Association of European Border Regions (AEBR) Comisia Europeană

Transcription

1 Ghid 2000 Politici Regionale Association of European Border Regions (AEBR) Comisia Europeană

2 Elaborat de: Association of European Border Regions (AEBR) Enscheder Str. 362, D Gronau Tel.: Fax:

3 Günter Verheugen Michel Barnier Membru al Comisiei Europene Membru al Comisiei Europene Publicarea noului Ghir Practic de Cooperare Transfrontalieră are loc într-o perioadă în care asistenţa comunitară de preaderare, îndeosebi prin programul PHARE, se orienteazã spre aceleaşi prioritãţi şi metode caracteristice programelor finanţate sub egida Fondurilor Structurale ale Uniunii Europene. Paşii către Fondurile Structurale, simultani cu desfăşurarea reformelor introduse în 1997 se constituie în principalul deziderat al noului Comunicat al Comisiei: "PHARE 2000 Review Strenghtening Preparations for membership (Consolidarea pregătirilor pentru aderare), aprobat la 27 octombrie. În ceea ce priveşte extinderea aşteptată a Uniunii, explicarea acestei schimbări a modalităţii de abordare are explicaţie duală. Mai întîi, aceasta va permite ţãrilor candidate să beneficieze de pe urma ea primei generaţii de programe integrate de dezvoltare regională, ajutîndu-le astfel să contribuie la coeziunea economică şi socială a întregii Europe. În al doilea rînd, le va asista la crearea structurilor administrative şi bugetare necesare pentru implementarea cu succes a Fondurilor Structurale, după aderare. Pentru îndeplinirea acestor obiective, vor fi introduse, pentru perioada procese multi-anuale de programare strategică, pentru acele ţări în care calitatea Planurilor Naţionale de Dezvoltare şi a Programelor Naţionale întocmite pentru Adoptarea acquis-ului o permite. Mai mult, fondurile aflate sub egida programelor naţionale PHARE vor fi folosite pentru acţiuni de natura celor întreprinse în cele 15 state membre, de tip Obiectiv 1, în contextul programelor de dezvoltare regională pe deplin integrate, reprezentînd un pas hotãrîtor de la asistenţa acordată proiectelor individuale către o abordare cu viziune amplă, strategică. Ceea ce se va conjuga cu managementul descentralizat, începînd din 2002, în mãsura în care sînt îndeplinite anumite precondiţii, suportul tehnic fiind destinat a îmbunătăţi capacităţile manageriale din ţãrile respective. Nu în ultimul rînd, în domeniul cooperãrii transfrontaliere, Comisia a introdus o serie de modificări ale metodologiilor folosite de programele PHARE CBC în ţãrile candidate pentru a le spori coerenţa cu progamul INTERREG în cele 15 state membre. Aceasta va contribui la o mai mare eficienţã a acţiunilor asistate de cãtre Uniune în ceea ce priveşte problemele specifice care stau în faţa regiunilor de frontierã.

4 În primul rînd, începînd cu 2002, va fi posibil pentru partenerii de la frontiere să elaboreze programe pe termen lung, pentru perioada de pînã în 2006, fundamentate pe cunoaşterea alocării financiare pentru aceeaşi perioadă. Aceasta va crea premizele pentru o activitate comună de programare pentru toate zonele de frontieră de sub egida PHARE CBC/INTERREG. În al doilea rînd, aşa după cum este cazul pentru INTERREG şi Fondurile Structurale, programele transfrontaliere asistate de către PHARE CBC vor fi mai bine integrate întrebuie sã fie integrate mai bine în politicile generale de dezvoltare regionalã ale ţãrilor candidate, aşa după cum sînt reflectate în Planurile Naţionale de Dezvoltare. În al treilea rînd, datorită unei întrebuinţări mai extinse a aşa-numitelor grant schemes sub PHARE-CBC, care sînt astfel concepute pentru a fi compatibile cu mãsurile întreprinse sub INTERREG, diferenţierile existente anterior relativ la dimensiunile unui proiect vor fi depăşite, în situaţia în care ţãrile candidate îndeplinesc condiţiile în ceea ce priveşte capacităţile proprii de management şi control financiar. În cele din urmă, va exista o mai mare motivare pentru asocierea ţărilor candidate cu programele transnaţionale de cooperare asistate de către INTERREG, îndeosebi în zona Mării Baltice. Pentru a putea profita pe deplin de noile oportunităţi, capacitatea de absorbţie în ţările candidate, inclusiv a regiunilor de frontieră va trebui să crească semnificativ. Îmbunătăţirea capacităţii agenţiilor de implementare, a autorităţilor locale şi regionale precum şi a celorlalţi actori din societatea civilă din regiunile de frontieră se va constitui într-o condiţie prealabilă esenţială pentru o cooperare de succes. În acest context, multe depind, desigur, de însăşi ţările candidate, de eforturile acestora de a-şi îmbunătăţi capacităţile manageriale şi de transpunerea în realitate a managementului descentralizat, atît în general, cît mai cu seamă, în cazul noilor programe de cooperare transfrontalieră. Considerînd cele anterior expuse, salutăm publicarea acestui Ghid Practic ca fiind un instrument util pentru factorii activi în cooperarea transfrontalieră şi le dorim acestora cît mai multe succese în eforturile neîntrerupte de promovare a cooperãrii transfrontaliere dintre regiunile de frontierã ale statelor membre ale Uniunii Europene şi cele care li se vor alătura în curînd. Günter Verheugen Michel Barnier

5 INTRODUCERE AEBR şi Comisia Europeană au colaborat activ începînd din 1990 în cadrul proiectului LACE (Linkage, Assistance and Cooperation for the European Border Regions), furnizînd informaţii şi asistenţă consultativă regiunilor europene de frontieră. Miezul activităţilor proiectului LACE a constat din compilarea şi distribuirea exemplelor de bună practică şi încurajarea formării de reţele între toate regiunile de frontieră. Această activitate a adus o contribuţie preţioasă la încurajarea cooperării transfrontaliere. Mai mult, a înlesnit realizarea programelor INTERREG I şi II şi Phare CBC precum şi procesul de pregătire a viitoarelor programe INTERREG IIIA şi Phare CBC. Ghidul LACE este destinat a furniza informaţii şi asistenţă consultativă utilă unui cît mare număr de persoane din regiunile de frontieră ale Europei, atît experţilor oficialilor cu experienţă îndelungată de lucru, cât şi noilor participanţi la cooperarea transfrontalieră. Ghidul ar trebui folosit împreună cu LACE Website şi cu alte activităţi de interrelaţionare, aşa după cum sînt vizite de studiu şi schimburi de experienţă. Astfel, cititorii vor putea maximiza efectele acestei lucrări. Practicienii experimentaţi pot lucra cu anumite capitole, selectate din Ghid. Experţii implicaţi de la o dată mai recentă în cooperarea transfrontalieră vor găsi mai multe foloase în studierea atentă şi sistematică a întregii lucrări. Partea A oferă o prezentare detaliată a problemelor fundamentale, segment extrem de util pentru persoanele care iau parte la activităţi transfrontaliere noi. Partea B tratează structurile cooperării transfrontaliere şi Partea C se ocupă de domenii importante ale activităţilor transfrontaliere, precum transport, turism şi dezvoltare economică, ambele cuprinzînd o multitudine de exemple care prezintă interes pentru toţi utilizatorii acestui Ghid. Extinderea proiectului LACE în ţările din Europa Centrală şi de Est, în 1996 şi 1999, care a fost posibilă asistenţa oferită de către Comisiei Europeană sub egida programului Phare CBC se constituie într-un alt motiv de revizuire a Ghidului. Exemple suplimentare de bună practică au fost preluate din ţările Phare, în vreme ce alte exemple au fost actualizate. Cooperarea transfrontalieră continuă să se dezvolte rapid în întreaga Europă. Într-un astfel de mediu dinamic, Ghidul nu poate fi privit ca un instrument static. În consecinţă, AEBR îşi propune să revizuiască periodic lucrarea, ca parte a activităţilor de interrelaţionare LACE. Participarea activă a regiunilor de frontieră la acest proces se constituie într-o garanţie viabilă a importanţei şi calităţii Ghidului.

6 MULŢUMIRI Producerea Ghidului LACE a fost posibilă datorită iniţiativele şi experienţele practice ale unui mare număr de regiuni europene de frontieră. Multe persoane au contribuit direct prin furnizarea exemplelor. Textele Ghidului au fost scrise de Jens Gabbe, Dr. Viktor von Malchus, AEBR şi Haris Martinos de la "LRDP". Exempele au fost compilate de către Roland Blomeyer, LRDP. Cu toate că au fost întreprinse eforturi considerabile pentru verificarea datelor cuprinse în acest Ghid, dată fiind natura acestei lucrări, este dificil de garantat întreaga acurateţe a tuturor acestor informaţii. În consecinţă, cititorul este rugat să furnizeze comentarii şi rectificări secretariatului AEBR, care va ţine seama de acestea în elaborarea ediţiilor viitoare ale Ghidului.

7 PARTEA A: CONDIŢIILE CADRU A 1: A 2: A 3: A 4: A 5: MOTIVE PENTRU COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ EXPERIENŢE ACUMULATE INSTRUMENTE LEGISLATIVE CARE FACILITEAZĂ COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ PROGRAME ŞI INIŢIATIVE LA NIVEL UE CERINŢE TEHNICE PARTEA B: STRUCTURILE COOPERĂRII B 1: ETAPELE COOPERĂRII ŞI STRUCTURI CONEXE B 2: STRUCTURI DE COOPERARE LA NIVEL STRATEGIC (PROGRAM) B 3: STRUCTURI DE COOPERARE LA NIVEL DE PROIECT Cuprins

8 PARTEA C: EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ C 1: AMENAJAREA TERITORIULUI C 2: DEZVOLTARE ECONOMICĂ C 3: C 4: C 5: TRANSPORT ŞI INFRASTRUCTURĂ TURISM MEDIU C 6: DEZVOLTAREA EDUCAŢIEI, INSTRUIRII ŞI PIEŢEI FORŢEI DE MUNCĂ C 7: C 8: C 9: SĂNĂTATE ŞI SERVICII SOCIALE CULTURĂ ŞI MASS MEDIA AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ Cuprins

9 PARTEA A CONDIÞIILE CADRU

10 A 1 MOTIVE PENTRU COOPERAREA TRANSFRONTALIERÃ

11 CAPITOLUL A 1: MOTIVE PENTRU COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ DESCRIERE: Acest capitol tratează fondul istoric al problemelor cu care se confruntă indivizii şi comunităţile din regiunile de frontieră. Acesta descrie iniţiativele transfrontaliere care s-au întreprins în ultimii 50 de ani în scopul depăşirii barierelor istorice, prin cooperare transfrontalieră. Se încheie cu o scurtă trecere în revistă a rolului regiunilor ca motor al dezvoltării transfrontaliere în Europa. PUNCTE DE REFERINŢĂ: - "Efectul de barieră" al frontierelor naţionale a luat naştere ca urmare a evoluţiilor istorice în ultimele trei secole şi a fost amplificat prin politica militară, administrativă, socială şi economică. De aici au rezultat însemnate dezavantaje pentru indivizi, comunităţi regionale / locale şi parteneri sociali din zonele de frontieră. - Din 1950, grupurile de pionierat din regiunile de frontieră, cu precădere la frontierele N/S/FIN, NL/D şi D/F/CH, au iniţiat şi dezvoltat cooperarea transfrontalieră pentru a depăşi aceste bariere istorice şi de a înlătura diferenţele, dezechilibre precum şi problemele legate de poziţia periferică, probleme care au luat naştere prin efectul de barieră al frontierelor naţionale. Aceste regiuni au început încă de pe atunci să se ocupe de rezolvarea problemelor induse de multitudinea de investiţii prost plasate şi de frecventele absurdităţi cotidiene rezultate din activităţile necoordonate ale autorităţilor naţionale şi să găsească soluţii concrete la aceste probleme concrete. - Structurile regionale şi locale transfrontaliere care se ocupă de domenii, sarcini şi probleme specifice ale locuitorilor de pe ambele părţi ale frontierei, au constituit cea mai veche formă a structurilor de cooperare transfrontalieră. Acestea au condus în anii 60 şi 70 la formarea de asociaţii transfrontaliere multifuncţionale de tip umbrelă, cu activităţi din cele mai diferite domenii. - Noile condiţii de la sfîrşitul anilor 1980 şi cele apărute în cursul anilor 90, realizarea pieţei europene unice, schimbările politice în interiorul statelor din Europa Centrală şi de Est şi procesul tot mai intens de apropiere şi asociere a lor la UE au lărgit şi aprofundat cooperarea transfrontalieră. Politica regională a UE a accelerat în mod deosebit, prin iniţiative INTERREG şi mai tîrziu prin Phare CBC (la care s-au adăugat TACIS CBC şi MEDA), evoluţia transfrontalieră şi a sprijinit conceperea acelor programe transfrontaliere care să contracareze problemele care împiedică integrarea europeană. În acelaşi timp, au fost formate structuri transfrontaliere pe plan regional ca organizaţii lucrative pe termen lung, practic la toate frontierele din interiorul UE şi în afara ei în toate statele asociate dar şi dincolo de ele. A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră 2

12 REFERINŢE:! Council of Europe: Regional Planning. A European Problem, report of the Consultive Assembly, Strasbourg 1968.! Council of Europe: Air Pollution in Frontier Areas, Resolution (71) 5, adopted ! Council of Europe: Conférences Européennes des Régions Frontalières - La Coopération des Régions Frontalières Européennes. (Rap. V. v. Malchus), AS/COLL. From (72)1 Strasbourg 1972.! Council of Europe. On Cooperation between Local Communities in Frontier Areas, Resolution (74)8 adopted on ! Berichte des Europäischen Parlaments zur "Grenzüberschreitenden Zusammenarbeit" (Gerlach 1976); Poetschki (1980); Boot (1984); ABL C293 (1876); EU Dokument 1-140/4/83 vom ! Council of Europe: 2 nd European Symposium on Frontier Regions - The Cooperation of European Frontier Regions: State of Question and Recent Developments, Parliamentary Assembly, AS/COLL. From (75)L.! Hansen, N.: Border regions: a critique of spatial theory and a European case study, in: Annals of Regional Science, Vol. 11 (1977).! Council of Europe: European Outline Convention of Transfrontier Cooperation Between Territorial Committees of Authorities, Madrid, , European Treaty Series, 106, Strasbourg - Edition ! Council of Europe: European Regional/Spatial Planning Charta, adopted by the European Conference of Ministers Responsible for Regional Planning, , Strasbourg 1983.! Gabbe, J.: EUREGIO - regionale grenzüberschreitende Zusammenarbeit auf kommunaler Ebene (Regional Transboundary Co-operation at the Municipal Level), in Staatsgrenzenüberschreitende Zusammenarbeit des Landes NRW, hrsg. vom Institut für Landes- und Stadtentwicklungsforschung des Landes Nordrhein-Westfalen (ILS-NRW), Dortmund 1985.! Regional Transfrontier Cooperation - Special focus of "Archiv des Völkerrechts, Bd. 27, 3. Auflage, Tübingen 1981.! Kommission der Europäischen Gemeinschaften (Hrsg.): Europa Perspektiven der künftigen Raumordnung der Gemeinschaft, Luxemburg 1981.! Europäische Charta der Grenz- und Grenzübergreifenden Regionen, Arbeitsgemeinschaft Europäischer Grenzregionen, 1981, Überarbeitung 1995.! Akademie für Raumforschung und Landesplanung (Hrsg.): Grenzübergreifende Raumplanung, Forschungs- und Sitzungsberichte, Bd. 188, Hannover 1992.! Ratti, R.; Reichmann, S. (Hrsg.): Theory and Practice of Transborder Cooperation. Basel and Frankfurt a. M ! Veen, A. van der; Cappell, R.; Batey, P.M.J. (Hrsg.): Regional networks, border regions and European integration, in: European research in regional Science, London 1993.! Cappellin, R.; Batey. P. W. G. (Eds.): Regional networks, border regions and European integration, London 1993.! Europäische Kommission (Hrsg.): Leitfaden der Gemeinschaftsinitiativen , Luxemburg 1994.! Malchus, V. Frhr. v.: Artikel Grenzüberschreitende Raumordnung, Handwörterbuch der Raumordnung, hrsg. von der Akademie für Raumforschung und Landesplanung (ARL), Hannover 1994.! Croos, R., Schmitt-Egner, P.: Europas kooperierende Regionen, Baden-Baden 1994.! Baltic Institute, The (Hrsg.): Vision and Strategies around the Baltic Sea 2010, Karlskrone/S 1994.! Meyer, R. P.; Jansen, P.G. u. a.: Grenzübergreifendes Raumordnerisches Leitbild für den nordrheinwestfälisch/niederländischen Grenzraum Gutachten, ILS-Schriften 86, Dortmund, 1995.! Ratti, R.: Problématique et stratégie de développement des régions frontiers, in: Außenwirtschaft, 50. Jg. (1995), Heft 2.! Klein, R.: Grenzüberschreitende regionalpolitische Zusammenarbeit im Rahmen von INTERREG und PHARE, EUREG (1995), Nr. 2.! Krautzberger, M.; Selke, W.: Perspektiven der bundesstaatlichen Raumplanungspolitik in der Europäischen Union, Wien 1996.! Eger, G.: Region, border, periphery, in Eger, G.; Langer, J. (Hrsg.): Border, Region and Ethnicity in Central Europe, Klagenfurt 1996.! Accord de Karlsruhe in: La Revue de Coopération Transfrontalière no. 1, Mars 1996.! Gabbe, J.; Martinos, H. a.o.: Practical Guide to Cross-border Co-operation. Second Edition, hrsg. by the Association of European Border Regions (AEBR), Gronau/D A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră 3

13 ! Contributi, pp. 5-12, Firenze 1994.Ahrens, K.: Freundschaft über Grenzen, Biblioteca della Riviste di Studi Politici Internazionali, Vol. II:! Faludi A. (red.): Ruimtelijke planning en ordening in een federale staat: Wat gebeurt er bij de buren? Amsterdam 1997.! Martinos, H./Gabbe, J.: Vade Mecum Grenzübergreifende und interregionale Zusammenarbeit an den Außengrenzen der Europäischen Union, Gronau 1997.! Arbeitsgemeinschaft Europäischer Grenzregionen (Hrsg.): Die EU-Initiative INTERREG und zukünftige Entwicklungen, Gronau 1992.! Gabbe, J.: Gemeinsame grenzübergreifende Kriterien für Programme und Projekte, Veröffentlichung der AGEG, Vortragsmanuskript vom in Aigen/Oberösterreich, Gronau 1998.! The WEB/Yearbook 1998 North European and Baltic Sea Integration, General Editors: L. Hedegaard, B. Lindström, Berlin-Heidelberg-London-Paris-Tokyo 1998.! Graute, U. (Editor): Sustainable Development for Central and Eastern Europe, Berlin, Heidelberg, New York 1998.! Roch, L.; Scott, J.; Ziegler, A.: Umweltgerechte Entwicklung von Grenzregionen durch kooperatives Handeln, hrsg. vom Institut für ökologische Raumentwicklung e.v., IÖR-Schriften 24, Dresden 1998.! Martinos, H./Gabbe, J.: Institutionelle Aspekte der grenzübergreifenden Zusammenarbeit, AGEG, Gronau, März 1999.! Brunn, G.; Schmitt-Egner, P. (Hrsg.): Grenzüberschreitende Zusammenarbeit in Europa, Baden-Baden 1998.! Gabbe, J./Martinos, H.: Die Zukunft maritimer Zusammenarbeit, LACE/AGEG, Gronau 1998.! Clev, H. G.; Clev, K.: Grenzüberschreitende Raumordnunsaktivitäten (Kap ); Scott, J.: Grenzüberschreitende Planungsorganisationen (Kap ), in: Akademie für Raumforschung und Landesplanung (Hrsg.): Grundriss der Landes- und Regionalplanung, Hannover 1999.! Lott, Th.: Neue Formen der grenzüberschreitenden Zusammenarbeit: zugleich ein Beitrag zu Artikel 24 Abs. 1a GG, Europäische Hochschulschriften, Diss. Univ. Gießen, Frankfurt 1999.! Gabbe, J./Stumm, T.: Grenzüberschreitendes Finanzmanagement, LACE/AGEG, August 1999/Januar 2000.! Casteigts, M, (Hrsg.): Evaluierung grenzüberschreitender und interregionaler Vorhaben in Europa, Baden-Baden 1999.! Gabbe, J./Stumm, T.: Arbeitspapier: Interreg IIIA: Modelle für das Programmanagement, LACE, November 1999.! Association of European Border Regions (Ed.): Final Report LACE-TAP First PHASE ( ) Technical Assistance and Promotion of Cross-Border Cooperation Related to the Community Initiative INTERREG IIA, Gronau 1999.! Europäische Kommission Ausschuß für Raumentwicklung (Hrsg.): EUREK Europäisches Raumentwicklungskonzept, Luxemburg 1999.! Europäische Kommission: Mitteilung an die Mitgliedstaaten über die Leitlinien für eine Gemeinschaftsinitiative betreffend die transeuropäische Zusammenarbeit zur Förderung einer harmonischen und ausgewogenen Entwicklung des europäischen Raums Interreg (99/C.../...) Brüssel 2000.! Conférence franco-germano-suisse du Rhin supérieur Deutsch-französisch -schweizerische Oberrhein- Konferenz (Hrsg.): lire et construire l espace du Rhin supérieur Atlas transfrontalier pour aménager un territoire commun; Lebensraum Oberrhein... eine gemeinsame Zukunft Raumordnung für eine nachhaltige Entwicklung ohne Grenzen, Strasbourg 1991.! Stumm, T./Gabbe, J.: Eine operationelle Anleitung für die Ausarbeitung und das Management von INTERREG IIIA.Programmen , LACE/AGEG, März 2000.! Association of European Border Regions (AEBR) European Commission: LACE INFO SHEETS on Cross-Border Cooperation, Issue 1-12, 1997/2000.! Association of European Border Regions (AEBR) European Commission: LACE-Magazine, No. 1-5 (1997/ ) Pentru mai multe informaţii despre documentele menţionate mai sus, vă rugăm contactaţi Secretariatul AEBR/LACE, AEBR, Tel : , Fax : A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră 4

14 Fondul istoric Europa este caracterizată nu numai prin cultura sa diversă şi istoria comună a popoarelor sale, dar şi printr-o multitudine de frontiere. Peisajele istorice cu aspecte de "covor cârpit", care au început să ia fiinţă în Evul Mediu, au evoluat în secolul al 19-lea şi 20-lea spre structura caracteristică statelor europene. Majoritatea acestor state există şi astăzi, fiecare dispunînd de dezvoltare sa individuală. Numai cîteva dintre state au frontiere cu existenţă îndelungată, cum ar fi frontiera portughezo-spaniolă, care este cea mai veche frontieră teritorială din Europa. Frontierele nou apărute în Europa în ultimele 3 secole - în statele baltice şi în urmă cu câţiva ani şi în Balcani - separă adesea regiuni şi grupuri entice care, de fapt, împărtăşesc o identitate comună. Astfel au luat naştere frontierele ne-naturale apărute din teama intervenţiilor militare, ceea ce a favorizat slaba populare a zonelor de frontieră. Activităţile economice, comerţul şi populaţia aveau tendinţa de a migra de la frontiere spre centrul statelor naţionale. Arterele de circulaţie se desfăşurau adesea numai paralel cu frontierele, înainte de toate din motive militare. În regiunile de frontieră cu bogăţii subterane cum ar fi cărbunele şi minereul de fier s-a dezvoltat o industrie însemnată asociată cu o densitate crescută a populaţiei şi cu un nivel ridicat de trai, ceea ce a constituit din nou cauza unor expansiuni, resentimente şi războaie împotriva vecinilor. Cu toate acestea, făcînd abstracţie însă de unele excepţii, zonele de frontieră din Europa au devenit, mai degrabă, regiuni periferice, slab structurate, cu legături de transport restrânse. Frontierele naturale, precum: rîurile, mările şi munţii au accentuat aceste "bariere ". După 1945 ideologiile politice şi aspiraţiile unor blocuri militare izolate au transformat o parte din aceste frontiere de stat în "frontiere de netrecut" (cortine de fier). Politicile diferite duse pe ambele părţi ale graniţei au sprijinit transformarea frontierelor în bariere vizibile între state naţionale, înainte de toate în domeniile: drept, administraţie, impozitare, economie, cultură şi asistenţă socială. Oamenii din regiunile de frontieră, care au fost afectaţi în cel mai înalt grad de urmările conflictelor istorice, au căpătat cu timpul temeri reciproce şi animozităţi. Condiţiile care au creat aceste relaţii au prejudiciat disponibilitatea de cooperare şi stabilirea contactelor. Depăşirea barierelor istorice prin cooperarea transfrontalieră În prezent, cooperarea transfrontalieră dintre regiunile de frontieră naturale, direct învecinate, înregistrează în multe cazuri o lungă tradiţie în Europa. Totuşi, in câteva ţări occidentale, cum ar fi Grecia, Spania şi Portugalia, cooperarea transfrontalieră a fost posibilă pentru prima oară abia în anii '80, graţie schimbărilor politice ample, datorită introducerii sistemelor democratice şi a dobândirii de aceste ţări a calităţii de membru a Uniunii Europene. În ţările Europei Centrale şi de Est se poate vorbi de un proces asemănător abia după Încă din anii '50, la scurtă vreme după cel de-al doilea război mondial, reprezentanţii mai multor regiuni europene de frontieră s-au întâlnit pentru a dezbate înlăturarea barierelor de frontieră şi posibilităţile A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră 5

15 de cooperare transfrontalieră. Motivaţia consta înainte de toate atât în dorinţa de îmbunătăţire a standardului de viaţă, de asigurare a unei păci durabile cât şi de înlăturare a barierelor de frontieră, a restricţiilor şi a altor factori care au condus la separearea indivizilor şi instituţiilor din regiuni de frontieră învecinate. Aceasta includea şi depăşirea frontierelor naturale prin construirea de poduri şi tunele. După cel de-al doilea război mondial oamenii din diferitele regiuni de frontieră (de exemplu D/F, D/NL şi în ţările scandinave) au constatat că ei trebuie să micşoreze sau să înlăture aceste efecte negative ale frontieră, dacă doresc să trăiască la fel ca populaţia din zona centrală a ţării. S- a realizat relativ repede că, datorită absenţei competenţelor juridice şi administrative, existau şanse relativ reduse de realizare a acestui deziderat în cadrul comunităţilor şi regiunilor respective. În consecinţă au fost fondate asociaţii comunale şi regionale pe ambele părţi ale frontierelor conform cu sistemul de drept naţional, din acea vreme, al fiecărui stat, care tratau domenii comune de interes şi care tindeau să optimizeze cooperarea transfrontalieră. Astfel de asociaţii naţionale de pe ambele părţi ale frontierei s-au reunit deseori pentru a forma o asociaţie transfrontalieră cuprinzătoare (euroregiune sau o structură similară). Începînd din anii 60 acestea au urmat o politică perseverentă pe toate planurile politice şi administrative pentru a îmbunătăţi poziţia socio-culturală şi economică a locuitorilor din regiunile de frontieră şi pentru a reduce sau chiar înlătura barierele frontaliere. S-a adeverit curînd că populaţia din regiunile de frontieră şi transfrontaliere aştepta rezolvarea acelor probleme pentru care erau răspunzătoare înainte de toate parlamentele naţionale, de exemplu, în următoarele domenii: administraţie publică şi planificarea teritoriului, diferite structuri administrative, organizaţii şi metode de planificare; sisteme de impozitare, asigurare socială, educaţie şi formare, competiţie, trafic de graniţă şi utilităţi; cursuri de limbă şi recunoaşterea reciprocă a calificărilor; construcţia de drumuri, utilităţi publice, infrastructură şi mediu. Problemele transfrontaliere din aceste domenii au condus adesea la investiţii greşite pe ambele părţi ale frontierei şi la o multitudine de absurdităţi în situaţiile cotidiene. De la începutul anilor '70 regiunile transfrontaliere au întărit politica lor prin înfiinţarea Asociaţiei Europene a Regiunilor de Frontieră The Association of European Border Regions (AEBR), care a fost înfiinţată în AEBR a stabilit contacte strînse cu Consiliul Europei, Parlamentul European şi Comisia Europeană. Reţeaua regiunilor de frontieră şi transfrontaliere din Europa a devenit o puternică forţă de dezvoltare a cooperării transfrontaliere în toate aceste zone din Europa, la amplificarea procesului de integrare europeană şi la dezvoltarea programelor europene de asistenţă a regiunilor de frontieră din întreaga Europă. Regiunile ca motor al cooperării transfrontaliere La sfîrşitul anilor '80, înfiinţarea Pieţei Unice Europene şi evoluţiile către A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră 6

16 democraţie înregistrate în Europa Centrală şi de Est au condus către o mai mare permeabilitate a marii majorităţi a frontierelor naţionale. Au fost înfiinţate numeroase regiuni noi de frontieră şi transfrontaliere care au devenit membre ale AEBR. În acelaşi timp, au rezultat noi posibilităţi de cooperare ca, de exemplu, construirea de noi legături (poduri, tunele) între Franţa şi Marea Britanie, cît şi între Danemarca şi Suedia. Deschiderea frontierelor şi apariţia unor frontiere noi au îndreptat atenţia asupra problemelor specifice frontierelor existente. A devenit limpede faptul că obiectivul integrării europene necesită o politică specială favorabilă regiunilor de frontieră, pentru a înlătura acele probleme de frontieră care împiedică integrarea. Instrumentele, deja verificate în timp, ale politicii regionale a UE s-au impus ca soluţii mai întîi pentru Europa de Sud şi de Vest. Programele regionale de sprijin pentru zonele de frontieră s-au bazat, începînd cu 1989 / 1990, pe "planuri sau strategii de dezvoltare transfrontalieră" şi pe "Programe Operaţionale" în cadrul unei noi iniţiative comunitare cunoscută sub denumirea de INTERREG. 1 La aceste condiţii avantajoase de promovare autorităţile regionale şi locale au reacţionat extrem de repede. Regiunile transfrontaliere, de exemplu structurile transfrontaliere de nivel regional, au fost create acolo unde nu fuseseră înfiinţate pînă atunci. La toate frontierele interne şi, practic, la toate cele externe ale UE, au luat naştere - după modelul descris mai sus al euroregiunilor sau al altor structuri asemănătoare - asociaţii regionale şi comunale care operează cu obiective pe termen lung 1 vezi capitolul A.4 şi strategii. Pentru rezolvarea problemelor legislative transfrontaliere Consiliul Europei a dezvoltat, în anii '80, acorduri şi modele. UE a efectuat demersuri pentru armonizare în multiple domenii legislative. Guvernele naţionale au sprijinit aceste evoluţii prin tratate de aplicare conform prevederilor oferite de Convenţia Cadru a Consiliului Europei şi prin reglementări legale specifice. În Europa Centrală şi de Est, în 1989/1990, cooperarea transfrontalieră a debutat după deschiderea frontierelor, la început cu ezitări datorate faptului că aceste graniţe fuseseră greu de trecut multă vreme. Astfel, cooperarea a fost pregătită într-o manieră extrem de prudentă şi grijulie. Îndeosebi, în cazul acestor frontiere anterior extrem de închise s-a simţit nevoia adoptării cooperării clădite pe baze transfrontaliere, în care să fie luate în considerare toate aspectele vieţii oamenilor, comunităţilor şi regiunilor, în scopul de a înlătura atît dezavantajele geografice ale zonelor de frontieră cît şi marile diferenţe cu privire la puterea economică, venit, infrastructură etc., îndeosebi la frontierele externe ale UE, dar şi între aceste state. În acelaşi timp, indivizii de pe ambele părţi ale graniţei au trebuit să dezvolte o conştiinţă a apartenenţei lor istorice comune şi să descopere sau să reînvieun mod de gîndire mai puternic orientat către un viitor comun european. Numeroase zone de frontieră cu minorităţi, care au nevoie de o analiză atentă, reprezintă o problemă suplimentară. Astăzi există deja numeroase regiuni transfrontaliere (euroregiuni sau structuri similare) în aproape toate statele Europei Centrale şi de Est, în care s-au realizat iniţiative A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră 7

17 transfrontaliere şi acţiuni pilot, care au fost sprijinite prin programe transfrontaliere în cadrul ajutorului UE pentru Europa Centrală şi de Est (Phare-CBC şi TACIS-CBC). Aceste regiuni de frontieră au învăţat foarte repede din aceste experienţe din domeniul cooperării transfrontaliere în UE şi au dezvoltat, de asemenea treptat, şi cooperarea cu zonele învecinate, în toate domeniile vieţii, pe plan local, regional şi naţional. Motivele principale ale acestei cooperări transfrontaliere sînt: transformarea frontierelor din linie de separare în loc al comunicării între vecini; depăşirea prejudecăţilor reciproce şi a animozităţilor dintre oamenii din regiunile de frontieră, rezultat al moştenirii istorice; consolidarea democraţiei şi dezvoltarea structurilor administrative, capabile să funcţioneze la nivel regional şi local; depăşirea poziţiei naţionalperiferice şi a izolării; stimularea creşterii economice şi a dezvoltării şi îmbunătăţirea standardului de viaţă; asimilare rapidă în, respectiv o apropiere de idealul de integrare europeană. În spaţiul mediteranean, în statele învecinate cu UE se promovează şi o cooperare transfrontalieră cu ajutorul programului MEDA. A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră 8

18 EUROREGIUNI Organizare reunirea autorităţilor regionale şi locale de pe ambele părţi ale frontierei unui stat, uneori îmbrăcînd forma unei adunări parlamentare (consiliu); organizaţii transfrontaliere avînd un secretariat permanent şi personal administrativ de specialitate şi mijloace financiare proprii; conform dreptului privat, bazat pe asociaţiile sau fundaţiile naţionale din ambele părţi ale frontierei, în conformitate cu dreptul public valabil la acea vreme; conform dreptului public, bazat pe tratatele internaţionale care reglementează, de asemenea, calitatea de membru a autorităţilor regionale. Metode de lucru dezvoltare şi cooperare orientată strategic, nu măsuri bazate pe cazuri individuale; păstrarea caracterului transfrontalier, nu tratarea ca regiune de graniţă; nu se creează un nou nivel administrativ; placă turnantă pentru toate relaţiile transfrontaliere dintre cetăţeni, politicieni, instituţii, economie, parteneri sociali, reprezentanţi ai culturii etc.; echilibrarea între diferitele structuri şi competenţe de pe ambele părţi ale frontierei şi în ceea ce priveşte percepţia conceptuală; cooperare partenerială atît în plan vertical (la nivel: european, statal, regional, local), cît şi în plan orizontal, între frontiere; implementarea deciziilor transfrontaliere la nivel naţional, în conformitate cu procedurile în vigoare de ambele părţi ale frontierei (evitarea conflictelor structurale şi de competenţă); participarea transfrontalieră la programe, proiecte şi procese decizionale a politicienilor şi cetăţenilor, a instituţiilor şi a partenerilor sociali; iniţiative directe şi folosirea resurselor proprii ca premisă pentru ajutorul şi asistenţa obţinută din partea unor terţe părţi. Componentele cooperării transfrontaliere definirea domeniilor de acţiune, corespunzător intereselor comune (de exemplu, infrastructură, economie, cultură); cooperare în toate domeniile vieţii: mod de trai, muncă, timp liber, cultură etc. accent egal asupra cooperării socio-culturale şi a celei economico-infrastructurale; implementarea unor tratate şi acorduri, care sînt încheiate pe plan european între state în vederea îndeplinirii practicii transfrontaliere; consultanţă, asistenţă şi coordonare a cooperării tranasfrontaliere, îndeosebi în următoarele dezvoltare economică transport şi trafic dezvoltare regională protecţia mediului şi prezervarea cadrului natural cultură şi sport ocrotirea sănătăţii energie deversarea deşeurilor turism şi agrement domenii: dezvoltarea agriculturii inovaţie şi transfer de tehnologie şcoală şi educaţie cooperare socială servicii de intervenţie rapidă / calamităţi comunicaţii siguranţă publică A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră 9

19 A 2 EXPERIENÞE ACUMULATE

20 CAPITOLUL A 2: EXPERIENŢE ACUMULATE DESCRIERE: Prima parte a acestui capitol prezintă principiile generale ale cooperării transfrontaliere. Temele şi problemele specifice cooperării din diferite regiuni de frontieră sînt expuse în partea a doua. Regiunile de frontieră sînt împărţite în diferite categorii precum regiuni de frontieră de la graniţele interne şi externe ale UE, precum şi regiuni terestre şi maritime de frontieră. PUNCTE DE REFERINTĂ : "Filosofia cooperării transfrontaliere" este aceea a unei cooperări, mutuale clasice între două regiuni de frontieră învecinate. Cooperarea transfrontalieră mutuală nu înseamnă faptul că un partener acţionează mai întîi singur la nivel naţional şi apoi încearcă să-l facă părtaş la aceasta pe vecinii de pe partea cealaltă de frontieră sau să colaboreze cu ei. Ea cuprinde toate domeniile vieţii cotidiene, dezvoltarea de programe comune, priorităţi şi acţiuni. Aceasta include şi o participare extinsă a grupurilor sociale, a diverselor nivele administrative etc., la cooperarea transfrontalieră. Principiile cooperării transfrontaliere, care au fost dezvoltate de AEBR, însuşite şi de Comisia Europeană sînt următoarele: parteneriat vertical şi orizontal cu sferă largă; subsidiaritate prin unirea şi responsabilitatea planurilor (nivelelor) regionale şi locale, pregătirea de concepte şi programe transfrontaliere comune de dezvoltare, implementarea proiectelor transfrontaliere. Tipurile de regiuni de frontieră se deosebesc prin factori importanţi, ca de exemplu gradul de omogenitate a unei regiuni; nivelul de dezvoltare şi statutul de promotor în interiorul politicii structurale a UE şi al programelor pentru statele Europei Centrale şi de Est; atributele geografice naturale precum lanţuri muntoase, rîuri, frontiere maritime şi poziţia faţă de graniţele externe actuale şi viitoare ale UE sau dintre statele în curs de aderare. În zonele de tip Obiectiv-1 (ex.: regiunile mai puţin dezvoltate), în trecut, lipsa infrastructurilor transfrontaliere şi naţionale de transport a determinat acordarea unei priorităţi deosebite proiectelor de infrastructură de către statele (şi regiunile) membre. În zonele de tip Obiectiv-2 în regiunile care parcurg etape de restructurare industrială şi a pieţei muncii şi a zonelor rurale, caracterizate de economie fragilă, necesitînd diversificare, centrul de greutate cade mai degrabă pe "acţiuni de tip soft". Regiunile de graniţă situate la frontierele externe actuale ale UE au luat naştere în 1995, datorită afilierii noilor state membre. Există diferenţe semnificative la frontierele învecinate cu statele puternic dezvoltate care nu aparţin UE, ca de exemplu Norvegia şi Elveţia în comparaţie cu zonele de frontieră UE situate în vecinătatea statelor din Europa Centrală şi de Est. Iniţiativele Phare-CBC şi TACIS CBC au condus la consolidarea INTERREG, prin posibilitatea finanţării de acţiuni transfrontaliere la frontierele externe ale UE cu ţările Phare-CBC şi TACIS CBC. Există, cu toate acestea, obstacole considerabile în cooperarea practică între aceste două programe. MEDA creează posibilităţi de cooperare în spaţiul mediteranean. Frontierele maritime au înregistrat un număr sporit de activităţi transfrontaliere, în special în domeniul mediului înconjurător şi al transporturilor. UE sprijină aceste activităţi numai în "cazurile excepţionale" în cadrul oferit de INTERREG A, dar numărul de frontiere maritime interne şi externe, eligibile pentru acest program şi pentru Phare-CBC a crescut semnificativ în ultimii 10 ani. A 2 Experienţe acumulate 11

21 REFERINŢE: European Charter for Border and Cross-Border Regions, AEBR (Carta europeană a regiunilor de frontieră şi transfrontaliere). Notice (Comunicatul) C (90) 1562/3 către statele membre cu privire la fixarea liniilor principale ale programelor operaţionale stabilite de ele în cadrul unei iniţiative comunitare (INTERREG) (90/C 215/04) (Abl. Nr. C 215 din 30/08/90, p. 4) Fonduri structurale comunitare ; Reglementări şi comentarii, Comisia Comunităţilor Europene, august, Notice (Comunicat) către statele membre cu privire la liniile directoare pentru programe operaţionale pe care statele member sînt invitate să le adopte în cadrul iniţiativei comunitare pentru dezvoltarea regiunilor de frontieră, pentru cooperare transfrontalieră şi reţele energetice selecţionate, Nr. C 180/60-68, Info Sheets (Broşuri informative) Nr. 1-10, AEBR LACE Issues Papers, AEBR 1992/93. LACE Good Practice Papers, AEBR, LACE-Magazines Nr. 1-5, AEBR Martinos, H./Gabbe, J.: Aspecte instituţionale ale cooperării transfrontaliere, AEBR, martie Gabbe, J./ Martinos, H.: Viitorul cooperării maritime, LACE/AGEG, nov Martinos, H./Gabbe, J.: Vade Mecum: Cooperare transfrontalieră şi interregională la frontierele externe ale Uniunii Europene, LACE/AGEG, Gabbe, J./Stumm, T.: Managementul de finanţe transfrontalier, LACE/AGEG, aug. 1999/ian Gabbe, J./Stumm, T.: Foaia de lucru: Interreg IIIA: Modele pentru managementul de program, LACE, nov Notice (Comunicat) către statele membre cu privire la liniile directoare ale iniţiativei comunitare referitoare la cooperarea transeuropeană menită a încuraja dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a teritoriului european, Comisia Comunităţilor Europene, Stumm, T./ Gabbe, J.: Îndrumar operaţional pentru elaborarea şi managementul programelor INTERREG IIIA ( ), LACE/AEBR, martie Reglementarea (CE) Nr. 1260/1999 a Consiliului din 21 iunie 1999, cu privire la dispoziţiile generale asupra Fondurilor Structurale. LACE Phare CBC Assessment Reports, AEBR, LACE Phare CBC Position Paper and Action Plan, AEBR, Pentru alte informaţii cu privire la aceste documente contactaţi Secretariatul AEBR/LACE, Tel: , Fax: A 2 Experienţe acumulate 12

22 Principii generale ale cooperării De la sfîrşitul anilor '80 şi începutul anilor 90, s-au înregistrat în Europa o serie de evoluţii al căror proces este încă în derulare: de la 1 ianuarie 1993 desfiinţarea treptată a frontierelor interne ale UE. Acest proces a fost însoţit de o deplasare a frontierelor statelor naţionale la frontierele externe actuale ale UE cu alte state. Acest proces a fost întărit prin afilierea Austriei, Suediei şi Finlandei la UE. eforturile de a stabili legături de partea cealaltă a noilor frontiere externe pentru a înlesni schimburile intelectuale, politice şi economice cu ţările terţe, de exemplu cu Elveţia, Norvegia, cu ţările din Europa Centrală şi de Est şi cu ţările mediteraneene; şi faptul că, prin primirea în continuare de noi membri în UE, frontierele externe actuale ale UE vor deveni frontiere interne, iar frontierele anterioare din Europa Centrală şi de Est vor deveni noi frontiere externe ale UE. Aceste procese au efecte nemijlocite asupra tuturor regiunilor de graniţă situate la frontierele interne şi externe, actuale şi viitoare ale UE. Acestea au condus la o extindere geografică considerabilă şi la intensificarea cooperării transfrontaliere. Această cooperare îmbracă forma unor comisii interguvernamentale şi de amenajare a teritoriului sau, la nivel regional / local a unor euroregiuni transfrontaliere sau "asociaţii", avînd o structură similară. Acestea pot fi organizate în prezenţa sau în absenţa unor acorduri interstatale oficiale, fiind formate atît la nivel naţional / regional, cît şi la nivel regional / local. Aceste tendinţe au condus la apariţia de noi provocări şi la necesitatea de a accentua "filosofia" din care a rezultat, acum aproape 40 de ani, cooperarea transfrontalieră. Pentru a fi eficientă în prezent şi în viitor, cooperarea transfrontalieră trebuie să fie cît mai cuprinzătoare şi să fie caracterizată prin organizarea de activităţi comune chiar de la începuturile sale: toate aspectele vieţii cotidiene din regiunile de frontieră ar trebui să fie incluse: economie, muncă, timp liber, cultură, probleme social, spaţiu locativ, planificare etc.; trebuie să se desfăşoare permanent şi să angreneze de la început parteneri din toate domeniile şi de pe ambele părţi ale frontierei; trebuie să se desfăşoare la toate nivelurile: naţional, regional şi local. Acest concept asupra cooperării transfrontaliere cuprinde necesitatea cooperării pe toate planurile precum şi introducerea proceselor de coordonare între acestea. Altfel, conflictele de competenţe pe baza structurilor administrative diferite şi uneori neunificabile de pe ambele părţi ale frontierei din întreaga Europă sînt de neevitat. Această formă "deosebit de intensivă" de cooperare transfrontalieră se practică în mod eficient de cîteva decenii în diferite regiuni de frontieră europene. Asociaţia Europeană a Regiunilor Frontaliere (AEBR) a stabilit inter alia A 2 Experienţe acumulate 13

23 următoarele principii pentru o cooperare transfrontalieră de succes: parteneriat subsidiaritate existenţa unui concept sau program comun de dezvoltare transfrontalieră structuri comune la nivel regional / local şi surse independente de finanţare Aceste principii, care sînt general recunoscute, formează şi cerinţele fundamentale ale programelor europene de asistenţă. În consecinţă, cooperarea transfrontalieră nu se traduce prin faptul că regiunile învecinate de frontieră îşi dezvoltă mai întîi propriile programe, priorităţi sau proiecte, independent una de cealaltă la nivel naţional şi, mai apoi contactează parteneri din cealaltă parte a graniţei, pentru a-i implica şi pe aceştia. Nu e suficient să se elaboreze planuri naţionale sau să se anexeze cîteva propuneri de proiect pentru ca toate acestea să poarte denumirea de program sau proiect transfrontalier. De asemenea, cooperarea transfrontalieră n-ar trebui să aibă loc numai pentru că surse de finanţare externă sînt disponibile, cu toate că acesta este bineînţeles un stimul important şi un accelerator al cooperării. A 2 Experienţe acumulate 14

24 În ceea ce priveşte cooperarea dincolo de frontierele naţionale se disting net următoarele tipuri: cooperarea transfrontalieră, cooperarea interregională, cooperarea transnaţională. Aceste trei tipuri de cooperare sînt prezentate în cele ce urmează, prin comparaţie: Cooperarea transfrontalieră Cooperarea interregională Cooperarea transnaţională - cooperare nemijlocit învecinată a autorităţilor regionale şi locale de-a lungul unei frontiere în toate domeniile vieţii, cu participarea tuturor actorilor - organizată mai degrabă pentru că există o mai lungă tradiţie (în plan regional / local) - conectarea la Asociaţia Europeană Regiunilor Frontaliere (AEBR) - cooperarea (între autorităţi regionale şi locale) îndeosebi în domenii singulare (nu în toate domeniile vieţii) şi între anumiţi actori - organizare în curs de dezvoltare datorită tradiţiei scurte conect - are cu reţeaua Asociaţiei Regiunilor Europene (ARE) - cooperarea între ţări (permiţînd uneori şi participarea regiunilor) îndeosebi în ceea ce priveşte domenii speciale (spre exemplu, dezvoltarea regională) în conexiune cu alte domenii mai ample, conexe - organizarea este încă în curs de desfăşurare - interrelaţionarea este organizată doar în puţine cazuri dar există anume abordări certe care se desfăşoară în cadrul de lucru oferit de organizaţii internaţionale (Consiliul Europei, Consiliul Nordic) A 2 Experienţe acumulate 15

