele în bună stare". Primul serviciu sanitar alcătuit după dispoziţiile Regulamentului organic se compunea la Bucureşti din 5 medici sanitari, repartizaţi pe cele 5 districte ale oraşului, un chirurg, un mamoş, un veterinar şi 5 moaşe, iar la Iaşi din 4 medici sanitari, un mamoş şi 4 moaşe. Medicii oraşului constituiau comisia doftoricească", un fel de consiliu de igienă ca organ consultativ sanitar al autorităţii administrative. In afară de aceasta se numesc pentru restul Moldovei încă 5 medici şi 5 ipochirurgi, provincia înreagă fiind împărţită în 5 Departamente sanitare, iar pentru Muntenia se fac 7 Departamente sanitare cu 7 medici şi 7 ipochirurgi. Această primă organizaţie sanitară

15 publică foarte redusă a trebuit să facă faţă tuturor nevoilor de ordin sanitar a celor 2 Principate şi este delà sine înţeles că, protecţia sănătăţii pentru marea majoritate a populaţiei, cu deosebire în mediul rural, a fost aproape total neglijata în asemenea împrejurări. Totuşi nu se poate contesta că Regulamentele organice promulgate de Generalul Rus Kiseleff preşedintele divanurilor, în partea lor sanitară întocmită de doctorul Christian Witt, medicul şef al armatelor de ocupaţie ruseşti, au însemnat un real progres în vieaţa sanitară a ţării. Activitatea sanitară depusă în perioada Regulamentelor organice s'a desfăşurat sub semnul şi impulsul primejdiei epidemiilor din afară, îndeosebi a pestei care ameninţa cu pătrunderea în Europa. Ca măsuri de profilaxie găsim deja în 1809 funcţionând pe Dunăre prima staţiune de carantină, cum şi un cordon sanitar cu puncte de observaţie şi cu lazarete, pentru călători şi mărfuri la Brăila, Giurgiu, Zimnicea şi în dreptul Silistrei. In 1813 pesta pătrunzând în Bucureşti, oraşul a fost închis şi la marginea lui s'a instalat o carantină de 12 zile pentru oameni şi 15 zile pentru mărfuri. In 1829 când apare din nou epidemia de pestă în Moldova, guvernul publică şi o- broşură scrisă de Doctorul Christian Witt, care cuprinde norme de profilaxie şi trădează cunoştinţe foarte avansate asupra epidemiologiei acestei boale. In 1823 declarându-se o puternică epidemie de holeră în Asia, s'au început a se lua măsuri de apărare şi în Europa şi în 1824 apare o broşură scrisă de un anonim întitulată,,povăţuire pentru holeră" şi alta scrisă de Doctorul A. Tavernier sub titlul: Amănunturi apărătoare şi igienice pentru miserere sau choiera morbus". Tot astfel s'a tipărit la Iaşi în 1831 o broşură oficială:,,reţetă pentru boala ce se numeşte choiera morbus",recomandându-se curăţenie pedantă, mutarea locuitorilor sănătoşi din casele contaminate, văruirea caselor contaminate, etc. Cu toate acestea holera apare în Moldova în acelaş,.an şi numai în Iaşi mor de oameni pe zi de această boală. Epidemia luând proporţii şi în restul Principatelor, Generalul rus Kiseleff ordonă evacuarea populaţiei sănătoase din Bucureşti şi Iaşi şi adăpostirea lor în barăci în afară de raza oraşelor (21).

16 In 1830 se înstitue pe Dunăre carantine permanente in clădiri proprii; se stabilesc pichete de pază militară şi se instituie ca organ central de conducere comitetul carantinelor prezidat de Ministrul de Interne. Acest comitet, for suprem sanitar din aceea vreme, avea ca atribuţii: paza sănătăţii locuitorilor, vaccinaţiunea, combaterea malariei, combaterea altor boli infecţioase, organizarea asistenţei bolnavilor, etc. Conform dispoziţiilor din Regulamentele organice şi instrucţiile complimentare date ulterior, un rol deosebit revine pe teren igienic şi sanitar ispravnicilor din fruntea judeţelor, zapciilor din fruntea plăşilor şi vornicilor din fruntea comunelor rurale. Aceşti conducători ai administraţiilcr locale aveau îndatorirea de a se ocupa de sănătatea poporului dând concursul lor la vaccinaţiune şi Ia combaterea epidemiilor şi luând iniţiative pentru lucrări de alimentare cu*apă potabilă, de îndepărtarea rezidiilor domestice şi în general pentru orice măsură în interesul.salubrităţii publice. Ei rămân datori să raporteze de 2 ori în lună Comitetului de sănătate asupra situaţiei sanitare din circumscripţia pe care o conduc. Ca măsură de prevenire în contra turbării găsim instituite în 1841 premii pentru fiecare lup omorât, iar în 1852 găsim organizat primul serviciu de ecarisaj pentru stârpirea câinilor vagabonzi. Malaria deşi era foarte bine cunoscută în Ţările Româneşti şi autorii români şi străini din care amintim pe DoctoriiA. Fetu, C. Vernav, Episcopescul, I. Negură şi N. Mărdărescu, sau ocupat cu multă competinţă din purîct de vedere clinic şi epidemiologie de această boală şi deşi regulamentele organice, conţineau dispoziţii categorice de luptă anti-malarică, totuşi se înregistrează realizări practice foarte reduse şi endemia de malarie continuă să constitue şi în această perioadă o formidabilă plagă medioo-socială. Regulamentele organice nu se ocupă în mod special de combaterea tuberculozei şi a bolilor venerice, deşi aceste!boale au ajuns la o mare răspândire nu numai în oraşe ci şi în mediul rural. Astfel, găsim într'o însemnare din 1834 că din porunca Domnitorului au fost: internate forţat în spitalul,,iubirii de oameni", 40 de femei găsite bolnave de boale lumeşti, iar în anii 1835 şi 1836, constatându-se o întindere mare a sifilisului în

17 Bucureşti, Argeş, Teleorman, Olt, Vlaşca şi Gorj, a fost nevoie ca să se înfiinţeze spitale speciale de venerici în aceste judeţe. La 1852 Domnitorul Barbu Ştirbei pune în funcţiune asemenea spitale în toate judeţele Munteniei. Cu toate acestea bolile venerice nu se împuţinează şi Domnitorul se vede obligat să scrie către Ministrul Internelor:,,Au trecut doi ani delà înfiinţarea spitalelor judeţene şi boalele venerice nu se împuţinează. Să se cerceteze şi să se aducă venericii la spital. Femeile prostituate să se viziteze regulat în Capitală şi în judeţe şi cele bolnave să se caute. Să se facă inspecţiuni prin judeţe de protomedic şi de revizor" (22). Pelagra nu era încă cunoscută la începutul veacului al XIX-lea în îările Româneşti. Ea apare în mod sporadic între anii în Moldova, iar în Muntenia primele menţiuni asupra acestei boale le găsim de prin anul 1846 (23). Prima menţiune în literatura medicală românească asupra pelagrei se face de Dr. C. Vêrnav în Boala se întinde rapid în Moldova şi în 1852 găsim funcţionând primul spital de pelagroşi la Darabani în judeţul Dorohoi. In 1866 Consiliul sanitar superior intervine la Ministerul Internelor pentru a se interzice utilizarea porumbului alterat pentru alimentarea populaţiei, acesta fiind deci considerat ca factor principal etiologic al boalei. Pentru protecţia materno-infantilă încă găsim câteva realizări în perioada Regulamentelor organice. In 1839 se tipăreşte la Bucureşti un,,manual al meşteşugului moşirei" scris de D-rul Sporer, profesor la prima şcoală de moaşe din Bucureşti, deschisă în acel an, iar în anul următor apare un alt manual asupra artei moşitului" scrisă de D-rul Şt. Capsa, Deasemenea găsim în funcţie câte un medic mamoş în cadrele serviciului sanitar al oraşului Bucureşti şi Iaşi, cum şi servicii speciale de maternitate pe lângă marile spitale din aceste două capitale. Prin regulamentele organice se codifică primele măsuri de asistenţă socială şi de protecţie materno-infantilă. Comitetul sanitar instituit prin Regulamentele organice dă oareşcari instrucţiuni şi fixează norme şi în domeniul igienei şi salubrităţii publice, realizările sunt lăsate însă în sarcina organelor poliţieneşti şi administrative care nu au manifestat suficient interes faţă de aceste probleme. In instrucţiunile din 1835

18 găsim ca îndatoriri pentru aceste autorităţi: Să privegheze buna stare a sănătăţii locuitorilor, bunătatea Lucrurilor ide mâncare ce se vând, ridicarea caselor şi dughenelor fără strâmtoarea uliţelor, după un plan delà Comitetul obşteştilor lucrări, curăţirea oraşului etc.", iar în Moldova Comitetul sanitar ordonă la 1845 ca,,in oraşe să se înlăture prin curăţenie evaporaţiunea mate : riilor rău mirositoare, să nu se mai zidească fără autorizaţiune ; gunoaiele să fie transportate pe cheltuiala proprietarilor la locurile indicate de poliţie; să se oprească scurgerea pe străzi a rezidurilor murdare şi mirositoare etc.". In 1847 se publică primul Regulament pentru alinieri şi clădiri" în Bucureşti, conţinând norme de igienă edilitară, iar în 1863 apare Proiectul de organizarea poliţiei sanitare în România", întocmit de D-rul A. Fetu delà I^şi şi cuprinzând norme şi instrucţiuni foarte precise şi exacte privitoare la igiena şi salubritatea publică. Rezumând progresele realizate sub imperiul Regulamentelor organice, vom putea constata că în această perioadă sau pus bazele serviciului sanitar dle Stat; sau intensificat măsurile de prevenire şi combatere a boalelor infecţioase şi sociale şi s'au codificat o serie de măsuri privitoare la igiena şi salubritatea publică. Evoluţia preocupărilor şi a realizărilor de ordin igienic din această peroadă corespunde în mare parte cu ^stadiul de evoluţie al acestor preocupări din Statele occidentale şi sunt inspirate din concepţiile ştiinţifice ale vremii în această materie.. La. 24 Ianuarie 1859 se hotăreşte unirea Principatelor Româneşti şi conducerea serviciului sanitar al celor două provincii se contopeşte într'o singură Direcţiune generală sanitară" cu sediul în Bucureşti. In acelaş an tinărul-şi energicul medic francez C. Davilla éste însărcinat cu conducerea serviciului sanitar al Armatei, cu funcţia de inspector al Eforiei spitalelor civile şi inspector general al tuturor spitalelor din ţară. D-rul Davilla fiind astfel în acelaş timp şef al serviciului sanitar civil şi militar şi bucurându-se! de o mare încredere a Domnitorului, procedează rapid şi sistematic la reorganizarea întregului serviciu sanitar al ţării. Prima preocupare i-a fost întemeierea unui

19 învăţământ medical românesc şi în acest scop a reuşit să transforme şcoala de mică chirurgie înfiinţată în 1842 de D-rul Kretzulescu, devenită anai târziu (1855) şcoala de feldşeri sau ofiţeri de sănătate civili şi militari, într'o şcoală naţională de mediciriă şi farmacie în anul 1857, iar în 1869 să transforme această şcoală în Facultate de Medicină a Universităţii din Bucureşti. Prin absolvenţii acestor şcoli s'a înmulţit simţitor numărul medicilor şi prin ei serviciul sanitar al ţării, intensificându-se şi activitatea sanitară în toate domeniile. In 1860 se promulgă primul Regulament pentru înmormântări care cu mici modificări şi completări este în vigoare şi astăzi. In 1862 iau fiinţă Consiliile de igienă şi salubritate publică judeţene, având un rol activ în promovarea igienei şi salubrităţii şi tot în acest an se publică primul Regulament pentru serviciul sanitar rural conţinând importante dispoziţiuni şi din domeniul igienei aplicate. In 1863 se pune în funcţie primul Institut de Cimie din Bucureşti şi se creiază astfel noui posibilităţi de cercetare ştiinţifică a factorilor de mediu care influenţează sănătatea. Pentru asigurarea unei asistenţe medicale a populaţiunei rurale, se înfiinţează în 1863 primele funcţiuni de medici de plasă şi prin aceasta se pune bază serviciului sanitar rural. In 1874 se promulgă cea dintâi lege sanitară românească, întocmită c e profesorul Dr. Felix şi Dr. Fetu. Noua lege codifică într'o formă mai unitară variatele dispoziţii de ordin sanitar şi igienic' care existau, le completează cu altele noui, inspirate din evoluţia progresivă a ştiinţei medicale în acest domeniu. Se institue Consiliul sanitar superior şi se codifică Consiliile de igienă şi salubritate publică judeţene ca organe de conducere şi îndrumare tehnică pe terenul igienei aplicate. Se reglementează în mod precis condiţiile de combatere a epidemiilor din afară prin aplicarea convenţiilor internaţionale, se introduc măsuri noui pentru combaterea pelagrei, paludismului, a sifilisului şi în general a boalelor infecţioase. Datorită dispoziţiilor introduse prin modificările legii din 1893, se înfiinţează spitale de izolare pentru bolnavii de sifilis, trahom şi lepră, cum şi câteva spitale şi sanatorii pentru pelagroşi şi tuberculoşi. Este meritul deosebit al Profesorului Dr. Felix de a fi în-

20 \ tocmit şi promulgat în această perioadă o serie întreagă de regulamente sanitare privitoare la prevenirea bolilor din cari amintim: Regulamentul general de poliţie veterinară, Regulamentul de vaccinări, Regulamentul pentru combaterea trahomului şi altul pentru prevenirea şi combaterea boalelor infecţioase. Tot în această perioadă s'au semnat şi convenţiile sanitare internaţionale 'delà Dresda (1893) şi Veneţia (1897) prin care s'a stabilit că partea principală a prevenirii bolilor infecţioase este o îndatorire a Statului în care se găseşte sursa de infecţiune, acest Stat fiind obligat a lua toate măsurile pentru a opri difuzarea infecţiunii în ţările învecinate. In general aceste două convenţii internaţionale au modificat vechiul regim sanitar; au desfiinţat carantinele pe uscat, au precizat cazurile în care se poate aplica carantina în porturile maritime; au redus durata carantinei şi au introdus un control saniuff mai raţional al navigaţiunei fluviale, punând de acord interesele sănătăţii cu acelea ale traficului comercial internaţional. In urma acestor convenţii staţiunile.sanitare româneşti delà Sulina, Constanţa şi Galaţi au fost înzestrate cu aparatele şi instalaţiile tehnice necesare. In domeniul combaterii turbării în această perioadă, la 1877, ia fiinţă în Bucureşti Institutul de patologie şi bactériologie al Prof. Babeş şi în cadrele lui se înfiinţează primul serviciu antirabic românesc care a depus o muncă foarte meritorie pentru combaterea turbării la om. In 1891 se înfiinţează un serviciu antirabic şi la Iaşi. Pe terenul combaterii malariei se promulgă la 1898 Legea asupra regimului apelor care cuprinde dispoziţii şi pentru asanarea cursurilor de ape producătoare de malarie. Ca urmare s'au executat unele lucrări de asanare în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Covurlui, Constanţa, Tulcea, Iaşi şi Suceava cu rezultate satisfăcătoare. In perioada Davilla Félix s'aù întocmit şi primele statistici asupra frecvenţei tuberculozei în România, iar în 1898 se creiază şi unele posibilităţi de izolare a tuberculoşilor în spitalele din ţară. Pentru combaterea veneriilor legea din 1874 introduce măsuri noui prin codificarea obligativităţii examenului medical periodic al prostituatelor. In 1886 se introduc măsuri mai severe în contra prostituţiei clandestine; se introduce examenul obliga-

21 tor periodic în sânul armatei, iar în 1893 se reglementează internarea şi tratamentul obligator gratuit în spitale a tuturor venericilor. In contra pelagrei, după recensământul făcut în 1888, când sau înregistrat în ţară de pelagroşi şi cel din 1899 când s'au înregistrat de cazuri, sau luat unele măsuri pentru a se opri culegerea prea de timpuriu a porumbului şi pentru a se opri darea în consum a porumbului alterat sau necopt. In urma studiilor şi publicaţiilor făcute asupra pelagrei de Profesor Dr. Babeş, Prof. Dr. Fetix, Prof. Sion, Buţuzianu şi Dr. Neagoie, a crescut interesul oficialităţii faţă de această problemă şi s'a început o campanie serioasă pentru înfiinţarea de brutării comunale şi de cantine şcolare, cu rezultate însă foarte modeste. In domeniul protecţiei materno-infanţile epoca Davilla Felix nu se ilustrează prin iniţiative sau realizări mai însemnate. Se pot însă înregistra în această epocă înfăptuiri mai importante în domeniul igienei şcolare prin proiectul de regulament al şcolilor întocmit de Spiru Haret în 1887 şi care prevede condiţii de igienă destul de avansate pentru construirea localurilor de şcoală, cum şi o serie întreagă de măsuri practice pentru introducerea unor regule de igienă a localurilor şi a elevilor şcolari. In 1877 se promulgă un Regulament asupra igienei internatelor şcolare" şi se ajunge mtr'adevăr ca majoritatea internatelor din acele timpuri să fie bine amenajate şi întreţinute din punct de vedere igienic. Se acordă deasemenea o mare atenţiune gazdelor particulare ale elevilor şcolari şi prin Regulamen" tul din 1897 se obligă directorii şi profesorii ca să supravegheze îndeaproape aceste gazde luând pe loc măsurile necesare de îndreptare. Pentru ocrotirea şi instrucţia copiilor de vârstă preşcolară primele grădiniţe de copii se înfiinţează în România în 1873 după modelul celor concepute de Froebel în Germania (24). Epoda Davilla Felix se caracterizează prin o serie însemnată de inovaţiuni şi realizări îri domeniul igienei şi salubrităţii publice. Pe lângă dispoziţiile şi prevederile cuprinse în legea sanitară din 1874 au apărut în această perioadă un număr însemnat de regulamente care interesează igiena şi salubritatea publică astfel: Regulamentul pentru alinierea satelor şi construi-

22 rea de locuinţe ţărăneşti din 1888; Regulamentul serviciilor sanitare* de oraşe din 1886, Regulamentul industriilor insalubre din 1894, Regulamentul alimentelor şi beuturilor din 1895 şi Instrucţiile pentru controlul laptelui din Atât legea din 1874 cât şi regulamentele mai sus enumerate sunt opera aproape exclusivă a Profesorului Dr. Felix, titularul catedrei de igienă al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, din acele vremuri şi ele au însemnat un remarcabil progres în domeniul igienei aplicate în România, determinând formarea unui curent viu de opinie publică pentru aceste probleme şi contribuind şi la o serie de realizări practice în folosul sănătăţii publice. In general, legea sanitară din 1874 şi regulamentele ei de aplicare au fost legiuiri moderne, car^ ţineau pas cu mersul ştiinţei în această materie, fiind apreciate ca atare în mod favorabil de cei mai reputaţi igienişti ai epocei. Durere însă, normele şi dispoziţiile atât de preţioase ale acestor legi şi regula - Tnente, nu s'au aplicat pe teren decât într'o măsură redusă, prin aceasta dovedindu-se încă odată că valoarea instituţiilor şi a măsurilor de igienă aplicată depinde mai puţin de calitatea legilor şi a normelor scrise, ci mai mult de gradul de cultură, de conştiinţa şi de disciplina oamenilor chemaţi să aplice şi să execute măsurile prescrise. Totuşi perioada Davilla Felix a însemnat pentru România epoca integrării şi a modernizării serviciului sanitar, iar în domeniul igienei aplicate ea se confundă cu începutul învăţământului ştiinţific al acestei discipline, cu stablirea şi introducerea primelor norme şi metode unitare de aplicare practică a prescripţiilor de igienă ştiinţifică şi cu o serie de realizări în cadrul vieţii sanitare a noului Stat Român. * # * Un însemnat pas înainte s'a făcut în domeniul igienei aplicate in perioada dela , perioadă legată de numele Profesorilor Dr. Cantacuzino şi Dr. Sion, conducătorii Direcţiei Generale a serviciului sanitar şi autorii legii sanitare din Legea sanitară din 1910, considerată ca o lege a opiniei publice medicală româneşti, aocentuiază importanţa preocupărilor

23 de igienă şi medicină preventivă a serviciului sanitar public; instituie Cons'iiul sanitar superior ca organ suprem de îndrumare tehnică a vieţii sanitare; lărgeşte simţitor cadrul de activitate al Consiliilor de igienă şi salubritate publică judeţene şi municipale, iar prin înfiinţare unor servicii centrale speciale de epidemii şi statistică sanitară, de igienă şi salubritate publică, se tinde spre o tehnicizare a conducerii centrale a serviciului sanitar. Prin înfiinţarea laboratorului de igienă şi de noui spitale de izolare pentru bolnavii contagioşi, cum şi prin procurarea de numeroase aparate de desinfecţie şi deparazitare, se creiază mijloace noui şi eficiente în domeniul prevenirii bolilor infecţioase, iar pentru combaterea malariei se introduce sistemul chininizării preventive şi se lasă liber în. regiunile inpaludate comerţul cu preparatele antipaludice. Deasemenea se pot înregistra oareşcari progrese şi în domeniul ridicării igienei şi a şalubrităii publice prin măsuri privitoare la igiena locuinţelor şi stabilimentelor publice, alimentarea cu apă potabilă, îndepărtarea rezidiilor domestice, construirea şi întreţinerea abatoarelor. Pentru executiarea lucrărilor şi instalaţiilor igienice mai importante se impune obligativitatea avizului tehnic al consiliului sanitar superior şi se impune prin lege obligaţia ca în mediul urban locuinţele să dispună de closete igienice, de canale de surgere şi pavaje în jurul caselor. Se face o nouă clasificare a industriilor insalubre şi se introduc norme destul de avansate de igienă industrială, impunându-se în acelaş timp ca întreprinderile care au mai mult ca 25 de lucrărtori, să dispună de câte un dispensar propriu pentru asistenţa medicală a muncitorilor. Nu se pot semnala progrese sau realizări mai importante în această privinţă în domeniul combaterii tuberculozei, a veneriilor, a protecţiei materno-infantile şi în domeniul igienei şcolare (25). * După Unirea cea mare din 1918 vieaţa sanitară a României a trecut prin schimbări importante prin faptul alipirii la Patria mamă a unor noui provincii româneşti, care trăind vreme îndelungată sub dominaţii străine, aduceau cu ele nu numai pro-

24 bleme sanitare noui, ci şi unele sisteme deosebite de organizaţie şi activitate sanitară. Trebuie remarcat acest lucru îndeosebi pentru Transilvania, unde pe lângă legiuirile şi sistemele 'de organizare şi acţiune moştenite dela fosta stăpânire Austro-Ungară, Consiliul Dirigent, Guvernul provizoriu al Ardealului, a introdus câteva reforme importante tocmai în domeniul acţiunei de medicină preventivă. Amintim aici în primul rând atenţiunea deosebită care s'a acordat din primul moment problemelor sanitare ale mediului rural şi introducerii unei cât mai largi acţiuni în sens preventiv. înfiinţarea de noui şi numeroase circumscripţii sanitare rurale, obligativitatea medicilor de circumscripţie de a-şi avea reşedinţa permanentnă la sediul circumscripţiei şi nu la oraşe; înfiinţarea ambulatoarelor policlinice ca instituţii de bază pentru combaterea bolilor sociale^pînfiinţarea de laboratoare şi inspectorate de igienă ca centre de îndrumare a activităţii preventive; înfiinţarea instituţiei surorilor de ocrotire ca elemente esenţiale în combaterea mortalităţii infantile şi a educaţiei în'igienă a populaţiei, sunt tot atâtea înfăptuiri de o covârşitoare importanţă şi care marchează începutul unei epoci noui în vieaţa sanitară a ţării întregi, epocă ce sar putea caracteriza ca aceea a năzuinţelor progresiste spre modernizarea serviciului nostru sanitar şi adaptarea lui nu numai la cerinţele ştiinţifice ale vremii, ci şi la necesităţile reale ale populaţiei româneşti. Durere, avântul şi spiritul nou care s'a afirmat cu atâta vigoare în primii ani ai Unirei noastre, nu a fost înţeles în toată importanţa lui şi nu a fost urmat de realizări în măsura în care au dorit-o generoşii iniţiatori dela Sibiu şi Cluj în frunte cu Profesorul Iuliu Moldovan, conducătorul sanitar al Ardealului şi după cum ar fi reclamat-o dealtfel, şi adevăratele interese sanitare ale populaţiei. Totuşi, perioada de după Unirea din 1918 înregistrează şi câteva realizări din care amintim înfiinţarea unui Minister al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale în 1923; înfiinţarea Institutului de seruri şi vacinuri Profesor Dr. Cantacuzino în 1921, cu menirea de a prepara serurile şi vaccinurile necesare şi de a face studii şi lucrări die laborator pentru diagnosticul ştiinţific şi profilaria boalelor infecţioase, cum şi cercetări înlegătură cu perfecţionarea şi standardizarea metodelor de Laborator. Tot în această perioadă a luat fiinţă, în 1927, Institutul

25 de Igieriă şi Sănătate Publică din Bucureşti, iar după modelul «dela Cluj sau înfiinţat mite trei Institute pentru pregătirea surorilor de ocrotire la Bucureşti şi Iaşi. O etapă însemnată în evoluţia serviciului nostru sanitar preventiv o constitue Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 Legea Moldovan prin care se realizează primele organizaţii sistematice de medicină preventivă şi se pun pe primul plan al preocupărilor serviciului nostru sanitar, problemele de ocrotire naţională şi asistenţă socială. Se înfiinţează prin noua lege Institutele de Igienă şi Sănăt tate Publică din cele trei centre universitare, ca institute de ştiinţă aplicată şi centre de conducere şi îndrumare tehnică a serviciilor şi instituţiilor sanitare în acţiunea preventivă şi iau fiinţă primele plăşi sanitare ca centre de acţiune preventivă conduse de medici igienişti. Se dă o largă desvoltare laboratoarelor de igienă ca centre pentru diagnosticul ştiinţific al boalelor infecţioase; se legiferează Instituţia surorilor de ocrotire şi a asistentelor sociale şi se înfiinţează oficiile de ocrotire municipale şi judeţene, iar ca instituţii sanitare de bază pentru mediul rural, în locul vechilor dispensare mai mult cu rol curativ, se introduc casele de ocrotire, instituţii complexe cu rol predominant preventiv (26). In domeniul prevenirei şi combaterii boalelor infecţioase, pe lângă măsurile clasice vechi, se stăruie în direcţia stabilirii diagnosticului precoce cu concursul laboratorului; determinarea sursei de infecţie şi a filiaţiunei cazurilor şi se introduce ca metodă ştiinţifică ancheta epidlemiologică, iar în locul clasicei desinfecţii terminale, se insistă asupra desinfecţiei continue la patul bolnavului. Pe lângă vaccinaţiunea şi revaccinaţiunea antivariolică, se introduce obligativitatea vaccinării anti-difterice şi anti-tifo-paratifice în mediul endemic sau epidemic. Pentru raţionalizarea şi intensificarea luptei anti-tuberculoasi ia fiinţă în 1934 Liga Naţională în contra tuberculozei" şi se pun în funcţiune o serie întreagă de noui sanatorii moderne şi bine utilate cum şi câteva dispensare anti-tuberculoase. Pentru depistarea precoce a cazurilor de tuberculoză se procură aparate mobile de radiografie şi micro-radio-fotografie, de Ministerul Sănătăţii şi Liga Naţională în contra tuberculozei şi se între-

26 prind numeroase anchete pe teren prin examinări în masă a populaţiunei prin aceste metode. Astfel printr'o anchetă făcută de mine în colaborare cu D-rul Ştefan Popescu în 74 comune rurale din Inspectoratul General Sanitar Sibiu în anii , s'au examinat din punct de vedere clinic şi radiologie persoane. Din totalul celor examinaţi s'au găsit cu leziuni tuberculoase manifeste o proporţie de 0,84 %, ceea ce ne dă o morbiditate de tuberculoză de 845,7 la de locuitori. Aceste rezultate sunt foarte apropiate de rezultatele obţinute cu ocaziunea unei ale anchete sanitare întreprinse de mine în colaborare cu Dr. I. Cosma în judeţul Sibiu în anii , când s'au examinat numai clinic, fără examen radiologie, un număr de persone din 24 comune rurale ale acestui judeţ. S'au găsit cu această ocaziune eu leziuni tuberculoase manifeste o proporţie^he 0,71 % din cei examinaţi, dându-ne o morbiditate de tuberculoză de 715,6 la locuitori. Dacă înglobăm însă toate formele de tuberculoză constatate, deci cazurile de tuberculoză pulmonară manifestă, împreună cu formele pleurale şi tuberculozele latente, ajungem la o cifră de morbiditate de la de locuitori. Datele obţinute 'de noi prin aceste două anchete de mari proporţii, sunt apropiate de acelea obţinute pe un material mai redus de alţi cercetători şi ne dovedesc în mod indiscutabil că România face parte dintre statele cu cea mai mare frecvenţă de tuberculoză şi că procesul de tuberculizare a mediului nostru rural se găseşte încă în plină evoluţie. Tototdlată ele ne dovedesc că statisticele oficiale sunt departe de a ne înfăţişa realitatea, deoarece după aceste statistici morbiditatea de tuberculoză ar fi fost între anii , în medie de 550 la locuitori (27, 28, 29, 30, 31). O activitate prodigioasă în domeniul combaterei tuberculozei au desfăşurat şi diferitele noastre societăţi constituite din iniţiativă particulară, ca: Societatea pentru profilaxia tuberculozei, Societatea C.T.C. şi Izolarea tuberculozei. Tot aici trebuie să amintim şi cele patru Congrese naţionale de tuberculoză dela Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Cernăuţi, care au adus o însemnată contribuţie la studiul problemei prevenirei şi combaterei tuberculozei. Intre măsurile de combatere introduse în ţara noastră pe o scară foarte întinsă, amintim vaccinaţiunea preventivă prin

27 vaccinul B. C. G. care se execută după indicaţiile şi cu vaccinul preparat de Institutul de seruri şi vaccinuri Dr, Cantacuzino» în fine, trebuie să amintim cu satisfacţie înfiinţarea în 1942 a primei catedre de f tizilogie la Facultatea de Medicină din Cluj - Sibiu, ocupată de eminentul nostru coleg Profesor Dr. Daniello şi chemată să dea ţării un număr cât mai mare de ftiziologi bine pregătiţi. In combaterea malariei, în urma studiilor făcute de Profesorii Zotta şi Mihai Ciucă, s'au întocmit planuri de luptă antipaludică sistematică, insistându-se asupra necesităţii de a se întreprinde o acţiune energică simultană prin tratamentul rezervorului uman de virus şi prin distrugerea insectei vectoare, anofelul. Pentru prima acţiune se utilizează pe o* scară întinsă preparate medicamentoase de mare valoare terapeutică: chinina sau atebrina cu acţiune schizontocidă şi plasmochina cu acţiune gameticidă, iar pentru acţiunea de desanofelizare se utilizează faţă de insecta adultă protecţiunea mecanică şi desanofelizarea ritmică intra- şi para-domestică, până când faţă de larvele de ţânţari se execută delarvizări prin petrol, verde de Paris, sau prin peşti larvivori (32). Tot în această categorie de măsuri intră şi asanările terenurilor malarigene prin lucrări hidraulice mari, mijlocii şi mici, care s'au realizat prin Comisia interministerială de asanări malarice de pe lângă Ministerul Sănănătţii. La aceste măsuri trebuie să mai adăugăm reglementarea irigaţiilor pentru culturile umede, cum sunt orezăriile şi culturile de zarzavat (33). Ca centre pentru lupta antipaludică au luat fiinţă câteva staţiuni de malarie în Oltenia şi Dobrogea, staţiuni de malarioferapie pe lângă spitalele mari de boli mintale din ţară şi centre de malarie pe lângă unele institute de cercetări şliinţifice şi ştiinţă aplicată din ţară. Combaterea malariei rămâne totuşi încă o problemă deschisă având încă aproximativ de paludici anual şi trebuind ca problema să intre în faza unor realizări largi şi eficiente pe baza unei legiferări complete a problemei. In domeniul combaterii turbării deasemenea s'au organizat unele progrese mai ales în timpul din urmă prin legiferarea din 1944 şi prin promulgarea în acelaş an a Regulamentului legii de poliţie veterinară", prin care se introduc măsuri severe de

28 poliţie veterinară şi se creează posibilităţi de tratament profilactic 'descentralizat, prin înfiinţarea de subcentre antirabice în toate capitalele de judeţe din ţară. Şi această problemă rămâne încă deschisă şi aşteaptă o rezolvire radicală care este uşor posibilă prin stricta aplicare «dispoziţiilor din legile şi regulamentele în vigoare (34). Cu toate studiile numeroase şi foarte temeinice care sau făcut privitor la prevenirea şi combaterea pelagrei, totuşi această boală rămâne încă o problemă medico-socială nerezolvită pentru România, unde se înregistrează şi azi încă un număr aproximativ de de cazuri de pelagroşi în fiecare an. Problema pelagrei nu se va putea însă soluţiona numai prin măsuri medicale, ea îşi va căpăta o rezolvire radicală numai deodată cu ridicarea standarului de vieaţă a^popiilaţiei şi pe măsura progresului realizat în domeniul cultural şi social economic al ţării (35). O altă problemă vitală de o covârşitoare importanţă care este încă 'nesoluţionată şi de rezolvirea căreia depinde evoluţia viitoare a capitalului nostru uman este problema ocrotirei mamei şi a copilului şi în legătură cu aceasta combaterea mortalităţii infantile. Deşi prin legile din 1926 şi 1930 s'au actualizat aceste probleme şi s'au pus în centrul preocupărilor de medicină preventivă, totuşi realizările de pe teren sunt încă departe de a putea tinde Ia o soluţionare favorabilă. Mortalitatea maternă este încă foarte ridicată menţinându-se la proporţia medie de decese prin boli puerperale la de locuitori, iar mortalitatea infantilă se menţine cu mici variaţiuni la proporţia medie de 20 de decese la 100 de noui născuţi. Ca instituţii şi mijloace de protecţie maternă dispunem în România în total de 30 de servicii de maternitate înglobând un număr de abia 1244 de paturi; avem numai 7 cămine pentru lehuze, cu 147 locuri şi un număr de 5400 moaşe diplomate pentru toată ţara, iar ca o consecinţă se constată că în Vechiul Regat în 1938 numai 33,6% a naşterilor din mediul rural erau asistate de moaşe diplomate, iar în Transilvania acest procent se ridica până la 61,1% (36). Pentru combaterea mortalităţii infantile serviciul sanitar al ţării dispune de un număr de 802 servicii de consultaţii de pueri-

29 cultură, de 19 servicii de pediatrie şi puericultura, 8 Centre pentru ocrotirea copiilor şi cea 700 de cămine de zi sezoniere. In afară de aceasta se mai găsesc în funcţiune 2 preventorii pentru copii proveniţi din mediul tuberculos şi un număr foarte redus de leagăne de copii pe lângă întreprinderile industriale mai mari din ţară. Problema va trebui să fie soluţionată abia de aici înainte, prin pregătirea unui mare număr de personal tehnic de specialitate, prin punerea în funcţiune de numeroase alte istituţii ca: leagăne, centre, dispensare, cămine de zi, etc, dar mai ales printr'o foarte intensă şi perseverentă activitate de educaţie igienică prin şcoli de mame, şcoli de igienă şi gospodărie pentru femei şi prin acţiunea neîntreruptă şi bine susţinută a surorilor de ocrotire, elemente hotărâtoare în rezolvirea acestei importante şi vitale probleme de sănătate publică. In domeniul igienei şcolare, deasemenea se pot înregistra unele progrese care s'au realizat în ultimele decenii. Amintim în primul rând, înmulţirea medicilor şcolari specalizaţi în această disciplină şi ca urmare introducerea unei mai vii activităţi nu numai în domeniul igienei factorilor de mediu: localuri de şcoală, mobilierul şcolar şi locuinţa elevilor, ci o preocupare mai serioasă şi sistematică şi faţă de elevii şcolari şi corpul didactic. Sistematizarea examenelor de triaj, a vizitelor periodice a elevilor; introducerea carnetelor de sănătate individuale pentru elevi şi înfiinţarea de numeroase policlinici şcolare, sunt tot atâtea realizări care marchează un progres real în acest domeniu. Prin înfiinţarea de numeroase cantine şcolare, s'a venit efectiv în ajutorul elevilor lipsiţi de mijloace, iar prin introducerea în şcoli şi în educaţia extraşcolară a surorilor de ocrotire, care fac demonstraţii practice de igienă individuală elevilor, se aduce mereu o reală contribuţie la opera de ridicare a cu] turei igienice a generaţiilor de mâine ale neamului nostru. Problema combaterii boalelor venerice deasemenea a evoluat fără să se fi ajuns încă la o soluţionare a ei. Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 desfiinţează casele de prostituţie şi introduce neoreglementarismul; asigură obligativitatea şi gratuitatea tratamentului; prevede penalităţi pentru cei ce transmit infecţia venerică, iar ca instituţie centrală de combatere se prevăd şi se înfiinţează dispensare antivenerice. Legea pentru

30 prevenirea şi combaterea bbalelor venerice din 1943 reînfiinţează casele de prostiituţie; accentuiază obligativitatea şi gratuitatea tratamentului; introduce pedepse foarte severe pentru delictul de contaminare şi introduce certificatul prénuptial obligator (37). In domeniul igienei propriu zise şi a salubrităţii publice, perioada de după războiul mondial este destul de bogată în realizări, mai ales dlë ordin programatic. Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 conţine norme şi dispoziţii numeroase şi în perfectă concordanţă cu stadiul actual al ştiinţei în această materie. Amintim între altele: obligaţia controlului din partea serviciului sanitar public al locuinţelor, stabilimentelor publice şi particulare, a lucrărilor în legătură cu igiena şi salubritatea publică întreprinse de comune şi judeţe; ob^aţia comunelor de a nu putea întreprinde nici un fel de lucrare edilitară înainte de a fi fost asigurată alimentarea cu apă potabilă a populaţiei şi lucrările necesare de îndepărtare a rezidiilor domestice. Se! mai introduc măsuri moderne de igienă industrială şi de protecţie a muncitorilor faţă de riscurile profesionale. Administraţiile comunale sunt obligate prin lege să îşi întocmească regulamente proprii de salubritate publică prin cari să se reglementeze îndepărtarea şi depozitarea gunoaielor şi a rezidiilor din gospodărie, curăţirea străzilor, a şanţurilor şi a canalurilor de scurgere; îngrădirea şi cultivarea locurilor virane, construirea latrinelor, poliţia Înmormântărilor şi întreţinerea fântânilor publice. Pe lângă normele generale şi speciale, stabilite prin legi şi regulamente, se pot înregistra în ultimele două decenii şi realizări practice pe terenul igienei şi salubrităţii publice, prin înmulţirea şi ameliorarea igienică a fântânilor publice din mediul rural, prin înfiinţarea de numeroase băi populare, prin pavarea de străzi şi în general prin o mai bună îngrijire igienică a localurilor publice, a locuinţelor şi a dependenţelor din gospodărie, ca rezultat a unor acţiuni periodicei bine susţinute în cadrul organizării săptămânii igienei" sau,,săptămânei curăţeniei" care în unele regiuni ale ţării au dat rezultate satisfăcătoare. Totuşi în acest domeniu rămâne încă enorm de mult de realizat. Din 176 de oraşe româneşti numai 74 dispun de apro-

31 vizionare centrală cu apă potabilă şi numai 57 de oraşe au sistem de canalizare pentru îndepărtarea imundiciilor. In mediul rural dispunem de abia 5 fântâni pentru un grup de 100 persoane şi acestea de multe ori sunt construite neigienic şi rău întreţinute. Din cele aproape 4 milioane de locuinţe particulare care există în România, numai 50% sunt corespunzătoare din punct de vedere igienic şi abia 60 % din ele dispun de latrine proprii bine construite (38). Igiena personală deasemenea lasă încă foarte mult de dorit, cu deosebire în mediul nostru rural şi ea nu se poate ridica la un adevărat cult al sănătăţii, cum ar fi idealul, decât prin ridicarea standardului de veaţă al populaţiei, care la rândul ei depinde de ridicarea social-economică şi mai ales de progresul cultural. Acţiunea principală va trebui deci îndreptată în aceasta direcţie şi va trebui susţinută prin o sistematică şi perseverentă operă de educaţie a poporului în igienă prin utilizarea tuturor mijloacelor care ne pot sta la îndemână şi care s'au dovedit bune şi eficiente în alte părţi. * * * Am schiţat în med sumar evoluţia în România a măsurilor de igienă aplicată din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Nu se poate contesta că într'un Stat încă tânăr şi care se găseşte în plină fază de aşezare şi organizare, s'au realizat în acest domeniu progrese destul de însemnate şi că ţara noastră s'a năzuit să ţină, pe cât a fost posibil, pas cu evoluţia concepţiilor ştitinţifice moderne în această materie. Trebuie însă să recunoaştem în acelaş timp că mai avem încă mult, foarte mult, de realizat aproape în toate compartimenteile care fac parte din această vastă şi importantă disciplină, până ce vom putea ajunge la acelaş nivel de progres cu al statelor civilizate din occidentul Europei, sau cel puţin la egalitate cu unele din statele din nemijlocita noastră vecinătate. Se pune acum cu drept cuvânt întrebarea: care pot fi perspectivele evoluţiei viitoare a igienei aplicate în România şi care este drumul pe care va trebui să meargă în viitor serviciul nostru sanitar, pentru a putea realiza în mod optimal ocrotirea şi promovarea sănătăţii publice româneşti?

32 Răspunzând acestei întrebări, trebuie să accentuăm chiar delà început, că măsurile 'de igienă aplicată, nu se vor mai putea menţine nici în cadrul restrâns al concepţiei formulate de Pettenkoffer care consideră igiena ca,,studiul pentru cunoaşterea mediului în care trăieşte omul sănătos şi a instalaţiilor care condiţionează şi au ca scop bunăstarea locuitorilor" (39), şi nici în concepţia formulată de un alt mare igienist german Johann Peter Frank (40), după care poporul sau colectivitatea este un simplu obiect căruia i-se aplică de către autoritatea tutelară de Stat măsurile sanitare şi nu un subiect care trebuie să participe activ şi conştient la executarea acestor măsuri. Va trebui mai curând să acceptăm gândirea lui Grotjahn (41), care fixează ca scop natural al igienei: generalizarea culturii igienice prin răspândirea şi aplicarea cunoştinţelor şi măsurilor prescrise de ştiinţă îif*cele mai largi straturi ale populaţiei, deoarece o sănătate publică optimală nu se poate obţine.decât prin participarea activă şi conştientă a tuturor cetăţenilor la acţiunea de conservare şi promovare a ei. O igienă activă şi aplicată în acest sens, se poate concepe numai dacă avem realizate în mod optimal condiţiile de ameliorare igienică a mediului extern, deci într'un mediu de civilizaţie avansată şi având în acelaş timp şi participarea activă şi conştientă a populaţiei la toate acţiunile ce se întreprind în interesul sănătăţii individuale şi colective, deci într'un mediu avansat şi din punct de vedere cultural. Astfel privită problema, perspectvele evoluţiei viitoare a igienei aplicate în ţara noastră, se prezintă sub auspicii puţin încurajatoare. Aceasta, pe dle o parte, din cauza stărilor economice înapoiate, care nu ne-au permis să ajungem încă la o stare de civilizaţie prea avansată, iar pe de altă parte din cauza ignoranţei în care trăieşte încă o bună parte din populaţia noastră, având un standard de vieaţă încă foarte redus. Ameliorarea radicală a acestor stări dăunătoare, este un imperativ categoric al vremii şi din cauza fenomenelor demografice tot mai alarmante care se manifestă la noi, în parte ca efect direct al războiului, iar în mare parte ca o consecinţă a unor neprevederi şi neglijenţe, mai mult decât condamnabile ale trecutului. Sub influenţa acestor factori, evoluţia demografică a ţării noastre a ajuns la un stadiu oare nu mai poate dai-

33 nui fără periclitarea celor mai vitale interese ale neamului, vizând nemijlocit chiar existenţa şi viitorul lui. Este o tristă îndatorire pentru noi ca şi din acest prilej să relevăm dramatica' evoluţie a mişcării noastre demografice din ultimele două decenii şi să arătăm că a sosit momentul cel din urmă, în care datori suntem cu toţii, să punem toată energia, toată priceperea şi toate forţele noastre, în serviciu unei acţiuni de adevărată salvare naţională. Natalitatea, marea şi celebra noastră natalitate, care socoteam că ne dispensează de orice măsuri de prevedere, a scăzut în mod catastrofal în ultimele două decenii ajungând delà proporţia de 37,9%o cât era în 1924 până la 23,4%o, în 1943, deci marcând o scădere de 14,5%o în decurs de abia 20 ani şi manifestând o tendinţă descădere şi mai accentuată în anii viitori. In acelaş timp, mortalitatea generală înregistrează o scădere de abia 5,2%o, adică delà 23,3 /oo în anul 1924 la numai 18,l /oo în Rezultatul acestui trist bilanţ demografic este că excedentul natural de populaţie a scăzut delà 14,6 /oo în 1924 la abia 5,3%o în 1943, marcând, deci o pierdere de peste 60% în decurs de numai 20 ani. (42). In acelaş timp mortalitatea infantilă, care constitue problema centrală a sănătăţii publice româneşti, înregistrează numai scăderi neînsemnate delà 20% în 1921 la 18,4% în 1943 şi menţinându-se cu o tendinţă mereu staţionară. Dacă mai adăugăm la aceste date triste şi constatarea că în medie 50,3% din totalul deceselor unui an sunt reprezentate de grupuri de vârstă delà 0 20 ani, deci grupa tineretului, care trebuie să constituie garanţia viitorului şi mai amintim şi dureroasa constatare a unei evidente scăderi calitative a capitalului nostru uman, ne putem da seama, că ne găsim în faza unui declin demografic accentuat, şi din această cauză, în faţa unor sumbre perspective de viitor, dacă nu vom fi în stare să luăm măsuri erengice şi urgente de salvare, utilizând în mod eroic simultan, toate mijloacele pe care ştiinţa modernă şi experienţa altora ni le pun la dispoziţie. Intre aceste măsuri prima şi cea mai importantă este întocmirea unui plan de acţiune de lungă durată, rezultat din cooperarea strânsă şi înţelgătoare a tuturor factorilor cu răspundere

34 în această problemă, care prin importanţa şi aspectele ei multiple nu mai poate rămâne numai o problemă pur medicală sau sanitară, ci una dintre cele mai însemnate şi vitale probleme de bază ale Statului român. Va trebui să se realizeze în cadrul planului de ansamblu* o colaborare strânsă şi activă între toate organele vieţii dé Stat şi o coordonare a activităţii de ridicare etnobiologică printr'un comartdament unic chemat să organizeze şi să conducă după norme unitare întreaga acţiune. Activităţile diferitelor departamente şi autorităţi vor trebui să se integreze în planul general de acţiune având în centrul preocupărilor ca principală problemă: Ocrotirea familiei ţărăneşti sănătoase şi procreatoare de noui generaţii umane. In cadrele acestui plan de ansamblu^xecutarea lucrărilor şi procurarea instalaţiilor necesare pentru alimentarea cu apă potabilă a populaţiunei, îndepărtarea murdăriilor, curăţenia publică, planuri de sistematizare, problema locuinţelor, a încălzitului şi ventilaţiunei şi în general aproape toate problemele în legătură cu ameliorarea igienică a mediului fizic extern, care influenţează vieaţa în colectivitate, sunt în primul rând îndatoriri ale organizaţiilor administrative locale şi a Ministerelor de resort respective, care însă trebuie să lucreze în acest domeniu după normele şi indicaţiile date de igiemişti, deci în strânsă şi activă colaborare cu serviciul sanitar. La fel nu se poate asigura o prosperitate economică şi o ridicare a standardului de vieaţă a populaţiei decât prin acţiunea comună a Departamentelor economice şi de educaţie naţională, care împreună cu societăţile culturale şi economice de iniţiativă particulară şi în strânsă colaborare cu serviciul sanitar al ţării, vor putea realiza marea operă de ridicare cultural-econocmiă a populaţiei, iar prin aceasta vor contribui într'o largă măsură la progresul sănătăţii publice şi la prosperitatea tţiologică a capitalului uman. Această însemnată acţiune de colaborare şi coordonare trebuie însă însufleţită, armonizată şi dirijată de un singur organ central care nu poate fi decât Ministerul Sănătăţii şi al Ocrotirilor Sociale, ajutat de un Consiliu interministerial 'care va trebui să cuprindă pe toţi reprezentanţii autorizaţi şi compe-

35 .tenţi ai diferitelor departamente şi autorităţi indicate şi chemate să contribuie la realizarea ei. Pentru ca Ministerul Sănătăţii şi întregul serviciu sanitar al ţării, să-şi poată îndeplini însă cu succes această mare însărcinare, este necesar ca el să se transforme dintr'o organizaţie administrativă birocratică şi rutinară, cum a fost până în prezent, întruna cu un caracter pronunţat tehnic şi astfel pe deplin competentă şi capabilă, să rezolve multiplele şi variatele probleme ale sănătăţii publice româneşti. Tehnicizarea Ministerului Sănătăţii şi a întregului aparat sanitar al ţării, este o condiţie esenţială pentru crearea unor posibilităţi largi de acţiune în toate compartimentele vieţii sanitare şi pentru realizarea unei evoluţii pe linia progresului. La opera de tehnicizare a serviciului nostru sanitar un rol deosebit de important revine Institutelor de Cercetări ştiinţifice şi ştiinţă aplicată, dar în deosebi Institutelor noastre de Igienă şi Sănătate Publică din centrele universitare. Ele sunt chemate să studieze şi să supună unei minuţioase cercetări ştiinţifice toate problemele mari de sănătate publică în raport cu situaţiile specifice din ţara noastră şi să elaboreze în baza rezultatelor acestor cercetări, normele şi metodele de acţiune cele mai potrivite pentru rezolvirea lor. Tot Institutelor de ştiinţă aplicată le revine îndatorirea de a servi ca centre regionale de îndrumare şi control tehnic pentru toate instituţiile şi serviciile sanitare şi prin specialiştii de care dispun, de a participa efectiv pe teren la acţiunile întreprinse pentru rezolvarea diferitelor probleme sanitare. Prin punerea în evidenţă şi prin utilizarea cât mai largă a potenţialului tehnic ştiinţific de care dispun Institutele de Igienă şi Sănătate Publică, măsurile atât de necesare de igienă aplicată, vor câştiga în amploare şi extensiune şi vieaţa sanitară a ţării va eşi din diletantismul în care se găseşte r şi va cunoaşte progrese reale şi temeinice în evoluţia ei, spre culmile unei prosperităţi biologice optimale a poporului român. Măsuri largi de igienă aplicată nu se vor putea introduce decât având Ia dispoziţie o organizaţie vastă şi bine închegată de medicină preventivă cu tot personalul tehnic specializat necesar şi cu toate instalaţiile necesare unei asemenea organizaţii.

36 Sistemul plăşilor sanitare pentru mediul rural şi a centrelor de sănătate pentru cel urban, va treimi desvoltat şi generalizat, ajungându-se dela modesta cifră de 19 plăşi sanitare şi 4 centre de sănătate câte avem azi, la cel puţin 300 de asemenea centre bine organizate de medicină preventivă. Organizarea şi punerea în funcţiune, a acestor plăşi sanitare este o necesitate şi o condiţie sine qua non" pentru o acţiune bine înghegată de medicină preventivă şi pentru realizarea unui progres în domeniul sanitar. O altă cerinţă tot atât de importantă este realizarea unei vaste organizaţii sanitare pentru mediul rural, care rămâne cel mai important şi poate singurul rezervor biologic al naţiunei. Pe lângă plăşile sanitare ca centre de acţiune preventivă, va trebui să menţinem şi să desvoltăm încă ^dualul sistem al circumscripţiilor sanitare rurala cu atribuţiuni mixte de ordin preventiv şi curativ. Pentru ca circumscripţia sanitară să poată da randamentul- dorit, este necesar ca ea să fie încadrată cu personal medical şi sanitar suficient şi bine pregătit şi să dispună în acelaş timp de Instituţiile de bază necesare, cel puţin câte o casă de ocrotire şi de sănătate completă la sediul circumscripţiei şi câte o casă de ocrotire redusă cu baie populară, în fiecare comună nereşedinţă de medic. Serviciul sanitar public reorganizat pe aceste baze va putea realiza o însemnată operă de igienă aplicată şi medicină preventivă dacă va avea la dispoziţie în toate compartimentele sale suficient personal tehnic bine pregătit şi pe deplin conştient de mare misiune ce-i este încredinţată. Pregătirea şi selecţionarea acestui personal este una dintre cele mai însemnate şi mai urgente probleme de a cărui rezolvire depinde succesul întregei acţiuni. Facultăţile de Medicină din ţară au obligaţia de a pregăti un număr cât mai mare de medici sanitari pentru a se putea umplea toate golurile care există în Serviciul sanitar al ţării. Cu deosebire este necesar ca să se formeze un mare număr de medici pentru mediul rural ne trebuie încă cel puţin 5000 de asemenea medici oare trebuie să fie cât mai bine pregătiţi, atât din punct de vedere al cunoştinţelor generale de igienă, cât şi în domeniul medicinei preventive: igienă, epidemiologie, puericultura şi boli sociale, acestea constituind cele mai impor-

37 tánte probleme pe care trebuie să le rezolve în activitatea lor viitoare de pe teren. Tot Facultăţilor de Medicină le revine sarcina de a se ocupa împreună cu Institutele de Igienă şi Sănătate Publică de specializarea medicilor în igienă şi medicină preventivă şi de perfecţionarea medicilor sanitari, prin organizarea unor cursuri sistematice, la care vor trebui să participe în mod obligator, din 3 în 3 ani, toţi medicii care ocupă posturi în serviciul sanitar al ţării. Nu se mai poate admite, ca pentru rezolvirea celor mai vitale probleme sanitare din mediul rural, să trimitem în luptă echipe de medici insuficiente ca număr, slab pregătite din punct de vedere profesional şi aproape complet dezarmate în ceea ce priveşte utilajul tehnic. In acelaş timp va trebui să se pregătească în Instituţiile noastre universitare şi pe lângă marile spitale din ţară, un număr cât mai mare de medici specialişti în puericultura, tuberculoză, obstetrică şi boli venerice, socotind că este indispensabilă introducerea specialistului pentru îndrumarea pe teren a acţiunii de combatere a celor mai însemnate dintre bolile sociale care bântuie în ţara noastră. La fel de importantă este problema pregătirii cadrelor necesare de personal sanitar şi de ocrotire, în primul rând surori de ocrotire, asistente sociale, conductori tehnici sanitari şi moaşe, pentru a se încadra cu personal suficient şi destoinic toate instituţiile şi aşezămintele puse în serviciul acţiunii preventive. Insistăm în mod deosebit asupra necesităţii de a se forma un număr mare ^~ cel puţin 6000 de surori de ocrotire, elemente esenţiale şi indispensabile in opera dé ridicare a culturii igienice a populaţiei, printr'o acţiune sistematică de educaţie în igienă şi îh acelaş timp factorii cei mai activi şi mai utili, în opera de ocrotire a familiei şi de combatere a mortalităţii infantile. Cu randamentul actual al celor 5 Institute de surori de ocrotire de care dispunem şi care ne-au dat un număr de abia 600 surori de ocrotire câte se găsesc azi în funcţiune, nu vom ajunge niciodată la numărul necesar, încât se impune ca un imperativ categoric înfiinţarea de noui Institute de surori de ocrotire în principalele centre medicale din ţară, după cum se impune şi reorganizarea şi simplificarea învăţământului teoretic şi practic pentru acest personal.

38 Din succinta enumerare a celor mai arzătoare nevoi ale serviciului nostru sanitar, se impune constatarea ca acest serviciu, cu toate progresele incontestabile pe care le-a realizat în ultimele 'decenii, este încă departe, de a corespunde marilor necesităţi sanitare ale ţării. Se cer încă realizări importante şi reforme structurale radicale, pentru a-1 ridica la acel grad de desvoltare, care să-i permită a influenţa prin acţiunea sa în mod favorabil şi hotărîtor mersul sănătăţii publice româneşti. Trebuie să se depună încă multe şi mari eforturi şi să se aducă încă însemnate sacrificii, pentru a moderniza şi ridica aparatul nostru sanitar la nivelul pe care-1 dorim, dar mai ales va trebui să depunem toate stăruinţele şi întreaga noastră pricepere, pentru a ne creea a vastă şi activă organizaţie de medicină preventivă. Dacă pentru acţiunea de medicină curativă se cer instituţii mari, înzestrate cu numeroase instâfaţii tehnice, adeseori foarte complicate şi costisitoare, pentru acţiunea preventivă, este nevoie în primul rând de personal tehnic specializat, cât mai numeros şi cât mai bine pregătit pentru această importantă misiune socială şi naţională. Pe lângă o bună pregătire tehnică şi ştiinţifică, mai este însă necesar, ca întregul personal din serviciul sănătăţii publice să fie pătruns de importanţa mare a operei pe care este chemat s'o înfătpuiască şi să se dedice cu toată convingerea şi întreg devotamentul acestei opere, care trebuie să constitue idealul vieţii noastre. O vieaţă lipsită de ideal nu are nici un rost. Un ideal care să ţină mereu aprinsă flacăra dorinţei de muncă şi creaţie şi care să-ţi poată umplea vieaţa cu înalte satisfacţii de ordin spiritual, nu poate fi decât unul nobil şi sublim, pus în serviciul neamului şi al umanităţii. Munca pricepută, munca perseverentă şi devotată, depusă zi de zi, cu altruism şi iubire, în folosul sănătăţii neamului, care în aiceste moment se găseşte poate la cea mai hotărîtoare răscruce a istoriei sale, este tot ceeace poate fi mai măreţ pentru tinerele noastre generaţii de medici, chemate să conducă în viitor destinele poporului român. Unui asemenea ideal suntem datori cu toţii, cei de azi, ca şi cei de mâine, care avem sădită în sufletele noastre conştiinţa răspunderii de neam, să-i dedicăm toată puterea noastră de muncă şi întreaga noastră pricepere. Iar după ce ne vom îndeplini astfel rostul vieţii noastre, vom avea bucuria unei subl'me

39 satisfacţii sufleteşti, care ne va mulţumi conştiinţa, fiindcă Ith' reuşit să realizăm optimul de bine pentru semenii noştri şi. IrH pus şi noi câte o cărămidă la temelia acelei măreţe şi inf tructibile clădiri care trebuie să fie România Nouă de mii BIBLIOGRAFIE 1. Darember: Recherches sur l'histoire de la médecine duvant la période primitive de l'histoire des Hindons. Paris, Rochard: Hygiene sociale, Paris, A. Dechambre: Le Medicine. Paris, No<)l Gueneau de Mussy: Etude sur l'hygiène de Moise de des anciens, isreilites. Paris, Dr. Cosnt. I. Antonescu-Remus: Tratat de.igienă. Bucureşti, P. Th. Müller si W. Prausnitz: Geschichte der Hygiene und Bakteriologie in Handbuch der Geschichte der Medizin. Jena, 1905, Vol. Iii. 7. A. Gottstein, A. Schlossmann şi L. Teleky: Handbuch der sozialen Hygiene und Gesundheitsfürsorge. Berlin, Alfred Grotjahn: Soziale Patologie IvCiu Moldovan: Igiena naţiunei. Cluj, luliu Moldovan: Biopolitica. Cluj, Rosenau JV./..' Preventive medicine and Hygiene. Ed. VI, V. A. Urechiă: Istoria Românilor. 13. F. I. Sulzer: Geschichte des transalpinischen Daciens. Wien, 1702*. 14. C. Vêrnav: Rudimenta Phisiographiae Moldaviae. Buda, ß. P. Hasdeu: Cărţile poporane ale Românilor în sec. XVI. tíitcurcstí, Dr. I. Felix: Istoria Igienei în România. Analele Academiei Roitiihe. Seria II. Tom. XXII. Bucureşti, D. P. Lupaşcu: Medicina babelor. Analele Academiei Române. Seria II. Tom. XII. Bucureşti, B. P. Hasdeu: Columna lui Traian. Bucureşti, Dr. I. Felix: Igiena şcolară. Analele Academiei Române. Seria IÍ. Tom. XXV. Bucureşti, ' Dr. G. Samarían: Medicina şi farmacia în trecutul românesc. Buc Dr. I. Felix: Tratat de igienă publică, II. Bucureşti, Buletinul Oficial Nr. 22 din anul Şt. V. Episcopescu: Practica doctorului de casă. Bucureşti, Dr. 1. Felix: Igiena şcolară. Bucureşti, Al. Pretorian: Colecţiunea legilor, regulamentelor şi instrucţiunilor sanitare. Bucureşti, Legea sanitară şi de ocrotire cu expunerea de motive. Bucureşti, Dr. I. Stoichifia şi Dr. Şt. Popescu: Tuberculoza în mediul rural. Bucureşti, Dr. I. Stoichiţia şi Dr. I. Cosma: Contribuţiuni la studiul problemei sanitare rurale, Sibiu, 1936.

40 29. Probleme şi realizări, Anuarul statistic al României pe anii 1937 si Dr. Q. Banu: Igiena socială a tuberculozei în România. Buc Prof. Zotta: Despre desanofilizâre şi aplicarea ei. Revista ştiinţelor medicale, Dr. C. Angelescu: Asanările malariei- în România, din volumul Problemele sanitare ale populaţiei rurale". Bucureşti, Decret-Lege pentru prevenirea şi combatrea turbării. Bucureşti, Dr. Olaudian şi Dr. Gruia lonescu: Pelagra, Bucureşt^ Dr. G. Banu: Tratat de medicină socială. Voi. II. Bucureşti, Legea pentru prevenirea şi combatrea bolilor venerice. Bucureşti, Dr. G. Banu: Mari probleme de medicină socială. Bucureşti, Max von Pettenkoffer: Handbuch der Hygiene. Miinchen, H. Hanbold: Johann Peter Franck. Berlin A. Grotjahn: Soziale Pathologie, Dr. S. Manuilă: Buletinul demografic al României. 43. H. Reiter: Vom nctien Sinn der Hygiene, din GrUndiss der Hygiene, Berlin, Sănătatea publică în Statele Unite p. RAMNEANŢU Aspecte geo-demt>grafice. Obiectivele şi principiile de organizare ale sănătăţii publice. Organele de sănătate publică ale Statului Federal şi ten- ' dintele lor faţă de Departamentele de Sănătate ale Statelor. Funcţiile Departamentelor de sănătate din State şi a celor locale. Plăşile sanitare. Activitatea de medicină curativă. Nivelul actual al sănătăţii populaţiei din Statele Unite. Aspecte geo-demografice Uniunea celor 48 de State, căreia îi aparţine şi Districtul Corumbia 1 ), are o suprafaţă de 20,5 ori mai mare ca România 2 ), Zăcămintele, solul şi creaţiile omului din Statele Unite sunt imense, ceea ce i-a şi câştigat locul de frunte între toate ţările din lume. Populaţia Statelor Unite, tot fără teritoriile şi posesiunile din afară, la 1940, a fost de de locuitori. Densitatea relativă a populaţiei la această dată, a fost în general de 27,0 locuitori pe 1 kmp. Delà un stat la altul densitatea prezintă *) Statele Unite au mile p. 2 ) România are kmp.

41 variaţii mari. Aşa pe baza cifrelor dela recensământul din 1930, Districtul Columbia a avut densitatea relativă de 4323,8 locuitori, Rhode-Island 342,4 1., Massachusetts 319,5 1., New Jersey , Conneticut 201,1 1., iar altele densităţi disproporţionat mai mici, faţă de cele precedente. Intre acestea înşirăm Arizona cu 2,1 1., Montana cu 2,3 1., New Mexico cu 2,1 1., Wyoming cu 1,4 1. şi Nevada numai cu 0,5 1. pe kmp. Pe mediu, tot la recensământul din 1930, populaţia s'a distribuit astfel: 56,2% în mediul urban şi 43,8% în cel rural. Din populaţia rurală 56,0% trăieşte în ferme. Populaţia Statelor Unite în majoritate e compusă din Albi, mai are însă şi Negri, Indieni şi de alte neamuri. Populaţia de culoare neagră în unele state se ridică la procente destul de însemnate. Astfel în Mississippi e în proporţie de 50,2 %, în Carolina de Sud de 45,6 %, în Louisiana de 36,9%, în Georgia de 36,8%, în Alabama de 35,7%, în Florida de 29,4%, în Carolina de Nord de 29,0%, în celelalte Negrii au procente mai reduse. Nu toţi locuitorii Statelor Unite sunt născuţi în ţară, ci mulţi sunt şi imigraţi. Cifra acestora încă la 1930 a fost de Procentul analfabeţilor, tot la data de mai sus, a fost în general de 4,3. Carolina de Sud are cea mai urcată frecvenţă de analfabeţi, în 1930, de 14,9%. Nu mai e nevoie să înşirăm alte structuralizări ale populaţiei, pentru ca să ne convingem că, sănătatea publică din Statele Unite, în paşii gigantici pe care i-a realizat, s'a izbit şi de realităţi care nu diferă mult ide cele dela noi. Obiectivele şi principiile de organizare ale sănătăţii publice ţ Obiectivele fundamentale pe care şi le-a fixat organizaţia sanitară din Statele Unite sunt, întâi conservarea sănătăţii şi vitalităţii populaţiei şi, în al doilea rând, reducerea îmbolnăvirilor ca o cauză a sărăciei şi dependenţei. Având în faţă obiectivele acestea, Comitetul Interdepartamental pentru Coordonarea Sănătăţii şi Acţiunea de Ocrotire a Populaţiei, înfiinţat în 1935, s'a exprimat că expansiunea serviciilor sanitare, expansiunea spitalelor, policlinicilor şi a altor instituţii şi înzestrarea instituţiilor de medicină curativă pentru necesităţile medicale, trebuie să aibă prioritate în iniţiative şi cheltuieli, faţă de orice

42 alte acţiuni. Astfel s'a ajuns la formarea unui Program Naţional de Sănătate. Acţiunea întreprinsă, pe baza acestuia, a considerat ca dominante următoarele principii: Sănătatea populaţiei este o problemă de interes public; Sănătatea rea este o cauză majoră a suferinţei, a pierderilor economice şi a dependenţei; Sănătatea bună este esenţială în garanţia securităţii şi progresului naţiunii. Realizarea programului naţional de sănătate are la bază o conducere unică, coordonatoare a tuturor activităţilor de sănătate publică şi administrativ responsabilă pentru îndeplinirea prevederilor programului. Această conducere o are Consiliul Naţional de Sănătate Publică. Iniţiativa şi desvoltarea programului atribue însă Statelor o latitudine largă în definiţia populaţiei care trebue servită, în selecţia metodelor de ludft şi în găsirea formulelor pentru a urca fondurile necesare realizării obiectivelor amintite Statul Federal nu s'a mulţumit însă numai să iniţieze şi îndrumeze evoluţia sanitară din State, ci prin Legea de securitate socială din 1936 şi mai ales prin legea S din 28 Februarie 1939, numită a lui R. F. Wagner, ajută şi financiar operele de sănătate publică. Astfel prevederile bugetare, destinate scopurilor sanitare, prevăzute de Legea de securitate socială şi de Legea S. io20, au atins următoarele sume: Autorizat prin Propus prin Legea de S ) S o o p Sec. Soc. pt Titlul V. Dollari Dollari Partea 1: Servicii maternale şi de sănătatea copilului Partea 2: Servicii medicale pt. copii, inel. copiii infirmi Partea 5: Administraţie, investigaţii şi demonstraţii, etc Titlul VI. Activitate de sănătate publică şi investigaţii: Partea 1 ' Plăţi pentru State Administraţie, studii, demonstraţii etc Partea 2: Investigaţii x ) Sumele înlocuesc şi nu se adaugă la cele autorizate de Legea pentru Securitatea Socială.

