FIȘA DISCIPLINEI. 5. Condiții (acolo unde este cazul) Explicitate în Regulamentul didactic al studenților din UMF cu. din cadrul disciplinei.

Size: px
Start display at page:

Download "FIȘA DISCIPLINEI. 5. Condiții (acolo unde este cazul) Explicitate în Regulamentul didactic al studenților din UMF cu. din cadrul disciplinei."

Transcription

1 FIȘA DISCIPLINEI Date despre program Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ Facultatea DE FARMACIE 3 Departamentul DE ȘTIINȚE FARMACEUTICE FUNDAMENTALE (DSFF) 4 Domeniul de studii SĂNĂTATE 5 Ciclul de studii LICENŢĂ 6 Programul de studii COSMETICĂ MEDICALĂ. TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC. Date despre disciplină. Denumirea disciplinei ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE NORMALĂ ŞI PATOLOGICĂ. Titularul activităților de curs conf. vacant, Prof. univ. dr. Cotoi Ovidiu Simion.3 Titularul activităților de lp conf. vacant, Prof. univ. dr. Cotoi Ovidiu Simion.4 Anul de studii I.5 Semestrul.6 Tipul de evaluare Exam.7 Regimul disciplinei OBL Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână 4 din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 56 5 din care curs 8 6 laborator (lp) 8 Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri Tutorial 0,5 Examinări 0,5 Alte activități 0,5 7 Total ore de studiu individual / săpt 5 8 Total ore pe semestru 6 9 Număr de credite 5 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) Explicitate în Regulamentul didactic al studenților din UMF cu de desfășurare a cursului extinderi și particularizări în Regulamentul didactic al studenților al disciplinei. Explicitate în Regulamentul didactic al studenților din UMF cu de desfășurare a laboratorului extinderi și particularizări în Regulamentul didactic al studenților din cadrul disciplinei. Competențe specifice acumulate Deprinderea noţiunilor teoretice şi practice privind structura şi funcţiile componentelor corpului uman. Competențe profesionale Demonstrarea importanţei practice a cunoştiinţelor de anatomie şi fiziologie pentru înţelegerea aplicaţiilor în cosmetologie. Dezvoltarea gândirii critice şi analitice pentru modificările fiziologice sau patologice ale corpului uman.

2 Competențe transversale sau patologice ale corpului uman. Elaborarea unei prezentări/unui raport prin identificarea obiectivelor, condiţiilor de muncă, respectarea termenelor de lucru. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Prezentarea şi însuşirea de către studenţi a noţiunilor elementare privind structura şi funcţia, normală şi patologică a Obiectivul general al disciplinei diverselor aparate şi sisteme din corpul uman, cu aplicaţii directe în cosmetica medicală şi dermoterapie estetică. Cursul şi lucrările practice oferă noţiuni elementare de anatomie descriptivă, anatomie totpografică şi anatomie patologică. Obiectivele specifice Cursul şi lucrările practice oferă noţiuni de elementare privind funcţia normală şi patologică a diverselor aparate şi sisteme din corpul uman. Conținuturi Curs Metode de predare crt. ore Semestrul I Introducere în anatomia şi fiziologia umană. Oral Prezentare. Aparatul loco motor. Oral Prezentare Sistemul cardio vascular. Oral Prezentare Sistemul respirator. Oral Prezentare Sistemul digestiv. Oral Prezentare Sistemul urinar. Oral Prezentare Sistemul reproducător. Oral Prezentare Organizarea generală a sistemului nervos. Oral Prezentare Sistemul nervos central. Sistemul nervos periferic. Analizatorul optic. Analizatorul auditiv. Oral Prezentare Analizatorul vestibular. Analizatorul olfactiv. Analizatorul gustativ. Oral Prezentare Analizatorul kinestezic. Sistemul tegumentar. Analizatorul cutanat. Oral Prezentare Funcţiile de protecţie şi secreţie ale pielii. Oral Prezentare Implicarea sistemului cutanat în mecanismele de Oral Prezentare apărare ale organismului.. Particularităţi anatomice şi funcţionale ale tegumentului, în funcţie de localizare, vârstă sau gen. Semestrul II Oral Prezentare Corelare Observații cu ICS

3 Bibliografie: Putz R, Pabst R et al SOBOTTA Atlas of Human Anatomy Musculoskeletal system, internal organs, head, neck, neuroanatomy with online access to sobotta.com, vol. 3, ed. a 5 a, Friedrich Paulsen, 0.Moore KL,Dalley AF, Agur AMR Anatomie Clinică, Fundamente şi Aplicaţii, ed. a 6 a, Ed. Medicală Callisto, 0 Netter FH Atlas de Anatomie a Omului, plus StudentConsult.com (activare online), ed. a 5 a, Ed. Medicală Callisto, 0 Guyton AC Tratat de Fiziologie a Omului, ed. a a, Ed. Medicală Callisto, 00 Silbernagl S, Lang F Fiziopatologie, Ed. Medicală Callisto, 0 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare crt. Semestrul I. Noţiuni practice de organizare structurală, terminologie şi orientare topografică la nivelul corpului uman. Anatomia macroscopică şi microscopică a aparatul loco motor. Noţiuni de patologie cu implicaţii în cosmetologie şi estetică. Anatomia macroscopică şi microscopică a componentelor sistemul cardio vascular. Sistemul limfatic. Noţiuni de patologie cu implicaţii în cosmetologie şi estetică. Anatomia macroscopică şi microscopică a componentelor sistemul respirator. Noţiuni de patologie cu implicaţii în cosmetologie şi estetică. Anatomia macroscopică şi microscopică a componentelor sistemul digestiv. Noţiuni de patologie cu implicaţii în cosmetologie şi estetică. Anatomia macroscopică şi microscopică a componentelor sistemul urinar. Noţiuni de patologie cu implicaţii în cosmetologie şi estetică. Anatomia macroscopică şi microscopică a componentelor sistemul reproducător. Noţiuni de patologie cu implicaţii în cosmetologie şi estetică. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Mulaje anatomice. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Mulaje anatomice. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Mulaje anatomice. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Mulaje anatomice. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Mulaje anatomice. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Mulaje anatomice. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Mulaje anatomice. Oral Prezentare. Studiu Corelare Observații ore cu ICS

4 Introducere în neuroştiinţe. Funcţiile de bază ale neuronilor. Coordonarea activităţii nervoase şi integrarea unitară a componentelor corpului uman. Disfuncţionalităţi la nivelul analizatorilor cu implicaţii dermo cosmetice sau estetice. Tipologie cutanată fenotipuri cutanate. Funcţiile de protecţie şi secreţie ale pielii şi rolul imunitar al pielii. Particularităţi anatomice şi funcţionale ale tegumentului, în funcţie de localizare, vârstă sau gen. Manifestări cutanate în bolile locale sau sistemice. Îmbatrânire cutanată. Oncogeneză cutanată. Factori de risc şi factori protectori. Tratament cosmetic versus estetic versus dermatologic versus medical versus chirurgical versus oncologic.. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Oral Prezentare. Studiu macroscopic. Studiu microscopic. Centrul de simulare. Semestrul II. Bibliografie: Putz R, Pabst R et al SOBOTTA Atlas of Human Anatomy Musculoskeletal system, internal organs, head, neck, neuroanatomy with online access to sobotta.com, vol. 3, ed. a 5 a, Friedrich Paulsen, 0.Moore KL,Dalley AF, Agur AMR Anatomie Clinică, Fundamente şi Aplicaţii, ed. a 6 a, Ed. Medicală Callisto, 0 Netter FH Atlas de Anatomie a Omului, plus StudentConsult.com (activare online), ed. a 5 a, Ed. Medicală Callisto, 0 Guyton AC Tratat de Fiziologie a Omului, ed. a a, Ed. Medicală Callisto, 00 Silbernagl S, Lang F Fiziopatologie, Ed. Medicală Callisto, 0 Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,

5 Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului Disciplina oferă acumularea unor cunoştinţe fundamentale privind alcătuirea şi funcţionarea corpului uman, cu referire specială la sistemul tegumentar şi loco motor, făcând astfel posibilă abordarea la nivel profesionist a tehnicilor de masaj şi a procedurilor pe care viitorul tehnician de dermoterapie estetică le va executa în activităţile profesionale din cabinete cosmetice, de medicină estetică şi alte spaţii destinate recuperării sau relaxării corporale. Evaluare Criterii Tip activitate de evaluare 4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs În timpul activităţii practice 5 Evaluare finală Examen teoretic final Examen practic final Metode de evaluare 3 Cunoașterea Test grila cu 00 de întrebări din materia prezentată la noțiunilor curs. prezentate. Prezentare unui caz sau a unui articol 5% din nota Cunoașterea finală. Test grilă cu 50 de întrebări din materia noțiunilor prezentată la lucrarile practice 5% din nota finală. prezentate. 6 Standard minim de performanță Minim 50 de puncte din 00 posibile la testul grilă materia de curs. Minim 5 de puncte din cele 50 posibile la prezentare materia de lucrări practice. Minim 5 de puncte din cele 50 posibile la testul grilă materia de lucrări practice. Pondere din nota finală 50% 50%