25 Parteneriat şi subsidiaritate Principiul parteneriatului conţine două elemente: un parteneriat vertical pe ambele părţi de frontieră şi un parteneriat orizontal între parteneri (diferiţi) de peste frontieră. Parteneriatele verticale se referă la relaţiile abordate între următoarele nivele: UE, naţional, regional şi local din ambele zone de frontieră. În acest scop organizaţiile / structurile verticale, create în acest scop ar trebui să le completeze sau să fie complementare cu cele deja existente şi nu să concureze cu ele sau să le înlocuiască. Parteneriatele orizontale se referă la relaţiile dintre aceşti parteneri (organizaţii/strucutri) de pe ambele părţi ale frontierei. Acest principiu se bazează pe egalitatea ambelor părţi, indiferent de mărimea ţării, importanţa ei geografică sau economică sau alte caracteristici cum ar fi, de exemplu, populaţia. Pentru a se dezvolta acest tip de parteneriat orizontal trebuie să fie depăşite un număr de impedimente cum ar fi: diferenţele din administraţie, competenţe şi posibilităţi de finanţare. Cooperarea transfrontalieră este, conform experienţei, foarte eficientă şi funcţionează foarte bine acolo unde actorii locali şi regionali au iniţiative şi îşi asumă responsabilităţi. Acest principiu de bottom-up ("jos în sus ") şi luarea în considerare a regulilor de joc cu privire la parteneriatele orizontale şi verticale dau posibilitatea unei cooperări transfrontaliere după principiile subsidiarităţii. În acest context subsidiaritatea înseamnă şi consolidarea organismelor locale şi regionale ca fiind cel mai adecvat nivel administrativ pentru cooperarea transfrontalieră. Aceste organizaţii dispun de flexibilitatea necesară pentru a depăşi diferenţele existente între structuri şi competenţe, de pe ambele părţi ale frontierei, respectiv pentru a compensa parte din funcţiile acestora în cadrul structurilor transfrontaliere. La nivel european sau între statele învecinate s-au încheiat numeroase acorduri de cooperare transfrontalieră. Numai regiunile de frontieră şi transfrontaliere pot să dea un conţinut practic acestor acorduri şi să le confere viaţă. În consecinţă, dificultăţile în cooperarea practică la nivel regional / local constau adesea în faptul că acordurile încheiate la nivele superioare (european, bi- sau multilateral) nu au fost încă adoptate de sistemele legislative naţionale. "Concepte" şi strategii transfrontaliere Parteneriatul şi subsidiaritatea sînt foarte importante în procesul planificării şi implementării strategiilor sau conceptelor transfrontaliere comune. Acestea sînt o precondiţia esenţială pentru crearea condiţiilor strategice cadru echitabile şi a perspectivelor pentru o cooperare comună sustenabilă şi pe termen lung. Aceste concepte şi strategii comune iau în considerare programele şi planurile europene şi naţionale şi creează condiţiile cadru pentru a depăşi iniţiativele izolate de pe ambele părţi ale frontierei şi pentru a crea o perspectivă comună pentru dezvoltarea regională transfrontalieră. Această perspectivă dă posibilitatea partenerilor să recunoască de la început problemele şi şansele A 2 Experienţe acumulate 16

26 comune cu privire la efectele negative şi pozitive ale frontierei şi la potenţialul comun de dezvoltare corespunzător. Conceptele transfrontaliere se bazează în mod normal pe o analiză comună SWOT (Strenghts - Weaknesses - Opportunities - Threats) pentru a identifica şansele şi priorităţile de dezvoltare astfel încît capacităţile existente să poată fi folosite, iar punctele slabe existente să fie reduse. Această analiză se concretizează în Programe cu priorităţi specifice calitative, în Măsuri financiare, în definirea unui cadru temporal, cît şi în definirea unor domenii de acţiune. Astfel de Programe Operaţionale pe termen mediu au un timp de derulare de aproximativ 5 ani. Ele conţin deja alături de domeniile de activitate şi măsuri concrete posibile pentru cooperarea transfrontalieră, care pot fi transpuse în proiecte viitoare. Aspecte specifice şi probleme ale cooperării în cadrul diferitelor tipuri de regiuni de frontieră Aspecte generale Regiunile de frontieră şi transfrontaliere din Europa cunosc diferă net în ceea ce priveşte suprafaţa, densitatea populaţiei, caracteristicile economice şi stadiul de dezvoltare (infrastructură, putere economică regională, caracteristicile pieţei muncii etc.). Ele pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii, evidenţiind anumite tipuri de regiuni de frontieră, cu domenii de activitate şi dificultăţi specifice în cooperare. Caracterizare după tipul regiunii de frontieră În cooperarea transfrontalieră se pot distinge următoarele tipuri de regiuni: - regiuni de frontieră din cadrul UE, în zonele de tip Obiectiv 1 1, situate la frontierele interne şi externe ale Uniunii Europene; - regiuni de frontieră din cadrul UE, cu o dezvoltare economică avansată, dar care au probleme deosebite (zonele de tip Obiectiv 2 2 şi 3 3 ) - regiunile de frontieră situate la graniţele dintre ţările candidate şi la frontierele externe viitoare ale UE; - regiuni de frontieră care se constituie în frontiere maritime, Aceste tipuri se pot suprapune într-o oarecare măsură. Criteriile importante, care diferenţiază tipurile de regiuni de frontieră, sînt: Gradul de omogenitate al regiunii transfrontaliere. Cîteva tipuri de regiuni de frontieră prezintă o identitate comună sau o conştiinţă regională comună, în care cooperarea transfrontalieră se derulează ca un proces natural. Această identitate comună poate să se formeze din motive istorice, culturale, de limbă, geografice (de exemplu 1 Regiunile de tip Obiectiv 1 sînt acelea al căror produs intern brut pe cap de locuitor (PIB), măsurat la standardul puterii de cumpărare şi calculat pe baza datelor Comunităţii la 26 martie 1999 dispuse în ultimii trei ani, se ridică la mai puţin de 75%. a mediei comunitare. 2 Regiunile de tip Obiectiv 2 sînt acelea care au probleme de tip structural, a căror schimbări economice şi sociale trebuie să fie promovate conform Articolului nr. 2 al Structural Funds Regulation şi a căror pondere în ceea ce priveşte populaţia sau suprafeţa este destul de semnificativă. Acestea includ în special regiunile care parcurg schimbări şi restructurări în industrie şi servicii, zone rurale slab dezvoltate, cu probleme în anumite districte ale oraşelor şi regiuni (în situaţie de criză ) dependente de pescuit. 3 Regiuni finanţate în cadrul Obiectivului 3, care nu intră în cele de tip Obiectiv 1. A 2 Experienţe acumulate 17

27 euroregiunile NL/D, Portugalia/Galiţia, E/P, FIN/S/N, DK/D; Irlanda/Irlanda de Nord, GB/IRL; Italia/Slovenia; Alsace/Baden/Basel (F/D/CH)) şi / sau din legături economice sau apartenenţe comune la regiune (Saarland/Lothringen/Luxemburg). Acest sentiment de apartenenţă comună îşi poate avea originea în existenţa unei pieţe regionale comune a forţei de muncă în regiunea transfrontalieră sau în complementaritate urban/rural, în care un oraş de pe o parte a frontierei aprovizionează zona rurală transfrontalieră de pe ambele părţi ale frontierei (de exemplu, Enschede în EUREGIO, Triest în Friuli-Venezia-Giulia, Szczecin în Pomerania). Altor regiuni de frontieră le lipseşte acest tip de identitate comună, fie din motive istorice, culturale sau economice (de exemplu, părţi ale frontierei spaniolo-portugheze, frontierele Greciei din Balcani) şi / sau din motive fizico-geografice, de exemplu din cauza mărilor (Nord-Pas-de Calais - F şi Kent - UK) sau din cauza prezenţei unui lanţ muntos (Pirineii, Alpii). Nivelul de dezvoltare al regiunii de frontieră şi statutul pe care aceasta îl are faţă de asistenţa acordată în cadrul politicilor structurale ale UE: Există un rang al eligibilităţii pentru asistenţă, de la zonele mai puţin dezvoltate zone Obiectiv-1 din UE (zone rurale, adesea periferice, incluzînd în prezent, de asemenea, şi unele regiuni în declin industrial grav), la regiunile de tip Obiectiv-2 ceva mai dezvoltate, cu precădere în zonele centrale, pînă la cele mai dezvoltate regiuni, fără statut de tip Obiectiv, situate de cele mai ori în zone centrale ale UE. Amplasarea faţă de frontierele UE: regiuni de frontieră situate la frontierele interne şi cele situate la frontierele externe ale UE, care fie sînt periferice şi mai puţin dezvoltate (de exemplu Grecia/Balcani, Germania/Polonia şi Germania/Republica Cehă, Austria/Ungaria) ori se află în regiunile cu grad de dezvoltare mai înalt ale Europei (de exemplu Italia/Elveţia, Germania/Elveţia, Austria/Italia, Scandinavia, etc.) Prezenţa unor caracteristici geografice naturale cum ar fi de exemplu frontierele montane (Alpi, Pirinei, Scandinavia) şi frontierele maritime (Sardinia (I) Corsica (F), Nord-Pas-de Calais (F)/Kent (UK), Wales (UK) Irlanda, Øresund (DK/S)/Inselkooperation (S/FIN) şi insulele greceşti. Diferitele combinaţii ale acestor factori dar şi ai altora creează o multitudine de tipuri şi feluri de regiuni de frontieră şi transfrontaliere în Europa. Problemele şi domeniile de activitate specifice, cărora le stau în faţă diferite tipuri de regiuni de frontieră, sînt explicate pe scurt în continuare. Criteriile după care se pot grupa regiunile de frontieră sînt: nivelul de dezvoltare în ceea ce priveşte clasificarea efectuată prin politicile europene structurale, conjugat cu amplasarea lor la frontierele interne / externe ale UE sau la frontierele teritoriale / maritime. Regiuni de frontieră mai puţin dezvoltate situate la frontierele terestre interne A 2 Experienţe acumulate 18

28 Regiunile de frontieră terestre, care în general sînt considerate ca fiind "mai puţin dezvoltate", tind să corespundă cu cele încadrate în zone de tip Obiectiv 1 (în cadrul politicilor structurale ale UE). Pînă în prezent acestea include în mare parte regiuni rurale mai puţin dezvoltate, caracterizate de asemenea prin amplasare periferică atît în cadrul economiei naţionale cît şi al UE. Regiunile INTERREG din zonele de tip Obiectiv 1cuprind adesea zone situate sub asistenţa unor programe de mare amploare, atît în termini geografici, cît şi financiari. În general trebuie amintit faptul că nu lipsesc iniţiativele sau acţiunile transfrontaliere. Greutatea ar consta mai degrabă în transpunerea acestor idei în proiecte concrete deoarece deseori mai sînt încă de depăşit probleme politice şi dificultăţi de competenţă. În implementarea programelor INTERREG I şi IIA, influenţată puternic la nivel naţional, lipseşte adesea flexibilitatea necesară pentru a răspunde priorităţilor speciale ale diferitelor regiuni de frontieră. Se observă foarte clar că lipseşte caracterul regional al acestor programe INTERREG. În ultimii ani s-a înregistrat o îmbunătăţire cu privire la aceste probleme. Regiunile de frontieră sînt într-o măsură sporită atrase în procesul de luare a deciziilor în cadrul oferit de INTERREG IIIA şi prin subprogramele autonome ale acestuia destinate zonelor / regiunilor transfrontaliere individuale, prin intermediul principiilor de parteneriat şi subsidiaritate. În general, regiunile de frontieră de tip Obiectiv 1 au următoarele priorităţi: - îmbunătăţirea continuă a infrastructurii de transport şi comunicaţii în şi dintre regiunile de frontieră, ceea ce formează bazele pentru o cooperare transfrontalieră de durată şi pentru noi activităţi economice, - o mai bună exploatare a potenţialului de dezvoltare specific regional (Programe Operaţionale transfrontaliere regionale), - diversificarea activităţilor în zone rurale pentru prevenirea migrării populaţiei, - promovarea reţelelor transfrontaliere, - îmbunătăţirea calitativă a resurselor umane, - rezolvarea problemelor de mediu, în special în zonele rurale, - politicile transfrontaliere de dezvoltare urbană şi rurală, - crearea organizaţiilor transfrontaliere. Pentru regiunile de frontieră Portugalia / Spania infrastructura transfrontalieră şi mijloacele de comunicaţie, care necesită urgent îmbunătăţiri, reprezintă încă o barieră. În ciuda slabei dezvoltări structurale şi amplasării periferice, aceste regiuni reuşesc, din ce în ce mai mult, fructificarea deplină a avantajelor pieţei interne lărgite a UE (comerţul transfrontalier, piaţa transfrontalieră a forţei de muncă, atragerea de noi investiţii). În regiunile de frontieră Irlanda / Irlanda de Nord problemele de securitate au influenţat în mod esenţial şi pe durată lungă dezvoltarea politică şi economică. Situaţia tensionată a împiedicat A 2 Experienţe acumulate 19

29 investitorii să înfiinţeze noi afaceri în zonă. Iniţiativa comunitară PEACE s- a ocupat în afară de aceasta de îmbunătăţirea capacităţii administrative şi politice al autorităţilor publice, deoarece programul INTERREG IIA le-a acordat mai puţină atenţie. Noua situaţie politică a îmbunătăţit considerabil climatul dar este încă prea devreme pentru a se vorbi de efecte practice şi de rezultate. Cultura şi limba comună oferă toate posibilităţile pentru iniţiative comune şi cooperare în diverse proiecte. Funcţiile cooperării transfrontaliere sînt delegate din ce în ce mai mult partenerilor regionali şi locali. Cel mai important obstacol în relaţiile dintre regiunile de frontieră maritime sudice: Corsica/Sardinia, Corsica/Toscana, Puglia/Grecia de Vest şi Andaluzia/Maroc este nivelul relativ scăzut al contactelor transfrontaliere. Interesele comune se găsesc înainte de toate în domeniile protecţiei mediului şi într-o mai bună exploatare a potenţialului maritim (turism). Comparativ s-au dezvoltat, în ultimii ani, strînse relaţii între Wales şi Irlanda. În regiunile de frontieră Franţa de Nord/Sudul Belgiei (Hainault) depăşirea urmărilor restructurării industriilor învechite este o prioritate esenţială. Limba şi cultura comună oferă o bună bază pentru o cooperare transfrontalieră reală. Regiunile de frontieră ale Greciei, Germania de Est, Estul Austriei (Obiectiv 1) cît şi ale Suediei şi Finlandei (Obiectiv 6) sînt tratate în capitolul "Frontiere externe". Zonele puţin populate anterior (Obiectiv 6) au existat numai pentru o scurtă vreme după ce Suedia şi Finlanda s-au alăturat UE şi pînă în momentul în care li s-a acordat statutul de Obiectiv 1 pentru perioada Aceste regiuni au mai puţin de 8 locuitori pe Km 2 (0,4% din populaţia UE). Ele se află în mijlocul şi nordul Scandinaviei şi cuprind ca suprafaţă aproximativ jumătate din suprafaţa ambelor ţări, dar în Finlanda numai 16,6% şi în Suedia numai 5,0% din polulaţia totală. Pentru aceste regiuni de frontieră slab populate din Obiectiv 6 priorităţile sînt cele ce urmează: - înlăturarea treptată a poziţiei periferice faţă de piaţa unică europeană inter alia prin reducerea dezavantajelor de infrastructură încă existente şi depăşirea distanţelor mari, - îmbunătăţirea calităţii procesului de educaţie (inclusiv în universităţi) şi a posibilităţilor de angajare, îndeosebi pentru tineri şi femei, - îmbunătăţirea reţelelor de cooperare care pînă acum erau slab dezvoltate, - construirea şi extinderea dotărilor sociale (în ciuda costurilor relativ ridicate) prin exploatarea zonelor de comerţ transfrontalier. Alte regiuni de frontieră situate la frontierele teritoriale interne Regiunile de frontieră "mai avansate" cuprind un spectru larg, de la zone care nu sînt eligibile pentru asistenţă în cadrul politicilor structurale ale UE, pînă la regiuni clasificate ca fiind de tip Obiectiv 2. Regiunile de tip Obiectiv 2 sînt acelea care au probleme structurale, a căror A 2 Experienţe acumulate 20

30 process de tranziţie economică şi socială trebuie să fie promovat în conformitate cu Articolul nr. 2 al Structural Funds Regulation şi a căror pondere în ceea ce priveşte populaţia sau suprafaţa este suficient de semnificativă. Ele cuprind în special zonele care cunosc restucturări socio-economice ale industriei şi serviciilor, zonele rurale subdezvoltate, cartierele cu probleme din oraşe cît şi zonele dependente de pescuit. Regiunile de frontieră "mai avansate" cuprind toate celelalte frontiere interne şi cea mai mare parte a populaţiei din zonele de frontieră ale UE. Caracteristic este faptul că în cele mai multe din aceste zone de frontieră (Comunitatea Europeană a celor 6 membri), cooperarea transfrontalieră a început mai devreme ca în restul Europei. Autorităţile regionale şi locale au stabilit competenţe pentru implementarea programelor şi proiectelor INTERREG, antrenînd şi cooperarea partenerilor sociali. În cîteva cazuri există deja structuri organizaţionale care funcţionează bine, care abordează procesul de integrare, în baza unor acordurilegale bilaterale sau pe tratate internaţionale. Pentru regiunile de frontieră din interiorul UE priorităţile sînt: - îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între întreprinderile mici şi mijlocii (în zonele în care s-au prăbuşit vechile relaţiile industriale şi, în ciuda pieţei unice UE, nu se prefigurează altele noi), - rezolvarea problemelor structurale ale pieţei muncii (şomajul mascat datorat decadelor de economie monostructurală), - înlăturarea barierelor de infrastructură (pe scară largă prezente în Alpi şi Pirinei şi în toate conexiunile lipsă în toate regiunile de frontieră), - rezolvarea problemelor sociale în legătură cu numărul în creştere al navetiştilor peste frontieră, - rezolvarea problemelor de mediu cauzate de structura economică tradiţională (industrie şi agricultură), - conservarea mediului şi a naturii cît şi a moştenirii culturale. În zonele de frontieră izolate accentele sunt puse în mod diferit. În Pirinei şi Alpi prioritatea cade pe depăşirea barierelor geografice naturale, pe poziţia naţională periferică şi pe funcţia de tranzit în interiorul UE. De aceea, întîietate au măsurile de modernizare a infrastructurii şi a comunicaţiilor, în special investiţiile care respectă problemele ecologice în reţeaua feroviară şi telecomunicaţii. Dezvoltarea turismului şi, cu aceasta, întreţinerea moştenirii culturale pe ambele părţi ale frontierei cât şi crearea de noi locuri de muncă în agricultură (zone muntoase) sînt priorităţi viitoare. În Centrul şi nord-vestul UE (Franţa / Germania; Franţa / Luxemburg / Germania; Belgia / Germania; Belgia / Olanda; Olanda / Germania; Franţa / Belgia / Anglia) regiunile de frontieră au următoarele priorităţi: - îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere dintre întreprinderile mici şi mijlocii; - îmbunătăţirea educaţiei profesionale transfrontaliere şi a potenţialului endogen al forţei de muncă pentru crearea de noi locuri de muncă în scopul înlăturării efectelor A 2 Experienţe acumulate 21

31 monostructurii îndelungate a economiei şi a şomajului ascuns ; - dezvoltarea conceptelor strategice transfrontaliere în marketing agrar, logistică, reciclarea deşeurilor şi turism; - îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere în domeniul mediului prin luarea în considerare a necesităţilor agriculturii, turismului şi dezvoltării regionale; - rezolvarea problemelor cotidiene de frontieră; - consolidarea cooperării în sectorul social (cooperare între spitale, agenţii de prestări servicii, administraţii etc.); - completarea verigilor lipsă în reţeaua de transport din regiunile de frontieră (legăturile lipsă dintre principalele căi de transport naţionale şi europene). În partea de nord a UE (Suedia / Danemarca / nordul Germaniei şi nordul Olandei / Germania) priorităţile sînt: - cooperarea transfrontalieră în domeniile economie şi tehnologie, - dezvoltarea comună a regiunilor rurale şi de la gura unor fluvii, respectînd problemele de mediu, - dezvoltarea de măsuri specifice cu privire la piaţa muncii, - eliminarea punctuală a unor lipsuri încă existente în reţelele de transport (de exemplu, în ceea ce priveşte extinderea principalelor artere europene de transport). Regiuni de la frontierele externe Regiunile de frontieră situate la graniţele externe ale UE prezintă o însemnată diversitate în ce priveşte problematica dezvoltării şi alte caracteristici, inclusiv stadiul dezvoltării politice. Ele pot aparţine celor mai dezvoltate regiuni din Europa Centrală (frontierele UE cu Elveţia) şi din periferia nordică a Europei (frontierele externe cu Norvegia) dar şi regiunilor mai puţin dezvoltate din estul Europei, care se învecinează cu Europa Centrală şi de Est. Aderarea Austriei, Finlandei şi Suediei a adus cu sine numeroase schimbări cantitative şi calitative în regiunile de frontieră situate la frontierele externe ale UE, care are în prezent frontiere terestre cu Norvegia, Federaţia Rusă, Republica Slovacă, Ungaria şi Slovenia. Cooperarea transfrontalieră la frontierele externe ale UE nu este doar diferită de tipurile întîlnite pînă acum, ci şi foarte diversă şi complexă. În plus, aceste regiuni de frontieră se confruntă deseori cu schimbări rapide în regiunile de frontieră vecine. Se pot deosebi următoarele categorii de regiuni de frontieră situate la frontierele externe actuale ale UE: - regiunile de frontieră cu ţările EFTA (Norvegia şi Elveţia), - regiunile de frontieră din vecinătatea statelor candidate la UE (de exemplu, Estonia, Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Slovenia, Bulgaria), - regiunile de frontieră în vecinătatea altor state mai puţin dezvoltate (de exemplu, Albania, Federaţia Rusă, Maroc). Frontierelor externe ale Greciei, estul Germaniei şi estul Austriei sînt regiuni de tip Obiectiv 1, în vreme ce majoritatea zonelor din Suedia/Finlanda fuseseră pînă acum regiuni de tip Obiectiv 6, devenind în perioada regiuni de tip Obiectiv 1. A 2 Experienţe acumulate 22

32 Regiunile de frontieră cu statele EFTA se găsesc atât la frontierele Elveţiei cu Franţa, Italia, Austria şi Germania cât şi ale Norvegiei cu partea de nord a Danemarcei/Suedia. Cooperarea transfrontalieră se caracterizează aici prin următoarele caracteristici: - distanţe mari şi poziţie periferică în Scandinavia, - dezvoltarea economică este superioară sau relativ egală cu media Uniunii Europene, - regiunile de frontieră sînt importante datorită zonelor de tranzit internaţional (Danemarca, Suedia, Finlanda, Elveţia), - există structuri, instituţii şi programe pentru cooperarea transfrontalieră. Există atît proceduri instituţionalizate cît şi acorduri bilaterale. S-au stabilit grupuri de lucru statale şi regionale, cum ar fi: Nordkalotten Mittnorden, ARGE-ALP (Asociaţia Alpilor Centrali), Alpen-Adria (Asociaţia Alpilor Estici), COTRAO (Grupul de Lucru al Alpilor Vestici), Consiliul Lacului Constance. Paralel cu acestea au luat naştere în ultimii ani forme de cooperare transfrontalieră la nivel regional şi local (euroregiuni şi alte structuri transfrontaliere atît în Scandinavia cît şi între Elveţia şi Austria, Germania, Franţa şi Italia). Regiunile de frontieră cu statele EFTA au următoarele priorităţi: - infrastructură construită cu respectarea principiilor ecologice (prioritate pentru căile ferate, comutare între căile de transport), cooperare în domeniul turismului, cooperare între întreprinderi mici şi mijlocii, promovarea relaţiilor culturale şi protecţia moştenirii culturale, - măsuri comune în scopul protecţiei regiunilor de frontieră muntoasă în scopul împiedicării migrării populaţiei, - stimularea dezvoltării economice şi a resurselor umane. Cooperarea transfrontalieră la frontierele externe ale UE cu statele Europei Centrale şi de Est, cât şi cu cele din spaţiul mediteranean se caracterizează prin: - existenţa determinării ferme de sporire a cooperării transfrontaliere prin contacte informale şi între organizaţii, la care statele naţionale au sau păstrează în continuare un rol predominant, - cooperarea transfrontalieră, care din motive politice lipsea în trecut, face astăzi progrese, în special la nivel regional şi local, - la frontierele externe ale UE cu Statele Baltice, Polonia, Republica Cehă, Republica Slovacă, Ungaria, Bulgaria şi Slovenia s-au dezvoltat în scurt timp euroregiuni şi alte forme de cooperare transfrontalieră, al căror număr s-a intensificat considerabil (chiar şi la frontierele României, care în prezent nu are graniţă directă cu UE), - conflictele dintre statele vecine sau situaţia politică se constituie încă în impedimente în calea cooperării transfrontaliere (zonele de frontieră UE din vecinătatea Albaniei, FYROM sau Rusia), - datorită diferitelor caracteristici geografice, economice şi industriale toate zonele de frontieră situate la frontierele externe au de înlăturat diferenţe economice considerabile (disparităţi şi necoeziuni în: industrie şi comerţ, monedă şi salariu, infrastructură şi tranzit peste frontieră, probleme de mediu), A 2 Experienţe acumulate 23

33 - migraţiile (politice şi economice) au influenţat climatul politic şi psihologic în aceste regiuni de frontieră, - democraţiile încă tinere şi structurile administrative trebuie să fie îmbunătăţite în continuare. La frontierele externe cu Europa Centrală şi de Est concentrarea cade pe: - construirea tinerelor democraţii şi a structurilor administrative, - îmbunătăţirea infrastructurii şi deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, - îmbunătăţirea reţelelor de transport şi comunicaţii, - dezvoltarea economică, - eliminarea disparităţilor economice din ambele părţi ale frontierei, - îmbunătăţirea protecţiei mediului în toate domeniile, - cooperare mai intensă la programele viitoare INTERREG şi la managementul acestora, - o mai bună combinare a resurselor UE cu cele ale PHARE-CBC şi ale TACIS-CBC. La frontierele externe ale Greciei (vezi regiunile de tip Obiectiv 1) accentul cade pe următoarele: - dezvoltarea potenţialului endogen specific regional şi local, - dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere îndeosebi înfiinţarea rapidă de noi puncte de trecere a frontierei, - proiecte cu caracter transfrontalier, - tratarea temelor specifice transfrontaliere legate de domeniul ecologic, - o mai amplă participare regională şi locală în cadrul procedurilor INTERREG/Phare CBC. Specific pentru cooperarea transfrontalieră la frontierele Finlandei/Norvegiei cu Rusia este: - eliminarea disparităţilor majore în ce priveşte standardul de viaţă şi structurile politice, administrative, - rezolvarea problemelor de drept şi proprietate ca premisă pentru o cooperare viitoare pe termen, - dezvoltarea treptată a legăturilor economice, care pînă acum au lipsit aproape complet, - depăşirea barierelor psihologice prin schimburi informaţionale permanente ca premise ale înţelegerii şi încrederii. Structuri transfrontaliere în Europa Centrală şi de Est, în anul 2000 În Europa Centrală şi de Est există, în anul 2000, numeroase structuri transfrontaliere care prezintă, în ceea ce priveşte scopul, competenţele şi capacităţile, o mare diversitate. Acestea se diferenţiază după: poziţia lor geografică la frontierele UE (frontiere externe UE), cooperarea dintre zonele de frontieră ale statelor în curs de aderare şi cooperarea zonelor de frontieră la frontierele externe viitoare ale UE cu Rusia, Bielorusia, Ucraina şi Moldova. Ca şi în Europa de Nord, Vest şi Sud, trebuie să se facă diferenţă cu privire la structurile transfrontaliere între: - euroregiuni şi structuri similare şi - diferitele tipuri de grupuri de lucru. În prezent există un total de 50 de regiuni transfrontaliere constituite în euroregiuni sau în structuri similare dintre care, la frontierele externe ale UE sînt 26, la frontierele dintre ţările în curs de aderare 16 şi la frontierele externe viitoare ale UE 8. A 2 Experienţe acumulate 24

34 Majoritatea euroregiunilor sau a instituţiilor similare din Europa Centrală şi de Est au fost întemeiate la frontierele externe ale UE cu Estonia (EST/FIN), Polonia (D/PL), Republica Cehă (D/CZ, A/CZ), Republica Slovacă (SK/A), Ungaria (HU/A), Slovenia (SLO/IT) şi Bulgaria (BG/GR). Aceste euroregiuni sînt, în acelaşi timp, cele mai avansate structuri transfrontaliere din ţările Europei Centrale şi de Est. Multe euroregiuni situate de-a lungul frontierelor externe UE au prosperat îndeosebi datorită sprijinului oferit de programele UE, mai ales INTERREG şi Phare-CBC. De exemplu, euroregiunea North Karelia (FIN/RF), Pomerania (D/PL/S), Pro Europa Viadrina (D/PL), Bober-Neisse (D/PL), Neisse (CZ/D/PL), Elbe-Labe (CZ/D), Erzgebirge (CZ/D), Egrensis (D/CZ), Bayerischer Wald/Böhmerwald (A/CZ/D) şi Zahorie-Weinviertel (CZ/A/SK). Cea mai veche dintre aceste euroregiuni, Neisse, a fost înfiinţată în 1991 în Zittau (D) între Polonia, Republica Cehă şi Germania. La frontierele dintre candidatele la aderare din Europa Centrală şi de Est, dar şi la frontierele externe cu Rusia, Bielorusia, Ucraina şi Moldova s-au format din 1990 pînă în 1999 mai multe euroregiuni sau grupuri de lucru transfrontaliere. De la nord spre sud acestea sînt: Region Alükse- Peskow (LV/EST/RUS), Euroregion Saule (S/LT/LV/BLR), Euroregion Niemen, Euroregion Bug (PK/UKR), multe euroregiuni la frontierele cehe/slovace/poloneze, Euroregion Carpathian (HU/PL/SK/UKR/RO), Euroregion Váh-Dunaj-Ipel (SK/HU), Euroregio Danube-Drava-Sava (CRO/HU), Euroregion DMTC/DKMT (RO/HU/YU), Únia-Slaná (SK/HU), Euro-Regió Ház Kht (HU/RO), Euroregio Upper Prut (RO/MOL) şi Euroregion Danube South (BG/RO). Alte regiuni de frontieră şi transfrontaliere au fost înfiinţate în ultimii ani, dar nu toate au deja structurile permanente necesare în ceea ce priveşte forma lor legislativă, de organizare şi finanţare. Cu toate acestea, experienţa trecută a euroregiunilor şi grupurilor de lucru din vest a constituit - şi acest lucru e foarte important de remarcat o sursă de inspiraţie pentru formarea structurilor şi pentru procesul de programare a cooperării transfrontaliere. Ar fi de dorit ca regiunile de frontieră sau transfrontaliere din Europa Centrală şi de Est să fie sprijinite mai ales în: - consolidarea structurilor şi secretariatelor transfrontaliere, - dezvoltarea şi implementarea de programe în perioada şi management-ul lor financiar, cât şi - în dezvoltarea specific-sectorială cu sprijinul seminariilor regionale, consultanţei şi furnizării de informaţii. Frontiere maritime Regiunile maritime de frontieră se află atît la frontierele interne cît şi la cele externe ale UE. Acestea cuprind trepte diferite de dezvoltare - de la zone de tip Obiectiv 1 pînă la cele fără statut Obiectiv în cadrul Fondurilor Structurale Europene. Doar anumite zone maritime de frontieră sînt eligibile pentru asistenţă INTERREG (4 programe maritime prin INTERREG I şi 17 programe maritime de-a lungul frontierelor interne şi externe ale UE prin INTERREG IIA). Ţările nordice au o lungă tradiţie în domeniul cooperării la frontierele maritime. A 2 Experienţe acumulate 25

35 Elementele cheie care favorizează o cooperare transfrontalieră intensivă la frontierele maritime sînt: - distanţă scurtă între malurile regiunilor de frontieră cît şi bune legături de transport (porturi, bacuri), care înlesnesc funcţiile gateway ( portal ) pentru circulaţia liberă a mărfurilor şi persoanelor, cît şi pentru transportul internaţional. - în unele cazuri, în care regiunile de frontieră se află foarte aproape una de cealaltă, s-a îmbunătăţit accesul prin crearea de legături fixe între malurile afectate (de exemplu, prin tunelul de sub Canalul Mînecii, între Regatul Unit şi Franţa, podul peste Øresund între Danemarca şi Suedia) ceea ce transformă frontiera maritimă într-o "frontieră teritorială". - relaţii istorice puternice şi asemănări culturale (de exemplu, între Danemarca/Suedia/Finlanda, între Estonia/Finlanda sau între Irlanda/Wales). Priorităţile pentru regiunile de frontieră maritime cuprind următoarele aspecte principale: - îmbunătăţirea generală a reţelelor de transport, în special în regiunile de tip Obiectiv 1 (de exemplu, GR/I) pentru depăşirea dificultăţilor de acces. Aceasta se referă la tipurile de transport (bacuri, tren etc.), durata călătoriei de la o regiune de frontieră la alte regiuni, costurile, distanţa (apropierea dintre regiunile de pe ambele părţi ale frontierei) şi la punctele de vedere specifice; - funcţia de gateway, ca stimul principal şi legătură de tranzit cu pieţele internaţionale (de exemplu, Finlanda/Suedia); - lacunele din infrastructura de transport şi din reţeaua de transport şi comunicaţii care uneşte ambele regiuni de frontieră (puncte de trecere); - monitorizarea mediului, protecţia şi managementul mediului, dezvoltarea comună şi managementul comun al resurselor naturale; - consolidarea regiunii transfrontaliere ca unitate economică. Aceasta se referă în special la regiunile de frontieră maritime aflate foarte aproape una de cealaltă cu legături istorice şi culturale puternice prin acţiuni comune în domeniul dezvoltării economice, turismului, cooperării între firme, cercetării şi educaţiei, (de exemplu, Åland- Islands); - provocarea principală pentru regiunile care se află la distanţă mare unele de altele constă în dezvoltarea de contacte şi reţele între diferite autorităţi şi organizaţii în cadrul cooperării interregionale. În cazul programelor pentru frontierele maritime interne există importante diferenţe grupate în principal după criterii geografice (vezi Tabelul 1). Toate cele 5 programe ale grupei nordice (Fyn-Kern, Storstrom- Ostholstein, Øresund, Åland şi Kvarken-MittSkandia - S/F) au structuri permanente regionale / locale transfrontaliere care au fost responsabile practic de toate aspectele tehnice ale dezvoltării şi ale managementului programelor INTERREG IIA. Cu excepţia Øresund-ului toate aceste programe au un cont bancar comun în ceea ce priveşte contribuţiile UE. Aceasta se află în contradicţie cu cele trei programe sud-europene (Grecia-Italia, Corsica-Sardinia, Corsica-Toscana) care sînt complet sub dezvoltate în ce priveşte A 2 Experienţe acumulate 26

36 trăsăturile instituţionale transfrontaliere, dar există un prim indiciu al unei iniţiative importante bottom-up pentru crearea de structuri permanente la nivel regional / local. Cele trei programe vest-europene (Irlanda-Wales, Rives-Manche şi Kent-NPC) constituie o formă intermediară, în care s-au creat cadre specifice de management de programe potrivit scopurilor pe care şi le propune INTERREG. Aceste aranjamente nu implică structuri comune, dar sînt desfăşurate în schimb acţiuni coordonate ale unor autorităţi de conducere competente centrale şi regionale / locale şi ale unor parteneri sociali de pe ambele părţi ale frontierei, prin intermediul comitetelor comune şi grupurilor de lucru, toate acestea avînd un important atribut transfrontalier. În cadrul programului INTERREG IIA nu sînt folosite structurile şi procedurile transfrontaliere din programele maritime externe în ceea ce priveşte dezvoltarea de programe şi a managementului de program. Singura excepţie se întîlneşte în componenta suedeză / norvegienă a programului Kvarken- MittSkandia (SF/S/N), unde Consiliul Kvarken poartă responsabilitatea pentru managementul programului. Fireşte, este vorba de un program mixt, care cuprinde atît frontierele interne şi externe ale UE cît şi frontierele terestre şi maritime. Anumite frontiere au deja structuri transfrontaliere sau noi iniţiative, care vor fi probabil în viitor capabile să participe la managementul programelor INTERREG. Un exemplu este Südost-Skane (S) care se presupune că va participa la programul pentru Pomerania (D/PL). Cu toate acestea nu există nici o iniţiativă pentru programele maritime externe ale grupei sudice în vederea creării de structuri transfrontaliere locale / regionale. În general există structuri transfrontaliere şi proceduri cu înalt nivel de dezvoltare şi pe deplin funcţionale în cadrul programelor din grupa nordică, dar în grupa sudică acestea lipsesc. Grupa vestică de programe a atins o poziţie de mijloc - toate cele trei programe au atins un nivel însemnat de management comun, fără crearea de structuri transfrontaliere specifice. A 2 Experienţe acumulate 27

37 Tabelul 1: Programe Maritime INTERREG IIA Grup Frontiere Frontiere geografic interne UE externe UE Nordic 9-Fyn-K.E.R.N. DK/D 12-Bornholm DK/ţările baltice 10-Storstrom-Ostholstein DK/D 56-Finlanda/Estonia FIN/EST 11-Øresund DK/S 50- Insule (Arhipelag) FIN/S 51-Kvarken-MittSkandia FIN/S/N Vestic 35-Nord-Pas-de-Calais/Kent "Transmanche" F/GB 36-Rives-Manche F/GB 40-Irlanda-Wales Irl/GB Sudic 27-Grecia-Italia GR/I 31-Spania-Maroc E/MRC 33-Corsica-Sardinia F/I 44-Italia-Albania I/A 34-Corsica-Toscana F/I 45 Gibraltar GB/MRC A 2 Experienţe acumulate 28

38 A 3 INSTRUMENTE LEGISLATIVE CARE FACILITEAZÃ COOPERAREA TRANSFRONTALIERÃ

39 CAPITOLUL A3: INSTRUMENTE LEGISLATIVE CARE FACILITEAZĂ COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ DESCRIERE: Acest capitol oferă o imagine de ansamblu a posibilităţilor de aplicare a instrumentelor legislative potrivite care pot împiedica sau înlesni cooperarea transfrontalieră, în general sau în context cu programe transfrontaliere sau proiecte specifice. Acest capitol cuprinde acorduri multilaterale şi bi-/trilaterale interstatale cât şi acorduri regionale şi locale de diferite tipuri (de exemplu, convenţii, protocoale, contracte). PUNCTE DE REFERINŢĂ: The Nordic Agreement (Acordul Nordic) (1977) de cooperare transfrontalieră între comune a fost unul dintre primele acorduri interstatale. Acordurile multilaterale interstatale, cum ar fi Convenţia Cadru de la Madrid a Consiliului Europei cu protocoalele ei suplimentare, care s-au dovedit a fi fost condiţionate de marile diferenţe existente între structurile regionale şi locale de administraţie şi sistemele legislative din statele vecine. Acordurile încheiate la nivel regional şi local, cum ar fi protocoalele de lucru, au condus la înfiinţarea a numeroase "grupuri de lucru" transfrontaliere la frontierele interne şi externe ale UE cât şi în Europa Centrală şi de Est. Obstacolele şi restricţiile de natură juridică de la mare parte din frontierele UE împiedică încă participarea autorităţilor regionale şi locale la managementul de programe transfrontaliere. Acordurile bilaterale, cum ar fi acordurile Benelux, germano-olandez sau de la Karlsruhe au înlesnit activitatea structurilor transfrontaliere şi implementarea programelor transfrontaliere avînd drept bază dreptul public. Cooperarea specifică pentru un proiect a fost facilitată, în cîteva cazuri, prin instrumente legislative europene sau naţionale (ex.: EEIG, Mixed Economy Company). A 3 Instrumente legislative care facilitează cooperarea transfrontalieră 30

40 REFERINŢE :! Capitolul B 2 : Srtucturi de cooperare la nivel strategic (program)! Capitolul B.3:Structuri de cooperare la nivel de proiect.! Nordic Council: Agreement on Cross-Border Cooperation between Denmark, Finland, Norway and Sweden, (1977).! Council of Europe (1989): European Outline Convention on Transfrontier Cooperation between Territorial Communities or Authorities, Madrid 21.V.1980, European Treaty Series No. 106, Strasbourg: Conseil de l Europe, Division des Publications et des Documents.! CONVENTION BENELUX: Concernant la Cooperation Transfrontalière entre Collectivités ou Autorités Territoriales De Benelux-Overeenkomst Inzake Grensoverschrijdende Samenwerking.! Council of Europe (Edt.): Declaration on the legal aspects of transfrontier co-operation, Strasbourg 1988.! Kommission der Europäischen Gemeinschaften (Hrsg.): Die Europäische wirtschaftliche Interessenvereinigung (EWIV) Ein neues Instrument für die wirtschaftliche Zusammenarbeit in der Gemeinschaft, Bruxelles 1989.! DEUTSCH-NIEDERLÄNDISCHES Abkommen zwischen dem Land Nordrhein-Westfalen, dem Land Niedersachsen, der Bundesrepublik Deutschland und dem Königreich der Niederlande über grenzübergreifende Zusammenarbeit zwischen Gebietskörperschaften und anderen öffentlichen Stellen vom Verdrag tussen het Koninkrijk der Nederlanden, de Bondsrepubliek Duitsland, het Land Niedersachsen en het Land Nordrhein-Westfalen betreffende grensoverschrijdende samenwerking tussen regionale overheidslichamen en andere openbare lichamen van 23 mei 1991.! Vereinbarung über das NL-NRW/Nds-EU-Programm Interreg II.! Ministerie van Binnenlandse Zaken (Hrsg.): Nederlands-Duitse Overeendkomst grensoverschrijdende samenwerking, Den Haag december 1993.! Bauer, J.: Verträge der Länder der Bundesrepublik Deutschland mit ausländischen Staaten über Fragen der kommunalen Zusammenarbeit, NWVBl.2/94, S ! Grotefels, S.: Die Novellierung des Art. 24 GG, DVBI. 15. Juli 1994, S ! Rahmenabkommen zwischen der Republik Österreich und der Italienischen Republik über die grenzüberschreitende Zusammenarbeit von Gebietskörperschaften, Wien am 27. Jan. 1993, kundgemacht in BGBl. Nr. 421 am 30. Juni 1995, S. 241 f..! Council of Europe (Edt.): Additional Protocol to the European Outline Convention on transborder Cooperation between territorial Communities or Authorities Explanatory report, Strasbourg 1995.! Accord de Karlsruhe, in: La Revue de Coopération Transfrontalière, no. 1, Mars 1996.! Abkommen zwischen dem Land Nordrhein-Westfalen, dem Land Rheinland-Pfalz, der Wallonischen Region und der Deutschsprachigen Gemeinschaft Belgiens über grenzüberschreitende Zusammenarbeit zwischen Gebietskörperschaften und anderen öffentlichen Stellen, Mainz am 08. März 1996.! Auswärtiges Amt der Bundesrepublik Deutschland (Hrsg.): Das Karlsruher Übereinkommen Wegweiser grenzüberschreitende Zusammenarbeit, Bonn 1997.! Halmes, G.: Regionale Integration in Europa, La Revue de la Coopération Transfrontalière, n 7- Sept./Oct. 1997, S ! Staatsministerium Baden-Württemberg (Hrsg.): Das Karlsruher Übereinkommen in der Praxis Bestandsaufnahme und Ausblick, Begleitheft und Dokumentation eines Workshops am 15. Juli 1998 in Freiburg i. Br., Stuttgart 1998.! Brunn, G/ Schmitt-Egner, P.: Grenzüberschreitende Zusammenarbeit in Europa, Baden-Baden 1998.! benelux (Edt.): Grensoverschrijdende samenwerking, Studiedag Törnhout 30. Oktober 1196, Gent 1999.! Martinos H./Gabbe J.: Aspecte instituţionale ale cooperării transfrontaliere, AEBR, martie Pentru informaţii suplimentare asupra documentelor mai sus menţionate, contactaţi Secretariatul AEBR/LACE, Tel : , Fax : A 3 Instrumente legislative care facilitează cooperarea transfrontalieră 31

41 Instrumente legislative adecvate disponibile pentru cooperarea transfrontalieră În anii trecuţi, cooperarea transfrontalieră între autorităţi şi organisme publice, la nivel local şi regional s-a dezvoltat foarte repede, nu numai în statele membre ale Uniunii Europene, ci şi în Europa Centrală şi de Est. Au fost încheiate variate tipuri de acorduri, inclusiv protocoale şi tratate, în vederea înlesnirii activităţii transfrontaliere sau avînd drept scop formarea structurilor transfrontaliere. Participarea directă a regiunilor transfrontaliere (autorităţi regionale şi locale) îndeosebi la managementul programelor transfrontaliere este încă împiedicată de o serie de obstacole sau restricţii de natură legislativă. Aceste obstacole sînt legate de o serie de factori: Deoarece nu există nici un instrument unic de drept public destinat în speţă cooperării transfrontaliere şi aplicabil în întreaga Europă, activităţile şi implementarea programelor specifice continuă să fie guvernate de acorduri bilaterale între state, care depind mai ales de voinţa politică a partenerilor implicaţi. Cîteva sisteme legislative naţionale permit autorităţilor regionale/locale să participe direct la iniţiative de cooperare transfrontalieră şi, în consecinţă, la managementul programelor. De aceea participarea organismelor regionale la acorduri internaţionale este foarte diferită în Europa, ceea ce afectează gradul actual de centralizare/descentralizare al managementului transfrontaliere. programelor cooperarea transfrontalieră bazată pe dreptul privat poate lansa programe care sunt dezvoltate şi realizate de autorităţi zonale publice, deoarece există un control al banilor publici. Formele publice-legislative ale cooperării rezistă mai departe şi garantează tot mai mult o activitate democratică. Diferitele tipuri de acorduri, inclusiv convenţii şi tratate, continuă să fie necesare pentru a facilita cooperarea transfrontalieră şi pentru a asigura existenţa unor structuri transfrontaliere sustenabile şi derularea unor programe comune. Şi în domeniul cooperării economice există instrumente specifice de drept european (ex: European Economic Interest Grouping) sau naţional (Public Interest Grouping, Mixed Economy Company) care simplifică cooperarea la nivel de proiect. Acorduri multilaterale Aceste acorduri sînt unele dintre cele mai importante şi de lungă durată instrumente existente, care au drept scop crearea cadrului de lucru pentru cooperarea transfrontalieră. Mai întîi, există acordurile interstatale încheiate în contextul integrării regionale (ex: acordul din 1977 de cooperare transfrontalieră între statele nordice). În al doilea rînd, există acordurile convenite sub auspiciile unor organizaţii internaţionale, cum ar fi Consiliul Europei (Convenţia Cadru de la Madrid cu privire la cooperarea transfrontalieră a autorităţilor regionale şi locale, care a fost semnată pînă la sfîrşitul anului 1999 de 33 de state. Un Protocol Adiţional A 3 Instrumente legislative care facilitează cooperarea transfrontalieră 32