43 Titlul XII. Contribuţii pentru spitalele generale Contribuţii pentru spitalele mintale şi de tuberculoză f 1 ) Serviciul de sănătate publică, administraţie Opere de administraţie publică ţ 1 ) Titlul XIII. Contribuţii pentru îngrijirea medicală Administraţie Titlul XIV. Contribuţii pentru compensarea incapacităţii temporare Administraţie Total' 2 ): Acordarea ajutorului îl condiţionează de o ameliorare a programelor de Stat in ce priveşte: Sănătatea copilului şi a mamei; Serviciile generale de sănătate publică şi investigaţiile; Construirea de spitale necesare şi de centre de sănătate; Programul general de îngrijire medicală; Asigurarea contra pierderii de salariu în timpul perioadelor de incapacitate temporară. Administraţia proiectelor ultimei legi este încredinţată următoarelor organizaţii federale: Biroului Copiilor, Biroului Serviciului de Sănătate Publică al Statelor Unite şi Consiliului Securităţii Sociale. Aprobarea programelor de lucru şi a ajutoarelor cerute de Ştaţe sunt condiţionate de posibilităţile de a menţine personalul Ja nivel urcat şi de a stabili prin măsuri şi dispoziţii, servicii şi opere, propuse şi formulate de consiliile corpurilor profesionale competente. Legea nu cere deci un sistem de asigurări de sănătate şi nici prevederi legiferate în ce priveşte standafdurile practicei medicale. Dar principial este de acord că, milioanele de locuitori care, pentru întreţinerea necesităţilor vieţii, *) 0 sumă suficientă pentru a îndeplini scopurile titlului. 2 ) In Lei ar fi X 163 = mii.

44 n'au nevoie de niciun suport material, în raport cu îngrijirea sănătăţii, devenită foarte costisitoare, puţinul lor venit este insuficient şi în consecinţă nu pot fi lăsate numai pe seama practicienilor, spitalelor şi organizaţiilor benevole. Din acestea reiese că Guvernul Federal, care prin Constituţia Uniunii garantează forma republicană şi autonomia de guvernământ a Statelor, nu controlează şi nu dictează Serviciilor sanitare locale. Acestea îşi au şi îşi păstrează autonomia lor administrativă şi de iniţiativă în ce priveşte activitatea Guvernul Federal nu rămâne însă nici indiferent faţă de deficienţele financiare şi neadaptările tehnice ale Statelor şi nkâ nu creiază indiferenţă printre cetăţeni, faţă de sănătatea publică, deoarece suportarea cheltuielilor, necesare salvării milioanelor de vieţi, o consideră ca o obligaţie a fiecărui cetăţean care judecă normal. In rezumat deci Statele Unite au prevederi pentru o largă operă de sănătate publică modernă, cu drepturi locale autonome şi cu obligaţii cetăţeneşti, izvorîte din spiritul democratic al Naţiunii americane. Organele de sănătate publică ale Statului Federal şi tendinţele lor fată de Departamentele de Sănătate ale Statelor Cu toată autonomia Statelor, pe care am amintiţ-o, realizarea programului naţional de sănătate, elaborat cu concursul tuturor asociaţiilor profesionale de sănătate şi ocrotire, se bazează pe două organisme cu autoritate generală; Consiliul Naţional de Sănătate Publică; Organizaţiile sanitare dependente de Guvernul Federal. A) Consiliul Naţional de Sănătate Publică. A fost înfiinţat în Conform legii Wagner, S. 1620, pe lângă cele descrise mai are şi chemarea de a defini şi controla standardurile de îngrijire medicală, educaţie şi cercetări. Pentru cercetări i sau atribuit fonduri speciale. Structura Consiliului e interesantă: e compus din reprezentanţii asociaţiilor medicale şi sociale, care în Statele Unite îndeplinesc misiuni oficiale. In Consiliu intră atât profesioniştii, cât şi laicii care corni

45 pun comitetele asociaţiunilor. Organismele şi asociaţiile care îşi au reprezentanţii în Consiliu sunt următoarele: Crucea-Roşie, reprezentanta populaţiei americane;, Asociaţia Americană de Sănătate Publică, care reprezintă organizaţiile profesionale; Organizaţia Naţională a Surorilor de Ocrotire din Sănătatea Publică; Serviciul de Sănătate Publică Federal, Biroul Copiilor din Statele Unite şi Consiliul Securităţii Sociale intră ca reprezentanţi ai guvernului federal; Asociaţia Americană pentru Ocrotirea Copiilor;. Comitetul Naţional pentru Prevenirea Orbirii; Comitetul de Igienă Mintală; Asociaţia Americană de Igienă Socială; Asociaţia Socială pentru Tuberculoză; Societatea pentru Combaterea Cancerului; Asociaţia pentru Combaterea Bolilor de Inimă; Asociaţia Americană de Economie Casnică; Fundaţia de Ocrotire a Sănătăţii Femeii. Prin participarea acestor asociaţii Consiliul este considerat ea cel mai competent organ tehnic de sesizare şi îndrumare a sănătăţii publice. E important de relevat că Statul Federal nu poate acorda fonduri fără avizul Consiliului. Prin această autoritate de veto sa întărit foarte mult opoziţia conducătorului Serviciului.de Sănătate Publică al Statelor Unite, care este Chirurgul General (Surgeon General). Sunt numeroşi autori care speră că acest post în curând va fi ridicat la rangul unui secretar de stat. Consiliul dispune, în Washington, de una dintre cele mai mari biblioteci. Aceasta are aproximativ de lucrări. Ţine la dispoziţia asociaţiilor amintite şi a altora care au şi un scop sanitar, filme pentru propagarea cunoştinţelor şi inovaţiilor de sănătate publică, pregăteşte conferinţe tip pentru public, are un foarte bogat material educativ, publică lunar un buletin şi desfăşură o foarte bogată şi variată activitate ştiinţifică. B) Organizaţiile sanitare dependente de Guvernul Federal. Cu toate că Statul Federal nu atinge autonomia organizaţii-

46 lor sanitare locale ale Statelor şi ale subdiviziunilor politice ale acestora, totuşi având obligaţii legitime faţă de întreaga evoluţie a sănătăţii publice nu rămâne pasiv în ceea ce priveşte activitatea lor în raport cu această evoluţie. Din contra, fără să ştirbească autonomia Statelor, le serveşte cu multe iniţiative şi le ajută foarte mult financiar. Scopurile principale pe care le urmăreşte Statul în câmpul sănătăţii publice le sintetizăm în următoarele: Acţiune proiectată a îndeplini în câmpul sănătăţii publice obligaţii internaţionale; Acţiune necesitată în administraţia legilor federale de sănătate publică. Cooperarea în cauze sanitare între Statul Federal şi Guvernele locale; Declararea, înregistrarea, analiza şl^publicarea rapoartelor asupra naşterilor, deceselor şi îmbolnăvirilor; Cercetări; Educaţie sanitară. Obiectivele funcţiunilor federale sanitare, care izvorăsc din aceste obligaţii sunt executate în mai multe servicii, aparţinătoare la Departamente diferite. Redând serviciile, le vom descrie sumar, celor mai importante dintre ele, şi problemele de care se ocupă. Biroul Serviciului Sănătăţii Publice (Acţiunea pentru Securitatea Socială). Biroul Copiilor (Departamentul Muncii). Biroul Femeii (Departamentul Muncii). Secţia Statisticii Vitale a Biroului pentru Recensământ (Departamentul de Comerţ). Biroul Statisticii Muncii (Departamentul Muncii). Secţia Medicală a Oficiului Afacerii Indiene (Departamentul de Interne). Secţia Igienii Şcolare a Oficiului de Educaţie (Departamentul de Interne). Administraţia Alimentelor, Drogurilor şi a Insecticidelor (Departamentul de Agricultură). Biroul Industriei Animale (Departamentul de Agricultură). Biroul Industriei Laptelui (Departamentul de Agricultură). Biroul Economiei Casnice (Departamentul de Agricultură). Serviciul Parcului Naţional (Departamentul de Interne). Biroul Minelor (Departamentul de Interne).

47 Serviciul Consular (Departamentul de Stat). Din acestea ne interesează mai de aproape primele două. 1. Biroul Serviciului Sănătăţii Publice din Statele Unite (United States Public Service) A fost înfiinţat acum 147 de ani. Până în anul 1939 a aparţinut Departamentului de Finanţe, când a trecut la Opera pentru Securitatea Socială, cu scopul de a ţine legături mai strânse şi cu alte preocupări de securitate, cum sunt cele de educaţie şi existenţă. La propunerea Comitetului de Coordonare a Sănătăţii şi a Operelor de Ocrotire Sesiunea 76-a a Congresului a votat ca programul necesităţilor sanitare ale Naţiunii să fie mult mai comprehensibil, ca până atunci, Pe baza acestui program colaborarea cu Statele a devenit reală şi până de prezent s'a încheiat cu un deosebit succes. De sigur că prevederile bugetare ale titlului al VI-lea din Legea de securitate socială, care atribue Statelor un ajutor de dollari şi ale Legii de Combatere a Bolilor Venerice, care prevede încă dollari, drept supliment pentru State, au contribuit foarte mult la acest succes. Comparaţia alor trei compartimente din acţiunea sanitară, iniţiată şi desfăşurată de Statul Federal în State şi în unităţile sanitare locale, vor justifica şi mai bine acest formidabil pas făcut înainte. Numărul plăşilor sanitare puse sub administraţia unui medic igienist delà 1 Octomvrie 1935 până la sfârşitul anului 1939, s'a urcat delà 594 la 1371, adică a marcat o creştere de 130,6%. Cifra surorilor de ocrotire s'a urcat, în intervalul delà 1932 până la 31. XII. 1939, delà la Tratamentele, date în boli venerice, delà 1919 până în 1939, au urcat delà la Biroul Serviciului Sănătăţii Publice din Statele Unite e subîmpărţit în două: Secţia Relaţiilor cu Statele şi Institutul Naţional de Sănătate. Acesta din urmă are 18 Secţii, între care e şi Institutul Naţional de Cancer. Biroul Serviciului Sănătăţii în total are la dispoziţia sa un buget de aproximativ 20 milioane dollari (1939) 1 ). Cifra personalului la 1 Iulie 1939 a fost de persoane, dintre care aparţin Secţiei de venerice. 1 ) Din aceasta se distribue Statelor pentru combaterea bolilor

48 cercetări, Secţiei rapoartelor sanitare şi statistice, Secţiei spitalelor de marină, iar restul până la întregirea cifrei de mai sus lucrează în alte secţii. Activitatea Biroului, în ce priveşte scopul de a satisface obligaţiile internaţionale ale Statelor Unite, este de a declara şi preveni bolile pentru care sunt prevăzute măsuri de carantină, de a standardiza colectarea statisticii mortalităţii şi morbidităţii, de a standardiza măsurile de sănătate publică, de a face schimburi internaţionale în materie sanitară, de a contribui la revizia decenială a listei internaţionale a cauzelor de deces şi altele. In procedura de aplicare a legilor de sănătate publică Biroul se ocupă: de prevenirea introducerii bolilor infecţioase şi contagioase din afară; de prevenirea dijfcziunii acestor boli între State; de combaterea bolilor venerice şi de spitalizarea marinarilor. Pentru aceştia dispune de 133 spitale, aşezate în cele mai importante porturi. In acestea anual se oferă tratament la 'aproximativ jumătate dfe milion de oameni. Biroul mai are în vedere segregarea leproşilor, reglementarea difuziunii şi vânzării virusurilor, serurilor, toxinelor şi produselor analoage, combaterea epidemiilor, examinarea medicală a străinilor imigraţi în Stiate, atribue Statelor şi Consiliilor locale de sănătate funcţionari în vederea cooperării, ajutorării şi aplicării legilor şi regulamentelor. Cooperarea Statului Federal, cu Departamentele de sănătate ale Statelor şi cu ale comunităţilor din acelea, se realizează prin anchete la administraţiile sanitare ale acestora, prin întemeierea de instituţii model şi verificarea pe teren a nouilor mijloace de sanitaţie, atât în general cât mai ales în mediul rural, pregăteşte conferinţe tip, face studii epidemiologice, întocmeşte rapoarte asupra analizelor de laborator, aplică măsuri privind prevenirea bolilor generale şi îmbunătăţirea sănătăţii, oferă Departamentelor din State funcţionari pentru a coopera în probleme de sănătate publică şi inspectează şi aprovizionează serviciile medicale şi de psihiatrie din închisorile fe~ derale. In raport cu declararea, înregistrarea, analiza şi publicarea datelor relative la naşteri, decese şi îmbolnăviri, Secţia Rapoartelor Sanitare a Biroului dispune de peste de funcţionari.

49 Aceştia fiind dispersaţi până în administraţiile satelor, asigură Statelor Unite un material statistic uniform manipulat, precis şi la timp furnizat. Secţia este o organizaţie model pentru întreaga lume. După colectarea şi prelucrarea materialului Secţia, publicându-1, îl face cunoscut instituţiilor şi publicului în mod regulat săptămânal, lunar şi anual. Tot aici se prelucrează datele relativ la mişcarea populaţiei, se adună şi se clasifică legislaţiile şi publicaţiile educative din State. Biroul Serviciului de Sănătate Publică mai iniţiază, conduce şi chiar realizează cercetări, atât în ce priveşte bolile omeneşti, cât şi asupra factorilor externi care influenţează producerea îmbolnăvirilor. Domeniile în care face cercetări sunt: controlul laptelui; igiena copilului; igiena industrială; igiena şcolară; sanitaţia municipală; sanitaţia rurală; administraţia sanitară; igiena mintală; contaminarea apelor curgătoare; aprovizionarea cu apă; îndepărtarea rezidiilor industriale şi a imundiciilor din colectivităţi; problemele încălzitului, luminatului, ventilaţiei; producerea virusului, serurilor, toxinelor şi în fine face cercetări statistice. In câmpul educaţiei sanitare ţine la zi publicaţiile: Rapoarte asupra sănătăţii publice"; Buletinele de sănătate publică"; Buletinul Institutului Naţional de Sănătate" şi Informaţia asupra bolilor venerice". Membrii Biroului mai ţin şi conferinţe publice, lecţii în institutele de ştiinţă, comunicări la radio şi adunări -publice şi fac demonstraţii în materie de sănătate şi ocrotire. 2. Biroul Copiilor din Statele Unite (The United States Children Bureau). Acesta a fost înfiinţat în 1912, iar prin legea Sheppard- Towner din 1921 a luat o desvoltare înfloritoare. Scopul' Biroului e să promoveze ocrotirea mamei şi a copilului în State, să înregistreze născuţii-vii şi să studieze natalitatea, mortalitatea infantilă, morti-natalitatea, morbiditatea, mortalitatea maternală şi rachitismul copiilor, să facă anchete ştiinţifice în problema igienii mamei şi desvoltării copilului şi să se ocupe de asistenţa dependenţilor, delicvenţilor, de tribunalele de copii, de accidentele copiilor şi.de legislaţia copiilor găsiţi în muncă.

50 Biroul are următoarele secţii. Secţia maternităţii şi a copiilor de prima etate; Secţia infantilă;, Secţia industrială; Secţia serviciului social; Secţia statisticii; Secţia recreeaţiilor; Secţia studiilor speciale şi Secţia editurii. Până în 1929 Biroul copiilor a izbutit să creeze câte un Birou al maternităţii şi igienei copilului în toate Statele. In anii în cadrele acestora sau bucurat de ocrotire copii sub un an şi preşcolari şi femei. Surorile de ocrotire ale acestor birouri au izbutit să ofere instrucţie în igiena mamei şi copilului celor mai multe fansii şi au ridicat foarte mult înregistrarea, controlul, instrucţia şi eficienţa activităţii moaşelor, cate au lăsat până aci foarte mult de dorit. Funcţiile Departamentelor de sănătate din State şi a celor locale La adoptarea Constituţiei federale din 1789 Statele deja au avut printre funcţiile lor esenţiale de guvernământ şi conservarea şi promovarea sănătăţii publice. Era deci firesc ca şi după acceptarea noului act să-şi păstreze achiziţiile eluptate: autonomia şi toate drepturile care derivă din ea. Astfel fiind res; ponsabile faţă de sănătatea publică îşi exercită şi acum, în această materie, puterea poliţienească, dreptul moştenit de a aduce legi, a apăra siguranţa, morala, ordinea, confortul şi în general a ocroti populaţia. Pentru funcţiunile de sănătate, fiecare din cele 48 de State îşi au câte un Departament, echivalent cu un Minister de sănătate din ţările europene. Departamentele sanitare ale Statelor sunt conduse pe bază de legi proprii, numite coduri sanitare. Acestea sunt emanaţiunile Consiliilor sanitare de stat, care în cele mai multe state numesc şi pe şeful sau Comisarul Departamentului. (In unele state e numit de guvernator, cu sau fără consimţământul senatului sau al altui corp. Un Departament de sănătate pentru a-şi îndeplini obligaţiile administrative proprii şi pe cele inter-statale e subîmpăr-

51 ţit în mai multe secţii. Cifra şi denumirea acestora sunt aproape identice cu ale departamentelor de sănătate în subordine, din municipii, oraşe şi plăşi (Countyj. Unele din municipii îşi au Departamentul de sănătate chiar autonom, independent deci de statul pe al cărui teritoriu se găseşte. Aşa e municipiul Baltimdre, Md, a cărui schemă de organizare, asemănătoare cu a celor mai multe State şi municipii, o redăm mai jos. Schema 1. Organizarea Departamentului de Sănătate Publică din municipiul Baltimore, Md. Departamentele sanitare ale municipiilor, oraşelor şi ale plăşilor îşi au Consilii de sănătate proprii, care de acord cu legea şi regulamentele Statului respectiv pot adopta măsuri şi regulamente. In fruntea lor domneşte tendinţa să fie numit tot mai mult un medic igienist pe bază full-time, adică să-şi depună întreg timpul său de lucru numai pentru serviciul pe care îl conduce şi să nu mai ocupe şi alte slujbe colaterale. In sânul Asociaţiei americane de sănătate publică, care e organizaţia oficială a igieniştilor, e întronată încă de mult convingerea că un program de sănătate publică, vast, comprehensiv şi bine coordonat, se poate realiza numai în comunităţile locale şi în statele în care Departamentul de sănătate îşi asumă conducerea şi administraţia. Astfel medicul igienist este considerat ca responsabil de performanţa acelor funcţii care sunt necesare pentru a asigura maxim de sănătate şi longevitate de care populaţia din comunitate este capabilă. Cu acest scop Depărta-

52 meritele şi-au creiat atâtea servicii de câte au nevoie, atât pentru a fi în măsură să planifice şi să coordoneze toate operele altor departamente oficiale cât şi pe ale iniţiativei private într'un tot, armonic şi util comunităţii întregi. Indiferent dacă organizaţia sanitară activează sub autoritatea federală a statului sau sub a comunităţilor locale, în general, ea dispune de următoarele birouri şi secţii: 1. Biroul de administraţie A) Secţia de administraţie, B) Secţia educaţiei de sănătate publică. 2. Biroul de statistică vitală 3. Biroul combateri^ bolilor contagioase A) Secţia de epidemiologie, B) Secţia de tuberculoză, ' C) Secţia de boli venerice. 4. Biroul maternităţii şi igienei copilului A) Secţia de igienă infantilă, B) Secţia de igienă şcolară. 5. Biroul surorilor die ocrotire, 6. Biroul sanitaţiei 7. Biroul alimentelor A) Secţia laptelui, B) Secţia alimentelor şi a drogurilor. 8. Biroul laboratoarelor. Această organizare nu este fixă, ea poate avea mai multe sau mai puţine birouri şi secţii decât cele înşirate. In Departamentele de sănătate şi în municipii, după cum am citit şi din schema precedentă, sunt mai diferenţiate, ia* în plăşile sanitare unele sunt contopite. Indiferent însă care ar fi situaţia de astăzi, e important de relevat că Departamentele sanitare ale Statelor fac eforturi considerabile ca să promoveze organizarea de noui şi noui secţii. Astfel la 1939, 37 din State au avut secţii care se ocupau de promovarea şi supravegherea activităţii din serviciile sanitare locale, 27 din State au avut birouri pentru igiena industrială, 35 au organizat unităţi dentare, 17 au posedat programe pentru combaterea pneumoniei, care este una dintre principalele cauze de deces, 5 State au avut programe pentru combaterea cancerului. Bugetul Departamentelqr-JftwSănătate din State, municioii.

53 oraşe şi plăşi în 1939 a iost de dollari, la care se mai adaogă subvenţia delà Statul Federal, despre care am amintit deja. Departamentele de sănătate şi sănătatea populaţiei în general, în Statele Unite nu au atins numai o perfecţiune avansată în ce priveşte organizarea şi o largă înţelegere din partea populaţiei care, pentru prevenirea bolilor şi urcarea mediei de vieaţă, e idispusă a face chiar sacrificii, ci este şi încurajată din partea anumitor instituţii particulare, cum e Fundaţia Rockefeller, şi paralel secundată, în toate eforturile făcute, de societăţile de asigurare, în fruntea cărora stă Metropolitan Life Insurance Company din New York. Fundaţia Rockefeller, întemeiată în anul 1913 de generoasa familie al cărei nume îl poartă, intervine în probleme de sănătate publică şi medicală, din iniţiativă proprie sau la cererea organizaţiilor de stat şi la a celor recunoscute de acesta. In domeniul igienei iniţiază şi colaborează la înfiinţarea die instituţii de învăţământ, la specializarea personalului sanitar şi de ocrotire, la combaterea ankylostomiazei, la lupta antimalarică şi contra febrei galbene şi la combaterea altor boli infecţioase, cum e febra tifoidă, bolile aparatlului respirator şi altele. Relevăm din operele mari ale Fundaţiei, încurajarea organizării de plăşi sanitare model şi iniţierea şi ajutorarea lucrărilor de sanitaţie. In domeniul medicinii curative a contribuit la creiarea şi înzestrarea interioară a mai multor instituţii medicale. In ce priveşte cercetarea ştiinţifică Institutul de cercetări Rockefeller oferă celor mai mulţi savanţi, cu renume mondial, remu- " neraţii şi ample posibilităţi pentru cele mai costisitoare expeperienţe. Delà 1 Iulie 1913 până la sfârşitul anului 1938 cheltuielile Fundaţiei în probleme de sănătate, numai pentru Statele Unite, au fost de dollari, adică 57,1% din total, din care sume mari, în afară de cele pentru administraţie, dollari s'au dat pentru Institutele de Igienă şi Sănătate Publică din Harward şi Baltimore, dollari pentru instrucţia bursierilor şi pentru Departamentele locale de sănătate publică. A doua mare instituţie neoficială, ale cărei roade se resfrâng mai ales asupra reducerii morbidităţii şi mortalităţii şi

54 care contribue mult la prelungirea mediei de vieaţă, este Asociaţia Metropolitană de. Asigurări. Aceasta încă din 1909 a înţeles rostul surorilor de ocrotire, în prevenirea morbidităţii, şi in consecinţă le-a introdus în munca pe teren. In 1913 Societatea şi-a înfiinţat şi un Institut pentru Prelungirea Vieţii, care de prezent are trei departamente principale: în New York, Boston şi Chicago. In 1940 Societatea a avut 17 milioane de purtători de poliţe de asigurare. Pentru asiguraţii ei, cât şi pentru familiile acelora, Societatea are, în plus faţă de Institutul pentru prelungirea vieţii, şi o vastă reţea de policlinici, bine utilate, laboratoare de analiză şi de raze X, de medici examinatori, mai multe mii de surori, dispersate în toate colţurile Statelor Unite şi Canada. Aceştia oferă consultaţii şi tratament, indică spitalizarea, fac examene periodice pe o scară întinsă asiguraţilor şi elevilor aparţinători acelora, aplică vaccinări, contribue prin filme, pamflete şi viu grai la educaţia sanitară a populaţiei care le aparţine şi se mai ocupă de studii şi demonstraţii experimentale. Graţie acestei activităţi migăloase şi asidue, Societatea tot mai mult se apropie de ţelul final ca să menţină asiguraţii în vieaţă până ce aceştia îşi achita întreaga poliţă. Astfel se explică de ce, printre membrii asiguraţi, mortalitatea a atins cea mai joasă proporţie cunoscută, 7,6 la 1000 de locuitori. Plăşile sanitare Până în 1908 populaţia din mediul rural nu s'a bucurat în Statele Unite de o organizare sanitară eficientă, cu toate că încercări au fost. Din acel an, în urma realizării din partea- Serviciului sanitar din Washington a unui program pentru combaterea febrei, tifoide şi ca o urmare a studiilor făcute în problema ankylostomiazei de către Comisia sanitară Rockefeller, au început să se organizeze şi unităţi sanitare murale. La început aceste unităţi sanitare aveau un medic igienist, un secretar, o soră de ocrotire şi un conductor tehnic. Cu timpul, plasa lărgindu-şi activitatea, în tot mai multe domenii sanitare şi atacând mai ales probleme care necesitau cunoştinţe din mai multe specialităţi, era nevoită să-şi înmulţească atât secţiile cât şi personalul. Ele au devenit astfel responsabile de întreaga sănătate

55 publică şi de ocrotirea populaţiei din comunităţile găsite sub jurisdicţia lor. Şi-au câştigat chiar o autonomie în tehnica sa-» uitară. Administrativ, şi destul de frecvent chiar bugetar, şi-au păstrat însă legătura cu Comisarul statului pentru sănătate şi s'au simţit măgulite, când, Serviciul Sanitar Federal sau Fundaţia Rockefeller, s'au interesat de lipsurile care le duc, de metodele aplicate şi de eficienţa muncii depuse. In medie 6 unitate sanitară rurală are sub supravegherea eî aproximativ de locuitori. La începutul organizării ele au avut mai puţini locuitori, iar dela 1920 încoace mai mulţi. Organizaţia aceasta corespunde la noi cu a plăşilor sanitare. Evoluţia organizării plăşilor sanitare la început a fost lentă, dela 1908 până la 1916 abia s'au înfiinţat 17. In timpul războiului precedent, şi mai ales în perioada care i-a urmat, înmulţirea plăşilor a luat însă un ritm accelerat. Până la 1932 au fost organizate şi dotate 610. In acest an ele au deservit apro^ximativ 25 milioane de locuitori, adică 34,9% din populaţia ţării, exclusiv a oraşelor cu peste de oameni (1930). In 10 state peste 50% din populaţie a făcut parte din aceste plăşl In 1938 cifra lor a fost de Bugetul total al plăşilor în 1932 a fost aproape 9 milioane dollari, puşi la dispoziţia lor de comunele şi oraşele interesate, de State, de Serviciul Sanitar Federal, de Fundaţia Rockefeller, de Fondul Sheppard şi de alte organizaţii, cum e Crucea Roşie, Comitetele Şcolare, Asociaţia pentru tuberculoză, etc. Organizarea ideală a unei plăşi sanitare o redăm în schema următoare: COMSIUUL inspectortob COMSIUUL SANITAR I AL PLAŞII DELEGATUL MEDICULUI IGIEMIST SORA DE OCROTIRE ŞEFA ŞEFUL TUBERCULOZE «SURORI DE OCROTIRC- PRESAT IRC CErlCRALA LBffiffiffi55555ffl ŞEF I RULUI Schema 2. Departamentul de sănătate propus pentru plasa sanitară Ontario, New Yorjt. In cele mai multe plăşi este un Consiliu de sănătate corn-

56 pus din judecătorul, administratorul şi medicul igienist al plăşii. Medicul igienist de plasă îşi consacră tot timpul său de serviciu, igienii şi administraţiei sanitare. Nu are dreptul să facă clientelă, este adică full-tkne". El este directorul serviciului. Ca atare organizează programul de lucru. Se ocupă d«problemele de epidemiologie, de igienă maternală, infantilă şi şcolară, de salubritatea publică, de educaţie, de propagandă şi de toate chestiunile de sănătate publică. Sora de ocrotire este auxiliara cea mai preţioasă a medicului igienist. Ea oferă sfaturi femeilor gravide şi le îndrumă la examenele prenatale. Supraveghează sănătatea mamelor, a copiilor mici, se ocupă din aproape de desvoltarea integrală fizică şi psihică a preşcolarilor şi a şcolarilor. Participă la combaterea bolilor infecţioase, a tuberculozei, a bolilor venerice, malariei, pelagrei şi a altor boli care bânti^ în plasă. Ea organizează conferinţele pe care medicii le ţin femeilor gravide şi mamelor care au copii mici. Vizitează bolnavii la domiciliu, dându-le sfaturi în ce priveşte tratamentul bolii şi prevenirea ei la mernbrii sănătoşi ai familiei. Conductorul tehnic îl ajută pe medicul igienist la controlul alimentaţiei cu apă şi a instalaţiilor de îndepărtare a imundiciilor, în probleme de igiena locuinţelor, a alimentelor, la izolarea bolnavilor contagioşi şi la organizarea carantinei celor suspecţi de boli infecţioase. Secretara îndeplineşte serviciul de birou, întocmeşte statisticele şi rapoartele, distribue serurile şi vaccinurile şi expediază laboratoarelor materialul destinat a fi examinat. In cele mai, multe din problemele de sănătate publică ale plăşii, pentru care există secţii deosebite, medicul igienist este ajutat de specialişti. Secţia statisticii vitale e condusă de un registrator, dependent de Comisarul de sănătate al Statului. El garantează exactitatea înregistrării fenomenelor vitale şi oferă plăşii date la zi. In problema bolilor infecţioase, venerice, tuberculozei şi în a altor boli prevalente în plasă, medicii specialişti angajaţi de Stat lucrează sub îndrumarea administrativă a medicului igie-> nist care le distribuie şi material medicamentos. Aparatele de Rontgen le dă Statul. Pentru combaterea tuberculozei se poartă o înregistrare a deceselor, a cazurilor active şi suspecte şi a persoanelor de contact. te

57 Igiena maternităţii e rezolvată la fel. De altfel problema ocrotirii mamei şi a copilului este dirijată de un Consiliu Naţional, care a elaborat un program. Conform programului format de Consiliu, în 1939, s'a activat în peste de clinici prenatale. Faţă de femeile pentru care nu se poate găsi însă un medic cooperator responsabilitatea medicului igienist e dilecta, deci mai mare. Acelora, în 1939, medicii igienişti din 41 de State le-a ţinut, în de xentre, conferinţe în probleme de igienă şi ocrotire, care au consistat din interview-uri cu femeile gravide. îndrumărilor date cu aceste ocazii se datoreşte frecvenţa ridicată a femeilor care nasc în Statele Unite în spitale sau acasă.dar cu asistenţă medicală. Iată cifra copiilor care au fost născuţi în 1940 în spitale: Născuţi în spitale generale Născuţi în maternităţi Născuţi în spitale de copii Născuţi în departamentele spit. de pe lângă inst.... Născuţi în alte spitale In procente 'din de născuţi-vii, au fost născuţi în spitale adică 49 %. Igiena copiilor mici cade în sarcina surorilor de ocrotire care, pe lângă activitatea lor de rutină, se străduesc să asigure fiecărui copil un medic consultant. Iar pentru cei din familiile sărace plasa cooperează cu un medic pe care îl plăteşte parttime. Nu există deci copil în Statele Unite, ca în plăşile sanitare să nu se bucure de ocrotirea surorilor şi de asistenţă medicală oferită de specialişti. Această supraveghere continuă şi în epoca preşcolară şi şcolară. In materie de sanitaţie Plăşile sanitare de obiceiu sunt deservite de inginerul Statului în care se găsesc. In ce priveşte analizele de laborator, Plăşile nu fac decât /microscopie. Pentru analizele mai pretenţioase materialul se trimite Laboratorului de Stat Problemele de educaţie, de obiceiu, le împlineşte medicul igienist în colaborare cu personalul din învăţământ. Ca încheiere amintim că actualmente în mai toate Statele

58 există o secţie numită a.^aemvităţii rurale". Aceasta promovează lucrul în plăşi, îl conduce şi intervine direct pe teren întotdeauna când se simte nevoia. Medicul igienist, în toate problemele se consultă numai cu directorul acestei secţii şi nu cu ceilalţi directori sau cu Comisarul de sănătate al Statului. Activitatea de medicină curativă In Statele Unite mai mult ca oriunde opinia publică deter* mină condiţiile şi viitorul medicinii. Americanii nu luptă numai pentru un standard de vieaţă ridicat, dar apreciază foarte mult şi sănătatea. Ei sunt aceia care au hotărît ca practica medicinii să aibă în ţara lor o aplicare atât de conştiincioasă, iar instituţiile medicale să fie aşa de bine utilate^medicina la ei nu stă izolată, ea face parte integrală din societate. Această atitudine explică iniţiativele morale şi materiale pe care Americanii le-au, realizat în eâmpul medicinii curative. In Statele Unite, spitalele şi în general instituţiile de diagnostic şi tratament, în mare parte reprezentate prin ambulatoriile policlinice (Out-patient departaments), aparţin iniţiativei private, oraşelor, plăşilor, Statului Tipul spitalelor după servicii, la 1940 Serviciu Nr. spita.nr. Nr.'pătu. Nr. bolnavi» lelor paturilor leţelor lor admişi Nervoase şi mintale P " Ochi, urechi, nas şi aât Convalescenţă şi repaus Departamente de spital la Federal, medicilor particulari şi anumitor persoane sau corporaţii. Numărul şi capacitatea lor sunt cele mai mari din întreaga

59 Iunie. In 1940 la 107 locţiitori a existat un pat. Acest raport la noi e de 437:1. Spitalele pentru boli nervoase şi mintale şi cele pentru tuberculoză aparţin în general organizaţiilor oficiale. Cifra acestora este relativ redusă faţă de a celorlalte spitale, capacitatea lor este însă mai mare decât a spitalelor cu mai multe servicii. Spitalele generale, adică cele cu mai multe servicii, au însă o circulaţie de bolnavi mai mare. Din totalul bolnavilor adknişi în 1940, un număr de au intrat în spitalele generale şi numai au fost admişi în spitalele de specialitate. Spitalele generale, care sunt cele mai eficiente în medicina curativă, ne interesează de aproape. Intr'un procent de 63,9% ele adăpostesc bolnavi pe contul Bisericii şi asociaţiilor care ac- Distribttţia spitalelor generale şi a paturilor lor după control în 1940 Spitale Paturi şi leagăne Bolnavi admişi Cifre % Toate spitalele generale Toate spitalele guvernamen ,5 5, , , , , , , o4 36,4 Toate cu proprietari ,6 Individuale şi în tov , ».615 4,6 tivează fără beneficii şi în schimb dacă sunt încorporate sunt scutite de impozitul către stat. Această contribuţie este un factor hotărîtor care a dat posibilităţi Departamentelor de stat şi celor locale, ca să-şi canalizeze eforturile bugetare mai ales în domeniul medicinii preventive după cum am văzut. In Statele Unite în interiorul clădirilor spitaliceşti funcţionează şi policlinicile, cu toate instalaţiile lor de diagnostic, tratament, serviciul social de asistenţă şi de ocrotire. Asemenea

60 departamente ale bolnavilor externi, în 1940, au existat pe lân* gă 761 de spitale. Cifra bolnavilor examinaţi de ele a fost de , iar a vizitelor medicale a fost de Peatrt» înfiinţarea acestor departamente standardurile fundamentale fi* xate sunt următoarele: Departamentul să fie legat de spital; Cifra bolnavilor să fie limitată; Fiecare bolnav să aibă fişă individuală; Departamentul să dispună de laborator şi Să aibă surori de ocrotire, asistente sociale şi funcţionari. Indeplinid aceste condiţii. policlinicile nu nuinai că stau în legătură strânsă cu spitalele, dar ele servesc şi medicinii preventive. Spitalele din Statele Unite, dispunând de multe specialităţi, fiind şi foarte bine utilate în raport cu ftncţionarea lor, au marcat recorduri atinse foarte rar în alte ţări. Intre acestea amintim reducerea, mare a duratei de spitalizare şi coborîrea letalităţii. In spitalele cu mai multe secţii media zilelor petrecute de bolnavi în instituţie, în 1938, a fost de 12,5. Aceasta medie în România în cursul anului 1938 a fost de 21,6 zile. Pentru a învedera durata medie a ospitalizării şi în alte spitale, redăm tabela următoare: Durata ospitalizării in Statele Unite în 1938 Nr. bolnavilor admişi Nr. zilelor de ospitalizare Durata medie a ospit. în zile , $?.5ŞO. 12, , , , , , T6 14,7, , , ,3 Dep. de sp. pe lângă instituţii , ,3 Comprimarea letalităţii, adică eficienţa mijloacelor tera-

61 peutice aplicate, o citim din mortalitatea redusă. Spitalele din Statele Unite au înregistrat un deosebit progres şi în ce priveşte utilizarea paturilor. Procentul paturilor ocupate an de an s'a urcat. In cursul anului 1940 au fost ocupate 83,7% din paturi. Procentul acesta în România, în cursul anului 1938, a fost de 57,4%. Cu toată insuficienţa paturilor, noi îe mai păstrăm şi neocupate. Procentul paturilor ocupate in 1940 Total general 83,7% Total guvernamentale ,8% Federale 79,5 % State 94,4% Rurale ,0% Oraşe 80,5% Rurale şi oraşe 65,5% Total, fără profit 70,6% Total, proprietari 56,8% După servicii Generale 70,3% Nervoase şi mintale... 95,1 % Tuberculoză 85,6% Maternitate 62,6 % Industriale 53,9% Ochi, urechi, nas şi gât.. 54,4% Copii 68,2% Ortopedie 76,5 % Izolare 42,4% Convalescenţi şi repaus.. 77,7% Dep. de sp. pe lângă inst.. 70,6% Alte,. 79,9% In Statele Unite paturi neocupate, într'o frecvenţă egală cu cea dela noi, găsim în spitalele comercializate. Nivelul actual al sănătăţii populaţiei din Statele Unite Am descris, pânăaici în mod fragmentar, efortul uriaş produs al raţiunii, muncii şi al sufletului făcut de un popor care e economisitor întru toate şi darnic pentru tot ceea ce. ar putea

62 să-i amelioreze sănătatea- Pe alocurea am încercat să şi evaluăm randamentul cheltuielilor şi al activităţii desfăşurate. De sigur, încercarea noastră a fost cu puţin succes, deoarece munca s'a depus fragmentar, iar beneficiatorul întotdeauna a fost aceeaşi unitate: populaţia. Deci numai metode care ne-ar măsura complexul stării de sănătate sau suferinţa, gradul şi durata suferinţei, hazardul de a cădea victimă morţii sau de a supravieţui cât mai mulţi ani, ne-ar putea indica în mod precis eficienţa căutată. La o măsurare exactă de asemenea natură nu e însă locul să ne gândim aici şi de aceea vom recurge numai la metodele mai puţin rafinate, anume la exprimarea morbidităţii, mortalităţii şi a duratei medii de vieaţă a populaţiei din Statele Unite Expunerea aceasta ne va evidenţia randamentul operelor sanitare; mai ales că o facem comparativ la două sau mai multé momente deosebite. Frecvenţa bolilor infecţioase. înmulţirea plăşilor sanitare şi desfăşurarea în cadrele lor a unei activităţi polivalente, lot mai cuprinzătoare au influenţat hotărîtor mişcarea bolilor în general şi a celor infecţioase în special. Febra tifoidă şi celelalte boli hidrice au fost comprimate la frecvenţe reziduale. Febra tifoidă care în perioada abia mai avusese anual câte idie cazuri, până în 1940 şi le-a redus la cifra neînsemnată de cazuri. Chiar în acest interval scurt meningita-cerebro-spinală epidemică şi-a redus frecvenţa dlela de cazuri la 1.645, difteria dela la , scarlatina dela la , rugeola dela la , iar scăderi nu mai puţin însemnate au înregistrat ş ; celelalte boli infecţioase. Mortalitatea generală, cât şi cea infantilă şi maternă, au înregistrat în Statele Unite mai mari reduceri decât în oricare altă ţară. Sunt puţine ţările care au mortalitatea generală mai coborîtă de 10,5 la 1000 de locuitori (Olanda, Australia, Zeelanda Nouă) şi pe cea infantilă sub 47,0 la 1000 de> născuţi-vii (Olanda, Suedia, Australia, Zeelanda Nouă). Chiar în combaterea mortalităţii materne, care e una dintre cele mai greu de redus dela 1925 până în 1940, s'a obţinut rezultate apreciabile. In anul la care ne referim Statele Unite au părăsit locul de frunte în ce priveşte mortalitatea maternă deţinut mulţi ani în urmă şi a trecut între statele care au frecvenţe mijloc».

63 Mortalitatea în Statele Unite delà Mortalitatea generală la 1000 locuitori. 10,5 11,0 11,3 11,8 13,0 Mortalitatea infantilă la.1000 născuţi-vii. 47,0 60,1 64,6 71,7 85,8, Mortalitatea maternală la 1000 născuţi-vii 3,6 5,2 5,8 6,7 Cauzele de deces. Activitatea sanitară din Statele Unite desfăşurându-şe cu multă intensitate mai ales în cadrul Plăşilor organizate sanitar, în care prealabil începerii activităţii întotdeauna au avut loc anchete minuţioase, se înţelege că ea a vizat fără excepţie şi a atacat cu toate mijloacele în special bolile care prezentau garanţia obţinerii de rezultate. Nicăeri eforturile nu au fost îndreptate spre ţinte cu atâta preciziune ca în plăşi. Au fos cunoscute chiar grupele de populaţie pe etate delà care se aştepta succes. Redlăm cauzele de deces, care au suferit cele mai însemnate reduceri şi care contează aproape în toate ţările ca cele mai însemnate. Mortalitatea pe cauze în Statele Unite (Proporţii la de locuitori) Cauze de deces Statele Unite Roma" nia Boli infecţioase 1 ) şi parazitare.. 22,4 42,8 45,0 60,4 125,4 66,0 Tuberculoză de toate formele.. 43,8 55,0 71,5 86,7 114,0 161,9 Pneumonii de toate formele... 53,5 81,8 83,2 93,7 137,1 295,3 Diarea şi enterita sub 2 ani... 7,1 10,4 19,7 39,43) 54,33) ,4 81,2 90,9 96,5 89,2 49,9 Malformaţii congenitale şi bolile 49,02) 49,5 61,0 74,0 84,7 315,3 Intr'o perioadă de numai 20 de ani scăderile au fost atât de mari încât orice comentar asupra lor e de prisos. Le evidenţiază destul de clar tabela, E însă altceva de relevat: Româa ) Febrele tifoide şi paratifoide, rugeolă, scarlatina, tiiae convulsivă, difterie, influenţă, paralizie infantilă, encefalită epidemică şi 2 ) Anul ) Cuprinde şi diarea şi enterita peste doi ani. malarie.

64 nia e departe chiar de starea dela începutul perioadei considerate în Statele Unite. Comparaţia o citim din cifrele anului 1920 şi ale ultimei coloane a tabelei precedente. Şi această constatare în<seamnă mai mult decât risipirea unui buget, care de prezent la noi e relativ mai mare decât cel cheltuit de Serviciile sanitare ale Statelor Unite în anul E un randament deficitar. Longevitatea. Problemele lungimii vieţii şi speranţei de a trăi dela o etate atinsă, se pun tot mai mult de toţi membrii comunităţilor civilizate. Pentru prelungirea lor ne concentrăm, în orice împrejurare clin vieaţă, toată mintea şi energia fizică, individuală şi colectivă. De aceea, cu drept cuvânt, se zice că, durata medie de vieaţă, măsoară, în modul cel mai exact, eficienţa intervenţiilor medicinii, igienii, sanitaţiei, confortului, alimentaţiei şi a tuturor celorlalţi factori, stăpâniţi de om, care influenţează sănătatea. Cu acest scop %iroul recensământului al Statului Federal şi deosebit chiar Serviciile sanitare ale comunităţilor-locale americane, stabilesc din 10 în 10 ani şi chiar mai frecvent, speranţa medie de a trăi a cetăţenilor. O durată medie de vieaţă prelungită, dela o investigaţie la alta, justifică contribuabililor că bugetul vărsat pentru sănătatea publică constitue una din cel mai preţioase investiţii, atunci când el e raţional cheltuit. Durata medie a vieţii în Statele Unite Anii Bărbaţi Femei (albi) 1933 (albi) (albi) (negri) (albi)... 38,30 39,80 41,74 42,50 44,09 46,07 49,86 59,29 60,86 60,18 49,41 62,12 ' 40,50 ambe sexe 43,60 44,46 46,61 49,48 52,24 62,83 64,40 64,36 52,72 66,20 Intr'adevăr evoluţia cifrelor din tabelă e cât se poate de mulţumitoare şi totodată încurajatoare. Populaţia americană actuală trăeşte mai mult decât 60 de ani, iar speranţa că însăşi generaţia viitoare să atingă vârsta biblică de 70 de ani e sigură, O arată tendinţa crescândă dela 1850 la 1938.

65 Diferenţa între această cifră şi cea de aproximativ 45 de ani, cât e durata medie a vieţii în România, indică pentru Serviciul nostru sanitar o problemă şi un drum. O problemă care angajează răspunderea corpului medical şi un drum care poatefi parcurs numai cu sacrificiile înţelegătoare ale tuturor cetăţenilor. Să le începem pe amândouă. BIBLIOGRAFIE 1. Annual report of the Department of health, City of Baltimore. Baltimore Annual report of the Surgeon General of the Public Health Service of the United States. Washington, Armstrong, D. B. and Sheppard W. P., An. american" health program. Amer. Journ. of Publ. Health etc., 1940, 30, pp Banu G., La sante publique aux tats-unis. (Organisation). Bruxelles, Buletinul Demografic al României. Anii Bucureşti. Institutul Central de Statistică. 6. Butler ( A. M., Quality of medical care under a national health act. Ame*. Journ. of Public Health, 1940, 30, pp Daily, F. E., Maternal and child hedlth program under the Social Security Act. Amer. Journ. of Public Health etc., 1941, 31, pp. 117 IJÎ0-8. Desirable standard minimum functions and suitable organization of health activities. Amer. Journ. of Public Health etc., 1940, 30, pp (5. 9. Ferrell, J. A. and Mead, P. A., History of County Health Organizations in the United States, Washington, 1936., 10. Fisk, L. E., The maintenance of human power, Medical insurance combining practical medicine and surgery, 1927, XLII, N Freeman, A. W., A Survey of Health Organization and Service. Ontario County j Baltimore, Hiscock, V. I., Community health organization, New York, Hospital service in the United States, Journ. of Amer. Med. Ass. 1911, 116, pp Washington, Manual for the conduct of County Health Departments, Montgomery, Morbidity and mortality in the United States during Public Health Reports, 1941, 56, pp The Life Extension Institute. Its scientific a business organization. New York, Râmneanţu, P., In Probleme de sănătate publică. Sibiu, Râmneanţu, P., Elemente de biometrie si statistică vitală. Bucureşti, The Rockefeller Fondation, International Health Division, Annual Report. New York, Statistical abstracts of the United States Washington, ; White House Conference on Child Health and Protection, Public Health Service and Administration. New York, Wolman, A., The national health program-present status. Amer. Jourţi. of Public Health etc., 1940, 30, pp. 1 8.

66 Câteva date asupra naşterilor multiple de S. P. CUPCEA şi A. ŞIMOCA In cadrul unor cercetări de eredobiologie, executate în vara anului 1944 în judeţul Făgăraş, ne-am ocupat cu problemele naşterilor multiple. Dăm în cele ce urmează o parte din materialul colectat şi concluziile care se schiţează din acest material. 1. Frecvenţa naşterilor multiple. In comunele Arpaşul de Jos, Arpaşul de Sus, Porumbacul de Jos, Viştea, Olteţ, Voila, Săsciori, Vaida, Dejani, Vad, Şinca, au fost, intre anii un număr de naşteri. Dintr^acestea 339 naşteri au fost bigemelare, iar 9 naşteri trigemelare. Aceasta reprezintă o proporţie de 14,8 naşteri gemelare la 1000 de naşteri, proporţie care se apropie de aceea a Suediei (15,0%o), care este considerată câ fiind ţara cu cele mai multe naşteri gemelare. După legea lui Hellin, dacă avem o naştere bigemelară la X naşteri simple, vom avea o naştere trigemelară la X 2 naşteri simple. In cazul nostru, am avut o naştere bigemelară la 67,5 naşteri simple. Aplicând legea lui Hellin, ar trebui să avem o naştere trigemelară la (67,57) 2 adică la 4565,7 naşteri simple, ceea ce ar reprezenta pentru cele naşteri simple un număr de 5 naşteri trigemelare. In realitate noi am găsit 9 naşteri trigemelare, ceea ce reprezintă aproape dublul numărului prevăzut prin legea lui Hellin. Deci frecvenţa naşterilor gemelare este dintre cele mai mari, în populaţia studiată de noi, în raport cu celelalte ţări europene, iar frecvenţa naşterilor trigemelare este mult mai mare decât probabilitatea lor stabilită în conformitate cu legea lui Hellin. 2. Variaţia î n timp a naşterilor gemelare. Proporţia de naşteri gemelare nu se menţine constantă în tot cursul perioadei cercetate. Tabela I ne arată că există perioade cu o mai mare frecvenţă, după cum există perioade cu o mai mică frecvenţă a naşterilor multiple.

67 Proporţia TABELA I. de naşteri gemetare la 1000 naşteri , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , Pentru a afirma existenţa unei periodicităţi a naşterilor gemelare de sigur că materialul nostru este încă insuficient. Totuşi faptul că aceeaşi periodicitate o găsim în diferitele co- Fig. 1. Variaţia naşterilor gemelare între mune studiate, şi am regăsit-o şi într'o comună (Muşca) din Munţii Apuseni, ne dă indieaţiuni că ar putea să existe o periodicitate reală a naşterilor multiple. Acest lucru are o deosebită importanţă metodologică, prin faptul că în cazul unei perio-

68 dieităţi nu putem face studii comparative între (diferitele ţări şi regiuni decât pe baza unui material din acelaş an, sau din aceeaşi grupă de ani. Cercetările de până acum au considerat comparabile datele recoltate în diferite ţări, indiferent! ide faptul că unele aparţineau la perioade de timp diferite cu io =20 de ani de altele. Periodicitatea sau variabilitatea în timp a frecvenţei naşterilor gemelare impun studiilor comparative utilizarea unui material recoltat în aceiaşi ani, şi fac discutabile toate studiile comparative anterioare, care nu au ţinut seamă de acest criteriu. Trebuie să amintim că aceste variaţii au fost puse de Cristalli în legătură cu insuficienţa alimentară a populaţiei. Proporţia mare de gemeni în timpul războiului mondial, a crizei economice şi în timpul actualului războiu, în statistica noastră impun studii ulterioare şi în această direcţie. 3. Variaţia geografică a naşterilor gemelare. Frecvenţa naşterilor gemelare nu a fost aceeaşi în toate comunele studiate. Ceea ce este mai interesant e faptul că, în general, există tendinţa de a' se realiza centre geografice cu frecvenţă mai mare şi altele cu o frecvenţă mai mică. Vom reda aceste grupări geografice în cele ce urmează: In Vestul judeţului: Porumbacul de Jos. Porumbacul de Sus Arpaşul de Jos Arpaşul ide Sus 13,5%o 1 l,l%o ll,9%o ll,2%o Spre centrul judeţului (de-alungul căilor de comunicaţie principale): Viştea 17,8%o Olteţ 17,9%o Voila 15,5%o Spre centrul judeţului, la Sud de căile de comunicaţie principale: Săsciori ,6%o Vaida 17,8%o Dejani 13,8%o

69 Spre partea de Est a judeţului: Vad Sinea N - 9,3%o 9,6%o Comunele cercetate se prezintă în mod evident cu două centre de frecvenţă mai mare a naşterilor multiple: a)grupul Olteţ, Viştea, Voila şi b) grupul Săsciori-Vaiida, în timp oe comunele OLTCJ 'VISTEA â/suşul-dr-j. J787oe 11,9 % eowmac-de-sus 11,1 fee ARPASUL-de-S. -li,2%<, Fig. 2. Proporţia de naşteri gemelare în câteva comune din Jud. Făgăraş. din regiunea vestică şi estică a judeţului prezintă o proporţie mult mai redusă de naşteri gemelare. Este interesant de amintit că locuitorii din Viştea ştiu că la ei naşterile gemelare sunt mai frecvente decât în alte părţi, şi au anumite observaţiuni în legătura cu caracterul ereditar al naşterilor multiple. 4. Familiile cu naşteri multiple repetate. Materialul privitor la transmiterea ereditară a însuşirei de a da naştere la gemeni este încă în curs de elaborare. Trebue totuşi să amintim că, foarte des, naşterile gemelare se repetă în aceeaşi familie, fiind deci determinate şi de o componentă ereditară. Astfel în comuna Viştea, familia Şiofană D., a dat naştere la gemeni în 4 generaţii succesive (în trei generaţii câte o pereche, iar într'o generaţie două perechi). Familia Vujeu a dat naştere la gemeni în trei generaţii succesive. întotdeauna însuşirea de a 'da naşteri gemelare a fost transmisă în cazul acestor familii prin femei: în toate cazurile sora negeamănă a unor gemeni a dat naştere la rândul ei unor gemeni. Membrii acestor familii ştiu că ele sunt izvoare de gemeni, şi spun că,,la noi se moşteneşte aceasta, totdeauna prin femei".

70 SIOFAtl D. I 1 f VUJEU I. ' i * I c?c7c?b 9 " ' Fig. 3. Ereditatea gemelarităţii. Familii cu naşteri gemelare repetate. 5. Vârsta mamei şi naşterile multipu. Dahlberg a arătat că vârsta mamei ar influenţa naşterile multiple, în sensul că de obiceiu naşterile gemelare sunt produse de mame mai vârstnice (35 40 ani). Noi am socotit vârsta medie a mamei la naşterile simple, obţinând valoarea medie de 27,7 ani. Vârsta medie a mamelor, la data când au dat naştere la gemeni, este mai mare, şi anume: Mamele gemenilor de acelaşi sex ,9 ani; Mamele gemenilor de sexe diferite... 31,3 ani. Rezultă din aceste cifre că mamele au dat naştere la gemeni, în medie, la o vârstă ceva mai înaintată, fără însă ca diferenţele să meargă până la nivelul de vârstă susţinut de Dahlberg (35 40 ani). Am elaborat deosebit vârsta medie a mamelor la gemenii de acelaşi sex şi la cei de sexe diferite, din următoarele motive: Gemenii de sexe diferite sunt întotdeauna biovulari. Putem deci spune că vârsta înaintată a mamei influenţează naşterea gemenilor biovulari. Gemenii de acelaşi sex sunt, idupă curo a arătat Weinberg, jumătate uniovulari şi jumătate biovulari. Prin faptul că vârsta medie a mamei, la gemenii de acelaş sex (1/2 uniovulari + 1/2 biovulari) nu este atât de mare ca vârsta medie a mamelor care au născut gemeni biovulari (de sexe diferite), putem spune cu siguranţă că această creştere a vârstei «ste legată numai de gemenii biovulari. Concluzia care se im-

71 pune este următoarea: a) Naşterea de gemeni uniovulari nu este influenţată de vârsta mamei. b) Naşterea de gemeni biovulari este evident influenţată de vârsta mamei, deşi nu în măsura în care s'a afirmat (Dahlberg), în sensul că aceste naşteri apar mai frecvent la mamele mai vârstnice. Este interesant de amintit că vârsta medie a mamelor la data când au produs naşteri trigemelare este foarte mare: 35,6 ani. Deşi materialul de naşteri trigemelare este mic (9 cazuri) totuşi, dat fiind raritatea lor, credem că este semnificativ şi permite concluzia că naşterile trigemelare se produc în general la mame mai vârstnice. Contribuţiuni clinice şi eredopatologice asupra boalei de Meleda da C. MUNTEANU şl V. MICLÂIŞ Boala de Meleda reprezintă o varietate a iperkeratozei palmo-plantare ereditare a lui Unna-Thost, caracterizată prin trecerea leziunilor pe feţele dorsale ale mâinilor şi picioarelor. Această boală îşi poartă numele după insula dalmaţiană Meleda (Mljet) unde au fost înregistrate până acum, peste 300 de cazuri, dar ea se găseşte în mod sporadic şi în restul Europei. Demn de remarcat este că, în timp ce în 1830 se găseau 70 bolnavi, după 100 ani, numărul lor a scăzut la 21. Un studiu amplu asupra acestei boale, l-au făcut Bosnjakovic şi Kogoj, examinând în 1930 pe insula Meleda 9 bolnavi, 6 femei şi 3 bărbaţi, şi adunând date asupra celorlalţi bolnavi existenţi. Suferinţa începe în copilărie şi produce neplăceri în tot timpul vieţii. Ingroşările cornoase la nivelul palmelor şi plantelor, împiedecă bolnavul la mers şi să apuce cu mâna. Fisurile mai mult sau mai puţin profunde, cauzează dureri şi infecţii secundare. Practic ea periclitează profesiunea.

72 Nota caracteristică a acestei afecţiuni, este durabilitatea şi neschimbarea la nici o influenţă. Despre caracterul ereditar al boalei de Meleda, a început să se vorbească a bea din La început cei mai mulţi autori au conşiderat-o ca având un caracter ereditar dominant. Din studiile lui Neumann, care a găsit bolnavi numai părinţii şi nepoţii, copiii neprezentând boala, reese că, ar avea un caracter ereditar dominant neregulat, Hecht spune că, ea este recesivă şi numai rar dominantă. Deasemenea Ehlers a constatat că, sunt bolnavi care_ au copii sănătoşi şi nepoţi bolnavi. Aceeaşi observaţie de biologie ereditară a fost făcută şi de autorii jugoslavi sus menţionaţi, care spun că, indivizii bolnavi (bărbaţi şi femei), nu dau niciodată naştere la copii bolnavi şi nu provin din părinţi bolnavi. Ei au stabilit caracterul ereditar recesiv al boalei de Meleda. La fel, De Boer S. K. susţine că, pedigriul lui pledează pentru un mers recesiv şi în nici un caz nu poate fi vorba de o dominanţă, nici măcar neregulată. - Lucrarea de faţă se referă la 3 fraţi bolnavi de boala de Meleda, în pedigriul cărora nu am găsit niciun alt membru suferind de această boală. In 16 Ianuarie 1945, se prezintă la ambulanţa Spitalului Public, Sibiu, bolnava H. S. de 39 ani, căs., luterană, din Guşteriţa, jud. Sibiu, împreună cu mama ei, pentru o afecţiune congenitală a pielei mâinilor şi picioarelor. Bolnava ne spune că, de aceeaşi afecţiune mai suferă încă o soră şi un frate. Toţi sunt agricultori. Caracterul congenital şi raritatea boalei, ne-a determinat să facem o anchetă medicală şi de eredo-patologie la toţi membrii familiei. A. H. C: Mama a fost gemenă (univitelină?). In antecedentele personale a celor 3 fraţi bolnavi (2 femei şi 1 bărbat), una dintre surori a suferit la 29 ani de nefrită; în timpul unei gravidităţi, guşa existentă de 10 ani, a crescut până la mărimea unui cap de făt, dând fenomene de oompresiiune a căilor respiratorii superioare. Menstruaţia i-a apărut la 17 ani, cu cicluri menstruale regulate. Toţi trei fraţii bolnavi neagă orice fel de boală infectocontagioasă şi venerică, alcoolismul şi tabagismul. Afecţiunea se prezintă identic la cei 3 fraţi. In prima lună 7.1

73 a vieţii, părinţii au observat că feţele palmare şi plantare prezentau o roşeaţă difuză. In acelaş timp, au apărut îngroşări dure, aspre, cu tendinţă de descuamare a tegumentelor, Chiar din primul an, aceste nodozităţi tegumentare au avut o tendinţă de a conflua, pentru ca în anul următor să ajungă la o adevărată pătură cornoasă galbenă-cenuşie, netedă, uniformă, groasă de câţiva mm., care persistă şi în prezent, interesând întreaga regiune palmo-plantară, cu trecerea leziunii pe feţele dorsale. In sezonul cald, când bolnavii munceau mai mult şi umblau desculţi, regiunile cornoase palmo-plantare se crăpau, luând aspect de argilă uscată", detaşându-se fragmente mici, sub care rămânea pielea roşie subţire în formă de mozaic. In scurt timp stratul cornos se refăcea. Concomitent aveau transpiraţiuni abundente mai ales la plante. Contactul cu apa rece sau caldă, provoca dureri, parestezii, puls capilar în vârful degetelor; iar mâinile şi picioarele se tumefiau uşor. Aceste fenomene dispăreau odată cu uscarea tegumentelor. Acţiunea prelungită a apei provoca dureri mari, care dispăreau numai după 4 5 ore. La frig avea junghiuri şi dureri în mâini şi picioare, cu impotenţa funcţională a degetelor, mai cu seamă la mâini. La căldură nu au acuze dureroase, dar tegumentele devin mai dure, se usucă şi crapă. Examenul obiectiv. Statură mijlocie la toţi trei fraţii bolnavi. Palmele şi plantele prezintă leziuni simetrice, identice de iperkeratoză. Leziunile se prelungesc insensibil şi pe feţele dorsale, cu aspect eritemato-scuamos. La una dintre bolnave leziunile interesau aproape toată faţa dorsală, până la gâtul mâinilor ( mână în mânuse"). "La. toţi bolnavii cornificarea delà nivelul picioarelor are aspect de picior în galoş". Mâna. Degetele în formă de conuri cu baza la rădăcina lor. Pe faţa palmară strat cornos aderent, ca argila uscată, mult îngroşat de aproximativ 3 4 mm., cu fisuri şi prelungiri interdigitale, care îngreunează mişcările degetelor. Faţa dorsală a mâinilor prezintă leziuni eritemato-scuarnoase. Unghiile ascuţite,. distrofice. Una dintre surori prezintă la vârful unghiilor un limb alb palid. Fratelui îi lipseşte unghia delà policele drept. Piciorul. Epidermul plantar prezintă o îngroşare constituită dintr'o masă cornoasă, compactă, cu aspect: argilos, groasă de

74 aproximativ 4 5 mm., cu fisuri şi unghii distrofice. El se prelungeşte ca şi la palmă în plicele interdigitale. Stratul cornos plantar trece insensibil pe faţa dorsală a piciorului şi a degetelor, într'o zonă mai puţin cornoasă, totuşi îngroşată, cu descuamaţie lamelară. Sensibilitatea palmo-plantară păstrată. In rest tegumentele sunt normale. Bolnava care are limbul subunghial prezintă o guşă de mărimea unui cap de făt. Examenul aparatelor toraco-abdominale, sistemul nervos şi senzoriul normale. In cazurile descrise este vorba de o cheratoză palmo-plantară ereditară şi anume de o varietate a acesteia, numită Boala de Meleda (Keratosis palmo-plantaris trans- et progrediens). Caracterul ereditar al acestei boale apărută la 3 fraţi, ne-a determinat să urmărim pedigriul întregii familii.

75 IDA DA legehda: BOUWI (BdertetadcO Q invieaja ^ MORŢI ^'SArtATOŞI a - Am c s. es T + es id cjab é&ói + + O* WA -I 15A 5A- - 43A 1A j^y -f + 35A 5C.S 3C3 6CS y 39A 37A I 7a aa Faptul că, boala se găseşte la 3 fraţi într'o singură generaţie, fără a fi prezentă la ascendenţii din 3 generaţii şi descendenţii unei generaţii după cum se observă în acest pedigriu scoate în evidenţă caracterul recesiv al acestei boale. Constatările noastre de eredo-patologie sprijină teoria recesiva susţinută de Hecht, Ehlers şi mai ales de Bosnjakovic şi Gogoj. Prezenţa acestei afecţiuni cutanate la cei 3 fraţi (2 femei şi un bărbat), pledează pentru un caracter ereditar, deosebindu-se de cheratozele palmo-plantare câştigate. Trecerea leziunilor palmo-plantare pe feţele dorsale, precum şi caracterul net recesiv, serveşte la diferenţierea acestei boli de cheratoza palmo-plantară a lui Unna-Thost, la care leziunile rămân strict limitate printr'o lizieră, la nivelul palmelor şi plantelor şi a cărei ereditate are un caracter net dominant. Caracterul ereditar recesiv al acestor cazuri, nu numai că, completează cadrul clinic, dar îl întregeşte, constituind un factor preţios în diagnosticul diferenţial. Cazul de faţă ne demonstrează încă odată în ce măsură clinica şi eredo-patologia se pot completa reciproc. Caracterul ereditar recesiv permite individualizarea boalei în cadrul sindromelor clinice asemănătoare.