6 FIȘA DISCIPLINEI Date despre program Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ Facultatea DE FARMACIE 3 Departamentul DE ȘTIINȚE FARMACEUTICE FUNDAMENTALE (DSFF) 4 Domeniul de studii SĂNĂTATE 5 Ciclul de studii LICENŢĂ 6 Programul de studii COSMETICĂ MEDICALĂ. TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC. Date despre disciplină. Denumirea disciplinei CHIMIA INGREDIENTELOR COSMETICE ŞI FARMACEUTICE I. Titularul activităților de curs Şef lucr. dr. BERŢA LAVINIA ANDA SEMESTRUL I, Conf. dr. MIRCIA ELEONORA SEMESTRUL II.3 Titularul activităților de lp Şef lucr. dr. BERŢA LAVINIA ANDA SEMESTRUL I, Conf. dr. MIRCIA ELEONORA SEMESTRUL II.4 Anul de studii I.5 Semestrul I/II.6 Tipul de evaluare E/E.7 Regimul disciplinei OBL Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână 3/3 din care curs / 3 laborator (lp) / 4 Total ore din planul de învățământ 4/4 5 din care curs 8/8 6 laborator (lp) 4/4 Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe,5/,5 Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren,5/,5 Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri / Tutorial 0,5/0,5 Examinări 0,5/0,5 Alte activități 0,5/0,5 7 Total ore de studiu individual / săpt 4/4 8 Total ore pe semestru 98/98 9 Număr de credite 4/4 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) Explicitate în Regulamentul didactic al studenților din UMF cu extinderi și particularizări în Regulamentul didactic al studenților de desfășurare a cursului al disciplinei. Prezenţa obligatorie la 80 % din cursurile prezentate. Cunoaşterea şi respectarea regulamentului disciplinei (ROI), a normelor de protecţia muncii în laboratoare (NPM), prevenirea şi de desfășurare a laboratorului stingerea incendiilor (PSI) şi a intervenţiilor în situaţii de urgenţa (ISU). Prezenţa obligatorie la lucrările practice. Competențe specifice acumulate Semestrul I: Cursul în prima parte generala urmăreşte, prin conţinut şi abordare,

7 Cursul în prima parte generala urmăreşte, prin conţinut şi abordare, transmiterea şi însuşirea de către studenţi a legilor, principiilor, structurilor, echilibrelor de bază ale chimiei. Cursul in a doua parte descriptiva urmăreşte transmiterea şi însuşirea de către studenţi a caracteristicilor si proprietatilor specifice elementelor chimice si combinatiilor lor In cadrul lucrărilor practice, prin conţinut şi abordare, se urmăreşte formarea aptitudinilor pentru activitatea experimentală şi de cercetare, imbogatirea deprinderilor si a manualitatii cu ustensile de laborator, respectiv definirea, descrierea si interpretarea principiilor, modelelor si metodelor stiintifice pentru desfasurarea optima a etapelor din cadrul procedurilor experimentale. Competențe profesionale Competențe transversale Semestrul II: Dobândirea de abilităţi privind descrierea conceptelor, teoriilor şi noţiunilor fundamentale de ordin medical şi fizico chimic. Însuşirea de noţiuni cheie de chimie organică în vederea analizei ingredientelor utilizate la formularea preparatelor cosmetice şi farmaceutice, precum şi aplicarea metodelor, a tehnicilor şi procedeelor fizico chimice pentru rezolvarea unei situaţii de lucru. Dezvoltarea capacităţii de evaluare a aspectelor legate de tehnologia produsului cosmetic, pe baza proprietăţilor compuşilor organici cu acţiune biologică. Capacitatea de abordare interdisciplinară a unor teme din domeniul chimiei, elaborarea unor metode de identificare a unor compuşi biologic activi din diverse ingrediente utilizate la formularea produselor cosmetice şi farmaceutice. Noţiunile fundamentale de chimie organică acumulate, vor da posibilitate absolventului să participe la elaborarea de proiecte de cercetare sau studii ale aspectelor structură chimică proprietăţi fiziologice în scopul realizării de noi substanţe organice cu acţiune biologică şi terapeutică; elaborarea de proiecte de cercetare şi dezvoltare privind standardele şi metodele care inovează procesele şi eficientizează activităţile din domeniul medical. Semestrul I: Identificarea, concatenarea şi utilizarea cumulativă a informaţiilor, conceptelor, principiilor şi a legilor descriptive din domeniul chimiei anorganice cu cele provenite din domeniile chimice înrudite. Relaţionarea şi asocierea caracteristicilor specifice şi a proprietăţilor generale şi particulare ale elementelor chimice şi a combinaţiilor lor cu domeniile în care este implicată activitatea biologică a acestora. Identificarea scopurilor, resurselor, condiţiilor, etapelor cu durată determinată în vederea realizării experimentelor programate, în succesiunea logică de desfaşurare a acestora. Stabilirea rolurilor şi a responsabilităţilor în cadrul echipei de lucru pentru efectuarea experimentelor programate în vederea optimizării şi eficientizării timpilor de lucru. Semestrul II: Cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice utile pentru activitatea viitorului specialist în tehnologia produsului cosmetic şi farmaceutic, utile altor discipline (biochimie, toxicologie, etc). Activităţile comune efectuate în timpul lucrărilor practice familiarizează viitorul absolvent cu specificul muncii în echipă, stabilirea de relaţii de parteneriat. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Semestrul I: Însuşirea de cunoştinte de bază din domeniul chimiei generale şi anorganice, utile în pregătirea de specialitate în domeniul cosmeticii medicale. Obiectivul general al disciplinei Semestrul II: Însuşirea logică a noţiunilor fundamentale din domeniul chimiei organice, utile în pregătirea de specialitate în domeniul tehnologiei produsului cosmetic.

8 Obiectivele specifice tehnologiei produsului cosmetic. Semestrul I: Acumularea şi aprofundarea cunoştinţelor cu caracter general: concepte, principii, legi ale chimiei generale. Acumularea şi aprofundarea cunoştintelor cu caracter descriptiv privind caracteristicile specifice şi proprietăţile elementelor chimice şi a combinaţiilor lor. Echilibrarea nivelului de cunoştinte de bază acumulat de către studenti. Semestrul II: Selecţia şi sistematizarea temelor şi subiectelor de studiu tradiţionale ale chimiei organice, pentru completarea cunoştinţelor de chimie organică dobândite în liceu cu noţiuni care reflectă progresele ştiinţifice, descoperirile de noi compuşi organici cu proprietăţi biologice sau terapeutice. Descrierea principalelor clase de compuşi organici, urmărind structura, obţinerea, proprietăţile fizice şi chimice, tratate selectiv după importanţa lor practică în cosmetică şi dermatologie. Conținuturi crt. Curs Metode de predare ore Semestrul I. Teoria atomică şi moleculară. Atomul, componente atomice nucleare. Izotopi. Grupuri de atomi. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Legile combinaţiilor chimice. Legile generale ale chimiei. Legea conservării masei (material).legea proporţiilor definite. Echivalenţi chimici.. Legea Prelegere sustinuta proporţiilor multiple. Legile gazelor ideale. Legea cu materiale grafice. lui Avogadro şi consecinţele ei. Legea generală a gazelor ideale. Elemente de structură a atomilor. Sistematizarea elementelor chimice. Proprietăţi periodice şi neperiodice ale elementelor. Sistemul periodic şi importanţa lui. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Structura atomului. Teoria lui Bohr asupra Prelegere sustinuta structurii învelişului de electroni. Modelul atomului cu materiale grafice. de hidrogen şi explicarea spectrelor. Legături chimice. Electrovalenţa. Covalenţa. Prelegere sustinuta Hibridizarea. cu materiale grafice. Structura moleculelor. Legături polare. Legătura coordinativă. Combinaţii complexe. Legătura metalică. Reacţii chimice. Echilibre chimice. Reacţii complete şi de echilibru. Legea acţiunii maselor. Echilibre în fază gazoasă. Echilibre în sisteme eterogene. Reacţii de precipitare. Echilibre în sisteme omogene lichide. Reacţii redox. Reacţii în care numărul de oxidare al elementelor se schimbă. Factori care influenţează reacţiile de oxido reducere. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Elementele chimice în sistemele biologice. Macro, microelemente. Macroelemente metalice Prelegere sustinuta (Na,K,Ca,Mg). Macroelemente nemetalice cu materiale grafice. (C,H,O,N,P,S). Oligoelemente. Microelemente metalice (Fe,Cu,Co,Zn,Cr,V). Microelemente nemetalice (Se,As,Sb,Si,B). Izotopii şi radioactivitatea. Combinaţiile complexe în sisteme biologice. Activitatea biologică, antibacteriană, antivirală, antitumorală. Elementele chimice în cataliză şi biocataliză. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Observații Corelare cu ICS