42 a fost ratificat pînă la sfîrşitul anului 1999 de 14 state). Aceste instrumente fixează un număr determinat de condiţii cadru pentru acorduri bilaterale sau contracte între autorităţi locale/regionale. Acestea au efecte oarecum limitate, specifice pentru fiecare caz (cum ar fi, Convenţia Cadru de la Madrid) deoarece ele nu se constituie într-un tratat de cooperare transfrontalieră, ci creează doar condiţiile cadru care trebuie să fie transpuse în legislaţia naţională (ex.: Acordul de la Anholt din 1991 sau Acordul de la Karlsruhe din 1996). Mai mult, există mari diferenţe în ceea ce priveşte structurile administrative locale sau regionale şi sistemele juridice ale statelor semnatare. În multe cazuri această situaţie face imposibil ca: Să fie încheiate acorduri directe între nivelele regionale implicate în scopul formării de instrumente durabile pentru cooperare sub jurisdicţia dreptului public sau privat, sau să atribuie competenţe exclusive autorităţilor naţionale în chestiuni de drept public în contextul cooperării transfrontaliere. Acorduri bilaterale şi trilaterale În cadrul acordurilor şi protocoalelor există posibilitatea cooperării transfrontaliere exclusiv între autorităţile naţionale. Acest tip de cooperare este îndeplinit în cadrul comisiilor interstatale care au diverse planuri de activitate, operînd în diferite spaţii geografice şi care privesc, de regulă, promovarea cooperării în domeniul amenajării teritoriului (Capitolul C1) sau în alte domenii precis definite ale cooperării. Acordurile interstatale cu privire la dezvoltarea şi promovarea cooperării transfrontaliere au fost încheiate din anii 60. Există forme diferite de acorduri, precum simple acorduri de bună vecinătate la frontiere, acorduri asupra amenajării teritoriului, acorduri asupra strategiilor de dezvoltare transfrontalieră regională sau acorduri interstatale în ceea ce priveşte implementarea Convenţiei Cadru de la Madrid, care permit cooperarea transfrontalieră generală între autorităţile administraţiei regionale şi locale în baza dreptului public. Exemple de acorduri de bună vecinătate la frontiere, care promovează înţelegerea reciprocă, cooperarea, prietenia şi buna vecinătate sînt acelea încheiate între: Ungaria şi Ucraina în 1991, Ungaria şi Slovenia în 1992, Ungaria şi Republica Slovacă în 1995, Ungaria şi România în Polonia a încheiat contracte de cooperare transfrontalieră cu toţi vecinii ei (D /C Z / SK / UKR / BLR / LT / RUS) între anii 1990 şi Încă din 1973 Franţa şi Elveţia au încheiat acorduri speciale pentru înfiinţarea de comisii de vecinătate, comisii speciale care au fost însărcinate cu reglementarea problemelor de vecinătate în cantonul Geneva şi în departamentele Ain şi Haute-Savoie. Alte acorduri acoperă domenii specifice, ex. Acorduri asupra prevenirii şi ajutorului mutual în caz de catastrofe şi accidente grave (Austria-Republica Slovacă 1999), aprovizionare cu apă (Slovenia- Croaţia 1996), ocuparea forţei de muncă în zona de frontieră (Austria- Ungaria 1997), sănătate publică (Norvegia-Suedia 1993), turism A 3 Instrumente legislative care facilitează cooperarea transfrontalieră 33

43 (Austria-Ungaria 1980), sau în domeniul exploatării energiei nucleare (Finlanda-Suedia 1987). Un domeniu special al acordurilor intrestatale îl constituie comisiile interguvernamentale pentru planificare regională, care au fost recomandate de către Conferinţa Miniştrilor Amenajării Teritoriului. Din anii 60 aceste comisii au fost înfiinţate mai ales în statele occidentale, ex.: BENELUX în 1996, Belgia-Germania în 1971, Elveţia-Germania în 1973, Austria-Germania în 1974, Olanda-Germania în Dat fiind faptul că aceste comisii pot oferi doar recomandări, puterea lor de a exercita influenţă este relativ limitată. Posibilităţile lor de acţiune au fost de asemenea limitate ca urmare a programelor speciale UE INTERREG IIC ( ) şi INTERREG IIB ( ) (Capitolul C1). Acordurile vest-europene care au condus la înfiinţarea comisiilor guvernamentale pentru îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere s-au ocupat de o gamă mai cuprinzătoare de sarcini şi au fost, de asemenea, mai eficiente. Exemple din acest context: Franţa-Elveţia (Geneva) în 1973, Franţa-Germania-Elveţia în 1975, Franţa-Germania-Luxemburg în 1980, Franţa-Italia în 1981, Franţa-Spania în În anii 80 şi 90, comisiile guvernamentale avînd sarcini legate de planificarea regională au fost, de asemenea, înfiinţate în statele Europei Centrale şi de Est, prin intermediul încheierii acordurilor interstatale, cum ar fi: Austria-Ungaria în 1985, Germania-Polonia în 1992, Republica Slovacă-Polonia în 1994, Republica Slovacă-Ungaria în 1995, Republica Cehă-Polonia în De asemenea, aceste acorduri permit autorităţilor regionale să participe la cooperarea dintre autorităţile naţionale. Această soluţie este uzitată mai ales în statele federale, caz în care acordurile de cooperare la diferite nivele ale autorităţilor publice oferă posibilitatea desfăşurării cooperării şi, îndeosebi, a managementului de programe transfrontaliere. În cele mai multe cazuri autorităţile regionale şi locale sînt autorizate să încheie ele însele acorduri internaţionale în domeniul afacerilor ce ţin de propria competenţă, atîta timp cît acestea sînt în acord cu respectiva legislaţie naţională. Datorită competenţelor lor exclusive, în probleme de relaţii internaţionale, autorităţile locale şi regionale acţionează sub controlul celor naţionale care îşi rezervă dreptul în a le aproba sau a le respinge. În plus, statele se pot asocia pentru a încheia acorduri în scopul creării unor baze generale de cooperare transfrontalieră regională şi locală. Convenţia transfrontalieră BENELUX, din 1989/1997, Tratatul transfrontalier germano-olandez din 1991 şi Acordul de la Karlsruhe din 1996 sînt trei exemple de acorduri interstatale încheiate pe baza Convenţiei Cadru de la Madrid şi care conferă autorităţilor locale şi regionale şi anumitor organizaţii publice să se angajeze în cooperarea transfrontalieră în baza dreptului public. Tratate similare au fost încheiate între: - Austria-Italia în 1993, - Finlanda-Rusia în 1995, - Franţa-Italia în 1995, A 3 Instrumente legislative care facilitează cooperarea transfrontalieră 34

44 - Franţa-Spania în 1997, - Lituania-Belorusia în Adiţional, în anii din urmă, au fost încheiate acorduri între regiuni europene fără participarea guvernelor lor naţionale. Un exemplu de acest gen este acordul încheiat în 1996 între landurile North Rhine- Westphalia (D), Rhineland-Palatinate (D), Comunitatea de limbă germană (B) şi regiunea Wallonia (B). Acest acord este în multe privinţe comparabil cu cel de la Anholt din 1991 (D/NL). Aceste tipuri de convenţii / tratate de stat pot conţine, de asemenea, reglementări specifice cu privire la managementul programelor de cooperare. Acestea au devenit în scurt timp cele mai utilizate instrumente de cooperare transfrontalieră sub toate aspectele şi la toate nivelele unui "program transfrontalier", mai ales la planificare, implementare, monitorizare, finanţare, control. Acordul germano-olandez de cooperare transfrontalieră (Acordul de la Anholt din 1991) a permis semnarea unui accord adiţional de completare pentru managementul şi implementarea descentralizată a programelor transfrontaliere INTERREG între Germania şi Olanda. Acorduri încheiate la nivel regional şi local Important de amintit, referitor la aceste acorduri, este semnarea a numeroase protocoale de lucru, ceea ce a atras după sine formarea de Grupuri de Lucru la frontierele interne şi externe ale UE (Communauté de Travail des Alpes Occidentales - COTRAO; ARGE AIIP; ARGE Alpen Adria; Communauté de Travail des Pyrénées - CTP; Communauté de Travail du Jura - CTJ; şi Communauté de Trabalho do Notre Portugal - Galicia). A 3 Instrumente legislative care facilitează cooperarea transfrontalieră 35

45 A 4 PROGRAME ŞI INIŢIATIVE LA NIVEL UE

46 CAPITOL A 4: PROGRAME ŞI INIŢIATIVE LA NIVEL UE DESCRIERE: Acest capitol prezintă principalele Iniţiative şi Programe ale Uniunii Europene care sprijină Cooperarea transfrontalieră în regiunile de frontieră ale UE, ţărilor central şi est europene şi mediteraneene care nu au calitatea de membru. PUNCTE DE REFERINŢĂ: INTERREG este cea mai amplă dintre Iniţiativele Comunitare a Fondurilor Structurale ale UE. În perioada este cunoscută drept INTERREG III şi asistă trei tipuri de cooperare dincolo de graniţă: - Strand A: cooperare transfrontalieră - Strand B: cooperare transnaţională - Strand C: cooperare interregională. Cooperarea transfrontalieră (Strand A al INTERREG) este tipul de cooperare cel mai vechi şi îi este alocată cea mai mare parte din fondurile INTERREG III. Reprezintă o continuare a INTERREG I ( ) şi INTERREG IIA ( ). Iniţiativa Phare CBC (Cooperare transfrontalieră) a fost lansată în 1994 de către UE, pentru a sprijini Cooperarea transfrontalieră în regiunile ţărilor Europei Centrale care se învecinează cu UE. Din decembrie 1998 asistă şi regiunile frontaliere dintre ţările central europene în curs de aderare. Phare CBC corespunde Srand A al INTERREG Sprijinul UE se exercită, sub INTERREG (Strand A) şi Phare CBC, prin programele de cooperare transfrontalieră, bazate pe strategii comune şi structuri transfrontaliere de management. Aceste două instrumente sînt conduse de către proceduri şi reglementări diferite ale UE şi nu sînt pe deplin coordonate. Asistenţa UE este disponibilă pentru proiecte de cooperare transfrontalieră, în anumite cazuri: - Tacis CBC (regiunile vestice de frontieră ale Rusiei, Belarusiei, Ucrainei, Moldovei); - MEDA (anumite regiuni de frontieră ale ţărilor mediteraneene nemembre); - CARDS (instrument nou dec.2000 cooperarea transfrontalieră în ţările din vestul Balcanilor; - Proiectele LACE ale AEBR (asistenţă tehnică şi interrelaţionare a regiunilor de graniţă). REFERINŢE Liniile directoare ale Comisiei Europene privitor la INTERREG III: OJ 2000/C 143/08 (28 aprilie 2000) Reglementarea Comisiei Europene privitor la PHARE CBC: 2760/98 (decembrie 1998) Reglementarea Consiliului Europei privitor la TACIS: 1279/96 (4 iulie 1996) Reglementarea Consiliului Europei privitor la MEDA: (27 noiembrie 2000) Reglementarea Consiliului Europei privitor la CARDS: 2666/2000 (7 decembrie 2000) A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 37

47 Asistenţa UE pentru cooperarea transfrontalieră Din 1990, Uniunea Europeană a furnizat asistenţă financiară pentru Cooperarea transfrontalieră printr-un număr de iniţiative, programme şi proiecte. Primul dintre aceste instrumente a fost Iniţiativa Comunitară INTERREG, care a fost lansată în 1990 şi care era destinată regiunilor de graniţă ale UE. Programul Phare CBC (Cross-Border Cooperation) a urmat în 1994, acoperind regiunile de frontieră în ţările central europene. INTERREG şi Phare CBC au progresat considerabil în cursul anilor 90 şi vor asista un număr considerabil de programme în perioada Alte instrumente de asistenţă pentru cooperarea transfrontalieră ale UE, mai puţin dezvoltate, includ Tacis CBC (pentru unele regiuni de frontieră ale ţărilor fostei Uniuni Sovietice) şi MEDA (pentru ţările mediteraneene nemembre), şi CARDS noile programe pentru ţările din vestul Balcanilor. Din 1990, UE a furnizat, de asemenea, sprijin financiar pentru proiectele LACE ale AEBR, care au oferit consultanţă şi au promovat schimbul de bună practică şi interrelaţionarea dintre regiunile de frontieră. Iniţiativa INTERREG ( ) Creşterea importanţei regiunilor de frontieră şi a cooperării transfrontaliere, în cadrul procesului general de integrare europeană, a fost recunoscută prin instituirea iniţiativei comunitare INTERREG în Aprobarea a 31 de Programe Operaţionale în cadrul INTERREG I ( ) reprezintă gama diversă a regiunilor de frontieră şi a experienţelor privind cooperarea transfrontalieră în cadrul UE: Programele Operaţionale de la frontierele interne şi externe ale UE; Regiunile rămase în urmă de tip Obiectiv 1 şi regiunile din miezul UE; Regiunile cu experienţă în Cooperarea transfrontalieră locală şi regională şi în structuri (programe de tip bottom-up) şi acelea cu o abordare naţională mai centralizată a cooperării transfrontaliere (programe de tip top-down). Cu o contribuţie totală UE de milioane Euro, au fost finanţate proiecte dintr-o gamă largă de sectoare precum transport şi comunicaţii, mediu, afaceri, turism, dezvoltare rurală şi instruire. Consiliul European, la summit-ul de la Edinburgh, urmînd succesul INTERREG I, a declarat Cooperarea transfrontalieră ca prioritate pentru Iniţiativele Comunitare în perioada a Fondurilor Structurale. Iniţiativa INTERREG II cuprinde trei direcţii (Strands): INTERREG IIA este direcţia principală concentrată pe cooperare transfrontalieră - alocare totală UE de milioane Euro; INTERREG IIB destinată a completa anumite reţele energetice (fosta Inţiativă Regen)- alocare totală UE de 550 milioane Euro; INTERREG IIC a fost iniţiată în 1996, fiind destinată acţiunilor de cooperare transnaţională în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului şi alte domenii conexe şi a primit o alocare de 413 milioane Euro. A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 38

48 Au fost prezentate şi aprobate un număr de 59 de Programe Operaţionale în cadrul INTERREG IIA, cu finanţare totală UE de 2.6 miliarde Euro, cea mai consistentă asistenţă dintre toate Iniţiativele Comunitare. Această sumă se ridică la peste 4 miliarde Euro atunci cînd este necesară co-finanţarea (naţională, regională, locală inclusive fonduri private). În timpul anilor 90, INTERREG a furnizat în jur de 6.5 miliarde Euro pentru cooperare transfrontalieră făcînd posibilă realizarea cîtorva mii de proiecte adiţionale transfrontaliere. INTERREG IIA a inclus pentru prima dată toate regiunile de-a lungul frontierelor interne şi externe ale UE. Numărul de frontiere interne şi externe a sporit datorită aderării Austriei, Suediei şi Finlandei. O analiză a Programelor Operaţionale demonstrează sporirea importanţei frontierelor externe ale UE 35 de programe legate de frontierele interne UE şi 24 legate de frontierele externe ale UE (ţările central europene, Rusia, Norvegia, Elveţia, Cipru, Maroc). INTERREG IIA distribuţie a finanţelor Regiuni de Regiuni - Obiectiv Alte regiuni Total frontieră la 1/6 Frontiere interne milioane 600 milioane milioane Frontiere externe 795 milioane 105 milioane 900 milioane Total ( ) milioane 705 milioane milioane Un al doilea factor în ceea ce priveşte extinderea substanţailă a INTERREG IIA este accentuarea puternică a cooperării de-a lungul graniţelor maritime. Sub INTERREG IIA au fost asistate în total 16 Programe Operaţionale maritime, în comparaţie cudoar 4 sub INTERREG I. Cele mai multe dintre aceste programe (11) s- au adresat frontierelor interne ale UE. Fondurile UE dedicate programelor operaţionale din unele regiuni de tip Obiectiv 1 au depăşit 100 milioane Euro: în zona Spania/Portugalia (552 milioane Euro) şi Grecia/frontiere externe (310 milioane Euro), fiind cele mai ample. În total, un număr de 59 programe operaţionale s-au bucurat de asistenţă financiară diversă. Spre exemplu, 30 programe au primit între 5 şi 25 milioane EURO. Este important de remarcat că cele mai multe dintre programele ample sînt programe naţionale, care acoperă în întregime graniţele naţionale. INTERREG III ( ) INTERREG va fi cea mai amplă Iniţiativă Comunitară a Fondurilor Structurale a UE pentru perioada ( INTERREG III ) cu o alocare de milioane Euro. În aprilie 2000, Comisia Europeană a stabilit Linii Directoare oficiale 1. INTERREG III va avea trei strands: Strand A: cooperare transfrontalieră o continuare a INTERREG I şi IIA; Strand B: cooperare transnaţională, care reprezintă o extindere a INTERREG IIC; şi Strand C: cooperare interregională o nouă direcţie care corespunde extinderii şi posibilităţii de lărgire a domeniului de cooperare asistat anterior de programele de tip RECITE şi Ecos-Ouverture. 1 OJ 2000/C 143/08 A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 39

49 Objectivele celor trei direcţii au fost definite după cum urmează: 1. Strand A: Cooperare transfrontalieră dintre autorităţi teritoriale învecinate, menită a dezvolta centre de cooperare transfrontalieră economică şi socială prin strategii comune de dezvoltare teritorială sustenabilă. 1. Strand B: Cooperarea transnaţională dintre autorităţile naţionale, regionale şi locale în vederea promovării unui grad mai înalt de integrare teritorială în toate grupurile de mari dimensiuni de regiuni europene, în scopul unei dezvoltări sustenabile, armonioase şi echilibrate în Comunitate şi pentru o mai bună integrare teritorială cu ţările în curs de aderare şi alte ţări învecinate. 1. Strand C 2 : Cooperarea interregională este menită a îmbunătăţi eficacitatea politicilor şi instrumentelor de dezvoltare regională şi coeziune prin interrelaţionare, îndeosebi pentru regiunile a căror dezvoltare este rămasă în urmă şi acelea care parcurg un proces de conversie 1.Principiile generale pentru toate aceste trei direcţii ale INTERREG III sînt: Strategie comună transfrontalieră / transnaţională şi programme comune de dezvoltare Parteneriat şi abordare de tip bottom-up Complementaritate cu fluxul principal (mainstream) al Fondurilor Structurale 2 Comisia Europeană a publicat linii directoare adiţionale (proiect) privind Strand C: O abordare mai integrată a implementării Iniţiativelor Comunitare Coordonare eficace între INTERREG III şi instrumentele politicilor externe, îndeosebi în ceea ce priveşte viitoarele aderări. Strand A, este cea mai veche formă de cooperare dincolo de frontierele statale şi va primi o parte însemnată 3 din resursele financiare ale INTERREG III. Cu foarte puţine excepţii 4, dezvoltarea, aprobarea şi implementarea programelor sub Strand A este de aşteptat să fie făcute separate de aceea din cadrul Strands B şi C. Unele din prevederile noilor Linii Directoare referitor la Strand A arată o continuitate considerabilă cu INTERREG I şi IIA şi va fi familiară experţilor care sînt deja implicaţi în dezvoltarea şi managementul programelor INTERREG. Acestea includ: Metoda de determinare a zonelor eligibile. Zonele eligibile (ca şi în cazul INTERREG I şi IIA) sînt specificate într-o anexă la Liniile Directoare şi, cu foarte puţine schimbări, acoperă aceleaşi zone şi frontiere ca INTERREG IIA. Întinderea zonelor eligibile, care rămîn de nivel NUTS III, menţiunea că în cazuri speciale, pînă la 20% din bugetul programului poate fi cheltuit în zone învecinate NUTS III. Gama foarte amplă a acţiunilor eligibile. Liniile Directoare prevăd 3 Strand A va primi între 50% şi 80%; Strand C va fi alocat cu 6%; restul fondurilor rămînînd pentru Strand B. 4 Este de aşteptat ca Programele şi Iniţiativele Comunitare sub Strand B pentru regiunile de la Marea Baltică să fie acoperite prin măsurile Strand A A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 40

50 o listă a temelor prioritare (vezi mai jos), care, împreună cu măsurile eligible, sînt detaliate într-o anexă. Este de menţionat că aceasta este doar o listă cu sugestii şi, sub Fondurile Structurale, o gamă întreagă de acţiuni sînt eligibile. Unele din prevederile Liniilor Directoare prezintă noile cerinţe, care marchează schimbări semnificative în ceea ce priveşte conţinutul sau accentele, aşa după cum sînt prezentate mai jos. Dezvoltarea unei strategii şi a unui program comun sînt condiţii esenţiale şi toatemăsurile şi operaţiunile trebuie să fie bazate pe un proces comun de elaborare de programme pentru regiunile respective. Mai mult, înfiinţarea unui cont bancar comun cel puţin pentru toate contribuţiile UE se constituie într-o nouă cerinţă de prim rang. Managementul comun al implementării programelor prin intermediul mecanismelor transfrontaliere este o altă condiţie esenţială pentru acceptarea unui program de tip INTERREG IIIA de către Comisia Europeană. Principiul unui parteneriat transfrontalier mai amplu şi accentuat pus pe abordarea de tip bottom-up sînt caracteristice noilor Linii Directoare şi trebuie dezvoltate şi aplicate din faza elaborării strategiei comune pînă la implementarea operaţiunilor. Structurile transfrontaliere de nivel regional bazate pe participarea autorităţilor regionale/locale din zonele de graniţă sînt aşteptate să conducă pregătirea programelor şi, în consecinţă, managementul şi evaluarea acestora, lucrînd în parteneriat cu autorităţile naţionale atunci cînd este necesar. Două tipuri de programe sînt acceptabile sub Strand A: Primul tip implică un singur program pentru întreaga zonă de frontieră, cuprinzînd diverse subprograme de nivel regional, în cazul frontierelor de mai mare întindere (ex. Spania/Portugalia, Germania/Polonia); Al doilea tip va fi reprezentat de programe de nivel regional pentru părţi ale unei frontiere (ex. euroregiune sau nivel similar), aşa cum s-a întîmplat deja sub INTERREG I şi IIA pentru D/NL, NL/B D/F, F/UK, şi pentru multe din frontierele scandinave şi alte frontiere. Aşa după cum este cerut de către Reglementarea Generală a Fondurilor Structurale, va funcţiona un Comitet de Monitorizare comun transfrontalier care va evalua programul. Un Comitet de Organizare comun, reflectînd calitatea de membru a parteneriatului transfrontalier, va fi responsabil pentru managementul operaţional al implementării fiecărui program sau sub-program, inclusiv a selecţiei finale şi aprobării proiectelor. Reglementarea Generală a Fondurilor Structurale cere, de asemenea, desemnarea unei Autorităţi de Administrare (Managing Authority) cu responsabilitate generală pentru administrarea programului comun şi a unei Autorităţi Plătitoare (Paying Authority) pentru administrarea în comun a finanţelor. Liniile Directoare evidenţiază, de asemenea, un Secretariat Tehnic Comun (joint technical secretariat) care va asista Autoritatea de Administrare în ceea ce priveşte sarcinile de management operaţional. A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 41

51 Sistemul de management financiar va fi mai simplu şi mai flexibil prin folosirea unui singur Fond Structural (ERDF) cu o gamă mai largă de acţiune pentru a acoperi acţiuni în mod normal eligibile sub ESF, EAGGF şi FIFG. Mai mult, transferul tuturor fondurilor ERDF (preferabil împreună cu fonduri naţionale conjugate) va fi făcut într-un singur cont de program, fără împărţirea fondurilor ERDF între statele membre. Statele member au fost invitate să depună Programe de Iniţiativă Comunitară (C.I.P.) de către Comisia Europeană, pînă în noiembrie 2000 şi cele mai multe au procedat întocmai. Alte programme este de aşteptat să fie depuse în prima parte a anului Comisia, în mod normal, va lua în considerare şi va aproba aceste programme în termen de 5 luni de la fiecare depunere acceptată. În total, este de aşteptat să fie aprobate aproximativ 52 C.I.P.s sub INTERREG III. Implementarea acestei direcţii a Iniţiativei este de aşteptat să fie pe deplin demarată pînă la jumătatea anului Phare CBC Programul Phare CBC (cooperare transfrontalieră) a fost înfiinţat în1994, pentru promovarea cooperării transfrontaliere între regiuni ale ţărilor central-europene şi ale UE. Regiunile eligibile au fost acelea învecinate cu statele member ale UE. În perioada , programele Phare CBC au acoperit 15 frontiere naţionale şi au primit o finanţare UE de 1 miliard Euro adăugîndu-se fondurilor UE alocate programelor INTERREG IIA co-partenere. Programele Phare CBC au asistat îndeosebi acţiuni din domeniile infrastructurii (transport şi mediu) şi dezvoltare economică. Unele programe au sprijinit proiecte mici, de tip people-to-people şi alte acţiuni de mici dimensiuni. Reglementarea iniţială a Comisiei referitor la Phare CBC a fost iniţiată în 1994, cu scopul de a oglindi INTERREG şi a fost destinată programelor Phare CBC din frontierele ţărilor central-europene învecinate cu statele member UE. O astfel de apropiere între programele INTERREG şi Phare CBC a fost atinsă doar într-o măsură limitată. În 1998 Comisia a introdus actuala Reglementare care guvernează Phare CBC 5 şi are următoarele scopuri: Să promoveze Cooperarea regiunilor de frontieră în ţările Europei centrale şi de Est cu regiuni învecinate ale ţărilor UE şi în proces de aderare şi, astfel, să le asiste în depăşirea problemelor specifice de dezvoltare care pot să apară datorită poziţiei acestora, în cadrul economiilor naţionale, în interesul populaţiei locale şi într-o manieră compatibilă cu protecţia mediului; şi Să promoveze crearea şi dezvoltarea de reţele de cooperare pe ambele părţi ale frontierelor şi să stabilească legături între aceste reţele şi reţelele mai ample, comunitare. Această nouă Reglementare Phare CBC din 1998 a stabilit cîţiva parametric esenţiali pentru programele de cooperare transfrontalieră relativ la frontierele central europene care rămîn în vigoare pînă astăzi, şi anume: Amplificarea eligibilităţii geografice prin includerea frontierelor dintre ţările central-europene (CEC / 5 Commission Regulation 2760/98 A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 42

52 CEC) între 10 ţări candidate; Redefinirea acţiunilor eligibile sub Phare CBC (vezi mai jos); Introducerea unor noi instrumente de planificare şi implementare: - Joint Programming Documents (JPDs); - Joint Cooperation committees; şi - Joint Small Project Funds. Programele Phare CBC pentru 1999 şi 2000 au fost pregătite cu respectarea noii Reglementări, dar nu au beneficiat de acţiuni în contrapartidă sub INTERREG. În noua perioadă a Fondurilor Structurale UE ( ), Phare CBC este destinat a fi coroborat cu Strand A a INTERREG. Strategiile transfrontaliere şi Joint Programming Documents au fost în curs de pregătire pe aproape toată durata anului 2000, îndeosebi după publicarea Liniilor Directoare CE pentru INTERREG III, în aprilie 2000, şi, în unele cazuri, procesul continuă. În perioada post-2000, toate regiunile de frontieră EU/CEC vor fi acoperite de noi JPDs vor fi aprobate sub reglementările şi procedurile Fondurilor Structurale (în calitate de C.I.Ps) în ceea ce priveşte partea UE şi sub reglementările şi procedurile Phare în ceea ce priveşte partea CEC. O abordare similară este folosită pentru frontierele CEC/CEC eligibile sub Phare CBC şi au fost deja pregătite sau se află în curs de pregătire JPDs. (Chiar dacă se aplică reglementări şi proceduri comune, chiar în aceste cazuri, aprobări financiare formale vor trebui efectuate separate, pentru fiecare dintre cele două părţi). A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 43

53 Tematici prioritare pentru INTERREG IIIA a) Promovarea dezvoltării zonelor urbane, rurale şi de coastă. b) Încurajarea antreprenoriatului şi dezvoltarea firmelor mici, (inclusiv a acelora din sectorul turismului) şi a iniţiativelor locale de ocupare a forţei de muncă. c) Promovarea integrării pieţei muncii şi a includerii sociale. d) Folosirea în comun a resurselor umane şi a facilităţilor destinate cercetării, dezvoltării tehnologice, educaţiei, culturii, comunicaţiilor şi sănătăţii în vederea sporirii productivităţii şi asistenţei pentru crearea de locuri de muncă sustenabile. e) Sprijinirea protejării (local şi global a) mediului, sporirea eficienţei folosirii energiei şi promovarea surselor alternative. f) Îmbunătăţirea transportului (îndeosebi măsuri de implementare a formelor de transport cel mai puţin nocive pentru mediu), reţelelor de informaţii şi comunicaţii şi serviciilor şi a sistemelor de aprovizionare cu apă şi energie. g) Dezvoltarea cooperării în sferele juridice şi administrative, în vederea promovării dezvoltării economice şi a coeziunii sociale. h) Sporirea potenţialului de cooperare transfrontalieră uman şi instituţional pentru promovarea dezvoltării economice şi a coeziunii sociale. Acţiuni eligibile sub Phare CBC a) Înlăturarea obstacolelor administrative şi instituţionale din calea fluxurilor libere de personae, produse sau servicii peste frontieră, ţinîndu-se cont de aspectele legate de securitate, b) Îmbunătăţirea infrastucturilor, îndeosebi a dotărilor de comunicaţii şi ale reţelelor de aprovizionare locale cu apă, gaz şi electricitate, de care să beneficieze ambele zone de frontieră, c) Protecţia mediului, de pildă, administrarea reziduurilor, managementul de mediu şi prevenirea poluării induse de apropierea de graniţele externe, d) Măsuri de dezvoltare a agriculturii şi a zonelor rurale cu atenţie deosebită pentru înlesnirea proiectelor de cooperare transfrontalieră, e) Măsuri din domeniile energiei şi transportului, destinate a completa dezvoltarea reţelelor transeuropene în concordanţă cu orientările adoptate de către Comisie, f) Acţiuni legate de politicile comunitare privind justiţia şi probleme interne, g) Promovarea cooperării de afaceri, dezvoltării antreprenoriale, cooperării financiare şi dintre instituţiile care reprezintă sectorul afacerilor (ex. Camere de comerţ), h) Asistenţă acordată investiţiilor şi furnizarea de servicii şi facilităţi de sprijin, îîndeosebi pentru transferul tehnologic şi pentru activitatea de marketing pentru IMM, i) Măsuri pentru instruire şi ocupare a forţei de muncă, j) Dezvoltare economică locală, inclusiv turism, k) Măsuri pentru promovarea cooperării în domeniul sănătăţii, îndeosebi pentru folosirea în comun a resurselor şi dotărilor într-o modalitate transfrontalieră, l) Dezvoltarea sau înfiinţarea de dotări şi resurse pentru îmbunătăţirea fluxului de informaţii şi comunicaţii între regiunile de frontieră, inclusiv asistenţa pentru posturile de radio, studiourile de televiziune şi ziarele transfrontaliere şi alte media, m) Schimburi culturale, n) Ocuparea la nivel local a forţei de muncă, iniţiative în educaţie şi instruire. A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 44

54 Coordonare între INTERREG (Strand A) şi Phare CBC De la introducerea Phare CBC în 1994, cu intenţia de a oglindi INTERREG au apărut multe diferenţe între regimurile de reglementare ale INTERREG şi Phare CBC, restricţionînd coordonarea programelor şi acţiunilor transfrontaliere sub egida acestor două instrumente ale UE. Acestea rezultă în special din reglementările iniţiale care guvernează cele două instrumente: Reglementările Fondurilor Structurale în cazul INTERREG, şi principala reglementare Phare 6 şi Reglementarea Financiară referitor la acordarea ajutorului extern 7, în cazul Phare CBC. Diferenţierile majore pot fi prezentate pe scurt, după cum urmează: Programele INTERREG au alocări financiare ferme din partea fondurilor UE pentru întreaga durată a programului, în vreme ce programele Phare CBC au (în cel mai bun caz) doar cadre de lucru multi-anuale indicative; Programele INTERREG sînt aprobate o dată de către Comisia Europeană pentru o perioadă multianuală (în prezent ), în vreme ce programele Phare CBC necesită aprobări anuale de către Comisie; Proiectele individuale sub INTERREG nu necesită aprobarea Comisiei Europene, în vreme ce proiectele Phare CBC sînt în mod normal supuse Comisiei pentru aprobare anterioară; Nu există limitări ale dimensiunilor în ceea ce priveşte proiectele INTERREG, dar, în cazul proiectelor Phare se aplică în mod current o limită minimă de 2 milioane Euro, ( excepţie fac acelea 6 Council Regulation 3906/89 7 Council Financial regulation of 21/12/1977, OJ L 356 care au fost depuse în cadrul fondurilor pentru proiecte mici ale programelor Phare CBC); Anumite acţiuni eligibile sub Phare CBC pot fi folosite doar pentru poriecte mici (acţiunile de la pct.j-n vezi mai sus). Regiunile de frontieră şi AEBR au solicitat în mod repetat Comisiei Europene să revizuiască regulile privind operarea Phare CBC pentru a le adduce mai aproape de cele ale INTERREG. Noua Reglementare Phare CBC din decembrie 1998 a făcut un prim pas în această direcţie prin introducerea Joint Cooperation Committees, Joint Programming Documents şi Joint Small Project Funds. Aceste schimbări au fost întărite prin intermediilor Liniilor Directoare ale Comisiei Europene pentru INTERREG III, care include o parte asupra coordonării INTERREG cu Phare CBC şi cu alte programme de ajutor extern. Cu toate acestea, diferitele regimuri de reglementare ale INTERREG şi Phare CBC fac dificil de a implica cele două părţi concomitent în implementarea programelor şi proiectelor. În tentative de a depăşi unele dintre aceste dificultăţi, Comisia Europeană a aprobat la 27 octombrie 2000, un Comunicat din partea Dlui. Verheugen, Comisar responsabil cu Extinderea, intitulat: Phare 2000 Review Strengthening Preparations for Membership (Trecere în revistă a Phare 2000 Consolidarea pregătirilor pentru aderare). Acest document anunţă schimbări referitor la Evoluţia Phare CBC către INTERREG (Evolve Phare Cross-Border Cooperation towards INTERREG). Aceste schimbări vor surveni începînd cu 2001 şi include o folosire mai amplă a schemelor de finanţare pentru proiecte de la la 2 milioane. Aceasta va reduce cerinţele de aprobare A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 45

55 anterioară ale Comisiei pentru proiectele individuale şi va înlătura limitările privind dimensiunea proiectului. Documentul confirmă, de asemenea, continuarea Joint Small Project Funds pentru proiecte sub Noile reglementări referitoare la implementarea programelor şi proiectelor, inclusiv ale schemelor de finanţare, sînt incluse în materialul publicat de Comisia Europeană sub titlul Practical Guide to Phare, Ispa & Sapard contract procedures 8 (Ghid practice pentru procedurile de contract în Phare, Ispa & Sapard). Phare CREDO Programul Phare CREDO a fost iniţiat în 1996 pentru a promova şi sprijini Cooperarea transfrontalieră Est-Est implicînd regiunile de frontieră şi comunităţile din zonele CEC-CEC şi CEC-NIS (Newly Independent States). Obiectivele CREDO au fost de promovare a bunei vecinătăţi şi a stabilităţii sociale în regiunile de frontieră, de promovare a cooperării transfrontaliere ca o contribuţie la dezvoltarea economică şi a comunităţilor şi a descentralizării în Europa centrală. O gamă întreagă de proiecte multi-sectoriale au fost eligibile, incluzînd domenii precum Cooperarea economică şi socioculturală, servicii urbane şi regionale, resurse umane, mediu şi administraţie locală şi regională. Beneficiari eligibili au fost organizaţii descentralizate publice şi private şi non-profit. Programul CREDO a ridicat profilul şi oportunităţile de cooperare transfrontalieră în multe frontiere şi a asistat proiecte cu caracter clar transfrontalier cu parteneri de ambele părţi ale frontierei. A fost, cu toate 8 Ghidul practic poate fi găsit pe European Commission s SCR web-site: ctguide/annexes_en.htm acestea, perceput în sens negativ, în multe regiuni de frontieră, datorită structurilor sale complexe şi birocratice şi administrării, dimensiunii relativ reduse a bugetului său total şi întîrzierilor în implementare precum şi datorită lipsei unei abordări programatice, similară celei din cazul INTERREG şi Phare CBC. În consecinţă, Comisia Europeană a decis să înlocuiască CREDO, la frontierele dintre ţările candidate, prin extinderea regiunilor eligibile sub Phare CBC (vezi mai sus). Dar în prezent (decembrie 2000) nu este clar cum va fi făcută disponibilă asistenţa Phare pentru cooperare transfrontalieră în alte regiuni din ţările beneficiare de Phare şi care nu sînt acoperite de Phare CBC. Tacis CBC Programul Tacis de Cooperare Transfrontalieră (Tacis CBC) a fost lansat în 1996 pentru finanţarea activităţilor transfrontaliere de la frontierele vestice ale ţărilor beneficiare Tacis, cu UE şi CEC - regiunile frontierelor vestice ale Federaţiei Ruse, Belarusiei, Ucrainei şi Moldovei. Accentul principal a fost pus de către Tacis CBC asupra reţelelor frontaliere precum dotări ale punctelor de trecere a frontierei, mediu, Cooperarea transfrontalieră la nivel local, incluzînd Baltic Small Projects Facility. Programul Tacis CBC 1997 include Regional Capacity Building Initiative, a cărei implementare a fost încredinţată AEBR (vezi mai jos). Tacis CBC este o parte a Programului, mai amplu, Tacis care constă în furnizarea de asistenţă pentru reforma economică şi redresare în Noile State Independente şi Mongolia. Reglementarea Consiliului pentru 1999 încurajează Cooperarea transfrontalieră între NIS şi EU şi CEC, şi între statele componente ale NIS. Aceasta afirmă că iniţiativele de cooperare A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 46

56 transfrontalieră vor servi în primul rînd pentru: asistarea regiunilor de frontieră în depăşirea problemelor lor specifice de dezvoltare care decurg din poziţia lor relativ izolată; încurajarea conexiunilor dintre reţelele de pe ambele părţi ale frontierelor prin dotări transfrontaliere; accelerarea procesului de transformare în ţările partenere prin cooperarea lor cu regiuni de frontieră ale Europei occidentale sau centrale; şi reducerea riscurilor de mediu şi a poluării peste graniţe. Programului Tacis CBC îi lipseşte o abordare programatică şi o serie de acorduri regional-specifice şi instituţionale referitor la conducerea sa pentru a fi coroborat cu prevederile INTERREG (Strand A) şi Phare CBC. Astfel, coordonarea între acţiunile transfrontaliere întreprinse sub Tacis şi sub alte instrumente ale UE de finanţare s-a dovedit practice imposibil de atins pînă în prezent. CARDS şi MEDA În decembrie 2000, UE a adoptat o nouă reglementare 9 referitor la asistenţa destinată ţărilor din Balcanii Vestici (cunoscută drept CARDS) acoperind Albania, Bosnia şi Herzegovina, Croaţia, Republica Federativă a Iugoslaviei şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM). CARDS sprijină printre altele dezvoltarea de relaţii mai strînse între ţările beneficiare, între acestea şi UE şi între acestea şi ţările candidate pentru aderare la UE, în coordonare cu alte instrumente de cooperare transfrontalieră, transnaţională şi între regiuni de graniţă cu ţările nemembre. 9 Council regulation 2666/2000 Aceasta înseamnă că programele Phare CBC pentru Albania/Grecia şi FYROM cu Grecia vor fi succedate de noi programme sub CARDS, şi că pot fi dezvoltate noi programe, de ex. pentru Croaţia/Slovenia şi Croaţia/Ungaria, Bulgaria/FYROM. Tipologia programelor transfrontaliere sub CARDS şi coordonarea lor cu INTERREG şi Phare CBC nu sînt încă determinate. UE a amendat recent reglementarea referitor la MEDA (financial and technical assistance for Mediterranean non-member countries). Deşi există obiectiv al sprijinului acordat de UE pentru acţiunile transfrontaliere întreprinse sub MEDA, nu există vreo înţelegere programatică, instituţională sau altă înţelegere echivalentă acelora de tip INTERREG (Strand A) sau Phare CBC. Astfel de reglementări sînt necesare în vederea stabilirii coordonării cu INTERREG la frontiere precum cele dintre Spania/Maroc, Gibraltar/Maroc, Grecia/Cipru, Grecia/Turcia. LACE The Linkage Assistance and Cooperation for the European Border Regions - LACE (asistenţă pentru legături şi cooperare pentru regiunile europene de frontieră) al AEBR este un proiect care a fost lansat în 1990, pentru a coincide cu debutul INTERREG şi pentru a acţiona ca un observator European pentru cooperarea transfrontalieră. Proiectul LACE-TAP (Technical Assistance and Promotion of Cross-Border Cooperation) acoperă perioada de implementare a INTERREG IIA ( ). De la debutul său, proiectul LACE a fost strîns legat cu operarea programului INTERREG. Îndeosebi, LACE a promovat Cooperarea şi structurile transfrontaliere pe întreg A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 47

57 cuprinsul UE şi a fost activ implicat în consolidarea interrelaţionării dintre regiunile de frontieră, facilitînd transferul de know-how şi bună practică către regiunile de frontieră mai puţin avansate. LACE-TAP este administrat de AEBR şi costurile sale sînt parţial acoperite de un grant UE şi parţial de AEBR şi prin contribuţii regionale. În perioadele şi Comisia Europeană a finanţat activităţi similare în ţările central-europene sub proiectul LACE-Phare CBC, care este administrat de AEBR. Activităţile şi serviciile proiectelor LACE-TAP şi LACE-Phare CBC sînt prezentate, pe scurt, mai jos. Activităţile principale ale Proiectelor LACE Networking (interrelaţionare) între practicienii implicaţi în cooperarea transfrontalieră (INTERREG şi Phare CBC) permiţînd schimburile de know-how şi experienţă. Website cu publicaţii LACE, profile ale regiunilor de frontieră, informaţii asupra programelor şi proiectelor. Workshop-uri, Seminarii şi Conferinţe au fost organizate în regiunile de frontieră şi au furnizat un forum ideal pentru networking, dezbateri şi consultare asupra politicilor şi aspectelor implementării cooperării transfrontaliere, inclusive a programelor transfrontaliere şi a structurilor. Publicaţii au fost cercetate şi produse, inclusive publicaţii tehnice precum Ghid Practic şi Manual, precum şi Info-Sheets, o revistă color adresată unui public mai larg (sub LACE-TAP) şi LACE-Phare CBC Newsletter. Sprijin Consultativ a fost furnizat regiunilor de frontieră, incluzînd rapoarte ale experţilor (ex. Institutional Aspects of Cross-Border Cooperation, Discussion Paper on the future of Maritime Cooperation, Study on Financial Engineering). LACE Offices în 10 regiuni de frontieră UE, sub LACE-TAP şi 6 Info-Points în regiuni de frontieră CEC sub LACE-Phare CBC, au fost înfiinţate pentru a colecta informaţii asupra programelor, proiectelor, strategiilor etc.; pentru diseminarea informaţiilor de bună practică, pentru a asista la organizarea de workshopuri/conferinţe şi traduceri şi pentru a promova interrelaţionarea între regiunile de frontieră. Scientific Technical Committee cuprinde experţi şi oameni de ştiinţă din universităţi şi centre de cercetare; a fost înfiinţat cu scopul de a aduce o contribuţie specializată problemelor strategice şi de politici şi publicaţiilor. Pentru mai multe informaţii: În aprilie 2000, Comisia a încredinţat de asemenea AEBR implementarea Regional Capacity Building Initiative (RCBI), sub programul Tacis CBC. RCBI acoperă regiunile de la frontierele de vest ale Federaţiei Ruse, Belarusiei, Ucrainei şi Moldovei. Aceasta include furnizarea de asistenţă pe termen lung şi a asistenţei tehnice pe termen scurt, rapoarte de evaluare ale regiunilor de frontieră, seminarii de instruire, vizite de studiu şi plasamente. A 4 Programe şi iniţiative la nivel UE 48

58 A 5 CERINŢE TEHNICE

59 CAPITOLUL A 5: CERINŢE TEHNICE DESCRIERE: Acest capitol se ocupă de cerinţele tehnice ale programelor transfrontaliere asistate de UE, îndeosebi în cazul INTERREG Strand A şi Phare CBC. Se ocupă de: procesul elaborării strategiilor transfrontaliere; conţinutul şi structura programelor transfrontaliere; cerinţele pentru evaluarea programelor; indicatori pentru monitorizare şi evaluare. PUNCTE DE REFERINŢĂ: Strategiile şi programele transfrontaliere trebuie să fie pregătite prin parteneriate transfrontaliere şi să se concretizeze printr-o strategie comună şi un process de programare comun pentru ambele părţi ale frontierei. Programul trebuie să fie însoţit de un Acord INTERREG între parteneri. Programul trebuie să conţină obiective, priorităţi şi măsuri (strategic şi operaţional), bazate pe tipuri de acţiune eligibile sub reglementările respective ale UE. Indicaţii specifice se aplică JPDs (Joint programming Documents) care sînt necesare pentru programele de la frontierele EU/CEC şi CEC/CEC. Cerinţele generale de evaluare pentru programele Fondurilor Structurale UE se aplică programelor transfrontaliere (evaluare la: stadiile ex ante, interim şi ex post). Datorită caracteristicilor lor specifice, programele de cooperare transfrontalieră trebuie să urmeze o abordare particulară a monitorizării şi evaluării, referitor la: - evaluarea ex ante, incluzînd specificitatea analizei SWOT şi complementaritate cu programele de pondere; - definiţia indicatorilor cantitativi şi calitativi (pentru stabilirea dimensiunilor cadru şi pentru măsurarea rezultatelor, consecinţelor şi impactului); - surse de informare. REFERINŢE Liniile directoare ale Comisiei Europene privitor la INTERREG III: OJ 2000/C 143/08 (28 aprilie 2000) Reglementarea Comisiei Europene privitor la PHARE CBC: 2760/98 (decembrie 1998) Comisia Europeană, Noua perioadă de programare Documente metodologice de lucru (asupra monitorizării şi evaluării) Reglementarea Consiliului (EEC) nr. 2082/93, Buletinul Oficial al Comunităţilor Europene, nr. L 193/20 din NOTĂ INTERREG II descriind liniile directoare pentru programele operaţionale pe care statele member sînt invitate să le stabilească în cadrul Iniţiativei Comunitare referitor la dezvoltarea frontierelor, Cooperarea transfrontalieră şi reţele de energie selectate (94/C/180/13), Buletinul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 1628/94 din 4 iulie 1994 Anexa D3. A 5 Cerinţe tehnice 50

60 Strategii şi programe transfrontaliere În timp, strategiile de dezvoltare transfrontalieră au devenit mecanisme din ce în ce mai des uzitate în stimularea dezvoltării economice şi sociale a regiunilor transfrontaliere. Astfel, un cadru de lucru strategic furnizează o viziune asupra viitorului şi defineşte obiectivele şi priorităţile de dezvoltare pentru regiunea transfrontalieră. Mai mult, acest tip de cadru de lucru permite o acţiune planificată şi integrată în locul intervenţiilor ad hoc şi necoordonate. Strategiile generale transfrontaliere se constituie într-o dezvoltare firească, situîndu-se dincolo de rezolvarea problemelor de zi cu zi şi furnizează un cadru util de lucru pentru finanţarea programelor. Formularea unei strategii de dezvoltare regională este importantă pentru orice regiune însă pregătirea în comun a unie astfel de strategii pentru o regiune transfrontalieră este de o importanţă deosebită. Aceasta rezultă din faptul că teritorii naţionale diferite care sînt incluse în regiunea transfrontalieră trebuie să lucreze împreună pentru a obţine un rezultat care să reducă efectul de barieră cauzat de graniţă şi pentru a reduce diferenţele în ceea ce priveşte dezvoltarea şi nivelul veniturilor în cele două părţi ale regiunii. În trecut concentrarea activităţilor de cooperare dintre actorii din regiuni transfrontaliere se îndrepta îndeosebi în ceea ce priveşte problemele de amenajare concretă a teritoriului şi foarte puţin spre alte tipuri de probleme. În present se bucură de recunoaştere faptul că există cîmp de acţiune pentru schimburi fructuoase într-o gamă largă de probleme diverse, începînd cu problemele de mediu şi pînă la cooperarea socio-culturală şi, desigur, dezvoltarea economică. De remarcat faptul că formularea unei strategii transfrontaliere permite lucrul în comun pentru dezvoltarea şi înţelegerea problemelor şi oportunităţilor comune. Pregătirea unei strategii de dezvoltare transfrontaliere comune acordă comunităţilor de pe ambele părţi ale frontierei ocazia de a colabora şi de a defini împreună viitorul regiunilor transfrontaliere. Acest process va ajuta în continuare procesul de înţelegere reciprocă dintre cele două comunităţi şi va îmbunătăţi legăturile dintre organizaţii, comunităţile de afaceri şi de alte tipuri existente în beneficial tuturor factorilor implicaţi. Mai mult, colaborarea şi lucrul în comun în pregătirea fazelor unei astfel de strategii furnizează o bază solidă pentru viitoarele eforturi comune continue în definirea, implementarea şi monitorizarea programelor precum şi în cazul unor proiecte comune cu un caracter clar transfrontalier. Principalele etape în pregătirea unei strategii sînt arătate în diagrama de mai jos. Condiţiile prealabile importante necesare pentru o cooperare şi un management eficient cu caracter clar transfrontalier a programelor respective, include stabilirea unui parteneriat transfrontalier, secondat de un acord formal. Trebuie dezvoltat un amplu parteneriat transfrontalier în cazul programelor INTERREG/INTERREG, INTERREG/Phare CBC şi Phare CBC/Phare CBC, incluzînd autorităţile regionale şi locale precum şi autorităţile naţionale respective. Componenţa şi funcţionarea parteneriatului va diferi de la regiune la regiune, reflectînd diferenţele de structuri, competenţe şi tradiţii şi va trebui să implice, în modalităţi adecvate, partenerii sociali şi alte organisme relevante. Acest parteneriat trebuie să fie dezvoltat din faza de început, de elaborare a strategiei comune pînă la implementarea operaţiunilor. A 5 Cerinţe tehnice 51