76 Un aspect clinic specific ajută un diagnostic eredo-biologic precis. Se ştie că, manifestarea fenotipică a caracterelor ereditare recesive, necesită întâlnirea genelor atât din ramura paternă cât şi din ramura maternă, ceea ce se realizează prin endogamie. De aceea, în pedigriul cazurilor de boale ereditare recesive, se întâlneşte de obiceiu endogamia. împrejurări deosebit de grele nu ne-au permis stabilirea unei endogamii în pedigriul nostru, dar considerând caracterul închis al colectivităţii săseşti, nu putem exclude definitiv endogamia. ' Patogenia ipercheratozelor palmo-plantare nu este lămurită. S'au invocat tulburări endocrine. O astfel de patogenie este cu atât mai verosimilă, cu cât astăzi ştim că mulţi ormoni intervin în procesele de cheratinizare. FolÎculina produce cheratinizarea mucoasei vaginale, şi în doze mări, şi pe aceea a gâtului uterului, şi chiar a mucoasei uterine. U etiologie endocriniană se întâlneşte în anumite cazuri de cheratoderme tyloides palmaris progresiva, studiate în Japonia, de Dóhi, Miyake, Mukai, şi este exclusiv femenina, apărând între de ani. Ipoteza cea mai verosimilă este aceea a unei alteraţiuni endocriniene» ou predominenţa tiroidei şi timusului (Postowski), caire poate fi condiţionată de un sifilis ereditar, la primul bolnav din seria atinsă. In cazurile descrise nu am putut descoperi sifilisul, dar una dintre bolnave a avut o întârziere în apariţia menstruaţiei şi prezintă o guşă enormă. Aceste fapte întăresc ipoteza patogeniei endocrine a cheratozelor palmo-plantare. In concluzie. Am descris 3 cazuri de Boala de Meleda la 3 fraţi (2 femei şi un bărbat). In pedigriul lor compus din 5 generaţii, cu 72 membri, nu am găsit nici un alt membru, care să fi suferit de această boală. Mama bolnavilor a fost gemenă (univitelină?). Sora ei şi alţi membri ai familiei au murit de tb.c pulmonar, iar un alt membru de cancer (?). La toţi 3 bolnavii aspectul leziunilor dela picioare era de, picior în galoş". Fratelui bolnav îi lipsea unghia dela policele drept. O soră bolnavă prezintă la extremitatea distală a unghiilor dela mâini, un limb alb palid şi o guşă de mărimea unui cap de făt. Existenţa guşei, precum şi întârzierea menstruaţiei ne-ar putea determina să bănuim în patogenia acestei boale o discrinie ereditară.

77 BIBLIOGRAFIE Baur Fischer Lenz: Erbpath. der mensch. Haut De Boer S. K.: Een geval mal de Meleda" (Keratosis palmo-plantaris transgrediens et progrediens. Nederl. Tildschr. v. Geneesk 87/1943. (Ref. in Der Erbarzt ). Bologa E.: Ereditatea bolilor de piele. (Bul. Eug. şi Biopolitic Nr. 5 8 din 1944). Hoede K. : Erbpath. der mensch. Haut ( Handbuch der Erbbiologie des Menschen 1940). Parhon Goldstein Milcu: Manual de endocrinologie. Vol. II, Sabourraud: Kératodermie héréditaire. Siemens H. W. : Ereditatea Tătaru C. : Kerato-dermia simetrică palmo-plantară. (Ardealul medical, Febr. 1943). Zondek H. : Les affec. des glandes endocrines de Dr. A. MANU Măsurile de luat în vederea ocrotirii copiilor au scopul de a le asigura o desvoltare optimă fizică şi psihică. Această desvoltare optimă este determinată de: Calitatea materialului biologic moştenit şi De condiţiunile de viaţă în care trăeşte copilul (ambianţa). De condiţiile dintâi se preocupă igiena socială şi eugenia. Crearea şi îmbunătăţirea condiţiunilor externe formează problema esenţială a ocrotirii copilului în sens mai larg. Această ocrotire trebue să fie de natură mai mult preventivă decât curativă, să fie vastă şi cuprinzătoare şi să aibă un caracter etnic. Trebuie să aibă în vedere: Asistenţa copiilor în şi din familie; Asistenţa copiilor dependenţi. Asistenţa copiilor dependenţi cade eminamente în sarcina statului şi se realizează la noi prin diferitele instituţii de ocrotire de stat ca: Centrele de Ocrotire a copiilor; Orfelinatele; Institutele de surdo-muţi şi cele de debili mintali.

78 Ocrotirea copilului se adresează în special copiilor nounăscuţi şi celor de prima vârstă, care este mai periclitată. Ea uzează de mijloacele corespunzătoare cu caracteristicele biologice şi fiziologice ale acestei vârste. Admiţând importanţa punctului de vedere preventiv, este implicit necesar ca acţiunea de ocrotire a copilului să-şi îndrepte atenţia asupra părţii sociale ale acestei probleme, ajungând astfel mai aproape de cauzele răului ce trebuie combătut în materie infantilă. Dacă mortalitatea infantilă este mare în ţara noastră, fără îndoială că elementul cel mai expus primejdiei îl formează copilul părăsit. Situaţia copiilor nelegitimi este oarecum reprezentativă pentru categoria celor părăsiţi. In Plasa Sanitară Model Gilău prc^>rţia nelegitimilor decedaţi (16,6%) faţă de legitimi (83,4%) este mărită în raport cu proporţia lor la naştere (12,2 şi 87,8%). Naşterile nelegitime aparţin grupei de factori complexi cari influenţează mortalitatea infantilă, perspectivele de desvoltare fiind mai puţin optime în comparaţie cu naşterile legitime (Angajările mamelor la lucru, înţărcarea prea timpurie etc). Evitarea lor nu se poate realiza prin simpla legiferare de combatere a procreaţiunii extramatrimoniale. Mortalitatea infantilă, mortalitatea nou-născuţilor şi morfina talitatea la nelegitimi este mai mare, aproape dublă, îh compariţie cu aceea a copiilor legitimi după rezultatele lui Baum şi Winkler şi a celor dela noi: Mortalitatea nelegitimilor in comparaţie cu aceea a legitimilor la 100 de născnţi-vii în România Ani Legitimi N elegitimi ,9 21, ,8 21, ,7 23, ,0 21, ,3 22,8 Şi mortalitatea sezonieră de iarnă şi vară este mai mărită în sânul populaţiei sărace şi la nelegitimi. Procentul deceselor în prima lună e mai ridicată la nelegitimi decât la legitimi. (Reiîarth Bundesen ).

79 Mortalitatea infantilă din primul an în straturile sociale mai lipsite creşte direct proporţional cu numărul copiilor din familie. La fel mortalitatea nou-născuţilor este mai mare la primii născuţi din familiile nevoiaşe, ceea ce nu este cazul la familiile mai înstărite. Deci în cadrele luptei de combatere, cea dintâi mână salvatoare trebuie să se întindă spre copiii nimănui. Asistenţa de către stat a copiilor părăsiţi este necesară dacă mai considerăm corelaţia care există între aspectul statistic al mortalită-ţii infantile şi starea economică şi financiară a părinţilor. O scrie de împrejurări joacă rolul lor în acelaşi sens. Sunt bine cunoscute: igiena locuinţei; îngrijirea; asistenţa medicală; lipsa de înţelegere pentru măsurile sanitare colective etc. Aceşti factori îşi exercită în mod direct şi decisiv influenţa asupra mortalităţii infantile. Copiii părăsiţi formează o fracţiune importantă din totalitatea copiilor unei ţări sau regiuni şi merită toate sacrificiile, mai ales dacă este vorba de copii sănătoşi, desavantajaţi numai din punct de vedere social. In Centrele din Ardeal au fost îngrijiţi: In anul ,541 copii , , ,000 Copiii proveniţi din straturile sociale nevoiaşe, împreună cu copiii nelegitimi şi cei lipsiţi de părinţi sau susţinători legali, constituesc obiectul principal al activităţii Centrelor de. Ocrotire. Printre aceşti copii deşi există un anumit procent de calitate inferioară, totuşi cei mai mulţi sunt valoroşi din punct de vedere biologic. Asupra acestui fapt ne putem face o idee dacă luăm în considerare că, în general copiii sugaci primiţi în Centre nu diferă mult în greutate şi dimensiuni faţă de copiii din familiile proletare. Chiar faţă de media normală greutatea acestora nu este mult mai scăzută.

80 In Centrul din Cluj în anul 1924 media greutăţii a fost: la 0 1 lună 3141 faţă de 3625 normal 1 2 luni ,, 4656,, 5655,, După cum vedem Centrele de Ocrotire a Copiilor nu primesc copii infirmi sau bolnavi. Deşi la noi sa pus de multe ori în dubiu necesitatea existenţei acestora pe motivul că rolul lor nu este bine determinat, că Centrele asistă copii de valoare biologică redusă ; că se asistă copii care nu sunt avizaţi la ocrotirea de stat etc, totuşi aceste instituţii au constituit la început în Ardeal nucleele în jurul cărora se grupau toate iniţiativele de asistenţă infantilă, conform directivei urcare deţinută de stat. Ele ocroteau în primul rând copiii părăsiţi, dar în acelaşi timp erau şi instrumentul cel mai eficace d? combatere a mortalităţii infantile, cu'toate dificultăţile pe care in mod fatal le întâmpină ocrotirea închisă. Această afrimaţie are o valoare universală. După B. de Rudder din Frankfurt am Main, mortalitatea infantilă în Germania nu a scăzut numai datorită evoluţiei medicinei infantile şi propagandei pentru alăptare, ci în mare măsură în urma asistenţei mai accentuate a copiilor nelegitimi. Azilele sau dovedit eficiente şi prin scăderea mortalităţii infantile din interiorul lor, principalul criteriu al unei bune ocrotiri. Această mortalitate a fost foarte mare la început. La institutul Gregorian din Iaşi, înfiinţat în anul 1852 de către Voevor'ul Grigore Ghica, sa semnalat o mortalitate de 85,55%. Din 10,498 copii, îngrijiţi în cursul alor 60 ani, au murit 8,114 înainte de vârsta de 10 ani. După Manicatide, din 173 copii primiţi, în anul 1919, în azilul Caniacuzino au murit 71%. Motivul a fost că aceste instituţii erau conduse de către persoane nemedicale şi incompetente. Dar aceeaşi situaţie s'a prezentat nu numai la noi, ci şi în alte ţări. Finkelstein a înregistrat la început cifra înspăimântătoare de 70 80% mortalitate. Mortalitatea sugarilor internaţi la Charite din Berlin, în anul 1896, a fost de 74,75 %. Huebner a putut'o reduce abia la 58,55 %. înainte de înfiinţarea azilelor mortalitatea copiilor de sân

81 a fost aproape 100% la copiii crescuţi la doică şi 90% la cei aşezaţi cu mamele lor (Szâna). Paralel cu evoluţia medicinei infantile şi perfecţionarea mijloacelor de combatere, această mortalitate a scăzut foarte mult. In centrele din Transilvania în 1914 era de 17,8%. In 1921 era de 16,30%, iar în 1937 în Azilul din Cluj a fost de 5,6%. Mortalitatea centrelor este relativ mai scăzută chiar în comparaţie cu mortalitatea copiilor din afară. Totuşi aceste rezultate nu pot fi comparate fără nici o restricţie cu datele generale ale mortalităţii copiilor ide sân. Szâna a evidenţiat o mortalitate mică, pornind dela premisa că Centrele ocrotesc şi copii deficienţi. Centrele de Ocrotire nu sunt spitale de copii, ele au un caracter prin excelenţă preventiv. Avantajele pe care le prezintă sunt: Orice copil, cu drept de a fi declarat dependent, poate fi primit în Centru; Dacă este bolnav se bucură de tratament medical corespunzător; Dacă este fără mamă el poate beneficia de laptele de mamă în institut, în lipsa acestuia de lapte de vacă impecabil preparat. Mamele primite pe timpul alăptării pe care o pot face liniştit sunt puse la adăpostul vicisitudinilor economice şi sociale. In cursul timpului petrecut la Centru mamele îşi câştigă cunoştinţe elementare asupra creşterii copiilor, făcându-se propovăduitoarelor noţiunilor de igienă infantilă în mijlocul popula - ţiunii unde vor reveni mai târziu. Ele îşi acumulează şi oarecare cunoştinţe de gospodărie. Odată cu perfecţionarea mijloacelor, cu formarea personalului medical şi auxiliar (surori de ocrotire, infirmiere), aceste instituţii trebuiesc să îmbrăţişeze, în afară de ocrotirea copiilor dependenţi, şi ocrotirea copiilor în general. In faţa obiecţiunii, că existenţa Centrelor influenţează în sens negativ moravurile, amintim resultatele lui Bosnyâk care au dovedit descreşterea nelegitimilor din azile. Organizaţia actuală a Centrelor de Ocrotire, se bazează, după cum se ştie, pe plasamentul copiilor în familii. O astfel

82 de organizaţie a plecat delà premisa, că mediul cel mai prielnic pentru desvoltarea optimă fizică şi psihică a copilului esjte familia. Ocrotirea prin Centre se face deci în două feluri: Prin îngrijirea în institut (ocrotire închisă), unde copiii se întreţin numai pentru o durată scurtă, pe timpul observaţiunii, pe durata unei boli care nu poale fi tratată în familie. De această ocrotire trebuie să profite în primul rând prematurii, debilii şi copiii nou-născuţi lipsiţi de părinţi. Prin îngrijirea în familiile crescătoare, (ocrotire deschisă), mai multe familii de acestea dintr'o localitate formează din punct de vedere administrativ o colonie. In consecinţă şi activitatea Centrului Sibiu, înfiinţat la 1 Oollombrie 1943, s'a împărţit în acest fel.^are în acelaş timp şi preocupări de natură curativă, prin serviciul dispensarului propriu (la dispoziţia copiilor care nu aparţin Centrului), şt prin cel al Societăţii*,,Principele Mircea" din localitate, condus de către medicii Centrului, Din punct de vedere al datelor concrete activitatea acestui Centru pe anul 1944 primul an dela înfiinţare se prezintă în felul următor: Copii trecuţi prin Centru Plasaţi în colonii 83 Daţi în adopţiune, sau în curs. 8 Scoşi din evidenţa Centrului 37 Decedaţi. 13 (7,6%) Aflaţi în Centru la 31. XII, In raport cu spaţiul restrâns de care dispune Centrul şi la numărul de numai 40 paturi, cifrele de mai sus demonstrează o activitate destul de accentuată. Cu toate dificultăţile inerente începutului şi vremurilor excepţionale prin care trecem, prunul aa a dovedit, că înfiinţarea Centrului a corespuns unor nevoi reale. Nu s'a putut face faţă însă cerinţelor foarte mairi care au început să se ivească chiar după primele luni de funcţionare. Aceste cerinţe se refereau îndeosebi la internarea copiilor de sub un an, din care un important număr trebuia să fie respins în lipsă de locuri. Dela început deci a deveniţi evident că nu- SI

83 mărul de paturi e disproporţionat de mic faţă de întinderea regiunii care trebuie să fie deservită. Numărul copiilor trecuţi prin Centru în primul an formează aproximativ 7% din totalul copiilor sub un an din judeţul Sibiu. Sferea civilă a copiilor ocrotiţi a fost următoarea: Legitimi 106 Neligitimi. 72 Din aceştia: Orfani de ambii părinţi 20 Orfani de un părinte 122 Având ambii părinţi 36 Din punct de vedere al eredităţii toţi copiii au fost sănătoşi, nici unul nu a intrat cu infirmitate permanentă, doar 9 din ei au fost prematuri. Din copiii internaţi pe durata de cel puţin o lună până la un an unii au rămas tot timpul sănătoşi, alţii - mai puţini au intrat bolnavi ori au contractat o boală în timpul şederii lor în institut. Copiii decedaţi au sucombat consecutiv următoarelor afecţiuni: Prematuri 5 Sifilis 1 Toxicoză 3 Spasmofilie 1 Meningită tuberculoasă... 1 Septicemie 1 Stare timico-limf 1 Procentul mortalităţii de 7,6% raportat la numărul total al copiilor trecuţi prin Centru, (aproape toţi copii sub un an) nu este prea mare în comparaţie cu mortalitatea altor Centre în timpul celuilalt războiu, mai ales dacă luăm în considerare şi lipsa 'de experienţă a personalului îngrijitor, care n'a fost pregătit în mod special pentru copii. Mortalitatea copiilor de sân în Centrele din Cluj şi Arad, în anii , (după Popoviciru), a fost mult mai ridicată. A variat între 10 şi 34%. Activitatea în colonii a întâmpinat şi ea dificultăţi. Tre-

84 buie să menţionăm că plasamentul familiar a fost un lucru aproape necunoscut în această regiune. De aceea a trebuit să se desfăşure o propagandă bine documentată şi să se apeleze în mod deosebit la sentimentul de caritate al publicului. Având în vedere spiritul de înţelegere mai ales al populaţiei rurale şi starea economică relativ bună faţă de acea din alte regiuni ale provinciei, un număr important de familii s'au oferiţi de a primi copii spre creştere. Deşi o parte din copii au fost plasaţi resfiraţi în diferite localităţi, totuşi am reuşit să înfiinţăm prima colonie compactă cu 30 de copii în comuna Gcna-Sibiului. De sigur dacă nu era războiul şi lipsurile, îndeosebi alimentare, aceste plasamente se puteau face cu mai multă uşurinţă şi într'un număr mai mare. Crearea unei colonii de sugaci se vajjutea realiza numai în timp de pace. A treia parte a programului de lucru 1-a format serviciul zilnic de eonsultaţiuni. Deşi mai există un astfel de serviciu în oraşul Sibiu, şi al Centrului a fost bine venit. Faţă de faptul că, dispensarul nostru încă nu era prea cunoscut marelui public, consultaţiunile au fost destul de frecventate, după cum reiese din tabelul de mai jos: D i n c e i c o n s u 1 t a ţ i '5 o Boli de nutriţie B o 1 n a V i Total consul Consultaţii r 1 Sănătoşi Acute j j Cronice Raehilism Aparat resp Cutanate Aiergice Sifilis T. B. C. Infecţioase Diverse Ceea ce iese în evidenţă, privind această tabelă, este procentul mic de distrofii, care în schimb a fost mult mai mare la copiii internaţi. Distrofia es!fe un atribut dureros al tuturor instituţiilor de asistenţă a sugacilor, în special al azilelor, atât la noi cât şi în alte ţări.

85 In activitatea noastră la Centru am căutat pentru prevenirea şi evitarea tulburărilor de nutriţie, să asigurăm o alimentaţie cât mai aproape de cea naturală. In acest scop am făcut apreciabile sforţări pentru angajarea unui număr suficient de doici, deşi plasarea lor într'o clădire prea mică a fost şi este foarte anevoioasă. Cantitatea totală de lapte de mamă care s'a dat copiilor în decursul anului a fost de: 3,484 kgr.,.din care 1,260 kgr. au primit copiii cu mame, 2,224 kgr. copiii străini fără mame. In acest timp 37 de mame şi^au găsit refugiul pe timpul alăptării în institut. In general am aplicat o metodă de alimentaţie cât mai simplă şi schematică, pentruca atât personalul medical cât şi cel sanitar auxiliar să-şi poată forma o concepţie cât se poate de clară şi sistematică asupra acestor probleme. Facem acest lucru în credinţa că Centrele pentru Ocrotirea copiilor trebuie să se înglobeze în mod activ în programul general de pregătire a mijloacelor şi personalului necesar provenirii şi combaterii mortalităţii infantile. In această ordine de idei credem că infirmierei specializate pentru îngrijirea copiilor, trebuie să i se dea o atenţie mai mare, un nivel de pregătire mai ridicat şi asigurarea în acelaş timp, a unei reliribuţii cât mai bune, pentru această profesiune atât de grea. Ceea ce este sora de ocrotire în ocrotirea socială deschisă, trebuie să fie infirmiera în instituitele de copii. Centrele ar da un randament mai mare dacă.s'ar realiza o colaborare strânsă cu plăşile şi circumscripţiile sanitare şi cu dispensarele de puericultura urbane şi rurale. Ele ar trebui să se încadreze cu programul de biopolitică iniţiate de către Institutele de igienă, diredti sau prin intermediul comandamentului superior oare este Ministerul Sănătăţii. Se cere şi o strânsă colaborare cu spitalul de copii sau secţia de pediatrie a spitalului din localitatea unde se află Centrul, eventual o contopire, scoţând aceste secţii din cadrul nepotrivit al spitalelor dle adulţi, pentruca problemele de puericultura şi pediatrie să nu fie despărţite unele de altele. In acest 1 fel, Centrele ar primi atribuţiunile mai largi ale unor Institute de puericultura regionale sau judeţene, cu un program unitar şi preventiv. Centrul pentru Ocrotirea Copiilor Sibiu, având, la dispo-

86 ziţie spaţiul, zestrea şi resursele financiare necesare, va putea să fie un factor primordial în materie de ocrotire a mamei şi copilului şi un instrument puternic pentru combaterea mortalităţii infantile în Ardealul de Sud, lipsit completamente de astfel de instituţii. Concluziuni: 1. Copiii dependenţi constituesc o fracţiune importantă din totalul copiilor unei ţări sau regiuni. Ei au o mortalitate mai ridicată faţă de ceilalţi copii şi formează un material biologic suficient de bun pentruca să merite jertfele unei ocrotiri cât mai largi. 2. Ocrotirea acestor copii în România^e face prin Centrele de Ocrotire a Copiilor. Centrele nu sunt instituţii de asistenţă a copiilor infirmi sau bolnavi, ele au un caracter preventiv şi un rol important în programul general de ocrotire infantilă şi combatere a mortalităţii copiilor de prima vârstă. 3. Avantajele acestor institute sunt: Pot primi orice copil cu drept; la dependenţă; Copiii bolnavi se bucură de tratament medical; Copiilor mici li se asigură lapte de mamă; Sunt locuri de refugiu pentru mamele care alăptează. 4. Centrul pentru Ocrotirea Copiilor Sibiu şi-a justificat existenţa prin activitatea de ocrotire desfăşurată în primul an. asistând în total 183 copii sănătoşi, număr care formează aproximativ 7% din totalul copiilor de sub un an din judeţul Sibiu şi oferind refugiu la 37 mame nevoiaşe pe timpul alăptării. BIBLIOGRAFIE: I. Moldovan: Principii generale pentru organizarea sănătăţii publice în România. Bucureşti, Tip. Cultura, A. Iancu: Din lumea copiilor părăsiţi. Cluj, Tip. Ardealul, Gh. Popoviciu: Protecţia copiilor în Ardeal. Cluj, Tip. Ardealul, Gh. Popoviciu: Asistenţa copiilor de sân prin azilele transilvănene în era românească în comparaţie cu cea dinaintea războiului. Corn. de V. Babe? la Academia Română. Bucureşti, Tip. Cultura, Dr. Genersîch Gusztáv: A gyermeltvédelem problémája. Public. Alil. Cluj, 1907.

87 fost efectiv văzute. Iar cele care sunt văzute, nu suut tratate decât inconv plet şi chiar clacă se prescrie recete, nu în toate cazurile se execută receta şi în fine în cazurile când se face receta, nu se întrebuinţează şi conform prescripţiei. Serviciul sanitar al Statelor Unite înregistrează cu multă perfecţiune evoluţia fenomenelor demografice şi a holilor activitate care constitue temelia ştiinţei sanitare, de altfel şi a altor probleme a mai ajuns şi la concluzia că între boală şi mediul social al bolnavului există o corelaţie strânsă. Mai departe a arătat că frecvenţa bolilor cronice este mult mai mare la clasele sărace, decât la cele bogate. Familiile sărace dau o proporţie dublă de bolnavi cronici, decât clasele bogate. Iar cei fără ocupaţie, care trăiesc în mizerie, dau o proporţie de 3 ori mai mare. Astfel cuuoscându-se atât personalitatea individului, cât şi mediul social în care el trăeşte, în ochii Americanului apare bolnavul nu boala. Acest fel de/ a vedea a determinat ca sănătatea publică americană să nu ignoreze problema îngrijirii boalelor, ci să-i acorde mai multă atenţie decât până aci. îngrijirea aceasta au condiţionat-o de: 1. standardul social al populaţiei şi deci de mijloacele financiare ^i de starea culturală a bolnavului; 2. de numărul suficient al medicilor;; 3. de existenţa personalului de îngrijire competentă şi de fiecare moment al bolnavului şi 4. de existenţa echipamentului medical necesar. In concepţia americană a apărut deci o nouă prepcupare care nu înseamnă abandonarea medicinii, pentrucă ea s'a născut chiar din practica medicinii. Totuşi ideia conservării sănătăţii, a acelui bun pe care ni 1-a dat natura, dă sănătăţii publice un aspect diferit de cel de astăzi şi cu siguranţă îi oferă şi alte şanse de succes. Ea accentuiază că sănătatea trebuie îngrijită. Exemplu ni-1 oferă chiar o maşină nouă, care dacă este întreţinută cu grijă şi nu este expusă la eforturi excepţionale poate dura mai mult decât una care e lipsită de îngrijire. In sănătatea publică tehnica acestei îngrijiri este specială atât în ce priveşte individul, cât şi colectivitatea. Ea nu are comun cu medicina decât foarte puţin, nu se învaţă în Facultăţile de Medicină, ci în şcoli tehnice speciale. Medicii oricât de buni practicieni ar fi în specialitatea lor şi oricât de desăvârşită competinţă ar avea, pentu a ne îngriji bolile şi a ne salva vieaţa, nu au competinţă tehnică pentru problemele de sănătate, unde chiar cei cu prestigiu binemeritat de savanţi în medicină, nu pot înlocui pe tehnicienii din sănătatea publică. Dacă organizarea sanitară a Statelor Unite este la un nivel atât de ridicat aceasta se datoreşte în primul loc recunoaşterii importanţei ideii de îngrijire, alături de ideia de consultare medicală şi prezenţei unei armate numeroase şi de calitate superioară de infirmiere de spital şi de surori de ocrotire. Fără concursul acestora serviciul sanitar al Americei nu ar putea funcţiona nicio oră. In România putem socoti că 1/5 din populaţie suferă de boli cronice. In această cifră intră nu numai bolnavii de tuberculoză, malarie, pelagră, etc, ci şi estroniaţii, invalizii şi în general cei cari suferă de consecinţele unei boli acute: cardiacii, nefriticii, etc. Faţă de aceasta situaţie, ca să profităm de experienţa americană Dl Dr. Sabin Manuila accentuiază că trebuie să ur-

88 fost efectiv văzute. Iar cele care sunt văzute, nu Sunt tratate decât incomplet şi chiar dacă se prescrie recete, nu în toate cazurile se execută receta şi în fine în cazurile când se face receta, nu se întrebuinţează şi conform prescripţiei. Serviciul sanitar al Statelor Unite înregistrează cu multă perfecţiune evoluţia fenomenelor demografice şi a bolilor activitate care constitue temelia ştiinţei sanitare, de altfel şi a altor probleme a mai ajuns şi la concluzia că între boală şi mediul social al bolnavului există o corelaţie strânsă. Mai departe a arătat că frecvenţa bolilor cronice este mult mai mare la clasele sărace, decât la cele bogate. Familiile sărace dau o proporţie dublă de bolnayi cronici, decât clasele bogate. Iar cei fără ocupaţie, care trăiesc în mizerie, dau o proporţie de 3 ori mai mare. Astfel cuuoscându-se atât personalitatea individului, cât şi mediul social în care el trăeşte, în ochii Americanului apare bolnavul nu boala. Acest fel de/ a vedea a determinat c*a sănătatea publică americană să nu ignoreze problema îngrijirii boalelor, ci să-i acorde mai multă atenţie decât până aci. îngrijirea aceasta au condiţionat-o de: 1. standardul social al populaţiei şi deci de mijloacele financiare ^i de starea culturală a bolnavului; 2. de numărul suficient al medicilor;; 3. de existenţa personalului de îngrijire competentă şi de fiecare moment al bolnavului şi 4. de existenţa echipamentului medical necesar. In concepţia americană a apărut deci o nouă prepcupare care nu înseamnă abandonarea medicinii, pentrucă ea s'a născut chiar din practica medicinii. Totuşi ideia conservării sănătăţii, a acelui bun pe care ni I-a dat natura, dă sănătăţii publice un aspect diferit de cel de astăzi şi cu siguranţă îi oferă şi alte şanse de succes. Ea accentuiază că sănătatea trebuie îngrijită. Exemplu ni-1 oferă chiar o maşină nouă, care dacă este întreţinută cu grijă şi nu este expusă Ia eforturi excepţionale poate dura mai mult decât una care e lipsită de îngrijire. In sănătatea publică tehnica acestei îngrijiri este specială atât în ce priveşte individul, cât şi colectivitatea. Ea nu are comun cu medicina decât foarte puţin, nu se învaţă în Facultăţile de Medicină, ci în şcoli tehnice speciale. Medicii oricât de buni practicieni ar fi în specialitatea lor şi oricât de desăvârşită competinţă ar avea, pentu a ne îngriji bolile şi a ne salva vieaţa, nu au competinţă tehnică pentru problemele de sănătate, unde chiar cei cu prestigiu binemeritat de savanţi în medicină, nu pot înlocui pe tehnicienii din sănătatea publică. Dacă organizarea sanitară a Statelor Unite este la un nivel atât de ridicat aceasta se datoreşte în primul loc recunoaşterii importanţei ideii de îngrijire, alături de ideia de consultare medicală şi prezenţei unei armate numeroase şi de calitate superioară de infirmiere de spital şi de surori de ocrotire. Fără concursul acestora serviciul sanitar al Americei nu ar putea funcţiona nicio oră. In România putem socoti că 1/5 din populaţie suferă de boli cronice. In această cifră intră nu numai bolnavii de tuberculoză, malarie, pelagră, etc., ci şi estroniaţii, invalizii şi în general cei cari suferă de consecinţele unei boli acute: cardiacii, nefriticii, etc. Faţă de aceasta situaţie, ca să profităm de experienţa americană Dl Dr. Sabin Manuila accentuiază că trebuie să ur-

89 căm numărul consultaţiilor, adică să avem mai mulţi medici şi să desfăşuram o intensă activitate pentru educaţia populaţiei în materie de sănătate. Cea mai vădită insuficienţă a serviciului nostru sanitar fiind nu atât numărul redus al medicilor şi al instituţiilor medicale, ci lipsa personalului auxiliar, trebue să urcăm numărul surorilor de ocrotire la cel necesar, aşa cum l'au urcat toate ţările. Chiar în spitale problema personalului auxiliar este în gravă suferinţă. In acest câmp de activitate ne lipsesc de femei. Făcând o comparaţie cu afirmaţiile eminentului tehnician american Sydenstricker, care în studiile făcute afirma că opinia publică americană este mai conştientă de valoarea sănătăţii, decât erau Spartanii în zilele lor, însă legislatorii şi oamenii politici nu sunt Ia înălţimea preocupărilor opiniei publice, crede că la noi situaţia este cu totul contrarie. Oamenii noştri publici sunt dornici de a face reforme radicale, dar opinia publică este prea puţin preocupată de problemele de ordin sanitar. De aceea, susţine că problema sanitară la noi este nu numai în mâna aparatului sanitar, ci şi în a educatorilor. Să pregătim deci sănătatea şi vigoarea tineretului nostru, ca în orice moment să-şi poată spune cuvântul hotărâtor în orice problemă, aşa cum în mod admirabil şi demn ne-a demonstrat tineretul american în actualul războiu.

90 Reorganizarea serviciului sanitar exterior Profesor Dr. I. STOICHIŢIA Al doilea războiu mondial a luai sfârşit în Europa. In mai toate ţările atinse de flagelul războiului a început opera dificilă de reconstrucţie a numeroaselor distrugeri suferite şi se manifestă tot mai accentuat tendinţa de reorganizare a vieţii de Stat pe baze noui, în tloate compartimentele sale. Un 1 avânt puternic de reînoire pătrunde în toate domeniile de activitate publică, pe de o parte având tendinţa de a introduce sisteme şi metode care au fost verificate şi găsite mai bune în alte ţări, iar pe de altă parte conicepându-se sisiteme de organizare şi de acţiune cu totul noui, izvorîte fie din verificarea şi recunoaşterea propriilor insuficienţe din trecut, fie din necesitatea de aidlaptare la cerinţele sporite şi schimbate, impuse de ritmul vremii şi datorite în mare parte, chiar consecinţelor distrugătoare ale războiului. Este pretutindeni prezentă şi vie dorinţa de primenire a vieţii publice, şi se concep în acest scop reforme structurale dintre cele mai îndrăzneţe, tloalte cu gândul de a organiza pe baze mai bune şi mai drepte viaţa colectivităţilor şi de a putea asigura o propăşire optimală în toate direcţiile, spre binele şi fericirea tuturor straturilor care alcătuiesc colectivitatea naţională. O asemeniea dorinţă şi tendinţă de reînoire se manifestă, în mod natural, şi în domeniul vieţii noastre sanitare, care constitue fără îndoială, suportul cel mai puternic al oricărui progres social şi naţional şi chezăşia cea mai sigură a viitorului poporului şi Statului român.

91 Şi este natural ca să fie aşa, fiindcă fără a se asigura o evoluţie normală, în cele mai bune condiţiuini, a sănătăţii publice, ori ce reforme s'ar realiza şi orice eforturi s'ar depune in alte domenii de activitate, nu va fi posibil un progres real şi durabil şi mai ales, nu se va putea asigura o evoluţie normală a capitalului biologic uman. Fără suficiente braţe de muncă viguroase şi în plină capacitate deprodueţie, bogăţiile solului şi subsolului nostru vor rămânea insuficient exploatate; industriile nu vor putea da randamentul dorit; munca şi producţia intelectuală va fi deficitară; hotarele ţării vor fi lipsite de apărători destoinici şi conştienţi, ilar viitorul naţiunei şi al Statului vor fi serios ameninţate. Baza ori cărei reforme structurale generale trebue să o formeze deci reforma sanitară, care va trebui să ne dea o organizaţie sanitară capabilă de a rezolva în cele mai bune conidiţiuni, toate problemele sănătăţii publice româneşti, asigurându-se o evoluţie optimală cantitativă şi calitativă a capitalului uman de care dispunem. Acest comandament se impune la noi în mod absolut şi categoric şi din următoarele motive: 1. Evoluţia cantitativă a capitalului nostru uman din ultimele decen'ii este cât se poate de îngrijorătoare, aproape catastrofală. Cifra naşterilor se găseşte într'o continuă şi vertiginoasă scădere din an în an; mortalitatea generală şi mortalitatea infantilă se menţin aproape invariabil la un nivel foarte ridicat, iar ca o consecinţă, excedentul natural de populaţie este foarte mic pe ţară, iar în unele provincii şi judeţe şi în mediul urban în general, el a dispărut complect, fiind înlocuit cu un deficit de populaţie care se aceentuiază din an în an. Perspectivele evoluţiei noastre demografice cantitative sunt deci dintre cele mai întunecate, dacă nu se va interveni energic şi rapid în aceasta problemă vitală. 2. Evoluţia calitativă este deasemenea îngrijorătoare. Suntem printre primele ţări din Europa cu cea mai urcată cifră de morbiditate şi mortalitate de tuberculoză; veneriile şi îndeosebi sifilisul continuă să facă ravagii dintre cele mai dăunătoare; malaria ne răpeşte în f'ecare an în timpul sezonului agricol, un număr (de persoane delà muncă, iimpunând şi un tratament costisitor; pelagra continuă să constitue o plagă socială ruşinoasă pentru România, având în fiecare an câte

92 de cazuri noui, iar guşa endemică prin cele câteva sute de mii de cazuri care există, conitinuă să producă o degenerare lentă dar persistentă a capitalului nostru uman din diferitele regiuni ale ţării. Dacă mai adăugăm la toate acestea şi numărul mare de invalidităţi provenite de pe urma recentului războiu, ne putem face o imagine reală asupra situaţiei sanitare grave în care ne găsim şi asupra sumbrelor perspective de viitor. 3. Organizata noastră sanitară desvoiltată insuficient şi unilateral, aproape exclusiv în direcţia susţinerii unei acţiuni reparatorii de medicină curativă şi concentrată în covârşitoarea ei majoritate în localităţile urbane, nu a fost şi în actuala ei compunere, nu va fi nici în viitor capabilă^ă influenţeze în mod favorabil şi hotărîtor mersul sănătăţii publice. Ineficacitatea serviciului nostru sanitar şi inexistenţa unui serviciu sanitar preventiv apare în mod evident, dacă cercetăm principalele cauze de deces din Romanşa, comparându-le cu situaţia din allte ţări, în cari serviciul sanitar preventiv este o realitate activă. La noi, mor anual de pneumonii şi broncopneumonii, diare- <ele şi enteritele copiilor mici, tuberculoză, debilitate congenitală şi boli infecţioase şi parazitare cea de persoane (în 1935 numărul deceselor din aceste cauze a fost ide ), Proporţia deceselor prin aceleaşi cauze fn Olanda sau îra America a fost în acelaş timp în medie cu 74,8% mai mică decât la noi. Dacă serviciul nostru sanitar preventiv ar putea lucra cu aceiaşi eficacitate ca în aceste ţări şi dacă, evident, s'ar ridica şi la noi în mod corespunzător standardul de vieaţă şi nivelul de cultură igienică a populaţiei, s'ar putea economisi anual numai la aceste cinci grupe de boală un număr de cel puţin de vieţi omeneşti. Concluzia care se impune în mod categoric dini aceste constatări triste dar reale este, că problema sanitară frebue aşezată în centrul preocupărilor de Stat ca problemă fundamentală, pentru rezolvarea ei trebuind să se aducă orice sacrificii şi să se realizeze cea mai largă şi mai devotată colaborare între toate organele vieţii publice, sociale şi profesionale, pe baza unui plan de acţiune de lungă durată, întocmit prin colaborarea şi consen-

93 sul unanim al tuturor factorilor cu răspundere în aceasta problemă de interes vital. In aii doilea rând, este deasexnenea urgent necesar ca, scrviciului sanitar de Stat, organul principat de execuţie al planului de acţiune, să fie astfel reorganizat ca el să poată acţiona cu un randament optimal, pentru rezolvirea integrală a tuturor problemelor atât de arzătoare ale sănătăţii publice româneşti. Ar fi o mare greşală dacă în aceste momente atât de hotăxîtoare pentru soartea şi viitorul poporului şi Staltului Român, când în mai toate statele de pe glob se manifestă puternic şi irezistibil spiritul de înoite şi de aşezare a vieţii colectivităţilor pe temelii noui şi solide, noi, fie de dragul unei tradiţii rău înţelese, fie din motive de orgoliu sau de teamă în faţa unor reforme care vor părea poate prea înidrăsneţe, am proceda la unele jumătăţi de măsură şi am compromite astfel iremediabil şi poate pentru totdeauna, posibilitatea realizării unei reorganizări radicale a serviciului nostru sanitar. Revizuird organizaţia insuficientă şi necorespunzătoare de care dispunem, avem datoria de a elimina mai întâiu tot ceeace s'a dovedit inutil şi fără eficienţă în trecut, menţinând ceeace s'a verificat ca folositor scopurilor pe care le urmărim şi întregind apoi organizaţia menţinută cu tot ceeace mai este necesar, pentru a creea astfel un sistem închegat, un organism viguros şi capabil de a face faţă nevoilor atât de multiple şi de variate ale sănătăţii publice, în cele mai optime condiţiuni. La alcătuirea noii organizaţii sanitare româneşti, trebue să avem în vedere cu deosebire realizarea următoarelor principii şi deziderate: 1. Asigurarea unei conduceri unitare în domeniul sanitar prin concentrarea în mâinile Ministerului Sănătăţii şi al Ocrotirilor Sociale a tuturor problemelor de sănătate publică şi ocrotire socială, împreună cu toate instituţiile şi întreg personalul pus în serviciul acestor probleme, indiferent de cine depind aceste instituţii şi personalul lor, dîn punct de vedere bugetar. Sănătatea publică este una şi indivizibilă şi deci ea trebue condusă, apărată şi promovară de un singur organi central, după principii şi norme unitare, acest organ având dreptul de a dispune şi îndruma şi purtând în acelaş timp şi răspunderea cuvenită pentru buna funcţionare a aparatului pe care-1 conduce.

94 2. Tehnicizarea şi simplificarea organizaţiei centrale a Ministerului Sănătăţii şi al Ocrotirilor Sociale, reducând la strictul necesar birocratismul ad-tiv central şi dând o largă dtasvoltare diferitelor compartimente cu un caracter tehnic şi ştiinţific. 3. Asigurarea unei largi colaborări între departamentele centrale în toate problemele care privesc evoluţia şi propăşirea cantitativă şi calitativă a capitalului uman, în baza unui program şi plan de acţiune de lungă durată. 4. Simplificarea şi tehnicizarea serviciului de îndrumare şi control exterior de pe teren, care trebuie să fie deosebit de activ şi pe deplin competent, înlocuind cu spirit de iniţiativă animator şi constructiv, birocratismul rutinar administrativ de astăzi. 5. Crearea unui serviciu real, activ ş^eficient de medicină preventivă,'atât pentru mediul urban, cât şi pentru cel rural. 6. LărgiKea şi consolidarea sistemului de organizaţie sanitară rurală cu ramificaţii permanente şi active până îlni fiecare comună, sat, sau cătun îndepărtat. 7. Consolidarea sistemului actual de descentralizare în adţia sanitară cu introducerea unei complete autonomii ad-tive a spitalelor centrale judeţene. 8. Pregătirea şi formarea personalului tehnic necesar prin reorganizarea învăţământului medical şi sanitar auxiliar de toate categoriile. Nu ne vom ocupa în prezenţa expunere de inoirile şi transformările care se impun in organizaţia centrală a Ministerului Sănătăţii, aceasta urmând să constitue obiectul unei lucrări separate, ci vom insista doar asupra schimbărilar pe care le socotim urgent necesare şi chiar indispensabile în 1 organizaţia noastră sanitară exterioară, prin care se interprinde şi se execută acţiunea sanitară şi de ocrotire propriu zisă pe teren. Conform Legii pentru organizarea sanitară a Statului din 1943, serviciul sanitar exterior se compune din următoarele subdiviziuni: 1. Inspectoratele Generale Sanitare Regionale; 2. Serviciile Sanitare de judeţ; 3. Serviciile sanitare urbane; 4. Plăşile sanitare; 5. Circumscripţiile sanitare rurale.

95 Fiecare din aceste unităţi sanitare îşi au atribuţiile şi raza lor de acţiune bine fixaltă, în suspomenita lege. In afară idie aceste autorităţi sanitare, mai funcţionează şi o serie întreagă de instituţii şi aşezăminte ca: Institutele de Igienă şi Sănătate Publică din centrele univesitare ca instituţii de ştiinţă aplicată; Spitalele, sanatoriile, staţiunile balneo-climatice şi institutele de cancer, ca instituţii de medicină curativă; laboratoarele de igienă, dispensariile, ambulatoarele policlinice, preventoriile, infirmeriile de izolare şi institutele şi subcentrele antirabice, ca instituţii de medicină preventivă; centrele pentru ocrotirea copiilor, leagănele fdle copii, căminele de zi, aşezămintele de educaţie şi instrucţie, coloniile de vară, azilele de bătrâni şi infirmi şi căminele de gravide şi lehuze ca aşezăminte de ocrotire, cum şi diferitele şcoli şi institute pentru formarea şi pregătirea asistentelor sociale, a surorilor de ocrotire, infirmierelor, agenţilor sanitari, etc. ca instituţii pentru formarea personalului sanitar şi de ocrotire. Tcate instituţiile şi aşezămintele mai sus enumerate, cu excepţia Institutelor de Igienă şi Sănătate Publică, unele având, un caracter local, altele unul regional, iar altele răspunzând unor necesităţi pe toată ţara, se găsesc sub autoritatea ierarhică a inspectorilor generali sanitari respectivi, cărora le revine rolul de conducere, inid'rumare şi control asupra lor, atât din punct de vedere tehnic, cât şi administrativ. Vom analiza în cele ce urmează pe rând, situaţia actuală a diferitelor autorităţi şi instituţii sanitare şi de ocrotire exterioare, arătând' insuficienţa, nepotrivirile şi neajunsurile constatate în funcţionarea lor, şi vom face în acelaş timp propunerile pe care le socotim necesare pentru îndreptarea acestei situaţiunî şi pentru o temeinică reorganizare a întregului serviciu sanitar exterior pe baze mai largi şi mai echitabile, urmărind a-1 face mai omogen, mai activ şi mai eficient în toate domeniile sale de activitate. REORGANIZAREA INSPECTORATELOR GENERALE SANITARE REGIONALE. Inspectoratele Generale Sanitare s'au înfiinţat încă în anul 1893 ca organe de inspecţie şi control tehnic şi ad-tiv pentru

96 serviciile şi instituţiile sanitare exterioare diin ţară. La inceput au funcţionat ca organe centrate la dispoziţia Direcţiuinei Generale a serviciului sanitar din, Ministerul Internelor, iar mai târziu, ele au fost transformaile în Inspectorate şi apoi în Direcţiuni Sanitare Regionale cu atribuţii mai mult sau mai puţin largi, de conducere, îndrumare şi control tehnic şi ad-tiv pentru întregul serviciu sanitar exterior. Numărul lor ca şi atribuţiile pe care le-au avut şi importanţa ce li s'a atribuit, a variat foarte mult dela o epocă la alta. Uneori au fost în număr de 7, având atribuţii largi tehnice şi ad-tive pentru regiunile respective, alteori au fost în număr die 10 sau 11, cu atribuţii mai reduse, iar în prezent, conform unei decizii ministeriale încă în vigoare, există 13 asemenea autorităţi sanitare regionale. 4» Deşi Inspectoratele Generale Sanitare sunt necesare ca organe regionale de conducere, indrumare şi control pe teren, ele în realitate, cu foarte rare excepţiuni, niciodată nu au corespuns scopurilor pentru care au fost creiate şi din aceasta cauza au fost înltotdeauna aspru combătute şi mereu criticate. Criticile care li s'au adus au fost, din păcate, de cele mai multe ori pe deplin inteme'ate, fiindcă ele, în loc să fie organisme vii şi active de animare, organizare şi conducere a vieţii sanitare regionale, s'au transformat in birouri ad-tive în oare domina birocraţia rutinară, iar multe din ele au ajuns cu timpul simple birouri intermediare de inregîfetrare şi adeseori de întârziere, a corespondenţei oficiale dintre centru şi serviciile sanitare exterioare. In schimb însă Inspectoratele Sanitare au luat o dlesvoltare destul de mare şi de pretenţioasă în ceea ce priveşte cancelaria lor, având birouri multiple, foarte multe registre şi un foarte numeros personal ad-tiv de toate gradele. Partea tehnică se reducea doar la competenţa personală a Inspectorului general sanitar, titularul instituţiei, care (dacă nu era corespunzătoare, întreaga activitate a Inspectoratului era mult redusă ca importanţă şi eficienţă, rezumându-se la executarea unor anchete disciplinare, la inspecţii" şa bionice şi formale şi la transmiterea, de corespondenţă. Din aceste motive, cu ocaziunea întocmirii noii legi pentru organizarea sanitară a Statului din 1943, numărul Inspectoratelor Generale Sanitare s'a redus la 6, inclusiv Capitala, căutând

97 să li se confere mai multe drepturi în ordinea ad-tivă şi mai multe atribuţii de ordin tehnic, în sensul aplicării cât mai largi a principiului de descentralizare. Trebuie să recunoaştem insă că nici aceasta nouă reorganizare, de altfel incă insuficient experimentată, nu a corespuns până în prezent aşteptărilor, Inspectoratele Generale Sanitare Regionale rămânând în mare parte la vechea tradiţie de organe regionale dte îndrumare şi control mai mult de ordin administrativ. Cel mai mare inconvenient în calea tehnicizării Inspectetoratelor Generale Sanitare îl 1 constitue faptul, că nu s'au găsit şi probabil că nu se vor găsi nici în viitorul apropiat, medici specializaţi în igienă, epidemiologie, ftiziologie, venerii şi puericultura, care să se decidă a ocupa o funcţie modestă de,,şef de serviciu" sau (işef de secţie" în cadrul unei organizaţii administrative cum este Inspectoratul. Din această cauză serviciile respective della Inspectorate au rămas şi pe mai departe sub conducerea unui personal nemedical, dispunând de o anumită rutină statistică, iar problemele respective au rămas de cele mai multe ori şi se găsesc şi astăzi, fără îndrumători competenţi. Din aceste motive, credem că trebue să reducem în mod practic şi cu deplină sinceritate atribuţiile Inspectoratelor generale sanitare regionale la ceea ce ele pot da în mod real şi competent, adică la atribuţii de conducere, de îndrumare, coordonare şi control administrativ, iar partea de îndrumare tehnică rămânând să o execute alte organe, care prin structura lor ne pot oferi suficiente garanţii de competenţă tehnică şi ştiinţifică. Acest rol trebue să revină integral Institutelor de Igienă şi Sănătate Publică din centrele universitare care au fost create în acest scop şi care prin specialiştii şi instalaţiile tehnice de care dispun, sunt in stare să-şi îndeplinească aceste atribuţii cu deplină competenţă tehnică şi ştiinţifică, în cele mai bune condiţiuni. Popunerea pe care o facem este deci ca Inspectoratele Generale Sanitare să fie menţinute ca organe regionale de conducere, îndrumare, coordonare şi control administrativ, funcţionând ca atare însă numai în centrele universitare unde activitatea lor administrativă se poate întregi cu colaborarea tehnico-

98 ştiinţifică a Institutelor de Igienă şi Sănătate Publică. Vom avea deci pentru moment 3 Inspectorate Generale Sanitare Regionale în cele 3 centre universitare ale ţării şi un Inspectorat General Sanitar separat al Capitalei. Aceste 3 Inspectorate Generale se pot organiza bine, cu cheltuieli bugetare relativ reduse şi dispunând de toate serviciile de care au nevoie, fiind încadrate cu personal administrativ de cea mai bună calitate. Pe lângă fiecare Inspectorat General Sanitar Regional urmează să funcţioneze câte o comisie regională de apel pentru rezolvirea tuturor apelurilor care se înaintează împotriva deciziilor comisiilor judeţene şi municipale de autorizări şi a consiliilor de genă judeţene, cum şi o comisie regională de numiri şi înaintări pentru avizele legale necesar»pla numirea, înaintarea şi definitivarea personalului administrativ şi a personalului sanitar şi de ocrotire auxiliar. La fel va funcţiona pe lângă fiecare Inspectorat General Sanitar şi câte o comisie regională de disciplină pentru judecarea tuturor chestiunilor disciplinare ale întregului personal medical, sanitar şi de ocrotire de pe raza Inspectoratului. In afară de aceasta, fiecare Inspectorat General Sanitar va dispune şi de câte un Depozit Regional de Materriale sanitare pentru aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare a tuturor serviciilor şi instituţiilor din cuprinsul Inspectoratului. Pentru a se asigura în mod efectiv şi în cele mai bune condiţiuni, serviciul de înidirumare şi control pe teren, pe lângă Inspectorii Generali Sanitari, conducători ai Inspectoratului, vor mai funcţiona pentru fiecare grup de 3 4 judeţe înglobând o cifră de de locuitori, câte un Inspector sanitar de control, avându-şi reşedinţa în oraşul în care rezidiază şi Inspectorul administrativ şi cel şcolar al circumscripţiei respective. Vom avea astfel un singur Inspectorat General Sanitar Regional pentru fiecare regiune mare, cu birouri şi personal administrativ şi mai mulţi inspectori sanitari de control pentru fiecare circumscripţie administrativă. Inspectoratele Generale Sanitare Regionale astfel reorganizate fiind în cea mai mare parte eliberate de îndatoririle de ordin tehnic pe care nu le-au putut îndeplini niciodată în mod corespunzător, îşi vor putea înde-

99 plini cu deplină competenţă şi autoritate îndatoririle de ordin administrativ ce le surit încredinţate şi astfel Inspectoratele vor întră în adevăratul lor rol şi vor putea fi utile în cel mai mare grad serviciului sanitar şi sănătăţii publice. Pentru a se stabili o colaborare şi o legătură cât mai strânsă între Inspectoratele Generale Sanitare ca organe de conducere administrativă şi între Institutele de Ig'enă şi Sănătate Publică ca organe de conducere şi îndrumare tehnică şi ştiinţifică, credem că ar fi util ca titularul Inspectoratului General Sanitar să facă parte din Institutul de Igienă şi Sănătate Publică respectivă în calitate de şef de secţie penltru problemele de organizare şi administraţie sanitară. In acest fel ar exista o legătură organică permaneinită între cele două Instituţii şi sar putea asigura în condiţiuni mai bune şi stagiile practice pe teren pentru studenţii în medicină, pentru medicii sanitari şi pentru medicii igienişti şi surorile de ocrotire. Reorganizarea propusă, ar aduce după sine o simplificare şi raţionalizare a actualei organizaţii a Inspectoratelor Generale Sanitare Regionale; o repartizare mai justă şi mai echitabilă a îndatoririlor şi atribuţiilor şi o simţitoare reducere şi a cheltuielilor bugetare. INSTITUTELE DE IGIENĂ ŞI SĂNĂTATE PUBLICĂ Institutele de ştiinţă aplicată au fost create cu menirea de a servi ca organe de cercetare ştiinţifică a diferitelor probleme de sănătate publică şi de elaborare, în baza studiilor şi a cercetărilor de pe teren şi din laborator, a celor mai bune şi mai potrivite metode de acţiune, în diversele domenii de activitate sanitară. Un rol deosebit s'a rezervat Institutelor de Igienă şi Sănătate Publică din centrele universitare, care fiind organe legate de învăţământul superior de igienă şi medicină preventivă, întruneau toate condiţiile de ordin ştiinţific pentru a deveni efectiv organe de conducere şi îndrumare tehnică a serviciilor sanitare exterioare, în domeniul igienei şi acţiunei de medicină preventivă. întrucât însă, acelaş rol revenea în mare parte şi Inspectoratelor Generale Sanitare regionale şi întrucât Institutele de Igienă şi Sănătate publică nu au fost angrenate în mod organic

100 în organizaţia sanitară exterioară, stabilindiu-li-se în mod precis rolul şi răspunderea ce le revine în cadrul acestei organizaţii, Institutele de Igienă au rămas oarecum izolate şi reduse la rolul de consilier tehnic" întâmplător şi ocazional pentru anumite cazuri excepţionale, îndeosebi pentru acţiunea de combatere a epidemiilor mai grave. Institutele de Igienă şi Sănătate Publică s'au achitat întotdeauna în modul cel mai onorabil de însărcinările ce li s'au dat, aceste însărcinări au fast însă mult prea reduse faţă de capacitatea lor tehnică şi faţă de marile necesităţi de tot felul ale serviciului sanitar exterior şi ale sănătăţii publice în general. Institutele de Igienă şi Sănătate Publică prin potenţialul lor tehnic şi ştiinţific pot şi trebue să participe într'o măsură cu mult mai largă la vieaţa sanitară arării, decât au făcut-o până în prezent. Prin secţiile,, utilajul tehnic şi specialiştii de care dispun, ele, pe lângă organizarea cursurilor de specializare în.igienă a medicilor, pe lângă executarea unor anchete tehnice de cercetări ştiinţifice pe teren, pe ângă avizele tehnice pe care le dau atunci când le sunt cerute şi pe lângă acţiunea de îndrumare a activităţii antiepidemice, care au constituit până acum principalele activităţi pe care le-au depus în domeniul vieţii sanitare, Institutele de Igienă şi Sănătate Publică sunt chemate să activeze direct şi permanent în toate domeniile în legătură cu igiena şi medicina preventivă, elaborând planuri de acţiune şi îndrumând pe teren din punct de vedere tehnic întreaga activitate a serviciilor şi instituţiilor sanitare exterioare în acest domeniu. Pentru aceasta este însă necesar ca Institutele de Igienă să fie în mod organic angrenate în organizaţia sanitară a ţării, stabiilindu-se în moldl preoils şi categoric atât atribuţiile ce le revin, cât şi rolul şi răspunderea pe care trebuie să o poarte. Pentru aceste motive propunem ca Institutele de Igienă şi Sănătate Publică din centrele universitare să fie însărcinate în mod precis şi categoric cu îndeplinirea atribuţiilor de conducere, îndrumare şi control tehnic şi ştiinţific direct asupra întregii organizaţii sanitare şi de ocrotire exterioară,^ lucrând în cea mai strânsă colaborare cu Inspectoratele Generale Sanitare Regionale, cărora le revine rolul de conducere, îndrumare, coordonare şi control de ordin administrativ.

101 Prin reorganizarea propusă, Ministerul Sănătăţii şi a Ocrotirilor Sociale, ca organ central de conducere a întregii acţiuni sanitare şi de ocrotire din ţară, ar dispune pentru fiecare regiune mare de câte un Institut de Igienă şi Sănătate Publică ca organ tehnic şi ştiinţific pe deplin competent şi capabil să conducă şi să îndrume activitatea tehnică a serviciilor şi a instituţiilor sanitare exterioare şi ar dispune în acelaş timp de câte un Inspectorat General Sanitar Regional, ca organ de conducere, îndrumare, coordonare şi control a întregii activităţi şi gestiuni de ordin administrativ, financiar şi gospodăresc. Ar fi posibilă astfel o raţională diviziune a muncii de conducere şi îndrumare, dăndu-se fiecărui organ atribuţiile pe care este capabil să le execute în mod competent şi integral, fiecare având răspunderea cuvenită pentru atribuţiile ce i s'au încredinţat şi elinilnânduse totodată empirismul atât de dăunător de până acum şi dispersiunea oricărei răspunderi efective. Pe lângă fiecare Institut de Igienă şi Sănătate Publ'că va funcţiona câte unul sau mai multe Laboratoare regionale de Igienă pentru asigurarea unei acţiuni tehnice cât mai competente şi mai active în domeniul medieinei preventive; echipe mobile de radiologie (micro-radio-fotografie) pntru depistarea în massă a tuberculozei; trenuri-baie pentru desinfecţii şi deparazitări în massă şi câte un muzeu de igienă pentru scopuri de propagandă sanitară şi susţinerea acţiunei de educaţie în igienă a populaţiei. Pentru a se stabili o coordonare şi o cooperare cât mai activă şi mai efectivă în domeniul sanitar şi pentru a putea avea la îndemână pentru întocmirea planurilor de acţiune pentru diferitele probleme pe cei mai comptenţi exponenţi ai disciplinelor respective din regiune, propunem înfiinţarea pe lângă Institutele de Igienă şi Sănătate Publică a câte unui consiliu sanitar regional din care să facă parte Inspectorii sanitari din regiune, medicii şefi de judeţ şi municipii, profesorii universitari reprezentând principalele discipline în legătură cu sănătatea publică şi diferiţi reprezentanţi ai vieţii publice şi profesionale dini regiune. SERVICIUL SANITAR JUDEŢEAN Serviciul Sanitar Judeţean, ca unitate de îndrumare şi control a activităţii sanitare şi de ocrotire din cuprinsul unui ju-

102 deţ, este organizaţia care a suferit mai puţine schimbări structurale în decursul evoluţiei sale. Totuşi, din cauza supraîncărcării acestor servicii cu prea multe atribuţii şi îndatoriri de ordin administrativ, este necesară şi aci o reorganizare în sensul de a le face capabile să-şi poată îndeplini în mod corespunzător atât îndatoririle administrative, cât şi atribuţiile ce le revin ca organe de conducere şi îndrumare tehnică pe teren. Se impune mai întâiu ea să se facă din nou o separaţiune distinctă între Serviciul Sanitar Judeţean şi Servicul sanitar al oraşelor municipii cu o populaţie de peste locuitori. Subordonarea serviciului sanitar municipal, aceluia judeţean, nu a dat rezultatele dorite, creindlu-se antagonisme şi chiar fricţiuni pe motive de susceptibilitate de ordin ierarhic, dar mai ales nu a dat rezultate din cauza canafferului atât de diferit al problemelor de ordin sanitar şi de ocrotire care se pun pentru mediul rural şi cel urban. Credem de aceia, că este necesar ca să se revină lia vechiul sistem şi anume ca pentru judeţele care nu au în cuprinsul lor oraşe-municipii, să existe un singur serviciu sanitar judeţean, iar acolo unde se găsesc oraşe-municipii, să funcţioneze separat şi câte un serviciu sanitar municipal, egal ca importanţă şi atribuţii cu cel judeţean. A doua schimbare care se impune este, ca medicul şef de judeţ să se recruteze exclusiv dintre cei mai destoinici medici igienişti, deoarece numai un medic speicalizat şi ideplin verificat în acest domeniu de activitate, va fi capabil să conducă şi să îndrumeze în mod competemlt şi cu deplin prestigiu, întreaga acţiune sanitară atât de complexă din cuprinfeul unui judeţ. Este însă absolut necesar, ca pe lângă med! cul şef de judeţ igienist, care va trebui să desfăşoare o activitate ide îndrumare tehnică pe teren, să existle şi un medic de judeţ ajutor, având menirea de a rezolvi şi expedia numeroasele lucrări die birou carte sunt organic legate de atribuţiile serviciului şi cari într'un sistem de descentralizare, sunt de nieînlătiurat. In condiţiile actuale, medicul şef de judeţ fiind îngreunat cu îndatoriri administratilve atât de multiple şi de variate, cărora trebuie să le facă faţă în mod curent, este aproape total absorbit de aceste îndatoriri şi astfel, în mod fatal, el se vede obligat a neglija celelalte atribuţii, cu mult mai importante şi anume dle a conduce şi de

103 a îndruma în mod efectiv şi permanent, acţiunea sanitară de pe teren. Acest inconvenient, astăzi atât de dăunător serviciului, nu se poate remedia decât creind al doilea post de medic de judeţ ajutor, care poate fi ocupat şi de un fost medic de circumscripţie, rutinat în chestiunile administrative şi însărcinat anume cu executarea acestor îndatoriri. O altă complectare care se impune îni mod categoric este aceia de a avea în cadrul fiecărui serviciu sanitar judeţean câte un medic puericultor,un venerolog şi ftiziolog, pentru conducerea şi executarea pe teren a luptei împotriva mortalităţii infantile a veneriilor şi tuberculozei, principalele probleme de sănătate publică ale mediului nostru rural. Aceşti medici specialişti vor activa prin rotaţie în cadrele caselor de sănătate şi de ocrotire de la reşedinţa plăşilor sanitare şi a circumscripţiilor sanitare rurale, dând consultaţiuni periodice, executând tratamente şi îndrumând activitatea medicilor de circumscripţie în domeniul specialităţilor respective. Necesitatea introducerii medicului specialist în activitatea sanitară rurală, se impune astăzi în mod categoric pentru a eşi din faza empirismului dăunător şi pentru a face ca. activitatea serviciului nostru sanitar să câştige consistenţă, să devină reală şi competentă, dar mai ales să ajungă la o eficienţă cât mai optimală. In acest scop, se pot utiliza, fie medicii numiţi în posturi bugetare în cadrul serviciului sanitar judeţeari,, fie medici cu contract pentru un anumit număr de deplasări lunare, sau medicii de specialitate dela ambulatoriile policlinice urbane, care dispun de suficient timp liber pentru deplasările necesare în judeţ. Pe lângă serviciul sanitar judeţean va funcţiona şi un oficiu de ocrotire judeţean pentru toate problemele de ocrotire şi asistenţă socială, atât din meldüul rural, cât şi din oraşele nemunicipii; o eforie sanitară judeţeană şi o comisie de autorizări, pentru strângerea şi administrarea fondurilor sanitare judeţene. Ca instalaţii tehnice, fiecare serviciu sanitar judeţean va trebui să dispună de cel puţin câte o echipă mobilă de desinfecţie şi deparazitare, (autoetuvă) pentru combaterea epidemiilor grave şi unul sau mai multe dispensare mobile pentru întreprinderea de acţiuni sanitare extraordinare in comunele mai înde-

104 pariate şi mai expuse ale judeţului, care nu dispun incă de instituţii şi servicii sanitare permanente. In afară de aceasta, este necesar ca fiecare serviciu sanitar judeţean să dispună de câte 1 2 autoambulanţe pentru transportul bolnavilor şi autoturismele necesare pentru transportul medicului şef de judeţ, a medicilor specialişti dela centru şi a revizoarei de ocrotire, pentru executarae deplasărilor de serviciu obligatorii pe teritoriul judeţului. Asigurarea mijloacelor dle deplasare permanentă pentru personalul tehnic este o necesitate absolută, fără de care serviciul nu se poate executa in condiţiuni bune şi de aceia insistăm şi la acest loc asupra importanţei deosebite pe care o comportă realizarea acestui deziderat. De serviciul Sanitar Judeţean, vor depinde din punct de vedere ierarhic: plăşile sanitare, circumscripţiile sanitare rurale, cum şi toate instituţiile şi serviciile sanitare şi de ocrotire rurale sau urbane de pe teritoriul judeţului, in afară de acelea care se găsesc pe raza municiupiului şi care vor depinde direct de servic ul sanitar municipal. Pentru acţiunea de coordonare şi colaborare necesară, în fiecare judeţ va funcţiona un consiliu de igienă judeţean comun, pentru judeţ şi municipiu, având menirea de a contribui la iinlohegarea acţiunei sanitare şi de ocrotire şi la buna îndrumare şi funcţionare a tuturor instituţiilor şi serviciilor sanitare din judeţ şi municipiu. Serviciul sanitar judeţean reorganizat astfel, va deveni un organ; viu şi capabil de a conduce şi îndruma în cele mai bune condiţiuni vieaţa şi activitatea sanitară a judeţului, atât din punct de vedere tehnic, cât şi ad-tiv, şi va putea face faţă în mod optimal multiplelor şi variatelor îndatoriri ce-i sunt înoredînţaite. SEVÎCIUL SANITAR MUNICIPAL Serviciul Sanitar Municipal îşi redobândeşte vechea independenţă fiind pus din nou pe picior de egalitate cu serviciul sanitar judeţean. Fiecare Serviciu sanitar municipal va fi condus de un medic şef de municipiu, egal în grad cu medicul şef de judeţ şi recrutat după aceleaşi criterii, dintre cei mai destoinici medici igienişti. Preconizăm ca Serviciul Sanitar municipal să nu mai fie

105 împărţit pe circumscripţii sanitare urbane, care s'au dovedit inactive şi ineficiente din punct de vedere preventiv, ci pe ramuri de specialitate, fiecare medic de oraş având în atribuţia sa câteva 'din problemele principaile de a căror rezolvire depinde bunul mers al sănătăţii publice din cuprinsul municipiului. Propunem următoarea grupare pe ramuri de specialitate: Igiena şi Salubritatea Publică; Igiena Industrială; Igiena Şcolară; Boli infecţioase şi boli sociale; Nutriţie; Ocrotire şi Asistenţă, pentru fiecare specialitate funcţionând câte un medic igienist pe deplin familiarizat cu aceste probleme. Activitatea medicilor igienişti pentru fiecare specialitate se va extinde pe raza întregului municipiu, având la /dispoziţie şi personalul sanitar şi de ocrotire auxiliar necesar, îndeosebi pentru problemele de ocrotire şi de asistenţă, pentru controlul alimentelor şi beuturilor şi pentru combaterea epidemiilor. Ca instituţii va trebui să funcţioneze în fiecare municipiu unul sau mai multe ambulatorii policlinice cu servicii pe specialităţile principale, aceste instituţii având atribuţii în primul rând preventive, dar şi de asigurare a tratamentului medical ambulant îni cazurile indicate. In cadrele ambulatoarelor policlinice vor funcţiona pe lângă serviciile de specialitate: puericultura, tuberculoză, boli venerice, stomatologie, neuropsihiatrie şi oto-rino^iaringologie iş câte 1 2 medicii pentru vizitele şi tratamentul la domiciliu a. bolnavilor lipsiţi de mijloace. Aceşti medici curativi, cari astăzi lipsesc, vor umplea un gol bine simţit în organizaţia sanitară municipală, putând asigura as'stenţa medicală la domiciliu a lumei suferinde şi fără mijloace şi făcând în acelaş timp legătura atât dé utilă şi de necesară între familiile dependente şi între ambulatorul policlinic. Pe lângă fiecare serviciu sanitar municipal va funcţiona şi câte un oficiu de ocrotire municipal, având menirea de a rezolvi toate problemele locale de ocrotire şi asistenţă socială. Oficiul de ocrotire municipal va fi condus de medicul igienist însărcinat cu aceste probleme şi va fi ajutat de asistente sociale, care se vor ocupa de redresarea familiilor desorganízate şi de asistenţa diferitelor categorii de dependenţi fizici, psihici sau sociali şi de surori de ocrotire, care se ocupă de familiile normale, acţionând cu deosebire în domeniul educaţiei în igienă şi a combaterii mortalităţii infantile.