9 Elementele chimice în cataliză şi biocataliză. Cataliza omogenă, eterogenă, autocataliza. Viteza reacţiilor catalitice şi factorii care o influenţează. Combinatii complexe în sisteme catalitice. Biocataliza metalo proteine, metalo enzime. Elementele chimice şi influenţa lor în mediul înconjurător. Fenomenul de poluare, toxicitatea substanţelor. Radioactovitatea. Echilibre naturale şi indicatorii poluării. Substanţe solubile, insolubile, substanţe anorganice, organice. Indicatorii fizici ai poluării. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Prelegere sustinuta cu materiale grafice. Semestrul II Structura compuşilor organici. Legătura chimică în compuşii organici. Grupe funcţionale în molecule biologic active. Prezentare orală Hidrocarburi saturate utilizate la formularea. preparatelor cosmetice. Hidrocarburi aromatice şi Prezentare orală derivaţi, substanţe cu acţiune toxică în compoziţia produselor cosmetice. Alcooli mono, di polihidroxilici. Reprezentanţi cu utilizare în cosmetica medicală. Prezentare orală Fenoli. Polifenoli. Reprezentanţi utilizaţi în cosmetică şi farmacie. Prezentare orală Eteri. Polieteri. Reprezentanţi utilizaţi pentru formularea produselor cosmetice. Prezentare orală Compuşi carbonilici. Reprezentanţi cu utilizări în cosmetica medicală. Prezentare orală Amine. Reprezentanţi şi utilizări la formularea produselor cosmetice. Aminoacizi. Reprezentanţi cu utilizări în tratamentele cosmetice. Prezentare orală Acizi mono, di şi policarboxilici. Reprezentanţi cu Prezentare orală utilizări cosmetico medicale. Esteri. Poliesteri. Exemple de compuşi utilizaţi ca ingrediente la obţinerea produselor cosmetice şi farmaceutice. Prezentare orală Grăsimi. Săpunuri. Ceruri. Detergenţi. Reprezentanţi prezenţi în preparatele cosmetice Prezentare orală şi farmaceutice. Acizi alcooli şi acizi fenoli cu utilizări în cosmetica medicală. Prezentare orală Glucide. Reprezentanţi cu utilizări în cosmetică şi farmacie. Prezentare orală Terpenoide. Carotenoide. Steroide. Generalităţi. Reprezentanţi cu utilizări ca ingrediente în cosmetică şi farmacie. Prezentare orală Coloranţi. Compuşi macromoleculari. Generalităţi. Prezentare orală Reprezentanţi cu utilizări cosmetico farmaceutice. Bibliografie: Semestrul I: Curticapean A Chimie Bioanorganică Baze şi Principii, University Press, Tîrgu Mureş, 00.Marcu G, Rusu M, Coman V Chimie Anorganică. Nemetale şi Semimetale, Ed. Eikon, Cluj Napoca, 00 Neniţescu CD Chimie Generală, ed. a 5 a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 98 Crichton RR Biological Inorganic Chemistry,nd ed, Elsevier, Amsterdam New York Sydney Tokyo, 0 Housecorft CE, Sharpe AG Inorganic Chemistry, 4th ed, Pearson Education Ltd, Harlow, England, 0 Semestrul II: Bibliografie obligatorie: Avrigeanu V Elemente de chimie organică Compuşi organici cu funcţiuni simple, Litografia UMF Tg. Mureş, 00

10 Tg. Mureş, 00 Bibliografie facultativă:.mircia E Acizi carboxilici şi hidroxiacizi utilizaţi în dermatologie şi cosmetică, Ed. University Press, Tg. Mureş, 0 Avrigeanu V Elemente de chimie organică Compuşi organici cu funcţiuni mixte, Litografia UMF Tg. Mureş, 0 Avrigeanu V, Imre S Chimie Organică baze teoretice, Ed. University Press, Tg. Mureş, 00 Iovu M Chimie organică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Ediţia V a, Bucureşti, 00 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare crt. Semestrul I. Norme impuse pentru activități în laboratorul de chimie. Asigurarea siguranței și sănătății în muncă. Înțelegerea și recunoașterea pictogramelor de avertizare. Introducere în munca de laborator: ustensile şi operaţii de bază. Determinarea unor constante fizice ca parametri specifici pentru substanţe lichide şi substanţe solide. Parte demonstrativa si experimente executate de studenti. Parte demonstrativa si experimente executate de studenti. Parte demonstrativa si Soluţii. Solubilitate. Exprimarea concentraţiei experimente executate soluţiilor. de studenti. Parte demonstrativa si Reacţii chimice. Echilibre acido bazice. experimente executate Determinarea ph ului. de studenti. Parte demonstrativa si Prepararea sărurilor simple şi duble. Prepararea experimente executate unor hidroxizi, oxizi şi peroxizi. de studenti. Parte demonstrativa si Prepararea unor combinaţii coordinative cu experimente executate cationi complecşi. de studenti. Verificarea abilităţilor practice. Semestrul II Aparatură şi operaţii uzuale în laboratorul de chimie organică. Interpretarea rezultatelor experimentale, calcularea randamentului de reacţie. Demonstraţie practică.. Procedee de separare şi purificare ale compuşilor organici bazate pe cristalizare. Recristalizarea. Sublimarea. Procedee de separare şi purificare ale compuşilor organici bazate pe volatilizare. Distilarea simplă, determinarea punctului de fierbere, curba de distilare. Reacţii de identificare ale grupei funcţionale OH alcoolice şi fenolice. Reacţii de identificare ale grupei funcţionale Demonstraţie practică, efectuarea experimentului şi interpretarea rezultatelor. Demonstraţie practică, efectuarea experimentului şi interpretarea rezultatelor. Demonstraţie practică şi efectuarea experimentului. Demonstraţie practică Corelare Observații ore cu ICS

11 Reacţii de identificare ale grupei funcţionale carbonil. Reacţii de identificare ale grupei funcţionale amino. Identificarea aminoacizilor. Reacţii de identificare ale grupei funcţionale COOH. Identificarea acizilor alcooli şi a acizilor fenoli. Reacţii de identificare ale monozaharidelor (glucoza şi fructoza), dizaharidelor (zaharoza), polizaharidelor (amidon). Verificarea abilităţilor practice. Demonstraţie practică şi efectuarea experimentului. Demonstraţie practică, efectuarea experimentului. Demonstraţie practică, efectuarea experimentului. Bibliografie: Semestrul I: Curticăpean A, Grama L, Boda F Aplicaţii practice de laborator Chimie bioanorganică, Ed. University Press, Târgu Mureş, 0.Olariu M Chimie generală şi anorganică Lucrări practice, Ed. University Press, Târgu Mureş, 00 Olariu M, Curticăpean A Lucrări practice de chimie generală şi anorganică, Litografia UMF, Târgu Mureş, 00 Semestrul II: Avrigeanu V, Mircia E, Gâz Florea ŞA Elemente de Chimie Organică Experimentală, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 0 Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului Semestrul I: Coroborarea noţiunilor acumulate cu informaţiile privind compatibilităţile si nivelul de reactivitate al compuşilor chimici anorganici în relaţie cu alţi compuşi chimici, în principal cu compuşii biologic activi. Utilizarea relatională a informaţiilor privind caracteristicile şi proprietăţile elementelor chimice şi a combinaţiilor acestora în privinţa reactivităţii în procesele de obţinere sau sinteză a unor preparate. Semestrul II: Se definesc şi se descriu principiile, metodele ştiinţifice aplicabile în proiectarea, formularea, prepararea compuşilor organici cu proprietăţi biologice şi terapeutice utilizaţi ca ingrediente la formularea preparatelor cosmetice şi farmaceutice. Studiul noţiunilor fundamentale ale chimiei organice oferă posibilitatea viitorului tehnician de dermatocosmetică să abordeze cu competenţă elementele de sinteză, extracţie, identificare şi analiză în domeniul produselor dermo cosmetice. Evaluare Tip activitate Criterii de evaluare Metode de evaluare 4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs Semestrul I Însuşirea cunoştinţelor şi a tehnicilor de lucru. Întocmirea referatelor practice. Rezultatele practice În timpul obtinute pe parcursul activităţii semestrului. Efectuarea unui practice experiment practic. Semestrul II Însuşirea cunoştinţelor şi a Semestrul I Activitatea practică din timpul semestrului. Media notelor acordate la evaluările din timpul semestrului. Întocmirea unui referat în scris. Verificarea finală. Semestrul II Activitatea practică din timpul semestrului. Verificare practică Test scris cu întrebări din partea 3 Pondere din nota finală 0% +0%/0% +0%

12 5 Evaluare finală Însuşirea cunoştinţelor şi a tehnicilor de lucru. Cunoaşterea instalaţiilor specifice chimiei organice aplicative. Semestrul I: Însuşirea cunoştinţelor din partea generală şi descriptivă. scris cu întrebări din partea descriptivă a lucrărilor practice şi efectuarea unui experiment practic. Examen teoretic final Semestrul II: Însuşirea logică a cunoştinţelor din partea generală şi din partea descriptivă.cunoaşterea reprezentanţilor fiecărei clase de compuşi organici utilizaţi la formularea produselor dermatocosmetice. Semestrul I: Test scris de tip grilă, cumulat cu întrebări cu subiecte descriptive. Semestrul II: Test scris cu întrebări de tip grilă. 70% / 70% Examen practic final 6 Standard minim de performanță Semestrul I: Definirea simplă a conceptelor, principiilor şi legilor chimiei generale. Enumerarea caracteristicilor specifice şi a proprietăţilor particulare pentru elementele chimice si combinaţiile lor. Condiţii minime de admitere la examinarea finală: prezenţa obligatorie la 80 % din cursurile prezentate şi prezenţa obligatorie la lucrările practice. Evaluarea finală ponderea din nota finală: 0 % activitatea practică din timpul semestrului, 0 % nota obţinută la verificarea practică şi 70 % nota obţinută la examenul scris. Semestrul II: Cunoaşterea structurii chimice a principalilor compuşi organici studiaţi. Cunoaşterea noţiunilor generale referitoare la obţinerea şi proprietăţile fizico chimice ale acestora. Condiţii minime de admitere la examinarea finală: prezenţa obligatorie la 80 % din cursurile prezentate şi prezenţa obligatorie la lucrările practice. Evaluarea finală ponderea din nota finală: 0 % activitatea practică din timpul semestrului, 0 % nota obţinută la verificarea practică şi 70 % nota obţinută la examenul scris.