61 Exemplele de bună practică arată că un document programmatic obişnuit este sufficient în cazul programelor naţionale esenţiale dar acesta trebuie să fie însoţit de un acord separat în cazul programelor transfrontaliere, pentru depăşirea diferenţelor existente între cele două părţi ale graniţei în ceea ce priveşte sistemele administrative şi interpretarea de detaliu a reglementărilor şi liniilor directoare ale UE. Un acord cuprinzător INTERREG (sau INTERREG / Phare CBC sau Phare CBC / Phare CBC) între cei care compun parteneriatul transfrontalier ar fi de dorit deşi nu este cerut de către reglementările şi liniile directoare ale UE şi trebuie să fie pregătit în acelaşi timp cu schiţa de program pentru a crea condiţiile de implementare care se apropie de acelea ale programelor naţionale esenţiale. Acordul trebuie să definească calitatea de membru a Comitetelor de Monitorizare şi Organizare, să stabilească proceduri comune pentru toate sub-programele, să desemneze organismul(ele) de administrare financiară şi să se ocupe de problemele financiare dintre partenerii de la nivel regional/local şi naţional. Acesta trebuie să se ocupe de probleme precum co-finanţarea şi rolul structurilor transfrontaliere existente, aşa după cum sînt euroregiunile. O listă de control a conţinutului esenţial a unui astfel de acord se găseşte Tabelul A Un program unic (JPD pentru INTERREG/Phare CBC sau pentru Phare CBC/ Phare CBC), va fi conceput pentru fiecare frontieră naţională. Programul trebuie să acopere fiecare parte a frontierei văzînd regiunea transfrontalieră ca o singură entitate socio-economică şi geografică. Reflectînd abordarea definită în Liniile Directoare ale Comisiei Europene pentru INTERREG IIIA, un astfel de program trebuie să includă sub-programe de nivel regional, care vor fi autonome în ceea ce priveşte managementul (ie fiecare dintre ele avînd propriul său Comitet de Organizare şi de luare a deciziilor referitor la selectarea proiectelor. Pentru anumite cazuri justificate (ex. Frontiere foarte lungi şi cooperări bine stabilite care se sprijină pe structuri transfrontaliere stabile) Liniile Directoare specifică faptul că un program poate fi conceput pentru o regiune transfrontalieră (ex. nivel euroregiune). A 5 Cerinţe tehnice 52

62 PROCESUL PREGĂTIRII STRATEGIEI SITUAŢIA CURENTĂ & SWOT VIZIUNE MONITORIZARE & EVALUARE OBIECTIVE /PRIORITĂŢI IMPLEMENTARE MĂSURI /PROIECTE Conţinutul şi structura programelor transfrontaliere Un program transfrontalier trebuie să includă o descriere şi o analiză sistematică. Descrierea situaţiei curente trebuie să privească regiunea transfrontalieră ca un întreg şi să includă: O descriere cantitativă a diferenţierilor, deosebirilor şi potenţialului pentru dezvoltare. O analiză detaliată a sectoarelor; O descriere, în termini de competitivitate şi inovare, IMM-uri, a pieţei şi ocupării forţei de muncă; O descriere a stării mediului în regiune; O descriere a resurselor financiare disponibile, principalele rezultate ale operaţiunilor din perioada de programare anterioară şi evaluarea rezultatelor disponibile. Descrierea situaţiei existente trebuie să se încheie cu o analiză SWOT sistematică, care trebuie efectuată în comun pentru întreaga regiune transfrontalieră SWOT trebuie să acorde o atenţie deosebită probelemlor (inclusiv a punctelor slabe şi riscurilor) care sînt associate cu frontiera şi potenţialului comun transfrontalier (incluzînd aici punctele forte şi oportunităţile). Strategia şi programul transfrontalier trebuie să fie legate cu politicile mai ample de dezvoltare regională şi trebuie să ţină cont de complementaritate faţă de programele esenţiale, sub Fondurile Structurale în statele membre UE şi sub egida Phare şi a altor instrumente de pre-aderare A 5 Cerinţe tehnice 53

63 (ISPA, SAPARD) în ţările candidate. Trebuie de asemenea să ţină seama de perspectiva europeană asupra amenajării teritoriului. Strategia pentru cooperare transfrontalieră pe termen lung trebuie să includă conturarea viziunii pentru regiunea transfrontalieră şi obiectivele strategice precum şi priorităţile esenţiale şi măsurile necesare pentru atingerea acestor obiective. În termeni practici, punctele principale ale analizelor SWOT (probleme şi potenţialităţi) trebuie să fie legate de principalele domenii de acţiune care pot fi asistate de către instrumentele UE. În acest mod principalele priorităţi şi măsuri ale programului pot fi identificate. Ceea ce este ilustrat de Tabelul A.5.2. Fiecare prioritate şi măsură poate fi dezvoltată în continuare în ceea ce priveşte obiectivele operaţionale, grupurile ţintă, criteriile de selecţie a proiectelor, rezultate/indicatori aşteptaţi şi posibilele pîrghii de acţiune administrativă. O exemplificare este furnizată în Tabelul A.5.3. Priorităţile trebuie să fie limitate în ceea ce priveşte numărul (să spunem, maximum 5) şi să conţină o accentuare a măsurilor pentru implementarea lor. Priorităţile şi măsurile sînt exemplificate mai jos. Natura oricăror măsuri de asistenţă tehnică necesare pentru pregătirea, monitorizarea şi evaluarea programului trebuie să fie menţionată, dacă este posibil, în forma unei priorităţi sau măsuri separate. Exemplu de Structură a Programului (Priorităţi & Măsuri) Prioritatea A: Îmbunătăţirea infrastructurilor - măsura 1: transport - măsura 2: mediu - măsura 3: utilităţi Prioritatea B: Promovarea dezvoltării antreprenoriale şi a cooperării de afaceri - măsura 1: parcuri industriale, incubatoare de afaceri - măsura 2: sprijin pentru IMM, scheme de creditare Prioritatea C: Dezvoltarea rurală şi a agriculturii - măsura 1: dezvoltarea rurală Prioritatea D: Instruire şi ocupare a forţei de muncă - măsura 1: instruire vocaţională - măsura 2: antreprenoriat Prioritatea E: Acţiuni de la om la om (SPF) Prioritate şi Măsură de Implementare / Asistenţă Tehnică A 5 Cerinţe tehnice 54

64 Joint Programming Documents (JPD) Reglementarea Phare CBC din 1998 şi Liniile Directoare INTERREG III necesită pregătirea unui Document Programatic Comun (Joint Programming Document JPD) pentru regiunile de la frontierele EU/CEC şi CEC/CEC. Acest document va fi echivalent cu cel de tipul programe unic cerut pentru frontierele interne ale UE sub INTERREG. Acesta trebuie să includă strategii de dezvoltare şi priorităţi comune pentru regiunea transfrontalieră, văzută ca o singură entitate economică şi geografică. Reglementarea Phare CBC Regulation din 1998 şi liniile lirectoare INTERREG III furnizează un număr de principii care ghidează pregătirea JPD: Programul comun (JPD) va fi pregătit şi implementarea sa va fi monitorizată de către o structură transfrontalieră Comitetul Unic de Cooperare (Joint Co-operation Committee); Pentru regiunea transfrontalieră văzută ca o singură entitate economică şi geografică acesta va include: - o strategie comună de dezvoltare; - priorităţi comune; şi - măsuri comune (atît cît e posibil). Toate operaţiunile selectate pentru a implementa JPD trebuie să aibă impact clar pe cealaltă parte a frontierei; Acţiunile întreprinse sub INTERREG şi Phare CBC vor fi integrate cadrul de lucru mai amplu al politicilor regionale de dezvoltare (şi anume Planurile Naţionale de Comisiei Europene nu mai tîrziu de 3 luni după decizia Comisiei de aprobare a CIP şi este valid pentru perioada , supus revizuirii uzuale şi Dezvoltare ale ţărilor candidate, precum şi perspectiva europeană asupra amenajării teritoriului); Parteneriatul şi implicarea actorilor autorităţile regionale /locale şi partenerii sociali (abordare bottomup) sînt trăsături cheie; Este necesară coordonarea şi complementaritatea cu asistenţa de pre-aderare esenţială (Phare, ISPA, SAPARD) şi asistenţa Fondurilor Structurale. JPD va fi adoptat de către Comitetul Unic de Coordonare (Joint Coordination Committee - JCC) ca un întreg. Apoi va fi supus Comisiei Europene pentru a fi aprobat. Sub INTERREG şi Phare CBC se aplică proceduri diferite de depunere şi aprobare. În general, o diferenţă fundamentală între cele două instrumente va persista şi, în vreme ce JPD îşi păstrează caracterul oreintativ în cazul Programului Phare CBC, el va obţine statut juridic de Program de Iniţiativă Comunitară (Community Initiative Programme - CIP) în cazul INTERREG. În cazul INTERREG, JPD/CIP va fi prezentat în faţa Comisiei Europene de către statele membre interesate. La aprobarea fiecărui program Comisia va acorda o singură contribuţie de la ERDF. Comisia poate, de asemenea, să aloce un grant global unui organism intermediary, pentru întreg programul sau o parte din acesta, în acord cu statul membru interesat. Fiecare CIP va fi însoţit de către un Programming Complement, care defineşte măsurile planificate a implementa priorităţile şi care este aprobat de către Comitetul de Monitorizare pentru CIP (ie JCC). Acest document trebuie trimis procedurilor de modificare prevăzute de Fondurile Structurale. A 5 Cerinţe tehnice 55

65 În cazul Phare CBC, JPD va fi trimis Comisiei Europene de către Coordonatorul Naţional al Asistenţei Phare, şi apoi va fi transmis pentru informare şi discuţii Comitetului de Management Phare. (Pentru JPDs care acoperă frontierele Phare CBC/Phare CBC, vor fi necesare depuneri paralele de către Coordonatorii Naţionali ai Asistenţei Phare din ţările interesate în faţa Comisiei). În calitatea sa de program de asistenţă externă a UE, partea Phare CBC a JPD necesită aprobare anuală prin sistemul de propuneri financiare şi memorandumuri financiare încheiate între Comisia Europeană şi fiecare dintre ţările Phare. Astfel este necesar un process annual de aprobare în cazul instrumentului de finanţare CBC, dar este cerut un singur exerciţiu de aprobare în cazul INTERREG pentru întreaga perioadă de şapte ani. A 5 Cerinţe tehnice 56

66 Cerinţele generale de evaluare Evaluarea programelor este o cerinţă generală a Fondurilor Structurale şi a altor instrumente de finanţare ale UE. Evaluarea se dovedeşte a fi mai utilă atunci cînd este inclusă ca parte integrantă în administrarea de fiecare zi a unui programului şi/sau proiectului. În general, pot fi distinse trei tipuri de evaluare. Evaluarea ex ante este făcută înainte de începutul programului şi cîntăreşte relevanţa programului şi a activităţilor propuse. Mai exact analizează calitatea strategiei şi obiectivele, coerenţa internă şi externă a programului şi măsurilor planificate. Defineşte, de asemenea, alocarea de fonduri, obiectivele şi indicatorii, rezultatele şi impactul. Analiza de evaluare neîntreruptă, din timpul implementării, arată dacă programul şi acţiunile sale se desfăşoară conform cadrului temporal prevăzut şi dacă rezultatele planificate sau obiectivele vor fi îndeplinite sau realizate în timpul dat. Astfel de studii de evaluare sînt cunoscute drept evaluări interim sau mid-term. Acţiuni corective pot fi propuse în timpul acestei faze. Evaluarea ex post este făcută după ce programul a fost îndeplinit şi analizează impactul general şi specific al programului şi activităţilor sale în ceea ce priveşte grupurile ţintă. Acest tip de evaluare ar trebui să compare rezultatele atinse cu obiectivele iniţiale (ex ante) şi ar trebui să evalueze şi analizeze cauzele apariţiei diferenţierilor. Rezultatul evaluării ar trebui să furnizeze un instrument pentru planificare fazei următoare a programului sau proiectului, ceea ce poate să conducă la o redefinire sau modificare a acţiunii sau la selectarea de noi grupuri sau activităţi ţintă. Evaluarea programelor de cooperare transfrontalieră Programele INTERREG trebuie să îndeplinească condiţiile de evaluare aşa după cum este prevăzut în reglementările Fondurilor Structurale. Comisia Europeană a pregătit consultanţă metodologică generală asupra evaluării ex ante şi a indicatorilor pentru monitorizare şi evaluare, pentru toate tipurile de programme în noua perioadă de programare, Cu toate acestea, consultanţa generală în ceea ce priveşte programele de tip Fonduri Structurale nu este suficientă sau pe deplin adecvată pentru programele de cooperare transfrontalieră. Din specificităţile acestor programe rezultă necesitatea unei abordări metodologice specifice pentru evaluarea programelor de cooperare transfrontalieră (Strand A-INTERREG şi programe similare sub alte instrumente financiare, mai ales Phare CBC), îndeosebi: Dualismul scopurilor sale, care acoperă atît dezvoltarea regională cît şi Cooperarea transfrontalieră şi integrarea regională ; Transnaţionalitatea sistemelor instituţionale implicate în pregătirea şi managementul implementării acestor programme; Diferenţele în accesibilitatea datelor, caracteristice încă multor frontiere; 1 The New Programming period : methodological working papers. No 2: The Ex- Ante Evaluation of the interventions Objectives 1,2 and 3. No 3: Indicators for Monitoring and Evaluation: An indicative methodology A 5 Cerinţe tehnice 57

67 Şi, în cazul frontierelor externe ale UE, diferenţe în reglementări care se aplică de fiecare parte a frontierei, precum în ceea ce priveşte INTERREG în zona UE şi, corespunzător, în ceea ce priveşte Phare/Tacis CBC de cealaltă parte. Specificitatea evaluării programelor de cooperare transfrontalieră a fost recunoscută de către Comisia Europeană şi au fost emise 2 documente specifice de îndrumare asupra evaluării programelor INTERREG IIIA, adăugîndu-se consultanţei metodologice generale referitor la evaluarea programelor Fondurilor Structurale. Evaluarea ex-ante Pentru a îndeplini cerinţele standard ale Comisiei Europene, evaluarea ex ante ar trebui să acopere următoarele aspecte: Învăţarea din experienţa trecută, incluzînd studii de evaluare ale programelor precedente. Contextul intervenţiei, care acoperă ambele dimensiuni ale programelor transfrontaliere: dezvoltare regională and integrare regională transfrontalieră; şi care se bazează pe o analiză comună transfrontalieră SWOT, care identifică separat problemele associate cu frontiera (i.e. rezultînd din efectul de barieră al graniţei sau din relativa periferalitate a regiunii) şi potenţialul comun de dezvoltare. 2 Ex Ante Evaluation and Indicators for INTERREG (Strand A): g/sf2000_en.htm Consistenţa fundamentală şi generală a strategiei, incluzînd relevanţa şi consistenţa sa internă şi, îndeosebi, complementaritatea sa cu programele esenţiale şi politicile relevante. Cuantificarea obiectivelor (care este mai dificil de îndeplinit pentru programele de cooperare transfrontalieră decît pentru programele esenţiale ale Fondurilor Structurale, îndeosebi datorită naturii intermediare a multora din rezultate/impacturi. Aceste limitări pot fi rezolvate prin construirea unui sistem de indicatori specifici INTERREG / CBC şi prin folosirea combinată de metode cantitative şi calitative pentru toate domeniile de evaluare, mai degrabă decît prin folosirea indicatorilor izolaţi). Estimarea impactului aşteptat 3 (care în cele mai multe cazuri nu este posibil sau adecvat a fi măsurat în simplul termen de impact final, precum PIB şi locuri de muncă, precum în cazul programelor esenţiale. Va fi necesar un set de măsurări mai complex şi mai subtil pentru a reflecta impactul atins de program, incluzînd impacturile intermediare şi elementele calitative). Sistemul de implementare, i.e. evaluarea îndeplinirii cerinţelor reglementărilor şi liniilor directoare UE, ex. parteneriatul transfrontalier pentru pregătirea programului, structuri comune pentru managementul implementării sale şi monitorizare şi cadru de evaluare comune. 3 Complementaritatea şi proporţionalitatea trebuie să fie de asemenea luate în considerare şi dacă un program CBC este mult mai mic decît un program esenţial de dezvoltare regională pentru aceeaşi regiune, acest aspect al evaluării ex ante este de importanţă limitată A 5 Cerinţe tehnice 58

68 Indicatori Evaluarea ex-ante trebuie să stabilească indicatori adecvaţi să fie utilizaţi pentru monitorizarea progresului implementării programului şi pentru stabilirea etapelor mid-term şi ex-post: Randament (ex. indivizi instruiţi, firme asistate prin măsurile programului; Rezultate (ex. creşterea nivelului de calificare, sporirea activităţii de afaceri); Impact (ex. reducerea şomajului/ creşterea numărului locurilor de muncă). Indicatorii de realizare a obiectivelor sînt esenţiali pentru monitorizarea şi evaluarea unui program. Indicatorii trebuie să urmeze structura programului şi a intervenţiei sale logice, i.e. trebuie să existe indicatori care corespund diferitelor nivele: Nivel-măsură (obiective operaţionale); Nivel-prioritate (obiective specifice); Nivel-program (objective globale). Tabelul A.5.4. furnizează o exemplificare a modalităţii de structurare a indicatorilor pentru a corespunde intervenţiei logice a programului. Pentru fiecare dintre indicatori trebuie să fie posibil de a-i defini valoarea înainte de implementarea programului, i.e. a valorii sale de bază şi a valorii care a fost atinsă (permiţînd măsurarea rezultatului sau impactului). Definirea şi folosirea indicatorilor nu trebuie să fie un exerciţiu mecanic. Aceştia trebuie să fie folosiţi într-o modalitate în care să reflecte o imagine clară şi semnificativă a situaţiei în regiunea transfrontalieră, înainte, în timpul şi după implementarea programului. De pildă, în cazul indicatorilor de impact propuşi/aleşi este recomandabil să se verifice etapa ex-ante, caz în care valorile de bază ale indicatorilor zugrăvesc o imagine realistă a regiunii transfrontaliere. I.e. contextual intervenţiei, astfel aceştia putînd fi folosiţi în calitate de indicatori de context/impact. Dată fiind specificitatea INTERREG (Strand A) şi a programelor similare, aceşti indicatori de context/impact trebuie să fie adecvaţi pentru definirea: Valorile preliminare ale integrării socio-economice (ex. muncitori navetişti, firme care fac afaceri de cealaltă parte a frontierei); şi Valorile preliminare ale cooperării transfrontaliere (ex. contacte, forumuri, structuri transfrontaliere existente). În consecinţă, aceştia măsoară impactul în ceea ce priveşte sporirea pieţei forţei de muncă sau a activităţii transfrontaliere de afaceri şi în ceea ce priveşte intensificarea cooperării dintre instituţii. Tabelul A.5.5. furnizează exemple de indicatori specifici INTERREG/CBC, care pot fi folosiţi în legătură cu contextul Nivel-program şi măsurarea impactului. Nu există un set uniform de indicatori care ar trebui să fie folosit pentru toate programele de cooperare transfrontalieră în Europa. Persoanele care îndeplinesc activitatea de planificare şi management pentru fiecare program trebuie să selecteze cei mai adecvaţi indicatori în contextual unei anumite regiuni transfrontaliere şi a tipurilor de acţiuni incluse în programul respective. Vor fi necesari atît indicatorii cantitativi cît şi calitativi. Tabelul A.5.6. furnizează exemple de indicatori INTERREG/CBC pentru fiecare dintre principalele domenii de acţiune (teme prioritare) identificate în Liniile Directoare pentru programele INTERREG IIIA. În plus, pentru indicatorii specifici INTERREG /CBC, persoanele care îndeplinesc A 5 Cerinţe tehnice 59

69 activitatea de planificare şi management pot folosi alţi indicatori standard sugeraţi de către Comisia Europeană pentru programele esenţiale ale Fondurilor Structurale (vezi mai sus). Surse de informare O caracteristică generală a indicatorilor specifici INTERREG/CBC, precum aceia prezentaţi în exemplele illustrative care însoţesc acest capitol, este tendinţa de a necesita un proces special de culegere a informaţiilor, ex. din studii. Este posibil să apară cîteva excepţii atunci cînd surse statistice generale pot să fie folosite (ex. muncitorii care fac navetă transfrontalieră) dar frecvenţa actualizării sau nivelul detaliilor este posibil să nu satisfacă ciclul 4 INTERREG. Culegerea de date poate fi mai puţin solicitantă pentru anumite tipuri de acţiune (ex. acţiuni de unică îndeplinire cum ar fi construirea unei verigi lipsă între reţelele infrastructurii) şi pentru alţi cîţiva indicatori calitativi (ex. semnarea acordurilor transfrontaliere). Astfel de informaţii trebuie în mod normal să rezulte din documentele programului şi din rapoartele de monitorizare. Pentru alte aspecte, cum ar fi aspecte ale atitudinilor, culegerea de informaţii poate fi mult mai solicitantă deoarece calitatea şi complexitatea unui process neîntrerupt de observare a atitudinilor transfrontaliere va trebui să fie de standard înalt pentru a oferi măsurări semnificative şi elocvente ale rezultatului/impactului programului transfrontalier. intervenţiei Sursele de informare reprezintă o limitare majoră cu implicaţii serioase, printre care următoarele: o abordare selectivă este esenţială, cu concentrare pe indicatori cît mai puţini şi cît mai relevanţi; indicatorii ideali trebuie să fie combinaţi cu grupul ţintă pentru a simplifica adunarea datelor (ex. se pot pune întrebări companiilor comerciale referitor la anumiţi indicatori / măsuri); colectarea datelor dintr-o bază transfrontalieră trebuie să fie planificată în forma unor studii standardizate şi uşor de folosit sau a unor chestionare; costurile demersurilor de mai sus trebuie să fie anticipate de la început prin prevederea adecvată a unor capitole separate din program în cadrul măsurilor de implementare şi asistenţă tehnică. 4 Cu toate acestea, trebuie să existe posibilitate de adaptare şi folosire a două sisteme şi surse de informare pentru acelaşi set de indicatori (ex. numărul vizitatorilor în cadrul măsurilor care se referă la turism) chiar în cazul frontierelor externe. Programele INTERREG şi Phare CBC trebuie să asiste adaptarea surselor de informaţii la necesităţile de monitorizare şi evaluare. A 5 Cerinţe tehnice 60

70 Tabelul A.5.1.: Lista de control a unui Acord de tip INTERREG (frontiere INTERREG/INTERREG, INTERREG/Phare-CBC, Phare-CBC/Phare-CBC) Domeniu Aspecte / Subiecte de definit în Acord General Parteneri contractanţi Zona geografică Subiect şi durată Implicarea partenerilor sociali & ONG-uri Managing Authority / Implementing Agency Paying Authority / Paying Agency Criterii generale pentru proiectele care vor fi asistate obiective strategice criterii specifice program/proiect - caracterul şi impactul CBC - principiul parteneriatului - construirea capabilităţii - finanţarea generală asigurată pentru ambele părţi ale frontierei acţiuni eligibile aplicanţi eligibili condiţii pentru o implementare de succes (raport final, criterii şi procedură pentru aprobarea sa) costuri eligibile tipul grant-ului şi reguli de co-finanţare (contribuţia max. UE şi non UE) strategia de încheier şi sustenabilitatea Structuri Monitoring Committee pentru program Componenţă Proceduri de luare a deciziilor Joint Technical Secretariat pentru program Responsabilităţi Steering Committee (pentru fiecare sub-program) Componenţă Responsabilităţi Proceduri de luare a deciziilor Board (pentru fiecare sub-program) Componenţă Responsabilităţi Proceduri de luare a deciziilor Joint Technical Secretariat (pentru fiecare subprogram) Componenţă Responsabilităţi A 5 Cerinţe tehnice 61

71 Management Tehnic Proceduri de depunere a solicitării - definire - Primirea şi procesarea solicitărilor de grant (ex. rolul secretariatului) - Formulare de solicitare - Periodizare Procedura de evaluare / aprobare - Organisme responsabile pentru diferiţii paşi ai evaluării / aprobării - Criterii de selecţie Procedură de monitorizare şi evaluare - Organism (e) responsabile pentru monitorizare / evaluare - Proceduri de raportare (rapoarte curente şi anuale) - Evaluare feed back în procesul de planificare Măsuri avute în vedere pentru informare şi publicitate (ex. informare pentru beneficiarii potenţiali, organizaţii profesionale şi publicul general) Managementul Financiar Definirea autorităţii / organismului cu responsabilitate pentru managementul financiar Principii pentru posibila re-alocare de fonduri între sub-programe Delegarea funcţiilor specifice de management financiar (ex. unei sub-autorităţi sau bănci) Administrare Financiară Cont bancar unic Contabilitate Folosirea ratelor dobînzii a contului bancar UE Responsabilitate Financiară Condiţii contractuale în relaţie cu partenerii de proiect Proceduri de plată Audit Proceduri de contabilitate şi audit Rambursare A 5 Cerinţe tehnice 62

72 Tabel A.5.2: Prezetare a Evaluării Contribuţiei Domeniilor Potenţiale de Acţiune 1 la Probleme/Potenţial Dezvoltare urbană, rurală şi de coastă Dezvoltare a firmelor & IMM Piaţa muncii & includere socială Cercetare, tehnologie, cultură & sănătate Mediu & energie Transport & telecomunicaţii Cooperare juridică şi administrativă Cooperare între cetăţeni şi instituţii Asistenţă tehnică puncte SWOT principale: Probleme Problema nr.1 M Problema nr.2 M M Problema nr.3 M m m Problema nr. M Potenţial Potenţial Nr. 1 M M Potenţial Nr. 2 M m m Potenţial Nr. 3 M M m m Potenţial Nr. M m M: contribuţie majoră : contribuţie minoră m 1 Teme de prioritate pentru INTERREG III A 5 Cerinţe tehnice 63

73 LACE GUIDE Tabel A.5.3: Programul Matrix Priorităţi 1. Structură Teritorială 2. Economie, Tehnologie şi Inovaţie 3. Mediu, Natură şi Peisaj 4. Piaţa Muncii 5. Integrare Socio-culturală 6. Asistenţă Tehnică Măsuri Planificarea dezvoltării Cooperare IMM-uri Mediu, Natură şi Peisaj Dezvoltarea transfrontalieră a Pieţelor muncii Consolidarea reţelelor socioculturale Studii Infrastructură, Transport şi Zone industriale Turism, Agrement incl. Reţele Agricultură Reţele Protejarea moştenirii culturale şi turismului Management de Program Obiective Organizaţie de Implementare Grupuri Ţintă Criterii de selecţie a proiectelor Rezultate / Indicatori A 5 Cerinţe Tehnice Page 65

74 Tabel A.5.4: Indicatori şi Logica Intervenţiei unui Program Nivel Program Logica Intervenţiei Obiective Globale Impact Exemple de indicatori Mainstream INTERREG/CBC -specific (1) INTERREG/CBC-specific (2) Reducerea şomajului Sporirea în ceea ce priveşte Nivel sporit de ocupare în grupul în rîndul grupurilor ţintă naveta/recrutarea CBC de ţintă cealaltă parte a frontierei Nivel Prioritate Obiective Specifice Rezultate Îmbunătăţirea ocupării grupurilor ţintă prin instruire Îmbunătăţirea ocupării grupurilor ţintă prin dublă calificare (procent de personae cu dublă calificare) Sporirea locurilor de muncă în sectorul turism, inclusiv cele ale grupurilor ţintă Nivel Măsură Obiective Operaţionale Output-uri Furnizarea de instruire grupurilor ţintă definite Numărul de personae instruite cu dublă calificare Sporirea numărului de turişti Nivel Proiect Operaţiuni ale Programului Proiecte de instruire Proiecte transfrontaliere de instruire Proiect transfrontalier de promovare a turismului A 5 Cerinţe tehnice 65

75 Tabel A.5.5: Exemple de Indicatori specifici INTERREG/CBC- de Context / Impact Tipul indicatorului Definiţie Măsurare 1. SITUATIA INSTITUTIONALA 1.1 Gradul de cooperare în serviciile publice esenţiale Contact / cooperare între organizaţiile responsabile pentru serviciile de urgenţă, protecţia mediului, spitale, managementul resurselor naturale etc. 1.2 Gradul de cooperare în alte domenii Contact / cooperare între organizaţiile socio-economice (ex. camere de comerţ, agenţii de instruire, universităţi etc.) 2. Situaţia Fizică (Infrastructură şi Utilităţi) 2.1 Legături între reţele: Reţele de transport (rutier, feroviar) Utilităţi Telecomunicaţii Energie Eliminarea verigilor lipsă (sau, integrarea reţelelor) 2.2 Transportul public transfrontalier Serviciile transfrontaliere pt. pasageri Cost/frecvenţă a transportului de pasageri 2.3 Servicii transfrontaliere de poştă Cost/viteză a serviciilor poştale între regiuni adiacente 2.4 Telecomunicaţii transfrontaliere Costul telecomunicaţiilor între regiunile adiacente % de organizaţii cu: contacte informale; forumuri ad hoc; acorduri de cooperare (ex. între serviciile de pompieri) structurile transfrontaliere formale % de organizaţii cu: contacte informale; forumuri ad hoc; acorduri de cooperare structurile transfrontaliere formale Completarea şi operarea verigilor lipsă Accesibilitatea serviciilor CBC pt. pasageri Cost/frecvenţă Cost/viteză Cost A 5 Cerinţe tehnice 66

76 3. SITUATIA SOCIO-ECONOMICA 3.1 Afinitatea / activitatea transfrontalieră a cetăţenilor Locuitorii unei părţi înţeleg / folosesc limba din cealaltă parte a frontierei Locuitorii unei părţi vizitează prieteni, dotări / evenimente culturale, fac cumpărături etc. de cealaltă parte 3.2 Activitatea transfrontalieră de afaceri Companiile din una din părţile cu interese de cealaltă parte 3.3 Activitatea transfrontalieră de piaţă a muncii Lucrători implicaţi în activitatea transfrontalieră 3.4 Activitatea transfrontalieră educaţională Studenţi implicaţi în activitatea transfrontalieră % din populaţie vorbind limba celeilalte părţi % din populaţie care urmăreşte media celeilalte: radio, TV, ziare % din populaţie & frecvenţă % cu contacte de cealaltă parte * % pondere semnificativă a vînzărilor (ex % din profit) a bunurilor/serviciilor de cealaltă parte * % care lucrează de cealaltă parte* % cu dublă calificare % care studiază de cealaltă parte * % care studiază pentru dublă calificare A 5 Cerinţe tehnice 67

77 Tabel A.5.6: Exemple ale Indicatorilor specifici INTERREG/CBC- Output / Rezultat Ref. Output Rezultat Tip de Indicator Definiţie Măsurare* / Natură Surse de informare 1. Promovarea dezvoltării urbane, rurale şi de coastă 1.1a Output Sisteme de planificare Planificare comună pentru regiunile de frontieră (sau specifică pentru zonele urbane, rurale sau de coastă) 1.1b Rezultat Intensitatea şi calitatea dezvoltării zonelor urbane, rurale şi de coastă Dezvoltarea echilibrată a zonei(lor) transfrontaliere Stabilirea cooperării între departamentele de amenajare a teritoriului: Forumuri de planificare (QL) Grupuri comune de lucru (QL) Studii comune (QL/QT) Linii directoare de planificare sau planuri comune (QL) Atingerea unei dezvoltări echilibrate în termenii ex. construcţia de clădiri(qt), sporirea locurilor de muncă (QT), calitate mediu /vizuală (QL) etc 2. Iniţiative de dezvoltare a antreprenoriatului, IMM-urilor, turismului, dezvoltare locală şi de ocupare 1 2,3 2.1a Output Interrelaţionare transfrontalieră a IMM 2.1b Rezultat Interrelaţionare transfrontalieră a IMM 2.2a Output Marketing de calitate a turismului Contact / cooperare între IMM IMM implicate în Cooperarea transfrontalieră Strategie comună de marketing şi activităţi de marketing Număr de IMM implicate în proiecte transfrontaliere (QT) Creşterea procentului de IMM cu: Acorduri de cooperare (QT) Asocieri mixte (QT) Structuri de cooperare între birourile de turism (QL) Servicii comune de informare (QL) A 5 Cerinţe tehnice 68

78 2.2b Rezultate Marketing de calitate a turismului Număr de turişti 3. Integrarea pieţei muncii şi promovarea includerii sociale 3.1a Output Servicii de piaţă a muncii Servicii comune de ocupare (ex. EURES) sau de conectare a serviciilor de ocupare 3.1b Rezultat Operarea pieţei muncii Persoane aflate în proces de instruire şi de navetă transfrontalieră 3.2a Output Acorduri teritoriale de ocupare Acorduri teritoriale transfrontaliere de ocupare 3.3b Rezultat Proiecte / Iniţiative de dezvoltare Proiectele/Iniţiativele a ocupării transfrontaliere de dezvoltare a ocupării (destinate integrării pieţei forţei de muncă transfrontaliere etc., obiective) 4. Cooperare în domeniile RTD, instruire, cultură şi sănătate Campanii comune de promovare(ql) Sporirea numărului de turişti: În turismul de calitate (QT) În vizitatori care staţionează pe ambele părţi ale frontierei (QT) Înfiinţarea de servicii comune de angajare (servicii de plasare, baze de date a oportunităţilor locurilor de muncă & instruire) Creştere a: numărului (sau procentului) de personae care participă la instruirea transfrontalieră numărului (sau procentului) de plasamente de lucru CBC Stabilirea şi operarea acordurilor teritoriale de ocupare (QL) Număr de proiecte/iniţiative transfrontaliere (şi calitate/relevanţă a obiectivelor) pentru dezvoltarea ocupării (QT & QL) 2,3 1 2, a Output Cooperare între organizaţii Cooperare între centrele de cercetare şi afacerile din fiecare parte a frontierei în RTD înfiinţarea structurilor de cooperare CBC (ex. reţele, forumuri) (QL) 4.1b Rezultat Proiecte RTD Dezvoltarea proiectelor RTD prin Sporire a: 3 1 A 5 Cerinţe tehnice 69

79 intermediul centrelor de cercetare şi afacerilor din fiecare parte a frontierei 4.2a Output Manifestări culturale Evenimente culturale CBC (festivaluri, expoziţii) 4.2b Rezultat Activităţi culturale Rezidenţi care participă la activităţi culturale (nu doar în proiecte INTERREG) de cealaltă parte a frontierei 5. Protecţia mediului şi surse de energie neconvenţionale numărului de proiecte RTD CBC (QT) îmbunătăţirii calităţii proiectelor RTD CBC (QL) numărului de organizaţii participante în proiecte RTD CBC (QT) număr de evenimente efectuate (QT) număr de participanţi (QT) Sporirea numărului (sau procentului) de rezidenţi care participă la activităţi culturale de cealaltă parte a frontierei (QT) a Output Sisteme de rezolvare a urgenţelor 9.1b Rezultat Sisteme de rezolvare a urgenţelor Înfiinţarea de sisteme CBC de rezolvare a urgenţelor (ex zonă maritimă, estuare riverane, păduri) Incidente / Urgenţe 9.2a Output Tratarea apelor Instalarea unor uzine de tratare a apei 9.2b Rezultat Poluarea rîurilor Prezenţa poluanţilor în rîurile transfrontaliere accord de cooperare între 1 agenţiile de protecţie a mediului etc referitor cazuri de necesitate (QL) instalarea unei reţele de staţii de monitorizare (QL) Reducerea: 2, 3 numărului de incidente / urgenţe (QT, QL) pierderilor umane şi materiale decurgînd din incidente / urgenţe (QT, QL) Montarea şi operarea uzinelor (QL) 1 Procent al reducerii poluanţilor în apele rîurilor (QT) 3 A 5 Cerinţe tehnice 70

80 6. Infrastructura fundamentală de interes transfrontalier 6.1a Output Infrastructura feroviară Construirea verigilor CBC lipsă între reţelele feroviare 6.1b Rezultat Timp şi comodităţi cîştigate Timpul de călătorie între principalele oraşe din fiecare parte a frontierei şi confortul 6.2a Output Administrarea transportului Cooperarea între organizaţiile public responsabile pentru transportul public, înfiinţarea serviciilor de transport public CBC (autobuz, tren) 6.2b Rezultat Servicii de transport public Servicii publice de transport transfrontalier 7. Cooperare juridică şi administrativă Construirea şi operarea verigilor lipsă (QL) Reducerea timpului de călătorie (QT) şi îmbunătăţirea confortului (QL) Studii de fezabilitate (QL, QT) Stabilirea de orar unic coordonat (QT) Stabilirea şi operarea serviciilor publice transfrontaliere de transport (QL) a Output Obstacole în calea pieţei unice (ex. deoarece acestea afectează consumatorii CBC) 7.1b Rezultat Obstacole în calea pieţei unice (ex. deoarece acestea afectează consumatorii CBC) Activitate preliminară (proiecte pilot, studii) pentru rezolvarea problemelor legate de consumatorii CBC Avizarea consumatorilor şi reclamaţii cooperarea (ex înfiinţarea grupurilor de lucru) (QL, QT) efectuarea studiilor şi proiectelor pilot (QL, QT) publicitate bilingvă/comună a drepturilor consumatorilor (QL, QT) creşterea avizării asupra drepturilor consumatorilor (QL, QT) reducerea numărului reclamaţiilor consumatorilor ((QT) 1 3 2,3 8. Cooperare între cetăţeni şi instituţii A 5 Cerinţe tehnice 71

81 8.1a Output Cooperare între cetăţeni şi instituţii (private, voluntariat) 8.1b Rezultat Cooperare între cetăţeni şi instituţii (private, voluntariat) Contact/cooperare între organizaţii civile, ex. organizaţii ale: tinerilor, drepturilor cetăţeneşti, consumatorilor etc. Cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă a istoriei, tradiţiilor etc Numărul indivizilor şi organizaţiilor care participă la proiecte CBC (QT) o mai bună cunoaştere reciprocă a istoriei, tradiţiilor etc (QL, QT) o mai bună înţelegere mutuală (QL) 8.2a Output Cunoaşterea limbii vecinilor Învăţarea limbii Număr de participanţi la cursurile de învăţare a limbii (QT) 8.2b Rezultat Cunoaşterea limbii vecinilor Folosirea limbii vecinilor Sporirea proporţiei din populaţie (anumite segmente ale) care posedă bune cunoştinţe ale limbii vecinilor(qt) 9. Asistenţă Tehnică a Output Studii de fezabilitate / pregătitoare Studii transfrontaliere 9.1b Rezultate Proiecte transfrontaliere Propuneri de noi proiecte transfrontaliere 9.2a Output Structuri transfrontaliere de program 9.2b Rezultat Structuri transfrontaliere de program Crearea structurilor de cooperare transfrontalieră pentru programe Management comun transfrontalier al programului Număr şi calitate a studiilor efectuate (QT,QL) sporirea numărului de proiecte cu caracter clar CBC (paritate între partenerii CBC) (QT) îmbunătăţirea calităţii proiectelor depuse pentru finanţare(ql) şi a ratei de succes (QT) Înfiinţarea şi operarea structurilor transfrontaliere de program (QL) Stabilirea unui management clar transfrontalier al programului (decizii luate de cele două părţi care lucrează împreună în toate etapele 1,3 1 1,3 A 5 Cerinţe tehnice 72

82 * sau dovadă a îndeplinirii obiectivului, dacă este indice al calităţii procesului de management) (QL) QL: calitativ QT: cantitativ 1: documentele programului/rapoarte de monitorizare 2: surse statistice 3: expertiză / studiu A 5 Cerinţe tehnice 73

83 PARTEA B STRUCTURILE COOPERĂRII

84 B 1 ETAPELE COOPERĂRII ŞI STRUCTURI CONEXE

85 CAPITOLUL B1: ETAPELE DE DEZVOLTARE A COOPERĂRII ŞI STRUCTURILE ADECVATE DESCRIERE: În acest capitol sînt prezentate structurile (euroregiuni, grupuri de lucru etc.) cooperării transfrontaliere, dezvoltarea lor şi stadiul cooperării. În ceea ce priveşte dezvoltarea sînt analizate cooperările în cazuri singulare şi cele strategice, pe termen lung. Referitor la etapele dezvoltării sînt tratate: stadiul de început al contactelor regulate dintre regiunile de frontieră, stadiul formulării analizelor, conceptelor şi strategiilor transfrontaliere şi, stadiul următor, mai avansat, al managementului şi al implementării programelor şi proiectelor transfrontaliere. PUNCTE DE REFERINŢĂ: - Activităţile orientate pe cazuri individuale şi iniţiativele luate de persoane sau grupuri de persoane individuale întemeiază orice tip de cooperare transfrontalieră. Din aceasta se dezvoltă euroregiunile sau grupurile de lucru. - Analizele transfrontaliere, cooperarea orientată spre strategii şi dezvoltare sînt necesare pentru utilizarea potenţialului endogen din regiunile de frontieră. - Contactele periodice cu regiunea de frontieră vecină sînt un pas important în cooperare. În multe cazuri aceasta include formarea de reţele transfrontaliere informaţionale şi a mecanismelor de contact similare. Cînd structurile transfrontaliere devin necesare, ele tind iniţial să fie mai puţin formale. - Dezvoltarea de concepte şi strategii transfrontaliere implică cooperarea partenerilor de ambele părţi ale frontierei, din stadiul incipient. Aceştia elaborează în comun o analiză socio-economică a regiunii transfrontaliere şi fixează în comun scopuri strategice pentru dezvoltarea viitoare cît şi priorităţile acţiunilor. Structurile transfrontaliere cum ar fi grupurile de lucru şi secretariatele permanente sînt importante pentru garantarea continuităţii şi a sprijinirii acestui proces strategic. - Managementul independent al programului şi implementarea acestuia reprezintă etapa cea mai evoluată a cooperării transfrontaliere. Acestea necesită structuri cu mecanisme de decizie tehnice/administrative şi financiare, dar şi politice. Un număr mare de probleme practice trebuie abordate în mod eficient pentru a crea o structură care să fie potrivită pentru conducerea unui program în cadrul iniţiativelor UE INTERREG sau Phare CBC. - Principiile esenţiale ale înfiinţării structurilor corespunzătoare rezultă din experienţele mai multor ani de cooperare transfrontalieră în Europa: - structurile transfrontaliere ar trebui constituite numai pentru a corespunde nevoii de lărgire şi aprofundare a activităţilor cooperării. Acestea ar trebui să nu fie primul pas în cooperarea transfrontalieră; - la structurile transfrontaliere cu drepturi de decizie ar trebui să existe paritate între partenerii de pe ambele părţi ale frontierei (indiferent de suprafaţă, populaţie); - diferenţele în cadrul structurilor şi competenţelor din întreaga Europă reprezintă cele mai frecvente obstacole pentru structurile transfrontaliere. De aceea trebuie căutate pentru fiecare situaţie transfrontalieră soluţii practice regional-specifice ; - structurile transfrontaliere nu sînt noi structuri de administraţie. Ele sînt o placă turnantă şi o agenţie de contact transfrontalier, în scopul întăririi eficienţei cooperării transfrontaliere, dintre instanţele naţionale şi locale/regionale pe fiecare parte a frontierei. B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe 2

86 REFERINŢE: - Cap. A.1: Motive pentru cooperarea transfrontalieră - Cap. A.3: Instrumente legislative care facilitează cooperarea transfrontalieră - Carta Europeană pentru regiunile de frontieră şi transfrontaliere, AEBR (pentru alte informaţii contactaţi Secretariatul LACE, Association of European Border Regions: /22/36, Fax: ). - Gabbe, Jens: Cooperarea transfrontalieră la origini - EUROREGIO. Cu ocazia Simpozionului Consiliului Europei pentru cooperarea transfrontalieră în Europa, dialogul experţilor 3/4 decembrie 1986, Strassburg, Gabbe, J. / Martinos, H., u.a: Aspecte instituţionale ale cooperării transfrontaliere, Gronau, martie B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe 3

87 DE LA ACTIVITĂŢI ORIENTATE PE CAZURI IZOLATE LA CELE STRATEGICE PE TERMEN LUNG Diversitatea politică, culturală şi socială a Europei a creat un spectru larg de sisteme de administraţie şi drept pe structuri, legi şi prescripţii legislative în statele membre ale Uniunii europene şi cele ale Consiliului Europei. Varietatea de sisteme şi structuri poate, dar cu foarte mare greutate, să modeleze cooperarea zilnică de peste frontiere. Această situaţie trebuie depăşită. Regiunile de frontieră şi transfrontaliere pot deveni eficiente ca punţi sau plăci turnante între statele naţionale cu caracteristicile lor structurale. Regiunile de frontieră cele mai afectate au înregistrat nu numai experienţe directe în această problemă ci şi experienţe în promovarea şi realizarea unei cooperări cu toţi partenerii participanţi de pe ambele părţi ale frontierei. Structurile de cooperare transfrontalieră existente pot fi extrem de diferite în ceea ce priveşte scopul general (colaborare ad-hoc sau colaborare constantă pe termen lung) şi gradul colaborării. În ambele cazuri sînt aplicate diferite procese, metode de lucru şi procedee pentru realizarea iniţiativelor şi programelor. Modul colaborării poate de asemenea să varieze mult. Oricare structuri s-ar allege, rezultatele lor depind în orice caz de angajamentul şi încrederea oamenilor. Participarea persoanelor individuale, active, este de o importanţă decisivă pe toate planurile colaborării. Aceasta cuprinde politicieni, experţi din instituţiile publice (de exemplu autorităţi regionale, orăşeneşti, municipale, instituţii de instruire etc.), oameni de ştiinţă, persoane individuale din sectorul privat (de exemplu întreprinderi, camere şi asociaţii profesionale), din sindicate şi grupări sociale. În cadrul structurilor de lucru se pot distinge două forme de bază: activităţi organizate pe cazuri izolate - cooperare, care urmează un scop determinat, de exemplu, crearea reţelelor transfrontaliere pentru schimbul de informaţii, sau întreprinderea unei anumite măsuri determinate (ex. construirea unui pod peste un rîu de frontieră); colaborare strategică şi orientată spre dezvoltare, aşadar nu orientată pe cazuri individuale pentru folosirea potenţialului endogen al regiunilor de frontieră prin cooperare transfrontalieră, pentru promovarea de noi activităţi ştiinţifice, în scopul creării de locuri de muncă, al protecţiei mediului înconjurător şi al dezvoltării socio-culturale. În această privinţă regiunea trasfrontalieră poate fi considerată ca o identitate autonomă. Este evident faptul că toate eforturile de cooperare transfrontalieră cer pentru aceste trepte diferite ale cooperării şi structuri diferite. În acest context este deosebit de important de ştiut faptul că înfiinţarea structurilor transfrontaliere nu înseamnă în primul rînd crearea de entităţi juridice distincte şi nici entităţi distincte conform dreptului internaţional. Dezvoltarea structurilor transfrontaliere înseamnă în primul rînd interconectarea actorilor şi organizaţiilor de la nivel regional / local (şi, în cîteva cazuri, naţional), care deseori s-a realizat deja, cît şi crearea de capabilităţi permanente (structuri politice, tehnice, administrative) în scopul cooperării ca, de exemplu, înfiinţarea secretariatelor sau a birourilor comune. Acest proces este prezentat mai jos în trei etape: coordonarea între parteneri, dezvoltarea de strategii şi managementul programelor. B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe 4