106 Va mai funcţiona câte o eforie sanitară municipală si o comisie de autorizări, pentru strângerea şi ad-trarea fondurilor sanitare locale. Tot. de Serviciul Sanitar Municipal vor trebui să depindă din punct de vedere ierarhic şi toate instituţiile şi aşezămitnltele de asistenţă medicală şi de ocrotire de pe raza municipiiului. Serviciul Sanitar Municipal astfel reorganizat va fi capabil să desfăşoare o activitate vastă şi bine închegată în domeniiul preventiv şi va puea rezolvi în cele mai bune condiţiuni toate problemele de ocrotire şi asistenţă socială, cum şi pe acelea din domeniul medianei curative. PLASA SANITARĂ Este o constatare dureroasă pe care trebuie să o facem mereu, că până acum acţiunea serviciului nostru sanitar public, nu a putut influenţa în mod simţitor mersul sănătăţii publice şi astfel România continuă să aibă cea mai urcată cifră de mortalitate generală şi mortalitate infantilă din Europa, iar morbiditatea şi mortalitatea prin boli sociale şi înfecţioase, deasemenea ne situează între ţările cele mai înapoiate din punct de vedere sanitar. Cauza principală a acestei 1 situaţii profund) dăunătoare şi într'o anumită măsură foarte ruşinoasă este, că serviciul nostru sanitar pe lângă că e însuficilent ca extensiune şi lipsit de sistem şi coeziune, el se ocupă aproape exclusiv de acţiunea reparatorie de medicină curativă, neglijând în fapt preocupările de ordin preven'tiv. Realitatea crudă este că noii- încă nu am reuşit să avem un serviciu preventiv propriu zis, începuturile modeste şi timide care s'au făcut în aceasta direcţie, rămânând mereu în faza lor iniţială de experimentare şi nereuşind încă să se închege într'un adevărat sistem de organizare şi acţiune. Deşi şcoala igienică dela Cluj a militat neîntrerupt pentru realizarea unei organizaţii sistematice de medicină preventivă, care în ţările învecinate s'a introdus mai demult, cu ajutorul preţios al Fundaţiei Rockefeller, dând cele mai bune rezultate, şi cu toate că Legea Sanitară şi de Ocrotire din 1930, prevede şi pentru România înfiinţarea şi punerea în funcţiune a unui asemenea sistem de organizare, totuşi trebuie să constatăm încă odată, ca până în prezent s'a făcut extrem de puţin în aceasta direcţie

107 şi încă nu dispunem de un serv'ciu sanitar preventiv sistematic şi bine organizat. Consecinţa de neînlăturat a acestei situaţii este, că mersul sănătăţii publice din ţara noastră a continuat să evolueze pe linia sa tradiţională, menţinându-ne într'o stare dezastruoasă şi extrem dé îngrijorătoare. Cele câteva plăşi sanitare care au luat fiinţă în mod sporadic în diferite regiuni ale ţării ca unităţi de activitate preventivă, nu au fost puse nici ele în situaţia de a putea adtiva în cond'ţiuni corespunzătoare şi astfel importanţa lor a rămas mai mult simbolică, iar efectul acţiunei lor asupra sănătăţii publice, a rămas limitată numai la regiuni izolate şi foarte reduse ca întindere. Este incontestabil că s'a comis o neglijenţă condamnabilă, lăsându-se mereu pe planul al doilea problema plăşilor sanitare, care constitue nucleul de bază al întregului sistem de medicină preventivă din mediul rural şi astfel nu am reuşit încă să ne înjghebăm o organizaţie solidă şi viguroasă de medicină preventivă. Credem că a sosit momentul cel din urmă când trebuie să rupem definitiv cu tradiţiile care nie încătuşează orice iniţiativă creatoare; să ne eliberăm de unele prejudecăţi prin nimic întemeiate şi să adoptăm şi noi sistemele oare sau dovedit nu numai eficiente dar direct salvatoare, în toate ţările în care s'au introdus, Organizaţia plăşilor sanitare, ca centre active de mediană preventivă, se găsesc în plin progres şi îmltr'o stare de înflorire în Rusia Sovietică, în Polonia, în Ungaria, Jugoislavia, Bulgaria şi Grecia, nemai vorbind de ţările Abglo-Saxone şi îndeosebi de America de Nord care este patria de origină a acestui sistem de organizare şi acţiune preventivă. Avem datoria să adoptăm în mod integral acest sistem de atâtea ori verificat în atâtea ţări şi potrivindu-l pe măsura nevoilor şi posibilităţilor din ţara noastră, să ieşim din faza de tatonare şi experimentare şi să-l generalizăm pe cuprinsul întregii ţări. Ne trebuie pentru toată ţara un număr de aproximativ 300 plăşi sanitare, din care azi avem în funcţiune, în mod incomplet ab : a 10 15, care sunt încadrate parţial cu personalul tehnic necesar. Dacă în fiecare an sar pune în funcţiune uni număr de câte dle plăşi sanitare noui, în termen de 10 ani vom putea avea îtn mod real o organizaţie completă de medicină preventivă pentru toate regiunile rurale ale ţării şi vom puitea así-

108 gura o acţiune preventivă sistematică şi eficientă, în cele mai bune condiţuni. Pentru aceasta ne trebuie însă o voinţă hotărâtă şi energică de a înfrânge toate dificultăţile; ne trebuie mijloace materiale suficiente, dar mai ales trebue să ne pregătim şi să ne recrutăm personalul tehnic de specialitate necesar. Dacă factorii de conducere ai Ministerului Sănătăţii, vor persevera cu energie în dorinţa de realizare înltegrală a acestei organizaţii preventive, Statul şi autorităţile locale vor pune la dispoziţie mijloacele materiale necesare pentru înfiinţarea instituţiilor şi procurarea instalaţiilor tehnice necesare, iar Institutele de Igienă şi Sănătate Publică, în colaborare cu Facultăţile, db Medicină, vor pregăti prin cursuri speciale, personalul tehnic de specialitate: medici igienişti, medici pueriicu^jpri, ftiziologi, venerologi, surori de ocrotire şi conductori tehnici sanitari. Plasa sanitară este concepută ca o unitate de ad-ţie şi tehnică sanitară având menirea de a coordona întreaga activitate sanitară din cuprinsul ei şi de a organiza, conduce şi executa pe teren, întreaga acţiune da medicină preventivă şi de ocrotire. O plasă sanitară va cuprinde una sau mai multe plăşi adtive, având o populaţie totală de oca locuitori, ea este o unitate sanitară nouă intercalată între Serviciul Sanitar Judeţean şi Circumscripţia Sanitară Rurală, având o misiune de pură acţiune preventivă. Plasa sanitară este condusă de un medic igienist de plasă, specializat în igienă şi medicină preventivă, ajutat de medicii de circumscripţie din cuprinsul plăşii, de medicii de specialitate delà centrul judeţului, de surori de ocrotire, de conductori tehnici sanitari şi de moaşe diplomate. La reşedinţa plăşii, care trebuie să coincidă ou reşedinţa uneia din plăşile ad-tive ce-i aparţin, funcţionează ca Instituţie centrală o Casă de sănătate şi de ocrotire completă, având un dispensar medical cu mai multe camere pentru consultaţii înzestrate cu toate instalaţiile tehnice necesare (Roentgen, laborator pentru analizele curente, instalaţii de stomatologie, etc.) ; o bucătărie de demonstraţie; un cămin de zi pentru copii; o baie populară cu staţie de desinfecţie şi deparazitare şi locuinţe pentru med'icul igienist şi sora de ocrotire-şefă. Pe lângă Casa de Sănătate şi de ocrotire va funcţiona într'un local separat şi o infirmerie permanentă pentru izolarea

109 bolnavilor contagîoşi şi va dispune de instalaţiile tehnice mobile necesare pentru desinfecţii şi deparazitări. La Casa de Sănătate şi de Ocrotire se vor da zilnic consultaţii generale pentru boli curente, iar în anumite zile din săptămână, se vor da consultaţii şi se vor executa tratamente de specialitate penltru tuberculoză, puericultura, boli venerice, stomatologie etc., de către medicii specialişti respectivi judeţeni, care îndeplinesc acest serviciu prin rotaţie, deplasându->se la zile şi ore fixe, conform itinerarului stabilit. Medicul igienist al plăşii, având atribuţii exclusiv de ordin preventiv, va organiza şi conduce pe teren: acţiunea de prevenire şi combatere a bolilor înfectioase şi sociale; va activa în domeniul ridicării igienice şi a salubrităţii localităţilor şi va îndruma acţiunea de propagandă sanitară şi de educaţie în igienă a populaţiei. Surorile de ocrotire, vor activa cu deosebire în domeniul combaterii mortalităţii infantile şi a ridicării culturii igienice a populaţiei, prin vizite sistematice şi periodice la domiciliu, prin participarea lor la consultaţiile de specialitate dela casele de sănătate şi dispensarele rurale, prin activiltatea ce depun în grădiniţele de copii şi în şcolile primare şi prin organizarea şi conducerea efectivă de cursuri de igienă şi gospodărie pentru femei. Conductorii tehniă sanitari, vor înlocui pe foştii agenţi sanitari, activând în domeniul combaterii epidemiilor, a rid'icării igienice a localităţilor şi în domeniul controlului întreprinderilor industriale şi comerciale, îndeosebi a celor ce se ocupă de fabricarea şi comerţul cu al'imenlte şi beuturi. Conductorii tehnici sanitari vor trebui să fie bine pregătiţi în domeniul lucrărilor tehnice elementare de sanitaţie: construiri de fântâni, captări de izvoare, construcţii de latrine, desecări de ape stagnante, canalizări etc, cum şi în domeniul manipulării şi întreţinerii diferitelor aparate de desinfecţie şi deparazitare. Moaşele diplomate se vor ocupa de depistarea, înregistrarea şi observarea la idomjciliu a femeilor gravide; se vor îngriji de prezentarea lor periodică la consultaţiile prenatale şi vor asista la naşteri, ocupându-se de îngrijirea femeilor lehuze. Plasa sanitară astfel concepută devine o unitate sanitară de medicină preventivă în cadrul căruia medicul igienist dirijează întreaga acţiune de medicină preventivă, medicii speciali-

110 şti delà centru participă efectiv pe teren la acţiunea de depistare şi combatere a bolilor sociale principale, făcând în aoelaş timp şi operă activă de asistenţă medicală diferenţiată, iar medicii de circumscripţie, smrorile. de ocrotire, conductorii tehnici sanitari şi moaşele, se încadrează în mod armonios în aceasta activitate, toţi lucrând după un' plan de ansamblu întocmit de medicul igienist al plăşii. Toate instituţiile şi serviciile sanitare şi de ocrotire de pe raza plăşii sanitare, vor depinde din punct 1 de vedere ierarhia de medicul igienist al plăşii oare are drept de control asupra lor. Plasa sanitară va dispune de un fond special pentrc încurajarea şi promovarea diferitelor construcţii publice şi particulare de fântâni rurale igienice, latrine igienidl? captări de izvoare, canalizări şi în general, dleorice lucrări menite să ridice starea de igienă şi salubritate a comunelor. In cadrele plăşii sanitare va funcţiona un consiliu sanitar de plasă, având menirea să coordoneze aqţiunea diferitelor autorităţi şi organe în domeniul sanitar, să iniţieze şi să susţină în general acţiunea de promovare a sănătăţii publice din plasă. Din acest consiliu va face parte medicul igienist, medicii de circumscripţie rurală, medicii specialişti delà centru, sora dle ocrotire şefă, un conductor tehnic sanitar, o moaşe comunală, pretorii, primarii comunelor şi reprezentanţii vieţii publice şi profesionale din plasă. Pentru asigurarea deplasărilor de serviciu ale personalului «tehnic, plasa sanitară va trebui să dispună de un autovehicol propriu care va fi la dispoziţia acestui personal. Prihtr'o acţiune energică şi perseverentă reuşind să punem în funcţiune în fiecare an câte un număr de de plăşi sanitare noui, în termen de 10 ani, vom dispune dle o reţea vastă de unităţi sanitare preventive şi prin ele sănătatea publică din mediul nostru rural va eşi în scurtă vreme din tristla situaţie de astăzi şi va putea cunoaşte şi trăi o epocă de adevărat progres şi înflorire. CIRCUMSCRIPŢIA SANITARĂ RURALĂ Menţinerea sistemului actual al circumscripţiilor sanitare rurale, ca unităţi de acţiune preventivă şi curativă, este o nece-

111 sitate. Câtă vreme opera de asistenţă curativă din mediul rural, nu se va putea asigura prin medici particulari, Statul rămâne obligat să asigure prin organele sale asistenţa medicală a populaţiei şi deci circumscripţiile sanitare rurale vor trebui să îşi menţină caracterul lor mixt de unităţi cu atribuţii curative şi preventive în acelaş timp. Pentru a putea satisface însă în mod corespunzător atât necesităţile de ordin curativ, cât şi acelea de ordin preventiv, este necesar ca circumscripţia sanitară rurală să întrunească următoarele condiţiuni: 1. O circumscripţie sanitară trebuie să fie compusă dl'nitr'un număr mic de comune, sate şi cătune, având o cifră maxmă de 5000 locuitori. In regiunile cu o densitate de populaţie mică, având sate şi cătune resfirate pe o întindere mare, cum este adeseori cazul în regiunile muntoase, circumscripţia sanitară rurală poate avea şi o cifră de populaţie mai redusă de locuitori, după cum în regiunile dens populate o circumscripţie sanitară va putea fi compusă şi numai din 1 2 comune, având o populaţie de cea locuitori. Este de mare importanţă a se fixa sediul circumscripţiei, în comuna cea mai mare şi care are cele mai bune căi de legătură cu celelalte comune, constituind şi un centru spre care converg diversele interese de altă natură ale populaţiei din comunele învecinate. 2. Este o necesitate absolută ca la sediul circumscripţiei sanitare să existe ca instituţie de bază o Casă de sănătate şi de ocrotire, fie în local propriu, fie în local închiriat, având: a) Un dispensar medical pentru consultaţii, b) Un salon pentru maternitate rurală, c) Baie populară cu deparazitare, d) Locuinţe pentru medic şi sora de ocrotire. Este preferabil ca aceste unităţi să se găsească în acelaş local, anume construit în acest scop; în caz de nevoie, ele pot însă funcţiona şi în localuri separate, închiriate sau puse la dispoziţie de autorităţile locale. Insistăm în mod deosebit asupra necesităţii de a se asigura o locuinţă corespunzătoare medicului şi sorei de ocrotire, deoarece lipsa acestei locuinţe este de cele mai multe ori cauza principală că multe circumscripţii ră-

112 mân mereu neocupate sau lipsite de prezenţa titularilor respectivi. Acolo unde sediul circumscripţiei se suprapune sediului plăşii sanitare, va funcţiona o singură casă de sănătate şi de ocrotire completă, satisfăcând nevoile ambelor unităţi sanitare. 3. Este de asemenea indispensabil necesar ca circumscripţia sanitară care adeseori este foarte îndepărtată de centrele medicale, să dispună de instalaţiile tehnice strict necesare atât pentru acţiunea curativă, cât şi pentru aceia de ordin preventiv. Medicul sanitar de circumscripţie şi personalul sanitar ajutător, trebuie să fie bine înarmat cu utilajul tehnic necesar, pentru a putea face faţă în mod corespunzător, tuturor cerinţelor locale, fără să fie avizaţi la ajutor din afară, care adeseori se poate da numai ci mari întârzieri. Deasemenea este indispensabil necesar ca circumscripţia sanitară să, dispună de un mijloc de transport în natură, trăsură cu cal, motocicletă sau autoturism, pentru deplasările de serviciu. 4. Fiecare circumscripţie sanitară rurală trebuie să fie încadrată cu personal sanitar suficient: un medic sanitar de circumscripţie, cel puţin o soră de ocrotire la sediul circumscripţiei, câte un conductor telhnic sanitar pentru maximum 3000 de locuitori şi câte o moaşe diplomată pentru fiecare comună rurală. Idealul spre care trebue să tindem este ca pentru fiecare colectivitate de locuitori să avem câte o soră de ocrotire, un conductor tehnic sanitar şi o moaşă diplomată. 5. întreg personalul tehnic al circumscripţiei trebuie să lucreze după un program de activitate întocmit de medicul igienist al plăşii şi după un itinerar lunar fix pentru fiecare comună, sat şi cătun. Respectarea itinerariului fix lunar şi executarea cât mai promptă a programului de activitate, este o obligaţie de serviciu dintre cele mai importante pentru întregul personal sanitar din circumscripţie, O poblemă uneori dificilă este delimitarea atribuţiilor şi a razei de activitate a personalului auxiliar, fiind foarte necesar să se elimine suprapunerea de atribuţii şi prin aceasta să se evite pe de o parte risipa de muncă şi de energie, iar pe de altă parte, neînţelegerile care se pot ivi în sânul personalului. Este o problemă şi mai dificilă stabilirea obligaţiilor pe

113 care personalul medical şi sanitar din cuprinsul circumscripţiei trebuie să le presteze cu precădere şi în mod gratuit, delimitându-se de acelea pentru care sunt în drept de a fixa şi pretinde diferite onorarii din partea, populaţiei. Problema este astăzi reglementată prin decizii ministeriale, totuşi experienţa ne dovedeşte că reglementarea nu este suficientă deoaree zilnic se produc denunţuri şi reclamaţiuni, oare supuse diferitelor anchete, adeseori ne arată că nu se poate face o delimitare judicioasă şi perfect aplicabilă în această materie. Se pune deci în mod categoric întrebarea dacă medicul sanitar trebuie să aibe dreptul de a încasa onorarii, s'au dacă funcţia sa îl obligă la un serviciu complect gratuit, fie că este vorba de o acţiune pur preventivă, fie că este vorba de acţiuni mixte, sau pur curative? Dată fiind situaţia generală a ţărănimiii noastre, cu mentalitatea care este dominantă în păturile rurale şi dată fiind dificultatea, de cele mai multe ori chiar imposibilitatea, de a separa în mod apsolut o acţiune preventivă de una curativă, şi însfârşit şi din cauza numeroaselor abuzuri care se fac în acest domeniu, mulţi dintre medicii noştri de circumscripiţie fiind mai mult medici practicieni şi numai într'o foarte redusă măsură şi medici sanitari cu atâtea atribuţi şi îndatoriri oficiale, noi pledăm pe lângă introducerea unei copmlete gratuităţi a oricărei activităţi medicale şi sanitare a medicilor sanitari şi a întregului personal de ocrotire şi sanitar auxiliar. In schimb însă cerem în mod categoric o salarizare justă, şi echitabilă pentru întreg personalul din serviciul sanitar public, care îşi pune la dispoziţia colectivităţii întreaga sa pricepere şi energie şi întreg timpul de care dispune, ne mai având nici o altă sursă de câştig. Credem în mod hotărît, că numai astfel se va putea rezolvi în mod definitiv această problemă spinoasă, care a dat în trecut şi va da mereu şi în viitor, nu numai prilej de abuzuri şi neînţelegeri, ci va constitui întotdeauna şi un obstacol serios în cálela realizării unui serviciu sanitar rural activ şi eficient, în toate sectoarele sale de activitate. Ca un stadiu de tranziţie, s'ar putea admite ca în anumite zile şi în anumite ore, medicii sanitari de circumscripţie să poată face şi practică particulară, tot restul timpului fiind însă în mod complet la dispoziţia serviciului. In acest caz este necesar să se

114 introducă şi să se execute un control mai frecvent şi mai temeinic din partea autorităţilor ierarhice imediat superioare. Ne dăm seama că această propunere va fi înitâmpinată cu ostilitate din partea multor medici şi că se vor putea aduce şi multe argumente împotriva ei, totuşi convingerea noastră nestrămutată este, că numai astfel ne vom putea elibera dle unele din vestigiile dăunătoare ale trecutului şi vom putea transforma serviciul sanitar de circumscripţie într'un serviciu activ şi eficient în folosul sănătăţii publice. 6. O altă inovaiţie pe care o propunem esite instituirea în fiecare circumscripţie sanitiară rurală a unui sfat sanitar al circumscripţiei, compus din medicul igien'st al plaşii sanitare, medicul circumscripţiei, personalul sanitar şi de ocrotire şi reprezenitanţii autorităţilor şi a vieţii publice profesionale locale. Acest sfat sanitar sar întruni trimestrial şi va desbate toate problemele sanitare şi de ocrotire ale circumscripţiei, stabilind programe de. realizări şi asigurând pentru executarea lor, colaborările necesare. Credem că aceste sfaturi şi consilii sanitare, regionale, judeţene, de plasă, de circumscripţie şi comună, vor avea darul să producă nu numai un curent viu de interes al publicului faţă de problemele sanitare, dar că ele vor şi contribui într'o largă măsură la rezolvarea problemelor sanitare prin cooperarea activă a tutuor factorilor locali. In cadrele circumscripţiei sanitare se vor organiza şi unele instituţii sezoniere, puse în serviciul acţiunei de medicină prevenitivă. Amintim în primul loc căminele de zi, pentru copii preşcolari, care se. pot improviza uşor în decursul verii, în localurile libere ale şcolilor primare, sub conducerea surorii de ocrotire sau a învăţătoarei. La fel se vor putea organiza în sezonul de iarnă şcoli sau cursuri de igienă sau gospodărie pentru viitoarele mame tot sub conducerea surorilor de ocrotire. Aceste două institujţii temporare şi sezoniere, se pot organiza fără mari dificultăţi şi fără sacrificii materiale prea mari, în condiţii destul de bune şi prin ele se pot obţine rezultate dintre cele mai favorabile. Circumscripţiile sanitare rurale reorganizate astfel şi sporite până la proporjţia medie de maximum 5000 locuitori pentru o dircumscripţie, vor constitui unităţi sanitare active şi eficiente,

115 putând rezolvi, în cele mai bune condiţiuni, variatele probleme sanitare ale mediului nostru rural. Pentru încadrarea tuturor circumscripţiilor noastre sanitare cu personalul medical necesar, va trebui să se aplice cel puţin pentru o serie de ani în mod categoric dispoziţia din Legea pentru organizarea sanitară a Statului, care obligă pe toţi medicii tineri ca după obţinerea titlului >dle doctor în medicină, să funcţioneze timp de cel puţin 2 ani ca medici sanitari în mediul rural. SERVICIUL SANITAR COMUNAL Până în prezent dispunem de foarte puţine comune rurale care să aibă un serviciu sanitar propriu, unitatea sanitară cea mai mică fiind circumscripţia snitară rurală. Majoritatea comunelor noastre nu dispun de nici o instituţie sanitară şi de nici un fel de personal sanitar, populaţia trebuind să recurgă pentru orice ajutor medical la organele circumscripţiei, cari, în actuala noastră organizaţie, lipsită de mijloace rapide de acţiune şi cu un personal redus, nu le poate da acest ajutor decât tardiv şi adeseori în mod insuficient şi în cele mai precare condiţiuni. De aceia este necesar şi se impune în mod categoric ca fiecare comună rurală să albă cel puţin un post sanitar după modelul acelora care funcţionează cu rezultate excelente în Rusia Sovietică. Un asemenea post sanitar este constituit dintr'un mic dispensar cu baie populară, unde în anumite ore din zi este prezent fie medicul comunal, fie un personal sanitar sau de ocrotire auxiliar, care va fi la dispoziţia populaţiei pentru orice nevoi de ordin sanitar şi de ocrotire. Postul sanitar va fi condus de medicul comunal acolo unde există, sau de sora de ocrotire, iar în lipsa lor de conductorul tehnic sanitar sau de moaşa comunală. Acest personal va da prim ajutor sanitar în toate cazurile de boală, va înregistra în mod conştiincios cazurile ce i se semnalează, sau pe acelea pe oare le depistează din proprie iniţiativă, veghează la starea igienică şi a salubrităţii din comună, execută izolările şi desinfecţiile necesare în caz de boli infecţioase şi informează în mod regulat pe medicul circumscripţiei asupra tuturor constatărilor făcute. Odată pe săptămână, în

116 orele fixate pentru vizita medicului de circumscripţie, îl asistă pe acesta la consultaţiile medicale dela dispenzar şi acelea dela domiciliu şi execută apoi prescripţiile şi îndrumările ce i sau dat de medic. Va exista astfel în fiecare comună, ori cât de îndepărtată, o mică instituţie sanitară şi un personal sanitar calificat, pentru cazurile de urgenţă şi pentru supravegherea şi executarea prescipţiilor medicului de circumscripţie, făcându-se astfel o legătură activă şi permanentă între serviciul sanitar de crcumscnpţie şi între populaţia din comună. In afară de aceasta, tot după modelul existent în Rusia Sovietică, socotim că este necesar să se iinitroducă şi la noi organizaţia aşa numitelor vecinătăţi sanitare, fiecare grup dje câte 20 gospodării ţărăneşti constituind o vecinătate, având în frunte un împuternicit sau responsabil Sanitar, recrutat dintre cei mai capabili gospodari ai vecinătăţii respective. Aceşti împuterniciţi sau responsabili sanitari se vor alege dintre cei mai destoinici; cetăţeni ai comunei şi vor primi o instrucţie specială prin cursuri de scurtă durată, care se pot organiza cu uşurinţă Ia sediul fiecărei plăşi sanitare. Rolul acestor împuterniciţi sau responsabili sanitari este supravegherea din. punct de vedere sanitar a vecinătăţii, semnalarea din timp a ori cărui caz de boală, iniţierea şi supraveghere diferitelor lucrări dta ameliorare igienică a locuinţelor din vecinătate şi supravegherea executărei prescripţiilor şi dispoziţiilor date de medic cu ocaziunea diferitelor sale vizite de pe teren. Responsabilul sanitar lucrează în legătură directă cu postul sanitar comunal şi face parte de drept din sfatul sanitar al comunei. Acest sfat sanitar se întruneşte odată pe lună sub prezidenţia medicului de circumscripţie, şi din el face parte personalul sanitar şi de ocrotire din comună, responsabilii sanitari ai vecinătăţilor şi conducătorii autorităţilor administrative, şcolare şi eolesiastice din ficare comună. Rolul sfatului sanitar comunal este promovarea tuturor problemelor în legătură cu sănătatea şi salubritatea publică şi stabilirea colaborărilor necesare pentru executarea aqţiunei de ridicare iginică a localităţii şi de promovare a sănătăţii locuitorilor. Credem că aceste instituţii sanitare comunale noui oare în U. R. S. S. au dat rezultate dintre cele mai bune, este necesar

117 să se introducă şi la noi fără nici o întârziere, ele putând contribui în mod efectiv la progresul igienic şi sanitar al comunelor noastre rurale. INSTITUŢIILE ŞI PERSONALUL NECESAR REORGANIZĂRII SANITARE încă nu există, o serie întreagă de instituţii sanitare noui, iar altele existente, este necesar, să fie transformate şi adaptate ntouilor cerinţe. In afară de aceasta, se mai impune ca, să se pregătească treptat personalul tehnic necesar pentru încadrarea tuturor instituţiilor şi serviciilor sanitare cu personal bine pregătit pentru importanta misiune ce-i este încredinţată. Vom enumera în cele ce urmează în mod succint aceste necesităţi de ordin material şi personal, începând! eu comuna rurală şi terminând cu Inspectoratul General Sanitar. 1. In primul rând este necesar să se construiască sau să se adapteze într'un local existent, în fiecare comună rurală un mic dispensar cu baie populară, comunele trebuind animate în această direcţie printr'o campanie de propagandă bine susţinută şi trebuind ajutate efectiv de judeţ şi Stat, acolo unde resursele locale sar dovedi insuficiente. In fiecare comună rurală trebuie să asigurăm funcţia permanentă a cel puţin unei moaşe diplomate, iar dacă este posibi şi a unui conductor tehnic sanitar şi soră de ocrotire. 2. In al doilea rând ste necesar ca la sediul fiecărei circumscripţii sanitare rurale, să existe câte o Casă de sănătate şi de ocrotire cu locuinţă pentru medic şi sora de ocrotire. Ca personal, este necesar să funcţioneze în mod premanent la sediul circumscripţiei un medic sanitar de circumscripţie cu funcţie integrală la Stat; o soră de ocrotire, un conductor tehnic sanitar şi o moaşă diplomată. Mai este necesar ca acest personal să fie bine salariat, să beneficieze de toate înlesnirile de trai posibile şi să dispună de un mijloc propriu de transport permanent pentru deplasările de serviciu. 3. La reşedinţa fiecărei plăşi sanitare este necesar să se

118 pună în funcţie câte o Casă de sănătate şi de ocrotire completă cu un pavilion de izolare a bolnavilor infecţioşi şi locuinţă pentru medicul igienist, medicul circumscripţiei şi sora de ocrotire şefă à plăşii. Construirea caselor de sănătate şi de ocrotire delà reşedinţa plăşilor sanitare este o necesitate de primul rang care trebuie satisfăcută prin contribuţia -largă a autorităţilor locale şi cu ajutorul efectiv al Statului. Instalaţiile tehnice necesare se vor procura de Ministerul Sănătăţii, după un tip-standard fixat <d)e minister atât pentru plăşile sanitare, cât şi pentru casele de sănătate şi de ocrotire delà circumscripţiile sanitare şi pentru dispensarele cu baie delà posturile sanitare comunale. Plasa sanitară trebuie încadrată cu un medic ilgienist de plasă, o soră de ocrotire şefă, un conductor tehnic sanitar şi un secretar de birou. Pentru serviciul de consultaţii pe specialităţi, trebue să se asigure colaborarea permanentă a numărului necesar de medici specialişti delà centru. Personalul sanitar de plasă având o funcţie pur preventivă, trebuie să fie bine retribuit, să dispună de instalaţiile tehnice necesare şi de mijloace de transport în natură permanente pentru deplasările de servciu. 4. Pregătirea personalului tehnic necesar este o îndatorire a Ministerului Sănătăţii. Formarea medicilor igienişti de plasă se poate face prin cursuri de specializare cu durata de un an de către Institutele de igienă şi sănătate publică din centrele universitare, iar pregătirea şi formarea numărului necesar de specialişti pentru puericultura, ftiziologie, boli venerice şi stomatologie, rămâne o îndatorire a facultăţlor noastre de medicină şi a marilor spitale 'din. ţară. Mai este necesar ca medicii sanitari de ciroiirnscripţie să urmeze din 5 în 5 ani cursuri de perfecţionare în igienă, puericultura, ftiziologie şi boli venerice, de câte 3 luni, în centrele universitare, sub conducerea Institutelor de igienă şi sămlătate publică. Pentru formarea şi pregătirea numărului necesar de surori de ocrotire, pe lângă actualele institute de surori, mai trebuie înfiinţate şi altele, în priinfcipalele centre medicale ale ţării, pentru a putea pregăti astfel în fiecare an un număr cât mai mare de asemenea personal atât de necesar serviciului nostru pre-

119 ventiv. Propunem, ca în Institutele pentru surori de ocrotire să se primească în viitor eleve cu o> şcolaritate de bază de minimum 4 cl. liceu teoretic şi cu aptitudini personale pentru misiunea de soră. Stăruim însă în modul cel mai insistent ca să se stabilească pentru surorile de ocrotire o salarizare echitabilă şi să li se asigure diferite avantagii materiale pentruca astfel să aibă asigurată o existenţă onorabilă. Cu salarizarea foarte slabă de astăzi riscăm ca în viitor să nu se mai prezinte candidate pentru această profesiune care este atât de necesară serviciului nostru sanitar preventiv. Delasemenea trebuie să se asigure surorilor de ocrotire mijloacele de transport în natură, in acest scop cele mai potrivite şi mai ieftine mijloace fiind bicicletele sau motocicletele. Actualele şcoli de agenţi sanitari trebuie radical transformate şi sporite ca nlumăr, ele având menirea să pregătească în viitor conductori tehnici sanitari bine iniţiaţi şi pregătiţi pentru lucrările tehnice de sanitaţie şi pentru manipularea diferitelor instalaţii de desinfecţie şi deparazitare. * * * Suntem convinşi să realizarea programului de reorganizare sanitară schiţat, este perfect realizabil în termen de cel mult 10 ani, daca Ministerul Sănătăţii şi alături de el Corpul medical al ţării, vor depune stăruinţe suficiente pentru ca Statul şi autorităţile locale să aducă sacrificiile materilae necesare şi să colaboreze activ la realizarea lui. Deasemenea suntem convinşi că acest program de reorganizare odată înfăptuit, nu va întârzia să dea rezultatele dorite şi aşteptate pentru propăşirea sănătăţii publice româneşti. Pătrunşi de aceste convingeri, întemeiate pe o îndelungată experienţă şi pe o temeinică cunoaştere a realităţilor dini ţara noastră, supunem pe aceasta cale programul schiţat şi în liniile lui generale acceptat după discuţii ample şi de Secţia medicală şi bîiopolitică a Astrei" din Sibiu, discuţiei Corpului nostru medical şi sanitar şi aprecierei organelor de conducere a Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.

120 ORGAMIZATiA SAHITARÀEXTERIOARA MINISTERULSÀNÂTÀTH ŞlOCROTIRILORSOCIALE INSPECTORATELE GENERALE SANITARE DIN CENTRELE UNIVERSITARE INSPECTORII SAniTARI DE CONTROL COMISIA REGIONALA DE APEL COMISIA JE NUMIRI Şl ÎNAINTĂRI DEPOZIT REG. DE MATERIALE SAtl. I COnSILIUL SAP1ITAR REGIQMAL INSTITUTELE OE IGIENĂ Şl SĂNĂTATE PUBLICA DIN CENTRELE UNIVERSITARE LABORATOR REGIONAL DE I6IEMĂ [ECHIPE MOBILE DE RADIOLOGIE TREMURI-BAIE MUZEU OE IGIENA I ISERVICIUL SANITAR JUDEŢEĂŢJ^ ^jfj^a jserviciulsariltar MUNICIPAL] OFICIUL OE OCROTIRE 3UDETEAM EFORIA SAMITARÄ JUDETEAMÀ COMISIA DE AUTORIZĂRI ECHIPE MOBILE DE DEZ1NFECTIE DISPENSARE MOBILE SERVICII Şl INSTITUŢII SAflITARE DIM ORAŞELE MEMUMICIPII OFICIUL DE OCROTIRE MUNICIPAL EFORIA SANITARA MUMICIP. COMISIA DE AUTORIZĂRI SERVICII PE SPECIALITĂŢI INSTITUŢII SANITARE Şl PE OCROTIRE OIN MUMIClPlI P L A S A S A N I T A R Ă CASA DE SĂNĂTATE Şl OCROTIRE INFIRMERIE DE IZOLARE CONSILIUL SANITAR DE PLASĂ CONSULTAŢII OE SPECIALITATE INSTITUŢIILE SANITARE DIN PLASĂ CIRCUMSCRIPŢIA SANITARĂ RURALA] CASA DE SĂNĂTATE Şl OCROTIRE MATE RP1ITATE RURALĂ SFATUL MEDICAL AL CIRCUMSCRIP. ~T~ POST SANITAR COMUMAL DISPENSAR CU BAIE SFAT SANITAR COMUNAL I VECiriATÂŢI SArHTARE~

121 Fundaţia Rockefeller PETRU de RAMNEANTU Generozitatea, fiind una din multele şi alesele calităţi ale Naţiunii americane, explică numărul mare de fundaţii care există în Statele Unite. Iniţiativa privată asociată şi aceea a familiilor izolate, care au înţeles durata lor de o simplă verigă în şirul lung al generaţiilor omenirii, s'a manifestat frecvent în timp, dens în spaţiu şi abundent în sacrificii. Responsabilitatea prevederii a aprins, şi în cel mai izolat 1 colţ de vieaţă din Statele Unite, flacăra sentimentului altruist. Pe tărâm religios, în câmpul educaţiei, în promovarea ştiinţelor şi artelor şi mai ales în domeniul conservării sănătăţii şi bunei stări a populaţiei americane şi a celei din lumea întreagă, există o întrecere în crearea de fundaţii. Tânăra Naţiune americană s'a înrădăcinat în pământul Lumii noi, făurindu-şi un destin propriu, nu atât fiindcă a fost atrasă de forţa chimiotactică a cenuşii eroilor ei stinşi, pe care nu o are atât de veche şi intensă ca Neamurile surori mai în etate din Europa, ci graţie instituţiilor puse în serviciul educaţiei, sănătăţii publice şi asistenţei sociale a populaţiei actuale şi a celei în devenire. Astfel, dacă luăm în mână almanahul fundaţiilor americane, găsim că, după anul 1900, au fost admise să funcţioneze oficial 73 de fundaţii, după 1910 alte 54, iar după 1920 încă 26. Spicuind din acestea câteva care se bazează pe un fond mai mare de 10 mii. $ ne permitem să evidenţiem unele din scopurile urmărite de ele. Fundaţia Andrew Carnegie, întemeiată la 1901, activează pe baza unei sume de 350 mii. $, pentru promovarea învăţământului, artelor şi a ştiinţei. Numai pentru pensiile profesorilor şi a văduvelor lor, în 27 de ani, a plătit peste 23, $. Fondul Milbank Memorial, întemeiat în 1905, prevede 10 mii. $ pentru asistenţa copiilor şi sănătatea comunităţilor în general. *) Conferinţă ţinută, în cadrele Asociaţiei Romàno-Americane din Ardeal", la 14 Martie 1945, în sala festivă a Prefecturii Judeţului Sibiu.

122 D-na Russell Sage, în 1907, a pus bazele unei fundaţii pentru sociologie. D-na S. V. Harkness, în 1918, înfiinţând Fondul Commonwealth, a donat 38 mii. $ pentru probleme de igienă, sănătatea copilului şi pentru opere sociale. J. B. Duke a donat 40 mii. S pentru Universitatea din Carolina-de-Nor'dj, care îi poartă numele. Milton S. Hershey a dat 40 mii. $ pentru întemeierea unei oase industriale şi a unei şcoli în Hershey, Pa. Fundaţia Kresge, în 1924, şi-a deschis larg porţile, prin suma de 22, $ pentru scopuri de binefaceri. Fundaţia Huntington din San Marino, Ca., consistă din bunuri, cărţi, obiecte de artă în valoare de 50 mii. $ In continuare am mai putea aminti încă multe nume-legate de fundaţii mari. Dar în afară de acestea, care au obiective multiple, mai sunt încă altele, foarte multe, din ale căror fonduri funcţionează numai câte o singură instituţie: o Universitate; un muzeu; o clinică;^mi spital; un azil; o bibliotecă; un dispensar; o înzestrare interioară de chirurgie; o şcoală şi altele. Aşa de ex.: Universitatea Johns Hopkins d'n Baltimore nu are un singur compartiment ca să nu fie legat de câte un nume. Natural aceste nume reprezintă des omagiul şi recunoştinţa, pe oare elevii le-au adus măiestrilor lor neuitaţi, foarte frecvent indică însă şi efortul economic al donatorilor, profesori şi filantropi, care prin economiile strânse din carieră, continuă să promoveze şi după moarte ramura ştiinţei din care şi-au făcut apostolat în vieaţă. Descrierea amănunţită a activităţii şi mai ales a realizărilor acestor mari fundaţii, de sigur că ar fi interesantă şi plină de învăţăminte, poate chiar da imbolduri, pentru cei mai mulţi dintre noi. Dar Asociaţia noastră, Româno-Americană din Ardeal, propunându-şi să reprezinte publicului din Sibiu, civilizaţia şi cultura americană, în toate manifestările ei, se înţelege că nu putem intra în detaliile unui singur câmp de activitate. Totuşi, se pune întrebarea, de ce din atâtea fundaţii, care de care mai însemnate, a ales tocmai pe cea întemeiată de Rockefeller. Răspunsul este următorul: nu fiindcă este cea mai mare şi comprehensivă, ci datorită principiilor largi umanitare, pe baza cărora îşi desfăşură activitatea şi care au prilejuit pe de o parte ca mulţi ambasadori ai ştiinţei din România, să cunoască progresele multiple şi variate din Statele Unite, iar pe de altă parte oa Americanii să se convingă de realităţile noastre

123 româneşti, chiar din gura celor cu răspundere de orice afirmaţie făcută. Fundaţia Rockefeller, oficial a fost recunoscută ca o instituţie de binefaceri în 1913, cu toate că John Davison Rockefeller, fondatorul ei, mult înainte de acest an, s'a relevat, după cum vom vedea, ca un mare filantrop. E de sigur o curiozitate pentru noi Europenii să urmărim ascendenţa genealogică a lui John D. Rockefeller, şi cum a ajuns el,,regele petrolului", adică unul din cei mai bogaţi oameni d'n lume. In vinele lui curge sânge francez, deoarece pe timpul războaielor Hugenoţilor familia din care descinde, locuia un casiel din Franţa, zidit pe o stâncă în care zăceau frunze fosilate. De aici se trage şi numele familiei:,,roche-feuille". Strămoşii lui refugiindu-se în Germania, numele s'a germanizat în Rockenfeller, care prin. metamorfoză a devenit rvockefeller, cum continuă să existe. Din Germania familia Rockefeller a imigrat în America de Nord, probabil cu vreo trei-patru generaţii înain- 1e de a aceluia care i-a imortalizat numele. William A., tata lui John şi a celor 2 fraţi şi trei surori ale acestuia, a fost doctor în medicină, el se considera celebru în vindecarea cancerului. John D. Rockefeller marele fondator s'a născut în Richford, N. Y., la In şcoala centrală superioară, pe care a urmat-o in Cleveland, nu a excelat, dar a fost diligent şi aşezat. încă la etatea de 16 ani a manifestat gânduri şi aptitudini pentru comerţ. Crescut într'o ambianţă de profundă religiozitate s'a aciuiat pe lângă o Biserică baptistă, unde a muncit fără remuneraţii băneşti şi a servit ca un fel de diacon. Plecând de aci, cu multe greutăţi, şi-a găsit un serviciu de contabil la o firmă comercială en gros-istă, care la început 1-a plătit cu 50 $ pe 14 săptămâni, ca după 6 ani, recunoscându-i preţioasele servicii, să-i plătească cu 2000 $ pe an. In această perioadă de experimentare a vieţii, în sensul cel mai larg al cuvântului, alături de rutină îşi adună şi parale. Cu acestea în 1862, adică la etatea de 23 ani, primind şi 1000 dollari zestre delà părinţi, intră în afaceri, cu Andrews, inventatorul unei rafinării rudimentare de petrol. Capitalul iniţial l'au avut de dollari. Afacerile rafinăriei mergând bine, găsim că la 1870, adică numai după 8 ani, asociaţia formată împreună cu fratele său William şi cu câţiva asociaţi, s'a mai unit cu încă alte cinci rafinării. De

124 acum încoace biografia lui John D. Rockefeller este istoria trustului Standard Oii al cărei preşedinte a devenit. Norocul i s'a legat de industria aurului lichid. Lumea cerea ţiţei, iar acesta ajungea la destinaţie în timpul cel mai scurt numai prin Standard Oii. Rockefeller îl conducea delà sursă la rafinării prin pipc-lines-uri, delà acestea la cumpărători pe calea ferată şi conducte, iar celelalte trusturi plătiau scump transportul primitiv cu butoaiele sau preferau să intre asociaţi la Standard Oii Company. La 1872 şi South Improvement Company, una din marile societăţi ale timpului, intră şi ea în trust, iar după 6 ani la 1878 Rockefeller dispunea de 90% din totalul rafinăriilor din Statele Unite. Odată ce s'a realizat visul lui Rockefeller, de a vedea toate societăţile sub conducere unică, industria petrolului a luat o desvoltare nebănui^de mare. Acapararea subsolului, bogat în zăcăminte, a crescut paralel cu cererea pentru consumaţia petrolului, care dacă lăsa câteodată impresia că nu se urcă spontan, atunci s'a intervenit. Astfel, pentru,,luminarea" Chinezilor, Rockefeller a trimis în China gratuit sute de vapoare de lămpi cu petrol, iar Chinezii, nu au întârziat să cumpere petrol în cantităţi mari. J. D. Rockefeller a rămas preşedintele Societăţii S. O, până la 1911, când Curtea de justiţie disolvă trustul de petrol. Atunci era cel mai bogat om din lume, dispunea de 1 sau 2 miliarde de dollari, introduşi în industria de petrol, în industria extractivă de fier din Minnesota şi cea de cărbuni din Colorado, în căi ferate şi în exploatarea lemnului. Principiile vieţii lui Rockefeller care i-au adus această avere imensă, al cărei venit anual era de 20 de ori mai mare decât al Regelui George al Angliei, par a fi fost următoarele. Era sociabil, cooperator şi evita duşmăniile. Avea următoarea lozincă: Este mai bine a lucra cu un om decât a te lupta cu el". Nu a plătit câştig nimănui. A remunerat însă munca şi a achitat-o la timp. Zicea că unicul lucru care-i face plăcere este acela,,de a vedea că intră alţii după dividende chiar când şi el şi le numără pe ale sale".,,a profitat apoi de greşelile altora", cum foarte des amintea. Era harnic, niciodată nu s'a gândit la sfârşitul vieţii, fiindcă era ocupat. Era economisitor. Din notele zilnice pe care le conducea, reiese că în tinereţe, nu cheltuia nicio centimă pentru distracţii sau lux. Mergea la Bi-

125 serică regulat şi asculta predicile, fiindcă le simţea nevoia şi erau gratuite. Lăsa însă întotdeauna Bisericii câte 10 centime şi nu ocolea săracii. A dus o vieaţă frugală. Nu consuma alcool, se alimenta cumpătat şi se îmbrăca modest. La bătrâneţe consuma numai lapte şi biscuiţi. La această etate, văzânidu-1 un prieten într'un automobil luxos l'a întrebat ce l'a făcut să-şi schimbe vieaţa. I-a răspuns:,,pe semne am un copil bun". Reiese, din răspuns, că el nu şi l'ar fi cumpărat. Ca structură rasială J. D. Rockefeller a fost nordic. A murit în 1937, la etatea de 98 de ani, ceea ce a constituit o durere şi o surpriză pentru lumea întreagă, care a aşteptat să-i serbeze centenarul şi un mare regret pentru moşneag că nu a trăit, încă doi ani, ca să-şi încaseze poliţa de asigurare pe vieaţă, scadentă la etatea de 100 ani. Unicul băiat pe care îl are J. D. Rockefeller, ceilalţi 5 copii erau fete, purtând acelaşi nume, i se zice Iunior şi are acum 71 ani. Acesta încă în tinereţe l'a secundat pe tatăl său, atât în afaceri, cât şi în opere de binefaceri. In industrie l'au atras grevele din ale lucrătorilor din industria materiilor combustibile şi fier din Colorado. Astăzi, secundat de fiul său, J. D. Rockefeller al IlI-lea, conduce destinele marelui capital al familiei şi operele mondiale ale Fundaţiei. Opera de binefacere a lui J. D. Rockefeller Senior a început în Iar suma donată pentru scopuri filantropice, până la 1937, s'a ridicat la dollari. Aceasta, în lei ar face, dacă am socoti dollarul egal cu 165 lei, aproximativ 88 de miliarde, iar dacă am socoti dollarul la cursul de astăzi, egal cu 6000 lei, atunci ar fi 3180 de miliarde lei. Din această sumă, într'adevăr fabuloasă, cu 446 mii. dollari a dotat patru instituţii: Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale, întemeiat deja la 1901; Consiliul General de Educaţie, înfiinţat încă la 1902; Fundaţia Rockefeller propriu zisă, fondată la 1913 şi Memorialul Laura Spelman Rockefeller, fondat la 1918 în amintirea soţiei lui J. D. N. Senior, decedată în La suma amintită se mai adaugă încă 84 mii. dollari pe care J. D. R. Senior i-a donat pentru scopuri de educaţie, religioase şi de caritate şi alte sume în valoare de 60 mii. dollari, donate de J. D. R. Junior. Relativ la distribuţia sumei din urmă vom reveni.

126 MIŞCAREA Capital FONDURILOR iniţial Institutul pentru Cercetări Medicale Consiliul General pentru Educaţie Fundaţia Rockefeller Memorialul Laura Spelman Rockefeller $ $ Ô FUNDAŢIA ROCKEFELLER Cheltuieli în 27 de ani Din capital >,, S Din venituri...,, $ Total.. ~ Cheltuieli în anul 1939 Sănătate publică,, $ Ştiinţe medicale, $ Ştiinţe naturale , Ştiinţe sociale,, $ Arte,,,,.$ Programul din China, ifj Alte, v,,, $ Administraţie > $ Total ~. ~~ Din venituri,,, $ Din capital,, $ CAPITAL LA 31 DEC $ Dela întemeierea acestor patru instituţii şi până la sfârşitul anului 1937 au fost cheltuite 645 mii. dollari. S'au folosit deci cu 115 mii. dollari mai mult decât totalul sumei iniţiale, ceea ce exteriorizează marea chibzuinţă cu care se manevrează fondurile. Toate aceste mari donaţii au fost făcute pe bază de studii şi planificări judicioase. Intre principiile de bază care l'au condus pe J. D. R. Senior în materie filantropică, în tot cursul vieţii sale, următoarele două au fost relevate. Ele n'au fost formulate în scris niciodată, dar reies din rezulatatele experienţei câştigate. In primul rând omul acesta a avut încredere în viitor. El niciodată nu a fost de părerea că generozitatea şi cuminţenia sunt limitate la generaţia sa. Nu şi-a făcut iluzia că ce pare

127 important astăzi trebue ca în mod necesar să fie însemnat şi mâine. Nu a legat deci Fundaţiile de scopuri rigide şi de nemodificat. Le-a pus pe baze elastice, fiind convins că o naţiune nu poate tolera mult spectacolul proprietăţii mari depusă în uz fără să se consume". Al doilea principiu de care a fost condus este următorul: nu a crezut că e cuminte a forţa menţinerea Fundaţiilor la infinit. Spunea că: perpetuarea este un timp foarte lung". In consecinţă în 1920 a scris Consiliului de Educaţie Generală următoarele:,,dacă unele din donaţiile, pe care le-am făcut până în prezent, au anumite restricţii sau îngrădiri, faţă de scopul specificat pentru care sunt date în folosinţă, prin prezenta revoc acele restricţii". In urma acestei dorinţe Fundaţia Rockefeller şi Consiliul General de Educaţie au fost autorizate să cheltui atât din capital, cât şi din venituri şi într'adevăr, în plus faţă de venituri, Fundaţia până la 1937 a cheltuit 87 mii. dollari şi din capital, iar Consiliul General de Educaţie a cheltuit 140 mii. dollari din capital. In 1937 Consiliul General de Educaţie şi-a epuizat toate fondurile după ce a înzestrat Colegii, Universităţi, a contribuit la cercetări ştiinţifice în ştiinţele fundamentale, în domeniul educaţiei, al artei industriale şi educaţiei Negrilor. Numai pentru aceştia din urmă a cheltuit 18,872,442 dollari, din dollari pa care Consiliul i-a folosit în general. Memorialul Laura Spelman Rockefeller, întemeiat la 1918 şi încorporat în Fundaţia Rockefeller la 1929, fiind condus de aceleaşi principii, a cheltuit o sumă de 73 mii. dollari pentru asistenţa copilului şi în câmpul ştiinţelor sociale care i-au fost scopurile principale. Din suma menţionată a contribuit la cercetarea ştiinţifică, a ajutat instrucţia cu material pentru experienţe şi demonstraţii, a consolidat organizaţia învăţătorilor şi părinţilor, a promovat studii relativ la vieaţa şi asistenţa copiilor, a acordat burse pentru educaţie şi a bugetat Consiliul de cercetări în ştiinţele sociale, etc. J. D. R. Iunior, din cei 60 mii. dollari donaţi, a promovat construirea în N. Y. de case populare pentru Albi şi Negri, a subvenţionat expediţia lui Byird la Polul Nord şi la cel Sud, în 1928 a donat Egiptului 10 mii. dollari pentru a stabili un muzeu de antichitate, a ajutat un cămin studenţesc internaţional

128 de pe lângă Universitatea Columbia din N. Y., a contribuit la restaurarea Universităţii din Tokyo, şi la înzestrarea altor multe instituţii eu sume de câte 2 3 mii. dollari. Este un om de o punctualitate extremă, munceşte 8 ore pe zi, fără să-şi schimbe orariul dela un sezon la altul. Este foarte religios, bum muzicanit şi temperat în toate. A luptat pentru introducerea prohibiţiei în Statele Unite. Are 6 copiii cărora, până la vârste destul de mari, nu li s'a divulgat starea economică a familiei şi numai la 20 de ani li s'a dat câte 1 dollar pe săptămână pentru cheltuieli mărunte. In activitatea filantropică e secundat de băiatul cel mai în etate, numit cum am amintit J. D. R. III-lea. Principiile atacării oricărei probleme importante şi die actualitate şi cheltuirii fondurilor, chiar suft^mgilenţa ochilor fondatorilor, au determinat ca astăzi să fie în vieaţă numai două din cele patru instituţii, fondate de J. D. Rockefeller Senior: Institutul.pentru Cercetări Medicale şi Fundaţia Rockefeller. Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale, înfiinţat, după cum am amintit în 1901, are drept scop să facă investigaţii în ştiinţa şi arta igienii, medicinii şi chirurgiei şi în materiile înrudite cu acestea, pentru a cunoaşte cauzele bolilor şi metodele de prevenirea şi tratarea lor. Cercetările se fac atât în Institut cât şi pe teren. Institutul are două Consilii, unul angajat cu menţinerea şi supravegherea zestrei şi proprietăţii Institutului şi altul compus din directori ştiinţifici care aprobă şi conduc cercetările ştiinţifice. Acesta e compus din medici şi din oameni de ştiinţă din- alte câmpuri de activitate. Lucrările Institutului se publică în reviste, monografii sau se adună în volume. Institutul are trei secţii: Laboratoare de biologie, chimie şi fizică. Un spital cu 70 de paturi, în care sunt primiţi numai bolnavi pentru studii. Aceste două secţii sunt în clădirea din N. Y. Secţia a IlI-a e pentru patologia animală şi a planetelor. Se află la Princeton în N. J. Fundaţia Rockefeller propriu zisă, are drept scop,,de a promova bunăstarea omenirii de pretutindeni". Pentru împlinirea acestui scop cei doi Rockefelleri, Senior şi Iunior, au adoptat principiul de a feri viitorul Fundaţiei de fonduri îngheţate şi de înzestrări obosite.

129 La conducerea Fundaţiei participă: 20 de membrii, între care sunt şi J. D. R. Iunior şi al III-lea. Membrii sunt aleşi pe vieaţă şi nu sunt remuneraţi. Are uni Comitet executiv format dintr'un preşedinte şi 8 membri şi un Comitet financiar al cărui preşedinte e I. D. R. Iunior. Fundaţia are cinci părţi: Secţia internaţională de sănătate; Secţia ştiinţelor medicale; Secţia ştiinţelor naturale; Secţia ştiinţelor sociale şi Secţia artelor sau a umanităţilor. In fine la conducere mai participă şi un Oficiu al cărei preşedinte e J. D. R. Iunior, iar membri, între alţii, sunt cei 5 preşedinţi ai secţiilor înşirate. Aceştia sunt numiţi pe 5 ani, dintre cele mai proeminenlte personalităţi din lumea ştiinţifică a Statelor Unite. Natural, organele de conducere sunt asistate de un corp funcţionăresc numeros. Sediul Fundaţiei e la New York-City. In noua clădire făcută din marmoră de Indiana s'a mutat în cursul anului 1933/34. Construirea acestei clădiri, numită Rockefeller Center, a început în 1932 şi constitue unul dintre cele mai mari centre comerciale din lume, realizat de capital particular. E clădită pe o suprafaţă de 5424 mp., are 12 corpuri, fiecare cu 6 până la 71 de etaje. Construcţia a oferit lucru la de persoane, din diferite părţi ale Statelor Unite. Din cele 12 unităţi de clădiri, un zgârie nor, de exemplu, care are 70 de etaje, numit R. C. A., este locuit de de locuitori, iar în birourile pe care le are zilnic trec de persoane. Are 74 de ascensoare. Pentru operele din Europa Fundaţia are o reprezentanţă în Paris, iar pentru cele din Orientul îndepărtat are una la Shanghai. Reprezentanţele sunt conduse de către un director general, delegat dintre vicepreşedinţii secţiilor amintite. In ambele direcţii sunt reprezentate toate cele 5 secţii. Fundaţia a lucrat în afară de Statele Unite, până la 1940, în încă 88 de ţări. Pentru China are un program special, deosebit de prevederile celor 5 secţii. Secţia Internaţională de Sănătate Publică activează în următoarele domenii:

130 Combaterea şi investigarea bolilor specifice şi a deficienţelor; Face cercetări de laborator în Secţia Internaţională de Sănătate din Institutul Rockefeller; Promovează organizarea serviciilor sanitare din State şi din anumite colectivităţi; Cooperează la Secţia de Igienă a Ligii Naţiunilor; Se ocupă de educaţie în sănătatea publică; Organizează unităţi sanitare de demonstraţiuni şi Contribue financiar la construirea de clădiri pentru Institutele de Igienă şi pentru ale Surorilor de Ocrotire. Dacă ar fi să descriem amănunţit şi metodic toate problemele, în care Fundaţia activează, ne-am putea convinge că aproape nu există ramură de igienă şi sâ%ătate publică pe care să niu o fi atacat, ştiinţific, tehnic sau financiar. Din lipsă de timp vom releva însă numai pe cele mai principale şi oareşicum în legătură cu problemele ţării noastre. Rockefeller Senior înainte de a-şi fi făcut Fundaţia, exprimându-şi dorinţa că ar vrea să promoveze investigaţii într'o problemă, care să nu fie din lumea microcosmului, ci să poată fi constatată cu ochiul liber, i s'a indicat ankykjstomiaza, adică infestaţia intestinală a omului cu ouăle viermelui Ankylostoma duodenale. Acest nematod când este adult are o lungime de 1 15 cm. şi este filiform. Boala producând hemoragii intestinale repetate şi având şi repercusiuni toxice asupra organismului, se manifestă printr'o anemie gravă şi o sleire de energie. Fiindcă ouăle parazitului trăiesc şi se desvoltă optim în locuri neînsorite, umede, lipsite de igienă şi la o temperatură cu ceva mai ridicată decât cea obişnuită în zona temperată, boala se întâlneşte mai frecvent la muncitorii delà perforarea tunelurilor şi la mineri în general. De aceea se numeşte anemia minerilor". Pe atunci a fost frecventă chiar şi la muncitori din industria materiilor combustibile şi a fierului idiin Statele Unite. Infestaţia e frecventă şi la noi. In regiunea Anima-Reşiţa de exemplu şi de sigur şi în alte părţi, minerii, care lucrează în profunzime, sunt infestaţi într'o frecvenţă de 75%, iar în suferinţă sunt 25%. Boala Constituie deci La noi o gravă problemă socială, puţin studiată şi mai ales neglijată din punct de vedere sanitar. Comisia sanitară Rockefeller instituită pentru comba-

131 terea ei la 1909, petru ani înaintea întemeierii Fundaţiei, şi dotată cu 1 mil. dollari a fost nu numai prima care a început investigaţii şi a realizat un program de sanitaţie în această problemă, ci, după felul muncii (desfăşurate şi rezultatele obţinute, a pus şi piatră de hotar, delà care sănătatea publică din Statele Unite a început să se organizeze pe baze de medicină preventivă. Activitatea începută, din inspiraţia lui J. D. Rockefeller Senior, a înscris deci prima pagină de istorie a unei organizaţii sanitare care după aceea în timp scurt a fost acceptată de întreaga lume civilizată. Este vorba de organizarea plăşii sanitare rurale, asupra căreia vom zăbovi mai târziu ceva mai. mult. In curând cercetările în problema ankylostomiazei, care au fost întreprinse pe o scară întinsă, în Carribea, în Iradia de Vest, în Europa, în Mexic, în America de Sud şi în Oceania, dar mai ales în Laboratoarele Institutului Rockefeller din New York, au dus la descoperirea că larva viermelui poate pătrunde în circuitul limfatic şi apoi în intestin şi prin piele, au pus în practică metode sensibile de depistarea larvelor în materiile fecale, le-a izolat pe acestea şi din pământul contaminat, au descoperit o nouă specie a parazitului numită Necator americanul, au arătat că acesta din urmă e frecvent la copii şi că are repercusiuni nocive asupra desvciltării lor fizice şi psihice şi au stabilit tratamentul medical şi mai ales mijloacele adecvate de sanitaţie, die aprovizionare cu apă, de îndepărtare a imundiciilor din mine şi au indicat igiena încălţămintei, a îmbrăcămintei muncitorilor şi a populaţiei în general care este expusă la infenstaţii de asemenea natură. Şi în cercetările infestaţiei cu ascarizi, întreprinse de Fundaţie pe o scară întinsă, mai ales în Egipt, încă s'a, ajuns la realizări de sanitaţie care au dat rezultate încununate de succes. Menţionăm aceste investigaţii şi ameliorări de sanitaţie, deoarece şi în mediul rural delà noi milioane de copii suferinzi încă aşteaptă să fie trataţi şi apoi preveniţi de această infestaţie, care pare banală, dar de fapt le opune multe impedimente în desvoltarea lor pe linia normalităţii. Fundaţia Rockefeller se mândreşte că, în aceste boli eminamente sociale şi cu întindere universală delà 1 Iulie 1913 până la sfârşitul anului 1938, a cheltuit suma de dollari.