13 FIȘA DISCIPLINEI Date despre program Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ Facultatea DE FARMACIE 3 Departamentul DE ȘTIINȚE FARMACEUTICE DE SPECIALITATE (DSFS) 4 Domeniul de studii SĂNĂTATE 5 Ciclul de studii LICENŢĂ 6 Programul de studii COSMETICĂ MEDICALĂ. TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC. Date despre disciplină. Denumirea disciplinei EDUCATIE FIZICĂ. Titularul activităților de curs.3 Titularul activităților de lp Ungur R, Turcanu D..4 Anul de studii I.5 Semestrul I/II.6 Tipul de evaluare C.7 Regimul disciplinei DC Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 56 5 din care curs 6 laborator (lp) 56 Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri Tutorial Examinări Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 8 Total ore pe semestru 56 9 Număr de credite 4 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului de desfășurare a laboratorului Sala de Sport, Terenuri în aer liber. Competențe specifice acumulate Valorificarea informaţiilor, metodelor şi mijloacelor specifice educatiei fizice şi sportului în vederea optimizării stării de sănătate şi a dezvoltării fizice armonioase. Formarea capacităţii de trasmitere, selectare, exersare si predare a unor cunoştinţe referitoare la întocmirea unor sisteme de acţionare (grupe de exerciţii) pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de bază, utilitare si sportive. Competențe profesionale Formarea capacităţii de exersare si predare a unor deprinderi motrice de bază, utilitare si sportive. Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării şi practicării activităţilor de educaţie fizică şi sport şi adoptarea unui comportament

14 Competențe transversale activităţilor de educaţie fizică şi sport şi adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relaţiilor interpersonale şi de grup. Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea şi întelegerea ideilor, stărilor afective, şi a esteticului în general şi în special a esteticului corporal. Utilizarea mijloacelor electronice pentru selectarea informaţiilor si documentarea privind elementelor definitorii ale dezvoltării fizice si activitatilor motrice. Lucru in echipa si organizarea unei activitati sporitve pe nivele de pregatire prin indeplinirea rolului si atributilor in cadrul echipei. Respectare normelor de etica si deontologie profesionala. Abilitati de comunicare scrisa, orala si motrica prin folosirea terminologie specific si a miscarilor. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Dezvoltarea calitatilor motrice si extinderea fondului de deprinderi motrice de baza si sportive prin cuprinderea tuturor studenţilor în Obiectivul general al disciplinei practicarea sistematică şi organizată a exerciţiilor fizice şi a sporturilor preferate. Îmbunătăţirea continuă a stării de sănătate, a vigorii fizice, psihice, precum şi a dezvoltării corporale armonioase. Dezvoltarea capacitatii motirce generale si imbunatatirea conditiei fizice. Obiectivele specifice Formarea deprinderilor sportive necesare in practicarea unor ramuri de sport. Formarea capacitatii de practicare independent a exercitiilor fizice. Participarea la competitile interstudentesti locale si nationale. Conținuturi Metode de Curs crt. predare ore Semestrul I. Semestrul II. Observații Corelare cu ICS

15 Bibliografie: crt. Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Semestrul I. Lecţie cu caracter organizatoric, cunoaşterea colectivului, prezentarea cerinţelor, repartizarea studenţilor pe grupe în funcţie de opţiunile pe ramuri de sport. a) Atletism repetarea elementelor de bază din şcoala alergării, repetarea tehnicii diferitelor variante de paşi alergători. b) Baschet verificarea nivelului de însuşire a elementelor de bază. a) Atletism repetarea startului de jos şi din picioare, lansarea din start, alergarea pe parcurs. b) Volei verificarea nivelului de însuşire a elementelor de bază. a) Fotbal invatarea modalitatilor de pasare, contraatacul si finalizarea expunere conversaţie ore Observații demonstraţie xersare demonstratie, explicatie, exersare demonstratie, explicatie, exersare a) Atletism dezvoltarea vitezei în regim de rezistenţă. b) Volei repetarea poziţiei fundamentale, a deplasărilor, pasei înainte de sus. exersarea a) Natatie invatarea elementelor procedeelor de inot. b) Baschet repetarea, perfecţionarea ţinerii, exersare prinderii pasării mingii a opririlor. demonstratie, a) Baschet consolidarea elementelor tehnice explicatia, specifice exersarea a) Badmington consolidarea tehnicii de executie explicatii, a procedeelor tehnoce specifice exersare a) Volei complex de pase (de sus şi de jos) în formaţie de şi 3 jucători; joc şcoală cu accent pe aşezarea jucătorilor în teren la efectuarea serviciului. b) Baschet perfecţionarea marcajului şi demarcajului în relaţia la. exersare a) Handbal invatarea procedeelor de atac si aparare. b) Volei repetarea de jos din faţă şi a exersare preluărilor cu două mâini; joc şcoală cu accent pe eficienţa serviciului şi a loviturii de atac. a) Testare semestriala parcurgerea a doua teste motrice vizand calitatile motrice, la alegere dintre: demonstratia, saritura in lungime de pe loc, saritura pe verticala, explicatia, forta musculaturii abdominale, forta musculaturii testelor spatelui, viteza pe 30 m contra cronometru a) Testare semestriala parcurgerea unui traseu demonstratia aplicativ, pe ramura de sport, la alegere, contra explicatia, cronometru testelor a) Baschet repetarea aruncării la coş cu una sau două mâini de pe loc şi a urmăririi la panou; repetarea paselor din deplasare şi a driblingului. b) Volei repetarea loviturii de atac din faţă; joc repetare şcoală cu accent pe eficienţa serviciului şi a loviturii de atac în procedeele învăţate. a) Baschet repetarea contraatacului cu verificare semestriala verificare semestriala Corelare cu ICS

16 a) Baschet repetarea contraatacului cu intermediar şi a apărării împotriva contraatacului; joc şcoală, cu accent pe elementele repetate. b) Volei repetarea scoaterii mingilor din plasă, individual; dublajul şi auto dublajul ; joc şcoală, cu accent pe combinaţii tactice şi schimb de locuri. repetare Semestrul II a) Baschet învăţarea combinaţiei. explicaţie demonstraţie. a) Handbal repetarea aruncării la perete de pe loc şi din alergare, a demarajului şi a pătrunderilor explicatia, de pe extreme: joc şcoală pe tot terenul. b) Volei demonstratia, joc 6 x 6, cu urmărirea execuţiei elementelor repetarea învăţate. a) Handbal repetarea apărării pe semicerc (om la om şi în zonă), intercepţia (recuperarea) mingii explicatia, şi lansarea contraatacului; joc, şcoală pe tot demonstratia, terenul. b) Atletism exerciţii pentru readaptarea repetarea la efort în aer liber, dezvoltarea forţei explozive pentru aruncări şi sărituri. a) Atletism dezvoltarea forţei în braţe şi a trunchiului prin aruncări diverse cu mingi explicaţie medicinale. b) Fotbal învăţarea paselor la repetare semiînălţime, a centrărilor înalte şi a preluărilor pe piept şi pe coapsă. a) Atletism alergarea cu joc de tempou. b) Fotbal repetarea conducerii mingii şi a deposedării adversarului de minge; joc şcoală pe teren redus. a)badmington perfecţionarea tehnicii de executie a elementelor tehnice b) Baschet marcajul normal şi agresiv în sistemul de apărare om la om. a) Handbal joc pe tot terenul, cu accent pe aşezarea în teren, jocul pe semicerc. a) Volei joc 6 x 6 cu accent pe elementele învăţate. explicatia, demonstratia, repetarea eersarea exersarea explicaţie demostraţie repetare a) Atletism testare 50 m alergare de viteză cu plecare din picioare; testare săritura în lungime de pe loc. b) Jocuri sportive după preferinţă (fotbal, baschet, volei, handbal). exersarea explicatia, a) Natatie consolidarea procedeelor tehnice demonstratia, repetarea a) Testare finala parcurgerea a doua teste motrice vizand calitatile motrice, la alegere dintre: demonstratia, saritura in lungime de pe loc, saritura pe verticala, explicatia, verificare finala forta musculaturii abdominale, forta musculaturii testelor spatelui, viteza pe 30 m contracronometru. a) Testare finala parcurgerea unui traseu aplicativ, pe ramura de sport, la alegere, contra demonstratia, explicatia, verificare finala cronometru testelor a) Testare studenţii care nu au participat la testările anterioare. repetare verificare finala a) Încheierea situaţiei. Aprecieri şi concluzii recomandări aprecierea asupra închiderii activităţii la această disciplină; pentu activitatea activităţii Recomandări pentru activitatea de viitor. de viitor Bibliografie: Badau D., Tanase T. Volei, teorie si metodica, Ed. OMNIA, Brasov, 006 Carstea G. Teoria si metodica educatiei fizice, Ed. An Da, Bucuresti, 000 Hantiu I. Teoria educatiei fizice si sportilui, note de curs, Univ. Oradea, 0 Macovei S. Stretching, Ed AFIS, Bucuresti, 0 Neagu N Teoria si practica activitati motrice umane, Ed. University Press, Tg. Mures, 00