88 COOPERAREA ÎNTRE REGIUNILE PARTENERE Cooperarea transfrontalieră începe, de regulă, cu iniţiative individuale, chiar dacă obiectivul este pe termen lung şi depinde adesea de persoane individuale, care fac primii paşi necesari. Aceasta se întîmplă îndeosebi pentru frontierele cu un trecut (sensibil) politic sau istoric, cu substraturi culturale foarte diferite sau probleme cu minorităţile etnice. Dezvoltarea unei baze de încredere între parteneri este prioritatea primelor contacte. Încrederea se construieşte însă numai pas cu pas. A-ţi cunoaşte partenerii de (pe) cealaltă parte a frontierei înseamnă a lua cunoştinţă de trecutul lor istoric, tradiţiile şi obiceiurile, de structurile politice şi legislative, de sistemul juridic, raporturile economice şi, lucrul cel mai important, de limba lor. Instrumentele care pot fi utilizate în această primă fază sînt diferitele forumuri sau reţele transfrontaliere, care sînt formate în regiunile de pe ambele părţi ale frontierelor şi sînt sprijinite de un secretariat. Aceste reţele servesc nu numai ca mecanism ce uşurează cooperarea prin furnizarea infrastructurii sau la sprijinirea contactelor de afaceri, ci şi la depăşirea obstacolelor majore (de exemplu, culturale, sociale, pe planul educaţiei sau al limbii). Ele oferă şi soluţii pentru rezolvarea problemelor ce apar zilnic la frontieră. În acest context experienţa arată că pentru domeniul socio-cultural, cooperarea transfrontalieră are aceeaşi însemnătate ca şi cooperarea socioeconomică. Adesea ea creează mai întîi fundamentul pentru proiecte transfrontaliere economice sau infrastructurale eficiente. Cooperarea transfrontalieră în domeniul cultural dobîndeşte rapid în majoritatea cazurilor rezultate vizibile, care contribuie esenţial la dezvoltarea înţelegerii cu privire la relaţiile cu ţara vecină. Aceasta este de o importanţă fundamentală pentru elaborarea de planuri de amenajare a teritoriului, pentru probleme de mediu, pentru hotărîri necesare în luarea de măsuri economice sau pentru realizarea de proiecte de infrastructură. Activităţile orientate pe cazuri individuale se găsesc la începutul oricărui tip de cooperare. Ele pot forma baza unei cooperări transfrontaliere strategice, orientată pe termen lung. Aceste activităţi orientate pe cazuri individuale (izolate) creează reţele şi conduc, în unele cazuri şi la structuri cu efect multiplicator, deoarece acestea reprezintă platforma pentru promovarea unei cooperări transfrontaliere generale. În plus, reţelele transfrontaliere de informaţii pot fi utilizate în scopul producerii primelor contacte între actorii din regiune, care au avantaje din această cooperare. Elaborarea şi răspîndirea de informaţii bilingve privind sferele tematice specifice (de exemplu asupra oportunităţilor pieţei, producătorilor) şi statisticile sprijină mai departe acest proces. Aceste informaţii stimulează nu numai formarea conştiinţei în regiunile de frontieră, ci ele netezesc chiar calea pentru legarea de relaţii între actorii deja existenţi de ambele părţi ale frontierei din domeniul privat şi public, de exemplu în viaţa afacerilor (înainte de toate întreprinderile mici şi mijlocii), între centrele de întreprinderi sau inovaţie, birouri de turism sau institutele de cercetare ale universităţilor. Instanţele publice, private sau organismele sectorului non-profit pot fi angrenate în construirea acestor reţele transfrontaliere. Cooperarea se poate realiza ad-hoc, ori pe baza înţelegerilor şi prin grupuri de lucru sporadice sau prin acorduri încheiate la nivel local, regional sau naţional. O asemenea cooperare comparativ mai puţin strânsă B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe 5

89 poate lua naştere între autorităţi regionale, camere de industrie şi comerţ, asociaţii patronale, sindicate sau alte grupuri, care cooperează cu partenerii lor de peste frontieră. Câteva principii generale care stau la baza iniţializării cu succes a cooperării transfrontaliere eficiente ar putea fi deduse din multitudinea procedurilor orientate de la caz la caz: cooperarea transfrontalieră ar trebui să fie cît mai aproape posibil de cetăţeni, pe plan regional şi local; implicarea politicienilor aleşi ( de la nivel: naţional, regional, local şi, în măsura în care e adecvat, european); cooperarea ar trebui să se bazeze pe parteneriat şi subsidiaritate (din interior - inwards şi exterior - outwards, i.e. participarea tuturor celor care pot contribui la procesul transfrontalier din interiorul şi exteriorul regiunii); structurile transfrontaliere şi organismele anexă ale acestora, birou unic şi buget comun trebuie să fie dezvoltate mai departe ca rezultat şi ca unealtă pentru amplificarea cooperării şi nu ca scop în sine. DEZVOLTAREA CONCEPTELOR ŞI STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE Cooperarea de orientare strategică şi de dezvoltare necesită o abordare pe termen lung. Aceasta se bazează pe o analiză a situaţiei existente, a cooperării transfrontaliere anterioare şi a potenţialului pentru dezvoltarea ştiinţifică şi socială a unei regiuni europene (i.e. transfrontaliere), regiuni care vor defini modele, obiective, priorităţi, probleme şi domenii cheie ale activităţilor de cooperare transfrontalieră. Unul din primii paşi este definirea regiunii transfrontaliere. La aceasta se adaugă, în primul rînd, problemele comune, domeniile tematice şi interesele generale comune, în diferite domenii şi mai puţin factorii pur geografici sau administrativi. Chiar şi denumirea (atribuirea unui nume) este importantă! Scopul conceptelor (planurilor) transfrontaliere de dezvoltare constă în punerea la dispoziţie a informaţiilor şi analizelor pentru o evaluare strategică integrată şi pe termen lung (cca de ani) care defineşte scopurile şi priorităţile specifice de dezvoltare, în cadrul cărora se pot realiza proiectele individuale. Al doilea pas constă în dezvoltarea de programe operaţionale pe termen scurt pornind de la aceste strategii pe termen lung. 1 MANAGEMENTUL DE PROGRAM ŞI IMPLEMENTARE Implementarea unei strategii transfrontaliere pe termen lung şi orientată pe sarcini (teme) necesită un management transfrontalier funcţional. De asemenea, trebuie să se ţină cont şi de responsabilităţi, cum ar fi priorităţile calitative şi temporale. În implementarea unei strategii transfrontaliere generale există anumite componente care pot fi rezolvate doar cu asistenţă UE (de exemplu, Iniţiativele Comunitare INTERREG, Phare-CBC, TACIS-CBC), sau cu ajutorul organismelor naţionale (de exemplu, programele naţionale de asistenţă) sau prin intermediul regiunilor transfrontaliere implicate la nivel regional şi local. Datorită structurilor şi sistemelor juridice diferite din Europa, trebuiesc găsite soluţii specifice pentru managementul practic al unor astfel de programe şi proiecte transfrontaliere. Atît strategia transfrontalieră cît şi aderarea la principiile de parteneriat şi subsidiaritate 2 sînt premise pentru un 1 Vezi capitolul A.5 2 vezi capitolul A.1 B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe 6

90 management eficient de concepte / programe şi proiecte de dezvoltare pe plan regional şi local. Aceste principii trebuie să se oglindească în soluţiile practice, care sînt dezvoltate pentru fiecare regiune de frontieră în parte şi aplicate în diferitele etape ale programului şi în implementare. Acest demers constant şi pe termen lung serveşte la activarea şi folosirea potenţialului endogen disponibil de dezvoltare al regiunii de frontieră prin intermediul cooperării transfrontaliere. Obiectivele urmărite sînt: promovarea de noi activităţi economice, dezvoltarea bazei economice, crearea de locuri de muncă şi promovarea în continuare a dezvoltării unei regiuni europene de frontieră în diverse domeniile. Această abordare specific regional-strategică în vederea dezvoltării unei regiuni de frontieră - respectiv transfrontaliere, este promovat de UE printr-o serie de iniţiative şi programe, mai ales prin INTERREG şi PHARE-CBC. 3 Într-un asemenea stadiu al colaborării este important să se creeze o structură organizaţională cu caracter permanent care să fie capabilă de a se alătura în mod continuu acestui proces de dezvoltare şi revizuire strategică. Aceasta poate să se realizeze printr-un consiliu de conducere format pentru o regiune / structură transfrontalieră, cît şi prin grupuri de lucru permanente şi/sau printr-un secretariat transfrontalier, cu membri provenind din ambele părţi ale frontierei. Asemenea structuri transfrontaliere cu capacitate de decizie precum şi sistemele financiare şi tehnice de sprijin (din interiorul şi din exteriorul regiunii de frontieră) vor fi mai departe stringent necesare, în acest stadiu mai avansat de cooperare. În structurile transfrontaliere cu capacitate de decizie (grupuri de lucru sau euroregiuni), fie că sînt de drept 3 vezi capitolul A.4 public sau privat, este esenţial a fi respectată reprezentarea egală în participarea din ambele părţi ale frontierei. Este de importanţă crucială ca toţi actorii importanţi de pe ambele părţi ale frontierei (autorităţi publice, parteneri sociali, asociaţii ecologice etc.), care pot aduce o contribuţie la cooperarea transfrontalieră să fie implicaţi în implementarea programelor şi proiectelor. În acest scop sînt potrivite mai ales grupurile de lucru, în care se planifică, se dezvoltă şi se realizează proiecte. Cu toate acestea, dacă numărul partenerilor trebuie să fie diferenţiat datorită deosebirilor din administraţiile, structurile şi competenţele naţionale de pe ambele părţi ale frontierei, nu este necesară o reprezentare cu paritate numerică. Această participare largă a tuturor resurselor dintr-o regiune transfrontalieră la acţiuni practice garantează: obiective transfrontaliere veritabile şi domenii de acţiune; caracterul transfrontalier al programelor şi proiectelor; îndeplinirea criteriilor UE pentru INTERREG, Phare-CBC, a exigenţelor planurilor naţionale şi a reglementărilor, dacă acestea sînt dezvoltate; caracterul echilibrat şi complet al programelor în ceea ce priveşte domeniile de acţiune şi proiectele în cadrul unei regiuni transfrontaliere; furnizarea de mijloace financiare din ambele părţi ale frontierei (de exemplu, pentru cofinanţarea naţională, regională şi locală a programelor UE); capacităţi de realizare a proiectelor transfrontaliere; urmărirea priorităţilor transfrontaliere în timpul realizării; evaluarea adecvată a programelor şi proiectelor. B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe 7

91 PRINCIPII ESENŢIALE PENTRU ÎNFIINŢAREA STRUCTURILOR CONEXE O cooperare transfrontalieră pe termen lung, orientată spre scop necesită, mai devreme sau mai tîrziu, structuri de organizare transfrontaliere durabile şi angajate. Aceste structuri ar trebui să dispună de instrumente tehnice / administrative, financiare şi cu capacitate de decizie corespunzătoare sarcinilor lor crescînde. În organismele cu capacitate de decizie şi cu răspundere politică sau managerială ar trebui ca partenerii de pe ambele părţi ale frontierei să fie reprezentaţi în mod egal, independent de mărimea, populaţia şi de jurisdicţia unei regiuni. Acest personal tehnic şi administrativ implicat în probleme transfrontaliere trebuie să răspundă în faţa unui organism transfrontalier. Acest fapt ajută la depăşirea obstacolelor care pot surveni datorită intereselor naţionale puternice şi ale unei "gîndiri locale". Aceasta este singura cale pentru obţinerea unui consens transfrontalier regional, acceptabil pe plan intern şi credibil pe plan extern. Absenţa structurilor / organizaţiilor transfrontaliere şi a strategiilor conexe pot provoca dificultăţi esenţiale în subvenţionarea regiunilor de frontieră, de către organismele europene şi naţionale (de exemplu: În ce măsură regiunilor de frontieră li se pot da competenţe descentralizate, pentru executarea unui program de tip INTERREG? În ce măsură li se pot acorda direct mijloace financiare sau în ce măsură pot ele fi răspunzătoare pentru acestea?). În timp ce crearea de structuri transfrontaliere reale se poate realiza doar cu mari eforturi într-o perioadă scurtă de timp, o serie de acorduri practice sînt relativ uşor de atins. Managementul transfrontalier de programe şi realizarea de proiecte se poate efectua pe termen scurt prin intermediul legislaţiei private şi, pe termen lung, numai prin intermediul legislaţiei publice. Există posibilitatea înfiinţării fără mari dificultăţi a asociaţiilor / societăţilor naţionale pe ambele părţi ale frontierei, care se bazează pe dreptul public existent în fiecare ţară. Aceste structuri regionale / locale conform dreptului naţional ("pîrghii" juridice naţionale) servesc la stabilirea de acorduri transfrontaliere de drept privat, cu ajutorul cărora se formează o structură transfrontalieră comună. 4 Structurile relativ avansate de cooperare de la frontiera germanoolandeză sînt considerate adesea ca un rezultat al factorilor politici şi geografici deosebiţi. Chiar dacă aceasta convine în parte, totuşi premisele de bază din întreaga Europă sînt aproximativ aceleaşi. Înainte de toate structurile juridice trebuie să se orienteze după diferitele exigenţe regionale / locale şi naţionale. Că acest lucru este posibil, s-a dovedit în anii trecuţi de exemplu, la frontiera spaniolă / portugheză, la frontierele Germaniei cu Polonia şi cu Republica Cehă, în Austria, Irlanda / Nordul Irlandei sau Nordul Greciei, dar în special în statele asociate cum ar fi: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, România, Bulgaria sau Statele Baltice. Greşelile mereu repetate care frînează structurile transfrontaliere şi managementul de programe comune constau în tendinţa de a armoniza şi de a face similare competenţele legale şi structurile de pe ambele părţi ale frontierei, considerîndu-le o premisă pentru cooperarea transfrontalieră. Prin eforturile de acest fel se pierd mulţi ani şi de aceea ele se pot dovedi contraproductive. 4 vezi capitolul A.3 B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe 8

92 De fapt, nici un stat din interiorul sau exteriorul UE nu îşi va schimba structurile culturale sau competenţele juridice doar datorită regiunii de frontieră. Este mult mai important să se folosească posibilităţile care există de ambele părţi ale frontierei şi să se meargă pe căile deja existente. Pentru toţi partenerii implicaţi în cooperarea transfrontalieră este foarte important să coopereze în interiorul condiţiilor cadru naţionale. Aceasta a reieşit clar din diferitele acorduri bilaterale sau trilaterale ale "Convenţiei Cadru Europene pentru Cooperare Transfrontalieră dintre Comunităţile şi Autorităţile Teritoriale" ale Consiliului Europei (acord Anholt, Acordul de la Karlsruhe etc.). Adiţional, regiunile transfrontaliere nu ar trebui să comită greşeala de a dori să facă ele însele totul. Un management transfrontalier de programe este desigur necesar pentru ca toate firele să se unească, dar implementarea proiectelor izolate ar trebui să rămână în sarcina autorităţilor, organizaţiilor, asociaţiilor şi a tuturor celorlalte organe / agenţii şi partenerilor sociali care sînt deja activi pe fiecare parte a frontierei, făcînd uz de expertiza lor în domeniu. Aceasta ar uşura nu numai povara de administrare a activităţii transfrontaliere, ci ar întări chiar şi baza transfrontalieră în regiune şi angajamentul tuturor partenerilor. Cooperarea transfrontalieră strategică în cadrul structurilor stabile (grupuri de lucru, euroregiuni etc.) nu are ca scop crearea de noi structuri de administraţie transfrontalieră, ci serveşte ca placă turnantă transfrontalieră şi ca motor pentru toate sarcinile şi contactele transfrontaliere. Centrul de greutate cade pe funcţia de prestare a unor servicii transfrontaliere pentru cetăţeni, economie, autorităţi şi parteneri sociali. În acest mod se pot realiza mult mai multe lucruri printr-o "Euroregiune" transfrontalieră, fie ca "avocat pentru afacerile transfrontaliere" sau pentru managementul de programe transfrontaliere şi de realizare a proiectelor comune concrete. Gradul de acceptare a structurii transfrontaliere şi recunoaşterea competenţei pot fi atinse, înainte de toate, prin activităţi politice şi practice eficiente. Elementele cheie sînt parteneriatul şi subsidiaritatea, atît verticală (de jos în sus şi invers), cît şi orizontală (peste frontiere) între structuri diferite şi competenţe de diferit nivel. Aceasta arată că euroregiunile nu preiau competenţele celorlalţi şi chiar nici nu acţionează împotriva statului; din contră, acestea respectă partenerii de pe ambele părţi ale frontierei, realităţile şi diferenţele lor sociale, culturale, istorice, juridice şi economice existente. B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe 9

93 B 2 STRUCTURI DE COOPERARE LA NIVEL STRATEGIC (PROGRAM)

94 CAPITOLUL B 2: STRUCTURI DE COOPERARE.LA NIVEL STRATEGIC (PROGRAM) DESCRIERE: Acest capitol prezintă factorii principali care facilitează sau împiedică dezvoltarea structurilor transfrontaliere, prezentînd mai detaliat diversele instrumente juridice şi metode disponibile pentru crearea structurilor transfrontaliere. Prezintă apoi structurile necesare coordonării programelor INTERREG şi UE conexe. PUNCTE DE REFERINŢĂ: Există numeroşi factori ce influenţează crearea structurilor transfrontaliere. Printre factorii pozitivi se numără implicarea totală a partenerilor în procesul de cooperare, crearea de tratate cadru şi programe de finanţare care să susţină activităţile transfrontaliere. Printre factorii negativi se numără restricţiile impuse autorităţilor locale/regionale de către legislaţia de stat ca şi diferenţele de competenţe între nivelele de administrare din ţări învecinate. Diferite forme de acorduri juridice (de ex. convenţii, tratate, protocoluri, contracte) există la nivel multilateral şi bi-/trilateral, implicînd autorităţi naţionale şi/sau regionale şi locale (vezi şi Capitolul A.3). Unele dintre aceste structuri implică crearea de noi organisme (noi entităţi juridice), dar există şi cazuri de structuri informale care nu au o formă juridică. Unele structuri au un caracter permanent, iar altele au fost create în vedere coordonării unor programe UE specifice, cu precădere a programelor Interreg şi Phare CBC. Structurile transfrontaliere pot fi foarte variate din punct de vedere al funcţiilor pe care le îndeplinesc, capacităţilor pe care le au (tehnice, financiare, de decizie) ca şi al scopului lor. Tipurile de structuri transfrontaliere cel mai frecvent întîlnite sînt: - Euroregiunile (şi structuri similare în Ţările Scandinave) ce reprezintă entităţi legal constituite, au scopuri variate şi capacităţi multiple, iar multe dintre ele au jucat un rol major în dezvoltarea şi coordonarea programelor Interreg I, IIA şi IIIA; - Comunităţile de lucru (şi organizaţii similare) se bazează pe acorduri de lucru şi au capacităţi limitate, fiind rareori implicate în coordonarea programelor Interreg I şi IIA (dar care au contribuit la alcătuirea şi dezvoltarea proiectelor). Liniile Directoare pentru INTERREG IIIA ca şi Reglementarea Phare CBC impun noi cerinţe în vederea coordonării în comun a programelor, implicînd crearea unor veritabile structuri transfrontaliere de parteneriat şi proceduri la nivel regional/local. EUREGIUNEA (D/NL) EUREGIUNEA RHEIN-WAAL (NL/D) STORSTRØMS AMT / OSTHOLSTEIN (DK/D) ARGE ALP (A/D/I/CH) ARGE ALPEN-ADRIA (A/CH/D/H/HR/I/SLO) COMMUNAUTÉ DE TRAVAIL DES PYRÉNÉES (E/F) PAMINA (D/F) KENT NORD-PAS-DE-CALAIS (UK/F) COMUNIDADE DE TRABALLO GALICIA-NORTE DE PORTUGAL (E/P) COMUNIDAD DE TRABAJO EXTREMADURA - ALENTEJO (E/P) EUROREGIUNEA ELBE / LABE (D/CZ) PROVENCES-ALPES-COTE D AZUR (PACA) / RHONE-ALPES / LIGURIE / PIEMONT / VAL D AOSTE (F/I) EUROREGIUNEA POMERANIA (D/S/PL) EUROREGIUNEA TATRY (PL/SK) EUROREGIUNEA NESTOS MESTA (GR/BG) EUROREGIUNEA DKMT (RO/HU/YU) EUREGIUNEA WEST NYUGAT PANNONIA (A/HU) EUROREGIUNEA NEMUNAS NIEMEN HEMAH (LT/PL/BY) EUROREGIUNEA HELSINKI-TALLINN (FIN/EST) EUROREGIUNEA WEINVIERTEL-SOUTH MORAVIA- WEST SLOVAKIA (A/CZ/SK) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 11

95 FACTORI CE FACILITEAZĂ SAU ÎMPIEDICĂ DEZVOLTAREA STRUCTURILOR TRANSFRONTALIERE Dezvoltarea cooperării transfrontaliere necesită crearea de structuri transfrontaliere permanente şi de angajare. Experienţele de pînă acum au demonstrat faptul că structurile sînt totdeauna rezultatul stabilirii unei cooperări, de obicei în urma unui proces lent de adaptare şi găsire a unor soluţii practice la multitudinea de probleme inerente de ordin juridic, administrativ şi politic. Acest proces n-ar trebui să conducă la crearea unui nou nivel transfrontalier de administrare. El ar trebui să fie de fapt considerat o interfaţă sau un schimb între nivelele relevante de administare care există de ambele părţi ale frontierei. Termenul de structură transfrontalieră nu implică întotdeauna crearea de noi organizaţii şi cu atît mai puţin instituirea de entităţi juridice separate. Adesea acesta implică luarea unor măsuri cum ar fi adaptarea, schimburile şi cooperarea între organismele existente şi stabilirea unei multitudini de acorduri formale şi informale. Există numeroşi factori care influenţează crearea şi dezvoltarea de structuri transfrontaliere, dintre care cei mai importanţi ar fi: Factorii pozitivi: - experienţă îndelungată în domeniul coopearării transfrontalierete; - acorduri specifice; - acorduri cadru (ex. tratate internaţionale); - posibilitatea de creare a unor programe de finanţare care să sprijine activităţile transfrontaliere. Factori negativi: - restricţii de drept public impuse autorităţilor locale/regionale de legislaţia de stat; - diferenţele de structură şi competenţe ale diferitelor nivele de acorduri şi administrare dintre cele două părţi ale frontierei; - incapacitatea la nivel politic, mai ales la cel naţional, de a înlătura constrîngerile existente, ex. prin imstituirea unei noi legislaţii de stat sau a unor tratate bilaterale. Există variate forme de acorduri juridice (ex. convenţii, tratate, protocoluri, contracte) la nivel multilateral sau bi-/trilateral, implicînd autorităţi naţionale şi/sau egionale. Multe dintre astfel de acorduri, prezentate mai jos, au furnizat o bază adecvată pentru crearea şi operarea structurilor transfrontaliere la nivel strategic. ACORDURI CADRU Tratatele internaţionale pot furniza un cadru comprehensiv pentru cooperarea transfrontalieră şi interregională, atît în cazul organismelor private, cît şi al celor de stat. S-au utilizat diferite tipuri de tratate internaţionale, convenţii şi acorduri pentru facilitarea cooperării transfrontaliere la nivel local, interregional, inter-guvernamental şi multinaţional. Pe baza acestor tratate se pot desfăşura activităţi transfrontaliere între organisme de stat la diferite nivele (ex. între state şi regiuni, regiuni şi provincii, regiuni şi municipalităţi, autorităţi locale şi organizaţii internaţionale), ce acoperă numeroase domenii de cooperare. S-au încheiat o serie de acorduri la nivel multilateral. Unul dintre primele B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 12

96 tratate multilaterale încheiate a fost "Tratatul de la Helsingfors" (1962), care a furnizat baza legală pentru cooperarea între Statele Nordice. Prin acest tratat, Statele Nordice se angajează la o cooperare strînsă pe probleme de legislaţie, culturale şi socio-economice ca şi în domeniul infrastructurii fizice şi reglementărilor ambientale. În 1977, Acordul Nordic referitor la cooperarea transfrontalieră între municipalităţi, încheiat între Finlanda, Danemarca, Suedia şi Norvegia, a stipulat acordarea unui interes egal cooperării între municipiile din state diferite ca şi celei între municipiile din cadrul aceluiaşi stat. Se mai stipula ca fiecare parte contractantă să opereze schimbările necesare în legislaţia de stat care să permită stabilirea unei astfel de cooperări. Consiliul Europei a prezentat pe scurt principalele tratate de cooperare transfrontalieră în Proiectul de convenţie asupra cooperării transfrontaliere între comunităţile sau autorităţile teritoriale de la Madrid 1 din 1981 (şi protocolurile aferente). Aprobată în aprilie 2000 de peste 25 de ţări, convenţia a stipulat angajarea părţilor contractante (în limita reglementărilor legislaţiei fiecărui stat) în rezolvarea unor serii de probleme cum ar fi: rezolvarea dificultăţilor de ordin juridic, administrativ şi tehnic ce apar în procesul de cooperare transfrontalieră (Articolul 4); analizarea posibilitatăţii de dotare a autorităţilor regionale şi locale cu facilităţi necesare angajării în procesul de cooperare transfrontalieră (Articolul 5); furnizarea de informaţii relevante unor terţe părţi contractante (Articolul 6); propriilor autorităţi regionale şi locale (Articolul 7), precum şi Consiliului Europei (Articolul 8). În Anexa sa, Convenţia propune tratate/acorduri standard de cooperare transfrontalieră adaptate la cerinţele autorităţilor regionale şi locale. Aceasta se ocupă de 5 modele diferite de acorduri interstatale şi de 6 modele de schiţe de acorduri/contracte pentru acorduri interstatale de tip generic sau consultativ în cadrul cărora se au în vedere diferite grade de centralizare şi diferenţele între structurile administrative ale statelor participante. Primul grup se ocupă de modele de acorduri interstatale 2 : pentru promovarea cooperării transfrontaliere; referitoare la consultanţa transfrontalieră regională; referitoare la consultanţă transfrontalieră la nivel local; referitoare la cooperarea transfrontalieră contractuală între autorităţile locale; referitoare la instrumentele de cooperare transfrontalieră între autorităţile locale. Un al doilea grup de planuri de acorduri este legat de acorduri, statute şi contracte între autorităţile locale: acord de principiu referitor la instituirea unui grup de consultanţă pentru autorităţile locale; 1 Articolul 2 din Proiectul de Convenţie defineşte termenul de comunităţi teritoriale ca autorităţi/comunităţi sau organisme care exercită funcţii regionale şi locale". 2 vezi: Consiliul Europei (1989): Proiectul de Convenţie Europeană asupra cooperării transfrontaliere între comunităţile sau autorităţile teritoriale, Strasbourg: Conseil de l'europe. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 13

97 acord de principiu asupra coordonării administrării afacerilor publice locale la nivel transfrontalier; acord de principiu referitor la înfiinţarea de asociaţii transfrontaliere de drept privat; proiect de contract referitor la instituirea de organisme administrative pentru cooperarea transfrontalieră între autorităţile locale; proiect de contract pentru aprovizionare sau furnizare de servicii între autorităţile locale în zonele de frontieră (de tip drept public); acord de principiu referitor la instituirea de instrumente de cooperare transfrontalieră între autorităţile locale. Un protocol adiţional la Convenţia de la Madrid, adoptat pe , susţine înfiinţarea de instituţii permanente pentru cooperare transfrontalieră cu caracter de drept public sau privat şi drept juridic de luare a deciziilor. Aceste instituţii permanente ar permite comunităţilor sau autorităţilor teritoriale: să încheie acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile sau comunităţile teritoriale ale altor state; să instituie organisme permanente de cooperare ca entităţi de drept public sau privat. Deciziile luate de aceste organisme de cooperare ar fi obligatorii din punct de vedere juridic pentru autorităţile sau comunităţile care au încheiat acordul. Principalele limitări în ceea ce priveşte aplicarea practică a Proiectului de Convenţie de la Madrid se datorează nivelelor diferite de centralizare şi diferenţelor de administrare a fiecărui stat, ca şi sistemelor juridice diferite ale partenerilor implicaţi în regiunea de frontieră. Aceste diferenţe împiedică aplicarea directă a sistemelor şi modelelor oferite de Proiectul de Convenţie. Acest factor nu a fost însă abordat în protocolul adiţional Proiectului de Convenţie. Atît Proiectul de Convenţie, cît şi protocolul adiţional nu furnizează în sine un tratat de cooperare transfrontalieră, ci doar un cadru de dezvoltare a acesteia. Exemplul diferitelor regiuni frontaliere demonstrează necesitatea încheierii de tratate adiţionale între două state naţionale în vederea stabilirii unei cooperări transfrontaliere directe între autorităţile regionale şi locale. În ciuda acestor limitări de ordin general, Convenţia de la Madrid a pus bazele dezvoltării cooperării transfrontaliere şi a făcut posibilă ratificarea recentă a unei serii de tratate bilaterale. Asemenea tratate internaţionale ce au pus bazele cooperării transfrontaliere între autorităţile locale/regionale au fost aplicate după 1990 în următoarele cazuri: Convenţia BENELUX (semnată în 1986, adoptată în 1991); Tratatul transfrontalier germanoolandez (semnat în 1991, adoptat în 1993); Acordul Viena între Italia şi Austria (semnat în ianuarie 1993, adoptat în 1995) şi Acordul Roma (semnat în noiembrie 1993, adoptat în 1994): Acordul Karlsruhe ce acoperă cooperarea transfrontalieră între Franţa, Germania, Luxemburg şi B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 14

98 Elveţia (semnat în 1996, adoptat în 1997). Tratatul de la Bayonne între Franţa şi Spania (semnat în 1995, adoptat în 1997). Tratatul germano-olandez 3, încheiat în mai 1991 şi ratificat în 1993, constituie un exemplu de acord cadru ce permite forma cea mai dezvoltată de participare a autorităţilor regionale şi locale la cooperarea transfrontalieră şi oferă autorităţilor regionale posibilitatea de a ratifica acorduri de drept public sau privat la nivel transfrontalier. Acest acord se bazează pe un puternic angajament politic la toate cele trei nivelele (naţional, regional şi local) şi a fost destinat în primul rînd dezvoltării unui instrument practic care să permită organismelor locale şi regionale să se angajeze în pocesul de cooperare. Aplicarea tratatului a fost înlesnită de prezenţa unui număr redus de diferenţe între legislaţia olandeză şi cea germană şi între sferele de competenţe ale autorităţilor olandeze/germane, ca şi de buna cunoaştere de către autorităţile regionale şi locale din ambele ţări a formelor juridice şi posibilităţilor ce derivă din acest fapt în vederea unei cooperări regionale şi locale. Caracteristica principală a tratatului germano-olandez este aceea că permite patru tipuri de cooperare la nivel sub-regional: acorduri sub drept juridic ce pot fi încheiate între autorităţile regionale şi locale; 3 Acordul între Republica Federală Germania şi landul Saxoniei inferioare, landul Westfaliei şi Regatul Ţărilor de Jos referitor la cooperarea transfrontalieră între comunităţile sau autorităţile teritoriale şi alte autorităţi publice 4 o autoritate locală sau regională poate activa în numele altei autorităţi într-o ţară străină; instituirea unei "Arbeitsgemeinschaft" (comunităţi de lucru) ca forum de luare a deciziilor, însă fără puteri oficiale; instituirea unei "Öffentlich rechtlichen Zweckverband" (asociaţie administrativă pentru servicii publice speciale sub drept public) cu reprezentare juridică, ce poate activa în numele membrilor săi la nivel transfrontalier şi reprezintă cea mai avansată formă de cooperare. Tratatul a mai furnizat şi cadrul pentru ratificarea unor acorduri speciale pentru coordonarea şi implementarea programului INTERREG la graniţa Olanda/Germania. Acestea implică guvernele Ţărilor de Jos, Landul german (nordul Saxoniei în cazul Ems-Dollart; Westfalia de Nord; şi Saxonia inferioară în cazul EUREGIO, euregiunii Rhein-Maas- Nord, Euregiunea Rhein-Waal), provinciile olandeze şi regiunile de graniţă. In cazul Euregiunii Rhein- Maas, se aplică acelaşi acord dar implică şi autorităţile belgiene. Aceste acorduri speciale au stabilit cadrul structurii de coordonare şi modalităţile financiare pentru programele operaţionale INTERREG I pentru toate cele cinci regiuni de graniţă 4. Un al doilea exemplu este dat de BENELUX-Convention 1989 care oferă organismelor locale publice din Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg, noi posibilităţi legale de implementare a cooperării transfrontaliere, însă fără a avea nici o obligaţie. S-au propus două soluţii: instituirea unei entităţi vezi Acordul referitor la programul Interreg pentru zona NL-NRW/Nds - EC(vezi A.3 ca referinţă) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 15

99 juridice de drept public, bazată pe principiile olandeze de cooperare intercomunală, şi o cooperare mai restrînsă, bazată pe un acord administrativ, fără crearea unei entităţi juridice. ACORDURI SPECIFICE S-au încheiat adesea acorduri bi- sau trilaterale între guvernele naţionale în vederea stabilirii unor structuri speciale de cooperare interguvernamentală, cum ar fi organisme de lucru ad hoc sau instituţii comune. Unele dintre acestea sînt ilustrate cu exemple mai jos. După 1960 au fost instituite Comisii interstatale în toată Europa. Acest mecanism de cooperare transfrontalieră a fost recomandat în 1970, în urma conferinţei Ministerelor Europene de Planificare Spaţială, organizată de Consiliul Europei la Bonn. De atunci, multe astfel de comisii au fost instituite la multe graniţe ale Europei Occidentale (ex. Germania/Franţa, Germania/Ţările de Jos, Germania/Austria), dar şi la graniţele cu ţări ale Europei Centrale şi de Est (după 1991) (ex. Germania/Polonia şi Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Bulgaria cu ţările vecine). In funcţie de o serie de factori, aceste comisii interstatale se confruntă cu diferite nivele de intensitate a lucrului şi acoperă diferite entităţi geografice (ex. instituirea unei comisii între state naţionale pentru întreaga regiune frontalieră sau sub-comisii, ca în cazul D/NL (1976)). Obiectivul general al comisiiilor interstatale este de a îmbunătăţi procesul de cooperare transfrontalieră în domeniul planificării spaţiale. În plus, comisiile interstatale au desfăşurat activităţi în alte arii de planificare adiacente, ce influenţează rezultatul aplicării planificării spaţiale. Printre aceste arii se numără: planificarea fizică de ambele părţi ale graniţei, mai ales în ceea ce priveşte domeniul lucrărilor publice; dezvoltarea economicăregională; mediu şi protejarea acestuia; infrastructura transportului, traficului şi transportului în comun; servicii publice şi facilităţi (ex. educaţie şi instruire, administrarea apelor şi reziduurilor). La nivel naţional au mai fost încheiate şi alte tipuri de acorduri/protocoluri prin intermediul cărora se instituie organizaţii specifice focalizate pe o anumită arie de cooperare, cum ar fi institurea unei comisii pentru crearea şi administrarea în comun a unui parc natural (Luxemburg/Germania (1964), Germania/Belgia (1971), Germania /Ţările de Jos (1976)); ajutor reciproc în caz de calamităţi naturale (ex. Germania / Franţa (1977), Belgia /Germania (1980), Belgia/Franţa (1981), Belgia / Ţările de Jos); protecţia mediului înconjurător (ex. Rîul Rin Franţa /Germania /Elveţia /Luxemburg/ Ţările de Jos; lacul Geneva -Franţa/Elveţia (1977, 1980) sau servicii comune de informaţii şi consultanţă referitoare la facilităţile de tehnologie nucleară şi prevenirea calamităţilor în regiunile frontaliere, ex. Germania / Franţa (1981), Elveţia /Franţa (1979). În statele descentralizate uneori pot participa în procesul de cooperare şi unităţi sub-naţionale cu reprezentanţi din organismele B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 16

100 centrale. In statele federale (ex. Germania, Austria) autorităţile subnaţionale (Länder) deţin funcţii bine stabilite şi pot stabili acorduri internaţionale cu alte autorităţi naţionale sau state. În cazul statelor unitare, acordurile legale din punct de vedere juridic ce implică organisme locale sau regionale necesită de obicei aprobare la nivel naţional, ex. în Franţa, de către Conseil d État. Stabilirea unor acorduri bilaterale între autorităţi publice distincte este adesea destinată administrării de proiecte specifice, cum ar fil 5 : Acordul semnat între Luxemburg şi landul Rheinland-Pfalz în 1958 referitor la administrarea unei fabrici hidraulice de pe rîul Our; Acordul din 1977 între Elveţia şi landul german Baden-Württemberg referitor la pescuitul în zona Rinului inferior. Scopul practic al angajării entităţilor sub-naţionale/regionale şi municipale în tratate internaţionale este foarte diferit şi depinde de cadrul legal şi administrativ al ţării respective. Aceste diferenţe de competenţe se reflectă în existenţa unor structuri administrative diferite (de la structuri total integrate la structuri absolut distincte), fapt ce are un efect considerabil asupra administrării de zi cu zi a programelor transfrontaliere cum ar fi INTERREG. În urma experienţei oferite de implementarea programului INTERREG I se poate observa prezenţa unor situaţii tipice. In unele cazuri, autorităţile naţionale au fost singurii responsabili de semnarea acordurilor internaţionale (ex. în Franţa). Acest fapt corespunde în 5 Consiliul Europei a pus la dispoziţie o prezentare generală a tuturor acordurilor/protocolurilor încheiate general situaţiei în care programele transfrontaliere au fost administrate centralizat, cu contribuţie minimă din partea autorităţilor regionale şi locale în planificarea şi implementarea programului. In anumite cazuri, autorităţilor regionale li se conferă la nivel naţional responsabilitatea de a încheia acorduri internaţionale, cu toate că sub auspiciile guvernelor naţionale, sau participă la implementarea acestor acorduri, fără a deţine însă nici o competenţă legală independentă (ex. în Spania/Portugalia 6 şi Italia). In astfel de situaţii, cînd aprobarea acordurilor a avut loc sub controlul strict al guvernului naţional, autorităţilor regionale şi locale sau instituţiilor transfrontaliere li s-au conferit competenţe limitate (ex. planificări şi propuneri de proiect). În alte cazuri (ex. în Ţările Scandinave), organismelor regionale şi/sau teritoriale li s-a oferit legal permisiunea de a încheia acorduri internaţionale, în funcţie de competenţele pe care le deţineau, cu toate că sub observaţia autorităţilor naţionale (care îşi păstrau deseori dreptul de veto, cum este cazul Germaniei). Această situaţie corespunde unei administrări directe şi active şi observării îndeaproape a programelor transfrontaliere de către autorităţile regionale. Acorduri formale Într-o serie de cazuri, încheierea tratatelor la nivel naţional şi/sau operarea de schimbări în legislaţia naţională a creat condiţiile necesare stabilirii unei cooperări mai strînse între autorităţile regionale şi locale, 6 acesta a fost cazul P/E, cînd o serie de regiuni a semnat o declaraţie comună de cooperare, cum ar fi regiunile Extremadura (E) / Alentejo (P); Norte (P) / Galiţia (E); şi Andalucía (E) / Algarve (P). B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 17

101 iar unele dintre acestea au fost încheiate formal în urma stabilirii unor acorduri/contracte. Pînă în 1992, în unele dintre Statele Membre ale UE, cum ar fi Franţa, Italia sau Spania, încheierea unor acorduri interstatale era condiţia participării autorităţilor regionale în procesul de cooperare transfrontalieră. Cu toate acestea, Loi Joxe din 1992 a adus schimbări în această situaţie din Franţa, permiţînd pentru prima dată ca autorităţile regionale şi locale să participe la încheierea acordurilor transfrontaliere şi la instituirea de organisme transfrontaliere (Societăţi economice mixte şi Grupări de interes public), fapt ce implică autorităţi regionale şi locale corespunzătoare în regiunea parteneră. Aceste acorduri n-ar trebui însă să împiedice în nici un fel aplicarea angajamentelor şi competenţelor deţinute de statul francez însuşi. În alte State Membre, cum ar fi Germania sau Ţările de Jos, încheierea acestui tip de acorduri este necesară doar în cazul în care procesul de cooperare se bazează pe drept public. Un alt exemplu, oferit de Tratatul olandezo-german, prezintă crearea de "Zweckverbände" şi a altor forme de oragnizare între autorităţile locale/regionale la graniţa Olanda/Germania. Euroregiunile existente au fost reconstitute sub auspiciile acestui Tratat, cum ar fi Euregiunea Rhein-Waal şi Ems- Dollart. Acordurile de lucru În Europa există un număr considerabil de exemple la nivel regional şi local cînd autorităţi corespunzătoare au semnat protocoluri sau acorduri de lucru dintre care majoritatea nu au o bază legală internaţională (ex. Communauté de Travail des Pyrénnées (CTP), Communauté de Travail des Alpes Occidentales, Communauté de Travail du Jura, Comunidade de Trabalho Norte de Portugal-Galicia; ARGE-ALP, Alpen Adria, etc.). Aceste asociaţii au încercat stabilirea unei structuri de lucru alcătuită dintr-o serie de grupuri de lucru în domeniile cele mai importante (ex. transport, mediu, turism etc.) care se reunesc de cîteva ori pe an. În unele cazuri aceste acorduri s-au încheiat sub auspiciile guvernelor naţionale (ex. Comunidade de Trabalho Norte de Portugal-Galicia), iar în alte cazuri ele nu au beneficiat de recunoaştere formală din partea guvernului central (CTP între Franţa şi Spania). Problema unei "structuri legitime" conferite de guvernul naţional respectiv poate totuşi juca un rol decisiv în implicarea potenţială la nivel regional în administrarea programelor de tip INTERREG. Pe parcursul desfăşurării programului INTERREG I, unele asociaţii (cum ar fi Comunidade de Trabalho Norte- Galicia) au fost implicate în planificarea şi administrarea programului INTERREG, iar altele, cum ar fi CTP, nu au fost. În Europa există o experienţă îndelungată în ceea ce priveşte stabilirea de astfel de acorduri între autorităţile regionale şi locale. Ele au fost încheiate în vederea coordonării serviciilor publice, cum ar fi transporturile, tratarea apelor şi reziduurilor în cazul oraşelor sau localităţilor învecinate, cum ar fi: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 18

102 Convenţia dintre Consiliul de Stat din Basel şi Consiliul Municipal din Lörrach, referitoare la deversarea apelor reziduale din Lörrach în rîul Rin; Oraşele Ventimiglia (I) şi Menton (F) au semnat un acord de intenţie care, alături de o convenţie de cooperare (semnată la nivel regional între provincia italiană Imperia şi departamentul francez al Alpilor Maritimi), a furnizat baza legală pentru instituirea de servicii publice comune în oraşele de graniţă. TIPOLOGIA STRUCTURILOR TRANSFRONTALIERE În prezent există numeroase structuri transfrontaliere, cu mare diversitate în ceea ce priveşte scopul, competenţele şi capacităţile deţinute (inclusiv implicarea în INTERREG şi programe sau proiecte conexe). Tipologia de mai jos înglobează cele mai importante caracteristici ale structurilor cu scopuri multiple, ca şi capacitatea lor reală (sau potenţială) de îndeplinire a unor funcţii la nivel de program. Euroregiuni şi organisme similare O serie de organisme transfrontaliere sînt cunoscuue sub denumirea de euroregiuni (sau euregiuni ). Cu toate că nu sînt identice din punct de vedere juridic sau organizatoric, ele au în comun numeroase caracteristici, avînd cu precădere: un caracter permanent; identitate separată de cea a membrilor săi; resurse administrative, tehnice şi financiare proprii; capacitate proprie de luare a deciziilor. Aria geografică a unei euroregiuni este de obicei determinată de gradul de integrare socio-economică şi nu doar de unităţile sale administrative. Organismele unei euroregiuni transfrontaliere nu reprezintă o anexă a guvernului regional sau local, ci un nod central pentru organismele existente. Cu toate că ele reprezintă organismul central pentru desfăşurarea tuturor activităţilor transfrontaliere la nivel regional/local, implementarea majorităţii activităţilor incluse în planurile sau programele transfrontaliere este efectuată de către autorităţi competente şi de alte organizaţii în conformitate cu procedurile naţionale. O listă detaliată a caracteristicilor euroregiunilor este prezentată în Tabelul B.2.1. Practic toate euroregiunile din cadrul UE au deţinut un rol important în desfăşurarea INTERREG atît la graniţele interne cît şi la cele externe UE. Ariile lor geografice au fost desemnate ca arii eligibile pentru implementarea programului INTERREG, iar din punct de vedere organizatoric ele îndeplinesc toate funcţiile sau parte din funcţiile necesare coordonării şi implementării programului operaţional corespunzător. Majoritatea euroregiunilor sau organismelor similare sînt instituite la graniţele Germaniei cu Ţările de Jos, Belgia, Elveţia, Austria, Polonia, Republica Cehă, Franţa şi Danemarca. Există însă euroregiuni şi la graniţele Belgia/Olanda (Euregiunea Scheldemond), Italia/Austria (Euregiunea Tyrol), Grecia/Bulgaria (Euroregiunea Nestos/Mesta) şi Franţa/Spania (Euroregiunea Midi-Pyrénées, Languedoc-Roussilion, Catalunya) (vezi Tabelul B.2.2a). Un număr considerabil de structuri create pe B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 19

103 aceleaşi criterii şi deţinînd denumirea de euroregiune există şi în ţări din Europa Centrală şi de Est (vezi Căsuţa de mai jos). De altfel, structurile transfrontaliere regionale din Ţările Scandinave prezintă şi ele asemănări considerabile cu euroregiunile, mai ales în ceea ce priveşte identitatea, capacitatea şi rolul jucat în cadrul INTERREG IIA. Există un număr de opt astfel de structuri (vezi Tabelul B.2.2b): Ele reprezintă asociaţii de autorităţi locale constituite sub Acordul Nordic, cu caracter permanent şi multifuncţional şi cu resurse proprii ce provin din cotizaţiile membrilor lor. Diferenţa majoră faţă de euroregiunile de la graniţa Germania/Olanda este aria geografică mult mai mare pe care o acoperă unele dintre Structurile Nordice (ex. North Calotte, N/S/SF). 7 Din punct de vedere al etapelor ce trebuie parcurse pentru stabilirea unei structuri de tip euroregiune se poate alcătui o clasificare ca cea de mai jos (în cazul în care nici o graniţă nu se află sub incidenţa vreunui tratat internaţional de cooperare transfrontalieră): constituirea de asociaţii compuse din autorităţi regionale/locale (municipalităţi, comitate, etc), formate în vederea cooperării transfrontaliere de ambele părţi ale graniţei sub legislaţie naţională (de stat sau privată); instituirea unui acord de cooperare transfrontalieră între asociaţii (de obicei sub drept privat), ce să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii: 7 În Scandinavia s-au creat structuri Interreg şi arii spaţiale specifice prin integrarea ariilor cu tradiţii specifice şi istorice de cooperare. De exemplu North- Calotte include cinci regiuni frontaliere. În mod similar, au fost unite parţial MittSkandia şi Kvarken. * reprezentare egală în organismele de guvernare (consiliu, comitet); * contribuţii financiare din partea asociaţiilor în vederea realizării unui buget comun; * secretariat comun. în cazul în care acordul de mai sus se află sub incidenţa legislaţiei de stat ce permite autorităţilor publice participante să transfere responsabilităţi şi răspunderi însă nu şi drepturi constituţionale asupra organismului transfrontalier, acordul de mai sus poate acoperi şi administrarea programelor şi proiectelor INTERREG; în caz contrar, este necesară constituirea unui accord INTERREG separat cu participare din partea autorităţilor de stat competente. Comunităţi de lucru şi alte organisme Într-un număr considerabil de cazuri, autorităţile regionale/locale sau alte organizaţii au fost de acord să coopereze, ex. prin semnarea unui protocol de cooperare sau a unui acord legal fără obligaţii şi au creat un tip de structură, de obicei fără statut legal propriu. Termenul cel mai des folosit pentru acest tip de structură este comunitate de lucru (communauté de travail), iar cel mai des întîlnit tip de aderare este cel al autorităţilor regionale. Printre exemplele de astfel de comunităţi se numără: Jura (F/CH), Pyrenées (E/F) şi Extremadura/Alentejo (E/P). Un alt tip este Regionalrat (consiliu regional) care este alcătuit din politicieni aleşi din rîndurile autorităţilor regionale participante din ambele părţi ale graniţei (ex. A/H B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 20