132 A doua mare boală parazitară în domeniul căreia Fundaţia s'a angajat, pe un plan tot aşa de larg, ca, în cea precedentă, este malaria sau frigurile de baltă. Această boală conform estimărilor făcute la 1925 de A. Balfour, directorul Şcoalei de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, dă naştere anual la îmbolnăviri care numai pentru tratament, în Imperiul Britanic, necesită 250 : 300 milioanie de dollari, iar în lumea întreagă produce anual 2 mil. de decese. In România populaţia impaluldiată poate fi evaluată la aproximativ de persoane. Anchetele pe teren, infecţiile experimentale ale anofelilor sau ale ţânţarilor, care sunt transmiţătorii bolii, tratamentul paraliziei generale cu heimatozoarul palustra, agentul cauzal al malariei, studiul ţânţarilor care transmit natural infecţia, dispersiunea ţânţarilor pe plan geografic, acţignea chininei asupra nematozoarului Idin sânge, observaţiile periodicităţii bolii la om, recunoaşterea oaracteristicelor diferitelor ouă de anofeli şi studiul preimuniliei în malarie au dus la rezultate importante din punct de vedere ştiinţific şi utile în practica luptei contra acestui flagel. Au fost descoperite specii noui de anofeli, prin intermediul cărora se transmite boala, şi au fost descrişi plasmodii necunoscuţi până aci că ar parazita organismul uman. Cercetărilor făcute de Fundaţie sau cu sprijinul ei se datoresc în< special depistarea anofelilor superpictus, culicifacies şi a temutului Anofeles gambiae, despre care distinsul malariologist M. A. Barber scria că pătrunderea febrei galbene în Orient poate fi pentru omenire mai puţin periculoasă decât inlvazia acestui ţânţar în oraşul Natal şi în regiunea din jurul acestuia din Brazilia, aşa cum s'a întâmplat în anul In toate regiunile, unde au avut loc studii şi cercetări cu sprijinul Fundaţiei, s'au iniţiat şi făcut şi lucrări de sanitaţie. Sunt însemnate drenăr'ile, secările de mlaştini, colmatările şi alte măsuri de sanitaţie realizate în Statele Unite, America Centrală, Brazilia, India, Filipine, lucrările de 10 anii delà orezările Petrici din Bulgaria, canalizările din oraşele Tirana şi Durazzo, oraşe care au fost cele mai malarizate, din Europa şi care acum nu mai au malarie şi alte opere de asanare din Italia, Greciaşi d'n alte ţări. E de relevat că în Bulgaria după ce au fost încheiate lucrările, prevăzute nî planul de 10 ani, Statul şi-a luat sarcina- să'le continue pe cont propriu. Pentru combaterea malariei în Bulgaria,

133 Fundaţia a învestit suma de dollari, ceea ce constitue mai bine de 10% din totalul cheltuelilor făcute în Europa pentru această problemă. A treia boală infecţioasă în care Fundaţia a angajat cele mai mari fonduri, din capitolul bolilor infecţioase, este febra galbenă. Boala aceasta este cauzată de un virus filtrabil şi nu de spirocheta numită Leptospira icteroides, după cum a crezut Hideyo Noguchi, savantul japonez care a descoperit între altele şi spirocheta sifilisului în susbstaniţa cenuşie a creerului şi care, lucrând in cadrele Institutului Rockefeller, a decedat, de febră galbenă, pe ţărmul de Vest al Africii, în timpul cât stutdiilase etiologia bolii. In febra galbenă, transmisă la om prini intermediul ţânţarulu numit Aedes aegypti, cercetările făcute în laboratoarele Institutului Rockefeller, în cele din Rk> de Janeiro dotate tot de Fundaţie, cât şi cele executate la teren!, au adus contribuţii însemnate în metoda de diagnostic prin viscerotomie, în măsurile aplicate contra ţânţarilor şi mai ales în prevenirea bolii prin vaccinări. In ţările din America de Sud, dar mai ales în Brazilia, vaccinările cu virus viu, atenuat prin treceri repetate pe embrion de găină a sursei 17/D, au fost administrate î n anul 1938, la rnai mult decât 1 milioni dle persoane. Observându-se că epidemiile, după ce se menţin stinse, chiar în perioade mai mari, totuşi rniai apar, în ultimii ani cercetările au fost continuate şi în febra galbenă din junglă. Astfel au fost descoperite specii noi de ţânţari, iar măsurile, individuale de protecţie contra, înţepăturilor şi cele de protecţie mecanică a locuinţelor şi de distrugere a larvelor, au fost extinse şi în colectivităţile de aici. In lupta contra febrei galbene până la 1 Decembrie 1938 Fundaţia a cheltuit suma enormă de peste 6 mii. dollari, din care peste 4 mii. au fost folosiţi numai în Brazilia. In primii 20 de ani ai activităţii ei Fundaţia, alături de combaterea febrei galbene şi a ankylosltomiazei, a făcut eforturi considerabile şi în lupta contra tuberculozei, boală frecventă pe atunci şi în ţările de cultură. A fost ajutată în special Franţa. Secţia Internaţională dle Sănătate a Fundaţiei, paraleli cu cercetările şi realizările făcute pe un plan universal în domeniul celor 4 boli aminltite, sa interesat de aproape şi de mai toate celelalte boli specifice şi deficienţe, inclusiv de cancer, bolile

134 aparatului respirator şi de igienă mintală. Din toate acestea amintim că şcarlaffina a fost cercetată şi în Iaşi şi Moldova, din 1936 până în O echipă formată din 7 medici, condusă de distinsul profesor Gordon delà Universitatea Harwarrf din Boston, a cercetat, cu zestre delà Fundaţie, în laborator şi pe teren, etiologia searlatinei. Prin aglutinarea serică a descris 29 tipuri de streptococi, ca agenţi cauzatori ai searlatinei, d'iihtre care tipurile 10 şi 27 sau dovedit a fi cei mai frecvenţi. Activitatea schiţată până aci constitue numai o parte din ceea ce Fundaţia a înţeles că, fără întârziere, trebuie să se realizeze în câmpul sănătăţii publice în timpurile moderne de astăzi. In această faza a evoluţiei omenirii, când în ţările de cultură cifra născuţilor-vii e egală cu a doctelor sau chiar mai redusă, imperativele care domină în sănătatea publică sunt următoarele: reproducerea să urmeze priinerpiile eugeniei; copiii să se desvolte*p e linia normalităţii; defectele şi bolile să fie prevenite sau reduse la minimum; mortalitatea să fie combătută la proporţii reziduale; iar media generală a duratei de vieaţă să se apropie de cea biblică, adică ide 70 ani. Faţă de aceste imperative, rezultate din meditaţii, experienţe de laborator şi de studii pe teren, puţine dinrtre ţările civilizaţie au rămas pasive- Intre primele însă au fost Statele Unite: în unele din ele s'a aplicat prima datlă măsurile de eugenie; ele au înfiinţat mail îratâiu organizaţia plăşii sanitare, unica în măsură să combată mortalitatea; ele şi-au construit, alături de laboratoare de cercetare, Institute de sănătate publică, destinate să facă legătura mttre cele dintâi şi masa populaţiei şi în fine tot Statele Unite au dat o amplă desvoltare Institutelor surorilor de ocrotire, cu scopul de a pregăti fermenţii medicinii preventive şi ai educaţiei sanitare. Fundaţia Rockefeller delà începutul existenţei ei şi-a luat o însemnată parte din aceste misiuni. Unlele, plasa sanitară, după cum am amintit a izvorît chiar din experienţa sa. Pentru realizarea acestor scopuri şi-a întemeiat Laboratoriile Secţiei Internaţionale de Sănătate din Institutul Rockefeller, a finanţat în faza incipientă multe Departamente de stat şi locale din Statele Unite pentru a organiza noi şi noi probleme sanitare, a contribuit la susţinerea materială a Societăţii Naţiunilor; a acordat burse de specializare medicilor igienişti, surorilor de ocrotire, inginerilor sanitari şi altui personal din sănătatea pu-

135 blică; a promovat organizarea de plăşi şi centre de sănătate şi în fine pe tot cuprinsul lumii a contribuit cu sume mari la construirea de clădiri pentru Institutele de Sănătate şi pentru cele de Surori. Pentru toate aceste mari capitole, de sănătate publică, a învestit delà 1913 până im 1938 sumele din tabela pe care o redăm mai jos. Contribuţiile acordate, cum amintisem, nu au fost numai pentru Statele Unite, ci aproape jumătate din ele, 43,4%, au fost destinate altor ţări. Totalul cheltuielilor Secţiei Internaţionale de Sănătate pentru opere de sănătate publică, delà Ankylostomiază Boli specifice şi deficienţe Febră galbenă Tuberculoză Malarie Laboratorii din Institutul Rockefeller Epidemiologie Servicii de Stat şi locale Laboratorii de sănătate publică Departamente locale de sănătate publică Org. San. Liga Naţiunilor Burse Educaţia şi sănătatea publică Şcoli şi institute de igienă Şcoli pentru surorile de ocrotire Serviciul pe teren Salarii Călătorii Alte Clădiri, echipe şi înzestrări Şcoli şi institute de igienă Şcoli pentru surorile de ocrotire

136 România nu a fost ocolită de Fundaţia Rockefeller în niciunul din aceste câmpuri de activitate şi nu a rămas nici indiferentă de punerea în serviciul propăşirii capitalului ei biologic uman, actual şi viitor, a instituţiilor amintite. Ba mai mult, Ie^a gândit poate chiar mai înainte decât alte ţări, le-a dat un conţinut ideologic mai larg şi le-a legiferat în primul moment de linişte şi de înţelegere din partea Guvernului. Fiindcă, ce este biopolitica Institutului cu acelaşi nume delà, Facultatea de Medicină de aici, decât ştiinţa care, pe baza legilor vieţii, luptă încă din 1926, pentru croirea destinului binemeritat al neamului nostru. Acest deziderat explică de ce mâna reprezentantului Fundaţiei Rockefeller, a D-lui Dr. G. K. Strode, experimentată în domeniile descrise, când a fost întinsă României la 1930, a fost călduros şi priceput strânsă de deţinătorul destinelor noastre sanitare de atunci. Au fost imediat înfiinţate Institutele de igienă şi sănătate publică din Cluj, Bucureşti şi Iaşi, cu cele trei Plăşi sanitare model care le aparţin, delà Gilău-Cluj, Gurbăneşti-IIfov şi Tomeşti-Iaşi. Fundaţia le-a înzestrat delà început pe toate, iar Plăşilor le-a asigurat şi un buget care, într'o perioadă de 5 ani, a fost treptat trecut în sarcina Statului Român. Mai târziu pentru Institutul de Iigenă şi Sănătate Publică din Bucureşti, Fundaţia a contribuit cu jumătate la construirea clădirii mari în care funcţionează astăzi. Tot în 1930 sau pus şi bazele actualului Institut Central de Statistică,.căruia, Fundaţia, alături de zestrea acordată, i-a trimis pe 2 ani şi un distins statistician, pe Dl Dr. Th. Fales, ca să-i ajute punerea în funcţiune, şi i-a plătit 40 de funcţionari timp de 5 ani. Centrul de sănătate Caraiman din Bucureşti este tot opera Fundaţiei Rockefeller. Pentru ca instituţiile şi organizaţiile create în România cu concursul Fundaţiei, să poată propăşi şi mai ales să le urmeze şi altele noi, cum se spera şi încă se mai speră, numărul burselor acordate pâniă atunci a sporit. Numeroşi români sau specializat în Statele Unite şi în unele ţări din Europa în sănătatea publică, în biostatistică, epidemiologie, laborator, igienă industrială, geniu sanitar şi în alte ramuri de igienă. Fundaţia Rockefeller în programul ei de a întemeia organizaţii şi inst'tuţii de medicină preventivă şi de a le dota cu" personalul necesar nu s'a oprit în România numai la medici, ci

137 a mers mai departe. A sprijinit şi tânăra noastră instituţie a surorilor de ocrotire. A acordat surorilor burse în străinătate, a înzestrat Institutul surorilor din Cluj, a contribuit la construirea celui din Iaşi şi a construit monumentala clădire, cu care se mândreşte Capitala noastră, Institutul Surorilor de Ocrotire de pe şoseaua Colentina, de care ttrebue să fim mândri şi pa care Vă rog ocazional să-1 vizitaţi. Merită. Secţia Ştiiiiţelor Medicale. Experienţa câştigată în Statele Unite şi în alte ţări, a evidenţiat că lupta contra bolilor, atât în ce priveşte prevenirea lor, cât şi vindecarea sau reducerea suferinţei, depinde în mare măsură de calităţile personalului medical. Ca o consecinţă a acestei experienţe, Fundaţia, încă din 1916, a întreprins un vast program pentru a facilita pregătirea temeinică şi specializarea personalului medical. In curs de 10 ani toate creditele destinate acestei secţii au fost distribuite Facultăţilor de Medicină şi instituţiilor medicale pentru împlinirea dezideratului menţionat. Sumele învestite s'au ridicat la 84 mii. dollari. Inicepând cu anul 1929 Fundaţia şi-a însuşit în program şi promovarea cunoştinţelor medicale pe bază de cercetări. A subvenţionat mai multe Facultăţi de medicină din Statele Unite, Europa şi pe cea nouă din Peipingul Chinei, acordându-le pentru personalul medical burse în aproape toate ramurile medicinei. In această perioadă cu sprijinul Fundaţiei s'au clădit!: Institutul de Crecetarea Creerului şi cel pentru Fiziologia Celulei, ambele de pe lângă Kareer Wilhelm Institut din Berlin; localul nou al Facultăţii de Medicină din Chulalongkorn din Bangkok. Siam; Institutul de Medicină Preventivă din Tokyo şi alte 24 de instituţii în China şi Europa. Intre bursierii din acest timp găsim şi oameni de ştiinţă români. In 1932 Fundaţia şi-a început programul vast de igienă mintală şi psihiatrie, pe care continuă a-1 realiza şi până în prezent, contribuind cu sume mari la susţinerea lui. Prin îmbrăţişarea acestui câmp nou de activitate realizările, în domeniile începute până aci, nu au suferit nici o ştirbire. Igiena mintală a câştigat în importanţă nu fiindcă în spitalele din Statele Unite, şi probabil chiar din alte ţări, paturile ocupate de bolnavi cu boli mintale întrec ca număr pe cele de alte specialităţi, ci datorită frecvenţei urcate, în populaţia generală a cazurilor de de-

138 ficienţă mintală, delicventă, psihopatie, anxietate evitabilă, instabilitate emotivă, fobii, manii, comportări anormale şi de alte deviaţii delà normal. Realizarea programului de igienă mintală, psihiatrie şi neurologie, delà , a costat Fundaţia dollari. Sumele acordate în mare parte au fost destinate cercetărilor întreprinse în instituţiile din Statele Unite, Londra, Copenhaga şi în altele. Secţia Ştiinţelor Naturale a Fundaţiei şi-a programat activitatea mai ales în biologia experimentală, ştiinţa misterului vieţii. Programul are la temelia sa convingerea că omul va profita enorm dintr'o mai profundă şi clară înţelegere a fenomenului vieţii. Sau studiat aspectele biochimice ale nutriţiei, creşterea şi evoluţia din punct de vedere biofizic şi chimic, expresia fiziologică a carăcteristicelor geneticei,substanţele ormonale, enzimele şi vitaminele, biologia sexelor, reproducerea şi altele. Şi pentru ca laboratoriile templele bunei stări şi ale fericirii, cum au fost numite de Pasteur în care au licărit numai luminiţele acestor cercetări, să-şi poată da roadele aşteptate sau mimai bănuite, Fundaţia le-a înzestrat cu ultramicroscoape, ultravioletmioroscoape, microscoape electronice, ultracenitrifuge, spectroscoape complexe, raze x, difractbare, aparate complexe pentru electroforeză, pentru refracţia cu dublu curent, aparate optice şi altele. Folosind o astfel de aparatură, fină şi exactă, materia vie a fost analizată şi descrisă nu numai în unităţi celulare, ci în gene şi chiar în termeni de structură şi forţă moleculară. S'a pătruns adânc în structura genelor, a acelor componente misterioase ale spermatozoizilor care, împreună cu nucleii,#m»lor, într'un număr de câte două miliarde, câte contribues**.» fiwiiţarea generaţiei de mâine a lumii întregi, nu ocupă mia mult decât volumul unei tablete de aspirină. Biologia nouă biologia moleculară a constituit obtec-- tul mai multor studii în urma cărora s'au emis teorii noi, s'au confirmat sau au fost infirmate altele vechi, au fost precizate metode noi de lucru şi s'a oferit matematicienilor material de sinteză şi de formulare de legi în marele cosmos al lumii moleculare. Nici lumea apusă de mult, în urmă cu de ani, ml a rămas necercetată. Profesorul de anatomie D. Black delà Colegiul Medical al Uniunii din Peiping a diferenţiat într'o piatră de

139 calcar un nou gen de om: Sinantropus pekinensis. Acesta este intermediar între gorilă şi Chinezul modern, Dintre Institutele înzestrate de Fundaţie, cu misiunea de a cerceta natura vie, amintim numai câteva. Universităţii din Chicago, în 1938, i s'a prevăzut 2 mii. dollari, drept fond de cercetări în ştiinţele biologice. Institutul de Tehnologie din California timp de 25 ani s'a bucurat de siprjinul Fundaţiei. Consiliul Naţional de Cercetări din Statele Unite pentru problema sexelor a primit dollari. Universităţile Columbia, Harward, Ohio şi altele din Statele Unite^ apoi Universitatea din Stockholm pentru biologia experimentală, cea din Berna pentru aplicarea tehnioei fizico-chimice în studii de fiziologie au fost înzestrate eu toată aparatura necesară. Colegiul Franţei, Universităţile din Upsala, Utrecht şi altele au primit fonduri mai mici decât cele precedente, totuşi destul de însemnate. In câmpul ştiinţelor sociale şi pentru progresul social, după 1929, când Fundaţia Laura Spelman Rockefeller s'a unit cu Fundaţia, aceasta şi-a asumat responsabilitatea creerii unui program de lucru considerabil mai lărgit. Pentru promovarea cercetărilor la teren în securitatea socială, în relaţiile internaţionale şi în administraţia publică şi în general în domeniile ştiinţei sociale mai puţin specializate, Fundaţia, în medie anuală, a cheltuit câte 2 milioane dollari. Faţă de dificultăţile formidabile care se opun transpunerii în vieaţa cotidiană a rezultatelor obţinute în urma cercetărilor făcute în; economia politică, ştiinţele politice, sociologie, antropologie, criminologie şi în altele, ajutoarele nu sau acordat pentru obiective singuratice. Insuficienţa ştiinţelor sociale e încă mare, omul a început să comande Naturii mult înainte ca să poată a-şi comanda lui însuşi. In consecinţă dela investiţiile făcute s'a aşteptat creşterea cunoştinţelor ştiinţifice, ameliorarea metodelor de cercetare (au fost trimişi cercetători şi în echipele D-lui Prof. Guşti), ataşarea personalului ştiinţific de teren, interpretarea rezultatelor şi desvol'tarea oportunităţilor pentru controlul ipotezelor ştiinţifice emise. Programul Fundaţiei în domeniul securităţii sociale a urmărit două obiective principale: în primul rând, cercetări având tendinţa să descrie şi să măsoare schimbările ciclice şi modificările de structură în afacerile comerciale modeme şi să analizeze cauzele care produc instabilitatea economică şi în al doi-

140 lea rând cercetări, vizând prevenirea riscurilor principale care periclitează individul, în special boala, accidentele, lipsa de resurse datorită bătrâneţii şi şomajul. Cu aceste gânduri s'a colaborat ajutându-le financiar cu Consiliul de Cercetări pentru Ştiinţele Sociale din Statele Unite, cu Institutele naţionale pentru cercetării din Anglia, Franţa, Belgia, Olanda, Norvegia, Austria, Suedia, Danemarca şi Bulgaria şi cu încă altele cum e Institutul Brookiîiigs din Statele Unite, Societatea Naţiunilor şi cu mai multe Universităţi americane şi străine. Institutul Social Român din Bucureşti în activitatea-i desfăşurată încă a primit fonduri delà Fundaţie. Pentru coordonarea cercetărilor din Europa s'a constituit treptat un centru pe lângă Secţia financiară şi Serviciul informaţiilor economic din Societatea Naţiunilor şi la Institutul de înalte Studii Internaţionale din Geneva. In câmpul relaţiilor internaţionale Fundaţia s'a ocupat de difuziunea informaţiilor relativ la cauzele specifice ale dificultăţilor dintre naţiuni. Astfel a ajutat cercetările întreprinse de Institutul Relaţiilor Internaţionale din Bazinul Pacificuluii, Conferinţa de Studii Internaţionale delà Paris, Institutul Regal de Afaceri Internaţionale din Londra, Institutul Internaţional al Cooperaţiei Intelectuale şi alte multe instituţii şi asociaţii care lucrează în acest câmp de activitate. In al treilea sector social, în administraţia publică, Fundaţia fiind convinsă că un progres social este esenţial condiţionat de eficienţa serviciilor de Stat, adică de dotarea lor cu personal capabil şi bine pregătit, a considerat dorinţa guvernelor de a reorganiza administraţia ca cea mai inteligentă şi conştientă reformă. Fundaţia, cunoscând din larga ei experienţă că baza de granit a administraţiei publice o constitue existenţa şi buna funcţionare a serviciilor de statistică şi informaţii, a acordat Comitetului creat pentru serviciile acestea largi posibilităţi de lucru. A subvenţionat un anumit număr de proiecte care au drept scop, pe lângă formarea de funcţionari noi şi completarea cunoştinţelor celor vechi. Fundaţia a consacrat sume considerabile organismului central, creat la Washington, pentru multiplicarea posibilităţilor de pregătire a viitorilor funcţionari într'un internat. Subliniem atenţia mare pe cane Fundaţia o acordă perfecţionării administraţiei, a acelei maşins complexe, de care şi noi

141 ne plângem că nu e corespunzătoare necesităţilor actuale, fără să ne manifestăm însă şi voinţa că voim să o ameliorăm. In Secţia artelor Fundaţia urmăreşte două scopuri: primul de a difuza în public prin arte ceea ce este comun în vieaţă şi al doilea de a promova schimbul liber de idei între naţiuni, punându-le la îndemână mai uşor resursele culturale de care dispun. Prin dramă, muzică, film, radio, muzee, biblioteci, schimb bibliografic şi de material informativ, indivizii şi grupele sunt ajutate deopotrivă. De prezent Fundaţia se găseşte într'o fază când pe terenul artelor luptă pentru ca Americanii să-şi amelioreze înţelegerea pentru progresul cultural din Răsăritul îndepărtat şi din ţările latine din America. Cu acest scop se difuzează în Statele Unite, limbile chineză, rusească, japoneză şi cele latine. Institutului de Orientalism delà Universitatea din Chicago în anii i-a acordat circa 10 mii. dollari. In această secţie învestirea bibliotecilor şi îmbunătăţirea tehnicii lor de lucru întotdeauna a constituit pentru Fundaţie un program deosebit. Ea a fost prezentă cu fonduri în Anglia, Franţa şi Germania şi în alte state europene sau din Asia. Bibliotecii Bodlein din Oxford, pentru completarea catalogului şi extensiunea planului ei de activitate, i-a acordat dollari. In 1939 în Biblioteca Congresului din Washington a iniţiat un catalog cu material spaniol, înfiinţând pentru organizarea bibliografică a acestuia Fundaţia hispanică, In fine, regretând că ru avem timp să descriem activitatea Secţiei, conform cu înţelegerea de care s'a bucurat din partea Fundaţiei şi cu dimensiunea fondurilor cheltuite, mai relevăm atenţia acordată Consiliului american al Societăţilor Savante, al cărui program, în ce priveşte bursele, planurile comitetelor şi operelor internaţionale, încă este larg dotat şi susţinut din partea Fundaţiei. Fundaţia se interesează de China încă delà începuturile sale. In primii ani i-a cercetat necesităţile medicale, înfiinţând un birou medical pentru China, Acestuia i-a acordat 14 mii. dollari. Apoi a întemeiat Colegiul de Medicină al Uniunii la Peiping, pentru a cărei faimoasă clădire şi bogată înzestrare cheltuit până în 1936 suma de 64 mii. dollari. China găsindu-se în deceniul precedent în apogeul renaşterii, guvernul central,

142 secundat de autorităţile numeroaselor provincii şi regiuni mai mici, a început un efort imens pentru transformarea societăţii medievale din China după tiparul cunoştinţelor moderne. Punctul crucial al acestei tentative l'a constituit de sigur ţărănimea, care face 85 % din populaţia totală şi care nu are decât un câştig anual în medie de 10 dollari, pe când Americanii de ex. au 152 dollari. Prin urmare în mod urgent s'a simţit nevoia ca această masă enormă să fie studiată, îndrumată şi ajutată, spre o vieaţă nouă. Problemelor de administraţie locală, securitate, educaţie şi mijloace lor de subsistenţă şi igienă, Fundaţia le-a răspuns printr'o largă înţelegere. In consecinţă, pentru programul de educaţie şi reconstrucţie rurală, Fundaţia, delà , a dat 1 mii. şi jumătate de dollari. Iar pentru instituirea unei organizaţii sanitare moderne a acordat ^pmeroase burse. Programul început a fost în parte stânjenit de războiul ou Japonia. Ne permitem să aruncăm o privire şi asupra modalităţii de acordare a ajutorului financiar pentru instituţii şi probleme, căi şi de selecţionare a bursierilor. Pe acestea Fundaţia le face după anumite criterii proprii. Delà începutul civilizaţiei circulaţia ideilor a crescut mereu, iar schimburile internaţionale ştiinţifice n'au recunoscut graniţe, ştiinţa neavând patrie. Fundaţia Rockefeller numai la doi ani după întemeierea ei, înţelegând importanţa formării de conducători bine pregătiţi, s'a şi pus în< serviciul acestui schimb- A acordat până în 1939 aproximativ 7000 de burse. Bursierii, bărbaţi şi femei, de obiceiu cu doctorat şi la începutul specializării, s'au bucurat de toate oportunităţile pe care ştiinţa Ia; epoca respectivă, ori unde în lume, le-a putut acorda. Bursele pentru Fundaţie constituesc, în cele 72 de ţări dini care sunt bursierii, investiţii de bunuri intelectuale, condiţionate numai de talent şi de promisiunea rămânerii îm specalitatea însuşită. Şi într'adevăr bursierii, renunţând la cariere lucrative, conform datelor culese de Fundaţie an de an, relativ la succesele lor în carieră, au confirmat intenţia capitalizatorului. Rockefeller a dovedit că ştie să adune în jurul său şi un mare capital intelectual. Foştii bursieri din Statele Unite, sau din alte ţări, ocupă acum situaţii dintre cele mai de invidiat: în adiministraţie, în laboratoare de cercetări, în Universităţi. Mulţi dintre ei au fost laureaţi cu diferite premii, sunt aleşi membrii la Academii

143 ştiinţifice şi unora li-s'a acordat chiar premiul Nobel. Prin urmare zecile de miloane de dollari, date ca burse şi pentru cunoaşterea metodelor de lucru pe teren, au fost răsplătite din abundenţă. Bursele acordate au fost pentru igienă, ocrotire socială ştiinţe medicale, ştiinţe naturale, ştiinţe sociale şi pentru arte» Acordarea lor, de altfel ca şi a ajutoarelor pentru promovarea anumitor probleme, nu se dau nici la cerere şi nici din iniţiativa Fundaţiei. Procedura este cam următoarea. Fundaţia în urma diferitelor studii personale, rapoarte şi anuare oficiale şi pe baza informaţiilor primite delà reprezentanţii ei, trimişi periodic în mai toate ţările, cunoaşte şi se ţine în curent cu problemele principale şi acute din fiecare ţară. De multe ori le cunoaşte şi pe cele mai puţin însemnate. Apoi cercetează dacă în ţara cu o anumită problemă, există vreo persoană proeminentă, care ar fi interesată în soluţionarea ei. Se înţelege că aceste personalităţi de obiceiu nu aşteaptă ca ele să fie descoperite de Fundaţie,, ci din proprie iniţiativă iau legătură cu reprezentanţii Fundaţiei. Odată ce aceste întâlniri au fost realizate, urmează câştigarea încrederii în forţa creatoare sau organizatoare a personei şi ajutoarele sau bursa se şi acordă. Delà principiul,,ajută-te dacă vrei să fi ajutat", Fundaţia nu se abate niciodată, ori cât de importantă ar fi problema. Acordă bursă celui care şi-a început specialitatea, promovează cercetarea ştiinţifică începută şi contribue la ridicarea unei clădiri cu maxim jumătate din costul ei. La noi prima legătură cu Fundaţia a constituit-o Dl Prof. I. Moldovan în anul De atunci la recomandarea D-sale, pentru probleme pe care Fundaţia a crezut că e necesar să le iniţieze, au fost acceptaţi să studieze în ţară şi în diferite centre universitare sau pe teren, în Europa şi în Statele Unite, mai mulţi bursieri, bărbaţi şi femei. In cursul timpului şi alte persoane marcante, din vieaţa noastră universitară şi administrativă, au început să aibă legături cu Fundaţia şi în consecinţă s'au bucurat de sprijinul ei, în promovarea instituţiilor pe care le conduc. Sperăm că în curând se vor reînnoi colaborările acestea, atât de utile pentru toate domeniile de activitate tratate până aici.

144 V'am expus cifre aride, V'am plimbat printr'o lume mult mai avansată decât a noastră, atât sub raport cultural, cât şi sub al civilizaţiei pe care şi-a creat-o, V'am descris morala simţită de Naţiunea americană de a da o mai mare înţelegere naturii omului şi V'am arătat străduinţe depuse pentru alinarea suferinţelor omeneşti şi pentru promovarea sănătăţii integrale a Lumii actuale şi a celei care va să vină. Toate acestea le-am proiectat prin norocul, destinul şi generozitatea legată de membrii, din trei generaţii consecutive, ai familiei Rockefeller. Nu am isbutit însă se desfac toate cutele inimilor acestor mari mecenaţi, nici să relev înfăptuirile lor imense sau ale cercetătorilor şi savanţilor pe care ei au reuşit ca să şi-i câştige de colaboratori Expunerea misiunii Fundaţiei Rockefeller de a promova bunăstarea omenirii din întreaga lume" care<h este deviza, întrece atât cunoştinţele mele modeste, cât şi timpul de o oră pe care D-Voastră cu încredere şi bunăvoinţă mi l-aţi acordat. BIBLIOGRAFIE John K. Winkler, John D. A portrait in Oils. New York, The Rockefeller Foundation. Anual Report for West 49th Street, New York. R. B. Fosdick, The Rockefeller Foundation, Riviews for New York. Organizaţia sanitară în Anglia da Dr. I. COSMA Inspector gen. san. Sibiu Anglia ocupă o suprafaţă de km 2, cu a populaţie de (1936). Ultimele date disponibile ne arată următoarele caracteristici demografice. Natalitatea Mortalitatea Gen. 14.9%o (1937) 12.4%o

145 Mortalitatea Infantilă % Nupţialitatea 8.7%o Indicíele vitial simplu A da o descriere exactă a organizaţiei sanitare din Anglia, este extrem de dificil. Problema sănătăţii publice acolo formează o preocupare veche, din timpuri vechi şi această preocupare şi-a croit drumul de jos în sus din iniţiativele luate de organele periferice sau chiar de particulari, rolul statului reducându-se adesea dloar la consfinţirea iniţiativei. Initr'adevăr e greu de găsit o altă ţară, unde problemele cari ating sănătatea să fi aflat o atât de largă înţelegere şi interes în sânul populaţiei şi în urmia acestui interes deosebit sau născut idei şi înfăptuiri complect independente şi neînfluenţate unele de altele. Acest interes nu s'a manifestiat numai în sânul diferitelor organizaţii sanitare sau servicii particulare şi chiar a indivizilor particulari, producând în cursul timpului acel mozaic de organizare sanitară şi medicală, care în ansamblul lui formează viaţa medicală şi sanitară engleză. Ceeace e de notat e că Statul nici când nu a încercat să îşi asume dreptul exclusiv de iniţiativă şi hotărâre, ci din contră a admis şi chiar a încurajat iniţiativă locală fie oficială, fie particulară, el limitându-şi dreptul pentru a interveni în aspectul general şi mai ales cel financiar al problemei. Pentru a demonstra puterea iniţiativei particulare, merită să se amintească că asigurarea medicală pentru caz de boală a lucrătorilor, care abia în secolul al XX-lea a găsit o consfinţire oficială în majoritatea statelor europene, a fost organizată în Anglia pe bază de organizaţii voluntare deja la sfârşitul secolului al XVIII-lea. In anul 1815 membrii societăţii de ajutor mutual în caz de boală au fost aproape un milion. Transformarea acestor societăţi particulare în organizaţie de stat s'a făcut abia în anul 1911 (National Insurance Act). Tocmai în urma interesului general pentru problema sănătăţii, în Anglia nu s'a reuşit probabil voit nici până azi să se concentreze problema în mâna unui singur Departament, Cu toate că Anglia are un Minister al Sănătăţii (Ministry of Health), aproape fiecare Minister are în sfera sa de activitate şi probleme de sănătate. Ministerul Sănătăţii se ocupă cu pro-

146 blema sănătăţii publice, problema dependenţilor şi asigurările medicale, Ministerul de Interne are în sfera sa de acţiune problema igienei industriale, serviciul medical al penitenciarelor şi al poliţiei, Ministerul Educaţiei problema igienei şcolare, Ministerul de Agricultură se ocupă cu boalele zootehnice transmisibile omului, Departamentul Poştei cu serviciul medical al angajaţilor, Ministerul Comerţului cu serviciul medical al personalului civil şi marin, iar Ministerul Pensiilor cu serviciul medical al marinarilor şi soldaţilor eşiţi din activitate. Practica medicală în toate raporturile ei cu publicul este deaproape supraveghiată de Consiliul general medical (General Medical Council), care se compune din câte un reprezentant al fiecărei universităţi care eliberează diploma dle doctor în medicină, cinici reprezentanţi ai guvernul^ şi trei membrii aleşi din sânul corpului medical. Acest Consiliu urmăreşte ^deaproape şi propune modificări în pregătirea profesională a medicilor şi supraveghează conduita lor etică. Consiliul poartă evidenţa nominală a medicilor cu libera practică. Este adevărat că înscrierea nu este obligatorie, însă medicul neînregistrat nu poate obţine nici o numire oficială şi certificatul medical eliberat de un medic neînregistrat nu are valoare în faţa instanţelor judecătoreşti. Pewtru fapte mai grave Consiliul poate decide ştergerea medicului din registrul de evidenţă. Printre altele, ca motive de ştergere din contrei figurează beţia obicinuită, certificatul medical nesincer, întrebuinţarea de personal medical necalificat, adulter, etc. Interesele medicilor sunt apărate de Asociaţia medicilor, (British Medical Associationi). Această Asociaţie luptă pentru interesele profesionale ale medicilor şi in acelaş timp face propuneri din proprie iniţiativă sau îşi dă avizul asupra problemelor sanitare şi medicale mai importante. Asociaţia este foarte activă în apărarea intereselor medicilor, Este de remarcat lupta curajioasă ce a dus-o şi o duce încă contra instituţiilor cu activitate medicală gratuită şi contra sistemului de contract între medici şi diferite instituţii sau patroni. E de remarcat în acelaş timp înţelegerea ei loială pentru problemele unde consultaţiile gratuite se impun ca o necesitate socială sau preventivă. Asociaţia a dus o luptă continuă pentru mărirea salariilor medicilor şi se năzuieşte să reducă la limite raţioniale serviciul de full-

147 time în favorul sistemului de pari-time. Activitatea ei este de real folos atât pentru medici cât şi pentrj stat. ASISTENŢA MEDICALĂ. Asistenţa medicală a săracilor s'a desvoltat în Anglia din iniţiativă particulară. Totdeauna sau găsit persoane cu dare de mână, care au contribuit cu sume variabile la întreţinerea unor instituţii menite de a da ajutor medical gratuit lumei sărace. Aşa au luat fiinţa un număr mare d< spitale, mai mici sau mai mari, cari în trecut au fost modest dotate şi cu o activitate medicală nu totdeauna de cea mai bună calitate, însă graţie ajutoarelor continue primite de!a diferite persoane saü asociaţii particulare, calitatea lor s'a ameliorat şi cu timpul au devenit foarte bine dotate şi cu o activitate medicală din ce în ce mai bună. Corpul medical al acestor spitale se compunea din medici particulari liberi profesionişti, cari lucrau pentru un salar mic un număr de ore în cadrul instituţiei, azi pe lângă acest personal se află tot mai mulţi medici ocupaţi în întregime în cadrul instituţiei. înaintea creierii acestor instituţii de asistenţă medicală şi în epoca când numărul lor era încă redus, asistenţa medicală a săracilor era asigurată în oareşcare măsură de medicii particulari cari în schimbul acestei activităţi primeau un salar minim delà comună. Cu timpul aceşti medici particulari au primit o poziţie oareşcum oficială, cu toate că activitatea lor particulară a fost clientela particulară plătită. E de notat că printre aceşti medici, cu toate că salariul primit era foarte mic ( L. la an) se aflau şi medici ou reputaţie mare, dar să pare, că dorinţa de a nu avea un nou concurent în comună, il obliga să facă şi acest serviciu puţin remunerator. Nu însă în toate cazurile a reuşit iniţiativa locală să asigure creiarea de spitale pentru nevoile bolnavilor. Ini aceste locuri s'au înfiinţat spitale de Stat cari delà început aveau o dotare şi organizaţie mai bogată. Azi deosebirea ca dotare şi ca activitate între spitalele voluntare şi cele oficiale a dispărut aproape în întregime. Sîtuaţ ; a spitalelor după ultimele date ce s'au putut obţine este următoarea:

148 Nr. instit. paturi Spitale voluntare Spitale pentru izolare Spitale pentru t, b. c Bolnavi mintali Spitale aut. loc. pt. săraci Spitalele voluntare se susţin din subscripţii, legaţii, donaţii, colecţii, etc. SERVICIUL MEDICAL AL ASIGURAŢILOR. In antul 1911 s'a inltrodus în Anglia legea asigurărilor, care asigură o asistenţă medicală şi material^a muncitorilor asiguraţi, în caz ide boală sau şomaj. Legea cuprinde cam 1/3 a po^ pulaţiei întregei Anglft. Parte itmiportan tă din această Lege este libera alegere a medicului, bolnavul putând oricând, după anumite formalităţi a-şi schimba medicul lui. Asemenea şi medicul poate refuza primirea bolnavului pe lista membrilor încredinţaţi grijei lui medicale. Cam 2/3 a medicilor înregistraţi sunt în serviciul asiguraţilor. Medicii din asigurări sunt plătiţi după numărul asiguraţilor înscrişi pe lista lui. Niciun medic niu poate însă avea mai mult de 1500 persoane înscrise. In medie fiecare medic are 930 asiguraţi înscrişi. Salarul medicului este de 9 şilingi de cap de membru înscris (1924). Pe lângă asistenţa medicală, asiguraţii au încă un beneficiu material care se plăteşte în caz de boală, de incapaci-" ta te dle lucru şi în caz de naştere. Medicul Asigurărilor estte obligat a oferi asistenţă medicală la domiciliul bolnavului sau la cabinetul lui particular, în condiţiile care le poate oferi un medic universal. Deci asigurarea bolnavului se limitează numai la atât cât poate oferi un medic nespecializat şi în cazul că boala este die aşa natură încât întrece posibilităţile practicianului, bolnavul este obligat a-şi căuta acel ajutor pe cont propriu. Legea asigurărilor engleze nu oferă asistenţă spitalicească sau tratament de specialist şi nici examinare radiologică sau alte examinări mai puţin curente de laborator; la aceste posibilităţi bolnavul nu este în-

149 dreptăţit. Din cauza acestor insuficienţe a luat fiinţă asigurarea benevolă a lucrătorilor pentru asistenţă spitalicească în cadrul căreia se plătesc anumite cote din salarul primit. Faptul că legea dă dreptul bolnavului asigurat numai la o asistenţă medicală de rutină, a produs la început dese nemulţumiri atât Idlin partea bolnavului cât şi a medicului. Bolnavul a aşteptat delà medic adesea mai mult decât îi putea oferi un medic universal. Pentru a evita aceste fricţiuni s'au stabilit limitele exacte ale obligaţiilor medicului, specificândki-se în acelaş timp şi o parte a acelor intervenţii pe care medicul nu este obligat a le oferi bolnavului. Ini spiritul acestor dispoziţii medicul este obligat a interveni şi în următoarele cazuri în afară de examinarea şi tratamentul curent universal: fractura piciorului; curetaj uterin; reducerea luxaţiei articulaţiei umărului; mici intervenţii chirurgicale, ca scoaterea unui corp străin din laba piciorului; luarea de probe de sânge; vaccinarea. Nu este însă obligat medicul a executa următoarele intervenţii : a pen d i cect omie ; tonzilectomie ; injecţii intravenioase de neosalvarsan ; cateter:zarea trompei Eustachi; operaţii de hemoroizi; cercetarea refracţiei oculare; termoelectrizare, ionizaţie ; îndepărtare de ganglioni cervicali de natură t. b. c. SERVICIUL MEDICAL PENTRU GRAVIDE. Importanţa ocrotirei mamei a fost înţeleasă în Anglia mai repede decât în oricare altă ţară. Istoricul asistenţei gravidelor şi a leuzeilor este aproape acelaş ca în oricare ţară în Europa. In timpurile mai vechi femeia era asistată la naştere de rude sau vecine şi cu timpul s'au ridicat ca pretutindeni, moaşele empirice cari se ocupau de femeia gravidă. In antul 1827 Cole-

150 giul medicilor declară că asistenţa gravidei nu este o îndeletnicire demnă de un om cu educaţia academică. Cu timpul însă s'a înţeles tot mai mult inportanţa unei pregătiri serioase în obstetrică atât pentru medici cât şi penitru mioaşe şi începând dela mijlocul secolului trecut s'au făcut importante înbunătăţiri pe acest teren. Activitatea moaşelor stă sub controlul autorităţilor locale. Ele sumt obligate în toate cazurile când naşterea nu decurge în condiţii normale să cheme medicul indicat de familie şi să anunţe în acelaş timp autoritatea ajdlministrativă că a îndeplinit această obligaţie. Dacă familia nu poate plăti onorariul medicului chemat, plata se face de către comună. Suma ce primeşte medicul este stabilită prin regulament şi variază după complicaţiile constatate (1 2 lire). ^ O importantă inovaţie pe terenul ocrotirei mamei o prezintă serviciul de consultaţii prenatale gratuite, organizate pe toată suprafaţa ţării. In anul 1927 au fost în funcţie 887 centre prenatale parte conduse die medici specialişti parte de medici practiciani angajaţi pe timp limitat. Examinarea gravidelor se face la intervale relativ dese şi în caz dle anomalii mai serioase se anunţă medicul familiei sau în lipsa acestuia se intervine din partea centrului pentru internarea bolnavei în spital pe timpul naşterei. In Anglia s'au creiat 2480 paturi pentru naşteri. O parte a spitalelor de femei sunt oficiale şi un număr aproape egal voluntare. Se admit în aceste spitale gravidele cu complicaţii obstetrice şi cele cari niu au la domiciliu condiţii igienice pentru naştere. In afară de acest număr de paturi se află un număr mare de spitale ide femei particulare. Femeile muncitoare asigurate sau soţiile bărbaţilor asiguraţi primesc la naştere un ajutor bănesc. Dacă şi soţia muncitorului este asigurată ajutorul băniesc este dublu. Aproximativ 30% a naşterilor se întâmplă în prezenţa medicilor. OCROTIREA COPILULUI. Problema copilului s'a bucurat în AngUSa de o importanţă deosebită şi în scurt timp după sesizarea importanţei ei s'a depus un efort extrem de viu pentru reducerea mortalităţii ínífan-

151 tile şi pentru asigurarea desvoltării şi îngrijirii lor în condiţii optime ide sănătate. Rezultatul acestei griji se oglindeşte în reducerea puternică şi în scurt timp a mortalităţii infantile şi eliminarea aproape completă a unor cauze de decese infantile cari în unele ţări din Europa formează încă o problemă de rezolvat. Actul fundamental care a premers aceste acţiuni a fost Legea ocrotirei copilului din anul 1908, conform căreia autoritatea publică are dreptul a lua măsuri contra părinţilor cari neglijează grija medicală a copiiloir lor. Concomitent cu această dispoziţiune oficială a luat fiinţă Societatea Naţională pentru prevenirea maltratării copiilor" care societate particulară a făcut o propagandă largă pentru ocrotirea copilului şi a adus pe acest tereni contribuţii importante. Baza ocrotirii copilului o formează Centrele de consultaţii infantile. Sunt conduse de medici specialişti, de obicei fulltime şi mai ales de femei. In anul 1929 au funcţionat în Anglia 2522 Centre de consultaţie. Aceste Centre urmăresc scop pur preventiv şi în cazul cârid' copilul prezintă afecţiuni mai serioase este îndrumat la med'cul casei, medic specialist sau spital. In urma acestei colaborări între Centru şi medicul particular corpul medical priveşte cu ochi buni activitatea acestor centre. In problema ocrotirei copilului este în mod deosebit angajată sora de ocrotire. Toţi copiii cari vizitează Centrul de consultaţii sunt vizitaţi la domiciliu la intervale dese de către sora de ocrotire, făcându-se familiei o educaţie serioasă în aceasta problemă. Copiii şcolari stau sub scutul Legii din anul 1918 care impune autorităţilor şcolare locale obligaţia de a asigura inspecţia medicală periodică copiilor şi tratamentul pentru afecţiunile de mai mică importanţă. Pentru afecţiuni mai serioase copilul este îndrumat la medicul specialist sau spital. S'a amintit că problema igienei şcolare cade în atribuţiile Ministerului Educaţiei. Această separare a elevilor şcolari din preocupările Ministerului Sănătăţii a produs şi produce încă oareşoari neajunsuri în rezolvarea problemei igienei şcolare, însă colaborarea sinceră între aceste două Ministere e pe oale de a elimina piedicile ivite. Azi lucrează în Anglia pe terenul igienei şcolare peste 300 de medici cu aproximativ 100 medici ajutori, peste

152 3000 surori de ocrotire special pregătite pentru igiena şcolarului, adăugânldu-se acestora încă aproximativ 1500 medici specialişti cu o activitate ocazională pe acest teren. Se fac mari eforturi pentru asigurarea supravegherii medicale a preşcolarilor. Situaţia actuală prezinitlă anomalia dăunătoare că între supravegherea medicală a sugacilor şi cea a şcolarilor se intercalează o perioadă de câţiva ani preşcolarul când supravegherea medicală sistematică este aproape inexistentă. Numeroase date statistice dovedesc că copiii întră la şcoală cu un număr mare de afecţiuni şi de defecte fizice ivite chiar în epoca preşoolarităţii, deci această epocă trebuie supravegheată cu aceiaşi intensitate ca cea a sugarilor şi şcolarilor, O supraveghere medicală a preşcolarilor ar reduce în mare măsură afecţiunile cari trebuesc tratate şi éliminée în timpul şcolari - taţilor. In ultimul timp centrele de puericultura din Anglia îşi' lărgesc tot mai mult sfera lor de activitate, făcând posibilă şi examinarea preşcolarilor la aceste centre. Se duce o mare propagandă în sânul populaţiei pentru generalizarea cât mai largă a utilizării consultaţiilor preşcolare gratuite. BOLI INFECŢIOASE. Izolarea bolnavilor infecţioşi este complect gratuită în Anglia pentru oricine. Cu toate că în anumite condiţii, pentru servicii speciale bolnavii cu dare de mână plătesc oareşcari taxe, gratuitatea izolării şi a tratamentului medical este o noţiune atât de înrădăcinată încât cu greu ar putea fi schimbată. Asemenea şi desinfecţia la dorniciliu este gratuită. Bolile infecţioase mai importante se declara obligator medicului igienist. Pentru această declaraţie orice medic practician primeşte o sumă de 2 3 şilingi. Asemenea se declară obligator intoxicaţiile profesionale de orice natură. Aceste din urmă nu să declară medicului igienist ci Inspectorului General al Industriilor. Toate laboratoarele oficiale execută orice analiză în legătură cu bolile infecţioase în mod gratuit şi se face o propagandă largă să se utilizeze aceste laboratoare şi de medicii particulari în toate cazurile indicate. Din cauza acestei gratuităţi generale laboratoarele particulare sunt. mult concurate şi au

153 oprit desvoltarea lor în măsura în care se observă în unele ţări europene. Vaccinarea contra variolei nu este obligatorie, însă se află în funcţie un; serviciu de vaccinare bine organizat, care stă la dispoziţia publicului pentru vaccinarea copiilor. La împlinirea lunei a patra a copilului, vaccinatorul public se prezintă la familia copilului pentru executarea vaccinării. Im cazul când familia refuză vaccinarea se dă din partea părinţilor o declaraţie în acest sens. Se aid'mit vaccinările şi prin medicul caisei. Vaccinul se produce în laboratorul de produse serologice al Statului. In medie cam 50% a copiilor se vaccinează. Ca o urmare a faptului că o parte a populaţiei rămâne nevaocinată, când se produc cazuri de îmbolnăviri sau apar chiar mici epidemii, populaţia se prezintă în masă pentru vaccinare. întregul personal medical şi sanitar auxiliar angajat în combaterea de boli infecţioase este vaccinat contra variolei. Pentru combaterea bolilor infecţioase se dispune de mijloace de locomoţie bogate, încât izolarea bolnavilor infecţioşi chiar şi delà distanţe mai mari se poate face fără mari dificultăţi. Acesrtf serviciu este foarte bine organizat şi în caz de paupertate serviciul se execută gratuit. PROBLEMA TUBERCULOZEI. Tuberculoza este privită ca o problemă de importanţă primordială şi i se dă atenţie deosebită. E de observat paşii repezi ce s'au făcut în ultimul timp în această direcţie. In anul 1911 se aflau în Anglia 5500 paturi pentru bolnavi de tuberculoză, pe lângă un număr ceva mai mare de paturi pentru izolarea bolnavilor tuberculotici incurabili. In 1917 numărul lof s'a ridicat la iar în 1929 la Combaterea tuberculozei este încredinţată medicului ftiziolog (Tubereulozis Offioer) care este subordonat din punct de vedere administrativ medicului sanitar. Ftiziologul conduce întreaga acţiune de depistare, primeşte declaraţiile de descoperire a bolnavilor noui delà medicii practicieni, dispune asupra izolării în spital a cazurilor indicate şi supraveghiază vizita la domiciliu a surorilor de ocrotire angajate în lupta contra tuber-

154 culozei. In anul 1928 au funcţionat în aceasta calitate de medic ftiziolog 382 medici. Toţi sunt full-time. Lupta contra tuberculozei se bazează pe dispensarul antitubereulos. In fiecare localitate funcţionează un astfel de dispensar unde se examinează persoanele suspecte trimise de medicii particulari precum şi contacţii lor. Bolnavii se pot prezenta la aceste dispensare şi din iniţiativă proprie. Dispensarul are un caracter preventiv, se execută însă în anumite condiţii şi tratament medical (Pneumotorax etc). In lupta contra tuberculozei vizita la domiciliu formează un mijloc preventiv important. Aceste vizite se fac de către surorile de ocrotire special pregătite pentru această problemă şi în măsură mai redusă sunt folosite şi surorile de ocrotire angajate în problema ocrotirei mamei şi a copilului. BOLI VENERICE. Măsurile luate pentru combaterea bolilor venerice sunt în parte asemănătoare cu cele pentru combaterea tuberculozei. Principiul pe care se bazează această acţiune dă dreptul oricărei persoane atinse de boli venerice să poată avea la cerere tratament medical gratuit. In baza acestui principiu funcţionează azi 188 Centre antivenerice, plasate de obicei în localul spitalelor unde sunt special amenajate pentru a asigura discreţie desăvârşită. Toafte laboratoarele ide Stat stau la dispoziţia medicilor, incluziv medicii particulari, gratuit pentru orice analiză bacteriologică sau serologică în scop de depistare a veneriilor. Statul pune la dispoziţia medicilor practicieni gratuit neosalvarsanul necesar tratamentului bolnavilor. Sifilisul nu cade sub prevederile declarării obligatorii. O statistică a anului 1928 ne arată că în acel an s'au descoperit: cazuri nioui de sifilis; blenoragie; 965,, şancru moale. In acest interval s'au prezentat la consultaţii persoane pentru examinare medicală aflate sănătoase.

155 SURORILE DE OCROTIRE, Este evident că orice acţiune cu caracter preventiv şi educativ nu poate fi executată în întregime de corpul medical, decât în desavantajul pierderii unei mari părţi a timpului. Iniţierea şi punerea în practică la domiciliu a măsurilor profilactice în oricare domeniu al boalelor medico-sociale cade în sarcira personalului sanitar auxiliar. De calitatea lui depinde îiru întregime şi calitatea muncii iniţiate de medici. Instituţia surorilor*, de ocrotire a luat fiinţă la începutul ei cu scopul de a da o mână de ajutor bolnavului la domiciliu. Au fost deci pregătite exclusiv cu acest scop. Abia în cursul funcţionării lor în aceasta calitate de infirmiere ambulante, s'a făcut observaţia că munca lor ar putea fi lărgită în mod extrem de folositor cu acţiunea de ordin educativ şi profilatie. Şi astfel această instituţie care a avut la început caracterul exclusiv de infirmieră la domiciliu, a trecut prin staldiul unui amestec de atribuţii de infirmieră şi soră, iar azi s'a ajuns la o complectă diferenţiere a lor, cu toate că \în Anglia sora de ocroltire cu atribuţii şi de soră infirmieră se află încă în număr mare. O parte a acestor surori au şi pregătirea de moaşe dând asistenţă femeilor îni timpul naşterii şi în leuzie. Pregătirea lor teoretică este de 3 ani după care urmează un stagiu de o jumătate an sau chiar şi mai mult după cum sora se dedică problemei copilului, tuberculozei, igienei şcolare, sau altele. Se află şi surori (de ocrotire pentru stabilimente industriale (Industrial Nurses) pregătite special pentru acest câmp de acţiune. Numărul surorilor de ocrotire este foarte mare şi în continuă creştere. Merită să se amintească în câteva cuvinte caracterul special al organizării sanitare din Irlanda care prezintă unele particularităţi cu totul diferite de cele întâlnite de restul ţării. Cu toată deosebirea politică creată în anul 1922 între partea de Nord şi cea de Sud a insulei, cele de mai jos se referă la toată suprafaţa geografică a insulei Irlandeze. Irlanda a avut totdeauna o situaţie socială şi economică inferioară restului insulelor britanice. Paupertatea şi deci impo-

156 sibilitatea de a ţine pas cu desvoltarea şi înflorirea rapidă tdie cari s'au bucurat celelalte provincii britanice a lăsat urme adânci în viaţa acestei insule şi binefacerile civilizaţiei au pătruns aici mai încet. In urma acestor condiţii, rândurile populaţiei au fost mereu subţiate prin emigrările masive mai ales cătră America. Organizaţia sanitară periferică a Irlandei se bazează pe dispensarul comunal. Acest dispensar condus de obicei de un medic full-time asigură asistenţa medicală a tuturor săracilor şi la nevoe tot el face şi tratamentul medical la domiciliu. In cazuri mai complicaţie medicul dispensarului poate cere ajutorul unui medic specialist şi dispune şi asupra internării bolnavului la spital. Dispensarul are şi o moaşe salariată. Aproximativ jumătatea populaţiei insulei stă sub asistenţa medicală a acestor dispensare. Număruf*medicilor practicieni fiind redus, mai ales în regiunile rurale sărace, nu se produc protestări din partea lor contra acestei reglementări a asistenţei medicale. In unele privinţe această organizare arată oareşcari asemănări cu organizaţia noastră sanitară. In ceea ce priveşte organizarea instituţiilor spitaliceşti, problema ocrotirei mamei şi a copilului, problema tuberculozei, a bolilor venerice şi bolilor infecţioase condiţiile sunt aproximativ cele ce am întâlnit în restul Angliei. In ultimul timp s'au făcut eforturi mari pentru a acoperi nevoile în toate problemele mai importante. Organizaţia sanitară din Scoţia în linii mari este la fel oa cea din restul ţării. Trebue să mai amintim că în urma descentralizării administrative şi în urma largii puteri a organizaţiilor sanitare periferice, în foarte multe oraşe şi districte au luat fiinţă servicii sau s'au adoptat sr'steme de muncă diferite de cele amintite până aici. Nu e cu putinţă ca în cadrul acestei lucrări să insistăm asupra acestor particularităţi. Amintim doar că în această situaţie se află oraşele Londra, Cambridge, Durham, Swindon, Brighton şi judeţele (County) Glouoester, Pertb, etc 1 ). J ) Material documentar mai recent pentru organizaţia sanitară din An glia nu ne-a fost posibil să procurăm. Datele trecute în lucrare se re feră la situaţia până în anul 1930.

157 Organizarea luptei antivenerice în U.R. S. S. de Or. V. Lustrea Organizarea sanitară a unei ţări depinde în mare parte de structura sa socială. In vechea Rusie, sănătatea publică era o problemă puţin importantă; dacă existau preocupări în această direcţie ele aveau un caracter disparat. Penitru forurile sanitare, medicina preventivă nu-şi câştigase nici o atenţie iar bolile so- ^ciale au fost neglija/te sau considerate numai din punct de vedere curativ. După instalarea regimului comunist în 1917, Guvernul Sovietic este preocupat delà început de organizarea sanitară a Stiatului. Din primele legiuiri sanitare sovietice se poate diesprfbjde principiul social şi preventiv ce stă la baza lor. Guvernul Sovietic delà instalarea sa, a considerat sănătatea publică ca o problemă capitală de Stat faţă de care şi-a arătat toată solicitudinea şi tot interesul. A căutat să pătrunidlă în ansamblul problemei şi să o rezolve după urgenţa cerinţelor. Bolile sociale au fost considerate pe primul plan şi măsurile luate! contra lor au fost de mare anvergură. Situaţia bolilor venerice în Rusia prerevoluţionară nu era din cele mai bune, pe tot întinsul ei existau 12 ambulatorii antivenerice şi un miumăr foarte mic de palturi pentru venerici în spitalele orăşeneşti. In 1912 situaţia bolilor venerice după date oficiale era: Oraş Sat Sifilis I 25,02 "/oou 2,43 /ooo Sifilis II 182,28 /ooo 54,75 /ooo Goncree 129,14 /ooo 12,61 /ooo Şancru moale 47,84 /ooo 2,65 /ooo ' Total: 361,31 /ooo 69,81 /ooo Considerând bolile venerice ta totalitate cifra este mare şi după războiul mondial situaţia pe oare au moştenit-o Sovietele cu toată siguranţa a fost mult mai rea. Intre primele măsuri sanitare ale regimului sovietic alături de cele contra tifosului exantematic au fost şi cele luate faţă de

158 bolile venerice. Deja în 1918 Comisariatul Poporului pentru sănătate a creat o direcţie a bolilor venerice care se ocupa cu toate problemele respective atât din punct de vedere curativ cât şi preventiv. Lipsurile şi greutăţile mari care au fost la început! au fost învinse şi din Ianuarie 1919 până în Maiu 1920 au fost puse în funcţiune 3363 de paturi pentru sifilis, s'au îtniaugurat 19 spitale şi clinici speciale pentru boli externe, şi s'au creat 11 laboratoare de serologie şi bacteriologie. Tot atunci s'au luat măsuri contra prostituţiei şi caselor de toleranţă ca/i au fost suprimate. Pe lângă această înfăptuire reală s'a insistat şi pe teren propagandistic contra bolilor venerice prin afişe, conferinţe, muzee, expoziţii, etc. ORGANIZAREA LUPTEI ANTIVENERICE IN U.R.S.S. iristitutul CENTRAL AMTIVEflERIC ECHIPE VOLANTE ANTIVENERICE! INSTITUTUL AlTTIVEflE- RIC AL REPUBLICEI DISPENSAR ANTIVENERIC PROVINCIAL PUMCT AflTIVEHERIC DE floapte CLINICA 0E BOU VENERICE SPITALUL VENERIC DISPEMSAR ANTIVEMERIC IPITERRAIOMAL DISPET1SAR ANTI VErtERlC ÎN CENTRE INDUSTRIALE CABINETUL ArrrivEfiERic [POLICliniCÂ riare) punctul ArmvEriEl,'' RiC DE HOAPTE POSTUL ANTIVEflERIC SERviciUl SANITAR I RAIONAL CIPSuriSCRIPŢIE Se simţea însă nevoia unei legiferări precise în domeniul bolilor venerice şi astfel în 1922 s'a promulgat Legea pentru combaterea bolilor venerice.

159 Legea se bazează pe principii de ordin preventiv şi curativ conlducându-se în aplicarea ei de: a) Obligativitatea şi gratuitatea tratamentului. b) Controlul obligator al unor anumite categorii de persoane. c) Desfiinţarea caselor de toleranţă şi d) Penalizarea delictului de oolntaminare venerică. Pentru ca munca depusă în combaterea bolilor venerice să fie unitară şi condusă după aceleaşi norme, s'a simţit delà întceput nevoia unui comandament unic pentru toată ţara, fapt pentru care s'a creat Institutul central antiveneric din Moscova, care este un adevărat cenftru ştiinţific şi are ca scop: a) Conducerea metodologică a combaterii bolilor venerice. b) Terapia şi experimentarea în ce priveşte tratamentul pe teren veneric. c) Formarea personalului de specialitate pentru lupta antivenerică. Institutul este compus din mai multe secţii cu servicii clinice, sociale şi laboratoare. El este condus de un consiliu compus din Director, Subdirector, Şefi de secţii şi subsecţii, reprezentanţi ai sănătăţii publice, reprezentanţi ai uniunii meidicosanitare, reprezentanţi ai partidului, reprezentanţi ai comisiei pentru protecţia muncii iş vieţii socialei. Consiliul este un organ consultativ care 1. Elaborează planul general de activitate a Institutului, a secţiilor şi subsecţiilor. 2. Studiază problemele de activitate ştiinţifică şi medicală a Institutului, în ce priveşte prepararea cadrelor, a cursurilor de perfecţionare, etc. 3. Dirijează sub o formă generală activitatea Institutului, a Secţiilor şi subsecţiilor şi armonizează programul de activitate cu celelalte probleme de sănătate publică. Din cauza suprafeţei vaste a ţării, a diferitelor aspecte regionale ce le poate avea aceiaşi problemă şi pentru a stăpâni cât mai bine lupta antivenerică, s'au înfiinţat 10 Institute aniivenerice ale Republicelor federative, care aveau acelaşi scop şi erau organizate similar cu cel central numai că terenul lor de activitate se limita la republica respectivă, ţinând seamă în programul lor de toate problemele şi particularităţile locale»

160 Ele erau pentru republici ceea ce era Institutul Central din Moscova pentru U.R.S.S, In linii generale programul de activitate a acestor Institute se poate fixa în: 1. Combaterea ştiinţifică a' bolilor venerice în mod practic. 2. Organizarea profilactică şi propagandistică a luptei anti venerice. 3. Pregătirea personalului sanitar de specialitate pentru nevoile republicei şi 4. Secţie de experimentare a metodelor de tratament pe teren veneric. Institutele antivenierioe ale Republicelor pentru activitatea directă pe teren, aveau la dispoziţie echipele volante antivenerice, cari activau din punct de vedere ştiinţific şi demonstrativ. Aceste echipe se compuneau dinfpun medic şef specialist ajutafti de alţi medici şi personal sanitar ajutător precum şi laboratoare.mobile. Ele acţionau pe teren acolo unde se simţea nevoia, fie că extinderea bolilor venerice întrecea capacitatea de acţiune a personalului localnic, fie că era nevoie de o demonstraţie ştiinţifică a muncii pe teren. Echipele executau anchete minuţioase şi mai ales munca lor era pentru documentare, căutând să depisteze modul şi calea de propagare a veneriilor, întinldierea lor, formele sub care se prezintă atât la adulţi cât şi la copii. Pentru aceasta' ele fac examinări în masă a populaţiei şi a aşezămintelor pentru ocrotirea copiilor cu întreg personalul lor. Dar Institutele antivenerice ale Republicelor acţionau în permanenţă pe teren prin dispensar care avea rolul principal în combaterea bolilor venerice. In jurul dispensarului se desfăşura toată activitatea amtivenerică. Concepţia asupra dispensarului fiind 1 foarte bine înţeleasă el nu a rămas o improvizaţie ci o instituţie reală şi de mult folos, scopul lor fiind profilaxia şi tratamentul bolilor venerice. Atribuţiunile dispensarului antiveneric erau: I. Curative. a) Consultaţii gratuite. b) Tratament gratuit obligator. c) Internarea în spitale a persoanelor bolnave.