17 Neagu N Teoria si practica activitati motrice umane, Ed. University Press, Tg. Mures, 00 Filipescu, D., Gherghişan, D., Bologa, M., Educaţie fizică în învăţămîntul superior medical, Editura UMF, 00 Badau D. Metodica disciplinei sportive handbal, Ed. Universitatii Transilvania din Brasov, 009 Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului Dezvoltarea capacităţii de transmitere a unei opţiuni pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber. Disponibilitate pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice. Interes constant pentru fenomenul sportiv. Valorificare teoriilor, metodologiilor si practicilor asimilate in rezolvarea unor situatii teoretic practice educationale prin abordari interdisciplinare. Utilizarea unui limbaj de specialitate in comunicarea cu medii profesionale diferite, cu specialistii domeniului si din domenile conexe. Aplicarea teoriilor si practicilor asimilate in conceperea si elaborarea de proiecte educationale si de cercetare specifice educatie fizice si sportului si interdisciplinare. Evaluare Tip Criterii 3 Pondere Metode de evaluare activitate de evaluare din nota finală 4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs În timpul activităţii practice 5 Evaluare finală Examen teoretic final Frecvenţa la lecţii. Totalizarea numărului de prezenţe în cele două semestre Probe de (sem.i/sem.ii). Parcurgerea tuturor probelor de control în control cele două semestre (sem.i/sem.ii). Întocmirea a cate un 00% Examen practic final sem.i/probe de control sem.ii. referat pentru fiecare semestrul numai pentu studenţii scutiţi pentru un semestrul intreg sau pe tot anul universitar. 6 Standard minim de performanță Participarea la cel putin 55% din numarul total de lectii (inclusiv studenţii scutiţi. Evaluarea practica pe fiecare semestru consta in: teste motrice si parcurgerea unui traseu sportiv aplicativ specific unei ramuri de sport aleasa de student. Teste motrice vizand nivelul de dezvoltare al calitatilor motrice, se aleg dintre: saritura in lungime de pe loc, saritura pe verticala, forta musculaturii abdominale (abdomene), forta musculaturii spatelui (extensi) si alergare de viteza pe 30 m contra cronometru. Traseul aplicativ special amenajat, se va alegere dintre urmatoarele variante pe ramura de sport: forbal, baschet, handbal, volei, dezvoltare fizica generala si natatie. Pentru elevi scutiti pentru intreg semestrul sau anul universitar, evaluarea semestriala si finala va consta in realizarea a cate unui referat pe semestru cu tema stabilita de cadrul didactic titular, din domeniul educatiei fizice si sportului (aceştia nu susţin probele de control).

18 FIȘA DISCIPLINEI Date despre program Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ Facultatea DE FARMACIE 3 Departamentul DE ȘTIINȚE FARMACEUTICE DE SPECIALITATE (DSFS) 4 Domeniul de studii SĂNĂTATE 5 Ciclul de studii LICENŢĂ 6 Programul de studii COSMETICĂ MEDICALĂ. TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC. Date despre disciplină. Denumirea disciplinei EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE cod /0. Titularul activităților de curs Prof. dr. NEAGU NICOLAE.3 Titularul activităților de lp.4 Anul de studii I.5 Semestrul I.6 Tipul de evaluare C.7 Regimul disciplinei OBL Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 4 5 din care curs 4 6 laborator (lp) Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5 Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5 Tutorial 0,5 Examinări Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 8 Total ore pe semestru 4 9 Număr de credite Precondiții (acolo unde este cazul) Elaborare de instrumente curriculare (cărți de specialitate, note de curs, caiete și îndrumare de lucrări practice, ghiduri metodologice etc.) Sinteze și de curriculum selecții bibliografice în specialitatea disciplinei (obligatorii și facultative) Fișa disciplinei Suporturi digitale, instrumente e learning și Link uri spre open sources sau alte resurse web, în domeniu Pentru disciplinele teoretico practice, în principiu, vor avea ca precondiție specializarea respectivă a cadrului didactic. In situația în care nu există cadre didactice cu specializarea în disciplina respectivă, ele vor fi predate de cadre didactice care au în foaia matricolă / suplimentul la diplomă promovarea prin de competențe examen a disciplinei predate. Competențe de predare dobândite în cariera didactică proprie, prin experiența acumulată și prin elaborarea unor suporturi curriculare personale Toate cadrele didactice, titulare de curs, trebuie să dețină titlul științific de doctor. Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului Explicitate în Regulamentul didactic al studenților din UMF. de desfășurare a laboratorului Explicitate în Regulamentul didactic al studenților din UMF. Competențe specifice acumulate

19 Competențe specifice acumulate Descrierea, utilizarea termenilor și a conceptelor, a teoriilor privind educația pentru sănătate și relația acesteia cu activitatea de tehnician dermoterapie estetică. Definirea și utilizarea adecvată a terminologiei domeniului educația pentru sănătate. Utilizarea adecvată a conceptelor studiate și realizarea de programe de educația pentru sănătate individualizate. Utilizarea în comunicarea profesională a principiilor, regulilor și sistemelor specifice educației pentru sănătate pentru aprecierea Competențe profesionale nivelului stadial al dezvoltării morfofuncționale din perspectivele: ontogenetică, genotipică și fenotipică. Descrierea, identificarea și utilizarea termenilor și a conceptelor, a teoriilor privind procesul de creștere și dezvoltare fizică, factorii de influență ai celor două procese, stadiile creșterii și dezvoltării ontogenetice umane. Descrierea, identificarea și utilizarea termenilor și a conceptelor, a teoriilor privind educația pentru sănătate și relația acesteia cu activitatea de tehnician dermoterapie estetică. Organizarea de activități de educația pentru sănătate pentru persoanele cu probleme specifice domeniului studiat, de pregătire în condiții de asistență calificată, având la bază cunoștințe, competențe și abilități dobândite prin parcurgerea disciplinei de studiu. Respectarea normelor de etică și deontologie profesională, având la bază cunoștințe, competențe și abilități dobândite prin parcurgerea Competențe transversale disciplinei studiate. Îndeplinirea în condiții optime a sarcinilor de lucru pentru organizarea și desfășurarea activităților de educația pentru sănătate, pe baza cunoștințelor, a competențelor și a abilităților dobândite prin parcurgerea disciplinei de studiu. Operarea cu programe digitale, documentarea și comunicarea într o limba de circulație internațională cu termeni specific domeniului. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Însuşirea noţiunilor şi cunoştinţelor de bază privind domeniul Obiectivul general al disciplinei educației pentru sănătate, reunite într o teorie care fundamentează ştiinţific această activitate. Extinderea posibilităţilor de interpretare şi integrare a mai multor modalităţi de abordare a domeniului educației pentru sănătate. Generalizarea şi sinteza valorilor teoretice rezultate din alte Obiectivele specifice ştiinţe. Formarea de atitudini explicite în ceea ce privește condițiile și mijloacele prin care poate fi obținută și menținută starea individuală de sănătate. Conținuturi crt. Curs Metode de predare ore Semestrul I. Programul național Educaţie pentru sănătate în România. Educaţia pentru sănătate din perspectiva drepturilor omului instrumente normative globale, regionale și naționale. Interdisciplinaritate şi cunoaştere în abordarea elementelor de anatomie şi fiziologie umană, din perspectiva educaţiei pentru sănătate. Igiena personală. Alimentaţia raţională. Activitate şi odihnă. prelegerea, transpoziția didactică; dezbaterea; abordarea mixtă: prelegeredezbatere. prelegerea, transpoziția didactică; dezbaterea; abordarea mixtă: prelegeredezbatere. prelegerea, transpoziția didactică; dezbaterea; abordarea mixtă: prelegeredezbatere. Observații Corelare cu ICS