104 stabilită în 1993 şi care cuprinde ţinutul Györ-Moson-Sopron şi Vas, oraşele Györ, Sopron şi Szombathely (H), ca şi landul Burgenland (A). Regionalrat este susţinut de grupurile de lucru tematice. Cooperarea dintre Austria şi Ungaria are ca obiectiv crearea unei euroregiuni. Regionalrat reprezintă prima etapă în acest sens. Se mai utilizează numeroase alte denumiri, cum ar fi în cazul graniţei Irlanda/UK (Irlanda de Nord) unde există trei grupări transfrontaliere (asociaţii informale) formate din autorităţi locale (consilii districtuale din Irlanda de Nord şi comitate din Irlanda), numite: EBRC (Comitetul regiunilor frontaliere de est); ICBAN (Reţeaua irlandeză de graniţă centrală); şi NWRCBG (Grupul transfrontalier al regiunii de nordvest). Caracteristicile principale comune ale acestui tip de structuri pot fi prezentate pe scurt după cum urmează: au caracter permanent; au uneori identităţi separate (ex. ICBAN în IRL/NI), dar în cele mai multe cazuri păstrează identitatea membrilor săi (ex. Comunitatea de lucru din Galiţia şi Norte în regiunea E/P); deţin rareori capacităţi separat de membrii săi, de obicei fiind conduse de un preşedinte şi un secretariat prin rotaţie şi de comitete/grupuri de lucru formate din oficialităţi reprezentanţi ai membrilor, ce se întîlnesc la anumite perioade, şi nu deţin resurse financiare substanţiale proprii sau de personal; rareori au capacitatea de a lua decizii pe cont propriu, fără consultarea membrilor săi, menţinînd o formă interorganizaţională de luare a deciziilor, adică de participanţi în comisii, grupuri de lucru, etc. din cadrul structurilor tranfrontaliere ce activează ca reprezentanţi cu autoritate proprie. Aceste structuri s-au axat în general pe activităţi de planificare strategică (cum ar fi întocmirea de studii), şi/sau dezvoltarea unor proiecte specifice, dar pînă în prezent nu li s-a acordat un rol important în desfăşurarea INTERREG. Un exemplu de implicare minimă în INTERREG I a fost cel al biroului de asistenţă tehnică la graniţa Spaia/Portugalia - Gabinete de Initiativas Trasfronterizas (GIT) de către comunitatea de lucru Extremadura/Alentejo. Există totuşi tendinţa creării unor structuri ce să acopere arii geografice mai restrînse şi care să fie mai angajate în INTERREG pentru proiecte şi funcţii specifice, cum ar fi cele trei grupări IRL/NI şi Comunitatea de lucru din Galiţia/Norte/Galiţia (P/E). Unele dintre aceste structuri sînt foarte cuprinzătoare în ceea ce priveşte numărul de membri şi aria geografică acoperită, cum ar fi COTRAO, ARGE ALP, Alpen-Adria, Asociaţia din Pirinei. Ca atare, ele nu au corespuns într-o mare măsură scopului INTERREG IIA (cu toate că erau poate mai apropiate de IIC), iar membrii lor de obicei îndeplinesc funcţii de altă natură în cadrul structurilor INTERREG. Există şi organisme transfrontaliere care sînt organizaţii nonguvernamentale aparţinînd sectorului privat sau de voluntariat. Un exemplu este oferit de Cooperarea Irlanda din zona IRL/NI, stabilit în 1979 de către un grup de oameni de afaceri de marcă, comercianţi, specialişti şi profesori universitari, ce a dezvoltat şi implementat un număr considerabil de proiecte ce promovau înţelegerea B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 21

105 şi cooperarea la nivel transfrontalier în domeniul economic, social şi cultural. avea în dezvoltarea şi coordonarea programelor transfrontaliere UE. Structuri specifice programelor INTERREG sau altor programe UE Ultima categorie este cea a structurilor create special pentru îndeplinirea scopurilor INTERREG. Astfel de structuri există sub o formă sau alta pentru toate graniţele interne, deţinînd cel puţin un comitet de monitorizare a programului şi un secretariat. In acelaşi fel, există JPMC-uri pentru toate graniţele externe cu ţările CE. Cu toate că prima raison d être a unor astfel de structuri este aceea de coordonare a implementării programelor INTERREG, există manifestări în sensul consolidării şi transformării lor în structuri transfrontaliere permanente în vederea desfăşurării altor activităţi de cooperare transfrontalieră. Un exemplu bun în acest sens este oferit de PAMINA la graniţa Franţa/Germania. Un pas important în acest context l-a constituit instituirea «Biroului de informare şi consultanţă pe probleme transfrontaliere» în ianuarie Acest birou furnizează informaţii şi servicii de analiză pentru sectoarele privat şi public. Este finanţat în comun de către landul german Rheinland-Pfalz şi Baaden Württemberg, din partea germană şi de către regiunea Alsacia şi Departamentul Rinului inferior, din partea franceză. Tabelul B.2.3 prezintă pe scurt principalele caracteristici ale structurilor transfrontaliere şi potenţialul rolul pe care l-ar putea B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 22

106 Structuri transfrontaliere în Europa Centrală şi de Est în 2000 Pînă în prezent în Europa Centrală şi de Est s-au instituit o serie de structuri transfrontaliere cu obiective, competenţe şi capacităţi variate. O statistică recentă a stabilit existenţa unui număr de 26 de structuri la graniţele externe ale UE, 16 între ţările candidate şi încă 8 la graniţele răsăritene ale ţărilor candidate. În total, aproximativ 50 de regiuni transfrontaliere au fost delimitate cu sprijinul AEBR, fie ca Euroregiuni, fie ca grupuri/asociaţii de lucru (vezi Tabelul B.2.2c). Majoritatea euroregiunilor şi instituţiilor similare din Europa Centrală şi de Est au fost stabilite la graniţele externe ale UE - cu Estonia (ES/FIN), Polonia (D/PL), Republica Cehă (A/CZ/D), Republica Slovacia (SK/A), Ungaria (HU/A), Slovenia (I/SLO) şi Bulgaria (BG/GR). Cu sprijinul programelor Interreg şi Phare CBC aceste euroregiuni s-au dezvoltat cu success, după cum se poate vedea din exemplele următoare: - Euroregiunea Karelia (FIN/RF), Pomerania (D/PL/S), Pro Europa Viadrina (D/PL), Bober-Neisse (D/PL), Nisa-Neisse-Nysa (CZ/D/PL), Elbe-Labe (CZ/D), Erzgebirge-Krusno Hory (CZ/D), Egrensis (D/CZ) şi Bayerischer Wald / Böhmerwald/Sumava (A/CZ/D). Prima euroregiune din această categorie a fost înfiinţată în 1991 în regiunea de frontieră trilaterală Polonia/Cehia/Germania printre membrii Euroregiunii Nisa se numără: - asociaţia autorităţilor locale poloneze din Euroregiunea Nisa; - asociaţia regională/locală de oraşe şi comunităţi din partea cehă de nord a Euroregiunii Nisa; - asociaţia autorităţilor germane locale din euroregiune. Euroregiunea are trei secretariate, iar directorii lucrează în strînsă cooperare. Organismul superior al Euroregiunii Comisia (3 x 10 persoane) alege cei trei membri ai conducerii. Euroregiunea Nisa şi alte eueoregiuni cu caracter de sine stătător joacă deja un rol important în implementarea programelor transfrontaliere UE, mai ales prin administrarea Fondurilor pe Proiecte Mici. Au mai luat fiinţă şi alte euroregiuni şi grupuri/asociaţii de lucru transfrontaliere la graniţele externe ale ţărilor candidate. Printre acestea se numără regiunea Vörü/Alüksne-Pskov (LV/ES/RF), Euroregiunea Saule (S/LV/LT/RF), Euroregiunea Country of Lakes (LV/LT/BLR), Euroregiunea Niemen (PL/LT/BLR/RF), Euroregiunea Bug (PL/UKR/BLR), Euroregiunile de la graniţa Cehia/Slovacia/Polonia, Euroregiunea Carpaţi (HU/PL/SK/UKR/RO), Euroregiunea Váh-Dunaj- Ipel (SK/HU), Euroregiunea Dunăre-Drava-Sava (YU/RO/HU), Euroregiunea DMTC/DKMT (RO/HU/YU), Euroregiunea Únia-Slaná (SK/HU) şi Euro-Régió Ház Kht (HU/RO). Un exemplu ce ilustrează această categorie este Euroregiunea Carpaţi o structură transfrontalieră de proporţii localizată în regiunea de frontieră dintre Polonia, Republica Slovacia, Ungaria, Ucraina şi România. Euroregiunea a fost instituită de către municipalităţile şi provinciile frontaliere, iar organismul său superior Consiliul Euroregiunii Carpaţi este alcătuit din 15 membri şi este condus de un preşedinte. Un director executiv conduce secretariatul central şi coordonează activităţile birourilor de branşă naţionale şi grupurile ce desfăşoară activităţi specifice în euroregiune. Alte structuri transfrontaliere nou înfiinţate se află încă în stadiul rezolvării problemelor de ordin juridic, financiar şi de organizare. Cu toate acestea, ele au făcut un real progres preluînd idei de la euroregiunile cu mai multă experienţă, mai ales în ceea ce priveşte structurile şi programarea cooperării transfrontaliere, fiind activ sprijinite în acest sens de proiectul AEBR al LACE-Phare CBC. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 23

107 STRUCTURI DE COORDONARE A PROGRAMELOR UE Avantaje ce derivă din programele şi iniţiativele UE Introducerea unor programe UE de finanţare substanţială, începută în 1990 odată cu programul INTERREG I, a accelerat dezvoltarea cooperării transfrontaliere, a condus la necesitatea creării de noi măsuri instituţionale capabile să rezolve problema dezvoltării şi coordonării procesului de implementare a programelor transfrontaliere. INTERREG I cuprindea 31 de Programe Operaţionale în perioada Acestea erau foarte diverse din punct de vedere al conţinutului şi măsurilor instituţionale, împărţindu-se în două mari categorii. Prima categorie reprezenta aplicarea unei metode bottom-up. Programele se bazau pe o experienţă îndelungată şi existenţa unor structuri transfrontaliere de tip Euroregiune ca cea de la graniţa Olanda/Germania. Prin urmare, în cazul acestei frontiere şi al altora similare, dezvoltarea şi administrarea implementării programelor erau efectuate de euroregiunile aflate în parteneriat cu autorităţile statelor membre, iar programele erau destinate implementării la nivel regional/local, reflectînd scopul geografic al acestor structuri. In alte cazuri, noua Iniţiativă Comunitară a condus la crearea de noi structuri special pentru atingerea scopurilor INTERREG (ex. PAMINA la graniţa Franţa/Germania). Cea de-a doua categorie a reprezentat aplicarea unei metode top-down, cu programe prelucrate de autorităţile naţionale, fără implicarea structurilor transfrontaliere, în cazul în care acestea existau (ex. Pyrénées în cazul graniţei E/F). Crearea de structuri transfrontaliere era prevăzută în Liniile Directoare INTERREG. S-au instituit noi structuri transfrontaliere la nivel regional, cu sprijin LACE, ce includeau Comunitatea de lucru Galiţia/Norte, Extremadura / Alentejo, şi Centro / Extremadura la graniţa Portugalia/Spania. Cu toate acestea, coordonarea procesului de implementare a acestor programe a fost efectuată de către autorităţile naţionale vizate, în unele cazuri cu sprijin minim transfrontalier (ex. Portugalia/Spania), iar în alte cazuri cu un sprijin şi implicare mai substanţială din partea autorităţilor regionale/locale (ex. Kent/Nord Pas de Calais, UK/F). INTERREG IIA ( ) a reprezentat un important pas înainte în comparaţie cu INTERREG I în ceea ce priveşte numărul de programe (59 POuri) şi ariile geografice acoperite, fapt datorat într-o mare măsură încorporării de regiuni eligibile în cele trei noi state membre şi în fosta RDG, precum şi includerii de noi graniţe interne maritime. Ca urmare, s-au creat: un număr considerabil de programe referitoare la graniţele externe (28); un număr considerabil de programe maritime referitoare la graniţele interne sau externe (16 PO-uri). În Liniile Directoare pentru INTERREG IIA Comisia a încurajat din plin Statele Membre şi regiunile să prezinte programe integrate şi să stabilească structuri instituţionale comune. Cu toate că nu toate Statele Membre au dezvoltat programe transfrontaliere cu adevărat integrate, aceste linii directoare au contribuit cel puţin la o mai bună coordonare în ceea ce priveşte prezentarea de programe şi administrarea lor. Alături de experienţa B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 24

108 dobîndită în urma INTERREG I şi cea datorată pre-accesării procesului de cooperare din Ţările Scandinave, această orientare a condus la consolidarea dispunerilor instituţionale transfrontaliere în numeroase cazuri, mai ales în cele referitoare la graniţele interne terestre 8. Există variaţii extreme în ceea ce priveşte mărimea programelor. Din contribuţia totală a UE de MECU, celor mai curpinzătoare programe referitoare la graniţa Spania/Portugalia şi graniţele externe ale Greciei li se alocă 552 MECU şi respectiv 310 MECU, în vreme ce alte 6 PO-uri primesc fiecare mai puţin de 5 MECU. Cu toate acestea, a existat o orientare către zone geografice mai restrînse în ceea ce priveşte scopul geografic, iar cerinţele sînt pentru programe de nivel regional/local. Singurele programe pur naţionale sînt cele referitoare la graniţele Spania/Portugalia şi Spania/Franţa. Programul referitor la graniţele externe ale Greciei cuprinde secţiuni separate pentru graniţa Grecia/Bulgaria şi Grecia/Albania, şi de facto pentru graniţa Grecia/FYROM 9 (pentru fiecare dintre ele există un program separat Phare CBC şi JPMC vezi mai jos), ca şi pentru cooperarea cu Cipru. 8 În 1994 a fost introdusă o nouă Iniţiativă Comunitară, destinată Irlandei de Nord şi comitatelor frontaliere ale Irlandei, Programul Special de Susţinere a Păcii şi Reconcilierii (Peace Programme), care include un sub-program de dezvoltare transfrontalieră. Au fost adoptate metode cu un ridicat grad de descentralizare în vederea implementării acestui program, inclusiv acorduri ale Comisiei Europene ce cuprind opt «organisme intermediare de finanţare» pentru administrarea a 30% din fondurile alocate programului. 9 FYROM a devenit zonă eligibilă sub Phare CBC după adoptarea programului Interreg IIA pentru Grecia (graniţe exterioare) Un pas important în ceea ce priveşte graniţele externe UE a fost întocmirea programului Phare CBC (de cooperare transfrontalieră) în 1994, referitor la regiunile de frontieră ale ţărilor Europei Centrale (EC) cu Statele Membre ale UE. Phare CBC a adoptat aceeaşi schemă de timp ca şi INTERREG IIA (adică perioada ), acoperind 15 frontiere naţionale (cu 17 programe) 10. În ceea ce priveşte măsurile instituţionale, Phare CBC a adus un element nou important şi anume stabilirea Comisiilor de Programare şi Monitorizare Comună (JPMC) pentru fiecare frontieră, alcătuite din reprezentanţi ai ţărilor implicate şi cu participarea activă a serviciilor oferite de Comisia răspunzătoare de INTERREG şi Phare CBC. Rezultatele au fost semnificative din mai multe puncte de vedere: au fost instituite JPMC-urile ce au activat din plin la toate frontierele; ele rezolvă atît problemele de programare cît şi de implementare; şi includ reprezentanţi de nivel regional (ex. euroregiunile). Structurile transfrontaliere pentru fiecare frontieră naţională au luat diferite forme şi în multe cazuri ele implică existenţa unor structuri transfrontaliere complexe, susţinute puternic de JPMC-uri, şi a multor altor componente (ex. Grupurile de lucru sectoriale de la graniţa HU/A şi euroregiunile din PL/D). Ca parte a acestor măsuri, reprezentanţii EC au participat ca observatori la întîlnirile Comisiilor de Monitorzare ale programelor INTERREG corespunzătoare (ex. reprezentanţii 10 LACE Vade Mecum referitor la cooperarea transfrontalieră şi inter-regională la graniţele externe ale UE, septembrie B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 25

109 maghiari au participat la întîlnirile comisiei austriece INTERREG). În plus, s-au instituit Fonduri pe Proiecte Mici practic în toate programele Phare CBC, administrarea lor fiind repartizată euroregiunilor sau structurilor echivalente la nivel regional/local. Odată cu 1996, noua Reglementare Tacis şi linia separată de buget introduse de Parlamentul European au permis întocmirea unui program Tacis CBC ce acoperă inter alia regiunile frontaliere Rusia/Finlanda. Programul este administrat în conformitate cu procedurile uzuale Tacis şi nu există nici un fel de măsuri instituţionale cu caracter transfrontalier. În mod similar se desfăşoară şi programul MEDA, introdus în 1997, dar căruia îi lipsesc specificaţiile caracteristice programelor de cooperare transfrontalieră. Funcţiile principale ale structurilor transfrontaliere în cadrul INTERREG IIA Pot fi identificate o serie de cerinţe generice referitoare la structurile şi procedurile legate de INTERREG pentru toate PO-urile. Ele derivă din: cerinţele impuse de reglementările Fondurilor Structurale (ex. referitoare la pregătirea programului, monitorizarea şi evaluarea lui); felul programelor (ex. necesitatea selectării programelor şi întocmirii de contracte cu cei ce coordonează proiectele, ca şi transferului de fonduri); Structurile transfrontaliere îndeplinesc anumite funcţii ce derivă din aceste cerinţe şi sînt prezentate pe scurt în Tabelul B.2.3. Structuri Cerinţele impuse de reglementările Fondurilor Structurale 11 conduc la necesitatea introducerii unor structuri de bază de coordonare în comun în toate programele INTERREG IIA, şi anume: o Comisie de Monitorizare a programului şi un secretariat de program sau comisie. Comisia de monitorizare este întotdeauna formată din reprezentanţi ai Statelor Membre implicate şi ai Comisiei. Există două aspecte importante: felul aderării, mai întîi în ceea ce priveşte reprezentanţii la nivel regional/local şi apoi reprezentanţii organismelor private (parteneri sociali, sector privat/de voluntariat); felul responsabilităţilor asumate de Comisie: restrînse la cerinţele minime specificate în reglementări, adică supravagherea generală a implementării la nivel de program (Comisia de Monitorizare fiind adesea parte dintr-un sistem dual de comisii, alături de o Comisie de Coordonare şi Administrare ce se ocupă de administrarea programului, avînd inclusiv resposabilitatea finală de selectare a proiectului); sau extinse pentru ghidarea procesului de implementare a programului în toate aspectele sale, în multe cazuri incluzînd şi resposabilitatea finală de selectare a proiectelor. 11 Art 4 al Reglementării Consiliului (EEC) Nr 2081/93, ce amendează Reglementarea (EEC) Nr 2052/88 B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 26

110 În mod similar, se presupune ca şi Secretariatul să fie comun, cel puţin în sensul că răspunderile pentru funcţionarea lui sînt împărţite între Statele Membre implicate. Există mai multe formule în ceea ce priveşte caracterul organismului ce îşi asumă rolul de secretariat sau în cadrul căruia este inclus acesta ca şi localizarea sa geografică. Din punct de vedere al caracterului organismului există: organizaţii transfrontaliere permanente, ex. euroregiune sau organizaţie similară; structuri comune create de autorităţi competente în scopuri INTERREG, ex. PAMINA; structuri separate, dar ale căror funcţii sînt îndeplinite de autorităţi competente ale Statelor Membre. Din punct de vedere al localizării, secretariatul poate fi plasat: în interiorul regiunii transfrontaliere eligibile şi deservind întreaga regiune; în două zone, de o parte şi de alta a graniţei, deservind diferite părţi ale regiunii de graniţă; în afara regiunii(lor) eligibile, cum ar fi în capitala unuia dintre Statele Membre implicate (cum ar fi Atena). Toate celelalte structuri necesare îndeplinirii funcţiilor descrise mai jos nu sînt standardizate, ci dispuse în variate moduri de către autorităţile competente ale statelor membre. Ele pot implica existenţa unor funcţionari sau birouri de asistenţă tehnică, grupări tehnice sau consultanţi de proiect, manageri de program, comisii de coordonare, etc. Printre formulele tipice se numără constituirea unor structuri comune de către autorităţile statelor membre implicate sau alocarea acestor funcţii structurilor comune ale unei euroregiuni sau ale unui organism similar. În unele cazuri, acest lucru se întîmplă prin încheierea unui acord INTERREG formal între autorităţile competente ale statelor membre şi structurile transfrontaliere relevante la nivel regional/local. Funcţii Desfăşurarea programului Cerinţa majoră a UE este ca Statele Membre să prezinte doar un singur program operaţional în cazul graniţelor interne. Alte cerinţe derivă din principiile generale ale UE referitoare la parteneriat şi afiliere şi din bună practică în domeniul programelor de cooperare transfrontalieră. Este indicată consultarea listei alternative de mai jos 12 (ce indică între paranteze formulele tipice): activităţi pregătitoare (studii şi concepte/strategii transfrontaliere, analize SWOT, etc. sau lipsa lor); întocmirea schiţei de program, inclusiv planificarea financiară (în comun sau prin compilarea unor componente separate puse la dispoziţie separat de fiecare parte şi grad de integrare, cum ar fi luarea de măsuri non-transfrontaliere în cadrul unor PO-uri, implicarea de parteneri sociali, etc.); ex ante evaluare; prezentarea în faţa Comisiei a unei schiţe de program şi aprobarea ei cu/fără amendamente; pregătirea unui acord referitor la coordonarea implementării programului (anterior punerii în practică a programului sau lipsa unui astfel de acord). 12 Cu toate că este aplicabilă graniţelor interne, această listă are un caracter general şi poate fi utilizată penttru graniţele externe, fără a implica aceleaşi standarde de bună practică în toate cazurile. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 27

111 Implementarea programului UE oferă puţine indicaţii în acest sens şi prin urmare există diferenţe substanţiale între Statele Membre şi programe, dar se poate identifica o serie de paşi importanţi ce au aplicare generală. Informaţii şi servicii de consultanţă către beneficiari referitoare la desfăşurarea proiectelor Aceste funcţii nu necesită să fie îndeplinite de toate programele. În cazul în care sînt îndeplinite, ele pot fi alocate diferitelor structuri (ex. secretariatului, funcţionarilor responsabili cu desfăşurarea programului, birourilor de asistenţă tehnică) ce operează pe o bază transfrontalieră sau doar de o parte a frontierei. Prezentarea propunerilor de proiect Propunerile de proiect sînt prezentate fie ca urmare a cererilor de propuneri (ce acoperă arii mai restrînse sau mai largi) sau în conformitate cu procedurile restrînse/interne. În cazul cererilor de propuneri, se pot manifesta diferenţe în ceea ce priveşte: funcţia ( postbox sau legată de furnizarea de informaţii/consultanţă); spaţiul (unul sau mai multe în cadrul zonei eligibile) unde pot fi prezentate propunerile; şi perioada de timp (acelaşi termen limită sau diferit de o parte şi de alta a graniţei, în ceea ce priveşte toate măsurile sau unele dintre ele). Evaluarea proiectului (evaluarea cererilor de proiect) Pot exista o serie de aspecte majore ce trebuie luate în considerare: de către cine? Este realizată în întregime în comun sau separat pentru fiecare dintre cele două părţi ale graniţei (ex. de autorităţile statului membru) sau prin combinarea celor două alternative? pe ce criterii? La nivel de program/măsură/proiect (menţionat deja în PO-ul aprobat)? Pe alte criterii valabile la nivel naţional? se efectuează şi o pre-selecţie? Se înaintează toate proiectele (sau se înaintează/recomandă doar proiectele pre-selecţionate, iar altele sînt respinse în fază iniţială)? Selecţionarea proiectelor Selecţionarea finală sau confirmarea se efectuează de obicei în comun de către un organism transfrontalier (structură sau comisie comună), dar practic se pot face excepţii (în cazul măsurilor non-transfrontaliere pentru unele programe cuprinse în Obiectivul 1, ex. E/P). Evaluarea finală, selecţionarea şi aprobarea posibilă prin proiect formal a proiectului ar putea fi combinate şi efectuate într-o singură etapă de către aceeaşi structură transfrontalieră. Aprobare şi contractare Aprobarea formală este efectuată fie de către un singur organism transfrontalier care realizează selecţionarea şi/sau de autorităţi competente ale statelor member separat. Aceasta include şi alocarea de fonduri naţionale şi UE. Notificarea aprobării şi contractării poate fi efectuată de aceleaşi autorităţi sau de altele. Pot exista cu totul alte posibilităţi în ceea ce priveşte întocmirea unui singur contract per B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 28

112 proiect aprobat (încheiat pentru un partener coordonator care efectuaeză apoi plăţile către alţi parteneri de celaltă parte a frontierei) sau a unor contracte separate pentru fiecare partener de o parte şi de alta a graniţei. Administrarea financiară Aceasta implică o serie de funcţii, cum ar fi: plăţi; verificare; şi răspunderi financiare. Pot exista diferenţe în funcţie de utilizarea dispoziţiilor speciale pentru programul INTERREG (ex. cont bancar comun pentru contribuţiile UE şi chiar pentru contribuţiile la nivel naţional) sau utilizarea sistemelor naţionale normale (care cel mai probabil sînt diferite). Monitorizarea Monitorizarea va fi binenţeles legată de administrarea tehnică şi financiară a programului. Astfel, pot exista dispoziţii comune sau separate (ce dau naştere unor probleme de coordonare). Evaluarea şi revizuirea programului Acestea se efectuează de obicei ca activităţi comune în cadrul parteneriatului dintre Comisie şi Statele Membre implicate (incluzînd autorităţile regionale/locale după cerinţe 13 ) şi cuprind: evaluare ex ante, de mijloc, expost; revizuirea programului şi posibile modificări. 13 În cazul graniţei Olanda/Germania, Euroregiunile efectuează singure evaluarea, verificată apoi de consultanţi independenţi Prezentarea situaţiei INTERREG IIA Situaţia administrării programelor transfrontaliere sub auspiciile INTERREGIIA este prezentată pe scurt în Tablelele B.2.4, B.2.5 şi B.2.6. Aceste tabele permit stabilirea unor concluzii referitoare la aspectele instituţionale ale desfăşurării programului şi administrării sale sub auspiciile INTERREG IIA. Desfăşurarea programului Un număr mare (peste 2/3) de zone de graniţă interne terestre şi-au creat concepte/strategii transfrontaliere şi programe în comun (mai ales ) cu sprijinul autorităţilorregionale/locale. Acelaşi lucru se poate spune despre un număr la fel de mare de programe interne maritime. In ceea ce priveşte graniţele externe transfrontaliere au existat strategii/concepte pentru aproximativ 2/3 dintre acestea, însă implicarea organismelorregionale/locale în pregătirea programului s-a desfăşurat mai ales la nivel de consultanţă. Administrarea tehnică În mod asemănător, în cazul unui număr mare de zone de frontieră interne terestre (aprox. 2/3) s-au aplicat în comun toate cele patru funcţii cheie de administrare prin intermediul unor activităţi şi structuri comune. În cazul programelor desfăşurate la frontierele interne maritime mai puţin de ½ au beneficiat de abordarea de mai sus. În cazul zonelor de frontieră externe s-au aplicat funcţiile de informare şi consultanţă la un număr mai mic de ½ din totalul programelor şi doar într-un număr foarte redus de zone s-au aplicat în comun alte funcţii precum selecţionarea programelor. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 29

113 Administrarea financiară În cadrul programelor de la graniţele interne terestre s-a manifestat un grad ridicat de integrare în ceea ce priveşte administrarea financiară, cu mai bine de ½ din PO-uri cu cont bancar comun pentru contribuţiile UE. Această stare de fapt s-a aplicat la 1/3 din programele interne maritime (şi doar într-un singur caz excepţional la graniţele externe). Structuri transfrontaliere Practic au existat structuri transfrontaliere la nivel regional / local într-o mare măsură în toate zonele de frontieră: interne (terestre şi maritime) şi externe, dar diferite din punct de vedere al caracterului şi competenţelor. Discrepanţele cele mai mari se înregistrau la graniţele externe ale Greciei, în arii restrînse de la frontiera Spania/Portugalia şi la o serie de graniţe interne maritime. Din punct de vedere al competenţei şi experienţei structurile de la graniţele interne terestre erau net superioare. In cazul a 2/3 din zonele de frontieră interne terestre structurile transfrontaliereregionale/locale jucau un rol important în desfăşurarea programului şi conceptului/strategiei transfrontaliere ca şi în administrarea PO-urilor INTERREG IIA. Acelaşi lucru se întîmpla în cazul aprox. ½ din programele maritime interne şi într-o proporţie mult mai mică la graniţele externe. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 30

114 STRUCTURI DE COORDONARE A INTERREG IIIA ŞI A PROGRAMELOR UE CONEXE Noile Linii Directoare pentru INTERREG INTERREG este cea mai cuprinzătoare Iniţiativă Comunitară aflată sub auspiciile Fondurilor Structurale UE pentru perioada , fiindu-i alocate milioane. Pe 28 aprilie 2000 Comisia Europeană a aprobat Liniile Directoare referitoare la această Iniţiativă. ( INTERREG III ) 14. INTERREG III cuprinde trei secţiuni ce acoperă: Secţiunea A: cooperarea transfrontalieră o continuare a INTERREG I şi IIA; Secţiunea B: cooperarea transnaţională, ce reprezintă o prelungire a INTERREG IIC; şi Secţiunea C: cooperarea INTERREGională, ce succede programele de tip RECITE şi Ecos- Ouverture. Secţiunea A se referă la promovarea dezvoltării regionale integrate între regiuni frontaliere învecinate. Aceasta reprezintă forma cea mai durabilă de cooperare în afara graniţelor naţionale şi îi va fi alocată partea cea mai importantă din resursele financiare ale INTERREG III. Cu puţine excepţii, cum ar fi cazul anumitor regiuni maritime, se preconizează ca desfăşurarea, aprobarea şi implementarea programelor aflate sub auspiciile Secţiunii A să se realizeze separat de cele aflate sub Secţiunea B şi C. Unele dintre prevederile Noilor Linii Directoare referitoare la Secţiunea A 14 OJ 2000/C 143/08, sînt foarte asemănătoare cu cele din INTERREG I şi IIA şi vor fi deci bine cunoscute experţilor implicaţi deja în desfăşurarea şi administrarea de programe INTERREG. O serie de alte prevederi din Liniile Directoare prezintă modificări considerabile din punct de vedere al conţinutului sau priorităţilor. Coordonarea în comun a implementării programului prin intermediul mecanismelor transfrontaliere reprezintă o condiţie esenţială pentru aprobarea unui program INTERREG IIIA de către Comisia Europeană. Noile Linii Directoare se bazează pe principiul unui parteneriat transfrontalier mai cuprinzător şi pe dezvoltarea şi aplicarea unei metode bottom-up încă din faza elaborării strategiei comune pînă la implementarea operaţiilor. Se preconizează ca autorităţileregionale şi locale din zonele frontaliere şi structurile transfrontaliere la nivel regional să deţină un rol major în pregătirea programului, cu sprijinul autorităţilor naţionale atunci cînd este posibil. Se vor putea desfăşura două tipuri de program. Primul va implica un program unic pentru întreaga graniţă. Acest program unic poate fi format dintr-o serie de sub-programe la nivel regional. Cel de-al doilea tip de program va fi reprezentat de programe sub-regionale pentru porţiuni de graniţă, cum s-a întîmplat şi în cazul INTERREG I şi IIA pentru D/NL, NL/B D/F, F/UK, şi alte graniţe. (Acestea corespund modelelor dezvoltate în documentul de lucru al AEBR/LACE INTERREG IIIA: Modele de coordonare a programului. (Vezi B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 31

115 prezentarea pe scurt a modelelor din Tabelul B.2.7) După cum se stipulează în Reglementarea Generală a Fondurilor Structurale, va exista o Comisie de monitorizare transfrontalieră comună. Această Comisie va răspunde de o Comisie de Coordonare comună care să ilustreze aderarea partenerilor transfrontalieri. Ea va răspunde de coordonarea operaţională a implementării fiecărui program sau sub-program, inclusiv de selecţionarea finală şi de aprobarea proiectelor. Reglementarea Generală mai stipulează desemnarea unei Autorităţi coordonatoare ce are răspunderea de a coordona programul în linii mari with şi a unei Autorităţi plătitoare pentru administrarea financiară. Funcţia de autoritate coordonatoare şi plătitoare poate fi îndeplinită de aceeaşi persoană. Oricum, acestea trebuie să fie organisme comune instituite de autorităţi de stat competente implicate în program (vezi Tabelul B.2.8). Sistemul de administrare financiară va fi mai integrat datorită existenţei unui Fond Structural unic (ERDF), cu funcţii mai cuprinzătoare pentru acoperirea unor acţiuni de regulă eligibile sub ESF, EAGGF şi FIFG. De altfel, transferul tuturor fondurilor ERDF (şi de preferinţă fonduri naţionale adecvate) se va efectua către un cont bancar de program unic, fără a împărţi fondurile ERDF între Statele Membre. Coordonarea INTERREG IIIA cu Phare CBC Aceste Linii Directoare prezintă o importanţă considerabilă pentru regiunile frontaliere din ţările Europei Centrale şi de Est (CEC) ca şi pentru ţările învecinate din UE din două motive: modificările operate în INTERREG pot avea o influenţă majoră asupra Phare CBC, care a fost instituit pe baza INTERREG; noile Linii Directoare se ocupă pentru prima dată de coordonarea între INTERREG şi Phare CBC. Liniile Directoare susţin ideea unei coordonări efective între INTERREGşi instrumentele de politică externă UE, mai ales învederea unei extinderi. Ca urmare, în prezent se operează unele modificări majore prezentate deja pe scurt în Reglementarea Phare CBC Nr 2760/98. Un program unic (Documentul de programare comună, JPD) va acoperi atît INTERREG cît şi Phare CBC, cu toate că pregătirea, aprobarea şi implementarea lui vor urma două seturi diferite de reguli şi proceduri. Activitatea de programare şi monitorizarea implementării JPD se va realiza în mod integrat de către Comisia comună de cooperare oint Cooperare. De altfel, utilizarea frecventă a Fondurilor pe Proiecte Mici şi operarea lor pe o bază transfrontalieră (FPM comun ) va facilita descentralizarea luării de decizii către nivelul regional/local şi promovarea unor veritabile proiecte transfrontaliere. În ciuda cerinţelor de instituire a unor structuri comune între INTERREG IIIA şi Phare CBC, există în continuare diferenţe şi probleme importante de rezolvat, printre care: Phare CBC ca instrument financiar nu deţine încă caracterul multianual al INTERREG se au în vedere doar alocări financiare indicative pentru o perioadă mai scurtă de timp decît în cazul INTERREG ( ); Arie mai restrînsă de activităţi eligibile în cazul Phare CBC unele activităţi de tip uşor pot fi acceptate doar în cazul unor B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 32

116 proiecte mici sub FPM, ex. dezvoltarea economiei locale şi a pieţei locurilor de muncă, inclusiv turism, comunicaţii/media, schimburi culturale, cooperare în domeniul sănătăţii, Limitări stricte în ceea ce priveşte suma alocată proiectului sub Phare CBC în afara FPM-urilor se va obţine doar în cazuri excepţionale o derogare de la suma minimă cerută de 2 milioane pentru proiectele Phare. Proiectele Phare CBC vor necesita în general aprobarea Comisiei Europene, ceea ce nu se întîmplă în cazul INTERREG; Documentul de programare comună trebuie să îndeplinească două seturi de cerinţe care nu sînt în întregime compatibile impuse de reglementările Fondurilor Structurale/INTERREG IIIA şi Phare. Coordonarea dintre INTERREG IIIA şi alte programe UE externe Pînă în prezent nu există structuri comune sau coordonare în ceea ce priveşte măsurile instituţionale referitoare pe de o parte la INTERREG IIIA şi pe de alta la Tacis CBC. Acelaşi fenomen se produce şi în cazul coordonării dintre INTERREG IIIA şi operaţiile de coordonare transfrontalieră sub MEDA şi noile reglementări CARDS, care furnizează sprijin inter alia în vederea cooperării transfrontaliere către statele nonmembre din zona Mediterană şi vestul Balcanilor. Pregătirea şi implementarea unui real program comun pentru INTERREG IIIA şi Phare CBC va necesita fără îndoială îmbunătăţiri în ceea ce priveşte coordonarea celor două instrumente şi unei mai bune clarificări. Astfel de îmbunătăţiri au fost menţionate în Liniile Directoare şi anunţate mai tîrziu în Comunicatul Comisiei Vedere asupra Phare 2000 consolidarea pregătirilor de aderare ( ). Cu toate acestea, cel puţin administrarea financiară a programelor se va efectua separat după reglementările INTERREG şi Phare Pe termen mediu se preconizează o administrare comună prin intermediul unei posibile delegaţii de selectare şi aprobare a proiectelor atît pentru Interreg cît şi pentru Phare CBC sub Articolul 12 din Reglementarea Nr 1266/99 referitor la coordonarea instrumentelor de pre-accesare. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 33

117 Tabelul B.2.1 Criterii de instituire a unei Euroregiuni - AEBR / LACE 16 Organizare participarea autorităţilor aregionale şi locale din ambele părţi ale graniţei naţionale, uneori susţinute de o adunare parlamentară; organizaţii transfrontaliere cu secretariat permanent, experţi şi personal administrativ; în conformitate cu dreptul privat, bazată pe asociaţii naţionale sau fundaţii din ambele părţi ale graniţei, respectînd legislaţia statului respectiv; în conformitate cu legislaţia de stat, bazată pe tratate internaţionale care reglementează şi criteriile de aderare a autorităţilorregionale. Metoda de lucru dezvoltare şi cooperare în sens strategic, fără ca vreo măsură să fie bazată pe cazuri particulare; cu orientare transfrontalieră permanentă, nu ca regiune frontalieră naţională; acelaşi nivel de administrativ; bază solidă pentru dezvoltarea de relaţii transfrontaliere; cetăţeni, politicieni, instituţii, economie, parteneri sociali, organizatori de evenimente culturale, etc.; păstrarea echilibrului între structuri diferite şi competenţe de ambele părţi ale graniţei şi referitor la problemele de ordin psihologic; cooperare în parteneriat, pe verticală (europeană, guvernamentală, regională, locală) ca şi pe orizontală în afara graniţei; implementarea deciziilor tranfrontaliere la nivel naţional, în conformitate cu procedurile aplicabile de ambele părţi ale graniţei (evitare conflictelor de competenţe şi capacităţi structurale); participarea transfrontalieră a cetăţenilor, instituţiilor şi partenerilor socială în procesele de întocmire a programelor, proiectelor şi luare a deciziilor; iniţiative directe şi utilizarea resurselor proprii ca pre-condiţii pentru sprijinirea unui al treilea partener. Conţinutul cooperării transfrontaliere definirea domeniilor de activitate în funcţie de interesele commune (ex. infrastructură, economie, cultură); cooperare în toate domeniile legate de viaţă: trai, serviciu, timp liber, cultură, etc.; interes egal faţă de cooperarea la nivel socio-cultural şi cea la nivel economic şi de infrastructură; implementarea tratatelor şi acordurilor încheiate la nivel european între ţări pentru a dobîndi experienţă în domeniul transfrontalier; consultanţă, asistenţă şi coordonare a cooperării transfrontaliere, mai ales în următoarele domeniile: dezvoltare regională; turism şi agrement; dezvoltare economică; dezvoltarea agriculturii; transport şi trafic; transfer de inovaţii şi tehnologie protecţia mediului şcoli şi educaţie; şi conservarea naturii; cooperare socială; cultură şi sport; servicii de urgenţă şi prevenire a sănătate; calamităţilor; energie comunicaţii; administrarea reziduurilor; siguranţă publică. 16 Documentul de lucru AEBR-LACE referitor la Iniţiativa INTERREG UE şi la dezvoltări viitoare, iulie 1997, p 36. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 34

118 Tabelul B.2.2 a: Euroregiuni din Uniunea Europeană Denumire Data instituirii 17 Graniţă EUREGIO 1958 D/NL Rhein-Waal 1973 D/NL Maas Rhein 1976 D/NL Ems-Dollart 1977 D/NL Rhein Maas Nord 1978 D/NL Zukunft SaarMoselle-Avenir 1979 D/F Benelux-Middengebied 1984 B/NL Scheldemond 1989 B/F/NL Saar-Lor-Lux-Rhein 1989 D/F/LUX Nestos-Mesta 1990 GR/BUL Neisse/Nisa/Nysa 1991 D/PL/CZ Elbe/Labe 1992 D/CZ Erzgebirge 1992 D/CZ Euregiunea Pro Europa 1992 D/PL Viadrina Egrensis 1993 D/CZ Bayerischer 1993 A/DCZ Wald/Böhmerwald Spree-Neisse-Bober 1993 D/PL Inn-Salzach 1994 D/A Bodensee 1994 A/CH/D Euregiunea Pomerania 1994 D/PL Regio TriRhena 1995 D/F/CH Salzburg-Berchtesgadener 1995 D/A Land-Traunstein via Salina 1997 D/A Nestos-Mesta 1997 GR/BUL Sønderjylland-Schleswig 1997 DK/D Zugspitze-Wetterstein D/A Karwendel Midi-Pyrénées, Languedoc E/P Rousillion, Catalunya CENTRE 1999 D/F Karelia 1999 FIN/RF Watteninseln 1999 D/DK/NL 17 În majoritatea cazurilor, procesul de cooperare informală a început mai devreme B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 35

119 Tabelul B.2.2 b: Structuri de tip Euroregiune în Scandinavia şi Ţările Baltice 18 Denumire Data instituirii Graniţă Øresund Council 1964 DK/S Øresund Committee 1994 North-Calotte Council 1971 S/SF/N Kvarken Council 1972 SF/S Mittskandia 1977 FIN/S/N Storstroms Amt/Kreis 1977 DK/D Ostholstein - Lübeck Islands/Archipelago 1978 S/FIN Cooperation - Skärgården Arko Cooperation 1978 S/N Bornholm-Southeastern 1980 DK/S Skåne Oestfold/Bohuslän/Dalsland 1980 S/N Tornedalsrådet 1987 FIN/N/S Cooperare regională 1995 EST/FIN/RUS Estonian-Finnish 3+3 Euroregiunea Baltica 1996 PL/S/LT/LIT/LV/DK/RF Consiliul de cooperare în 1996 EST/LV/RF regiunile de graniţă Vöru- Alüksne-Pskov Euroregiunea Pomerania 1995/97 D/PL/S Euroregiunea NEMUNAS LT/PL/BY/RF NIEMEN-HEMAH Euregiunea Helsinki-Tallinn 1999 EST/FIN Euregiunea SAULE 1999 LT/LV/RF Euregiunea Karelia 1999 FIN/RF Euroregiunea Ţinutul Lacurilor-Ezaru Zeme 2000 LT/LV/BY 18 În majoritatea cazurilor, procesul de cooperare informală a început înainte de data instituirii B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 36

120 Tabelul B.2.2 c: Structuri de tip Euroregiune instuite între în ţările MOE Denumire Graniţă Euroregiunea Bug PL/UKR/BY Euroregiunea PRO EUROPA VIADRINA D/PL Euroregiunea Spree-Neisse-Bober D/PL Euroregiunea Neisse-Nisa-Nysa D/PL/CZ Euroregiunea Glacensis CZ/PL Euroregiunea Praded-Pradziad CZ/PL Euroregiunea Silesia/Sleszko CZ/PL Euroregiunea Tĕsinske Slezsko-Slask CZ/PL Ciezyriski Euroregiunea ELBE/LABE CZ/D Euroregiunea Erzgebierge Krušnohoři D/CZ Euroregiunea Egrensis CZ/D Euregiunea Bayrischer Wald/Sumava- D/CZ/A Mühlviertel-Böhmerwald Euroregiunea Waldviertel-Budowice-Jižni- A/CZ Cechy Euroregiunea Weinviertel-Südmähren-Jižni- A/CZ/SK Morava-Zahórie Euroregiunea Bile-Biele Karpaty SK/CZ Euroregiunea Beskidy PL/SK/Y Euroregiunea TATRY PL/SK Euroregiunea Istria HR/SLO Euroregiunea Vagus-Danubius- Ipolia SK/H Euroregiunea Ipelsky-Ipoly SK/H Euroregiunea Neogradiensis SK/H Euroregiunea Sajo-Rima-Slaná-Rimava SK/H Euroregiunea Košice-Miskolc SK/H Euroregiunea Hajdu-Bihar/Bihor H/RO Euroregiunea Dunăre-Körös-Maros-Tisza H/RO/BiH Euroregiunea Dunăre-Drava-Sawa H/HV/BiH Euroregiunea Prutului superior RO/MD/UKR Euroregiunea Prutului mijlociu MOL/RO Euroregiunea Dunării inferioară RO/MOL/UKR Euroregiunea Dunăre est RO/BG Euroregiunea Dunăre sud RO/BG Euroregiunea Dunăre Sec.XXI RO/BG/BiH Euroregiunea Nestos-Mesta GR/BUL Euroregiunea Reţeaua Polis-Kent GR/TR B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 37

121 Tabelul B.2.3: Listă de caracteristici ale structurilor transfrontaliere Aspect Compoziţie Organizare Capacităţi Funcţii / servicii/ competenţe Structură permanentă (variante) Autorităţi regionale/locale Autorităţi la nivel naţional Alte organisme (de ex. parteneri sociali) Adunare/consiliu la nivel politic Comisie/comitet la nivel oficial Secretariat (comun, localizare unică) Secretariat (localizare separată) Administrative / de secretariat (personal propriu) Tehnice (grupuri de lucru cu personal dintre membri, et al) Tehnice (personal propriu ) Resurse financiare Resurse proprii (din cotizaţiile/contribuţiile membrilor) Resurse financiare (din proiecte, prestări servicii, etc) Adunări de informatizare, cercetare, studii Pregătirea strategiilor, planurilor, programelor Furnizarea de informaţii şi consultanţă, promovare (în general referitoare la cooperarea transfrontalieră şi în special referitoare la programe/proiecte) Desfăşurarea proiectelor Implementarea proiectelor Secretariat de program Evaluarea proiectului, selectarea, notificarea evaluării Administrarea financiară Monitorizarea şi evaluarea Administrarea programului (variante referitoare la funcţiile îndeplinite de o structură) Contribuţie la desfăşurarea programului Ca parte a procesului de desfăşurare a programului Publicitatea programului Informaţii către beneficiari / solicitanţi Asistenţă tehnică Desfăşurare de proiecte proprii Sprijinirea/coordonarea desfăşurării altor proiecte Implementarea proiectelor proprii Primirea şi analizarea propunerii de proiect, pregătirea rapoartelor către comisii, etc Sprijinirea organismelor de consultanţă (ex. grupurile de lucru sectoriale) şi de luare a deciziilor (ex. Comisia de Coordonare) Aderarea la organisme de consultanţă şi de luare a deciziilor Furnizarea componenţei organismelor de luarea a deciziilor, inclusiv a Comisiei de Coordonare Activitate ca autoritate plătitoare Susţinerea autorităţii plătitoare Colarea datelor şi întocmirea rapoartelor Îndeplinirea sarcinilor de monitorizare Organizarea sarcinilor de evaluare Aderare formală a Comisiei de Monitorizare B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 38