161 d) Evidenţa bolnavilor venerici prin organizarea şi ţinerea unui fişier. II. Preventive. a) Vizite la domiciliul bolnavilor, cu consimţămânltul lor, sau cu ocazia venirii altor persoane din familie la tratament. b) Participarea la inspecţiile sanitare in Întreprinderi industriale, pentru a lua diacă e nevoie măsuri antivenerioe după instrucţiunile Comisariatului Poporului pentru sănătate. c) Lupta contra sifilisului ereditar şi infantil cu concursul organizaţiilor pentru protecţia mamei şi copilului. d) Lupta contra bolilor venerice între tineretul şcolar după directivele elaborate de organele superioare ale instrucţiunii publice. e) Participarea la programul de educaţie sexuală ce trebuie făcut fiecărei grupe de populaţie pe vârstă. f) Propaganda sanitară, atât în dispensar cât şi în afară, uzine, la instituţii sanitare, la diferite cluburi ale muncitorilor, ale tineretului, etc. g) Colaborarea cu diferite asociaţii în lupta antivemerică organizând muzee, expoziţii, săptămâni, filme şi conferinţe. Dispensarul antiveneric în general era instalat la oraş sau în colectivităţi mai populate. După întinderea câmpului de acţiune erau: A) Dispensare antivenerioe' provinciale sub directa supraveghere a Institutelor antivenerioe ale Republicelor, sunt or-* ganele de execuţie pe teren a măsurilor luate de Institut. Pentru a putea face faţă obligaţiilor multiple atât curative cât şi profilactice dispensarul provincial avea organe cu care colabora în strânsă legătură sau care erau sub directa sa supraveghere. Pentru scopuri curative dispensarul anitiveneric provincial colabora în oraşele centre universitare cu clinicile de specialitate cari internau bolnavii trimişi de dispnsar. In ora,- şele unde nu existau clinici de specialitate şi se simţea lipsa lor sau înfiinţa* spitale 1 pentru venerici. Atât clinicile cât şi spitalele de specialitate colaborau în strânsă legătură cu dispensarul. Sub directa supraveghere a dispensarului provincial sunt: a) Dispensarul antiveneric din centrele industriale, unde

162 din cauza marei aglomeraţii de lucrători, funcţionează în diferite întreprinderi câte unul aplicând un program potrivit împrejurărilor. b) Pentru a face faţă cerinţelor ce se ivesc în populaţia civilă funcţionează cabinete antivenerice în policlinicile de pe lângă diferite spitale. Acesltle cabinete aveau un scop curativ şi se pare că au dat bune rezultate în tratarea bolilor venerice fiind foarte mult frecventate. c) Pentru cerinţele profilactice individuale pe lângă aceste dispensare funcţionează puncte antivenerice de noapte, cari intră în activitate între orele 9 seara şi 7 dimineaţa. Aci nu se fac înregistrări nominale ci numai numerice şi fiecărui vizitator i se cere să anunţe dacă s'a îmbolnăvit sau nu în urma măsurilor aplicate şi în felul acesta se căuj^i a se ţine evidenţa eficacităţii profilactice a institutului, B) Dispensarul antiveneric interraional. Numărul dispensarelor antivenerice la ţară depindea de răspândirea bolilor venerice, dacă erau mai numeroase puteau să funcţioneze unul sau mai multe dispensare în acelaş raion dacă erau mai puţine atunci mai multe raioane erau deservite de acelaş dispensar. Dispensarul antiveneric interraional avea aceleaşi atribuţiuni ca şi cel provincial numai că el reprezenta unitatea care lua contactul cel mai activ cu terenul la ţară şi de munca ce se desfăşura în cadrul său depindea eficacitatea măsurilor antivenerice. Deservea populaţia din raioane, cea mii de memorii. Organizarea şi dotarea acestui dispensar era: 1. Secţie pentru consultaţii şi tratament ambulatoriu subimpărţită în două pentru bărbaţi şi pentru femei. 2. Secţie pentru spitalizare care avea de paturi unde erau reţinute cazurile grave şi care nu puteau beneficia ide tratament ambulatoriu. Ca personal era şeful dispensarului un medic de specialitate care conducea şi coordona toată activitatea şi era ajutat în executarea programului de o comisie pentru asanarea muncii şi vieţii sociale. Ea făcea legătura între dispensar şi masa populaţiei având rolul unui serviciu social. Nu au fost neglijate în aceasta operă nici celulele sanitare" mici unităţi de cetăţeni supraveghiate de cei mai destoinici şi cari puteau să cunoască

163 mai deaproape vieaţa membrilor lor. Aceste celule sanitare concurau nu numai la combaterea bolilor venerice ci a tuturor plăgilor sociale. Dispensarul era îmtr'o strânsă colaborare prin secţia terapeutică cu alte servicii medicale die specialitate. Doi medici un bărbat şi a femeie, pentru tratament şi consultaţii, fiind separate consultaţiile pentru bărbaţi şi femei; doi feldşeri bărbat şi femeie care erau ajutorii medicilor; o soră de patronaj care avea rol de secretară făcând înregistrarea şi ţinerea fişierului la curent precum şi munca pe teren educativ şi profilactic; secretarul oare conducea lucrările de cancelarie a «dispensarului, administratorul care supraveghea zestrea şi buna funcţionare a dispensarului din punct de vedere material şi mai multe persoane de serviciu pentru celelalte lucrări necesare. Ca material era dotat cu instrumentarul, medicamentele şi materialul spitalicesc necesar. In secţiile de spitalizare erau reţinute formele contagioase de sifilis mai ales şi cazurile de blenoragie la femei cari nu prezentau garanţia că nu vor contribui la răspândirea ei mai departe. Dispensarul antiveneric interraional putea să înfiinţeze în oraşe sau centre populate unde se simţea nevoia puncte venerice de noapte pentru măsuri profilactice. Dacă într'o regiune din raion se simţea nevoia ca să se activeze mai intens contra bolilor venerice fie că erau răspândite mai mult, fie. că se aflau cazuri mai multe cărora trebuia să li se aplice tratament, se înfiinţa un post antiveneric, car era condus de un medic sau feldşer. El era sub directa supraveghere a dispensarului interraional şi lucra sub controlul medicului şef al dispensarului. Postul antiveneric avea atribuţii mai mult curative şi de supraveghere a persoanelor cari erau în evidenţa dispensarului. La serviciile sanitare raionale nu exista nimic din punct de vedere antiveneric. Punctele sanitare rurale sau ambulatoriile puteau face tratament cazurilor latente de boli venerice care erau trimise dela centru dispensar interraional şi se întorceau la sfârşitul seriei de tratament la centru pentru analizele serologiee. Pentru dispensarele guvernamentale funcţionau laboratoare

164 proprii, iar pentru cele interraionale analizele se executau, la laboratorul serviciului sanitar delà raion. Din punct de vedere preventiv şi profilactic legislaţia sovietică prevede un examen obligator şi chiar repetat pentru anumite categorii de persoane. Dreptul, de a impune un examen obligator şi dacă este nevoie şi un tratament obligator aparţinea numai organelor sanitare faţă de următoarele categorii de persoane: 1. Cari sunt recunoscute bolnave de către autorităţile sanitare. 2. Acelea cari trăiesc în condiţii ce ar putea cauza îmbolnăvirea persoanelor conlocuitoare, când faptul se stabileşte de inspectorul sanitar al locuinţelor. 3. Acelea cari lucrează în condiţii ce ar putea să permită infectarea persoanelor din întreprinderea frhde lucrează. 4. Acelea care frecventează şcoli primare sau secundare sau profesionale, când măsura este socotită ca necesară de către inspectorul medical şcolar. 5. Acelea cari suntl angajate ca doici sau servitoare când măsura este recunoscută ca necesară de către inspectorul igienei publice. 6. Acelea cari fiind însărcinate sunt sifilitice şi diagnosticul a fost făcut de către organele sanitare. In special s'a urmărit prin examenele medicale obligatorii ca să se scoată toţi cei atinşi de afecţiuni venerice din industria şi comerţul alimentar până la judecarea lor. Examenul prénuptial nu era obligator, dar candidaţii trebuiau să iscălească o declaraţie în faţa ofiţerului stării civile înainte de căsătorie, că sau convins reciproc asupra sănătăţii lor. Cu aceasta ocazie li se citea art. 150 din codul penal care prevedea pedeapsa de 3 ani închisoare pentru delictul de contaminare venerică iar persoana care conştientă punea în situaţia de a se infecta o altă persoană era pasibilă dé închisoare sau muncă obligatorie 6 luni. Dar aceste măsuri preventive nu ar fi fost complete dacă nu s'ar fi întregit şi cu lupta contra prostituţiei. Combaterea prostituţiei s'a făcut după un plan bine studiat. S'a plecat delà ideea că prostituata nu trebuia proscrisă şi desconsiderată ca un element inadaptabil ci reeducată şi ajutată ca să-şi poată găsi

165 o încadrare nouă în vieaţa socială şi să poată aduce un folos societăţii. Pentru ca prostituatele să poată fi redate societăţii ca elemente folositoare s'a înfiinţat o instituţie numită ateliere profilactorii" al căror scop era ca pe lângă o îngrijire medicală potrivită să le dea o educaţie prin muncă prostituatelor atinse de boli venerice sau nu, sau să dea asistenţa femeilor cari se află în condiţii materiale precare susceptibile să intre pe calea prostituţiei. Instituţia avea o organizare pe secţiuni şi era condusă ide un medic care avea responsabilitatea medicală, educativă şi económico-administrativa. Secţia medicală putea să interneze bolnavele de sifilis şi blenoragie şi erau trataţie aci toate formele bolilor venerice afară de acele care pretindeau o îngrijire medicală complectă şi unde starea sanitară cerea o atenţie deosebită. In stadiul contagios al sifilisului pacientele sunt internate în spitalele de specialitate iar dacă aceasta nu se putea face, din diferite consideraţîuni, erau tratate aci fiind scutite de muncă până la dispariţia leziunilor contagioase. Secţia atelierelor cuprinde instalaţiile dle muncă unde se face readaptarea şi reeducarea lor, fiecare poate să înveţe o meserie ca în momentul când va părăsi instituţia să-şi câştige singură existenţa. Pacientele sunt trimise la profilactorii de către dispensare prin intermediul Consiliului de ajutor social, care face trierea bolnavelor şi are grija ca după reeducare şi părăsirea instituţiei să poată fi plasate în diferite întreprinderi industriale. Institutul din toate punctele id!e vedere este susţinut de către Comisariatul poporului pentru sănătate. Rezultatele bune la care s'a ajuns în combaterea bolilor venerice în U. R. S. S. se explică prin: a) comandamentul unic pentru toată ţara şi continuitatea care a existat; b) aplicarea cu stricteţă şi în întregime a Legii fără consideraţie faţă de ori şi ce persoană; c) descoperirea sursei de infecţie în 70% a cazurilor se face idie către sora de patronaj luându-se măsuri severe faţă de izvorul de infecţie;

166 d) odată descoperit bolnavul veneric prin orice mijloc testări în masă, examinări clinice sau de laborator, etic. este ţinut în evidenţă de către Dispensar şi obligat, somat chiar, să urmeze conştiincios tratamentul până ce medicul îl declară vindecat, în caz contrar sufere rigorile legii; e) fiind asigurată prin muncă existenţa oricărei persoane, femeia mai ales nu s'a aflat în situaţia ' tristă de a fi împinsă spre prostituţie care este un, izvor principal de răspândire a bolilor venerice. Tot aci trebue să amintim că această măsură împreună cu o largă ocrotire acordată de Stat copilului a permis căsătoriile timpurii; î) dar izbânda contra bolilor venerice să explică mai ales prin faptul că activitatea medicilor în această direcţie nu a fost contrară măsurilor sociale pe cari le-a luâv Statul pentru păstrarea sănătăţii colective şi industriale; g) fapt de aceeaş importanţă este că, în prevenirea bolilor venierice a iost angajat nu numai statul cu măsuri sanitare cunative şi profilactice ci tot sistemul social cointeresând şi populaţia la aceasta printr'o educaţie sexuală făcută judicios fiecărei grupe de vârstă, propagandă, expoziţii, cinematograf, etc. Numai astfel privită lupta antivenerică în U. R. S. S. poate explica rezultatele bune la care s'a ajuns după 20 ani dând s'a putut spune că problema bolilor venerice a fost soluţionată şi în multe regiuni numărul lor scăzuse aşa de mult că erau pe punctul să dispară. BIBLIOGRAFIE B. Sokolof, Médicine dans la Russie des Soviets. Rev. d'hygiène, Tonie 43, anul 1921, pag L. Haden-Guest, La Santé PubUque dans la Russie de Soviets. Rev. d'hygiène, Tome 42, anul 1920, pag G. Ichok, La lutte contre les maladies vénériennes en U. R. S. S. Rev. d'hygiène, Tome 57, anul 1935, pag G- Miterev, Cum este apărată Sfinătatea Publică în U. R. S. S. Ediltura >>n limbi străine, Moscova, 1944.

167 Cronică Din activitatea Secţiei de biopolitică a A strei Comisia sanitară a Secţiei în ziua de 24 Mai a. c, a desbătut pe larg problemele sanitare ale ţării. Şedinţele au fost prezidate de Dl Prof. Dr. I. Moldovan. La ele au participat următorii Domni: Prof. Dr. I. Stoichiţia, Dr. I. Cosma, inspector general sanitar, Dr. Pompiliu Nistor, fost consilier tehnic al Ministerului Sănătăţii, Dr. Ulpiu Ştefan, medicid şef al municipiului Braşov, Dr. Octavian Opreanu, medic şef al judeţului Sibiu, Dr. Teodor Ilea, medicul igienist al Plăşii Sanitare Model Săliştc, Dr. Moţoiu, medicul circumscripţiei Roşia, judeţul Sibiu şi referentul acestei note. Scopul acestor şedinţe conform expunerii introductive, făcută de Dl Piof. Moldovan, a fost o discuţie privind necesitatea adaptării organizării noastre sanitare la nouile transformări politice şi sociale prin care trece ţara. S'a relevat că din actuala organizare ar trebui să păstrăm ceea ce s'a dovedit a fi bun şi util şi să modificăm părţile nerealizabile. Fiindcă normele după care se conduce de prezent Ministerul şi serviciile exterioare sunt produsul experienţei noastre româneşti, influenţate şi de succesele văzute în Apus şi în S. U. A., la această modificare este necesar să ţinem seama şi de experienţa din U. R. S. S., care acum nu ne mai este ascunsă, ci o cunoaştem şi o putem studia. S'a accentuat mai ales necesitatea de a dinamiza activitatea sanitară din mediul rural şi de a pune stavilă suprastructurii netehnice din organizaţia centrală. A urmat apoi expunerea D-lui Prof. Dr. I. Stoichiţia. In aceasta s'au redat detalii, justificate pas de pas, relativ la modificările pe care ar trebui să le sufere legea sanitară. Ansamblul sugestiilor recomandate sunt cuprinsa in extenso în articolul din numărul prezent al buletinului. Asupra discuţiilor care au urmat, relativ la organizarea sanitară a plăşii, circumscripţiei şi comunei, vom vorbi însă şi aici. /. Plasa sanitară. Plasa fiind pivotul organizării sanitare rurale în toate ţările, numărul ei ar trebui să crească, an de an, în aşa fel încât în cel mult zece ani, toată ţara să fie organizată pe bază de medicină preventivă. Pentru huna ei funcţionare sunt necesare următoarele condiţii principale. Să fie condusă, cum e natural, de un medic igienist; Să aibă un sfat, format din reprezentanţii oficiali ai tuturor comunelor şi din alle persoane dela centrul plăşii; Să dispună de un buget propriu; Să fie prevăzută cu mijloace motorizate de transport; Salarizarea medicului igienist să fie astfel încât să nu rămână inferioară fată de câştigul medicilor sanitari care fac clientelă; Salarizare bună şi echipament în natură surorilor de ocrotire;

168 Plasa să aibă şi un secretar; Un laborator de plasă; Spital de izolare; La centrul plăşii să existe o Casă de ocrotire bogat înzestrată, ca să poată satisface cerinţele operii de puericultura, combaterii tuberculozei, a bolilor venerice, a afecţiunilor dentare şi a altor boli cu frecvenţă mai urcată; Astfel organizată plasa sanitară trebue să devină şi un centru de dinamizare a activităţii altor organe, cu concursul cărora va promova organizarea de leagăne, cămine de zi, colonii de vacanţă, şcoli pentru mame şi alte instituţii de ocrotire a mamei şi copilului. 2. Circumscripţia sanitară. Principial s'a căzut de acord ca populaţia rurală în întregime trebue să se bucure de aceleaşi avantaje ale ştiinţei medicale şi artei sanitare ca şi cea urbană. Pentru ca circumscripţia sanitară să p«q ă oferi populaţiei toate posibilităţile de tratament, de evoluţie în materie de sanitaţie şi de prevenire a bolilor, ea nu va avea mai mult de locuitori şi va fi legată de o instituţie: casa de sănătate şi de ocrotire. Astfel circmscripţiei sanitare îi va aparţine una sau mai multe comune administrative. Fiindcă până de prezent circumscripţiile sanitare nu au desvoltat decât o neînsemnată activitate în comunele de nereşedinţă medicală s'a ajuns la următoarele concluzii. Fiecare comună rurală să dispună de o instituţie sanitară, în jurul căreia să se grupeze toată activitatea. Această s'ar putea numi post sanitar. Ca instituţii în comună vor funcţiona: baie şi dispensar pentru consultaţii; cămin de zi; şcoală pentru mame, etc. In comune ca personal va exista: soră de ocrotire; conductor tehnic sanitar şi moaşă. Postul sanitar va fi condus de una din aceste persoane. Fiindcă organizarea sanitară până la comună necesită o înmulţire considerabilă a surorilor de ocrotire e nevoie ca să se înfiinţeze institute nouă sau, şi poate e mai bine, să fie mărită capacitatea celor actuale. Iar ca înghebarea nouă să nu sufere întârzieri s'au făcut propuneri ca să fi'e utilizate învăţătoarele de igienă, pregătite acum trei ani. Pentru pregătirea conductorilor tehnici s'au făcut propuneri ca să se înfiinţeze şcolile respective. După modelul organizării sanitare din U. R. S. S. s'a propus ca fiecare comună şi sat să fie subîmpărţit pe vecinătăţi, de câte 20 case, în fruntea cărora să 3ten un cap sanitar. Aceştia împreună cu alţi aleşi ai sătenilor vor constitui sfatul local sanitar care are de scop: să facă legătura cu personalul sanil&r, având în vedere consultaţiile, desinfecţiile şi deparazitările; organizarea de instituţii sanitare şi de ocrotire; să ajute la înfiinţarea de şcoli pentru educaţia sanitară a adulţilor; înfiinţarea de fântâni publice, etc. Capul sanitar, adică conducătorul vecinătăţii, cum ar mai putea fi numit, va primi dela medicii igienişti de plasă şi dela cei sanitari instrucţii periodice suficiente pentru ca să fie cât mai util sănătăţii publice. Li fine pentru ca să se iniţieze o dinamizare a activităţii medicilor

169 sanitari, Comisia a discutat şi anumite norme care ar putea asigura gratuitatea serviciilor medicale necesitate de controlul gravidelor, conservarea şi promovarea sănătăţii copiilor până la etatea de 7 ani, combaterea tuberculozei, bolilor venerice şi a bolilor infecţioase. S'a ajuns la concluzia că medicii sanitari, conform unui program săptămânal, având transport, ar putea fi obligaţi să presteze gratuit aceste servicii, în fiecare comună aparţinătoare circumscripţiei. Medicii primari de specialitate dela ambulatorii şi spitale, prin deplasări periodice în mediul rural, le-ar putea fi de mare folos în depistarea stărilor morbide, care lor le-ar scăpa din lipsă de cunoştinţe de specialitate. La sfârşitul ultimei şedinţe Dl Prof. I. Moldovan a făcut un rezumat asupra desbaterilor, relevând concluziile la care s'a ajuns şi a adresat mulţumiri tuturor membrilor prezenţi ai Comisiei, în special D-lui Prof. I Stoichiţia, raportorul celor mai multe din problemele desbătute. Conf. Dr. P. Râmneanţu Secretarul Secţiei de Biopolitică a Astrei" Sibiu. Alimentaţia în U. R. S. S. In U. R. S. S. alimentaţia constitue o problemă de interes public şi ca atare este organizată de Stat. Diferit, faţă de restul statelor europene şi extraeuropene, Statul Sovietic nu exercită numai o supraveghere sanitară în materie alimentară, prin represiunea fraudelor, ci, conform doctrinei comuniste, dirijează întreaga alimentaţie a maselor, conform legilor fiziologiei şi normelor igienii. Principiul de bază al organizaţiei este că alimentaţia fiecărui cetăţean tiebue să fie determinată, nu în raport cu venitul său, ci de necesităţile sale. Astfel alimentaţia trebue să asigure: rezistenţa organismului la boli; conservarea şi urcarea aptitudinilor la muncă; creşterea buneistări generale. In vederea alimentaţiei raţionale a masei populaţiei în U.R-S.S. există următoarele funcţiuni şi organe: 1. Legea asupra alimentaţiei şi inspecţiei ei; 2. Planul economic, numit Gosplan"; o organizaţie interdepartamentală, cu numele Centrosoiouz" la care colaborează Comisariatul poporului al Comerţului şi Sănătăţii publice şi în fine mai există un organ de direcţie al alimentaţiei colective Narpit", condus de Comisarul Comerţului şi de un membru din Consiliul superior economic; 3. Institutul naţional al alimentaţiei; 4. Clinica de alimentaţie terapeutică; 5. Şcoli tehnice pentru formarea personalului; 6. 0 secţie de igienă alimentară la Facultatea de igienă în care se face instrucţia medicilor; 7. Educaţia populară care se face prin şcoli-muzee, expoziţii şi propagandă; 8. Alimentaţia colectivă, realizată prin bucătăriile uzinelor şi bucătăriile dietetice.

170 9. Forme speciale de promovarea alimentaţiei cum sunt: bucătăriile de lapte, cantinele şcolare şi regimurile pentru bolnavi. Scopul şi organizarea acestora prezintă unele particularităţi interesante şi utile pentru ţările care vor să îmbrăţişeze problema alimentaţiei printre alte preocupări oficiale ale Statului. Economic, producţia şi aprovizionarea sunt determinate de normele şi standardurile nevoilor alimentare. Cumpărăturile pentru alimentaţia colectivă sunt făcute prin Centrosoiouz" şi Comisariatul Comerţului. Pentru bucătăriile uzinelor din oraşe, în 1934, s'au cumpărat alimente de 10 miliarde ruble, iar pentru cele din mediul rural de 3 miliarde, fără a lua în considerare, la acestea din urmă, producţia locală. Cerealele şi grăsimile sunt produse în cantităţi suficiente. Pâinea e fabricată în brutării mari, supravegheate de Administraţia de igienă. Consumaţia laptelui a crescut mult, la fel transporturile alimentelor. Institutul naţionali de alimentaţie este un organ de cercetări şi nu administrativ. El are rol de îndrumător tehnic al ^ţvernului în materie de alimentaţie. Este împărţit în şapte secţii: fiziologie şi biologie; igienă alimentară; tehnica de bucătărie; alimentaţie dietetică şi terapeutică; alimentaţia copiilor şi a mamelor; educaţia generală şi formarea personalului tehnic şi secţia planurilor şi a statisticii. Institutul studiază alimentaţia omului, în stare de sănătate şi boală. Secţia de fiziologie determină normele" sau standardurile nevoilor alimentare. Acestea sunt cu 15% mai urcate decât normele admise în Europa occidentală şi în Statele Unite. Iată câteva din aceste rezultate: Hidraţi Muncitori şi orăşeni Proteine Grăsimi de Total carbon calorii Maximum pentru muncă foarte grea Adulţi, cifre medii ani cifre medii Copii In mediul rural Adulţi, cifre medii Muncitori, lucrând în atmosferă caldă adjlji. Cum observăm nu se face o diferenţă pe sex, nici în copilărie şi nici Ia Cifrele pe care le-am redat au fost stabilite, măsurând munca ealorimetric, pe mai mulţi muncitori de uzine şi timp mai îndelungat, în care ei s'au «limentat după propriul lor îndemn. Cele mai multe observatului au fost făcute în uzinele din Moscova, iar câte\a au fost realizate şi in alte regiuni, de ex. la Taşchent. In mediul rural, raţia de proteină e mai redusă, iar raţia de hidraţi de

171 carbon e mai ridicată faţă de raţiile respectivelor principii din oraşele mari. S'a admis ca 20% din proteine să fie de origină animală. S'a mai stabilit ca mesele să nu fie prea fracţionate şi să respecte anumite ore. Ritmul recomandat a fost propus să fie cel care urmează: La ora 7 înainte de lucru % La ora 10 (Va 11) 20% La ora 17 (prânzul) 40% La ora 21, 15% Cercetările din Institut au vizat mai ales structura proteinelor şi asociaţiile amino-acizilor, producţia ţării în vitamine, studiul carotenului şi a vitaminei C în ţepele bradului, experimentarea procedeelor rapide de analiză a materiilor alimentare şi a alimentelor preparate. Secţia de igienă a alimentelor consideră conservele ca alimente de mâna doua. Secţia de tehnologie studiază în teorie şi practică, prepararea alimentelor, condimentelor, sosurilor, determină standardurile pentru fabricarea uneltelor şi fabrică modele pentru instrucţia publică. Clinica de alimentaţie terapeutică, studiază alimentaţia din p. dc v-, al tratamentului şi al prevenirii bolilor. Sunt studiate în special bolile tubului digestiv, ale inimii şi vaselor, reumatismele şi nefritele. Aproximativ de persoane primesc în U. R. S. S. o alimentaţie de regim. Cele mai multe din bucătăriile uzinelor şi din restaurante au secţii pentru regimuri alimentare speciale. Clinica studiază şi raporturile între alimentaţie şi reacţiile organismului, alergice şi anafilactice, şi experimentează instruirea unei alimentaţii profilactice în industriile de mine, de turbărie şi de transporturi. In urma acestor experienţe s'a ajuns ca muncitorilor care lucrează în atmosferă caldă să li se dea raţii mai urcate de proteină. Şcoala superioară de ingineri de alimentaţie pregăteşte tehnicienii bucătăriilor din uzine şi pe cei din laboratoare. Pregătirea se face în curs de cinci ani. Intr'un an sunt primiţi câte cel mult 120 elevi. Şcoala la sfârşit de studii eliberează diplome în următoarele trei ramuri de specialitate: tehnologie alimentară; chimie şi fizică şi economie. Sunt şi alte şcoli pentru bucătărie, de grade diferite. 4ţ Funcţionează în U. R. S. S. agenţi care corespund nutriţionistelor" din U. S. A. şi,,dietecienilor" din Anglia. Aceştia primesc o instrucţie ştiinţifică şi tehnică bună şi sunt pregătiţi pentru serviciile de alimentaţie colectivă. Alimentaţia copiilor este studiată Ia Institutul de ocrotire al mamei şi copilului, care posedă o secţie de nutriţie, o clinică de învăţământ şi cercetări. Secţia de nutriţie are o bucătărie de lapte" un depozit pentru lapte de mamă şi o secţie de alimentaţie a copilului de a doua vârstă. Institutul de alimentaţie se ocupă de copii de vârstă şcolară, atât în ce priveşte fiziologia cât şi standardurile alimentare. La Narkomzdrav" (Comisariatul sănătăţii publice), funcţionând un institut pontru ocrotirea copiilor de şcoală. Cantinele şcolare sunt organizate în grădiniţe şi în şcolile de gradul întâi şi al doilea. In grădiniţe se oferă zilnic 1 3 mese, după durata prezenţei, care poate fi de 4, 6 sau 10 ore. In şcoli masa delà amiazi furnizează 1/3 din raţia zilnică alimentara-

172 Elevii de primul grad şcolar primesc o singură masă în timpul celor 5 ore de prezenţă, cei de gradul al doilea sunt alimentaţi de două ori, primind în cele 7 ore de prezenţă, aproximativ 70% din raţia zilnică. Masa dela amiazi este obligatorie pentru şcoală şi este considerată ca minimă. \ Alimentaţia colectivă, o găsim în restaurantele bucătăriilor din uzine, în restaurantele cooperativelor, ale şcolilor, universităţilor, iar la ţară pe lângă sovhozuri şi colhozuri. Cele din urmă, au chemarea ca şi mediul rural să contribue la ameliorarea alimentaţiei colective şi a igienii alimentaţiei în U. R. S. S. Din schiţa redată reiese că în U. R. S. S. alimentaţia maselor este dirijată de Stat şi aplicată de comitetele muncitoreşti, cooperative, sindicate, instituţii de învăţământ, care toate lucrează după un plan ştiinţific şi experimentat. Uniunea a reuşit să aşeze alimentaţia între serviciile publice de mâna întâi, cum sunt cele de finanţe, comerţ, educaţie, sănătate şi economie. Rezultatele obţinute pot fi interpretate prin comparaţia prezentului cu a trecutului din Rusia ţaristă şi cu stările atinse actualmente de alte ţări şi pe baza observării stării de nutriţie şi a ^ptenţialului de efort energetic, constatate la toate categoriile de populaţie din Uniune. (Din Bulletin Trimestriel de l'organisation d'hygiène, Vol. IV, No. 2, Iunie 1935). Dr. P. R. Mişcare în personalul tehnic al Ministerului Sănătăţii Prin Decizia Ministerială Nr din 22 Martie 1945, se institue următoarea comisie de recepţie pe lângă Direcţia înzestrării: Dr. Brătianu Şerban, Secretar General Preşedinte. Dr. I. Banu, Dr. Ştefan Caragea, Iliescu Gh., Dr. Gh. Smitzer membrii. Prin Decizia Ministerială Nr. 312, 313 şi 314 din 2 Aprilie 1945, se dau delegaţii D-lor Secretari Generali: Dr. Virgil Anghelescu, Dr. Răducu Corneliu şi Dr. Şerban Brătianu. Prin Decizia Ministerială Nr din 29 Martie 1945, D-nul Pascal Grimberg zis Waissman se numeşte şef de cabinet pe lângă Dl Secretar General Dr. Şerban Brătianu. In Monitorul Oficial Nr. 77 din 3 Aprilie 1945, se publică concurs pentru internat şi externat în medicină la Iaşi şi anume: Concurs de externat la 4 Mai 1945 pentru 50 locuri. Concurs de internat la 4 Mai 1945 pentru 20 locuri. Prin Decizia Ministerială Nr din 29 Martie 1945, Dl Dr. lubaş Corne! se numeşte în postul de medie al secţiei de ginecologie şi obstetrică dela spitalul de femei Cluj. Prin Decizia Ministerială Nr din 29 Martie 1945, se face următoarea mişcare: Dl Dr. I. P( trovici medic provizoriu al circumscripţiei Pipirig jud. Neamţ se transferă în aceeaşi calitate la circ. Călugăreni. Dl Dr. Eskenazi Ionel Marin se numeşte provizoriu până la concurs ca medic secundar la spitalul de Stat Rădăuţi.

173 Prin Decizia Ministerială Nr din 29 Martie 1945, D-na Dr. Sofia Gali medic provizoriu al circumscripţiei Vădastriţa jud. Komanaţi &e transferă în aceiaşi calitate ir postul de medic al circ. cu spital Brăşteni ;ud. Neamţ. I Prin Decizia Ministerială Nr din 29 Martie 1945, se anulează numirea ca director al spitalului Târnăveni, rămânând director şi pe mai departe Dl Dr. Dumitrescu Ioan. Prin Decizia Ministerială Nr din 28 Martie 1945, se acceptă donaţiunea făcută de D-na şi DI Medic General Dr. Cristian şi anume: casă şi teren în Bucureşti în suprafaţă de m. p. moşia Ivăneşti-Ialomiţa de 660 pogoane, cu scopul ca Ministerul Sănătăţii să construiască pe terenul din Bucureşti, în termen de 2 ani, dela încheerea păcii generale un sanatoriu de boli pulmonare de 100 paturi pentru studenţimea din ţară. Prin Decizia Ministerială Nr din 29 Martie 1945, publicată în Monitorul Oficial Nr. 79 din 5 Aprilie 1945, se fixează tarifele pentru băi şi camere în staţiunile balneo-climatice dela Ministerul Sănătăţii din Băile Herculane, Ocna Sibiului şi Lacul Sărat Brăila. Prin Decizia Ministerială Nr din 30 Martie 1945, publicată în Monitorul Oficial Nr. 79/1945, se instituie pentru rezolvarea problemelor în legătură cu farmacia şi medicamentele, precum şi pentru a lua măsuri urgente în interesul sănătăţii publice în legătura cu aceste probleme, o comisie compusă din: Un Secretar General din Ministerul Sănătăţii. Consilier tehnic farmaceutic. Preşedintele Colegiului General al Farmaciştilor. Preşedintele Secţiei farmaciştilor din Sindicatul Sanitar. Un delegat al Sindicatului Sanitar. Directorul Farmaciilor din Ministerul Sănătăţii. Prin Decizia Ministerială Nr şi din 31 Martie 1945, se hotărăşte, ca medicii secundari, internii şi externii cu concurs ai Ministerului Sănătăţii, cari în baza concursului depus, ocupă posturi definitive şi cari au fost mobilizaţi şi nu şi-au putut împlini stagiul legal la timp, să aibă stagiul de secundariat cu timpul cât au fost mobilizaţi. Prin Decizia Ministerială Nr din 31 Martie 1945, publicată în Monitorul Oficial Nr. 80/1945, D-nul Dr. Modest Sireteanu, medic primar de medicină internă la spitalul Mediaş, se menţine şi pe mai departe în erviciu. Prin Decizia Ministerială Nr din 31 Martie 1945, publicată în Monit. Of. Nr. 80/1945, sc dă delegaţie de Medic şef al jud. D-lui Dr. Felix Nădejde pentru judeţul Vlaşca şi D-lui Dr. Iordăchescu Virgil pentru jud. Olt. Prin Decizia Ministerială Nr din 31 Martie 1945, publicată în Monit. Oficial Nr. 80/1945, Dl Prof. Dr. Mezincescu Dumitru, se deleagă a lua toate măsurile pentru combaterea tifosului exantematic pe întreaga ţară. In această calitate D-sa este autorizat de a da dispoziţii la faţa loculni, pentru executări urgente.

174 Prin Decizia Ministerială Nr din 31 Martie 1945, Dl Dr. Eugeniu Solomon, se reintegrează ca Medic primar definitv de boli interne la Secţia boli interne dela Aşez. Fundaţia Radu Cristian" Bucureşti. Prin Decizia Ministerială Nr din 20 Martie 1945, publicată în Monit. Oficial Nr. 80/1945, Dl Dr. Sandovici Vasile, se angajează temporar ca Director medic al Direcţiei Personalului din Ministerul Sănătăţii. Prin Decizia Ministerială Nr din 29 Martie 1945, Dl Dr. Vladimir Misirliu se angajează temporar ca Director Medic la Direcţia înzestrării din Ministerul Sănătăţii. Prin Decizia Ministerială Nr. 7 din 2 Aprilie 1945, publicată în Mon. Of. Nr. 81/1945, se dă delegaţie D-lui Polihron Ion pentru conducerea Administraţiei Generale a Casei Sănătăţii din Ministerul Sănătăţii. Prin Decizia Ministerială Nr. 2 din 2 Aprilie 1945, se dă delegaţie D-lui Dr. V. Sandovici pentru conducerea Direcţiei Personalului din Ministerul Sănătăţii. Prin Decizia Ministerială Nr. 3 din 2 Aprilie 1945, se dă delegaţie D-lui Dr. Ion Banu pentru conducerea Direcţiei ^dicinei Curative. Prin Decizia Ministerială Nr. 4 din 2 Aprilie 1945, se dă delegaţie D-lui Amedeu Mârzea pentru conducerea Dir. M.O.N.T. Prin Decizia Ministerială Nr. 5 din 2 Aprilie 1945, se dă delegaţie D-luj Polovrăgeanu Ion, pentru conducerea Dir. înzestrării. Prin Decizia Ministerială Nr. 6 din 2 Aprilie 1945, se dă delegaţie D-lui Demir Apostolescu, pentru conducerea Contenciosului din Ministerul Sănătăţii- Prin Decizia Ministerială Nr din 30 Martie 1945, publ. în Mon. Of. Nr. 81 din 1945, Dl Dr. Lupaşcu Gheorghe şef de lucrări la Instit. Dr. Cantacuzino se delegă ca Secretar General al Ligii Operelor Sociale în locul D-lui Dr. Cornel Radu, a cărui delegaţie încetează. Prin Decizia Ministerială Nr din 31 Martie 1945, publ. în Mon. Of. Nr. 81/1945, încetează delegaţia de Medic şef de jud. a D-lui Dr. Grosu Leonida, pentru jud. Brăila şi D-lui Dr. Pasov Ştefan pentru jud. Roman, urmând a-şi relua posturile avute anterior. Prin Decizia Ministerială Nr din 31 Martie 1945, publ. în Mon. Of. Nr. 82/1945, D-na Dr. Lichtig Ernestina se numeşte provizoriu în postul de medic secundar la Spit. Dr. Cantacuzino Bucureşti. Prin Decizia Ministerială Nr din 31 Martie 1945, publicată în Mon. Of. Nr. 83/1945, Dl Dr. Dayid Harnik se reintegrează ca medic al circ. Regina Măria jud. Tulcea. Prin Decizia Ministerială Nr din 5 Aprilie 1945, publicată în Mon. Of. Nr. 84/1945, Dl Dr. Emil Caba medic primar se deleagă ca Director al spitalului de Stat Deva. Prin Decizia Ministerială Nr din 6 Aprilie 1945, publicată în Mon. Of. Nr. 84/1945, Dl Dr. Popescu Nicolae, Inspector General Sanitar, delegat, se deleagă ca Inspector General Sanitar al Inspectoratului Galaţi. Prin Decizia Ministerială Nr din 1945, publicată în Mon. Of. Nr. 84/1945, se acordă o primă specială de reşedinţă de lunar la o

175 scrie do surori dc ocrotire din jud. Argeş. Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Iaşi, Prahova, Romariaţi, Sibiu şi Vâlcea. Prin Decizia Ministerială Nr /1945, publicată în Mon. Of. Nr. 84/194-5, D-na Dr. Aurora Marinescu, se numeşte provizoriu ca medic secundar la clinica stomatologică spitalul Colentina Bucureşti. Prin Decizia Ministerială Nr din 31 Martie 1945, publicată în Mon. Of. Nr. 84 din 1945, Dl Dr. Coca Radu, se numeşte provizoriu ca medic secundar la spitalul Călăraşi-Ialomiţa. In Monitorul Oficial Nr. 85 din 12 Aprilie 1945 s'a publicat legea Nr. 267, pentru modificarea art. 8 din legea pentru organizarea Sanitară a Statului în sensul că,,in exercitarea atribuţiunilor sale, Ministrul este ajutat de 3 Secretari Generali, doctori în medicină. Prin Decizia Ministerială Nr din 6 Aprilie 1945, publicată în Monitorul Oficial Nr. 85/1945, se modifică, Comisia de revizuire în sensul că vor face parte; Dl Dr. Şerban Brătianu, Secretar General, ca preşedinte. Dl Dr. Saudovici Vasilc Dir. Personalului şi Dl Farm. Hunian M., ca membrii. Dl Fârşirotu Zisu ca membru supleant. Prin Decizia Ministerială Nr din 4 Aprilie 1945, publ. în Mon. Of. Nr. 85/1945, se înfiinţează o nouă circ. sanitară în comuna Ferdinand jud. Bacău. Prin Decizia Ministerială Nr din 9 Aprilie 1945, publcată în Mon. Of. Nr. 87/1945, D-na Dr. Olga Sichorsehi Ioneseu med. prim. se delegă ca director al Spit. Regina Măria" din Bucureşti. Prin Decizia Ministerială Nr din 7 Aprilie 1945, public. în Mon. Of. Nr. 88/1945, se acordă gradaţii cu începere din 1 Aprilie 1945 următorii medici: Dr. Voina Aurel, medic prim. la spit. Central Bucureşti gradaţia V-a. Dr. Ioneseu Vasilescu Luereţiu, med. sec. la Spit. Central de boli mintale Buc. gradaţia I. Dr. Corijescu Cren Henrieta. farmacistă şefă la Dir. înzestrării, gradaţia I. Dr. Zenovia Negovscbi, medic circ. Răsuceni-Vlaşca, gradaţia V-a. Dr. Mărăscu Ion, med. circ. Balta-Mehedinţi, grad. I. Dr. Grozdai'a Truia, med. circ. Botoşeşti-Mebedinţi, grad. II. Dr. Ioneseu Elena, med. sec. Lab. Iiist. Igienă Iaşi grad. III. Dr. Faur Măria, med. şcolar la serv. sanit. M. Iaşi grad. III. Dr. Mercuţă Militina, med. sec. spit. bo'i mint. Iaşi grad. I. Dr. Tornacinschi Mihai, med. circ. oraş Botoşani grad. III. Dr. Popoviciu Claudiu, mod. circ. Dăngcni-Botoşani gradaţia II. Dr. Rotăresou Cezar, med. de circ. Tg. Suliţa-jud. Botoşani gradaţia II. Dr. Ştefănescu Măria, med. circ. Fântâncle jud. Botoşani gradaţia I-a. Dr. Constantinescu Valentina, med. circ. Ştefăneşti-jud. Botoşani gra daţia Ia. Dr. Petrin Rodiră, med. circ. Tazlăti jud. Neamţ, gradaţia I-a.

176 Dr. Tărăbangă Nicolae, med. circ. Vidra Putna gr. IlI-a. Dr. Popescu Anastasia, med. circ. Boldu R. Sărat gr. IlI-a. Dr. Naftalis Samoil, med. sec. Spit. Beldiman Bârlad. Dr. Ghidioşan Gh. med. prim. spit. Cândea Timişoara gr. V-a. Dr. Câmpean Iacob, med. prim. spit. Remetea Lungă Severin gr. IlI-a. Dr. Basil Palade Sofia, med. sec. Spit. Tg. Mureş gr. IV-a. Dr. Flavia Lucan Ionescu, med. cons. Of. P.T.T. Timişoara grad. IlI-a. Dr. Cristurean Victor, med. circ. munc. Constanţa gr. IV-a. Dr. Găldău Dumitru, med. prim. disp. policl. Braşov gr. V. Dr. Stoia Ion, med. circ. Codlea Braşov gradaţia III. Dr. Roman Ion, med. prim. Spit. Central Arad, gr. V. Dr. Riscuţia Anton, med. circ. Hălmagiu Arad, gr. II. Dr. Ciocan Avram, med. oraş Blaj Tr. Mică, grad. III. Dr. Rusu Liviu, med. circ. Alma Tr. Mică grad. II. Dr. Hagiu Velciu Vasile, med. sec. Spit. Central Bucureşti grad. II. Prin Jurnalul Cons. de Miniştri Nr. 620 din 17 Aprilie 1945, Dl I. Polihron, actual subdirector general în Ad-ţia cdqftrală a Ministerului Sănătăţii se înaintează în postul vacant de Administrator general al Casei Sănătăţii (Director General). Prin Decizia Ministerială Nr din 13 Aprilie 1945, puld. în Mon. Of. Nr. 90/1945, se numesc în Comisia Farmaco-terapeutică, următorii: DI Dr. Marius Popescu. Dl Prof. Dr. G. Niculescu. Dl Farmacist Dr. C. Popescu. Dl Farmacist Ionel T. Pucerea. Prin Decizia Ministerială Nr din 4 Aprilie 1945, publ. în Mon. Of. Nr. 90/1945, încetează pe data de 4 Aprilie 1945, prelungirile de funcţionare peste limita de vârstă prevăzută de Codul funcţionarilor publici, ori de legile speciale de organizare. Prin Decizia Ministerială Nr din 7 Aprilie 1945, publ. în Mon. Of. Nr. 90/1945, Dr. Bodeanu Eugen, med. prov. al circ. Tisău jud. Buzău şi Dr. Gcorgescu Traian med. prov. circ. Tăbărăşti jud. Buzău, se transferă unul în locul altuia. Prin Decizia Ministerială Nr din 11 Aprilie 1945, publ. în Mon. Of. Nr. 90/1945, Dr. Stelian Popa se numeşte provizoriu în postul vacant de med. primar la Serv. Obstetrică şi ginecologie delà Spit. Pavel şi Ana Cristea" Bacău. Prin Decizia Ministerială Nr din 17 Aprilie 1945,,>ubl. în Mon. Of. Nr. 91/1945, Dr. Dobrescu Mihail, se numeşte provizoriu ca med. consult, la Cabinetul medical din Ministerul Cultelor şi Artelor. Prin Decizia Ministerială Nr din 17 Apiilie 19*3, publ. în Mon. Of. Nr 91/1945, Dr. Papahagi Teja medic al circ. Mogoş Alba, se numeşte provizoriu medic secund, la Spit. I. C. Brătianu Piteşti. Prin Decizia Ministerială Nr din 10 Aprilie 1945, se amână pentru data de 15 Iunie 1945, concursul de internat şi externat în medicină delà Iaşi, concurs ce a fost anunţat pe data de 4 Mai. Prin Decizia Ministarială Nr din 11 Aprilie publ. în

177 Mon. Of. Nr. 92/1945, încetează delegaţia de inspector general sanitar, al Inspectoratului Galaţi, D-lui Dr. Popescu Nicolae Medicul oraşului Tecuci. Prin Decizia Nr din 14 Aprilie 1945 publicată în Monit. Oficial Nr. 92/945, D-na Frimu Cosma, se deleagă ca medic şef al Judeţului Bihor. Prin Decizia Nr. 4824/945, publicată în Monit. Oficial Nr. 92/945 dl dr. Căpăţână Gheorghe se deleagă ca medic şef al Judeţului Olt. Prin Decizia D-lui Ad-tor General al Casei Sănătăţii Nr. 216 din 13 Aprilie Dl Anibal Plăviţescu, subdirector al Direcţiei bunurilor se deleagă cu conducerea acelei direcţii. Prin Jurnalul Consiliului de Miniştrii Nr. 547 din 30 Martie 1945, publicat în Monit. Of. 94/945 toţi medicii voluntari din Campania întreprinsă de MinisteVul Sănătăţii pentru eombalerea epidemiilor de tifos exantematic din Moldova şi Ardeal se consideră în concediu plătit pe toată durata acestei campanii. Prin Decizia Ministerială Nr din 16 Aprilie 1945 publicată în Monit. Of. Nr. 94/945 Dl Dr. Oprişescu Şerban, medic primar se deleagă ca director al Spitalului Gh. Mârzescu" din Braşov în locul d-lui dr. Ungurean Vaier. Prin Decizia Nr din 19 Apr publicată în Monit. Of. Nr. 96/945, dl dr. Domiceanu Gabriel, medic al circumscripţiei Mălin-Baia se deleagă ca medic şef al Judeţului Baia. Prin Decizia Nr. 365 din 20 Aprilie 1945, publicată în Monit. Of. Nr. 97/945 se fixează cu începere dela 1 Aprilie 1945 următoarea alocaţie de hrană: 300 Lei pe zi pentru bolnavii şi ocrotiţii din spitalele şi aşezămintele Ministerul Sănătăţii din: Bucureşti, Ploeşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Braşov, Timişoara, Arad, Cluj, Brăila, Sibiu şi Oradea. 250 Lei pe zi pentru cei din aşezămintele şi spitalele din oraşele capitale de judeţ. 200 Lei pe zi, pentru restul ţării. 350 Lei pe zi, pentru bolnavii t. b. c. indiferent în ce localitate sunt internaţi. Prin Decizia Nr din 19 Aprilie 1945, publicată în Monit. Of. Nr. 97/945, dl dr. Bumbariu Gheorghe, medicul oraşului Sulina, se deleagă ca medic şei al Judeţului Tulcea. Prin Decizia Nr din 23 Aprilie 1945, publicată în Monit. Of- Nr. 98/945, se înfiinţează la Spitalul Filantropia-Craiova, o secţie de neuropsihiatrie cu 25 paturi, cu a cărei conducere este însărcinat dl dr. Lăzărescu Sava, medic secundar dela Spitalul de Boli mintale şi nervoase Bucureşti. ' Prin Decizia Nr din 20 Aprilie 1945, publicată în Monit. Of. Nr. 99/945, se reglementează funcţionarea farmaciilor, laboratoarelor cosmetice, întreprinderilor şi depozitelor de medicamente, fixându-se în acelaş timp şi salariul maximal pentru farmacişti şi interni în farmacie. Prin Decizia Nr. 74 din 23 Aprilie 1945, publicată în Monit. Of. Nr. 99/945 încetează pe ziua de 1 Mai 1945 delegaţia dată d-lui dr. Nestor Simion de a inspecta serviciile şi instituţiile sanitare din Banat.

178 Interpretarea fenomenului citologic al eredităţii în legătură cu un caz de sindactilie familială particulară. Este sindactilia o anomalie ereditară fixate de sex? de Dr. CORNEL CRIŞAN «i Dr. I0SIF MIHALGA I. Sindactilia, anomalie ereditară dominantă simplă, caracterizată printr'o unire membranoasă (palmidaotilie), fibroasă (sinfibroză digitală) sau osoasă (sinostoză digitală) a două ori mai multe degete delà mâini sau delà picioare, cu toate că este una din cele mai frecvente malformaţiuni ereditare, totuşi nu avem cunoştinţe suficiente nici asupra desvoltării ontogenetice şi filogenetice a acestui viciu ide conformaţie, precum nici, mai ales, în ceea ce priveşte raportul dintre această anomalie digitală şi dintre sex. Din punct de vedere ontogenetic apariţia anomaliei se explică, fie printr'o incompletă despărţire a unor începuturi, care în mod normal se separă între ele, în cursul desvoltării embrionare, fie printr'o reunire ulterioară a acestor începuturi, iniţial separate, conform tendinţei, pe care o au organele omoloage, despărţite de un plan median, de a se fuziona (ca de exemplu cele două aorte, canalele lui Müller, etc.), în virtutea afinităţii dintre ele affinite de soi pour soi" cum interpretează Etienne Geoffroy Saint-Hilaire acest fenomen ereditar. Apariţiunea mai frecventă a sindactiliei în raport cu alte 1

179 rnalformaţiuni, mai grave, se poate atribui atât faptului că, transformarea membrului anterior în,,mână prinzătoare" (Greifhand) fiind o achiziţie filogenetică relativ recentă, genele, care au realizat această transformare, aflându-se într'o star ide echilibru încă labil, mutează mai uşor, sub influenţa factorilor interni sau externi, decât genele mai stabile, care au condiţionat transformări filogenetice mai vechi, cât şi împrejurării că, indivizii cu anomalii ereditare mai grave, de cele mai multe ori nici nu ajung să procreeze. Sindactilia în sine, când apare în mod izolat, cum este şi iu cazul nostru, nu depăşeşte importanţa unei simple particularităţi familiale, în schimb însă ea poate îmbrăca forme destul de grave, atunci când se manifestă ca un simptom parţial al unei turburări generale în desvoltarea ţesutului de susţinere, în care cazuri ea se poate combina cu idiferitele malformaţiuni ale sistemului scheletic. Siemens H. W., în a sa Vererbungspathologie des Menschen", la capitolul Ereditate dominantă dependentă de sex", în care face o auscriminare între ereditatea legată de sex, ereditatea limitată la sex şi ereditatea fixată de sex, consideră sindactilia, pe baza unui unic caz, acela al lui Schofield, drept singura anomalie ereditară dominantă fixată de sex (cu semnul?") şi anume de sexul bărbătesc. In primul rând acest fapt ne-a determinat, (după cum se vede şi din titlul lucrării, să publicăm cazul nostru împreună cu câteva speculaţiuni eredo-teoretice. Dintre nenumăratele cazuri de sindactilie, citate în literatură, care toate arată, că anomalia poate interesa atât indivizi ide sex masculin cât şi de sex femenin (ca spre pildă cazul lui Schiatter cu 9 * şi 11 t ; cazul lui Lueken cu 18 «f şi 29 t sau cazul lui Wolff cu 10 * şi 5 î, etc.), pe noi ne interesează, în mod deosebit, numai două: cazul lui Schofield şi acela al lui Castle, unice prin singularitatea lor. Schofield R., în,,journal of Heredity" (voi. 12, p. 400, 1922), publică arborele genealogic al propriei sale familii sindactilice, în care arată, că toţi membrii familiei sale în linie bărbătească, în total 14 (în curs de 4 generaţii), aveau degetele 2 şi 3 dela ambele picioare unite printr'o membrană înotătoare,

180 picior palmat, în timp ce nici o persoană din linia femeiască nu prezenta anomalia. Autorul afirmă, în mod hotărît, că a examinat personal pe toţi bărbaţii şi pe toate femeile familiei sale. In arborele genealogic publicat de Castle W. E. (citat după Bauer Hanhart Lange:,,Handbuch der Erbbiologie des Menschen", 1940), se arată, că sindactilia a apărut, în 3 generaţii, tocmai invers, numai la femei. Cum se pot interpreta aceste două cazuri diametral opuse? Care este mecanismul citologic ce intră în joc în realizarea acestor forme de sindactilie: una, fixată de sexul masculin cazul lui Schofielldi, cealaltă, interesând exclusiv sexul femenin cazul lui Castle? Pentru ca o anomalie ereditară dominantă să fie fixată de sex, trebue, în mod teoretic, în primul rând, ca factorul morbid să fie localizat neapărat, la speciile cu*determinism sexual de tip insectă, adică la care sexul mascul este heterozigot [xy) şi cel femei homozigot [xx), cum este şi la specia umană, în cromosomul y, iar, în al doilea rând, ca acest factor morbid să fie dominant faţă de partenerul său allelomort normal din cromosomul x. Căutând deci să descifrăm jocul cromosomic, vom vedea, că mecanismul citologic, după care s'ar moşteni un atare caracter morbid, ar fi următorul: $ PÂRirrp fi X xv x XGAMETI X y X X * XY XV Ş Ş COPI 0* ^1 Fig. 1. Mecanismul citologic în ereditatea dominantă fixată de sex (de cromosomul y). Prin urmare, din analiza fenomenului cromosomal (dela iig, 1) reiese, că toate fiicele vor fi sănătoase şi toţi fiii vor moşteni anomalia, întocmai cum moştenesc sexul. O atare malformaţiune s'ar mai transmite, bine înţeles, după cum ne demon-

181 strează tabela D (descendenţilor) a familiei sindactilice Schofield, redată în fig. 2, din tată în fiu, întocmai cum se transmite, conform uzanţei noastre juridice, numele propriu de familiei. Fig. 2. Ereditate dominantă fixată de sex: sindactilia Schofield. Acest caz de sindactilie fixată de sex, din familia Schofield, prezintă pentru studiul biologiei o importanţă capitală din două puncte de vedere: 1. gena morbidă are drept suport morfologic cromosomuî y, a cărui existenţă a fost pusă în dubiu de către unii cercetători (Wilcox, Winiwarter, Oguma, Gutherez, etc.) şi 2. acest cromosm y nu este, după cum se creide, un cromosom fals, de prisos sau chiar vid, lipsit, prin urmare, de ori ce factor, ci, din contra, el poate servi, în unele cazuri, de bază materială pentru localizarea anumitor caractere normale sau morbide. Astfel, la om, se mai cunoaşte un singur caz, când anomalia s'a transmis, prin intermediul cromosomului y, din tată în fiu: este cazul celebrei familii Lambert, oameni-ariciu" în care structura cornoasă particulară a pielei, iehtioza, cu aspect de ghimpi, a probandului, Eduard Lambert, au moştenit-o, în curs de 5 generaţii, toţi bărbaţii. Tot aşa se mai cunosc factori localizaţi în cromosomuî y la unele insecte (Drosophila, Phytodecla), la unii peşti (Lebistes reticulatus) şi la unele vegetale (Melandrium), etc. Al doilea caz, care ne interesează, în mod particular, este, după cum am amintit, acela al lui Castle, în care sindactilia s'a moştenit, în 3 generaţii, numai la femei. In acest mod de ereditate gena teratogenă (') ar fi putut fi localizată fie in unul din

182 cromosomii x i (deci X) ai probandei (fig. 3), fie (rezultatul ar îi fost acelaşi!) într'unul din cromosomii ordinari, în autosomi m 4). RĂRirm PĂRINŢI XX ;X xy XY Sn X A A A A rrn X GAMETI x n GAMETI n XX XX?? XY XY COPII Fig. 3. Mersul eredităţii când factorul morbid (') este fixat de unul din cromosomii x i (deci X ) "i femeii. Sn nn Sn nn ţ COPII ţ cj 1 Fig. 4. Distribuţia genei morbide (S) dominante, când ea este localizată în unul din cromosomii autosomi; n gena allelomorfă normală. Din figura 3 rezultă, că, după cunoştinţele noastre eredoteoretice, în cazul când factorul anormal şi dominant ar fi legat de unul din cromosomii x i ai probandei, 1/2 din fete şi 1/2 din băieţi ar trebui să prezinte anomalia, iar restul nu; tot aşa şi în cazul (fig. 4) când gena morbidă (S) ar fi localizată în unul din cromosomii autosomi. Cum se face totuşi, că în cazul de mai sus, publicat de Castle, nu prezintă malformaţiunea decât femeile? De unde această (discordanţă între teorie şi realitate? Deoarece se ştie, că legile eredităţii nu permit previziuni de ordin statistic decât atunci când intră în joc numeri mari, s'ar fi putut, ca în cazul de mai sus, probabil cu un număr redus de membri, să se fi născut numai fiicele cu sindactilie şi băieţii sănătoşi; sau, ar putea fi vorba de o anamneză defectuoasă, expecabilă printr'o incompletă penetrantă a factorului morbid la persoanele de sex bărbătesc, care, din cauza unei expresivităţi mai scăzute în ce priveşte anomalia, ar fi putut fi uşor trecute cu vederea. Această ultimă interpretare s'ar putea da, eventual, şi în cazul lui Sohofield!

183 Din cele expuse în partea întâia a acestei lucrări rezultă, că cunoştinţele noastre fiind încă incomplete în ce priveşte mecanismul eredităţii în sindactilie, sunt necesare, pentru tranşarea definitivă a acestei chestiuni, nouă şi multiple contribuţiuni. De aceea credem, că va servi scopului şi următorul caz de sindactilie particulară observat în familia avocatului Al. I. R. din localitatea B., al cărei arbore genealogic îl redăm în tabela D dela fig. 5. I C I r - L i 9 9 -c? & ş 5 & Fig. 5. Arborele genealogic al familiei sindactilice R. In această familie malformaţiunea digitală prezintă, pe lângă particularităţile pe care le vom studia mai jos, încă şi o variabiîitate de manifestare interfamiliară, căci, în timp ce la probând (^î) fuziunea degetelor este cutanată şi interesează degetele inelar şi mic dela ambele mâini, la î 2 ea este absentă, la tf 1 3 interesează, în plus, şi degetul mijlociu, la î 5 idem, iar la «T 4 sindactilia este fibro-osoasă. Studiind tabela D dela figura 5, vom putea constata, că în familia R. sindactilia mai prezintă, într'adevăr, după cum aminteam mai sus, un aspect particular şi din punctul de vedere al mecanismului citologic al eredităţii şi anume: 1. Părinţii probandului şi, după cum declară membrii, de familie, fraţii şi surorile n'au prezentat anomalia; prin urmare sindactilia a apărut brusc, datortiă unei mutaţii în stocul cromosomal al probandului, în genom.

184 2. Malformaţiunea interesează atât bărbaţi cât şi femei; mutaţia deci s'a produs în unul din cromosoma autosomi, iară nu în cromosomii sexuali, allosomi, fiindcă dacă factorul morbid (') ar fi fost localizat, spre pildă, în cromosornul x al probandului, atunci, conform cunoştinţelor noastre eredo-teoretice (fig. 6), Q PÀRIMTI xx X A A XY X X GAMETI * Y < COPII d 1 & Fig. 6. Mersul eredităţii când anomalia (') dominantă este localizată în cromozomul x al tatălui (ycy). în prima generaţie ar fi trebuit, ca toate femeile să fi moştenit anomalia, iar bărbaţii niciunul; ori, lucrurile s'au petrecut aproape invers: unul din cei doi băieţi prezintă sindactilie, iar femeile niciuna, cu excepţia acelei indicată cu? 2 care fenotipic este sănătoasă, dar genotipic a moştenit anomalia, fiindcă a transmis-o, chiar, după cum am văzut mai sus, sub formă ceva mai agravată faţă de a probandului, unuia din copii, lui 4. Dacă. gena morbidă ar fi fost legată de cromosornul y, atunci, conform teoriei (fig. 1), toţi bărbaţii, fără excepţie, ar fi trebuit să fie smdaotilici. Mutaţia dominantă producându-se, după cum presupunem, în unul din autosomii probandului, anomalia s'ar fi transmis (fig. 4), în concordanţă cu previziunile făcute în baza legilor lui Mendel, la 50% din copii (? indiferent de sex; ori, fenotipic sindactilia o prezintă, din totalul de 6 descendenţi din Fi, numai un membru (* l 3), iar la un altul ( Ş 2) ea apare numai genotipic. De unde această nepotrivire? Ştim, pe de o parte, că, cu excepţia cazurilor de dominanţă homozigotă, legile lui Mendel se confirmă numai când se lucrează cu numeri mari, iar pe de altă parte, că dominanţa, după cum arătam cu altă ocazie în acest Buletin, (v. N-rul 5-6, 1944: Este factorul normal în hemofilie absolut dominant?) nu este

185 absolută, căci ea poate fi influenţată atât de factorii mediului intern (mixovariabilitate), cât şi de factorii mediului extern (paravariabilitate), factori cari pot slăbi forţa de penetrantă a genei dominante până la completa ei lipsă de manifestare fenotipică. 3. Ereditatea sindactiliei în familia R. este neregulată, căci a sărit" în prima generaţie peste persoana? 2, la care anomalia, tot din motive de mixo- şi de paravariaţie, fenotipic nu se manifestă, dar o are înscrisă în genom, fiindcă a transmis-o unuia ( 4 ) din cei trei copii ai săi, ereditate atavică, devenind astfel conducătoare (întocmai ca în hemofilie, care este recesiva) ; caz unic în literatura sindactiliilor, dar cunoscut în alte anomalii sau maladii ereditare dominante, Astfel, spre pildă, în czul de ataxie idioţi pică publicat de Brown (Siemens: Vererbungspathologie, p, 118, 1923), mai mulţi membri devin conducători, iar într'o ramură a acestei familii maladia se transmite prin conducători peste 3 generaţii, devenind manifestă abia în a 4-a generaţie. Un prognostic sigur nu putem face: anomalia poate progresa şi regresa. In orice caz, este bine, ca membrii acestor familii să cunoască antecedentele eredo-colaterale ale familiilor cu ai căror descendenţi intenţionează să contracteze căsătorii, căci întâlnindu-se doi heterozigoţi dominanţi, nu numai că ar surveni cazul dela fig. 7, când urmaşii din prima generaţie n'ar Sn PĂRINŢI XÎ Sn A A S n GAMEŢI S n Fig. 7. Distribuţia genelor sindactilice (S) în caz de heterozigotie a părinţilor; n genă normală. avea decât minima şansă de 25% să fie sănătoşi, dar anomalia sar putea şi agrava, complicându-se cu alte malformaţiuni ale sistemului de susţinere.

186 Fiind interesantă şi totodată extrem de instructivă urmărirea transmisiunii acestei anomalii în viitor, generaţilor care se succed, am sugerat unuia din membrii familiei R., dându-i, bineînţeles, instrucţiunile necesare să continue, pe cont propriu, completarea diagramei începută de noi a arborelui genealogie al familiei sale. Concluzii. Din cazurile cunoscute nouă din literatură, precum şi (din cazul familiei R., putem conchide următoarele: 1. Sindactilia este, în general, o anomalie ereditară autosomale simplă, regulată şi dominantă; 2. Ea poate fi, în cazuri excepţionale, cum este acela al familiei Schofield, fixată de cromosomul sexual y, când se moşteneşte din tată în fiu; 3. Poate interesa bărbaţi şi femei, dagpotriva; 4. Tot în cazuri excepţionale, cum este şi al familiei R., sindactilia poate avea un mers ereditar neregulat, sărind peste un membru al unei generaţii, care, devenind conducător, transmite anomalia urmaşilor; 5. In familia R., sindactilia prezintă, din cauza unei oscilaţiuni în expresivitate la diferiţii membri ai familiilor componente, o variabilitate interfamiliară. BIBLIOGRAFIE. Bauer K. H., Hanhart E., Lange /., Just G.: Handbuch der Erbbiologie des Menschen Baur E., Fischer E., Lenz F.: Menschliche Erblichkeitslehre Baur E., Fischer E., Lenz F.: Erbpathologie Cellestino Da Costa A.: Éléments d'embryologie Crişan C, Mihalca I.: Este factorul normal în hemofilie absolut dominant? Buletinul Eugenie, Nr. 5 6, Drăgoiu /., Crişan C: Elemente de Istologie Goldschmidt R.: Die Lehre von der Vererbung Guillermond A., Mangenot G.: Biologie Végétale Lenz F.: Menschliche Auslese Lesbre F.: Traité de Tératologie Mudra A.: Citogenetica Morgan Th. H., Sturtevant A. H., Müller H. /., Bridges C. B.: Le Mécanisme de l'hérédité Mendelienne Siemens H. W.: Vererbungspathologie des Menschen Vasiliu T.: Manual de Anatomie Patologică Clinică v. Verschuer O.: Erbpathologie

187 Sănătatea publică în Ungaria da P. RÂMNEANTU Generalităţi. Organismitl Sanitar Central. Unităţile Sanitare Exterioare- Institutul de Sănătate Publică. Organizarea Medicinei Preventive sau a Ocrotirii. Rezultate. Generalităţi. Ungaria între graniţele ei fireşti a avut, la 1941, când şi-a executat ultimul recensământ, locuitori pe kmp. Densitatea pe un kmp. o-avea la acea dată de 100,1 locuitori. Mişcarea populaţiei din acel teritoriu a înregistrat, în cursul anului 1940, următoarele proporţii: natalitatea 19,5; mortalitatea 14,3 la 1000 locuitori; mortalitatea infantilă 13,4 la 100 născuţi-vii; iar mortalitatea de tuberculoză 135 decese la de locuitori. Ţinând seamă de aceste câteva proporţii reiese că Ungurii tind spre o natalitate limită, iar mortalitatea şi-o păstrează încă urcată. Subdiviziunile mortalităţii arată că ea va putea fi redusă numai printr'un efort deosebit. Vitalitatea populaţiei, în general privită, este redusă. Şi nu este exclusă instalarea unei depopulări pe cale naturală, care în anumite regiuni este definitiv îmbrăţişată, cum e de ex. în Ormânsâg 1 ). Tendinţa aceasta a mişcării populaţiei este determinată şi susţinută şi de structura populaţiei pe etate. Aceasta situează Ungaria printre ţările cu populaţie îmbătrânită. Populaţia Ungariei la 1941 a avut peste 10% locuitori cu 60 ani şi peste. Ţările cu populaţie tânără, între care e şi România, au obişnuit numai 5 6% bătrâni 2 ). Ministerul afacerilor interne, organismul de stat, căruia îi aparţin toate problemele de sănătate publică din Ungaria, sesizând la timp această evoluţie a populaţiei, s'a şi străduit să corespundă fenomenelor demografice pe cale de a deveni staţionar primejdioase. In consecinţă, în ultimii decenii a pregăa ) I. Hidvegi, Hullo Magyarsâg. 2 ) P. Râmneanţu, The Biologica! Grounds and the Vitality of the Transylvanian Rumanians. Sub tipar.

188 tit o scrie de reforme, urmate ide multe realizări dintre cele mai promiţătoare. Intre acestea sunt de relevat: creiarea la 1927 a Institutului de sănătate publică; întemeierea în 1933 a instituţiei de ocrotire Crucea Verde"; ridicarea la 1935 a directorului general al sănătăţii publice la rang de subsecretar de stat şi organizarea combaterii tuberculozei şi a bolilor venerice pe scări întinse. Organismul Sanitar Central. Acesta aparţine Ministerului de interne. El organizează, îndrumă şi controlează instituţiile şi serviciile publice de sănătate şi ocrotire. Fiind condus de o persoană tehnică, medic funcţionar de carieră şi cu grad de subse%etar de stat, a imprimat serviciilor în subordine o continuitate în muncă şi le-a asigurat buget corespunzător, iar faţă de celelalte resorturi de activitate le-a câştigat întâietate în realizări. Intr'adevăr, Ministerul afacerilor interne, resort de primul rang în orice cabinet, fiind direct responsabil de ocrotirea capitalului uman, ordonă întotdeauna cu precădere soluţionarea oricărei probleme de sănătate publică şi medicină preventivă. Iniţiativele oamenilor de sănătate publică în Ungaria nu suferă amânări şi nici impedimente. Grupele de probleme sanitare, Ministerul ungar regal de interne, le are organizate în felul următor 1 ): I. Secţia generală sanitară; a) Subsecţia salubrităţii publice şi a farmaciei. b) Subsecţia sănătăţii şi balneară. II. Secţia administraţiei sanitare; III. Secţia medicinii preventive şi a epidemiilor; IV. Secţia medicinii curative şi V. Secţia ocrotirii copilului. Activitatea secţiilor e tehnicizată. Biurocraţia e redusă la minim. In secţii lucrează aproximativ vreo 40 de medici specialişti, mulţi dintre ei fiind şi membri ai Institutului de sănătate publică. i) L. Kerbolt şi I. Szporny, A Kozsegi Egeszsegiigyi Kdzigazgatăs Gyakorlati Utmutatoja. Budapest, 1942.