20 Sănătatea mintală. Consumul de substanţe cu efecte nocive. Sănătatea reproducerii şi familiei. Tablou sinoptic al tulburărilor emoţionale şi comportamentelor, pe grupe de vârstă. Abuzurile şi violenţa în relaţiile interumane. Dimensiunea de gen, în contextul educației pentru sănătate. Sănătatea mediului. Elemente de bioetică. Educaţia pentru mișcare prin mișcare, activitate integratoare conceptului de educaţie pentru sănătate. Verificarea cunoştinţelor. dezbatere. prelegerea, transpoziția didactică; dezbaterea; abordarea mixtă: prelegeredezbatere. prelegerea, transpoziția didactică; dezbaterea; abordarea mixtă: prelegeredezbatere. prelegerea, transpoziția didactică; dezbaterea; abordarea mixtă: prelegeredezbatere. prelegerea, transpoziția didactică; dezbaterea; abordarea mixtă: prelegeredezbatere. Semestrul II. Bibliografie: Albu G În căutarea educaţiei autentice, Ed. Polirom, Iași,00..***Programul naţional de Educaţie pentru sănătate în şcoala românească, Ghid pentru cadre didactice, Ed. Exclus SRL, Bucureşti, 00 ***Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Promovarea sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate, Public H Press, București, 00 Zamora E, Ciocoi R Sănătate, boală,terapie, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 00 crt.. Metode de Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii predare Semestrul I ore Observații Corelare cu ICS

21 . Bibliografie: Semestrul II Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului Motivația fundamentală în abordarea problematicii educației pentru sănătate,constă în extinderea portofoliului profesional al viitorului tehnician dermoterapie estetică. Evaluare Tip activitate 4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs În timpul activităţii practice 5 Evaluare finală Examen teoretic final Criterii de evaluare Proba de examinare va fi cea de prezentare portofoliu personal, având ca scop verificarea și aplicarea cunoștințelor acumulate pe parcursul semestrului. Prezența la cursuri conform Regulamentului didactic al disciplinei. 3 Pondere Metode de din nota finală evaluare Portofoliu personal prezentat. 00 % Examen practic final 6 Standard minim de performanță Evaluarea cu calificativ minim promovabil a nivelului de cunoștințe, competențe profesionale și abilități practice, care să îi permită studentului, viitorului cosmetician medical, să integreze aceste cunoștințe în portofoliul profesional personal, cu efecte benefice asupra componentei practico

22 cunoștințe în portofoliul profesional personal, cu efecte benefice asupra componentei practico aplicative, specifică profesiei.

23 FIȘA DISCIPLINEI Date despre program Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ Facultatea DE FARMACIE 3 Departamentul DE ȘTIINȚE FARMACEUTICE DE SPECIALITATE (DSFS) 4 Domeniul de studii SĂNĂTATE 5 Ciclul de studii LICENŢĂ 6 Programul de studii COSMETICĂ MEDICALĂ. TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC. Date despre disciplină. Denumirea disciplinei ELEMENTE ŞI TEHNICI DE COMUNICARE. Titularul activităților de curs Conf. dr. RUSU AURA.3 Titularul activităților de lp Conf. dr. RUSU AURA.4 Anul de studii I.5 Semestrul I.6 Tipul de evaluare C.7 Regimul disciplinei OBL Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână 3 din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 4 5 din care curs 8 6 laborator (lp) 4 Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5 Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5 Tutorial Examinări Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 8 Total ore pe semestru 70 9 Număr de credite 4 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului Conform Regulamentului didactic al studenţilor de desfășurare a laboratorului Conform Regulamentului didactic al studenţilor Competențe specifice acumulate Cunoaşterea elementelor de bază ale comunicării interpersonale şi Competențe profesionale utilizarea tehnicilor de comunicare. Capacitatea de a lucra într o echipă pluridisciplinară, a identifica obiectivele de realizat utilizând resursele disponibile, folosind atât metode clasice de documentare (cărți sau proceduri de lucru), cât și utilizarea resurselor de comunicare moderne şi formare profesională Competențe transversale asistată (internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date, cursuri on line etc.) atât în limba română cât și într o limbă de circulaţie internațională, estimând timpii de lucru necesari pentru respectarea termenelor de realizare, identificând eventualele riscuri

FIŞA DISCIPLINEI. II 2.5 Semestrul Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei

FIŞA DISCIPLINEI. II 2.5 Semestrul Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea / Departamentul Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie 1.3 Catedra Colectivul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de

More information

FIŞA DISCIPLINEI Semestrul Tipul de evaluare. Obligatorie. 2.7 Regimul disciplinei

FIŞA DISCIPLINEI Semestrul Tipul de evaluare. Obligatorie. 2.7 Regimul disciplinei FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Facultatea de Matematică şi Informatică 1.3 Departamentul Departamentul

More information

COSMETICĂ MEDICALĂ. TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC - ANALIZA PRODUSULUI DERMATO-COSMETIC FIȘA DISCIPLINEI

COSMETICĂ MEDICALĂ. TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC - ANALIZA PRODUSULUI DERMATO-COSMETIC FIȘA DISCIPLINEI .05 COSMETICĂ MEDICALĂ. TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC - ANALIZA PRODUSULUI DERMATO-COSMETIC FIȘA DISCIPLINEI. Date despre program. Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI. Anul universitar FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar 2015-2016 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babes-Bolyai 1.2. Facultatea Facultatea de Business 1.3. Departamentul Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. îndrumar de laborator

FIŞA DISCIPLINEI. îndrumar de laborator FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UniversitateaTransilvania din Braşov 1.2 Facultatea Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor 1.3 Departamentul Automatică

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Nu 4.2 de competenţe Administrarea afacerilor, Management

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Nu 4.2 de competenţe Administrarea afacerilor, Management FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea De Economie şi de Administrare a Afacerilor 1.3 Departamentul Management

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 4

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 4 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Matematică 1.3 Departamentul Matematică 1.4 Domeniul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual, tutoriat şi examinări Total ore pe semestru Număr de credite 5

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual, tutoriat şi examinări Total ore pe semestru Număr de credite 5 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Foia Liliana Georgeta Str. Toma-Cozma Nr. 12, RO- 700555, Iasi, Romania Telefon(oane) +40 232301808 (office) Mobil: +40 744704452

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai. 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai. 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie 1.4

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume TANASESCU IOANA EUGENIA Adresă(e) Str. G. Enescu Nr. 10, 400305 CLUJ_NAPOCA Telefon(oane) 0264.420531, 0745820731 Fax(uri) E-mail(uri) ioanatanasescu@usamvcluj.ro,

More information

FIŞA DISCIPLINEI. - Examinări 4 Alte activităţi. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5

FIŞA DISCIPLINEI. - Examinări 4 Alte activităţi. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Informatică 1.3 Departamentul Informatică 1.4 Domeniul

More information

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Universitatea Babeş - Bolyai Facultatea de Business Str. Horea nr. 7 400174, Cluj-Napoca Tel: 0264 599170 Fax: 0264 590110 E-mail: tbs@tbs.ubbcluj.ro

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihopedagogie

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Informatică / L / Informatician. Conf. dr. ing. DRĂGAN FLORIN

FIŞA DISCIPLINEI 1. Informatică / L / Informatician. Conf. dr. ing. DRĂGAN FLORIN FIŞA DISCIPLINEI 1 1. Date despre program 1.1 Institu ţia de înv ăţ ământ superio Universitatea Politehnica din Timişoara 1.2 Facultatea 2 / Departamentul 3 Facultatea de Automatică şi Calculatoare 1.3

More information

BAZELE INGINERIEI MEDIULUI

BAZELE INGINERIEI MEDIULUI FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MEDIULUI 1.3 Departamentul ANALIZA ŞI INGINERIA

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului 1.3 Departamentul Analiza

More information

Marketing politic. CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III

Marketing politic. CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III Marketing CURS (tematică & bibliografie) Specializarea Ştiinţe Politice, anul III Lect.dr. Corina Barbaros (corina.barbaros@uaic.ro) Obiectivele cursului: 1. Familiarizarea studenţilor cu modelele clasice

More information

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar 2017-2018 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai 1.2. Facultatea Business 1.3. Departamentul Servicii de Ospitalitate

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea / Departamentul Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie/ Departamentul

More information

S L P S L P IV/2 Beton Precomprimat

S L P S L P IV/2 Beton Precomprimat FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Construcții 1.3 Departamentul Structuri 1.4 Domeniul de studii Inginerie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihopedagogie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Examen final scris, proiect semestrial, evaluare pe parcurs.