122 TABELUL B.2.4: Aspecte instituţionale ale programelor INTERREG IIA pentru graniţele interne terestre NR. INTERREG IIA ŞI OP DESFĂŞURAREA PROGRAMULUI COORDONAREA TEHNICĂ ADMINISTRARE A FINANCIARĂ STRUCTURI TRANSFRONTALIERE Dezvoltare în comun a: Proiect Cont bancar comun 1 Maas-Rhein B/D/NL 2 West Flanders B/F 3 PACTE B/F 4 Ardennes B/F conceptului/ strategiei de către partenerii regionali: CS programului de către parteneri regionali: OP desf. susţinută de stat, consultînd şi parteneri regionali: (OP) CS OP CS OP OP (în cadrul INTERREG I) iniţiere/ta: DTA prezentare: SU evaluare: AP selectare/aprobare: SA c: proceduri comune cdta (Euregio-TA, manageri de proiect regionali) csu (Euregio) cap (Euregio-comisie) csa (Comisie Coordonatoare) DTA (Secretariat - asistenţă) SU (regiuni) cap (Comisie tehnică) csa (Comisie Coordonatoare) CDTA csu (ambele echipe tehnice transfrontaliere) cap (echipe tehnice şi grup de monitorizare tehnică) csa (grup de monitorizare) OP (comisie mixtă) CDTA csu (2 echipe tehnice INTERREG ) AP (regiuni) SA (Comisie de parteneriat şi comisie de monitorizare) pentru contribuţii UE: EU pentru contribuţii naţionale: MS EU (ING Bank) MS existente dar fără implicare INTERREG: ES implicate/parţial reponsabile de INTERREG IIA: IN responsabile de INTERREG IIA: IIA II A (Euregio) - - II A (Euroregio) ES (COPIT=cooperare transfrontalieră referitoare la planificarea spaţială; comisie permanentă pentru relaţii externe între Departement du Nord şi provinvcia Flandra de Vest) - - ES (COPIT= cooperare transfrontalieră referitoare la planificarea spaţială); B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 39

123 5 PED B/F/L 6 Scheldemond B/NL 7 Middengebied B/NL 8 Sønderjylland/ Schleswig DK/D 13 Saar-Lor- Westpfalz D/F 14 PAMINA D/F CS OP CS OP CS OP CDTA SU (regiuni) cap (grup tehnic) csa (comisie de monitorizare) cdta csu (Consiliu Euregional) cap (grup de lucru tehnic transfrontalier) csa (comisie de monitorizare) DTA (separat) csu + cap (Secretariat) csa (comisie de monitorizare) OP cdta (parteneri de proiect) cap + csu (Secretariat) csa (Comisie Coordonatoare) OP DTA (consultanţă) SU (regiuni) cap (Secretariat) OP (biroul Pamina în cadrul INTERREG 1) csa (comisie de monitorizare) CDTA csu (Secretariat) cap (grup de lucru) csa (comisie de monitorizare) UE (Gemeentekrediet van België) UE (Gemeentekrediet van België) UE (coordonat de comitatul Sonderjylland) UE (Saarländische Investitionskreditba nk) UE (departement du Bas-Rhin) II A (Euregiunea Scheldemond) ES (camerele de comerţ; fonduri pentru bolnavi; facultatea International Schelde; legături permanente între Zeeuws- Vlaanderen de Est şi Waasland; cooperare transfrontalieră Flandra/Olanda) IIA Middengebied ES (Regiunea Sonderjylland-Slesvig) ES (Comisia regională Saar-Lor-Lux-Westpfalz; summit-uri Lux/Rh-pf; cooperare locală; Euregiunea SaarLorLux; cooperare SaarLorLuxRhein) II A ( Pamina-Council) 15 Oberrhein -Mitte-Süd D/F/CH 16 Alpenrhein/ Bodensee/ Hochrhein D/A/CH 17 Germania/ Luxemburg D/L 18 Ems-Dollart D/NL CS (OP) CDTA csu (Secretariat comun) cap (grup de lucru) csa (comisie de monitorizare) (OP) cdta (consultanţă) csu (Secretariat) cap (grup de lucru) csa (comisie de monitorizare) (OP) (Saarland, Rh-Pf şi Ministerul Planificării Spaţiale din Lux) CS OP DTA (consultanţă) SU (regiuni) AP (autorităţi regionalenaţionale şi Secretariat) csa (Comisie de coordonare) cdta (Secretariat Euregiune) csu (Secretariat Euregiune) cap (Secretariat Euregiune) csa (Comisie de coordonare) UE pentru F/D ES ( Oberrhein Conference; TriRhena) (Landesbank Baden- Württemberg) - - ES (Regiunea Bodensee, Bodensee Council; International Bodensee Conference; Commisia de preşedinţi parlamentari; Commisia de parlamentari) EU (Landesbank Rheinland-Pfalz) EU MS (Norddeutsche Landesbank) ES (Comisie regională Saar-Lor-Lux-; summit-uri Lux/Rhpf; cooperări locale; Euregiunea SaarLorLu;) II A (Regiunea Ems Dollart : responsabilă integral) 19 EUREGIO CS cdta (Secretariat Euregiune) EU II A (EUREGIO: responsabilă integral) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 40

124 D/NL OP csu (Secretariat Euregiune) cap (Secretariat Euregiune) csa (Comisie de coordonare) 20 Rhein Waal D/NL 21 Rhein-Maas- Nord D/NL 22 Bavaria/Austria D/A 29 Pyrenées E/F CS OP CS OP cdta (Secretariat Euregiune) csu (Secretariat Euregiune) cap (Secretariat Euregiune) csa (Comisie de coordonare) cdta (Secretariat Euregiune) csu (Secretariat Euregiune) cap (Secretariat Euregiune) csa (Comisie de coordonare) (OP) DTA (separat) SU (autorităţi regionale) AP + SA (autorităţi regionale) SA (Comisie de coordonare după AP, de către autorităţi regionale) CS (o serie la nivel regional) cdta (obligatoriu) csu (uneia sau ambelor regiuni) cap (grupuri de lucru transfrontaliere; Comisie de coordonare) csa (Comisie de coordonare) MS (Investitionsbank Nordrhein- Westfalen) EU II A (Euregiunea Rhein-Waal: responsabilă integral) MS (Investitionsbank Nordrhein- Westfalen) EU II A (Euregiunea Rhein-Maas Nord) MS (Investitionsbank Nordrhein- Westfalen) - - IN (Euregiunea Bayerischer Wald/Böhmerwald; Inn- Salzach Euregiunea; Euregiunea Salzburg/Berchtesgardener Land-Traunstein) ES (Euregiunea Allgäu; Euregiunea Zugspitze; AG Unterer Bayerischer Wald; comisie mixtă nordul Austriei-Böhmen ) - - IN (Comité de Travail des Pyrenees) ES (Euregiunea între Catalonia, Languedoc-Roussillon şi Midi-Pyrenees; acord tripartit de cooperare între Euskadi, Navarre şi Aquitaine) 30 Spania/Portugalia E/P 32 Alpi F/I 39 Irlanda/Irlanda de Nord CS (o serie la nivel regional) CS (OP) CS (de către fiecare cdta (GIT evaluarea/selectare a proiectului comun pentru o serie de măsuri transfrontaliere) DTA (pentru alte măsuri, ex. transport, de către autorităţi regionale) SU (departamente regionale ale ministerelor naţionale) AP + SA (Comisie de coordonare) DTA (separat) SU + AP (regiuni) csa (Comisie de monitorizare) cdta (c în afara proiectelor de infrastructură) - - IN (Comisii de lucru: Galiţia /Norte, Centro/Extremadura, Extremadura/Alentejo, Castilia y Leon Centro/Norte) ES (în lucru: Andaluzia/Algarve) - - ES (cooperare pentru coordonarea pantelor de ski) - - IN (Cooperaratio North şi trei asociaţii: ICBAN, NWRCBG, EBRC) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 41

125 IRL/UK 41 Italia/Austria I/A 51 Kvarken/ MittSkandia SF/S/N asociaţie) (OP) csu (către ambele secretariate INTERREG) cap + csa (grupuri de lucru pentru luare de măsuri) OP DTA SU (ministere regionale) cap + csa Comisie de coordonare CS (OP) DTA c pentru SF/F SU + AP (secretariat) SA (comisie de monitorizare) - - IN (Consiliu INTERREG) ES (Euregiunea Tirol şi Grupul de lucru Westtirol., Engadin şi Vinschgau) EU (administrat de comitatul Västerbotten din Ulmea) II A (Consiliul Kvarken) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 42

126 NR. INTERREG IIA ŞI OP 9 Fyn/K.E.R.N DK/D 10 Storstrøm/ Ostholstein DK/D 11 Øresund DK/S TABLE B.2.5: Aspecte instituţionale ale programelor INTERREG IIA pentru graniţele interne maritime DESFĂŞURAREA PROGRAMULUI Dezvoltarea în comun a: conceptului/strate giei de către parteneri regionali: CS programului de către parteneri regionali: OP dezv. susţinută de stat, consultîndu-se cu partenerii regionali : (PO) CS OP CS (prima dată în 1992/3) OP CS OP (Øresund Committee) COORDONARE TEHNICĂ Proiect desfăşurare/ta: DTA prezentare: SU evaluare: AP selectare/aprobare: SA c: proceduri comune cdta (parteneri de proiect) csu (secretriate) cap (Secretariat) csa (Comisie de coordonare) cdta (parteneri de proiect) csu (secretariate) cap (Secretariat) csa (Comisie de coordonare) DTA csu +cap (Secretariat) csa (grup de lucru INTERREG pentru proiecte de pînă la ECU, Comisie de coordonare pentru proiecte de peste ECU) ADMINISTRARE FINANCIARĂ Cont bancar comun pentru contribuţii UE: UE pentru contribuţii naţionale: MS EU (coordonată de ţinutul Fynen) EU (Storstroms Amt; cont la Den Dansk Bank, Nykobing F.) STRUCTURI TRANSFRONTALIERE existente dar nu răspund de INTERREG: ES implicate/ parţial răspunzătoare de INTERREG IIA: IN responsabile pentru INTERREG IIA: IIA II A (Fyns Amt-KERN; i s-a alăturat ţinutul Plön 1996) IIA (fără structuri specifice, dar cu resposabi.lităţi la nivel regional) - - II A (Øresund Committee ) 27 Grecia/Italia B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 43

127 GR/I 33 Corsica/Sardinia F/I 34 Corsica/Tuscany F/I 35 Nord-Pas-de- Calais/ Kent F/UK 36 Rives-Manche F/UK 40 Irlanda/Ţara Galilor IRL/UK - - SA Comisie de monitorizare - - SA Comisie de monitorizare CS cdta (broşuri şi OP publicitate comună) SU (autorităţi naţionale) cap and csa (grup tehnic comun şi comisie de CS OP (grup tehnic: la nivel comun naţional/ regional) 50 Islands SF/S CS OP (cooperare insulară) 52 North Calotte SF/S/N monitorizare) cdta (broşuri şi publicitate comună) SU (autorităţi naţionale AP (comisii de programare naţională) csa (comisie tehnică comună ) CS cdta (ocazional) (asistenţă din partea echipelor de coordonare) csu (Secretariat) cap+ csa (pentru proiecte uşoare de către grupuri de lucru comune) AP+SA (pentru proiecte legate de transport de către autorităţi naţionale) CS (OP) (Consiliul North Calotte; participarea autorităţilor locale şi a partenerilor sociali) cdta SU (secretariat) AP (secretariat) SA (comisie de monitorizare) DTA c pentru SF/S SU (secretariat) AP (4 grupuri de lucru pentru consultanţă) SA (comisie de coordonare) IN (Euroregiune: NDPC-Kent-Flanders-Wallonia- Brussels) ES (ARC MANCHE; BDTE=structură transfrontalieră pentru SME-uri; parteneriate între oraşe; tratat de cooperare între NPDC şi Kent CC 1988) - - ES (ARC MANCHE) - - ES (Parteneriat Marea Irlandei) EU (cont bancar de către autoritate!lands) EU (Banca centrală suedeză) II A (cooperare insulară) II A (Consiliul North Calotte) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 44

128 TABLE B.2.6: Aspecte instituţionale ale programelor INTERREG IIA pentru graniţele externe NR. INTERREG IIA ŞI OP 12 Bornholm DK/Baltic 23 POMERANIA D/PL 24 Brandenburg D/PL 25 Saxony D/PL/CZ 26 Bavaria/Republica Cehă D/CZ 28Graniţe externe Grecia GR/BG/FYROM/A L 31 Spania/ Maroc E/MOR DESFĂŞURAREA COORDONARE PROGRAMULUI TEHNICĂ Dezvoltare comună Proiect de : concept/strategi e de către dezvoltare/ta: DTA parteneri by prezentare: SU regionali: CS evaluare: AP programului de selectare/aprobare: SA către parteneri regionali: OP c: proceduri comune dezv. susţinută de stat, consultîndu-se cu parteneri regionali: (OP) OP cdta (consultanţă) csu + cap (Secretriat) csa (Comisie de coordonare) CS (OP) CS (în cooperare cu Polonia) (OP) cdta (în puţine cazuri) SU (Euregio) AP (Comisie de coordonare) SA (comisie de proiect) cdta (în puţine cazuri) SU (Euroregiuni) AP (Euroregiuni şi ministere) SA (Comisie de coordonare) (OP) cdta (în puţine cazuri) SU + AP (Euroregiuni) SA (Comisie de coordonare) CS (o serie de strategii) (OP) DTA (separate) SU + AP (autorităţi bavareze) SA (Comisie de coordonare) JPMC cu reprezenrtanţi regionali şi GR reprezentanţi în FYROM/SPF ADMINISTRARE FINANCIARĂ Cont bancar comun for EU contribution: EU for national contribution: MS STRUCTURI TRANSFRONTALIERE existente, dar fără implicare în INTERREG: ES implicate/ parţial răspunzătoare de INTERREG IIA: IN răspunzătoare pentru INTERREG IIA: IIA - - ES (B7, Cooperare Four Corner, Euregiunea Baltyk) - - IN(Euroregio Pomerania) ES (deutsch-polnische Gesellschaft; deutsch-polnische Wirtschaftsförderungsgesellschaft) - - IN (Euroregio Spree-Neiße Bober; Euroregio Pro Europa Viadrina) - - IN (Euroregio Elbe-Labe; EuregiuneEgrensis; Euroregio Erzgebirge) - - IN (Euregiunea Egrensis; Euregiunea Bayerischer Wald/Böhmischer Wald) - - ES (Euroregio Nestos-Mesta) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 45

129 37 Jura F/CH CS (OP) 38 Rhonê-Alpes F/CH 42 Italia/ Elveţia I/CH CS (INTERREG I experienţă şi studii), OP (grup ethnic) OP (implicarea a 5 regiuni şi a 3 cantoane) DTA (parteneri de proiect) SU (Dep de Belfort; CTJ) AP (comisie tehnică ) SA (comisie de monitorizare) cdta csu (regiuni de ambele părţi, cu acelaşi text) cap (grup de lucru mixt) csa (comisie de monitorizare) Fiecare regiune italiană cu structură proprie; ex. Valle d Aosta: cdta csu (regiuni de ambele părţi, cu acelaşi text) csa (grup de lucru mixt) - - IN (Communauté de Travail de Jura) ES (reţea de oraşe; accord de cooperare între CTJ şi Belfort) - - ES (comisie regională franco-geneva; Euregiunea Lac Leman, Lake Geneva-Council; Communauté de Travail des Alpes Occidentales) - - ES (Conseil Vallé-Valle d Aosta; Euregiunea Insubrica: Tessin-Lonbardy;; Mont Blanc-territory; Communauté de Travail Alpes Occidentales) 43 Italia/Slovenia I/SLO 44 Italia/Albania I/AL 45 Gibraltar UK/MRC 46 Austria/Republica Cehă A/CZ 47 Austria/Ungaria A/H 48 Austria/Slovacia A/SK OP DTA (parteneri de proiect) SU (autoritate italiană regională) AP + SA (grupuri de lucru ale Consiliului INTERREG) - - ES Euregiunea Italia/Slovenia în fază pregătitoare CS (concept de planificare a amenajării teritoriului) (OP) CS (OP) CS (OP) DTA (parteneri de proiect) SU (autorităţi regionale) AP + SA (Consiliul INTERREG) DTA (parteneri de proiect) SU (autoritate regională austriacă) AP + SA (comisie de coordonare transfrontalieră) DTA (parteneri de proiect) SU (autoritate regională austriacă) AP + SA (grupuri de lucru ale Consiliului INTERREG) - - ES Euregiunea Bayerischer Wald/Böhmerwald/Mühlviertel, Euregiunea Weinviertel-Südmähren/Westslovakei (1998); Euregiunea Waldviertel/Südtschechien) - - ES (Consiliul regional; în fază pregătitoare Euregiunea Burgenland; comisia referitoare la planificarea spaţială Austria-Ungaria ) - - ES (Euregiunea Weinviertel-Südmähren-Westslovakei, Euregiune în fază pregătitoare Gyor, Bratislava) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 46

130 49 Austria/Slovenia +A/SLO 53 Barents SF/S/N/RUS 54 Karelia SF/RUS 55 St. Petersburg SF/RUS 56 Finlanda/Estonia SF/EST 57 Ett Gränslöst Samarbete S/N 58 Inre Scandinavia S/N 59 Nordens Gröna Bälte S/N CS (OP) (OP) (guvern naţional şi provincii) CS OP (3 asociaţii regionale, autorităţi finlandeze şi ruse) CS OP (3 asociaţii regionale, St. Petersburg, Leningrad Oblast şi parteneri sociali finlandezi) CS (OP) CS, (OP) DTA (parteneri de proiect) SU (autoritate regională austriacă) AP + SA (grupuri de lucru ale Consiliului INTERREG) CDTA SU (secretariat) - c pt. SF/S AP (secretariat) - c pt. SF/S SA (parţial: comisie de monitorizare) c pt. SF/F DTA (consultanţă) SU + AP (secretariat pentru asociaţii regionale) SA (comisie de coordonare) DTA ocazional SU (secretariat pentru asociaţii regionale) AP (comisie de coordonare) SA (grup de lucru) DTA SU(asociaţii regionale) AP (comisie INTERREGională de coordonare a programului) SA (comisie de monitorizare) cdta SU (secretariat) AP (comisie de coordonare a programului ) SA (comisie de monitorizare) (OP) cdta SU (secretariate) AP (comisie de coordonare a programului) SA (secretariat pentru proiecte: <30000 ECU) SA (comisie de monitorizare) CS (OP) cdta SU + AP (secretariat) SA (comisie de coordonare) - - (Euroregio în fază pregătitoare) EU for SF/S (Regional Council of Lapland) II A (BEAR=Consiliul European Barents Arctic) ES (Consiliul Barents; 1992 acord bilateral referitor la cooperarea transfrontalieră între Finlanda şi Rusia) - - II A (Consiliu regional din nordul Kareliei împreună cu Republica Karelia în TACIS) ES (probl. Euregiunii Karelia - în dezbatere) - - II A (Consiliu regional din sudul Kareliei) - - II A (Asociaţii regionale din sudul Finlandei şi regiuni în nordul Estoniei) - - ES (Comisie de frontieră Östefold-Boslein) - - ES (cooperare ARKO) - - ES ( Mittnorden Committee ) B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 47

131 Table B.2.7: Scurtă prezentare a modelelor de coordonare a programului Model 1 Model 2 Parteneriat INTERREG pentru desfăşurarea şi coordonarea programului (parteneriat transfrontalier regional/local) format din autorităţi regionale/locale şi alte autorităţi/organisme ce co-finanţează programul (ex. autorităţi ale Statelor Membre la nivel naţional) Acord INTERREG între membrii parteneriatului (urmînd a fi prezentat Comisiei Europene) Program(e): pentru fiecare frontieră naţională sau porţiune de frontieră întinsă Un program pentru fiecare frontieră naţională sau porţiune de frontieră întinsăr Programe autonome cu sub-programme autonome (în ceea ce priveşte administrarea), fiecare acoperind o regiune transfrontalieră Coordonare operaţională: fiecare acoperind o regiune/sub-regiune transfrontalieră O Autoritate coordonatoare pentru programul ce coordonează următoarele structuri pentru fiecare sub-program: o Comisie coordonatoare/de coordonare un secretariat grupuri de lucru sectoriale, etc., după caz O Autoritate coordonatoarepentru fiecare program: o Comisie coordonatoare un Secretariat grupuri de lucru sectoriale, etc., după necesităţi B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 48

132 O Comisie de monitorizare pentru program pentru fiecare program Coordonare strategică: O Comisie de monitorizare pentru fiecare program sau una şi aceeaşi Comisie de monitorizare pentru fiecare grup de programe ce acoperă o graniţă Autorităţi / organisme de contact pentru Comisia Europeană: o autoritate/organism desemnat ca Autoritate coordonatoare şi activînd ca secretariat general/de coordonare pentru toate sub-programele un organism desemnat ca Autoritate plătitoare pentru program (poate fi unul şi acelaşi cu Autoritatea coordonatoare ) un transfer UE unic (cu sume diferite pentru fiecare sub-program) în contul bancar al Autorităţii plătitoare (care este apoi transferat în conturi separate pentru fiecare sub-program) pentru fiecare programfor each programme o autoritate/organism desemnat ca Autoritate coordonatoare un organism desemnat ca Autoritate plătitoare pentru program (poate fi una şi aceeaşi cu Autoritatea coordonatoare ) un transfer UE unic plătibil contului bancar al Autorităţii plătitoare sau pentru fiecare grup de programe ce acoperă o graniţă un organism (ex. euroregiunesau structură similară), activînd ca secretariat general/de coordonare pentru toate programele şi reprezentînd Autorităţile coordonatoare ale tuturor programelor în faţa Comisiei unul şi acelaşi organism desemnat ca Autoritate plătitoare pentru toate programele din acest grup transferuri UE separat pentru fiecare program plătibile diferitelor conturi bancare ale Autorităţii plătitoare B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 49

133 Tabelul B.2.8 : SCHEMA DE COORDONARE A UNUI PROGRAM CU SUB-PROGRAME AUTONOME COMISIA EUROPEANĂ ACORD INTERREG plată raportare participare Între membrii parteneriatului transfr., reglementînd în amănunt coord. strategică la nivel de progr. şi coord. operaţională descentralizată la nivel de sub- Autoritate plătitoare coordonare Autoritate coordonatoare Comisie de Monitorizare Interreg IIIA "Spania - Portugalia" Cont bancar, Sub-program 1 Cont bancar, Sub-program 2 Cont bancar, Sub-program X ordin de plată ordin de plată Comisie coordonatoare, sub-program 1 Structură transfrontalieră regională 1: Secretariat Grupuri de lucru Comisie de coordonare, sub-program 2 Structură transfrontalieră regională 2: Secretariat Grupuri de lucru Comisie de coordonare, sub-program X coord. tehnică Coordonare strategică a programului şi subprogramelor. plată ordin de plată Structură transfrontalieră regională X: Secretariat Grupuri de lucru SOLICITANŢI PROIECT / COORDONATORI B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 50

134 Tipul de organizare: EUREGIO D/NL EUREGIO reprezintă primul tip de structură de cooperare transfrontalieră şi are 128 de membri (din districte, oraşe şi municipii). Spaţiul EUREGIO include aria Münsterland (districtele Coesfeld, Borken, Steinfurt şi Warendorf, oraşul Münster) în Nord Rhine-Westphalia, ţinutul Bentheim, oraşul şi districtul Osnabrück şi porţiuni din sudul Emsland în Saxonia inferioară, precum şi Twente, Achterhoek, nordul Overijssel şi sudestul regiunii Drenthe din Ţările de Jos. EUREGIO a fost implicată în activităţi transfrontaliere mai multe decade de-a rîndul în activităţi transfrontaliere şi în domenii variate, pe baza unor concepte de dezvoltare transfrontalieră regională. Un prim astfel de concept a apărut în 1972, cu finanţare din partea UE şi a ministerelor economice naţionale. EUREGIO este direct implicată în planificarea şi implementarea unei serii de programe şi proiecte, inclusiv a programului INTERREG. Fondată în: 1958 Structură şi competenţe: Membrii reprezentanţi ai celor două părţi sînt totdeauna implicaţi integral. Adunarea membrilor: Este formată din reprezentanţi ai celor 128 de membri şi se reuneşte cel puţin o dată pe an. Consiliul EUREGIO: Comisie: Acesta este format dintr-o adunare parlamentară transfrontalieră (formată din grupări parlamentare transfrontaliere) şi dinorganismul politic superior al EUREGIO. Printre responsabilităţile Comisiei, cu o majoritate de funcţionari administrativi principali şi funcţionari superiori ai EUREGIO, se numără implementarea deciziilor Colegiului Membrilor, pregătirea şi punerea în practică a deciziilor Consiliului EUREGIO. Grupuri de lucru EUREGIO: Diferite grupuri de lucru se ocupă de diferite domenii tematice, cum ar fi planificarea administrării teritoriului şi transportul, afaceri, piaţa forţei de muncă, mediu şi agricultură, cultură, sănătate, proceduri în cazul calamităţilor naturale şi operaţii de salvare, şi dezbat probleme/soluţii practice. Acestea oferă asistenţă tehnică programelor şi proiectelor transfrontaliere, inclusiv celor finanţate prin intermediul INTERREG. Fiecare grup de lucru este format din reprezentanţi ai sectoarelor privat şi public şi din parteneri sociali şi de afaceri de pe ambele părţi ale frontierei. Secretariat EUREGIO: Se ocupă de problemele administrative caracteristice regiuniitransfrontaliere (ex. informaţii şi consultanţă), de publicitate şi ridicare a nivelului de conştientizare şi furnizează sprijin profesional, de secretariat şi coordonare grupurilor de lucru şi organismelor EUREGIO. Contribuie cu noi idei la desfăşurarea proiectelor, la implementarea lor, identificarea şi medierea între potenţialii parteneri de proiect. Competenţe în cadrul INTERREG: Programele operaţionale pentru INTERREG I, II şi IIIA au fost pregătite de EUREGIO pe baza strategiilor de dezvoltare a cooperării transfrontaliere existente, adaptate la noul scop. În vederea implementării INTERREG se semnează de fiecare dată un acord special între EUREGIO, guvernele naţionale şi autorităţile regionale responsabile din ambele părţi ale frontierei. Acest acord transferă asupra EUREGIO responsabilitatea pentru toate ariile de implementare a programului INTERREG pentru EUREGIO. Propunerile de proiect sînt prezentate în faţa EUREGIO (secretariatului) în vederea evaluării gradului de îndeplinire a cerinţelor UE, a criteriilor specifice de cooperare transfrontalieră şi a scopurilor propuse în ceea ce priveşte dezvoltarea naţională şi necesarul de co-finanţare. Consiliul EUREGIO şi Comisia evaluează proiectele. EUREGIO este inclusă în Comisia de Coordonare şi Monitorizare, în cadrul căreia ocupă o funcţie şi are un vot. Coordonatorii de proiect locali/regionali răspund de implementarea proiectelor, iar asistenţa şi suportul tehnic sînt furnizate de către grupurile de lucru EUREGIO şi de către secretariat. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 51

135 Responsabilitatea tehnică pentru administrarea financiară a fost transferată Băncii de Investiţii North-Rhine Westphalia. Aceasta administrează fondurile UE şi co-finanţările corespunzătoare la nivel naţional pe o bază transfrontalieră, într-un singur cont bancar pentru întregul program şi încheie acorduri directe cu partenerii de proiect Puncte forte în cooperarea transfrontalieră: Structura EUREGIO este un bun exemplu de structură integrată cu un grad ridicat de descentralizare, bazată pe principiul unui parteneriat orizontal şi vertical în planificarea şi implementarea programelor transfrontaliere, cu precădere a programului INTERREG. EUREGIO cuprinde toate ariile de cooperare transfrontalieră. Contact: EUREGIO, Enscheder Str. 362, D Gronau Tel.: Fax: info@euregionet.de B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 52

136 Organisationsschema - Organisatieschema EUREGIO NL-Gemeenten Oraşe, comunităţi şi districte germane Resp.desemn. benoemen Vertreter benoemd Colegiul Membrilor Ledenvergadering desemnează - kiezen alegeri Consiliul EUREGIO /Raad 41 NL en/und 41 D Membri / leden Obs Landräte + INTERREG Comisia de coord. Stuurgroep (EU+National+ Reg / EUREGIO) 15 NL şi 7 D Grup. de lucru - werkgroepen Formate de/ cons. raad vormt Vorstand/ dagelijks bestuur 32 membri: 15 NL şi 15 D membri, Director + Preşedintele Cons. EUREGIO trimişi/ vaardigt af Secretariat - secretariaat Preşedinte desemnat/ benoemt voorzitters B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 53

137 Solicitant Dacă propunerea de proiect nu satisface cerinţele sau nu are o prezentare adecvată: consultanţă din partea secretariatului şi o a doua prezentare Revizuirea propunerii în ceea ce priveşte cerinţele fundamentale (INTERREG, programe naţionale, etc.) Dacă propuneres satisface cerinţele şi are o prezentare adecvată: este înaintată grupurilor de lucru 2a 1c 1b 1a Consultanţă din partea secretariatului EUREGIO Prop.proiect Secretariat EUREGIO Revizuire şi înaintare a formelor corespunzătoare/importante Coordonare şi implementare a etapelor adăugate, acolo unde este cazul 6b IB (banca de investiţii) NRW Pregăteşte înştiinţarea asupra transferului Trimite înştiinţarea către solicitant şi secretariat pentru informare 6b 5a 6a 5b Comisie coordonatoare Hotărăşte suma totală ce merită a fi alocată fiecărui acord INTERREG II Grupurile de lucru responsabile, cu experţi Evaluare şi sugestii referitoare la proiectul propus 2b 3a 4a 3b Comisie Sugestii de decizii referitoare la aprobarea/respingerea proiectelor 4b Consiliu EUREGIO Decizii referitoare la implementarea proiectului Schema 1: Flux informaţional - de la solicitare la înştiinţare de transfer B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 54

138 Rhein-Waal Euregio (NL/D) Tip de organizare: Organism public transfrontalier, instituit pe baza Acordului NL/D şi avînd 54 de membri (comunităţi şi organisme regionale aflate sub drept public). Fondată în: 1963 Structură şi competenţe: Consiliul Euregio: Comitet executiv: Secretariat: organismul superior, cu reprezentanţi politici şi oficiali din toate organizaţiile membre. Alegerea preşedintelui Consiliului Euregio şi a membrilor Comitetului Executiv se face o dată la patru ani (NL şi D). Comitetul executiv este format din şapte membri şi se fac eforturi în sensul realizării unui procent egal de membri germani şi olandezi. Acesta pregăteşte şi pune în practică deciziile Consiliului Euregio. Răspunde de sarcinile administrative, de organizarea şi de întrunirile Consiliului Euregio, Comitetului Executiv şi ale Grupurilor de Lucru, de organizarea cooperării, activităţilor şi proiectelor transfrontaliere. Furnizează informaţii organizaţiilor membre, organismelor externe, firmelor şi cetăţenilor. Este condus cu competenţă de 16 angajaţi cu normă întreagă (NL/D). Competenţe cu privire la INTERREG: Definirea şi realizările programului INTERREG în zona Rhein-Waal sînt coordonate de organismul de stat Euregio Rhein-Waal, ce se ocupă şi de sarcinile de secretariat pentru comisia de monitorizare comună pentru Euregio, Rhein-Maas-Nord Euregio şi Rhein-Waal Euregio. Propunerile de proiect sînt avansate secretariatului Euregio, care le evaluează din punct de vedere al conţinutului, relaţiei lor cu programul Rhein-Waal şi criteriilor formale INTERREG.Comisia Euregio respectivă oferă sugestii. Comitetul Executiv formulează o propunere pe care o înaintează Consiliului Euregio. Acesta decide care dintre proiecte va fi recomandat pentru finanţare INTERREG. Secretariatul prezintă această propunere Comisiei Coordonatoare INTERREG care hotărăşte, la rîndul său, necesarul de fonduri ce urmează a fi alocat. Euregio numeşte preşedintele şi răspunde de sarcinile de secretariat pentru Comisia Coordonatoare. Secretariatul coordonează implementarea programului şi întocmeşte o serie de proiecte importante pentru întreaga regiune. Punctele forte în sensul cooperării transfrontaliere sînt date de faptul că organismul de stat Euregio Rhein-Waal reprezintă o structură transfrontalieră independentă, puternică, aflată sub drept public, cu autoritate şi personal propriu, fiind în acest sens dotată corespunzător în vederea situării şi implementării programului INTERREG în zona sa de activitate. Contact: Euregio Rhein-Waal Emmericher Straße D Kleve Tel.: Fax: INFO@EUREGIOO.ORG Internet: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 55

139 STORSTRØMS AMT / OSTHOLSTEIN (DK/D) Tip de organizare: Structura administrativă aplicată în prezent ca instrument de planificare şi implementare a programului INTERREG se bazează pe o Comisie germano-daneză, fondată în 1970, în vederea promovării cooperării transfrontaliere. Pînă cu puţin timp în urmă, un astfel de proces de cooperare era direcţionat mai ales către îmbunătăţiri în domeniul infrastructurii. În 1977, regiunea de frontieră a încheiat un acord de cooperare culturală care a condus la adoptarea, în 1989, a unei rezoluţii ce stipula: a) eforturi comune în vederea stabilirii unei legături fixe (pod/tunel) între cele două ţări şi b) crearea de proiecte comune în vederea lărgirii pieţei forţei de muncă, dezavantajată de introducerea Pieţei Unice UE în cele două regiuni de graniţă. În 1991, Comisia Europeană a aprobat alocarea de fonduri pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere din iniţiativa comunitară INTERREG pentru regiunea ce include în prezent şi oraşul autonom hanseatic Lübeck. În conformitate cu deciziile grupului de lucru "Dänisch-Deutsche Vogelfluglinie Region", ce serveşte în prezent drept Comisie de monitorizare, acest fond a fost utilizat pentru co-finanţarea primelor proiecte transfrontaliere sub egida INTERREG şi pentru instituirea unui secretariat comun danezo-german. Procesul de cooperare a continuat după 1995, datorită finanţării primite din partea iniţiativei comunitare INTERREG IIA. Acest fapt a permis regiunii participarea în procesul de cooperare desfăşurat cu succes sub egida INTERREG I. Dezvoltarea cooperării transfrontaliere sub egida INTERREG II s-a extins, cuprinzînd un număr mult mai mare de participanţi, al căror rol bine stabilit este datorat parţial şi acestui fapt. Structuri şi competenţe cu privire la INTERREG: Comisie de monitorizare: Comisie coordonatoare: Comisia de monitorizare danezo-germană este formată din reprezentanţi danezi şi germani ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale, camere de comerţ, parteneri sociali, şi, în cazurile în care se impune, din oficiali responsabili cu problemele mediului şi tratamentului egal în afacerile publice. Din comisie face parte şi un reprezentant al Comisiei Europene, avînd calitatea de consultant. Comisia de monitorizare ia decizii prin consens şi supraveghează şi monitorizează aplicarea programului. Ca şi Comisia de monitorizare, Comisia coordonatoare este formată din: Storstrøms Amt, districtul Ostholstein şi oraşul Lübeck şi se ocupă de administrarea programului şi de coordonarea secretariatului INTERREG. Poate participa şi un reprezentant al Comisiei Europene în calitate de observator. Sînt invitaţi să ia parte şi reprezentanţi ai guvernelor naţionale şi guvernului de stat al Schleswig-Holstein. În plus, mai participă şi parteneri sociali şi de afaceri, în calitate de consultanţi. Comisia coordonatoare decide, prin acordul ambelor părţi, asistarea unor proiecte individuale. A fost deja instituită o comisie de afaceri în regiunea aflată sub egida INTERREG II, activînd la nivelul administrării programului. Secretariat/Birou tehnic comun: Secretariatul comun INTERREG este format din coordonatori de program din Storstrøms Amt, din agenţia de dezvoltare din Ostholstein mbh a districtului Ostholsteins şi autoritatea responsabilă cu desfăşurarea programului din Lübeck GmbH, ca birou specific în vederea facilitării contactului cu sponsorii de proiect din Lübeck. Aceasta îşi desfăşoară activităţile în strînsă cooperare, prin acord mutual şi pe o bază transfrontalieră. Printre altele, Secretariatul coordonează întrunirile Comisiei de Monitorizare şi de Coordonare, ideile de proiect în zona respectivă, răspunde de coordonarea de zi cu zi a proiectelor, administrează fondurile INTERREG prin intermediul unui cont bancar comun şi îndeplineşte funcţia de informare şi relaţii cu publicul. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 56

140 Puncte forte în cooperarea transfrontalieră: Această structură reprezintă un bun exemplu de structură flexibilă, descentralizată şi integrată, pentru coordonarea în mod democratic a activităţilor transfrontaliere. Guvernele regionale şi locale se ocupă, într-o mare măsură, de controlarea şi luarea de decizii, asigurîndu-se astfel un parteneriat vertical solid şi o metodă bottom-up în ceea ce priveşte definirea domeniilor de cooperare. Intrunirile periodice ale membrilor Secretariatului, alături de numeroşii ani de experienţă acumulaţi, structurile administrative bine definite şi contactul zilnic, strîns, prin intermediul tehnologiilor de comunicaţie moderne conduc la depăşirea problemelor create de distanţă, ce ar putea apare în implementarea programului. Contact: Storstrøms Amt Internationalt Sekretariat Marienbergvej 80 DK-4760 Vordingborg Tel: Fax Entwicklungsgesellschaft Ostholstein INTERREG-Sekretariat Röntgenstraße 1 D Eutin Tel: Fax B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 57

141 ARGE ALP (A/D/I/CH) Tip de organizare: Există 11 regiuni ce aparţin Asociaţiei ţărilor alpine Arge Alp: trei provincii austriece (Salzburg, Tirol şi Vorarlberg), două landuri germane (Baden-Württemberg, Bavaria), trei autorităţi regionale italiene (provinciile autonome Bolzano-South Tirol, Trentino şi regiunea Lombardiei) şi trei cantoane elveţiene (Grisons, Sf. Gallen şi Tessin). Fondat la: 12 octombrie 1972, în Tirol Structură şi competenţe: Colegiul Şefilor de Guverne: Colegiul Şefilor de Guverne dezbate probleme şi obiective comune, întocmeşte programele de lucru în funcţie de priorităţi şi adoptă recomandări pentru ţările membre şi rezoluţii pentru guvernele centrale şi federale ca şi pentru instituţiile de cooperare europeană. Preşedinte al Arge Alp: Prim-ministrul unei ţări membre deţine funcţia de preşedinte timp de doi ani. Preşedintele reprezintă regiunea în afara graniţelor şi asigură orientarea activităţii către realizarea obiectivului comun, continuitatea ei şi rezolvarea problemelor curente. Comisii: Patru comisii pregătesc şi implementează deciziile Colegiului Şefilor de Guverne în domeniile: cultură şi societate; mediu; planificare regională şi agricultură; economie şi piaţa forţei de muncă; transport. Comisia de coordonare: Este formată din experţi ai ţărilor membre şi directorul Secretariatului. Aceasta se ocupă de problemele cele mai importante referitoare la conţinutul, organizarea, coordonarea şi finanţarea activităţilor Asociaţiei Arge Alp. Secretariat: Sprijină organismele Asociaţiei în îndeplinirea sarcinilor şi răspunde cu precădere de supravegherea organizării întrunirilor, administrarea financiară, documentaţia de bază şi informarea, ca şi de cooperarea cu secretariatele altor organizaţii regionale europene. Competenţe cu privire la INTERREG: Arge Alp este reţeaua de bază pentru membrii implicaţi în programe bilaterale sub egida INTERREG IIIA. Aceasta contribuie şi la întocmirea şi aplicarea programului de amenajare a teritoriului alpin al INTERREG IIIB. Ţările membre participă activ la proiectele aflate sub egida INTERREG IIIB. Contact: Geschäftsstelle ARGE ALP Amt der Tiroler Landesregierung, Landhausplatz, A-6010 Innsbruck Tel: Fax: , f.staudigl@tirol.gv.at, Internet: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 58

142 ARGE ALPEN-ADRIA (A/CH/D/H/HR/I/SLO) Tip de organizare: Asociaţia are la bază o declaraţie comună semnată de regiunile membre în 1978, care a permis Colegiului Şefilor de Guverne să adopte, pe 24 noiembrie 2000, varianta reactualizată a «Reglementări de organizare şi proceduri ale Asociaţiei Alpen-Adria. Asociaţia este formată în momentul de faţă din 17 membri: Baranya, Bavaria, Burgenland, Friulia-Venezia Giulia, Györ-Moson-Sopron, Hrvatska, Carintia, Lombardy, nordul Austriei, Slovenia, Somogia, Stiria, Ticino, Trentino Alto Adige / Tyrolul de sud, Vas, Veneto, Zala. Asociaţia nu deţine birouri comune de administraţie şi prin urmare nu are un statut juridic. Serviciile de administraţie şi organizare sînt furnizate de Secretariatul General (oficiu de înregistrări pînă în 2000), care funcţionează în cadrul Biroului guvernului provinciei Carintia, Klagenfurt. Regiunea independentă Trentino din sudul Tirolului răspunde în cadrul Asociaţiei de relaţiile cu publicul. Negocierile sînt purtate în limbile germană, croată, italiană, slovacă şi maghiară. Organismele euroregiunii Alpen-Adria adoptă decizii prin consens, cu drept de veto. Fondat la: 20 noiembrie 1978 în Veneţia Structură şi competenţe: Colegiu: Colegiul Şefilor de Guverne este organismul superior de luare a deciziilor. Preşedinţia este deţinută timp de doi ani, în ordine alfabetică. Colegiul se reuneşte în plen o dată pe an şi stabileşte priorităţile strategice. Secretariatul regiunii coordonatoare Alpen-Adria răspunde de convocarea şi organizarea întîlnirilor Colegiului Şefilor de Guverne şi ale Comisiei experţilor. S-au creat secretariate pentru regiunea Alpen-Adria în toate ţările membre. Comisia de experţi: Comisia de Experţi reprezintă organismul coordonator al Colegiului Şefilor de Guvern. Acesta este prezidată de Alpen-Adria. Cinci comisii de lucru: Comisiile existente sînt organisme cu orientare specifică ale Colegiului coordonat de Comisia de Experţi. Acestea se ocupă de: (1) planificarea amenajării teritoriului şi mediu, (2) economie, transport şi turism, (3) cultură şi societate, (4) sănătate şi probleme sociale, (5) agricultură şi pădurărit. Grupurile de lucru existente şi cele de proiect stabilite ad hoc funcţionează în cadrul celor cinci comisii de lucru. Funcţia de preşedinte în cadrul comisiilor este deţinută timp de trei ani, iar în cadrul grupurilor de lucru, timp de cinci ani, cu posibilitate de prelungire automată. Obiectivul Asociaţiei este de a furniza instrumente tehnice şi de informare comune ca şi rezolvarea problemelor de interes pentru membri. Domeniile principale se axează pe transportul transalpin, traficul portuar, producerea şi furnizarea energiei electrice, agricultură, pădurărit, administrarea apelor, turism, protecţia mediului, conservarea naturii şi a spaţiilor de agrement şi culturale, planificarea amenajării teritoriului, dezvoltarea reţelei de locuinţe, relaţii culturale, şi contacte între universităţi (Articolul 3 al Declaraţiei Comune din 1978). Asociaţia consituie baza schimbului reciproc de informaţii între membrii şi non-membrii UE şi încearcă stabilirea de legături în afara graniţelor externe ale UE. Organismele Alpen- Adria prezintă propunerile de proiect şi iniţiativele conexe referitoare la programul INTERREG. Din 1978 s- au întocmit aprox. 170 de rapoarte şi publicaţii referitoare la dezvoltarea amenajării teritoriuale, la planificarea transportului, mediu, reziduuri industriale şi menajere, distrugerea pădurilor ca urmare a poluării, protecţia solului, ş.a.m.d. Anual au loc evenimente sportive şi culturale ale tineretului, simpozioane şi expoziţii. Contact: ARGE Alpen Adria, Amt der Kärnter Landesregierung, Völkermarkterring 21, A-9020 Klagenfurt, Tel: , Fax: , post.alpeadria@ktn.gv.at, B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 59

143 COMMUNAUTÉ DE TRAVAIL DES PYRÉNÉES CTP (E/F) Tip de organizare: Communauté de Travail des Pyrénées (CTP- Asociaţia Munţilor Pirinei) este un organism de cooperare transfrontalieră format din opt membri: statul Andorra, 3 regiuni franceze (Aqvitania, Languedoc-Roussillon şi Midi-Pyrénées) şi 4 comunităţi spaniole autonome (Aragón, Catalonia, Ţările Basce şi Navarra). CTP a fost implicată în diferite activităţi transfrontaliere, printre care şi în pregătirrea unui studiu comprehensiv asupra căilor de transport în Munţii Pirinei, pregătirea unui ghid turistic şi desfăşurarea de activităţi de ridicare a gradului de conştientizare a problemelor legate de protecţia mediului în regiunea de frontieră (Campania pentru curăţarea Munţilor Pirinei, Zilele Hazardului, Campania siguranţei în Munţii Pirinei, Întruniri ale centrelor de cercetare şi inovaţii tehnologice din Pirinei, Tîrguri de oferte pentru proiecte I+D, ş.a.m.d.). Fondată la: 4 noiembrie 1983 (semnarea unui protocol de acord la Pau). Structură şi competenţe: Preşedinţie: Funcţia de preşedinte a CTP este deţinută timp de doi ani de către membrii săi, în ordine alfabetică. Conferinţa preşedinţilor:formată din preşedinţii fiecărei regiuni membre. Răspunde de definirea liniei politicilor generale şi orientărilor strategice, ca şi de priorităţile de activitate. Consiliu plenar: Compus din 7 reprezentanţi pentru fiecare dintre cei opt membri. Adoptă programul anual de activitate, aprobă bugetul şi întocmeşte mandatul Comisiei de Coordonare. Comisia de coordonare: Compusă din preşedinţii regiunilor membre sau din reprezentanţii lor direcţi, plus Secretariatul General. Supraveghează îndeplinirea programului de activitate, administrează bugetul şi programele europene, coordonează activităţile comisiilor şi pregăteşte întrunirile Consiliului Plenar. Comisii de lucru: Acestea se ocupă de infrastructură şi comunicaţii, dezvoltarea procesului tehnologic şi de instruire; cultură, tineret şi sport; dezvoltare de durată. Competenţe cu privire la INTERREG: Consiliul regional al Aquitaniei (ce prezidează CTP) a fost desemnat ca autoritate coordonatoare responsabilă de formularea şi implementarea Joint Programming Document (JPD) a programului INTERREG, partea A (Franţa-Spania). Vor fi constituite grupuri de lucru tematic pentru întocmirea JPD-ului, cu sprijinul a patru comisii ale CTP cărora li se vor alătura reprezentanţi ai departamentelor franceze şi guvernelor naţionale. Proiecte în curs: Comisie de infrastructură şi comunicaţii: participarea la Observatorul căilor de acces de-a lungul Munţilor Pirinei, inventarierea reţelei de şosele şi tunele din Pirinei, adoptarea şi publicarea poziţiei comune privind dotările oferite de infrastructura de comunicaţii, bază cartografică digitală a CTP (SIG), reactualizarea diagramei infrastructurii căilor aeriene. Comisia de instruire şi dezvoltare tehnologică: întruniri de oferte de proiecte I+D, ghid practic pentru schimburile de ucenici sau stagiari. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 60