189 In reformele de sănătate publică Ministerul afacerilor interne este consiliat de Consiliul naţional de sănătate publică. Acesta are o continuitate în activitate deoarece, între alţi membrii numiţi în sânul său, cuprinde de drept şi pe delegaţii Ministerelor de: interne, agricultură, industrie, comerţ şi comunicaţii, culte şi instrucţie, justiţie şi pe al apărării naţionale, apoi pe conducătorii Institutului de sănătate: publică, Asociaţiei medicilor şi Oficiului central de statistică. Consiliul îşi dă avizul şi relativ la numirea personalului medical, deoarece Ministerul afacerilor interne, prealabil numirilor, îi trimite lista candidaţilor. Secţiile sanitare din Ministerul de interne şi subdiviziunile lor, pe plan administrativ, lucrează indirect cu organele tehnice sanitare, prin intermediul unităţilor administrative judeţene, municipale, orăşeneşti, pretoriale şi comunale. Acestea constituesc nu numai căpeteniile ierarhice superioare ale organizaţiilor sanitare de tot felul, dar într'o largă proporţie ele le şi aprovizionează cu resurse şi le achită cheltuelile de personal. Prin urmare, descentralizarea serviciilor sanitare în Ungaria este reală, largă şi eficientă. Zicem eficientă deoarece, după cum vom vedea, problemele de adăpostire a serviciilor, aprovizionarea lor cu materiale, asigurarea locuinţei, transportului, etc, pentru personalul îndreptăţit la acestea, sunt pe deplin satisfăcute. Pentru îndrumare şi control Ministerul afacerilor interne are inspectori tehnici. Specialităţile acestora privesc următoarele domenii: combaterea epidemiilor; lupta contra tuberculozei; lupta contra bolilor venerice; ocrotirea copilului; igiena satului; doi inspectori generali fără specialitate şi un specialist care se ocupă de maternităţi şi obstetrică. Secţiile şi subdiviziunile lor centrale, colaborează foarte strâns, din punct de vedere administrativ şi cu Institutul de sănătate publică. Aceste două organe ale Ministerului afacerilor interne nu se suprapun, în ce priveşte activitatea, şi nici nu se subordonează unul celuilalt. Stând pe aceeaşi treaptă ierarhică, în cadrele aceluiaşi resort, se întregesc. Institutul are iniţiativa şi organizarea tehnică a problemelor, iar în sarcina secţiilor şi a unităţilor periferice revine execuţia. Ministerul afacerilor interne fiind responsabil de bunul

190 mers al sănătăţii publice, deoarece anual este obligat să facă Parlamentului o dare de seamă, are şi anumite drepturi excepţionale. Intre acestea amintim că poate ordona, colectivităţilor cu mortalitate urcată, măsuri speciale de combatere, chiar dacă acestea necesită sacrificii bugetare însemnate. Unităţile Sanitare Exterioare. Acestea sunt la judeţ, plasă, comună, (mai multe comune constituesc o circumscripţie), la municipiu şi oraş. In probleme sanitare prima autoritate e primpretorul şi cei în grad egal cu el, adică primarul din oraş, Primpretorul observă orice mişcare ce priveşte sănătatea publică şi supraveghează activitatea medicilor, a farmaciilor, a instituţii^pr sanitare, a localurilor de învăţământ şi alimentaţie, etc. El eliberează autorizări de tot felul şi aplică pedepse în prima instanţă. Medicul igienist este referentul lui în probleme sanitare şi de ocrotire. Autoritatea imediat superioară primpretorului e subprefectul judeţului, al cărui referent în chestiuni de sănătate publică e medicul primar igienist. Subprefectul veghează la aplicarea precisă a legilor, regulamentelor şi a ordonanţelor. Intre alte preocupări numeşte personalul medical al spitalelor. Consiliul judeţean se ocupă de probleme de salubritate şi publică libera practică a moşitului. Unităţile sanitare exterioare sunt disciplinate şi controlate administrativ de organele administrative: de subprefect, primar şi pretor. Tehnic sunt însă îndrumate de Institutul de sănătate publică şi de inspectorii sanitari tehnici numiţi. In Ungaria nu există inspectorate sanitare şi de ocrotire, excepţie făcând dela , Transilvania de Nord, pentru care la Cluj a funcţionat un Inspectorat, asemănător cu cel dela noi. In probleme tehnice, de sus în jos şi invers, serviciile sanitare corespondează între ele direct, fără intermediul organelor administrative cărora aparţin. Spitalele, sanatoriile şi alte instituţii de medicină curativă şi de ocrotire, indiferent dacă sunt de stat sau particulare, sunt supuse controlului persoanelor mai înainte înşirate, în primul loc subprefectului de judeţ. Corpul sanitar medical e compus din medici primari igie-

191 nişti de judeţ, medici igienişti de oraş sau de plasă şi din medici comunali sau de circumscripţie. La municipiu, medicul primar igienist de judeţ e ajutat de obiceiu de doi medici igienişti şi de mai mulţi medici comunali, municipiul făcând parte idin judeţ. Această contopire a municipiului cu judeţul s'a făcut din motive bugetare şi nu din alte cauze. Toate plăşile administrative din Ungaria au câte un medic igienist. In acestea se tinde a introduce activitatea devenită rutinară în Plăşile sanitare model din Godollo, Mezokovesd, Vâc, Berettyoujfalu şi din oraşul şi plasa Peos. In multe plăşi medicii acestora conduc şi serviciile sanitare ale oraşelor care se găsesc în raza plăşilor. Această unire s'a observat că dă rezultate bune. înainte de numire toţi medicii sunt obligaţi să treacă, în faţa unei comisii centrale permanente, un examen, la care se pot prezenta numai absolvenţii unui curs. Candidaţilor la posturile de medici primari igienişti li se cere o vechime de 5 ani ca igienişti de plasă sau oraş, iar acestora din urmă o vechime de 5 ani ca medici comunali. Numirile le face Ministerul de interne după ce prealabil are şi avizul subprefectului, primarului, primpretorului sau al notarului comunal, după cum e cazul, şi natural al Consiliului naţional de sănătate. Cursurile de specializare în igienă au o durată de 9 luni, iar cele necesare pentru medicii comunali de aproximativ 6 săptămâni. Medicii oficiali fac parte din consiliile reprezentative ale colectivităţilor cărora aparţin. Până în 1936 au fost plătiţi de stat, comunele fiind obligate să restitue statului sumele achitate, iar de atunci încoace statul şi-a luat această sarcină, fără vreo rambursare. Medicii primari igienişti şi igieniştii n'au drept să facă clientelă, pot avea însă ocupaţii oficiale secundare. Tuturor li se acordă în mod gratuit din partea colectivităţilor transport, locuinţă şi un spor de salar de aproximativ 40 50% faţă de retribuţiile bugetare 1 ). Medicii de circumscripţie fac vizitele comunale periodice conştiincios, de două ori săptămânal. Aceasta e o caracteristică însemnată a serviciilor sanitare exterioare din Ungaria. In centrele urbane şi în anumite plăşi igienştii sunt sel) B. Iohan, Gyogyul a Magyar Falu. Budapest, 1939, p. 32.

192 cundaţi în activitatea lor d surorile de ocrotire. Ele sunt încadrate, în ce priveşte salarizarea, într'o clasă comună cu învăţătoarele. Când deplasările surorilor depăşesc 6 ore atunci au dreptul la o masă plătită de comună. Corpul sanitar auxiliar e format din moaşe, desinfectori, agenţi sanitari, controlori de came şi necroptori. La fiecare 800 de locuitori funcţionează câte o moaşă diplomată. Se depune o deosebită străduinţă ca moaşele să fie bine pregătite şi deseori sunt chemate la cursuri de reîmprospătare. Moaşele sunt disciplinate de autorităţile comunale, care le şi plătesc. Desinfectorii execută desinfecţiile terminale. Agenţii sanitari sunt numai în plăşile sanitare model. In acestea ei fac şi pe şofeurii autoturismelor. Fiindcă tot mai mult se cj^de în utilitatea desinfecţiilor din cursul boalei şi mai ales că în domeniul sanitaţiei rurale se simte nevoia agenţilor sanitari, în anii din urmă, subsecretarul de stat al sănătăţii s'a gândit la înmulţirea şi la introducerea lor în toate plăşile sanitare. Controlorii de carne şi necroptorii, după ce fac un curs, sunt supuşi unui examen. Institutul de Sănătate Publică 1 ). A fost înfiinţat în anul 1927, cu scopul de a promova aplicarea pe teren a experienţelor ştiinţifice, a lupta contra bolilor infecţioase, a da concurs şi a colabora cu toate autorităţile pe tărâmul sanitaţiei şi a pregăti corpul sanitar din punct de vedere tehnic. La data înfiinţării, structura Institutului a fost modestă, cu timpul continuu s'a îmbogăţit, mai ales delà, 1935 încoace. Treptat a devenit în stare să atace cele mai multe din problemele de sănătate. In anul 1942 a funcţionat cu 13 secţii şi cu 3 subsecţii. Secţiile pe care le are sunt următoarele: bactériologie, parazitologie, sérologie, chimie, gripă, alimentaţia populaţiei, aprovizionarea cu apă, epidemiologie, Institutul Pasteur din Budapesta şi patru secţii care se ocupă cu probleme de medicină preventivă sau ocrotire. Institutului central îi mai aparţin 6 institute de sănătate 1 ) J. Tomcsik, Jelentés A. M. Kir. Orszăgos Kôzegészségûgyi Intézet Êvben Végzett Munkăjărâl. Budapest, 1943.

193 regionale sau staţiuni de examinare (In Cluj, Târgu-Mureş, Oradea, Novi-Sad şi Uzhorod, Acesta din urmă are şi o staţiune pentru pregătirea de vaccin antiexantematic), 11 staţiuni provinciale care colaborează cu alte instituţii, 6 staţiuni antimalarice, 4 institute pentru surori de ocrotire, 775 unităţi de medicină preventivă de tipul Crucea Verde", 139 dispensare antituberculoase şi 63 institute (dispensare) antivenerice. E interesant de remarcat că la Universităţile din Seghedin, Debreţin şi Pecs, nu sunt institute regionale de sănătate publică, deşi cu câţiva ani în urmă au existat. Bugetul institutului a crescut paralel cu amplificarea activităţii. El este prevăzut în capitole variate la Ministerul de interne. Cele mai mari sume, care au fost atribuite institutului, sunt la articolele menţionate în tabloul următor: Bugetele Institutului Central de Sănătate Publică şi ale instituţiilor regionale aparţinătoare, pe anii Total (în pengö) Inst, central şi instituţiile reg. Inst, surorilor de ocrotire.. Staţiunile regionale.... Aprovizionarea cu apă la sate Crucea Verde" Combaterea tuberculozei.. Combaterea bolilor venerice 5,569,880 7,352,802 9,682, ,242 1,036,903 1,311, , , , , , , , , ,890 2,619,350 2,687,100 3,132, ,870 1,540,827 2,283, , ,408 1,150,958 Creşterea cheltuielilor dela , după cum reiese din acest tablou, a fost generală. Nici bugetul aprovizionării cu apă nu a fost staţionar, deoarece pentru această problemă, în anii , făcându-se un plan cincinal, s'au atribuit 6 milioane de pengo. Medicii şi personalul Institutului de sănătate publică, fiind supuşi îmbolnăvirilor şi morţii, mai mult decât funcţionarii obişnuiţi, primesc un spor de salar de 15 20% în plus faţă de aceştia din urmă. Activitatea institutului, care de sigur însumează şi efortul

194 depus de secţiile din Ministerul afacerilor interne şi de comune şi oraşe, o putem expune în următoarele trei grupe: didactică, de laborator şi în câmpul medicinei preventive. Activitatea didactică desfăşurată de institut priveşte specializarea medicilor igienişti, pregătirea celorlalţi medici din sănătatea publică, organizarea cursurilor de specializare în tuberculoză şi pregătirea profesională a surorilor de ocrotire. Medicii şcolari şi profesorii de igienă sunt pregătiţi la catedrele de igienă care aparţin Facultăţilor de medicină. Acestea din urmă pregătesc şi moaşele. Cursurile pentru desinfectori şi agenţi sanitari le ţine Secţia de epidemiologie din Ministerul de interne în colaborare cu Institutul de desinfecţie din capitală. Specializarea în igienă şi sănătate publică a început în 1928, deşi cursuri reduse de 2 3 luni pentru mg^licii de sănătate publică sau ţinut încă din Până în 1942 au terminat cursul normal de specializare 528 igienişti, Ungaria în toate judeţele, oraşele şi -plăşile, având nevoie de 656 igienişti, se strădueşte ca în timp' scurt să aibă toate locurile ocupate numai cu igienişti. Medicii care se specializează au concediu cu salar şi pot locui în institut, acesta având 31 de camere cu câte un pat. Specializarea consistă din cursuri teoretice, oare durează 5 luni şi din 4 luni stagiu pe teren. Caracteristica principală a cursurilor constă în aceea că sunt predate de 52 de specialişti. Stagiile pe teren se fac: 6 săptămâni în casa centrală de ocrotire dela plasă; 3 săptămâni în serviciul sanitar orăşenesc; 3 săptămâni în dispensare an ti tubercul oase sau în institute de medicină legală; 2 săptămâni în spitale de boli infecţioase; 1 săptămână în instituţii de alienaţi mintal şi 1 săptămână în spitale de ochi şi în oficiile de maternităţi regionale. Pentru ca stagiile pe teren să fie posibile, Plăşile sanitare din Godollo şi Mezokovesd au internate în care pot locui câte 4 medici. Examenele de medici igienişti se dau în faţa unei comisii, numită pe trei ani de Ministerul de interne, al cărei preşedinte e subsecretarul de stat al sănătăţii, iar unul din cei trei membri e directorul Institutului de igienă.

195 Pregătirea medicilor comunali a devenit obligatorie prin legea din 1936, deşi 4 serii de medici au audiat cursuri şi mai înainte. Până în 1942 s'au ţinut 15 cursuri complete, la care au participat 1,030 medici. In cursul anului 1942 au fost ţinute 3 cursuri, cu scopul ca toţi medicii comunali să aibă făcută această pregătire. In medie un curs ţinea câte 6 săptămâni sau consta din 142 de prelegeri, făcute de 31 de specialişti. Comisia de examinare a medicilor comunali e compusă ca şi a medicilor igienişti. Specializarea în ftiziologie fiind de 4 ani până în 1941, iar după această dată de 5 ani, pentru a ajuta trecerea dela o dispoziţie la alta, Institutul a organizat cursuri şi în această materie. Astfel medicii care au lucrat 2 ani într'o clinică, spital, sanator sau secţie pentru tuberculoşi, au fost admişi la acest curs. Cursurile acestea durează 6 luni. Pregătirea surorilor se face în cele 4 institute de surori (Budapesta, Seghedin, Cluj, Kosice), aparţinătoare Institutului de sănătate publică, în Institutul surorilor de ocrotire din Debreţin care e ataşat Universităţii şi în Institutul surorilor de ocrotire din Budapesta, organizat de Asociaţia Naţională Stefania. Surorilor li se face instrucţia de specialitate în 3 ani, în aceştia li se dă şi o pregătire socială cu scopul de a cunoaşte şi a fi utile Operei naţionale da ocrotire a neamului şi familiei (ONCsA = Orszâgos Nep es Csalâdvedelem Alap). In primele 4 institute de surori înşirate, aparţinătoare Istitutului de igienă, în cursul anului 1942, iau fost 387 eleve, deşi numărul locurilor disponibile e de 493. Se observă deci că în Ungaria tineretul feminin nu abundă în cariera surorilor de ocrotire. In institutele surorilor se primesc fete integral sănătoase care au împlinit etatea de 18 ani şi au d'ploma de bacalaureat sau de învăţătoare. Se primesc însă şi cu 6 clasei secundare sau chiar cu mai puţine. Iată un tablou relativ la pregătirea elevelor care -au frecventat anul şcolar : Maturitatea dela liceu sau gimnaziu. 99 Maturitatea dela liceu comercial Diplomă de învăţătoare 30 Diplomă de învăţătoare de grădiniţe.11

196 Cu 6-8 clase secundare Cu 4 5 clase secundare In anii s'au organizat surorilor de ocrotire şi cursuri de împrospătare, în cadrele cărora s'a dat însemnătate destul de mare şi cunoaşterii organizaţiei O.N.Cs.A. Activitatea de laborator şi de combatere a epidemiilor. Orice, material recoltat în câmpul sănătăţii publice se examinează în institut şi în regionalele sale. In afara acestora, în domeniul care ne preocupă, în Ungaria mai lucrează şi Institutul de sănătate publică şi de bacteriologie din capitală, laboratoriile spitalelor şi Institutul Pasteur, care de fapt e o secţie a Institutului central. Laboratoare regionale de igierflf sau judeţene nu funcţionează. In ce priveşte combaterea bolilor infecţioase şi sociale pentru ca Institutul de sănătate, să poată răspunde chemării sale, medicii practicieni sunt obligaţi a declara bolile infecţioase atât autorităţii sanitare locale, cât şi Institutului central. La fel se procedează şi cu declararea de vindecare sau moartei. Institutul are deci datele la zi, pe baza cărora întocmeşte cartograme, iar în urma prelucrării mecanice a cartelelor are şi o vedere generală, asupra evoluţiei epidemiilor. Fiindcă şi până de prezent febra tifoidă se prezintă în Ungaria ca una din bolile infecţioase serioase, faţă de prevenirea ei, sunt în aplicare o serie de; măsuri. Intre acestea în primul rând amintim cercetarea purtătorilor cronici de germeni, vaccinarea populaţiei în masă şi aprovizionarea ei cu apă potabilă. In anul 1942 s'a analizat material pentru găsirea purtătorilor de germeni dela persoane. Vaccinările preventive au fost executate cu o singură doză, folosind material precipitat. Contra difteriei vaccinările se aplică tuturor copiilor d.e o anumită etate, începând cu anul Din 1938 se fac cu anatoxină precipitată, aplicată copiilor de etatea dela 2 6 ani, într'o singură doză. Pentru combaterea malariei în secţia de parazitologie a institutului, în cele 6 staţiuni malarice şi în cele 16 staţiuni de sănătate publică, în anul 1942, a fost examinat sânge recoltat, dela 17,159 persoane.

197 Diagnosticul clinic de tifus exantematie se confirmă prin reacţia WeiKFelix, făcută paralel cu Widal. Pentru despăduchiere, până în 1942, au funcţionat 5 trenuri sanitare. Pregătirea vaccinurilor, necesare corpului sanitar, s'a făcut în Institutul din Uzhorod, atât după metoda lui Weigl, cât şi după a lui Cox. In raport cu prevenirea turbării la om, în Ungaria se iau cele mai serioase măsuri contra turbării la câini: acestora li se fac vaccinări obligatorii în masă. Pentru prevenirea turbării la om, vaccinul se pregătea în ultimii ani la Novi-Sad după metoda Hempt şi se aplica pe cale descentralizată. Distribuţia lui o făcea Institutul central de sănătate şi cel din Uzhorod. Vaccinările pe teren le aplică mediieii comunali, în 6 şi 3 dozey ţinând seamă de profunzimea leziunii. In laboratoriile Institutului, anume în subsecţiile de serologie şi biologie, se face şi controlul oficial al preparatelor farmaceutice, biologice, al serurilor şi produselor bacteriologice. Secţia nouă pentru cercetarea alimentaţiei populaţiei a abordat probleme interesante: conţinutul albuminei de grâu în lysină; valoarea alimentară a stuleţilor de porumb; influenţa Vitaminei C, extrasă din ardeiul roşu asupra rezistenţei fizice a copiilor faţă de unele boli infecţioase şi a construit o cartogramă a frecvenţei guşaţilor în Ungaria. Secţia aprovizionării cu apă potabilă, atât cu suma de pengo pe care a avut-o anual în buget, cât şi cu ajutorul de stat în valoare de P., prevăzut în planul cincinal, controlează bacteriologic apa din fântânile publice, relativ la care ţine o cartotecă, îşi trimite specialiştii pe teren pentru a îndruma lucrările care au de scop săparea alor 8200 de fântâni şi construirea alor 250 de conducte, câte au fost prevăzute ca necesare populaţiei din Ungaria. In anul 1942 din cele unităţi, care aprovizionează populaţia cu apă, numai 31,5% au fost găsite ca igienice. Amintim că sumele de mai sus se atribue numai comunelor care şi ele fac sacrificii bugetare. Contribuţia acestora în anul 1942 a fost de 2,346,899 P. Secţia de inginerie sanitară a Institutului, în afară de activitatea depusă pentru asigurarea ţării cu apă potabilă igienica, se ocupă şi cu construirea de Case de sănătate.

198 Fondurile care îi stau la dispoziţie pentru acestea sunt delà comunele în care se clădeşte şi delà Fondul social al satului 1 ). In mod curent se construesc cinci tipuri de case de sănătate, şi un tip de grădiniţă combinat cu cămin de zi. Tipul C consistă dintr'o cameră de aşteptare şi una pentru sfaturi, tipul Bi mai are în plus faţă de acestea şi baie şcolară. Tibul B 2 este o locuinţă pentru sora de ocrotire. Tipul A le are pe toate acestea. Tipul K de casă de sănătate are pe lângă sală de aşteptare şi cameră pentru sfaturi şi camere pentru aparat de Röntgen şi de pneumotorace. Alte case de sănătate mai au încăperi pentru mica maternitate, bucătărie de lapte, leagăn şi cămin de zi. In casele de sănătate se desfăşoară activitatea de medicină preventivă saii de ocrotire. Pe aceasta vom^fccpune-o însă într'un capitol independent, deoarece aparţinea mai mult organizării Crucea Verde". Organizare^ Medicinei Preventive sau a Ocrotirii. Aceasta a idevenit o preocupare asiduă, în Ungaria, încă la 1839, când a fost înfiinţată Societatea Naţională Ştefania", cu scopul de a ocroti mama şi sugarul. La 1927, odată cu înjghebarea Institutului de sănătate publică, mai ales ocrotirea populaţiei din mediul rural, a început să fie o mişcare oficial dirijată. In 1933, pentru organizarea de instituţii»die ocrotire pe întreaga ţară, s'a elaborat un plan de 10 ani, care a fost aprobat de Ministerul afacerilor interne. Perioada delà 1933 până la 1942, relativ la care avem informaţii, a îmbogăţit medicina preventivă din Ungaria cu cele mai promiţătoare realizări. In 1936 grădiniţele au trecut sub conducerea şi controlul tehnic al medicilor primari de igienă. Legea din acelaşi an, statificând corpul medical, a dat posibilitate medicilor oficiali ca să ocupe servicii şi în câmpul ocrotirii. Fondul social al satului, promovând mişcarea de a clădi case de sănătate, O.N.Cs.A. acordând surorilor de ocrotire o remuneraţie pentru munca prestată în domeniul asistenţei, acţiunea pentru lapte şi zahăr numită Ungur pentru Ungur" şi înfiinţal) Fondul social al satului e format din contribuţia benevolă a instituţiilor bancare, industriale şi comerciale.

199 rea oficială la 1 Ianuarie 1941, a organizaţiei,,crucea Verde", au ramificat activitatea de medicină preventivă până în sânul celor mai multe familii din mediul rural Activitatea instituţiilor amintite, odată cu înfiinţarea organizaţiei,,crucea Verde'', a devenit dirijată şi totodată subordonată acesteia. Instituţia nouă, având însă la bază principii rasiale, s'a pus de-a-curmezişul evoluţiei normale a neamurilor conlocuitoare din Ungaria. Astfel în colaborare cu serviciul organizaţiei O.N.Cs.A., a contribuit la expulzarea Românilor din Ardealul de Nord şi la desrădăcinarea a mii de familii ungureşti, colonizându-le la marginea celor mai multe comune româneşti din regiune. De sigur, că acum, se va reveni asupra acestor realizări, făcute în detrimentul biologic al familiilor colonizate şi în dauna economică a celor româneşti băştinaşe. Cu toată amploarea care s'a acordat,,crucii Verzi", totuşi Institutul de sănătate publică şi-a păstrat rolul, pe care 1-a avut până la 1941, de îndrumător al activităţii de ocrotire pe întreaga ţară. Cu acest scop, după cum am amintit, în Institut funcţionează patru secţii: a tuberculozei, a organizării, a controlului şi a bolilor venerice. Fiindcă la contopirea Societăţii Ştefania cu Crucea Verde, prima a adus o tradiţie şi o zestre însemnată, e util a releva câteva şi din realizările ei. Societatea Ştefania a funcţionat în primul rând în oraşe şi în comunele cu peste locuitori. La sistarea activităţii a avut 327 filiale, 334 instituţii pentru ocrotirea mamei şi a sugarului, 150 de bucătării de lapte, 14 cantine pentru mame, 27 maternităţi, 61 leagăne şi cămine de zi, 4 spitale pentru sugari şi copii, 610 medici şi 763 surori de ocrotire. Crucea Verde la înfiinţarea ei a moştenit şi instituţiile pentru ocrotirea mamei şi copilului, existente în comunele rurale sub locuitori. Şi numărul acestora nu a fost chiar neînsemnat, ţinând seamă că Institutul de igienă delà înfiinţarea sa a organizat în comunele rurale multe instituţii pentru ocrotirea mamei şi a copilului. Activitatea de ocrotire a organizaţiei Crucea Verde s'a subîmpărţit în patru feluri de instituţii: a) Instituţia sfaturilor de medicină preventivă; b) Instituţii pentru ocrotirea mamei şi a copilului; c) Instituţii pentru îngrijirea tuberculoşilor;

200 d) Instituţii pentru combaterea bolilor venerice 1 ). Ea interesează următoarele compartimente de ocrotire: a) Sfaturi prematrimoniale; b) Sfaturi de orientare profesională; c) Ocrotirea mamei; d) Ocrotirea sugarului; e) Ocrotirea copilului mic; f) Ocrotirea şcolarului (dentistica şcolară); g) Tuberculoza; h) Bolile venerice; i) Difuzarea cunoştinţelor de sănătate; j) Instrucţia familiilor cu bolnavi; k) Poate să mai cuprindă şi alte probl^gie: trachomul, malaria, cancerul, etc. Crucea verde a fost şi organul de execuţie a propagandei sanitare. Materialul Institutului de igienă socială şi a muzeului acestuia din" Budapesta i-a stat la dispoziţie. Crucea Verde are ca centre primare cercurile sau circumscripţiile, iar ca centre secundare plăşile. Cele dintâi se suprapun cu circumscripţiile sanitare, iar cele din urmă cu plăşile administrative. Atribuţiile circumscripţiilor sunt: ocrotirea mamei; ocrotirea sugarului; preşcolarului şi a copilului de etatea şcolară; educaţia igienică a populaţiei (prin băile-duşuri pentru şcolari); igiena mediului şi acordarea primului ajutor. In plăşi, activitatea priveşte: completarea muncii depusă în comune; conducerea luptei contra tuberculozei; combaterea bolilor venericei; executarea diagnosticului de laborator. Activitatea în comune sau în circumscripţii, când cele dintâi sunt mici, este depusă de medicul sanitar, sora de ocrotire, moaşă, desinfector şi agent sanitar. In fruntea plăşilor stă medicul igienist, având ca ajutor câte un ftiziolog, stomatolog, inginer sanitar, etc. In plasa sanitară, ca activitatea de medicină preventivă să fie înţeleasă şi promovată şi de populaţie, se înjghebează şi un comitet neoficial, compus din autorităţile locale. p ) A. Kerenyi, Gyakorlati Egeszsegiigyi Kdzigazgatăs. Budapest, 1943,

201 Activitatea din plăşi este coordonată şi îndrumată direct cte medicul igienist primar din fruntea judeţului şi de Institutul de sănătate publică. Directorul superior din Institut, prin legea din 1940, a primit şi conducerea luptei contra tuberculozei şi antivenerice. Munca medicilor, inclusiv a medicului de circumscripţie şi a medicului şcolar (acesta de obiceiu e medicul igienist), depusă în instituţiile Casei Verzi, e remunerată prin diurne, iar surorile, de ocrotire primesc un plus de leafă delà O.N.Cs.A. şi o alocaţie pentru locuinţă delà Fondul social al satului. Prin contribuţia acestuia din urmă comunele rurale sunt scutite de această cheltuială. Stadiul în care se găsia Ungaria la sfârşitul anului 1942, în ce priveşte mişcarea de ocrotire, a fost următorul: a avut 362 clădiri proprii pentru case de ocrotire; 656 locuri pentru medici igienişti, din acestea 528 au fost ocupate de cei care şi-au făcut cursul de specializare; a dispus de 1148 surori de ocrotire, dintre care 1117 sunt pe teren, 6 sunt inspectoare şi 25 fac serviciul de instructoare în învăţământ; au funcţionat 775 circumscripţii de ocrotire, în care au servit 1038 medici, dintre care 164 au împlinit munca de specialitate. Pentru combaterea tuberculozei a avut 163 dispensării cu 135 medici conducători şi 58 medici secundari. In mediul rural îi mai lipsea, în plăşi, 159 dispensării. In cele 63 dispensării antivenerice au funcţionat 52 medici specialişti. In rezumat, Ungaria îşi are astăzi 56,6% d'n întreaga sa populaţie organizată în cadrele,,crucii Verzi". Rezultate. Nu este locul aici de a reda tot ce s'a făcut în Ungaria pentru a promova sănătatea populaţiei, totuşi ca să ne convingem că direcţia apucată, de oamenii responsabili ide evoluţia sanitară, a fost cea mai adecvată realităţilor ungureşti, vom extrage din datele demografice şi sanitare pe cele mai esenţiale. Natural că le vom expune cât este posibil comparativ, în unităţile organizate şi în cele rămase cu sistemul vechiu de muncă.

202 Se ctorul Ungaria organizat întreagă Sfaturi prematrimoniale, persoane. 29,351 19,8 21,2 20,8 13,8 15,6 15,3 6,0 5,6 5,5 Procentul gravidelor luate în evidenţă 47,9 55,5 Procentul gravidelor cărora li s'a făcut R. Wasser. 68,9 73,3 Nr. vizitelor făcute la o naştere.... 1,1 0,9 Procentul copiilor prezentaţi din totalul născuţilor 72,3 75,6 Nr. sfaturilor acordate în probi, de tbc. la 1000 loc. 0,4 0,2 Nr. vizitelor acordate tuberculoşilor de către o soră de ocrotire ,0 91,3 Nr. instrucţiilor date în familii pentru îngrijire medicală la 1000 loc ,9 6,2 Nr. vizitelor de asist, socială acordată la 1000 loc. 10,2 15,4 Nr. fam. luate în evid. pentru asistenţă la 1000 loc. 60,3 69,6 Nr. mediu al sfaturilor acordate unui sugar 8,3 7,7 Nr. vizitelor făcute unui sugar.... 7,7 7,3 Mortalitatea infantilă la 100 de născuţi vii 11,8 13,4 15,1 Procentul şcolarilor examinaţi ,3 42,2 'Vizite la 100 de şcolari ,2 12,4 Mortalitatea de tuberculoză la 10,000* locuitori 14,6 16,8 15,8 Proporţiile acestea, în ansamblul lor, evidenţiază că efortul depus şi-a atins ţelul: cu prea puţine excepţii, atât evoluţia indicilor de sănătate dela 1941 până la 1942, cât şi diferenţele între cele două sectoare, organizat şi cu organizaţie veche, au tendinţe asemănătoare. Prea converg proporţiile în acelaşi sens ca să nu le atribuim o semnificaţie reală. încheiem, cu convingerea că, sacrificiile materiale ale populaţiei şi efortul corpului sanitar şi de ocrotire, au creiat în Ungaria o experienţă care merită să fie luată în considerare de toate ţările care vor să-şi amelioreze sănătatea publică.

203 Educaţia spre igienă şi sănătate da Prof. Dr. I. STOICHIŢIA I. Senzul şi importanţa problemei. Condiţia esenţială de care depinde existenţa şi propăşirea unui neam, a unei naţiuni sau a unui Stat, este desvoltarea normală numerică şi calitativă a capitalului uman de care dispune. Vigoarea biologică integrală a capitalului uman este suprema bogăţie a unui popor şi este garanţia cea mai sigură şi mai solidă a viitorului său, în concurenţa neîntreruptă dintre popoarele lumii. De aceea Statul, ca formă de vtieaţă şi de organizare a Naţiunei, are datoria vitală, să asigure o evoluţie cantitativă şi calitativă optimală capitalului său uman, utilizând în acest scop, în baza şi în cadrul principiilor de biopolitică, toate mijloacele indicate de ştiinţă şi verificate de experienţă. O largă şi substanţială ocrotire a familiei sănătoase, procreatoare de noui generaţii umane; promovarea natalităţii şi reducerea mortalităţii generale; combaterea mortalităţii infantile^ prevenirea şi combaterea bolilor sociale şi epidemice; ameliorararea factorilor de mediu: fizici, biologici şi sociali, în măsură să influenţeze sănătatea umană; îmbunătăţirea calitativă a capitalului uman, prin măsuri bine alese de eugenie; o cât mai eficientă asistenţă sanitară şi medicală a celor bolnavi, şi o largă asistenţă socială, pentru toţi dependenţii, fizici, psihici sau morali, constitue tot atâtea aspecte şi capitole ale aceleiaşi probleme: a ridicării numerice şi calitative a capitalului uman, care rămâne suprema îndatorire a Statului şi în mod special, preocuparea de căpetenie a serviciului sanitar şi de ocrotire al ţării. Statul este dator să înfiinţeze şi să întreţină întreg aparatul necesar pentru îndeplinirea cât mai integrală a acestor îndatoriri de ordin socal şi naţional, creind condiţii optimale pentru vieaţa şi sănătatea individuală şi colectivă. Dreptul la sănătate al indvizilor şi al colectivităţilor este un deziderat la fel de important cu acela al libertăţii şi Statul are obligaţia de a garanta punerea în valoare a acestui drept, asigurând prin aceasta nu numai un randament maximal al muncii şi al producţiei na-

204 ţionale, ci şi o evoluţie normală biologică a naţiunea. Individul constituind în cadrul colectivităţii un capital social, dreptul lui la sănătate, constitue nu numai un imperativ de ordin biologic şi naţional, ci şi unul de interes economic al colectivităţii. Faţă de dreptul la sănătate de care trebue să se bucure fiecare individ, apare însă tot atât de categorică şi obligaţia individului de a se păstra sănătos pentru ca astfel să îşi poată îndeplini cât mai bine şi cât mai integral nu numai rostul lui în vieaţă, ci şi rolul ce-i revine ca membru component al colectivităţii. Aceasta obligaţie faţă de sine şi faţă de colectivitate, nu trebue să rămână numai o simplă dorinţă individualistă şi egoistă, ci ea trebue să devină pentru fiecare o adevărată problemă de conştiinţă şi de răspundere biologică şi socială. Această conştiinţă şi răspundere biologică nu se găseşte înnăscută în om, ea trebue formată prin educaţie. Rolul educaţiei nu poate fi deci numai de a răspândi cât mai numeroase cunoştinţe generale de ordin medical şi igienic, de a stabili şi a face să fie cunoscute anumite norme şi regule igienice în straturi cât mai largi, ci de a duce la o adevărată trăire în sens igienic, evitânidu-se şi eliminându-se orice influenţă dăunătoare asupra sănătăţii, fie ea de ordin constituţional, ereditar, sau datorită mediului fizic, biologic sau social, în care individul trăieşte. Trăirea în senz igienic trebue să devină o conduită, chiar o concepţie de vieaţă a fiecăruia, fiindcă numai astfel, prin participarea activă şi conştientă a tuturor la acţiunea care tindei la conservarea şi propăşirea sănătăţii publice, vom putea ajunge la un nivel optimal al desvoltării cantitative şi calitative a capitalului uman. Cu alte cuvinte, în domeniul acţiunei sanitare şi de ocrotire, va trebui să facem un însemnat pas înainte, trecând dela dezideratele unei igiene defensive depăşită de vreme şi care tindea doar la studiul şi ameliorarea condiţiilor de mediu, la o igienă pozitivă şi activă, având în centrul preocupărilor sale omul întreg cu constituţia sa, cu fondul ereditar de care dispune şi cu particularităţile mediului fizic şi social în care el trăieşte. In loc de a ne limita la o simplă acţiune reparatorie de ordin curativ, care considera omul doar ca pe un simplu obiect căruia i-se aplică anumite norme, reguli sau măsuri indicate de ştiinţa medicală, trebue să ne lărgim şi să ne com-

205 plectăm sfera noastră de activitate în direcţia unei largi acţiuni de ordin preventiv în cadrul căreia fiecare individ trebue să participe ca subiect activ şi conştient la opera de păstrare şi de promovare a sănătăţii., Privită problema din acest punct de vedere, educaţia spre igienă şi sănătate capătă o importanţă deosebită şi devine un factor hotărîtor al întregii acţiuni de medicină preventivă şi de ridicare biologică a naţiunei. Ea depăşeşte cadrul strâmt al unei acţiuni timitate la difuzarea şi popularizarea de cunoştinţe elementare din domeniul igienei şi medicinei în general şi se îndreaptă spre orizonturi mai largi şi mai cuprinzătoare', urmărind nu numai ridicarea gradului de cultuă igienică, ci formarea unei noui concepţii de vieaţă, bazată pe conştiinţa şi răspunderea bologică pe care trebue să o aibă fiecare membru component al colectivităţii naţionale. II. Scopul şi obiectivele educaţiei spre sănătate. A fi sănătos înseamnă a dispune de toate facultăţile pentru o muncă şi o producţie optimală, având conştiinţa şi bucuria unei depline capacităţi de muncă şi creaţie şi în baza acestora având siguranţa posibilităţii de aşezare şi de afirmare în cadrul colectivităţii. In schimb, starea de boală, aduce după sine diverse tulburări funcţionale care diminuează, sau chiar anulează capacitatea de muncă şi de producţie a organismului, reduc prin suferinţă bucuria de a trăi şi de a crea şi diminuează sau chiar anulează posibilităţile de aşezare şi afirmare ale individului în societate. Starea de sănătate a fost şi este încă şi astăzi considerată în general, ca o stare normală şi naturală, ca un dar generos şi binefăcător al naturei, pentru câştigarea şi menţinerea căruia nu mai trebue să depunem nici un efort deosebit. Ceeace reclamă însă întotdeauna o grijă deosbită şi o intervenţie sau asistenţă reparatorie, este starea de boală, care se cere necondiţionat remediată. Consecinţa acestor concepţii asupra sănătăţii şi boalei a fost că, din cele mai vechi timpuri şi până aproape în zilele noastre, s'a acordat un interes şi o atenţiune mai deosebită numai factorului boală şi ca urmare atât organizaţia sanitară de

206 Stat, cât şi aceia din iniţiativă particulară, a urmărit mai mult acţiunea reparatorie de medicină curativă, aproape toate eforturile depunându-se în această direcţie şi acest scop servindu-1 şi majoritatea covârşitoare a instituţiilor şi a personalului sanitar de toate categoriile. Abia în epoca contemporană, dar mai ales în perioada de după primul războiu mondial, a început să pătrundă şi să câştige teren tot mai mult convingerea, că este mai uşor şi mai bine ca să se prevină bolile, decât să se vindece după ce s'au produs şi prin aceasta igiena prventivă a început să câştige o importanţă tot mai mare şi un câmp de activitate tot mai vast şi mai cuprinzător. In cele mai multe state au luat fiinţă numeroase instituţii şi servicii de medicină preventivă, s'a format cu febrilitate un numeros personal de spe^alitate şi s'âu organizat şi întreprins cu ajutorul acestui personal, acţiuni sistematice bine concepute şi energic executate, în domeniul preventiv. In cadrul acestor organizaţii şi acţiuni, proecupările serviciilor sanitare publice şi particulare, nu s'au mai limitat numai la individul bolnav, ci ele s'au extins asupra colectivităţii întregi, asupra capitalului uman valid şi sănătos, care trebue educat spre o trăire igienică şi trebue pus la adăpost de toate influenţele dăunătoare ale mediului în care el trăieşte. In loc de a ne preocupa numai de bolnavi şi de boale care se cer alinate şi vindecate, trebue să tindem mult mai departe: la păstrarea si promovarea sănătăţii optimale a capitalului uman existent şi a generaţiilor viitoare, ridicândti-se prin aceasta forţa numerică şi calitativă a naţiunei. Igiena preventivă trebue în orice caz ridicată cel puţin la acelaş plan cu medicina curativă, apreciind în acelaş grad: igiena personală, igiena socială, ocrotirea naţională şi asistenţa socială. Totodată va trebui să ţinem seamă că igiena preventivă este animată de principii educative şi deci educaţia spre igienă şi sănătate a maselor populare, trebue să premeargă oricărei acţiuni în domeniul sanitar, ea constituind însuşi fundamentul întregului sistem de acţiune preventivă. Acţiunea educativă spre igienă şi sănătate are ca premiză: prevedere, cunoaştere şi voinţă. Prevedere în senzul măsurilor necesare şi luate din timp

207 pentru înlăturarea tuturor factorilor şi a influenţelor care pot produce boală sau pot predispune spre boală, deci o tendinţă permanentă de salubrizare a mediului fizic şi de ameliorare cât mai ridicată a mediului social în care individul trăeşte; o (desvoltare sistematică şi conştientă a forţelor de apărare şi de rezistenţă proprii ale organismului şi evitarea posibilităţilor de infecţie din afară. Cunoaştere, în senzul însuşirii cunoştinţelor necesare asupra constituţiei umane în general şi a funcţiunei diferitelor organe, cum şi a influenţelor pe care le poate avea mediul fizic, biologic sau social asupra sănătăţii. Suma cunoştinţelor necesare se poate căpăta prin instrucţie în decursul şcolarităţii şi în vieaţă, iar simţul de prevedere, se desvoltă prin educaţie şi prin trăire. Prin voinţă, individul caută să pună în valoare cunoştinţele de igienă de care dispune, apărându-se de boale, printr'o vieaţă cu adevărat igienică. Evitarea multor boale conzistă în evitarea conştientă a influenţelor dăunătoare ale mediului fizic şi socal în care trăim. Fiecare individ poate să evite sau să înlăture cea mai mare parte din aceste influenţe, dacă dispune de suficientă pricepere şi voinţă. Voinţa la rândul ei, se formează şi se întăreşte prin educaţie şi trăire, ea fiind ancorată în concepţia de vieaţă a individului. O vieaţă fără ideal şi fără perspective, aduce după sine un dezinteres faţă de lume, o atrofie a iniţiativei, o nepăsare dăunătoare şi în fine o paralizare a interesului faţă de sănătatea proprie şi faţă de sănătatea altora. In schimb, cineva care are bine fixate scopurile şi rosturile vieţii sale şi are o concepţie de vieaţă sănătoasă, se bucură de această vieaţă şi de roadele muncii sale, acordă sănătăţii sale trupeşti şi sufleteşti atenţiunea cuvenită, desvoltându-i-se o voinţă hctărîtă de a se păstra mereu sănătos, Lipsa de voinţă şi lipsa sentimentului de răspundere biologică, ambele derivate dantr'o greşită concepţie de vieaţă, aduc după sine o serie întreagă de consecinţe rele ca: desinteres faţă de sănătatea proprie şi a altora şi o desconsiderare a tuturor urmărilor care derivă din aceasta pentru individ, familie şi naţiune. Scopul unei educaţii bine concepute trcbue să fie în primul rând d'e a trezi cât mai vie vâinţa fiecăruia spre a se păstra sănătos şi de a respecta şi proteja şi sănătatea altora. Din această vo'nţă care trebue mereu trezită şi întărită, ia naştere apoi conştiinţa de

208 răspundere biologică şi se formează cu timpul o concepţie ide vieaţă sănătoasă din toate punctele de vedere. Principalele obiective ale acţiunei de educaţie spre sănătate s'ar putea deci rezuma în următoarele: educaţia în general trebue să cuprindă în ansamblul ei de acţiune şi cultul sănătăţii prin desvoltarea armonică a simţului de prevedere, a însuşirei cunoştinţelor elementare şi a practicelor necesare în legătură cu păstrarea sănătăţii şi prevenirea boalelor şi trezirea voinţei de a se păstra sănătos prin formarea unei conştiinţe şi a unei răspunderi biologice şi prin formarea unei concepţii de vieaţă optimiste şi creatoare. III. Factorii educaţiei spre sănătate. Se pune mereu şi adeseori în mod categoric întrebarea: care sunt factorii cei mai indicaţi pentru a întreprinde şi executa în cele mai bune condiţiuni acţiunea de educaţie spre igienă şi sănătate a populaţiei?! Trebue să revină aceasta însărcinare în mod exclusiv medicului, sau educatorului de profesie: învăţătorul şi profesorul? Răspunsul la această întrebare este cât se poate de simplu şi de categoric: Acţiunea de educaţie spre igienă şi sănătate fiind complexă şi interesând nu numai grupurile de populaţie şcolară, ci totalitatea populaţiei, nu se poate vorbi de o exclusivitate pentru medic sau pedagog, ci de o acţiune de strânsă şi armonioasă colaborare între aceşti doi factori principali, ajutaţi şi completaţi în munca lor, de o serie întreagă de alţi factori ca: preoţi, surori de ocrotire, personal sanitar auxiliar, comitete de securitate din uzine, etc. Dacă mai de mult' pentru o categorie mai restrânsă ide cetăţeni înstăriţi, rolul de educator spre igienă şi sănătate era îndeplinit în condiţiuni foarte bune de vechiul medic de casă sau medic de familie, îndrumător şi sfătuitor permanent al familiei în toate chestiunile privitoare la sănătate, astăzi când trebue să ne adresăm cu acţiunea educativă unor cercuri mult mai largi şi când prin supraspecializarea medicinei, instituţia medicului de familie este ca şi dispărută, se înţelege că nu mai poate fi vorba de o exclusivitate sau chiar de o preponderenţă a medicului în problema de educaţie spre sănătate a populaţiei. De altfel medicul nu şi-ar putea lua singur asupra sa această

209 însărcinare şi din alte motive. In primul rând fiindcă medicul nostru mai mult curativ ide astăzi, nu este suficient pregătit pentru o asemenea misiune, unde se cer nu numai cunoştinţe exacte de medicină generală, ci şi o pregătire specială în senz social şi pedagogic şi o sensibilitate deosebită faţă de imperativele acţiunei preventive. In al doilea rând medicul, preocupat în mare parte de misiunea sa curativă şi de celelalte îndatoriri oficiale pe care le are, nu ar găsi nici timpul suficient necesar pentru îndeplinirea în oondiţiuni corespunzătoare a unei activităţi educative. O ameliorare în această privinţă a survenit de când s'a introdus în organizaţia serviciului sanitar public medicul preventiv sau medicul igienist, care în urma studiilor de specialitate făcute, este în măsură să dispună în mod suficient de cunoştinţele necesare pentru o asemenea activitate şi eliberat de îndatoriri curative, să aibă şi timpul necesar pentru a se putea dedica acestei activităţi. Pentru ţara noastră, numărul încă extrem de mic de medici igienişti de oare dispunem, face însă, ca această ameliorare să aibă încă o însemnătate practică prea redusă. La rândul său învăţătorul sau profesorul, deşi bine pregătit din punct de vedere pedagogic şi dispunând de rutina necesară pentru opera educativă, nu este încă suficient pregătit din punct de vedere al cunoştinţelor medicale şi ide igienă, pentru a-şi putea lua singur răspunderea unei educaţii spre igienă şi sănătate, îndeosebi în ceea ce priveşte demonstraţiile practice, atât de necesare în acest domeniu. De aceea se impune ca o necesitate ca în acţiunea de educaţie spre igienă şi sănătate, fie că ne adresăm copiilor de şcoală, tineretului extraşcolar sau păturilor adulte, medicul şi pedagogul trebue să colaboreze în mod infim, întregindu-se unul pe altul şi având la rândul lor şi alte colaborări dintre cele mai utile şi uneori chiar indispensabile. In primul rând ni se pare indispensabilă colaborarea activă a sorei de ocrotire în domeniul educaţiei spre igienă şi sănătate a femeilor, îndeosebi în problema atât de importantă a ocrotirei mamei şi a îngrijirei copilului nou născut. Sănătatea familiei este de cele mai multe ori în mâna femeii, în mâna mamei, în mâna soţiei. De ea trebue să ne apropiem cu dragoste, cu blândeţe, dar şi cu raţiune. Dacă ea este luminată şi bine educată,

210 va deveni factor activ de sănătate şi familia va fi pusă, de cele mai multe ori, la adăpost de primejdia boalelor. Dacă ea însă este nepregătită, ignorantă şi insenzibilă faţă de cerinţele elementare ale igienei, vom avea casa lipsită de aer, de lumină, de confort şi de curăţenie; vom găsi o alimentaţie rea şi neigienjcă, alimente rău păstrate şi rău pregătite; vom găsi copii debili, anemici, murdari şi chiar vicioşi şi durere din aceleaşi cauze, vom găsi adeseori bărbaţi rău îmbrăcaţi, murdari, nehrăniţi şi o vieaţă familiară profund viciată. Plecând dela aceste constatări elementare, s'a ivit necesitatea creierii unui organ special care să îndeplinească rolul frumos şi util de educator spre igienă şi sănătate în sânul familiei, mai ales în sânul familiei ţărăneşti şi s'a^ajuns la concluzia că acest rol nu-1 poate îndeplini în mod corespunzător decât tot o femeie, care pe lângă o bună pregătire tehnică, trebue să dispună şi te calităţi de educatoare şi să aibă săldiţă în suflet dorinţa de a ;se devota acestei frumoase misiuni. In acest scop, după concepţia, din iniţiativa şi în urma stăruinţelor D-lui Prof. Dr. Ittlitt Moldovan, a luat fiinţă încă din anul 1919 la Cluj primul Institut de Surori de Ocrotire, chemat să pregătească elementele necesare pentru această frumoasă şi nobilă misiune- Instituţia surorilor de ocrotire în cei 26 ani de activitate în România, s'a dovedit a fi de o mare utilitate pentru ridicarea igienică şi sanitară a ţării şi indispensabilă în acţiunea de educaţie spre igienă şi sănătate a populaţiei, îndeosebi a femeilor din mediul nostru rural. Un alt factor important al acţiunei de educaţie spre igienă şi sănătate este preotul, care ca îndrumător spiritual al populaţiei este chemat să activeze cu mult folos îndeosebi în domeniul ocrotirei familiei, a promovării natalităţii, în lupta de prevenire şi combatere a unor boli sociale şi epidemice şi în general în toate problemele de ocrotire şi de asistenţă socială. Activitatea educativă a preotului în aceste domenii se va face deasemenea în strânsă colaborare cu medicul şi cu ceilalţi factori care lucrează în aceleaşi probleme. Un rol mai redus, dar totuşi destul de important revine în domeniul educaţiei spre igienă şi sănătate şi personalului sanitar auxiliar: agenţi sanitari, moaşe şi infirmiere. Agentul sanitar, activând pe terenul combaterii bolilor epidemice, a lucră-

211 rilor de sanitaţie şi al controlului din punct de vedere sanitar a diferitelor întreprinderi industriale şi comerciale, are ocazii repetate de a desfăşura în legătură cu munca pe care o depune pe teren şi o activitate educativă mai ales în direcţia demonstraţiilor practice. Moaşa deasemenea are ocazii şi posiblitatea de a desvolta o activitate educativă spre sănătate în legătură cu ocrotirea mamei şi îngrijirea copilului nou născut, iar infirmiera, prin demonstraţiile zilnice pe care le face bolnavilor pe care-i îngrijeşte în spital sau la domiciliu, cum şi familiilor acestor bolnavi. Pe lângă personalul sanitar propriu zis, mai pot contribui la acţiunea de educaţie spre igienă şi sănătate: comitetele de securitate din întreprinderile industriale, responzabilii sanitari din diferitele organizaţii muncitoreşti sau obşteşti, cum şi capii administraţiilor din localităţile rurale: primarii şi notarii. Dintre instituţiile chemate să contribue la opera de educaţie spre sănătate a populaţiei amintim: şcoala, biserica, căminele de zi pentru copiii preşcolari, grădiniţele de copii mici, leagănele de copii, coloniile de vară, spitalele, sanatoriile, casele de ocrotire, ambulatoarele policlinice, societăţile culturale şi de binefacere, etc. etc., toate putând avea un rol activ şi folositor în promovarea acestei probleme. Un rol cu totul deosebit revine însă în această muncă educativă Institutelor de igienă şi sănătate publică din Centrele universitare, care sunt chemate să îndrume din punct de vedere tehnic întreaga acţiune de educaţie spre igienă şi sănătate; să întocmească planurile de acţiune, să stabilească normele şi directivele necesare şi să pregătească prin cursuri persenalul chemat să activeze pe acest teren. Tot Institutelor de igienă universitare le revine în mare parte şi sarcina de a se îngriji ca viitorilor medici să li-se imprime încă de pe băncile universităţii o concepţie şi o mentalitate socială şi preventivă în legătură cu sănătatea individuală şi colectivă, fiindcă numai astfel ei îşi vor putea îndeplini î n mod integral funcţia socială ce le este rezervată în cadrul colectivităţii. Le fel este necesar ca viitorii învăţători, profesori şi preoţi să fie mai bine instruiţi şi pregătiţi în decursul şcolarităţii lor în problemele cărei interesează sănătatea publică şi evoluţia normală biologică a capitalului uman. Cu un corp medical select, bine pregătit şi pătruns de im-

212 portanta vitală a misiunei sale, sociale şi naţionale, cu un corp didactic şi cu o preoţime bine instruită şi conştientă de marile sale îndatoriri şi în colaborare cu personalul auxiliar necesar, se va putea întreprinde o vastă şi cuprinzătoare"-operă de educaţie spre igienă şi sănătate a populaţiei, contribuindu-se prin aceasta într'o largă măsură la promovarea sănătăţii publice româneşti. (Urmare în numărul viitor). Despre Tuberculoză de Or. CANTEMIR ANGHELESCU Tuberculoza este una dintre boalele sociale care influen* ţează în mod cu totul grav, sănătatea poporului nostru. Frecvenţa mereu crescândă a numărului cazurilor şi a deceselor ide tuberculoză, inerentă cauzelor creiate de condiţiunile de războiu, situează această problemă pe primul plan al preocupărilor de stat în sectorul protecţiunei capitalului nostru biologic uman. I. Caracterele endemiei tuberculoase şi gradul ide gravitate al acestei probleme în România, ni-1 dă numărul bolnavilor, cifra deceselor de tuberculoză şi o serie de alte elemente şi anume: 1. Numărul bolnavilor. Din cauza insuficienţei mijloacelor de depistare, în primul rând, numărul bolnavilor nu poate fi stabilit cu preciziune. Din anchetele cu caracter intensiv executate în plăşile sanitare sub auspiciile Institutelor de Igienă, din studiile făcute de cercetătorii izolaţi în regiuni disparate precum şi din activitatea unor dispensării anti-tuberculoase, bine organizate şi utilate, se poate stabili însă, cu titlul de orientare, la numărul bolnavilor de tuberculoză în România. 2. Decesele. In ceeace priveşte decesele, cifrele sunt mai aproape de adevăr. In ultimii 10 ani media deceselor pe ţară este de Această cifră medie este depăşită însă în ul- *) Conferinţă ţinută la Radio românesc, în ziua de 7 August 1945.

213 timii doi ani când s'au înregistrat peste morţi de tuberculoză. Mortalitatea oscilează între de decese la locuitori. Aceste cifre nu sunt departe de cifra standardului de mortalitate de 200 care caracterizează drept gravă situaţia tuberculozei într'o colectivitate umană. 3. Mortalitatea este şi acum mai mare la oraşe decât la sate. La noi nu se observă încă fenomenul din alte ţări, unde mortalitatea prin tuberculoză, graţie aplicării măsurilor de igienă, începe să scadă în populaţia urbană ajungând nu arareori, inferioară mortalităţii din mediul rural. 4. Cazurile cele mai numeroase de tuberculoză în mediul rural, se grupează în primul rând în comunele care au legături mai strânse cu oraşul. Aceasta ne dovedeşte că oraşul joacă un rol important ca rezervor de virus pentru contaminarea satelor. II. Acţiunea bacilului Koch şi biologia lui, nu pot explica însă toate caracterele endemiei tuberculozei şi nici nu pot determina toate măsurile de luat. Aceasta este completată de acţiunea a o serie de factori sociali printre care cităm: 1. Locuinţele neigienice au un rol deosebit, Se ştie că pentru a fi sănătoasă o locuinţă ar trebui să aibă cubajul de 20 mc. pentru adult şi 10 mc. pentru un copil, suprafaţa ferestrelor să reprezinte 1/10 din aceea a încăperii, să nu fie umedă, să aibă lumină şi ventilaţie suficientă, drenaj convenabil, instalaţie de evacuare, apă potabilă cum şi o bună construcţie. Ancheta din 1938 asupra locuinţelor rurale, întreprinsă de Ministerul Sănătăţii, arată promiscuitatea care domneşte în locuinţele rurale în bună măsură neigienice. Peste 30% din locuinţe erau lipsite de closete, 10% aveau ferestrele fixe Ş 1 peste 50% din case aveau două încăperi din care, în majoritatea cazurilor, una servea ca odaie de musafiri. 2. Alimentaţia insuficientă, în special din punct de vedere calitativ, lipsa de proteine animale, grăsimi şi vitamine. 3. Condiţiunile grele de vieaţă. 4. Surmenajul la care este supusă populaţia civilă sau militară în eforturile impuse de diverse necesităţi ale războiului şi ale urmărilor sale.

214 F 5. Condiţiile de insalubritate a întreprinderilor comerciale şi industriale şi a multora din cartierele periferice ale centrelor urbane, lipsite nu arareori de alimentarea centrală cu apă potabilă şi de orice instalaţii sau mijloace igienice pentru înde- părtarea gunoaielor şi murdăriilor în general. 6. O asistenţă medicală insuficientă în anumite regiuni fie i 1 din cauza unei inegale şi inechitabile repartizări a medicilor, fie din cauza insuficienţei mijloacelor de transport, dar mai ales din cauza numărului redus de instituţii şi organizaţiuni pentru izolarea şi tratamentul tuberculoşilor şi pentru profilaxia tuberculozei în general. 7. Insuficienţa propagandei sanitare şi mai ales a educaţiei înţeleasă atât ca mijloc de luminarea minţii^dar în acelaş timp însemnând deprinderi mai bune şi aptitudini sporite. III. Caracterul medico-social pe care-l prezintă tuberculoza, graţie factorilor menţionaţi mai sus, determină programul de luptă contra acestei boli. Măsurile de luptă anti-tuberculoase sunt ca atare de două categorii: Prima cuprinde acele cu caracter medical, iar a doua toate măsurile de ordin social menite a asigura un standard ide vieaţă mai bun şi a împiedeca în acelaş timp contaminările. Le vom examina pe rând pe fiecare. Măsurile cu caracter medical. Aceste măsuri au la bază natura infecţioasă a tuberculozei, prioritatea acestui factor patogen şi caracterul familial al bolii. Armele pe care le putem opune, ca atare contra răspândirii tuberculozei sunt cele în deobşte cunoscute, adaptate însă la aspectele particulare pe care le prezintă această boală în ţara noastră şi anume: 1. Izolarea este menită a scoate din mediul familial facto- \ ral de contagiune pe care-l prezintă bolnavul tuberculos cu leziuni contagioase. Eficacitatea acestei măsuri este cu atât mai mare cu cât infecţia intra-familială sau în colectivităţile închise joacă un, rol foarte preponderent în răspândirea tuberculozei. Izolarea tuberculosului salvează numeroase vieţi, expuse altfel contaminării. Spitalul de tuberculoşi, în care se face izolarea bolnavilor, constitue primul şi cel mai necesar element al armamentului anti-

215 tuberculos. Aceste spitale trebuese organizate, pe lângă serviciile de medicină internă din capitalele de judeţe, câte unul de judeţ, având în mediu paturi. Prin aceasta cheltuelile de regie şi construcţie sunt foarte mult reduse. Bine utilat şi având un personal pregătit, spitalul ide tuberculoşi poate deveni prin instituirea curei de repaus şi a colapsoterapiei, una din cele mai eficace arme terapeutice şi în care cei curabili să fie trataţi, amelioraţi şi chiar vindecaţi. E nu numai necesar dar chiar indispensabil ca aceste spitale să-şi întreţină o astfel idei activitate mai ales ca element psihologic pentru cei internaţi. Izolarea se mai poate face în sanatorii care sunt instituţii bine înzestrate cu întreg armamentul anti-tuberculos modern, menit de a asigura tratamentul şi vindecarea cazurilor curabile. Pentru izolarea şi tratamentul tubereuloşilor nu dispunem actualmente decât de un număr redus de aproape paturi. Acest număr este cu totul insuficient dacă ne gândim că ar fi necesar cel puţin un pat de fiecare deces de tuberculoză adică de aproximativ de paturi de izolare, în spitalele de tuberculoză, judeţene sau sanatorii. O primă preocupare şi un mare efort se impune pentru mărirea capacităţii de izolare prin construirea sau amenajarea de localuri sau barăci pentru sanatorii sau spitale t.b.c. la un preţ cât mai modest. In felul acesta se va înlătura şi neajunsul pe care-1 reprezintă de prezent, numărul redus de paturi de tuberculoză. Actualmente sei impune, pentru a se interna cât mai multe cazuri, ca bolnavii din sanatoriile t.b.c. să nu fie eliberaţi înainte de vreme, nevindecaţi sau având încă leziuni contagioase. înainte de a încheia capitolul izolării vom menţiona necesitatea organizării şi înmulţirii de preventorii, instituţii menite de a izola nu bolnavi, ci copiii sănătoşi, provenind din mediile tuberculoase, pentru a-i feri de contagiune şi a-i adăposti atât timp cât persistă posibilităţile de contaminare tuberculoasă din familiile respective. 2. In al doilea rând trebue organizată descoperirea sistematică a bolnavilor, începând cu cei din familiile sau colectivităţile în care au fost cazuri de boală sau moarte prin tuberculoză.

216 Prin aceasta se tinde atât la depistarea cazurilor contagioase care urmează a fi izolate cât şi la descoperirea cazurilor incipiente care, tratate din vreme, ambulatoriu sau la sanatoriu se pot vindeca. Depistarea se realizează fie prin acţiunea dispensarului anti-tuberculos care constitue nucleul în jurul căreia se fixează întreaga activitate anti-tuberculoasă, fie prin echipele radli-ologice, fie prin acţiunea combinată a acestor două categorii de formaţiuni sanitare. Numărul dispensarelor trebueşte mărit pentru a avea cel puţin un dispensar în fiecare judeţ. Echipele mobile de radiologie permit a se examina un număr destul de mare de populaţie într'un anumit interval de timp. Cu un număr de aproximativ 128 de atari echipe s'ar putea examina în fiecare an populaţia ţării. 3. O a.treia măsură menită a îndepărta pericolul tuberculozei îl prezintă vaccinarea anti-tuberculoasă a nouilor născuţi cu vaccinul Calmette Guerin (B.C.G.). După avizul unanim al tuturor acelora care au o lungă experienţă cu aceste metode, vaccinarea nouilor născuţi în mediul contaminat cu tuberculoză are ea efect imediat o reducere a mortalităţii tuberculoase în primii ani ai vieţii cu o 1/3 1/10 din aceea a morţilor nevaccinaţi. Vaccinarea antituberculoasă a nouilor născuţi introdusă la noi în ţară sub auspiciile Prof. Dr. Cantacuzino, se aplică în mod continuu în ţara noastră mai redusă însă într'o oarecare măsură în ultimul timp, din cauze care vor dispărea cât mai curând. 4. Supravegherea tuberculosului şi profilaxia la domiciliu completează acţiunea de prevenire în familii şi are în vedere pe tuberculoşii contagioşi valizi. Familia şi domiciliul vor fi obiectul unei deosebite supravegheri pe care dispensarul antituberculos o exercită cu ajutorul sorei de ocrotire şi care va stărui asupra condiţiunilor de igienă menite a înlătura pericolul contagiunei. In ceeace priveşte măsurile cu caracter social, acestea depind în măsură mai mică de medic. In primul rând problema locuinţei trebue rezolvată. In toate ţările această chestiune a fost înscrisă în programul de rea-

217 lizări imediate ale guvernelor, fapt care trădează prin această importanţa pe care ele o acordă rolului locuinţei în sănătatea popoarelor. Ziarele şi opinia românească, manifestă un ideósebit interes pentru problema locuinţei punând în această privinţă, în discuţie, soluţii practice. O a doua problemă cu caracter social menită a aduce ameliorări în problema tuberculozei, este alimentaţiunea. Şi în acest domeniu se observă atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional manifestaţiuni pentru aprovizionarea cu alimente, sub auspicii atât de îngrijorătoare a populaţiilor din Europa. In România numărul mereu crescând ide cantine şcolare, muncitoreşti, etc., pun în evidenţă interesul care se acordă acestei probleme. IV. Organizarea luptei antî-tuberculoase în România. Pentru realizarea măsurilor enunţate mai sus, care cuprind principiile în care se încadrează lupta anti-tuberculoasă, este nevoie de un sistem de organizare care să ţie seama ide următoarele principii generale: 1. Creiarea unui organ central de conducere şi control pentru întreaga acţiune de profilaxie anti-tuberculoasă. Deşi în aplicarea ei pe teren lupta anti-tuberculoasă trebue să se organizeze autonom pe regiuni geografice, conducerea ei trebue să fie unitară şi să se facă după un plan de ansamblu. 2. Acest organ central de conducere este firesc să funcţioneze în cadrul Ministerului Sănătăţii cu împuternicirea de a putea singur încuviinţa cheltuelile ce se fac pentru profilaxia tuberculozei, indiferent dacă este vorba de fondurile Ministerului, Asigurărilor Sociale, Căilor Ferate, etc. In afara atribuţiei mai sus arătate organul acesta central de conducere, va avea rolul primordial de a întocmi un plan general pentru combaterea tuberculozei, plan elaborat pe baze ştiinţifice şi care să ia în considerare pe de o parte preţioasa experienţă acumulată în acest domeniu în alte ţări, iar pe de alta realităţile sociale dela noi. 3. înfăptuirea întregului armament anti-tubereulos face necesară sume însemnate de bani pentru obţinerea cărora nici un sacrificiu nu este inutil. Rămâne oamenilor de finanţe să găsească soluţiile cele mai bune din punct de vedere financiar. Sumele învestite nu reprezintă un capital pierdut ci din contră.