FIŞA DISCIPLINEI. Examen final scris, proiect semestrial, evaluare pe parcurs. FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Psihopedagogie specială Psihopedagogie specială /Cod calificare: L

FIŞA DISCIPLINEI. Psihopedagogie specială Psihopedagogie specială /Cod calificare: L FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihopedagogie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2.7 Regimul disciplinei. Examen. Obligatoriu

FIŞA DISCIPLINEI. 2.7 Regimul disciplinei. Examen. Obligatoriu FIŞA DISCIPLINEI ANEXA nr. 3 la metodologie 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti 1.2 Facultatea Automatică şi Calculatoare 1.3 Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI1 1. Date despre program 2. Date despre disciplină 3. Timpul total estimat 3.7 Total ore studiu individual

FIŞA DISCIPLINEI1 1. Date despre program 2. Date despre disciplină 3. Timpul total estimat 3.7 Total ore studiu individual FIŞA DISCIPLINEI 1 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Aurel Vlaicu Arad 1.2 Facultatea Facultatea de Ştiinţe Exacte 1.3 Departamentul Departamentul de Matematică-Informatică

More information

2. Date despre disciplină 2.1 Denumirea disciplinei (ro) (en)

2. Date despre disciplină 2.1 Denumirea disciplinei (ro) (en) FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Facultatea de Matematică şi Informatică 1.3 Departamentul Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

Anexa nr. 2 FIŞA DISCIPLINEI

Anexa nr. 2 FIŞA DISCIPLINEI Anexa nr. 2 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport 1.3 Departamentul Kinetoterapie

More information

FIŞA DISCIPLINEI FILOSOFIE, CULTURA, COMUNICARE/ MASTER IN FILOSOFIE

FIŞA DISCIPLINEI FILOSOFIE, CULTURA, COMUNICARE/ MASTER IN FILOSOFIE FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI superior 1.2 Facultatea ISTORIE SI FILOSOFIE 1.3 Departamentul FILOSOFIE 1.4 Domeniul de studii FILOSOFIE

More information

ANUL III FIŞA DISCIPLINEI. Matematică, Informatică şi Ştiinţele Naturii

ANUL III FIŞA DISCIPLINEI. Matematică, Informatică şi Ştiinţele Naturii ANUL III FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior Universitatea Spiru Haret 1.2.Facultatea Matematică, Informatică şi Ştiinţele Naturii 1.3.Departamentul Informatică

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie/Psihologie clinică

More information

FIŞA DISCIPLINEI Date despre program. 1.1 Instituţ ia de învăţ ământ superior Universitatea Politehnica Timişoara

FIŞA DISCIPLINEI Date despre program. 1.1 Instituţ ia de învăţ ământ superior Universitatea Politehnica Timişoara FIŞA DISCIPLINEI 1 1. Date despre program 1.1 Instituţ ia de învăţ ământ superior Universitatea Politehnica Timişoara 1. Facultatea / Departamentul 3 Electronică şi Telecomunicații/ Electronică Aplicată

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport 1.3 Departamentul Educaţie

More information

ACTIVITĂȚI FIZICE ADAPTATE

ACTIVITĂȚI FIZICE ADAPTATE Anexa nr. 2 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2 Facultatea Facultatea de Educație Fizică și Sport 1.3 Departamentul Kinetoterapie

More information

UNIVERSITATEA SPIRU HARET ŞTIINŢE ECONOMICE, BUCUREŞTI ŞTIINŢE ECONOMICE, BUCUREŞTI CONTABILITATE MASTERAT AUDIT FINANCIAR CONTABIL

UNIVERSITATEA SPIRU HARET ŞTIINŢE ECONOMICE, BUCUREŞTI ŞTIINŢE ECONOMICE, BUCUREŞTI CONTABILITATE MASTERAT AUDIT FINANCIAR CONTABIL FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea UNIVERSITATEA

More information

PRINCIPII GENERALE ALE TEHNICILOR ANALITICE SI CHEMOMETRICE

PRINCIPII GENERALE ALE TEHNICILOR ANALITICE SI CHEMOMETRICE Competenţe profesionale PRINCIPII GENERALE ALE TEHNICILOR ANALITICE SI CHEMOMETRICE 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ 1.2 Facultatea

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihopedagogie

More information

FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ MANAGEMENT FINANCIAR

FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ MANAGEMENT FINANCIAR UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI FACULTATEA: ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI DEPARTAMENTUL: ŞTIINŢE ECONOMICE FIŞA PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4 Din care: 3.2 curs seminar/laborator 2

FIŞA DISCIPLINEI. 4 Din care: 3.2 curs seminar/laborator 2 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Chimie şi Inginerie Chimică (disciplină oferită pentru Fac. biologie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş - Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş - Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş - Bolyai superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie

More information

UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU

UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, nr. 157, Bacău 600115 Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-545753 www.ub.ro; e-mail: rector@ub.ro

More information

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI din BACĂU FACULTATEA de INGINERIE Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău, 600115, Tel./Fax +40 234 580170 http://inginerie.ub.ro,

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2.Date despre disciplină

FIŞA DISCIPLINEI. 2.Date despre disciplină FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea

More information

FISA DISCIPLINEI ( C o d U P B : U P B M 1. O. x y )

FISA DISCIPLINEI ( C o d U P B : U P B M 1. O. x y ) Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Departamentul de Fizică FISA DISCIPLINEI ( C o d U P B : U P B. 1. M 1. O. x y - 1 ) 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea POLITEHNICA

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2.6.Semestrul VI

FIŞA DISCIPLINEI. 2.6.Semestrul VI FIŞA DISCIPLINEI Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea 2.Date despre

More information

FISA DISCIPLINEI. Curs Aplicaţii Curs Aplicaţii Stud. Ind.

FISA DISCIPLINEI. Curs Aplicaţii Curs Aplicaţii Stud. Ind. TOTAL Credit FISA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Institutia de invatamint superior Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Automatica si Calculatoare 1.3 Departamentul Calculatoare

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihopedagogie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria mediului 1.3 Departamentul Departamentul de Analiza

More information

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ

Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Aplicatii ale programarii grafice in experimentele de FIZICĂ Autori: - Ionuț LUCA - Mircea MIHALEA - Răzvan ARDELEAN Coordonator științific: Prof. TITU MASTAN ARGUMENT 1. Profilul colegiului nostru este

More information

Anexa nr. 2 FIŞA DISCIPLINEI

Anexa nr. 2 FIŞA DISCIPLINEI Anexa nr. 2 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2 Facultatea Facultatea de Educație Fizică și Sport 1.3 Departamentul Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Suport logistic video. Participarea la minim 80% din lucrarile de laborator este condiţie pentru participarea la examen

FIŞA DISCIPLINEI. Suport logistic video. Participarea la minim 80% din lucrarile de laborator este condiţie pentru participarea la examen FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babes-Bolyai 1.2 Facultatea Biologie si Geologie 1.3 Departamentul Biologie Moleculară şi Biotehnologii 1.4 Domeniul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA superior 1.2 Facultatea PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI 1.3 Departamentul PSIHOLOGIE 1.4 Domeniul

More information

FIȘA DISCIPLINEI. pag 1 din 5

FIȘA DISCIPLINEI. pag 1 din 5 FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2 Facultatea / Departamentul Chimie - Biologie - Geografie / Biologie-Chimie 1.3 Catedra

More information

APROB, DECANUL FACULTĂŢII DE PSIHOLOGIE Lector univ.dr. Constantin-Edmond CRACSNER FIŞA DISCIPLINEI 1

APROB, DECANUL FACULTĂŢII DE PSIHOLOGIE Lector univ.dr. Constantin-Edmond CRACSNER FIŞA DISCIPLINEI 1 APROB, DECANUL FACULTĂŢII DE PSIHOLOGIE Lector univ.dr. Constantin-Edmond CRACSNER FIŞA DISCIPLINEI 1 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

More information

FIŞA DISCIPLINEI METODE DE ANALIZĂ UTILIZATE ÎN CONTROLUL CALITĂŢII MEDIULUI ŞI PRODUSELOR

FIŞA DISCIPLINEI METODE DE ANALIZĂ UTILIZATE ÎN CONTROLUL CALITĂŢII MEDIULUI ŞI PRODUSELOR UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ NAPOCA CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE FACULTATEA DE STIINTE DEPARTAMENTUL DE CHIMIE SI BIOLOGIE 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior FIŞA

More information

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992

DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală. Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 DIRECTIVA HABITATE Prezentare generală Directiva 92/43 a CE din 21 Mai 1992 Birds Directive Habitats Directive Natura 2000 = SPAs + SACs Special Protection Areas Special Areas of Conservation Arii de Protecţie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior. 2.Date despre disciplină

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior. 2.Date despre disciplină FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior Universitatea SPIRU HARET 1.2.Facultatea Facultatea de Inginerie, Informatică şi Geografie 1.3.Departamentul Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. proiect/laborator 3.4 Total ore din Planul de învăţământ 5 din care 3.6

FIŞA DISCIPLINEI. proiect/laborator 3.4 Total ore din Planul de învăţământ 5 din care 3.6 1. Date despre program FIŞA DISCIPLINEI 1.1 Instituţia de învăţământ superior Univ. "Lucian Blaga" Sibiu 1. Facultatea 1.3 Departamentul Masini si Echipamente Industriale 1.4 Domeniul de studii Inginerie

More information

FIŞA DISCIPLINEI Tipul de evaluare

FIŞA DISCIPLINEI Tipul de evaluare ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL de RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII GERMANE FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ

More information

LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE)

LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE) LABORATORUL DE SOCIOLOGIA DEVIANŢEI Şi a PROBLEMELOR SOCIALE (INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE) I. Scopul Laboratorului: Îşi propune să participe la analiza teoretică şi investigarea practică