144 Comisia de cultură, tineret şi sport: Ghid pentru muzeele din Pirinei, Ghid al arhivelor din Pirinei, "Aventuri urbane", Întîlniri ale scriitorilor din zona Pirinei. Comisia de dezvoltare de durată: Plan de coordonare a reţelei informaţionale din Pirinei (PIRINET), Reţea de Infopoints-Europe şi reţea rurală de şosele în masivul Pirinei, Simpozion pe tema energiilor reciclabile şi programul "Pirinei 2000". Contact: Secrétariat de la CTP (Torre del Reloj) E Jaca Tél.: Fax: ctpiril@jet.es B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 61

145 PAMINA (D/F) Tip de organizare: PAMINA este o structură integrată flexibilă, creată pentru a coordona programul INTERREG. Un punct forte al acestei structuri este secretariatul său cu un veritabil caracter transfrontalier şi cu personal din fiecare regiune parteneră, localizate la graniţa Franţa/Germania. Pe lîngă regiunile pe care le implică şi titlul său, PAMINA mai cuprinde părţi din landul german Rheinland-Pfalz, Baden-Württemberg şi regiunea franceză Alsacia. PAMINA a fost instituită în 1988, cînd a fost emisă o declaraţie comună pentru promovarea unei cooperări mai intense de către reprezentanţii autorităţilor naţionale şi regionale. A fost dezvoltat un concept comun de dezvoltare pentru acesată zonă, furnizînd planul strategic pentru desfăşurarea de activităţi transfrontaliere în regiune. Se preconizează o reformă a structurilor după o perioadă de aprox. zece ani de cooperare cu PAMINA. În prezent se pregăteşte instituirea unei asociaţii transfrontaliere specifice Regio Pamina. Scopul acesteia este de a plasa cooperarea anterioară informală pe o bază juridică permanentă, crescînd astfel eficienţa şi transparenţa organismelor şi activităţilor în regiunea PAMINA. Fondat în: 1988 Structuri şi competenţe: Comisie de coordonare: Instituită în 1988 pentru a monitoriza progresul conceptului de dezvoltare. Este formată din reprezentanţi ai guvernelor regionale ai regiunii transfrontaliere şi răspunde de orientarea politicilor generale, precum şi de luarea deciziilor. Secretariat Stabilit în Lauterbourg (F), în 1991, într-un fost birou de vamă, i s-au încredinţat o serie de sarcini printre care şi generarea / propagarea informaţiilor despre regiunile partenere şi funcţia de coordonator / agent între diferitele persoane implicate, de pe ambele părţi ale graniţei. Comisia de Coordonare şi grupul de lucru activează ca organisme ce supraveghează secretariatul finanţat în comun de către parteneri. Asociaţia PAMINA: Asociaţia are la bază un acord de cooperare semnat pe 18 aprilie 1997 şi este formată din cîte zece reprezentanţi ai administraţiei municipale/regionale din fiecare cele trei sub-regiuni PAMINA. Aceştia au ca sarcină realizarea schimbului de informaţii şi furnizarea de consultanţă referitor la problemele transfrontaliere importante la nivel regional, axîndu-se mai ales pe planificare regională, transport şi economie; discutarea în comun a planurilor şi măsurilor; adoptarea de poziţii comune; iniţierea de măsuri comune. Competenţe cu privire la INTERREG: Planul Operaţional pentru INTERREG I în regiunea PAMINA a fost pregătit de grupul de lucru şi aprobat de Comisia de Monitorizare. Pentru implementarea programului a fost necesară instituirea unei Comisii de Monitorizare independente, care să includă reprezentanţi la nivel de guvern naţional, la nivel regional şi local şi reprezentanţi ai Comisiei CE. Comisia de Monitorizare se întruneşte de două ori pe an, aprobă proiecte şi menţine controlul general referitor la schimbările / modificările în ceea ce priveşte implementarea programului. Grupul de lucru susţine activitatea Comisiei de Monitorizare efectuînd evaluarea şi pre-selecţia proiectelor prezentate spre finanţare sub egida INTERREG. Coordonatorii de proiect locali răspund de implementarea proiectelor, pe cînd asistenţa tehnică şi de coordonare generală este furnizată de organismele mai sus menţionate şi de Secretariatul PAMINA. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 62

146 Pe lîngă rolul de a propaga informaţii în zonă, Biroul PAMINA facilitează şi menţine legătura cu coordonatorii de proiect, oferindu-le consultanţă referitoare la implementarea proiectelor. Toate propunerile de proiect sînt prezentate direct Secretariatului de către funcţionari locali, unde sînt evaluate din punct de vedere al respectării criteriilor naţionale, regionale şi transfrontaliere, înainte de a fi înaintate grupului de lucru şi Comisiei de Monitorizare pentru aprobarea finală. Regiunea de frontieră deţine un cont comun cu Département Bas Rhin (Rinul inferior) unde se plăteşte grantul UE. Co-finanţarea la nivel naţional şi regional se plăteşte direct coordonatorilor de proiect. Puncte forte în cooperarea transfrontalieră: Această structură a înlesnit stabilirea de contacte directe între autorităţile naţionale şi regionale de pe ambele părţi ale regiunii de graniţă; ea asigură un nivel ridicat de transparenţă. S-a dovedit că Secretariatul a avut succes în furnizarea şi propagarea unor informaţii specifice, legate de o gamă largă de probleme frontaliere, ca şi în facilitarea / coordonarea contactelor între diferiţi parteneri în regiunea de graniţă, asigurînd totodată implementarea practică a programului INTERREG. Contact: Informations- und Beratungsstelle für grenzüberschreitende Fragen Im alten Zollhaus F Lauterbourg Tel: Fax: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 63

147 KENT NORD-PAS-DE-CALAIS (UK/F) Tipul de organizare: Consiliul comitatului Kent şi al regiunii Nord-Pas-de-Calais au semnat un protocol de cooperare în 1987 şi au întocmit un studiu pregătitor cu finanţare din partea Comisiei. Ulterior, pe baza acestui studiu, au pregătit proiectul OP pentru INTERREG I. Fondată în: 1987 Structură şi competenţe: Componenţa acestei structuri transfrontaliere pentru implementarea programului INTERREG poate fi prezentată pe scurt după cum urmează: O Comisie comună de monitorizare ce se întruneşte de două ori pe an, supraveghează implementarea programului şi aprobă sau respinge solicitările de proiect. Este formată din reprezentanţi ai autorităţilor publice franceze (de stat, ai regiunii NPC, Departmentelor din Nord şi Pas de Calais), autorităţi publice din Marea Britanie (Consiliile GOSE, Kent CC, ţinutul Kent), reprezentanţi ai sectorului privat şi de voluntariat şi reprezentanţi ai Comisiei Europene; Grup tehnic comun, format din oficiali şi experţi ai autorităţilor publice franceze şi engleze, se reuneşte de patru ori pe an. Are ca sarcină revizuirea recomandărilor de evaluare a proiectelor venite din partea franceză şi din cea engleză şi pregătirea lor pentru prezentarea în faţa Comisiei comune de monitorizare; Secretariat comun, condus de autorităţile responsabile cu implementarea (GOSE şi regiunile franceze implicate); Doi Funcţionari de proiect INTERREG ce furnizează informaţii şi consultanţă promotorilor proiectului şi susţin structurile de program mai sus menţionate. Contact: Kent County Council European Team/Economic Development Springdomeniu, Maidstone GB-Kent ME14 2LL Tel Fax , Website: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 64

148 COMUNIDADE DE TRABALLO GALICIA-NORTE DE PORTUGAL (E/P) Tip de organizare: Asociaţia are la bază un acord de principiu semnat de cele două administraţii regionale şi aprobată de cele două guverne naţionale, din Madrid şi Lisabona. CCRN este un birou administrativ descentralizat al Ministerului de Planificare portughez, iar Xunta de Galicia este organul executiv al Regiunii autonome Galiţia. Fondat în: octombrie 1991 Structură şi competenţe: Preşedintele: Coordonatori: Comisii sectoriale: Conduce consiliul şi reprezintă Comunitatea. Funcţia de preşedinte este deţinută alternativ de unul dintre cei doi preşedinţi ai regiunilor, pe o perioadă de doi ani. Există doi Coordonatori Generali şi doi Coordonatori Tehnici pentru cele două regiuni. Ei organizează şi conduc activităţile permanente ale asociaţiei, stabilesc priorităţile şi coordonează activităţile Comisiilor Sectoriale. Asociaţia cuprinde 14 Comisii Sectoriale. Zece dintre acestea sînt formate din reprezentanţi ai administraţiilor regionale, grupaţi pe domenii de activitate : agricultură, mediu, resurse naturale şi planificare; educaţie, instruire şi piaţa forţelor de muncă; cercetare ştiinţifică şi universităţi; cultură, patrimoniu şi turism; dezvoltare la nivel local; stimularea economică; pescuit; sănătate şi servicii sociale; administraţii locale şi regionale; insfrastructură de transport. Trei comisii cuprind Comisii teritoriale de cooperare (Val do Támega, Val do Limia şi Val do Miño), formate din reprezentanţi ai autorităţilor locale din zona de graniţă. Există şi o comisie specială formată din Axul Atlantic al Peninsulei Nord-estice ce reuneşte 18 oraşe importante din Euroregiunea Galicia-Norte de Portugal. Competenţe cu privire la INTERREG: Asociaţia nu a avut competenţe direct legate de INTERREG I şi II. Ambele programe erau coordonate de guvernele centrale (Ministerul Economíei din Madrid şi Ministerul Planificării din Lisabona) şi nu la nivel regional. Asociaţia a fost implicată în faza pregătitoare şi în implementarea programului. Autorităţile locale ale ambelor regiuni au fost consultate în permanenţă, alături de reprezentanţi la nivel social, economic, universitar, camere de comerţ etc. Asociaţia a implementat proiecte de cooperare în cadrul programelor INTERREG I şi II. A investit în activităţi care susţin deschiderea graniţelor, cum ar fi infrastructura (poduri noi peste rîul Miño, autostrăzi secundare, căi de acces pentru motociclete), ca şi în alte domenii de activitate, cum ar fi mediul, prin crearea Parcului Transfrontalier Naţional Xurés-Gêres şi crearea unui fond principal pentru societăţi mixte în vederea încurajării investiţiilor private în proiecte de afaceri, destinate stimulării economiei ambelor regiuni. În plus, a implementat alte experimente în domeniul educaţiei, culturii, patrimoniului, turismului şi agriculturii. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 65

149 Puncte forte în cooperarea transfrontalieră: Asociaţia a proiectat şi aprobat un Plan Strategic, pentru perioada , de cooperare transfrontalieră între Galiţia şi regiunea din nordul Portugaliei. Pe baza acestui plan şi a instrucţiunilor ulterioare date de guvernele din Madrid şi Lisabona, a luat naştere sub-programul pentru regiunea Galiţia-nordul Portugaliei care face parte din Programul Operaţional Spania-Portugalia pentru INTERREG III, prezentat de ambele guverne în cadrul secţiunii de cooperare transfrontalieră. Diferitele Comisii Sectoriale au întocmit numeroase proiecte de cooperare transfrontalieră comune în vederea obţinerii de subvenţii din partea acestei Iniţiative Comunitare. Contact: Comissão de Coordenação da Região do Norte de Portugal Secretaría Xeral de Relacións coa UE e Acción Exterior Rúa dos Feáns, 5 baixo 4150 Porto Tfno: Fax: ctgnp@ccr-n.pt, Xunta de Galicia Rua Rainha D. Estefânia, Santiago de Compostela Tfno: Fax: galicia.portugal@xunta.es B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 66

150 COMUNIDAD DE TRABAJO EXTREMADURA - ALENTEJO (E/P) Tip de organizare: Comisia de Coordonare a regiunii Alentejo este un organism descentralizat al Ministerului Planificării portughez, pe cînd Junta de Extremadura reprezintă guvernul regional al Comunităţii Autonome Extremadura cu variate competenţe politice. Comunidad de Trabajo (sau Asociaţie) se bazează pe un acord de cooperare între cele două administraţii regionale, aprobat de cele două guverne centrale. Acesta cuprinde un acord informal ce stabileşte liniile directoare generale în vederea unei cooperări instituţionale şi directivele care stabilesc modul de întocmire a proiectelor de interes pentru ambele regiuni. Cu toate acestea, administraţiile regionale de o parte şi de alta a frontierei au competenţe diferite. Fondată în: ianuarie 1992 Structură şi competenţe: Structura regiunii Comunidad de Trabajo cuprinde: 1 Grup de lucru: organism permanent care coordonează activităţile cuprinse în acordul de cooperare. Este format din reprezentanţii ambelor regiuni; membrii spanioli deţin deseori funcţii politice în cadrul Junta de Extremadura. Grupul de lucru se reuneşte periodic şi la aceste întîlniri pot participa ca invitaţi şi reprezentanţi ai altor grupuri şi asociaţii. Preşedinţia grupurilor de lucru se schimbă de două ori pe an şi este deţinută alternativ de reprezentanţii politici ai ambelor regiuni; 11 Comisii specifice: formate din politicieni şi funcţionari publici ce lucrează în domenii diferite de activitate stabilite ca proritare în acordul de cooperare. Aceste domenii sînt: agricultură, turism, patrimoniu naţional, industrie, infrastructură, mediu, educaţie şi instruire, universităţi, cultură, sănătate, tineret şi sport. Comisiile sînt coordonate de grupul de lucru. Birou de iniţiative transfrontaliere:acest birou, Gabinete de Iniciativas Transfronterizas, întregeşte structura Asociaţiei şi joacă un rol vital în sprijinirea activităţilor sale. Competenţe cu privire la INTERREG: Asociaţia Extremadura/Alentejo a desemnat un program de activitate transfrontalieră după identificarea şi planificarea unei serii de proiecte de interes comun pentru cele două regiuni. Aceste proiecte sînt înaintate forurilor superioare politice din fiecare regiune, care le selectează pe cele considerate cele mai adecvate pentru a fi prezentate INTERREG. Comunidad de Trabajo a prezentat INTERREG I şi II numeroase proiecte cu arii de interes specifice. Printre proiectele iniţiate de Comisie a fost şi cele al Gabinete de Iniciativas Transfronterizas. Puncte forte în cooperarea transfrontalieră: Activitatea Comunidad de Trabajo în identificarea şi întocmirea proiectelor este de a sprijini cele două administraţii regionale în efortul de creare a unei veritabile strategii de dezvoltare transfrontalieră, cu scopul de a deţine un rol mai important în cadrul iniţiativei INTERREG. Contact: Gabinete de Iniciativas Transfronterizas de Mérida, Paseo de Roma s/n, módulo B, 2ª planta, E Mérida (Badajoz), Tel: , Fax: Gabinete de Iniciativas Transfronteriças, Estrada das Piscinas, 193, P Évora, Tel: , Fax: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 67

151 Asociaţia Junta de Extemadura Comisia de coordonare a regiunii Alentejo PREŞEDINŢIE Grup de lucru permanent Comisii specifice Turism Patrimoniu naţional Sănătate Educaţie şi Instruire Agricultură Mediu Industrie Infrastructură Promovarea culturii Tineret Universităţi şi sport CCRA 19 Ramură a regiunii ALENTEJO Junta de Extremadura ramură a regiunii autonome Extremadura Biroul iniţiativelor transfrontaliere (Gabinete de Iniciativas Transfronterizas) 19 Comisia de coordonare a regiunii Alentejo B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 68

152 EUROREGIUNEA ELBE/LABE (D/CZ) Tip de organizare: Euroregiunea Elbe/Labe a fost instituită în iunie 1992 în vederea intensificării întregului proces de cooperare transfrontalieră, încurajînd implicarea ei în toate aspectele vieţii economice şi sociale. Euroregiunea cuprinde două societăţi independente: pe partea germană Kommunalgemeinschaft Oberes Elbtal/Osterzgebirge e.v. (o societate înregistrată) şi pe partea cehă Kommunalgemeinschaft Euroregion Labe. Cele două asociaţii au încheiat un acord general de cooperare. Ele reprezintă interesele partenerilor lor (municipalităţilor) în ceea ce priveşte cooperarea transfrontalieră. Fondată în: 1992 Structură şi competenţe: Din structura sa organizatorică fac parte următoarele organisme: Consiliu: Prezidiu: Secretariat: Acesta este organismul politic superior ales, cu putere de decizie. Consiliul dezbate şi aprobă priorităţile strategice de cooperare. La întrunirile acestuia iau parte autorităţile naţionale şi regionale ale Republicii Cehe şi Germaniei, ca şi Parlamentul European. Cuprinde cei doi preşedinţi ai asociaţiilor, doi preşedinţi deputaţi, doi alţi membri aleşi şi doi directori manageri ai asociaţiilor. Prezidiul răspunde de orientarea generală şi de coordonarea (strategică) a activităţilor Euroregiunii şi reprezintă Consiliul la nivel de activităţi. Este format din două birouri separate de o parte şi de alta a graniţei, conduse de un director, ambii aleşi de asociaţiile din care fac parte. Secretariatul răspunde de toate problemele tehnice şi de organizare, mai ales de coordonarea grupurilor de lucru tematice. 7 Grupuri de lucru: Fiecare grup are ca prioritate unul dintre următoarele domenii: dezvoltare regională /cooperare economică, turism, transport, mediu, sănătate publică şi nivel de trai, cultură/educaţie, sport, precum şi controlul calamităţilor naturale. Aceste grupuri de lucru sînt formate din reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale şi alţi actori locali. Aceştia dezbat, planifică şi sînt implicaţi în implementarea proiectului. Competenţe cu privire la INTERREG: În vederea pregătirii Programelor Operaţionale pentru INTERREG, Cancelaria Federală a Statului independent al Saxoniei a recomandat pregătirea conceptelor de dezvoltare pentru fiecare regiune aflată la graniţa Germania/Cehia. Aceste studii cu orientare strategică au fost întocmite în strînsă cooperare cu Euroregiunea; a fost instituit un grup de lucru special pentru monitorizarea activităţilor. Ca urmare a cererii de propuneri din partea statului federal Saxonia, Euroregiunea a prezentat o serie de propuneri de proiecte care ar urma a fi incluse în măsurile Programului Operaţional INTERREG III. Contact: Euroregiune Elbtal/Osterzgebirge e.v.m Emil-Schlegel Straße 11, D Pirna, Tel: , Fax: , B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 69

153 PROVENCES-ALPES-COTE D AZUR (PACA) / RHONE-ALPES / LIGURIE / PIEMONT / VAL D AOSTE (F/I) Tip de organizare: În cadrul Programului Operaţional INTERREG II pentru regiunea Franţa/Italia (ce acoperă zona de graniţă din Regiunile Provence-Alpes-Cote d'azur (PACA), Rhône-Alpes, Liguria, Piemonte şi Valle d'aosta), coordonarea şi selectarea procedurilor referitoare la proiecte au fost standardizate în 1994 şi înlocuite cu structuri comune de cooperare, avînd ca organism superior Comisia franco-italiană (formată din autorităţile naţionale responsabile). Aceste mecanisme sînt conforme cu regulile generale ale INTERREG II aprobate de guvernele franceze şi italiene şi preşedinţii regiunilor italiene care participă în ansamblul procesului. Fondat în: 1994 Structură şi competenţe: Comisie mixtă: Secretariat permanent: Selectarea proiectelor: Din partea italiană ea include un reprezentant al guvernului central şi reprezentanţi ai giunte regionale; din partea franceză ea include unul sau mai mulţi reprezentanţi ai DATAR, prefecturile şi consiliile regionale. La întrunirile Comisiei Mixte participă şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Comisia mixtă are rol de planificare şi de monitorizare. Aceasta răspunde de selectarea proiectelor şi de alocarea fondurilor furnizate de UE. Comisia tehnică permanentă este un organism al Comisiei Mixte responsabile de pregătirea şi implementarea dezbaterilor Comisiei. sprijină comisia mixtă şi reprezintă DATAR faţă de autorităţile regionale franceze şi italiene. în prima etapă, toate proiectele prezentate programului INTERREG II pentru Franţa/Italia sînt analizate de o Comisie Tehnică Permanentă responsabilă de întreaga zonă (cei patru membri francezi ai acestei comisii sînt desemnaţi de Comisia Mixtă, cei patru membri italieni reprezintă atît regiunile implicate cît şi guvernul central). În acelaşi timp, grupuri de lucru teritoriale importante (din nordul, centrul şi sudul Alpilor) analizează minuţios proiectele pentru fiecare sub-zonă. În a doua etapă, proiectele sînt prezentate de către aceste organisme Secretariatului care realizează un sumar al propunerilor şi le supune Comisiei Mixte spre aprobare. Competenţe cu privire la INTERREG: Pe parcursul desfăşurării programului INTERREG II Fondurile Europene erau alocate separat către guvernul italian şi către cel francez şi monitorizarea finanţării era şi ea efectuată separat. In cadrul programului INTERREG IIIA, scopul este acela de a realiza implementarea unui sistem cu un grad mai ridicat de integrare, în special a unei administrări şi autorităţi plătitoare unice. Se preconizează ca, în perioada , să se mărească resursele pentru activităţi, susţinere, monitorizare, evaluare şi verificare în cadrul programului INTERREG III. Puncte forte în cooperarea transfrontalieră: În cazul cooperării transfrontaliere franco-italiene, procedurile de cooperare şi procesul de coordonare/administrare din cadrul Programului sînt deosebit de complexe. Comisia Mixtă prezintă cel mai înalt nivel de convergenţă al procedurilor de acest tip de structuri naţionale interrelaţionate în vederea unei cooperări transfrontaliere Contact: DATAR Alpes, Commissariat à l aménagement et au développement économique des Alpes, F GAP Tel: , Fax: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 70

154 EUROREGIUNEA POMERANIA (D/S/PL) Tip de organizare: Euroregiunea POMERANIA include regiuni poloneze şi germane. Începînd din 1998 au fost implicate însă şi regiuni suedeze. Întreaga regiune cuprinde o arie de km², cu o populaţie de peste 3.5 milioane oameni. Fondată la: 15 decembrie 1995 în Szczecin (Polonia) Structură şi competenţe: Euroregiunea POMERANIA are în componenţă patru membri; euroregiunea a fost înfiinţată cu ocazia încheierii tratatului de la Lund (Suedia) pe 26 februarie 1998: oraşul Szczecin "POMERANIA", o asociaţie municipală cu scopuri specifice, formată din comunităţile din vestul Pomeraniei (cuprinde în prezent 92 de comunităţi poloneze şi oraşe din vestul voievodatului Pomeraniei) Europaregiunea POMERANIA e.v., o asociaţie municipală (cuprinzînd două oraşe autonome şi şase districte rurale ale landurilor Mecklenburg-Vorpommern şi Brandenburg) Asociaţia de municipalităţi Skåne (cu 33 de municipalităţi suedeze) În Euroregiunea Pomerania se organizează întruniri periodice la nivel municipal, în cadrul cărora reprezentanţii polonezi, germani şi sudezi colaborează prin intermediul comisiilor regionale şi al grupurilor de lucru. Unul dintre scopurile principale ale acestor întîlniri este iniţierea şi aprobarea proiectelor şi activităţilor în zonele aflate în apropierea graniţelor vezi schema organizaţională de mai jos. Scopul cooperării în Euroregiunea Pomerania este de a desfăşura activităţi comune în vederea dezvoltării uniforme şi echilibrate a regiunii şi de a menţine o strînsă colaborare între locuitorii şi instituţiile din regiunile de graniţă implicate. Aceasta se poate realiza prin: 1. ridicarea nivelului de trai al locuitorilor regiunii, mai ales prin sprijinirea în comun a investiţiilor şi programelor de afaceri, măsuri în domeniul instruirii şi programe de combatere a şomajului; 2. susţinerea ideilor de unitate europeană şi înţelegere la nivel internaţional; 3. cooperare şi schimburi la nivel social, academic, de pregătire profesională, cultural şi de tineret, mai ales prin sprijinirea acelor nivele care ajută locuitorii din regiunile din apropierea graniţelor să se cunoască mai bine unii pe alţii; 4. conservarea şi îmbunătăţirea protecţiei mediului şi dezvoltarea zonelor rurale; 5. dezvoltarea şi adaptarea infrastructurii la necesităţile transportului în regiune şi în zona de frontieră; 6. dezvoltarea cooperării la nivel economic, schimburi de tehnologie şi know-how; 7. crearea unui sistem complex de imformare în vederea efectuării schimbului de date în Euroregiune; 8. dezvoltarea planificării amenajării teritoriului, coordonată la nivel transfrontalier; 9. cooperarea în domeniul prevenirii incendiilor şi al activităţilor desfăşurate ca urmare a producerii de calamităţi naturale şi în situaţii de urgenţă; 10. oferă asistenţă pentru problemele legate de migraţia transfrontalieră. Contact: Kommunalgemeinschaft Europaregiune POMERANIA e.v., E.-Thälmann-Str. 4, D Löcknitz, Peter Heise, Tel: , Fax info@pomerania.net Komunalny Zwiazek Celowy Gmin Pomorza Zachodniego "POMERANIA", Al. Wojska Polskiego 164, PL Szczecin, Urszula Berlinska, Tel , Fax , kzcgpz@poczta.onet.pl Sekretariat des Rates der EUROREGIUNE POMERANIA, Al. Wojska Polskiego 164, PL Szczecin, Artur Zöllner, Tel , Fax zollner@polbox.com Kommunförbundet Skåne, Box 53, S Lund, Stig Alund, Tel , Fax , kansliet@skane.komforb.se Website: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 71

155 EUOREGION POMERANIA - Organisational structure / Organisationsstruktur Members / Mitglieder Association of Local Authorities POMERANIA e.v. Kommunalgemeinschaft POMERANIA e.v. Town of Szczecin Stadt Szczecin Purpose Association of Local Authorities of Western Pomerania "POMERANIA" Kommunaler Zweckverband der Gemeinden W estpommerns "POMERANIA" Scania Association of Local Authorities Gemeindeverband Skane Löcknitz Szczecin Lund Germany / Deutschland Poland / Polen Sweden / Schweden Council of the Rat der EUROREGION 36 Members of Council / 1 2 Members of Council, 1 2 Members of Council, 1 2 Members of Council, President / Präsident President / Präsident President / Präsident Presidency Präsidium Secretary / Sekretär Workg roup s / Arbeitsg ruppen Economical cooperation, transport and infrastructure Wirtschaftliche Verkehr und Infrastruktur, Kooperationen Tourism, rural area and environmental protection Tourismus, ländlicher Raum und Umweltschutz Education, welfare, culture and sports Ausbildung, Soziales, Kultur und Sport Public order Öffentliche Ordnung B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 72

156 EUROREGIUNEA TATRY (PL/SK) Tip de organizare: Asociaţia transfrontalieră a regiunii Tatry a fost instituită în august 1996, la iniţiativa autorităţilor locale. Asociaţia este formată din două organisme: Asociaţia poloneză a Euroregiunii Tatry din Nowy Targ şi Asociaţia slovacă a a regiunii Tatry din Kezmarok. Euroregiunea Tatry funcţionează după următoarele principii: parteneriat, egalitate între părţile implicate, păstrarea identităţii naţionale, regionale şi locale, voluntariat, paritatea autorităţilor, consens în procesul de adoptare de noi decrete şi aprobării de noi legi. Euroregiunea are ca scop dezvoltarea regiunii de graniţă Polonia/Slovacia. Fondată în: august 1996 Structură şi competenţe: Congres: autoritatea superioară a Euroregiunii compusă din delegaţi ai ambelor ţări şi care se întruneşte cel puţin o dată pe an. Consiliu: cea mai înaltă putere executivă (formată din 12 membri de ambele părţi ale graniţei). Condusă de Preşedinte şi aleasă o dată la doi ani. Comisie de verificare: Secretariat: Grupuri de lucru: organismul de verificare ales de Congres. există două birouri, de o parte şi de alta a graniţei, fiecare dintre ele coordonată de un Secretariat, responsabil de deservirea structurilor administrative ale Euroregiunii. instituite de către Consiliu pentru rezolvarea problemelor existente. Există cinci Grupuri de lucru: economic, protecţia mediului, cultură, informaţii, sport şi turism. În 1999, în urma încheierii unui acord cu Autoritatea responsabilă de implementarea programului Phare CBC, Euroregiunea a utilizat pentru prima dată fondurile destinate Proiectelor Mici CBC, ce se ridicau la EURO. Asistenţa financiară a facilitat implementarea a 26 de proiecte de cooperare în domeniile: asociaţii de tineret, folclor, cultură, sport, turism, ştiinţă şi artă, şi colaborarea socio-economică, activităţi de promovare. Contact: Euroregion Tatry Office in Nowy Targ Al. Tysiaclecia Nowy Targ Tel Fax B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 73

157 EUROREGIUNEA NESTOS MESTA (GR/BG) Tip de organizare: Sistemul are la bază o structură duală, de imagine în oglindă a organismelor administrative, unul pentru partea greacă şi altul pentru partea bulgară, alături de o serie de structuri administrative şi operaţionale comune. Ambele părţi sînt obligate să opereze în conformitate cu legile şi reglementările naţionale. Mai mult, fiecare parte şi-a stabilit forma juridică, recunoscută de către propria legislaţie naţională. Cu toate acestea, cele două părţi au fost de acord ca structura juridică să fie aceea de organizaţie non-profit, nonguvernamentală. Fondată în: 1992: Semnarea unui acord preliminar de intensificare a cooperării transfrontaliere; 1997: Asociaţia de frontieră grecească Rîul Nestos şi Asociaţia bulgară de graniţă Rîul Mesta au semnat un protocol de cooperare transfrontalieră. Structură şi competenţe: În punctele în care cele două părţi sînt adiacente şi au structuri administrative comune se impun următoarele două prerogative de cooperare transfrontalieră: a) planificare comună a activităţilor şi reprezentare mixtă la nivel internaţional b) implementarea activităţilor complementare cu obiective şi scopuri comune. Prima cerinţă este îndeplinită prin crearea unui Consiliu Administrativ Comun, iar cea de-a doua prin crearea a şase Grupuri de Lucru Comune. De fiecare parte a frontierei se aplică următoarea structură administrativă: Comisie de monitorizare şi evaluare: Este formată dintr-o echipă independentă de experţi în structurile administrative locale, regionale şi naţionale. Din partea grecească există un reprezentant al autorităţii INTERREG, responsabilă de implementarea programului, iar din partea bulgară există un reprezentant al Phare CBC PMU. Comisia se întruneşte o dată pe an şi/sau în funcţie de necesităţi. Adunare generală: Cîte una de fiecare parte a graniţei, formată din parteneri sociali şi din organizaţii, municipalităţi, asociaţii etc. care doresc să participe şi aprobă deciziile ce urmează a fi puse în practică ale organizaţiei. Aceasta este adunarea cu cel mai înalt grad din cadrul organizaţiei, ce deţine putere politică, are putere de decizie şi determină orientarea strategică generală a organizaţiei. Consiliu Administrativ & Consiliu Administrativ Comun:Reprezintă organismul executiv al organizaţiei, de o parte şi de alta a frontierei. Are ca sarcină implementarea deciziilor şi politicilor formulate de Adunarea Generală. Este format din preşedinte, 2 vicepreşedinţi, un secretar executiv şi un trezorier. Se reuneşte periodic şi are putere de decizie în toate problemele. Consiliul administrativ comun este primul organism de activităţi comune în vederea unei cooperări transfrontaliere. Secretariat executiv: Format dintr-un secretar executiv, o echipă de experţi şi personal auxiliar şi se ocupă de problemele zilnice. Secretarii executivi din ambele părţi cooperează intens, dar în acelaşi timp supraveghează, susţin şi coordonează activitatea grupurilor de lucru comune. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 74

158 Grupuri de lucru şi Grupuri de lucru comune: Există şase grupuri de lucru de fiecare parte a graniţei, focalizate pe diferite domenii tematice şi carea examinează aspectele / problemele practice şi susţin activitatea organizaţiei. Cele şase domenii de activitate dezvoltate şi funcţionale în prezent în Euroregiunea Nestos-Mesta sînt: Activitatea Domeniu A: Comunicaţii, schimb de informaţii şi interrelaţionare; Activitatea Domeniu B: Cooperare economică, transport şi infrastructură; Activitatea Domeniu C: Turism Agrement; Activitatea Domeniu D: Cultură şi societate; Activitatea Domeniu E: Mediu şi agricultură; Activitatea Domeniu F: Transfer de tehnologie. Contacte: Mr. Alkis Papademetriou Euroregion Nestos-Mesta C/o Drama Chamber 40 Lambrianidis Street GR Drama, Greece Tel Fax Website: euroregiune-nm@dramanet.gr B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 75

159 Partea grecească Euroregiunea Nestos Mesta Partea bulgară Monitorizare Administrare/ Implementatare Administrare/ Implementare Monitorizare Comisie de Monitoriza re şi Evaluare Adunare generală Adunare generală Comisie de Monitoriza re şi Evaluare Consiliu Administrativ Secretariat Executiv Grupuri de lucru Consiliu Administrativ Comun Grupuri de lucru comune Consiliu Administrativ Secretariat Executiv Grupuri de lucru B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 76

160 EUROREGIUNEA DKMT (RO/HU/YU) Tip de organizare: Cooperarea regională DKMT este un tip de organizare la nivel administrativ, iniţiat în 1992, dar instituit abia în noiembrie 1997 ca organizaţie de cooperare între guvernele locale ale celor nouă ţinuturi partenere din România: Timişoara, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara; din Ungaria: Csongrad, Bekes, Jasz-Nagykun- Szolnok, Bacs-Kiskun; din Iugoslavia: Voivodina. Principalele funcţii îndeplinite de Euroregiune sînt: consolidarea abilităţii de identificare a resurselor financiare, asistenţă în desfăşurarea şi realizarea programelor de dezvoltare transfrontalieră, asistenţă în ceea ce priveşte consolidarea coeziunii politice, sociale şi economice a regiunilor implicate. Euroregiunea DKMT a fost implicată în primul rînd în promovarea proiectelor de interes regional, jucînd rol de forum de informare şi consultanţă pe probleme transfrontaliere, permiţînd astfel autorităţilor locale ale ţărilor partenere să dezvolte şi să ridice nivelul de cooperare transfrontalieră în conformitate cu strategia de dezvoltare transfrontalieră şi avînd ca scop o mai mare implicare în Iniţiativa INTERREG. Structură şi competenţe: Forumul Preşedinţilor: Preşedinte: Secretariat: Grupuri de lucru: Format din nouă reprezentanţi, delegaţi ai consiliilor zonelor implicate; reprezintă expresia politică exterioară a intereselor comune, cu putere de decizie. această funcţie este ocupată, pe rînd, de către un reprezentant al fiecărei ţări participante, pe o perioadă de un an. deserveşte forumul preşedinţilor (organismul de decizie), efectuînd pregătirile pentru luarea deciziilor, problemele administrative ale funcţionării forumului, preşedintele şi coordonează activităţile grupurilor de lucru. Se ocupă de problemele de ordin profesional din domeniile de activitate ale Euroregiunii şi de propunerile şi recomandările pentru forum şi preşedinţie. Contacte: Secretariat DKMT Euroregion Tabor Ut. 7/b, Szeged Csongrad County, Hungary, Tel Fax Mr. Nicolae Grosan CCIA Arad Str. Closca 5, CP1-111, 2900 Arad, Romania Tel Fax , ngrosan@arad.ro B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 77

161 WEST NYUGAT PANNONIA EUREGIO (A/HU) Tip de organizare: Prima sa structură de cooperare transfrontalieră a fost instituită pe 5 noiembrie 1992, sub forma unui consiliu regional al regiunii austriece Burgenland şi judeţele maghiare Györ-Moson-Sopron şi Vas şi oraşele Szombathely, Györ şi Sopron, toate trei avînd statut de unitate administrativ teritorială. Cooperarea strînsă ce a rezultat din activitatea depusă de consiliul regional, instituit pe o perioadă de şase ani, a fost continuată prin stabilirea euroregiunii Panonia Vest / Nyugat, pe 7 octombrie 1998, cu ocazia unei întruniri a fondatorilor. Euroregiunea Panonia Vest / Nyugat cuprinde o regiune frontalieră în interiorul UE (Burgenland) şi două regiuni în interiorul unei ţări candidate la UE (judeţele Györ-Moson-Sopron şi Vas). Continuarea acestui proiect ambiţios a condus la organizarea primei întruniri constituante, pe 21 iunie Prima extindere a avut loc cu ocazia acestei întîlniri, cînd judeţul Zala a fost primit ca membru. Fondat în: 1998 Structură şi competenţe: Colegiu: Consiliu: Secretariat: Grupuri de lucru: Pentru a se asigura flexibilitatea activităţilor zilnice şi pentru a putea răspunde cu promptitudine noilor orientări a fost înfiinţat un Colegiu. Acesta este format din reprezentanţii politici la vîrf ai regiunilor partenere şi are putere de decizie asupra proiectelor comune, inclusiv finanţarea acestora, între întrunirile care au puteri decizionale depline. Sarcina principală a Consiliului euroregiunii este de a asigura cadrul politic şi economic pentru funcţionarea optimă a instituţiilor individuale. În acest scop, cei 40 de reprezentanţi ai celor 4 parteneri proiectează orientările politice comune ale regiunii şi stabilesc condiţiile esenţiale de dezvoltare a acesteia, privite ca întreg, inclusiv condiţiile de finanţare. instrument de bază pentru coordonarea euroregiunii; alcătuit dintr-un comitet de management, cu patru secretari, cîte unul pentru fiecare regiune, şi a cărui sarcină este de a stabili zonele de interes comun prin menţinerea unor legături permanente. Cele opt grupuri de lucru, constituite pentru a acoperi toate problemele importante de ordin economic şi socio-politic, joacă un rol deosebit de important în cadrul structurii organizatorice a euroregiunii. Acestea desfăşoară nu numai activităţi legate de aspectele preliminare ale dezvoltării cooperării, ci joacă şi un rol activ de conducere în pregătirea şi realizarea în comun a proiectelor şi programelor UE. Au fost create opt grupuri de lucru, prezentate mai jos, fiecare partener prezidînd cîte două dintre ele:planificare regională, dezvoltare rurală şi urbană, transport şi informaţii afaceri turism, cultură şi patrimoniu cultural comun conservarea naturii, protecţia mediului şi prevenirea poluării apelor siguranţă publică şi proceduri în caz de calamităţi sănătate şi probleme sociale educaţie şi tineret şomaj. B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 78

162 Se preconizează dezbaterea la nivel euroregional a problemelor comune de ordin economic, social, cultural şi de infrastructură, precum şi cuprinderea lor în proiecte specifice. Se oferă prioritate dezvoltării regiunilor partenere de pe ambele părţi ale graniţei externe UE existente, printr-o mai strînsă cooperare. Contact: Amt der Burgenländischen Landesregierung Stabsstelle Europabüro und Statistik Regionalmanagement Burgenland GmbH WHR Dr. Heinrich Wedral Mag. (FH) Ulrike Martinek Europaplatz 1 Technologiezentrum A-7000 Eisenstadt A-7000 Eisenstadt Tel: Tel: Fax: Fax: post.europabuero@bgld.gv.at ulrike.martinek@rmb.co.at B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 79

163 EUROREGIUNEA NEMUNAS NIEMEN HEMAH (LT/PL/BY) Tip de organizare: Euroregiunea NEMUNAS NIEMEN HEMAH este Uniunea regiunilor de graniţă Lituania / Polonia / Bielorusia (Lituania: municipalităţile Marijampole, Alytus, Vilnius; Polonia: Suvalki şi Bialystok; Bielorusia: Grodno) şi a fost instituită în 1997 pentru promovarea cooperării transfrontaliere. Partenerii Euroregiunii Lituania au instituit biroul Euroregiunii NEMUNAS Marijampole. Structura Euroregiunii cuprinde structuri integrate cu un nivel ridicat de descentralizare, bazată pe principiul unui parteneriat orizontal şi vertical, pentru planificarea şi implementarea programelor transfrontaliere. Euroregiunea acoperă toate ariile de cooperare transfrontalieră. Fondată în: 1997 Structură şi competenţe: Consiliul Euroregiunii: Prezidiul Euroregiunii: Este format din 4 reprezentanţi din fiecare regiune implicată. Consiliul reprezintă autoritatea superioară a Euroregiunii. Este format din 2 reprezentanţi din fiecare regiune implicată. Prezidiul va îndeplini funcţii de coordonare şi reprezentare, în numele Consiliului, în perioadele dintre întrunirile acestuia. Secretariatul Euroregiunii:Secretariatul reprezintă o instituţie executivă şi administrativă, cu funcţii de coordonare în cadrul Euroregiunii. Se ocupă de activităţile de zi cu zi din cadrul Euroregiunii, de publicitate şi ridicarea nivelului de conştientizare, oferind suport profesional, de secretariat şi coordonare Consiliului, Prezidiului şi grupurilor de lucru. Susţine, de asemenea, dezvoltarea ideilor de proiect şi executarea lor şi oferă asistenţă pentru medierea între potenţialii parteneri. Grupuri de lucru ale Euroregiunii:s-a decis formarea a 4 grupuri de lucru pentru cooperare în domeniile: economic, social, turism şi protecţia mediului, amenajarea teritoriului. Contact: Euroregiunea NEMUNAS Vytauto str.28 LT 4520 Marijampole Lithuania Tel Fax gsk@mari.omnitel.net Website: www1.omnitel.net/euroreg-nemunas/ B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 80

164 Euroregiunea NEMUNAS NIEMEN HEMAH (LT/PL/BY) Birou Public Euroregiune NEMUNAS Marijampole bureau, LT Administraţia ţinutului Podlaski Marszalek, PL Comitet executiv al ţinutului Grodno, BY Consiliu Euroregiune Prezidiu Euroregiune Comisia de verificare Secretariat Euroregiune Partea lituaniană birou naţional Partea poloneză birou naţional Partea bielorusă Birou naţional Grupuri de lucru Economie Aspecte sociale Turism şi protecţia mediului Amenajarea teritoriului B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 81

165 HELSINKI-TALLINN EUREGIO (FIN/EST) Tip de organizare: Euroregiunea Helsinki-Tallinn reprezintă o reţea de cooperare transfrontalieră, instituită între oraşul Helsinki şi Consiliul regional Uusimaa din partea finlandeză şi oraşul Tallinn, guvernul ţinutului Harju şi Uniunea municipalităţilor aparţinînd ţinutului Harju, pe partea estoniană. Fondată la: 22 iunie, 1999 Structură şi competenţe: Printre membrii Euregiunii se numără: guvernul ţinutului Harju, oraşul Helsinki, oraşul Tallinn, Consiliul regional Uusima şi Uniunea municipalităţilor aparţinînd ţinutului Harju. Euroregiunea Helsinki-Tallinn a stabilit următoarea structură instituţională: Forum -ul analizează obiectivele euroregiunii, principiile şi liniile generale de cooperare şi este format din reprezentanţii politici ai membrilor. Comisia de coordonare pregăteşte programul de lucru, îndrumă activităţile de secretariat, stabileşte conferinţele Forumului şi face propuneri membrilor referitor la buget, fiecare parte desemnînd un reprezentant şi un deputat. Secretariatul euroregiunii se ocupă de politicile operaţionale, face propuneri comisiei de coordonare şi pregăteşte lista cu problemele de buget ale euroregiunii; fiecare parte îşi desemnează un reprezentant. Conducerea Comisiei de Coordonare şi a Secretariatului a revenit între anii reprezentanţilor oraşului Helsinki şi pentru perioada , reprezentanţilor oraşului Tallinn. În cazul primei perioade, Consiliul regional Uusimaa va răspunde de coordonarea Secretariatului. Euroregiunea Helsinki-Tallinn a creat un Plan de acţiune pentru perioada pe patru mari puncte: 1. Activităţi în cadrul programelor INTERREG şi Phare: dezvoltarea interregională metropolitană Dezvoltarea şi coordonarea unei linii de sub-acţiune "Metropolitan development" în cadrul INTERREG IIIA pentru sudul Finlandei şi coordonarea cu programul Phare 2000+/CBC. 2. Studii şi suport tehnic pentru pregătirea strategiilor comune, programe de cercetare şi studii asupra dezvoltării în planul afacerilor şi impactul avut în afara golfului; contacte cu proiectele de cooperare baltice, ex. Baltic Palette, Urban Systems şi Urban Networking în regiunea Mării Baltice, Via Baltica, Gulf of Finlande Growth Triangle, Baltic Dezvoltarea serviciilor de tehnologii de informatizare şi comunicaţii (ICT) în sprijinul stabilirii de contacte inter-regionale şi creării de reţele; extinderea site-ului euroregiunii către un bulletin board şi un forum de identificare a partenerilor. Eforturi pentru îmbunătăţirea şi ieftinirea serviciilor ICT între oraşe. 4. Organizarea unui dialog politic şi a unei conferinţe anuale a Forumului euroregiunii, ca şi organizarea de ateliere ad hoc pe probleme de interes imediat. Euregio şi-a stabilit, de asemenea, priorităţi referitoare la dezvoltarea interregională metropolitană, ca şi sarcini ce urmează a fi îndeplinite prin pregătirea şi implementarea programelor INTERREG IIIA şi Phare 2000+/CBC de către euroregiune. Această listă de priorităţi va fi inclusă în programul INTERREG IIIA pentru regiunea Uusimas. Contact Euregiunea Helsinki-Tallinn, Tel: , Fax: , info@euregio-heltal.org, Website: B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 82

166 EUROREGIUNEA WEINVIERTEL-SUDUL MORAVIEI-VESTUL SLOVACIEI (A/CZ/SK) Tip de organizare: Euroregiunea are următorii membri: asociaţia regională Weinviertel, asociaţia oraşelor şi comunităţilor din sudul Moraviei şi asociaţia oraşelor şi comunităţilor din Záhorie / vestul Slovaciei. Fondată pe: 12 septembrie, 1997 în Hohenau-an-der-March, prin semnarea de către administraţia centrală a celor trei ţări a unei declaraţii în vederea stabilirii unei structuri transfrontaliere. Pe 1 decembrie 1997 a fost semnat, în Mistelbach, acordul dintre asociaţia regională a regiunii europene Weinviertel, asociaţia oraşelor şi comunităţilor din sudul Moraviei şi asociaţia de oraşe şi comunităţi din Záhorie / vestul Slovaciei. În vara anului 1999 a fost înfiinţată asociaţia regională Záhorie ca partener oficial al Euroregiunii. Structură şi competenţe: Structura Euroregiunii cuprinde Adunarea Euregiunii, o structură de coordonare, 7 grupuri de studiu şi Comisia de monitorizare a euroregiunii (vezi schema de mai jos). Din toamna anului 1998, coordonarea regională Weinviertel a instituit Euregio Service. Acest serviciu este axul central pentru investigaţii, informaţii şi pentru întocmirea de proiecte transfrontaliere. Se organizează şi se susţin diferite evenimente, seminarii, expoziţii şi conferinţe. Euregio Service este, prin urmare, un catalizator important pentru graniţa sudică austriacă. Fondul pentru Proiecte Mici al euroregiunii este un instrument de susţinere a ideilor inovatoare în vederea desfăşurării de activităţi transfrontaliere socio-culturale. Acest fond este deschis tuturor iniţiativelor regionale şi locale, organizaţiilor şi comunităţilor, la graniţa Cehia / Slovacia. Există un fond pentru proiecte mici de activităţi transfrontaliere şi în sudul Moraviei, ca şi în Slovacia. Contacte: Regional Association European Region Weinviertel, LH-Stv. Dr. Hannes Bauer, LAbg. Mag. Karl Wilfing, c/o Weinviertel Management, Dipl.-Ing. Hermann Hansy, Hauptstraße 25, A-2225 Zistersdorf, Tel: ++43/2532/2818, Fax ++43/2532/281818, weinregio@magnet.at Regionálne Združenie Záhorie, Inforeg Záhorie, Ján Hladík, SK Zohor, P.O.Box 3 Tel: ++421/7/ , Fax: ++421/7/ , inforeg@max.sknet.sk Sdružení měst a obcí jižní Moravy, Regionální rozvojová agentura jižní Moravy, C/o Dr. Vladimír Gašpar, CZ Brno, Výstaviště 1, areál BVV, Tel: ++420/5/ Fax: ++420/5/ , rrajm@ohkbrno.cz B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 83

167 B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 84