218 Salvarea atâtor vieţi răpite dela pericolul tuberculozei prin acţiunea anti-tuberculoasă bine organizată, reprezintă tot atâtea elemente active în economia naţională şi în acelaş timp diminuarea posibilităţilor de transmitere a tuberculozei. 4, Pentru a asigura o bună funcţionare, a armamentului antituberculos mai este necesar să se formeze un număr suficient de specialişti. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Facultăţile de Medicină, prin organizarea Clinicilor şi instituţiilor de specialităţi, trebue să asigure pregătirea numărului de ftiziologi de care Ministerul Sănătăţii are nevoie pentru a duce la bune rezultate lupta anti-tuberculoasă prin reducerea mortalităţii şi morbidităţii tuberculoase, plagă dintre cele mai grele care minează vitalitatea poporului nostru. Readaptarea la muncă în tuberculoză de Dr. OCTAVIAN LUPU Cu venirea vremurilor de pace, va trebui să găsească şi problema tuberculozei o rezolvire satisfăcătoare în ţara noastră. Situaţia deficitară sub acest raport de până acum, va trebui să facă loc unui program de lucru cât mai complet şi multilateral, care să cuprindă totalitatea aspectelor acestei boli sociale. Cifra bolnavilor de tuberculoză din România a fost evaluată de dl. Prof. M. Ciucă la Cifra exactă s'ar putea obţine numai prin întocmirsa cadastrului radiologie al întregii populaţiuni, care e actualmente greu de realizat din lipsă de aparatură cât şi mai ales din cauza împrejurării, că majoritatea radiologilor sunt absorbiţi de clientelă, iar numărul lor e insuficient pentru îndeplinirea acestei operaţiuni. De tratamente spitaliceşti sau în sanatorii nu pot beneficia decât de bolnavi, corespunzător numărului de paturi disponibile în acest scop. Iar durata şederilor aci e de obiceiu scurtă în raport cu cronicitatea boalei. Se poate deci afirma, că în majoritate bolnavii se găsesc în

219 obişnuitul lor mediu de vieaţă: la lucru în ateliere şi şantiere sau acasă în familie. Chiar dacă s'ar majora într'un ritm rapid posibilităţile de ospitalizare, vor rămâne totuşi cei mai mulţi pe dinafară. Şi apoi, după cum spunea în 1926 dl. Prof. I. Moldovan:,,şi chiar dacă ar sta suficiente sanatorii ori alte instituţii în acest scop la dispoziţie, cine s'ar putea gândi a sechestra atâtea energii capabile de muncă şi indispensabile pentru existenţa familiilor şi a economiei naţionale, pe timp îndelungat". In condiţiile date, apar astăzi deosebit de importante şi toate celelalte acţiuni de ordin social, economic, etc, care trebuie să completeze activitatea pur medicală din sanatorii, spitale şi dispensării. Dogmatismul adesea unilateral al concepţiilor terapeutice în medicină va trebui să cedeze unei gândiri mai biologice, care să cuprindă întreaga fiinţă a bolnavului şi nu exclusiv boala. Raportul între muncă şi tuberculoză a format obiectul multor discuţii şi experienţe. In unele ţări din Europa şi mai ales dincolo de ocean în America s'a ajuns la o sistematizare şi precizare a acestui raport cu urmări favorabile din punct de vedere al binelui social. In linii generale s'a ajuns la concluzia, că bolnavul de plămâni are în anumite cazuri dreptul la lucru şi se afirmă uneori chiar şi obligaţia de a munci având în vedere că durata tuberculozei e de obiceiu de mulţi ani de zile. Dintre diferitele categorii de bolnavi, mai grea e situaţia muncitorilor manuali, cari resimt inactivitatea mai mult decât intelectualii, cari pot cel puţin să-şi continue preocupările prin lectură. Trebue să accentuăm şi aci că bacilul lui Koch nu e unicul motiv al boalei. Prezenţa lui nu e suficientă pentru declanşarea boalei care e condiţionată de existenţa unui mediu bun în care să evolueze. Acest mediu prielnic îl oferă sau tara ereditară a acelor oameni cari de generaţii sunt lipsiţi de orice rezistenţă în faţa invaziei bacilare sau starea de receptivitate pricinuită de condiţiile sociale nefavorabile. Acestea sunt de obiceiu: locuinţa, alimentarea şi ocupaţia, reprezentând un complex de probleme hotărîtoare pentru destinul bolnavului. Vindecarea subiectivă sau şi cea clinică a bolnavului are de obiceiu ca urmare reintrarea acestuia în vechea lui meserie. Al-

220 teori bolnavul nevindecat, cel mult ameliorat subiectiv, forţat de împrejurări este obligat să muncească pentru asigurarea existenţei sale şi a familiei în condiţii similare ca şi un om sănătos. Mai este o problemă care rezultă din cronicitatea lungă în această afecţiune, la persoane care-şi păstrează în mare parte puterea şi voinţa de a munci aproape fără întrerupere şi cari se găsesc în condiţii egale de muncă ca înainte de îmbolnăvire, fapt ce-1 poate confirma orice serviciu de specialitate al asigurărilor sociale. Revenirea acestor bolnavi amelioraţi sau vindecaţi în vechiul lor mediu de muncă nepotrivită, nu poate decât să reactiveze boala şi să contribue la transmiterea, ei şi altora. Rezultă de aci desavantaje atât pentru bolnav cil şi pentru mediul în care trăesc şi pe care-1 vor periclita prin recrudescenţa boalei lor infecţioaşe. Orice, şedere în sanatorii şi spitale, orice tratament în dispensare nu reprezintă nicio valoare 'dacă nu se asigură celui revenit la muncă, condiţii corespunzătoare cu starea în oarei se găseşte. Deci combaterea tuberculozei nu-şi poate găsi rezolvirea exclusiv în tratamentul medical, ci necesită o serie de măsuri de ordin economic şi social, idirijate şi în domeniul organizării muncii în special. Aceasta reprezintă o realitate ce nu poate fi desconsiderată şi de aci a rezultat necesitatea de a găsi în acest domeniu noui căi terapeutice cu directive sociale. Căci mediul în oare se reîncadrează muncitorul bolnav sau convalescent în câmpul muncii, e hotărîtor pntru sănătatea sa, iar munca prin importanţa ce îi revine. în prognosticul vieţii bolnavului, face aproape parte din utilajul terapeutic al tuberculozei. In literatură vedem tratat acest subiect de obiceiu sub titlul: Ergoterapie, terapie prin muncă, refacere profesională" (vocatiomal rehabilitation), etc. Ne-am gândit că e poate mai important a se accentua posibilităţile de readaptare la muncă a acestei categorii de bolnavi. Căci în fond nu credem, că există munci cari să promoveze, propriu zis sănătatea fizică a acestor bolnavi, ci doar în măsura în care o inactivitate fizică de lungă durată debilitează

221 musculatura şi inima, iar exerciţii fizice dozate corespunzător, le înviorează şi le întăresc. Vedem, că în terapeutica anumitor cardiopatii în oare pe vremuri nu se auzea altă recomandare decât repausul absolut, apar curele de teren cu mişcări dozate, masajele, etc. îmi reamintesc de o lucrare publicată despre acest subiect, mai de mult, de Eppinger, Efectele sub raport psihic prin sporul de încredere, ce-1 aduc par a fi deobioeiu importante, însemnând o desprindere din cleştele desnădejdei şi un isvor de noui gânduri optimiste. Bochetti afirmă că bolnavul cliniceşte vindecat are o mare putere de muncă, şi că o muncă dozată şi bine supraveghiată nu strică, ci favorizează sănătatea, în special aparatul circulator, sistemul reticulo-endotelial, sistemul nervos şi limfatic, înviorând şi sufletul. Inerţia duce la melancolie, desordonare, disperare şi strică mai mult decât prelungirea boalei. Din cercetările relativ la fiziologia şi patologia muncii la tuberculoşi cităm concluziile lui E. Brieger, cari se rezumă la următoarele puncte: 1. Procesul energetic nu e modificat în măsură tipică la bacilar. Acesta, deşi are o capacitate redusă vitală, poate totuşi să lucreze în condiţiuni identice ca şi un om debil şi neexperimentat. 2. Incapacitatea de a da un randament de muncă o demonstrează situaţia pulsului şi respiraţiei. Supraventilarea, scăderea tensiunei alveolare a C0 2 şi tachicardia caracterizează starea bolnavului incapabil de muncă. 3. Desechilibrul reglării care pricinueşte o diminuare a capacităţii de muncă a ftizicului se explică prin disproporţia între ventilarea plămânului şi circulaţia sângelui în plămân, deci e consecinţa unei staze în circuitul pulmonar. Romberg spunea că ftizicul e la lucru mai mult cardiac decât bolnav de plămâni. încercări de terapie asociată cu munca s'au realizat în măsură mai largă pentru prima dată în Anglia, Ţările de Jos, Elveţia, Statele Unite. Primele instituţii care au combinat tratamentul în spitale cu asistenţa prin muncă şi colonizarea în mici gospodării din care nu lipsea nici când o grădiniţă şi întregul utilaj necesar

222 unui traiu tihnit, au fost cele engleze din Papworth (Varrier Jones) şi Preston Hali (I. B. Mc. Dougall). Aci au fost colonizate familii întregi. Criteriile după care s'a executat această colonizare au fost rezervate conducerii medicale a spitalelor din acele localităţi, în jurul cărora se grupează micile gospodării, pornind dela premiza că numai aşezământul care i-a dat îngrijire bolnavului de tuberculoză, e în stare a-i cunoaşte organismul, rezistenţa, prognosticul, constituţia şi aptitudinile. Probele practice de lucru se fac prin maeştrii experţi ai atelierelor respective sub supravegherea medicilor instituţiei. De abia după o examinare minuţioasă care să confirme aptitudinea fizică şi profesională a muncitorului, se încuviinţează colonizarea. Mărimea imobilului se fixează dupa numărul, membrilor familiei. Lefurile sunt relativ mari şi instituţiile se întreţin aproape singure. Rezultatele sunt bune. Interesantă e soarta copiilor cari deşi sunt cu toţii infectaţi cu bacilul lui Koch, nu fac totuşi forme evolutive de tuberculoză. La un număr de 115 copii născuţi acolo, nu s'a constatat la data examinării, la niciunul simptome de tuberculoză. Motivul pare să fie standardul ameliorat de vieaţă şi organizarea vieţii după criterii igienice. Avantajul mare al acestei metode e scoaterea din circulaţie a unui număr de bolnavi infecţioşi. Contează şi controlul permanent medical şi posibilitatea unei reinternări fără pierdere de timp la caz de recădere, In localitatea Heerenprotsch (lângă Breslau) s'a dat preferinţă căminelor comune pe sexe (necăsătoriţi), rezervându-se numai puţine locuinţe pentru familii. Intre timp s'a apreciat că nu ajunge plasarea tuberculoşilor, ieşiţi din sanatorii şi alte case de sănătate, în colonii de lucru deoarece numai un mic număr de bolnavi intră în considerare, S'a ajuns atunci la crearea de ateliere speciale ca anexe a sanatoriilor. S'a crezut necesară chiar crearea de industrii speciale pentru organismele slăbite ale tuberculoşilor cari să poată primi cât mai mulţi şi cari să fie în legătură cu un sanatoriu

223 sau un ospiciu pentru a primi oricând bolnavii în tratament clinic. Din literatura ce ne-a stat la dispoziţie mai cităm ca exemplu după C. H. Carbon şi D. H. Dabelstein, că în Minnesota (Glen Lake), există multe posibilităţi şi aranjamente cari înlesnesc bolnavilor deprinderea ide noui profesiuni. Numai 20% din bolnavi beneficiază de aceasta. 322 de bolnavi vechi îşi schimbară profesiunea după luni de şedere acolo. Din aceştia 37 % îşi câştigă singuri existenţa, iar 23 % erau în căutarea unei ocupaţiuni în timpul publicării acelei lucrări. Mai menţionăm existenţa unor instituţii similare în Ţările de Jos (Bronkhort), în Elveţia (Appisburg lângă Zürich) şi în Germania (Sanat, Charlottenhohe, Schonberg în Schwarzwald, Spit. T. B. C. Toneheide în Schi. Holstein, etc.). In ce priveşte ocupaţiunile cărora li se dă preferinţă în diferitele ţări şi instituţiuni în terapia asociată cu readaptarea la muncă, ani de experienţă au demonstrat că pot fi considerate ca fiind mai utile şi mai recomandabile următoarele: atelierele de prelucrat lemnul şi hârtia, mecanica fină (instrumante muzicale, optica, ceasornicăria, atelierele de radio, telefoane, tipografia, albinăritul, florăriile, grădinăritul, lăcătuşeria, filaturile de mătasă, unele manopere în fabrícele de tricotaje, croitul, remaiatul, legătoriile de cărţi). Pe alocurea se rezervă femeilor deprinderea confecţionării şi reparării de lingerie, iar pentru bărbaţi confecţionarea de diferite dulapuri şi cutii. Unele manopere pot fi împlinite chiar în camera bolnavului. Fiecare ocupaţie trebuie să fie bine studiată, să aibă un rost bina definit şi să nu fie' considerată nici die medic şi nici de bolnav ca o jucărie. Agricultura n'a convenit în unels ţări din cauza cheltuelilor mari. Credem însă că muncile agricole nu sunt potrivite pentru persoane care au suferit cândva de tuberculoză. In general aceste ocupaţiuni trebuie să fie uşor de deprins pentru orice om cu pricepere în vreo meserie şi să fie producătoare de venituri, prin obţinerea de lucrări cât mai valoroase. Se recomandă ca meseriile alese să nu însemnei expediente dc moment. Din experienţele culese se constată (în special în Elveţia), că o parte a bolnavilor revin la vechea lor ocupaţie, alţii sunt

224 obligaţi a o schimba; un mic grup e obligat a reveni la aşezămintele de reeducare. Se impune de obiceiu obligaţia de a-şi schimba profesiunea pentru muncitorii folosiţi la orice lucru greu, servitoarele, muncitorii în industriile alimentare. După experienţele lui Köster următorii factori sunt hotărîtori în materie de readaptare la muncă a bolnavilor de tuberculoză : 1. Constituţia bolnavului; 2. Locul unde munceşte atelierul; 3. Greutatea şi caracterul meseriei; 4. Durata muncii. Readaptarea la o activitate normală de muncă a tuberculoşilor aflaţi pe drumul vindecării necesită un lung şi precaut exerciţiu. Readaptarea înseamnă pentru convakîitenţi un antrenament lent pentru continuarea vechii lor profesiuni sau şi pentru deprinderea unei noui profesiuni mai uşoare sub aspect fizic şi mai convenabile din punct de vedere economic, în care noi vedem latura cea mai importantă a problemei. In ce priveşte cazurile şi formele de boală potrivite pentru readaptarea la muncă sau ergoterapie ar fi cele cu leziuni cari nu sunt evolutive ci stabilizate (Prof. Daniello), impunându-se în prealabil examinări repetate, iar între formele deschise numai acele cu infecţiozitate şi expectoraţie (tuse) redusă; cu pneumotorax dela caz la caz. Deci în primul rând grupul cel mare al formelor închise şi cele deschise canid prezintă o infecţiozitate redusă. Contra indicaţii prezintă cazurile cu pneumotorax bilateral. Inadmisibilă mai e orice activitate în sângerări, în insuficienţa respiratorie (cianoză), în staza pulmonară şi dispnee când capacitatea vitală e sub 1000 cmc. şi apoi la anemii sub 70% (Sehwenemann) şi când prin examinări repetate se constată că leziunea are caracter progredient. Se mai accentuează că tuberculoza deschisă este motiv de interdicţie pentru ocupaţiuni în învăţământ, în industria alimentară, în frizerii şi alte profesiuni, în contact cu mulţimea (conductori de tramvaie, funcţionari la ghişee etc.). C. Btreecia recomandă a se exclude dela terapia prin muncă persoanele uşor iritabile (malatti deflagranti) cari se consumă uşor şi sunt caracterizate printr'un echilibru

225 vegetativ labil, ou turburaţi trofice, termice, metabolice, cu o situaţie abnormă a proteidelor serice. Apoi nu se recomandă natural muncile grele în industrii cât şi orice ocupaţiune în încăperi cu variaţiuni mari de temperatură (la cazane), cu umezeală şi praf. O formă deschisă de tuberculoză nu trebuie să însemne în principiu o interdicţie pentru orice fel dfe muncă, după cum o formă închisă nu trebuie să însemne o aprobare principială pentru muncă. In cazurile recente şi oricând sunt necesare intervenţii deosebite ca pneumotoraxul etc. nu e admisibilă munca decât după calmarea procesului. Ce priveşte utilizarea bolnavilor cu forme deschise ar mai fi după unii o indicaţie, epuizarea tuturor posibilităţilor de tratament în cazuri caracterizate printr'o stare generală satisfăcătoare. Oricum dacă repausul asigură vindecarea, punerea la lucru ar fi o greşală şi cert e că înainte de începerea antrenamentului trebuiesc folosite toate elementele terapeutice în special colapsoterapia pentru a obţine vindecarea clinică şi absenţa bacilului Koch în spută, căci readaptarea la muncă şi ergoterapia pot asigura un succes numai după o prealabilă epuizare a întregului utilaj terapeutic. Cu privire la indicaţia momentului potrivit pentru începerea exerciţiilor de muncă se accentuează de toţi autorii că mai întâiu trebuie precizată (după A. Beckmann) activitatea sau inactivitatea leziunei pulmonare prin obişnuitele metode de investigaţie clinică şi interpretate cu mult criticism (proba sedimentării, tabloul sanghin, examinarea sputei, temperatura, examenul radiologie tomografie). E. Irle accentuează importanţa spirometrului lui Knipping şi a Ergometrului în aprecierea obiectivă a capacităţii de muncă şi crede că fiecare instituţie cu astfel de preocupări ar trebui să execute aceste examinări înainte de a se pronunţa asupra capacităţii de muncă a pacienţilor cari părăsesc sanatoriul, Deci între criteriile cari trebuie să dirijeze această acţiune în afară de obişnuita examinare clinică ar trebui să conteze spirometfia şi ergometria. Landen reprezintă acelaş punct de vedere privitor la spirometrie şi ergometrie ca mijloc obiectiv pentru cunoaşterea fenomenelor de arterializare a plămânilor şi gradului capacităţii

226 de muncă, considerând! că radiografiile şi examenul clinic nu pot da astfel de date. Ergoterapia extinsă asupra bacilarilor cu forme active de boală n'am întâlnit-o în literatură decât rar; cităm experienţele lui Sauer care s'a ocupat de trei grupuri dlin această categorie: De bolnavii cu rezultate terapeutice negative cari necesită o îndelungată spitalizare, de reconvaleseenţii după operaţiuni plastice şi de bolnavii cu leziuni deschise cari necesită o intervenţie operativă pentru care mai sunt obligaţi a fi pregătiţi un timp oarecare. Experienţa a făcut-o Sauer într'uin, ospiciu căruia i s'a ataşat o fermă, un parc mare şi o pădure. După obişnuita cură de repaus, în mod lent li se încredinţează bolnavilor lucrări uşoare: creşterea viermilor de mătasă, îngrijirea paserilor, păscutul oilor şi caprelor. Se trece apoi la îngrijitul cailor, maşinilor, la uşoare lucrări de tâmplărie, lăcătuşerie, zidărie. Drept cel mai obositor e considerat lucrul la câmp şi'n pădure. Important e după Sauer ca lucrul să nu dureze prea mult şi apoi de a se intercala pauze. Hotărîtoare apare aci mai puţin greutatea cât dozajul şi iritmul muncii. Pentru munca prestată, bolnavii sunt răsplătiţi cu o mică recompensă bănească mai mult pentru întărirea legăturii între bolnav şi lucru. In general experienţe de acest gen sunt foarte rare apoi riscante şi nu pot fi executate fără un control medical extrem de riguros. Căci atunci câmd procesul e progredient după constatări repetate recent şi în cazurile în cari sunt necesare intervenţii deosebite orice muncă trebuie oprită până după calmarea procesului. Erwin Dorn, primeşte bolnavi cu tuberculoză ideschisă cari n'au fost în stare de a fi redaţi muncii deşi au fost trataţi lung timp aplicându-li-se uneori şi tratamente operative, dacă starea lor mai permite de a se realiza în câtva timp o readaptare. Din 70 bolnavi cari au părăsit instituţia D-sale, 28 au putut fi redaţi în întregime unei profesiuni la ei acasă. Munceau în medie 2 ore şi jumătate zilnic. Se pare că pentru acest grup de bolnavi cu forme deschise în permanenţă şi cu puterea de muncă redusă, metoda cea mai potrivită e plasarea în colonii de bacilari (Elveţia).

227 Răsplata muncii prestate în cadrul readaptării sau ergoterapiei variază díala instituţie la instituţie. De exemplu în Sanatoriul Appisberg lângă Zürich munca nu e răsplătită în principiu, se acordă doar un fel de premiu după prestarea a 100 de ore de lucru. Totuşi în atelierele acelei instituţi s'a rulat într'un an un capital de franci elveţieni la un număr de 90 bolnavi. Menţionăm că tot aci nu se folosesc bolnavii în gospodăria spitalului pentru a nu le da impresia că munca lor e exploatată pentru nevoile instituţiei. Femeile sunt ocupate în croitorii şi ţesătorii. Trebuie accentuat că întrecerea pe câmpul muncei e inadmisibilă pentru muncitorii bacilari. Totuşi salarizarea nu se poate să fie mai mică decât a unui muncitor cu sănătate normală. De armonizarea acestor elemente e în mare part condiţionată reuşita în problema utilizării la muncă a tuberculoşilor. Şi aci vedem necesară o reglementare prin legile muncitoreşti. Cert e că se impune o individualizare a muncei şi o> răsplată cât mai bună. Igiena localului trebuie asigurată sub toate aspectele, şi se recomandă ca tuberculoşii să lucreze în camere separate în ateliere luminoase şi bine aerisite. E necesară aci o procedură extrem de precaută atât din partea medicului industriei cât şi a patronului prin care să fie evitate jigniri sau neglijenţe. In fond nicio profesiune nu e considerată ca fiind deosebit de sănătoasă pentru bacilari, suportabile însă adese unele mici manopere în cadrul fiecărei industrii. Necesar e în industrii un control permanent care să se refere nu numai la bolnav ci şi la atelier, la modalităţile executării lucrului şi la durata lucrului. Lucrul trebuie să fie potrivit ou starea fizică a bolnavului. Mai trebuie asigurată protecţia celor sănătoşi. Medicii industriali ar trebui să examineze zilnic prin personalul auxiliar surorile de ocrotire sau infirmierele temperatura celor reveniţi la lucru. Atelierele trebuiesc să fie uşor controlabile şi să nu fie expuse intemperiilor. Trebuie menţionat aci că'n multe localităţi d'n străinătate

228 se practică izolarea relativă a tuberculoşilor lucrători prin. acordarea de locuinţe în anumite imobile şi cartiere în care bolnavii să aibă o cameră separată de cele rezervate celorlaţi membrii ai familiei asigurându-se mai ales protecţia copiilor şi a tinerilor până la 24 ani cari sunt vulnerabili. O experienţă făcută într'o localitate în care abţinusem 12 locuinţe în acest scop şi pe cari le distribuia oficiul de ocrotire al oraşului după indicaţiile serviciul sanitar a dat rezultate favorabile. Intervenţia sorei de ocrotire e mai activă atunci când familia bolnavului obţine oarecari avantaje de ordin material. In afară de locuinţă familia bolnavului mai primea aci şi alte ajutoare în special combustibil. Controlul măsurilor de igienă recomandate de medicul Policlinicei îl execută sora de ocrotire. Pul^pi să afirmăm că s'a putut realiza o izolare relativ ameliorată a bolnavilor prin înţelegerea sporită a membrilor acelor familii. Ce priveşte timpul ide muncă în acţiunea de readaptare se dozează sistematic dela 2 până la 8 ore pe zi. Riemer recomandă ca bolnavul să nu părăsească ospiciul dacă n'a lucrat câte 4 ore pe zi timp de 4 săptămâni fără turburări. Munca în acord se interzice reprezentând un ritm accelerat care ar putea să le strice. Trecerea dela ospiciu la atelier se face fără bruscheţă. Mai presus ide orice examen somatic contează proba practică la sfârşitul tratamentului. Deabia după ce se constată că timpul normal de lucru nu-i strică sănătăţii bolnavului sau convalescentului, poate fi lăsat la domiciliu. Surmenajul bolnavului) va trebui oricând evitat, muncind numiai cât e admisibil. După experienţele din Bronkhort se poate rezolvi vindecarea şi readaptarea la muncă în cazurile obişnuite într'un an şi jumătate. In sanatoriul Appisberg lângă Zürich, bolnavul e lăsat să plece dacă suportă timp mai îndelungat, 6 8 ore de lucru zilnic, fără nicio reacţie. In medie internarea în ospiciu durează acolo 128 de zile. Mai cităm şi părerile lui E. Bachmann care nu crede că ergoterapia reprezintă un tratament al tuberculozei; repausul la pat trebuie după, D-sa, să dureze mai mult timp decât se obişnuieşte. Iar trecerea la exerciţii de lucru se poate inaugura

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1 Page1 Monitorizare presa Programul de responsabilitate sociala Lumea ta? Curata! TIMISOARA 03.06.2010 Page2 ZIUA DE VEST 03.06.2010 Page3 BURSA.RO 02.06.2010 Page4 NEWSTIMISOARA.RO 02.06.2010 Cu ocazia

More information

LESSON FOURTEEN

LESSON FOURTEEN LESSON FOURTEEN lesson (lesn) = lecţie fourteen ( fǥ: ti:n) = patrusprezece fourteenth ( fǥ: ti:nθ) = a patrasprezecea, al patrusprezecilea morning (mǥ:niŋ) = dimineaţă evening (i:vniŋ) = seară Morning

More information

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat

GRAFURI NEORIENTATE. 1. Notiunea de graf neorientat GRAFURI NEORIENTATE 1. Notiunea de graf neorientat Se numeşte graf neorientat o pereche ordonată de multimi notată G=(V, M) unde: V : este o multime finită şi nevidă, ale cărei elemente se numesc noduri

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume TANASESCU IOANA EUGENIA Adresă(e) Str. G. Enescu Nr. 10, 400305 CLUJ_NAPOCA Telefon(oane) 0264.420531, 0745820731 Fax(uri) E-mail(uri) ioanatanasescu@usamvcluj.ro,

More information

Gheorghe I. RADU. 4 martie prezent Ministerul Apărării Naţionale / Academia Forţelor Aeriene Henri

Gheorghe I. RADU. 4 martie prezent Ministerul Apărării Naţionale / Academia Forţelor Aeriene Henri Gheorghe I. RADU INFORMAŢII PERSONALE Nume Gheorghe I. Radu Adresă Telefon e-mail gh.radu@gmail.com, gh_radu@hotmail.com Naţionalitate română Data naşterii 24 iunie 1951 EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ Perioada

More information

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii

Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Parcurgerea arborilor binari şi aplicaţii Un arbore binar este un arbore în care fiecare nod are gradul cel mult 2, adică fiecare nod are cel mult 2 fii. Arborii binari au şi o definiţie recursivă : -

More information

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1

Clasele de asigurare. Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Legea 237/2015 Anexa nr. 1 Clasele de asigurare Secţiunea A. Asigurări generale 1. accidente, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale: a) despăgubiri financiare fixe b) despăgubiri financiare

More information

Cu ce se confruntă cancerul de stomac? Să citim despre chirurgia minim invazivă da Vinci

Cu ce se confruntă cancerul de stomac? Să citim despre chirurgia minim invazivă da Vinci Cu ce se confruntă cancerul de stomac? Să citim despre chirurgia minim invazivă da Vinci Opţiunile chirurgicale Cancerul de stomac, numit şi cancer gastric, apare atunci când celulele normale ies de sub

More information

Ghid de instalare pentru program NPD RO

Ghid de instalare pentru program NPD RO Ghid de instalare pentru program NPD4758-00 RO Instalarea programului Notă pentru conexiunea USB: Nu conectaţi cablul USB până nu vi se indică să procedaţi astfel. Dacă se afişează acest ecran, faceţi

More information

University politehnica of Bucharest studies in international languages

University politehnica of Bucharest studies in international languages University politehnica of Bucharest University politehnica of Bucharest (Polytechnic University of Bucharest) is the oldest and most prestigious engineering school in Romania, with a tradition accumulated

More information

LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE)

LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE) LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE) I. Scopul Laboratorului: Îşi propune să participe la analiza teoretică şi investigarea practică

More information

Repartizarea cifrei de scolarizare pentru studii universitare de master in anul universitar

Repartizarea cifrei de scolarizare pentru studii universitare de master in anul universitar Repartizarea cifrei de pentru studii universitare de master in anul universitar 01-013 Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Nr. Crt. Domeniul Program de studii universitare de master (locatia geografica

More information

I NTRODUCERE SĂNĂTATEA 2020 SĂNĂTATE ŞI DEZVOLTARE ÎN EUROPA DE AZI INTERVIU. Zsuzsanna JAKAB 1 şi Agis D. TSOUROS 2

I NTRODUCERE SĂNĂTATEA 2020 SĂNĂTATE ŞI DEZVOLTARE ÎN EUROPA DE AZI INTERVIU. Zsuzsanna JAKAB 1 şi Agis D. TSOUROS 2 SĂNĂTATEA 2020 SĂNĂTATE ŞI DEZVOLTARE ÎN EUROPA DE AZI Zsuzsanna JAKAB 1 şi Agis D. TSOUROS 2 1 Director regional OMS pentru Europa, 2 Director, Divizia de politici şi gestionare pentru sănătate şi bunăstare,

More information

Directive şi Regulamente cu standarde europene armonizate

Directive şi Regulamente cu standarde europene armonizate Directive şi Regulamente cu standarde europene armonizate Nr.Crt. Reglementarea comunitară Actul normativ naţional 1 Directiva 2000/9/CE Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane HG 1009/25.06.2004

More information

Maria plays basketball. We live in Australia.

Maria plays basketball. We live in Australia. RECAPITULARE GRAMATICA INCEPATORI I. VERBUL 1. Verb to be (= a fi): I am, you are, he/she/it is, we are, you are, they are Questions and negatives (Intrebari si raspunsuri negative) What s her first name?

More information

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi Prin egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă se înţelege accesul nediscriminatoriu la: - alegerea ori

More information

Limba Engleză. clasa a XI-a - frecvenţă redusă - prof. Zigoli Dragoş

Limba Engleză. clasa a XI-a - frecvenţă redusă - prof. Zigoli Dragoş Limba Engleză clasa a XI-a - frecvenţă redusă - prof. Zigoli Dragoş I. Seasons In the UK we have four seasons:- Winter Spring Summer Autumn December January February March April May June July August September

More information

VERBUL. Are 3 categorii: A. Auxiliare B. Modale C. Restul. A. Verbele auxiliare (to be si to have)

VERBUL. Are 3 categorii: A. Auxiliare B. Modale C. Restul. A. Verbele auxiliare (to be si to have) VERBUL Are 3 categorii: A. Auxiliare B. Modale C. Restul A. Verbele auxiliare (to be si to have) 1. Sunt verbe deosebit de puternice 2. Au forme distincte pt. prezent si trecut 3. Intra in alcatuirea altor

More information

PROCEDURA OPERATIONALĂ PRIVIND MONITORIZAREA ŢINUTEI VESTIMENTARE A ELEVILOR ŞI CREŞTEREA SIGURANŢEI. Cod: P.O. 21 PROCEDURA OPERATIONALĂ

PROCEDURA OPERATIONALĂ PRIVIND MONITORIZAREA ŢINUTEI VESTIMENTARE A ELEVILOR ŞI CREŞTEREA SIGURANŢEI. Cod: P.O. 21 PROCEDURA OPERATIONALĂ Pagina 1 din 8 Nr..../... P.O. 21 NUMELE ŞI PRENUMELE DATA SEMNĂTURA ELABORAT MOCANU ECATERINA 16.09.2013 VERIFICAT APROBAT CONSTANTINESCU ION CONSTANTINESCU ION 17.09.2013 18.09.2013 REGIM DE APLICARE

More information

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale ORDONANŢĂ nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic În temeiul art. 108 din Constituţia României,

More information

EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013 Data intrarii in vigoare : 1 ianuarie 2014

EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013 Data intrarii in vigoare : 1 ianuarie 2014 HOTĂRÂRE nr. 1.165 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea

More information

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS 1 P a g e STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE AUDIT 120 CADRUL GENERAL AL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT CUPRINS Paragrafele Introducere 1-2 Cadrul general de raportare financiară 3 Cadrul general pentru

More information

TEZĂ DE ABILITARE ȘCOALA DE STUDII AVANSATE A ACADEMIEI ROMÂNE REZUMAT. și au scris carte Literaritatea condițională a textelor vechi românești

TEZĂ DE ABILITARE ȘCOALA DE STUDII AVANSATE A ACADEMIEI ROMÂNE REZUMAT. și au scris carte Literaritatea condițională a textelor vechi românești ȘCOALA DE STUDII AVANSATE A ACADEMIEI ROMÂNE TEZĂ DE ABILITARE REZUMAT și au scris carte Literaritatea condițională a textelor vechi românești DOMENIUL DE ABILITARE: FILOLOGIE CANDIDAT: LAURA-EVELINE BĂDESCU

More information

SORIN CERIN STAREA DE CONCEPŢIUNE ÎN COAXIOLOGIA FENOMENOLOGICĂ

SORIN CERIN STAREA DE CONCEPŢIUNE ÎN COAXIOLOGIA FENOMENOLOGICĂ SORIN CERIN STAREA DE CONCEPŢIUNE ÎN COAXIOLOGIA FENOMENOLOGICĂ EDITURA PACO Bucureşti,2007 All right reserved.the distribution of this book without the written permission of SORIN CERIN, is strictly prohibited.

More information

C A L E N D A R U L mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar

C A L E N D A R U L mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar Anexă la ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5615/11.11.2010 C A L E N D A R U L mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012

More information

Aspecte de medicina muncii în domeniul serviciilor publice din România. Prof. Dr. Păuncu Elena-Ana Medic primar medicina muncii S.C. AQUATIM S.A.

Aspecte de medicina muncii în domeniul serviciilor publice din România. Prof. Dr. Păuncu Elena-Ana Medic primar medicina muncii S.C. AQUATIM S.A. Aspecte de medicina muncii în domeniul serviciilor publice din România Prof. Dr. Păuncu Elena-Ana Medic primar medicina muncii S.C. AQUATIM S.A. Obiectivele prezentării Medicina muncii. Noua strategie

More information

RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII

RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII RELAŢIA RESPONSABILITATE SOCIALĂ SUSTENABILITATE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII Ionela-Carmen, Pirnea 1 Raluca-Andreea, Popa 2 Rezumat: În contextual crizei actuale şi a evoluţiei economice din ultimii ani

More information

Predarea drepturilor copilului în cadrul disciplinei Educaţia civică

Predarea drepturilor copilului în cadrul disciplinei Educaţia civică Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova Predarea drepturilor copilului în cadrul disciplinei Educaţia civică material de suport Chişinău 2012 Aprobat în Şedinţa Consiliului Naţional pentru Curriculum,

More information

Importanţa productivităţii în sectorul public

Importanţa productivităţii în sectorul public Importanţa productivităţii în sectorul public prep. univ. drd. Oana ABĂLUŢĂ A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea Management, specializarea Administraţie Publică Centrală. În

More information

Utilizarea eficientă a factorilor de producţie

Utilizarea eficientă a factorilor de producţie Utilizarea eficientă a factorilor de producţie Prof. univ. dr. Alina Costina BĂRBULESCU TUDORACHE Ec. Mădălin BĂRBULESCU TUDORACHE Abstract Economic efficiency expresses the quality of human life concretized

More information

Perioada Funcţia sau postul ocupat Conferenţiar Disciplina Medicină de Urgenţă (Şef Disciplină) Activităţi şi responsabilităţi principale

Perioada Funcţia sau postul ocupat Conferenţiar Disciplina Medicină de Urgenţă (Şef Disciplină) Activităţi şi responsabilităţi principale Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume CIMPOESU CARMEN DIANA Adresă(e) Iasi, str. Spancioc nr.21 Telefon(oane) Fix: 0232276190 Mobil: 0722 387670 Fax(uri) E-mail(uri) dcimpoiesu@yahoo.com

More information

PREZENTARE INTERFAŢĂ MICROSOFT EXCEL 2007

PREZENTARE INTERFAŢĂ MICROSOFT EXCEL 2007 PREZENTARE INTERFAŢĂ MICROSOFT EXCEL 2007 AGENDĂ Prezentarea aplicaţiei Microsoft Excel Registre şi foi de calcul Funcţia Ajutor (Help) Introducerea, modificarea şi gestionarea datelor în Excel Gestionarea

More information

Ionuţ Isac ÎN CĂUTAREA MODELULUI PAIDEIC

Ionuţ Isac ÎN CĂUTAREA MODELULUI PAIDEIC Ionuţ Isac ÎN CĂUTAREA MODELULUI PAIDEIC 1. PREFAŢĂ LA PRIMA EDIŢIE 1.1. ARGUMENT Paideia este educaţia considerată ca o transformare a personalităţii umane pe tot parcursul vieţii, şi care joacă un rol

More information

Register your product and get support at www.philips.com/welcome Wireless notebook mouse SPM9800 RO Manual de utilizare a c b d e f g RO 1 Important Câmpurile electronice, magnetice şi electromagnetice

More information

14 Servicii de salubritate SC DRUSAL SA. Utililităţi Nu este cazul 442,07. Abonamente şi convorbiri telefonie mobila. Acord cadru Contract MAI 187,39

14 Servicii de salubritate SC DRUSAL SA. Utililităţi Nu este cazul 442,07. Abonamente şi convorbiri telefonie mobila. Acord cadru Contract MAI 187,39 14 Servicii de salubritate SC DRUSAL SA 15 telefonie mobila Orange România SA 16 Piese de schimb SILMECOM SRL 17 Piese de schimb CONSECO SRL 18 19 20 Furnituri de birou, hârtie copiator, formulare tipizate

More information

CALITATEA FORMĂRII ASISTENTULUI SOCIAL, CERINŢĂ A SERVICIILOR SOCIALE SPECIALIZATE

CALITATEA FORMĂRII ASISTENTULUI SOCIAL, CERINŢĂ A SERVICIILOR SOCIALE SPECIALIZATE CALITATEA FORMĂRII ASISTENTULUI SOCIAL, CERINŢĂ A SERVICIILOR SOCIALE SPECIALIZATE ELENA ZAMFIR ezamfir@gmail.com Abstract: In a world of globalization and growing competition, international and regional

More information

Activitate didactică în învăţământul superior Activitate de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare

Activitate didactică în învăţământul superior Activitate de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare. Activitate didactică şi de cercetare CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume ANDEA PETRU Telefon(oane) 021/ 405.57.95 E-mail(uri) andea.petru@edu.gov.ro Naţionalitate română Data naşterii 28 noiembrie 1949, loc. Chelmac, jud.

More information

UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI DIN IAŞI DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC PLANUL OPERAŢIONAL PE 2010 CUPRINS 1. MISIUNEA 2. CURSANŢI 3. RESURSE UMANE 4. OBIECTIVE OPERAŢIONALE

More information

Tu alegi solutia, noi o construim

Tu alegi solutia, noi o construim Tu alegi solutia, noi o construim Prezentarea companiei Cu aproximativ 20.000 mp de ferestre, uşi şi faţade produse şi montate în 2006 şi cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro S.C. Plus Confort

More information

Biraportul în geometria triunghiului 1

Biraportul în geometria triunghiului 1 Educaţia Matematică Vol. 2, Nr. 1-2 (2006), 3-10 Biraportul în geometria triunghiului 1 Vasile Berghea Abstract In this paper we present an interesting theorem of triangle geometry which has applications

More information

STUDIUL NAŢIONAL PRIVIND SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ŞI COMUNICARE A ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

STUDIUL NAŢIONAL PRIVIND SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ŞI COMUNICARE A ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA STUDIUL NAŢIONAL PRIVIND SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ŞI COMUNICARE A ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Publicat in cadrul Proiectului O mai bună securitate şi sănătate în

More information

PROBLEME DE TEORIA NUMERELOR LA CONCURSURI ŞI OLIMPIADE

PROBLEME DE TEORIA NUMERELOR LA CONCURSURI ŞI OLIMPIADE PROBLEME DE TEORIA NUMERELOR LA CONCURSURI ŞI OLIMPIADE Corneliu Mănescu-Avram Nicuşor Zlota Lucrarea prezentata la Conferinta Anuala a SSMR din Romania, Ploiesti, 19-21 octombrie 2012 Abstract. This paper

More information

BUTNAR, Lucian- Adrian

BUTNAR, Lucian- Adrian Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) BUTNAR, Lucian- Adrian strada Alexandru Odobescu, cod poştal 430083, Baia Mare, România Telefon(oane) +4-0262-426413 Mobil: - E-mail(uri)

More information

Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii

Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii CIF Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii Organizaţia Mondială a Sănătăţii Geneva WHO Library Cataloguing-in-Publication data Clasificarea internaţională a funcţionării,

More information

LUPTA PENTRU IDENTITATEA OMULUI. MEMORIE ŞI IDENTITATE COLECTIVĂ THE BATTLE FOR THE HUMAN BEING S IDENTITY. MEMORY AND COLLECTIVE IDENTITY

LUPTA PENTRU IDENTITATEA OMULUI. MEMORIE ŞI IDENTITATE COLECTIVĂ THE BATTLE FOR THE HUMAN BEING S IDENTITY. MEMORY AND COLLECTIVE IDENTITY LUPTA PENTRU IDENTITATEA OMULUI. MEMORIE ŞI IDENTITATE COLECTIVĂ THE BATTLE FOR THE HUMAN BEING S IDENTITY. MEMORY AND COLLECTIVE IDENTITY Dr. Simona MITROIU Departamentul de Ştiinţe Umaniste Universitatea

More information

Minte, caracter, personalitate

Minte, caracter, personalitate Ellen G. White Minte, caracter, personalitate Sfaturi pentru sãnãtatea mintalã ºi spiritualã Volumul I Traducere Valentin Rusu Redactor Lucian Jarnea Coperta Dragoş Drumaş Toate drepturile rezervate Casei

More information

Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani

Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI Unitatea de Management al Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani MINISTERUL EDUCAŢIEI,

More information

Sănătatea şi asistenţa socială ÎN IRLANDA DE NORD. În caz de Urgenţă, apelaţi 999 sau 112

Sănătatea şi asistenţa socială ÎN IRLANDA DE NORD. În caz de Urgenţă, apelaţi 999 sau 112 Sănătatea şi asistenţa socială În caz de Urgenţă, apelaţi 999 sau 112 MULŢUMIRI Această broşură a fost concepută pentru a răspunde unei nevoi de informaţii printre persoanele din medii etnice minoritare

More information

REFLECŢII ASUPRA DIRECŢIILOR ACTUALE ÎN STUDIILE PRIVIND EDUCAŢIEA TIMPURIE REFLECTIONS ON CURRENT DIRECTIONS IN STUDIES OF EARLY EDUCATION

REFLECŢII ASUPRA DIRECŢIILOR ACTUALE ÎN STUDIILE PRIVIND EDUCAŢIEA TIMPURIE REFLECTIONS ON CURRENT DIRECTIONS IN STUDIES OF EARLY EDUCATION STUDII REFLECŢII ASUPRA DIRECŢIILOR ACTUALE ÎN STUDIILE PRIVIND EDUCAŢIEA TIMPURIE REFLECTIONS ON CURRENT DIRECTIONS IN STUDIES OF EARLY EDUCATION Ecaterina Vrasmas Universitatea din Bucuresti Rezumat:

More information

10 Estimarea parametrilor: intervale de încredere

10 Estimarea parametrilor: intervale de încredere 10 Estimarea parametrilor: intervale de încredere Intervalele de încredere pentru un parametru necunoscut al unei distribuţii (spre exemplu pentru media unei populaţii) sunt intervale ( 1 ) ce conţin parametrul,

More information

Ce pot face sindicatele

Ce pot face sindicatele Ce pot face sindicatele pentru un sistem corect de salarizare a angajaţilor, femei şi bărbaţi? Minighid despre politici de salarizare pentru liderii de sindicat Centrul Parteneriat pentru Egalitate 2007

More information

REDACŢIA Redactori Redactor - şef: Marius-Andrei DIAMESCU Director onorific: Colonel (r) prof. univ. dr. Teodor REPCIUC Cuprins

REDACŢIA Redactori Redactor - şef: Marius-Andrei DIAMESCU Director onorific: Colonel (r) prof. univ. dr. Teodor REPCIUC Cuprins REDACŢIA Redactori: Cătălin ANDRONIC, Alina IONIŢĂ, Tatiana NEGARĂ, Ion NIŢU, Anca Monica POPA, Marinel STAN Adresa: Redacţia revistei INFOSFERA, Bulevardul Vasile Milea nr. 7B, cod 061342, sector 6, Bucureşti

More information

CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE Art.1. Regulamentul de organizare şi funcţionare a palatelor şi cluburilor copiilor cuprinde norme referitoare la orga

CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE Art.1. Regulamentul de organizare şi funcţionare a palatelor şi cluburilor copiilor cuprinde norme referitoare la orga ANEXA MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII DIRECŢIA GENERALĂ ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIERSITAR REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A PALATELOR ŞI CLUBURILOR COPIILOR Bucureşti 2006 CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE

More information

Cuprins O introducere scurtă 2 De ce sunt şcolile cu program Educate Together diferite? 2 Consiliul de Înfiinţare şi Comitetul de Conducere 2

Cuprins O introducere scurtă 2 De ce sunt şcolile cu program Educate Together diferite? 2 Consiliul de Înfiinţare şi Comitetul de Conducere 2 Cuprins O introducere scurtă 2 De ce sunt şcolile cu program Educate Together diferite? 2 Consiliul de Înfiinţare şi Comitetul de Conducere 2 Responsabilitatea faţă de Manualul programului Educate Together

More information

Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie

Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie - Studii de caz - Eugenia Dumitru Dan Petcu Serviciul Marci Cap Aurora August 2012 Similaritatea mărcilor în procedura de opoziţie Cap Aurora, august 2012

More information

Biblia pentru copii. prezentată. Om Bogat, Om Sărac

Biblia pentru copii. prezentată. Om Bogat, Om Sărac Biblia pentru copii prezentată Om Bogat, Om Sărac Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: M. Maillot şi Lazarus Adaptată după: M. Maillot şi SarahS. Tradusă de: Tatiana Simion Produsă de: Bible for Children

More information

Cum să iubeşti pentru a fi iubit

Cum să iubeşti pentru a fi iubit Cum să iubeşti pentru a fi iubit PSIHOLOGIA VIEŢII COTIDIENE Colecţie coordonată de Alexandru Szabo Coperta: Silvia Muntenescu Traducerea realizată după volumul Dr Paul Hauck, HOW TO LOVE AND BE LOVED,

More information

CUPRINS CAPITOLUL I ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SPITALULUI - DISPOZIŢII GENERALE CAPITOLUL IV - STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SPITALULUI

CUPRINS CAPITOLUL I ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SPITALULUI - DISPOZIŢII GENERALE CAPITOLUL IV - STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SPITALULUI CUPRINS CAPITOLUL I ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SPITALULUI - DISPOZIŢII GENERALE CAPITOLUL II OBIECTUL DE ACTIVITATE CAPITOLUL III CONDUCEREA SPITALULUI CAPITOLUL IV - STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SPITALULUI

More information

SOCIOLOGIE ORGANIZATIONALA

SOCIOLOGIE ORGANIZATIONALA SOCIOLOGIE ORGANIZATIONALA UNITATEA I... 2 1. ORGANIZATIA: DEFINITII, TEORII SI MODELE... 2 1.1.DEFINIŢIA ORGANIZAŢIEI... 3 1. 2. TEORIA CICLULUI VIEŢII... 12 4.3. STRUCTURA ORGANIZATIONALA... 18 1. Complexitatea....

More information

OLIMPIADA DE MATEMATIC ¼A ETAPA JUDEŢEAN ¼A 3 martie 2007

OLIMPIADA DE MATEMATIC ¼A ETAPA JUDEŢEAN ¼A 3 martie 2007 ETAPA JUDEŢEAN ¼A 3 martie 2007 CLASA A IV-A. Folosind de şapte ori cifra 7, o parte din semnele celor patru operaţii operaţii +; ; ; : eventual şi paranteze rotunde, compuneţi şapte exerciţii, astfel

More information

Pag. 1 din 6 Act sintetic la data 10-Jun-2016 pentru Legea 213/1998. Text creat de SintAct Wolters Kluwer - tel:031/ ,

Pag. 1 din 6 Act sintetic la data 10-Jun-2016 pentru Legea 213/1998. Text creat de SintAct Wolters Kluwer - tel:031/ , Pag. 1 din 6 Act sintetic la data 10-Jun-2016 pentru Legea 213/1998 LEGE nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică (la data 01-Oct-2011 Actul modificat de Art. 89, punctul 1. din

More information

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST Tratat de inginerie textilă

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST Tratat de inginerie textilă MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST Tratat de inginerie textilă Vol. II Tricotaje Textile neconvenţionale şi alte tehnologii textile Confecţii textile Tehnologie chimică textilă Partea B THE BOOK OF THE TEXTILE

More information

PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ. Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ. Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii PĂTRUNDEREA PE PIAŢA EUROPEANĂ Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii CUPRINS 1. INTRODUCERE: 2. INIŢIEREA UNEI AFACERI 3. PRINCIPALELE CERINŢE PENTRU

More information

GHID PRIVIND IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT INTERN 2015

GHID PRIVIND IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT INTERN 2015 GHID PRIVIND IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT INTERN 2015 GHID PRIVIND IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE AUDIT INTERN 2015 Material elaborat de Grupul de lucru Audit intern,

More information

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII TINERETULUI şi SPORTULUI UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR.T.POPA" IAŞI CUPRINS

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII TINERETULUI şi SPORTULUI UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR.T.POPA IAŞI CUPRINS ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII TINERETULUI şi SPORTULUI UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR.T.POPA" IAŞI CUPRINS A. Date de identificare ale universităţii 7 A.1. Introducere 8 B. Studii

More information

Daniel FISTUNG Rodica MIROIU Teodor POPESCU Centrul de Economie a Industriei şi Serviciilor Daniela ANTONESCU Institutul de Prognoză Economică

Daniel FISTUNG Rodica MIROIU Teodor POPESCU Centrul de Economie a Industriei şi Serviciilor Daniela ANTONESCU Institutul de Prognoză Economică DEZVOLTARE REGIONALĂ Dezvoltarea regională durabilă, un nou concept sau o necesitate? Daniel FISTUNG Rodica MIROIU Teodor POPESCU Centrul de Economie a Industriei şi Serviciilor Daniela ANTONESCU Institutul

More information

TEORII CONTEMPORANE DESPRE INTELIGENŢĂ CONTEMPORARY APPROACHES TO INTELLIGENCE

TEORII CONTEMPORANE DESPRE INTELIGENŢĂ CONTEMPORARY APPROACHES TO INTELLIGENCE TEORII CONTEMPORANE DESPRE INTELIGENŢĂ CONTEMPORARY APPROACHES TO INTELLIGENCE Lect. univ. dr. Sorin-Avram VÎRTOP Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu Ph.D., Sorin-Avram VÎRTOP Constantin Brâncuşi

More information

Regatul Ţărilor de Jos MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

Regatul Ţărilor de Jos MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI Regatul Ţărilor de Jos MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI GHID DE BUNE PRACTICI privind prevenirea delincvenţei juvenile în sistem integrat

More information

Către, Biroul Permanent al Senatului României, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor,

Către, Biroul Permanent al Senatului României, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, Către, Biroul Permanent al Senatului României, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, În conformitate cu prevederile art. 74 din Constituţia României, a prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor

More information

CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ,

CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, COMUNICARE ŞI DEONTOLOGIE Seminar SELECTAREA ŞI VALORIFICAREA SURSELOR INFORMATICE / BIBLIOGRAFICE IN CERCETAREA DOCTORALĂ Alexandru Nichici /2014-2015 1. CARE SUNT PROBLEMELE CU

More information

Art. 3. Art. 4. Art. 5

Art. 3. Art. 4. Art. 5 GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE Nr. 1.142/2012 privind aprobarea Strategiei naţionale împotriva pentru perioada 2012 2016 şi a Planului naţional de acţiune 2012 2014 pentru implementarea Strategiei naţionale

More information

Informaţii de bază / Evaluarea riscurilor generalităţi Partea I a II-a

Informaţii de bază / Evaluarea riscurilor generalităţi Partea I a II-a Instrument pentru evaluarea riscurilor Informaţii de bază / Evaluarea riscurilor generalităţi Partea I a II-a http://hwi.osha.europa.eu 2 INSTRUMENT PENTRU EVALUAREA RISCURILOR I INFORMAŢII DE BAZĂ / EVALUAREA

More information

PROTECŢIA DATELOR NORME DE CONFIDENŢIALITATE A DATELOR STATISTICE 1

PROTECŢIA DATELOR NORME DE CONFIDENŢIALITATE A DATELOR STATISTICE 1 PROTECŢIA DATELOR NORME DE CONFIDENŢIALITATE A DATELOR STATISTICE 1 I. Cadrul legal, definiţii şi principii privind confidenţialitatea datelor statistice Prezentele norme au fost elaborate în scopul asigurării

More information

CONTRIBUŢIA FACTORULUI NATURAL ŞI A DECIZIEI DE VALORIFICARE EFICIENTĂ A MATERIILOR PRIME ŞI RESURSELOR LA CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

CONTRIBUŢIA FACTORULUI NATURAL ŞI A DECIZIEI DE VALORIFICARE EFICIENTĂ A MATERIILOR PRIME ŞI RESURSELOR LA CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ Lucrări Ştiinţifice vol. 51, seria Agronomie CONTRIBUŢIA FACTORULUI NATURAL ŞI A DECIZIEI DE VALORIFICARE EFICIENTĂ A MATERIILOR PRIME ŞI RESURSELOR LA CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ Alina-Petronela

More information

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT. PDF created with pdffactory Pro trial version

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT. PDF created with pdffactory Pro trial version Universitatea "Alexandru oan Cuza" din aşi APROBAT Facultatea de Biologie alabil pentru ciclul de licenţă - PLAN DE ÎNĂŢĂMÂNT Domeniul de licenţă: Biologie Specializarea: Biologie Durata studiilor: ani

More information

Procedura de Sistem privind determinarea nevoilor de formare continuă şi perfecţionare a personalului. Cod: PS 03.3

Procedura de Sistem privind determinarea nevoilor de formare continuă şi perfecţionare a personalului. Cod: PS 03.3 Pag. 1 / 11 1. Lista responsabililor cu elaborarea, verificarea şi aprobarea ediţiei sau, după caz, a reviziei în cadrul ediţiei procedurii: Nr. Crt. Elemente privind responsabilii / operaţiunea Numele

More information

Veaceslav BULAT. Ghid de reguli şi principii de bază în scrierea unui proiect

Veaceslav BULAT. Ghid de reguli şi principii de bază în scrierea unui proiect Veaceslav BULAT CUM SCRIU UN PROIECT? Ghid de reguli şi principii de bază în scrierea unui proiect Chişinău 2010 Cum scriu un proiect? Autor: Veaceslav Bulat Ghid de reguli şi principii de bază în scrierea

More information

se aplica de la: 20-Oct Text prelucrat de UltraTech Group

se aplica de la: 20-Oct Text prelucrat de UltraTech Group MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII ORDIN pentru aprobarea Normelor privind procedura de agreare de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a unităţilor specializate medicale şi/sau

More information

Elaborat de COMITETUL INTERNAŢIONAL DE COORDONARE PENTRU CAMPANIA DE RATIFICARE A CONVENŢIEI PENTRU DREPTURILE MIGRANŢILOR

Elaborat de COMITETUL INTERNAŢIONAL DE COORDONARE PENTRU CAMPANIA DE RATIFICARE A CONVENŢIEI PENTRU DREPTURILE MIGRANŢILOR GHID PENTRU RATIFICAREA CONVENŢIEI INTERNAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA DREPTURILOR TUTUROR MUNCITORILOR MIGRANŢI ŞI ALE MEMBRILOR FAMILIILOR ACESTORA (CIDMM) Elaborat de COMITETUL INTERNAŢIONAL DE COORDONARE

More information

CITATION MODELS OF INFORMATION SOURCES

CITATION MODELS OF INFORMATION SOURCES CITATION MODELS OF INFORMATION SOURCES librarian Lenuta URSACHI Prof. PhD. Eng. Elena SCUTELNICU Dunarea de Jos University of Galati 47 Domneasca St, 800008-Galati, RO Tel: +40 336 130 134 Fax: +40 236

More information

O VARIANTĂ DISCRETĂ A TEOREMEI VALORII INTERMEDIARE

O VARIANTĂ DISCRETĂ A TEOREMEI VALORII INTERMEDIARE O VARIANTĂ DISCRETĂ A TEOREMEI VALORII INTERMEDIARE de Andrei ECKSTEIN, Timişoara Numeroase noţiuni din analiza matematică au un analog discret. De exemplu, analogul discret al derivatei este diferenţa

More information

Europass Curriculum Vitae

Europass Curriculum Vitae EUROPEA LEVELS - SELF ASSESSMET GRD Europass Curriculum Vitae nformaţii personale ume / Prenume http://foto.rompres.ro/index.php?i=1680338&q=nstitutul%20romano- Catolic%20'Sfanta%20Tereza'&d=-1 Brusanowski

More information

TINERII GRUP EXPUS RISCULUI DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ: ANALIZAREA FACTORILOR CARE LE ÎNGREUNEAZĂ SITUAŢIA PE PIAŢA MUNCII ŞI ÎN EDUCAŢIE 1

TINERII GRUP EXPUS RISCULUI DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ: ANALIZAREA FACTORILOR CARE LE ÎNGREUNEAZĂ SITUAŢIA PE PIAŢA MUNCII ŞI ÎN EDUCAŢIE 1 TINERII GRUP EXPUS RISCULUI DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ: ANALIZAREA FACTORILOR CARE LE ÎNGREUNEAZĂ SITUAŢIA PE PIAŢA MUNCII ŞI ÎN EDUCAŢIE 1 IONELA IONESCU Articolul de faţă se concentrează pe prezentarea/analizarea

More information

Structura formularului Bilanţ (Cod 10) este următoarea: Forma de proprietate Activitatea preponderentă. Număr din registrul comerţului

Structura formularului Bilanţ (Cod 10) este următoarea: Forma de proprietate Activitatea preponderentă. Număr din registrul comerţului Începând cu al doilea exerciţiu financiar, formatele bilanţului, respectiv al bilanţului prescurtat, şi al contului de profit şi pierdere sunt cele prevăzute de Reglementările contabile conforme cu Directiva

More information

ComunitĂŢi Virtuale. Proiecte europene din domeniul educaţiei

ComunitĂŢi Virtuale. Proiecte europene din domeniul educaţiei ComunitĂŢi Virtuale. Proiecte europene din domeniul educaţiei Mihaela Brut Facultatea de Informatică Universitatea «AL. I Cuza» Iaşi, România, mihaela@infoiasi.ro http://www.infoiasi.ro/~mihaela CSCS14

More information

Tulhină Daniela,, Ioana Lupşa, Popovici Emilian Damian, Fazakaş-Todea Ileana, Goia Aurel, Cătănescu Ofelia

Tulhină Daniela,, Ioana Lupşa, Popovici Emilian Damian, Fazakaş-Todea Ileana, Goia Aurel, Cătănescu Ofelia EVOLUŢIA CALITĂŢII II MICROBIOLOGICE A APEI DIN MUNICIPIUL TIMIŞOARA TRATATĂ LA O STAŢIE MOBILĂ EXPERIMENTALĂ ŞI I COMUNICAREA RISCULUI PRIVIND SĂNĂTATEA POPULAŢIEI Tulhină Daniela,, Ioana Lupşa, Popovici

More information

INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI. Studiu documentar pentru elaborarea strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret

INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI. Studiu documentar pentru elaborarea strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI Studiu documentar pentru elaborarea strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret Bucureşti Decembrie 2011 Cuprins Introducere... 6 I. Istoric (Carta Albă 2001,

More information

CARTA UNIVERSITĂŢII DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

CARTA UNIVERSITĂŢII DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA RECTORAT CARTA UNIVERSITĂŢII DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA Craiova, 2011 Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova 3 Reglementări generale... 4 Preambul... 4 Definiţii şi prescurtări...

More information

GHIDUL NAŢIONAL PRIVIND UTILIZAREA PRUDENTĂ A ANTIMICROBIENELOR ÎN MEDICINA VETERINARĂ

GHIDUL NAŢIONAL PRIVIND UTILIZAREA PRUDENTĂ A ANTIMICROBIENELOR ÎN MEDICINA VETERINARĂ GHIDUL NAŢIONAL PRIVIND UTILIZAREA PRUDENTĂ A ANTIMICROBIENELOR ÎN MEDICINA VETERINARĂ - 2016 - NOTĂ: Acest ghid a fost întocmit în baza legislaţiei sanitare veterinare în vigoare şi a recomandărilor specialiştilor

More information

CRIZE POTENŢIALE CE POT AFECTA SECURITATEA NAŢIONALĂ: PREVENIREA, LIMITAREA ŞI SOLUŢIONAREA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ

CRIZE POTENŢIALE CE POT AFECTA SECURITATEA NAŢIONALĂ: PREVENIREA, LIMITAREA ŞI SOLUŢIONAREA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE CAROL I Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate dr. Cristian BĂHNĂREANU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BĂHNĂREANU, CRISTIAN Crize potenţiale

More information

DEZVOLTARE ORGANIZAŢIONALĂ ŞI MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII

DEZVOLTARE ORGANIZAŢIONALĂ ŞI MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA Centrul de formare continuă, învățământ la distanță și cu frecvență redusă Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Specializarea: Administraţie

More information

MANAGEMENT ADMINISTRATIV

MANAGEMENT ADMINISTRATIV 1. NOŢIUNI GENERALE 1.1. Management Managementul este ansamblul tehnicilor de organizare şi administrare, de previzionare şi modernizare a structurilor organizaţionale, acceptând noile provocări privind

More information

CURRICULUM VITAE. Numele şi adresa angajatorului Şcoala Postliceală Sanitară Omenia din Tg-Jiu.

CURRICULUM VITAE. Numele şi adresa angajatorului Şcoala Postliceală Sanitară Omenia din Tg-Jiu. CURRICULUM VITAE INFORMAŢII PERSONALE Nume Mălăescu Gheorghe Dan Adresă Str. Popa Şapcă, bl4, sc 2, ap 5, Târgu-Jiu, Judeţul Gorj Telefon 0744568076 Fax - E-mail danmalaescu@yahoo.com Naţionalitate Română

More information

ALIANŢA PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII VIEŢII PERSOANELOR CU CONDIŢII DE SPECTRU AUTIST (APCSA) WHITE PAPER 2009 AUTISMUL ŞI ABORDAREA SA

ALIANŢA PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII VIEŢII PERSOANELOR CU CONDIŢII DE SPECTRU AUTIST (APCSA) WHITE PAPER 2009 AUTISMUL ŞI ABORDAREA SA ALIANŢA PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII VIEŢII PERSOANELOR CU CONDIŢII DE SPECTRU AUTIST (APCSA) WHITE PAPER 2009 AUTISMUL ŞI ABORDAREA SA TERAPEUTICĂ ŞI EDUCAŢIONALĂ Notă: Textul se bazează pe documente

More information

Activitate didactică de predare, seminarizare şi de examinare a studenţilor

Activitate didactică de predare, seminarizare şi de examinare a studenţilor Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) NECŞULESCU ION - Braşov, localitatea Prejmer, Str. Laterală Nr.744, reşedinţa Braşov Str. Ştefan cel Mare nr.6 Bl.12 Sc.B Ap.3 Telefon

More information

Puterea lui Nu: Pentru că un cuvânt mic poate aduce sănătate, abundenţă şi fericire

Puterea lui Nu: Pentru că un cuvânt mic poate aduce sănătate, abundenţă şi fericire Puterea lui Nu: Pentru că un cuvânt mic poate aduce sănătate, abundenţă şi fericire Elogii pentru JAMES ALTUCHER James Altucher este ȋnfricoşător de inteligent. Stephen Dubner, autorul cărții Freakonomics

More information

Hotărâre nr. 72/2013 din 27/02/2013

Hotărâre nr. 72/2013 din 27/02/2013 Guvernul României Hotărâre nr. 72/2013 din 27/02/2013 Hotărâre privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Alistar Teodor Victor Telefon(oane) 021/317 71 70 Mobil: 0721 093 424 Fax(uri) 021/317 71 72 E-mail(uri) victor.alistar@transparency.org.ro

More information