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program Universitatea Babeș-Bolyai Facultatea de Psihologie și Științele Educației Departamentul Psihologie

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program Universitatea Babeș-Bolyai Facultatea de Psihologie și Științele Educației Departamentul Psihologie FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeș-Bolyai 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie și Științele Educației 1.3 Departamentul Departamentul Psihologie

More information

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI din BACĂU FACULTATEA de INGINERIE Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău, 600115, Tel./Fax +40 234 580170 http://inginerie.ub.ro,

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 2. Date despre disciplină 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 2. Date despre disciplină 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice) FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea / Departamentul Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie 1.3 Catedra Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Universitatea Babeş - Bolyai Facultatea de Business Str. Horea nr. 7 400174, Cluj-Napoca Tel: 0264 599170 Fax: 0264 590110 E-mail: tbs@tbs.ubbcluj.ro

More information

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA MINISTRY OF EDUCATION, CULTURE and RESEARCH o f THE REPUBLIC OF MOLDOVA UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ION CREANGĂ DIN MUN. CHIŞINĂU

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6

FIŞA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău 600115 Tel. +40-34-54411, tel./fax +40-34-545753 www.ub.ro; e-mail: rector@ub.ro

More information

Programa analitică. Verificare 2.7 Regimul disciplinei OBL

Programa analitică. Verificare 2.7 Regimul disciplinei OBL Programa analitică 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ 1.2 Facultatea DE MEDICINĂ 1.3 Departamentul M2 1.4 Domeniul de studii:

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Total ore de studiu individual

FIŞA DISCIPLINEI. Total ore de studiu individual FIŞA DISCIPLINEI Denumirea disciplinei PUERICULTURA Anul de studiu II Semestrul * I Tipul de evaluare finală (E / V / C) E1 Regimul disciplinei (Ob obligatorie, Op opţională, F - facultativă) Ob Numărul

More information

FIȘA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5. Nu este cazul

FIȘA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5. Nu este cazul FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5

FIŞA DISCIPLINEI Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2. Facultatea Facultatea de Geografie şi Geologie 1.3. Departamentul Departamentul

More information

Gheorghe I. RADU. 4 martie prezent Ministerul Apărării Naţionale / Academia Forţelor Aeriene Henri

Gheorghe I. RADU. 4 martie prezent Ministerul Apărării Naţionale / Academia Forţelor Aeriene Henri Gheorghe I. RADU INFORMAŢII PERSONALE Nume Gheorghe I. Radu Adresă Telefon e-mail gh.radu@gmail.com, gh_radu@hotmail.com Naţionalitate română Data naşterii 24 iunie 1951 EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ Perioada

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI superior 1.2 Facultatea FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT 1.3 Departamentul DISCIPLINE TEORETICE ŞI

More information

FIŞ A DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum 4.2 de competenţe

FIŞ A DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum 4.2 de competenţe FIŞ A DISCIPLINEI ANEXA nr. 3 la metodologie 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţă mânt superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Ş tiinţe şi Mediu 1.3 Departamentul Matematică

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI. Anul universitar Facultatea de Business FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar 2015-2016 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai 1.2. Facultatea Business 1.3. Departamentul Business

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum -nu este cazul 4.2 de competenţe -nu este cazul

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum -nu este cazul 4.2 de competenţe -nu este cazul FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeș -Bolyai, Cluj-Napoca 1.2 Facultatea de Fizică 1.3 Departamentul Fizica Stării Condensate ș i a Tehnologiilor

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihopedagogie

More information

Perioda Iunie 2012 Noiembrie 2015 Profesor/Şeful Comisiei didactice Managementul Crizelor şioperaţii Multinaţionale,

Perioda Iunie 2012 Noiembrie 2015 Profesor/Şeful Comisiei didactice Managementul Crizelor şioperaţii Multinaţionale, C U R R I C U L U M V I T A E EUROPASS INFORMAŢII PERSONALE Nume/ prenume CRĂCIUN IOAN Adresa(e) Str. Panduri, Nr.60, Bl. B, Sc.1, Et.2, Ap.211, Sect. 5, BUCUREŞTI Telefon(oane) +40(0) 745095187 E-mail

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum de competenţe -

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum de competenţe - FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UVT 1.2 Facultatea / Departamentul LIT / Studii româneşti 1.3 Catedra/Colectivul Literatura română şi comparată 1.4 Domeniul

More information

NUMĂR. C S L Pr M română

NUMĂR. C S L Pr M română Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi Facultatea ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI Departamentul Domeniul de studii FISA DISCIPLINEI DENUMIREA DISCIPLINEI METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE COD: CICLUL DE

More information

Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei MINISTRY OF EDUCATION OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA COORDINATED: 2017 No. of registration of the study programme APPROVED: MSU SENATE from 2017 Minutes no. Facultatea Psihologie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Facultatea. EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Specializarea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ I.

FIŞA DISCIPLINEI. Facultatea. EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Specializarea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ I. FIŞA DISCIPLINEI Universitatea BOGDAN VODĂ din CLUJ-NAPOCA Facultatea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Specializarea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ I. Denumire disciplină FIZIOLOGIE GENERALĂ ȘI A EFORTULUI SPECIFIC

More information

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE FACULTATEA Ingineria Materialelor şi Mecanică DEPARTAMENTUL Materiale Echipamente Instalaţii şi Roboţi 1.Date despre program FIŞA DISCIPLINEI 1.1 Instituţia de învăţământ

More information

Sală, computer, videoproiector

Sală, computer, videoproiector FIŞA DISCIPLINEI*. Date despre program. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Facultatea Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane.3 Departamentul Departamentul de Istorie, Patrimoniu

More information

FIŞA DISCIPLINEI DS DI

FIŞA DISCIPLINEI DS DI FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2 Facultatea Facultatea de Muzicǎ 1.3 Departamentul Muzicǎ - Actorie 1.4 Domeniul de

More information

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1

Press review. Monitorizare presa. Programul de responsabilitate sociala. Lumea ta? Curata! TIMISOARA Page1 Page1 Monitorizare presa Programul de responsabilitate sociala Lumea ta? Curata! TIMISOARA 03.06.2010 Page2 ZIUA DE VEST 03.06.2010 Page3 BURSA.RO 02.06.2010 Page4 NEWSTIMISOARA.RO 02.06.2010 Cu ocazia

More information

FACULTATEA JURNALISM ŞI ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII FACULTY JOURNALISM AND COMMUNICATION SCIENCES PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT PLAN OF STUDY

FACULTATEA JURNALISM ŞI ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII FACULTY JOURNALISM AND COMMUNICATION SCIENCES PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT PLAN OF STUDY FACULTATEA JURNALISM ŞI ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII FACULTY JOURNALISM AND COMMUNICATION SCIENCES Nivelul calificării conform ISCED Level of classification by ISCED PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT PLAN OF STUDY Domeniul

More information

FIŞA DISCIPLINEI Drept umanitar - IFR

FIŞA DISCIPLINEI Drept umanitar - IFR 1. Date despre program FIŞA DISCIPLINEI Drept umanitar - IFR 2015-2016 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Ecologică din Bucureşti 1.2. Facultatea Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

More information

FIŞA DISCIPLINEI. I 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare. 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

FIŞA DISCIPLINEI. I 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare. 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice) FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Lucian Blaga din Sibiu 1.2 Facultatea / Departamentul Ştiinţe Economice 1.3 Catedra Finanţe-Contabilitate 1.4

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2. Date despre disciplină 2.1 Denumirea disciplinei Metode şi tehnici de recuperare a deficienţienţilor de auz

FIŞA DISCIPLINEI. 2. Date despre disciplină 2.1 Denumirea disciplinei Metode şi tehnici de recuperare a deficienţienţilor de auz FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI* II 2.6. Tipul de evaluare. 2 seminar/laborator 3.4 Total ore din Planul de învăţământ 42 din care: din care 3.

FIŞA DISCIPLINEI* II 2.6. Tipul de evaluare. 2 seminar/laborator 3.4 Total ore din Planul de învăţământ 42 din care: din care 3. 1. Date despre program FIŞA DISCIPLINEI* 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu 1. Facultatea Facultatea de Inginerie 1.3 Departamentul Departamentul de Maşini şi

More information

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE. Universitatea Naţională de Apărare Carol I. PLANUL OPERAŢIONAL

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE. Universitatea Naţională de Apărare Carol I. PLANUL OPERAŢIONAL R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Universitatea Naţională de Apărare Carol I Nr din PLANUL OPERAŢIONAL AL UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE Carol I PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2018-2019 Aprobat

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului 1.3 Departamentul Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Facultatea. EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Specializarea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ I.

FIŞA DISCIPLINEI. Facultatea. EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Specializarea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ I. FIŞA DISCIPLINEI Universitatea BOGDAN VODĂ din CLUJ-NAPOCA Facultatea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Specializarea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ I. Denumire disciplină METODICA EDUCAŢIE FIZICE ŞI SPORTULUI II.

More information